Gliga

poată transmite emoție, veselie sau tristețe, în funcție
de măiestria celui care o strunește cu un arcuș.
Lutierii din fabrică nu voiau însă să împărtășească
nimic din tainele creației. Pentru că-l interesa și îi
plăcea meșteșugul, Vasile a furat sau a cumpărat
această pricepere, amintindu-și: „Pentru o bucată de
lemn sau un borcan de clei în plus îmi răspundeau la
orice întrebare, convinși că vorbele lor îmi vor intra
pe o ureche și-mi vor ieși pe alta... asta pentru că pe
vremea lui Ceaușescu inginerii aveau mai mult timp,
umblând de ici-colo”. Așadar, n-a fost deloc ușor.
Totuși, încet și cu multă pasiune, a reușit să
învețe ,,să facă lemnul să cânte”. În 1988, reușește să
trimită o vioară construită de el la un concurs de profil
de la Cremona. Vioara a primit toate aprecierile, iar
asta a dat o certificare muncii pe care a depus-o. Știa
că poate face o vioară de maestru. Cu toate acestea,
pentru că era ilegal în România acelor vremuri să deţii
valută, necesară pentru transportul instrumentului
înapoi în ţară, reuşeşte să o recupereze cu greu, abia
în octombrie ’89. Marea schimbare din decembrie
1989, îl găseşte ca inginer al Fabricii de Instrumente
Muzicale din Reghin. În ianuarie 1990 pleacă pentru
prima dată în Europa Occidentală, cu gândul să
vândă vioara și să vadă câți bani reușește să obțină
din munca lui. Ajunge la Viena, însă fără să vorbească
limba germană îi este greu să o vândă. Intră totuși
într-un magazin specializat, şi datorită recunoașterii
primite la Cremona, reușește să o vândă contra sumei
de 2.000 de mărci, bani din care își cumpără o mașină
la mâna a doua și vine acasă. Avea deja certitudinea
că munca lui este de calitate și că poate face mult mai
mult.
Ajuns acasă se pune pe treabă în debaraua
apartamentului din Reghin. Muncește zilnic, după ce
termină programul la fabrică, până noaptea târziu,
ajutat de soția Elena (specializată în șlefuitul viorilor),
finalizând două viori pe lună. „Lemnul pentru o vioară
mă costa atunci 15 lei, eu vindeam vioara cu 500
de mărci bucata, iar fetița îmi traducea comenzile
19