Vânzãri - Viata Libera Galati

Din viaţă
Un război
perpetuu
Marele conflict al tuturor tim‑
purilor rămâne, indiscutabil, cel
dintre soacră şi noră. Folclorul nu a
lăsat nesancţionată această temă,
dimpotrivă a exploatat‑o la maxi‑
mum în special în registru umoris‑
tic.
Ginerele consideră, de
exemplu, că soacra e ca berea.
Amândouă sunt bune reci şi pe
masă. Trimiterile macabre sunt
destul de frecvente. „Unde te duci
,mamă soacră, cu bicicleta?” „La ci‑
mitir”, vine răspunsul. „Da?, se miră
nora. Şi cine aduce înapoi bicicle‑
ta?”
Relaţiile soacrei cu ginerele
sunt împărţite. Uneori, numitorul
comun este tandreţea. Asta, în
special, când împricinaţii nu locu‑
iesc împreună.
Cu nora, relaţiile soacrei sunt,
aproape fără excepţie, tensionate.
Cauzele, multiple, arborescente
chiar, au explicaţii de toate nea‑
murile.
Se ştie că în familie, „magnetis‑
mul” acţionează între mamă şi fiu,
pe deoparte, şi între tată şi fiică, în
diagonala cealaltă. Psihoanaliştii
au mâncat, ani buni, o pâine albă
explorând aceste relaţii. Dacă tan‑
dreţea tată‑fiică se stinge treptat,
cealaltă devine tot mai acapara‑
toare din partea mamei.
Orice părinte vrea să‑şi vadă
copiii căsătoriţi, instalaţi la casele
lor, acesta fiind un semna al împlini‑
rii sociale depline. Când apare însă
nora, echilibrul sufletesc al soacrei
se tulbură brusc. Se vorbeşte în
literatura de specialitate despre
„sindromul cuibului părăsit”. Puiul
a zburat. L‑a prins „hoaţa” de noră
în mrejele ei. Supărarea devine ne‑
linişte, uneori chiar depresie. Ca o
amantă părăsită, soacra caută căi‑
le de atac. Numai ea, nora, i‑a luat
minţile şi l‑a absorbit în familia ei.
Începe culegerea de date. Măcar
de l‑ar îngriji, dar, uite, găteşte rar,
în casă nu e ordine cum ar vrea ea
etc., etc. Încep înţepăturile, apoi
atacurile deschise. Atmosfera de‑
vine irespirabilă.
Intervin rudele, ca întărituri
colaterale. Condiţiile de ospiciu
sunt asigurate. Şi cele de război.
Certurile pot evolua spre gesturi
violente. Divorţ, partaj (tu iei copi‑
lul, eu ‑ şifonierul), finanţarea sub‑
stanţială a avocaţilor etc. a lipsit în
toată tărăşenia un singur element:
dialogul, neapărat însoţit de pro‑
misiunea respectării unui princi‑
piu esenţial: cel al neamestecului
în viaţa celorlalţi. De ce să le răpim
tinerilor voluptatea de a se lovi de
pragurile de sus şi de cele de jos
ale vieţii?
V.Ghica
Ar fi tare să pui mâna pe tele‑
fon şi să suni, atunci când nu îţi
convine ceva în sistem. Când nu‑ţi
convine şmecheria care a căpătat
cote alarmante, „fiţoşenia”, care a
devenit un stil de viaţă. Cum ar fi
să suni: „Alo, Europa? Păi, ce faci,
măi Europa, cu noi, că ne aflăm pe
un drum pe care nu ştim să mer‑
gem decât cu maşini de colecţie,
cap de serie”.
Valori anapoda
Şmechereala a devenit
trăsătură de caracter a noului ro‑
mân european. Alergătura după
bani, munca în exces pentru unii,
lenea şi aşteptarea de a primi
ceva gratis – pentru alţii, parada
de bogăţie şi făţărnicie, dorinţa ca
Mercedesul meu să fie mai argin‑
tiu decât al vecinului, vila să aibă
mai multe ferestre, gard mai înalt
şi piscina mai mare.
Scara de valori s‑a răsturnat
de câteva ori şi e greu să îţi mai
găseşti limitele, determinările în‑
tr‑o lume care nu te invită în sânul
ei dacă nu ai „spate”, dacă nu ai
„muşchi”.
Copiii se clasifică, în găştile lor,
după ce mărci de telefoane au, ce
brand de adidaşi poartă şi, mai
ales, după „ce e mama şi ce e tata”.
Până şi copiii cred că şmecheria e
o trasătură nobilă de caracter.
Amintiri cu nechezol
Adulţii (cei mai mulţi) au uitat
că au fost vremuri când la putere
erau loialitatea, cinstea, prietenia.
Am trăit (la fel ca alte mii de oa‑
meni) ani în care eram tari dacă ci‑
team cât mai multe cărţi, pe care
apoi le comentam şi despicam
mesajul în patru. Dacă reuşeam
să vedem filme de referinţă la vi‑
deoteci organizate ilegal în casa
unuia dintre noi, când mâncam
floricele despre care nu ştiam că
Scrisoare deschisă
Cum educaţia este componen‑
tă esenţială a dezvoltării durabile,
încerc să schiţez câteva teme din
perspectiva expertului în educa‑
ţie care sunt, trecut, ca profesor,
prin şcoală de ţară, gimnaziu şi
liceu de oraş, cooperant într‑o
şcoală superioară din Maroc, te‑
le‑radio‑profesor, vreme de un
sfert de veac şi, în ultimii ani,
membru în Board of Advisers de la
World Education Market, o institu‑
ţie‑întreprindere care „pipăie” vii‑
torurile posibile în instrucţie‑edu‑
Idei 4 3
Şmechero‑sapiens
or să se numească popcorn, la
care salivam când pe ecran ve‑
deam că actorii beau pepsi şi ca
să ne treacă făceam limonadă
cu apă chioară, zahăr şi sare de
lămâie. Aşa credeam pe atunci: că
suntem şmecheri dacă ne purtăm
frumos unii cu alţii. Aveam toţi
Dacii (sau nu aveam niciunul,
dar nu era o ruşine să mergi cu
autobuzul sau cu tramvaiul) şi ne
îmbrăcam de la magazinul uni‑
versal, nu ne lăudam cu vacanţe
exotice, ci doar visam la ele, nu
ne trezeam dimineaţa cu ştiri
despre crime‑violuri‑prostituţie,
ci ne beam nechezolul, pe care îl
numeam cafea, cu vecinii şi prie‑
tenii cu care chiar ne înţelegeam
bine şi cu care chiar vorbeam, nu
comunicam pe mail şi prin sms.
Cum să fii şmecher
Şmechereala a căpătat cote
alarmante. Eşti şmecher dacă faci
politică. Eşti şmecher dacă ai tre‑
cut măcar o dată pe la DNA. Dacă
nu ai semnat măcar o dată un cec
fără acoperire nu ai făcut nimic.
Eşti şmecher dacă înjuri, dacă sari
la bătaie, dacă porţi tricouri pe
care scrie ARMANI – încât să se
vadă din satelit, dacă mergi în clu‑
buri şi comanzi o sticlă de whisky
şi multe, multe cutii cu Redbull,
să vadă lumea că nu ai venit doar
pentru o cola. Eşti şmecher dacă
la volanul maşinii tale – care e mai
scumpă şi cu mai multe air‑bag‑uri
şi accesorii decât a prietenului tău
– te comporţi dur: adică arunci
pe geam gunoaiele, îi claxonezi
insistent „pe nenorociţii din faţă”,
care merg doar cu 50 de kilometri
la oră prin oraş, parchezi într‑o in‑
tersecţie, blocând circulaţia, doar
pentru că vrei să îţi iei un pachet
de ţigări.
Cei care îşi păstrează valorile
morale au rămas tot mai puţini.
Nici nu prea îi recunoşti, că oame‑
Revoluţia educaţiei (I)
caţie‑formare.
Vă propun câteva teme de
reflecţie, în care se poate acţio‑
na, pentru o rapidă schimbare în
şcoala urmaşilor lui Spiru Haret.
Lărgirea autonomiei univer‑
sitare chiar până la privatizarea
instituţiilor Almei Mater. Tendinţă
firească în lumea modernă
(unde funcţionează tripleta:
învăţământ de stat + învăţământ
privat + instituţii de învăţământ/
instruire ale companiilor), ideea
universităţilor private este stălucit
nii se ascund bine, şi‑au adoptat
limbaj specific vremurilor pentru
a face faţă şmecherelii generale.
Modelele de la televizor – de po‑
liticieni şi pseudo‑intelectuali – le
arată copiilor noştri cum trebuie
să fii în viaţă: rău, dur, nervos, să
dai din coate, să calci peste cada‑
vrele prietenilor, într‑un cuvânt
„şmecher”. Dacă vă loviţi de toate
ilustrată de învăţământul superior
din SUA (care are, anual, 660.000
studenţi străini, toţi plătitori ai
studiilor ‑ ceea ce aduce «expor‑
tul» de învăţare american la 3,5
la sută din cifra totală de export!
nu mai vorbesc de cercetarea
ştiinţifică şi tehnologică la înalt
nivel, desfăşurată în facultăţi ‑
90 la sută din Premiile Nobel de
acolo vin...) dar şi Europa de Vest
îi urmează. În plus, exemple de
succes ale unor unităţi româneşti
(vezi Universitatea “Spiru Haret”,
- 4 noiembrie 2007
aceste probleme, dacă vă simţiţi
rănit de „şmechero‑sapiens” aflaţi
că dacă vi se pare că puteţi sunaţi
la vreun număr să cereţi ajutor.
Pentru că „abonatul nu răspunde,
vă rugăm reveniţi”.
Alina Comşa
cu 210.000 de studenţi plătitori ‑
pentru că cei mai buni profesori
ai Bucureştiului, foarte bine plă‑
tiţi, predau acolo, dar şi pentru
că TVRM, un post TV educaţional,
„complementarizează” activita‑
tea) arată că părinţii sunt gata
să‑şi înroleze odraslele în entităţi
de formare mai eficiente decât
cele de stat, de acum.
(va urma)
Alexandru Mironov, ra‑
dio‑tele‑profesor ‑ Expert
UNESCO
HIVA "V.L