Laerte Cârdei -În colind cu şoimii-

Şi-au pribegit în lumea lor
De amăgire şi de vis,
Îndeplinind ce le-a fost scris,
Pe tatăl ei adâncul dor
Pustiul vieţii l-a ucis....
De-atunci zadarnic bat în geam
În nopţi drumeţii din trecut...
Un tei bătrân a-ntins un ram
Şi floare blondă-a desfăcut
Peste pridvorul alb şi mut.
(Cuget clar,
Anul III, 1938, p. 65)
46