Laerte Cârdei -În colind cu şoimii-

Altarele tale – nestemate.
Stele resfirate,
Oaze de credinţă şi hodină
Pentru sufletele ce purced spre veşnica lumină.
Altiţa florilor tale câmpeneşti
Te-arată lumii ce cosânzeană din basme eşti.
Munţii tăi uriaşi stau de pază la tronul Domnului,
Iar când lumea trece în împărăţia somnului
Tu, singură, Ţară,
Mâniată de atâta nedreptate şi ocară,
Cu sufletul în pară,
Stai de vorba cu Măria Sa Trecutul, ce flamură desface
Peste prea slăvitele hotare dace.
Şi Răsăritul bucuriei noastre se iveşte împărăteşte,
Căci dreptatea atârnă greu –
Ceahlău.
(Revista Bucovinei,
nr. 6/1942, p. 254)
6