(Georgiu Gurie) Baladă Euharistică martiriului antitotalitarist
(Georgiu Gurie) Baladă Euharistică martiriului antitotalitarist
(Georgiu Gurie) Baladă Euharistică martiriului antitotalitarist
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
CEEOL copyright 2023
13 th International Symposium of Science, Theology and Arts
nevastă, / Pământ întors de plugul meu spre soare / Simţit-am
dulcea ta înfiorare / Cum mă cuprinde limpede şi castă” 4 .
Tot Andrei Ciurunga, de această dată în poezia Noi, tot
aici…, constată: „Ne cresc orfani copiii pe coclauri / nevestele ca
fânul se usucă, / răsar din mame stânjenei şi lauri, / noi tot aici,
noi tot cu gând de ducă... / Parcă n-am fost în lume niciodată /
Duminicile ne-au uitat şi ele, / prietenii prin cârciumi se îmbată, /
noi tot aici, noi tot după zăbrele. // Căţui de nuferi ard în
rugăciune, / pe sub salcâmii înfloriţi trec fete, / bătrâne viori
întineresc sub strune, / noi tot aici, noi tot pe rogojină”. Deţinuţii
au conştiinţa că viaţa merge mai departe, că sub anumite aspecte
lucrurile au progresat, dar ei sunt pe mai departe un tribut de
jertfă care trebuie plătit de neam… femininul este asociat cu
florile, cu stânjeneii, cu laurii, cu creşterea copiilor; femininul
înseamnă gingăşie, afectivitate, dăruire, aşteptare eroică a
soţului pedepsit şi înstrăinat pe nedrept. Ele sunt simbolul
fidelităţii, al loialităţii mai presus de „etichetările” politice
nedrepte.
„Să luăm în traistă tot ce ne-a rămas / din cele ce-am adus
în amintire: / întâi o mamă albă şi subţire / şi-o fată cu
privighetori în glas” (Poezia Fii gata, suflete! de Andrei
Ciurunga). Femeia este văzută ca un „altar” de intense trăiri
interioare, o sursă de afecţiune, un izvor de dragoste. Tocmai
de aceea, plecarea ei stridentă din viaţa bărbatului, acum
deţinut, este o abdicare, o trădare jenantă, o decădere
axiologică, o „Desfigurare”: „Plec, iubito, ascunzând în sân /
steagul rupt de gloanţe şi furtună / şi privesc cum mâna ta cea
bună / nu-mi mai face semne să rămân” (Desfigurare de Andrei
Ciurunga).
4 „Când marea foame-a vieţii-n mine plânge, / Cu pâinea ta curată mă îmbii / Şi de mă
simt vreodată ca un sânge, / Gâlgâitor, în forţele lui vii, / Eşti inima grăbită, care-l
strânge / Şi-l mână mai departe, în copii”. Cf. Poeţi după gratii, Editura „Mănăstirea
Petru Vodă”, 2010, p. 391.
27
CEEOL copyright 2023