Nr. 157-158 (Mai -Iunie 2007) - Biserica Ortodoxă Română "Sfântul ...

CATEHEZA No. 4 - DESPRE BISERICA ORTODOXĂ
1.- Ce înseamnă cuvântul Ortodoxie?
Etimologia cuvântului "Ortodoxie" provine din
greacă şi înseamnă dreaptă credinţă. Biserica Ortodoxă
este continuarea Bisericii Apostolice, una şi
nedespărţită. Ea învaţă că reprezintă adevărata Biserică
a lui Hristos, care a păstrat, fără alterare, învăţătura
Mântuitorului transmisă Apostolilor, dezvoltată de
Sfinţii Părinţi şi precizată în definiţiile dogmatice ale
celor şapte Sinoade ecumenice.
2.- Este Biserica Ortodoxă infailibilă, adică nu
poate să greşească în ceea ce învaţă?
Biserica Ortodoxă este infailibilă, ca trup tainic
al lui Hristos şi societate văzută, voită şi instituită de
Mântuitorul. Unitatea de învăţătură, cult şi organizare
a Ortodoxiei s'a menţinut pe două căi: prin Sinoadele
ecumenice şi prin "consensul Bisericii universale",
după epoca patristică, acesta din urmă realizat prin
sinoadele locale, prin mărturisirile de credinţă,
catehisme şi cărţi de slujbă, prin predică şi pastoraţie.
Astfel, s'au putut păstra credinţa, tradiţia, cultul,
evlavia şi viaţa religiasă ortodoxă comună.
Biserica Ortodoxă - scria teologul grec Ioan
Karmiris -este "Biserica Dumnezeului ceresc, Biserica
adevărată, nepătată, care nu este cu putinţă să
păcătuiască, să înşele sau să fie înşelată, ea fiind,
asemenea Sfintei Scripturi, infailibilă şi având
autoritate neostoită şi nefalsificată de dogme, fără
adăugare sau scădere, fără abatere sau stricare", iar
teologul român Dumitru Belu adaugă "Biserica
Ortodoxă este singura care a continuat să înainteze pe
soclul Sfintei Tradiţii, singura care a rămas
credincioasă sinodalităţii şi autocefaliei".
3.- Care sunt Bisericile sau confesiunile creştine
care, de-a lungul anilor, s-au separat de Biserica
Ortodoxă?
Criteriul de baza al Ortodoxiei este regula de
credinţă apostolică, de aceea, orice ruptură în
continuitatea cu tradiţia apostolică este considerată ca
o abandonare a Ortodoxiei, care poate să ia fie forma
unei confesiuni, fie a unei erezii. În timp ce Ortodoxia
îşi justifică această continuitate apostolică şi
pastristică, celelalte Biserici sau confesiuni sunt,
24
într'un fel sau altul, ieşite dintr'un act de separare, prin
care şi-au format tradiţia confesională proprie. Astfel,
Bisericile orientale sau necalcedonice, de tendinţă
monofizită (coptă, siriană, armeană, etiopiană şi
siriană din India) sau nestoriană, au apărut în secolul al
V-lea, în timpul controverselor hristologice.
Biserica Romano-Catolică s'a constituit, ca
entitate bisericească, în perioada 1054-1204 şi s'a
definit, ca tradiţie teologică proprie, în raport cu
Protestantismul, la Conciliul tridentin (1583).
În primul mileniu, Biserica creştină s'a aflat
sub autoritatea spirituală a celor cinci patriahate
istorice Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi
Ierusalim - şi a beneficiat de comuniunea euharistică
între Răsărit şi Apus. Se păstrau aceleaşi dogme
trinitare şi hristologice, acelaş respect pentru izvoarele
Revelaţiei, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, pentru
Sfânta Fecioară Theotokos, pentru sfinţi şi aceleaşi
Sfinte Taine.
Totuşi, asupra unor puncte, accentul se pune
diferit. De exemplu, Răsăritul a subliniat mai pregnant
aspectul divin al Mântuitorului, fiind mai sensibil la
înălţarea omului catre Dumnezeu ; Apusul a accentuat
aspectul uman, subliniind coborârea lui Dumnezeu
spre om. În privinţa tainei Bisericii, Răsăritul a
accentuat aspectul cosmic al mântuirii, iar Apusul s'a
preocupat mai mult de prezenţa Bisericii în lume.
Răsăritul s'a oprit asupra sacramentalităţii, iar Apusul
asupra juridicului şi elementului raţional în formularea
teologică a doctrinei revelate.
În epoca Schismei, Răsăritul şi Apusul erau
mai apropiate decât astăzi, fiind încă două forme ale
aceleiaşi creştinătăţi. Condiţiile istorice deosebite au
cauzat, însă, un proces de înstrăinare reciprocă, cele
două părţi transformând poziţiile lor în confesiuni.
Când schisma s'a produs, în anul 1054, a privit cele
două scaune patriarhale, Roma şi Constantinopol.
După 1054, creştinismul apusean a dezvoltat
un catolicism specific latin, sinonim cu catolicitatea,
iar creştinismul răsăritean s'a închis în el pentru a
apăra Ortodoxia, Biserica celor şapte sinoade
ecumenice, excluzând noile dogme catolice. Conciliul
Vatican II s'a încheiat în 1965 cu o ceremonie în