01.06.2013 Views

Sumar Sponsorii manifestării - Medicina Modernă

Sumar Sponsorii manifestării - Medicina Modernă

Sumar Sponsorii manifestării - Medicina Modernă

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Revista MEDICINA MODERNA<br />

vol XVI - supliment nr. 1 (2009)<br />

<strong>Sumar</strong><br />

Prof. Emil Savini - omagiu postum.................<br />

Farmacoterapie.................................................<br />

Algeziologie.......................................................<br />

Progrese in terapia cu<br />

antifungice.........................................................<br />

Durerea cronica la copil...................................<br />

Terapia oncologica intre benefic si<br />

advers.................................................................<br />

Actualitati in farmacologie si<br />

terapeutica.........................................................<br />

Cercetari privind diagnosticul si terapia<br />

durerii................................................................<br />

Contributii la cunoasterea stiintifica in<br />

domeniul biomedical........................................<br />

Index alfabetic al autorilor..............................<br />

<strong>Sponsorii</strong><br />

<strong>manifestării</strong><br />

Mundipharma Medical<br />

Antibiotice SA<br />

UCB Pharma<br />

Torrex Chiesi<br />

CUVÂNT ÎNAINTE<br />

Iaşi, mijlocul lui mai, vremea castanilor<br />

în floare şi a <strong>manifestării</strong> „Zilele<br />

Medicamentului” ed. XVIII-a.<br />

Începută acum 18 ani în cadrul<br />

Laboratorului Central de Testare a<br />

Medicamentului cu o mână de oameni<br />

entuziaşti, manifestarea s-a dezvoltat an de<br />

an, adunând la început colegii din<br />

universitatea noastră, apoi din celelalte<br />

centre universitare. Acestora li s-au<br />

adăugat, ocazional, prestigioşi specialişti<br />

din Israel, Franţa, Germania şi USA.<br />

În timp s-au înmulţit şi granturile<br />

obţinute prin concurs, granturi ce au<br />

permis:<br />

• introducerea algeziologiei în<br />

învăţământul universitar;<br />

• înfiinţarea şi dezvoltarea<br />

Centrului de Studiu şi Terapie a<br />

Durerii (CSTD);<br />

• finalizarea platformei de cercetări<br />

fiziofarmacologice în domeniul<br />

durerii (valoare un milion euro);<br />

• realizarea ediţiilor succesive ale<br />

„Zilelor Medicamentului”;<br />

• publicarea de articole, ghiduri,<br />

monografii şi a unui tratat de<br />

algeziologie;<br />

• participarea la manifestări<br />

europene sau mondiale din<br />

domeniul durerii.<br />

Chiar în acest semestru este în<br />

desfăşurare un curs postuniversitar susţinut<br />

printr-un grant IASP având ca tematică<br />

„Utilizarea opioizilor în terapia bolilor<br />

cronice”.<br />

Mulţumind tuturor colegilor din ţară şi<br />

străinătate care au dorit să fie prezenţi la<br />

această manifestare, îmi exprim speranţa<br />

că, şi în acest an, vor avea ocazia unui<br />

schimb util de informaţii, prilej generator<br />

de idei şi proiecte de succes.<br />

Exprimăm mulţumirile noastre<br />

conducerii redacţiei revistei „<strong>Medicina</strong><br />

<strong>Modernă</strong>” care ne-a aprobat publicarea<br />

lucrărilor <strong>manifestării</strong> într-un supliment<br />

special al acestei prestigioase publicaţii cu<br />

care am colaborat încă de la înfiinţarea sa.<br />

Suntem profund recunoscători doctorului<br />

Bogdan Tamba şi tehnicienei Dana Negru<br />

pentru energia cheltuită la tehnoredactarea<br />

şi imprimarea acestui volum.<br />

Vă dorim o şedere plăcută în „dulcele<br />

târg al Ieşilor”<br />

Ostin C. Mungiu<br />

1


PRESEDINTE<br />

Prof. Dr. Ostin C. Mungiu (UMF Iasi)<br />

VICEPRESEDINTI<br />

Prof. Dr. Corneliu Neamtu -<br />

Primvicepresedinte (UMF Iasi)<br />

Prof. Dr. Sandor Vlaicu (UMF Cluj)<br />

Conf. Dr. Gabriela Raveica - (Univ. Bacau)<br />

Dr. Victor Diaconescu - (Spitalul "C. I.<br />

Parhon" - Iasi )<br />

COMITETUL ŞTIINŢIFIC AL<br />

MANIFESTĂRII<br />

Acad. Ion Haulica – preşedinte de onoare<br />

Prof. Dr. Ostin C. Mungiu – preşedinte<br />

Prof. Dr. Ion Fulga – Bucuresti<br />

Dr. Grigore Bogdan – Bucuresti, M.S.<br />

Consilier pt.afaceri europene<br />

Prof. Dr. Şandor Vlaicu – Cluj- Napoca<br />

Prof. Dr. Mărioara Monea – Tg. Mureş<br />

Prof. Dr. Victor Dumitraşcu - Timişoara<br />

Prof. Dr. Corneliu Neamţu – Iaşi<br />

Prof. Dr. Stela Goţia – Iaşi<br />

Prof. Dr. Mircea Pavelescu – Iaşi<br />

Prof. Dr. Gabriel Ungureanu – Iaşi<br />

Prof. Dr. Doina Azoicăi - Iaşi<br />

Conf. Dr. Adrian Tica - Craiova<br />

Conf. Dr. Lucian Miron – Iaşi<br />

Conf. Dr. Xenia Patraş – Iaşi<br />

Conf. Dr. Ailioaie Constantin - Iaşi<br />

Conf. Dr. Gabriela Raveica – Bacău<br />

Conf. Dr. Elena Albu – Iaşi<br />

Conf. Dr. Ingrid Miron – Iaşi<br />

Conf. Dr. Dragomir Şerban<br />

2<br />

ORGANIZATOR<br />

Asociatia de Algeziologie din Romania<br />

Prof. Dr. Mircea Pavelescu (UMF Iasi)<br />

Conf. Dr. Lucian Miron - (UMF Iasi )<br />

Prof. Dr. Stela Gotia (UMF Iasi )<br />

Dr. biol. Georgeta Dunarea Ionescu (UMF<br />

Iasi)<br />

TREZORIER<br />

Dr. Bogdan Tamba<br />

SECRETAR EXECUTIV<br />

Dr. Irina Jaba<br />

COMITETUL DE ORGANIZARE<br />

Prof. Dr. Ostin C. Mungiu – preşedinte<br />

Prof. Dr. Corneliu Neamţu<br />

Conf. Dr. Lucian Miron<br />

Conf. Dr. Elena Albu<br />

Şef. Lucr. Dr. Andrei Neamţu<br />

Şef Lucr. Dr. Irina M. Jaba<br />

Asist. Dr. Catalina Bohotin<br />

Asist. Dr. Victor Cojocaru<br />

Dr. Biol. Georgeta Dunărea Ionescu<br />

Asist. Dr. Bogdan Ionel Tamba – secretar<br />

ştiinţific<br />

Tehn. Adriana Negru – secretar tehnic<br />

Tehnoredactare: Asist. Dr. Bogdan Tamba,<br />

Tehn. Adriana Negru


4<br />

PROFESORUL EMIL SAVINI<br />

(1880-1929)<br />

Ostin C. Mungiu*, Richard Constantinescu**<br />

A devenit o tradiţie a <strong>manifestării</strong> „Ziua<br />

medicamentului” evocarea personalităţilor ce au<br />

onorat o vreme – mai scurtă sau mai de durată –<br />

Catedra de Farmacologie a Facultăţii de Medicină<br />

din Iaşi. S-a scris şi s-a vorbit an de an despre<br />

valoarea operei ştiinţifice şi despre realizările în<br />

plan organizatoric ale celor omagiaţi.<br />

Dr. Emil Savini. Pentru unii o stradă din cartierul<br />

Tătăraşi. Alţii se vor gândi la monumentul de pe<br />

aleea centrală a Cimitirului Eternitatea. Pentru<br />

Comunitatea italiană din Iaşi numele va avea altă<br />

rezonanţă. Profesorilor Facultăţii de Medicină din<br />

Iaşi şi mai ales studenţilor ce le va „spune” acest<br />

nume? Nu avem un răspuns la această întrebare,<br />

dar, la începutul acestui demers de recompunere a<br />

unei imagini din mici fragmente regăsite, dorim a<br />

ne sprijini pe consideraţiile despre om ale lui<br />

Grigore T. Popa, în opinia căruia „cea mai mare<br />

parte din subtilitatea unei exis¬tenţe se pierde<br />

odată cu el. Dar furişându-ne pe lângă înfăp¬tuirile<br />

constatabile ale cuiva, putem ajunge să-i citim<br />

sufletul şi ne apropiem astfel de esenţa<br />

zbuciumului său intern. Cine a încercat de multe<br />

ori procedeul acesta de citire a realiză¬rilor, capătă<br />

o mare uşurinţă în judecarea oamenilor şi<br />

do¬bândeşte o facultate presimţitoare a<br />

esenţialului. Pe baza unei astfel de facultăţi e mai<br />

uşor de aşezat individualităţile în cadrele timpului<br />

şi mai bine se poate urmări ce este universal în<br />

manifestările dibuitoare ale omului. Şi din tot ce<br />

înfăptuim noi atât are valoare: cât se leagă, în<br />

vreun fel oarecare, de ceea ce este universal, de<br />

ceea ce este etern.<br />

Restul este zgura unui material consumat.”<br />

Ar putea părea aceste afirmaţii despre<br />

caracterul universal al celor întreprinse în scurta<br />

existenţă mundană a profesorului Emil Savini a fi<br />

cuvinte utilizate frecvent în texte comemorative.<br />

Însă, valoarea ştiinţifică a lucrărilor sale şi mai ales<br />

matricea sa sufletească axată şi configurată de<br />

muzică „solul în care spiritul trăieşte, gândeste şi<br />

crează” (Beethoven) sunt două argumente ce<br />

probează cele afirmate.<br />

Înscris la Facultatea de Medicină din Iaşi şi<br />

ulterior doctor în medicină şi chirurgie, Emil<br />

Savini (împreună cu soţia sa, Tereza Castano) îşi<br />

continuă pregătirea medicală în spaţiul german.<br />

Publicându-şi studiile proprii în reviste din Berlin<br />

şi folosind o tehnică personală de laborator<br />

doctorul Savini s-a remarcat printre cercetătorii din<br />

lumea medicală a vremii.<br />

După anii 1910, soţii Emil şi Tereza Savini<br />

s-au întors în ţară cu dorinţa de a oferi statului<br />

român experienţa şi viziunea nouă deprinsă în<br />

perioada occidentală. Un concurs pentru ocuparea<br />

unei catedre de Patologie internă ratat – din alte<br />

cauze decât cele ce ţin de competenţă – îl<br />

determină să profeseze în mediul privat şi în<br />

acelaşi timp îi acutizează suferinţe mai vechi<br />

apărute încă din anii de formare medicală.<br />

Urmează apoi o perioadă în care este<br />

colaborator al profesorului C.I. Parhon la Clinica<br />

neuro-endocrino-psihiatrică „Socola” împreună cu<br />

care întreprinde cercetări de laborator şi publică<br />

rezultatele cercetărilor. Devine unul din membrii<br />

fondatori ai „Societăţii Române de Neurologie,<br />

Psihiatrie şi Endocrinologie”, înfiinţată în anul<br />

1919 şi colaborator activ al Buletinului acestei<br />

societăţi.<br />

Se înscrie la un nou concurs la Spitalul Paşcanu,<br />

unde este numit ca medic. A acordat consultaţii<br />

săptămânal şi la Spitalul israelit.<br />

Membru a diverse societăţi ştiinţifice<br />

internaţionale, Emil Savini a activat şi în cadrul<br />

Societăţii de Medici şi Naturalişti şi a publicat<br />

cercetări în Buletinul acestei societăţi („Contribuţii<br />

nouă la studiul tahicardiei paroxistice”, „Acţiunea<br />

tiroidei delipoidate asupra inimii izolate de<br />

mamifer”, 1923).<br />

Anul 1928 este pentru Emil Savini cel în<br />

care devine profesor de Farmacologie, disciplină<br />

ce se încadra în mod fericit preocupărilor sale de<br />

laborator. Este considerat precursor al bioterapiei<br />

* Farmacologie, Algeziologie, **Istoria Medicinii, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" Iaşi


şi se mai remarcă prin crearea unor tehnici noi de<br />

laborator. În istoria farmacologiei ieşene, figura<br />

profesorului Savini se distinge, atât prin cea mai<br />

scurtă perioadă în care a activat un profesor în<br />

calitate de conducător de catedră cât şi prin cea<br />

mai bogată corespondenţă – purtată cu diverse<br />

societăţi ştiinţifice şi personalităţi ale medicinei<br />

începutului de secol XX.<br />

„Doctorul Emil Savini, un om cum ne-ar<br />

trebui mulţi” (însemnare pe o fotografie primită de<br />

la George Enescu), solitar şi sensibil îşi considera<br />

cercetările sale ca pe compoziţii muzicale. Trăia<br />

activ muzica la fel ca şi cercetarea.<br />

Aptitudinile interpretative pe care le avea<br />

pentru pian îl determinau adesea să se retragă în<br />

lumea sunetelor, momentele mai dificile din<br />

existenţa sa sublimându-le în muzică. Sunetele<br />

unui violoncel l-au însoţit şi pe ultimul drum<br />

pământesc în urmă cu opt decenii, iar la căpătăiul<br />

său au fost dăltuite în piatră însemnele celor două<br />

obiecte reprezentative ale vieţii sale: cartea şi lira.<br />

5


6<br />

Educaţie Medicală Continuă<br />

Farmacoterapie


IATROGENIA LA VARSTNICI: EDUCATIA TERAPEUTICA -CHEIA<br />

EFICIENTEI, TOLERANTEI SI ADERENTEI TERAPEUTICE<br />

(1880-1929)<br />

Gabriel Ungureanu, Carmen Vulpoi, Ortansa Stoica<br />

“If you treat your patient, you have helped him<br />

for today;<br />

If you teach him, you have helped him for the<br />

whole life”<br />

Secolul XX a adus schimbari majore demografice<br />

si epidemiologice, gratie progreselor medicinii,<br />

ameliorarii sanitatiei si cresterii nivelului de trai.<br />

Cresterea dramatica a populatiei globului (dublata<br />

in doar 40 de ani) este acompaniata de<br />

imbatranirea acesteia (cu atat mai rapida, cu cat<br />

decada de varsta este mai avansata ).<br />

Cu cat segmentul de populatie este mai varstnic, cu<br />

atat creste procentul celor disabilitati si gradul de<br />

handicap, implicit si cheltuielele de asistenta<br />

medicala (servicii si medicamente).<br />

Tarile foste “socialiste” constituie o exceptie,<br />

imbatranirea populatiei acompaniindu-se de<br />

reducerea populatiei, iar carentele dezvoltarii<br />

economice favorizand emigratia spre tarile<br />

dezvoltate prospere si franand imigratia (acest din<br />

urma factor estompand reducerea natalitatii in<br />

tarile dezvoltate).<br />

Spectrul epidemiologic este in plina schimbare,<br />

bolile infectioase si malnutritia cedand locul<br />

bolilor cronice degenerative si cancerului, ambele<br />

mari consumatoare de resurse medicale pe termen<br />

lung.<br />

Cresterea costului seviciilor medicale si medicatiei<br />

se datoreaza atat rafinarii mijloacelor terapeutice<br />

cat si cresterii procentuale si absolute a numarului<br />

celor dizabilitatii si a complexitatii handicapului<br />

individual. In plus, se produce o schimbare<br />

dramatica a proportiei dintre populatia activa<br />

sustinatoare si populatia pasiva, sustinuta (copii si<br />

pensionari). Desi varstnicii retrasi din activitate nu<br />

ar trebui sa constituie o povara pentru populatia<br />

activa, ei sunt perceputi ca atare datorita proastei<br />

gestionari a contributiilor acestora in cursul vietii<br />

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" Iaşi<br />

World Health Organization<br />

active la fondurile de asigurari sociale si de<br />

sanatate (mai ales in fostele state socialiste).<br />

In tarile dezvoltate, schimbarile majore sociale,<br />

cauzate de liberalizarea controlului naşterilor prin<br />

utilizarea de contraceptive larg accesibile şi<br />

creşterea independenţei economice a femeii au<br />

drept consecinţă reducerea numărului de copii şi<br />

dispariţia tipului patriarhal de familie în care<br />

generaţiile coabitează şi se ajută reciproc, cu<br />

deplasarea cheltuielilor medico-sociale ale<br />

populaţiei dependente (copii, vârstnici, dizabilitaţi)<br />

spre instituţiile specializate ale statului.<br />

Chiar in conditiile unor recomandari terapeutice<br />

perfect adecvate, cheltuiele de sanatate sunt mult<br />

amplificate datorita carentelor majore in ceea ce<br />

priveste aderenta terapeutica. Lipsa compliantei<br />

este considerata a fi principala cauza de esec<br />

terapeutic, eficienta si toleranta fiind afectate atat<br />

la suprimarea medicatiei (eventual rebound), cat si<br />

la reluarea acesteia (efecte excessive).<br />

Prevalenta accidentelor survenite consecutiv unei<br />

prescriptii medicale atinge proportii ingrijoratoare:<br />

4% in USA ( Harvard Medical Practice Study,<br />

1991) ,6.28% în Franţa ( Raportul<br />

Queneau,1995) , 11% in Anglia (Vincent<br />

Study)si chiar 16.6% în Australia (Wilson<br />

Analitic Australian Health Care Study 1993).<br />

Dincolo de valoarea absoluta a cifrelor (care<br />

plaseaza iatrogenia drept a 3-a cauza de decese<br />

dupa bolile cardio-vasculare si neoplazii,<br />

importanta fenomenului consta in faptul ca 25-<br />

50% dintre aceste cazuri s-ar datora unei<br />

imprudenţe, unei erori datorate fie<br />

medicului (de regula prin nesupraveghere), fie<br />

7


pacientului (de regula prin tulburari de<br />

complianta) fiind, în consecinţă, evitabile.<br />

Varstnicii sunt in mod special mai expusi<br />

iatrogeniei, datorita patologiei complicate si<br />

avansate cu deficiente functionale multiple si<br />

comorbiditati care favorizeaza prescriptii multiple<br />

si polimedicatie, recomandate de specialisti care se<br />

ignora adesea reciproc;. Schemele terapeutice<br />

complicate, cu prize multiple, tulburarile de<br />

memorie, absenta suportului familial (consecutiv<br />

mutatiilor sociologice cu disolutia familiei<br />

traditionale) opereaza decisiv in acest sens. De<br />

fapt, la vârstnici ar creşte dorinţa de aderenţă la<br />

recomandări, dar ar scadea posibilităţile de<br />

realizare datorita tulburărilor de memorie si<br />

starilor confuzionale.<br />

Complianta terapeutica nu pare a se fi redus la<br />

trecerea de la relatia medic-pacient de tip<br />

paternalist (in care pacientul urma cu religiozitate<br />

indicatiile) la relatia tip parteneriat in care<br />

pacientul alege – din oferta terapeutica facuta de<br />

medic- varianta terapeutica cea mai convenabila<br />

propriei scale de valori, luandu-si insa adesea<br />

libertatea de a se abate de la planul terapeutic, ceea<br />

ce genereaza ineficienta si iatrogenie.<br />

Abandonarea si desacralizarea relatiei medicpacient<br />

de tip paternalist (în care pacientul avea<br />

încredere desăvîrşită în medicul curant pe care îl<br />

considera atotcunoscător şi infailibil) si trecerea la<br />

o relatie tip parteneriat (în care factorul decizional<br />

este de fapt pacientul – teoretic bine informat) a<br />

redus forţa autorităţii recomandărilor medicale,<br />

generînd reducerea complianţei, scaderea eficienţei<br />

terapeutice şi amplificarea iatrogeniei (inclusiv<br />

prin omisiune).<br />

Abaterile (aparent imputabile doar<br />

pacientului care-şi ia excesive libertăţi faţă de<br />

planul terapeutic) îşi au de fapt originile în<br />

carenţele de informare şi instrucţie ale pacientului,<br />

adică în neglijarea de către medic a ceea ce a fost<br />

denumită educaţia terapeutică a pacientului.<br />

Neglijarea educaţiei terapeutice poate fi explicată<br />

prin lipsa de timp, prin lipsa conştientizării<br />

importanţei acestei educaţii, prin lipsa pregătirii în<br />

domeniu a medicilor, prin lipsa unor structuri<br />

formative şi a unor mecanisme de control al<br />

desfăşurării acestora.<br />

In cazul bolilor cronice, constrîngerile planului<br />

terapeutic (care afectează modul de viaţă al<br />

pacientului adesea mai mult decît simptomatologia<br />

bolii), în absenţa unei educaţii terapeutice<br />

motivante, convingătoare şi permanente, determină<br />

abateri substanţiale de la exigenţele planului<br />

terapeutic. Factorii predictivi ai unei compliante<br />

reduse sunt reprezentati de schemele terapeutice<br />

complicate, lipsa de comprehensiune a<br />

instrucţiunilor, afectarea mentală, deficienţele<br />

senzoriale, lipsa unui suport familial / social<br />

compensator handicapului, starea financiară<br />

precară, alcoolismul si tabagismul.<br />

8<br />

Cauza principală a compliantei reduse ramane<br />

polimedicatia, recomandată de mai mulţi medici<br />

pentru aceiasi boala sau pentru comorbidităţi care<br />

genereaza confuzie între droguri, confuzie<br />

accentuata de schemele complicate cu prize<br />

multiple si de defectele de memorizare; contribuie,<br />

in conditiile polimedicatiei, de asemenea, teama de<br />

efecte adverse incomode sau riscante, sesizate sau<br />

sugerate de prospecte hiperdetailate si rezervele<br />

cauzate de costurile înalte, adesea prohibitive ale<br />

medicaţiei. Efectele adverse sunt favorizate de<br />

drogurile cu efecte aditive/sinergice, de afinitatea<br />

mai multor droguri pentru aceleaşi albumine de<br />

transport (fenomen care creste<br />

concentratia plasmatica si scade doza necesara), de<br />

interferenţele şi interacţiunile medicamentoase<br />

complexe, de deficitele funcţionale hepatice sau<br />

renale.<br />

Educatia terapeutica, considerata a fi principala<br />

cheie a compliantei terapeutice, are ca scop,<br />

conform OMS, „ de a ajuta pacientul şi familia<br />

acestuia să înţeleagă boala şi tratamentul acesteia,<br />

să colaboreze activ şi să înveţe să-şi menţină<br />

capacităţile necesare pentru a-şi armoniza stilul de<br />

viaţă cu constrîngerile bolii”. Necesitatea acestor<br />

constrîngeri care-i îngrădesc libertatea modului de<br />

viaţă trebuie explicată şi justificată prin<br />

recompensa ulterioară a unei mai bune calităţi a<br />

vieţii (prin evitarea complicaţiilor şi frînarea<br />

declinului capacităţilor funcţionale) precum şi a<br />

unei creşteri a duratei vieţii, în comparaţie cu<br />

evoluţia naturală în condiţiile existenţei maladiei.<br />

Obiectivul principal este schimbarea<br />

comportamentului pacientului, capitală pentru<br />

complianţa terapeutică, pentru frînarea evoluţiei<br />

bolii si pentru reducerea complicaţiilor (<br />

naturale sau iatrogene). Ar fi recomandabila<br />

utilizarea termenului de aderenta terapeutica celui<br />

de complianta terapeutica, termenul de « aderenţă<br />

» implicand acceptarea, de către pacient, a<br />

schimbărilor recomandate de medic, in timp ce<br />

termenul mai larg utilizat, de « complianţă » ar<br />

sugera obedienţa pacientului în faţa unor directive<br />

şi mai puţin un acord mutual.<br />

Educaţia terapeutică trebuie sa fie un proces<br />

continuu, integrat în asistenţa medicală şi centrat<br />

pe pacient; pentru a fi eficientă, ar trebui să fie<br />

individualizată, (adaptată fiecărui pacient în<br />

funcţie de particularităţile bolii, de percepţia<br />

personală a simptomelor, de reprezentarea<br />

personală a bolii, de contextul psiho-social, de<br />

proiectele de viaţă în condiţiile existenţei bolii),<br />

permanentă (procesul fiind în perpetuă evoluţie) ,<br />

adaptată dinamic (la etapele evoluţiei bolii şi la<br />

noile posibilităţi terapeutice, susceptibila de a fi<br />

modificata/ameliorata în permanenţă; fiecare<br />

întîlnire cu medicul – vizită în ambulatoriu ori la<br />

domiciliu sau spitalizare – trebuie să rezerve timp<br />

întăririi mesajelor educaţiei terapeutice), motivantă<br />

(în funcţie de scala de valori proprii a pacientului),<br />

multidirecţionată ( vizînd atat toate aspectele vieţii


şi comportamentului pacientului, cat şi utilizarea<br />

întregului arsenal terapeutic) si controlată ( prin<br />

evaluări periodice ale rezultatelor instrucţiei).<br />

Trebuie sa cuprinda activităţi organizate<br />

(individual sau in grup) de sensibilizare, informare,<br />

instrucţie şi acompaniament psiho-social privitor la<br />

maladie, la tratamentul prescris, la îngrijiri (în<br />

ambulatoriu, spitale sau alte instituţii implicate), la<br />

comportamentul în stare de sănătate şi boală al<br />

pacientului. Carentele cognitive si mnezice ale<br />

varstnicilor trebuie compensate prin suport familial<br />

(educarea familiei si implicarea acesteia) sau<br />

institutional specializat.<br />

Implementarea unor activităţi de educaţie<br />

terapeutică, chiar dacă mai scumpă pe durată<br />

scurtă, pe termen lung, prin eficientizarea<br />

serviciilor medicale, salvează de fapt bani,<br />

meritând pe deplin investiţia. Bolile cronice<br />

constituie o povară extrem de costisitoare pentru<br />

toate ţările atât prin cheltuielile de îngrijire de<br />

lungă durată a pacienţilor dizabilitaţi (pierderi<br />

directe), cât şi prin privarea economiei de<br />

constribuţia celor afectaţi datorită incapacităţii de<br />

muncă a acestora (pierderi indirecte).<br />

Educaţia terapeutică a pacientului nu este de fapt<br />

cîtuşi de puţin o problemă nouă, ea este de fapt la<br />

fel de veche precum însăşi medicina, dar ponderea<br />

ei se relevă mult mai pregnant astăzi cînd relaţia<br />

medic-pacient trebuie sa fie de tip parteneriat, iar<br />

drepturile pacientului sunt consfinţite de către<br />

OMS pe baza unor principii bioetice ferme,<br />

precum respectul dreptului la autodeterminare şi<br />

demnitate umană, a respectului vieţii, a justiţiei,<br />

echităţii şi universalităţii.<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

Departe de a fi o modă sau o dezbatere teoretică<br />

sterilă cu aplicare grevată de formalism, aşa cum<br />

mulţi factori “responsabili” au tendinţa de a o trata,<br />

educaţia terapeutică a pacientului este de fapt<br />

însăşi cheia eficienţei strategiei terapeutice; în<br />

acest sens, de exemplu, reducerea cu 50% în<br />

ultimii 30 de ani a morbi-mortalităţii cardiovasculare<br />

în USA este în bună parte explicabilă<br />

prin introducerea unor schimbări comportamentale<br />

radicale vizînd modul de viaţă (fumatul, dieta,<br />

antrenamentul fizic), consecutiv unor programe<br />

naţionale de lungă durată susţinute puternic,<br />

mediatic şi financiar, la nivel guvernamental.<br />

Eforturile financiare, determinate de cresterea<br />

numarului si complexitatii pacientilor disabilitati<br />

si de rafinarea serviciilor medicale, sunt<br />

amplificate în mare masura de abateri majore de la<br />

planul terapeutic prin lipsa de instruire şi urmărire<br />

a pacienţilor care determină atât ineficienţă<br />

terapeutică cât şi iatrogenie, ambele generând noi<br />

cheltuieli. Mai mult decât bolile acute prevenibile<br />

prin educaţie sanitară dar rezolvabile adesea prin<br />

spitalizare şi supraveghere medicală atentă, bolile<br />

cronice ar putea beneficia enorm de o educaţie<br />

terapeutică eficientă, iar costurile acesteia ar fi cu<br />

mult depăşite de beneficiile realizate.<br />

Activitatea de educatie terapeutica a pacientului<br />

cronic si a anturajului nu trebuie sa fie<br />

intamplatoare ci sistematica, organizata,<br />

institutionalizata, prevazuta in bugetul de timp si<br />

remunerata. Dincolo de aspectul pragmatic<br />

financiar, creşterea calităţii şi duratei vieţii acestor<br />

pacienţi conferă acestui demers incontestabile<br />

dimensiuni etice.<br />

1. Astarastoae V., Stoica O., Probleme de etica în terapeutica medicala, în Ungureanu G, Covic M., Terapeutica medicala, Cap 69, Ed<br />

Polirom, Iasi, 2000;<br />

2. Brennan T.A., et al., Incidence of adverse events and negligence in hospitalised patients: result of the Harvard Medical Practice<br />

Study I, N Engl J Med, 324, 370-376, 1991;<br />

3. Goulding MR & Rogers ME :Public Health and Aging: Trends in Aging in United States and Worldwide-MMWR, 2003 /<br />

52(06);101-106<br />

4. Guillevin L., (editeur) Pathologie iatrogene, Masson, Paris, 1993;<br />

5. Hanlon J.T., Schmader K.E., Samsa G.P., Weinberger M., Uttech K.M., Lewis I.K., et al., A method for assessing drug therapy<br />

appropriateness, J Clin Epidemiol 45: 1045-51, 1992;<br />

6. Helmreich R.L., On error management: lessons from aviation, BMJ, 320: 2000, 781-785;<br />

7. J.,Berkowits L., eds: Altruism and helping behaviour, New York Academic Press, 1970;<br />

8. Jacobzone S, Oxley H. Ageing and Health Care Costs. Internationale Politik und Gesellschaft Online (International Politics and<br />

Society) 1/2002. Available at http://fesportal.fes.de/pls/portal30/docs/folder/ipg/ipg1_2002/artjacobzone.htm.<br />

9. Kohn L., ed., Corrigan J., ed., Donaldson M., ed., To Err Is Human: Building a Safer Health System, National Academy Press,<br />

Washington DC<br />

10. Lacroix A, Assal Ph. Therapeutic Education of Patients. New approaches to chronic ilness, Paris, Ed.Vigot, 2000<br />

11. Lazarou J., Pomeranz B., Corey P., Incidence of adverse drug reactions in hospitalized patients, JAMA, 279, 1200-1205, 1988;<br />

12. Leape L.L., Errors in medicine, JAMA, 272, 1851-7, 1994;<br />

13. Leape L.L., Unnecessary surgery, Annual Rev. Public Health, 13, 363-383, 1992;<br />

14. Levit K, Smith C, Cowan C, Lazenby H, Sensenig A, Catlin A. Trends in U.S. health care spending, 2001. Health Affairs<br />

2003;22:154--64.) âîăţşŞŢÎ<br />

15. Nolan T.W., System changes to improve patient safety, BMJ, 320, 771-3, 2000;<br />

16. Phillips D., Christenfeld N., Glynn L., Increase in U.S. medication – error deaths between 1983 and 1993, Lancet, 351, 643-644,<br />

1998;<br />

17. Reason J., Human error: models and management; BMJ, 320, 768-770, 2000;<br />

18. Reuben E., Understanding and Preventing Adverse Events; Croatian Med J, 3(1), 86-88, 2002;<br />

19. Ridge K.W., Jenkins D.B., Noyce P.R., Barber N., Medication errors during hospital ward rounds, Qual Health Care, 4, 240-3,<br />

1995;<br />

20. Soubrie C., Lebrun-Vignes B., Iatrogenie – Diagnostique et traitement, Rev Prat, 55, 209-216, 2005;<br />

21. Starfield B., Medical errors – the third leading cause of death in the United States, JAMA, 284:4, 2000;<br />

9


22. Ungureanu G; Hipertensiunea necontrolata: HTA rezistenta versus HTA pseudorezistenta – <strong>Medicina</strong> interna, 2009, 6:2, 29-30<br />

23. Ungureanu G, Astarastoae V, Ungureanu M-Ch, Stoica O : Iatrogenia: dileme etice si modalitati de abordare a erorii medicale-<br />

Revista Romana Bioetica, vol. 6, nr. 2, 2008<br />

24. Ungureanu G.: Complianta si educatia terapeutica : varstnicul /anturajul / sistemul ; <strong>Medicina</strong> interna, 6:2, 71-72,<br />

25. Ungureanu G, Stoica O.: Patologia iatrogenă - dificultăţi de abordare: delimitarea domeniului şi evaluarea dimensiunilor problemei,<br />

Revista Română de Bioetică, 4(3): 39-44, 2006<br />

26. Ungureanu G., Stoica O., Alexa I.D., Ardeleanu S., Iatrogenia medicamentoasa: dificultatile preventiei si dilemele bioetice, Revista<br />

Romana de Bioetica, 4:4, 2006, 50-56;<br />

27. Ungureanu G., Stoica O.,: Bioetica de la eforturile de autodefinire la implementarea în practica, Revista Romana de Bioetica, 1:2,<br />

2002;<br />

28. Vulpoi C, Ungureanu G, Stoica O. Educaţia terapeutică a pacientului- metodă de optimizare a tratamentului bolilor cornice. Revista<br />

Medico-Chirurgicală a Societăţii de Medici şi Naturalişti Iaşi/<br />

29. Vulpoi C., Ungureanu G., Stoica O., Relatia medic-pacient – educatie terapeutica si implicatii bioetice, Revista Romana de Bioetica,<br />

5:2, 2007, 18 -22;<br />

30. Weingart S.N., McWilson L.R., Gibberd R.W., Harrison B., Epidemiology of medical error, BMJ, 320: 2000, 774-777;<br />

31. Wu A.V., Lo B., To tell the truth; ethical and practical issues in disclosing medical mistakes to patients, JGIM, 12 :1997, 770-775;<br />

32. Wu A.W., Medical error: the second victim, BMJ, 320, 726-727, 2000. Anderson GF, Hussey PS. Population aging: a comparison<br />

among industrialized countries. Health Affairs 2000;19:191--203.<br />

33. *** Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române -«Situaţia demografică a României:stadiul actual, factori de<br />

influenţă şi perspective» www.ince.ro financiare , 2007.<br />

34. ***World Health Organisation. Therapeutic patient education: educational considerations. In: Report of WHO working group.<br />

WHO, Regional Office for Europe, Geneva, 1998<br />

10


ANTICORPII MONOCLONALI - O IMPORTANTĂ ARMĂ<br />

TERAPEUTICĂ / MONOCLONAL ANTIBODIES – AN IMPORTANT<br />

THERAPEUTIC WEAPON<br />

Rezumat.<br />

Anticorpii monoclonali sunt anticorpi<br />

monospecifici, proiectaţi pentru a se ataşa selectiv de o<br />

singurã substanţã. Sunt “unelte” importante în cercetarea<br />

biomedicalã, diagnosticarea bolilor şi tratamentul unor<br />

afecţiuni cum ar fi cancerul, bolile autoimune, rejetul<br />

transplantelor, etc. În terapie ei promit diminuarea<br />

efectelor secundare, datoritã proprietãţiilor de a se lega<br />

specific de o anumitã moleculã membranarã a celulelor<br />

sistemului imunitar sau neoplazice, sau de a neutraliza<br />

anumiţi mediatori ai inflamaţiei, neafectând alte ţesuturi.<br />

Prima tehnologie de producere a anticorpilor<br />

monoclonali, importantã şi astãzi, este tehnologia<br />

hibridoamelor, descoperitã de Kohler şi Milstein, în<br />

1975. Ea genereazã în principal anticorpi de origine<br />

murinã, care utilizaţi ca medicaţie la om, produc<br />

rãspunsuri imune. Având în vedere acest lucru, s-a reuşit<br />

sã se producã anticorpi monoclonali care au parţial sau<br />

în întregime aminoacizi umani (anticorpi himerici,<br />

umanizaţi sau total umani), care produc rãspuns imun<br />

scãzut din partea organismului uman, au eficacitate mai<br />

mare. Existã anticorpi monoclonali aprobaţi pentru<br />

terapia unor afecţiuni, şi un numãr şi mai mare sunt în<br />

curs de evaluare. În pofida multor avantaje, ei nu sunt<br />

totali lipsiţi de efecte secundare, siguranţa şi eficacitatea<br />

lor realã, precum şi descoperirea de noi ţinte pentru<br />

aceste medicamente, este o provocare a viitorului.<br />

Cuvinte cheie: anticorpi monoclonali, tehnologia<br />

hibridoamelor, anticorpi recombinanţi<br />

Mărioara Monea¹, Ioana Miklosik¹<br />

1 Disciplina de Farmacologie, Facultatea de Medicină, UMF Tg. Mureş<br />

Abstract. Monoclonal antibodies are highly<br />

selective antibodies, desired to bind specifically to one<br />

substance. They are important tools in biomedical<br />

research, diagnosis of diseases and in therapy of ilnesses<br />

like cancer, autoimmune diseases, transplant rejection,<br />

etc.<br />

In therapy they promise lower toxic effects,<br />

engineered to bind only to specific cell surface<br />

molecules on immune cells or tumors, or to neutralize<br />

inflammatory and immune mediators from an imune<br />

response, and protecting the other tissues.<br />

The first and still usefull technology of<br />

producing monoclonals is hybridoma technology,<br />

discovered by Kohler and Milstein in 1975. It generates<br />

mainly murine monoclonals, but these, used as<br />

medicines at humans can generate serious<br />

immunemediated toxicities. Concerning this, were<br />

developed monoclonal antibodies with predominantly or<br />

completely human aminoacid sequences (chimeric,<br />

humanized and fully human), that generate low immune<br />

responces at humans, have biger efficacy.<br />

There are some monoclonals approved for<br />

therapy, and more many are under evaluation in clinical<br />

trials. Despite of many promises, they are not totally free<br />

of adverse effects, and their safety and efficacy is the<br />

future duty, as the discovery of new monoclonal<br />

antibody targets.<br />

Key words: monoclonal antibodies, hybridoma<br />

technology, recombinant antibodies<br />

11


12<br />

SORDARINE NATURALE<br />

Vlaicu Şandor 1 , Monica Junie 2 , Cosmina Şandor 4 , LT Krausz 1 ,Victor Cristea 3<br />

Rezumat. Sordarinele sunt glicozide naturale<br />

izolate din mediile de fermentaţie ale unor fungi din<br />

clasele Sordariomycetes şi Eurotiomycetes. Sordarinele<br />

au efecte antimicotice in vivo şi in vitro. Spectrul<br />

antifungic este restrâns pe Candida albicans, C.<br />

tropicalis, Criptococcus neoformans, Pneumocystis<br />

carinii (jiroveci). Sordarinele blochează specific<br />

biosinteza de proteine la fungi prin interacţiune cu<br />

factorul 2 de elongare fungic (EF2). Analogii naturali şi<br />

derivaţii sintetici substituiţi cu radicali voluminoşi au<br />

spectru de activitate mai extins şi activitate antifungică<br />

mai intensă.<br />

Cuvinte cheie: antifungice, sordarine, EF2.<br />

Introducere.<br />

Izolarea sordarinei în 1969 nu a stârnit aproape<br />

nici un interes pentru testarea proprietăţilor ei<br />

antifungice. Abia după două decenii au fost<br />

investigate aceste calităţi, ca şi consecinţă a<br />

evidenţierii inhibiţiei biosintezei de proteine la<br />

Candida albicans (1). Au fost ameliorate condiţiile<br />

de fermentare pentru tulpinilor producătoare, s-a<br />

simplificat purificarea şi prin disponibilitatea mai<br />

mare a antibioticelor obţinute, au fost întreprinse<br />

cercetări mult mai ample. S-au observat efecte<br />

antifungice in vitro şi s-a demonstrat remarcabila<br />

specificitate a sordarinelor asupra biosintezei de<br />

proteine la fungi (2,3). Există însă puţine date pe<br />

modele experimentale in vivo. Pe un alt plan, s-au<br />

sintetizat numeroşi derivaţi, avînd ca obiectiv<br />

lărgirea spectrului şi a potenţei efectului<br />

antifungic, precum şi optimizarea proprietăţilor<br />

farmacocinetice. Compuşii naturali şi sintetici au<br />

toxicitate redusă pe animale de laborator şi n-au<br />

produs efecte genotoxice şi cancerigene (4,5,6).<br />

Explorarea în continuare a eficacităţii şi a<br />

toxicităţii acestei clase de antifungice poate scurta<br />

etapele rămase de parcurs pentru introducerea lor<br />

în terapie.<br />

Surse naturale.<br />

Abstract. Sordarins are natural glycosides<br />

obtained by fermentation of fungi distributed across<br />

classes Sordariomycetes and Eurotiomycetes. Sordarins<br />

have antimycotic effects in vivo and in vitro. Their<br />

spectra of activity is limited to Candida albicans, C.<br />

tropicalis, Criptococcus neoformans, Pneumocystis<br />

carinii (jiroveci). Sordarins interact with the fungal<br />

factor of elongation 2 (EF2) and thereof block<br />

specificcaly protein biosynthesis in fungi. Natural<br />

analogs with substituted huge radicals and synthetic<br />

compounds are more effective antifungals and also have<br />

larger spectra of activity.<br />

Key words: antifungal, sordarin, EF2<br />

Sordarinele sunt produse de fungi<br />

filamentoşi din familii încadrate în clasele<br />

Sordariomycetes şi Eurotiomycetes<br />

(7,8,9,10,11,12) (tabel I). Cele mai multe dintre<br />

aceste familii sunt incluse în prima clasă:<br />

Amphisphaeriaceae, Xylariaceae, Diatrypaceae<br />

(ordinul Xylariales), Sordariaceae,<br />

Lasiosphaeriaceae (ordinul Sordariales),<br />

Microascaceae (ordinul Microascales). Penicillium<br />

minioluteum (13) este singurul producător de<br />

sordarine din familia Trichocomaceae (genul<br />

Eurotiales, clasa Eurotiomycetes).<br />

Biosinteza sordarinelor<br />

Sordarinele sunt glicozide constituite din<br />

sordaricină, aglicon diterpenic tetraciclic şi oza<br />

sordaroză (fig.2). Se acceptă calea de biosinteză a<br />

sordaricinei de la geranilgeranil difosfat (GGPP)<br />

(fig.1). Reacţiile 1-4 sunt catalizate de diterpensintază.<br />

Cicloaranosena (compus 4), prin ruperea<br />

legăturilor C8-C9, generează intermediarul 5, cu<br />

formarea a două noi legături, C7-C10 şi C12-C18.<br />

Etapa de transformare a compusului 5 la<br />

sordaricină este mediată probabil printr-o reacţie<br />

intramoleculară Diel-Alder (3). Cei mai mulţi<br />

analogi ai sordarinei au aceeaşi oză ca şi aceasta,<br />

1 Catedra de Farmacologie şi Toxicologie, 2 Catedra de Microbiologie, 3 Catedra de Imunopatologie, Universitatea de<br />

Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, 4 Spitalul Clinic Judeţean Cluj


substituită pe 3’OH. Astfel au fost izolaţi sordarina<br />

A, sordarina B, GR 135402, zofimarina,<br />

isozofimarina, neosordarina, hipoxisordarina şi<br />

moriniafungina (tabel II). Alţi derivaţi de sordarină<br />

au restul glucidic diferit de sordaroză. Deosebirile<br />

sunt minime la hidroxisordarina şi 4’-O-demetilsordarina.<br />

În schimb, xilarina (SCH5740) şi BE-<br />

31405 conţin o oză triciclică mai puţin obişnuită<br />

(6) (tabel III).<br />

Spectrul antifungic<br />

Sordarina are efecte antifungice in vitro şi<br />

in vivo, dar spectrul de activitate<br />

este limitat. Este activă pe Candida albicans, C.<br />

tropicalis, C. kefyr, Criptococcus neoformans,<br />

Pneumocystis carinii (jiroveci), Saccharomyces<br />

cerevisiae (3). Sordarina îşi menţine eficacitatea şi<br />

pe tulpinile rezistente la azoli (4,6,14). Nu este<br />

activă pe Candida glabrata, C. krusei, C.<br />

parapsilosis, Aspergillus flavus şi Aspergillus<br />

fumigatus, dermatofiţi. Agliconul, sordaricina, este<br />

mai puţin activ ca şi sordarina (15). Atât gruparea<br />

aldehidică, cât şi cea carboxilică de pe aglicon sunt<br />

esenţiale pentru efectul antifungic. Derivaţii<br />

sordarinei 3’OH substituiţi, mai lipofili, au spectru<br />

de activitate mai larg şi potenţă mai mare. Unii<br />

dintre ei sunt activi pe fungi patogeni:<br />

Coccidioides immitis, Paracoccidioides<br />

brasiliensis, Blastomyces dermatidis, Histoplasma<br />

capsulatum (3,16). BE-31405 inhibă creşterea la<br />

Candida glabrata (13). Moriniafungina are cele<br />

mai exprimate efecte antifungice şi spectrul cel<br />

mai larg dintre sordarinele naturale (17). Pe medii<br />

de cultură, sordarinele au activitate mai intensă la<br />

pH acid -5.4; la pH 7 efectul antifungic este<br />

nesemnificativ (13).<br />

Mecanism de acţiune<br />

Sordarinele sunt inhibitori ai biosintezei de<br />

proteine la fungi. Specificitatea este remarcabilă,<br />

fiind inactive pe celelalte eucariote. Sordarinele<br />

intervin în etapa de elongare (1, 18). Se leagă de<br />

factorul de elongare 2 (EF2). EF2 este unul din<br />

reprezentanţii superfamiliei GTP-azelor. Prin<br />

hidroliza GTP intervine în procesul de translocare<br />

(19,20). EF2 este singurul component al<br />

mecanismului biosintetic proteic la fungi, care<br />

leagă sordarinele. Afinitatea de legare a EF2 creşte<br />

semnificativ atunci când EF2 este ataşat de<br />

ribozom, formându-se un complex stabil EF2-<br />

GDP-ribozom (21). Proteinele din tija ribozomului<br />

şi în primul rând proteina rpPO, au o contribuţie<br />

majoră în interacţiunea EF2 cu ribozomul şi<br />

totodată cu sordarinele (22).<br />

Sordarinele nu blochează biosinteza de proteine la<br />

procariote şi la alte eucariote, înafara fungilor<br />

(2,5,6).<br />

Derivaţi de sordarină<br />

A. Sordarina şi analogii substituiţi la 3’O.<br />

1. Sordarina. A fost obţinută din Sordaria<br />

araneosa, tulpina ATCC 36386/NRRL 3196 (23) şi<br />

patentată în 1969 sub denumirea SL, 2266 (24).<br />

Prin hidroliză acidă eliberează sordaricina, aglicon<br />

diterpenic tetraciclic şi o componentă glucidică,<br />

sordaroză (fig.2) (1). Structura chimică detaliată a<br />

fost raportată în 1972 (25). Ulterior a fost izolată<br />

din mediile de cultură ale unor tulpini de fungi din<br />

clasa Sordariomycetes (9,10,11,26), familiile<br />

Amphisphaeriaceae, Xylariaceae, Diatrypaceae,<br />

Sordariaceae şi Lasiosphaeriaceae (tabel I, tabel<br />

II). În mediile de fermentaţie, sordarina se găseşte<br />

de obicei împreună cu sordaricina,<br />

hipoxisordarina, hidroxisordarina. Sordarina inhibă<br />

translaţia in vitro şi creşterea Saccharomyces<br />

cerevisiae (CMI 3,13 µg/ml), Candida albicans<br />

(CMI 1,56-3,13 µg/ml), C. tropicalis, C. kefyr,<br />

Criptococcus neoformans, Pneumocystis carinii<br />

(jiroveci). Sordarina este inactivă pe alte specii de<br />

Candida, pe dermatofiţi şi pe Aspergillus (3,6).<br />

2. GR135402. Din culturile lichide ale Graphium<br />

putredinis F-13302 şi F-13310 (27, 28) au fost<br />

izolaţi şi caracterizaţi cel puţin 6 derivaţi 3’-Oacilaţi<br />

ai sordaricinei. Patru dintre aceştia sunt<br />

izomeri geometrici de 2-metil-2,4-hexadienil (tabel<br />

II). Lanţul lateral substituit diferenţiază izomerii<br />

GR135402 de sordarină. Potenţa crescută este<br />

determinată de configuraţia dublelor legături 2’’-<br />

3’’ şi de gruparea metil în 3’’. GR135402 inhibă<br />

elongarea proteinelor pe sisteme subcelulare şi pe<br />

celule intacte de C. albicans. GR135402 opreşte<br />

creşterea în medii de cultură pentru<br />

Saccharomyces cerevisiae (CMI 0,13 µg/ml),<br />

Candida albicans (CMI 0,008- 0,06 µg/ml), C.<br />

tropicalis (CMI 0,25 µg/ml), C. pseudotropicalis<br />

(CMI 0,25 µg/ml), Cryptococcus neoformans<br />

(CMI 1 µg/ml). Este inactivă pe Candida glabrata,<br />

C. krusei, C. parapsilosis, Aspergillus flavus şi<br />

Aspergillus fumigatus. Pe un model experimental<br />

de candidoză sistemică la şoarece, GR135402<br />

creşte supravieţuirea la doza de 100 mg/kg s.c.<br />

Activitatea antifungică este redusă de serul sanguin<br />

(6,28).<br />

3. Zofimarina. Antibioticul a fost patentat în 1987<br />

(29). Zofimarina este produsă de Xylaria spp (F-<br />

064188), Eutypa tetragona (F-247493, CBS<br />

284.87), Zopfiella marina, Graphium putredinis.<br />

Cel puţin în specii de Xylaria se găseşte împreună<br />

cu isozofimarina (10) (tabel I). Zofimarina se<br />

deosebeşte structural de GR135402 prin absenţa<br />

grupării metil în 3’’ (tabel II) (27). Activitatea<br />

antifungică este mai exprimată ca şi a sordarinei;<br />

apropiată, dar uşor mai redusă ca şi a GR135402.<br />

4. Neosordarina. Compusul apare alături de<br />

sordarină şi hidroxisordarină în mediul de<br />

fermentaţie al Sordaria araneosa (30).<br />

Substituentul relativ voluminos în 3’O al<br />

sordarinei menţine şi probabil potenţează<br />

activitatea antifungică prin creşterea lipofilicităţii<br />

(tabel II).<br />

13


5. Hipoxisordarina (tabel II). Izolată din Sordaria<br />

araneosa şi Hypoxylon croceum (31,32), împreună<br />

cu sordarina. (tabel I) Spre deosebire de sordarină,<br />

neosordarină şi hidroxisordarină, hipoxisordarina<br />

inhibă creşterea Penicillium notatum şi<br />

Paecilomyces variotii pe testul de difuziune în<br />

agar. Are activitate similară cu sordarina,<br />

neosordarina şi hidroxisordarina pe biosinteza de<br />

proteine la Saccharomyces cerevisiae şi inhibă<br />

creşterea în agar pe Nematospora coryli şi Mucor<br />

miehei (30).<br />

6. Moriniafungina. Moriniafungina (10,17,33) este<br />

produsă de Morinia pestalozzioides (tabel I).<br />

Conţine un reziduu de acid 2-hidroxisebacic legat<br />

de C-3' al sordarozei printr-un inel 1,3-dioxolan-4ona<br />

(tabel II). Dintre sordarinele izolate are<br />

spectrul de activitate cel mai larg şi potenţa cea<br />

mai ridicată (17).<br />

B. Substituenţi ai sordaricinei<br />

Hidroxisordarina şi 4’-O-dimetil-sordarina<br />

prezintă deosebiri minime faţă de sordarină. Ozele<br />

din xilarină şi BE-31405 sunt însă cu totul diferite<br />

(tabel III).<br />

7. BE-31405. Acest antifungic a fost identificat în<br />

F31405, tulpină izolată dintr-o probă de sol<br />

recoltată în Japonia şi identificată ulterior ca<br />

Penicillium minioluteum (tabel I). Structural, BE-<br />

31405 conţine sordaricina ca aglicon şi o<br />

neobişnuită oză triciclică, asemănătoare cu cea din<br />

xylarină (tabel III). După caracterizarea<br />

proprietăţilor fizico-chimice şi a activităţii<br />

biologice (13), antibioticul a fost patentat în 1994<br />

(34). BE-31405 are un spectru antifungic mai larg<br />

ca şi al sordarinei (6). BE-31405 inhibă creşterea<br />

în medii de cultură, la pH acid-5.4, pentru Candida<br />

albicans (CMI 1,56-3,13 µg/ml), C. glabrata (CMI<br />

0,78 µg/ml), Cryptococcus neoformans (CMI 6,25-<br />

12,5 µg/ml), Saccharomyces cerevisiae (CMI 3,13<br />

µg/ml), Schizosaccharomyces pombe (CMI 0,78<br />

µg/ml) şi Penicillium chrysogenum (CMI 6,25<br />

µg/ml). Activitatea antifungică scade semnificativ<br />

la pH 7. BE-31405 este inactiv pe alte specii de<br />

Candida, pe Aspergillus niger, pe Trichosporon<br />

cutaneum (13).<br />

8. Xilarina (xylarin, SCH57404). Xilarina<br />

este produsă de fungi din familia Xylariaceae<br />

(tabel I), fiind izolată din cel puţin 11 tulpini din<br />

genurile Xylaria şi Rosellinia. Iniţial din mediul de<br />

fermentaţie al unui fung neidentificat taxonomic<br />

(SCF 1082 A), a fost obţinut un glicozid<br />

diterpenic, similar sordarinei (35). Ulterior, din<br />

tulpina A 19-91 (Xylariaceae) a fost separat un alt<br />

compus, xilarina, identic structural cu SCH57404<br />

(36).<br />

Tulpinile producătoare de xilarină: F-064147, F-<br />

064186, F-064965, F-068980 şi F-230275 au<br />

14<br />

apartenenţă taxonomică la genul Xylaria. Xylaria<br />

mellisii (F-048697) ca şi tulpinile F-065308, F-<br />

065977, F-067683 şi F-069049, apropiate sau<br />

cospecifice cu Xylaria mellisii eliberează în mediul<br />

de cultură xilarină. F-235338 şi F-249532, alte<br />

tulpini ce sintetizează xilarină sunt strâns înrudite<br />

sau cospecifice cu specii din genul Rosellinia (10).<br />

Xilarina are sordaricina ca aglicon, iar reziduul<br />

glicozidic este similar cu cel din BE-31405, de<br />

care diferă prin gruparea acetat la C4 glicozidic în<br />

locul substituentului metoxilat (tabel III). Xilarina<br />

are spectrul antifungic îngust. Acţionează pe<br />

Candida albicans la CMI 16 µg/ml. Pe Aspergillus<br />

şi dermatofiţi inhibă creşterea la CMI >128 µg/ml.<br />

9. Hidroxisordarina. Metabolit secundar în<br />

culturile de Sordaria araneosa, hidroxisordarina,<br />

apare alături de sordarină şi neosordarină (30)<br />

(tabel III). Se deosebeşte de sordarină prin<br />

hidroxilul ataşat grupării metil C’6 (4-O- metilaltroză<br />

în loc de sordaroză). Se pare că gruparea<br />

polară reduce activitatea antifungică. Spre<br />

deosebire de sordarină şi hipoxisordarină,<br />

hidroxisordarina nu inhibă creşterea Mucor miehei<br />

în agar (30).<br />

10. 4’-O-dimetil-sordarina este analogul sordarinei<br />

produs de Seimatosporium grevilleae (10) (tabel<br />

III).<br />

În mediile de fermentaţie ale fungilor producători<br />

de sordarine, apar şi alţi produşi metabolici, cum ar<br />

fi însăşi sordaricina, acetilsordarina, 6 hidroxi-GR<br />

135402, a căror activitate antifungică este în<br />

general redusă (10,27).<br />

Sordaricina şi sordarina introduse în mediul de<br />

cultură al unor actinomicete (Streptomyces) şi<br />

fungi (Xylaria polymorpha , Rhizopus japonicus,<br />

Mortierella ramanniana, Aspergillus awamori)<br />

neproducătri de sordarine, sunt transformate<br />

biologic prin oxidare pe componenta diterpenică,<br />

prin esterificare sau demetilare pe restul glucidic.<br />

Unii produşi metabolici îşi menţin activitatea de<br />

inhibiţie a biosintezei de proteine (15).<br />

Perspective terapeutice<br />

Prin înaltul efect specific antifungic, prin<br />

toxicitatea minimă la animalele de laborator,<br />

sordarinele au potenţial terapeutic evident în<br />

infectiile fungice nosocomiale. Un inconvenient îl<br />

constituie spectrul îngust al activităţii antifungice.<br />

Analogii recent izolaţi, cu lipofilicitate crescută îşi<br />

extind spectrul antifungic (6). Azasordarinele şi<br />

alţi derivaţi sintetici se încadrează în rândul<br />

antifungicelor inhibitoare ale biosintezei de<br />

proteine cu efecte exprimate pe fungi insensibili la<br />

sordarinele naturale (6,37).


BIBLIOGRAFIE<br />

. Liang H. Sordarin, an antifungal agent with a unique mode of<br />

action. Beilstein J Org Chem. 2008;4: No.<br />

31.doi:10.3762/bjoc.4.31<br />

2. Odds FC. Sordarin antifungal agents. Expert Opinion on<br />

Therapeutic Patents 2001; 11: 283-294.<br />

3. Yao, Qingmei. Biosynthetic studies of fungal diterpene<br />

antibiotics. Thesis,MSc. Oregon State University, 2007.<br />

4. Bergold AM, Georgiadis S. Novidades em fármacos<br />

antifúngicos: uma revisão. Visão acadêmica, Curitiba, 2004; 5:<br />

159-172.<br />

5. Klimko NN, Veselov AV. Novyie preparaty dlya lecheniya<br />

invazivnyh mikozov. Klin. Mikrobiol.Antimicrob. Khimioter.<br />

2003, 5: 342-353.<br />

6. Vicente MF, Basilio A, Cabello A, Peláez F. Microbial<br />

natural products as a source of antifungals. Clin Microbiol<br />

Infect. 2003; 9: 15-32.<br />

7. Acero FJ, González V, Sánchez-Ballesteros J et al.<br />

Molecular phylogenetic studies on the Diatrypaceae based on<br />

rDNA-ITS sequences. Mycologia 2004; 96: 249-259.<br />

8. Hibbett DS, Binder M, Bischoff JF et al. A higher-level<br />

phylogenetic classification of the Fungi. Mycol Res. 2007;<br />

111(Pt 5): 509-547.<br />

Figura 1. Calea de formare a sordaricinei (6) din geranilgeranil difosfat (1-GGPP)<br />

Sordaricina Sordarina<br />

Specii de fungi producătoare de sordarină:<br />

Amphisphaeria spp., Truncatella angustata (Amphisphaeriaceae )<br />

Xylaria spp.,Rosellinia nectrioides, Rosellinia subiculata, Hypoxylon croceum (Xylariaceae)<br />

Diatrype stigma (Diatrypaceae); Sordaria araneosa (Sordariaceae)<br />

Podospora spp., Podospora araneosa,Podospora pleiospora, Zopfiella marina (Lasiosphaeriaceae)<br />

Figura 2. Sordaricina şi sordarina.<br />

9. Huhndorf SM, Miller AN, Fernández FA. Molecular<br />

systematics of the Sordariales: the order and the family<br />

Lasiosphaeriaceae redefined. Mycologia 2004 96: 368-387.<br />

10. Vicente F, Basilio A, Platas G et al. Distribution of the<br />

antifungal agents sordarins across filamentous fungi. Mycol<br />

Res. 2009,doi: 10.1016/j.mycres.2009.02.011<br />

11. Zhang N, Castlebury LA, Miller ANet al. An overview of<br />

the systematics of the Sordariomycetes based on a four-gene<br />

phylogeny. Mycologia. 2006; 98: 1076-1087.<br />

12.***Index Fungorum:<br />

http://www.indexfungorum.org/Names/NAMES.ASP<br />

13. Okada H, Kamiya S, Shiina Y et al. BE-31405, a new<br />

antifungal antibiotic produced by Penicillium minioluteum. I.<br />

Description of producing organism, fermentation, isolation,<br />

physico-chemical and biological properties. J Antibiot (Tokyo).<br />

1998; 51: 1081-1086.<br />

14. Herreros E, Martinez CM, Almela MJ, Marriott MS, De Las<br />

Heras FG, Gargallo-Viola D. Sordarins: in vitro activities of<br />

new antifungal derivatives against pathogenic yeasts,<br />

Pneumocystis carinii, and filamentous fungi. Antimicrob<br />

Agents Chemother. 1998; 42: 2863-2869.<br />

15. Hall RM, Dawson MJ, Jones CA et al. The production of<br />

novel sordarin analogues by biotransformation. J Antibiot<br />

(Tokyo). 2001; 54: 948-957.<br />

15


16. Graybill JR, Najvar L, Fothergill A, Bocanegra R, de las<br />

Heras FG. Activities of sordarins in murine histoplasmosis.<br />

Antimicrob Agents Chemother. 1999; 43:1716-1718.<br />

17. Basilio A, Justice M, Harris G et al. The discovery of<br />

moriniafungin, a novel sordarin derivative produced by Morinia<br />

pestalozzioides. Bioorg Med Chem. 2006; 14:560-566.<br />

18. Søe R, Mosley RT, Justice M et al. Sordarin derivatives<br />

induce a novel conformation of the yeast ribosome<br />

translocation factor eEF2. J Biol Chem. 2007; 282: 657-666.<br />

19. Domínguez JM, Martin JJ. Identification of a putative<br />

sordarin binding site in Candida albicans elongation factor 2 by<br />

photoaffinity labeling. J Biol Chem. 2001; 276: 31402-31407.<br />

20. Justice MC, Hsu MJ, Tse B et al. Elongation factor 2 as a<br />

novel target for selective inhibition of fungal protein synthesis.<br />

J Biol Chem. 1998; 273: 3148-3151.<br />

21. Shastry M, Nielsen J, Ku T et al. Species-specific inhibition<br />

of fungal protein synthesis by sordarin: identification of a<br />

sordarin-specificity region in eukaryotic elongation factor 2.<br />

Microbiology. 2001; 147(Pt 2):383-390.<br />

22. Gómez-Lorenzo MG, García-Bustos JF. Ribosomal Pprotein<br />

stalk function is targeted by sordarin antifungals. J Biol<br />

Chem. 1998; 273: 25041-25044.<br />

23. Hauser D, Sigg HP. Isolierung und abbau von sordarin. I.<br />

Mitteilung über sordarin. Helv. Chim. Acta 1971; 54: 1178-<br />

1190.<br />

24. Sigg HP& Stoll C (Sandoz Ltd.): Antibiotic SL2266. U.K.<br />

1, 162,027, August 20, 1969.<br />

25. Vasella A. Uber ein neuartiges diterpen aus Sordaria<br />

araneosa Cain. PhD Thesis. Eidgenössischen Technischen<br />

Hochschule, Zürich. 1972.<br />

26. Weber RW, Meffert A, Anke H, Sterner O. Production of<br />

sordarin and related metabolites by the coprophilous fungus<br />

Podospora pleiospora in submerged culture and in its natural<br />

substrate. Mycol Res. 2005; 109(Pt 5): 619-626.<br />

27. Kennedy TC, Webb G, Cannell RJ et al. Novel inhibitors of<br />

fungal protein synthesis produced by a strain of Graphium<br />

putredinis. Isolation, characterisation and biological properties.<br />

J Antibiot (Tokyo). 1998 ;51: 1012-1018.<br />

16<br />

28. Kinsman OS, Chalk PA, Jackson HC et al. Middleton RF,<br />

Shuttleworth A, Rudd BA, Jones CA, Noble HM, Wildman<br />

HG, Dawson MJ, Stylli C, Sidebottom PJ, Lamont B, Lynn S,<br />

Hayes MV.Isolation and characterisation of an antifungal<br />

antibiotic (GR135402) with protein synthesis inhibition. J<br />

Antibiot (Tokyo). 1998; 51: 41-49.<br />

29. Ogita T, Hayashi S, Sato S, Furutani W. (Sankyo KK):<br />

Antibiotic Zofimarin. Japanese patent 62-40292, February 21,<br />

1987.<br />

30. Davoli P, Engel G, Werle A, Sterner O, Anke T.<br />

Neosordarin and hydroxysordarin, two new antifungal agents<br />

from Sordaria araneosa. J Antibiot (Tokyo). 2002; 55: 377-382.<br />

31. Bugni TS, Ireland CM. Marine-derived fungi: a chemically<br />

and biologically diverse<br />

group of microorganisms.Nat Prod Rep. 2004; 21: 143-163.<br />

32. Daferner M, Mensch S, Anke T, Sterner O.<br />

Hypoxysordarin, a new sordarin derivative from Hypoxylon<br />

croceum. Z Naturforsch [C]. 1999; 54: 474-480.<br />

33. Collado J, Platas G, Bills GF et al. Studies on Morinia:<br />

recognition of Morinia longiappendiculata sp. nov. as a new<br />

endophytic fungus, and a new circumscription of Morinia<br />

pestalozzioides. Mycologia. 2006; 98: 616-627.<br />

34. Okada, Y; Nagabato, M; Kamitami, M. Antifungal agent<br />

BE-31405. Japanese patent<br />

157,582; 1994. p. 582.<br />

35. Coval SJ, Puar MS, Phife DW, Terracciano JS, Patel M.<br />

SCH57404, an antifungal agent possessing the rare sodaricin<br />

skeleton and a tricyclic sugar moiety. J Antibiot (Tokyo). 1995;<br />

48: 1171-1172.<br />

36. Schneider G., H. Anke and O. Sterner: Xylarin, an<br />

antifungal Xylaria metabolite with an unusual tricyclic uronic<br />

acid moiety. Nat. Prod. Lett. 1995; 7, 309-316.<br />

37. Kamai Y, Kakuta M, Shibayama T, Fukuoka T, Kuwahara<br />

S. Antifungal activities of R-135853, a sordarin derivative, in<br />

experimental candidiasis in mice. Antimicrob Agents<br />

Chemother. 2005; 49: 52-56. Erratum in: Antimicrob Agents<br />

Chemother. 2005; 49: 1269.


SIDE-EFFECTS OF SIMVASTATIN THERAPY IN THE ELDERLY.<br />

ANALYTICAL APPROACHES AND CLINICAL CHALLENGES<br />

Victor Dumitrascu 1,2 , Anca-Alexandra Matusz 3 , Adelina Chevereşan 1 ,<br />

Daliborca Cristina Vlad 4 , Beatrice Giorgiana Barac 1<br />

Rezumat.<br />

Scop: Evaluarea profilului de siguranţă a<br />

tratamentului cu simvastatină în doze reduse la pacienţii<br />

geriatrici hipertensivi cu hipercolesterolemie, într-un<br />

studiu prospectiv şi deschis.<br />

Material şi metodă: Patienţii vârstnici (n = 65) au<br />

fost randomizaţi în vederea tratamentului zilnic cu 10<br />

mg simvastatină şi medicaţia antihipertensivă necesară,<br />

pe o perioadă de monitorizare de 6 luni.<br />

Rezultate şi discuţii: Comparativ cu valorile<br />

bazale, valorile fracţiunii colesterolului cu densitate<br />

joasă au scăzut semnificativ (33%), în timp ce<br />

trigliceridele au scăzut uşor (7%). 27,27% dintre<br />

pacienţi au semnalat reacţii adverse: sindrom digestiv<br />

dispeptic (12,12%); citoliză reversibilă (7,58 %);<br />

creşterea creatinfosfokinazei (4,55%); mialgii pasagere<br />

(3,03%). Discontinuitatea tratamentului a fost necesară<br />

în 4 cazuri (6,15%), în condiţţile interacţiunii<br />

simvastatinei cu fibraţii, amiodarona şi macrolidele.<br />

Concluzii: Rezultatele acestui studiu evidenţiază<br />

eficienţa şi tolerabilitatea bună a dozei zilnice de 10 mg<br />

simvastatină la pacienţii vârstnici cu tratamente asociate.<br />

Cuvinte cheie: simvastatină, efecte secundare,<br />

patienţi geriatrici..<br />

Introduction<br />

On the basis of clinical and experimental works it<br />

is widely accepted that simvastatin, a 3-hydroxy-3methyl-glutaryl<br />

coenzyme A (HMG-CoA)reductase<br />

inhibitor has high efficacy and safety in<br />

elderly patients (1). Age-related changes in<br />

pharmacokinetics and pharmacodynamics require<br />

reduced doses of simvastatin in elderly (2).<br />

The purpose of our prospective and open-label<br />

study was to evaluate the safety profile of lowdose<br />

simvastatin therapy in hypertensive and<br />

hypercholesterolemic elderly<br />

Material and Methods<br />

Elderly patients, (mean age 71 years) (n = 65)<br />

Abstract. Objective: To evaluate the safety<br />

profile of low-dose simvastatin therapy in hypertensive<br />

and hypercholesterolemic elderly patients in a<br />

prospective and open-label study.<br />

Material and Methods: Elderly patients (n = 65)<br />

were randomized to receive 10 mg simvastatin daily<br />

with concurrent antihypertensive drug therapy during a 6<br />

month follow-up period.<br />

Results and Discussion: Comparing to baseline,<br />

low-density lipoprotein levels decreased significantly<br />

(33%), whereas triglyceride level decreased slightly<br />

(7%). 27.27% of patients reported drug-related adverse<br />

effects: gastrointestinal complaints (12.12%); reversible<br />

cytolisis (7.58%); increase in creatinephosphokinase<br />

(4.55%); transitory muscle pain (3.03%).<br />

Discontinuation of therapy was necessary in 4 cases<br />

(6.15%) when simvastatin therapy interracted with<br />

fibrates, amiodarone or macrolides.<br />

Conclusion: The results of this study reveal that a<br />

low dose of 10 mg simvastatin daily is effective, safe<br />

and well tolerated in elderly patients with concurrent<br />

drug therapy.<br />

Keywords: simvastatin, side-effects, elderly<br />

patients.<br />

were randomized to receive 10 mg simvastatin<br />

daily with concurrent antihypertensive drug<br />

therapy during a 6 month follow-up period.<br />

Biochemical laboratory tests were comparatively<br />

evaluated at baseline and at the end of the therapy:<br />

low-density lipoprotein, triglycerides, aspartate<br />

aminotransferase, alanine aminotransferase and<br />

creatine phosphokinase. Possibly drug-related<br />

adverse effects during the therapy period were<br />

reported.<br />

Results and Discussions<br />

Baseline characteristics of study population are<br />

presented in table 1:<br />

Comparing to baseline, after 6 month of<br />

1 Department of Pharmacology, “Victor Babes” University of Medicine and Pharmacy, Timisoara, Romania, 2<br />

Emergency Clinical County Hospital, Timisoara, Romania, 3 Family Healthcare Unit, Timisoara, Romania, 4 ”Smart Lab<br />

Diagnostics” Timisoara, Romania<br />

17


successful lipid-lowering therapy, low-density<br />

lipoprotein levels decreased significantly (33%),<br />

whereas triglyceride level decreased slightly (7%).<br />

Our results are similar with previous studies,<br />

which report that when LDL-C-lowering drug<br />

therapy is used to treat high-risk patients or<br />

moderately high-risk patients, the serum LDL-C<br />

should be reduced by at least 30-40% (3); (4).<br />

27.27% of patients reported drug-related adverse<br />

effects (figure 1):<br />

Detailed simvastatin – related adverse effects are<br />

presented in figure 2:<br />

12.12% of elderly patients reported gastrointestinal<br />

complaints; reversible cytolisis (increase in<br />

ALAT/ASAT) was revealed in 7.58% of the cases;<br />

creatinephosphokinase leves rose in 4.55% of the<br />

18<br />

cases and transitory muscle pain was signaled in<br />

3.03% of the patients (3). Prematurely<br />

discontinuation of therapy was necessary in 4<br />

cases (6.15%) when simvastatin interracted with<br />

fibrates, amiodarone or macrolide treatment (5).<br />

Conclusions<br />

1. The results of this study reveal that a low<br />

dose of 10 mg simvastatin daily is effective, safe<br />

and well tolerated in elderly patients with<br />

concurrent antihypertensive drug therapy.<br />

2. A follow-up schedule initially,<br />

approximately 12 weeks after starting therapy, and<br />

annually is required in order to evaluate ALT/AST<br />

ratio, CPK level and muscle symptoms in elderly<br />

cardiovascular patients..


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Rosamond W., Flegal K., Furie K. Heart disease and stroke<br />

statistics—2008 update: a report from the American Heart<br />

Association Statistics Committee and Stroke Statistics<br />

Subcommittee. Circulation, 2008;117(4):25-146.<br />

2. Aronow W.S. Managing Hyperlipidemia in the Elderly:<br />

Special Considerations for a Population at High Risk, Current<br />

Opinion. Drugs & Aging. 2006;23(3):181-189.<br />

3. Maycock CA. Statin therapy is associated with reduced<br />

mortality across all age groups of individuals with significant<br />

coronary disease, including very elderly patients. J Am Coll<br />

Cardiol, 2002;40:1777-1785.<br />

4. Gotto A.M. Statin Therapy and the Elderly. Circulation,<br />

2007;115:681-683.<br />

5. Aronson J.K. Meyler’s Side Effects of Drugs. The<br />

International Encyclopedia of Adverse Drug Reactions and<br />

Interactions. Fifteenth Edition. Vol. 4. Elsevier; 2006, p. 3145-<br />

3150.<br />

19


20<br />

Educaţie Medicală Continuă<br />

Algeziologie


POSIBILITĂŢI ŞI LIMITE ÎN TERAPIA CU OPIOIZI A DURERII<br />

CRONICE<br />

Terapia cu opioizi implică o temeinică<br />

pregătire farmacologică a medicului care<br />

prescrie un tratament cu aceste preparate.<br />

În acest material se vor prezenta date<br />

legate de tipurile de preparate existente,<br />

rotaţia opioizilor, posibilităţi alternative<br />

Liliane Tarau*<br />

* Schmerz- und Palliativzentrum Wiesbaden im MEDICUM Facharztzentrum, Deutchland<br />

de prescriere, riscurile şi efectele adverse<br />

ale unei astfel de terapii. Nu în ultimul<br />

rând se vor prezenta afecţiunile<br />

nononcologice în care aceste preparate pot<br />

fi utilizate cu rezultate satisfăcătoare.<br />

21


22<br />

RADIO-FREQUENCY TREATMENT IN SPINE PAIN<br />

Acute and chronic "Spine Pain" increases<br />

considerably in the last decades, being,<br />

perhaps the most common pain complains<br />

of the spine. Pain can arise from several<br />

innervated structures including<br />

zygapophyseal joints, discs, segmental<br />

nerve roots, ligaments, myofascial<br />

structures and muscles.<br />

The prevalence of cervical pain is in adult<br />

population as frequent as low back pain.<br />

Bovim at al found that in Norwegian adult<br />

population, 34.4% had experienced<br />

cervical pain within the last year. A total<br />

of 13.8% reported neck pain lasted more<br />

than six month.<br />

In United States the prevalence of back<br />

pain in working population leading to lost<br />

of working days is 4.5%. Invalidating<br />

Israel<br />

Dr. Malin Calman si colab.<br />

chronic low back pain develops in more<br />

than 14% of the patients, though many<br />

more patients may experience recurrent<br />

episodes of back pain.<br />

Treatment algorithms are developed and<br />

starting with conservative analgesic and<br />

NSAID drugs, physiotherapy and active<br />

rehabilitation, complementary medicine as<br />

acupuncture and chiropractor, minimal<br />

invasive treatments and surgical<br />

interventions .<br />

One of the minimal invasive treatment is<br />

Percutaneous Radio-Frequency. It was<br />

developed in the last 70-th and early 80th<br />

of the last century, combined with<br />

instrumentation improvement, is in<br />

increasing expansion as a treatment for<br />

Spine Pain.


COMPLEXUL OPIOID LA NIVEL UTERIN. INTRE DATE CERTE SI<br />

PARADOXURI.<br />

A.A. Tica, C.C. Georgescu, Oana Sorina Tica, D. Hertzog, Florica Popescu<br />

Rolul complexului opioid de la nivel<br />

uterin ramane extrem de putin clarificat,<br />

cu toate ca endometrul, dar mai ales<br />

placenta, sunt capabile sa secrete cantitati<br />

insemnate de beta-endorfina, la care se<br />

adauga cele secretate de hipofiza, de<br />

celulele conjuctive uterine sau eliberate<br />

din terminatiile colinergice. Este dovedit<br />

rolul opioizilor endogeni si al receptorilor<br />

specifici in cadrul proceselor de nidatie si<br />

de modulare a ritmului si compozitiei<br />

lichidului amniotic, dar mecanismele prin<br />

care intefera cu contractia uterina raman<br />

practic complet necunoscute. “In vitro”<br />

morfinicele contracta fragmentele izolate<br />

de miometru, indifferent de prezenta<br />

Catedra de Farmacologie, UMF – Craiova<br />

gestatiei sau absenta acesteia, in conditiile<br />

in care receptorii miu si kappa au fost<br />

identificati numai dupa nidatie. Exista alte<br />

structuri pe care actioneaza? Mai mult, “in<br />

vivo”, opiozii inhiba activitatea uterina.<br />

Probabil ca la aceasta actiune intervin intro<br />

masura inca nelamurita, efectul de<br />

diminuare a eliberarii de oxitocina de la<br />

nivel hipotalamic, de reducere a secretiei<br />

de substante cu efect ocitocic din<br />

terminatiile vegetative locale, precum si<br />

inhibitia contractiei reflexe, indusa de<br />

durerea generata de dilatarea colului si<br />

progresia fetala, inhibitie datorata<br />

efectului analgetic de tip central.<br />

23


24<br />

AGMATINA ÎN NOCICEPŢIE<br />

Vlaicu Şandor 1 , Mircea A Birţ 4 , Dan L Dumitraşcu 2 , Dana Goşa 1 , Tibor L Krausz 1 ,<br />

Ruxandra Schiotis 1 , Letiţia Palaghiţă- Banias 3<br />

Rezumat. Agmatina este un produs al<br />

decarboxilării argininei. Agmatina este produsă de<br />

procariote, plante, nevertebrate, mamifere. Este o amină<br />

cationică distribuită în sistemul nervos central şi<br />

extraneuronal. În structurile nervoase agmatina are<br />

caracteristici similare neurotransmiţătorilor. Ca şi<br />

ligand, agmatina, se cuplează cu receptorii adrenergici<br />

α2, cu receptorii glutamatergici NMDA, cu receptorii<br />

imidazolinici precum şi cu receptorii ionotropi nicotinici<br />

şi 5HT3. De asemenea, agmatina are acţiune inhibitorie<br />

pe toate izoformele de NO sintază.<br />

Agmatina este implicată în procesele<br />

nociceptive. Administrată exogen agmatina nu modifică<br />

descărcările neuronale la stimuli fiziologici cutanaţi şi<br />

nici la stimuli termici, mecanici şi chimici. Pe testele de<br />

durere fazică acest compus are activitate redusă la<br />

stimuli nociceptivi slabi. Nu influenţează durerea de<br />

intensitate crescută. Agmatina administrată exogen este<br />

eficace în cele mai multe modele de durere neuropată.<br />

Agmatina are însă un profil unic în ceea ce<br />

priveşte nocicepţia mediată de opioizi. Agmatina<br />

potenţează analgezia dar reduce toleranţa şi dependenţa<br />

la opiacee.<br />

Cuvinte cheie: agmatina, durere, nocicepţie<br />

BIOLOGIA AGMATINEI<br />

Agmatina este o amină cationică produsă în<br />

celulele procariotelor şi eucariotelor prin<br />

decarboxilarea L–argininei de către<br />

arginindecarboxilază (ADC). Agmatina este<br />

prezentă în numeroase ţesuturi cum ar fi rinichiul,<br />

cordul, şi tractul digestiv, cea mai mare cantitate<br />

găsindu-se în stomac (1). În sistemul nervos<br />

central agmatina este prezentă în primul rând în<br />

neuroni şi prelungirile lor. Astrocitele conţin<br />

cantităţi reduse de agmatină deşi prezintă o<br />

prodigioasă biosinteză a acesteia. Probabil<br />

agmatina elaborată la acest nivel este ulterior<br />

captată şi stocată în neuroni. Neuronii<br />

agmatinergici prezintă o heterogenitate regională<br />

marcată. Se observă o distribuţie particulară a<br />

agmatinei în ariile cerebrale implicate în controlul<br />

Abstract. Agmatine is a product of arginine<br />

decarboxilation present in prokaryotes, plants,<br />

invertebrates and mammals. It is a cationic amine<br />

distributed in the central nervous system and<br />

extraneuronally. In nervous structures agmatine may act<br />

as co-transmitter in glutamate-containing neurons. As<br />

ligand, agmatine binds α2 adrenoceptors and<br />

imidazoline receptors and block ligand-gated cationic<br />

channels: glutamatergic NMDA, nicotinic and 5-HT3. It<br />

also inhibits all NO synthase isoforms.<br />

Agmatine is involved in nociceptive processes.<br />

Exogenous administration does not change physiological<br />

cutaneous or thermic, mechanical and chemical neuronal<br />

stimulation. On phasic pain tests agmatine has a minimal<br />

activity on weak stimuli, but it does not influence<br />

intensive pain. Administered agmatine results effective<br />

in most models of neuropathic pain.<br />

Agmatine has a unique profile in opioids<br />

mediated pain: potentiates analgesia, but decreases<br />

tolerance and dependence of opioids.<br />

Keywords: agmatine, pain, nociception<br />

neuroendocrin şi visceral precum şi al emoţiilor,<br />

nocicepţiei şi funcţiilor cognitive. În neuroni,<br />

agmatina poate fi depistată în perikarion, dendrite<br />

şi axoni. La nivel subcelular structurile<br />

imunoreactive pentru agmatină sunt asociate cu<br />

mitocondriile şi sistemul vezicular tubular, iar în<br />

terminaţiile axonice, agmatina este conţinută în<br />

veziculele sinaptice mici din terminaţiile<br />

excitatorii asimetrice şi pe spinii dendritici.<br />

Prezenţa agmatinei în aceste vezicule sugerează<br />

procese de stocare şi eliberare. Aceste terminaţii<br />

neuronale conţin de asemenea şi glutamat, ceea ce<br />

susţine statutul de cotransmiţător al agmatinei în<br />

sinapsele glutamatergice (2).<br />

Agmatina este ligand pe numeroşi receptori. Se<br />

cuplează cu receptorii adrenergici α2, dar nu are<br />

activitate de tip agonist sau antagonist pe aceştia.<br />

1 Catedra de Farmacologie şi Toxicologie, 2 Clinica II Medicală, 3 Catedra de Anatomie, Universitatea de Medicină şi<br />

Farmacie ”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, 4 Secţia de Psihiatrie-Ergoterapie, Spitalul Clinic Cluj-Napoca.


Se fixează de asemenea pe receptorii imidazolinici<br />

(I). Agmatina blochează receptorii glutamatergici<br />

ionotropi NMDA (N–metil–D–aspartat) şi în<br />

măsură mai redusă receptorii nicotinici şi<br />

receptorii 5HT3. Agmatina este de asemenea un<br />

inhibitor competitiv şi potent al celor 3 izoforme<br />

de nitric oxid sintază (NOS) (2,3).<br />

Agmatina eliberează gonadoliberine din<br />

hipotalamus, catecolamine din medulosuprarenală,<br />

insulină (4). Agmatina poate avea efecte<br />

antiischemice şi neuroprotectoare (2). Creşte<br />

secreţia gastrică (4). Influenţează funcţiile<br />

cognitive (5,6).<br />

Deosebit de importantă este activitatea agmatinei<br />

în nocicepţie, unele dintre efectele sale fiind unice<br />

ca modulator al acestor procese (7,8,9).<br />

EFECTELE AGMATINEI ASUPRA<br />

PROCESELOR NOCICEPTIVE<br />

A. Teste de nocicepţie<br />

Termenul nociceptiv, semnifică potenţialul unui<br />

stimul de a produce leziuni tisulare şi reacţia<br />

consecutivă a organismului. Stimulii algogeni<br />

declanşează durerea, percepţie componentă a<br />

sistemului nociceptiv implicat în menţinerea<br />

homeostaziei. Durerea are rol esenţial în<br />

declanşarea reacţiilor de alarmă de apărare, faţă de<br />

potenţialul nociceptiv al stimulilor (10). La om,<br />

durerea, senzaţie polimorfă, se manifestă într-un<br />

context afectiv şi emoţional de obicei aversiv.<br />

Repercursiunile psihologice, deşi nu pot fi aprioric<br />

excluse la animal, pot fi estimate cvasiexclusiv<br />

prin evaluarea reacţiilor comportamentale. Este<br />

motivul pentru care în modelele experimentale<br />

animale de explorarea a durerii, se preferă<br />

termenul de teste de nocicepţie (11).<br />

Durerea acută fazică de durată scurtă, este produsă<br />

prin stimuli termici, mecanici şi electrici. Modelele<br />

fazice nu aduc informaţii precise asupra<br />

caracterului nociceptiv al stimulilor (11).<br />

În modelele de durere tonică prin agenţi<br />

chimici şi prin procese inflamatorii, stimularea<br />

nociceptivă lentă, continuă, progresivă, inevitabilă,<br />

produce fenomene de sensibilizare senzorială.<br />

Clinic sunt descrise hiperalgezia, caracterizată prin<br />

scăderea pragului la stimuli noxici şi alodinia cu<br />

apariţia durerii la stimuli nealgogeni.<br />

Experimental, delimitarea dintre cele două<br />

fenomene este imprecisă, asfel că s-a optat pentru<br />

un singur termen, cel de hipernocicepţie (9).<br />

Durerea neuropată are caracter persistent, cronic şi<br />

este urmarea leziunilor neuronale periferice sau<br />

centrale. Se însoţeşte de hipernocicepţie. Pentru<br />

realizarea modelelor experimentale de durere<br />

neuropată, se recurge la procedee chirurgicale<br />

distructive pe nervi periferici şi la neurodistrofie<br />

sau neuroliză chimice. În modelele cronice de<br />

nocicepţie, se poate recurge la stimuli termici,<br />

mecanici şi electrici, ca şi în modelele acute. Dar,<br />

în durerea cronică, relevante sunt manifestările<br />

comportamentale. Se pot observa reacţii simple, de<br />

retracţie a unor segmente corporale, salturi,<br />

contractură musculară, precum şi fenomene<br />

vegetative. Răspunsurile complexe, condiţionate la<br />

nocicepţie sunt exprimate comportamental prin<br />

reacţii de evitare, agresivitate, distrugerea unor<br />

dispozitive experimentale (11).<br />

B. Efectele agmatinei asupra stimulării senzoriale<br />

Agmatina nu modifică descărcările<br />

neuronale produse de stimulii cutanaţi fiziologici.<br />

Nu influenţează reacţiile la stimulare acută<br />

cutanată termică şi mecanică (12). Reflexele<br />

produse de stimularea electrică şi mecanică sunt<br />

reduse numai la doze mari de agmatină, care<br />

produc şi modificări cardiovasculare (13).<br />

C. Efectele agmatinei pe teste de durere fazică<br />

a. Stimularea termică<br />

1. Pe testul plăcii încălzite, agmatina are<br />

efecte nesemnificative. La administrare<br />

intracerebroventriculară (icv) s-a constatat o<br />

uşoară creştere a latenţei pe acest test. Efectul nu<br />

se observă însă la administrare intraperitoneală<br />

(ip)(4).<br />

2. Pe testul de retragere a cozii la căldură<br />

(mouse heat radiant taiI-flick), agamatina<br />

administrată subcutan (sc) este ineficace (8), pe un<br />

spectru de doze de la 0,1 la 62,5 mg/kg (14).<br />

3. Pe testul imersiei cozii în apă caldă (tailflick<br />

immersion test), agmatina administrată icv<br />

(4) şi intratecal (it) (12) nu modifică timpii de<br />

latenţă (1,2,7). La administrare ip creşte pragul<br />

nociceptiv, dependent de doză (4).<br />

b. Stimuli mecanici<br />

Agmatina a fost testată pentru stimuli mecanici pe<br />

modele de durere fazică<br />

D. Efectele agmatinei pe teste de durere tonică<br />

a. Durere prin stimuli chimici administraţi<br />

intradermic<br />

1. Efectele agmatinei asupra durerii prin substanţă<br />

P<br />

Agmatina în administrare it nu inhibă<br />

comportamentul la substanţa P (12).<br />

2. Efectele agmatinei pe testul la formalină<br />

Acest test este un model de durere tonică. Se<br />

disting 2 faze: iniţială, neurogenă<br />

urmată de faza inflamatorie (11). În această ultimă<br />

etapă sunt eliberaţi la nivel spinal şi probabil<br />

supraspinal aminoacizi excitatori, kinine,<br />

tachikinine, PGE2 şi este activată NOS. Algezia<br />

prin testul la formalină este blocată de opioide,<br />

antiinflamatoare nesteroidice, antagonişti ai<br />

receptorilor NMDA, antagonişti α2 şi inhibitori de<br />

NOS (3). Agmatina injectată ip reduce<br />

comportamentul nociceptiv în ambele faze ale<br />

acestui test (3,15). Yohimbina, antagonist α2,<br />

blochează efectele antinociceptive ale agmatinei în<br />

faza a doua (15).<br />

3. Efectul agmatinei pe modelul prin capsaicină<br />

25


Capsaicina injectată intraplantar la şobolan,<br />

produce durere neurogenă manifestă prin<br />

comportamentul de lingere a lăbuţei. Efectele<br />

produse de capsaicină sunt asemănătoare cu cele<br />

din faza I a modelului prin formalină. Capsaicina<br />

acţionează pe fibre senzitive C şi Aδ, pe receptori<br />

polimodali şi receptori pentru cald. În acest model<br />

neurogen, capsaicina eliberează neuropeptide şi<br />

aminoacizi excitatori şi activează NOS. Agmatina<br />

ip atenuează durerea neurogenă produsă de<br />

capsaicină (3).<br />

4. Glutamatul injectat intraplantar la<br />

şoarece determină un răspuns nociceptiv, periferic,<br />

spinal şi supraspinal mediat prin receptori NMDA<br />

şi non NMDA ca şi prin eliberarea de NO.<br />

Agmatina ip inhibă semnificativ, dependent de<br />

doză, efectele nociceptive ale glutamatului (3).<br />

b. Durere prin stimuli chimici administraţi ip.<br />

Teste de contorsiune abdominală<br />

(writhing test)<br />

1. Efectele agmatinei pe testul de contorsiune la<br />

soluţie salină<br />

Administrarea ip de soluţie salină 4% determină<br />

mişcări de contorsiune<br />

abdominală la şoarece. Agmatina sc reduce<br />

numărul acestor mişcări, dependent de doză (8,14).<br />

2. Efectele agmatinei pe testul de contorsiune la<br />

acid acetic<br />

Injectarea ip de acid acetic are efecte mult<br />

mai severe pe testul de contorsiune. Agmatina<br />

administrată ip cu 30 de minute anterior acidului<br />

acetic, inhibă contracţiile abdominale la şoarece, la<br />

doze care nu afectează locomoţia (3,8,14).<br />

Administrarea pe cale orală are efecte mult mai<br />

reduse. Activitatea antinociceptivă este evidentă la<br />

30 de minute şi durează până la 4 ore. Naloxona<br />

blochează efectul nociceptic al agmatinei ca şi al<br />

opiaceelor. Efectul antinociceptiv produs de<br />

agmatină este de asemenea redus de L–arginină,<br />

efaroxan (antagonist I2 şi α2), ondansetronă<br />

(blocant 5HT3), ketanserină (blocant 5HT2).<br />

Yohimbina (antagonist α2) şi idazoxan (antagonist<br />

I1 şi α2) au efecte variabile (3,8). Activitatea<br />

antinociceptivă a agmatinei pe testul de<br />

contorsiune la acid acetic este atribuită blocării<br />

receptorilor NMDA şi inhibiţiei NOS. Mai puţin<br />

clare sunt efectele pe receptorii imidazolinici şi pe<br />

receptorii adrenergici α2.<br />

c. Efecte pe modele de nocicepţie<br />

inflamatorie<br />

1. Efectele agmatinei pe edemul la<br />

carrageenină<br />

Pe acest test, agmatina are efecte reduse (13).<br />

Hiperalgezia mecanică după<br />

inflamaţia prin carrageenină este, în schimb,<br />

influenţată de agmatină (12,16). De asemenea,<br />

agmatina injectată it reduce hiperalgezia termică la<br />

şobolanii injectaţi intraplantar cu carrageenină<br />

(17).<br />

2. Efectul agmatinei pe modelul prin adjuvant<br />

complet Freund (ACF)<br />

26<br />

Administrat intraplantar, ACF creşte volumul<br />

plantar şi induce hipernocicepţie<br />

mecanică şi termică. De asemenea, creşte<br />

activitatea locală a mieloperoxidazei (9). Agmatina<br />

în administrare ip nu reduce semnificativ edemul<br />

plantar şi nu are efect pe hipernocicepţia termică.<br />

De asemenea, nu influenţează activitatea locală a<br />

mieloperoxidazei. În schimb, la aceleaşi doze şi pe<br />

aceeaşi cale, agmatina inhibă semnificativ<br />

hipernocicepţia mecanică produsă de ACF<br />

intraplantar. Această activitate este evidentă, atât<br />

în administrare acută, cât şi subcronică. La<br />

întrerupere temporară şi reluarea administrării<br />

agmatinei, se observă aceleaşi efecte<br />

antihipernociceptive la stimuli mecanici, ceea ce<br />

dovedeşte că nu se instalează toleranţa (9).<br />

E. Activitatea agmatinei pe teste de durere<br />

neuropată<br />

Intensitatea hipernocicepţiei în modelele de durere<br />

neuropată prin procedee distructive neuronale<br />

poate fi crescută prin stimuli mecanici (presiune,<br />

aplicarea de filamente von Frey pe suprafaţa<br />

plantară), producerea de inflamaţie prin<br />

carrageenină şi alte mijloace, precum şi prin<br />

stimulare termică.<br />

a. Leziuni distructive mecanice a nervilor<br />

periferici<br />

1. Ligatura nervilor spinali, L5–L6 este frecvent<br />

utilizată pentru producerea durerii neuropate la<br />

rozătoare (12,16). Aplicarea plantară de filamente<br />

von Frey induce hipernocicepţie mecanică, redusă<br />

semnificativ de agmatină. De menţionat că<br />

dizocilpina, antagonist NMDA şi inhibitorii NOS<br />

nu au influenţă asupra efectului<br />

antihipernociceptiv al agmatinei (18).<br />

2. Ligatura sciaticului realizează acelaşi tablou<br />

hipernociceptiv. Agmatina administrată ip, anterior<br />

procedeului creşte pragul durerii (4,19). Agmatina<br />

reduce de asemenea, în acest model,<br />

hipernocicepţia determinată de stimuli termici<br />

adăugaţi (căldură şi rece) (9). Pe acest model<br />

agmatina are efecte şi la administrare it (3).<br />

b. Leziuni chimice ale nervilor periferici<br />

1. Degenerescenţa la capsaicină<br />

Administrată în perioada neonatală la<br />

şoarece, în doze adecvate, capsaicina produce<br />

degenerarea fibrelor C din rădăcinile posterioare<br />

ale măduvei. La aceste animale sunt blocate<br />

contorsiunile abdominale la administrarea ip a<br />

acidului acetic, dar agmatina îşi menţine efectul<br />

antinociceptiv (3).<br />

2. Neuropatia diabetică prin streptozocină<br />

Producerea diabetului experimental prin<br />

streptozocină la şobolan este urmată de<br />

hiperalgezie şi alodinie. Agmatina aplicată it,<br />

creşte pragul durerii la stimuli mecanici şi termici<br />

la şobolanii diabetici (20). Yohimbina, adrenolitic<br />

α2 şi idazoxan (antagonist I1 şi α2) la<br />

administrare it au efecte divergente asupra


antihipernocicepţiei la agmatină. Doar idazoxanul<br />

modifică efectele agmatinei. De menţionat că<br />

naloxona pe cale sistemică nu influenţează<br />

antihipernocicepţia la agmatină în acest model.<br />

Agmatina acţionează probabil pe receptorii<br />

NMDA, după administrare it, iar pentru<br />

hiperalgezia mecanică ar fi implicaţi receptorii<br />

imidazolinici. Se pare că receptorii adrenergici α2<br />

nu participă în hipernocicepţia din diabetul<br />

experimental. Comportamentului nociceptiv se<br />

produce deci prin receptori NMDA, pe când<br />

hiperalgezia termică ar fi dependentă de activitatea<br />

NOS (20).<br />

c. Leziuni neuronale medulare<br />

Administrarea unor mediatori ai nocicepţiei la<br />

nivelul măduvei spinării produce leziuni neuronale<br />

şi un comportament nociceptiv de lungă durată,<br />

uneori permanent.<br />

1. Nocicepţia prin dinorfină it.<br />

Durerea neuropată poate fi produsă prin<br />

administrarea intratecală de dinorfină. Aceasta<br />

acţionează pe receptori NMDA şi produce un<br />

comportament nociceptiv caracteristic cu muşcare,<br />

lingere a cozii şi lăbuţelor şi cu grataj a flancurilor<br />

corporale (12,16,21). N–etilmaleimida (NEM),<br />

inhibitor de cisteinprotează are efecte similare<br />

acţionând prin mecanismele proprii dinorfinei (21).<br />

Morfina inhibă comportamentul produs de<br />

dinorfină. De asemenea, agmatina injectată it<br />

blochează manifestările produse de dinorfină,<br />

probabil prin inhibiţia receptorilor NMDA (3,21).<br />

Receptorii adrenergici α2 şi receptorii I1 nu sunt<br />

implicaţi în aceste efecte ale agmatinei.<br />

2. NMDA it produce la şoarece nocicepţie,<br />

blocată de administrarea it<br />

concomitentă a agmatinei. La administrare<br />

iontoforetică, agmatina blochează descărcările<br />

neuronilor medulari produse de administrarea<br />

intramedulară a NMDA (12). De menţionat că<br />

agmatina diminuă leziunile neurologice<br />

excitotoxice după traumatismele coloanei<br />

vertebrale.<br />

Glutamatul, NMDA şi trans–ACPD [( ±)–1–<br />

aminociclopentan–trans–1,3-dicarboxilic acid]<br />

după administrare spinală, induc un comportament<br />

nociceptiv manifest la animal prin tendinţa de<br />

muşcare. Agmatina ip şi it inhibă aceste<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Raasch W, Schäfer U, Chun J, Dominiak P. Biological<br />

significance of agmatine, an endogenous ligand at imidazoline<br />

binding sites. Br J Pharmacol. 2001; 133: 755-780.<br />

2. Reis DJ, Regunathan S. Is agmatine a novel neurotransmitter<br />

in brain? Trends Pharmacol Sci. 2000; 21: 187-193.<br />

3. Santos AR, Gadotti VM, Oliveira GL et al. Mechanisms<br />

involved in the antinociception caused by agmatine in mice.<br />

Neuropharmacology. 2005 ; 48: 1021-1034.<br />

4. Aricioglu F, Korcegez E, Bozkurt A, Ozyalcin S. Effect of<br />

agmatine on acute and mononeuropathic pain. Ann N Y Acad<br />

Sci. 2003; 1009: 106-115.<br />

5. Liu P, Bergin DH. Differential effects of i.c.v. microinfusion<br />

of agmatine on spatial working and reference memory in the<br />

rat. Neuroscience. 2009; 159: 951-961.<br />

manifestări, la cele trei substanţe, dar nu afectează<br />

nocicepţia la AMPA (α–amino–3–hidroxi–5–<br />

metil–4– isoxazole propionic acid). Agmatina la<br />

aceste doze nu are efecte motorii. Antagoniştii<br />

NMDA blochează, de asemenea, nocicepţia în<br />

acest model, dar afectează şi locomoţia (22).<br />

3. Quisqualat (quisqualate), agonist pe receptorii<br />

AMPA şi pe receptori metabotropi ai glutamatului<br />

produce leziuni neuronale după administrare<br />

intramedulară. Acest model este similar cu durerea<br />

produsă după traumatismele medulare (12).<br />

Substanţa determină un comportament nociceptiv<br />

manifest prin “grooming” (îngrijire corporală<br />

excesivă), muşcare, grataj. Agmatina administrată<br />

concomitent it sau ip reduce leziunile produse de<br />

quisqualat şi influenţează comportamentul<br />

nociceptiv. Totodată, în administrare ip, după 14<br />

zile de la stabilirea leziunilor, agmatina reduce<br />

manifestările comportamentale nociceptive<br />

persistente (12).<br />

4. Citokine. Un comportament nociceptiv manifest<br />

mai ales prin mişcări de muşcare, poate fi produs şi<br />

prin administrarea it a unor citokine<br />

proinflamatorii, cum ar fi TNF–α şi IL-1ß.<br />

Agmatina ip, pe un larg evantai de doze (10–100<br />

mg/kg) cu 30 de minute anterior administrării<br />

citokinelor, inhibă, dependent de doză, răspunsul<br />

hipernociceptiv al acestora (16).<br />

CONCLUZII<br />

Efectele proprii ale agmatinei asupra durerii după<br />

administrare exogenă sunt dependente de modelul<br />

experimental utilizat. Agmatina are activitate<br />

antinociceptivă nesemnificativă în durerea acută,<br />

fazică. În durerea cronică, agmatina are de<br />

asemenea efecte diferenţiate în funcţie de calitatea<br />

stimului nociceptiv şi calea de administrare.<br />

Analiza farmacologică scoate în evidenţă<br />

participarea receptorilor NMDA, a NOS şi în<br />

măsură mai redusă a receptorilor imidazolinici în<br />

medierea activităţii antinociceptive a agmatinei.<br />

Un aspect cu totul aparte îl prezintă modularea<br />

efectelor opioizilor prin agmatină. Agmatina<br />

potenţează analgezia, dar reduce fenomenele de<br />

toleranţă şi dependenţă la opioizi. Este un domeniu<br />

în plină expansiune, de interes major prin<br />

posibilele beneficii în optimizarea terapiei durerii.<br />

6. Su RB, Wang WP, Lu XQ, Wu N, Liu ZM, Li J. Agmatine<br />

blocks acquisition and re-acquisition of intravenous morphine<br />

self-administration in rats. Pharmacol Biochem Behav. 2009<br />

Mar 27. [Epub ahead of print].<br />

7. Kolesnikov Y, Jain S, Pasternak GW. Modulation of opioid<br />

analgesia by agmatine. Eur J Pharmacol. 1996; 296: 17-22.<br />

8. Li J, Li X, Pei G, Qin BY. Analgesic effect of agmatine and<br />

its enhancement on morphine analgesia in mice and rats.<br />

Zhongguo Yao Li Xue Bao. 1999; 20: 81-85.<br />

9. Paszcuk AF, Gadotti VM, Tibola D et al. Antihypernociceptive<br />

properties of agmatine in persistent<br />

inflammatory and neuropathic models of pain in mice. Brain<br />

Res. 2007; 1159: 124-133.<br />

10. Mungiu O.C. Algeziologie generală. O abordare<br />

farmacologică. Editura Polirom Iaşi, 1999.<br />

27


11. Le Bars D, Gozariu M, Cadden SW. Animal models of<br />

nociception. Pharmacol Rev. 2001; 53: 597-652.<br />

12. Fairbanks CA, Schreiber KL, Brewer KL et al. Agmatine<br />

reverses pain induced by inflammation, neuropathy, and spinal<br />

cord injury. Proc Natl Acad Sci U S A. 2000; 97: 10584-10589.<br />

13. Bradley KJ, Headley PM. Effect of agmatine on spinal<br />

nociceptive reflexes: lack of interaction with alpha2adrenoceptor<br />

or mu-opioid receptor mechanisms. Eur J<br />

Pharmacol. 1997; 331: 133-138.<br />

14. Wu N, Su RB, Li J. Agmatine and imidazoline receptors:<br />

their role in opioid analgesia, tolerance and dependence. Cell<br />

Mol Neurobiol. 2008; 28: 629-641.<br />

15. Onal A, Soykan N. Agmatine produces antinociception in<br />

tonic pain in mice. Pharmacol Biochem Behav. 2001; 69: 93-<br />

97.<br />

16. Yu CG, Fairbanks CA, Wilcox GL, Yezierski RP. Effects of<br />

agmatine, interleukin-10, and cyclosporin on spontaneous pain<br />

behavior after excitotoxic spinal cord injury in rats. J Pain.<br />

2003; 4: 129-140.<br />

17. Horváth G, Kékesi G, Dobos I, Szikszay M, Klimscha W,<br />

Benedek G. Effect of intrathecal agmatine on inflammationinduced<br />

thermal hyperalgesia in rats. Eur J Pharmacol. 1999;<br />

368: 197-204.<br />

28<br />

18. Karadag HC, Ulugol A, Tamer M, Ipci Y, Dokmeci I.<br />

Systemic agmatine attenuates tactile allodynia in two<br />

experimental neuropathic pain models in rats. Neurosci Lett.<br />

2003; 339: 88-90.<br />

19. Onal A, Delen Y, Ulker S, Soykan N. Agmatine attenuates<br />

neuropathic pain in rats: possible mediation of nitric oxide and<br />

noradrenergic activity in the brainstem and cerebellum. Life<br />

Sci. 2003; 73: 413-428.<br />

20. Courteix C, Privat AM, Pélissier T, Hernandez A, Eschalier<br />

A, Fialip J. Agmatine induces antihyperalgesic effects in<br />

diabetic rats and a superadditive interaction with R(-)-3-(2carboxypiperazine-4-yl)-propyl-1-phosphonic<br />

acid, a N-methyl-<br />

D-aspartate-receptor antagonist. J Pharmacol Exp Ther. 2007;<br />

322: 1237-1245.<br />

21. Tan-No K, Takahashi H, Nakagawasai O et al.<br />

Pronociceptive role of dynorphins in uninjured animals: Nethylmaleimide-induced<br />

nociceptive behavior mediated<br />

through inhibition of dynorphin degradation. Pain. 2005; 113:<br />

301-309.<br />

22. Gadotti VM, Tibola D, Paszcuk AF, Rodrigues AL, Calixto<br />

JB, Santos AR. Contribution of spinal glutamatergic receptors<br />

to the antinociception caused by agmatine in mice. Brain Res.<br />

2006; 1093: 116-122.


OPIOIZII ÎN TRATAMENTUL DURERII ÎN CANCER:<br />

PRINCIPII, CONTROVERSE<br />

Rezumat. Opioizii reprezintă baza tratamentului<br />

antalgic la pacientul oncologic. Opioidele au fost<br />

descrise ca medicaţia principală a bolii canceroase.<br />

Utilizarea eficace a opioizilor în tratamentul durerii<br />

canceroase necesită obţinerea unui echilibru între<br />

efectele benefice de combatere a durerii şi efectele<br />

secundare precum: greţurile, vărsăturile, constipaţia,<br />

alterarea statusului mental, sedarea, fenomenele de<br />

toleranţă şi dependenţă psihică. Utilizarea opioizilor în<br />

tratamentul durerii în cancer comportă numeroase<br />

controverse precum: rolul acestora în managementul<br />

durerii neuropatice, sugerată ca fiind prin definiţie<br />

rezistentă la opioizi; alegerea specifică a opioidului în<br />

funcţie de specificul durerii; administrarea secvenţială a<br />

opioizilor; calea de administrare; dezvoltarea toleranţei;<br />

riscul de addicţie; factorii economici care influenţează<br />

aceste controverse; utilizarea opioizilor în eutanasia<br />

pacienţilor cu cancer. Utilizarea practică a opioizilor<br />

trebuie să ţină cont de o serie de aspecte importante:<br />

responsivitatea durerii neuropatice la opioizi; fenomenul<br />

de toleranţă şi alternativele la morfină; fenomenul de<br />

dependenţă (addicţie) fizică şi psihică; timpul de<br />

administrare. Sunt trecute în revistă principiile majore de<br />

utilizare a opioizilor în tratamentul durerii canceroase ce<br />

includ aceste controverse şi oferă un ghid de abord<br />

terapeutic a durerii în cancer. Opioizii cu durata scurtă<br />

de acţiune precum: morfina, hidromorfon, fentanil,<br />

oxicodon şi oximorfon sunt în general favorizaţi în<br />

administrarea iniţială deoarece sunt mai uşor de titrat<br />

decât agenţii cu acţiune lungă. Preparatele de opioizi cu<br />

eliberare lentă depăşesc inconvenientul administrării<br />

după principiul around-the-clock faţă de opioizii cu<br />

durata scurtă de acţiune. Terapeuţii trebuie să fie<br />

instruiţi dar şi flexibili în administrarea tratamentului<br />

antalgic cu opioizi la pacienţii cu cancer. Cunoaşterea<br />

agenţi opioizi şi a formulării disponibile permite<br />

terapeuţilor obţinerea celei mai bune calităţi a vieţii<br />

pacienţilor cu durere în cancer.<br />

Opioizii reprezintă baza tratamentului antalgic la<br />

pacientul oncologic. Opioidele au fost descrise ca<br />

medicaţia principală a bolii canceroase (1) .<br />

Analgezicele opioide sunt definite ca medicaţia<br />

care determină efecte morfin-like. Opioizii<br />

L. Miron, M. Marinca<br />

Disciplina de Oncologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „ Gr. T. Popa” Iaşi<br />

Abstract. Opioids remain the cornerstone of<br />

pharmacotherapy for cancer pain. In addition to severity<br />

of pain, coexisting disease, response to previous therapy,<br />

the drug's pharmacokinetics and available formulations<br />

influence the choice of an opioid agent. Short-half-life<br />

drugs, such as morphine, hydromorphone, fentanyl,<br />

oxycodone, and oxymorphone, are generally favored<br />

initially because they are easier to titrate than long-halflife<br />

agents. Long-acting controlled-release opioid<br />

preparations can lessen the inconvenience of around-theclock<br />

administration of drugs with a short duration of<br />

action. Effective use of the opioid drugs requires the<br />

balancing of the most desirable effects of pain relief<br />

with undesirable effects of nausea vomiting, mental<br />

clouding, sedation, constipation, tolerance, and physical<br />

dependence. The use of the opioids in the management<br />

of cancer pain remains a controversial issue. Some of<br />

controversies include their role in the management of<br />

neuropathic pain, the specific choice of opioid drug,<br />

routes of administration, development of tolerance, risk<br />

of addiction, economic factors and the concern that<br />

opioids are agents of physician-assisted suicide and<br />

euthanasia. The use of opioids for neuropathic pain has<br />

been intensely debated, but reports suggest they have a<br />

role. In the management of cancer related neuropathic<br />

pain, opioids are used in conjunction with adjuvant<br />

agents such as antidepressants and anticonvulsants.<br />

Physicians must not only be knowledgeable but also<br />

flexible in their approach to managing cancer pain. An<br />

understanding of the range of opioid agents and the<br />

formulations available can allow physicians to maintain<br />

the best possible quality of life for their patients with<br />

cancer pain..<br />

modifică experienţa emoţională neplăcută asociată<br />

durerii şi determină combaterea durerii prin<br />

interacţiunea cu receptorii opioizi specifici la<br />

nivelul sistemului nervos periferic şi central.<br />

Utilizarea eficace a opioizilor în tratamentul<br />

29


durerii canceroase necesită obţinerea unui<br />

echilibru între efectele benefice de combatere a<br />

durerii şi cele secundare precum: greţurile,<br />

vărsăturile, constipaţia, alterarea statusului mental,<br />

sedarea, fenomenele de toleranţă şi dependenţă<br />

psihică.<br />

Utilizarea opioizilor în tratamentul durerii în<br />

cancer comportă numeroase controverse:<br />

- rolul acestora în managementul durerii<br />

neuropatice, sugerată ca fiind prin definiţie<br />

rezistentă la opioizi<br />

- alegerea specifică a opioidului în funcţie de<br />

specificul durerii<br />

- administrarea secvenţială a opioizilor<br />

- calea de administrare<br />

- dezvoltarea toleranţei<br />

- riscul de addicţie<br />

- factorii economici<br />

- utilizarea opioizilor în eutanasia pacienţilor<br />

cu cancer (2).<br />

În literatură se găsesc numeroase clasificări ale<br />

opioizilor, ce se bazează pe caracteristicile clinice,<br />

interacţiunile cu receptorii specifici, proprietăţile<br />

lor farmacologice şi intensitatea durerii. În general,<br />

este acceptată existenţa a trei tipuri de receptori<br />

opioizi numiţi µ (miu), k (kappa) şi δ (delta), un al<br />

patrulea tip fiind ε (sigma), dar acesta nu este un<br />

adevărat receptor opioid. Majoritatea clinicienilor<br />

utilizează opioizi cu acţiune predominant µ<br />

agonistă. Singura diferenţă semnificativă dintre<br />

diferitele tipuri de opioizi este durata de acţiune şi<br />

doza necesară pentru a determina acelaşi efect<br />

antalgic.<br />

Una din clasificările utilizate actual în practica<br />

clinică face distincţie între opioizii agonişti puri,<br />

agoniştii parţiali, agonişti-antagonişti şi<br />

antagonişti, în funcţie de mecanismul de acţiune:<br />

a. Agoniştii morfin-like care se leagă<br />

competitiv de receptorii µ şi κ (ex. codeină,<br />

fentanil, hidromorfon, morfină, oxicodon şi<br />

metadonă).<br />

b. Opioizi care nu prezintă activitate de<br />

agonist de receptor (ex. naloxon).<br />

c. Opioizi micşti cu activitate agonist<br />

antagonist (ex. pentazocină, butorfanol) sau parţial<br />

agonişti (ex. buprenofină).<br />

Utilizarea practică a opioizilor trebuie să ţină cont<br />

de o serie de aspecte importante:<br />

- responsivitatea durerii neuropatice la<br />

opioizi<br />

- fenomenul de toleranţă şi alternativele la<br />

morfină<br />

- fenomenul de dependenţă (addicţie) fizică<br />

şi psihică<br />

- timpul de administrare (3).<br />

Următoarele principii de utilizare a opioizilor în<br />

tratamentul durerii canceroase includ aceste<br />

controverse şi oferă un ghid de abord terapeutic a<br />

durerii în cancer (4).<br />

Principiile de utilizare a opioizilor<br />

30<br />

1. Administrarea unei medicaţii specifice<br />

pentru un tip specific de durere<br />

Pacienţii cu cancer prezintă frecvent sedii multiple<br />

şi tipuri diferite de durere.<br />

Responsivitatea la opioizi este definită prin gradul<br />

de analgezie obţinut prin creşterea dozelor până la<br />

apariţia fie a unui grad de analgezie fie a efectelor<br />

secundare intolerabile.<br />

Durerea viscerală prin nocicepţie răspunde la<br />

opioide, în timp ce durerea neuropatică (15-20%)<br />

este opioid-rezistentă. Durerea osoasă nu răspunde<br />

la tratamentul cu opioizi, ci la administrarea de<br />

antiinflamatorii nesteroidiene (6).<br />

Durerea tranzitorie (breakthrough cancer pain, 19-<br />

95% dintre pacienţii cu cancer) definită ca<br />

exacerbare tranzitorie a durerii la un pacient care<br />

prezintă o durere relativ stabilă, controlată adecvat<br />

prin medicaţie antalgică care afectează este<br />

frecvent controlată suboptimal.<br />

Alegerea opioidului va fi efectuată în funcţie de<br />

tipul de durere, intensitatea durerii, de expunerea<br />

prealabilă la opioizi, istoricul de alergie şi de<br />

efecte secundare prealabile (5).<br />

Medicaţia opioidă aleasă trebuie prescrisă în doze<br />

corespunzătoare pentru ameliora¬rea durerii.<br />

Protocolul de administrare va respecta<br />

farmacologia antalgicului şi principiul step-bystep.<br />

Dacă efectul analgetic este insuficient sau în cazul<br />

progresiei bolii, se vor respecta cele trei trepte de<br />

tratament a durerii, respectiv trecerea de la<br />

preparatele non-opioide, la opioidele slabe şi în<br />

final la administrarea opioizilor puternici.<br />

Tratamentul cu antalgice non-opioide poate fi<br />

continuat, deoarece acţiunea acestora este<br />

complementară şi permite scăderea dozelor de<br />

opioide folosite. Analgezicele adjuvante sunt<br />

indicate ori de câte ori este cazul.<br />

Morfina este cel mai frecvent utilizată în<br />

tratamentul durerii severe (grad III OMS).<br />

Ghidurile actuale desemnează morfina ca<br />

medicaţia de elecţie din raţiuni practice şi mai<br />

puţin ştiinţifice. A nu se utiliza un placebo pentru a<br />

se evalua natura durerii.<br />

Morfina este cel mai cunoscut opioid major<br />

utilizat pe scară largă, şi rămâne „standardul de<br />

aur”, termenul de comparaţie pentru celelalte<br />

opioide. Morfina este alcaloidul natural al opiului<br />

şi este disponibilă pentru utilizarea terapeutică ca:<br />

sulfat, tartrat, clorhidrat. Morfina este disponibilă<br />

în 3 forme orale: elixir, rapidă şi retard. La<br />

pacienţii trataţi anterior cu morfine injectabile se<br />

poate iniţia tratamentul cu morfine orale retard<br />

(MST Continus®, Vendal®) în doze de 30 mg la<br />

12 ore; la pacienţii vârstnici ce nu au primit<br />

opiacee în antecedente se poate iniţia tratamentul<br />

cu 10 mg la 12 ore (7).<br />

Pentru tratamentul iniţial şi titrarea dozelor în<br />

durerea cronică se utilizează morfinele orale cu<br />

acţiune rapidă (Sevredol®: tablete de morfină


sulfat de 10 mg şi 20 mg cu durata de acţiune de 4-<br />

5 ore), sau injectarea subcutanată discontinuă la<br />

fiecare 4 ore.<br />

Un element esenţial în urmărirea tratamentului<br />

constă în adaptarea sa cât mai bună la funcţia<br />

renală a pacientului. Se cunoaşte că morfina este<br />

activă prin efectul de acumulare a metaboliţilor săi,<br />

care sunt eliminaţi pe cale renală, sub formă activă<br />

(morfină 6-glucuronat). O alterare a funcţiei renale<br />

(la persoanele vârstnice) reprezintă un element<br />

clinic intercurent ce poate fi responsabil de apariţia<br />

unui efect de supradozare.<br />

2. Cunoaşterea dozelor echianalgezice a unui<br />

opioid şi a căii optime de administrare<br />

Cunoaşterea dozelor echianalgezice asigură o<br />

utilizare optimă a opioizilor.<br />

Dozele echianalgezice sunt derivate din<br />

determinarea potenţialului analgezic relativ (PAR)<br />

al medicamentului. PAR reprezintă raportul a două<br />

analgezice necesare pentru a determina acelaşi<br />

efect, permiţând calcularea dozei adecvate când se<br />

alege drogul sau calea de administrare. Se<br />

recomandă debutul terapiei cu doza optimă la<br />

fiecare pacient prin ajustarea dozelor. Doza de 10<br />

mg morfină este considerată doză-standard.<br />

De exemplu, morfina în durerea acută are un PAR<br />

de 1:6, iar în durerea cronică de 1:2 sau 1:3 (doze<br />

repetate).<br />

Regulă: când se schimbă cu un nou opioid sau o<br />

nouă cale de administrare, se vor utiliza mai întâi<br />

dozele echianalgezice. Ulterior, se modifică dozele<br />

în funcţie de situaţia clinică şi drogurile specifice<br />

(4,5).<br />

Dozele de opioizi trebuie individualizate cât mai<br />

rapid posibil. Dozarea se face orar (around-theclock)<br />

cu precauţie la durerea tip breakthrough<br />

prin suplimentarea dozei. Doza tip breakthrough<br />

este echivalentă cu cel puţin 10% din doza totală<br />

zilnică. Dacă sunt necesare mai mult de 4 doze<br />

breakthrough se recurge la opioizi cu eliberare<br />

lentă.<br />

Realizarea unui control antalgic eficient<br />

presupune:<br />

- dispariţia sau scăderea la un nivel acceptabil a<br />

durerii de fond<br />

- folosirea a maxim 2-3 interdoze zilnice, fiecare<br />

nedepăşind 10% din doza zilnică totală<br />

- efecte secundare minime controlate prin<br />

tratament simptomatic (8).<br />

Obţinerea acestor rezultate permite trecerea la un<br />

tratament de durată, folosind morfine cu eliberare<br />

lentă (MST Continus®, Vendal®, Fentanyl®), cu<br />

aceeaşi doză zilnică; dacă se consideră necesar,<br />

interdozele pot fi menţinute.<br />

În cazul începerii tratamentului opioid prin<br />

utilizarea morfinelor cu eliberare lentă, doza<br />

iniţială va fi de 30 mg la 12 ore. În cazul<br />

pacienţilor vârstnici sau cu tulburări metabolice se<br />

preferă iniţierea terapiei folosind doze mai reduse,<br />

de 10 mg la 12 ore.<br />

A nu se uita că dozele optime analgezice variază<br />

foarte mult individual (9).<br />

3. Administrarea opioidelor regulat (după<br />

titrarea iniţială) şi nu la cerere<br />

Medicaţia trebuie administrată regulat pentru a<br />

menţine nivelele plasmatice la concentraţii minime<br />

eficace pentru combaterea durerii. Timpul necesar<br />

de atingere a efectului analgezic constant variază<br />

între preparate (ex. 24h pentru morfină, 5-7 zile<br />

pentru metadonă).<br />

Nici un opioid nu a demonstrat un profil de<br />

toxicitate mai bun sau o eficacitate superioară faţă<br />

de altul; excepţie face petidina, considerată<br />

inferioară altor opioizi datorită acumulării<br />

metaboliţilor toxici!<br />

Nu sunt avantaje între opioizii cu eliminare<br />

imediată faţă de cei cu eliminare lentă în termenii<br />

eficacităţii analgezice (reducerea intensităţii durerii<br />

sau creşterea ameliorării durerii). Nu sunt<br />

diferenţe în efectele secundare sau alte rezultate.<br />

Opioizii cu durată scurtă de acţiune (morfină,<br />

hidromorfon, fentanil, oxicodon, oximorfon) sunt<br />

în general favorizaţi în administrarea iniţială<br />

deoarece sunt mai uşor de titrat decât agenţii cu<br />

acţiune lungă. Preparatele de opioizi cu eliberare<br />

lentă depăşesc inconvenientul administrării după<br />

principiul around-the-clock, faţă de cei cu durată<br />

scurtă de acţiune (10).<br />

4. Adaptarea căii de administrare în funcţie de<br />

necesităţile pacientului (individualizarea căii de<br />

administrare, dozei şi schemei)<br />

Opioizii trebuie administraţi alegând calea cea mai<br />

adecvată pentru obţinerea unui control deplin al<br />

durerii. Căile de administrare ale opioizilor pot fi<br />

împărţite în 2 grupe distincte:<br />

- căile non-invazive: orală, rectală,<br />

transcutană, transmucoasă şi sublinguală<br />

- căile invazive: intramusculară,<br />

endovenoasă, subcutanată, peridurală şi<br />

subarahnoidiană.<br />

Pacienţii cu durere severă sunt trataţi obişnuit prin<br />

opioide. Morfina orală este baza terapiei datorită<br />

versatilităţii administrării, experienţei clinice şi<br />

demonstrării non-inferiorităţii cu alte opioide orale<br />

potente. Administrarea per os este preferabilă în<br />

durerea cronică (convenabilă, flexibilă, relativ<br />

stabilă ca nivele sangvine). Morfina este cel mai<br />

frecvent utilizată în tratamentul durerii severe<br />

(grad III OMS), calea orală fiind preferată. Dacă se<br />

administrează parenteral, doza echivalentă este de<br />

1/3 din medicaţia orală (11).<br />

Morfina orală cu eliberare lentă sunt tratamentul<br />

de elecţie la pacienţii capabili de terapie orală,<br />

după ce doza generală a fost stabilită.<br />

În prezent sunt disponibile preparate opiacee cu<br />

eliberare lentă: morfină sulfat (MST Continus®<br />

cp. 10, 30, 60, 100 şi 200 mg) şi morfină clorhidrat<br />

(Vendal® cp. 10, 30, 60 şi 100 mg). Acestea<br />

reprezintă indicaţia optimă pentru administrare în<br />

31


ambulator, fiind comode şi bine tolerate. Pentru a<br />

nu întrerupe sistemul de eliberare lentă-controlată<br />

a substanţei active, nu este permisă sfărâmarea<br />

tabletei. Pe lângă morfină, poate fi administrat per<br />

os oxicodon.<br />

La pacienţii care nu au fost trataţi în prealabil cu<br />

opioide şi cei care au primit alte opioide decât<br />

morfina, cea mai bună metodă de dozare a<br />

morfinelor orale cu eliberare lentă este stabilizarea<br />

iniţială a pacientului prin folosirea unei morfine cu<br />

eliberare rapidă timp de câteva zile.<br />

Fiecare antalgic opioid trebuie dozat împotriva<br />

durerii şi a efectelor secundare la fiecare pacient,<br />

individual (12).<br />

5. Anticiparea şi tratarea efectelor secundare<br />

Efectele secundare asociate cu opiaceele depind de<br />

circumstanţe multiple. Mecanismul de acţiune al<br />

acestor efecte este parţial înţeles, depinzând de o<br />

serie de factori precum vârsta pacientului, extensia<br />

bolii, anumite disfuncţii de organ, administrarea<br />

crescută a anumitor medicamente, expunerea<br />

prealabilă la opioizi şi calea de administrare.<br />

Este important de reţinut că efectele secundare ale<br />

opioidelor trebuie cunoscute şi aplicate măsuri de<br />

tratament profilactic. Majoritatea pacienţilor<br />

dezvoltă toleranţă la efectele secundare mai rapid<br />

decât la efectele analgezice ale opioidelor.<br />

Cele mai frecvente efecte secundare ale opioizilor<br />

sunt:<br />

- sedarea, somnolenţă<br />

- depresia respiratorie<br />

- constipaţia<br />

- greţuri şi vărsături<br />

- retenţia urinară<br />

- mioclonii multifocale<br />

- hipotensiunea posturală<br />

- mioză<br />

- uscăciunea gurii<br />

- prurit (13)<br />

Reducerea dozelor poate fi o alternativă la efectele<br />

secundare refractare. Se pot utiliza coanalgezice<br />

sau alte metode alternative (ex. blocajul<br />

neurologic).<br />

Alte strategii includ utilizarea antiemeticelor<br />

pentru greţuri, laxative pentru constipaţie şi<br />

psihostimulante pentru căderi tensionale.<br />

Alternativ, schimbarea cu un alt agonist opioid<br />

şi/sau o altă cale de administrare permite titrarea la<br />

doze adecvate de analgezic dar fără aceleaşi efecte<br />

secundare. Naloxon (Narcan®, Narcanti®) este un<br />

antagonist opioid pe termen scurt pentru uz IV (1f<br />

= 0,4mg) capabil să combată simptomele<br />

supradozelor de opioizi (14).<br />

Chiar şi la pacienţii cu boli respiratorii se pot<br />

administra opioizi fără riscul depresiei respiratorii,<br />

cu condiţia unei monitorizări atente, inclusiv prin<br />

scăderea dozelor administrate sau prin modificarea<br />

medicaţiei. Atunci când totuşi apare, depresia<br />

respiratorie poate fi controlată cu naloxon, un<br />

antagonist opioid (doza sugerată este de 0,4<br />

32<br />

mg/ml). Efectul ameliorării funcţiei respiratorii va<br />

fi contrabalansat de combaterea efectului antalgic<br />

al opioidului (15).<br />

6. Combaterea fenomenului de dependenţă şi<br />

toleranţă<br />

Terminologia este următoarea:<br />

a. Toleranţa este necesitatea de a creşte doza<br />

pentru a menţine acelaşi efect; farmacologic este<br />

expresia dozei–răspuns. Toleranţa la un opioid nu<br />

presupune toleranţa completă la alt opioid. Acest<br />

fenomen (toleranţă incompletă) exemplificat de<br />

reducerea dramatică în dozajul necesar pentru a<br />

determina analgezia la pacienţii la care se schimbă<br />

un opioid cu altul, de exemplu de la morfină sau<br />

hidromorfon la metadonă.<br />

Studiile asupra mecanismelor toleranţei la opioizi<br />

demonstrează că receptorul N-metil D-aspartat<br />

(NMDA) al transmisiei excitatorii simpatice joacă<br />

un rol critic în toleranţa la analgezie. Pe modele<br />

animale de durere neuropatică, antagoniştii de<br />

NMDA blochează dezvoltarea toleranţei fără a<br />

bloca toleranţa la morfină.<br />

Pentru evitarea apariţiei toleranţei se pot asocia<br />

narcoticele cu non-narcotice, sau se poate trece la<br />

administrarea de narcotice alternative, pentru care<br />

fenomenul de toleranţă încrucişată este mult mai<br />

rar, sau se preferă administrarea orală faţă de cea<br />

parenterală.<br />

În practică, o durere este rezistentă la opioizi dacă:<br />

- nu există o ameliorare sau reducere minoră a<br />

durerii în ciuda creşterii progresive a dozelor.<br />

- există numeroase efecte adverse intolerabile în<br />

ciuda măsurilor curente de control a acestora (16).<br />

b. Dependenţa psihică este starea în care este<br />

necesară administrarea continuă pentru a preveni<br />

debutul fenomenului de sevraj. Datele actuale<br />

disponibile şi experienţa clinică indică faptul că<br />

riscul de toxico-dependenţă iatrogenă este mult<br />

mai redus, dacă nu practic absent. Dependenţa<br />

psihologică se manifestă în relaţie cu multipli<br />

factori medicali, sociali, economici. Addicţia<br />

survine rareori la pacienţii cu cancer sau alte<br />

suferinţe medicale în absenţa istoricului de abuz de<br />

drog.<br />

Diminuarea dozei se face treptat şi lent, cu atenţie<br />

la dezvoltarea dependenţei psihice şi prevenirea<br />

fenomenului de sevraj.<br />

c. Dependenţa fizică (sevraj) este definită ca starea<br />

compulsivă de rău şi comportamentul determinat<br />

de necesitatea imperioasă, irezistibilă a procurării<br />

şi utilizării drogului.<br />

d. Pseudoaddicţia este atunci când un pacient cu<br />

durerea necalmată dezvoltă un comportament care<br />

reclamă tratarea imperioasă a acelei dureri. Tipul<br />

de sevraj variază în funcţie de opioid. De exemplu<br />

la morfină, simptomele de sevraj survin la 6-12 ore<br />

de la sistare. Reinstituirea administrării de opioid<br />

cu aproximativ 25% din doza prealabilă suprimă<br />

aceste simptome.


Toţi agenţii agonişti-antagonişti pot determina<br />

precipitarea sindromului de sevraj la pacienţii ce<br />

au fost trataţi cu opioizi puternici şi au dezvoltat<br />

dependenţă psihică.<br />

Nu se etichetează un pacient ca dependent<br />

(addicted, psihologic dependent) numai dacă este<br />

dependent fizic sau tolerant la opioizi (4, 17).<br />

Toleranţa la opioid sau dependenţa psihică nu este<br />

echivalentă cu dependenţa la drog.<br />

7. Erori şi obstacole în calea tratamentului<br />

optim al durerii<br />

Erorile frecvente în tratamentul durerii cronice din<br />

cancer se pot datora:<br />

- dozaj insuficient<br />

- doze prea mari de opiacee de treaptă II<br />

- combinaţie de 2 opioizi foarte puternici (ex.<br />

Morfina + antagonişti parţiali ai Morfinei)<br />

- analiza insuficientă a durerii (12,14).<br />

Bariere în controlul durerii includ:<br />

a. În relaţie cu pacientul: aversiunea în a-şi<br />

comunica durerea, teama că durerea semnifică<br />

evoluţia nefavorabilă a bolii, teama de addicţie,<br />

teama de efecte secundare, teama de boală, de<br />

procedurile terapeutice agresive.<br />

b. În relaţie cu medicul: eşecul aprecierii<br />

severităţii durerii, cunoaşterea deficitară a<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. World Health Organization. Cancer pain relief. With a<br />

guide to opioid availability. 2nd ed. Geneva: WHO, 1998.<br />

2. National Council for Hospice and Specialist Palliative Care<br />

Services. Guidelines for managing cancer pain in adults.<br />

London: NCHSPCS, 2003.<br />

3. World Health Organization. Cancer pain relief. Geneva:<br />

WHO, 1986.<br />

4. Foley KM, Abernathy A. Supportive care and quality of<br />

life – management of cancer pain. In DeVita VT Jr, Lawrence<br />

TS, Rosenberg SA, DePinho RA, Weinberg RA (eds): DeVita,<br />

Hellman, and Rosenberg’s Cancer – principles and practice of<br />

oncology. 8th ed. Philadelphia: Wolter Kluwer/Lippincott<br />

Williams& Wilkins, 2008: 2757- 2790.<br />

5. Cassidy J, Bisset D, Spence RAJ, Payne M. Principles of<br />

palliative care – pain management. In: Oxford Handbook of<br />

oncology. 2nd ed. Oxford University Press, 2006: 5866-614.<br />

6. Zech DFJ, Grond S, Lynch J, Hertel D, Lehmann KA.<br />

Validation of World Health Organization guidelines for cancer<br />

pain relief. A 10-year prospective study. Pain 1995;63:65-76.<br />

7. Twycross R, Wilcock A. Symptom management in<br />

advanced cancer. 3rd ed. Oxford: Radcliffe Medical Press,<br />

2001.<br />

8. Hanks GW, de Conno F, Cherny N, Hanna M, Kalso E,<br />

McQuay HJ, et al. Morphine and alternative opioids in cancer<br />

pain: the EAPC recommendations. Br J Cancer 2001;84:587-<br />

93.<br />

managementului durerii, tendinţa la subdozare<br />

datorită fricii de efecte secundare sau addicţie.<br />

c. Barierele instituţionale: absenţa<br />

comandamentelor de a face din tratamentul durerii<br />

o prioritate, absenţa resurselor, absenţa utilizării<br />

instrumentelor de evaluare a durerii (12).<br />

Concluzii<br />

Opioizii rămân baza tratamentului durerii în<br />

cancer. Tratamentul opioid se alege în funcţie de<br />

severitatea durerii, bolile coexistente, răspunsurile<br />

la terapiile prealabile, farmacoterapia drogului şi<br />

formulările disponibile.<br />

Opioizii cu durată scurtă de acţiune (morfina,<br />

hidromorfon, fentanil, oxicodon, oximorfon) sunt<br />

în general favorizaţi în administrarea iniţială<br />

deoarece sunt mai uşor de titrat decât agenţii cu<br />

acţiune lungă. Preparatele de opioizi cu eliberare<br />

lentă depăşesc inconvenientul administrării după<br />

principiul around-the-clock faţă de opioizii cu<br />

durata scurtă de acţiune.<br />

Terapeuţii trebuie să fie instruiţi dar şi flexibili în<br />

administrarea tratamentului durerii la pacienţii cu<br />

cancer. Cunoaşterea paletei de agenţi opioizi şi a<br />

formulării disponibile permite terapeuţilor<br />

obţinerea celei mai bune calităţi a vieţii pacienţilor<br />

cu durere în cancer.<br />

9. Twycross R, Wilcock A, Charlesworth S, Dickman A.<br />

Palliative care formulary. 2nd ed. Oxford: Radcliffe Medical<br />

Press, 2002.<br />

10. Miron L, Marinca M. Durerea in cancer. In Miron L (ed).<br />

Terapia oncologică - opţiuni bazate pe dovezi. Iasi: Editura<br />

Institutul European, 2008: 799-810.<br />

11. Swarm RA, Rastogi R, Morris DG Pain management. In<br />

Govindan R (ed): The Washington Manual of oncology. 2nd ed.<br />

Philadelphia: Wolter Kluwer/Lippincott Williams & Wilkins,<br />

2008: 469-484.<br />

12. Prommer EE, Casciato DA. Supportive care. In Casciato<br />

DA (ed): Manual of clinical oncology. 6th ed. Philadelphia:<br />

Wolters Kluver/ Lippincott Williams & Wilkins, 2009:104-116.<br />

13. Grossman SA, Nesbit S. Cancer pain. In Abeloff MD,<br />

Armitage JO, Niederhuber JE, Kastan MB, McKenna WG<br />

(eds): Abeloff’s Clinical Oncology. 4th ed. Philadelphia:<br />

Churchill Livingstone Elsevier, 2008: 565-78.<br />

14. Jost L, Rolia F. ESMO Management of cancer pain: ESMO<br />

Clinical recommendations. Ann Oncol 2008;19<br />

(suppl.2):ii119-ii121.<br />

15. Weinstein AM, Anderson PR, Yask AW, Driver L. Pain<br />

management. In Pazdur R, Coia LR, Hoskins WJ et al. (eds):<br />

Cancer manage¬ment: a multidisciplinary approach. 8th ed.<br />

New York: CMP Oncology, 2004: 837-856.<br />

16. MIMS. Handbook of Pain Management. NAPP<br />

Pharmaceuticals Limited 2003.<br />

17. Mungiu OC. Algeziologie speciala. Iasi: Editura Polirom,<br />

1999..<br />

33


34<br />

METALELE PREŢIOASE ŞI DUREREA – O EVALUARE<br />

ALGEZIOLOGICĂ<br />

O.C. Mungiu 1 , Adina Grădinaru 2 , Dana Negru 1<br />

Rezumat.<br />

A devenit o tradiţie a <strong>manifestării</strong> „Ziua<br />

medicamentului” evocarea personalităţilor ce au onorat<br />

o vreme – mai scurtă sau mai de durată – Catedra de<br />

Farmacologie a Facultăţii de Medicină din Iaşi. S-a scris<br />

şi s-a vorbit an de an despre valoarea operei ştiinţifice şi<br />

despre realizările în plan organizatoric ale celor<br />

omagiaţi.<br />

Dr. Emil Savini. Pentru unii o stradă din cartierul<br />

Tătăraşi. Alţii se vor gândi la monumentul de pe aleea<br />

centrală a Cimitirului Eternitatea. Pentru Comunitatea<br />

italiană din Iaşi numele va avea altă rezonanţă.<br />

Profesorilor Facultăţii de Medicină din Iaşi şi mai ales<br />

studenţilor ce le va „spune” acest nume? Nu avem un<br />

răspuns la această întrebare, dar, la începutul acestui<br />

demers de recompunere a unei imagini din mici<br />

fragmente regăsite, dorim a ne sprijini pe consideraţiile<br />

despre om ale lui Grigore T. Popa, în opinia căruia „cea<br />

mai mare parte din subtilitatea unei exis¬tenţe se pierde<br />

odată cu el. Dar furişându-ne pe lângă înfăp¬tuirile<br />

constatabile ale cuiva, putem ajunge să-i citim sufletul şi<br />

ne apropiem astfel de esenţa zbuciumului său intern.<br />

Cine a încercat de multe ori procedeul acesta de citire a<br />

realiză¬rilor, capătă o mare uşurinţă în judecarea<br />

oamenilor şi do¬bândeşte o facultate presimţitoare a<br />

esenţialului. Pe baza unei astfel de facultăţi e mai uşor<br />

de aşezat individualităţile în cadrele timpului şi mai bine<br />

se poate urmări ce este universal în manifestările<br />

dibuitoare ale omului. Şi din tot ce înfăptuim noi atât are<br />

valoare: cât se leagă, în vreun fel oarecare, de ceea ce<br />

este universal, de ceea ce este etern.<br />

1.Derivaţii de aur<br />

Utilizaţi încă de la începutul secolului XX pentru<br />

combaterea simptomelor artritei reumatismale şi<br />

anume tumefierea şi durerile articulare, sărurile de<br />

aur au avut o perioadă de efervescenţă, care s-a<br />

estompat ulterior, datorită pe de o parte efectelor<br />

adverse frecvente şi supărătoare, iar pe de altă<br />

parte, apariţiei unor produse mai eficiente şi mai<br />

bine tolerate.<br />

Deşi nu mai sunt medicamente de primă alegere,<br />

1 Disciplina de Farmacologie-Algeziologie -U.M.F. „Gr.T.Popa” Iaşi<br />

2 Disciplina de Farmacologie şi Farmacie clinică – U.M.F. „Gr.T.Popa” Iaşi<br />

Abstract.<br />

THE PRECIOUS METALS: AN<br />

ALGESIOLOGIC APPROACH<br />

Even though the use of precious metals in<br />

medical purposes is known from the antiquity, their use<br />

on scientifical bases has been done only in the XXth<br />

century. Out of the literature referring to the relationship<br />

between pain and precious metals the authors have<br />

noticed two contrary tendences: a) preparations having<br />

antialgic action, as well; b) preparations giving painful<br />

sindroms when used for therapeutic purposes<br />

Utilizarea metalelor preţioase în scopuri<br />

medicale este atestată încă din antichitate. Totuşi de o<br />

utilizare pe baze ştiinţifice nu se poate vorbi decât din<br />

secolul XX.<br />

Parcurgând literatura privitoare la metalele<br />

preţioase (Ag, Au, Pt) şi la compuşii acestora cu utilizări<br />

medicale, se observă că, în relaţie cu durerea există două<br />

tendinţe contrarii şi anume:<br />

preparate care au acţiune antialgică aşa cum<br />

sunt compuşii cu aur;<br />

preparate care, utilizate în scop terapeutic, dau<br />

reacţii adverse printre care şi diferite forme de durere.<br />

sărurile de aur nu au fost scoase din arsenalul<br />

mijloacelor antireumatice fiind utilizate când alte<br />

preparate eşuează.<br />

Timp de un secol cercetătorii au cercetat<br />

mecanismele prin care aurul îşi exercită acţiunea<br />

antireumatică, tradusă şi prin combaterea<br />

inflamaţiei şi alinarea durerii.<br />

Numeroase teorii susţinute de argumente<br />

experimentale au fost pe rând elaborate şi<br />

contestate, astfel că încă mai persistă neclarităţi cu<br />

privire la mecanismele prin care se obţin în urma


terapiei cu aur efectele antiinflamatoare şi<br />

analgezice. Odată cu dezvoltarea medicinii<br />

moleculare, cu evidenţierea rolului<br />

prostaglandinelor, leukotrienelor, a mediatorilor<br />

difuzabili, a hemoxigenazei şi a citokinelor, au<br />

apărut cercetări privind implicarea tuturor acestor<br />

factori în inflamaţia din reumatism precum şi<br />

interacţiunea lor cu sărurile de aur. Câteva dintre<br />

cercetări, pe care le considerăm semnificative,<br />

efectuate în ultimele două decenii le vom menţiona<br />

mai jos:<br />

1990 – Harth şi colab. au studiat in vitro<br />

influenţa aurotiomalatului şi a auranofinului asupra<br />

producţiei de interleukină 1 (IL 1) şi interleukină 1<br />

beta (IL-1-beta) şi au observat că ambii derivaţi<br />

inhibă modularea prin intermediul interferonului<br />

gamma, a producţiei de interleukine<br />

proinflamatorii, ceea ce ar fi de luat în considerare<br />

la explicarea efectului terapeutic al derivaţilor de<br />

aur; (6).<br />

2000 - Suarez-Almazor şi colab., într-un<br />

review din baza de date Cochrane analizează<br />

efectele auranofinului faţă de placebo subliinind că<br />

„un beneficiu semnificativ statistic a fost obţinut la<br />

auranofin comparat cu placebo privitor la durere,<br />

tumefacţii articulare, satisfacţia pacienţilor şi a<br />

medicilor”. Totuşi, aceeaşi autori subliniază că<br />

efectele par a fi modeste în comparaţie cu<br />

rezultatele obţinute cu alte preparate (de ex.<br />

methotrexat) sau chiar cu sărurile de aur injectabil.<br />

Nu sunt clare până acum efectele pe termen lung şi<br />

nici progresele evidenţiabile radiologic. (6).<br />

2001 – Mangalam şi colab., lucrând pe<br />

celule mononucleare extrase din sângele periferic<br />

de la voluntari umani şi trecute în cultură, în<br />

prezenţa sau absenţa aurotiomalatului de sodiu, au<br />

observat că derivatul de aur inhibă producerea<br />

factorului de necroză tumorală-alfa (TNF-alfa)<br />

care este un factor proinflamator dovedit în artrita<br />

reumatoidă;<br />

2003 – Seitz şi colab., folosind linia<br />

celulară de monocite THP-1 au cercetat efectele<br />

aurotiomalatului de sodiu şi a clorochinei asupra<br />

producţiei de citokine. Autorii au raportat că<br />

derivatul de aur determină o reglare descendentă<br />

(down-regulation) a secreţiei de interleukină 1beta,<br />

rezultate în acord cu cercetările anterioare ale<br />

lui Harth şi colab.;<br />

2007 – Cecillia K. Zetterström şi<br />

colaboratorii (din Suedia şi USA) au cercetat<br />

implicarea proteinei HMG-B1 (high mobility<br />

group box chromosomal protein 1) în mecanismul<br />

de acţiune a aurului în reumatism. Ei au observat<br />

că HMG-B1 este o moleculă duală având<br />

comportări diferite când se află în nucleu sau când<br />

este eliberată extracelular. Eliberarea extracelulară<br />

a acestei molecule stimulează sistemul imun şi are<br />

efect proinflamator. De altfel au fost descoperite<br />

cantităţi crescute ale acestei molecule în ţesutul<br />

sinovial şi în fluidul periarticular la artritici.<br />

Autorii au descoperit că aurul blochează eliberarea<br />

HMGB1 din nucleu determinând reglarea<br />

inflamaţiei şi implicit a durerii. Efectul aurului se<br />

realizează prin intermediul a două molecule<br />

„ajutătoare”: interferonul beta şi oxidul nitric.<br />

2009 – Sofia Ernestram şi colab., într-un<br />

studiu efectuat tot pe monocite au observat că<br />

aurotiomalatul are acţiune inductoare asupra<br />

interleukinei 6 şi a interleukinei 10 care sunt<br />

citokine antiinflamatorii şi antialgice. Valoarea<br />

cercetării constă în faptul că se demonstrează astfel<br />

că aurul exercită în principal o acţiune<br />

imunostimulatoare decât una de imunodepresie<br />

generală aşa cum se afirma până de curând.<br />

Nu este mai puţin adevărat însă că terapia cronică<br />

cu aur înregistrează şi episoade dureroase (4,7% la<br />

aurotiomalat), crampe abdominale frecvente (la<br />

auranofin), pusee dureroase articulare şi<br />

polinevrite (la auranofin).<br />

2.Derivaţii de argint<br />

Sărurile de argint utilizate pentru acţiunea lor<br />

antimicrobiană şi cicatrizantă (azotatul de argint)<br />

sau pentru acţiunea oligodinamică (aurul coloidal)<br />

nu au o acţiune antialgică directă, de aceea<br />

acţiunea lor benefică la pacienţii cu dureri (de<br />

exemplu la arşi) era doar consecinţa acţiunii de<br />

prevenire a infecţiilor. Câteva repere documentare<br />

sunt prezentate mai jos:<br />

2001 – Gracia C.G. raportează efectele<br />

sulfadiazinei argentice comparativ cu sulfadiazina<br />

argentică cu azotat de cerium într-un studiu<br />

deschis la arşi. Autorul găseşte că al doilea<br />

preparat este superior primului ca durată de<br />

spitalizare, dar că episoadele dureroase au fost mai<br />

frecvente la lotul al doilea, necesitând tratament<br />

analgezic;<br />

2001 – Long şi colab., publică un studiu<br />

pilot (pe patru cazuri) în care urmăresc eficacitatea<br />

sulfadiazinei argentice infuzată cu morfină, şi<br />

constată un nivel de durere mai mic (scor 2,1 pe<br />

scara vizuală analogă) la sulfadiazina cu morfină<br />

faţă de cei care au primit doar sulfadiazina<br />

argentică (scor 5,6). Dat fiind num[rul mic de<br />

cazuri nu se poate face o intrepretare statistică<br />

credibilă. În plus s-a făcut observaţia că prezenţa<br />

morfinei ar întârzia cicatrizarea;<br />

2003 – Wenk şi Honda, realizează un model<br />

de hiperalgezie şi inflamaţie la nivelul corneei cu<br />

ajutorul nitratului de argint (bastonaş de aplicare<br />

conţinând 75% nitrat de argint şi 25% nitrat de<br />

potasiu). Se produce astfel o leziune de<br />

aproximativ un milimetru diametru urmată de<br />

edem cornean şi creşterea numărului de clipiri care<br />

cresc în intensitate primele şase ore şi se atenuează<br />

în 24 ore;<br />

2008 – Lo şi colab., efectuând o trecere în<br />

revistă a eficienţei pansamentelor impregnate cu<br />

argint, remarcă 14 articole semnificative însumând<br />

rezultatele obţinute după cercetarea a 1957<br />

35


publicaţii. Aceste articole raportează efecte<br />

pozitive asupra rănilor cronice infectate (timp de<br />

vindecare, dureri, cicatrizare etc.);<br />

2009 – Glat şi colab., au raportat efectele<br />

comparative a două preparate argentice (Silva-<br />

Sorbgel şi Silvadane-sulfadiazina argentică cremă)<br />

la 24 arşi. Concluzia este că preparatul sub formă<br />

de gel a fost asociat cu mai puţine dureri şi o mai<br />

mare satisfacţie a pacientului.<br />

3. Derivaţii de platină<br />

Raportările făcute de la introducerea derivaţilor de<br />

platină în terapie până la începutul acestui secol<br />

insistau consensual asupra următoarelor reacţii<br />

adverse dureroase:<br />

cisplatina - neuropatii periferice dureroase;<br />

carboplatina - neuropatii periferice<br />

(6%);<br />

- dureri abdominale;<br />

oxaliplatina - parestezii, diestezii la<br />

debutul tratamentului;<br />

- neuropatii dureroase, crampe, prurit;<br />

În privinţa informaţiilor semnificative ,<br />

relativ recente, ne permitem a semnala:<br />

2005 – Jung şi Dworkin, evaluând apariţia<br />

durerii neuropate asociată cu tratamentul<br />

nechirurgical al cancerului de sân, constata că<br />

neuropatiile cronice dureroase ating un procent de<br />

peste 50% în stfel de cazuri. Printre agenţii<br />

farmacologici care determină aceasta afecţiune<br />

sunt enumeraţi taxanii (paclitaxel şi docetaxel),<br />

derivaţii de platină şi alcoloizii din vinca.<br />

Terapia în aceste cazuri este simptomatică şi se<br />

face cu gabapentin, plasturi cu lidocaină 5%,<br />

pregabalin, analgezice opioide, tramadol şi<br />

antidepresive triciclice.<br />

Se prezintă ca o posibilă terapie (ce trebuie<br />

confirmată de către studii clinice) terapia cu<br />

inhibitori ai recaptării serotoninei şi<br />

noradrenalinei.<br />

2008 – Windebonk şi Grisold, arată că<br />

prevenirea neuropatiilor cu mijloace farmacologice<br />

nu dă rezultate şi că derivaţii de platină se<br />

particularizează prin aceea că determină<br />

ganglionopatii dureroase. Mai mult la aceşti<br />

derivaţi nu se constată un efect reversibil la<br />

întreruperea tratamentului, neuropatia progresând<br />

luni de zile după aceasta;<br />

- Joseph şi colab., publică în „Pain” un studiu care<br />

urmăreşte caracteristicile neuropatiei determinate<br />

de terapia cu oxaliplatin.<br />

Oxaliplatina determină fenomene de<br />

neurotoxicitate acută care se manifestă printr-un<br />

debut rapid cu disestezie distală la rece,<br />

hiperalgezie şi alodinie la cald sau rece. O singură<br />

36<br />

doză de oxaliplatin administrată intradermic<br />

determină hiperalgezie la stimuli mecanici.<br />

Când administrarea este intravenoasă se observă o<br />

scădere a pragului dureros şi o creştere a<br />

sensibilităţii fibrelor C la stimulii mecanici.<br />

Hiperalgezia indusă de oxaliplatin poate fi<br />

combătută cu antioxidanţi (acetil-L-carnitină, acid<br />

alfalipoic sau vitamina C.), administraţi sistemic<br />

sau topic, ceea ce dovedeşte că agentul<br />

chimioterapic acţionează asupra nociceptorilor<br />

IB4(+) inducând stresul oxidativ şi apariţia<br />

neuropatiei.<br />

Nociceptorii IB4(+) sunt un subset de nociceptori<br />

ai neuronilor din ganglionii spinali.<br />

- Gadduci şi colab., au efectuat o analiză a<br />

reacţiilor hipersensibile la pacienţi care au fost<br />

supuşi unui tratament repetat cu carboplatină<br />

pentru cancer ovarian. Studiul a fost efectuat pe 69<br />

pacienţi şi reacţiile de hipersensibilizare au apărut<br />

la 15 dintre aceştia, care au prezentat rash, prurit şi<br />

crampe abdominale (8 cazuri) sau fenomene severe<br />

cardiovasculare şi respiratorii (7 cazuri).<br />

Într-un caz s-a observat durere toracică fără alte<br />

simptome, urmată de oprirea cordului şi moarte.<br />

2009 – Joseph şi Levine au publicat în<br />

„Pain” un studiu experimental comparativ asupra<br />

neuropatiei periferice la şobolan, ca urmare a<br />

administrării oxaliplatinei şi cisplatinei. A fost<br />

urmărită apariţia hiperalgeziei (timp de latenţă,<br />

t.max., durata) şi eventualii inhibitori ai acesteia.<br />

Rezultatele ar putea fi rezumate in tabelul 1.<br />

Studiul conchide că substanţele studiate determină<br />

neuropatiile prin mecanisme diferite.<br />

Le şi colaboratorii într-un alt studiu<br />

experimental publicat concomitent cu cel anterior<br />

în „Molecular Pain”, compară neuropatia<br />

dureroasă postadministrare de cisplatină şi<br />

oxaliplatină la şoarece prin prisma răspunsurilor<br />

precoce la stimuli termali. S-au utilizat tehnici<br />

internaţional acceptate (căldură radiantă, imersia<br />

cozii, placa rece, von Frey, tehnica grilajului,<br />

capacitatea exploratorie).<br />

Animalele tratate au manifestat alodinie la ambele<br />

loturi, hiperalgezie termică la labele posterioare la<br />

cisplatină şi hiperalgezie la rece după oxaliplatină.<br />

Şi aici ca şi în studiul anterior se pare că există<br />

mecanisme moleculare diferite de producere a<br />

hiperalgeziei.<br />

Deşi, destul de puţine şi dispersate, datele de mai<br />

sus ne oferă o imagine asupra efectelor benefice<br />

sau adverse legate de durere a compuşilor<br />

metalelor preţioase. Deoarece persistă încă multe<br />

necunoscute, continuarea observaţiilor clinice şi a<br />

studiilor experimentale, se impune în vederea<br />

prevenirii RA sau descoperirii unui tratament<br />

adecvat al acestora..


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Bagley C.M.: High-dose cisplatin therapy for cancer of the<br />

ovary: neurotoxicity; Ann. Intern. Med. 102, 719, 1985.<br />

2. Ernestrans Sofia, Lampa Jon, Rogberg S., Rönnelid J.,<br />

Klaveskog L., Hafström I.: Evidence for immunostimulatory<br />

effects of intramuscular gold in partients with rheumatoid<br />

arthritis: corelation with skin reaction; The Journal of<br />

Rheumatology 6, 24-32, 2009<br />

3. Gadduci A., Tana R., Teti G., Zanca G., Fanucehi A.,<br />

Genazzani A.R.; Analysis of the pattern of hypersensitivity<br />

reactions in patients receiving carboplatin retreatment for<br />

recurrent ovarian cancer; Int. J. Gynecol. Cancer 18 (4), 615-<br />

620, 2008.<br />

4. Glat M.M. Kubat W.D., Hsu J.F., Copty T., Burkez B.A.,<br />

Davis W., Goodwin I.: Randomised clinical study of Silva Sorb<br />

gel in comparison to Silvadene silver sulfadiazine cream in the<br />

management of partial-thickness burns; Burn Care Res. 30 (2),<br />

262-267, 2009<br />

5. Gracia C.G.: An open study comparing topical<br />

silvestersulfadiazine and topical silver sulfadiazine-cerium<br />

iritante in the treatment of moderate and severe burns; Burns,<br />

27 )1), 67-74, 2001.<br />

6. Harth M., McCain G.A., Causin K.: Th modulation of<br />

interleukin 1 production by interferon gamma, and the<br />

inhibitory effects of gold compounds; Immunopharmacology;<br />

20 (2), 125-134, 1990.<br />

7. Joseph E.K. Levine J.D.: Comparison of Oxaliplatin and<br />

Cisplatin-induced Painful Peripheral Neuropathy in the Rat; J.<br />

Pain feb. 20 (sub tipar), Pub. Med. 19231296, 2009.<br />

8. Joseph E.K., Chen X., Bogen O., Levine J.D.: Oxaliplatin<br />

act son IB4-positive nociceptors to induce on oxidative stressdependent<br />

acute painful peripheral neuropaty; J. Pain 9 (15),<br />

463-72, 2008.<br />

9. Kelland L.: Broadening the clinical use of platinum drugbased<br />

chemotherapy with new analogues. Satraplatin and<br />

picoplatin; Expert. Opin. Investig. Drugs 16 (7), 1009-21, 2007.<br />

10. Kobayashi M.: Cisplatin-induced vomiting depends on<br />

circadian timing; Chronobiol. Int. 18, 851-63, 2001.<br />

11. Kruh G.D.: Lustrous insights into cisplatin accumulation:<br />

copper transporters; Clin. Cancer Res. 9; 5807-5809, 2003.<br />

12. Le T., Low P.A., Windebank A.J.: Mice with cisplatin and<br />

oxaliplatin-induced painful neuropathy develop distinct<br />

responses to thermal stimuli; Mol. Pain fel. 26, 5-9, PMID<br />

19245717, 2009.<br />

13. Lo S.F., Hayter M., Chang C.J., Hu W.Y., Lee L.L.: A<br />

systematic review of silver-releasing dressings in the<br />

management of infected chronic wonds; J. Clin. Nurs., 17 (15),<br />

1973-85, 2008.<br />

14. Long T.D., Cathers T.A., O’Donell T., Garriques N., Jones<br />

T.: Morfine-infused sulfadiazine (MISS) cream for burn<br />

analgesia: a pilot study; Burn Care Rehabil. 22 (2), 118-123,<br />

2001.<br />

15. Parker R.J., Eastman A., Bostik-Bruton F., Reed E.:<br />

Aquired cisplatinum resistence in human ovarian cancel cells is<br />

associated with enhanced repair of cisplatin-DNA lesions and<br />

reduced drug accumulation; J. Clin. Invest. 89, 772-777, 1991.<br />

16. Poniard: http://www.poniard.com/clinical/overviev.html.<br />

17. Seitz M., Valbracht J., Quach J., Lotz M.: Gold sodium<br />

thiomalate and chloroquine inhibit cytokine production in<br />

monocytic TNP-1 through distinct transcriptional and<br />

postranslational mechanisms; Clin. Immunol., 23 (6), 477-484,<br />

2003<br />

18. Suarez-Almazor M.E., Sooner C.H., Belseck E., Shea B.:<br />

Auranofin versus placebo in rheumatoid artritis. Cochrane<br />

Database of Systematic Reviews 2000; Issue 2. Art. No.: CD<br />

002048. DOI:10.1002/14651858. CD002024.<br />

19. Travis L.B., Holowati E.J., Bergfeldt K.: Risk of leukemia<br />

after platinum-based chemotherapy for ovarian cancer; N. Engl.<br />

J. Med. 340, 351-357, 1999.<br />

20. Wenk H.N., Honda C.N.: Silver nitrate cauterization:<br />

characterization of a new model of corneal inflammation and<br />

hyperalgesia; Pain, 105 (3), 393-401, 2003.<br />

21. Windebank A.J., Grisold W.: Chemotherapy induced<br />

neuropathy; Peripher Nerv. Syst. 13 (1), 27-46, 2008.<br />

22. Zetterström Cecilia Z., W. Jiang, Wähämaa H., Östberg T.,<br />

Averberger A.C., Schierbeck A., Lotze M.T., Andersson U.,<br />

Pisetsky D., Harris H.E.: Pivotal Advance: Inhibition of<br />

HMGB1 nuclear translocation as a mechanism for the antirheumatic<br />

effects of gold sodium thiormalate. In: Journal of<br />

Leucocyte Biology, 83, 31-38, 2008.<br />

37


38<br />

DIFICULTĂŢI SEMNALATE ÎN IMPLEMENTAREA<br />

REGLEMENTĂRILOR DIN DOMENIUL SUBSTANŢELOR<br />

STUPEFIANTE ŞI PSIHOTROPE<br />

De la apariţia Legii nr. 339/2005 privind regimul<br />

juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor<br />

stupefiante şi psihotrope şi ulterior a Normelor<br />

metodologice de aplicare a legii, aprobate prin<br />

Hotărârea Guvernului nr. 1915/2006, s-a acumulat<br />

o experienţă acceptabilă în ceea ce priveşte<br />

aplicabilitatea prevederilor cuprinse în actele<br />

normative menţionate. Există o serie de aspecte<br />

pozitive, dar în egală măsură au fost identificare şi<br />

o serie de situaţii care necesită măsuri de corecţie.<br />

Ce nu a mers bine<br />

Compartimentul de Stupefiante (estimat de<br />

OICS de la Viena la cel puţin 10 angajaţi) din<br />

cadrul Direcţiei Farmaceutice a Ministerului<br />

Sănătăţii a suferit, de-a lungul timpului, de o<br />

subdimensionare cronică a personalului de<br />

specialitate, mai exact 2 persoane - un farmacist şi<br />

un referent, fiind nevoiţi să gestioneze volumul<br />

important de muncă în domeniul stupefiantelor<br />

(certificate de import/export de stupefiante,<br />

raportările periodice către Organul Internaţional de<br />

control al Stupefiantelor de la Viena,<br />

corespondenţă cu Agenţia Naţională Antidrog şi<br />

alte instituţii implicate, autorizarea deţinerii şi<br />

eliberării de produse stupefiante si psihotrope,<br />

autorizarea distrugerilor substanţelor şi<br />

preparatelor stupefiante şi psihotrope, controlul şi<br />

supravegherea unităţilor cu activitate specifică,<br />

etc.). Din acest motiv, reevaluarea şi amendarea<br />

noilor reglementări a întârziat destul de mult.<br />

Art. 10 al Legii nr. 339/2005 face referire la<br />

o Listă a preparatelor ce conţin substanţe<br />

stupefiante şi psihotrope, care ar trebui elaborată<br />

de către Ministerul Sănătăţii. Această listă nu a<br />

fost publicată niciodată de la intrarea în vigoare a<br />

legii. Justificarea acestei omisiuni variază de la<br />

lipsa de utilitate a prevederii (având în vedere<br />

numărul mare de medicamente ce se înregistrează<br />

* Ministerul Sanatatii, Romania<br />

B. Grigore*, C. Negulescu*<br />

continuu în România, această listă ar trebui<br />

revizuită constant, fără a aduce informaţii<br />

suplimentare faţă de Nomenclatorul de<br />

medicamente de uz uman) până la insuficienta<br />

capacitate administrativă a Ministerului Sănătăţii<br />

(nu a fost o prioritate, presupune un demers<br />

administrativ îndelungat).<br />

De asemenea, s-au constatat o serie de<br />

neconcordanţe în textul normelor, în sensul că<br />

anumite informaţii prevăzute în text nu corespund<br />

cu informaţiile din formularele cuprinse în anexele<br />

la norme. Aceste neconcordanţe sunt în atenţia<br />

Compartimentului şi vor fi corectate cu ocazia<br />

amendării Normelor de aplicare a legii.<br />

Dificultăţi au fost întâlnite şi cu formularele<br />

de prescriere, întrucât aprobarea lor prin hotărâre<br />

de Guvern făcând dificilă armonizarea lor rapidă<br />

cu formularele de prescripţie utilizate în sistemul<br />

naţional de asigurări de sănătate, respectiv<br />

formularele acceptate de către Casa Naţională de<br />

asigurări de Sănătate. De asemenea, existenţa a<br />

două tipuri de formulare diferite, pentru tabelele II<br />

şi respectiv III ale Legii 339/2005 a fost apreciată<br />

ca o barieră suplimentară în simplificarea<br />

birocraţiei aferente tratamentului cu opioide, dar şi<br />

cu benzodiazepine şi alte psihotrope, nu în ultimul<br />

rând prin costurile suplimentare induse de<br />

necesitatea achiziţionării a două tipuri de<br />

formulare.<br />

Probabil cea mai importantă problemă<br />

constatată a fost tendinţa de scădere a consumului<br />

la nivel naţional de opioide în perioada ulterioară<br />

intrării în vigoare a noilor reglementări. În opinia<br />

Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, această scădere<br />

a consumului licit de morfină şi de alte opioide<br />

este un indicator al tratamentului inadecvat al<br />

durerii în România. Faptul a fost menţionat şi în<br />

raportul OICS pe anul 2008 (1). Acest raport<br />

recomandă o mai atentă identificare a nevoilor


medicale şi/sau ştiinţifice de substanţe stupefiante<br />

şi psihotrope, inclusiv asigurarea de educaţie şi<br />

formări pentru personalul implicat, astfel încât să<br />

se poată garanta disponibilitatea acestor substanţe<br />

în scop medical. În prezent, se încearcă realizarea<br />

unei imagini complete a situaţiei, dar demersul se<br />

anunţă a fi unul de durată.<br />

Elemente de îngrijorare<br />

Reorganizarea Agenţiei Naţionale Antidrog,<br />

principalul colaborator al Ministerului Sănătăţii în<br />

gestionarea eficientă a regimului stupefiantelor şi<br />

psihotropelor în România, a introdus noi<br />

incertitudini în acest domeniu (de exemplu,<br />

referitor la preluarea de atribuţii ale acestei agenţii<br />

între Ministerul Sănătăţii sau Inspectoratul General<br />

al Poliţiei Române). În prezent, statutul Centrelor<br />

de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog este<br />

unul neclar, dar există în prezent un proiect de<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Report of the International Narcotics Control Board for 2008,<br />

United Nations Publication, Sales No. E.09.XI.1, ISBN 978-92-<br />

1-148232-4, ISSN 0257-3717<br />

Ordonanţă de Urgenţă care vizează corectarea<br />

acestei situaţii.<br />

Există si aspecte pozitive:<br />

Calitatea raportărilor către Organul<br />

Internaţional de control al Stupefiantelor s-a<br />

îmbunătăţit substanţial, fapt consemnat şi de către<br />

această instituţie. Acest lucru se datorează atât<br />

prevederilor legale foarte exacte, cât şi<br />

aprofundării procedurilor de lucru pe acest<br />

segment.<br />

Însă cel mai îmbucurător aspect este faptul<br />

că, începând cu luna aprilie 2009, personalul<br />

Compartimentului Stupefiante din cadrul Direcţiei<br />

Generale Strategii şi Politica Medicamentului,<br />

Ministerul Sănătăţii a fost sporit, existând acum<br />

cinci persoane, dintre care un medic, doi farmacişti<br />

şi un jurist, dedicaţi creşterii eficienţei activităţii<br />

acestui compartiment şi, deci, remedierii<br />

problemelor constatate.<br />

39


40<br />

Educaţie Medicală Continuă<br />

Progrese in terapia cu antifungice<br />

Durerea cronica la copil<br />

Terapia oncologica intre benefic si advers


ACTUALITĂŢI ÎN TERAPIA ANTIFUNGICĂ<br />

Rezumat.<br />

Datele din literatura de specialitate conţin un<br />

număr mare de articole în care se raportează diverse<br />

macromolecule esenţiale pentru supravieţuirea, creşterea<br />

sau virulenţa fungilor şi care pot deveni ţinte potenţiale<br />

pentru noi agenţi antifungici. Principalele ţinte sunt<br />

reprezentate de componentele peretelui şi membranei<br />

fungice (chitina, sterolii, ergosterolii şi procesele lor de<br />

biosinteză), organitele celulare şi diverse macromolecule<br />

citoplasmatice şi nucleare. Noii agenţi antifungici<br />

generează interes terapeutic pe măsură ce trec testele<br />

clinice: compuşi triazolici (posaconazolul,<br />

ravuconazolul şi voriconazolul) şi echinocandine<br />

(anidulafungina, caspofungial şi micafungina). Ritmul<br />

de descoperire a noilor antifungice este extrem de lent;<br />

studiile clinice au început în anii ’80, dar pe parcursul<br />

evaluării antifungicelor, necesităţile clinice s-au<br />

modificat considerabil.<br />

Neajunsurile tratamentului cu antifungice<br />

(toxicitatea şi insolubilitatea în mediul apos) au fost<br />

înlăturate cu ajutorul sistemelor carrier: lipozomi,<br />

ciclodextrine şi nanoparticule.<br />

Secvenţierea genomului unor fungi potenţial<br />

patogeni cum ar fi: Candida albicans, Aspergillus<br />

fumigatus, Cryptococcus neoformans şi Saccharomyces<br />

cerevisiae a dus la descoperirea genelor candidate care<br />

codifică ţinte antifungice la nivel molecular. Cu toate<br />

acestea este necesar un timp îndelungat pentru a<br />

descoperi un antifungic nou pe baza screeningului noilor<br />

ţinte moleculare. Se prevăd două direcţii viitoare a<br />

cercetării principiilor cu acţiune antifungică: găsirea de<br />

mecanisme cu acţiune cât mai selectivă şi aplicarea<br />

informaţiilor aduse de genomica fungică pentru a valida<br />

noi ţinte ce pot fi abordate în viitor.<br />

Cuvinte cheie: agenţi antifungici, mecanism de<br />

acţiune, genomica fungică, compuşi triazolici,<br />

echinocandie, sisteme carrier.<br />

XENIA PATRAŞ 1 , MIHAI MAREŞ 2<br />

Abstract.<br />

UPDATES IN ANTIFUNGAL THERAPY<br />

Nowadays, an increasing number of specialty<br />

papers report various macromolecules essential for the<br />

survival, growth and virulence of fungi, macromolecules<br />

which may become potential targets for the development<br />

of new antifungal agents. The main targets for antifungal<br />

agents are various components of fungal wall and<br />

cellular membrane (chitin, sterols, ergosterols and their<br />

biosynthesis processes), cellular organelles and some<br />

cytoplasmic and nuclear macromolecules. New<br />

antifungal agents are developed to action at various sub<br />

cellular levels and will become of therapeutic interest<br />

after they will overpass the clinical tests, such as<br />

triazolic compounds (posaconazole, ravuconazole and<br />

voriconazole) and echinocandins (anidulafungin,<br />

caspofungin and micafungin). The rhythm of<br />

development of new antifungal drugs is very slow<br />

especially because the clinical tests are long and clinical<br />

requirements are changing considerably faster.<br />

The inconveniences of antifungal therapy<br />

(toxicity and insolubility in water) are over passed<br />

nowadays through carrier systems: liposomes,<br />

cyclodextrines and nanoparticles.<br />

The development of fungal genomics led to the<br />

sequencing of many pathogenic fungi, such as: Candida<br />

albicans, Aspergillus fumigatus ,Cryptococcus<br />

neoformans and Saccharomyces cerevisiae and<br />

provided scientists with the knowledge of candidate<br />

genes that code for new possible antifungal targets. In<br />

conclusion we can predict two main future directions for<br />

the research of antifungal agents: finding more selective<br />

mechanisms of action and using the fungal genomics<br />

information to validate new targets for the development<br />

of new drugs.<br />

Keywords: antifungal agents, mechanisms of<br />

action, fungal genomics, triazoles, echinocandins, carrier<br />

systems.<br />

1 Universitatea “Petre Andrei” Iaşi, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina de Farmacologie şi Algeziologie<br />

2 Universitatea “Petre Andrei” Iaşi, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina de Microbiologie<br />

41


42<br />

MECANISME PATOGENICE, IMPLICAŢII CLINICE ŞI<br />

TERAPEUTICE ÎN DUREREA REUMATISMALĂ CRONICĂ LA<br />

COPIL<br />

C. Ailioaie 1,2 , Laura Ailioaie 1,2 , DA. Chiran 1 , Andreea Melinte 1 , Evelina Moraru 1<br />

Abstract.<br />

PATHOGENICAL MECHANISMS, CLINICAL<br />

AND THERAPEUTICAL IMPLICATIONS IN THE<br />

RHEUMATIC CHRONIC PAIN IN CHILDREN<br />

In the inflammatory pathogeny of rheumatic<br />

diseases there are implied many molecular and cellular<br />

mechanisms. Chronic pain in juvenile idiopathic arthritis<br />

(JIA) is known to be a nociceptive pain as the chemical<br />

mediators and proinflammatory molecules directly<br />

stimulates the primary sensorial nerves that carry the<br />

information to the central nervous system. The increased<br />

production of prostanoids at the level of the neurons<br />

located in the posterior gray horn during the COX-2<br />

synthesis, mediates an increased release of<br />

neurotransmitters, the depolarization of the spinal<br />

neurons and the blockage of the glycine receptors. The<br />

central inhibition induced by COX-2 produces analgesia,<br />

Introducere<br />

In patogenia bolilor autoinflamatorii de cauză<br />

reumatismală sunt implicate numeroase<br />

mecanisme moleculare şi celulare. Modificările şi<br />

plasticitatea sistemului nervos implicat în<br />

patogenia durerii au devenit astăzi mult mai clare,<br />

demonstrându-se implicarea mai multor<br />

mecanisme în inducerea durerii cronice, spontane<br />

sau provocate [1].<br />

Durerea inflamatorie devine cronică printr-un<br />

mecanism adaptativ care facilitează obţinerea<br />

acestui scop, prin creşterea sensibilităţii la stimulii<br />

în zonele afectate [2].<br />

Stimuli ne dureroşi anterior, sunt percepuţi ca<br />

dureroşi într-o inflamaţie persistentă; iar răspunsul<br />

adaptativ al organismului constă în elaborarea unor<br />

sisteme care să prevină o nouă agresiune a zonei<br />

lezate, până ce vindecarea va fi completă.<br />

Sensibilizarea neuronilor primari şi impactul<br />

clinico-farmacologic<br />

Durerea din artrită juvenilă idiopatică este<br />

thus suggesting that the NSAIDs and COX-2 inhibitors<br />

are efficient in the therapy of the inflammatory pain.<br />

High levels of proinflammatory cytokines, IL-6, IL-1<br />

and TNF, were observed in the joints of the patients with<br />

JIA. IL-1 and TNF contribute to signalizing pain and<br />

inducing the production of metalloproteinases, which<br />

play an important role in the destruction of the joint<br />

cartilage. Antibodies and soluble receptors that aim IL-<br />

6, IL-1 and TNF are already part of the modern therapy<br />

for JIA. Still, the complexity of pathogenic mechanisms<br />

involved in the rheumatic chronic pain remains a<br />

challenge and implies the simultaneous use of multiple<br />

pharmacological modalities to stop the nervous signals<br />

of pain. The signaling pathways for pain have numerous<br />

molecular components which can be potential targets for<br />

a future therapeutic intervention.<br />

cunoscută ca o durere de tip nociceptiv deoarece<br />

mediatorii chimici şi moleculele proinflamatoare<br />

stimulează direct nervii senzoriali primari care<br />

poartă informaţia spre măduva spinării şi de aici<br />

spre compartimentele SNC [3].<br />

Mediatorii implicaţi în inflamaţia articulară care<br />

activează direct nociceptorii aferenţi primari sunt:<br />

bradikinina, serotonina, glutamatul (aminoacid<br />

exitator), ionii de hidrogen, prostaglandinele,<br />

noradrenalina, adenozina, adenozin trifosfatul<br />

(ATP), oxidul nitric şi factorul de creştere<br />

nervoasă (NGF) [4].<br />

Prostaglandinele care sunt sintetizate de<br />

izoenzimele ciclooxigenazei 1 şi 2 (COX1 şi<br />

COX2), sunt mediatori importanţi ai inflamaţiei,<br />

febrei şi durerii. Prostaglandinele contribuie la<br />

durere activând în mod direct nocireceptorii,<br />

precum şi prin sensibilizarea neuronilor primari<br />

aferenţi la bradikinină şi alţi mediatori [4].<br />

Prostaglandinele nu sunt unicii mediatori ai<br />

inflamaţiei şi hipersensibilităţii care acţionează la<br />

nivelul tegumentului sau ţesuturilor.<br />

1 Clinica Pediatrie II, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa“ Iaşi<br />

2 Laser Clinic, Iaşi, România


COX-2 indusă, creşte de peste 80 de ori faţă de<br />

valoarea iniţială, ca răspuns la acţiunea<br />

interleukinei-1(IL1) şi a Factorului de Necroză<br />

Tumorală (TNF), care vor conduce la sinteza<br />

prostaglandinei E2 (PGE2) şi implicit scăderea<br />

pragului de durere [3].<br />

Inhibiţia ciclooxigenazelor induce analgezie ,<br />

sugerând faptul că antinflamatoarele nesteroidiene<br />

şi inhibitorii specifici de COX2 sunt eficienţi în<br />

terapia durerii inflamatorii [4].<br />

Capsaicina, ca nociceptor al fibrelor de tip C<br />

cauzează senzaţia de arsură deoarece aceste fibre<br />

prezintă receptori capsaicin /vaniloid (TRPV1),<br />

care răspund în acelaşi timp la temperatură înaltă şi<br />

la pH acid [5]. Scindarea ATP-ului generează o<br />

moleculă de adenozină care determină<br />

hiperalgezie, demonstrată experimental prin<br />

injectare intradermică.<br />

IL1, IL8 şi NGF sunt mediatori pro-algogeni la<br />

nivelul ţesutului lezat acţionând direct pe<br />

nociceptori sau indirect prin celulele imune şi<br />

terminaţiile nervoase simpatice.<br />

Celule imunocompetente din procesul inflamator<br />

sinovial participă direct la fenomenul de<br />

hiperalgezie prin eliberare unor citokine (IL1 beta,<br />

IL6, IL 8, TNF alfa) şi PGE2, sau prin stimularea<br />

unor factori algogeni din fibrele simpatice sau prin<br />

creşterea activităţii NGF.<br />

Aceste aspecte au impus studii farmacologice care<br />

au condus la obţinerea unor agenţi biologici cu<br />

putere analgezică (Etanercept, Kineret, Rinolacept,<br />

Tocilizumab etc.) prin blocarea activităţii acestor<br />

citokine [1,2]. Este demonstrat că în timpul<br />

procesului inflamator cronic celulele imunitare<br />

participă la eliberarea unor opioide endogene care<br />

se ataşează de receptorii terminaţiilor nervoase<br />

senzoriale şi simpatice. Pe baza acestor<br />

descoperiri, astăzi se încearcă obţinerea unor<br />

derivaţi opioizi cu efecte periferice, fără reacţii<br />

adverse centrale[1].<br />

Transmisia şi modularea informaţiei nociceptive<br />

Canalele ionice înalt specializate asociate<br />

neuronilor primari aferenţi mediază potenţialele de<br />

acţiune [6]. Informaţia cu privire la iniţierea,<br />

intensitatea şi localizarea stimulului este transmisă<br />

la SNC prin propagarea potenţialului de acţiune de<br />

fibrele activate.<br />

Canalele de Na dependente de potenţial, sunt<br />

esenţiale în iniţierea potenţialelor de acţiune de la<br />

nivelul terminaţiilor periferice a nociceptorilor şi<br />

conducerii lor dea lungul axonilor nervilor<br />

periferici până la măduva spinării [7].<br />

Au fost atribuite diferite roluri fiecărui canal în<br />

parte cu privre la influienţa excitabilitaţii<br />

neuronale, adesea asociate cu expresia diferitelor<br />

subclase specifice ale neuronilor de la nivelul<br />

ganglionului dorsal. Astfel Na v1.8 poate avea o<br />

contribuţie majoră la declanşarea potenţialelor de<br />

acţiune ale neuronilor mici, pe când activarea<br />

canalului Na v1.7 printr-un curent rapid amplifică<br />

depolarizarea stimulilor mici [6].<br />

Atunci când canalul devine hiperpolarizat se<br />

închide. Multe medicamente au afinitate pentru<br />

starea inactivă a canalului, întârziind activarea lui<br />

sau crescandu-i stabilitatea formei inactive. In<br />

funcţie de selectivitatea canalului (şi specificitatea<br />

celulară) a formei inactive, resultatele clinice pot<br />

fi: analgezia, anestezia sau paralizia.<br />

Blocanţii selectivi ai Nav1.7 sunt în studiu. Pentru<br />

durerea articulară lidocaina este folosită ca blocant<br />

neselectiv al canalului de Na cu efect analgezic<br />

topic aplicat direct pe zona afectată; dar blocarea<br />

neselectivă a acestor canale reduce percepţia<br />

stimulilor tactili. Prevenirea selectivă a<br />

depolarizării neuronale, poate fi posibilă doar prin<br />

blocarea unui anumit subset al canale de Na<br />

dependente de potenţial [7].<br />

Potenţialele de acţiune generate de neuronii<br />

aferenţi primari induc eliberarea<br />

neurotransmiţătorului la nivelul terminaţiilor<br />

axonale din cornul dorsal al măduvei spinării.<br />

Majoritatea neuronilor de la nivelul SNC precum<br />

şi cei ai fibrelor A delta şi C utilizează glutamatul<br />

ca transmiţător rapid.<br />

Glutamatul se leagă de receptorii acidului alfaamino-3-hidroxi-5-metil-4isoxazolepropionic(AMPA)<br />

şi acidul N-metil-Daspartic<br />

(NMDA), cât şi de receptorii pentru<br />

glutamat exprimaţi la nivelul cornului dorsal.<br />

Receptorii AMPA produc potenţiale excitatorii<br />

postsinaptice rapide care semnalează debutul,<br />

intensitatea, durata şi localizarea periferică a<br />

stimulilor nocivi [8].<br />

Activarea intensă şi sustinuţă a fibrelor C duce la<br />

eliberarea neuromodulatorilor neuropeptidici<br />

precum substanţa P şi calcitonin-gene-related<br />

peptide (CGRP) care produc potenţiale sinaptice<br />

lente prin intermediul receptorului 1 pentru<br />

neurokinină şi CGRP-1 respectiv CGRP-2.<br />

Eliberarea neurotransmiţătorului este reglată de<br />

inhibiţia presinaptică produsă de GABA prin<br />

intermediul receptorilor GABAA ,GABAB. Printre<br />

alţi inhibitori presinaptici menţionăm receptorul<br />

canabinoid 1(CB1) cu trei receptori opioizi :miu,<br />

delta si kappa. GABA induce inhibiţia<br />

postsinaptică a neuronilor din cornul dorsal.<br />

Fiecare din aceste elemente implicate în reglarea<br />

eliberării neurotransmiţătorilor poate fi o ţinta<br />

pentru farmacoterapia durerii.<br />

Concluzie.<br />

Compexitatea mecanismelor patogenice din<br />

durerea cronică reumatismală rămîne încă o<br />

provocare şi implică utilizarea simultană a mai<br />

multor căi farmacologice pentru stoparea<br />

propagării semnalelor durerii. Căile de semnalizare<br />

au numeroase componente moleculare care pot fi<br />

ţinte potenţiale ale intervenţiei terapeutice viitoare.<br />

43


BIBLIOGRAFIE<br />

Bingham B, Ajit S, Blake D, Samad T. The molecular basis of<br />

pain and its clinical implications in rheumatology. Nature<br />

Clinical Practice Rheumatology,2009; 5, 28-37.<br />

2. Ailioaie C, Ailioaie LM. Managementul durerii cronice la<br />

copil. Ed. PIM, 2008, Iaşi.<br />

3. McCabe S. Pain mechanisms and the rheumatic diseases.<br />

Musculoskeletal Care, 2004; 2: 75–89.<br />

4. Ailioaie C. Managementul durerii cronice la copilul cu<br />

artrită. Lucrare de Disertaţie, Masterat: Terapia durerii şi<br />

stresului. U.M.F.”Gr.T.Popa”, Iaşi, 2008.<br />

5. Susankova K, Tousova K, Vyklicky L, Teisinger J, Vlachova<br />

V. Reducing and oxidizing agents sensitize heat-activated<br />

44<br />

vanilloid receptor (TRPV1) current. Mol Pharmacol,<br />

2006;70(1):383-94<br />

6. Patrick Harty T, Waxman SG. Inactivation properties of<br />

sodium channel Na v 1.8 maintain action potential amplitude in<br />

small DRG neurons in the context of depolarization. Mol Pain,<br />

2007; 3: 12.<br />

7. Cummins TR et al. The roles of sodium channels in<br />

nociception: implications for mechanisms of pain. Pain , 2007;<br />

131: 243–257.<br />

8. Schaible HG. Spinal mechanisms contributing to joint pain.<br />

Novartis Found Symp, 2004; 260: 4–22.


DUREREA ARTICULARA IN URTICARIE LA COPIL<br />

Durerea articulara in patologia copilului reprezinta<br />

o componenta importanta in pediatrie. Fiind<br />

deseori motiv de prezentare la medicul specialist,<br />

reflecta suferinta articulara uneori izolata, dar de<br />

cele mai multe ori reprezinta rasunetul unei boli<br />

sistemice. Convingerea noastra argumentata de<br />

practica pediatrica ne face sa afirmam ca durerea<br />

articulara este un epifenomen in cadrul unor<br />

patologii complexe, ca si in cazul urticariei la<br />

copil.<br />

Urticaria reprezinta o reactie vasculara a<br />

tegumentelor caracterizata prin aparitia unor<br />

leziuni micro sau macropapulare eritematoase si<br />

uneori pruriginoase. De obicei dispare in 48 de ore,<br />

formele care dureaza mai mult de 2 zile avand<br />

caracter de recurenta. Urticaria cronica este<br />

reprezentata de o urticarie recurenta ce dureaza<br />

mai mult de 6 saptamani.<br />

Aproximativ 20% din populatie sufera un episod<br />

de urticarie la un moment dat in viata. Prevalenta<br />

la copii variaza intre 4,5-15% in cazul urticariei<br />

acute, in timp ce urticaria cronica afecteaza 1-3%<br />

din copii. Stabilirea unei relatii anamnestice cu<br />

elementul declansator este mai facila in cazul<br />

urticariei acute (ingestia alergenului, infectie<br />

acuta).<br />

Alimente Oua, lapte, faina, alune, arahide,<br />

soia, peste, capsuni (degranulare<br />

mastocitara directa)<br />

Medicamente Trebuie suspectate toate<br />

medicamentele, naturiste sau<br />

homeopatice<br />

Intepaturi de<br />

insecte<br />

Hymenoptera (albine, viespi,<br />

paianjeni, furnici), muscaturi de<br />

insecte (urticarie papulara)<br />

* Clinica II Pediatrie, U.M.F. “Gr. T. Popa” Iasi<br />

Prof. Dr. Evelina MORARU*<br />

Infectii Bacteriene (faringita streptococica,<br />

Mycoplasma, sinuzita); virale<br />

(hepatita, mononucleoza [EBV],<br />

coxsackievirus A si B); parazitare<br />

(Ascaris, Ancylostoma,<br />

Echinococcus, Fasciola, Filaria,<br />

Schistosoma, Strongyloides,<br />

Toxocara, Trichinella); fungice<br />

(dermatophytes, Candida)<br />

Alergie de<br />

contact<br />

Reactii<br />

transfuzionale<br />

Idiopatice<br />

Latex, polen, saliva de animale<br />

Sange, produse de sange, sau<br />

administrarea de imunoglobuline<br />

i.v.<br />

Tabel 1. Etiologia urticariei acute.<br />

Desi urticaria rezulta din extravazarea tranzitorie a<br />

plasmei in derm, angioedemul reprezinta extensia<br />

subcutanata a urticariei, avand ca rezultat<br />

infiltrarea subcutanata. Aspectul clinic variaza:<br />

urticaria papulara e caracterizata de elemente<br />

rosietice reliefate cu dimensiuni de 10-20 mm, iar<br />

urticaria maculara se prezinta ca petesii cu centru<br />

clar.<br />

Aparitia urticariei poate fi izolata, fara reactie<br />

sistemica sau poate fi elementul ce precede<br />

dezvoltarea unei reactii anafilactice.<br />

Idiopatica 75–90% din cazuri la copii si 35–<br />

40% la adulti au autoanticorpi<br />

IgG, anti-IgE si anti-FcεRI (lantul<br />

α al receptorului de mare afinitate<br />

IgE)<br />

Factori fizici Dermografism<br />

Urticarie colinergica<br />

Urticaria la frig<br />

Urticaria la presiune<br />

45


Cauze<br />

reumatologice<br />

Cauze<br />

endocrine<br />

46<br />

Urticarie solara<br />

Urticarie vibratorie<br />

Urticarie la apa<br />

Lupus eritematos sistemic<br />

Artrita juvenila idiopatica<br />

Hipertiroidism<br />

Hipotiroidism<br />

Neoplazii Limfoame<br />

Mastocitoza<br />

Leucemie<br />

Angioedem Angioedem ereditar (deficit<br />

congenital autosomal dominant al<br />

inhibitorului de C1-esteraza)<br />

Angioedem dobandit<br />

Inhibitorii enzimei de conversie a<br />

angiotensinei<br />

Tabel 2. Etiologia urticariei cronice.<br />

Urticaria acuta si angioedemul sunt produse de o<br />

reactie alergica IgE mediata, declansata de<br />

activarea mastocitara indusa de alergen la nivelul<br />

tegumentelor. Alergenii absorbiti sistemic produc<br />

urticarie generalizata include alimente,<br />

medicamente (antibiotice) si reactiile generalizate<br />

la intepaturile de insecte. Leziunile urticariene<br />

localizate se regasesc la locul de contact sau<br />

penetrare a alergenului la nivelul tegumentelor.<br />

Urticaria acuta poate aparea si prin stimulare<br />

mastocitara non-IgE, realizata prin agenti<br />

radiologici, virali (VHB, VEB), droguri (opiacee,<br />

AINS.). Urticaria cronica de obicei e insotita si de<br />

angioedem.<br />

Dozarile serice ale citokinelor in urticaria cronica<br />

idiopatice releva un profil citokinic particular,<br />

caracterizat prin nivele crescute ale citokinelor<br />

inflamatorii, stimularea celulelor T si expresie<br />

crescuta a mARN citokinic la pacientii cu urticarie<br />

cronica idiopatica supusi testului de inoculare<br />

intradermica de ser autolog. Citokinele<br />

proinflamatorii TNF-α, IL-1β, IL-12p70 si IL-6 au<br />

fost regasite la nivele sistemice crescute, relevand<br />

un profil inflamator cu consecinte sistemice<br />

multiple.<br />

Lezarea articulara acuta sau expunerea cronica a<br />

cartilajului articular la un mediu biochimic sau<br />

biomecanic anormal duc la activarea condrocitelor,<br />

iar ulterior la proliferare celulara si degradarea si<br />

remodelarea matricei. Citokinele reprezinta stimuli<br />

importanti ai acestui raspuns condrocitar, element<br />

trigger al inflamatiei articulare ce duce apoi la<br />

distructie cartilaginoasa.<br />

Asocierea dintre fenomenele urticariene si<br />

afectarea articulara se poate regasi izolat sau<br />

concomitent cu afectare renala sau pulmonara.<br />

Exista descrise in literatura asocieri cu antigenul<br />

HLA-B51, in special la adulti, in care doar<br />

afectarea cutanata si cea articulara au fost<br />

evidentiate, in lipsa oricaror alte modificari care sa<br />

sugereze un mecanism mediat imun<br />

Permeabilitatea intestinala crescuta la betalactoglobulina<br />

din laptele de vaca a fost regasita la<br />

pacienti cu artralgii si urticarie, dieta<br />

oligoantigenica ameliorand simptomele.<br />

Nivelurile crescute de IgG anti beta-lactoglobulina<br />

au aratat absorbtia intestinala crescuta a acesteia la<br />

pacientii cu durere articulara, comparativ cu un lot<br />

martor fara artralgii. Aceste studii sugereaza faptul<br />

ca legatura dintre urticaria cronica si durerea<br />

articulara cronica e in relatie cu permeabilitatea<br />

intestinala crescuta la acesti pacienti. Un alt fapt<br />

extrem de interesant este acela ca s-a gasit o relatie<br />

intre alergeni alimentari si aparitia durerilor<br />

articulare la pacienti cunoscuti anterior cu rinita<br />

alergica sau astm bronsic.<br />

Exista o familie de afectiuni cu rasunet articular si<br />

cutanat datorate unei mutatii missens a genei<br />

CIAS1: sindromul Muckle-Wells (MWS),<br />

sindromul familial autoinflamator la rece (FCAS)<br />

si sindromul neurologic infantil articular si cutanat<br />

cronic (CINCA). Produsul genei CIAS1, proteina<br />

NALP3 cu expresie in monocite, se leaga de<br />

produsi bacterieni sau metaboliti celulari<br />

intracitoplasmatici, formand inflamasomi si<br />

activand caspaza-1, cu eliberare extracelulara de<br />

IL-1β. Clinic pacientii prezinta atacuri inflamatorii<br />

recurente, manifestate prin febra, rash urticarian,<br />

conjunctivita, artrita si afectare neurosenzoriala<br />

auditiva progresiva. Tratamentul actual al acestor<br />

afectiuni se bazeaza pe antagonistul de receptor de<br />

IL-1, anakinra.<br />

Sindromul vasculitic urticarian<br />

hipocomplementemic a fost descris in special la<br />

adulti, dar exista cazuri si la copii. Manifestarile<br />

articulare si cutanate au fost interpretate initial in<br />

contextul unei artrite juvenile idiopatice si apoi ca<br />

purpura Henoch-Schonlein. Afectarea renala<br />

ulterioara (hematurie si proteinurie) a aparut la 8-<br />

10 ani de la debutul initial cu rash cutanat si dureri<br />

articulare, iar investigarea complementului seric a<br />

relevat activarea acestuia pe calea clasica, stabilind<br />

diagnosticul.<br />

Sindromul Schnitzler este descris ca o asociere de<br />

semne clinice si biologice incluzand urticaria<br />

cronica, febra intermitenta, dureri osoase, artralgii<br />

sau artrite si o gammapatie IgM monoclonala. Nu<br />

exista marker biologic specific, diagnosticul fiind<br />

sustinut de rash-ul cutanat urticarian, evidentierea<br />

componentei monoclonale IgM si cel putin doua<br />

din urmatoarele criterii: febra, artropatie,<br />

adenopatii, hepatomegalie sau splenomegalie,<br />

probe inflamatorii pozitive. Tratamentul este<br />

dificil, iar de prima intentie se utilizeaza AINS in<br />

asociere cu colchicina, cu eficacitate discutabila.


In concluzie, orice urticarie acuta recidivanta sau<br />

cronica la care exista participare articulara trebuie<br />

privita cu toata seriozitatea. Se impune un<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Liu TH, Lin YR, Yang KC, Chou CC, Chang YJ, Wu HP.<br />

First attack of acute urticaria in pediatric emergency<br />

department. Pediatr Neonatol. Jun 2008;49(3):58-64.<br />

2. Lasley MV, Kennedy MS, Altman LC: Urticaria and<br />

angioedema. In Altman LC, Becker JW, Williams PV (eds):<br />

Allergy in Primary Care. Philadelphia, WB Saunders, 2000, p<br />

234.<br />

3. Dos Santos JC, Azor MH, Nojima VA, et al. Increased<br />

circulating pro-inflammatory cytokines and inbalanced<br />

regulatory T-cell cytokines production in chronic idiopathic<br />

urticaria, International Immunopharmacology, Volume 8, Issue<br />

10, October 2008, Pages 1433-1440<br />

4. Lotz M: Cytokines in cartilage injury and repair, Clin<br />

Orthop Relat Res. 2001 Oct;(391 Suppl):S108-15.<br />

5. Lotz M: Cytokines in cartilage injury and repair, Clin<br />

Orthop Relat Res. 2001 Oct;(391 Suppl):S108-15.<br />

6. Baxi S, Dinakar C. Urticaria and angioedema. Immunol<br />

Allergy Clin North Am. May 2005;25(2):353-67, vii<br />

7. Levy Y, Segal N, Weintrob N, Danon YL. Chronic<br />

urticaria: association with thyroid autoimmunity. Arch Dis<br />

Child. Jun 2003;88(6):517-9.<br />

diagnostic diferential amanuntit, cu entitati mai<br />

rare, in aceste cazuri fiind necesara si o conduita<br />

terapeutica total diferita.<br />

8. G Pasero, I Olivieri, G Gemignani and C Vitali<br />

Urticaria/arthritis syndrome: report of four B51 positive<br />

patients. Ann Rheum Dis 1989;48;508-511.<br />

9. Du Toit G, Prescott R, Lawrence P, et al. Autoantibodies to<br />

the high-affinity IgE receptor in children with chronic urticaria.<br />

Ann Allergy Asthma Immunol. Feb 2006;96(2):341-4<br />

10. Sheikh J. Autoantibodies to the high-affinity IgE receptor<br />

in chronic urticaria: how important are they?. Curr Opin<br />

Allergy Clin Immunol. Oct 2005;5(5):403-407<br />

11. Greaves MW. Chronic urticaria in childhood. Allergy. Apr<br />

2000;55(4):309-20<br />

12. Paganelli R, Fagiolo U, Cancian M, Scala E. Intestinal<br />

permeability in patients with chronic urticaria-angioedema with<br />

and without arthralgia. Ann Allergy. 1991 Feb;66(2):181-4.<br />

13. Kubota T, Koike R. Biological and clinical aspects of<br />

Muckle-Wells syndrome, Nihon Rinsho Meneki Gakkai Kaishi.<br />

2007 Apr;30(2):114-22.<br />

14. M. A. Cadnapaphornchai, F. T. Saulsbury, V. F. Norwood<br />

Hypocomplementemic urticarial vasculitis: report of a pediatric<br />

case Pediatric Nephrology, Volume 14, Number 4 / March,<br />

2000).<br />

15. Lipsker D. Schnitzler Syndrome, Orphanet Encyclopedia,<br />

2004.<br />

47


48<br />

PALIERELE ANALGEZIEI LA COPIL<br />

Stela Goţia 1,2 , Ileana Ioniuc 1,2 , Georgiana Rusu 1,2 , Elena Bejan 1,2<br />

Abstract.<br />

THE ANALGESIC STEPS IN CHILDHOOD.<br />

Pain represents an real “learning” experience of same<br />

traumas from the first years of life. It acts like a<br />

pathogenetic mechanism, with aggravating potential , at<br />

lohg the age was smaller. Pain recognitions,<br />

IASP (International Association for Study of Pain)<br />

defineşte durerea ca fiind o experienţă senzorială şi<br />

emoţională neplăcută, asociată unei leziuni<br />

tisulare, actuală sau potenţială, sau care este<br />

descrisă ca atare. Astfel, durerea este în totdeauna<br />

subiectivă, învăţată din experienţe unor traume din<br />

prima etapă a vieţii. „Învăţarea” durerii începe<br />

intrauterin la 20-24 săptămâni, când se<br />

desăvârşeşte dezvoltarea talamo–corticală, urmată<br />

de stabilirea joncţiunilor talamo-corticale în jurul<br />

vârstei de 26 săptămâni. Substanţa P apare la 12-<br />

16 săptămâni, sistemul endorfinic îşi începe<br />

dezvoltarea la 15 săptămâni, enchefalinele apar<br />

prenatal şi îşi desăvârşesc funcţiile la 4 luni după<br />

naştere. Axul hipotalamo – hipofizo –<br />

suprarenalian, dezvoltă răspunsuri mature la 28<br />

săptămâni de gestaţie (1). Datorită unor imaturiţăţi<br />

prezente la naştere, sugarul mic poate percepe<br />

durerea mai intens decât copilul mare sau adultul.<br />

Descrierea, localizarea şi evaluarea intensităţii<br />

durerii au particularităţi dependente de vârsta<br />

copilului şi de stadiul dezvoltării cognitive. (2,3)<br />

Iniţierea unui tratament analgezic la copil trebuie<br />

să ţină seama de anumite particularităţi de<br />

farmacocinetică şi farmacodinamie, deoarece<br />

sistemul enzimatic hepatic implicat în<br />

metabolismul unor medicamente se maturează<br />

odată cu vârsta, clearance-ul substanţelor<br />

analgezice este diferit între grupurile de vârstă.(4)<br />

WHO sugerează asocierea tratamentului durerii<br />

după stabilirea treptei de severitate: durerea uşoară<br />

(treapta I) un agent analgezic non opioid - inhibitor<br />

de prostaglandine (ISP); în durerea moderată<br />

1 Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf. Maria” Iaşi<br />

quantification and the treatment have specific qualities,<br />

depending on the neurological, physical, cognitive and<br />

metabolic development. The treatment must be<br />

modulated by the severity degrees of pain.<br />

Key words: pain, treatment, children<br />

(treapta II) o combinaţie între IPS şi un opiod slab<br />

(ex pracetamol sau sau un antiinflamator<br />

nonsteroidian AINS + codeină) iar în durerea<br />

importantă, severă (treapta III) analgezice opioide<br />

puternice administrate, în principal, parenteral. În<br />

durerea cronică importantă, foarte severă (treapta<br />

IV) sunt necesare tehnici specifice aparţinând<br />

serviciilor de terapie intensivă (ex. blocaje<br />

nervoase neurolitice, anestezia intratecală etc) (5)<br />

ISP interferă cu funcţia ciclooxigenazelor,<br />

prevenind conversia acidului arahidonic în<br />

prostaglandine (PG) şi tromboxani, implicate în<br />

producerea hiperemiei, a edemului şi a durerii în<br />

ţesuturile lezate. PG şi tromboxanii îşi conjugă<br />

efectele cu alţi mediatori ai inflamaţiei<br />

(bradikinine, leucotrine, serotonină, histaminp), în<br />

stimularea terminaţiilor nervoase libere, urmând<br />

stimularea sistemului nervos central (semnale<br />

nococeptive). PG şi tromboxanii au şi numeroase<br />

efecte implicate homeostatic sau în exces, ca bucle<br />

patogenetice în anumite stări de boală:<br />

vasodilataţie, hiperalgezie, producere de mucus în<br />

tractul gastrointestinal, agregare plachetară,<br />

relaxarea musculaturii netede, creşterea fluxului<br />

sangvin renal, creşterea permeabilităţii capilare,<br />

creşterea răspunsului inflamator, febra (5).<br />

ISP cuprind derivaţi paraaminofenolici<br />

(acetaminofen, fluacetina), salicilaţi (acidul acetil<br />

salicilic), AINS (ibuprofen, naproxen, tolmentin,<br />

ketorolac etc).<br />

Salicilaţii şi AINS au efect analgezic şi<br />

antiinflamator prin blocarea producerii de PG şi<br />

tromboxani /acetilare şi inactivare a<br />

2 Platforma de Cercetari Fiziofarmacologice si Clinice Asupra Mecanismelor Durerii Nononcologice si Oncologice din<br />

cadrul Centrului pentru Studiul si Terapia Durerii de la Universitatea de <strong>Medicina</strong> si Farmacie "Grigore T. Popa" din Iasi.


ciclooxigenazelor), atât la nivel central cât şi<br />

periferic. AINS (ex Indometacin) pot avea efecte<br />

analgetice şi prin inhibarea fosfodiesterazelor şi<br />

deci creşterea AMPc intracelular.(6)<br />

Acetaminofenul acţionează la nivel central şi are o<br />

acţiune antiinflamatorie limitată (7,8).<br />

AINS au efecte secundare importante: gastrointestinale,<br />

renale, trombocitare, produc<br />

bronhoconstricţie la astmatici, creşteri ale<br />

transaminazelor serice, reacţii neurologice şi<br />

psihice. Aceste lucruri limitează utilizarea lor la<br />

bolnavii cu risc pentru patologia menţionată. (6)<br />

Utilizarea aspirinei în copilărie a scăzut mult de la<br />

raportările asocierii cu sindromul Reye sau cu<br />

acidoza metabolică la sugar acesta administrânduse<br />

doar în anumite boli reumatologice şi ca<br />

antiagregant plachetar. (6)<br />

Acetaminofen (paracetamol) antitermicul cel mai<br />

utilizat în perioada copilăriei, are la aceleaşi<br />

concentraţii serice şi o acţiune analgezică<br />

importantă. Este o substanţă rapid şi aproape<br />

complet absorbită la nivel intestinal, este conjugată<br />

la nivel hepatic şi secretat urinar. Comparativ cu<br />

AINS, acesta are mai puţine reacţii adverse (nu<br />

produce iritaţii sau ulceraţii digestive, nu inhibă<br />

funcţionalitatea plachetară), cea mai de temut fiind<br />

afectarea hepatică, ajung în rare cazuri până la<br />

necroză fatală. Contraindicaţiile sunt reprezentate<br />

de afectarea funcţiei hepatice şi renale. (8)<br />

Într-o treaptă superioară de severitate a durerii, se<br />

recomandă diverse combinaţii de paracetamol sau<br />

ale AINS, în special cu opioide slabe (codeină,<br />

oxicodone) demonstrându-se un efect antialgic<br />

superior dozelor duble de ISP. (9)<br />

Tabel 1.Analgezicele nonopioide uzuale la copiii<br />

(doze la copiii cu greutatea


3. Grunau RV, Johnston CC, Craig KD, Neonatal facial and<br />

cry responses to invasive and non-invasive procedures. Pain<br />

1990;42:295-305<br />

4. Shoaf SE, Schwark WS, Guard CL, Babish JG. The<br />

development of hepatic drug-metabolizing enzyme activity in<br />

the neonatal calf and its effect on drug disposition. Drug Metab<br />

Dispos 1987;15:676-681<br />

5. Thobias JD, Weak analgesic and nonsteriodal<br />

antiinflammatory agents the management of children with<br />

acute pain. Ped Clin North Am 2000, 47,3:527-542<br />

6. McCormack K, Non steroidal anti inflammatory drugs and<br />

spinal nociceptive processing. 1994 Pain 50, 323-9<br />

50<br />

7. Vane JR, Botting RM. Mechanism of action of<br />

nonsteroidal anti inflammatory drugs. 1998, American Journal<br />

of Medicine 104 (3A), 2S-8S.<br />

8. Budd K. Non steroidal anti-inflammatory drugs in the<br />

treatment of acute pain. South African Society of Anesthetists<br />

Refresher Course Lectures,1992, Johannesburg: South African<br />

Society of Anesthetists: 1-12.<br />

9. Dahl JB, Kehlet H. Non-steroidal anti-inflammatory<br />

analgesics and their combinations with opioids. 1991, In<br />

Aronoff GM (ed.) Evaluation and treatment of chronic pain.<br />

Baltimore: Williams&Wilkins, 369-83.<br />

10. Schipton EA. Primary analgesics. In Pain, acute and<br />

chronic. 1999, Arnold (ed.), 54-92


CEFALEEA ÎN BOLILE RESPIRATORII CRONICE LA COPIL<br />

Abstract. Headache represents a frequent<br />

symptom that accompanies the respiratory diseases in<br />

childhood, especially after the age of seven. The<br />

respiratory disturbances associated with headache are:<br />

infectious diseases, with acute, vascular and<br />

symptomatic headache, the allergic pathology , that can<br />

associate migraine, and tumors (ORL or respiratory<br />

tract), with chronic progressive or non progressive<br />

headache. The medical evaluation of a child or<br />

adolescent presenting with headache and a respiratory<br />

Cefaleea este un simptom clinic frecvent întâlnit în<br />

practica pediatrică, frecvenţă care creşte odată cu<br />

vârsta. În marea majoritate a cazurilor ea este<br />

determinată de o boală acută, de obicei infecţioasă,<br />

urmând ca tabloul complet al cauzei să se<br />

contureze în următoarele ore/zile. (1)<br />

Viteza dezvoltării neuronale în perioada copilăriei<br />

diferă intra şi interindividual, fiind finalizată la<br />

vârsta de 10 ani. Involuţia neuronală este mult mai<br />

lungă, conturându-se cele trei perioade ale vieţii:<br />

evoluţie, maturitate şi involuţie. Un studiu<br />

epidemiologic efectuat pe 9000 de copii şcolari<br />

depistează o prevalenţă a cefaleei între 37-51%<br />

până la vârsta de 7 ani şi între 57-82% până la 15<br />

ani. Înainte de pubertate, băieţii sunt afectaţi mai<br />

frecvent decât fetele, iar după raportul se<br />

inversează (2).<br />

În patogenia migrenei sunt implicate mecanisme<br />

biochimice, neuronale, vasculare sau mixte.<br />

Clasificarea etiopatogenetică a cefaleei cuprinde:<br />

cefaleea psihogenetică, cefaleea localizată,<br />

migrena, cefaleea vasculară, cefaleea simptomatică<br />

şi neuralgia. Clasificarea clinică diferenţiază<br />

cefaleea în: cefaleea acută, cefaleea acută –<br />

recurentă, cefaleea progresivă, cefaleea cronică<br />

nonprogresivă şi cefaleea mixtă. (3)<br />

În bolile aparatului respirator la copil, cefaleea este<br />

acută, vasculară şi simptomatică. Spectrul etiologic<br />

este variat: boli infecţioase acute şi cronice ale<br />

căilor respiratorii superioare şi inferioare, boli<br />

alergice, diverse anomalii congenitale, boli<br />

genetice, tumori în sfera ORL şi la nivelul<br />

* Clinica II Pediatrie, UMF „Gr.T.Popa” Iaşi<br />

Aurica Rugină*, Ileana Ioniuc*<br />

disease, starts with a good anamnesis, followed by a<br />

complete physical and neurological examination.<br />

Neuroimaging exploration is made especially in chronic<br />

headache, and sometimes in migraine. The management<br />

of these children, involves the treatment of the<br />

undergoing disease along with specific treatment of<br />

headache (pharmacologic or non pharmacologic).<br />

Key words headache, respiratory diseases, child<br />

arborelui laringo – traheo – bronho – pulmonar.<br />

Evaluarea cefaleei la copil are drept prim pas o<br />

anamneză amănunţită pentru a preciza caracterul<br />

acut al cefaleei, localizarea, severitatea şi<br />

simptomatologia asociată.<br />

În anul 2008, Sewis DW (4) publică un studiu,<br />

efectuat pe 10 luni, care a cuprins un număr de 150<br />

copii cu vârsta cuprinsă între 2 – 18 ani, ce s-au<br />

prezentat în urgenţă, prezentând cefalee (87 băieţi,<br />

63 fetiţe). Diagnosticele s-au confirmat ca fiind:<br />

57% infecţii ale căilor aeriene superioare (39%<br />

infecţii virale, 9% sinuzite acute şi cronice, 9%<br />

faringite streptococice), 18% migrene, 9%<br />

meningite virale, 2,6% tumori de fosă posterioară,<br />

1,3% cefaleea ventriculo-peritoneală, 1,3%<br />

hemoragie intracraniană, 7% cefalee de cauză<br />

nedeterminată. Anamneza va furniza suficiente<br />

elemente pentru diagnostic pozitiv etiologic.<br />

(Tabel I)<br />

Tabel I Paşii anamnezei în cefaleea copilului şi<br />

adolescentului<br />

Anamneza în cefaleea copilului şi adolescentului<br />

Cum şi unde a debutat cefalee?<br />

Este primul episod brusc instalat?<br />

A avut cefalee înainte?<br />

Îl doare capul zilnic?<br />

Cefaleea este continua? Cum dispare durerea?<br />

Cât durează episodul?<br />

Asociază şi alte simptome: greaţă, tulburări de<br />

echilibru, ameţeli, dureri musculare, febră?<br />

A apărut după administrarea unor medicamente<br />

sau alimente?<br />

Poate fi legată de o anumită cauză (stress,<br />

51


traumatism)?<br />

Apare periodic pe parcursul zile/nopţii?<br />

Copilul are alte probleme de sănătate?<br />

În familie există cazuri de migrenă?<br />

Următorul pas în evaluarea cefaleei copilului este<br />

examenul fizic general şi examenul neurologic ,<br />

insistând asupra examinării discului optic şi<br />

mişcările globilor oculari, existenţa unor asimetrii<br />

motorii, testele de coordonare şi reflexele. Scopul<br />

acestui examen clinic obiectiv este de a încadra<br />

bolnavul în unul din cele cinci tipuri temporale ale<br />

cefaleei. (Tabel II)<br />

Tabel II Tipurile temporale ale cefaleei la copil<br />

Cefaleea acută: episod unic, fără repetare în timp<br />

Cefaleea acută – recurentă: episoade repetate dar<br />

separate de interval liber fără cefalee<br />

Cefalea cronică progresivă: episoade repetate de<br />

severitate şi durată gradual crescute<br />

Cefaleea cronică nonprogresivă (cefaleea cronică<br />

zilnică): durere constantă, frecventă<br />

Cefalee mixtă: durere acută recurentă (adesea<br />

migrenă) asociată cu cefalee zilnică<br />

Rolul neuroimagisticii în diagnosticul etiologic<br />

este controversat. Computer tomografia cranio<br />

cerebrală sau rezonanţa magnetică nucleară este<br />

indicată la copiii cu cefalee progresivă cronică şi<br />

cu examen neurologic patologică. (Tabel III)<br />

Tabel III Indicaţiile neuroimagisticii în cefaleea la<br />

copil<br />

PRIORITATE<br />

MAXIMĂ<br />

52<br />

PRIORITATE<br />

MODERATĂ<br />

Cefaleea acută Cefaleea cu vărsături<br />

Cefaleea constrictivă Cefaleea localizată<br />

Cefalea cronică Prezenţă semnelor<br />

progresivă<br />

meningiene<br />

Simptome neurologice<br />

focale<br />

Edemuele papilare<br />

Mişcări<br />

anormale<br />

Hemipareză<br />

oculare<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Rugină A. De la semne clinice la diagnostic diferenţial în<br />

pediatrie. Partea I. Ed. Tehnopress, Iaşi, 2003:99<br />

2. Bruyn GW, Headache, a bridge spanning life’s periods. In<br />

juvenile Headache, etiopathogenesis, clinical diagnosis amd<br />

therapy, Gallai V, Guidetti V (eds), Excepta medica,<br />

Amsterdam – London – New York – Tokio, 1991< 3-15<br />

3. Friedman WH, Rosenblum BN. Paranasal sinus etiology<br />

of headaches and facial pain. Otolaryngol Clin North Am<br />

1989;22:1217-1228.<br />

4. Lewis DW, Qureshi F. Acute headache in children and<br />

adolescents presenting to the emergency department. Headache<br />

2000;40:200-3.<br />

Ataxia<br />

Reflexe anormale<br />

Prezenţa şuntului<br />

ventriculo-peritoneal<br />

Vârsta mai mică de 3<br />

ani<br />

Electroencefalograma se recomandă dacă cefaleea<br />

este asociată cu alterarea conştienţei sau mişcări<br />

musculare anormale, puncţia lombară, se practică<br />

dacă boala respiratorie acută cu cefalee se asociază<br />

cu vărsături/greaţă sau semne meningiene iar<br />

hemocultura, lavajul nazal pentru culturi celulare<br />

virale, radiografia de sinusuri, examenul fundului<br />

de ochi şi examenul psihologic se efectuează<br />

înaintea explorării neuroimagistice.<br />

Friedman MJ (3) încearcă în anul 2004, să<br />

contureze un model de predicţie clinică pentru<br />

gripă, deoarece acesta are o incidenţă anuală de<br />

15-20% în populaţia pediatrică, vizitele medicale<br />

anuale pentru această boală fiind de 6 – 29 la 100<br />

de vizite efectuate. Modelul clinic de predicţie<br />

elaborat cuprinde cefalee (88%), tuse (88%) şi<br />

faringită (76 %) (5,6).<br />

Bolile respiratorii alergice, frecvente la copil,<br />

asociază, de asemenea, migrenă sau cefalee (7).<br />

Criteriile pentru diagnosticul migrenei în copilărie<br />

sunt; cinci sau mai multe atacuri de cefalee, din<br />

care unul în ultimele 48 ore, care asociază<br />

localizarea bilaterală sau unilaterală<br />

(frontal/temporal). Tratamentul migrenei cuprinde<br />

eliminarea factorilor triggeri (de mediu sau<br />

alimentari), analgezice (paracetamol, ibuprofen<br />

naproxen sau combinaţii cu opioide, cafeină etc),<br />

antiemetice (recomandate în caz de vărsături) şi<br />

tratament profilactic (antihistaminice,<br />

antidepresive, betablocnate sau anticonvulsivante)<br />

În concluzie, bolile aparatului respirator asociază<br />

cefalee acută vasculară şi simptomatică, iar în<br />

unele situaţii (tumori, boli alergice) cefalee acută<br />

recurentă sau migrenă, impunându-se o anamneză<br />

corectă, un examen clinic şi neurologic detaliat şi o<br />

explorare paraclinică pentru diagnostic diferenţial<br />

cât mai exact şi un eventual tratament etiologic.<br />

lira.<br />

5. Monto AS, Gravenstein S, Elliott M, Colopy M, Schweinle<br />

J. Clinical signs and symptoms predicting influenza infection.<br />

Arch Intern Med. 2000;160:3243-3247<br />

6. Van Elden LJ, Van Essen GA, Boucher CA, et al. Clinical<br />

diagnosis of influenza virus infection: evaluation of diagnostic<br />

tools in general practice. Br J Gen Pract. 2001;51:630-634<br />

7. Aanodt AH, Hooner LF, Longhammer A, Hogan K, Zwast<br />

JA. Is headache related to asthma, hay fever and chronic<br />

bronchitis? The Mead – Hunt study, Headache 2007, 47 (2):204<br />

- 212


NOI AGENŢI MOLECULARI ANTINEOPLAZICI, NOI EFECTE<br />

SECUNDARE: INHIBITORII MULTITARGET TIROZINKINAZICI<br />

SUNITINIB ŞI SORAFENIB<br />

Rezumat.<br />

Agenţii moleculari inhibitori tirozinkinazici cu<br />

ţintă multiplă sorafenib şi sunitinib au demonstrat<br />

beneficii la pacienţii cu carcinoame renale, carcinomul<br />

hepatocelular (sorafenib) şi tumorile gastro-intestinale<br />

stromale (sunitinib). Eficacitatea acestora în alte<br />

malignităţi este în curs de testare. Eficacitatea acestor<br />

molecule este oarecum diminuată de dezvoltarea unei<br />

varietăţi de toxicităţi dintre care cel mai frecvent<br />

toxicitatea cutanată sub forma sindromului hand-foot.<br />

Cele mai frecvente efecte adverse după<br />

tratamentul cu sunitinib sunt: diareea ,astenia, greaţa,<br />

stomatita, emeza, hipertensiunea arterială şi diareea.<br />

Efectele secundare după tratamentul cu<br />

sorafenib includ efecte hematologice: limfopenia,<br />

neutropenia, trombocitopenia şi leucopenia, digestive:<br />

diaree, greaţă, vărsături, anorexie şi constipaţie; pot<br />

surveni creşteri al amilazei, lipazei şi ale<br />

transaminazelor, pancreatita este rară, cutaneo-mucoase:<br />

sindromul mână-picior şi alopecia sunt frecvente sunt de<br />

asemenea frecvente şi, ocazional, pruritul. Alte efecte<br />

secundare pot fi: hipertensiune arterială, fatigabilitatea,<br />

neuropatia senzitivă, hipofosfatemie.<br />

Pacienţii sub tratament cu sorafenib trebuie<br />

supravegheaţi pentru creşterea valorilor tensionale.<br />

Reacţiile dermatologice sunt frecvent asociate cu<br />

tratamentele cu sunitinib. Sunt trecute în revistă<br />

recomandările de tratament ale acestor efecte secundare<br />

care trebuie cunoscute pentru a maximaliza calitatea<br />

vieţii şi a optimiza rezultatele clinice.<br />

Prevenirea, recunoaşterea şi tratamentul prompt a<br />

acestor efecte secundare sunt elemente-cheie care fac<br />

mai puţin probabilă necesitatea scăderii dozelor.<br />

Lucian Miron*<br />

* Disciplina de Oncologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi<br />

Abstract.<br />

NEW MOLECULAR TARGETED AGENTS,<br />

OLD SIDE EFFECTS: THE KINASE INHIBITORS<br />

SUNITINIB AND SORAFENIB.<br />

The multitargeted kinase inhibitors sorafenib and<br />

sunitinib have shown benefit in patients with renal cell<br />

carcinoma, hepatocellular carcinoma (sorafenib) and<br />

gastrointestinal stromal tumor (sunitinib). Their efficacy<br />

in other malignancies is currently being investigated<br />

because of their broad range of activity.<br />

We provide a comprehensive and systematic<br />

approach to the identification and treatment of kinase<br />

inhibitor-related toxicities.<br />

The most frequent after sunitinib treatment in<br />

renal cell carcinoma are fatigue and diarrhea. The most<br />

frequent grade 3 side effects included fatigue, hand-foot<br />

syndrome, hypertension, and stomatitis. Grade 3 and 4<br />

anemia and neutropenia. No cases of associated fever or<br />

sepsis occurred. Some patients experienced a decline in<br />

left ventricular ejection fraction (LVEF).<br />

Serious adverse events include: rash, exfoliative<br />

rash, dermatitis, dermatitis acneiform, skin exfoliation,<br />

and skin reaction.<br />

Common side effects after sorafenib therapy<br />

include: stomatitis, vomiting and hypertension. The<br />

grade 3 toxicities were hypertension, fatigue,, and<br />

diarrhea. The only grade 4 toxicity was rash in 1%. The<br />

most frequent grade 3 laboratory lab abnormalities<br />

included increased lipase, lymphopenia, neutropenia,<br />

thrombocytopenia, and leukopenia. Important grade 4<br />

laboratory adverse events consisted of anemia (1%) and<br />

neutropenia (1%).<br />

Prevention, recognition, and prompt management<br />

of side effects are of key importance and avoid<br />

unnecessary dose reductions, which may undermine<br />

treatment efficacy.<br />

53


54<br />

ANTRACICLINELE ÎN CANCERUL MAMAR:<br />

PRIETEN SAU DUŞMAN?<br />

„Pentru a-ţi răni inima, un duşman şi un prieten<br />

trebuie să colaboreze;<br />

Chimioterapia şi hormonoterapia au determinat o<br />

scădere substanţială a riscului de recidivă şi deces<br />

care marchează evoluţia unei paciente cu cancer<br />

mamar pentru mult timp după stabilirea acestui<br />

diagnostic. Progresele înregistrate în opţiunile<br />

terapeutice pentru această neoplazie se datorează<br />

atât includerii unor citostatice extrem de active în<br />

protocoalele de chimioterapie, cât şi optimizării<br />

regimurilor de administrare ale acestora.<br />

Compuşii din clasa antraciclinelor sunt printre cei<br />

mai eficienţi agenţi citostatici prescrişi în mod<br />

curent în oncologie şi hematologie; cei mai<br />

frecvent utilizaţi sunt doxorubicin şi epirubicin, un<br />

derivat semisintetic al doxorubicin. Din anii ’60,<br />

când prima antraciclină a fost izolată (în scopul<br />

iniţial al utilizării ca antibiotic) de către Dr.<br />

Federico Arcamone, din culturi de Streptomyces<br />

peucetius [1], aceste citostatice au devenit o<br />

componentă esenţială a tratamentului cancerului<br />

mamar, şi încorporarea lor în protocoale de<br />

polichimioterapie neoadjuvante şi/sau adjuvante<br />

este în prezent standardul terapeutic pentru cele<br />

mai multe paciente cu cancere mamare în stadii<br />

local avansate. [2] Dacă se compară protocolul<br />

„clasic” CMF (ciclofosfamidă–metotrexat–5fluorouracil)<br />

introdus de Dr. Gianni Bonnadonna<br />

în anii ’70 [3] cu protocoalele de chimioterapie pe<br />

bază de antracicline (cum ar fi 5-fluorouracil–<br />

epirubicin–ciclofosfamidă, FEC), acestea din urmă<br />

determină o reducere suplimentară de circa 16% a<br />

deceselor prin cancer mamar, ceea ce corespunde<br />

unui beneficiu absolut de supravieţuire de<br />

aproximativ 4% la 10 ani. [4]<br />

Orice progres de asemenea anvergură are însă şi un<br />

preţ. Prin comparaţie cu protocolul CMF,<br />

Mihai Marinca<br />

Disciplina de Oncologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi<br />

primul ca să te calomnieze, al doilea ca să îţi aducă<br />

vestea”<br />

Mark Twain<br />

protocoalele cu antracicline implică costuri mai<br />

mari, şi efecte secundare mai multe. Utilizarea pe<br />

termen lung a antraciclinelor este limitată de<br />

efectul cumulativ al dozelor, care determină<br />

creşteri clinic semnificative, deşi mici, ale riscului<br />

pentru unele efecte secundare tardive, cum ar fi<br />

leucemia mieloidă acută (LAM) (aproximativ<br />

0,5% din cazuri, dacă s-au administrat doze<br />

convenţionale de antraciclină) sau, mai important,<br />

insuficienţa cardiacă cronică (1-2% din cazuri).<br />

Aceasta din urmă survine de obicei în interval de 1<br />

an de la debutul tratamentului, dar au fost raportate<br />

şi cazuri acute, sau apărute după ani de la<br />

expunere. [5] Antraciclinele pot determina şi<br />

instalarea tardivă a unei disfuncţii de ventricul<br />

stâng (VS). [6] Bazele moleculare ale acestor<br />

complicaţii cardiace nu sunt bine cunoscute, iar<br />

evidenţele clinice nu au fost investigate suficient<br />

până în prezent.<br />

Deşi sunt semnificative pentru evoluţia ulterioară a<br />

pacientului, aceste efecte secundare nu au redus<br />

utilizarea antraciclinelor în tratamentul cancerului<br />

mamar, deoarece se consideră că în general<br />

beneficiile clinice depăşesc riscurile toxicităţii pe<br />

termen lung. Mai mult, eforturile de a preveni<br />

cardiotoxicitatea prin monitorizarea funcţiei<br />

cardiace (fracţiei de ejecţie a VS), limitarea<br />

dozelor cumulative de antraciclină, utilizarea de<br />

medicamente cardioprotectoare (de exemplu<br />

dexrazoxan), şi elaborarea de formulări liposomale<br />

ale acestor citostatice sunt eficiente în marea<br />

majoritate a cazurilor, chiar dacă beneficiile sunt<br />

reduse.<br />

Diverse analize retro- şi prospective au evidenţiat<br />

variaţii semnificative în magnitudinea beneficiilor


obţinute prin chimioterapie în diferite subgrupuri<br />

de pacienţi. [7] Aceste inegalităţi se datorează<br />

probabil diversităţii atributelor care caracterizează<br />

celulele tumorale: prezenţa sau absenţa<br />

receptorilor hormonali, indicele de proliferare,<br />

gradul de diferenţiere, prezenţa mutaţiilor p53,<br />

supraexpresiei proteinei HER2/neu (Human<br />

Epidermal growth factor Receptor 2) etc.<br />

Tot mai mulţi autori consideră în prezent că<br />

identificarea unor markeri moleculari predictivi<br />

pentru răspunsul tumoral la antracicline ar<br />

ameliora utilizarea ţintită a acestora, evitând<br />

expunerea nejustificată a anumitor paciente la o<br />

toxicitate semnificativă.<br />

Activitatea terapeutică a antraciclinelor este<br />

mediată prin inserţia acestora în ADN-ul celulelor<br />

şi inhibarea topoizomerazei II (TopoIIα),<br />

interferând astfel sinteza de ADN şi ARN. [8]<br />

Datele preclinice şi clinice privind corelarea dintre<br />

activitatea antraciclinelor şi aberaţiile genetice /<br />

supraexpresia unor proteine, sau alterarea funcţiei<br />

de reparare a ADN, par să sugereze că<br />

sensibilitatea la antracicline este reglată de<br />

expresia genei TopoIIα, însă proteina respectivă<br />

poate fi supra- sau subexprimată indiferent de<br />

aceasta. În particular, semnalele de proliferare au<br />

un rol important în reglarea nivelelor de proteină<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Weiss RB. The anthracyclines: Will we ever find a better<br />

doxorubicin? Semin Oncol 1992;19:670-686.<br />

2. Early Breast Cancer Trialists’ Collaborative Group.<br />

Polychemotherapy for early breast cancer. An overview of the<br />

randomized trials. Lancet 1998;352:930-942.<br />

3. Bonnadonna G, Brusamolino E, Valagussa P, Rossi A,<br />

Brugnatelli L, Brambilla C, DeLena M, Tancini G, Bajetti E,<br />

Musmmeci R, Veronesi A. Combination chemotherapy as an<br />

adjuvant treatment in operable breast cancer. New Engl J Med<br />

1976;294: 405-410.<br />

4. Early Breast Cancer Trialists’ Collaborative Group<br />

(EBCTCG). Effects of chemotherapy and hormonal therapy for<br />

early breast cancer on recurrence and 15-year survival: an<br />

overview of the randomised trials. Lancet 2005;365:1687-1717.<br />

TopoIIα. Se pare că leziunile ADN induse de<br />

antracicline, indiferent de inhibiţia TopoIIα, fac ca<br />

anumite subtipuri biologice de cancer mamar (cum<br />

ar fi cel bazal-like) să fie în mod particular<br />

sensibile la acţiunea acestei clase de agenţi<br />

citostatici.<br />

Reglarea sensibilităţii la antracicline este probabil<br />

multifactorială, iar grupul de paciente care obţin<br />

beneficiul maxim după administrarea acestora nu<br />

se limitează la cele HER2/neu pozitive. Deşi datele<br />

disponibile actual asupra valorii predictive a<br />

TopoIIα sunt convingătoare, expresia acestei<br />

proteine nu poate fi recomandată în selecţia clinică<br />

a pacientelor.<br />

În concluzie, în ciuda utilizării şi cercetărilor<br />

extinse pe durate de zeci de ani, cardiotoxicitatea<br />

indusă de antracicline rămâne o problemă actuală.<br />

Având în vedere numărul din ce în ce mai mare de<br />

paciente cu cancer mamar care supravieţuiesc<br />

acestei boli, se va înregistra şi o creştere a celor la<br />

care survin efectele secundare tardive ale<br />

tratamentului. Sunt necesare cercetări suplimentare<br />

pentru a identifica pacientele cu risc crescut de<br />

cardiotoxicitate, şi pentru a dezvolta noi metode de<br />

monitorizare, profilaxie şi tratare a acestui efect<br />

advers.<br />

5. Cardoso F, Atalay G, Piccart MJ. Optimizing anthracycline<br />

therapy for node positive breast cancer. Am J Cancer<br />

2002;1:257-268.<br />

6. DiLeo A, Claudino W, Biganzoli L. Why is anthracycline<br />

use controversial? In: Proceedings of The 2007 Breast Cancer<br />

Symposium, September 7-8, 2007, San Francisco, CA:21-22.<br />

7. Piccart-Gebhart MJ. Moving away from the “one shoe fits<br />

all” strategy: the key to future progress in chemotherapy. J Clin<br />

Oncol 2005;23:1611-1613.<br />

8. Kaklamani VG, Gradishar WJ. Epirubicin versus<br />

doxorubicin: Which is the anthracycline of choice for the<br />

treatment of breast cancer? Clin Breast Cancer 2003;4:S26-S33.<br />

55


56<br />

TRATAMENTUL CU OPIOIZI IN TERAPIA PALIATIVA A<br />

PACIENTILOR ONCOLOGICI DE VARSTA PEDIATRICA<br />

Rezumat. Desi durerea are o prevalenta crescuta<br />

la pacientii oncologici si necesitatea terapiei opioide<br />

agresive este larg recunoscuta, acest tratament nu este<br />

intotdeauna aplicat datorita temerii clinicianului ca<br />

aceasta terapie va declansa efecte adverse grave, care<br />

pot grabi decesul. Toxicitatea poate apare prin cresterea<br />

rapida a dozelor, de aceea, calea de mijloc pare a fi<br />

reprezentata de cresterea lenta a dozelor, care este relativ<br />

sigura. Sindromul toxic opioid clasic include alterarea<br />

statusului mental, depresie respiratorie si mioza, letargie,<br />

coma, hipotensiune, hipotermie, bradicardie,<br />

hiporeflexie, varsaturi. Tratamentul intoxicatiei cu<br />

opioizi se face cu naloxona. Sindromul de sevraj la<br />

opioizi se manifesta prin simptome SNC, respiratorii,<br />

gastrointestinale si neurovegetative.<br />

Terapia paliativa ca o componenta internationala a<br />

drepturilor omului cuprinde: o politica paliativa<br />

nationala, asigurarea educatiei paliative a<br />

medicilor, consientizarea populatiei, asigurarea<br />

existentei morfinei si asigurarea adoptarii<br />

progresive a standardelor minime de alinare a<br />

durerii in toate spitalele. (1)<br />

Ultimele etape de viata a copilului si<br />

adolescentului aflat in iminenta decesului din<br />

cauze oncolgice nu sunt suficient studiate. (2)<br />

Imbunatatirea simptomatologiei pacientului<br />

muribund asigura comfortul fizic al copilului si pe<br />

cel psihic al familiei acestuia. Cele mai frecvente<br />

simptome pe care le observa parintii sunt: durerea,<br />

modificarile comportamentale, inapetenta,<br />

modificarea tiparului sau efortului respirator,<br />

astenia, modificarea ritmului nictemeral,<br />

incontinenta sfincteriana sau constipatia, greata si<br />

varsaturile, halucinatiile, convulsiile, hipersecretia<br />

bronsica, coma, febra, escarele, aritmia cardiaca.<br />

Pacientii si familiile lor recunosc faptul ca religia<br />

si spiritualitatea sunt importante in fata mortii<br />

iminente; in ciuda tehnologiei adecvate si a<br />

discursului medical coerent, parintii percep decesul<br />

Ingrid Miron 1 , Stefana Maria Moisa 2<br />

1 Clinica IV Pediatrie, Spitalul clinic de Urgente Copii “Sf. Maria”, Iasi<br />

2 Medic rezident Pediatrie, Doctorand in Stiinte Medicale U.M.F. “Gr. T. Popa”, Iasi<br />

Abstract. Although pain is frequent in oncologic<br />

patients and the need for aggressive opioid therapy is<br />

widely recognized, this treatment is not always used<br />

because of the clinician’s fear for severe adverse<br />

reactions, which can hasten death. Toxicity appears thru<br />

rapid increase of the dose, therefore doses should be<br />

slowly increased. Opioid toxicity includes mental status<br />

alteration, respiratory depression and miosys, lethargy,<br />

coma, hypotension, bradicardia, hiporeflexia and<br />

vomiting. Naloxone is used in opioid intoxication<br />

treatment. Opioid withdrawal causes respiratory,<br />

gastrointestinal, central nervous system and<br />

neurovegetative symptoms.<br />

copilului oncologic ca pe o calatorie spirituala (3),<br />

care intareste convingerea ca relatia copil-parinte<br />

transcede moartea, daca nivelul lor educational le<br />

permite.<br />

Realitatea terapiilor oncologice pediatrice in tarile<br />

in curs de dezvoltare este alta fata de cele<br />

dezvoltate: din 200-250.000 copii diagnosticati cu<br />

cancer pe an, 80-85% din cazuri apar in tari in curs<br />

de dezvoltare.<br />

In prezent, cel putin 70% din cancerele copilariei<br />

sunt curabile (4); 5% au acces la terapia optima,<br />

15-20% au acces la “tratamentul standard”. 79%<br />

din cantitatea totala de morfina este folosita in 6<br />

tari: SUA, Germania, Australia, Canada, Marea<br />

Britanie, Franta; 6% este folosita in tari cu venit<br />

mediu si mic. (5)<br />

Obiectivele imbunatatirii asistentei paliative ale<br />

tarilor cu venit mic sunt: publicarea informatiilor<br />

stiintifice din domeniu, compararea educatiei<br />

paliative in tari cu venit mic, mediu si mare prin<br />

studii internationale, identificarea si prioritizarea<br />

nevoilor de terapie paliativa , demonstrarea<br />

faptului ca progresul dramatic in ingrijirea<br />

paliativa este posibil si in tari cu venit mic,


folosind resursele existente.<br />

Desi durerea are o prevalenta crescuta la pacientii<br />

oncologici si necesitatea terapiei opioide agresive<br />

este larg recunoscuta, acest tratament nu este<br />

intotdeauna aplicat. Acest lucru se poate datora<br />

temerii clinicianului ca aceasta terapie va declansa<br />

efecte adverse grave, care pot grabi decesul. (6)<br />

Experienta clinica a specialistilor in medicina<br />

paliativa sugereaza ca opioizii pot fi folositi in<br />

doze individualizate in functie de necesitatile<br />

pacientilor, fara toxicitate majora. (7,8) Desi<br />

literatura a sprijinit in general aplicarea<br />

principiului etic al efectului dublu ca justificare<br />

morala pentru terapia agresiva, aceasta nu elimina,<br />

de obicei, temerile clinicanului, deoarece unele<br />

articole documenteaza un risc substantial de<br />

grabire a decesului prin folosirea opioizilor. In<br />

unele cazuri, opioizii au fost folositi in mod<br />

intentionat in acest scop. (9,10)<br />

In terapia durerii pacientului muribund trebuie<br />

alternate caile de administrare a opioizilor, precum<br />

si opioizii folositi. Administrarea pe cale orala este<br />

urmata de aparitia concentratiei serice maxime in<br />

60 minute, maximul efectelor adverse aparand tot<br />

in acest interval de timp. Daca nu apare depresia<br />

respiratorie sau sedarea, pot fi administrate<br />

medicamente aditionale sau doze aditionale de<br />

opioizi. Si administrarea intravenoasa poate fi mai<br />

agresiva, un studiu (11) descriind dublarea dozei la<br />

fiecare 30 de minute, cu suprimarea durerii in<br />

maximum 90 minute.<br />

Clinicienii experimentati stiu ca toxicitatea poate<br />

apare prin cresterea rapida a dozelor, de aceea,<br />

calea de mijloc pare a fi reprezentata de cresterea<br />

lenta a dozelor, care este relativ sigura, chiar daca<br />

pacientii sunt muribunzi si necesita administrarea<br />

frecventa a unor doze mari de morfina. (12) De<br />

aceea, tratamentul inadecvat al durerii este o<br />

problema mai presanta decat potentiala grabire a<br />

decesului la pacientii cu boala avansata, iar<br />

clinicienii ar trebui incurajati sa foloseasca in mod<br />

eficient opioizii in tratamentul durerii.<br />

Dupa patrunderea in circulatie, opioizii tind sa se<br />

concentreze in plamani, splina, rinichi si ficat;<br />

concentratii mai mici se gasesc in musculatura si<br />

sistemul nervos central. Calea majora de eliminare<br />

este cea urinara.<br />

Efectele adverse cele mai frecvente ale opioizilor<br />

sunt constipatia, greata, sedarea si pruritul. Pruritul<br />

este ameliorat de administrarea de antihistaminice.<br />

Mai rar pot apare halucinatii si stari de confuzie.<br />

Constipatia poate duce la obstructie intestinala, dar<br />

poate fi prevenita prin hidratare, administrarea de<br />

laxative, si, daca este posibil, mobilizarea<br />

pacientului.<br />

Intoxicatia cu opioizi duce la alterarea statusului<br />

mental, depresie respiratorie si mioza, letargie,<br />

coma, hipotensiune, hipotermie, bradicardie,<br />

hiporeflexie, varsaturi; sugarii prezinta risc crescut<br />

de pneumonie de aspiratie. Toxicitatea respiratorie<br />

poate cauza hipoxie severa si hipercarbie. Depresia<br />

respiratorie, neurologica si mioza apar in cateva<br />

minute dupa administrare intravenoasa sau 2-4 ore<br />

dupa administrare de plasturi. Mai rar au fost<br />

descrise convulsiile generalizate datorate toxicitatii<br />

opioizilor sau sindromului de sevraj. Tratamentul<br />

intoxicatiei cu opioizi se face cu naloxona; aceasta<br />

poate fi administrata rapid pacientilor nondependenti<br />

de opioizi; la cei dependenti (care au<br />

primit opioizi pe termen lung pentru<br />

managementul durerii cronice) se recomanda<br />

administrare gradata de doze mici deoarece ea<br />

poate induce simptome de sevraj. Doza de<br />

naloxona este de 0,1 mg/kg la copii cu varsta mai<br />

mica de 5 ani si cu greutatea sub 20 kg, iar la copii<br />

mai mari sau in situatii critice este recomandabila<br />

o doza de 2 mg administrata rapid, putandu-se<br />

repeta la fiecare 2-3 minute pana la maxim 10 mg.<br />

Doza de naloxon administrata pe ora in perfuzie va<br />

fi de doua treimi din doza necesara initial pentru<br />

disparitia depresiei respiratorii. Copiii care au<br />

primit doze de opioizi similare cu cele ale<br />

adultilor vor primi doze similare de naloxon.<br />

Durata de actiune a compusului este de 20-30<br />

minute. Trebuie monitorizata in mod continuu<br />

saturatia in oxigen, iar daca apare hipoxia se<br />

administreaza oxigenoterapie.<br />

Sindromul de sevraj la opioizi se manifesta prin<br />

simptome SNC (agitatie, tonus muscular crescut,<br />

convulsii mioclonice), simptome respiratorii<br />

(tahipnee, obstructie nazala, stranut), simptome<br />

gastrointestinale (miscari necoordonate de supt la<br />

nou-nascut si sugar, regurgitatii, diaree apoasa) si<br />

simptome neurovegetative (febra, transpiratii).<br />

Managementul sevrajului la opioizi implica<br />

administrarea de tinctura de opiu sau fenobarbital;<br />

opioizii sunt de preferat deoarece reprezinta o<br />

terapie relativ specifica, iar fenobarbitalul nu<br />

amelioreaza diareea si apetitul.<br />

Ingrijorarea legata de dependenta, toleranta si alte<br />

efecte adverse poate impiedica folosirea acestei<br />

medicatii puternice in alinarea durerii pacientului<br />

muribund, mai ales prin prisma impresiei gresite ca<br />

pacientul pediatric, mai ales nou-nascutul si<br />

sugarul, nu simt si nu isi amintesc durerea. Din<br />

pacate, nimic nu este mai departe de adevar decat<br />

aceasta dogma.<br />

Echipa de ingrijiri paliative e alcatuita din:<br />

oncologul pediatru, pediatru, psiholog, lucrator<br />

social, asistenta medicala de oncologie.<br />

Exista necesitatea efectuarii unui plan al terapiei<br />

antalgice in paliativ, care se loveste de obicei de<br />

bariere culturale, familiale, economice. Barierele<br />

culturale se refera la unele comunitati religioase,<br />

existenta unor terapii complementare, refuzul de a<br />

informa copilul, teama de o posibila dezvoltare a<br />

dependentei de medicatia antalgica. Bariere<br />

familiale: pasivitatea familiei, lipsa de interactiune<br />

cu personalul medical, dorinta de a folosi un<br />

tratament miraculos, in detrimentul celui<br />

conventional. Bariere economice: lipsa accesului la<br />

medicatie prin decesul la domiciliu datorat lipsei<br />

57


esurselor financiare, lipsei mijloacelor de<br />

transport, lipsei accesului la timp la spitale, lipsa<br />

notiunilor de tratament paliativ al personalului<br />

medical. Bariere legate de sistemul sanitar- lipsa<br />

informarii copilului, slaba coordonare a<br />

internarilor pentru reevaluare clinico-biologica.<br />

Planul de masuri pentru imbunatatirea ingrijirii<br />

paliative include si definirea unor grupe<br />

vulnerabile, si anume:<br />

1. neoplazii cu dureri intense, de exemplu<br />

osteosarcomul<br />

2. populatii cu educatie scazuta, locuinte<br />

izolate, parinti singuri cu afectiuni cronice<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

Brennan, F et al “ Palliative Care as an International Human<br />

Right” Journal of Pain and Symptom Management 2007;33:5<br />

2. Hinds PS, Schum L, Baker JN, Wolfe J. Key factors<br />

affecting dying children and their families. J Palliat Med.<br />

2005;8 (suppl 1):S70 –S78<br />

3. Kirschbaum MS. Life support decisions for children: what<br />

do parents value? ANS Adv Nurs Sci. 1996;19 :51 –71<br />

4. Singh et al. PBC 2007; 49: 941-946<br />

5. Baker, et al “Pain Still Lords Over Children” The Journal of<br />

Pediatrics 2008; Jan<br />

6. Krakauer EL, Penson RT, Truog RD. Sedation for intractable<br />

distress of a dying patient: acute palliative care and the<br />

principle of double effect. Oncologist 2000;5(1):53-62<br />

7. van der Heide A, van der Maas PJ, van der Wal G. Using<br />

potentially life-shortening drugs in neonates and infants. Crit<br />

Care Med 2000;28:2595-2599<br />

58<br />

3. sugar la care simptomele durerii sunt mai<br />

dificil de sesizat, adolescent cu instabilitate,<br />

emotivitate crescuta, etc.<br />

In concluzie, este necesara imbunatatirea calitatii<br />

ingrijirilor paliative in toate tarile; aceasta nevoie<br />

este mai acuta in tarile cu status socioeconomic<br />

precar. Se poate concepe un model complex de<br />

ingrijire paliativa, si acesta poate fi aplicat cu<br />

succes. Intrebarile care apar, insa, se refera la<br />

opinia medicilor: doresc acestia sa imbunatateasca<br />

nivelul ingrijirilor paliative? Sunt ei de acord ca<br />

este nevoie de acest lucru?<br />

8. Bercovitch M, Adunsky A. Patterns of high-dose morphine<br />

use in a home-care hospice service: should we be afraid of it?<br />

Cancer 2004;101:1473-1477<br />

9. Cavanaugh TA. The ethics of death-hastening or deathcausing<br />

palliative analgesic administration to the terminally ill.<br />

J Pain Symptom Manage 1996;12:248-254<br />

10. Cantor NL, Thomas GC. Pain relief, acceleration of death,<br />

and criminal law. Kennedy Inst Ethics J 1996;6:107-127<br />

11. Davis MP. Acute pain in advanced cancer: an opioid<br />

dosing strategy and illustration. American J Hospice &<br />

Palliative Care 2004;21(1):47-50<br />

12. Bercovitch M, Waller A, Adunsky A. High dose morphine<br />

use in the hospice setting. A database survey of patient<br />

characteristics and effect on life expectancy. Cancer<br />

1999;86:871-877


EFECTELE SECUNDARE ALE SĂRURILOR DE PLATINA IN<br />

TRATAMENTUL CANCERULUI BRONHO-PULMONAR<br />

Cancerul bronho-pulmonar (CBP) reprezintă<br />

principala cauză de deces prin neoplazii în<br />

majoritatea ţărilor industrializate şi rămâne o<br />

problemă importantă de sănătate publică.<br />

Dovada necesităţii chimioterapiei în formele<br />

avansate de CBPNS a rezultat dintr-un studiu<br />

colaborativ internaţional soldat cu o meta-analiză a<br />

datelor provenite de la 52 de studii clinice<br />

randomizate. Pacienţii trataţi cu asociaţii<br />

citostatice ce conţineau cisplatin au prezentat o<br />

reducere cu 27% a riscului de deces, ceea ce<br />

semnifică o ameliorare a supravieţuirii absolute cu<br />

10% la 1 an.<br />

Potenţialul chimioterapeutic al complexelor de<br />

platina a fost pentru prima oara descoperit de<br />

Rosenberg si Cavalieri in 1964 in timp ce<br />

investigau efectul câmpului electric asupra<br />

creşterii celulelor de Escherichia coli.<br />

Cisplatin este un complex anorganic format<br />

dintr-un atom de platină înconjurat de atomi de<br />

clor şi amoniu în poziţia cis. Intracelular, apa<br />

înlocuieşte atomul de clor pentru a forma<br />

complexe de platina înalt reactive. Compuşii de<br />

platină sunt agenţi non-ciclospecifici, care se<br />

inseră în helixul ADN-ului celulei tumorale,<br />

blocându-i astfel replicarea. Doza administrata si<br />

eficacitatea acestor compuşi este limitata in special<br />

de efectele secundare.<br />

Principala toxicitate doză-limitantă a cisplatin este<br />

nefrotoxicitatea datorata necrozei tubilor contorţi<br />

proximali şi distali. Deşi reversibilă, toxicitatea<br />

renala este cumulativa si apare la 28-36% din<br />

pacienţii trataţi cu o singura doza de 50mg/m 2 .<br />

Nefrotoxicitatea poate fi minimizata sau prevenita<br />

Dana Clement*<br />

* Secţia Oncologie Medicală, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi<br />

prin hidratare i.v. sau prin forţarea diurezei cu<br />

manitol.<br />

Cisplatin determina emeza moderată sau severă la<br />

majoritatea pacienţilor trataţi. Aceasta poate<br />

debuta la o ora de la începerea perfuziei şi poate<br />

dura mai mult de 24 de ore. Toleranţa poate fi<br />

îmbunătăţită prin hidratare intravenoasă sau prin<br />

administrarea citostaticului pe parcursul a mai<br />

multor zile. Diferite grade de emeza si anorexie<br />

pot persista mai mult de o săptămână, de aceea se<br />

recomanda utilizarea medicaţiei antiemetice<br />

profilactice.<br />

Un alt tip de toxicitate legata de administrarea<br />

cisplatin este neurotoxicitatea. Aceasta este<br />

reprezentata in general de neuropatia periferica<br />

care deşi este de natura senzitiva poate produce si<br />

efecte motorii cum ar fi reducerea reflexelor<br />

profunde si pierderea propriocepţiei. Simptomele<br />

apar frecvent după utilizarea îndelungată a<br />

sărurilor de platină (4-7 luni) şi pot fi ireversibile.<br />

Ototoxicitatea este reprezentata de modificări ale<br />

audiogramei care apar la aproximativ 25% din<br />

pacienţi, constând mai ales in afectarea acuităţii<br />

auditive pentru frecvenţele înalte. Ototoxicitatea<br />

este asociata mai frecvent cu administrarea de doze<br />

mari de cisplatin intr-o singura zi.<br />

Toxicitatea hematologică este de asemenea<br />

frecvent întâlnită in cazul utilizării compuşilor de<br />

platina, anemia putând necesita transfuzii de sânge<br />

sau administrarea de factor de creştere.<br />

În ciuda progreselor terapeutice înregistrate de<br />

tratamentul cu cisplatin în tumorile solide,<br />

toxicitatea importantă a acestuia a determinat<br />

stimularea cercetării pentru identificarea de noi<br />

compuşi de platină, cu toxicitate mai redusă.<br />

59


60<br />

Educaţie Medicală Continuă<br />

Actualităţi în farmacologie şi terapeutică


62<br />

EFFECTS OF FIVE YEAR ATORVASTATIN TREATMENT ON C-<br />

REACTIVE PROTEIN IN A GROUP OF CARDIOVASCULAR<br />

PATIENTS<br />

Beatrice Giorgiana Barac 1 , Victor Dumitraşcu 1,2 ,<br />

Anca-Alexandra Matusz 3 , Daliborca Cristina Vlad 4 , Sorin Barac 5<br />

Rezumat. Scop: Evaluarea efectelor<br />

antiinflamatorii ale atorvastatinei asupra proteinei C<br />

reactive (CRP) într-un lot de pacienţi cu afecţiuni<br />

cardiovasculare.<br />

Material şi metodă: Într-un studiu prospectiv, 55<br />

de pacienţi cardiovasculari (vârsta medie 48±6 ani) au<br />

fost împărţiţi în două loturi. În primul lot (Grupul de<br />

studiu) 33 de pacienţi au primit zilnic 20 mg<br />

atorvastatină asociată cu medicaţia antihipertensivă şi<br />

antianginoasă uzuală. În al doilea grup, 32 de pacienţi au<br />

primit numai tratament cardiovascular. Valorile CRP şi<br />

fracţiunile lipidice s-au monitorizat comparativ pe<br />

perioada celor cinci ani de studiu.<br />

Rezultate şi discuţii: În grupul de studiu, CRP a<br />

scăzut de la 21 la 8.40 mg/dl, comparativ cu grupul de<br />

control, în care CRP a scăzut de la 20 la 15.80 mg/dl.<br />

Concluzii: Rezultatele acestui studiu evidenţiază<br />

că o doză zilnică de 20 mg atorvastatină a scăzut<br />

semnificativ valorile CRP pe perioada celor cinci ani de<br />

studiu.<br />

Cuvinte cheie: atorvastatină, proteina C<br />

reactivă, patienţi cardiovasculari.<br />

Abrevieri: CRP = Proteina C reactivă.<br />

Introduction<br />

C-reactive protein (CRP) is a marker of<br />

systemic inflammation and an indicator of high<br />

risk for vascular events in cardiovascular patients<br />

(1). It is already known that the goal of atorvastatin<br />

treatment is to achieve the reduction in<br />

cardiovascular events by the fall of LDL-C levels<br />

(2). The aim of our study was to evaluate the antiinflammatory<br />

effects of atorvastatin on CRP levels<br />

in a group of cardiovascular patients.<br />

Material and Methods<br />

In a prospective study, 55 cardiovascular patients<br />

Abstract. Objective: To evaluate the anti-inflammatory<br />

effects of atorvastatin on C-reactive protein (CRP) levels<br />

in a group of patients with cardiovascular diseases.<br />

Material and Methods: In a prospective study 55<br />

cardiovascular patients (mean age 48±6 years) were<br />

divided into two groups. In the first group (Study<br />

Group), 33 patients received 20 mg atorvastatin daily in<br />

addition to their required antihypertensive and<br />

antianginal treatment. In the second group (Control<br />

Group), 32 patients received only the usual<br />

cardiovascular treatment. CRP levels and lipid fractions<br />

were monitored comparatively during the five year study<br />

period.<br />

Results and Discussion: In the study group, CRP<br />

decreased from 21 to 8.40 mg/dl comparatively to the<br />

control group where CRP decreased from 20 to 15.8<br />

mg/dl.<br />

Conclusion: The results of this study reveal that a<br />

daily dose of 20 mg atorvastatin significantly decreased<br />

CRP levels during a five-year follow-up survey.<br />

Keywords: atorvastatin, C-reactive protein,<br />

cardiovascular patients.<br />

Abbreviations: CRP = C-reactive protein.<br />

(mean age 48±6 years) were divided into two<br />

groups. In the first group (Study Group), 33<br />

patients received 20 mg atorvastatin daily in<br />

addition to their required antihypertensive and<br />

antianginal treatment. In the second group (Control<br />

Group), 32 patients received only the usual<br />

cardiovascular treatment. Baseline blood samples<br />

were collected from patients for the measurement<br />

of CRP, low-density lipoprotein cholesterol (LDL-<br />

C) and high-density lipoprotein cholesterol (HDL-<br />

C); the same tests were performed after 1 year and<br />

4 years<br />

1 Department of Pharmacology, “Victor Babes” University of Medicine and Pharmacy, Timisoara, Romania, 2 Emergency<br />

Clinical County Hospital, Laboratory Department, Timisoara, Romania, 3 Family Healthcare Unit, Timisoara, Romania, 4<br />

”Smart Lab Diagnostics” Timisoara, Romania, 5 Department of Microsurgery, “Victor Babes” University of Medicine<br />

and Pharmacy, Timisoara, Romania


Results and Discussions<br />

In the study group, CRP decreased from 21 to 8.40<br />

mg/dl comparatively to the control group (20 to<br />

15.8 mg/dl). A significant drop in plasma CRP<br />

level was achieved after the first year of<br />

atorvastatin treatment in the study group (figure 1).<br />

At the end of 1 and 5 year atorvastatin follow-up<br />

therapy, in the study group LDL-C significantly<br />

decreased from 180 mg/dl to 108 mg/dl, and 99<br />

mg/dl respectively (figure 2). No significant<br />

correlation was established between the decrease<br />

of CRP and the decrease in LDL-C. These results<br />

are similar to other previous studies (3); (4).<br />

In the study group, as an effect of atorvastatin<br />

therapy, HDL-C increased slowly from 60 mg/dl<br />

(baseline values) to 65.40 mg/dl (after 1 year) and<br />

68.67 mg/dl after 5 years (figure 3).<br />

Similarly, no significant correlation was found<br />

between decrease in CRP and increase in HDL-C<br />

(5).<br />

Conclusions<br />

1. The results of this study reveal that a daily<br />

dose of 20 mg atorvastatin significantly decreased<br />

CRP levels during a five-year follow-up survey.<br />

2. The decrease in CRP was not significantly<br />

correlated with the decrease in HDL-C and LDL-C<br />

fractions.lira.<br />

63


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Pasceri V, Willerson JT, Yeh ETH. Direct<br />

proinflammatory effect of C-reactive protein on human<br />

endothelial cells. Circulation, 2000;102:2165-2168.<br />

2. Sacks FM, Ridker PM. Lipid lowering and beyond: results<br />

from the CARE study on lipoproteins and inflammation.<br />

Cholesterol and Recurrent Events. Hertz 1999;24:51-56.<br />

3. Riesen WF, Engler H, Risch M, Korte W, Noseda G.<br />

Short-term effects of atorvastatin on C-reactive protein. Eur<br />

Heart J 2002;23:794-799.<br />

64<br />

4. Albert MA, Danielson Ellie, Rifai N, Ridker PM. Effect of<br />

Statin Therapy on C-Reactive Protein Levels. JAMA,<br />

2001;286:64-70.<br />

5. Agrawal A. Therapeutic potential of phosphoethanolaminebound<br />

C-reactive protein in atherosclerosis. Future Lipidology,<br />

2008;3(6):599-602.


TERAPIA CU FUMARAŢI ÎN SCLEROZA MULTIPLĂ<br />

Letiţia Palaghiţă-Banias 1 , Zoltan Major 2 , Cristina Cătană 3 , Tibor L Krausz 3 , Vl<br />

Şandor 3<br />

Rezumat. Terapia actuală a sclerozei multiple<br />

este orientată pe DMD (disease modifying drugs)<br />

recomandate de Multiple Sclerosis Therapy Consensus<br />

Group (MSTCG). DMD necesită administrare<br />

parenterală, iar eficacitatea este parţială. Includerea unor<br />

noi compuşi chimici, cu administrare orală este<br />

binevenită în armamentariul terapeutic al sclerozei<br />

multiple. Fumaraţii constituie o astfel de clasă de<br />

medicamente. În scleroza multiplă, mecanismul<br />

autoimun implică în mod crucial limfocitele Th1. Date<br />

obţinute in vitro, pe modele experimentale de encefalită<br />

autoimună la şoarece şi in clinică în scleroza multiplă<br />

recurent-remisivă (RRMS- remitting-relapsing multiple<br />

sclerosis) demonstrează capacitatea derivaţilor de acid<br />

fumaric de a produce comutarea Th1-Th2. Fumaraţii au<br />

fost investigaţi în 2 studii clinice de faza II în RRMS,<br />

având ca end-point primar gadolinium-enhanced lesions<br />

(GdE). Fumaraţii reduc semnificativ numărul şi volumul<br />

GdE. Începând cu toamna anului 2007, se derulează 2<br />

studii clinice de faza III, în Europa şi America de Nord,<br />

pentru evaluarea eficacităţii fumaraţilor în RRMS.<br />

Cuvinte cheie: fumaraţi, DMD, scleroza<br />

multiplă<br />

Introducere<br />

În etiopatogenia sclerozei multiple (MS-multiple<br />

sclerosis) intervenţia mecanismelor autoimune este<br />

esenţială. În iniţierea inflamaţiei, în demielinizare<br />

şi distrucţia axonală, intervin citokine<br />

proinflamatorii (IL-1, IL-6, IFN-γ, TNF-α),<br />

radicali liberi (NO) şi proteaze. Se acceptă<br />

participarea mecanismelor imune prin celulele Th1<br />

(1,2). La ora actuală un aport considerabil în<br />

terapia sclerozei multiple îl au medicamentele care<br />

modifică evoluţia bolii (DMD-disease modifiyng<br />

drugs), administrate conform recomandărilor<br />

MSTCG (Multiple Sclerosis Therapy Consensus<br />

Group)(3,4,5). Interferonul-beta recombinant<br />

(IFN-β), acetatul de glatiramer, natalizumab şi alte<br />

DMD au ameliorat considerabil evoluţia sclerozei<br />

multiple, mai ales a formelor recurent-remisive<br />

1 Catedra de Anatomie, 2 Catedra de Farmacologie şi Toxicologie;<br />

3 Catedra de Biochimie, UMF “Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca“<br />

Abstract. Fumarate therapy in multiple sclerosis<br />

Actual treatment of multiple sclerosis is oriented<br />

towards disease modifying drugs (DMD) recommended<br />

by Multiple Sclerosis Therapy Consensus Group<br />

(MSTCG). DMD requires parenteral administration and<br />

has partial efficacy. Novel orally administered chemical<br />

compounds would be beneficial in multiple sclerosis<br />

treatment. Such class would be the fumarates. The<br />

autoimmune mechanisms in multiple sclerosis involves<br />

Th1 lymphocytes. In vitro data, in experimental<br />

autoimmune encephalitis and clinical remitting-relapsing<br />

multiple sclerosis (RRMS) demonstrates the ability of<br />

fumaric acid compounds in provoking Th1-Th2 shift.<br />

Fumarates were investigated in 2 phase II clinical trials<br />

in RMSS having primary endpoint gadolinium-enhanced<br />

lesions (GdE). Fumarates reduce significantly the<br />

volume and number of GdE. Since 2007 two phase-III<br />

trials are in course in Europe and North America<br />

regarding fumarate efficacy in RMMS.<br />

Keywords: fumarates, DMD, multiple sclerosis<br />

(RRMS- relapsing-remitting multiple sclerosis).<br />

Eficacitatea este parţială, administrarea<br />

parenterală, iar efectele adverse pot fi importante<br />

(natalizumab). Introducerea în tratamentul<br />

sclerozei multiple a noi clase de medicamente,<br />

active pe cale orală este binevenită.(6,7,8,9).<br />

Derivaţii de acid fumaric au fost utilizaţi în<br />

tratamentul unor boli inflamatorii prin mecanism<br />

Th1, cum ar fi psoriazisul, cu rezultate<br />

remarcabile. Fumaraţii in vitro au efecte<br />

imunomodulatoare, neuroprotective şi detoxifiante<br />

(10,11). Studii clinice preliminare susţin utilizarea<br />

lor în tratamentul sclerozei multiple(12,13).<br />

Imunomodularea in vitro prin fumaraţi<br />

MHF inhibă producerea IFN-γ în celulele<br />

dendritice cultivate în vitro, dependent de<br />

65


concentraţie. Pe culturi de limfocite stimulate cu<br />

antigen herpes simplex, DMF creşte eliberarea de<br />

IL-4 şi IL-10 (14).<br />

Fumaraţii influenţează semnificativ producţia de<br />

citokine proinflamatorii şi de radicali liberi în<br />

cursul proceselor inflamatorii neuronale. Pe culturi<br />

de celule gliale activate prin lipopolizaharide,<br />

dimetilfumaratul (DMF) diminuă eliberarea IL-1β,<br />

IL-6, TNF-α, precum şi a NO. Totodată DMF<br />

creşte conţinutul intracelular în glutation. Creşte<br />

atât mARN cât şi concentraţia proteinei enzimatice<br />

NQO-1 [NAD(P)H:quinone-reductase]. DMF<br />

inhibă translocarea NF-kB în nucleu şi induce<br />

apoptoza pe limfocite şi pe celulele dendritice (14).<br />

Activitatea imunomodulatoare a fumaraţilor<br />

observată în vitro favorizează polarizarea celulelor<br />

CD4+, spre Th2, efect benefic în afecţiunile<br />

inflamatorii. Sunt evidente efectele<br />

neuroprotectoare şi detoxifiante (2).<br />

Modele experimentale similare sclerozei<br />

multiple<br />

Encefalomielita cronică autoimună la şoarece<br />

prezintă similitudini histo-patologice şi evolutive<br />

cu scleroza multiplă. Modelul experimental se<br />

realizează pe şoareci C57BL/6 injectaţi cu peptida<br />

MOG 35-55 (myelin oligodendrocyte glycoprotein<br />

peptide), emulsificată în adjuvant complet Freund.<br />

Boala evoluează cronic cu tulburări de tonus<br />

muscular, de mers, cu apariţia parezelor şi<br />

paraliziilor şi în final deces. Histologic măduva<br />

spinării este infiltrată cu limfocite CD-3,<br />

macrofage şi microglii, cu demielinizare şi<br />

degenerare axonală, aspecte caracteristice sclerozei<br />

multiple(14). Administrarea dimetilfumaratului<br />

(DMF) sau a metilhidrogen fumaratului (MHF), pe<br />

cale orală, ameliorează simptomatologia la animale<br />

şi reduce inflamaţia, fagocitarea mielinei şi<br />

demielinizarea. DMF nu modifică nivelul<br />

plasmatic al TNF-α, IL-2, dar creşte IL-10 şi în<br />

faza cronică IL-5 (14). Efectele fumaraţilor<br />

obţinute pe acest model experimental sunt<br />

concordante cu efectele imunomodulatoare<br />

observate pe culturi de limfocite şi cu rezultatele<br />

preliminare în studii clinice în scleroza multiplă.<br />

Studii clinice în scleroza multiplă<br />

Primele investigaţii clinice în scleroza multiplă au<br />

fost începute în 2006 (13). S-a elaborat un studiu<br />

clinic explorator, deschis, prospectiv pe zece<br />

pacienţi cu scleroză multiplă recurent-remisivă<br />

(RRMS). Au fost incluşi pacienţi cu un scor 2-6 pe<br />

scala EDSS (Expanded Disability Status Scale) şi<br />

cel puţin o leziune cerebrală evidenţiată în<br />

rezonanţă magnetică nucleară (RMN) şi<br />

augmentată de gadoliniu (gadolinium enhancing<br />

lesion-GdE). S-a utilizat preparatul Fumaderm R ,<br />

care conţine un amestec de fumaraţi. Studiul clinic<br />

a decurs în 4 faze. După 6 săptămîni de evaluare,<br />

s-a început tratamentul cu Fumaderm R , 720mg/zi<br />

timp de 8 săptămîni. După o întrerupere de 4<br />

66<br />

săptămîni s-a reluat tratamentul cu Fumaderm R ,<br />

360 mg/zi, pe o durată de 48 de săptămîni.<br />

Criteriul major (end-point) de eficacitate a fost<br />

numărul şi volumul GdE. Criterii secundare: scorul<br />

EDSS, indicele la mers şi 9-HPT (nine-hole peg<br />

test). În primele 3 săptămîni s-au retras din studiu<br />

3 pacienţi. După primele 18 săptămîni de<br />

tratament, numărul şi volumul leziunilor GdE se<br />

reduc cu 98%, efect ce persistă şi după a doua<br />

perioadă de tratament de 48 de săptămîni, cu doze<br />

mai mici. Parametrii clinici nu sunt însă influenţaţi<br />

semnificativ (13). Efectele adverse au fost<br />

moderate şi reversibile: tulburări gastro-intestinale,<br />

înroşirea tegumentelor. Deşi desfăşurat pe o<br />

perioadă relativ scurtă şi pe un număr redus de<br />

pacienţi, acest studiu clinic pilot a relevat<br />

potenţialul benefic al fumaraţilor în scleroza<br />

multiplă şi a deschis calea spre noi studii clinice<br />

(8).<br />

Studiul clinic de faza II, C1900, dublu-orb,<br />

placebo-controlat, iniţiat în 2007 a avut în vedere<br />

siguranţa în utilizare, eficacitatea şi posologia la<br />

pacienţi cu RRMS (12,15). Pacienţii au fost<br />

randomizaţi în grupuri diferenţiate în funcţie de<br />

dozele primite. S-a lucrat cu BG-12, derivat care<br />

conţine dimetilfumarat, ester cu o tolerabilitate<br />

digestivă mai bună. In perioada iniţială s-au<br />

administrat pe cale orală doze zilnice de 120mg,<br />

360mg, 720mg BG-12/zi. Ulterior grupul placebo<br />

a fost trecut pe BG-12, în doză de 720 mg/zi.<br />

Criteriul de evaluare a fost şi în acest studiu GdE şi<br />

în mod secundar, celelalte aspecte RMN şi rata<br />

anuală de recurenţă. Din cei 257 pacienţi incluşi în<br />

studiu, 219 au urmat integral tratamentul.<br />

Evaluarea rezultatelor după BG-12, 720mg/zi arată<br />

o reducere a GdE cu 69%, a leziunilor nou apărute<br />

în T2 cu 50%, faţă de placebo, iar rata anuală de<br />

recurenţă este cu 32% mai mică. Întreruperea<br />

tratamentului de către 13% din pacienţi, în primele<br />

6 luni a fost cauzată parţial de efectele adverse.<br />

Acestea sunt totuşi uşoare şi se manifestă prin<br />

tulburări gastro-intestinale, cefalee, înroşirea<br />

tegumentelor. În general intensitatea acestora<br />

diminuă în timp. Rar, s-au obsevat modificări<br />

reversibile ale enzimelor hepatice şi creşteri<br />

neînsemnate ale bilirubinei. Incidenţa infecţiilor în<br />

cursul terapiei cu BG-12 şi placebo este similară<br />

(1).<br />

Având la bază aceste rezultate promiţătoare, în<br />

2007 a fost iniţiat un program de lungă durată cu<br />

BG-12 în Europa şi America de Nord, la pacienţi<br />

cu RRMS. Cele 2 studii, DEFINE (Determination<br />

of the Efficacy and Safety of Oral Fumarate in<br />

Relapsing-Remitting MS) şi CONFIRM<br />

(Comparator and an Oral Fumarate in Relapsing-<br />

Remitting MS) sunt programate pe doi ani,<br />

multicentrice, dublu-orb, placebo-controlate, pe un<br />

larg evantai de doze. Studiul CONFIRM cuprinde<br />

un grup de pacienţi trataţi cu glatiramer acetat<br />

pentru comparaţie.(1)


Concluzii<br />

Esterii acidului fumaric au efecte antiinflamatoare<br />

mediate prin reducerea activităţii celulelor<br />

imunocompetente Th1. In vitro şi pe modele<br />

experimentale de encefalită autoimună, fumaraţii<br />

reduc eliberarrea de citokine proinflamatorii,<br />

limitează infiltrarea ţesutului nervos cu limfocite,<br />

macrofage/microglii, inhibă demielinizarea şi<br />

distrucţia axonală. Fumaraţii au activitate<br />

antioxidativă şi detoxifiantă. Experimental,<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

Lee DH, Linker RA, Gold R. Spotlight on fumarates. Int MS J.<br />

2008; 15: 12-18.<br />

2. Linker RA, Lee DH, Stangel M, Gold R. Fumarates for the<br />

treatment of multiple sclerosis: potential mechanisms of action<br />

and clinical studies. Expert Rev Neurother. 2008; 8: 1683-1690.<br />

3. DeAngelis T, Lublin F. Neurotherapeutics in multiple<br />

sclerosis: novel agents and emerging treatment strategies. Mt<br />

Sinai J Med. 2008; 75: 157-167.<br />

4. Multiple Sclerosis Therapy Consensus Group (MSTCG),<br />

Wiendl H, Toyka KV, Rieckmann P, Gold R, Hartung HP,<br />

Hohlfeld R. Basic and escalating immunomodulatory<br />

treatments in multiple sclerosis: current therapeutic<br />

recommendations. J Neurol. 2008; 255: 1449-1463.<br />

5. Mehta L, Schwid S, Arnold D et al. Proof of concept studies<br />

for tissue-protective agents in multiple sclerosis. Mult Scler.<br />

2009; 15: 542-546.<br />

6. Burton JM, O'Connor P. Novel oral agents for multiple<br />

sclerosis. Curr Neurol Neurosci Rep. 2007; 7: 223-230.<br />

7. Gasperini C, Cefaro LA, Borriello G, Tosto G, Prosperini L,<br />

Pozzilli C. Emerging oral drugs for multiple sclerosis. Expert<br />

Opin Emerg Drugs. 2008; 13: 465-477.<br />

8. Stangel M, Moharregh-Khiabani D, Linker RA, Gold R.<br />

Fumarat in der Behandlung der Multiplen Sklerose: Mögliche<br />

Wirkmechanismen und Studien Nervenarzt. 2008; 79: 212-217.<br />

derivaţii de acid fumaric ameliorează tabloul<br />

simptomatic şi histologic în encefalomielita<br />

autoimună la şoarece. Studii clinice de fază II au<br />

scos în evidenţă efectele terrapeutice ale<br />

fumaraţilor în RRMS. Actualmente sunt în curs de<br />

desfăşurare 2 studii clinice largi pentru<br />

confirmarea eficacităţii şi a siguranţei de utilizare a<br />

fumaraţilor în sclerozei multiple (MS). Fumaraţii<br />

ar putea fi asociaţi tratamentului cu medicamente<br />

DMD în scleroza multiplă.<br />

9. [No authors listed] BG 12: BG 00012, BG 12/Oral Fumarate,<br />

FAG-201, second-generation fumarate derivative--<br />

Fumapharm/Biogen Idec. Drugs R D. 2005; 6: 229-230.<br />

10. Wakkee M, Thio HB. Drug evaluation: BG-12, an<br />

immunomodulatory dimethylfumarate. Curr Opin Investig<br />

Drugs. 2007; 8: 955-962.<br />

11. Wierinckx A, Brevé J, Mercier D, Schultzberg M, Drukarch<br />

B, Van Dam AM. Detoxication enzyme inducers modify<br />

cytokine production in rat mixed glial cells.<br />

J Neuroimmunol. 2005; 166: 132-143.<br />

12. Kappos L, Gold R, Miller Dhet al. BG-12 Phase IIb Study<br />

Investigators. Efficacy and safety of oral fumarate in patients<br />

with relapsing-remitting multiple sclerosis: a multicentre,<br />

randomised, double-blind, placebo-controlled phase IIb study.<br />

Lancet. 2008; 372(9648):1463-1472.<br />

13. Schimrigk S, Brune N, Hellwig K et al. Oral fumaric acid<br />

esters for the treatment of active multiple sclerosis: an openlabel,<br />

baseline-controlled pilot study. Eur J Neurol. 2006; 13:<br />

604-610.<br />

14. Schilling S, Goelz S, Linker R, Luehder F, Gold R. Fumaric<br />

acid esters are effective in chronic experimental autoimmune<br />

encephalomyelitis and suppress macrophage infiltration. Clin<br />

Exp Immunol. 2006; 145: 101-107.<br />

15. Sorensen PS, Sellebjerg F. Oral fumarate for relapsingremitting<br />

multiple sclerosis.<br />

Lancet. 2008; 372(9648): 1447-1448.<br />

67


68<br />

MONITORIZAREA TRATAMENTULUI ANTICOAGULANT ORAL<br />

LA PACIENTII DIN AMBULATOR<br />

V. Dumitrascu 1 , Daniela Grecu 2 , Matusz Anca Alexandra 3 , Daliborca Vlad 4<br />

Rezumat. Intervalul terapeutic optim pentru<br />

tratamentul anticoagulant a fost revizuit ultima oara de<br />

catre Committee on Antithrombotic Therapy of the<br />

American College of Chest Physicians si de catre<br />

National Heart, Lung and Blood Institute, in anul 1998.<br />

Conform acestor recomandari, pentru majoritatea<br />

indicatiilor terapiei anticoagulante INR trebuie sa se<br />

situeze intre 2.0 si 3.0. In unele situatii, asa cum este<br />

cazul protezelor valvulare mecanice, INR trebuie sa se<br />

incadreze intre 2,5 si 3,5. In consecinta, indiferent de<br />

afectiunea pentru care se aplica terapia anticoagulanta<br />

Introducere<br />

Terapia anticoagulanta orala este monitorizata cu<br />

ajutorul timpului de protrombina (PT) dar mai ales<br />

cu ajutorul INR, ce face posibila compararea<br />

rezultatelor obtinute in diferite laboratoare.<br />

Intervalul terapeutic optim pentru tratamentul<br />

anticoagulant a fost revizuit ultima oara de catre<br />

Committee on Antithrombotic Therapy of the<br />

American College of Chest Physicians si de catre<br />

National Heart, Lung and Blood Institute, in anul<br />

1998. Conform recomandarilor acestuia, pentru<br />

majoritatea indicatiilor terapiei anticoagulante<br />

(tromboza venoasa, infarctul miocardic acut,<br />

fibrilatia atriala, embolism pulmonar) INR trebuie<br />

sa se situeze intre 2.0 si 3.0. In unele situatii, asa<br />

cum este cazul protezelor valvulare mecanice, INR<br />

trebuie sa se incadreze intre 2,5 si 3,5. In<br />

consecinta, indiferent de afectiunea pentru care se<br />

aplica terapia anticoagulanta orala, INR trebuie sa<br />

fie cuprins intre 2.0 si 3.5.<br />

Scopul studiului nostru este evaluarea tratamentul<br />

cu anticoagulante orale la pacientii ambulatori, pe<br />

baza determinarii INR si sa compararea valorilor<br />

obtinute cu intervalul optim recomandat.<br />

Material si metoda<br />

orala, INR trebuie sa fie cuprins intre 2.0 si 3.5. In<br />

cadrul studiul efectuat, am urmarit sa evaluam<br />

tratamentul cu anticoagulante orale la pacientii<br />

ambulatori, pe baza determinarii INR si sa comparam<br />

valori obtinute cu intervalul optim recomandat. Din cei<br />

303 pacienti evaluati, 47, 6% prezinta valori ale INR<br />

cuprinse intre 2.0 si 3.5, 30,7% au valori cuprinse intre<br />

1,7 si 2.0, 12,8% au INR sub 1,7 iar 8,9% au INR peste<br />

3,5. In concluzie, prin terapia anticoagulanta orala<br />

aplicata pacientilor ambulatori se respecta intervalul<br />

terapeutic optim recomandat.<br />

A fost monitorizat un numar de 303 pacienti cu<br />

tratament anticoagulant, ce s-au prezentat in<br />

ambulator pentru determinarea INR, intr-o<br />

perioada de doua luni. Pacientii au fost apoi<br />

impratiti in patru grupe, in functie de valoarea<br />

INR, dupa cum urmeaza:<br />

• grupa 1: INR sub 1,7<br />

• grupa 2: INR intre 1,7 – 2<br />

• grupa 3: INR intre 2 si 3,5<br />

• grupa4: INR peste 3,5<br />

Apoi s-a calculat media valorilor INR pentru<br />

fiecare grupa de valori, cat si distributia<br />

procentuala a pacientilor in fiecare grupa.<br />

Rezultate<br />

Distributia pacientilor pe grupele de valori<br />

(numeric si procentual) in functie de valoarea INR<br />

este prezentata in figura nr. 1 si figura nr. 2.<br />

Din cei 303 pacienti evaluati, 144 prezinta valori<br />

ale INR cuprinse intre 2.0 si 3.5, 93 au valori<br />

cuprinse intre 1,7 si 2.0, 39 au INR sub 1,7 iar 27<br />

au INR peste 3,5.<br />

Referitor la distributia procentuala, in studiul<br />

nostru 47, 6% dintre pacienti prezinta valori ale<br />

1 UMF”Victor Babes” Timisoara, Catedra de Farmacologie, 2 UMF”Victor Babes” Timisoara, Catedra de Biochimie<br />

3 Cabinet medicina de familie “Dr. Anca Alexandra Matusz”, 4 Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, medic<br />

rezident


INR cuprinse intre 2.0 si 3.5, 30,7% au valori<br />

cuprinse intre 1,7 si 2.0, 12,8% au INR sub 1,7 iar<br />

8,9% au INR peste 3,5.<br />

Media valorilor INR pentru fiecare grupa a fost<br />

urmatoarea:<br />

• grupa 1 – 1,3<br />

• grupa 2 – 1,9<br />

• grupa 3 – 2,6<br />

• grupa 4 – 6,6<br />

Discutii si concluzii<br />

Numar pacientilor ce necesita terapie<br />

anticoagulanta orala cronica a crescut simtitor in<br />

ultima perioada. Necesitatea monitorizarii acestei<br />

terapii se impune din doua motive: pe de o parte<br />

pentru verificarea eficacitatii tratamentului iar pe<br />

de alta parte pentru a surprinde aparitia<br />

complicatiilor, in special a riscului de aparitie a<br />

hemoragiilor. In momentul de fata determinarea<br />

INR reprezinta metoda standard pentru<br />

monitorizarea terapiei anticoagulante. INR (ratia<br />

internationala normalizata) se calculeaza folosind<br />

formula:<br />

INR = (PT pacient/PT mediu normal)ISI<br />

In momentul de fata, cei mai multi producatori de<br />

reactivi pentru determinarea PT si INR furnizeaza<br />

tromboplastina cu ISI (index international<br />

standardizat) cat mai apropiat de valoarea 1.0.<br />

Pentru cea mai mare parte a indicatiilor terapeutice<br />

este suficient un tratament anticoagulant moderat,<br />

cu valori ale INR cuprinse intre 2,0 si 3,5.<br />

Mentinerea INR in intervalul terapeutic depinde de<br />

o serie de factori, asa cum sunt factorii fiziologici,<br />

farmacologici, factori gastrointestinali sau aderenta<br />

pacientului la terapie.<br />

In studiul efectuat, am observat ca cea mai mare<br />

parte a pacientilor (aproape 50%) prezinta valori<br />

ale INR in intervalul terapeutic iar un procent<br />

semnificativ (aproximativ 31%) au o medie a<br />

valorilor INR foarte apropiata de limita inferioara<br />

(2.0).<br />

Se poate concluziona faptul ca o terapie bine<br />

condusa si supravegheata, aplicata unui pacient<br />

ordonat si compliant pe indicatiile terapeutice fac<br />

ca atingerea si mentinerea intervalului optim sa nu<br />

fie dificil de obtinut.<br />

69


BIBLIOGRAFIE<br />

1. J.A. Ginsberg, M. A. Crowther, R. H. White, T. L. Ortel<br />

Anticoagulation Therapy ASH Education Book January 1, 2001<br />

2001:339-357<br />

2. A. I. Schafer, M. N. Levine, B. A. Konkle, C. Kearon<br />

Thrombotic Disorders: Diagnosis and TreatmentASH<br />

Education Book January 1, 2003 2003:520-539<br />

70<br />

3. M. O'Donnell, J. Hirsh Establishing an Optimal<br />

Therapeutic Range for Coumarins: Filling in the GapsArch<br />

Intern Med March 22, 2004 164:588-590<br />

4. Fihn, SD, McDonell, M, Martin, D, et al Risk factors for<br />

complications of chronic anticoagulation: a multicenter study.<br />

Ann Intern Med 1993;118,511-520<br />

5. Dalen, JE, Hirsh, J Fifth ACCP Consensus Conference on<br />

Antithrombotic Therapy. Chest 1998;114(suppl),439S-769S


NEFROTOXICITATEA COLISTINEI: MULT ZGOMOT PENTRU<br />

NIMIC?<br />

Mihaela Moşneguţu 1 , Georgiana Marian 1 , O. C. Mungiu 2<br />

Polimixinele au fost descoperite in 1947 din<br />

diferite specii de Bacillus polymyxa. Indicaţia<br />

principală a polimixinelor au fost infecţiile cu<br />

germeni Gram negativ şi eficacitatea acestora a<br />

fost pe deplin dovedită, în infecţii cu diverse<br />

localizări . Totuşi, administrarea polimixinelor în<br />

anii 60 a fost asociată în diverse studii cu reacţii<br />

adverse toxice la nivel renal pentru procente mari<br />

ale pacienţilor incluşi, determinând diminuarea<br />

treptată a utilizării acestei clase de medicamente în<br />

practica clinică, pe măsură ce antibiotice noi, cu<br />

spectru similar şi toxicitate incomparabil mai mică<br />

au fost descoperite.1<br />

Deoarece administrarea intravenoasă a colistinei a<br />

fost asociată cu reacţii adverse de tip<br />

nefrotoxicitate si neurotoxicitate severe, chiar<br />

fatale, s-a creat impresia că este un medicament<br />

foarte toxic ceea ce a determinat abandonarea<br />

acestui medicament timp de aproape trei decenii.2<br />

Polimixinele constau în cinci componente chimic<br />

diferite (polimixina A, B, C, D şi E – colistina)<br />

dintre care doar polimixina B şi E au utilizare<br />

clinică. Industria farmaceutică comercializează<br />

colistina sulfat, utilizată oral şi topic şi<br />

colistimetatul sodic, utilizat parenteral, acesta din<br />

urmă fiind disponibil condiţionat în unităţi<br />

internaţionale pe gram sau în miligrame pe gram.<br />

Colistina a fost comercializată pentru prima dată în<br />

1959 ca primul antibiotic cu acţiune remarcabilă in<br />

vitro faţă de Pseudomonas aeruginosa. In anii 70,<br />

aminoglicozidele, considerate a fi mult mai puţin<br />

toxice au înlocuit treptat colistina, deşi este<br />

probabil ca nefro- şi neuro-toxicitatea constatate în<br />

primele studii clinice cu “colistin” să se datoreze<br />

unei confuzii de terminologie şi unei lipse de<br />

corelare a datelor in vitro cu caracteristicile sale<br />

farmacocinetice/farmacodinamice. Acest fapt este<br />

susţinut şi de studii recente care demonstrează că<br />

nefrotoxicitatea colistinei este mai mică decât a<br />

tobramicinei, aminoglicozid frecvent utilizat în<br />

infecţiile cu Pseudomonas aeruginosa şi alţi<br />

germeni Gram-negativ.3<br />

Interesul crescut pentru colistină a reapărut la<br />

mijlocul anilor 90, când emergenţa germenilor<br />

Gram-negativ multi-drog rezistenţi a devenit o<br />

problemă majoră în secţiile de terapie intensivă. La<br />

începutul anilor 2000, studiile clinice care evaluau<br />

eficacitatea şi siguranţa colistinei au crescut<br />

exponenţial şi datorită datelor in vitro care sugerau<br />

eficacitatea acestui asupra Acinetobacter baumanii,<br />

unul din germenii asociaţi frecvent asitenţei<br />

medicale care contribuie la rata crescută a<br />

deceselor la pacienţii în stare critică, datorită<br />

multiplelor rezistenţe la diverse clase de<br />

antibiotice, inclusive carbapeneme.<br />

Astfel, efectul bactericid rapid, spectrul relative<br />

ţintit, indicaţia în infecţii severe, ameninţătoare de<br />

viaţă şi rezistenţa foarte scăzută au readus colistina<br />

în prim-planul arsenalului therapeutic.<br />

O evaluare sistematică a literaturii, publicată în<br />

2006 de Falagas şi Kasiakou, compară datele vechi<br />

şi recente privind toxicitatea renală a colistinei,<br />

prin căutare în baza de date Pubmed, în perioada<br />

1950-mai 2005.4<br />

Au fost diferenţiate două perioade, 1962-1977,<br />

respectiv 1995-2005. În prima perioadă, deşi nu<br />

sunt furnizate detalii privind definirea<br />

nefrotoxicităţii, se remarcă incidenţe crescute ale<br />

acestei reacţii adverse, care ajung până la 36% la<br />

pacienţi cu afectare anterioară renală (boală renală<br />

acută sau cronică preexistentă) şi 20,2 % la restul<br />

pacienţilor.4 Un alt element interesant referitor la<br />

studiile din această etapă timpurie se referă la<br />

numărul relativ mare de pacienţi care au dezvoltat<br />

1 Antibiotice, Iaşi, 2 Disciplina de Farmacologie şi Algeziologie, UMF “Gr. T. Popa” Iaşi, Universitatea de Medicină şi<br />

Farmacie “Gr.T. Popa” Iaşi,<br />

71


insuficienţă renală acută după utilizarea<br />

colistimetatului sodic, în general intramuscular.<br />

Relevant pentru aceste observaţii ni se pare un<br />

studiu din 1970, în care pacienţi cu infecţii urinare<br />

şi pulmonare cu Klebsiella refractara la alte<br />

tratamente au fost trataţi cu 26 MUI (faţă de doza<br />

standard de 4 UI) administrate alternative<br />

intramuscular, intravenous şi inhalator, pe o durata<br />

medie de 9,7 zile.5 Toţi pacienţii au suferit<br />

insuficienţă renală acută, unii cu necroză tubulară,<br />

care a determinat în unele cazuri decesul.<br />

In a doua perioadă investigată de studiul lui<br />

Falagas şi Kasiakou, colistina a fost utilizată<br />

predominant pentru infecţii cu germeni gramnegativ<br />

multidrig rezistenţi, în sectiile de terapie<br />

intensivă, iar incidenţa nefrotoxicităţii a fost<br />

similară pentru colistina şi carbapeneme<br />

(aproximativ 14%).<br />

Un studiu relevant pentru această perioadă recentă<br />

este Ventilator-associated pneumonia due to<br />

colistin susceptible-only microorganisms, publicat<br />

în 2007, în care 61 de pacienţi cu pneumonie<br />

asociată ventilaţiei determinată de Pseudomonas<br />

aeruginosa sau Acinetobacter sensibile doar la<br />

carbapeneme (30) şi colistina (31) au fost<br />

investigaţi din punct de vedere al toxicităţii renale<br />

a antibioticelor utilizate, urmărind creatininemia.<br />

Datele demografice, afectarea funcţiei renale şi<br />

mortalitatea au fost similare în cele două grupuri.<br />

In ceea ce priveşte pacienţii cu funcţie renală<br />

normală la începutul antibioticoterapiei o parte<br />

dintre aceştia a suferit creşteri uşoare şi moderate<br />

ale creatininei serice, dar aproximativ jumătate din<br />

pacienţii cu niveluri iniţiale crescute ale creatininei<br />

au demonstrat scăderea nivelurilor serice în cursul<br />

tratmentului cu colistină.6<br />

Cauza discrepanţelor între datele vechi şi cele<br />

recente publicate de Falagas poate fi:<br />

evitarea administrării concomitente de<br />

medicamente nefro-sau neuro-toxice<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Jian Li - Colistin-associated renal failure: revisited, Southern<br />

Medical Journal, dec 2005<br />

2. D. J. E. Price and D. I. Graham - Effects of Large Doses of<br />

Colistin Sulphomethate Sodium on Renal Function, Br Med J<br />

1970;4;525-527<br />

3. Jian Li and Roger L. - Three ‘Cs’ of Colistin, Nation 2<br />

Newsletter No. 25 June 2006<br />

4. Falagas, Kasiakou - Toxicity of polymyxins: a systematic<br />

review of the evidence from old and recent studies, Crit Care.<br />

2006; 10(1)<br />

72<br />

dozajul atent (un fapt remarcat în studiile<br />

din prima perioadă fiind utilizarea aproape<br />

constantă a unor doze superioare celor standard)<br />

urmărire mai atentă şi o corectare precoce a<br />

tulburarilor hidro-electrolitice asociate afecţiunilor<br />

pentru care s-a utilizat colistina<br />

utilizarea colistimetatului sodic, considerat<br />

mai puţin toxic decât plomixina B<br />

Mecanismul prin care colistina acţionează<br />

nefrotoxic pare a se datora parţial componentei Damino<br />

acid şi constă în creşterea permeabilităţii<br />

membranare, cu influx crescut de cationi, anioni si<br />

apă, determinând în final liza celulară.<br />

In concluzie, polimixinele sunt antibiotice<br />

valoroase în tratamentul infecţiilor din terapie<br />

intensiva, recent reintroduse în tratamentul<br />

pacienţilor cu tulpini multidrog rezistente ale<br />

germenilor Gram-negativi. Deşi nefrotoxicitatea şi<br />

neurotoxicitatea reprezintă reacţiile adverse cele<br />

mai importante ale colistinei , datele colectate din<br />

literatura recentă sugerează că utilizarea colistinei<br />

este asociată cu reacţii adverse renale mai puţine şi<br />

mai puţin severe decât se ştia la începutul anilor<br />

60. Sunt, totuşi, necesare precauţii când colistina<br />

este administrată la pacienţi cu disfuncţie renală,<br />

precum şi clarificarea inadvertenţelor privind<br />

terminologia (colistina vs colistimetat sodic) şi<br />

dozajul optim ale acestui antibiotic (6 milioane UI<br />

pe zi în trei doze echivalent cu 240 480 mg pe zi în<br />

trei doze) în deplină concordanţă cu caracteristicile<br />

farmacologice ale colistimetatului sodic, derivate<br />

din profilul farmacocinetic/farmacodinamic.<br />

In aceste condiţii, temerile exagerate ale anilor 70,<br />

privind toxicitatea severă a colistinei, par<br />

supradimensionate, acesta rămânând un antibiotic<br />

de primă intenţie şi o soluţie de salvare în infecţiile<br />

cu germeni gram-negativ multidrog rezistenţi, cu<br />

toxicitate renală similară altor clase de<br />

medicamente indicate de elecţie în astfel de infecţii<br />

severe (cum sunt carbapenemele).<br />

5. D. J. E. Price, D. I. Graham - Effects of large doses of<br />

Colistin Sulphomethate sodium on renal function., B.CH.<br />

British Medical Journal, 1970, 4, 525-527<br />

6. F.G. Rios, C.M. Luna, B. Maskin, A. Saenz Valiente, M.<br />

Lloria, S. Gando, C. Sosa, S. Baquero, C. Llerena, C. Petrati<br />

and C. Apezteguia - Ventilator-associated pneumonia due to<br />

colistin susceptible-only microorganisms, Eur Resp J 2007, 30,<br />

307-313<br />

7. David Landman, Claudiu Georgescu, Don Antonio Martin,<br />

and John Quale – Polymyxins revisited, Clinical Microbiology<br />

Reviews, July 2008, Vol. 21, No. 3, 449-465


ASOCIEREA DE GINKGO-BILOBA: O STRATEGIE TERAPEUTICĂ<br />

ÎN SCOPUL DIMINUĂRII RISCULUI DE SINDROM SEROTONINIC<br />

LA SERTRALINĂ<br />

Victor Cojocaru*♣, Luiza Elena Cojocaru♠, Bogdan Ionel Tamba*, Ostin C.<br />

Mungiu*<br />

Abstract.<br />

GINKGO-BILOBA: A THERAPEUTIC<br />

STRATEGY TO DECREASE THE SEROTONIN<br />

SYNDROME INDUCED BY SERTRALINE<br />

In the Psychiatry Cabinet of the „Sf Spiridon” Hospital<br />

Ambulatory, between the 1st of January and the 31st of<br />

December 2007 there have been prescribed 721 new<br />

Sertraline treatments either as mono-, or politherapy.<br />

388 of them received supplementary treatment with<br />

Introducere<br />

În Cabinetul de Psihiatrie al Ambulatorului<br />

Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi, depresia (şi<br />

componentele depresive ale tulburărilor obsesivcompulsive,<br />

tulburărilor de anxietate, tulburărilor<br />

de conduită alimentară, tulburărilor bipolare, etc.)<br />

şi durerea constituie marea majoritate a motivelor<br />

consultaţiilor. Dat fiind caracterul de „psihiatrie de<br />

legătură” al cabinetului şi, în consecinţă,<br />

importanta încărcătură patologică a pacienturii,<br />

evitarea interacţiunilor medicamentoase şi a<br />

efectelor secundare la medicaţia prescrisă<br />

constituie unul din obiectivele urmărite în mod<br />

constant. Aceste caracteristici au determinat faptul<br />

ca Sertralina să fie unul din medicamentele cele<br />

mai des prescrise, atât ca antidepresiv, cât şi în<br />

calitate de co-analgezic, datorită complianţei sale<br />

cardiace şi vasculare, a bunelor rezultate<br />

terapeutice, dar şi a relativei sale tolerabilităţi.<br />

În aceste condiţii, singurul efect advers a<br />

cărui apariţie rară am considerat-o a fi deranjantă,<br />

este sindromul serotoninic. În literatură, el are o<br />

frecvenţă necunoscută şi disputată. Din datele<br />

cabinetului nostru pe ultimii 4 ani, ea variază anual<br />

între 0,2 % şi 6 %, pentru toate antidepresivele<br />

folosite, luând în calcul toate formele de intensitate<br />

raportate, atât în cursul monoterapiilor , cât şi, mai<br />

Ginkgo Biloba. There have been registered 42 cases<br />

with Serotonin Syndrome, from which only 7 where<br />

belonging to the Ginko Biloba group. These data are<br />

discussed according to the literature information and<br />

suggestions provided by GeneMedRx software.<br />

Keywords: SEROTONINE SYNDROM,<br />

SERTRALINE, GINKGO BILOBA, CYP2A19,<br />

CYP3A4.<br />

ales, în caz de politerapie. Desigur, apariţia acestui<br />

sindrom ţine şi de instrucţia medicilor care<br />

prescriu, de experienţa acestora, iar raportările,<br />

mai ales în cazul depresiilor, sunt influenţate<br />

profund de starea pacientului.<br />

Ca atare, printre alte strategii menite a<br />

minimaliza riscul de apariţie a sindromului<br />

menţionat, am urmărit co-adminstrarea unui<br />

produs medicamentos menit a diminua cantitatea<br />

de 5HT care stimulează receptorii 5HT2A mai ales<br />

la începutul tratamentului şi am ales extractul de<br />

Ginkgo Biloba.<br />

Metodă şi rezultate<br />

Prezentul studiu se înscrie pe linia<br />

cercetărilor noastre anterioare referitoare la<br />

farmacologia substanţelor psihotrope şi a<br />

conalgezicelor . Ea este parte a platformei de<br />

cercetări a Centrului de Excelenţă pentru Studiul şi<br />

Terapia Durerii Iaşi.<br />

Metodologia de desfăşurare a prezentului<br />

studiu a fost extrem de simplă. Pe durata anului<br />

calendaristic 2007, din consultaţiile cabinetului<br />

care au primit tratament cu Sertraline ca<br />

monoterapie sau ca parte a unui tratament<br />

complex, în mod aleator, jumătate au primit în<br />

mod suplimentar un preparat de Ginkgo Biloba.<br />

* Centrul de Excelenţă pentru Studiul şi Terapia Durerii Iaşi, ♠ Spitalul de Urgenţe Pentru Copii „Sf Maria” Iaşi, ♣<br />

Spitalul de Ungenţe „Sf. Spiridon” Iaşi<br />

73


Administrarea de Ginkgo Biloba a precedat<br />

întotdeauna cu 24 de ore pe cea de Sertralină.<br />

Dozele recomandate au fost de 50 mg pentru<br />

Sertralină în priză unică, administrată dimineaţa<br />

(diferit faţă de indicaţiile producătorilor) şi de 40<br />

mg în două prize, dimineaţa şi la prânz pentru<br />

Ginkgo Biloba. Produsele comerciale administrate<br />

au fost Serlift (Terapia Ranbaxy), Stimuloton<br />

(Egis) şi Asentra (Krka) pentru Sertralină. Singurul<br />

produs folosit pentru Gingko a fost Bilobil (Krka).<br />

La stabilirea preparatelor utilizate au fost luate în<br />

calcul strict criteriiile farmacoeconomice şi de<br />

adresabilitate.<br />

Între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2007 s-au<br />

eliberat un număr de 721 de prescripţii de<br />

Sertralină reprezentând tratamente de novo. Dintre<br />

acestea 704 au furnizat raportări după prima lună<br />

de tratament, în 42 de cazuri înregistrându-se<br />

fenomene de tipul sindromului serotoninergic.<br />

Numai 15 dintre acestea au fost atât de puternice<br />

încât să determine pacientul să întrerupă<br />

tratamentul. În aceste cazuri, cauza determinantă a<br />

fost akatisia şi simptomele vegetative care au<br />

încetat spontan la oprirea terapiei. Nu au fost<br />

necesare spitalizări, intervenţiile necesare fiind<br />

furnizate prin consultaţie telefonică. Un singur caz,<br />

neinclus printre cele menţionate a fost însoţit de<br />

hipotensiune ortostatică şi a apărut la o pacientă<br />

sub tratament cronic cu 100 mg/zi de Sertralină<br />

care a urmat un tratament suplimentar cu<br />

Tramadol, fără a-şi informa medicul curant despre<br />

terapia psihiatrică. Nici în acest caz nu a fost<br />

necesară spitalizarea. De remarcat că din totalul de<br />

704 de tratamente urmărite, 388, adică mai bine de<br />

jumătate au beneficiat de aport de Ginkgo Biloba.<br />

De remarcat că din cele 316 fără „protecţie” s-a<br />

înregistrat majoritatea cazurilor de sindrom<br />

serotoninergic (35 de cazuri din 42) în schimb,<br />

toate cele 7 cazuri (din 42) înregistrate sub terapie<br />

mixtă au fost destul de severe pentru a necesita<br />

întreruperea administrării de Sertralină.<br />

Desigur, nu s-a efectuat un calcul statistic<br />

pentru că studiul a fost o observaţie clinică şi nu o<br />

investigaţie, caz în care criteriile de selecţie şi<br />

desfăşurare ar fi fost altele. Totuşi, raportul<br />

covârşitor în favoarea „protecţiei” cu Ginkgo<br />

Biloba (35:7) sugerează că această acţiune ar putea<br />

avea substrat real. Aspectele înregistrate au fost<br />

discutate comparativ cu datele din literatură şi<br />

recomandările programului GeneMedRx.<br />

Discuţii<br />

Sindromul serotoninergic (sau furtuna<br />

serotoninergică, cum i se mai spune) este cel mai<br />

important efect advers al psihofarmacologiei<br />

antidepresivelor de nouă generaţie, cu precădere<br />

întâlnit în cazul inhibitorilor selectivi de recaptare<br />

a serotoninei (ISRS). El este facilitat, cel mai<br />

adesea, de coadministrarea unor alte medicaţii, dar<br />

poate fi întâlnit şi în cazul monoterapiei .<br />

Manifestările clinice sunt încadrate în triada<br />

74<br />

diagnostică delirium, rigiditate neuromusculară<br />

rigiditate (rigor mortis-like, ce poate duce la<br />

lactacidoză, convulsii) şi hipertermie. În practică,<br />

arareori ajung să atingă asemenea intensităţi. Se<br />

înregistrează însă forme uşoare în care primează<br />

akatisia (neliniştea psihomotorie), anxietatea,<br />

tulburările digestive de la amplificarea zgomotelor<br />

intestinale şi până la diaree, sialoree, diaforeză,<br />

precum şi forme uşoare de clonus spontan, sau<br />

inductibil . Cel mai adesea, sindromul se rezumă<br />

însă doar la o perioadă scurtă de akatisie care<br />

dispare de la sine şi care nu determină pacientul să<br />

întrerupă administrarea tratamentului, atitudine<br />

riscantă din moment ce manifestarea are potenţial<br />

letal.<br />

Fenomenele fiziopatologice incriminate în<br />

producerea sindromului sugerează implicarea<br />

receptorilor 5TH2A, în special a acelora din<br />

nucleii rafeului cu situare Mezencefalică şi<br />

responsabili de reglarea temperaturii. Aceştia, upregularizaţi<br />

prin deficitul serotoninergic<br />

preexistent (vezi ipoteza monoaminergică a<br />

depresiei), reacţionează violent la excesul brusc de<br />

neuromediator de care se pomenesc înconjuraţi.<br />

Sertralina ((1S,4S)-4-(3,4-dichlorophenyl)-<br />

N-methyl-1,2,3,4-tetrahydronaphthalen-1-amine)<br />

este un inhibitor selectiv de recaptare a serotoninei<br />

cu o potenţă antidepresivă comparabilă cu a<br />

triciclicelor, dar cu efecte secundare mult<br />

diminuate. Circulă legată 98,5% de proteine,<br />

concentraţia plasmatică este atinsă în 4-6 ore iar<br />

T1/2=13-45 ore, cu mult mai mare la femei (32<br />

ore) decât la bărbaţi (22 ore). Metabolizarea sa se<br />

face prin dez-metil, prin forma dezaminată, sau<br />

printr-un metabolit N-carbamoxyl-glicuronidat. Ea<br />

se petrece (conform unui studiu Pfizer ) în mare<br />

parte în microzomii hepatici sub influenţa<br />

enzimelor citocromului P 450. Cea mai importantă<br />

cale, cea dez-metilată evidenţiază clearance-uri de<br />

20 de ori mai mari decât cea dezaminată şi se<br />

realizează în principal prin intervenţia sistemului<br />

CYP2B6. Mult mai puţin implicate sunt căile<br />

CYP2C19, CYP2C9, CYP3A4 şi CYP2D6. MAO-<br />

B şi, într-o mai mică măsură, MAO-A catalizează<br />

şi ele dezaminarea. N-carbamoxyl-glicuronidarea<br />

s-a dovedit a fi catalizată de UGT1A1. Teoretic,<br />

implicarea atâtor de multe sisteme enzimatice<br />

sugerează că nu ar trebui să existe un agent<br />

farmacologic, sau un anume polimorfism genetic<br />

care să poată influenţa determinant farmacologia<br />

sertralinei.<br />

Ginkgo Biloba, un extract natural care<br />

poartă o tradiţie medicală populară milenară,<br />

conţine, în mod obişnuit, două tipuri de compuşi:<br />

ginkgolide şi flavonide. Ginkgolidele sunt compuşi<br />

diterpenici piro-nonanici (dipertene poliactonice),<br />

polihidroxilaţi care au în componenţă un radical de<br />

tip terţ-butil. În extracte au fost identificate patru<br />

asemeneaa ginkogide: A, B, C, J şi M. Flavonele<br />

sunt de tipul esterilor 3-glucozid, 3 rhamnozid, 3<br />

rutozid quercetol-ului, kämpferol-ului, luteol-ului.


Se mai întâlnesc, de asemenea, şi alte substanţe:<br />

Bilobetol, Ginkgetol, Proantociani. După Rxlist ,<br />

substanţele extractului sunt: Acacetin,<br />

acenapthene, acetic-acid, afzelin, alanine,<br />

amentoflavone, g-aminobutyric-acid, anacardicacid,<br />

apigenin, arabinose, arginine, ascorbic-acid,<br />

ash, asparagine, aspartic-acid, betulaprenols,<br />

bilobalide, bilobanone, bilobetin, bilobol, butyricacid,<br />

calcium, calcium-oxalate, caproic-acid,<br />

caprylic-acid, carbohydrates, cardanol, cardol,<br />

beta-carotene, d-catechin, ceryl-alcohol tw, citricacid,<br />

copper, p-coumaric-acid, p-cymene, cysteine,<br />

cystine, -(e)-dihydroatlantone jsg, -(z)dihydroatlantone<br />

jsg, -dimethyl--diisopropylbenzene,<br />

dna - fl(male), docosanol, elemol,<br />

l-epicatechin, l-epigallocatechin, alphaethyllathosterol,<br />

beta-eudesmol, gamma-eudesmol,<br />

fat, fiber, formic-acid, fructose, gadoleic-acid,<br />

galactose, d-gallocatechin, ginkgetin, ginkgol,<br />

ginkgolic-acid, ginkgolide-a, ginkgolide-acid,<br />

ginkgolide-b, ginkgolide-c, ginkgolide-m, ginnol,<br />

ginnon, d-glucaric-acid, glucomannan, glucose,<br />

glutamic-acid, glycine, -heptacosanol,<br />

hexacosanol, alpha-hexenal, histidine, homoserine,<br />

hydroginkgolic-acid, -hydroxyanacardic-acid, -<br />

hydroxyginkgolic-acid, -hydroxykynurenic-acid,<br />

alpha-ionone, beta-ionone, ipuranol, iron,<br />

isoginkgetin, isoleucine, -isopropylphenol,<br />

isorhamnetin, kaempferol, kaempferol--o-alpha('p-coumaroyl-glucosyl-beta--rhamnoside),<br />

kaempferol--rhamno-glucoside, kaempferolrutinoside,<br />

leucine, trans-linalool-oxide, linoleicacid,<br />

alpha-linolenic-acid, luteolin, lysine,<br />

magnesium, manganese, mannan, mannose,<br />

methionine, ''-methoxybilobetin ''methoxypyridoxine,''-o-methylmyricetinrutinoside,<br />

myristic-acid, niacin, nonacosane, -<br />

nonacosanol, nonacosanol, octacosanol, oleic-acid,<br />

-(e)--oxo-dihydroatlantone, palmitic-acid,<br />

palmitoleic-acid, pantothenic-acid -(pentadec-enyl)--di-hydroxybenzoic-acid,zz''-(-pentadien-diyl)diphenol,<br />

pentosans, pentosans,<br />

phenylalanine, phosphorus, pinitol, pulnin,<br />

tassium, procyanidin, prodelphinidin, proline,<br />

propionic-acid, protein, quercetin, quercetin--oalpha('-p-coumaroyl-glucosyl-beta--rhamnoside),<br />

quercetin-rhamnoglucoside, quercetin--rutinoside<br />

quinic-acid, raffinose, riboflavin, sciadopitysin,<br />

sequoyitol, serine, alpha-sesamin, shikimic-acid,<br />

sitosterol, sodium, spinasterol, starch, stearic-acid,<br />

stigmasterol, succinic-acid, sucrose, tannin,<br />

thiamin, threonine, thymol, p-tolyl-propylene,<br />

tricetin, -trimethyl-dihydronaphthalene,<br />

tryptophan, tyrosine, uroshiols valerianic-acid,<br />

valine, wax, xylose, zinc.<br />

Ca o consecinţă a acestui polimorfism,<br />

farmacologia extractelor este vagă şi controversată.<br />

Contraindicaţiile derivate din interacţiuni fac<br />

referire la asocierea cu acidul acetilsalicilic, cu<br />

inhibitoarele de coagulare sau cu antidiabeticele<br />

orale . NEMJ descrie un caz de hemoragie oculară<br />

spontană în urma administrării de Ginkgo Biloba.<br />

Mai mult, datele de literatură acreditează extractele<br />

ca având proprietăţi inhibitoare enzimatice pe<br />

CYP2C9, şi CYP2E1 pentru extractul total, numai<br />

pe CYP2C9 pentru fracţiunile terpenoidice şi pe<br />

CYP2C9, CYP1A2, CYP2E9, şi CYP3A4 pentru<br />

cele flavonoidice . Aceste studii sunt susţinute de<br />

raportările referitoare la precipitarea crizelor de<br />

epilepsie la pacienţii care au ingerat Ginkgo<br />

Biloba, dacă acceptăm efectul anticonvulsivantelor<br />

a scăzut prin interacţiunea pe CYP2C19.<br />

O monografie despre Ginkgo Biloba infirmă<br />

această părere, considerând că efectul produsului<br />

asupra CYP2C9, CYP3A4, CYP1A2 şi CYP2D6<br />

este minim. Totuşi, autorul dă gir studiilor care<br />

demonstrează diminuarea ASC a Omeprazolului<br />

prin co-administrarea de extract .<br />

Iarăşi, părerile despre acţiunea asupra MAO sunt<br />

împărţite. Unii au găsit dovezi ale inhibiţei<br />

acestora, alţii neagă aceste descoperiri. Alţi autori<br />

acreditează extractul ca inductor enzimatic pentru<br />

CYP2B6, CYP3A4, UGT1A1, MDR1 şi MRP2 .<br />

Programul GeneMedRx sugerează că<br />

Ginkgo Biloba are potenţa de a diminua efectul<br />

Sertralinei prin inducţia pe CYP2A19 şi CYP3A4<br />

(fig 1.)<br />

În fine, reversarea prin Flumazenil a unei<br />

come provocate de extract la o femeie cu<br />

Alzheimer care se afla sub tratament cu Trazodonă<br />

pare să constituie argumentul pentru efectele<br />

agoniste GABA prin acţiune directă pe receptorul<br />

benzodiazepinic6 şi posibilă inducţie pe CYP3A4.<br />

Concluzii<br />

În ciuda efectelor „protective” furnizate de Ginkgo<br />

Biloba, nu am înregistrat diminuări observabile<br />

clinic ale eficacităţii antidepresive sau<br />

coanalgezice a antidepresivului care să justifice<br />

ipoteza unei inducţii enzimatice substanţiale.<br />

Nu am sesizat niciun fel de alte manifestări<br />

GABA-like induse de extract care să justifice<br />

efectul de aparentă protecţie împotriva sindromului<br />

serotoninergic.<br />

Ca atare concluzionăm că asocierea<br />

Sertralinei cu Ginkgo Biloba este utilă în terapiile<br />

durerii şi în cele de natură psihiatrică, iar eforturile<br />

trebuie continuate în această direcţie.<br />

Profilul genetic al pacientului nu reprezintă un<br />

deziderat absurd pentru mileniul al treilea şi ar fi<br />

deosebit de util de cunoscut ÎNAINTE de<br />

începerea unui tratament cu antidepresiv.<br />

Folosirea programelor de interacţiuni<br />

medicamentoase, mai ales în cazul politerapiilor<br />

trebuie să devină o uzanţă pentru clinicieni.<br />

În fine, contribuţia „protectivă” a extractului<br />

trebuie, totuşi, stabilită, atât prin studii de<br />

farmacogenomică, cât şi prin investigaţii clinice<br />

efectuate în regim dublu orb..<br />

75


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Sternbach H, The Serotonine Syndrome, Am J Psychiatry,<br />

1991, 148(6): 705-713.<br />

2. Ozdemir S, Yalung I, Aker AT, Serotonin Syndrome<br />

Associated With Sertraline Monotherapy<br />

3. at Therapeutic Doses, Progress in Neuro-<br />

Psychopharmacology & Biological Psychiatry, 2008, 32: 897–<br />

898.<br />

4. Cojocaru V, Cojocaru LE, Mungiu OC, Analiza efectelor<br />

adverse şi interacţiunilor trazodonei prescrise la Cabinetul de<br />

Psihiatrie al Ambulatorului „Sf Spiridon” Iaşi în perioada 31<br />

ianuarie 2006-31 ianuarie 2007, Sibiul Medical, 2008, 2, Vol<br />

19: 158-162.<br />

5. Mills KC, Serotonin Syndrome: A Clinical Update, 1997,<br />

Critical Care Clinics, !3(4): 763-783.<br />

6. Jackson N, Doherty J, Coulter S, Neuropsychiatric<br />

Complications of Commonly Used Palliative Care Drugs,<br />

Postgrad Med J, 2008; 84: 121-126.<br />

7. Prator BC, Serotonin Syndrome, J Neurosci Nurs, 2006;<br />

38(2): 102-105.<br />

8. Stahl MS, Stahl`s Essential Pharmacology. Neuroscientific<br />

Basis and Practical Applications, Third Edition, Cambridge<br />

University Press, New York, 2008, 595-597.<br />

9. Katzung GB, Basic and Clinical Pharmacology, 10th<br />

Edition, Lange Medical Books, McGraw-Hill Companies Inc.,<br />

New York, 2007.<br />

10. Scott Obach R, Cox L, Tremaine LM, Sertraline is<br />

Metabolized by Multiple Cytochrome P 450 Enzymes,<br />

Monoamine Oxydazes, and Glucuronyl Transferazes in Human:<br />

An In Vitro Study, Drug Metabolism and Disposition, 2005;<br />

33: 262-270.<br />

11. http://www.rxlist.com/ginkgo-biloba-drug.htm la 2 mai<br />

2009.<br />

76<br />

12. Sadler C, Charrois TL, Vohra S, Ginkgo Biloba: Practical<br />

Management of Adverse Effects and Drug Interactions,<br />

CPJ/RPC, 5, 139: 32-35.<br />

13. Uchida S, Yamada H, Maruyama S, Ohmory Y, Watanabe<br />

H, et al, Effects of Gikgo Biloba Extract on Pharmacokynetics<br />

and Pharmacodynamics of Tolbutamide and Midazolam in<br />

Healthy Volunteers, J Clin Pharmacol, 2006, 46(11): 1290-<br />

1298.<br />

14. Rosenblatt M, Spontaneous Hyphema Associated with<br />

Ingestion of Ginkgo biloba Extract, NEMJ, 1997, 15, 336:<br />

1108.<br />

15. Gaudineau C, Beckerman R, Welbourn S, Auclair K,<br />

Inhibition of Human P 450 Enzymes by Multiple Constituents<br />

of the Ginkgo Biloba Extract, Biochemical and Biophysical<br />

Research Communications, 318, 4: 1072-1078.<br />

16. Granger AS, Ginkgo Biloba is Precipitating Epileptic<br />

Seizures, Age Ageing, 2001, 30(6):523-5.<br />

17. Tracy ST, Kingston RL, Herbal Products: Toxicology and<br />

Clinical Pharmacology 2nd Edition, Springer-Verlag New<br />

York: LLC; 2006.<br />

18. Yin OQ, Tomlinson B, Waye MM, Chow AH, Chow MS,<br />

Pharmacogenetics and Herb-Drug Interactions: Experience<br />

With Ginkgo Biloba and Omeprazole, Live Sci, 2004,<br />

14(12):841-50.<br />

19. White H, Scates PW, Cooper BR. Extracts of Ginkgo<br />

Biloba Leaves Inhibit Monoamine Oxidase, Life Sci,<br />

58(16):1315-21.<br />

20. Li L, Stanton JD, Tolson AH, Luo Y, Wang H, Bioactive<br />

Terpenoids and Flavonoids From Ginkgo Biloba Extract Induce<br />

the Expression of Hepatic Drug-Metabolizing Enzymes<br />

Through Pregnane X Receptor, Constitutive Androstane<br />

Receptor, and Aryl Hdrocarbon Rceptor-Mediated Pathways,<br />

Pharm Res, 2009, 26(4):872-82.


STUDIU PRIVIND BIOCOMPATIBILITATEA UNUI MATERIAL<br />

COMPOZIT DIN NANOFIBRE DE POLIURETANUREE<br />

FUNCTIONALIZATE CU NANOPARTICULE DE ARGINT<br />

Hagiu B.A 1 ., Tura V 1 ., Ciobanu C. 2 , Mihaila D. 3 , Fantanaru M 4 ., Mungiu O.C. 5<br />

Abstract.<br />

STUDY ON BIOCOMPATIBILITY OF A<br />

COMPOSITE MATERIAL MADE OF<br />

POLYURETHANEUREA NANOFIBERS<br />

FUNCTIONALIZED WITH SILVER<br />

NANOPARTICLES<br />

Intramuscular implantation in rabbits of a<br />

composite material made of polyurethaneurea nanofibers<br />

Cercetările noastre anterioare privind<br />

biocompatibilitatea poliuretanurei dopată cu<br />

nanoparticule de argint au relevat că în urma<br />

implantării subcutanate a acestui material reacţia<br />

inflamatorie este redusă iar cicatrizarea plăgii<br />

operatorii este accelerată printr-un proces de<br />

stimulare a celulelor stem a foliculilor piloşi (3, 4,<br />

5, 6). În această lucrare ne propunem evaluarea<br />

biocompatibilităţii unui material compozit din<br />

nanofibre de poliuretanuree funcţionalizate cu<br />

nanoparticule de argint prin implantare<br />

intramusculară la iepure.<br />

Materiale şi metodă<br />

Cercetările au fost efectuate pe 12 iepuri<br />

masculi de rasă neozeelandez, în vârstă de 2 ani, la<br />

6 efectuându-se inplante intramusculare cu<br />

eşantioane de material alcătuit din nanofibre din<br />

poliuretanuree iar la 6 implante intramusculare cu<br />

eşantioane din varietatea funcţionalizată cu<br />

nanoparticule de argint. Implantele au fost<br />

efectuate în zona lombară, la nivelul pielosului<br />

trunchiului (m. cutaneus trunci). Trebuie menţionat<br />

faptul că biocompatibilitatea poliuretanureei a fost<br />

evaluată anterior de către colectivul nostru de<br />

cercetare prin implantare subcutanata tot la iepure<br />

(3, 4, 5, 6), deci prezenta lucrare constituie o<br />

continuare a acestor studii de biocompatibilitate.<br />

Eşantioanele de membrana neţesută din nanofibre<br />

de poliuretanuree au fost preparate prin<br />

electrospinning, utilizand o soluţie de<br />

1 U.A.I.C. Iasi, 2 I.C.M.P.P. Iasi, 3 Spitalul „Sf. Maria”, Iaşi , 4 U.S.A.M.V. Iasi, 5 U.M.F. Iasi<br />

functionalized with silver nanoparticles do not cause<br />

inflammatory reaction, tolerability being very good. The<br />

composite material has prospects in tissue engineering<br />

because polyurethaneurea nanofibers functionalized with<br />

silver nanoparticles have served to support the<br />

proliferation of fibroblaste young cells that are involved<br />

in the process of healing.<br />

poliuretanuree în dimetilformamidă cu o<br />

concentraţie de 12% polimer. Nanoparticulele de<br />

argint au fost obţinute în etapa de sinteză a<br />

polimerului, macromoleculele acţionând ca<br />

stabilizator dimensional. Ca urmare,<br />

nanoparticulele de argint au rezultat cu o<br />

distribuţie dimensională foarte bună, în intervalul<br />

2-10 nanometri, cunoscută din literatură ca fiind<br />

ideală pentru aplicaţiile biomedicale (1).<br />

Nanofibrele de poliuretanuree au prezentat<br />

diametre pe secţiune în intervalul 200 – 270<br />

nanometri, fiind aranjate într-o structură<br />

tridimensională cu pori de ordinul 2-4 micrometri,<br />

cu conectivitate tridimensională perfectă pentru<br />

susţinerea şi dezvoltarea dirijiată a celulelor.<br />

Membranele au fost secţionate în eşantioane cu<br />

dimensiuni de 1x1 cm2. Operaţia de implantare s-a<br />

efectuat sub anestezie cu procaină, respectând<br />

normele de protecţie a animalelor. După o<br />

săptămână, tot sub anestezie, eşantioanele au fost<br />

extrase împreună cu ţesuturile adiacente. Probele<br />

tisulare împreună cu eşantioanele de material<br />

compozit au fost fixate în formol neutru (15%),<br />

apoi prelucrate prin includere în parafină. S-au<br />

efectuat la microtom sectiuni de 4 µm care au fost<br />

colorate prin metoda hematoxilină-eozină.<br />

Rezultate şi discuţii<br />

Din punct de vedere macroscopic am<br />

constatat un proces de cicatrizare mai accelerat la<br />

nivelul plăgilor operatorii corespunzătoare<br />

77


implantelor cu nanofibre funcţionalizate cu<br />

nanoparticule de argint. Analiza microscopică a<br />

relevat o reacţie inflamatorie foarte slaba produsă<br />

de implantele din nanofibre de poliuretanuree şi<br />

absenţa totală a reacţiei inflamatorii la locul<br />

implantării nanofibrelor din poliuretanuree<br />

funcţionalizate cu argint. Acest fapt relevă o<br />

puternică acţiune antiinflamatoare a argintului,<br />

cunoscut fiind faptul că ţesutul muscular<br />

reacţionează de obicei printr-o reacţie inflamatorie<br />

intensă la prezenţa unui corp străin. Varietatea de<br />

material functionalizata cu argint a aderat la tesutul<br />

conjunctiv, datorita materialului colagenic sitetizat<br />

de fibroblaste (fig. 2, 3). Un alt aspect relevat de<br />

analiza microscopică este proliferarea<br />

fibroblastelor printre nanofibrele de poliuretanuree<br />

funcţionalizate cu nanoparticule de argint, celulele<br />

având o răspândire relativ omogenă. Fenomenul a<br />

fost constatat în zonele de contact ale materialului<br />

cu fascia musculară. Pentru varietatea de material<br />

alcătuită numai din nanofibre de poliuretanuree nu<br />

a fost constatat acest fenomen. Este de remarcat şi<br />

faptul că la limita cu ţesutul conjunctiv al fasciei<br />

musculare au proliferat fibroblaste adulte, alungite,<br />

în timp ce în interiorul materialului mai mult<br />

fibroblaste tinere, rotunde (fig. 3). Conform<br />

ipotezei formulate de Robert Becker în 1985<br />

stimularea regenerării celulare de către argintul<br />

ionic se face printr-un mecanism de dediferenţiere<br />

a fibroblastelor, din celulele primitive astfel<br />

78<br />

formate rezultând apoi celule caracteristice<br />

diferitor ţesuturi (2, 7). Aspectele histologice<br />

constatate de noi pot fi un argument în sprijinul<br />

acestei teorii şi implicit al mecanismului de<br />

regenerare tisulara prin dediferenţiere fibroblastică<br />

al argintului. Acest mecanism ar putea fi implicat<br />

şi în fenomenul de stimulare a celulelor stem ale<br />

foliculilor piloşi constatat de noi în cazul<br />

implantelor subcutanate cu materiale<br />

biocompatibile funcţionalizate cu nanoparticule de<br />

argint (6) (fig. 4). Faptul că materialul compozit<br />

din nanofibre din poliuretanuree funcţionalizate cu<br />

argint serveşte ca matrice pentru proliferarea unor<br />

forme tinere de fibroblaste, celule cu rol esenţial în<br />

procesul de cicatrizare, recomandă materialul<br />

respectiv pentru ingineria tisulară.<br />

Concluzii<br />

1. În situaţia implantării intramusculare a<br />

unui material nanofibrilar din poliuretanuree<br />

funcţionalizat cu nanoparticule de argint reacţia<br />

inflamatorie este absentă, ceea ce denotă o<br />

tolerabilitate excelentă a acestui material.<br />

2. Nanofibrele din poliuretanuree<br />

funcţionalizate cu argint au servit ca suport pentru<br />

proliferarea unor fibroblaste tinere, celule cu rol<br />

esenţial în cicatrizare, fapt ce indică posibilitatea<br />

folosirii respectivului material compozit în<br />

ingineria tisulară. lira.


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Elechguerra J.L., Burt J.L., Morones J.R., Camacho-<br />

Bragado A., Gao X., Lara H.H., Yacaman M.J, 2005.<br />

Interaction of silver nanoparticles with HIV-1, Journal of<br />

Nanobiotechnology, 3, 6.<br />

2. Becker R.O., Selden G., 1987. The body electric. William<br />

Morrow & Co, Scranton, Pennsylvania, U.S.A<br />

3. Hagiu B.A., Solcan Carmen, Floristean V., Nastasa V,<br />

Ciobanu C., Tura V., 2007, The biocompatibility and<br />

regenerative properties of polyurethaneurea doped with<br />

silver nanoparticles. Lucrări ştiintifice,seria <strong>Medicina</strong><br />

Veterinară, Vol 50 (9), 61-64.<br />

4. Hagiu B.A., Burtan L.C., Mihailovici M.S., Tura V.,<br />

Ciobanu C., Ferariu D., 2006, On the biocompatibility of<br />

poly (urethaneurea) doped with Silver nanoparticles.<br />

Lucrări Ştiintifice, seria <strong>Medicina</strong> Veterinară, 49, 8, 97-<br />

101.<br />

5. Hagiu B.A., Solcan C., Ciobanu C., Ţura, V., Burghelea,<br />

D., 2007, Efectele unui biopoliuretan dopat cu<br />

nanoparticule de argint asupra cicatrizării şi regenerarii<br />

tisulare. Revista Medico-Chirurgicală a societatii de<br />

medici şi naturalişti din Iaşi, Vol. 111, Nr. 2, Supliment<br />

Nr. 1, 123-126.<br />

6. Hagiu B.A., Tura V. , Ciobanu C., Isac R.M., Mihailovici<br />

M.S., Ferariu D., Ionescu C.R., 2008, The potential of<br />

silver nanoparticles doped poly(urethaneurea) to induce<br />

proliferation of the hair follicle cells. Drugs: use, abuse<br />

and dependency-Zilele Medicamentului Ed. A XVII-a,<br />

Editura Gr. T. Popa, 33-36.<br />

7. Manderson P. Born in a follicle- a historical perspective.<br />

Differentiation. 2004; 72: 466-473.<br />

79


80<br />

POLIFENOLI DIN SPECII DE ARTEMISIA<br />

Bianca Ivănescu 1 , B. Cioroiu 2 , Andreia Corciovă 1 , A. Ionescu 1 , M. I. Lazăr 1<br />

Rezumat.<br />

În studiul de faţă am urmărit analiza polifenolilor<br />

din părţile aeriene a două plante medicinale recoltate din<br />

flora spontană a României. Prezenţa a şase acizi fenolici,<br />

patru flavone, a acidului cinamic şi mandelic a fost<br />

evaluată printr-o metodă HPLC/DAD la două lungimi de<br />

undă diferite. Atât Artemisia absinthium cât şi Artemisia<br />

vulgaris conţin acid siringic şi fisetină; cantităţi<br />

apreciabile din aceşti compuşi au fost găsite în extractul<br />

de Artemisia vulgaris. Deci, Artemisia vulgaris<br />

constituie o potenţială sursă de polifenoli ce pot fi<br />

utilizaţi ca antioxidanţi în prevenirea afecţiunilor<br />

mediate de radicalii liberi. Cuvinte cheie: compuşi<br />

polifenolici, HPLC/DAD, Artemisia absinthium,<br />

Artemisia vulgaris.<br />

INTRODUCERE<br />

Compuşii polifenolici reprezintă grupa cea mai<br />

mare şi mai răspândită de metaboliţi secundari în<br />

plante. Se cunoaşte faptul că polifenolii au<br />

numeroase efecte biologice, printre care acţiunea<br />

antioxidantă, fiind scavengeri ai radicalilor<br />

hidroxil şi peroxil. Conform studiilor clinice,<br />

administrarea flavonoidelor prezintă o corelaţie<br />

inversă cu riscul de boli cardiovasculare şi cancer.<br />

Cunoscute încă din antichitate pentru proprietăţile<br />

lor terapeutice şi aromatice, speciile de Artemisia<br />

au fost supuse unor cercetări aprofundate în<br />

ultimele decenii. Sub forma remediilor populare<br />

aceste plante s-au folosit şi se folosesc ca tonice<br />

amare, antihelmintice, febrifuge, analgezice,<br />

antidiabetice, antiulceroase, antihipertensive,<br />

antitusive, diuretice, sudorifice, antitoxice,<br />

antialergice şi antimalarice (1-4).<br />

Datorită numărului mic de date existente în<br />

literatură referitoare la compuşii polifenolici din<br />

speciile autohtone, am iniţiat acest studiu.<br />

Principalul scop al acestei lucrări a fost stabilirea<br />

unei metode simple şi rapide pentru identificarea şi<br />

cuantificarea prin HPLC a compuşilor polifenolici<br />

din specii de Artemisia. Numeroase metode au fost<br />

Abstract.<br />

POLYPHENOLS FROM ARTEMISIA<br />

SPECIES.<br />

In the present study we have analyzed the<br />

polyphenols from aerial parts of two herbal drugs<br />

harvested from Romania’s spontaneous flora. The<br />

presence of six phenolic acid, four flavonoids, cinamic<br />

acid and mandelic acid was assessed through a<br />

HPLC/DAD method at two different wavelengths. Both<br />

Artemisia absinthium and Artemisia vulgaris extracts<br />

contain syringic acid and fisetin; appreciable quantities<br />

of these compounds were found in Artemisia vulgaris<br />

extract. So, Artemisia vulgaris shows interest as<br />

potential source of polyphenols which can be use as<br />

natural antioxidants for the prevention of free radicalmediated<br />

disorders. Key words: polyphenolic<br />

compounds, HPLC/DAD, Artemisia absinthium,<br />

Artemisia vulgaris.<br />

descrise în literatură pentru identificarea şi<br />

cuantificarea compuşilor fenolici în plante,<br />

majoritatea folosind HPLC de fază inversă (5-7).<br />

MATERIAL ŞI METODĂ<br />

Părţile aeriene ale speciilor Artemisia absinthium<br />

şi A. vulgaris au fost culese în perioada de<br />

înflorire din împrejurimile oraşului Iaşi în iulieaugust<br />

2007. Materialul vegetal fin pulverizat (10<br />

g) a fost extras de 3 ori succesiv cu câte 100 ml<br />

etanol 80% la temperatura camerei timp de 1 oră.<br />

Extractele reunite au fost aduse la sec şi reziduurile<br />

reluate cu 10 ml metanol.<br />

Standardele folosite sunt materiale<br />

certificate, achiziţionate de la Sigma-Aldrich<br />

S.U.A şi prezintă o puritate minimă de 99%. S-a<br />

folosit acetonitril (Merck), reactiv de puritate<br />

HPLC şi acid acetic glacial (Merck) de puritate<br />

analitică.<br />

Condiţii cromatografice. Analizele au fost realizate<br />

pe un sistem HPLC Thermo-Surveyor echipat cu<br />

sistem de injecţie automată a probelor şi detector<br />

DAD (interval spectral de detecţie 190 – 360 nm).<br />

Cromatogramele au fost înregistrate şi prelucrate<br />

într-un software de tipul ChromQuest, model<br />

1 University of Medicine and Pharmacy „Gr. T. Popa”, Faculty of Pharmacy, Iaşi, 2 Fitterman Pharma S.A. Iaşi


4.2.34, cu modul de indentificare spectrală a<br />

compuşilor separaţi pe coloană.<br />

S-a folosit o coloană de tip Discovery RP-<br />

Amide (C16) (250 x 4,6, diametrul interior 5 mm)<br />

şi diametrul particulelor interioare de 5 µm. Faza<br />

mobilă folosită pentru eluţie a fost constituită<br />

dintr-un amestec acetonitril: acid acetic (10%).<br />

Eluţia produşilor pe coloană s-a realizat după un<br />

gradient liniar (Tabel I) al proporţiilor în faza<br />

mobilă a celor două componente.<br />

Temperatura la care s-a efectuat separarea a fost<br />

25OC, iar volumele injectate au fost de 20 µl.<br />

Probele au fost determinate prin diluţia extractelor<br />

vegetale în acetonitril. Astfel din extractele<br />

metanolice s-a preluat 1 ml şi s-a diluat la 25 cu<br />

acetonitril. Metoda folosită pentru determinarea<br />

compuşilor din matricile analizate a fost metoda<br />

standarului extern. Debitul folosit a fost de 1<br />

ml/min, iar detecţia s-a realizat la lungimile de<br />

undă 254 nm pentru acidul mandelic, acidul<br />

clorogenic, acidul 3,4-dixidroxibenzoic şi<br />

izoramnetol şi respectiv 280 nm pentru ceilalţi<br />

compuşi.<br />

Calibrare. Pentru trasarea curbelor de calibrare sau<br />

efectuat soluţii stadard stoc, de concentraţie 1<br />

mg/ml pentru toţi compuşii, cu excepţia acidului<br />

mandelic, pentru care concetraţia soluţiei stoc de a<br />

fost de 10 mg/ml.<br />

REZULTATE ŞI DISCUŢII<br />

Ordinea de eluţie pe coloană în condiţiile daste a<br />

celor 12 compuşi a fost cea prezentată în Tabelul<br />

II.<br />

Pentru fiecare compus a fost îndeplinită condiţia<br />

de separare pe coloană, suficient pentru a putea<br />

cuantifica cu acurateţe compuşii separaţi. În aceste<br />

condiţii, folosind ecuaţiile curbelor de calibrare şi<br />

considerând diluţiile efectuate, din probele<br />

analizate s-au determinat pe baza timpilor de<br />

retenţie dar şi a similarităţii spectrelor regăsite pe<br />

probe comparativ cu spectrele moleculare ale<br />

standardelor, compuşii enumeraţi în tabelul III, în<br />

următoarele cantităţi:<br />

Acidul 3,4-dihidroxibenzoic, acidul<br />

mandelic, acidul clorogenic, acidul 3-hidroxi-4-<br />

metoxibenzoic, acidul 3,4-dihidroxicinamic şi phidroxicinamic<br />

nu au fost identificaţi în probele<br />

analizate.<br />

Prezenta metodă constituie o modalitate<br />

uşoară pentru identificarea şi cuantificarea unui<br />

număr de 12 compuşi fenolici. S-au folosit diferite<br />

coloane pentru a îmbunătăţi performanţele<br />

metodei, incluzând Zorbax Eclipse XDB – C18<br />

(250 x 4,6 mm, 5µm) Agilent Technologies,<br />

Hypersil BDS C18 (250 x 4,6 mm, 5µm) Thermo –<br />

Fisher. Rezultatele obţinute pe standarde dar şi pe<br />

probele analizate arată că ultima coloană a fost cea<br />

mai potrivită, fapt exemplificat şi în figura 1.<br />

Pe baza spectrelor moleculare ale substanţelor<br />

standard folosite s-a recurs la utilizarea a două<br />

lungimi de undă, acestea fiind caracterisitice<br />

maximelor de absorbţie ce corespund spectrelor<br />

moleculare identificate.<br />

În condiţiile experimentale expuse anterior<br />

analizele regresiilor liniare a datelor au determinat<br />

următoarele ecuaţii (Tabel IV), iar coeficienţii de<br />

regresie demonstrează o dependenţă liniară a<br />

variabilelor concentraţii de variabilele arie pe tot<br />

domeniul ales şi respectiv pentru toţi compuşii<br />

analizaţi.<br />

CONCLUZII<br />

Metoda descrisă a permis identificarea şi<br />

cuantificarea a patru compuşi polifenolici în<br />

extractul alcoolic de Artemisia vulgaris: fisetină,<br />

acid siringic, acid trans-cinamic şi cvercetol. În<br />

extractul alcoolic de Artemisia absinthium au fost<br />

puşi în evidenţă următorii compuşi: fisetină,<br />

izoramnetol, kempferol şi acid siringic. Se observă<br />

că ambele specii de Artemisia analizate conţin acid<br />

siringic şi fisetină, cantităţi semnificative din aceşti<br />

compuşi găsindu-se în extractul de pelin negru.<br />

Deci, Artemisia vulgaris constituie o potenţială<br />

sursă de polifenoli ce pot fi utilizaţi ca antioxidanţi<br />

în prevenirea afecţiunilor mediate de radicalii<br />

liberi.<br />

În concluzie, metoda HPLC prezentată permite o<br />

analiză simplă şi rapidă pentru identificarea şi<br />

cuantificarea simultană a acizilor fenolici şi<br />

flavonoidelor din extractele vegetale. lira.<br />

81


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Tan RX, Zheng WF and Tang HQ. Planta Medica 1998;<br />

64: 295-302.<br />

2. Wichtl M, Anton R. Plantes thérapeutique, 2e édition,<br />

Lavoisier, Paris, 2003.<br />

3. Bisset Grainger N, Wichtl M (Editors). Herbal Drugs and<br />

Phytopharmaceuticals, Medpharm Scientific Publishers,<br />

Stuttgart, 2001.<br />

4. Seo JM, Kang HM, Son KH, Kim JH, Lee CW, Kim HM,<br />

Chang SI, Kwon BM. Planta Medica 2003; 69: 218-222.<br />

5. Lai J-P, Lim YH, Su J, Shen H-M, Ong CN. J Chromatogr<br />

B 2007; 848: 215-225.<br />

6. Bilia AR, de Malgalhaes PM, Bergonzi MC, Vincieri FF.<br />

Phytomedicine 2006; 13: 487-493.<br />

7. Peev CI , Vlase L, Antal DS, Dehelean CA and Szabadai Z.<br />

Chem Nat Comp 2007; 43: 259-262..<br />

83


HIPOTIROIDIA POST CIRCULAŢIE EXTRACORPOREALĂ , UNDE<br />

SUNTEM ?<br />

Abstract.<br />

CARDIOPULMONARY BYPASS INDUCED<br />

HYPOTHYROIDIA and THE ANESTHESIOLOGIST<br />

I want to discuss the case of a patient that was<br />

unaware about her medication and the anesthesiologist<br />

was missleading by her history.<br />

The difficut problems arrised post<br />

cardiopulmonary bypass when the heart contractility was<br />

Sindromul suferinţei eutiroidiene ,,Euthyroid Sick<br />

Syndrome,, a fost descris de aproape 30 ani.<br />

Aspectul caracteristic este nivelul scazut de T3<br />

circulant în cazul unei agresiuni importante dar şi<br />

în cazul inaniţiei. Unii autori au adoptat termenul<br />

de ,,sindromul suferinţei nontiroidiene,,<br />

Nonthyroidal Illness Syndrome,, ca urmare a<br />

controversei dacă acest sindrom este adevarat un<br />

status eutiroidian sau necesită tratament cu hormon<br />

tiroidian(HT).<br />

Cazul<br />

B M sex F 65 ani 68Kg, 167cm înălţime, IMC<br />

24,4 Insuficienţă mitrală , însuficienţă aortică<br />

Antecedente: două operaţii tip cezariană,<br />

apendicectomie, colecistectomie în 2003 cu trezire<br />

postoperatorie întârziată. Alergică la penicilină şi<br />

amoxicilină<br />

Tratamentul preoperator cuprinde: digoxin 0,25/zi,<br />

atenolol 50mg/zi, spironolactonă 25mg/zi,<br />

enalapril 2,5mgx2/zi, furantril 20mg/zi,<br />

tyrozol(tiamazol) 5mg/zi, fraxiparină 0,6mg/zi<br />

Echografia cardiacă preoperatorie specifică IM gr<br />

III, IAo Gr I, IT Gr II-III Fe 55%, VM aspect<br />

mixomatos, cu prolaps de cuspa A2 dilatare AS,<br />

AD, VD. VAo cu regurgitare uşoară. VT<br />

mixomatoasă. HTP severă 70mmHg<br />

Nominalizarea pacientei pentru operaţie a fost<br />

făcută seara după ora 20 în ziua de 14/12/08.<br />

Pacienta nu ştia exact ce este medicamentul<br />

tyrozol, m-a informat că este un medicament din<br />

84<br />

IBCV „Prof Dr G Georgescu” secţia ATI Iaşi România<br />

Victor M. Diaconescu<br />

extremly low and the usual catecholamine inotrop<br />

dobutamine was usless. The change on a<br />

phosphodiesterase inhibitor – milrinone was in this case<br />

salutary.<br />

Conclusion 1- the preoperative evaluation was<br />

inadequate. 2- we need to have alternatives drugs to<br />

overcome the intraoperative usual drugs ineficiency.<br />

plante care o linişteşte?? Eu nu aveam informaţii<br />

despre medicament, iar internetul nu funcţiona de<br />

o zi.<br />

Operaţia a fost efectuată pe data de 15/12/08 şi a<br />

constat în Plastie de valvă mitrală cu inel şi<br />

neocordaje la segmentul A2, plastie tricuspidă de<br />

Vega<br />

Examinarea TEE după debutul anesteziei generale<br />

a confirmat IM gr III, IAo gr I şi contractilitatea<br />

VS cu FAC de 50.<br />

Evoluţia intraoperatorie până la tentativa de<br />

desprindere de pe circulaţia extracorporeală (CEC)<br />

a fost oarecum obişnuită, în sensul că au fost<br />

oscilaţii tensionale neimportante, care au fost<br />

tratate cu noradrenalină bolus câte 5 – 10 µg,<br />

aspect destul de frecvent la pacienţii noştri.<br />

La tentativa de ieşire de pe CEC verificând<br />

contractilitatea cu echocardiografia<br />

transesofagiană (TEE) am constatat o<br />

contractilitate extrem de redusă FAC 10 care nu se<br />

modifică deloc la administrarea şi creşterea dozei<br />

de dobutamină până la 10µg/Kg/min şi asociere de<br />

noradrenalină. În aceste condiţii este asistată în<br />

continuare pe CEC dar nu se constată nici o<br />

modificare de contractilitate. Am înlocuit<br />

dobutamina cu milrinona administrată în doză de<br />

0,5µg/Kg/min. Sub controlul TEE am constatat<br />

creşterea contractilităţii la 4<br />

minute de la începerea administrării, contractilitate<br />

susţinută, ceea ce a permis desprinderea de pe<br />

CEC în 20 minute fără alte evenimente nedorite.<br />

Administrarea a fost continuată timp de 24 ore în<br />

terapie intensivă, milrinonă 0,5µg/Kg/min şi


noradrenalină 0,8µg/Kg/min, doză care a fost<br />

redusă la 0 în 24 ore.<br />

Suspicionând o hipotiroidie când m-am interesat<br />

de tirozol, s-a testat nivelul hormonal care a arătat<br />

un nivel crescut de TSH 5mU/L, nivelul T3 la<br />

limita inferioară a normalului de 0,1µg/dl şi T4<br />

8µg/dl în limite normale.<br />

Am considerat că este vorba de o pacientă cu<br />

disfuncţie tiroidiană manifestată secundar<br />

autoadministrării de antitiroidian în doză minimă,<br />

5mg zilnic agravată de intervenţia chirurgicală cu<br />

CEC.<br />

Discuţii<br />

S-a constatat că pacientul supus CEC, poate<br />

prezenta nivelul plasmatic al T3 total şi liber<br />

scăzut tranzitor în perioada postoperatorie imediată<br />

iar administrarea de T3 a determinat ameliorarea<br />

funcţiei cardiace. Administrarea de 1,4µg/Kg pe o<br />

perioadă de 6 ore, (doza totală de 0,11mg) a dus la<br />

creşterea debitului cardiac mai mult iar rezistenţa<br />

vasculară s-a redusă în primele 24 ore comparativ<br />

cu placebo, iar apariţia fibrilaţiei atriale în primele<br />

4 ore postoperator a fost redusă. Mortalitatea<br />

postoperatorie nu afost totuşi modificată!.(1)<br />

Analiza statistică precizează că peste 10%<br />

dintre femeile învârstă prezintă hipotiroidism<br />

subclinic (hs) care este definit prin nivelul seric<br />

crescut al TSH cu nivel normal al HT liber; este<br />

prezent destul de frecvent la populaţia adultă cu<br />

predilecţie la femeia peste 60 de ani. Până la 2/3<br />

dintre pacienţi valoarea serică a TSH este între 5 -<br />

10mU/L şi au autoanticorpi antitiroidieni.<br />

Aproximativ jumătate dintre ei evoluează spre<br />

insuficienţă tiroidiană. Studiile susţin că nivelul<br />

crescut al TSH nu reprezintă compensarea<br />

hipofizară pentru menţinerea eutiroidiei ci<br />

hipotiroidismul tisular minor(3). Devierea de la<br />

normal creşte nivelul TSH - fenomenul fiind numit<br />

,,efectul de dozare,,<br />

Presiunea arterială şi frecvenţa cardiacă sunt<br />

normale. Dar se citează hipofuncţia parasimpatică<br />

cu prevalenţa HTA la pacientul cu hs. Afectarea<br />

cardiacă importantă este reprezentată de disfuncţia<br />

diastolică a ventriculului stâng cu relaxare lentă şi<br />

perturbarea umplerii ventriculare precoce atât în<br />

repaos cât şi la efort. Aceasta se asociază frecvent<br />

cu disfuncţia sistolică în repaos care devine<br />

evidentă la efort.<br />

La pacientul care trece printr-o perioadă de CEC,<br />

concentraţia serică de triiodotironină totală ca şi<br />

cea liberă, scad tranzitor în prima perioadă. (2)<br />

Reducerea numărului de receptori nucleari alfa 1<br />

pentru HT este asociată cu creşterea de receptori<br />

nucleari alfa 2 ceea ce este tipic pentru<br />

hipotiroidismul tisular la pacientul cu insuficienţă<br />

cardiacă congestivă, aspect precizat prin biopsia<br />

miocardică. Această modificare de receptori este<br />

însoţită de reducerea izoformei alfa a lanţului greu<br />

al miozinei, cu creşterea izoformei beta şi a<br />

peptidului atrial natriuretic, ceea ce implică<br />

statusul tisular tiroidian în dezvoltarea fenotipului<br />

de ICC. Administrarea de HT T3 iv în doză unică<br />

sau de T4 timp de două săptămâni, ameliorează<br />

DC şi capacitatea de efort a pacientului.<br />

Administrarea de T3 la pacientul supus CEC,<br />

ameliorează funcţia cardiacă peroperator .(3)<br />

Cauzele posibile ale scăderii HT pe CEC includ<br />

hipotermia, reducerea conversiei periferice a T4 în<br />

T3, hemodiluţia, fluxul sanguin nepulsatil, efectul<br />

supresor al TNF şi a cytokinelor asupra funcţiei<br />

tiroidiene, pregătirea pielii cu soluţii de iod, efectul<br />

cortizolului asupra secreţiei de TSH. Dopamina<br />

modifică negativ nivelul T3 (4)<br />

Concentraţia normală de T3 liber este de 2,8-<br />

5,6pg/ml iar de T4 liber este de 6,6-14pg/ml<br />

Pe CEC creşterea T4 s-ar datora dislocării de pe<br />

celula a tiroxinei de către heparină. Nivelul crescut<br />

de T4 blochează apoi răspunsul axei hipotalamotiroidiene<br />

pe perioada imediată CEC şi<br />

postoperator.(5)<br />

Interacţiunile HT cu sistemul simpatoadrenergic<br />

(1)<br />

Studierea diferitelor componente ale complexului<br />

receptor adrenergic la nivelul membranar<br />

miocardic a arătat că receptorii β şi proteinele Gs<br />

sunt crescute sub acţiunea HT. Dar transcrierea<br />

pentru tipul V şi VI de adenilatciclază nu este<br />

modificat de HT. Sunt studii care susţin creşterea<br />

de 4x a ARNm pentru receptorii β1 dar fără a<br />

modifica transmisia pentru β2. Efectul apare în 30<br />

min menţinându-se 72 ore. Această creştere a<br />

ARNm determină creşterea densităţii receptorilor<br />

de 3x care se menţine 48 ore.<br />

Receptorii β adrenergici sunt desemnaţi structural<br />

şi funcţional de gene distincte. Mecanismul<br />

principal de reglare a transmisiei transmembranar<br />

este modificarea numărului lor. Numărul<br />

receptorilor β poate fi modificat prin expunerea<br />

prelungită la agonist sau prin mecanisme care<br />

implică o serie de mediatori precum hormonii<br />

glucocorticoizi şi tiroidieni. Implicarea hormonului<br />

tiroidian este mai puţin explorată decât a<br />

hormonului suprarenalian, totuşi datele de<br />

laborator susţin modularea numărului de receptori<br />

de către hormonul tiroidian. (6)<br />

Aspectul interesant al cazului nostru constă în<br />

absenţa creşterii contractilităţii cardiace prin<br />

administrarea de β1 agonist adrenergic cu toată<br />

creşterea la doza maximă de stimulare; efect care<br />

nu a fost modificat nici prin asocierea de<br />

noradrenalină. În această situaţie, administrarea de<br />

inhibitor al fosfodiesterazei III a determinat<br />

creşterea contractilităţii spre valoarea<br />

preoperatorie.<br />

Aspectul sugerează inactivitatea receptorilor<br />

adrenergici prin lipsa răspunsului dar<br />

disponibilitatea mesagerului secundar pentru<br />

realizarea contractilitătii cardiace.<br />

85


Datele din literatură mai sus menţionate sugerează<br />

ca posibilă reducerea numărului şi a cuplării<br />

agonist receptor sau a lipsei transmisiei semnalului<br />

de la receptor la mesgerul secundar intracelular.<br />

Acum în România, anestezistul este într-o situaţie<br />

dificilă pentru că nu mai este disponibilă<br />

dobutamina şi se utilizează dopamina; medicament<br />

care prezintă unele efecte secundare nedorite.<br />

Medicamente din grupa inhibitorilor de<br />

fosfodiesterază nu sunt disponibili de mai bine de<br />

7 ani de zile!<br />

În astfel de situaţii clinice, foarte rare este<br />

adevărat, care ar putea fi soluţia?<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Kahaly Ge. Dillmann WH Thyroid hormone actions in the<br />

heart Endocrine Endocrine Reviews 26: 704–728, 2005)<br />

2. Sussman M A When the Thyroid speaks, the heart listens<br />

Circ Res 2001;89:557-559<br />

3. Klein I, Ojamaa K Thyroid hormone and the<br />

cardiovascular system N Engl J Med 2001;344:501-509<br />

4. McIver B, Gorman Ca Euthyroid sick sindrome: an<br />

overview Thyroid 1997;7(1):125-32<br />

86<br />

Să ne gândim că dacă nu aveam o rezervă de<br />

milrinonă, deznodământul intervenţiei ar fi putut fi<br />

nefast!<br />

Echocardiografia la externarea pacientei pe data<br />

22/XII/ 08 preciza:<br />

FE 50% As 65/70, AD 50/52 IM gr I Iao gr I IT gr<br />

I -II Vs nedilatat cu funcţie sistolică global<br />

normală, kinetică regională, normală. Dilatare<br />

importantă de AS şi AD. Proteză mitrală<br />

normofuncţională. Absenţa lichidului pericardic, a<br />

trombilor intracavitari.<br />

5. Kahaly Ge. Dillmann WH Effect of CPBP on thyroid<br />

function Ann thorac surg 1955;59:1243-1275<br />

6. Bahouth S W. Thyroid Hormones Transcriptionally<br />

Regulate the pl-Adrenergic Receptor Gene in Cultured<br />

Ventricular Myocytes the Journal of Biol Chem 1991;<br />

266:15863-15869


THE ESTIMATION OF COMPETITIVE ANTAGONIST AFFINITY<br />

AT THE hH2R/ gpH2R-Gsα FUSION PROTEINS OF SOME NEW<br />

COMPOUNDS DERIVED FROM AMINOPOTENTIDINE AND<br />

SQUARAMIDE, USING THE SCHILD ANALYSIS<br />

Georgiana Petrache*, Mircea D. G. Pavelescu*<br />

Abstract. The estimation of competitive<br />

antagonist affinity is fundamental to the<br />

pharmacological characterization of receptors, as well as<br />

to the evaluation of developmental drugs (Craig, 1993).<br />

The antagonist affinity is estimated from inhibition<br />

curves, in which the response to a fixed concentration of<br />

agonist is reduced by increasing concentrations of<br />

antagonist. The Schild analysis is used in GTPase assay<br />

at the hH2R/ gpH2R-Gsα fusion proteins expressed in<br />

Sf9-cells, membrane preparations, in relation to the<br />

interaction with some new potential competitive<br />

antagonists derived from aminopotentidine and<br />

squaramide. In result, the antagonist affinity of 2b,<br />

cyanoguanidine aminopotendine, for gpH2R-Gsα is<br />

higher than that for hH2R-Gsα, and 2b could be a<br />

A Introduction<br />

Schild analysis is among the most powerful tool in<br />

pharmacology for the clasification of receptors<br />

(Schild, 1980). Its robustness derives, in part, from<br />

the fact that the analysis is in two parts (Lazareno<br />

and Birdsall, 1993). The first part contains a family<br />

of two or more agonist titrations and allows the<br />

assumptions of parallel concentration-effect curves<br />

and constant Emax (both necessary if the anagonist<br />

is acting as a simple competitive inhibitor). From<br />

this part of Schild analysis results an estimation of<br />

the dose ratio with equation:<br />

r = EC50 (in the presence of antagonist)/ EC50 (in<br />

the absence of antagonist) (Neubig et al., 2003).<br />

The second part considers dose-ratios derived from<br />

the first part, and tests the assumption that log<br />

(dose-ratio - 1) is a linear function of log<br />

antagonist concentration, again necessary if the<br />

antagonist is acting as a simple competitive<br />

inhibitor. In each experiment can be estimated only<br />

a single dose-ratio (Lazareno and Birdsall, 1993).<br />

Rearranging the Schild equation (Arunlakshana<br />

and Schild, 1959) leads to:<br />

pKB= - log10 [B] + log10 (r-1)<br />

particularly useful probe to analyse the speciesdifferences<br />

between hH2R and gpH2R. The results of<br />

the comparation between antagonist affinity of new<br />

aminopotentidine and that of squaramide compounds<br />

show that the new agents derived from cyclobutenedione<br />

serie increased antagonist affinity at the receptor H2<br />

more substantially from cynoguanidine<br />

aminopotentidine serie. Our present data support the<br />

concept of distinct interactions as a reasoning for<br />

different affinity of new antagonists with various<br />

structures at hH2R and gpH2R.<br />

Keywords: Schild analysis; competitive<br />

antagonist affinity; GTPase assay; H2R-Gsα fusion<br />

proteins.<br />

The Schild equation is valid only for true<br />

competitive antagonists.<br />

However, Furchgott (Furchgott, 1972) has used a<br />

similar equation to estimate antagonist affinity<br />

independent of the precise mode of action:<br />

pA2= - log10 [B] + log10 (r-1)<br />

Under certain conditions, it was found that these<br />

pKB estimates were in excellent agreement with<br />

pA2 values measured with full Schild plott<br />

(Neubig et al., 2003).<br />

In the present study, the Schild analysis was used<br />

to examine the antagonist affinity of some novel<br />

compounds derived from animopotentidine (fig.<br />

1a) and from BMY-25368 (fig. 1b) in steady-state<br />

GTPase assays in Sf9 cell membranes expressing<br />

human and guinea pig H2R- Gsα fusion proteins.<br />

BMY-25368 is the prototype agent in the serie of<br />

pfenoxypropylcyclobutenedione. On guinea pig<br />

right atrium BMY-25368 caused an<br />

unsurmountable antagonism and was not easly<br />

dissociated from the receptor (Buyniski et al.,<br />

1984).<br />

The estimation of antagonist affinity is obtained<br />

from experiment in which the effect of a fixed<br />

* Departament of Pharmacology and Clinical Pharmacy, School of Pharmacy, „Gr. T. Popa” University of Medicine and<br />

Pharmacy, Str. Universităţii 16, Iaşi, Romania<br />

87


agonist concentration is reduced by a range of<br />

antagonist concentrations (Ford et al., 1992). The<br />

pA2 value is calculated by a linear regression<br />

procedure (Schild plott).<br />

Fusion proteins<br />

The study of the interaction between G-protein<br />

coupled receptors (GPCRs) and heterotrimeric<br />

guanine-nucleotide-binding proteins (G proteins)<br />

has been facilitated by the use of GPCR-Gα fusion<br />

proteins, which are formed by the fusion of GPCR<br />

to Gα. These fusion proteins ensure a defined 1:1<br />

stoichiometry of GPCR to Gα and force the<br />

physical proximity of the signalling partners. Thus,<br />

fusion of GPCR to Gα enhances coupling<br />

efficiency and can be used to study aspects of<br />

receptor-G-protein coupling that could not<br />

otherwise be examined by co-expressing GPCRs<br />

and G proteins as separate proteins (Seifert et al.,<br />

1999). Predominantly GPCR-Giα/G0α fusion<br />

proteins have been used to determine activity and<br />

selectivity of ligands by measuring GTP hydrolysis<br />

(Dupuis et al., 1999; Wise et al., 1997a, 1997b,<br />

1999).<br />

Materials and Methods<br />

The pharmacological ligands<br />

The new aminopotentidine and squaramide ligands<br />

of H2R (figure 1) were chemical synthesized.<br />

Their structures were confirmed by MS-ESI (mass<br />

spectrometry-electrospray ionisation). Purity of<br />

compounds was determined by highperformance<br />

liquid chromatography on a C-18 reversed-phase<br />

column.<br />

Cells culture<br />

Recombinant baculoviruses enconding hH2R and<br />

gpH2R, hH2R-Gsα and gpH2R-Gsα were<br />

generated in Sf9 cells using BaculoGOLD<br />

transfection kit (BD Bioscience PharmMingen,<br />

San Diego, CA) according to the method according<br />

to the method of Kelley et al. (Kelley et al., 2001).<br />

GTPase Assay<br />

Pharmacological potencies were determined in the<br />

GTPase assay. Reaction mixture contained 100 nM<br />

unlabeled GTP, 0.1 µCi [γ-32P]GTP, 10 µg of Sf9<br />

insect cell membrane protein expressing of H2R-<br />

Gsα, agonist (histamine) and new potential<br />

competitive antagonists, to obtaine saturated<br />

inhibition concentration/effect curves. The effect<br />

of each fixed agonist concentration is reduced by a<br />

range of antagonist concentrations. Histamine is<br />

tested as agonist in the absence and presence of<br />

some new potential aminopotentidine and<br />

squaramide antagonists. Non-linear curve fitting<br />

was performed using the computer program Prism<br />

4.0 (GraphPad-Prism).<br />

The Schild plott<br />

The Schild plott was constructed by plotting log<br />

(dose-ratio - 1) against log ([B]) (antagonist) and<br />

analysed by linear regression. Linear curve fitting<br />

88<br />

was performed using the computer program Prism<br />

4.0 (GraphPad-Prism).<br />

Results<br />

The affinity of some new potential competitive<br />

antagonists derived from aminopotentidine in the<br />

Schild Analysis<br />

Concentration-effect curves are generated using<br />

histamine as agonist and some new competitive<br />

antagonists derived from aminopotentidine at<br />

h/gpH2R (Figure 2 to Figure 4).<br />

Schild plott analysis of some new potential<br />

competitive antagonists derived from<br />

aminopotentidine<br />

Schild plott was illustrated in fig. 5 to fig. 7.<br />

The affinity of some new competitive antagonists<br />

derived from squaramide in the Schild analysis<br />

Concentration-effect curves are generated using<br />

histamine as agonist and some new competitive<br />

antagonists derived from squaramide at h/gpH2R<br />

(Figure 8 to Figure 11).<br />

Schild plott analysis of new potential squaramides<br />

antagonistsSchild plott was illustrated in fig. 12 to<br />

fig. 15.<br />

The results from these analysis are summarized in<br />

Table 1.<br />

We examined the effect of new antagonists at the<br />

hH2R and gpH2R in a competitive test using<br />

histamine as agonist. In the cyanoguanidine<br />

aminopotentidine serie, 2b exhibits higher<br />

antagonist affinity for gpH2R-Gsα than for hH2R-<br />

Gsα. Thus, 2b is a particularly useful probe to<br />

dissect the species-differences between hH2R and<br />

gpH2R. In the cyclobutenedione serie, the<br />

antagonist affinity of new derivatives exhibited<br />

only low difference between hH2R and gpH2R.<br />

The results of the comparation between antagonist<br />

affinity of new aminopotentidine and that of<br />

squaramide derivatives show that new agents of<br />

cyclobutenedione serie increased antagonist<br />

affinity more substantially than cynoguanidine<br />

aminopotentidine at the hH2R and gpH2R.<br />

Discussion and conclusions<br />

The new analysed antagonists can be classified as<br />

competitive on the basis of Schild analysis<br />

according to following criteria:<br />

1. in the presence of the antagonist, the log<br />

agonist concentration-effect curves (of histamine)<br />

shifted to the right in a parallel fashion.<br />

2. the relatioship between the extent of the<br />

shift, as measured by the concentration ratio (r:<br />

concentration of agonist in presence/in absence of<br />

antagonist) and the concentration of the antagonist<br />

followed the Schild equation over as wide a range<br />

of antagonit concentrations as practicable.<br />

Schild Analysis with new competitive antagonists<br />

of the cyanoguanidine aminopotentidine serie<br />

show species-differences between hH2R and


gpH2R, althought the two receptors are highly<br />

homologous. For the different responses between<br />

hH2R and gpH2R can be responsible aminoacide<br />

differences between hH2R and gpH2R in TM1,<br />

respectively Cis-17 for hH2R (Tir-17 for gpH2R)<br />

and in TM7, Ala-271 for hH2R (Asp-271 for<br />

gpH2R).<br />

Un interesting result was obtained for new<br />

competitive antagonists of the cyclobutenedione<br />

serie. They have antagonist affinity higher than<br />

competitive antagonists of the cyanoguanidine<br />

aminopotentidine serie at hH2R and gpH2R.<br />

Structural properties of squaramides could<br />

explaine the pharmacological activity of these<br />

compounds. The result can be reasoned simply by<br />

considering the presence of two carbonyl groups in<br />

squaramide instead of no one group in<br />

cynoguanidine. The multiple C H- - -O (O C)<br />

interactions would be well suited for an effective<br />

complexation of these charged compounds within<br />

receptors. As hydrogen bond donors, the situation<br />

should be more equilibrated because both units<br />

have two hydrogen bond donor atoms. The<br />

squaramide could be a better hydrogen bond donor<br />

than the cyanoguanidine. The aromaticity of the<br />

squaramido-ring can be an explanation for<br />

significant hydrogen bond donor character of<br />

squaramide. This interpretation demonstrates that<br />

the interaction at receptor depends of the chemical<br />

structure of every tested ligand.<br />

In conclusion, the effects of new competitive<br />

antagonists derived from aminopotentidine and<br />

squaramide support the concept of distinct<br />

interactions at H2R as a rationale for different<br />

affinity of new compounds with various structures.<br />

Our present study provides an interesting and<br />

important result regarding ligand/GPCR<br />

interactions.<br />

lira.<br />

89


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Arunlakshana O, Schild HO. Some quantitative uses of<br />

drug antagonists. Brit J Pharmacol 1959; 14: 48-58.<br />

2. Buyniski J P, Cavanagh R L, Pircio A V, Algieri A A,<br />

Crenshaw R R. Structure-activity relationships among<br />

newer histamine H2-receptor antagonists. In: Melchiorre<br />

C, Gianalla M. Editors. Highlights in Receptor Chemistry.<br />

Elsevier/North-Holland Biomed. Press, Amsterdam, 1984,<br />

195-215.<br />

3. Craig D A. The Cheng-Prusoff relationship: something lost<br />

in the translation.<br />

4. Trends Pharmaco. Sci 1993; 14: 89-91.<br />

5. Dupuis D S, Tardif S, Wurch T, Colpaert F C, Pauwels P J.<br />

Modulation of 5-HT1A receptor signalling by pointmutation<br />

of cysteine351 in the rat Gαo protein.<br />

Neuropharmacology 1999; 38: 1035-1041.<br />

6. Ford A P, Eglen R M, Whiting R L. Analysis of muscarinic<br />

cholinoceptors mediating phosphoinositide hydrolysis in<br />

guinea pig cardiac muscle. Eur J Pharmacol 1992; 225:<br />

105-112.<br />

7. Fuchgott R F. In: Handbook of Experimental<br />

Pharmacology. Springer-Verlag, 1972; Vol. 33, pp. 283-<br />

335.<br />

8. Kelley M T, Buerckctuemmer T, Wenzel-Seifert K, Dove<br />

S, Buschauer A, Seifert R. Distinct interaction of human<br />

and guinea pig histamine H2-receptor with guanidine-type<br />

agonists. Mol Pharmacol 2001; 60: 1210-1225.<br />

9. Lazareno S and Birdsall N J M. Estimation of competitive<br />

antagonist affinity from functional inhibition curves using<br />

92<br />

the Gaddum, Schild and Cheng-Prusoff equations. Br J<br />

Pharmacol 1993; 109: 1110-1119.<br />

10. Neubig R R, Spedding M, Enain T, Christopoulos A.<br />

International Union of Pharmacology Committee on<br />

Receptor Nomenclature and Drug Classification.<br />

XXXVIII. Update on Terms and Symbols in Quantitative<br />

Pharmacology. Pharmacol Reviews 2003; 55: 597-606.<br />

11. Schild H O. Applied Pharmacology. 12 th edition, Ed.<br />

Churchill Livingstone, Edinburgh, London, Melbourne,<br />

and New York, 1980.<br />

12. Seifert R, Wenzel-Seifert K, Kobilka B. GPCR-Gα fusion<br />

proteins: an approach for the molecular analysis of<br />

receptor/G-protein coupling. Trends Pharmacol Sci 1999;<br />

20: 383-389.<br />

13. Wise A, Carr I C, Milligan G. Measurement of agonistinduced<br />

guanine nucleotide turnover by the G-protein<br />

Gi1α when constrained within an α2A-adrenoceptor-<br />

Gi1α fusion protein. Biochem J 1997a; 325: 17-21.<br />

14. Wise A, Carr I C, Groake D A, Milligan G. Measurement<br />

of agonist efficacy using an α2A-adrenoceptor- Gi1α<br />

fusion protein. FEBS Lett 1997b; 419: 141-146.<br />

15. Wise A, Sheehan M, Rees S, Lee M, Milligan G.<br />

Comparative analysis of the efficacy of A1 adenosine<br />

receptor activation of Gi/oα G-proteins folowing<br />

coexpression of receptor and G protein and expression of<br />

A1 adenosine receptor- Gi/oα fusion protein.<br />

Biochemistry 1999; 38: 2272-2278.


EFICACITATEA ŞI SIGURANŢA LEVETIRACETAMULUI ÎN<br />

TRATAMENTUL EPILEPSIILOR FARMACOREZISTENTE<br />

Georgeta Diaconu 1 , Ioana Grigore 1 , Marin Burlea 2 , Laura Trandafir 1<br />

Rezumat. Scopul studiului a fost de a evalua<br />

eficienţa şi tolerabilitatea levetiracetamului (LEV) în<br />

asociere la copiii cu epilepsie a căror crize nu au fost<br />

controlate de alte medicamente antiepileptice<br />

administrate în mono sau politerapie. În studiu au fost<br />

incluşi 34 de copii diagnosticaţi cu diferite tipuri de<br />

epilepsii farmacorezistente (6 cu epilepsie parţială<br />

simptomatică, 13 cu epilepsie parţială criptogenică, 11<br />

cu epilepsie generalizată idiopatică şi 4 cu epilepsie<br />

generalizată simptomatică). Bolnavii au fost urmăriţi pe<br />

o perioadă de 16 luni. Protocolul de studiu a cuprins:<br />

vârsta de debut, tipul şi frecvenţa crizelor, EEG,<br />

examenul neuropsihologic şi efectele secundare. După<br />

asocierea LEV 17,64% dintre copii au fost fără crize, iar<br />

la 55,88% s-a observat o reducere semnificativă (> 50<br />

%) a episoadelor critice. LEV a fost în general bine<br />

tolerat; cele mai frecvente efecte secundare au fost:<br />

cefaleea, iritabilitatea şi somnolenţa. La 20,58% dintre<br />

pacienţi s-au observat efecte psihotropice pozitive. LEV<br />

este eficient ca terapie de asociere în epilepsia<br />

farmacorezistentă şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii<br />

copiilor.<br />

Cuvinte cheie: levetiracetam, copil, epilepsii<br />

farmacorezistente.<br />

Epilepsia este afecţiunea neurologică cel mai des<br />

întâlnită la copil, fiind prezentă la mai mult de 5%<br />

dintre pacienţii de vârstă pediatrică. Un tratament<br />

antiepileptic eficient trebuie să controleze crizele,<br />

dar să acţioneze şi asupra problemelor psihice<br />

asociate acestora pentru a facilita integrarea<br />

copilului epileptic în mediul familial şi şcolar,<br />

îmbunătăţindu-i astfel calitatea vieţii (Appleton,<br />

2004).<br />

Levetiracetamul (LEV) este un medicament<br />

antiepileptic (MAE) nou indicat în tratamentul<br />

crizelor focale cu sau fără generalizare secundară<br />

şi a crizelor generalizate de tip tonico-clonic şi<br />

mioclonice. Scopul studiului a fost de a evalua<br />

eficacitatea şi siguranţa LEV în tratamentul<br />

crizelor epileptice farmacorezistente la vârsta<br />

Abstract. The aim of this study is to evaluate efficacy<br />

and tolerability of levetiracetam (LEV) as add-on<br />

therapy for children with epilepsy, whose seizures were<br />

not controlled by other antiepileptic drugs used either in<br />

mono or polytherapy. We included in the study 34<br />

children diagnosed with different types of drug-resistant<br />

epilepsies (6 patients with symptomatic partial epilepsy,<br />

13 with criptogenic partial epilepsy, 11 with generalized<br />

idiopathic epilepsy and 4 children with generalized<br />

symptomatic epilepsy). The duration of the follow-up<br />

was 16 months. The study protocol included: age at<br />

onset of seizures, seizure types and frequency, EEG and<br />

neuropsychological status and side effects. After add-on<br />

therapy with LEV 17,64% of the children was seizure –<br />

free. A significant seizure reduction (> 50 %) was<br />

observed in 55,88 % of patients. Tolerability was<br />

generally good; most common side effects were:<br />

headache, irritability, somnolence. A positive<br />

psychotropic effect was observed in 20,58% of patients.<br />

LEV is effective as add-on therapy for patients with<br />

refractory epilepsy and improves the quality of<br />

childrens’ life.<br />

Keywords: levetiracetam, child, drug-resistant<br />

epilepsies.<br />

pediatrică.<br />

MATERIAL ŞI METODĂ<br />

Lotul de studiu a cuprins 34 copii de 4-16 ani<br />

diagnosticaţi cu diferite tipuri de crize epileptice<br />

conform criteriilor propuse de Commission on<br />

Classification and Terminology of the<br />

International League Against Epilepsy din 1989<br />

(Tabelul I). Vârsta de debut a episoadelor critice a<br />

variat între 7 luni şi 5 ani pentru bolnavii cu<br />

epilepsie simptomatică şi între 1 an 4 luni şi 12 ani<br />

pentru cei cu forme criptogenice şi idiopatice.<br />

Protocolul de studiu a inclus: evaluare fizică<br />

generală, examene hemato-biochimice de rutină,<br />

examen neurologic şi psihologic, EEG, CT-scan<br />

cranio-cerebral, chestionare completate de către<br />

părinţi privind dezvoltarea neuropsihomotorie a<br />

1 Clinica a III-a Pediatrie, 2 Clinica a V-a Pediatrie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi Facultatea<br />

de Medicină<br />

93


copilului, debutul, tipul şi frecvenţa crizelor<br />

epileptice, MAE administrate şi modul în care au<br />

influenţat evoluţia bolii, prezenţa problemelor<br />

şcolare şi sociale ale copilului.<br />

În primele 4 săptămâni de urmărire s-a menţinut<br />

neschimbată MAE anterioară şi s-a urmărit tipul şi<br />

frecvenţa crizelor. Doza zilnică s-a administrat în<br />

două prize, fiind crescută la interval de 14 zile,<br />

până la doza maximă terapeutică apreciată de<br />

investigator. Pacienţii au fost urmăriţi pe o<br />

perioadă de 16 luni. Evaluarea eficacităţii<br />

tratamentului cu LEV în asociere s-a bazat pe<br />

scăderea numărului de crize. Siguranţa şi<br />

tolerabilitatea tratamentului a fost apreciată prin<br />

monitorizare clinică şi biologică periodică.<br />

REZULTATE<br />

În urma asocierii la MAE anteriorară a LEV a fost<br />

obţinut controlul complet al crizelor la 6 (17,64%)<br />

pacienţi, 19 (55,88%) au prezentat o scădere<br />

semnificativă a frecvenţei crizelor, iar la 9<br />

(26,47%) nu s-a înregistrat nici o îmbunătăţire.<br />

Eficacitatea clinică a LEV a variat în funcţie de<br />

tipul de crize şi de sindromul epileptic (Tabelul II).<br />

Efectele adverse (EA) au fost reprezentate de<br />

cefalee (5 cazuri), iritabilitate (4 cazuri) şi<br />

somnolenţă (2 cazuri) şi nu au impus întreruperea<br />

tratamentului. La 7 (20,58%) copii s-a observat o<br />

îmbunătăţire a funcţiei cognitive cu creşterea<br />

nivelului de concentrare şi stării de alertă şi o<br />

ameliorare evidentă a comportamentului.<br />

DISCUŢII<br />

Analiza datelor celor 34 copii incluşi în studiu a<br />

arătat că la 73,52% dintre aceştea s-a realizat un<br />

control complet sau o reducere 50% a crizelor.<br />

Răspunsul la asocierea LEV la tratament a variat în<br />

funcţie de tipul de crize şi de sindromul epileptic.<br />

La pacienţii cu epilepsii parţiale simptomatice sau<br />

criptogenice răspunsul terapeutic bun a fost obţinut<br />

la 10,52% dintre copii, iar la 52,63% s-a remarcat<br />

o reducere cu >50% a frecvenţei episoadelor<br />

critice. Aceste rezultate sunt în concordanţă cu cele<br />

citate în literatură, Paltola (2009) raportând<br />

scăderea frecvenţei crizelor la 43% dintre bolnavii<br />

cu epilepsie parţială şi controlul complet la 10,1%<br />

după tratament cu LEV. Bolnavii cu crize<br />

generalizate tip tonico-clonice, mioclonice şi<br />

absenţă au răspuns bine la terapia cu LEV. În<br />

studiul nostru la 2 (50%) pacienţi cu EGS s-a<br />

înregistrat reducerea cu >50% a crizelor. De<br />

asemenea, la 9 (60%) copii din cei cu epilepsii<br />

94<br />

generalizate idiopatice s-a obţinut scăderea<br />

semnificativă a crizelor, iar pacientul diagnosticat<br />

cu EAJ nu a mai prezentat crize după asocirea<br />

LEV. Basell (2008) raportează reducerea >50% a<br />

crizelor la 72,2% dintre bolnavii cu epilepsii<br />

generalizate idiopatice farmacorezistente. În lotul<br />

studiat la 33,33% dintre copiii cu EGCTCT s-a<br />

înregistrat controlul complet al crizelor epileptice,<br />

iar la 66,66% o îmbunătăţire semnificativă. Aceste<br />

date sunt în concordanţă cu cele raportate în<br />

literatură, Rosenfeld (2009) demonstrând<br />

reducerea episoadelor critice la 61,9% dintre<br />

pacienţii cu ECGTCT şi absenţa crizelor la 23,8%<br />

după asocierea LEV. Levetiracetamul este<br />

considerat medicament de clasă I în ceea ce<br />

priveşte eficacitatea ca terapie de asociere în<br />

tratamentul crizelor mioclonice farmacorezistente<br />

(Andermann, 2005). Rosenfeld (2009) raportează<br />

reducerea semnificativă a crizelor la 61% dintre<br />

pacienţii de vârstă pediatrică cu EMJ şi controlul<br />

complet al acestora la 20,8% sub tratament<br />

combinat cu LEV. În studiul nostru 25% dintre<br />

copiii cu EMJ au avut control total al crizelor, iar<br />

75% au înregistrat scăderea frecvenţei crizelor cu<br />

>50%.<br />

Levetiracetamul este bine tolerat, EA de intensitate<br />

medie pot fi îndepărtate prin creşterea lentă a dozei<br />

(Pina-Garza, 2009). Se consideră că apariţia<br />

manifestărilor secundare comportamentale sunt<br />

legate de existenţa anterioară a problemelor<br />

psihice. Pe de altă parte, Opp (2005) observă o<br />

îmbunătăţire a funcţiilor comportamentale şi<br />

cognitive la 8,6% din pacienţi trataţi cu LEV. În<br />

lotul nostru EA au fost minime, au apărut în<br />

general în prima săptămână de administrare a LEV<br />

şi nu au impus întreruperea tratamentului, iar la<br />

20,58% pacienţi asocierea LEV a avut efect<br />

psihotrop pozitiv.<br />

CONCLUZII<br />

Levetiracetamul are un spectru larg de acţiune,<br />

fiind eficient ca terapie de asociere la copiii cu<br />

epilepsie parţială sau generalizată<br />

farmacorezistentă. Levetiracetamul are un profil de<br />

tolerabilitate bun, efectele secundare care pot să<br />

apară sunt în general minime, neimpunând<br />

întreruperea administrării şi pot fi îndepărtate prin<br />

titrare lentă. Levetiracetamul nu are în general<br />

efect negativ asupra funcţiilor cognitive, pe care le<br />

poate ameliora determinând îmbunătăţirea calităţii<br />

vieţii copiilor cu epilepsie. lira.


BIBLIOGRAFIE<br />

Appelton R, Gibbs J. Epilepsy in childhood and adolescence.<br />

Third edition 2004 Martin Dunitz, London, UK.<br />

2. Peltola J, Coetzee C, Jiménez F. Once-daily extended-release<br />

levetiracetam as adjunctive treatment of partial-onset seizures<br />

in patients with epilepsy: a double-blind, randomized, placebocontrolled<br />

trial..Epilepsia. 2009 Mar;50(3):406-14.<br />

3. Bassel WAK. Levetiracetam efficacy in idiopathic<br />

generalized epilepsy. Epilepsy Curr. 2008; 8(1): 16–18.<br />

4. Andermann E, Andermann F, Meyvisch P, Vandendriessche<br />

A. Seizure control with levetiracetam in juvenile myoclonic<br />

epilepsies. Epilepsia. 2005;46(Suppl. 8):205.<br />

5. Rosenfeld WE, Benbadis S, Edrich P. Levetiracetam as addon<br />

therapy for idiopathic generalized epilepsy syndromes with<br />

onset during adolescence: Analysis of two randomized, doubleblind,<br />

placebo-controlled studies. Epilepsy Res. 2009 Mar 25.<br />

6. Piña-Garza JE, Nordli Jr DR, Rating D, Yang H. Adjunctive<br />

levetiracetam in infants and young children with refractory<br />

partial-onset seizures. Epilepsia. 2009 Feb 21.<br />

7. Opp J, Tuxhorn I, May T, Kluger G, Wiemer-Kruel A,<br />

Kurlemann G, Gross-Selbeck. Levetiracetam in children with<br />

refractory epilepsy: a multicenter open label study in Germany.<br />

Seizure. 2005 Oct;14(7):476-84.<br />

95


96<br />

ACTUALITATI IN TERAPIA CU ANTIARITMICE LA COPIL<br />

Constantin Iordache 1 , Alina Luca 1 , Stefana Maria Moisa 2<br />

Rezumat. Majoritatea agentilor antiaritmici pot<br />

fi clasificati in functie de nivelul la care isi exercita<br />

actiunea. Clasificarea Vaughan-Williams se bazeaza pe<br />

efectele electrofiziologice exercitate asupra tesutului<br />

cardiac adult normal. Terapia cu antiaritmice are<br />

numeroase particularitati la copil. Verapamilul a fost<br />

folosit in populatia pediatrica, fiind raportate cazuri de<br />

apnee, hipotensiune si bradicardie. Concentratia serica a<br />

digoxinului trebuie atent monitorizata atunci cand acesta<br />

este administrat la copil impreuna cu amiodarona,<br />

verapamilul, chinidina, nifedipinul si indometacinul.<br />

Ghidurile American Heart Association (AHA) de<br />

resuscitare cardiopulmonara la nou-nascuti si copii<br />

recomanda folosirea urmatoarelor medicamente<br />

antiaritmice: adenozina, amiodarona, lidocaina,<br />

procainamida.<br />

Majoritatea agentilor antiaritmici disponibili pot fi<br />

clasificati in functie de nivelul la care isi exercita<br />

actiunea blocanta predominanta asupra canalelor<br />

de sodiu, potasiu sau calciu si de existenta unei<br />

actiuni beta-blocante. Clasificarea Vaughan-<br />

Williams, utilizata in mod current (1), imparte<br />

agentii antiaritmici in 4 clase:<br />

Clasa I- medicamente de tip chinidinic,<br />

nespecifice, care actioneaza prin diminuarea<br />

vitezei de depolarizare- diminuarea activitatii<br />

transportorilor de sodiu;<br />

- clasa IA: chinidina, procainamida,<br />

disopiramida<br />

- clasa IB: mexiletina, lidocaina, fenitoina<br />

- clasa IC: flecainida, propafenona,<br />

moricizina<br />

Clasa II- medicamente cu actiune preponderenta<br />

asupra reglarii vegetative a cordului (βadrenoliticele):<br />

propranolol, timolol, metoprolol<br />

Clasa III- medicamente care actioneaza prin<br />

prelungirea duratei potentialului de actiune:<br />

amiodarona, sotalol, bretilium, Nacetilprocainamida<br />

Clasa IV- blocante ale canalelor de calciu:<br />

Abstract. Most antiarrithmic agents can be classified<br />

based on where they exert their action. Vaughan-<br />

Williams classification is based on the<br />

electrophysiological effects on normal adult cardiac<br />

tissue. Antiarrithmic therapy has numerous<br />

particularities in children. Verapamil was used in<br />

children until some cases of apnea, hypotension and<br />

bradicardia were reported. Digoxin seric concentration<br />

must be carefully monitored when it is administered<br />

with amiodarone, verapamil, quinidine, nifedipine and<br />

indometacin. American Heart association guidelines<br />

recommend the use of the following aniarrithmic agents:<br />

adenosine, amiodarone, lidocaine and procainamide.<br />

verapamil, diltiazem, nifedipin.<br />

Aceasta clasificare este, insa, limitata deoarece se<br />

bazeaza pe efectele electrofiziologice exercitate la<br />

concentratii ale medicamentului stabilite arbitrar,<br />

de obicei asupra tesutului cardiac adult normal. De<br />

fapt, actiunile acestor medicamente sunt complexe<br />

si depind de tesut, gradul de afectare acuta sau<br />

cronica, frecventa cardiaca, potentialul de<br />

membrana si compozitia ionica a<br />

compartimentelor intra si extracelular.(2)<br />

Terapia cu antiaritmice are numeroase<br />

particularitati la copil. Astfel, verapamilul a fost<br />

folosit in populatia pediatrica, fiind raportate<br />

cazuri de apnee, hipotensiune si bradicardie. (3)<br />

Actiunea primara a verapamilului consta in<br />

scaderea vitezei de conducere in nodulul<br />

atrioventricular, astfel abolind tahicardiile<br />

supraventriculare care folosesc nodulul<br />

atrioventricular ca parte a circuitului de reintrare;<br />

alti autori afirma ca verapamilul poate scadea<br />

obstructia din calea fluxului ventriculului stang la<br />

pacientii cu cardiomioaptie hipertrofica<br />

obstructiva.(4) Supradoza sau intoxicatia cu<br />

verapamil conduc la coma, convulsii, depresie<br />

1 2<br />

Clinica I Pediatrie, Spitalul Clinic de Urgente Copii “Sfanta Maria”, Iasi, Medic rezident Pediatrie, Doctorand in<br />

Stiinte Medicale, U.M.F. “Gr. T. Popa”, Iasi


espiratorie, bradicardie si hipotensiune, iar<br />

conduita terapeutica optima in aceste cazuri este<br />

reprezentata de administrarea de ser fiziologic,<br />

clorura de calciu, izoproterenol si dopamina.(5) La<br />

copiii cu tahicardie supraventriculara si<br />

insuficienta cardiaca congestiva trebuie cunoscut<br />

riscul de decompensare cardiaca dupa<br />

administrarea de verapamil. (6)<br />

Chinidina si digoxinul au fost coadministrate timp<br />

de cateva decade la copil inainte de raportarea<br />

interactiunilor dintre acestea in 1978. Ulterior,<br />

monitorizarea cresterii concentratiei serice a<br />

digoxinului atunci cand era administrat impreuna<br />

cu alte medicamente a dus la recunoasterea<br />

acumularii toxice a glicozidului cardiac. Astfel,<br />

concentratia serica a digoxinului trebuie atent<br />

monitorizata atunci cand acesta este administrat la<br />

copil impreuna cu amiodarona, verapamilul,<br />

chinidina, nifedipinul si indometacinul.<br />

Sindromul Wolf-Parkinson-White poate duce la<br />

unii pacienti de varsta pediatrica la colaps cardiocirculator<br />

datorita aritmiei prelungite, rezistente la<br />

variati agenti farmacologici. Largul spectru al<br />

medicamentelor folosite: chinidina, propranolol si<br />

verapamil indica lipsa existentei unei terapii<br />

optime. Unii cercetatori au demonstrat efectele<br />

favorabile ale administrarii de amiodarona asupra<br />

sindromului Wolf-Parkinson-White. (7)<br />

Ghidurile American Heart Association (AHA) de<br />

resuscitare cardiopulmonara la nou-nascuti si copii<br />

(support vital avansat) recomanda folosirea<br />

urmatoarelor medicamente antiaritmice:<br />

1. Adenozina- induce un bloc temporar in<br />

conducerea atrioventriculara si intrerupe circuitele<br />

de reintrare care implica si nodulul<br />

atrioventricular. Atunci cand se administreaza pe<br />

vena periferica, poate fi necesara o cantitate mai<br />

mare decat in administrarea pe vena centrala.<br />

Administrarea medicamentului trebuie urmata de<br />

solutie salina pentru a grabi ajungerea substanei in<br />

circulatia centrala. Adenozina poate fi administrata<br />

si pe cale orala si poate avea efecte spectaculoase<br />

in transformarea unei tahicardii supraventriculare<br />

in ritm sinusal (fig.1) (9)<br />

2. Amiodarona- incetineste conducerea<br />

atrioventriculara, prelungeste perioada refractara<br />

atrioventriculara si intervalul QT si incetineste<br />

conducerea ventriculara (largeste complexul QRS).<br />

Se administreaza lent datorita faptului ca produce<br />

hipotensiune prin proprietatile ei vasodilatatoare.<br />

Alte efecte adverse includ bradicardia si torsada de<br />

varf. De obicei nu se administreaza impreuna cu<br />

procainamida deoarece si aceasta din urma<br />

prelungeste intervalul QT.<br />

3. Lidocaina- scade automatismul si suprima<br />

aritmiile ventriculare, dar nu este la fel de eficienta<br />

ca amiodarona in imbunatatirea prognosticului.<br />

Toxicitatea lidocainei include depresie miocardica<br />

si circulatorie, ameteli, dezorientare si convulsii,<br />

mai ales la pacientii cu insuficienta cardiaca si<br />

insuficienta hepatica sau renala.<br />

4. Procainamida- prelungeste perioada refractara a<br />

atriilor si ventriculilor si scade viteza de<br />

conducere. Se administreaza lent in perfuzie<br />

endovenoasa, monitorizand aparitia hipotensiunii,<br />

intervalului QT si blocurilor cardiace. Perfuzia se<br />

opreste daca intervalul QRS se largeste cu >50%<br />

sau daca apare hipotensiunea.<br />

Alte medicamente recomandate de AHA in<br />

suportul vital avansat pediatric includ: atropina,<br />

calciu, epinefrina, glucoza, magneziu, bicarbonatul<br />

de sodiu, vasopresina. (8)<br />

Dupa stabilizarea hemodinamica pot fi folosite<br />

urmatoarele medicamente (8) pentru a mentine<br />

debitul cardiac:<br />

1. Inamrinona: 0,75-1 mg/kg iv in 5 minute,<br />

apoi 2-20 µg/kg/min; inamrinona este un agent<br />

inotrop pozitiv cu activitate vasodilatatoare, diferit<br />

in structura si mod de actiune de alte glicozide<br />

cardiace si catecolamine; reduce presarcina si<br />

postsarcina prin efectul relaxant direct asupra<br />

muschiului neted vascular.<br />

2. Dobutamina: 2-20 µg/kg/min; dobutamina<br />

este un agonist β1 adrenergic, cu activitate slaba<br />

asupra receptorului β2; are efect inotrop pozitiv,<br />

crescand contractilitatea si debitul cardiac; efectele<br />

aritmogene si vasodilatatoare sunt neglijabile.<br />

3. Dopamina: 2-20 µg/kg/min; dopamina este<br />

un precursor al adrenalinei si noradrenalinei; are<br />

efecte inotrop pozitive si vasopresoare.<br />

4. Epinefrina: 0,1-1 µg/kg/min; actioneaza ca<br />

hormon si neurotransmitator, avand efect inotrop si<br />

cronotrop pozitiv.<br />

5. Milrinona: 50-75 µg/kg in 10-60 min, apoi<br />

0,5-0,75 µg/kg/min; milrinona este un inhibitor de<br />

fosfodiesteraza III, cu efect inotrop pozitiv,<br />

vasodilatator si cu un minim efect cronotrop<br />

pozitiv.<br />

6. Norepinefrina: 0,1-2 µg/kg/min; actioneaza<br />

asupra receptorilor α-adrenergici producand<br />

cresterea tensiunii arteriale; are efect inotrop<br />

pozitiv.<br />

7. Nitroprusiatul de sodiu: 1-8 µg/kg/min; are<br />

efect vasodilatator, eliberand oxid nitric la nivelul<br />

arteriolelor si venulelor; scade tensiunea arteriala<br />

prin scaderea presarcinii si postsarcinii.<br />

97


BIBLIOGRAFIE<br />

1- Barbu Cuparencu, Farmacologie pentru medici, Dacia,<br />

1978:202<br />

2- Braunwald, Heart Disease, WB Saunders Company,<br />

Philadelphia, 2000:598<br />

3- A. Garson. Medicolegal problems in the management of<br />

cardiac arrithmias in children. Pediatrics 1986;5:714-716<br />

4- J. Porter, A. Garson, P. Gilette. Verapamil: an effective<br />

calcium blocking agent for pediatric patients. Pediatrics<br />

1982;3:534-536<br />

5- D. Passal, F. Crespin. Verapamil poisoning in an infant.<br />

Pediatrics 1992;9:892-895<br />

98<br />

6- M. Epstein, E. Kiel, B. Victorica. Cardiac decompensation<br />

following verapamil therapy in infants with supraventricular<br />

tachycardia. Pediatrics 1984;6:458-461<br />

7- E. Shahar, Z. Barzilay, M. Frand. Amiodarone in control of<br />

sustained tachyarrythmias in children with Wolf-Parkinson-<br />

White syndrome. Pediatrics 1983;6:813-816<br />

8- 2005 American Heart Asoociation (AHA) Guidelines for<br />

cardiopulmonary resuscitation (CPR) and Emergency<br />

cardiovascular care (ECC) of pediatric and neonatal patients:<br />

pediatric advanced life support. Pediatrics 2006;117:1005-1028<br />

9- www.emedu.org


EFECTE ADVERSE HEPATO-GASTRO-INTESTINALE ALE<br />

TERAPIEI CU METOTREXAT IN PRACTICA ONCOLOGICA<br />

PEDIATRICA<br />

Stefana Maria Moisa 1 , Ingrid Miron 2 , M. Burlea 3<br />

Rezumat. Leucemiile sunt boli neoplazice care<br />

apar prin transformarea malignă a celulelor precursoare<br />

hematopoietice. Leucemia este cea mai frecventă<br />

malignitate la copil. Metotrexatul (MTX) este cel mai<br />

larg folosit antimetabolit in oncologia pediatrica. Am<br />

studiat un lot format din 100 pacienti spitalizati in Sectia<br />

Oncologie si Hematologie Pediatrica a Spitalului de<br />

Copii “Sfanta Maria” din Iasi, diagnosticati cu leucemie<br />

acuta limfoblastica, limfom malign non-Hodgkin,<br />

histiocitoza si osteosarcom, care au primit tratament cu<br />

metotrexat, in scopul precizarii celor mai frecvente<br />

efecte adverse hepato-gastro-intestinale intalnite in lot.<br />

Chimioterapia cu MTX reprezinta un factor de risc<br />

pentru aparitia gastritei si duodenitei, in timp ce<br />

administrarea de metotrexat se asociaza semificativ<br />

statistic cu aparitia refluxului gastroesofagian si a<br />

hepatitei toxice.<br />

INTRODUCERE<br />

Leucemiile sunt boli neoplazice care apar prin<br />

transformarea malignă a celulelor precursoare<br />

hematopoietice. Aceste afecţiuni se înscriu în<br />

categoria bolilor clonale deoarece apar prin<br />

proliferarea unei singure celule, celulei stem<br />

limfoide sau a celulei stem mieloide. Leucemia<br />

este cea mai frecventă malignitate la copil,<br />

reprezentând, conform diferitelor statistici, între 20<br />

si 30% dintre cazurile de cancer care survin în<br />

perioada copilăriei. (1,4)<br />

MATERIAL SI METODA<br />

Am studiat un lot format din 100 pacienti<br />

spitalizati in Sectia Oncologie si Hematologie<br />

Pediatrica a Spitalului de Copii “Sfanta Maria” din<br />

Iasi, diagnosticati cu leucemie acuta limfoblastica,<br />

limfom malign non-Hodgkin, histiocitoza si<br />

osteosarcom, care au primit tratament cu<br />

metotrexat, in scopul precizarii efectelor adverse<br />

Abstract. Leukemias are neoplazic diseases born<br />

by malignant transformation of haematopoietic<br />

precursor cells. Leukaemia is the most frequent<br />

malignancy of the child. Methotrexate (MTX) is the<br />

most frequently used antimetabolite in paediatric<br />

oncology. We have studied a group of 100 patients<br />

hospitalised in the Haematology-Oncology Ward of “St.<br />

Mary” Children Hospital in Iasi, diagnosed with acute<br />

lymphoblastic leukaemia, malignant non-Hodgkin<br />

lymphoma, hystiocitosis and osteosarcoma, who<br />

received methotrexate treatment; we tried to determine<br />

the most frequent hepato-gastro-intestinal adverse<br />

reactions of the MTX treatment. MTX chemotherapy<br />

represents a risk factor for gastritis and duodenitis, while<br />

MTX administration is statistically semnificative<br />

associated with gastroesophageal reflux and toxic<br />

hepatitis.<br />

hepato-gastro-intestinale intalnite in lot.<br />

REZULTATE SI DISCUTII<br />

In ceea ce priveste asocierea dintre administrarea<br />

chimioterapiei si aparitia gastritei, putem afirma<br />

faptul ca valoarea minima a frecventei asteptate a<br />

fost de 0,9, cu p=0,159. Se constata o asociere<br />

slaba statistica intre chimioterapie si aparitia<br />

gastritei. Totusi, putem afirma: chimioterapia<br />

reprezinta un factor de risc pentru aparitia gastritei,<br />

deoarece 66,7% din pacientii care au primit<br />

metotrexat au avut gastrita.<br />

Aceleasi discutii sunt valabile si in cazul asocierii<br />

dintre administrarea chimioterapiei si aparitia<br />

duodenitei, cu o valoare minima a frecventei<br />

asteptate de 0,9 si p=0,159.<br />

Am decelat existenta unei asocieri semnificative<br />

statistic intre administrarea de metotrexat si<br />

aparitia refluxului gastroesofagian (p=0,049).<br />

Aceata a fost evidentiat fie prin pH-metrie<br />

esofagiana, fie prin tranzit baritat, fie prin<br />

evidentierea leziunilor de boala de reflux<br />

1 Medic rezident Pediatrie, Doctorand in Stiinte Medicale U.M.F. “Gr. T. Popa”, Iasi, 2 Clinica IV Pediatrie, Spitalul de<br />

Copii “Sf. Maria”, Iasi, 3 Clinica V Pediatrie, Spitalul de Copii “Sf. Maria”, Iasi<br />

99


gastroesofagian la endoscopia digestiva superioara.<br />

Administrarea de metotrexat s-a corelat<br />

semnificativ statistic cu aparitia hepatitei toxice.<br />

(p=0,007) Patologia hepatica a fost de obicei<br />

usoara si spontan reversibila, cu cresteri mici ale<br />

valorilor enzimelor de citoliza hepatica.<br />

Dupa administrarea de metotrexat in tratamentul<br />

leucemiei acute limfoblastice este indicata<br />

determinarea metotrexatemiei serice; aceasta a fost<br />

dozata in 36 cazuri; daca valoarea inregistrata la 48<br />

ore este mai mare de 0,15 mmol/l, se administreaza<br />

calciu folinat (leucovorina) pentru a diminua<br />

toxicitatea metotrexatului si se recomanda<br />

masurarea metotrexatemiei la 72 ore; daca<br />

valoarea determinata la 72 ore a scazut sub 0,15<br />

mmol/l, riscul toxic este considerat acceptabil, in<br />

caz contrar mai administrandu-se o doza de<br />

leucovorina. Astfe, valoarea metotrexatemiei<br />

serice la 48 ore a fost patologica la 66,7% din<br />

copii, la 72 ore- la 8,3%, si la 94 ore- la 2,8% din<br />

cazuri. Curba generala de eliminare a<br />

metotrexatului este ilustrata in figura1.<br />

Introducerea chimioterapiei combinate a fost una<br />

din cele mai importante contributii la<br />

imbunatatirea prognosticului copiilor cu<br />

LAL.(2,6,7) Sunt alese anumite combinatii de<br />

droguri active (5) deoarece acestea ataca celulele<br />

leucemice prin mecanisme diferite: unii agenti sunt<br />

specifici ciclului celular si distrug celulele in<br />

timpul formarii ADN, altii sunt independenti de<br />

ciclul celular si anihileaza celulele aflate in repaus.<br />

Combinatiile de agenti terapeutici sunt alternate<br />

pentru a evita aparitia clonelor drog-rezistente.<br />

100<br />

MTX este cel mai larg folosit antimetabolit in<br />

oncologia pediatrica. Antimetabolitii sunt analogi<br />

structurali ai mediatorilor vitali in caile de<br />

biosinteza ale acizilor nucleici si proteinelor.<br />

Actionand ca substrate “frauduloase”, pentru<br />

enzimele implicate in aceste cai, antimetabolitii<br />

inhiba sinteza macromoleculelor celulare si a<br />

componentelor acestora, care sunt incorporate in<br />

macromolecule, ducand la obtinerea unor produse<br />

alterate. Efectele primare toxice ale MTX sunt<br />

mielosupresia si mucozitatile orointestinale, care<br />

apar la 5-14 zile dupa administrare. Toxicitatea<br />

hepatica, constand in cresteri tranzitorii ale<br />

transaminazelor serice si, mai rar,<br />

hiperbilirubinemie, a fost asociata cu doze<br />

standard si mari de MTX, dar este mai frecventa si<br />

mai severa la terapia cu doze mari. (3)<br />

CONCLUZII:<br />

1. Chimioterapia reprezinta un factor de risc<br />

pentru aparitia gastritei si duodenitei.<br />

2. Administrarea de metotrexat se asociaza<br />

intr-o maniera semnificativ statistica cu aparitia<br />

refluxului gastroesofagian.<br />

3. Administrarea de metotrexat s-a corelat<br />

semnificativ statistic cu aparitia hepatitei toxice.<br />

4. Un numar scazut de pacienti elimina greu<br />

metotrexatul; la majoritatea, aceasta eliminare<br />

lenta nu poate fi atribuita unei functii hepatorenale<br />

compromise la acel moment, singura<br />

explicatie plauzibila ramand aceea ca ei sunt<br />

acetilatori lenti.lira.


101


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Gurney JG, Stevenson RK, Davis S, Robinson LL.<br />

Incidence of Cancer in children in the United States. Cancer<br />

1995;75:2186<br />

2. David G, Nathan and Stuart Orkin: Nathan and Oski’s<br />

Haematology of Infancy and childhood, Fifth Edition, W. B.<br />

Saunders Company, Philadelphia:1253<br />

3. Nesbit M, Krivit W, et al: Acute and chronic effect of<br />

methotrex¬ate on hepatic, pulmonary, and skeletal systems.<br />

Cancer 1976; 37:1048<br />

102<br />

4. Greaves M: A natural history for pediatric acute leukemia.<br />

Blood 1993; 82:1043<br />

5. Goldie JH, Coldman AJ, et al: Rationale for the use of<br />

alternat¬ing cross-resistant chemotherapy. Cancer Chemother<br />

Rep 1982; 66:439<br />

6. Ivan Roitt, Jonathan Brostoff, David Male, Imunollogy, 4h<br />

Edition, Mosby, 1998, 21.1<br />

7. Richard Stiehm, Imunollogic Disorders in Infants and<br />

Children, 4th Edition, W.B. Saunders Company, 1996, 697-741


EFECTELE BENEFICE ALE ENALAPRILULUI ASUPRA<br />

SUFERINTEI MIOCARDICE INDUSE DE TRATAMENTUL CU<br />

ANTRACICLINE IN MALIGNITATILE COPILULUI<br />

Mandric Cristina*, Dimitriu Alexandru Grigore*, Miron Ingrid*<br />

Abstract.<br />

THE ADVANTAGE OF ENALAPRIL<br />

TREATMENT IN ANTHRACYCLINES- INDUCED<br />

CARDIAC INJURY IN CHILDREN WITH<br />

MALIGNANCIES – PRELIMINARY STUDY<br />

Background Although anthracyclines are quite<br />

effective at curing certain childhood cancers, it is<br />

estimated that more than half of the long-term survivors<br />

will show cardiac abnormalities by echocardiography<br />

during treatment or years after therapy stop. Treatement<br />

with angiotensin converting enzyme inhibitors have<br />

been shown usefuls in order to reduce mortality and<br />

cardiac events in patients with asymptomatic cardiac<br />

dysfunction anthracycline-induced.<br />

Purpose: study of effects of enalapril treatment<br />

on anthracyclines-induced ecocardiographic(eco)<br />

changes.<br />

Methods: we performed, a prospective clinical<br />

study comparing enalapril to placebo in 30 survivors of<br />

pediatric cancer(aged 2-16), treated with anthracyclines<br />

who had at least one ecocardiographic abnormality<br />

identified at any time after antracyclines exposure:10<br />

children had regular echocardiographic examinations<br />

INTRODUCERE<br />

In majoritatea neoplaziilor copilului si<br />

adolescentului sunt administrati agenti<br />

chemoterapeutici cu potential cardiotoxic. Astfel,<br />

in timp ce rata de supravietuire a acestei populatii<br />

s-a imbunatatit pentru o parte din cancere, multi<br />

dintre supravietuitori se pot astepta la complicatii<br />

cardiovasculare acute sau cronice ce pot afecta<br />

calitatea vietii, la ani distanta de la terminarea<br />

tratamentului.<br />

Cardiotoxicitatea antraciclinelor utilizate în terapia<br />

anumitor malignitãţi la adult şi copil, justificã<br />

atenţia acordatã în literatura de specialitate<br />

diagnosticului precoce a acestor fenomene şi de<br />

monitorizare pentru reducerea acestui nou factor<br />

de risc cardio-vascular şi, implicit, pentru<br />

ameliorarea prognosticului afecţiunii de bazã.<br />

* Spitalul Clinic de Urgente pentru Copii “ Sf. Maria” Iasi<br />

during enalapril therapy, mean median follow-up since<br />

the start of enalapril, 16 month; 20 children treated with<br />

similar doses of anthracyclines, without enalapril<br />

treatment, after completion of doxorubicin therapy.<br />

Cardiological evaluation was performed at baseline and<br />

at 3, 6, 12, 16 month after initiation of enalapril/placebo<br />

therapy.<br />

Results: Over the 16 month of enalapril therapy,<br />

there was progressive improvement in left<br />

ventricular(LV) dimension end-systolic and enddiastolic,<br />

fractional shortening, LV mass, LV per cent<br />

posterior wall thickening, interventricular per cent septal<br />

thickening, Tei index, comparative with evolution of the<br />

same ecocardiographic parameters of the controller<br />

group, who was constant or it worsened in course of<br />

follow-up.<br />

Conclusions:Enalapril treatment improved<br />

anthracyclines-induced ecocardiographic changes in<br />

patients included in study, justifing introduction of<br />

enalapril even in asymptomatic cardiac dysfunction.<br />

Keywords: chemotherapy, angiotensinconverting<br />

enzyme inhibitors, cardiotoxicity,<br />

echocardiography<br />

Pana la momentul actual nu s-au stabilit<br />

protocoale optime de monitorizare si tratament al<br />

disfunctiei cardiace asimptomatice induse de<br />

citostatice (in special de antracicline) si<br />

radioterapie la copil. Trialuri internationale din<br />

ultimii ani, extrapoland datele obtinute din studiile<br />

de la adulti, au verificat daca administrarea<br />

inhibitorilor enzimei de conversie (IECA) are efect<br />

benefic la pacientii de varsta pediatrica cu<br />

disfunctie cardiaca asimptomatica, datorata<br />

chimioterapiei. Rezultatele obtinute de acestia sunt<br />

pozitive, confirmand aceste ipoteze, urmand insa a<br />

fi monitorizata pe termen lung remanenta acestor<br />

efecte, precum si stabilirea perioadei optime de<br />

administrare ale acestora.<br />

PACIENTI SI METODA<br />

103


Proiectul de fata şi-a propus evaluarea<br />

efectelor terapiei cu enalapril asupra modificarilor<br />

ecocardiografice (Eco) de cardiotoxicitate<br />

antraciclinica prin mijloace clinice şi paraclinice<br />

noninvazive.<br />

Lotul studiat a cuprins un numãr de 30<br />

pacienţi cu vârsta cuprinsã între 2-18 ani, internaţi<br />

în secţia de Hemato-Oncologie Pediatricã a<br />

Spitalului Clinic de Urgenţe Copii Sf. Maria, in<br />

perioada 2005-2008, care au primit tratament cu<br />

antracicline pentru leucemii sau limfoame maligne<br />

si care prezentau minim o modificare<br />

ecocardiografica evidentiata in diferite momente<br />

ale acestei terapii. Toţi pacienţii au fost evaluaţi<br />

clinic şi paraclinic de cãtre un singur specialist în<br />

cardiologie pediatricã. Nici un pacient nu a fost<br />

exclus din studiu. Durata de administrare a<br />

inhibitorilor enzimei de conversie (enalapril) a fost<br />

de 16 luni.<br />

Din datele anamnestice şi ale examenului clinic au<br />

fost stabiliţi factorii de risc asociaţi pentru<br />

cardiotoxicitate: doza cumulativã crescutã, sexul<br />

feminin, vârsta micã la iniţierea chimioterapiei,<br />

trisomia 21, radioterapia mediastinalã asociatã,<br />

asocierea altor citostatice cardiotoxice in cadrul<br />

protocolului urmat (ciclofosfamidã, ifosfamidã).<br />

Examinarea ecocardiograficã 2D şi Doppler s-a<br />

adresat atât funcţiei sistolice cât şi diastolice a<br />

ventriculului stâng. Alte investigatii paraclinice<br />

utilizate – electrocardiograma, radiografia cardiotoracicã,<br />

au fost efectuate la toti pacientii din<br />

studiu (baseline); repetarea acestora in dinamica a<br />

tinut cont de contextul clinic (simptomatic) si<br />

protocolul chimioterapeutic urmat.<br />

Evaluarea cardiologica completa, conform datelor<br />

monitorizate si raportate de catre studiu s-a<br />

efectuat baseline, ulterior a fost repetata la 3, 6, 12<br />

si respectiv 16 luni de la initierea tratamentului cu<br />

enalapril / placebo.<br />

REZULTATE:<br />

Studiul clinic prospectiv a comparat efectele<br />

administrarii de enalapril versus placebo la cei 30<br />

copii cu hemopatii maligne tratati cu antracicline si<br />

care prezentau minim o modificare<br />

ecocardiografica evidentiata in momente diferite<br />

ale acestei terapii:<br />

Grup A: 10 copiii au fost evaluati eco in cursul<br />

administrarii enalaprilului, media de timp de<br />

monitorizarea terapiei cu enalapril: 16 luni;<br />

Grup B: 20 copii tratati cu doze similare de<br />

antracicline, au primit doar tratament cu placebo<br />

dupa terminarea tratamentului cu antracicline.<br />

Disfunctia cardiaca subclinica a fost definita ca<br />

prezenta unor modificari sugestive ale parametrilor<br />

ecocardiografici ai functiei sistolice. Insuficienta<br />

cardiaca a fost stabilita pe baza examenului clinic<br />

(semne si simptome clasice) de catre cardiolog<br />

pediatru si nu pe rata scaderii valorilor fractiei de<br />

scurtare si de ejectie.<br />

104<br />

Cardiotoxicitatea infraclinicã antraciclinicã<br />

anterior impartirii lotului studiat (enalapril<br />

vs.placebo) a putut fi demonstratã ecocardiografic<br />

prin: apariţia regurgitãrii mitrale, dilataţie izolatã a<br />

ventriculului stâng ± atriu stâng, disfuncţie<br />

sistolicã a ventriculului stâng: scãderea fracţiei de<br />

scurtare < 28%. Disfuncţia diastolicã a<br />

ventriculului stâng a fost demonstratã prin<br />

tulburãri de relaxare a ventriculului stâng - raport<br />

E/A2,5 , creşterea timpului de<br />

deceleraţie al undei E şi a timpului de relaxare<br />

izovolumicã –TRIV, cresterea valorilor indicelui<br />

de performanţã miocardicã ( indice Tei ). Tabelul 1<br />

prezinta caracteristicele celor doua grupuri de<br />

studiu pe perioada administrarii tratamentului cu<br />

enalapril.<br />

In 16 luni de tratament cu enalapril, s-a observat o<br />

imbunatatire progresiva a dimensiunilor enddiastolice<br />

si end-sistolice a VS, a fractiei de<br />

scurtare, masei ventriculare stangi, a ratei de<br />

ingrosare sistolica a septului interventricular si<br />

respectiv a peretelui posterior al ventriculului stang<br />

si a indicelui Tei, in comparatie cu grupul placebo<br />

la care s-a observat stationarea sau agravarea<br />

progresiva a modificarilor acelorasi parametri,<br />

evidentiate la momentul initial. (Tabel 2, Fig 1 , 2 )<br />

Discuţii<br />

Principalul rezultat obtinut al acestui studiu este<br />

obiectivarea faptului ca tratamentul cu enalapril la<br />

pacientii cu disfunctie cardiaca subclinica<br />

secundara tratamentului cu antracicline se pare ca<br />

determina imbunatatire progresiva a functiei<br />

cardiace, impiedicand progresia acesteia spre<br />

stadiul urmator, clinic manifest.<br />

Comparea in dinamica a parametrilor<br />

ecocardiografici din ambele loturi ofera o imagine<br />

de ansamblu corecta a eficacitatii tratamentului<br />

cardioprotector : pe deoparte, imbunatatirea pe<br />

perioada studiata a valorilor principalilor parametri<br />

ecocardiografici din grupul enalapril - fractie<br />

ejectie: 44-57% (initial) vs 62-82% (dupa), fractie<br />

scurtare 21-28% (initial) vs 26-31% (dupa), indice<br />

Tei : 0.61-0.72 (initial) vs 0.71-0.98 (dupa), etc.<br />

Datele sustinute anterior sunt exemplificate si<br />

imagistic, prin comparare anterior si dupa<br />

tratament in urmatoarele figuri (fig3, 4)<br />

CONCLUZII:<br />

Tratamentul cu enalapril a ameliorat modificarile<br />

parametrilor ecocardiografici induse de tratamentul<br />

cu antracicline la pacientii inclusi in studiu,<br />

justificand introducerea acestuia chiar si in cazurile<br />

cu disfunctie asimptomatica. Este necesara insa<br />

monitorizarea in continuarea acestor pacienti<br />

pentru a evidentia pe termen lung eficacitatea<br />

tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie<br />

si persistenta acesteia.a.


105


BIBLIOGRAFIE<br />

A devenit o tradiţie a <strong>manifestării</strong> „Ziua medicamentului”<br />

evocarea personalităţilor ce au onorat o vreme – mai scurtă sau<br />

mai de durată – Catedra de Farmacologie a Facultăţii de<br />

Medicină din Iaşi. S-a scris şi s-a vorbit an de an despre<br />

valoarea operei ştiinţifice şi despre realizările în plan<br />

organizatoric ale celor omagiaţi.<br />

Dr. Emil Savini. Pentru unii o stradă din cartierul Tătăraşi. Alţii<br />

se vor gândi la monumentul de pe aleea centrală a Cimitirului<br />

Eternitatea. Pentru Comunitatea italiană din Iaşi numele va avea<br />

altă rezonanţă. Profesorilor Facultăţii de Medicină din Iaşi şi<br />

mai ales studenţilor ce le va „spune” acest nume? Nu avem un<br />

răspuns la această întrebare, dar, la începutul acestui demers de<br />

recompunere a unei imagini din mici fragmente regăsite, dorim<br />

a ne sprijini pe consideraţiile despre om ale lui Grigore T. Popa,<br />

în opinia căruia „cea mai mare parte din subtilitatea unei<br />

exis¬tenţe se pierde odată cu el. Dar furişându-ne pe lângă<br />

înfăp¬tuirile constatabile ale cuiva, putem ajunge să-i citim<br />

sufletul şi ne apropiem astfel de esenţa zbuciumului său intern.<br />

Cine a încercat de multe ori procedeul acesta de citire a<br />

realiză¬rilor, capătă o mare uşurinţă în judecarea oamenilor şi<br />

do¬bândeşte o facultate presimţitoare a esenţialului. Pe baza<br />

unei astfel de facultăţi e mai uşor de aşezat individualităţile în<br />

cadrele timpului şi mai bine se poate urmări ce este universal în<br />

manifestările dibuitoare ale omului. Şi din tot ce înfăptuim noi<br />

atât are valoare: cât se leagă, în vreun fel oarecare, de ceea ce<br />

este universal, de ceea ce este etern.<br />

Restul este zgura unui material consumat.”<br />

Ar putea părea aceste afirmaţii despre caracterul universal<br />

al celor întreprinse în scurta existenţă mundană a profesorului<br />

Emil Savini a fi cuvinte utilizate frecvent în texte<br />

comemorative. Însă, valoarea ştiinţifică a lucrărilor sale şi mai<br />

ales matricea sa sufletească axată şi configurată de muzică<br />

„solul în care spiritul trăieşte, gândeste şi crează” (Beethoven)<br />

sunt două argumente ce probează cele afirmate.<br />

Înscris la Facultatea de Medicină din Iaşi şi ulterior doctor<br />

în medicină şi chirurgie, Emil Savini (împreună cu soţia sa,<br />

Tereza Castano) îşi continuă pregătirea medicală în spaţiul<br />

german. Publicându-şi studiile proprii în reviste din Berlin şi<br />

folosind o tehnică personală de laborator doctorul Savini s-a<br />

remarcat printre cercetătorii din lumea medicală a vremii.<br />

După anii 1910, soţii Emil şi Tereza Savini s-au întors în<br />

ţară cu dorinţa de a oferi statului român experienţa şi viziunea<br />

106<br />

nouă deprinsă în perioada occidentală. Un concurs pentru<br />

ocuparea unei catedre de Patologie internă ratat – din alte<br />

cauze decât cele ce ţin de competenţă – îl determină să<br />

profeseze în mediul privat şi în acelaşi timp îi acutizează<br />

suferinţe mai vechi apărute încă din anii de formare medicală.<br />

Urmează apoi o perioadă în care este colaborator al<br />

profesorului C.I. Parhon la Clinica neuro-endocrino-psihiatrică<br />

„Socola” împreună cu care întreprinde cercetări de laborator şi<br />

publică rezultatele cercetărilor. Devine unul din membrii<br />

fondatori ai „Societăţii Române de Neurologie, Psihiatrie şi<br />

Endocrinologie”, înfiinţată în anul 1919 şi colaborator activ al<br />

Buletinului acestei societăţi.<br />

Se înscrie la un nou concurs la Spitalul Paşcanu, unde este<br />

numit ca medic. A acordat consultaţii săptămânal şi la Spitalul<br />

israelit.<br />

Membru a diverse societăţi ştiinţifice internaţionale, Emil<br />

Savini a activat şi în cadrul Societăţii de Medici şi Naturalişti şi<br />

a publicat cercetări în Buletinul acestei societăţi („Contribuţii<br />

nouă la studiul tahicardiei paroxistice”, „Acţiunea tiroidei<br />

delipoidate asupra inimii izolate de mamifer”, 1923).<br />

Anul 1928 este pentru Emil Savini cel în care devine<br />

profesor de Farmacologie, disciplină ce se încadra în mod<br />

fericit preocupărilor sale de laborator. Este considerat precursor<br />

al bioterapiei şi se mai remarcă prin crearea unor tehnici noi de<br />

laborator. În istoria farmacologiei ieşene, figura profesorului<br />

Savini se distinge, atât prin cea mai scurtă perioadă în care a<br />

activat un profesor în calitate de conducător de catedră cât şi<br />

prin cea mai bogată corespondenţă – purtată cu diverse societăţi<br />

ştiinţifice şi personalităţi ale medicinei începutului de secol XX.<br />

„Doctorul Emil Savini, un om cum ne-ar trebui mulţi”<br />

(însemnare pe o fotografie primită de la George Enescu), solitar<br />

şi sensibil îşi considera cercetările sale ca pe compoziţii<br />

muzicale. Trăia activ muzica la fel ca şi cercetarea.<br />

Aptitudinile interpretative pe care le avea pentru pian îl<br />

determinau adesea să se retragă în lumea sunetelor, momentele<br />

mai dificile din existenţa sa sublimându-le în muzică. Sunetele<br />

unui violoncel l-au însoţit şi pe ultimul drum pământesc în<br />

urmă cu opt decenii, iar la căpătăiul său au fost dăltuite în piatră<br />

însemnele celor două obiecte reprezentative ale vieţii sale:<br />

cartea şi lira.


BENEFICIUL TRATAMENTULUI CU AMFOTERICINA B IN<br />

INFECTIA PULMONARA CU RHIZOPUS LA COPIL<br />

Alina Murgu, Stela Gotia, Maria Carlan* ,Magda Cristian**, Ioana Cernescu***<br />

Rezumat. Infectiile fungice respiratorii<br />

inregistreaza o incidenta in crestere in ultimii ani atat la<br />

adulti cat si la copii, particularizandu-se prin infectarea<br />

deopotriva atat a organismului imunodeprimat dar si a<br />

celui imunocompetent. Autorii prezinta cazul unei fetite<br />

de 1 an si 6 luni,care se interneaza in Clinica II Pediatrie<br />

Iasi, cu insuficienta respiratorie severa aparuta brusc in<br />

contextul consumului de alune. Bronhoscopia a extras<br />

fragmente de aluna. Deoarece evolutia ramane<br />

nefavorabila, se repeta bronhoscopia in suspiciunea unui<br />

fragment rezidual la nivel traheobronsic. Explorarea a<br />

fost negativa insa cultura din lavajul bronho-alveolar a<br />

obiectivat fungi de tip Rhizopus sp. Evolutia bolnavei a<br />

fost favorabila sub tratament etiologic cu Amfotericina<br />

B. Particularitatea cazului o confera asocierea la o<br />

patologie curenta in practica pediatrica cum este<br />

aspirarea de corp strain la un organism imunocompetent,<br />

a infectiei fungice cu Rhizopus sp.<br />

INTRODUCERE<br />

Infectiile respiratorii sunt dominante in patologia<br />

pediatrica, in cadrul acestora cele determinate de<br />

fungi avand o incidenta in crestere fata de decada<br />

anterioara. Foarte rar infectia fungica poate fi<br />

primara cel mai frecvent apare ca o consecinta a<br />

statusului imun deprimat cum ar fi in<br />

imunodeficiente umorale/celulare, neoplazii,<br />

distrofie, diabet zaharat, mucoviscidoza, tratament<br />

prelungit cortizonic sau cu antibiotice, arsuri,<br />

posttransplant etc. Desi s-au efectuat progrese<br />

importante privind diagnosticul precoce si<br />

tratamentul tintit totusi mortalitatea prin infectiile<br />

fungice ramane suficient de mare.<br />

Paleta etiologica a infectiei in ordinea<br />

incidentei include:Candida sp, Aspergillus sp,<br />

Criptococus sp, Histoplasma sp, Coccidioides ap,<br />

Zygomicete (Rhizopus sp).<br />

Zygomicoza (mucormicoza) cauzata de<br />

infectia cu Rhizopus sp. este forma cea mai fatala<br />

deseori cu evolutie fulminanta dintre toate<br />

Abstract. The prevalence of fungal respiratory disease<br />

in imunocompromised or healthy organism increased in<br />

the past years. The authors present the case of a girl, 1<br />

year and 6 months old, admitted in Pediatric Hospital<br />

Iasi with severe respiratory insufficiency appears<br />

suddenly after consumption of peanuts. The<br />

bronhoscopy extracted pieces of peanuts. Because the<br />

evolution is unfavorable, the bronhoscopy has been<br />

repeated but it was negative. The microbiological exam<br />

from bronchoalveolar lavage was positive for fungi of<br />

Rhizopus sp. The evolution of the child was favorable<br />

under etiological treatment with Amfotericina B. The<br />

particularity of case is association between inhaled<br />

foreign body in imunocompetent organisms and a fungal<br />

infection with Rhizopus sp.<br />

micozele pulmonare inscriind inca o rata de<br />

mortalitate de peste 50% mai ales la<br />

imunocompromisi. Infectia la organismul<br />

imunocompetent este rara si in relatie directa cu<br />

diverse traume.<br />

Autorii prezinta un caz rar de infectie<br />

pulmonara cu Rhizopus sp.la un copil fara<br />

elemente de supresie imunitara.<br />

PREZENTARE DE CAZ<br />

DM, 1an si 6 luni, sex fem, jud. Bacau<br />

Bolnava se interneaza in urgenta in Sectia ORL a<br />

Spitalului Pediatrie Iasi pentru dispnee severa de<br />

tip expirator si tuse iritativa,aparute brusc in<br />

contextul consumului de alune.Datele anamnestice<br />

nu releva imbolnaviri care ar putea sugera un<br />

status disimun umoral; Gnast.-3200g; fara<br />

elemente patologice in perioada perinatala si de<br />

sugar. Examinarea clinica obiectiveaza elemente<br />

de insuficienta respiratorie acuta severa<br />

manifestata prin dispnee expiratorie marcata,<br />

Clinica II Pediatrie- Spitalul de Pediatrie “Sf. Maria” Iasi, *Serviciul Laborator Microbiologie- Spitalul de Pediatrie “Sf.<br />

Maria” Iasi, **Sectia ORL- Spitalul de Pediatrie “Sf. Maria” Iasi, *** Serviciul Radiologie- Spitalul de Pediatrie “Sf.<br />

Maria” Iasi<br />

107


sindrom functional respirator (tiraj intercostal si<br />

subcostal, balans toraco-abdominal), cianoza<br />

perioronazala, hipoxie (Sat O2 percutana-87%),<br />

raluri sibilante predominant hemitorace drept,<br />

tahicardie -134 batai/min, tahipnee -32<br />

respiratii/min. Rx toracica a obiectivat: desen<br />

pulmonar accentuat intercleidohilar si hiliobazal<br />

drept. Hipertransparenta difuza care ocupa<br />

hemitoracele stang in totalitate cu hernierea<br />

mediastinala a plamanului stang spre hemitoracele<br />

drept. Cord normal radiologic (fig.2).<br />

S-a efectuat bronhoscopia exploratorie in urgenta<br />

care a extras fragmente de aluna de la nivel<br />

traheobronsic. Cultura din lavajul bronhoalveolar a<br />

fost negativa. Este transferata in Clinica II<br />

Pediatrie cu stare generala ameliorata, afebrila,<br />

tuse productive, pulmonar: raluri subcrepitante si<br />

sibilante bilateral, cardiac normal stetacustic, SaO2<br />

= 96%, FC=100 batai/min, FR-40respir./min.<br />

Biologic:Hb-11,2 g%, GA-18300/mmc,PN-33,2%,<br />

L-56%,M-8%,E-2,3%, Tr-389000/mmc;VSH-<br />

16mm/1h; TGP-15UI, uree-0,23g/l; globuline-<br />

13 %; imunograma (IgG, IgA, IgM)-valori<br />

normale. Sub tratament cu antibiotice<br />

(cefalosporina gen.II si aminoglicozide) asociate<br />

cu mucolitice, antiinflamatorii initial steroidiene<br />

ulterior non-steroidiene timp de 7 zile, evolutia<br />

clinica este trenanta cu mentinerea dispneei<br />

expiratorii moderate accentuate de efort (agitatie,<br />

plans), tiraj intercostal bazal bilateral, focar de<br />

raluri subcrepitante la baza pulmonara dreapta, Sat<br />

O2-96%, FC-98 batai/min., FR-30 respir./min.<br />

Repetarea Rx toracice obiectiveaza o opacitate<br />

slaba omogena infrahilara laterocardiac drept;<br />

infiltratie interstitiala perihilara bilaterala;cord<br />

normal radiologic (fig.3).<br />

.S-a emis in aceste circumstante supozitia de corp<br />

strain rezidual si s-a efectuat o noua bronhoscopie<br />

care a fost negativa. Cultura din lavajul<br />

bronhoalveolar pentru bacterii a fost negativa dar<br />

s-a pozitivat pentru fungi din sp. Rhizopus (fig.4)<br />

Diagnosticul pozitiv a fost de: 1. Aspiratie corp<br />

strain extras (alune) 2.Bronhopneumonie cu<br />

Rhizopus sp. secundara. S-a introdus tratamentul<br />

etiologic specific cu Amfotericina B (iv) in doze<br />

progresiv crescande pana la 2,5 mg/kg/zi, timp de<br />

15 zile. Sub tratament nu s-a evidentiat toxicitate<br />

hematologica sau disfunctie hepato-renala.<br />

Evolutia clinica si radiologica a fost favorabila cu<br />

remisiunea totala a simptomatologiei. Controlul<br />

clinico-biologic si radiologic efectuat la 3 si 6 luni<br />

a fost normal.<br />

DISCUTII<br />

Mucormicozele sau zygomicozele inscriu o<br />

incidenta de 5-12% in totalitatea infectiilor<br />

fungice, ordinul Mucorales fiind cel mai frecvent<br />

implicat (Rhizopus, Mucor, Absidia).<br />

Infectia cu Rhizopus sp. reprezinta 90% din<br />

totalitatea infectiilor cu zygomicete cu evolutie<br />

108<br />

deseori fatala la copil mai ales la imunodeprimati,<br />

distrofici, prematuri (1).<br />

Cea mai comuna cala de infectare este cea<br />

aerogena (angiospori) si digestive, mai rar<br />

cutanata, deoarece ciuperca infesteaza o mare<br />

varietate de plante de cultura (grau, porumb,<br />

orez,), legume (cartofi ceapa,rosii, fasole) fructe<br />

(banane, alune). Ca urmare localizarea pulmonara<br />

este cea mai vizata urmata de cea rino-cerebrala<br />

(2), gastro-intestinala , cutanata (3), mai rar<br />

cardiaca (4).<br />

La organismul imunocompetent infectia<br />

poate fi uneori mai putin severa si localizata<br />

endobronsic sau cu dezvoltarea ulterioara de<br />

granuloame pulmonare prin distructie alveolara<br />

comparativ cu organismul imunosupresat, la care<br />

infectia imbraca aspect invaziv cu diseminare<br />

rapida hematogena multiviscerala si la nivelul<br />

sistemului nervos central (2,5).<br />

Leziunile de necroza tisulara, invazie<br />

vasculara, tromboza sunt determinate de<br />

agresiunea factorilor de virulenta fungica<br />

reprezentati de mycotoxine (agroclavine, ergosine,<br />

ergosamine), polizaharide antigenice extracelulare<br />

alaturi de prezenta particulara a unui sistem activ<br />

de ceton- reductaze care creeaza conditii favorabile<br />

de proliferare in mediul acid si bogat in glucoza<br />

din starile cetoacidozice (6,7). Diagnosticul<br />

etiologic este sustinut de culturi pozitive sau Ac<br />

specifici (ELISA) dar fara specificitate de specie<br />

sau numai in scop de cercetare, amplificarea PCR<br />

pentru secventa 18 Sr ARN.<br />

Cazul prezentat desi face parte din<br />

patologia de urgenta curenta pediatrica prin<br />

aspiratia de corp strain (aluna), se particularizeaza<br />

prin evolutia trenanta a simptomelor de disfunctie<br />

pulmonara<br />

in pofida extractiei endoscopice a fragmentelor de<br />

aluna aspirate, la un copil fara antecedente<br />

patologice semnificative. Identificarea etiologica<br />

in cultura a fungilor de tip Rhizopus sp. a permis<br />

introducerea tratamentului etiologic specific cu<br />

Amfotericina B si remisiunea rapida a<br />

simptomatologiei clinico-biologice si radiologice.<br />

Utilizata de peste 50 ani in tratamentul<br />

infectiilor fungice, Amfotericina B cu numeroase<br />

efecte secundare redutabile (nefro/<br />

hepatotoxicitate, hipotensiune, febra etc) ramane<br />

gold standardul terapiei in infectia cu Rhizopus sp,<br />

prin legarea directa la ergosterolul membranei<br />

celulare fungice si ruperea integritatii membranare<br />

soldate in final cu moartea celulara (8,9). Desi in<br />

studiu inca la copil, Posaconazolul -inhibitor<br />

activ de CYP3A4 izoenzima- apartenent la clasa<br />

azolilor promite noi oportunitati terapeutice in<br />

infectia cu Rhizopus sp.(10).<br />

IN CONCLUZIE, desi rara in pediatrie si<br />

mai ales la organismul imunocompetent, infectia<br />

cu Rhizopus sp. trebuie rapid diagnosticata,<br />

temporizarea tratamentului etiologic implicand<br />

frecvent riscul vital.


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Schipper, M.A.A., M.M. Maslen, G.G. Hogg, C.W. Chow,<br />

R.A. Samson- Human infection by Rhizopus azygosporus<br />

and the occurrence of azygospores in zygomycetes, 1996,<br />

J. Med. Vet. Mycol. 34:199-203<br />

2. Simmons JH, Zeitler PS, Fenton LZ, Abzug MJ, Fiallo-<br />

Scharer RV, Klingensmith GJ. -Rhinocerebral<br />

mucormycosis complicated by internal carotid artery<br />

thrombosis in a pediatric patient with type 1 diabetes<br />

mellitus: a case report and review of the literature, Pediatr<br />

Diabetes, 2005 Dec;6(4):234-8<br />

3. de Oliveira-Neto MP, Da Silva M, Fialho Monteiro PC,<br />

Lazera M, de Almeida Paes R, Novellino AB, Cuzzi T-<br />

Cutaneous mucormycosis in a young, immunocompetent<br />

girl, Med Mycol., 2006 Sep;44(6):567-70<br />

4. Saşmaz I, Leblebisatan G, Antmen B, Binokay F et al.-<br />

Cardiac mucormycosis in a child with severe aplastic<br />

anemia: a case report, Pediatr Hematol Oncol., 2006 Jul-<br />

Aug;23(5):433-7<br />

5. Tedder, M., J.A. Spratt, M.P. Anstadt, S.S. Hegde et al. -<br />

Pulmonary Mucormycosis: Results of medical and<br />

surgical therapy, 1994, Ann. Thorac. Surg. 57:1044-56. .<br />

6. 6.Wilson, T., C. J. Rabie, J. E. Fincham, P.S. Steyn et al. -<br />

Toxicity of rhizonin A, isolated from Rhizopus<br />

microsporus, in laboratory animals, 1984, Food Chem.<br />

Toxicol. 22:275-281<br />

7. De Ruiter, G. A., A.W. Van Bruggen-van der Lugt, M. J.<br />

Nout, W. J. Middelhoven, P. S. Sorentoro et al. -<br />

Formation of antigenic extracellular polysaccharides by<br />

selected strains of Mucor spp., Rhizopus spp.,<br />

Rhizomucor spp., Absidia corymbifera, and<br />

Syncephalastrum racemosum, 1992, Antoine<br />

Leeuwenhoek. 62:189-199.<br />

8. Prabhu RM, Patel R.- Mucormycosis and<br />

entomophthoramycosis: a review of the clinical<br />

manifestations, diagnosis and treatment, Clin Microbiol<br />

Infect., 2004 Mar;10 Suppl 1:31-47<br />

9. Herbrecht, R., V. Letscher-Bru, R. A. Bowden, S. Kusne,<br />

E. J. Anaissie et al.-Treatment of 21 cases of invasive<br />

mucormycosis with amphotericin B colloidal dispersion,<br />

2001, Eur. J. Clin. Microbiol. Infect. Dis. 20:460–466.<br />

10. R. N. Greenberg, K. Mullane, J.-A. H. van Burik, I Raad,<br />

M. J. Abzug et al.- Posaconazole as Salvage Therapy for<br />

Zygomycosis, Antimicrobial agents and chemotherapy,<br />

Jan. 2006, p. 126–133 Vol. 50, No. 1<br />

109


110<br />

PATHOGENIC BASES OF PHARMACOLOGICAL THERAPY IN<br />

JUVENILE IDIOPATHIC ARTHRITIS<br />

Elena-Simona Tucaliuc*, Dragomir N Şerban*, Dan Tucaliuc*, Stela Goţia*<br />

Rezumat. Artrita juvenilă idiopatică (AJI), este<br />

cea mai comună şi complexă formă de artrită cronică de<br />

cauză necunoscută la copil şi reprezintă 65% din bolile<br />

artritice ale copilăriei. Cauza AJI este necunoscută. Cel<br />

mai probabil, etiologia este multifactorială, situaţie în<br />

care factorii din mediu interacţionează cu un genotip<br />

susceptibil, fapt argumentat de studii familiale şi de<br />

corelaţii cu antigenele de histocompatibilitate. In etapa<br />

The diversity of clinical manifestation forms and<br />

their variable prognosis in JIA is probably the<br />

result of genetic background (HLA) and of<br />

particular features of the arthritogenic agent;<br />

participants (cells, mediators) are the same but<br />

with variable impact. The complexity and<br />

sequence of application of the various therapeutic<br />

approaches is influenced by our understanding of<br />

the constellation of factors involved in<br />

inflammation and of the drugs that inhibit or limit<br />

their participation.<br />

The histopathological hallmark of JIA is the<br />

infiltration of the synovium by lymphocytes,<br />

plasma cells, macrophages and dendritic cells [1].<br />

The proliferation of fibroblast- and macrophagelike<br />

synoviocytes is another prominent feature of<br />

the inflamed JIA synovium. CD4+ T cells are<br />

responsible for initiating and sustaining JIA. The T<br />

cell inappropriately recognises autoantigens (the<br />

HLA-DR antigen) on the surface of antigenpresenting<br />

cells. This causes activation of the T<br />

cell, stimulating the release of cytokines that<br />

directly activate synovial macrophages. T cells<br />

also activate B cells, which release rheumatoid<br />

factors. This leads to the formation of immune<br />

complexes, production of bacterial products, and<br />

the release of further proinflammatory cytokines<br />

that also activate synovial macrophages; release<br />

large amounts of interleukin-1 (IL-1) and tumour<br />

necrosis factor (TNFα) into the synovium. These<br />

cytokines then stimulate synoviocytes and<br />

actuală în AJI este aplicată o terapie multidisciplinară<br />

medicamentoasă şi non-medicamentoasă adresată<br />

inflamaţiei cronice cu mecanism autoimun,<br />

consecinţelor ei invalidante somatic cu reflectare<br />

psihică. Articolul este o prezentare succintă a<br />

intervenţiei farmacologice în funcţie de forma clinică,<br />

severitatea şi markerii prognostici clinico-biologici.<br />

Cuvinte cheie: artrita juvenilă, patogeneză, tratament<br />

chondrocytes in the cartilage to release matrix<br />

metalloproteases, such as collagenase and other<br />

neutral proteases, which degrade components of<br />

the cartilage matrix. Increased synoviocyte<br />

proliferation culminates in the overgrowth of<br />

synovial tissue, known as pannus. IL-1 also plays a<br />

pivotal cytokine-mediating role in destruction of<br />

bone and cartilage in JIA by activating osteoclasts<br />

to resorb bone [2]. In addition, IL-1 causes<br />

impairment of bone and cartilage repair. IL-1b<br />

activates osteoclasts in bone. IL-1b and TNF-a<br />

increase expression of adhesion molecules on the<br />

endothelium, contributing to the migration of<br />

neutrophils and lymphocytes from the circulation.<br />

In addition, these cytokine stimulate synovial<br />

fibroblasts to produce additional proinflammatory<br />

mediators, such as IL-8, PGE2, and IL-6 [3]. These<br />

mediators responsible for the acute and chronic<br />

inflammation characteristic of JIA have been<br />

identified as pivotal proinflammatory cytokines in<br />

the pathogenesis of the rheumatoid joint [4,5]. The<br />

imbalance between pro- and anti-inflammatory<br />

cytokines and the T helper cell subtypes is<br />

considered important in the pathogenesis of<br />

autoimmune diseases, including JIA.<br />

Many medications including nonsteroidal antiinflammatory<br />

agents (NSAID), disease-modifying<br />

antirheumatic drugs (DMARDs), biologic and<br />

cytotoxic agents are available for treating juvenile<br />

rheumatoid arthritis.<br />

NSAIDs inhibit the cyclooxygenase pathway of<br />

* Center for the Study and Therapy of Pain, University of Medicine and Pharmacy “Grigore T. Popa”, Iasi, Romania


arachidonate metabolism, preventing formation of<br />

the proinflammatory prostaglandins. Just a few<br />

NSAIDs are approved for use in children - the<br />

most commonly used include: naproxen,<br />

ibuprofen, indometacin. Gastrointestinal (GI)<br />

toxicity is the most common adverse event;<br />

prophylaxis against NSAID-induced GI toxicity is<br />

controversial. Current adult recommendations<br />

include using the COX-2 selective NSAID<br />

celecoxib in patients who are at high risk for GI<br />

toxicity [4].<br />

Immunosuppressive therapy include:<br />

corticosteroids, MTX, salazopyrin, azathioprine<br />

cyclophosphamide, cyclosporine, leflunomide. The<br />

goal of therapy with DMARDs is to limit longterm<br />

morbidity by achieving disease control before<br />

irreversible damage occurs. Methotrexate<br />

(structural analog of folic acid) inhibit purine<br />

synthesis. The mechanism by which it improves<br />

signs and symptoms of JRA is uncertain but may<br />

be due to enhanced extracellular concentrations of<br />

adenosine [6]. The most serious potential toxicities<br />

associated with MTX include hepatic cirrhosis,<br />

pulmonary toxicity, and bone marrow suppression.<br />

MTX supplemented with folic acid is used as<br />

second line treatment in poliarticular and systemic<br />

subtypes of AJI over 20 years. Currently initiating<br />

treatment with MTX is more precocious<br />

Sulfasalazine (combination of the antibiotic<br />

sulfonamide and the anti-inflammatory agent 5aminosalicylic<br />

acid) interferes with several<br />

inflammatory pathways including the formation of<br />

leukotrienes and prostaglandins [7]. Adverse<br />

effects: GI symptoms, hematologic effects,<br />

hepatitis, and skin manifestations. More serious<br />

complications: Stevens- Johnson syndrome, druginduced<br />

systemic lupus erythematosus, and druginduced<br />

pulmonary disease have also been<br />

reported.<br />

Glucocorticoids affect JRA symptoms via antiinflammatory<br />

and immunosuppressive actions.<br />

They inhibit inflammatory pathways via inhibition<br />

of arachidonic acid, platelet activating factor,TNF,<br />

and IL-1. Glucocorticoids also have an<br />

immunosuppressive effect, including suppression<br />

of T lymphocytes and reducing chemotaxis of<br />

neutrophils to sites of inflammation [7]. In<br />

subtypes of JIA other than the systemic subtype,<br />

corticosteroids (topical administration) should be<br />

used very selectively because their potential toxic<br />

effects, including growth arrest or retardation,<br />

might outweigh any benefits to articular disease.<br />

Cytotoxic drugs interfere with the cell cycle of<br />

rapidly dividing cells. The immunosuppressive and<br />

anti-inflammatory effects of cytotoxic agents are<br />

due to interference with the formation of cells in<br />

the immune system, particularly T lymphocytes;<br />

are rarely used since the introduction of biologic<br />

agents. Azathioprine suppresses cell-mediated<br />

immunity primarily via inhibition of T-cell growth.<br />

A decrease in serum antibody concentrations may<br />

occur with long-term use. Cyclophosphamide<br />

(alkylating agent) exerts anti-inflammatory actions<br />

via effects on cellular immunity. Lymphopenia and<br />

decreased serum antibody concentration are<br />

common with long-term administration.<br />

Cyclosporin inhibits lymphoid cells. It specifically<br />

inhibits helper CD4+ T lymphocytes and reduces<br />

the production of lymphokines. There are<br />

numerous drug interactions associated with<br />

cyclosporin; therefore, caution should be used<br />

when prescribing medications for patients on<br />

cyclosporine [8].<br />

Biologic agents attenuate immune response by<br />

targeting various steps including cellular<br />

interaction, interference with cytokines, inhibition<br />

of major histocompatibility complex antigen/T-cell<br />

receptor interaction, and apoptosis. Biologic agents<br />

that decrease activity of TNFα (etanercept,<br />

infliximab and adalimumab) or antagonise the IL-1<br />

receptor (anakinra) and transplantation of stem<br />

cells are currently in use. Other targeted therapies<br />

look promising in clinical trials, such as blocking<br />

IL-6 with tocilizumab. TNFα and IL-1 are potent<br />

inducers of inflammation and act synergistically in<br />

inducing joint damage. The Multinational<br />

Consensus Statement from May 2003 established<br />

the guidelines for use of biological agents in RA of<br />

the adult: TNFα inhibitors are recommended in<br />

patients with active JIA whose condition has not<br />

responded adequately to methotrexate, or who<br />

have been unable to tolerate methotrexate; are<br />

more efficient in those not receiving MTX. FDA<br />

approded treatment with ETN in patients with<br />

active polyarticular and mild/severe JIA forms<br />

refractory to MTX or other DMARDS. Infliximab<br />

(human-murine monoclonal IgG1antibody) is<br />

currently approved for use in adult RA and<br />

Crohn’s disease, but not in JIA. Differences in<br />

efficacy of etanercept, infliximab and adalimumab<br />

(TNF-α inhibitors) may be explained by different<br />

drug characteristics, binding properties,<br />

pharmacokinetic profiles, dosing patterns, or<br />

pathophysiology of disease type. Reported adverse<br />

events include injection site reactions, urticaria,<br />

upper respiratory tract infections, headache,<br />

abdominal pain, nausea, vomiting, and rash.<br />

Anakinra is a recombinant human IL-1 receptor<br />

antagonist;consequently, downregulates the<br />

inflammatory action of IL-1.<br />

Conclusion: Therapeutic intervention with<br />

cytotoxic and biological agents involves the<br />

precise outlining of the clinical form and the global<br />

assessment of individual risks for adverse<br />

reactions. The early introduction of<br />

immunomodulatory therapy could be beneficial.<br />

111


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Grom AA, Hirsch R. T-cell and T-cell receptor<br />

abnormalities in the immunopathogenesis of juvenile<br />

rheumatoid arthritis. Curr Opin Rheumatol 2000; 12: 420–424.<br />

2. Arend WP. Cytokine imbalance in the pathogenesis of<br />

rheumatoid arthritis: the role of interleukin-1 receptor<br />

antagonist. Semin Arthritis Rheum. 2001; 30: 1-6.<br />

3. S. Goţia, C Ailoaie. Boli reumatismale şi kinetoterapiile la<br />

copil. Ed. Tehnopress Iaşi 2004.<br />

4. Prieur Anne Marie. Rhumatologie Pediatrique. Ed.<br />

Flammarion 1999.<br />

112<br />

5. Dinarello CA. Biologic basis for interleukin-1 in disease.<br />

Blood. 1996; 87: 2095-2147.<br />

6. Gravallese EM, Goldring SR. Cellular mechanisms and the<br />

role of cytokines in bone erosions in rheumatoid arthritis.<br />

Arthritis Rheum. 2000; 43: 2143-2151.<br />

7. Laxer R, Gazarian M. Pharmacology and drug therapy. In:<br />

Cassidy J, Petty R, eds. Textbook of Pediatric Rheumatology.<br />

Philadelphia, PA: WB Saunders Co; 2001: 92.<br />

8. Kremer JM. Use of methotrexate in rheumatoid arthritis.<br />

In: Rose BD,ed. UpToDate. Wellesley, MA: UpToDate; 2004


DILEME PRIVIND DURATA TRATAMENTULUI CU ETANERCEPT<br />

LA COPIL – PREZENTĂRI DE CAZURI<br />

Monica Alexoae*, Stela Goţia, Evelina Moraru*, Constantin Ailioaie*, Ileana Ioniuc*<br />

Abstract. Objective Studies showed the safety<br />

and efficacy of etanercept in sustained terapy of Juvenile<br />

Rheumatoid Arthritis (JRA) for 2 years. The aim of this<br />

study is to provide data about prolonged therapy over 2<br />

years. Material and methods We present 3 children with<br />

polyarticular JRA includede in etanercept therapy. We<br />

used the standardised evaluation of the efficacy using<br />

Core Set Data criteria (American College of<br />

Rheumatology). Safety profile was appreciated by<br />

noting the major side effects and infections. Results The<br />

Complexitatea mecanismelor declanșării și<br />

întreținerii inflamației în artrita juvenilă idiopatică<br />

(AJI) explică unele eșecuri ale tratamentului<br />

tradițional cu antiinflamatorii nesteroidiene<br />

(AINS), corticosteroizi, metotrexat (MTX). Mulți<br />

copii cu AJI continuă boala activă dincolo de 10<br />

ani de la debut (1). Remisiunile induse de<br />

tratamentul antiinflamator pot avea o durată de<br />

peste 12 luni la aproximativ 1/3 din cazuri (2).<br />

Antagonizarea factorului de necroză<br />

tumorală (TNF), citokină cu rol central în<br />

întreținerea și progresia procesului inflamator (3) a<br />

fost urmată de remisiune clinică chiar în formele<br />

de AJI poliarticulară rezistente la MTX în 74% din<br />

cazuri. Etanercept este o proteină de fuziune<br />

dimerică între domeniul de legare extracelular al<br />

receptorului p25 cu fragmentul Fc al IgG1 umane<br />

care inhibă competitiv legarea TNF de receptorii<br />

celulari situaţi pe suprafaţa macrofagelor,<br />

fibroblaştilor şi celulelor endoteliale din sinovială<br />

(4). Studii clinice numeroase îl recomandă ca<br />

tratament de succes în asociere cu terapia<br />

tradițională, mai mult s-a dovedit bine tolerat și<br />

eficient.<br />

Sunt prezentate trei cazuri de AJI incluse în<br />

tratamentul cu etanercept conform criteriilor<br />

stabilite de Comisia de specialitate a Casei<br />

Naţionale de Asigurări de Sănătate. Toţi bolnavii<br />

au primit etanercept în doză de 0,4 mg/kg<br />

subcutanat (maxim 25 mg) de 2 ori pe săptămână<br />

mean period of therapy – 33,3 months. Efficacy – ACR<br />

70 after 6 months (2 cases), after 3 months (1 case);<br />

ACR 90 after 12 months (2 cases). Reactivation of the<br />

disease after 4 months of interruption – 1 case. Side<br />

effects – positive PPD (1 case), transient increase of<br />

transaminases and leukopenia in combined therapy with<br />

methotrexate (1 case). Conclusions Etanercept has<br />

cliniccal benefits and adequate safety profil in prolonged<br />

therapy. We join to the authors who recommend up to<br />

five years therapy in order to avoid flares of JRA.<br />

şi au fost supuşi examenului de bilanţ clinic şi<br />

biologic trimestrial în primul an de tratament,<br />

ulterior de două ori pe an. A fost utilizată<br />

evaluarea standardizată a eficienţei pe baza unui<br />

set de cinci criterii (Core Set Data) stabilit de<br />

Colegiul American de Reumatologie. Profilul de<br />

siguranţă a fost apreciat prin notarea reacţiilor<br />

adverse majore şi infecţiilor.<br />

Cazul 1: CA, 4,5 ani, sex masculin, mediul urban<br />

aflat la prima internare în Clinică în septembrie<br />

2003 pentru fenomene de artrită interesând<br />

articulaţiile mari (genunchi, glezne, coate) şi mici<br />

(interfalangiene proximale). Boala a debutat la<br />

vârsta de 3 ani şi a evoluat nefavorabil sub<br />

tratament cu AINS, MTX, corticoterapie orală<br />

timp de un an. Asociază orjelete multiple<br />

palpebrale bilaterale, sindrom inflamator important<br />

(VSH 97 mm/h, fg 7,82 g/l), anemie inflamatorie<br />

(Hb 8,9g/l), hiper alfa2 globulinemie (12,5 g/l).<br />

Factor reumatoid, anticorpi antinucleari - absenţi.<br />

Ameliorare clinică şi biologică (VSH 9 mm/h, fg<br />

4,18g/l, Hb 12,6 g/l) sub pulsaţii cu<br />

metilprednisolon, apoi corticoterapie orală (1<br />

mg/kg/zi), salazopirină, azatioprină. Prezintă<br />

recăderi repetate la tentativa de scădere a dozei de<br />

prednison. În iulie 2004 se introduce tratament cu<br />

etanercept urmat de remisiune clinico-biologică<br />

durabilă ce a permis spaţierea pulsaţiilor de<br />

metilprednisolon cu menţinerea unei doze zilnice<br />

minime de corticoterapie orală (0,25 mg/kg/zi),<br />

* Clinica II Pediatrie, UMF Gr T Popa Iaşi, * Lucrare realizată în cadrul ″Platformei de cercetări fiziofarmacologice şi<br />

clinice asupra mecanismelor durerii nononcologice şi oncologice ″<br />

113


enunţarea la azatioprină după 3 luni şi la<br />

corticoterapia orală după 12 luni. După 2 ani se<br />

întrerupe tratamentul cu etanercept. La 4 luni<br />

prezintă recădere clinică (artrită genunchi bilateral)<br />

şi biologică (VSH 52 mm/h, fg 7,46 g/l, CRP<br />

prezent) ce impune introducerea AINS, MTX,<br />

pulsaţiilor cu metilprednisolon şi reluarea terapiei<br />

cu etanercept în decembrie 2006. Actualmente – în<br />

al cincilea an al terapiei cu etanercept; se menţine<br />

remisiunea, dar în decembrie 2008 se surprinde<br />

viraj tuberculinic care a impus iniţierea<br />

chimioprofilaxiei cu hidrazidă.<br />

Cazul 2: MI, 12 ani, sex masculin, mediu rural,<br />

aflat la prima internare în Clinică în ianuarie 2006<br />

pentru fenomene de artrită a genunchiului drept,<br />

artralgii la nivelul articulaţiei tibio-tarsiene<br />

bilateral, sensibilitatea articulaţiilor coloanei<br />

dorsolombare. Boala a debutat insidios la vârsta de<br />

10 ani cu artralgii la nivelul articulaţiei şoldului<br />

drept interpretate ca osteocondrită şi tratate prin<br />

extensie continuă. După zece luni apar artralgii<br />

intermitente la nivelul genunchiului drept şi<br />

articulaţiilor tibiotarsiene însoţite de redoare<br />

matinală şi artrită de genunchi drept neresponsive<br />

la tratamentul cu AINS. Investigaţii biologice –<br />

anemie (Hb 9,6g%), sindrom inflamator (VSH 70<br />

mm/h, fibrinogen 3,91g/l, CRP – prezent),<br />

hipergamaglobulinemie (19,6% ), factor<br />

reumatoid- absent, anticorpi antinucleari – absenţi.<br />

HLA B27 – pozitiv. Rectocolonoscopie –<br />

rectocolită nespecifică. Artroscopie – aspect de<br />

hipertrofie sinovială, glucoză – 0,78g/l, proteine –<br />

61,6g/l, celule sinoviale - 8%, leucocite - 80%.<br />

Diagnostic – entezită în raport cu artrita. Evoluţie<br />

clinică favorabilă în primele 3 luni sub tratament<br />

cu salazopirină, AINS şi pulsaţii lunare cu<br />

metilprednisolon, dar cu menţinerea sindromului<br />

inflamator (VSH 80 mm/h), ceea ce determină<br />

introducerea MTX în schema terapeutică. Apar<br />

efecte secundare ale terapiei cortizonice<br />

(osteopenie, facies cortizonic), VSH se menţine la<br />

valori impresionante. În ianuarie 2007 se asociază<br />

etanercept terapiei cu MTX şi prednison (0,25<br />

mg/kg/zi) şi se obţine remisiunea clinică şi<br />

biologică. Actualmente – în al treilea an al terapiei<br />

biologice. S-a înregistrat creşterea moderată şi<br />

tranzitorie a transaminazelor, reversibilă sub<br />

tratament hepatoprotector şi leucopenie moderată<br />

reversibilă la scăderea dozei de MTX.<br />

Cazul 3: DM, 8 ani, sex masculin, mediu rural<br />

internat pentru prima dată în Clinică în iulie 2006<br />

pentru poliartrită febrilă cu afectarea articulaţiilor<br />

genunchilor, gleznelor, coatelor, pumnilor,<br />

metatarsofalangiene, interfalangiene ale mâinilor,<br />

coloanei cervicale şi lombosacrate, sacroiliace,<br />

temporomandibulare cu imposibilitatea alimentării.<br />

Anamnestic – debutul bolii în urmă cu un an.<br />

Asociază scădere ponderală marcată, febră,<br />

paloare, erupţie eritematoasă pe torace, suflu<br />

sistolic gradul III/6 în toate focarele de ascultaţie,<br />

mialgii la nivelul membrelor inferioare cu topirea<br />

114<br />

maselor musculare, mers imposibil. Investigaţii<br />

biologice: leucocitoză (22 500/mm3) cu neutrofilie<br />

(88%), anemie (HB 7,3 g/dl), trombocitoză (878<br />

000/mm3), sindrom inflamator marcat (VSH 123<br />

mm/h, fibrinogen 9,46g/l), hiper alfa2 (14,2%) şi<br />

gamaglobulinemie (35,5%) . Anticorpi anti ADN<br />

dublu catenar – 20 U/ml, complement seric<br />

normal. Medulograma – normală. Anticorpi anti<br />

VHC, HIV, antigen HBs – negativi. Examen sumar<br />

de urină – albuminurie. Ecocardiografie Doppler –<br />

reacţie pericardică medie, dilatare izolată a<br />

ventriculului stâng. HLA B27 – negativ. Asocierea<br />

fenomenelor sistemice (febră, pericardită, nefrită)<br />

a determinat diagnosticul de lupus eritematos<br />

sistemic. Evoluţie clinică lent favorabilă sub<br />

corticoterapie parenterală, apoi orală (1,5 mg/kg),<br />

azatioprină, diuretice. Menţinerea sindromului<br />

inflamator justifică asocierea MTX care nu<br />

controlează boala. În aprilie 2007 se adaugă<br />

etanercept la schema terapeutică. Actualmente – în<br />

al treilea an al terapiei biologice. Nu s-au semnalat<br />

reacţii adverse majore, dar introducerea tardivă a<br />

terapiei biologice (după 2 ani de evoluție a bolii) a<br />

fost urmată de coxartroză bilaterală ce va necesita<br />

protezare în viitor.<br />

REZULTATE ŞI DISCUŢII<br />

Artrita juvenilă idiopatică (AJI) este cea mai<br />

frecventă boală reumatică pediatrică, având o<br />

incidenţă de 1 la 1000 copii. Există forme severe şi<br />

agresive la care distrugerea cartilajului articular<br />

continuă în pofida terapiei cu antireumatice<br />

modificatoare de boală (ARMB). În timp se<br />

adaugă efectele secundare ale medicaţiei, retardul<br />

creşterii, impactul psihoemoţional negativ şi<br />

afectarea calităţii vieţii (5).<br />

Tratamentul biologic al AJI este fundamentat de<br />

identificarea substanţelor biologic active care<br />

intervin în patogenia bolii. Etanercept reprezintă<br />

singurul tratament biologic aprobat în formele<br />

moderate sau severe de artrită cronică la copil.<br />

Criteriile de includere în terapia cu etanercept sunt<br />

lipsa de control sau apariţia de reacţii adverse<br />

inacceptabile sub tratament cu metotrexat (10-15<br />

mg/m2/săptămână) timp de cel puţin 3 luni şi/sau<br />

corticoterapie sistemică (0,25 mg/kg/zi).<br />

AJI rămâne o afecţiune cronică ce necesită<br />

tratament susţinut pe termen lung, uneori toată<br />

viaţa. Studii randomizate, controlate placebo<br />

raportează beneficiile evidente și toxicitatea redusă<br />

a tratamentului cu etanercept în AJI pe o perioadă<br />

de 2, 4, chiar 8 ani în formele refractare la MTX<br />

(6, 7) . La cazurile prezentate durata medie a<br />

terapiei este de 33,3 luni, iar complianţa familiei -<br />

excelentă .<br />

Eficienţa apreciată pe baza criteriilor CSD a<br />

demonstrat obţinerea ACR 70 după 6 luni (2<br />

cazuri), după 3 luni (1 caz). Cazurile I şi II au<br />

dobândit ACR90 după 12 luni, ceea ce echivalează<br />

cu remisiunea totală a bolii care se menţine şi<br />

ulterior (tabel I).


Costul ridicat şi riscul reacţiilor adverse severe<br />

impun chibzuinţă în selectarea pacienţilor şi<br />

aprecierea duratei terapiei condiţionată de relaţia<br />

eficienţă – cost - siguranţă. Există încă multe<br />

semne de întrebare privind durata tratamentului<br />

după obținerea remisiunii, durata menținerii<br />

remisiunii în condițiile întreruperii administrării de<br />

etanercept, asocierile medicamentoase necesare,<br />

influența asupra prognosticului la distanță (8).<br />

Wallace şi colab. au publicat recent rezultatele<br />

unui studiu pe un lot de 437 copii care<br />

demonstrează un procent de menţinere a remisiunii<br />

de doar 35% la 12 luni de la oprirea tratamentului<br />

administrat timp de 4 ani (2). Primul din cele trei<br />

cazuri prezentate a prezentat recădere clinicobiologică<br />

la 4 luni de la întreruperea terapiei;<br />

reluarea administrării a avut beneficii identice cu<br />

cele obţinute înaintea întreruperii medicaţiei.<br />

La cazurile studiate nu s-au înregistrat reacţii<br />

adverse majore; s-a surprins viraj tuberculinic<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Levinson JE, Wallace CA. Dismantling the pyramid. J<br />

Rheumatol 1992; 33; 6-10.<br />

2. Wallace CA et al. Patterns of clinical remission in select<br />

categories of juvenile idiopathic arthritis. Arthritis Rheum<br />

2005; 52:3554-3562<br />

3. Munro JE, Murray KJ. Advances in paediatric<br />

rheumatology: beyond NSAIDs and joint replacemen. J<br />

Paediatr Child Heaqlth 2004; 40: 161-9<br />

4. Iagăru N. Artrita juvenilă idiopatică – experienţa noastră în<br />

tratamentul cu etanercept. Pediatru.ro 2006; nr 3, VI Wilkinson<br />

N, Jackson G, Gardner-Medwin J. Biologic therapies for<br />

juvenile arthritis. Arch Dis Child 2003; 88; 186-191<br />

(cazul I), creşterea tranzitorie a transaminazelor şi<br />

leucopenie uşoară (sub terapie asociată cu<br />

metotrexat (cazul II). Toleranţa locală a fost<br />

excelentă în toate cazurile, semnalându-se<br />

ocazional iritaţii locale la locul administrării<br />

remise spontan. Literatura atrage atenţia asupra<br />

necesităţii vaccinării pentru varicelă şi hepatită A<br />

în zonele cu endemicitate crescută şi cercetării<br />

minuţioase a infecţiei tuberculoase înaintea<br />

începerii tratamentului (4).<br />

În concluzie, tratamentul cu etanercept determină<br />

ameliorarea susţinută a tuturor aspectelor bolii<br />

(simptomatologie, funcţionalitate, calitatea vieţii)<br />

avînd un profil de siguranţă satisfăcător în<br />

administrarea pe termen lung în formele<br />

poliarticulare de AJI refractare la ARMB. Pentru a<br />

evita recăderile prin întreruperea sa, ne asociem<br />

celor care recomandă administrarea cu durată de<br />

peste 5 ani. lira.<br />

5. Wilkinson N, Jackson G, Gardner-Medwin J. Biologic<br />

therapies for juvenile arthritis. Arch Dis Child 2003; 88; 186-<br />

191<br />

6. Lovell DJ et al. Safety and efficacy of up to eight years of<br />

continuous etanercept therapy in patients with juvenile<br />

rheumatoid arthritis. Arthritis Rheum 2008; 58: 1496-1504<br />

7. Lovell DJ et al. Long term safety and efficacy of etanercept<br />

in children with polyarticular-course juvenile rheumatoid<br />

arthritis. Arthritis & Rheumatism 2006; 54: 1987-1994.<br />

8. Hirsch R. Is long-term etanercept therapy safe and effective<br />

in patients with juvenile RA? Nature Clinical Practice<br />

Rheumatology 2008; 4: 628-629<br />

115


116<br />

Educaţie Medicală Continuă<br />

Cercetări privind diagnosticul şi terapia durerii


ETIOPATHOGENIC ASPECTS OF CHILDREN ABDOMINAL PAIN<br />

Abstract. Abdominal pain is present in most<br />

abdominal diseases. Can be acute (episodic, with at least<br />

3 month asymptomatic period between), chronic<br />

(continuous) or recurrent (at least three painful episodes,<br />

severe enough to affect the normal activity, during a<br />

period of 3 months, alternating with asymptomatic<br />

periods). Pathogenically, abdominal pain can be (in<br />

order of frequency) functional or psycho-functional,<br />

from gastro-esophageal reflux, gastro duodenal<br />

pathology, bladder, pancreatic and colonic disorders.<br />

Visceral receptors activity is modulated by the local<br />

vascularisation, with different sensitive thresholds: the<br />

parietal serosa is the few sensitive, fallowed by visceral<br />

Durerea abdominală, prezentă în majoritatea<br />

afecţiunilor de la acest nivel, se împarte în: acută<br />

(episodică, manifestată la intervale mai mari de trei<br />

luni), cronică (continuă) sau recurentă (minimum<br />

trei episoade dureroase, suficient de severe încât să<br />

afecteze activitatea normală, alternând cu perioade<br />

asimptomatice). Poate fi funcţională sau non–<br />

funcţională, durerea abdominală de origine<br />

psihogenă, fără o cauză organică (infecţie,<br />

inflamaţie) evoluând cu asocierea unor simptome<br />

ca paloare, greaţă, anorexie, cefalee, vertij, uneori<br />

cu oboseală, constipaţie şi/sau diaree.<br />

Sensibilitatea ţesuturilor viscerale, diferă<br />

semnificativ de la un organ la altul, parenchimul<br />

hepatic şi renal nu reprezintă surse de durere, pe<br />

când mezenterul este foarte sensibil la tensiune sau<br />

iritaţie. Distensia tractului intestinal, de la esofag<br />

la rect, a tractului urinar, de la rinichi la vezică, a<br />

vezicii biliare, ischemia viscerală, anumite boli<br />

inflamatorii (urinare sau gastro intestinale)<br />

reprezintă triggeri ai durerii viscerale.<br />

Căile durerii viscerale. Nociceptorii silenţioşi<br />

(neuronii aferenţi nemielinizaţi dormanţi)<br />

reprezintă o subcategorie importantă de neuroni ce<br />

participă la senzaţia de durere, în cazul inflamaţiei<br />

unui organ visceral. Fibrele aferente viscerale<br />

conduc informaţia de la un anumit organ la<br />

M. Burlea*, Irina Mihaela Ciomaga*<br />

* Cl V Pediatrie, Facultatea de Medicină Dentară,UMF „Gr.T.Popa” Iaşi<br />

wall and the mucosa, which is the most sensitive.<br />

Visceral pain impulses, barrow the splanhic nerves<br />

nociceptive pathways, bladder pain the hypogastric<br />

nerves pathways and some other pain impulses take the<br />

vagals pathways. The role of peptides in visceral pain<br />

can be evaluated as a trigger for the peripheric tissues<br />

algogene phenomenon, as well as a neurotransmitter of<br />

the nociceptive influx to the central nervous system. For<br />

the functional visceral pain, there is no anatomical<br />

biochemical and histological base.<br />

Keywords: abdominal pain, pain receptors, pain<br />

sensitivity threshold, nociceptive pathways<br />

celulele din rădăcina ganglionilor dorsali.<br />

Majoritatea fibrelor viscerale sunt fibre axonice<br />

nemielinizate de tip C, existând şi câteva fibre<br />

axonice mielinizate de tip a delta. Fibrele aferente<br />

renale, colonice şi hipogastrice se regăsesc la<br />

nivelul rădăcinii ganglionilor dorsali L3 şi<br />

respectiv L4.. Fibrele eferente viscerale se extind<br />

atât la nivelul rădăcinilor cât şi caudal de-a lungul<br />

câtorva segmente, dând periodic colaterale ce se<br />

termină în principal la nivelul substanţei cenuşi<br />

medulare ipsilaterale, câteva penetrând şi substanţa<br />

cenuşie spinală controlaterală. (fibrele aferente<br />

somatice sunt mult mai limitate şi mai localizate).<br />

Această distribuţie extensivă a fibrelor viscerale la<br />

nivelul substanţei cenuşii, explică natura şi<br />

localizarea difuză a senzaţiilor viscerale. Fibrele<br />

aferente provenite de la vezică şi colon, pătrund în<br />

măduva sacrată prin tractul lui Lissauer şi se întind<br />

până la nivelul straturilor V şi VII ale substanţei<br />

cenuşii. Celulele medulare ce reacţionează la<br />

influxuri viscerale, sunt activate în egală măsură de<br />

stimuli cutanaţi, durerea viscerală fiind raportată<br />

teritoriului cutanat inervat de acelaşi metamer.<br />

Traseele sensibilităţii dureroase viscerale<br />

împrumută căile nervilor splahnici, durerile de<br />

origine vezicală merg pe calea nervilor hipogastrici<br />

iar o mare parte din senzaţiile dureroase viscerale<br />

117


se transmit pe cale vagală. Fibrele aferente<br />

viscerale se termină la nivelul celulelor din lamina<br />

I, II, V şi VI. Tractul spinotalamic transmite<br />

informaţiile viscerale talamusului lateral<br />

(ventroposterolateral şi ventroposteromedial) şi<br />

medial. Celulele talamusului lateral le proiectează<br />

ulterior la nivelul cortexului somatosenzorial<br />

primar şi probabil în cel secundar, informaţiile<br />

procesate la acest nivel jucând un rol important în<br />

determinismul naturii sensorial – discriminative al<br />

durerii, în ceea ce priveşte capacitatea de analiză a<br />

localizării, a intensităţii şi a duratei stimulării<br />

nocicepive. Durerea viscerală este profundă, surdă,<br />

imprecis localizată, cu iradiere însoţită specific, de<br />

o componentă psihică şi de reflexe autonome:<br />

transpiraţii profuze, tahicardie, manifestări<br />

vasomotorii. Alte căi de transmisie a informaţiilor<br />

viscerale ar fi reprezentate de calea<br />

spinomezencefalică, calea spinosolitară, calea<br />

spinohipotalamică şi cea spinoreticulară, care ar<br />

transmite informaţiile viscerale către formaţiunile<br />

reticulare, unde mediază un răspuns motor (ca şi<br />

„comportament de alertă sau de salvare”).<br />

Sediul de reflecţie poate, să reprezinte zona de<br />

hiperalgezie primară (de la nivelul receptorilor<br />

nociceptivi primari) sau cea secundară<br />

(sensibilizare centrală determinată de o stimulare<br />

viscerală puternică). Reflecţiile somatice ale<br />

durerii viscerale, au, în mod frecvent, o durată mai<br />

mare decât cea a stimulării viscerale nocive.<br />

Durerea reflectată de 2 organe viscerale vecine<br />

poate depăşi câmpurile somatice receptive de<br />

reflecţie, deoarece impulsurile lor aferente se pot<br />

uni într-o punte comună la nivelul tractului celular<br />

spinotalamic (ex. afecţiuni ale vezicii biliare care<br />

pot mima o durere pericardică).<br />

Pragul de sensibilitate dureroasă este diferit,<br />

seroasa parietală fiind cea mai sensibilă, cu pragul<br />

cel mai coborât, urmată de peretele visceral, iar cea<br />

mai puţin sensibilă este mucoasa.<br />

Receptorii de la nivelul pereţilor viscerelor sunt:<br />

mecanoreceptori -- 2 tipuri: unii cu adaptare<br />

lentă (sensibili la distensie, la contracţiile tonice ce<br />

ţin de funcţionalitatea normală a tubului digestiv,<br />

ce stau la originea durerilor provocate prin<br />

umplere gastrică, rectală, vezicală) şi alţii cu<br />

adaptare rapidă (legat de contracţiile fazice ale<br />

muşchiului digestiv, ce stau la originea durerilor<br />

provocate prin contracţii puternice ale muscularei<br />

colonului la pacienţii cu colopatii),<br />

chemoreceptori - alcalinoreceptori şi<br />

acidoreceptori (intervin cel mai frecvent în<br />

fenomenele dureroase) receptori sensibili la<br />

glucoză sau la diversi acizi aminaţi şi<br />

termoreceptori. S-a demonstrat că există receptori<br />

polimodali, sensibili la stimuli multipli: mecanici,<br />

termici, chimici, osmotici. Activitatea receptorilor<br />

viscerali este supusă unei modulări locale<br />

importante, un stimul nociceptiv eliberând, sau nu,<br />

în aceleaşi condiţii, bradichinină, substanţă P,<br />

histamină, serotonină, producând un reflex<br />

118<br />

nociceptiv şi o senzaţie dureroasă, în funcţie de<br />

vascularizaţia locală.<br />

Peptidele digestive şi cerebrale joacă un rol<br />

important în durerea viscerală, pe de o parte ca<br />

agenţii declanşatori ai fenomenului algogen la<br />

nivelul ţesuturilor periferice, şi pe de altă parte<br />

acţionând ca şi neurotransmiţători al influxului<br />

nociceptiv la sistemului nervos central. Sunt<br />

reprezentate de: peptidele algogene (bradichinina,<br />

polipeptidul intestinal vasoactiv – VIP, substanţa<br />

P, peptidele opiacee), peptidele analgezice<br />

nonopiacee sensibile la naloxon (colecistokinina,<br />

somatostatina), peptidele analgezice non opiacee,<br />

non sensibile la naloxon (neurotensina, hormonul<br />

antidiuretic, bombesina). Bradichinina în cazul<br />

injectării pe cale intraarterială induce un răspuns<br />

ce mimează durerea, iar în cazul aplicării la baza<br />

unei flictene cutanate, induce o intensă senzaţie<br />

dureroasă, răspunsul fiind potenţat de<br />

prostaglandine şi atenuat de morfină şi<br />

aminopirină; Polipeptidul intestinal vasoactiv<br />

(V.I.P.), înrudit cu glucagonul, este un agent<br />

inhibitor al motricităţii digestive, provoacă o<br />

vasodilataţie la nivelul intestinului subţire şi<br />

colonului fiind implicat în procesele algogene<br />

digestive şi pelvine în general. Substanţa P<br />

depolarizează energic neuronii din plexurile<br />

intramurale şi, în consecinţă, exercită o acţiune<br />

contractilă puternică pe musculatura intestinală şi<br />

vezicală, şi este implicată atât în transmiterea<br />

informaţiei nociceptive cât i în producerea<br />

eritemului local, a edemului şi a durerii în cadrul<br />

unei infecţii localizate; se găseşte în concentraţii<br />

crescute la nivelul sistemului nervos (în locurile de<br />

convergenţă a aferenţele periferice, în ganglionii<br />

rahidieni, coarnele posterioare medulare, zone<br />

encefalice subcorticale), sau în musculara tubului<br />

digestiv, în vecinătatea mecanoreceptorilor.<br />

Enkefalinele, β-endorfinele şi dinorfinele, cele mai<br />

importante substanţe dintre peptidele opiacee sunt<br />

caracterizate printr-o mare afinitate pentru<br />

receptorii opiacei, majoritatea efectelor lor<br />

biologice fiind inhibate de naloxon. Reproduc<br />

toate efectele morfinei asupra tubului digestiv,<br />

inhibă puternic eliberarea de acetilcolină şi de<br />

substanţă P la nivelul plexurilor mezenterice.<br />

Enkefalinele şi dinorfina au fost identificate la<br />

nivelul sistemul nervos şi tubul digestiv,<br />

enkefalinele fiind asociate plexurilor submucoase,<br />

iar β-endorfinele regăsindu-se la nivelul<br />

pancreasului. Colecistokinina (CCK) găsită la<br />

nivelul sistemului nervos sub formă de octopeptid<br />

de CCK, provoacă o contracţie a ileonului, efectul<br />

fiind inhibat de opiacee. Somatostatina se cuplează<br />

la receptorii morfinici ca un agonist opiaceu<br />

provocând, pe cale intracerebroventriculară, ca<br />

răspuns la stimuli algogeni, o analgezie inhibată de<br />

naloxon. Bombesina se găseşte la nivelul tractului<br />

digestiv, asociată fibrelor nervoase, iar la nivelul<br />

sistemului nervos central, în zonele implicate în


procesele algogene: substanţa cenuşie<br />

periapeductală, nucleu amigdalian.<br />

In concluzie, durerea abdominală unul dintre cele<br />

mai importante simptome al patologiei digestive la<br />

copil, este condusă atât prin impulsuri somatice cât<br />

şi viscerale, având o multitudine de căi de<br />

transmitere, specifice sau non specifice. Percepţia<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Schipton EA. Pain, acute and chronic. 1999, Arnold (ed.),<br />

46 - 111<br />

2. Stela Goţia, Georgiana Russu: Durerea la copil. În Tratat<br />

de algeziologie, sub redacţia OC Mungiu, Ed Polirom, 2002:<br />

553-594<br />

ei finală depinde de interacţiunea dintre stimularea<br />

viscerală, sistemul inhibitor supraspinal şi<br />

segmental şi sistemul descendent de excitaţie.<br />

Sediul de reflecţie poate să reprezinte zona de<br />

hiperalgezie primară sau cea secundară, un rol<br />

important jucând peptidele algogene şi analgezice.<br />

.<br />

3. Burlea Marin: Corelaţii clinico endoscopice şi<br />

histobacteriologice în afecţiunile eso gastro duodenale la<br />

copil.Teză de doctorat UMF Iaşi, 1994, pag 39 - 92<br />

119


DUREREA ABDOMINALĂ ŞI ROLUL ANTIINFLAMATOARELOR<br />

INTESTINALE LA COPIII CU COLITĂ CRONICĂ NESPECIFICĂ<br />

120<br />

Silvia Ghimpu 1 , Laura Bozomitu 1 , Dana Anton 1 , Laura Trandafir 1 , M. Burlacu 1 ,<br />

Doina Mihăilă 2 , E. Cârdei1, D. Moraru 1<br />

Abstract.<br />

ABDOMINAL PAIN AND ROLE OF THE<br />

INTESTINAL ANTI-INFLAMMATORY DRUGS<br />

FOR CHILDREN WITH INDETERMINATE<br />

COLITIS.<br />

Indeterminate colitis is a sub-group of bowel<br />

inflammatory disease that cannot be established from<br />

Crohn disease or ulcerative colitis. The purpose of this<br />

study is to evaluate improvement up to disappearance of<br />

the abdominal pain under treatment with intestinal antiinflammatory<br />

drugs. Material and method: We selected<br />

66 children with indeterminate colitis diagnosed in Third<br />

Clinic Pediatrics of the Hospital of children “Sfanta<br />

Maria” Iasi during 01.01.2002- 03.01.2008. Onset<br />

INTRODUCERE<br />

Colita cronică nespecifică este o subgrupă a bolii<br />

inflamatorii intestinale care nu poate fi încadrată<br />

ca şi boală Crohn sau colită ulcerativă.<br />

Scopul lucrării a fost evaluarea ameliorării până la<br />

remisiune a durerii sub tratament cu<br />

antiinflamatoarele intestinale.<br />

MATERIAL ŞI METODĂ.<br />

Am luat în studiu 66 de copii cu colită cronică<br />

nespecifică diagnosticaţi în Clinica a III- a<br />

Pediatrie în perioada 03.01.2002.- 03.01.2008, a<br />

Spitalului de Copii ″Sf. Maria″ Iaşi. Copiii au fost<br />

selectaţi pe baza datelor anamnestice,<br />

manifestărilor clinice, investigaţiilor paraclinice.<br />

Endoscopia asociată cu examenul<br />

anatomopatologic au confirmat diagnosticul<br />

pozitiv.<br />

Manifestările clinice la debut au fost durerea<br />

abdominală, inapetenţa, tulburările de tranzit,<br />

rectoragii.<br />

Tratamentul cu antiiflamatoarele intestinale a fost<br />

în funcţie de rezultatul anatomopatologic. Ca<br />

antiiinflamatoare intestinale s-a utilizat 5aminosalicilaţii<br />

sub formă de comprimate,<br />

symptomatology was characterized by abdominal pain,<br />

anorexia, disorder transit, rectal bleeding. The therapy<br />

was based on intestinal anti-inflammatory<br />

drugs(corticosteroids and aminosalicylates). Results:<br />

The onset symptoms were: abdominal pain, chronic<br />

diarrhea, rectal bleeding, anorexia. Abdominal pain can<br />

be located anywhere in the abdomen (right lower<br />

quadrant abdomen, periomphalic). The therapy of the<br />

abdominal pain for indeterminate colitis was realized<br />

with pathogenic treatment, anti-inflammatory drugs.<br />

Conclusion: under anti-inflammatory treatment<br />

symptoms were improved, especially the pain.<br />

Keywords: indeterminate colitis, abdominal pain,<br />

aminosalicylates<br />

supozitoare sau microclisme (mesalazina,<br />

salofalk), sulfasalazina, budesonid asociat cu<br />

corticoterapie orală ( prednison).<br />

REZULTATE<br />

A)Simptome la debut<br />

În funcţie de simptomele la debut s-au<br />

remarcat: durerea abdominală (75,75 %), diareea<br />

cronică(45,45%), rectoragiile (42,42 %),<br />

inapetenţă (25,75%)(tab.I).<br />

În ceea ce priveşte intensitatea durerii abdominale<br />

spontane la debut s-au evidenţiat următoarele:<br />

durerere abdominală de intensitate uşoară (40.9%),<br />

moderată (19,69%), severă (15,15 %).<br />

De asemenea, în funcţie de sediul durerii a<br />

predominat durerea în cadranul abdominal inferior<br />

drept(21,21%), fără localizare(difuză)(21,21%),<br />

periombilical(18,18%),cadranul abdominal inferior<br />

stâng (15,15%). De asemenea s-a observat că la<br />

24,25% din pacienţi durerea abdominală nu a fost<br />

prezentă.<br />

În cadrul diagnosticului anatomopatologic s-a<br />

distins în mod special colita cronică nespecifică<br />

moderat activă într-un procent foarte mare (60,6<br />

%-45 cazuri), colita cronică nespecifică uşor<br />

1 Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii” Sf. Maria” Iaşi, Clinica a III-a Pediatrie, 2 Spitalul Clinic de Urgenţă pentru<br />

Copii” Sf. Maria” Iaşi, Laboratorul de anatomie patologică


activă (13,63 %-13 cazuri)şi colita cronică<br />

nespecifică masiv activă (12,12%-8 cazuri)(tab.II).<br />

Aceste date au fost obţinute cu ajutorul<br />

Laboratorului de Anatomie Patologică a Spitalului<br />

Clinic de Urgenţă pentru Copii ″Sf. Maria″ Iaşi.<br />

B)Tratament<br />

În studiul nostru s-a administrat corticoterapia<br />

astfel( prednison 1-2mg/kgc/zi, timp de 2<br />

săptămâni, apoi în regim alternativ cu scăderea<br />

dozelor în 2-3 săptămâni, urmată sau asociată cu<br />

aminosalicilaţi per os sau topic la 51,52% (<br />

Salofalk/ Salazopirină= 50mg/kgc/zi )(tab.III).<br />

Durata tratamentului cu antiinflamatoare<br />

intestinale a variat între 6 luni şi 2 ani.<br />

S-a administrat terapie biologică<br />

(Infliximab- (Remicade)- perfuzie intravenoasă, în<br />

doză de 5mg/kgc la 8 săptămâni, timp de 6-8<br />

luni.) la 3 cazuri cu colită nespecifică refractară la<br />

corticoterapie şi aminosalicilaţi cu evoluţie<br />

favorabilă.<br />

Durerea s-a ameliorat la majoritatea cazurilor<br />

76,76% la 7 zile de tratament,<br />

s-a remis la 12,73%, a persistat la 11,56% din<br />

cazuri<br />

DISCUŢII<br />

Colita cronică nespecifică reprezintă 5-23% din<br />

pacientii cu boală inflamatorie intestinală, datorită<br />

suprapunerii caracteristicilor endoscopice şi<br />

histologice între boala Crohn şi colita<br />

ulcerativă(1,2,3,4). Durerea abdominală este<br />

raportată frecvent la copiii cu boală inflamatorie<br />

intestinală. Această durere apare tipic în cadranul<br />

inferior al abdomenului, este sub formă de crampă,<br />

care se accentuează după masă sau activitate.<br />

Durerea contribuie la anorexie sau tulburări de<br />

creştere care apare la copiii cu boală inflamatorie<br />

intestinală fiind ameliorată prin ingerarea de<br />

cantităţi mici de hrană (5,6).<br />

Durerea abdominală reprezintă simptomul<br />

dominant în lotul nostru de studiu. Aceasta a<br />

afectat 75,75 % din pacienţii luaţi in studiu.<br />

Calitatea vieţii a fost influenţată de durere şi<br />

celelalate simptome (7,8). Terapia durerii s-a<br />

realizat prin tratament patogenic antiinflamator al<br />

colitelor cronice nespecifice.<br />

Tratamentul antiiinflamator în formele moderate şi<br />

severe s-a realizat prin corticoterapie, urmat de<br />

tratament cu aminosalicilati (salazopirina,<br />

salofalk). Copii cu boală corticosteroid dependentă<br />

au necesitat terapie alternativă.<br />

Dintre antiinflamatoarele intestinale, 5<br />

aminosalicilaţii( mesalazina, salofalk) au fost<br />

utilizaţi în tratamentul colitei cronice<br />

nespecifice. Aminosalicilaţii oral s-au administrat<br />

în inducerea şi menţinerea remisiunii(9,10,11). Sub<br />

tratament antiinflamator simptomatologia s-a<br />

ameliorat, în special ,durerea.<br />

De asemenea durerea a avut o evoluţie<br />

concordantă cu evoluţia clinică a cazurilor. Astfel<br />

78,78 % din pacienţi au relatat o ameliorare a<br />

durerii, iar 9,09% au relatat dispariţia durerii sub<br />

tratamentul patogenic al durerii cu<br />

antiinflamatoare.<br />

121


BIBLIOGRAFIE<br />

1.Chong SK,Blackshaw AJ, Morson BC et al. Prospective study<br />

of colitis in infancy and early childhood, J. Pediatr<br />

Gastroenterol Nutr 1986;5;352-358.<br />

2.Mendeloff Al Calkins BM. The epidemiology of idiopathic<br />

inflammatory bowel disease. In Kirshner JB, Shorter RG, eds<br />

Inflammatory Bowel Disease Philadelphia: Lea & Febiger<br />

1988:3-34.<br />

3. Mamula P, Telega GW, Markowitz JE et al, Inflammatory<br />

bowel disease in children 5 years of age and younger, Am J.<br />

Gastroenterol 2002; 97; 2005-2010<br />

4.Carvalho R.S, Abadom Vivian, Dilworth H. P.,Thompson<br />

R.,Oliva- Hemker Maria, Cuffari Carmen, Indeterminate colitis<br />

: A significant subgroup of pediatric IBD, Inflamm Bowel Dis.<br />

2006 Apr;12(4):258-62<br />

5. Lake A.M,C hronic abdominal pain in childhood: diagnosis<br />

and management, Am Fam Physician 1999:Apr 1; 59(7): 1823-<br />

1830.<br />

122<br />

6. Saps M, B U.K. Li, Chronic Abdominal Pain of Functional<br />

Origin in children, Pediatric annals 2006, 35:4: 246-256.<br />

7. Ferry GD. Qualittyv of life in inflammatory bowel disease:<br />

background and definitions. J Pediatr Gastroenterol Nutr<br />

1999;28:S15-8<br />

8. Pallis AG, Mouzas IA. Instruments for quality of life<br />

assessement in patients with inflammatory bowel disease. Dig<br />

Liver Dis 2000;32:682-688<br />

9. Mamula P, Markowitz JE, Baldassano R.N, Inflammatory<br />

bowel disease in early childhood and adolescence: special<br />

consideration, Gastroenterol Clin N Am,32(2003):967-995.<br />

10. Podolsky K. D, Inflammatory bowel disease, N Engl J Med,<br />

No.6, august 8 2002:417-429.<br />

11. Bonner GF, Walczak M, Kitchen L et al, Tolerance of<br />

nonsteroidal antiinflammatory drugs in patients with<br />

inflammatory bowel disease, Am J. Gastroenterol<br />

2000;95;1946-1948.


PLATFORMA DE CERCETĂRI FIZIOFARMACOLOGICE ŞI<br />

CLINICE ASUPRA MECANISMELOR DURERII<br />

NONONCOLOGICE ŞI ONCOLOGICE<br />

Serban Dragomir 1 , Doina Azoicai 3 , Bogdan Tamba 2 ,<br />

Irina M. Jaba 2 , Ostin C. Mungiu 2<br />

Platforma de Cercetări Fiziofarmacologice şi<br />

Clinice asupra Mecanismelor Durerii<br />

Nononcologice şi Oncologice (PFCI; Platforma de<br />

Formare şi Cercetare Interdisciplinară), director<br />

Prof. Dr. Ostin C. Mungiu, director administrativ<br />

Conf. Dr. Dragomir Serban, director activitate de<br />

formare Prof. Dr. Doina Azoicai, funcţionează la<br />

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T.<br />

Popa” din Iaşi (numită în continuare Universitate),<br />

conform statutului propriu, aprobat de Senatul<br />

Universităţii. PFCI este integrată în Centrul pentru<br />

Studiul şi Terapia Durerii (CSTD), centru de<br />

Excelenţă acreditat CNCSIS* şi este finanţată<br />

pentru perioada 2006-2008 în cadrul unui program<br />

al Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC)<br />

pentru înfiinţarea şi finanţarea unor PFCI. Această<br />

finanţare, obţinută prin competiţie de grant, este de<br />

3 853 500 RON (~ 1 mil. EUR) şi este destinată<br />

exclusiv echipamentelor pentru cercetare.<br />

Activitatea PFCI se desfăşoară în conformitate cu<br />

următoarele documente de bază: Statutul CSTD,<br />

Statutul PFCI, Proiectul PFCI (aprobat de CNCSIS<br />

în cadrul competiţiei pentru obţinerea finanţării),<br />

contractul nr. 11/15.09.2006 (actualizat în anii<br />

2007 şi 2008) dintre Universitate în calitate de<br />

executant şi MEdC în calitate de beneficiar, norme<br />

interne de funcţionare. Organigrama cuprinde 8<br />

compartimente şi a fost implementată în anul 2006,<br />

imediat după aprobarea respectivei solicitări de<br />

finanţare. In acest cadru s-au delimitat şi dezvoltat<br />

laboratoarele propriu-zise, pe baza structurilor şi<br />

dotărilor pre-existente, dar mai ales a achiziţiilor<br />

efectuate prin grantul PFCI, precum şi prin diverse<br />

granturi de cercetare<br />

Scopul şi obiectivele platformei<br />

Pentru dezvoltarea metodelor de evaluare şi terapie<br />

a durerii, în cadrul platformei sunt investigate: (a)<br />

mecanismele moleculare şi integrative ale<br />

nocicepţiei periferice şi centrale; (b) terapia cu<br />

analgezice, co-analgezice, para-analgezice; (c)<br />

calitatea vieţii în durerea cronică. obiectivul<br />

managerial constă în utilizarea eficientă şi<br />

dezvoltarea resurselor materiale şi umane prin: (a)<br />

programe educative corelate cu cele de cercetare;<br />

(b) programe de cercetare pregnant<br />

interdisciplinare, cu rezultate recunoscute<br />

internaţional; (c) echipamente competitive pe plan<br />

mondial; (d) finanţare permanentă prin granturi şi<br />

contracte de cercetare; (e) sistem de indicatori<br />

pentru stabilirea activităţilor performante şi<br />

susţinerea preponderent a acestora. cercetarea<br />

noastră fundamentală aduce date noi cu privire la<br />

mecanismele de declanşare şi modulare a durerii,<br />

iar cea aplicativă are ca scop optimizarea terapiei<br />

durerii şi a calităţii vieţii pacienţilor, prin<br />

identificarea de noi asocieri medicamentoase şi<br />

metode terapeutice. obiectivele pentru anii 2006-<br />

2008 au fost realizate sub următoarele aspecte.<br />

platforma este intens implicată în programele de<br />

studii ale universităţii şi oferă acces la<br />

echipamente de vârf pentru cercetare, diagnostic şi<br />

tratament. pe lângă bateria completă de<br />

algeziometrie experimentală, dispunem de alte<br />

tehnici avansate: microelectrofiziologie şi<br />

microscopie de fluorescenţă cu înaltă rezoluţie,<br />

elisa, culturi celulare şi biologie moleculară, hplc<br />

cu spectrometrie de masă, modelare moleculară,<br />

etc. secţiile clinice au progresat tehnic substanţial,<br />

referitor la algezimetrie, termografie, clinometrie,<br />

dinamometrie şi force tracking, electromiografie,<br />

stimulare magnetică transcraniană, etc. platforma a<br />

contribuit la ~200 de lucrări publicate în rezumat<br />

1 Disciplina de Fiziologie, UMF “Gr. T. Popa” Iasi, 2 Disciplina de Farmacologie-Algeziologie, UMF “Gr. T. Popa” Iasi,<br />

3 Disciplina de Epidemiologie, UMF “Gr. T. Popa” Iasi, * Separat, nucleul de cercetare de la Clinica Reumatologie este<br />

acreditat de Academia de Stiinţe Medicale (2008)<br />

123


(multe în reviste de prestigiu mondial), ~150 de<br />

lucrări in extenso (9 în reviste cu factor de impact<br />

ridicat şi 6 în volume indexate isi), 18 cărţi de<br />

specialitate (şi alte 10 capitole de carte)<br />

Descrierea componentei formative<br />

Pe baza organizării şi dotării pre-existente şi cu<br />

suportul aparaturii achiziţionate, platforma a<br />

participat în anii 2006-2008 la diverse programe<br />

formative, inclusiv prin editarea de cursuri<br />

universitare, manuale pentru rezidenţi, monografii<br />

si tratate. platforma participă la cursuri, lucrări<br />

practice şi stagii pentru studenţii tuturor<br />

programelor de studii din universitatea noastră, în<br />

cadrul disciplinelor şi clinicilor unde activează<br />

membrii platformei, precum şi al sediului<br />

principal. in multe cazuri s-a creat un cadru<br />

organizatoric special pentru abordarea aspectelor<br />

propriu-zise de algeziologie (module de curs,<br />

lucrări speciale, cursuri opţionale şi facultative,<br />

etc.); subliniem cursurile de neurofarmacologie şi<br />

algeziologie. anual membrii platformei susţin zeci<br />

de conferinţe în cadrul formelor de educaţie<br />

medicală continuă. in perioada 2006-2008 au<br />

beneficiat de sprijinul platformei 8 teze de doctorat<br />

finalizate şi alte 18 în curs de elaborare, la care se<br />

adaugă peste 100 de lucrări de licenţă finalizate şi<br />

în pregătire. in anii 2007 şi 2008 am obţinut două<br />

granturi internaţionale pentru programe didactice,<br />

acordate de cel mai prestigios for mondial în<br />

domeniul durerii<br />

Descrierea componentei de cercetare ştiinţifică<br />

In perioada 2006-2008 am continuat sau demarat<br />

următoarele teme în domeniul durerii: modularea<br />

farmacologică pe modele de durere inflamatorie,<br />

neuropată şi viscerală; mecanisme moleculare şi<br />

integrative în nocicepţia periferică şi centrală şi în<br />

efectul substanţelor antinociceptive; mecanisme de<br />

acţiune ale analgezicelor la nivel vascular; studii<br />

clinice, neurofiziologice şi neurobiochimice<br />

privind efectul analgezic al stimulării magnetice<br />

trancraniene; formulări lipozomale cu eliberare<br />

prelungită pentru analgezice; modelarea<br />

moleculară computerizată a receptorilor opioizi şi<br />

interacţiunii lor cu liganzi; prevalenţa regională a<br />

durerii cronice oncologice şi nononcologice;<br />

combaterea cu imunomodulatori a durerii şi<br />

impotenţei funcţionale în artrită; termografia în<br />

diagnosticul inflamaţiei acute/cronice; corelaţii<br />

clinico-miografice în miopatii şi disabilităţi<br />

locomotorii la copil; interrelaţia<br />

imunodeficienţelor umorale tranzitorii sau<br />

congenitale cu patologia cronică însoţită de durere<br />

la copil; durerea la copil şi nou-născut (cefaleea,<br />

migrena, boli gastrointestinale, complicaţii<br />

medicamentoase); laser-terapia durerii;<br />

biomecanica articulară în artrita reumatoidă şi low<br />

back pain.<br />

Descrierea caracterului interdisciplinar<br />

In jurul preocupărilor centrale de algeziologie şi în<br />

permanenta relaţie dintre cercetarea fundamentală<br />

şi cea clinică, platforma realizează o concentrare<br />

124<br />

de echipamente şi metode, precum şi de specialişti<br />

şi tineri cercetători, din următoarele domenii:<br />

biofizică, biochimie, modelare moleculară,<br />

anatomie, histologie, fiziologie, neurobiologie,<br />

farmacologie, medicină internă, pediatrie,<br />

chirurgie, nefrologie, oncologie, reumatologie,<br />

neurologie, endocrinologie, epidemiologie, etc. la<br />

acest tablou se adaugă colaborări din domeniul<br />

ştiinţei polimerilor şi nanoparticulelor, rezultând o<br />

interdisciplinaritate deosebită a studiilor noastre<br />

privind formulări farmacologice bazate pe polimeri<br />

inteligenţi aplicabile în terapia durerii şi<br />

mecanisme de interacţiune între materiale<br />

polimerice avansate şi sistemele vii. abordarea<br />

complexă, din mai multe perspective, cu metode<br />

moderne şi de o mare acurateţe, permite<br />

fundamentări ştiinţifice pentru activităţi de<br />

prevenire a îmbolnăvirilor şi îngrijire primară a<br />

sănătăţii, precum şi de obţinere a unor noi agenţi<br />

pentru terapia durerii.<br />

Infrastructura de cercetare specifică<br />

Prin grantul de finanţare a platformei au fost<br />

constituite sau dezvoltate major 15 laboratoare şi<br />

staţii de lucru, ce fac parte din cele 8<br />

compartimente, după cum urmează: (1) fiziofarmacologie<br />

celulară (*microelectrofiziologiemicrofluorimetrie-miografie,<br />

culturi celulare,<br />

biologie moleculară); (2) farmacologie<br />

(*algeziologie, *experimente cronice, *chirurgie<br />

experimentală, polifiziografie computerizată in<br />

vivo, *hplc cu spectrometrie de masă,<br />

morfopatologie); (3) modelare moleculară<br />

(*modelare moleculară); (4) neurologie şi<br />

neurobiologie (*stimulare magnetică transcraniană,<br />

neurobiologie); (5) managementul durerii<br />

oncologice (monitorizarea durerii şi tratamentelor<br />

antalgice); (6) managementul durerii pediatrice<br />

(*electromiografie-termografie); (7) reumatologie<br />

(*actografie clinică computerizată); (8)<br />

epidemiologia durerii (epidemiologie moleculară).<br />

toate sunt dotate cu echipamente de vârf pe plan<br />

mondial, iar 9 dintre unităţi dispun de tehnici<br />

unice* în universitate, demonstrând poziţia aparte<br />

a platformei în infrastructura de cercetare a<br />

universităţii. legătura cu alte laboratoare se<br />

realizează mai ales în modul specific impus de<br />

numeroasele granturi în care este implicată<br />

platforma. staţiile de lucru din clinici sunt integrate<br />

în activităţile diagnostic-terapeutice şi de cercetare<br />

specifice locaţiilor respective. progresul în<br />

utilizarea metodelor avansate de cercetare este<br />

susţinut prin legături strânse cu laboratoare cu<br />

experienţă recunoscută pe plan mondial<br />

Acces şi utilizare<br />

Echipamentele sunt utilizate direct numai de<br />

persoane autorizate, conform regulilor cuprinse în<br />

convenţia încheiată în acest sens între director şi<br />

coordonatorii de compartimente. ea asigură<br />

studenţilor şi cadrelor didactice accesul nerestricţionat<br />

dar diferenţiat, pentru o utilizare<br />

eficientă, pe principiul concentrării prin obiective


strategice şi al concurenţei colegiale. prioritatea<br />

direcţiilor de utilizare se stabileşte în funcţie de:<br />

calităţile demonstrate ale echipei (publicaţii,<br />

brevete, fonduri extramurale) privind tema<br />

abordată şi metodologia; calitatea proiectului şi<br />

relevanţa sa pentru profilul platformei; implicarea<br />

tinerilor şi includerea cercetărilor în programe<br />

educaţionale<br />

Dezvoltarea sustenabilă a platformei<br />

activitatea şi dezvoltarea platformei se sprijină mai<br />

ales pe finanţarea extramurală a cercetării, care<br />

asigură: continuarea dotării cu echipamente<br />

performante, reactivi şi consumabile, animale de<br />

experienţă, mobilităţi, etc. pentru perioada 2005-<br />

2012 există 8 granturi de cercetare cu directori de<br />

proiect membri ai platformei (total >6 mil. lei), la<br />

care se adaugă numeroase alte granturi obţinute şi<br />

derulate cu contribuţia platformei, inclusiv un<br />

proiect impact-poscce (6,5 mil. euro). in 2009 vom<br />

obţine certificate de bază din sistemul internaţional<br />

de standarde şi bune practici, vizând recunoaşterea<br />

ca centru de excelenţă european. in acest sens<br />

platforma are o strategie proprie pentru educaţie,<br />

cercetare şi asistenţă medicală la cele mai înalte<br />

exigenţe, ce include programe de cercetare şi<br />

educative bazate pe multiple colaborări, vizând<br />

publicarea rezultatelor în reviste cu impact ridicat,<br />

precum şi organizarea de manifestări şi editarea de<br />

publicaţii apreciate internaţional.<br />

.<br />

125


126<br />

CERCETĂRI EXPERIMENTALE PRIVIND NOI COMBINAŢII<br />

ANALGEZICE<br />

Segărceanu A.*, Ghiţă I.*, Coman O.*, Tilici E.*, Fulga I.*<br />

Rezumat.<br />

Introducere.Cercetări anterioare au demonstrat că<br />

dietilamina (DEA) are un efect analgezic instalat rapid,<br />

de lungă durată, cu un mecanism de actiune neelucidat.<br />

Testarea diferitelor combinaţii dintre DEA şi alte<br />

analgezice ar putea stabili dacă DEA interferă sistemul<br />

canabinoizilor.<br />

Materiale şi metodă.S-a utilizat testul hot-plate<br />

pe loturi de şoareci albinoşi cărora li s-a administrat<br />

intraperitoneal morfină 10 mg/kg, ibuprofen 120 mg/kg<br />

şi DEA 60 sau 120 mg/kg. Evaluarea efectului analgezic<br />

s-a realizat la 2 ore de la administrarea substanţelor;<br />

analiza statistică s-a realizat utilizând ANOVA si testul<br />

Dunnett.<br />

Rezultate.Morfina si DEA nu au modificat<br />

latenţa primei reacţii (lins) dar combinaţia morfină-DEA<br />

a crescut această latenţă cu 27,33% (p


MORFINA ÎN CHIRURGIA CARDIACĂ, O PENSIONĂM ?<br />

Diaconescu VM, Dăscălescu D, Patrulea S, Aparaschivei B.<br />

Abstract.<br />

MORPHINE IN CARDIAC SURGERY,<br />

SHALL WE RETIRE IT?<br />

Heart surgery triggers an inflammatory response that is<br />

largely the result of surgical trauma, cardiopulmonary<br />

bypass, and organ reperfusion injury (e.g. heart, brain).<br />

Clinical and laboratory studies have suggested at least<br />

Impactul intervenţiei chirurgicale asupra cordului<br />

poate fi separat pentru o mai bună analiză în două<br />

agresiuni chiar dacă acestea se intrepătrund şi sunt<br />

legate şi condiţionate una de alta. Un impact este<br />

reprezentat de reacţia inflamatorie, iar alt impact<br />

este fenomenul de ischemie reperfuzie.<br />

Primul impact menţionat este legat de circulaţia<br />

extracorporeală care induce un răspuns inflamator<br />

sistemic cu o amploare care diferă, dar care<br />

determină disfuncţii sau leziuni postoperatorii<br />

organice (1).<br />

Există studii care sugerează ca posibilă,<br />

modificarea amplitudinii reacţiei inflamatorii pe<br />

calea farmacologică a asocierii medicamentoase<br />

anestezice.<br />

Pentru al doilea impact, ischemie – reperfuzie,<br />

majoritatea datelor susţin imaginea procesului<br />

astfel: reperfuzia după o leziune ischemică<br />

prelungită fie iniţiază, fie grăbeşte procesul<br />

apoptotic. Diferit de distrugerea celulară<br />

generalizată cu răspuns important inflamator tipic<br />

necrozei, fenomenul apoptozei este dependent de<br />

ATP şi este specific reglat; fiind caracterizat de<br />

liza selectivă a ADN cu formarea de corpi<br />

apoptotici, cu apariţia de cromatină condensată, cu<br />

absenţa inflamaţiei concomitente şi cu menţinerea<br />

arhitecturii membranei celulare.<br />

Anestezicele volatile induc precondiţionare<br />

farmacologică pe modelele de leziune ischemiereperfuzie<br />

umană în cadrul bolii coronariene.<br />

Acest fenomen numit ,,inducţie anestezică de<br />

postcondiţionare,, este mediat prin activarea<br />

protein kinazei B. Această cale este implicată în<br />

protecţia miocardică din reperfuzia precoce, indusă<br />

IBCV „Prof. Dr.G Georgescu” secţia ATI Iaşi România<br />

some cardioprotective effects of volatile anaesthetics<br />

and opioids. Regarding this aspect we started since 2008<br />

to use morphine in anesthesia. The preliminary data<br />

suggests the cardioprotective action of morphine by<br />

reducing the necessary doses of inotop drug to achive<br />

the necessary cardiac output.<br />

prin stimuli ischemici de scurtă durată şi repetaţi,<br />

dar şi de alte substanţe ca bradikinina, agoniştii<br />

receptorilor de adenozină, insulina, statine,<br />

opioizii. Precondiţionarea farmacologică a<br />

isofluranului este crescută de acţiunea agonistului<br />

δ opioid şi de morfină.(2)<br />

MATERIAL ŞI METODĂ<br />

Studiul a fost aprobat de comitetul ştiinţific al<br />

IBCV Iaşi şi am obţinut consimţământul informat<br />

de la toţi pacienţii înrolaţi în studiu.<br />

Nu am utilizat criterii de excludere a pacienţilor<br />

fiind un studiu preliminar în care am dorit<br />

realizarea evaluării clinice ale administrării unor<br />

medicamente anestezice uzuale, dar cu potenţial<br />

cardioprotector.<br />

Am realizat două grupe mari de pacienţi în mod<br />

aleator.<br />

O grupa care a primit pe perioada anesteziei<br />

opioidul – fentanyl, numită grupa F; şi a doua<br />

grupă care a primit pe perioada anestezica ca<br />

opioid, morfina, numită grupa M. Apoi fiecare<br />

grupă a fost divizată în alte grupe în funtie de<br />

motivul operator, o grupă de pacienţi cu patologie<br />

valvulară şi una cu patologie coronariană. Din<br />

aceste grupe au fost separaţi în final la analiza<br />

rezultatelor pacienţii cu fracţie de ejecţie (FE) ><br />

45% şi o altă grupă cu pacienţi cu FE < 45%.<br />

Medicaţia cardiacă a fost continuată până în ziua<br />

operaţiei conform protocoalelor curente, omiţând<br />

administrarea de inhibitori ai enzimei de conversie.<br />

Seara şi dimineaţa pacientul a primit diazepam 10<br />

mg po.<br />

Monitorizarea a fost conform standardului pentru<br />

127


intervenţia cardiacă, la care am inclus echografia<br />

transesofagiană de rutină dar am exlus cateterul de<br />

arteră pulmonară. Am utilizat din motive<br />

financiare ScVO2 ca evaluare a debitului cardiac<br />

DC; modificând doza de medicament inotrop în<br />

aşa fel încât valoarea ScVO2 să fie minim 65%.<br />

Reducerea dozelor s-a făcut conform protocolului<br />

secţiei ATI, care prevede ca la presiuni arteriale<br />

medii mai mari de 75mm Hg după verificarea<br />

analgeziei corecte, după administrarea de<br />

vasodilatator se reduce doza cu câte 0,2µg la 2-3<br />

ore. La pacientul cu FE < 35% am utilizat<br />

determinarea continuă a debitului cardiac cu<br />

sistemul Vigileo.<br />

Conform studiilor citate din literatură şi a<br />

experienţei noastre, am administrat pacientului din<br />

grupa F, la inducţie 500 µ fentanyl, midazolam<br />

5mg, pancuronium 0,8 - 1mg/kg. Pacienţii din<br />

grupa M au primit la inducţie 20mg morfină<br />

diluată în 20ml soluţie NaCl 0,9%, midazolam şi<br />

pancuronium aceeaşi doză ca la grupul F.<br />

Pe parcursul anesteziei, grupa F, a primit 20 – 30<br />

µg/kg/h. Pentru grupa M, doza a fost de 80 – 85<br />

µg/kg/h morfină. Toţi pacienţii au primit isofluran<br />

0,8 -1% menţinând presiunea arterială medie între<br />

65 - 75mmHg. Înainte de circulaţie extracorporeală<br />

(CEC) se readministrează 4mg pancuronium.<br />

Creşterea presiunii arteriale este tratată cu bolus de<br />

100 – 150 µg nitroglicerină şi prin creşterea<br />

concentraţiei de isofluran.<br />

Toate procedurile chirurgicale sunt standard în<br />

centrul nostru. Pe perioada CEC pacientul a primit<br />

continuu aceeaşi doză de opioid menţionată mai<br />

sus şi isofluran 0,6 - 0,8%.<br />

La terminarea CEC, pacientul care a necesitat<br />

suport inotrop a primit dobutamina titrată după<br />

necesitate, iar dacă a fost nevoie de suport<br />

vasopresor, s-a adăugat noradrenalina, titrată<br />

pentru menţinerea presiunii arteriale medii de<br />

minim 60 mmHg.<br />

Nu am putut determina marcherii biologici<br />

inflamatori ca IL 6 sau de aderenţă celulară.<br />

REZULTATE<br />

Cele două grupe de pacienţi sunt similare în ceea<br />

ce priveşte caracteristicele demografice. Nu sunt<br />

diferenţe semnificative legate de greutatea<br />

corporală, sex, boli preexistente, sau medicaţia<br />

preoperatorie.<br />

Tratamentul intraoperator a fost identic pentru toţi<br />

pacienţii, nefiind diferenţe semnificative de durată<br />

a CEC sau a clampării aortice.<br />

Am analizat doza de dobutamină pe care pacienţii<br />

grupelor au primit-o din perioada de desprindere<br />

de CEC şi până în ziua a doua postoperator, pentru<br />

că efectul morfinei nu poate fi, credem noi, direct<br />

implicat după ziua 1 postoperator. În această<br />

perioadă fenomenul protector ar trebui să fie<br />

evidenţiat.<br />

Pe grafic datelele dintr-o zi ale unui pacient apar<br />

reprezentate printr-o coloană. Coloana din spate<br />

128<br />

reprezită valoarea din altă zi a aceluiaşi pacient. În<br />

spate incepând cu rândul al treilea se prezintă<br />

datele unui alt pacient din altă grupă tot în două<br />

coloane, tot in zile diferite, o coloană în spatele<br />

alteia. Numărul de pe abscisă prezintă în<br />

profunzimea graficului 2 pacienţi( câte o coloană<br />

pe rândul anterior şi una pe rândul următor pentru<br />

fiecare pacient evaluat).<br />

Pe graficul 1 se poate remarca nivelul saturaţiei<br />

sanghine venoase în cava superioară - atriu drept<br />

pentru ambele grupe de pacienţi valvulari. Primele<br />

două rânduri sunt pentru grupa F iar cele două<br />

rândurile din spate, sunt pacienţii din grupa M.<br />

Conform metodologiei aleasă, am căutat să<br />

menţinem un nivel al DC evaluat prin ScVO2<br />

superior de 65%. Pe grafic se poate constata<br />

realizarea acestui deziderat, iar în câteva cazuri<br />

3/10, nivelul ScVO2 la pacienţii care au primit<br />

fentanyl a fost superior faţă de pacienţii care au<br />

primit morfină. Ulterior, nivelul spre ziua 1 are<br />

tendinţa de creştere mai mare la grupul M faţă de<br />

grupul F.<br />

În graficul 2, este marcat nivelul şi evoluţia<br />

dozelor de inotrop - dobutamină în prima zi<br />

postoperator şi rândul următor este nivelul<br />

inotropului post CEC. Primele două rânduri sunt<br />

pentru grupa M iar următoarele pentru grupa F în<br />

aceeaşi ordine. Fiecare pacient este reprezentat<br />

prin valori de două coloane una în spatele alteia.<br />

Se pot constata valorile mai mici de medicament<br />

inotrop utilizate şi tendinţa de reducere constantă a<br />

dozei spre prima zi în grupa M comparativ cu<br />

grupa F.<br />

În graficul 3, sunt reprezentate valorile ScVO2 ale<br />

pacienţilor coronarieni din cele doua grupe. Se<br />

păstrează aranjamentul grafic ca la graficul 1. Se<br />

constată nu numai valoarea peste 65% dar şi<br />

tendinţa de creştere mai importantă spre ziua 1,<br />

comparativ cu pacienţii valvulari.<br />

În graficul 4, sunt trecute valorile dozei de inotrop<br />

- dobutamina utilizate la pacienţii coronarieni. Se<br />

păstrează aranjamentul grafic pentru valorile<br />

pacienţilor cu cel utilizat la graficul 2. În primul<br />

rând este doza din prima zi postoperator la grupa<br />

M , iar în rândul următor doza după CEC tot la<br />

grupa M. Rândurile următoare în aceeaşi ordine<br />

sunt pentru grupa F de pacienţi coronarieni. Se pot<br />

constata valorile mai mici ale dozelor iniţial<br />

necesare în grupa M şi reducerea constantă a dozei<br />

spre ziua 1.<br />

DISCUŢII<br />

Expunerea la isofluran înainte şi în perioada de<br />

reperfuzie, reduce translocarea citocromului C din<br />

mitocondrie ( proces considerat marker precoce al<br />

apoptozei) şi reduce numărul de miocite<br />

ventriculare la care s-a declanşat apoptoza<br />

determinată prin translocarea citocromului C.<br />

Acelaşi fenomen este prezent la administrarea<br />

morfinei.


Datele experimentale sugerează că morfina are<br />

potenţial imunomodulator cu capacitatea de a<br />

atenua procesele inflamatorii induse de CEC(3). În<br />

culturile celulare de granulocite şi macrofage<br />

activate, administrarea de morfină determină<br />

reducerea semnificativă a fagocitozei, a producerii<br />

de cytokine (Il-1, IL-6, TNF) ca şi a moleculelor<br />

de adeziune(4). Pretratamentul monocitelor şi a<br />

granulocitelor cu morfină, atenuează semnificativ<br />

hiperstimularea lor după expunerea la plasma<br />

pacienţilor recoltată după CEC(5). Pe un model<br />

animal – porc- administrarea de morfină diminuă<br />

semnificativ nivelul activării monocitelor şi a<br />

granulocitelor(6). Capacitatea imunomodulatorie a<br />

morfinei este mediată de receptorul selectiv µ3(4).<br />

Administrarea de opioizi determină imunosupresie<br />

inhibând răspunsul celular şi umoral prin acţiuna<br />

citokinelor la nivelul SNC dar şi periferic.<br />

Activarea receptorului µ3 este selectivă pentru<br />

morfină şi indiferentă în cazul peptidelor opioide<br />

se realizează la suprafaţa membranară a<br />

monocitelor şi granulocitelor. Receptorul<br />

acţionează prin proteina G şi apoi sintetaza<br />

constitutivă a NO.(14)<br />

Fentanylul este opioidul utilizat în general acum<br />

pentru anestezia din chirurgia cardiacă, nu prezintă<br />

specificitatea de a se lega de receptorul µ3<br />

neavând de aceea capacitatea de a reduce reacţia<br />

inflamatorie celulară(7,11).<br />

Este de remarcat că cele două procese care<br />

afectează miocitul cardiac postoperator sunt<br />

atenuate sau reduse ca importanţă prin activarea a<br />

două tipuri de receptori opioizi diferiţi. Activarea<br />

receptorilor opioizi conferă un grad de<br />

cardiopropecţie. S-a demonstrat că morfina induce<br />

fenomenul de precondiţionare care este mediat de<br />

receptorul opioid δ ceea ce asigură protejarea după<br />

ischemie - reperfuzie. Studiul prezentat de Bell şi<br />

colaboratorii precizează că stimularea receptorului<br />

k anulează efectul cardioprotector, dar la om, la<br />

nivelul miocardului prezenţa acestor receptori este<br />

redusă.(7,13)<br />

Protecţia faţă de fenomenul inflamator accentuat<br />

de CEC este asigurată de stimularea receptorului<br />

µ3<br />

Ceea ce face administrarea morfinei şi mai<br />

interesantă în anestezia din chirurgia cardiacă este<br />

potenţialul ei de protecţie neuronală, hepatică.<br />

Sunt o serie de studii experimentale care sustin<br />

protecţia cerebrală, astfel: 2-5 mg morfină prezintă<br />

un efect protector cerebral în cazul hipoxiei.<br />

Efectul protector dat de 5 mg morfină este<br />

antagonizat de 5 mg naloxon, medicament care nu<br />

prezintă niciun efect asupra supravieţuirii<br />

animalelor de laborator. Consumul de oxigen al<br />

şoarecilor trataţi cu 5mg morfină a fost<br />

semnificativ mai mic (p < 0,05)(87,0±4,6%; media<br />

±SE) comparativ cu animalele ce au primit soluţie<br />

salină.(12)<br />

Rezultatele preliminarii ale studiului nostru susţin<br />

posibila protecţie a miocitului cardiac indusă de<br />

utilizarea morfinei. Rezultatele sunt mai evidente<br />

la pacientul cu funcţia cardiacă redusă, cu FE <<br />

45%, unde pentru obţinerea unui DC superior<br />

valorii minime acceptate şi evaluate indirect prin<br />

ScVO2 s-a administrat o doza mai mică de<br />

medicament inotrop decât în cazul pacientului la<br />

care s-a administrat fentanyl.<br />

Mai mult, doza primită la terminarea CECului a<br />

fost redusă mai repede, începând din prima ora<br />

post CEC şi prima zi postoperator, comparativ cu<br />

pacientul care a primit fentanyl.<br />

Reducea dozei administrate de medicament inotrop<br />

a fost facută atunci când ScVO2 era mai mare de<br />

65 - 68%, pacientul nu prezenta acidoză<br />

metabolică evaluata prin BE şi în unele cazuri când<br />

era disponibil, prin valoarea lactatului care să fie<br />

maxim 2mg/l.<br />

Faptul că rezultatele sunt mai evidente la pacientul<br />

coronarian şi înspecial la pacientul cu o funcţie<br />

cardiacă afectată, FE < 45%, arată că protecţia este<br />

reală la miocitul suferind, ceea ce ne determină să<br />

continuăm studiul clinic.<br />

Fiind o analiză preliminară nu am putut evalua<br />

posibila scădere a drenajului toracic şi nici lipsa<br />

creşterii temperaturii postoperatorii peste valoarea<br />

de 38,5 grade C. Aceste elemente fiind remarcate<br />

în studiul clinic din 2007 care preciza şi prin date<br />

clinice, nu numai prin evaluare de laborator<br />

demonstrând scăderea cytokinelor proinflamatorii<br />

şi astfel, capacitatea morfinei de reducere a<br />

sindromului inflamator activat de CEC.(15)<br />

Limitele studiului sunt în primul rând numărul<br />

redus de pacienţi analizaţi, dar fiind date<br />

preliminarii reprezintă doar o evaluare necesară<br />

care să sustină analizarea mai amplă a cazurilor<br />

existente – peste 100. Nivelul mai mic al dozelor<br />

de medicament inotrop utilizate în cazul morfinei<br />

nu au fost evaluate statistic ca semnificaţie tot din<br />

cauza numărului mic luat în discuţie in acest<br />

moment. Dar faptul că a fost necesară o doză mai<br />

mică, faptul că a fost posibilă reducerea mai rapidă<br />

a dozei în postoperatorul imediat, credem că<br />

susţine capacitatea morfinei de a proteja miocitul<br />

cardiac faţă de agresiunea inflamatorie şi a<br />

apoptozei post ischemie-reperfuzie. Nu este o<br />

soluţie minune, dar protecţia oferită mai ales la<br />

cazurile cu funcţie redusă sugerează posibilitatea<br />

găsirii unor agonişti specifici cu calităţi protectoare<br />

sporite.<br />

.<br />

129


130


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Wan S, LeClerc JL, Vincent JL. Inflammatory response to<br />

cardiopulmonary bypass:L mechanisms involved and possible<br />

therapeutic strategies Chest 1997;112:676 – 92<br />

2. Bell S.P,. Sack MN, Patel Asha, Opie LH.,Yellon De M<br />

Delta opioid receptor stimulation mimics ischemic<br />

preconditioning in human heart muscle J. Am. Coll. Cardiol.<br />

2000;36;2296-2302<br />

3. Stefano GB, Scharrer B, Smith EM, et al. Opioid and<br />

opiate immunoregulatory processes Crit Rev Immunol 1996;16<br />

109-44<br />

4. Welters ID, Menzebach A, Goumon Y, et al. Morphine<br />

supresses complement receptor expression, phagocytosis, and<br />

respiratory burst in neutrophils by nitric oxide and µ3 opiate<br />

receptor-dependant mechanism J. Neuroimmunol<br />

2000;111:139-45<br />

5. Stefano GB, Rodriguez M, Glass R, et al. Hyperstimulation<br />

of leukocytes by plasma from cardiopulmonary bypass patients<br />

is diminished by morphine and<br />

IL-10 pretreatment J Cardiovasc Surg 1995;36:25-30<br />

6. Bilfinger TV, Kushnerik V, Bundz S, et al. Evidence for<br />

morphine downregulating immunocytes during<br />

cardiopulmonary bypass in a porcine model Int J Cardiol<br />

1996;53:S39-S46<br />

7. Taylor NM, Lacoumenta S, Hall GM. Fentanyl and the<br />

interleukin-6 response to surgery Anesthesia 1997;52:112-5<br />

8. Thong WY, Strickler AG, Li S, et al. Hyperthermia in the<br />

forty-eight hours after cardiopulmonary bypass Anesth Analg<br />

2002;95:1489-95<br />

9. Grocott HP, Mackensen GB, Grigore AM, et al.<br />

Postoperative hyperthermia is associated with cognitive<br />

dysfunction after coronary artery bypass graft surgery Stroke<br />

2002;33:537-41<br />

10. Frank SM, Kluger MJ, Klunkel SL. Elevated thermostatic<br />

setpoint in postoperative patients Anesthesiology<br />

2000;93:1426-31<br />

11. Coda BA. Opioids In : Barash PG, Cullen BF, Stoelting<br />

RK, eds. Clinical Anesthesia. 5th ed. Philadelphia:Lippincot<br />

Williams&Wilkins, 2006:353-83<br />

12. Endoh H; Taga, K,Yamakura, T, Sato, K, et al. Effects of<br />

naloxone and morphine on acute hypoxic survival in mice Crit<br />

Care Med 1999;27:1929-1933<br />

13. Schultz J, Hsu AK, Gross G J Ischemic Preconditioning<br />

and Morphine-induced Cardioprotection Involve the Delta (δ)-<br />

Opioid Receptor in the Intact Rat Heart Journal of Molecular<br />

and Cellular Cardiology 1997;29: 2187-2195<br />

14. ZShu W, Cadet P, Baggerman G, et al, Human white cells<br />

synthesize morphine: CYP2D6 modulation The Journ of<br />

Immunol 2005; 175: 7357-7362<br />

15. Murphy G.S, Szokol J.W, Marymont J.H, avram M.J,<br />

Vender J.S. the Effects of morphine and fentanyl on the<br />

inflammatory response to cardiopulmonary bypass in patients<br />

undergoing elective coronary artery bypass graft surgery<br />

Anesth Analg 2007;104:1334-42<br />

131


132<br />

XENONUL -O ABORDARE ALGEZIOLOGICĂ<br />

O.C. Mungiu 1 , Adina Grădinaru 2 , Dana Negru 1<br />

Abstract.<br />

XENON – AN ALGESIOLOGIC APPROACH<br />

There are 70 years since it was first presumed that xenon<br />

has anaesthesic properties( fact that was confirmed<br />

later). In this context the authors considered useful to<br />

investigate in the literature the role of this gas in<br />

analgesia. This paper reviews the experimental studies in<br />

both animals and humans, refering to the role and the<br />

1. INTRODUCERE<br />

O dublă aniversare motivează elaborarea acestei<br />

lucrări în acest an şi anume:<br />

în 1939, adică acum şaptezeci de ani, Albert<br />

B., Behnke Jr., care efectuau cercetări pentru US<br />

Navy cu scafandri profesionişti cărora le pompa<br />

diverse amestecuri de gaze respiratorii, a presupus<br />

că xenonul ar putea avea calităţi anestezice (fapt<br />

confirmat ulterior);<br />

în 1959 Linus Pauling (dublu laureat<br />

Nobel) a formulat teoria moleculară a anesteziei<br />

generale în care presupunea (după calcule<br />

minuţioase) că anestezia cu xenon s-ar datora<br />

capacităţii acestuia de a stabiliza cristalele hidrice<br />

(clatraţi). Autorul considera că clatraţii (care aveau<br />

capacitatea de a încapsula gazul nobil), se formau<br />

în aproprierea sinapselor împiedicând astfel<br />

transmiterea sinaptică. Ulterior au fost formulate<br />

pe baza unor cercetări de biochimie moleculară,<br />

ipoteze mai plauzibile. (8,9).<br />

Deşi asupra mecanismelor de producere a<br />

anesteziei şi analgeziei mai persistă destule<br />

necunoscute, practica a luat-o şi de data aceasta<br />

înaintea teoriei şi după ce J.D. Lawrence a realizat<br />

prima anestezie cu xenon la şoarece în 1946, cinci<br />

ani mai târziu, Shart C. Cullen în 1951, a efectuat<br />

două anestezii la om folosind „nobilul gaz”.<br />

(9,14).<br />

Xenon Xe<br />

mechanisms of xenon as an anaesthesic and an<br />

analgesic. The authors conclude that, even though xenon<br />

is expensive, it has the necessary qualities in order to be<br />

a very good anaesthesic and analgesic, being an<br />

“ecological” pharmacological agent.<br />

- gaz nobil incolor, inodor descoperit în 1898<br />

de către englezul William Ramsay (premiul Nobel<br />

1904) care l-a botezat xenon după cuvântul grecesc<br />

ce înseamnă „străin;<br />

- se găseşte în atmosferă în proporţie de o<br />

parte la 11,5 milioane părţi aer;<br />

- are opt electroni pe stratul exterior, fapt<br />

pentru care a fost considerat gaz inert;<br />

- are nouă izotopi stabili şi 40 instabili;<br />

- deşi a fost considerat gaz inert, din 1961 sau<br />

putut realiza săruri ca XePtF6, XeF2, XeOF4 şi<br />

XeO3 în anumite condiţii de reacţie (Bartlett N.,<br />

1962);<br />

- se obţine comercial ca un produs secundar<br />

la separarea din aer a oxigenului de azot;<br />

- producţia mondială de xenon în 1998 era de<br />

5-7.000 m3;<br />

- este un gaz scump faţă de alte gaze nobile<br />

(10 E/l) (de 50 ori mai scump decât neonul);<br />

- utilizările sale sunt multiple: pentru<br />

iluminat (cu flash sau lămpi), pentru uz medical<br />

(anestezie, analgezie, imagistică medicală), în<br />

fizica nucleară etc. (9,14);<br />

2. REPERE FIZIO-FARMACOLOGICE<br />

Xenonul ca şi alte gaze inerte are orbita exterioară<br />

completă cu electroni şi în condiţii normale nu<br />

formează legături covalente (vezi caseta). Are un<br />

potenţial scăzut de ionizare care permite totuşi<br />

inducerea unui dipol care poate determina<br />

interacţiuni biologice inclusiv legarea de proteine.<br />

1 Disciplina de Farmacologie-Algeziologie -U.M.F. „Gr.T.Popa” Iaşi, 2 Disciplina de Farmacologie şi Farmacie clinică –<br />

U.M.F. „Gr.T.Popa” Iaşi


(12). Astfel, xenonul se poate asocia cu lanţurile<br />

laterale de aminoacizi din locurile active ale<br />

enzimelor de tip serin proteinaze (inclusiv elastaze<br />

şi cologenaze). Se consideră că aceste enzime ar<br />

putea forma cavităţi în care un atom de xenon ar<br />

putea fi inclus fără a se produce modificări majore<br />

în structura proteinelor.<br />

În legătură cu acest din urmă mecanism există<br />

studii in vitro prin care se arată că xenonul se poate<br />

lega de cavitatea din hemul moleculei de citocrom<br />

P-450 monooxigenază şi poate inhiba activitatea<br />

catalitică a mai multor enzime. (12).<br />

Explorând literatura privitoare la mecanismele de<br />

acţiune ale xenonului în legătură cu anestezia şi<br />

analgezia am reţinut succint următoarele:<br />

Canalele ionice transmembranare legate de<br />

receptori care sunt proteine complexe conţin<br />

regiuni hidrofobe în care s-ar fixa xenonul sau<br />

azotul (sub formă de N2O) şi care ar interfera<br />

astfel cu transmiterea neuronală, determinând<br />

anestezie sau analgezie. (9);<br />

Numeroase date recente tind să<br />

demonstreze că xenonul ar determina anestezia<br />

prin acţiune asupra receptorilor pentru glutamat.<br />

Persistă însă deosebiri între diverse grupuri de<br />

cercetare referitor la care dintre receptorii<br />

excitatori post sinaptici pentru glutamat s-ar<br />

produce secţiunea xenonului în principal: NMDA<br />

(N-metil-D-aspartat), Kainat sau AMPA<br />

(alfametilpropionicacid. (5);<br />

Astfel grupul Crowder, prin studii<br />

farmacogenomice la microorganisme a arătat că<br />

efectul xenonului s-ar produce prin implicarea<br />

receptorului AMPA, dar diferenţa de genotip faţă<br />

de om este atât de mare încât nu se pot trage<br />

concluzii definitive; (11,12)<br />

Grupul Franks a demonstrat că xenonul<br />

blochează printr-un mecanism necompetitiv<br />

receptorii NMDA într-o cultură de neuroni din<br />

hipocampul de şobolan; (12)<br />

Mai mulţi autori consideră, în contradicţie<br />

cu Weigt (12), că xenonul în condiţii fiziologice nu<br />

ar influenţa receptorii AMPA şi Kainat; (5,11)<br />

Alte cercetări au arătat că xenonul nu influenţează<br />

receptorii GABA sau cei pentru glicină, dar inhibă<br />

competitiv receptorul 5HT3A; (12,13).<br />

Contradictorii şi dificil de interpretat sunt şi<br />

studiile carte tratează acţiunea xenonului asupra<br />

mesagerilor secunzi sau a neuromediatorilor în<br />

contextul mecanismelor moleculare de producere a<br />

anesteziei. (7,12).<br />

3. INTERFERENŢE CU PROCESUL ALGEZIC<br />

Deşi este stabilit rolul antinociceptiv al xenonului<br />

la doze subanestezice, mecanismul prin care se<br />

produce acest fenomen nu este deocamdată<br />

complet elucidat. În literatură am găsit cercetări<br />

efectuate atât la animal cât şi la om pe care le vom<br />

trece în revistă în această ordine.<br />

3.1. Studii experimentale pe animal:<br />

La pisici cu măduva secţionată la nivel<br />

cervical, xenonul determină deprimarea neuronilor<br />

din cornul posterior (deci fără implicarea<br />

sistemului inhibitor descendent; (12)<br />

La şobolan – Ohara şi colab. confirmă<br />

acţiunea nociceptivă şi arată că este independentă<br />

de receptorii opioizi sau adrenergici; (1,12)<br />

Tot la şobolan – Fukada şi colab.<br />

demonstrează efectul analgezic al xenonului în<br />

testul cu formalină şi consideră că acesta se<br />

datorează inhibării receptorului NMDA; (12)<br />

La şobolanii nou născuţi, Watanabe şi<br />

colab. au denosntrat că xenonul reduce<br />

amplitudinea reflexului nociceptiv cu 70% şi a<br />

reflexului monosinaptic cu 35% comparativ cu<br />

protoxidul de azot care a dat valori mult mai mici<br />

(25% respectiv 15%); (2,12)<br />

La şobolani adulţi, Benrath şi colab. au<br />

testat în premieră xenonul sub formă de soluţie<br />

apoasă şi emulsie lipidică pentru administrare i.v.<br />

şi au găsit că dozele mici de xenon în soluţie<br />

apoasă previn fenomenul de potenţare sinaptică pe<br />

termen lung al nocicepţiei la nivel spinal. Meritul<br />

lucrării este amplificat şi de faptul că deschide<br />

calea aplicării xenonului în anestezie şi analgezie<br />

fără a mai fi nevoie de echipament anestezic<br />

sofisticat, ci doar de o pompă de injecţie. Soluţia<br />

de xenon în emulsie lipidică este cunoscută sub<br />

marca Lipofundin MCT® 20%. Autorii care au<br />

folosit această formulă ulei-apă în care este<br />

dizolvat xenonul au găsit că se produce inhibarea<br />

receptorului NMDA şi au formulat două cauze<br />

posibile ale acestui fenomen: a) deprimarea<br />

fosforilării NMDA; b) interferarea lipidelor din<br />

emulsie cu agoniştii receptorului amintit. (1)<br />

3.2. Studii la om<br />

- în 1995 Yagi şi colab. au cercetat efectele<br />

analgezice şi hipnotice ale dozelor subanestezice<br />

de xenon la voluntari umani, comparativ cu<br />

protoxidul de azot. S-a constatat creşterea pragului<br />

durerii la căldura radiantă la ambele gaze, efect<br />

care nu a fost anihilat prin pretratament cu<br />

naloxon; (15)<br />

- în 1998 Petersen_Felix şi colab. au<br />

efectuat un studiu asemănător la 12 voluntari, dar<br />

au extins stimulii dureroşi investigând răspunsurile<br />

la: reflexul nociceptiv la stimuli repetaţi; toleranţa<br />

la durerea ischemică provocată de garou;<br />

stimularea mecanică; stimularea la rece. Cu<br />

excepţia ultimului stimul atât xenonul cât şi<br />

protoxidul de azot au produs analgezie (dar cu<br />

preţul greţii şi vomei la mai mulţi voluntari; (6,10)<br />

- în 2004, a fost publicată o înregistrare de<br />

invenţie cu titlul „An analgesic agent for Newborn<br />

or fetal subjects” la Organizaţia Mondială a<br />

Proprietăţii Intelectuale în rezumatul căreia se cere<br />

de către autorii britanici Franks şi Maze (3)<br />

recunoaşterea invenţiei pentru :<br />

a. folosirea xenonului ca medicament<br />

analgezic la nou născut sau făt;<br />

133


. metoda de administrare a xenonului în<br />

cantitatea necesară pentru a produce analgezia la<br />

nou născut;<br />

c. metoda prin care xenonul administrat<br />

mamei să producă analgezie atât la mamă cât şi la<br />

făt. (3)<br />

REMARCE FINALE<br />

Considerăm interesant a observa viteza cu care<br />

efectele observate la animal sunt transpuse la om şi<br />

îşi fac loc în practica medicală curentă.<br />

Faptul că, xenonul spre deosebire de celelalte gaze<br />

anestezice nu este poluant, neinfluenţând stratul de<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Benrath J., Cristina Kempf, Georgieff M., Sandühler J.:<br />

Xenon Bloks the Induction of Synaptic Long-Term Potentiation<br />

in Pain Pathayes in the Rat Soinal Cord in vivo; Anesth.<br />

Pharmacology 104, 106-111, 2007.<br />

2. Daqing Ma., Sanders R., Halder S., Maze M.: Xenon<br />

Experts Age-independent Antinociception in Fischer Rats;<br />

Anesthesiogy 100 (5), 1313-1318, 2004.<br />

3. Franks N.P., Maze M.: (/x/0/2004/12749); An Analgesic<br />

Agent for Newborn or Fetal Subjects; Patent WIPO-<br />

WO/2004/o12749.<br />

4. Goto T.: Is there a future for xenon anestesia ?; Canadian J.<br />

Of Anesthesia 49, 335-338,2002.<br />

5. Hasender R., Kratzer S., Eckle V.S., Rammes G.: Xenon<br />

reduces NMDA and AMPA-receptor mediated Synaptic<br />

Transmission in the Amygdala; Anesthesiology, 1009, 998-<br />

1006, 2008.<br />

6. Hemmings H.C., Mantz J.: Xenon and the Pharmacology<br />

of Fear; Anesthesiology, 109, 954-955, 2008.<br />

7. Laitio R.M., Längsjö J.W., Elina Salami Parkkola R.,<br />

Scheinin H.: Ehe Effects of Xenon Anesthesia on the<br />

Relationship Between Cerebral Glucose Metabolism and Blood<br />

Flow in Healthy Subjects: A Position Emission Tomography<br />

Study; Anesth. Analg. 108, 953-600,2009.<br />

134<br />

ozon, fiind în acelaşi timp un anestezic „ideal” în<br />

sensul că este cardioprotector şi neuroprotector (şi<br />

prin efectul analgezic şi hipnotic) a determinat<br />

specialiştii să-l considere un agent farmacologic<br />

util.<br />

Chiar dacă, acum, preţul său este foarte mare<br />

există căi de ieftinire în viitor, deoarece pe de o<br />

parte se preconizează în anestezie recuperarea sa<br />

din aerul expirat, iar la nivel de explorare<br />

posibilitatea extragerii sale din apa oceanelor unde<br />

ar fi ţinut „prizonier” de către hidraţii cristalini.<br />

(4)..<br />

8. Marx T., Schmidt M., Schirmer U., Reinelt N.: Xenon<br />

Anasthesia; J.R. Soc. Med. 93, 513-517, 2000.<br />

9. McMillan: History of Chemistry: on the Noble Gases;<br />

Science 310, 1125, 2005.<br />

10. Petersen_felix S., Luginbuhl M., Schider T.W., Zbinden<br />

A.M.: Comparison of the analgesic potency of xenon and<br />

nitrous oxide in humans evaluated by experimental pain; Br. J.<br />

Anaesthesia 81, 742-747, 1998.<br />

11. Plested A.J.R., Wildman S.S., Lieb W.R., Franks N.P.:<br />

Determinants of the Sensitivity of AMPA Receptors to Xenon;<br />

Anesthesiology 100, 347-358, 2004.<br />

12. Preckel B., Nina Weber, Sanders R.D., Maze M., Schalack<br />

W.: Molecular Mechanism Transducing the Anesthetic,<br />

Analgesic, and Organ-productive Actions of Xenon:<br />

Anesthesiology 105, 187-197,2006.<br />

13. Salmi Elina, Laitio R., Oikonen V., Korpi Esa, Scheinin<br />

H.: Xenon Does Not Affect Gmma-aminobutyric acid receptor<br />

binding in Humans; Anesthetic Pharmacol. 106, 129-134, 2008.<br />

14. http://en.wikipedia.org/wiki/Xenon.<br />

15. Yagi M., Mashimo T., Kawaguchi T., Yoshiva I.:<br />

Analgesic and hypnotic effects of subanaesthetic concentrations<br />

of xenon in human volunteers: comparison with nitrous oxide;<br />

Br. J. Anaesth. 77 (3), 435-6, 1996.


ROLUL ANATOMO-TOPOGRAFIC A PILIERILOR<br />

DIAFRAGMATICI ÎN ANESTEZIA NERVILOR SPLANHNICI<br />

Alina Maria Şişu*, Codruţa IleanaPetrescu*, C.C.Cebzan, M.C. Rusu*<br />

Rezumat.<br />

Anatomic, pilierii diafragmatici determină dacă<br />

modul de practicare a anesteziei reprezintă bloc de plex<br />

celiac sau anestezia nervilor splanhnici. Dacă vârful<br />

acului se plasează posterior de pilierul diafragmatic<br />

(retrocrural), nervii anesteziaţi sunt nervii splanhnici.<br />

Dacă avansează anterior de pilier (transcrural), soluţia de<br />

anestezic blochează plexul. Înţeparea la T11 corespunde<br />

anesteziei retrocrurale. Sub T11 pilierul se inseră pe<br />

corpurile vertebrale; la T12 sau la L1 acul poate fi dirijat<br />

deopotrivă retrocrural sau transcrural. Ghidajul<br />

computerizat al neurolizei nervilor splanhnici este<br />

necesar în relaţiile elementelor neurovasculare la nivelul<br />

diafragmei. Neuroliza splanhnicilor reprezintă un<br />

tratament util pentru pacienţii cu durere abdominală<br />

cronică severă, sau ca tratament secundar atunci când<br />

leziuni întinse modifică morfologia plexului celiac,<br />

complicând blocul percutanat al plexului celiac. În cazul<br />

carcinoamelor intraabdominale inoperabile, anestezia<br />

percutană a ganglionului celiac, în stadii iniţiale ale<br />

tumorilor în care structurile neurale nu sunt încă<br />

invadate, reprezintă o alternativă eficientă. Considerând<br />

eventualitatea invaziei şi a modificărilor<br />

anatomotopografice, anestezia retrocrurală a nervilor<br />

splanhnici (cantitate adecvată de anestezic) cu difuziune<br />

subdiafragmatică, reprezintă o alternativă validă.<br />

Raporturile complexe şi situaţia profundă a plexului<br />

celiac susţin intervanţiile de ablaţie a splanhnicilor în<br />

spaţiul paravertebral toracal inferior; raportul risc –<br />

beneficiu agreabil într-o splanhnicectomie toracoscopică<br />

bilaterală în cazul pancreatitelor cronice.<br />

Cuvinte cheie: pilieri diafragmatici, nervi<br />

splanhnici, carcinom.<br />

* U.M.F. „Victor Babeş Timişoara<br />

Abstract.<br />

ANATOMIC TOPOGRAPHICAL ROLE OF<br />

THE DIAPHRAGM PILLARS (CRURA) IN THE<br />

SPLANCHNIC NERVES ANESTHESIA<br />

Anatomically, diaphragmatic pillars if the way of doing<br />

anaesthesia is o coeliac plexus block or splanchnic<br />

nerves anesthesia. If the needle tip is placed posterior of<br />

the diaphragmatic pillars (retrocrural), the anesthetised<br />

nerves are splanchnic nerves. When is placed anterior of<br />

the pilliers (transcrural), the anaesthetic liquid is<br />

blocking the plexus. Piercing T11 is doing retrocrural<br />

anaesthesia. Under T11 pillier is inserted on the<br />

vertebrae corpus; at T12 or L1 level needle can be<br />

guided retrocrural or transcrural. Computed tomography<br />

guided of splanchnic nerves neurolysys is compulsory in<br />

neurovascular elements relationships at diaphragm level.<br />

Splanchnic nerves neurolysys is a useful treatment for<br />

patients who had intractable chronic abdominal pain, or<br />

secondary treatment on the widely lesions that change<br />

coeliac plexus morphology, complicating the<br />

percutaneous coeliac plexus block. In inoperable intra<br />

abdominal carcinoma the coeliac plexus percutaneous<br />

anaesthesia in incipient tumours (neural structures non<br />

invasive), is an efficient method. In anatomical<br />

topographically changes it’s used retrocrural anaesthesia<br />

of the splanchnic nerves with under diaphragm<br />

diffusion. Complex relations and coeliac plexus situation<br />

are in favour to cut the splanchnic nerves in the inferior<br />

thoracic par vertebral space, with a ratio risk/benefit<br />

very satisfactory in a bilateral torachoscopically<br />

splanchnicectomy in the chronic pancreatitis.<br />

Key words: diaphragmatic pillars, splanchnic nerves,<br />

carcinoma.<br />

135


136<br />

IMPLICATIILE SISTEMULUI IMUN IN TERAPIA DURERII<br />

Leon Maria, F. Mitu, Corina Dima, D. Ilisei, Bahnea Roxana<br />

Rezumat.<br />

Clasic, senzatia de durere sau supresia acesteia<br />

sunt atribuite exclusiv circuitelor neuronale. Acum, acest<br />

concept capata un nou sens prin contributia<br />

mecanismelor imune la inhibarea durerii. In cadrul<br />

procesului inflamator sunt generati mediatori<br />

proanalgezici si analgezici. Cel mai bine caracterizat<br />

sistem analgesic este cel opioid, format din<br />

endomorfina, enkefalina, dinorfina, etc eliberate de<br />

subpopulatiile de leucocite in conditii inflamatorii sau in<br />

vivo prin injectarea de agent Freund, expunere la frig,<br />

etc. Antinociceptia este abolita prin imunosupresie sau<br />

prin blocarea migrarii leucocitelor ce contin opioizi la<br />

locul inflamatiei. Odata cu cresterea duratei inflamatiei,<br />

creste numarul de leucocite ce contin opioizi si astfel<br />

eficacitatea antinociceptiei periferice endogene.<br />

Cuvinte cheie: antinociceptie, leucocite ce<br />

contin opioizi, PMN, inflamatie.<br />

Clasic, senzatia de durere sau supresia acesteia au<br />

fost atribuite exclusiv circuitelor neuronale.<br />

Actualmente, odata cu descoperirile privind<br />

implicarea mecanismelor imunologice in inhibarea<br />

durerii se poate spune ca durerea nu este controlata<br />

doar de catre SNC ci un rol important il detine si<br />

sistemul imun. Desi numarul transmitatorilor ce<br />

realizeaza interactiuni neuroimune este mare, cei<br />

mai studiati raman in continuare derivatii opioizi.<br />

(Machelska, 2002). Inhibarea durerii mediata de<br />

opioizii derivati imuni rezulta din interactiunea<br />

acestora cu sistemul nervos periferic. O conditie<br />

necesara este existenta inflamatiei, acompaniata<br />

uneori de hiperalgezie.<br />

Receptorii opiozi sunt exprimati la nivelul<br />

terminatiilor periferice ale neuronilor senzoriali si<br />

sunt stimulati in conditii inflamatorii. Liganzii<br />

endogeni sunt reprezentati de peptidele opioide, ce<br />

sunt sintetizate in celulele imune si migreaza la<br />

locul de inflamatie. (Stein, 1990; Przewlocki,<br />

1992; Schafer, 1994)<br />

Opioizii mediaza antinociceptia atat prin sistemul<br />

Abstract. Classically, pain sensation or suppression has<br />

been attributed exclusively to neuronal circuits. Now,<br />

this notion presents an expanded concept about the<br />

contribution of immune mechanisms in the inhibition of<br />

pain (analgesia). In inflammation, both proalgesic as<br />

well as analgesic mediators are generated. The bestcharacterized<br />

endogenous analgesic system is the opioid<br />

peptides. Opioid peptides such as END, ENK, dynorphin<br />

or endomorphins are produced by leukocyte<br />

subpopulations and peripheral opioid-mediated<br />

antinociception in vivo can be induced by local injection<br />

of CRF or by exposure to stress. Antinociception is<br />

abolished by immunosuppresion or by blockage of the<br />

migration of opioid-containing leukocytes. With the<br />

increasing duration of inflammation, the number of<br />

opioid-containing leukocytes, the content of opioid<br />

peptides and the efficacy of peripheral endogenous<br />

antinociception progressively increase.<br />

Key words: antinociception, opioid-containing<br />

leukocytes, PMN, inflammation<br />

nervos central cat si prin tesutul periferic.<br />

Leucocitele ce contin opioizi sunt recrutate la locul<br />

inflamatiei si secreta peptide opioide care<br />

determina o stimulare a terminatiilor nervoase<br />

periferice senzoriale ce exprima receptori opioizi<br />

(Stein, 2003). In absenta inflamatiei, acest gen de<br />

leucocite nu sunt gasite in tesutul periferic<br />

(Machelska, 1998), doar putini neuroni senzoriali<br />

periferici exprima receptori opioizi (Mousa, 2002),<br />

iar antinociceptia periferica nu poate fi pusa in<br />

evidenta (Stein, 1990). In contrast, dupa<br />

administrarea adjuvantului Freund, leucocite ce<br />

contin opioizi sunt recrutate, iar analgezia<br />

periferica mediata de opioizi poate fi stimulata in<br />

cazul stresului determinat de inotul in apa rece<br />

(Stein, 1990) sau injectarea locala de factor<br />

eliberator de corticotropina (CRF) (Schafer, 1996).<br />

Receptorii opioizi periferici<br />

Cele trei tipuri de receptori opioizi (µ, si ) sunt<br />

exprimati la nivelul neuronilor senzoriali. Acesti<br />

receptori se gasesc si in ganglionul spinal posterior<br />

Disciplina de Semiologie Medicala, Universitatea de <strong>Medicina</strong> si Farmacie “Gr.T.Popa” Iasi,


si in terminatiile periferice ale neuronilor primari<br />

aferenti la oameni si animale. Experimentele arata<br />

prezenta caracteristicilor similare intre receptorii<br />

opioizi periferici si centrali. Mai mult, masa<br />

moleculara a receptorului periferic µ este identica<br />

cu cea a receptorului din maduva spinarii. S-a<br />

sugerat ca receptorii opiozi periferici sunt de<br />

asemenea localizati in terminatiile neuronilor<br />

simpatici postganglionari. (Rittner, 2001) Totusi,<br />

exista cercetatori care combat cele spuse anterior si<br />

unii care incearca sa demonstreze ca ARNm<br />

prezent in ganglionul simpatic produce efecte<br />

negative. In plus, investigatiile morfologice au<br />

demonstrat clar prezenta receptorilor opioizi in<br />

neuronii aferenti primari nemielinizati si absenta<br />

acestor receptori in neuronii simpatici<br />

postganglionari din piele, buza si cornee. (Stein,<br />

1990; Schafer, 1994)<br />

Modificari aparute in timpul inflamatiei<br />

Inflamatia stimuleaza transportul axonal periferic<br />

al receptorilor opioizi, care determina o crestere a<br />

numarului de terminatii senzoriale stimulate.<br />

Receptorii opioizi neuronali preexistenti, dar<br />

posibil inactivi pot produce modificari in tesutul<br />

inflamat (de exemplu: scaderea valorilor pH) si<br />

ulterior devin activi. (Brack A, 2003) Scaderea<br />

valorilor pH creste eficacitatea agonistilor opioizi<br />

in vitro prin alterarea interactiunilor dintre<br />

receptorii opioizi si proteinele G din membrana<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Stein C, Hassan AHS, Przewlocki R, et al. Opioids from<br />

immunocytes interact with receptors on sensory nerves to<br />

inhibit nociception in inflammation. Proc Natl Acad Sci USA<br />

1990; 87: 5935–9.<br />

2. Mousa SA, Zhang Q, Sitte N, et al. ß-Endorphin containing<br />

memory-cells and µ-opioid receptors undergo site-directed<br />

transport into peripheral inflamed tissue. J Neuroimmunol<br />

2001; 115: 71–8.<br />

3. Machelska H, Stein C. Pain control by immune-derived<br />

opioids. Clin Exp Pharmacol Physiol 2000; 27: 533–6.<br />

4. Rittner HL, Brack A, Machelska H, et al. Opioid peptide<br />

expressing leukocytes-identification, recruitment and<br />

simultaneously increasing inhibition of inflammatory pain.<br />

Anesthesiology 2001; 95: 500–8<br />

neuronala. Mai mult, inflamatia determina o<br />

intrerupere a tecii perineurale care in mod normal<br />

permite difuzia pentru substantele cu greutate<br />

moleculara mare sau hidrofile, precum peptidele.<br />

In plus, numarul terminatiilor aferente primare<br />

creste in tesutul inflamat. (Przewlocki, 1992;<br />

Mousa, 2002)<br />

Peptidele opioide derivate imun din inflamatie<br />

Peptidele opioide derivate imun joaca<br />

aparent un rol important in modularea durerii<br />

inflamatorii. Inflamatia persistenta este stimulul<br />

patofiziologic in vivo pentru sistemul imun si<br />

reprezinta o conditie necesara pentru realizarea<br />

studiilor in vitro. (Lorenzetti, 2002) Astfel,<br />

peptidele opioide sunt procesate si apoi se gasesc<br />

in circulatie sau rezidente in celulele din tesutul<br />

lezat. Alti loci periferici ce produc peptide opioide<br />

reprezinta glanda suprarenala, pituitara sau<br />

neuronii aferenti primari. Totusi, peptidele opioide<br />

nu se considera a fi o sursa de analgezie opioida.<br />

(Watkins, Maier, 2002; Rittner, 2003).<br />

Analgezia opioida endogena periferica este o<br />

relevanta clinica. Un numar mare de studii<br />

preclinice pe animale si descoperirea unor tipuri de<br />

celule, atat la oameni cat si la animale, arata ca<br />

opioizii direct sau indirect afecteaza apararea<br />

organismului prin actinuea lor asupra sistemului<br />

imun..<br />

5. Przewlocki R, Hassan AHS, Lason W, et al. Gene<br />

expression and localization of opioid peptides in immune cells<br />

of inflamed tissue: functional role in antinociception.<br />

Neuroscience 1992; 48: 491–500<br />

6. Schäfer M, Mousa SA, Zhang Q, et al. Expression of<br />

corticotropin-releasing factor in inflamed tissue is required for<br />

intrinsic peripheral opioid analgesia. Proc Natl Acad Sci USA<br />

1996; 93: 6096–100<br />

7. Stein C, Machelska H, Binder W, et al. Peripheral opioid<br />

analgesia. Curr Opin Pharmacol 2001; 1: 62–5<br />

8. Lorenzetti B.B., Veiga F.H., Canetti C.A., Poole S., Cunha<br />

F.Q. and Ferreira S.H., 2002. CINC-1 mediates the sympathetic<br />

component of inflammatory mechanical hypersensitivitiy in<br />

rats. Eur Cytokine Netw 13, pp. 456–461<br />

137


138<br />

EVALUAREA CANTITATIVA A INTERACŢIUNII LOPERAMID-<br />

PIROXICAM PRIN METODA DREPTEI ADITIVE COMPUSE<br />

Veronica Bild 1,2 , Delia Bulea 1 , Adina Grădinaru 1 , Alina Dragu-Mazâlu 1 , Alexandra<br />

Şunguru 1 , Mircea DG Pavelescu 1,2<br />

Rezumat. Introducere Cercetările din această<br />

lucrare reprezinta parte integranta a unor studii mai<br />

ample de evaluare experimentală, cantitativă<br />

(farmacometrie) a acţiunii antinociceptive a unor<br />

combinaţii medicamentoase.<br />

Material şi metoda: Am studiat acţiunea<br />

antinociceptivă a combinaţiei loperamid-piroxicam prin<br />

testul răspunsului constrictiv abdominal indus prin<br />

zymosan la şoarece. Am utilizat loturi de cate 6 şoareci<br />

Swiss masculi, cu greutatea 25-30 g care au primit pe<br />

cale orală loperamid, piroxicam si combinaţii in<br />

proporţie fixă între cele două substanţe. Evaluarea<br />

răspunsului a fost de tip cuantal.<br />

Rezultate: In urma determinărilor a rezultat:<br />

DE50 loperamid 7,28± 1,57mg/kg/corp, DE50<br />

piroxicam 2,459 ± 0,56 mg/kg/corp, Zadd = 4,86 ±<br />

0,83mg/kg/corp, Zmix = 1,00 ± 0,18 mg/kg/corp (p<<br />

0,01).<br />

Concluzii: Parametrii statistici cantitativi ai<br />

analizei de regresie au pus în evidenţă o acţiune<br />

sinergica intre cele două substanţe, comportament<br />

similar codeinei in asociere cu piroxicamul (date<br />

neprezentate) pentru acelaşi model experimental,<br />

diferenţa constând în valoarea demonstrată experimental<br />

a indexului de interacţiune, aspect care ar putea fi corelat<br />

cu implicaţiile opioizilor (cu mecansim central şi<br />

periferic) asupra nociceptiei de origine inflamatoare.<br />

Abstract.<br />

QUANTITATIVE EVALUATION OF THE<br />

INTERACTION LOPERAMIDE-PIROXICAM USING<br />

THE COMPOSITE ADDITIVE METHOD.<br />

Introduction. The investigations currently<br />

presented are part of a larger study for experimental<br />

quantitative evaluation (pharmacometry) of<br />

antinociceptive actions of several drug combinations.<br />

Materials and method: The antinociceptive<br />

action of the loperamide-piroxicam combination was<br />

evaluated usig the test of the constrictive abdominal<br />

response induced by zymosan in mice. We used groups<br />

of 6 male Swiss mice, weighing 25-30 g, which were<br />

administrated orally loperamide, piroxicam and fixedration<br />

combinations of these two drugs. The response<br />

evaluation was quantal.<br />

Results: Following the determinations were<br />

obtained: ED50 for loperamide 7,28±1,57 mg/kg/bw,<br />

ED50 for piroxicam 2,459 ± 0,56 mg/kg/bw, Zadd =<br />

4,86 ± 0,83 mg/kg/bw, Zmix = 1,00 ± 0,18 mg/kg/bw<br />

(p< 0,01).<br />

Discussion: the quantitative statistical parameters<br />

of the regression analysis demonstrated a synergic action<br />

between those two substances, a behavior which was<br />

similar to codeine in combination with piroxicam<br />

(unpublished data) for the same experimental model.<br />

The difference was found in the experimentallydemonstrated<br />

value of the interaction index, aspect<br />

which might be correlated with the opiate involvement<br />

(with central and peripheral mechanism) on the<br />

inflammatory nociception.<br />

1 Farmacologie şi Farmacie clinica, Facultatea de Farmacie, Universitatea de <strong>Medicina</strong> si Farmacie “Gr T. Popa” Iaşi,<br />

2 Centrul de Studiu si Terapie a Durerii, Universitatea de <strong>Medicina</strong> si Farmacie “Gr T. Popa” Iaşi


DUREREA SI REZILIENTA LA COPILUL INTERNAT STUDIU<br />

RETROSPECTIV 2008<br />

Rezumat.<br />

Introducere: Durerea la copil este foarte dificil de<br />

masurat si evaluat , in contextul integrarii ei in patologia<br />

complexa intalnita la copil precum si a cortegiului de<br />

simptome psihice care o insotesc sau dimpotriva o<br />

acopera.<br />

Obiectiv: Ne-am propus sa evidentiem intensitatea si<br />

gradul de invaliditate pe care-l da copilului durerea si<br />

totodata am dorit sa corelam necesitatea tipului de<br />

interventie cu severitatea durerii.<br />

Material si metode: Am aplicat lotului de copii internati<br />

pe 2008 o scala numerica de apreciere a durerii la<br />

inceputul tratamentului, si am apreciat durerea si sub<br />

aspectul comportamental si a altor comorbiditati<br />

neuropsihice asociate.<br />

Rezultate; Tipurile de durere cel mai des intalnite la<br />

copilul mic si scolar a fost cefaleea sau migrena iar la<br />

adolescenti cefaleea, migrena si durerile musculare. Am<br />

gasit doua varfuri de intensitate cei mai multi apreciind<br />

durerile ca fiind de gradul 3 sau 7 pe o scala de la 1-10 .<br />

ca si comportamente asociate intalnite mai frecventa m<br />

gasit iritabilitate agitatie, iar anxietatea era adesea un<br />

simptom insotitor.Durerile au fost cupate cu analgezice<br />

neopioide in diverse asocieri cu durata tratamentului<br />

intre cateva zile si 1-2 saptamani.<br />

Concluzii:Masurarea corecta a durerii precum si<br />

evaluarea ei cat mai precisa duc la un tratament mai bun<br />

dar si la o reducere drastica a costurilor resurselor<br />

medicale si nemedicale pentru a o combate. Apare<br />

necesitatea unor ghiduri clinice pertinenete si unanime<br />

in practica pediatrica pentru combaterea durerii.<br />

Eva-Maria Cojocaru*<br />

* medic primar neurologie pediatrica Spitalul de Copii “Sfantul Nicolae” Barlad<br />

Abstract.<br />

PAIN AND RESILIENCE AT IN-PATIENTS –<br />

RETROSPECTIV STUDY 2008.<br />

Introduction:The pain in children is difiicult to measure<br />

and evaluate and to include in children’s pathology and<br />

also because the psychiatric symptoms that are associate<br />

to pain or cover her.<br />

Objectives:We wanted to see the degree of pain and the<br />

invalidity of the child which pain generated and wanted<br />

to see which kind of measures must be made correlated<br />

to the severity of pain.<br />

Matherial and methods:We gave to the in- pacient<br />

treated in the year 2008 a numeric rating scale for pain<br />

at the beginning of the treatment.and appreciated pain<br />

under the behavioral aspect and of the associated<br />

comorbidities.<br />

Results:The most frecvent type of pains in the little<br />

children were headache whereas in the adolescents it<br />

was the headache, migrene and scheletal muscle pain.the<br />

most frecvent degree of pain was 3 or 7 at a rating scale<br />

from 1-10, associated behavior was irritability, agitation<br />

and anxiety was an often met associated symptom.the<br />

pain was treated with nonopioid agents in different<br />

asociationsand the period of treatment was some days to<br />

1-2 week. Conclusions:the correct measurement of pain<br />

and a better evaluation makes the treatment more<br />

efficient but reduces also the medical and nonmedical<br />

costs to fight with pain.It is necessary to have always<br />

complete clinical guides all over our country for the<br />

protocols of treating pain in children.<br />

139


140<br />

INSTRUMENTE DE EVALUARE A DURERII ÎN CANCER:<br />

EVALUARE ÎN DINAMICĂ<br />

Marinca M., Marinca A, Anton I, Popescu S, Miron L., Mungiu OC.<br />

Rezumat Evaluarea clinică a unui pacient cu<br />

durere cronică este un proces dinamic cu un număr<br />

de obiective specifice, care trebuie să conducă la<br />

implementarea şi optimizarea continuă a unui plan<br />

complet, dar şi individualizat, de tratament al<br />

durerii în cancer. Totuşi, un prim pas extrem de<br />

important este recunoaşterea, faţă de pacient, a<br />

faptului că durerea este reală, şi că este necesară<br />

colaborarea între acesta şi medic pentru tratarea<br />

durerii şi ameliorarea calităţii vieţii. Durerea este<br />

un simptom important în oncologie. 30-40% dintre<br />

pacienţii cu cancer prezintă acest simptom la<br />

diagnostic, 40-70% pe parcursul tratamentului<br />

oncologic activ şi 70 până la 90% în timpul fazei<br />

paliative a acestuia. Frecvenţa de apariţie a durerii<br />

depinde de tipul tumoral şi variază între 5% la<br />

pacienţii cu leucemie şi 52% la cei cu neoplasme<br />

bronho-pulmonare. Durerea poate fi determinată<br />

de invazia tumorală directă sau diferite metode<br />

terapeutice, sau poate apărea independent de<br />

cancer sau tratamentul acestuia. Mai mult,<br />

pacienţii cu cancer pot să prezinte durere acută sau<br />

cronică şi datorită unor afecţiuni concomitente sau<br />

preexistente, fără legătură cu diagnosticul primar.<br />

Evaluarea durerii neoplazice rămâne o problemă,<br />

având în vedere faptul că o strategie inadecvată are<br />

ca rezultat tratarea incorectă a durerii. În practica<br />

clinică, evaluarea regulată şi exactă a durerii<br />

rămâne baza acordării unui tratament eficace. În<br />

ciuda disponibilităţii unor metode de evaluare<br />

eficiente, şi a obligativităţii utilizării acestora din<br />

punct de vedere medical şi legal, nu se cunoaşte cu<br />

certitudine cât de corectă şi extensivă este<br />

evaluarea durerii în diverse instituţii care au ca<br />

obiectiv tratamentul pacienţilor oncologici.<br />

Examinarea iniţială ar trebui să includă o autoevaluare<br />

a intensităţii durerii, pe scale numerice,<br />

verbale sau vizuale, iar efectuarea seriată a acestei<br />

evaluări, prin metode standard, validate, este<br />

esenţială pentru a aprecia eficacitatea<br />

UMF Gr.T.Popa Iasi<br />

tratamentului. Un istoric complet al durerii trebuie<br />

să includă descrierea pacientului privind sediul,<br />

caracteristicile durerii, factorii care o agravează<br />

şi/sau ameliorează, modelul temporal de apariţie,<br />

momentul de debut, semnele şi simptomele<br />

asociate, interferenţa cu activitatea cotidiană,<br />

efectul psihologic şi asupra tratamentului antalgic<br />

anterior sau actual. Investigaţiile imagistice şi/sau<br />

de laborator pot fi necesare pentru a susţine sau<br />

infirma variantele de diagnostic sugerate de istoric<br />

şi examenul obiectiv. Impactul durerii şi al altor<br />

simptome asupra statusului funcţional trebuie<br />

cunoscut, pentru a putea fi stabilite obiectivele<br />

tratamentului. Suferinţa pacientului poate fi<br />

atribuită unor factori multipli, pe lângă acuzele<br />

fizice. Clinicianul trebuie să se intereseze şi de<br />

factori cu impact psihologic cum ar fi dificultăţile<br />

financiare, pierderea independenţei, problemele<br />

familiale, izolare socială, şi teama de moarte.<br />

Frecvent, pacienţii cu cancer îndeplinesc criteriile<br />

de diagnostic psihiatric pentru tulburări adaptative,<br />

anxietate şi/sau depresie, sau chiar tulburări<br />

psihotice. O evaluare complexă este esenţială<br />

pentru un management eficient al durerii<br />

oncologice pe termen scurt şi lung, auto-evaluarea<br />

pacientului fiind cea mai importantă sursă de<br />

informaţii în acest scop. În prezent sunt disponibile<br />

numeroase instrumente utile pentru caracterizarea<br />

durerii, şi eventual a factorilor asociaţi acesteia, ce<br />

pot fi folosite pentru a completa istoricul şi<br />

examinarea fizică. În acest studiu, am examinat<br />

fezabilitatea, reproductibilitatea şi relevanţa unui<br />

astfel de chestionar pe un lot de 112 pacienţi<br />

internaţi în Clinica de Oncologie a Spitalului<br />

Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi.<br />

Rezultatele studiului au demonstrat că acest<br />

chestionar, deşi nu acoperă toate aspectele legate<br />

de durere şi impactul acesteia, este suficient de<br />

extensiv în aceste privinţe. Scorul final obţinut a<br />

dus la concluzii similare cu celelalte metode de


evaluare utilizate pentru marea majoritate a<br />

pacienţilor, şi a fost bine corelat cu tratamentul<br />

ales şi eficacitatea analgezică. Sunt necesare studii<br />

suplimentare, pe un număr superior de pacienţi,<br />

pentru a estima dacă acest instrument ar trebui<br />

validat şi utilizat în mod curent în evaluarea clinică<br />

a durerii oncologice..<br />

Abstract:<br />

CANCER PAIN ASSESSMENT TOOL:<br />

EVALUATION REVISITED<br />

The clinical assessment of a patient with chronic<br />

pain is a dynamic process with several specific<br />

goals, which ultimately lead to the implementation<br />

and ongoing refinement of a comprehensive, yet<br />

targeted management plan. A critical first step,<br />

however, is to acknowledge to the patient that you<br />

believe the pain is real, and that you will work<br />

with him/her to reduce the pain and improve<br />

his/her quality of life. Pain is an important<br />

symptom in oncology. Thirty to forty percent of<br />

cancer patients present this symptom at diagnosis,<br />

40-70% during treatment and 70-90% during the<br />

palliative care phase. The prevalence of pain<br />

depends on tumor type and varies from 5% in<br />

patients with leukemia to 52% in patients with<br />

lung cancer. Pain results from direct tumor<br />

infiltration and various cancer treatments, or can<br />

occur unrelated to the cancer and cancer therapy.<br />

Moreover, patients with cancer may experience<br />

acute or chronic pain related also to unrelated,<br />

even preexisting disorders. Assessment of cancer<br />

pain remains a problem, seeing that inadequate<br />

assessment strategies result in inadequate pain<br />

management. In clinical practice, regular and<br />

accurate evaluation of pain is the foundation of<br />

effective treatment. Despite the availability of<br />

reliable methods of assessment and mandate for<br />

their use as a matter of health care policy, it is still<br />

uncertain how effectively and consistency is<br />

cancer pain assessed in various practice settings.<br />

The initial evaluation should include selfassessment<br />

of the pain intensity, using a numerical,<br />

verbal, or pictorial scale. Assessment of cancer<br />

pain intensity serially, using a standard, validated<br />

measure, is essential to judge the efficacy of<br />

treatment. A careful history of the patient’s pain<br />

complaint should include the patient’s description<br />

of the site of pain, quality of pain, exacerbating<br />

and relieving factors, temporal pattern, exact onset,<br />

associated symptoms and signs, interference with<br />

activities of daily living, effect on patient’s<br />

psychological and response to previous and current<br />

analgesic therapies. Laboratory and radiographic<br />

evaluation might be necessary to support or refute<br />

specific diagnostic possibilities that arise from the<br />

history and physical examination. The impact of<br />

pain and other symptoms on functional status must<br />

be understood to establish treatment goals.<br />

Suffering may be attributable to many factors,<br />

besides physical complaints. The clinician should<br />

ask about such psychological factors as financial<br />

worries, loss of independence, family problems,<br />

social isolation, and fear of death. Often, cancer<br />

patients meet diagnostic criteria for the psychiatric<br />

diagnosis of adjustment disorder with anxiety<br />

and/or depressed mood, or even psychosis.<br />

Thorough assessment is essential to the effective<br />

short- and long-term management of cancer pain,<br />

and patient self-report is the most important source<br />

of information in this endeavor. Numerous<br />

assessment tools to characterize the pain, as well<br />

as possible contributing factors, are available and<br />

can be used to complement the history and<br />

physical examination. In this single-centre study,<br />

we have examined the feasibility, reproducibility<br />

and relevance of such a questionnaire in 112<br />

patients treated in the Oncology Dept. of the St.<br />

Spiridon Clinical Emergency County Hospital Iasi.<br />

We found that the questionnaire, although unlikely<br />

to cover all aspects of pain, is quite comprehensive<br />

as to evaluation of its main issues and effects on<br />

the patient’s quality of life. The final score<br />

obtained was similar to the conclusions of other<br />

methods of evaluation for most patients, and was<br />

well correlated with choice of treatment and<br />

analgesic efficacy in the selected subjects.<br />

Additional studies, on larger numbers of patients,<br />

are necessary to estimate whether it should be<br />

validated and used on a current basis in the clinical<br />

assessment of cancer pain.<br />

141


142<br />

DUREREA ŞI PARADOXUL LIBERTĂŢII<br />

Abstract. Unlike the psychic of the animals, the<br />

fundamental feature of the human psychic is the<br />

expression of the free-will.<br />

Pain – a warning system – appears as an<br />

unpleasant sensation manifested against the individual’s<br />

will.<br />

Through this limitation of the free will, through<br />

the capacity of fixing attention involuntarily on a certain<br />

Durerea unul din cele mai frecvente simptome pe<br />

care le cunoaşte patologia umană este de fapt o<br />

senzaţie. În ultima vreme durerea se conturează ca<br />

o entitate specifică privită separat de patologia<br />

cauzală ca o afecţiune a sistemului nervos central<br />

care trebuie tratată agresiv indiferent de evoluţia<br />

bolii care a provocat-o (Alan Busbaum).<br />

- De ce tratăm durerea în mod prioritar ?<br />

Răspunsul poate fi dat de oricine a experimentat<br />

durerea măcar o dată. Ea este resimţită ca o<br />

senzaţie dezagreabilă care trebuie eliminată,<br />

nenumărate fiind exemplele când durerea poate<br />

ucide (Leibeskind J C.,1991), fiind şocogenă în<br />

anumite condiţii. Dincolo de percepţia senzaţiei<br />

individul poate sesiza că atenţia îi este atrasă de<br />

mişcarea minţii într-un punct anume al<br />

organismului. Fixarea aceasta se produce<br />

împotriva voinţei individului, este o limitare a<br />

<strong>manifestării</strong> liberalităţii, este un afront adus<br />

liberului arbitru.<br />

Durerea în fond este un sistem de semnalizare<br />

pentru individ dar din prisma liberalităţii este o<br />

limitare. Cum liberul arbitru este o caracteristică<br />

definitorie a psihicului uman iar durerea nu este<br />

decât o limitare a voinţei libere trebuie să admitem<br />

că durerea ascunde în ea esenţa acestei liberalităţi,<br />

altminteri liberul arbitru nu mai este o<br />

caracteristică definitorie a naturii umane. Acesta<br />

este rezultatul unei probleme de logică matematică<br />

soluţionată prin reducere la absurd.<br />

Este o deducţie logică care se cere a fi<br />

argumentată. Putem spune astfel că supunerea<br />

involuntară a minţii este o expresie a liberalităţii? -<br />

Evident nu.<br />

Spitalul Municipal Paşcani<br />

Filipov S. Ustinia<br />

place of the body, through the non-acceptance state it<br />

produces, pain is one of the sensations that determines<br />

the limitation of the free-will.<br />

The transition from the non-acceptance state it<br />

produces initially to the voluntary acceptance state is<br />

one of man’s efforts of transcending an unpleasant<br />

situation, including this transition in the positive<br />

trajectory of its existence.<br />

Din prisma sistemului de semnalizare a supravieţui<br />

pentru natură este mai important decît a fi liber.<br />

Dar ce însemnă a fi liber?<br />

Din întreaga paletă de senzaţii pe care<br />

neuromatrixul este setat să o codifice să avem<br />

posibilitatea de a o alge pe aceea care o<br />

considerăm că ne reprezintă interesul existenţial.<br />

Îndeplineşte durerea asemenea calităţi?<br />

- Nu! Atunci durerea violează principiul<br />

liberalităţii umane pe care însăşi natura i l-a oferit?<br />

S-ar putea spune da!<br />

Durerea este neplăcută, ea nu este aleasă în mod<br />

liber acestea cu excepţia algolagniei. Pentru a<br />

indeplini principiul liberalităţii ea trebuie să fie<br />

acceptată în mod liber, păstrată în mod liber,<br />

anulată în mod liber. Ea nu îndeplineşte aceste<br />

criterii.<br />

Umanitatea a calificat-o, o consideră o patologie a<br />

sistemului nervos central şi o tratează, separat<br />

direct şi agresiv. Acesta este locul ei actual şi locul<br />

pe care societatea actuală îl oferă celor ce<br />

atentează la ideea de libertate.<br />

Mâna pe care farmacologia o întinde omului este<br />

mare dar totuşi insuficientă pentru a rezolva<br />

problema.<br />

Şi totuşi gândirea logică susţine că durerea<br />

ascunde un paradox tocmai ca omul să rămână<br />

singura fiinţă din natură capabilă de liberalitate.<br />

În ce priveşte animalele, durerea se manifestă ca o<br />

senzaţie neplăcută care trezeşte reacţii reflexe de<br />

autoapărare. Se instalează reflex o stare de<br />

inacceptare, de luptă cu cauzatorul durerii reacţii<br />

care se înscriu în instinstul de consrvare al speciei.<br />

În momentul cînd factorii de apărare sunt depăşiţi


iar stimulul persistă se instalează suferinţa care<br />

este o experienţă negativă pentru psihicul<br />

respectiv. Până la un punct fenomenele sunt<br />

identice şi la om numai că neaccepterea durerii<br />

determină durere prin apariţia componentelor<br />

specifice afectivă şi emoţională (Gracely R.H.<br />

1984, 1995). Aceste componente specific umane<br />

derivă din abordarea durerii din perspectiva<br />

liberului arbitru.<br />

Lupta cu durerea la nivel uman se poate da pe<br />

tărâmul acceptării şi inacceptării. Doar omul poate<br />

da durerii această dimensiune transcedentală.<br />

Aceptarea s-au neacceptarea durerii poate duce la<br />

o tipizare a acţiunilor umane cu consecinţe<br />

fizicopsihice diferite.<br />

Acceptarea şi neacceptarea se transcrie în modul<br />

cum se coordonează acţiunile pentru a înlătura<br />

durerea. Psihicul care nu acceptă îşi transmite toate<br />

semnalele pentru a mobiliza organismul de luptă,<br />

apare revolta interioară cu toate consecinţele ei<br />

care duce la alegerea metodelor celor mai eficiente<br />

pentru înlăturarea ei. Dar cum mijloacele<br />

terapeutice sunt limitate un anumit procent de<br />

pacienţi sunt descoperiţi în faţa durerii. Acest<br />

procent cunoaşte suferinţa psihică dată de<br />

neputinţa în faţa durerii. La acest procent trecerea<br />

de la acceptare la neacceptare este silită de<br />

epuizarea mijloacelor terapeutice.<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

• Gracely R. H, Subjective quantification of pain perception<br />

in: Bromm B.(ed.) Neurophysiological Correlates of Pain,<br />

Elsevier, Amsterdam, 1984.<br />

• Gracely RH, Studies of pain in normal man in:Wall P.D.,<br />

Melzac R. (eds.) Handbook of Pain, New York, 1995.<br />

• Kolb B. et al., An Introduction to Brain and Behavoir,<br />

Worth,552-526, 2001.<br />

Acceptarea durerii este un fenomen frecvent la<br />

pacienţii cronici. Durerea lor se înscrie în<br />

traiectoria vieţii lor încît unii reuşesc să o înţeleagă<br />

şi să se identifice cu ea. Acceptarea durerii nu<br />

reprezintă o dezertare de la condiţia de luptător ci<br />

este ea însăşi o strategie de eliminare a<br />

componentelor afectivă şi emoţională a durerii şi<br />

în anumite condiţii şi a componentei senzoriale.<br />

Aceste aspecte sunt utilizate în tendinţele actuale<br />

de terapie a durerii la cronici încît se acordă o<br />

atenţie deosebită evaluării confortului psihic<br />

paralel cu evaluarea scalelor de durere (D.W<br />

Swanson 2002, Kolb B. 2001).<br />

Eliminarea tendinţelor de neaceptare a durerii<br />

poartă în sine paradoxul libertăţii în durere. Pentru<br />

a da o înţelegere acestui aspect fac doar o singură<br />

referire, aceea legată de psihismul pe care îl induce<br />

într-un anume spaţiu metafizic mesajul ciobanului<br />

mioritic.<br />

Subiect înalt de meditaţie artistică şi filozofică,<br />

acceptarea liberă a durerii face din acest personaj<br />

un erou la care transhumanţa nu este doar o trecere<br />

de la şes la vîrful muntelui ci o trecere de la modul<br />

comun de înţelegere a durerii la unul transcedental<br />

de înţelegere a ei, transfigurînd-o pînă la acel nivel<br />

în care durerea nu mai reprezintă un atentat la<br />

libertatea individului.<br />

• Leibenskind J. C., Pain can kill, Pain vol. 44, 3-4, 1991.<br />

• Mungiu OC, Algeziologie Generală, Editura Dan, Iaşi,<br />

2007.<br />

• Mungiu OC, Tratat de algeziologie, Editura Polirom, 2002.<br />

• Swanson D Mayo, Clinic on Chronic Pain, 1999 Mayo<br />

Foundation for Medical Education and Research.<br />

143


144<br />

DUREREA CRONICA CARDIACA LA COPIL<br />

Constantin Iordache 1 , Alina Luca 1 , Stefana Maria Moisa 2<br />

Rezumat. Durerea toracica de cauza cardiaca la<br />

copil poate avea cu unele complicatii serioase asupra<br />

stilului de viata, cresterii si statusului psihologic al<br />

pacientului. O problema frecventa este aceea de a<br />

distinge intre durerea toracica de cauza cardiaca si cea<br />

non-cardiaca.<br />

Durerea cardiaca cronica la copil se poate<br />

datora uneia din urmatoarele entitati patologice:<br />

cardiomiopatie dilatativa, hipertrofica sau restrictiva,<br />

efuziunea pericardica maligna, pericardita constrictiva.<br />

Durerea toracica de cauza cardiaca la copil poate fi<br />

severa, debilitanta, cu unele complicatii serioase<br />

asupra stilului de viata, cresterii si statusului<br />

psihologic al pacientului. Exista un paralelism slab<br />

intre severitatea durerii toracice si gravitatea<br />

cauzei. De aceea, o problema frecventa este aceea<br />

de a distinge intre durerea toracica de cauza<br />

cardiaca si cea non-cardiaca.<br />

Durerea cardiaca cronica la copil se poate<br />

datora uneia din urmatoarele entitati patologice:<br />

cardiomiopatie dilatativa, hipertrofica sau<br />

restrictiva, efuziunea pericardica maligna,<br />

pericardita constrictiva, infarctul miocardic acut.<br />

1. Cardiomiopatia dilatativa se refera la<br />

insuficienta cardiaca congestiva secundara dilatarii<br />

cavitatilor cardiace si disfunctiei sistolice. (1)<br />

Boala este mai frecventa la sexul masculin.<br />

Debutul este de obicei insidios, cu durere cardiaca<br />

cronica, tuse, inapetenta, iritabilitate, dispnee,<br />

transpiratii, farigabilitate, oligurie, palpitatii,<br />

ortopnee, hemoptizie, dureri abdominale, sincopa.<br />

Wheezingul poate fi un semn de insuficienta<br />

cardiaca congestiva la sugar.<br />

Clinic: tahipnee, tahicardie cu puls periferic<br />

slab, extremitati reci, hepatomegalie, edeme, puls<br />

jugular, crepitante bazale fine, ritm de galop,<br />

zgomot 2 accentuat in focarul pulmonarei, sufluri<br />

de insuficienta mitrala sau tricuspida.<br />

Cei trei factori majori implicati in producerea bolii<br />

sunt miocardita virala, autoimunitatea si<br />

Abstract. Thoracic pain of cardiac origin in children can<br />

have severe implications on the lifestyle, growth and<br />

psychological status. A frequent problem in paediatric<br />

practice is distinguishing between cardiac and noncardiac<br />

thoracic pain. Chronic cardiac pain in children<br />

can be caused by one of the following entities: dilated,<br />

hypertrophic or restrictive cardiomyopathy, malignant<br />

pericardial effusion or constrictive pericarditis.<br />

predispozitia genetica. Un loc special il ocupa<br />

cazurile de cardiomiopatie dilatativa aparuta prin<br />

toxicitatea antraciclinelor, folosite in tratarea<br />

malignitatilor copilului.<br />

Paraclinic: testele inflamatorii sunt pozitive in<br />

prezenta unei miocardite subiacente, fractiunea<br />

MM a creatin-fosfokinazei poate fi crescuta,<br />

nivelul carnitinei serice este scazut daca boala se<br />

datoreaza deficientei de carnitina; pacientul poate<br />

asocia alcaloza respiratorie usoara si hipoxemie<br />

usoara.<br />

Studii imagistice: cardiomegalie cu proieminenta<br />

apexului si a arterei pulmonare, congestie venoasa<br />

pulmonara. Ecocardiografie- dilatare marcata a<br />

ventriculului stang cu hipokinezie globala, cu<br />

scaderea fractiei de scurtare, subtierea peretilor<br />

ventriculului stang si grade variate de insuficienta<br />

mitrala. Se pot efectua si studii cu radionuclizi<br />

(thaliu si galiu). Modificarile ECG sunt<br />

nespecifice: tahicardie sinusala, hipertrofia atriului<br />

stang, modificari ale axei electrice a cordului.<br />

Tratament: echilibrare acido-bazica si hidroelectrolitica,<br />

administrare de oxigen, tratamentul<br />

anemiei, perfuzii cu substante vasoactive,<br />

administrare de carnitina si coenzima Q10,<br />

asigurarea echilibrului intre hormonul de crestere<br />

si IGF-1, transplant cardiac sau interventii<br />

chirurgicale paliative: rezecarea unui segment din<br />

muschiul ventricular hipertrofiat, repararea valvei<br />

mitrale, mecanisme implantabile de suport cardiac,<br />

1 Clinica I Pediatrie, Spitalul Clinic de Urgente Copii “Sf. Maria”, Iasi, 2 Medic rezident Pediatrie, Doctorand in Stiinte<br />

Medicale U.M.F. “Gr. T. Popa”, Iasi


terapia de resincronizare cardiaca.<br />

Diagnostic diferential: origine anormala a arterei<br />

coronare stangi din artera pulmonara, stenoza<br />

valvulara aortica, coarctatie de aorta, deficienta de<br />

carnitina, infarct miocardic, miocardita.<br />

2. Cardiomiopatia hipertrofica<br />

Este o boala primara cardiaca datorata unor defecte<br />

genetice ale proteinelor sarcomerice din<br />

cardiomiocit. Markerul acestei boli este hipertrofia<br />

miocardica, aceasta aparand in absenta unei cauze<br />

obiective. (2) Septul interventricular este deseori<br />

afectat, ducand la obstructie in calea de ejectie a<br />

ventriculului stang.<br />

Pacientii acuza durere cronica cardiaca, palpitatii,<br />

sincope repetitive, dispnee paroxistica nocturna cu<br />

ortopnee, ameteli. La examenul fizic intalnim:<br />

dedublarea zgomotului II, soc apexian deplasat<br />

lateral, impuls apical dublu sau triplu, suflu sistolic<br />

crescendo-descrescendo, puls venos jugular.<br />

Paraclinic: testarea unor markeri genetici,<br />

radiografie toracica (silueta cardiaca poate fi de la<br />

normala la mult crescuta, hipertrofie atriala<br />

stanga), ecocardiografie (ingrosarea septului<br />

interventricular, miscarea sistolica anterioara a<br />

valvei mitrale anterioare semneaza diagnosticul),<br />

imagistica prin rezonanta magnetica (detecteaza<br />

ariile de fibroza), ECG (anomalii ale segmentului<br />

ST-T, bradicardie sinusala, modificari ale axei<br />

electrice, rar- unda Q proieminenta in derivatiile<br />

precordiale anterioare).<br />

Tratament- miomectomie ventriculara stanga,<br />

implantare de pacemaker, ablatie septala pe<br />

cateter, implantare de cardiovertere-defibrilatoare.<br />

Diagnostic diferential: stenoza subaortica,<br />

cardiomiopatia restrictiva, boala Fabry, boli de<br />

stocare a glicogenului, hipertensiune neonatala.<br />

3. Cardiomiopatia restrictiva<br />

Este o boala rara la copil, caracterizata prin<br />

umplere sau complianta diastolica anormala, cu<br />

scaderea volumului diastolic ventricular. (3)<br />

Cauze: familiala, amiloidoza, sarcoidoza, boli de<br />

stocare a glicogenului, cancere metastatice,<br />

iradierea, terapia cu antracicline.<br />

Clinic: durere cronica cardiaca, sincopa, dispnee<br />

paroxistica nocturna, ortopnee, edeme periferice,<br />

ascita, astenie. Examenul fizic evidentiaza<br />

congestie venoasa pulmonara, tahipnee, sufluri<br />

cardiace organice, ritm de galop, hepatomegalie,<br />

distensie jugulara, semn Kussmaul pozitiv, edeme,<br />

ascita, aritmii (fibrilatie sau flutter atrial, tahicardie<br />

ventriculara).<br />

Paraclinic: radiografie toracica (cardiomegalie,<br />

congestie venoasa pulmonara), ecocardiografie<br />

(hipertrofie atriala stanga, hipertrofie ventriculara,<br />

disfunctii ale valvelor atrioventriculare, trombi<br />

atriali, poate face diferentierea de pericardita<br />

constrictiva), ECG (modificari ale segmentului ST<br />

si undei T, microvoltaj, aritmii, tulburari de<br />

conducere).<br />

Tratament: administrare de diuretice pentru a<br />

reduce congestia venoasa pulmonara,<br />

anticoagulante datorita riscului emboligen; nu se<br />

administreaza inhibitori ai enzimei de conversie a<br />

angiotensinei din cauza scaderii tensiunii arteriale<br />

sistemice, fara cresterea debitului cardiac.<br />

Tratament chirurgical- transplant cardiac.<br />

Diagnostic diferential: pericardita constrictiva<br />

4. Efuziunea pericardica maligna<br />

Implicarea pericardica in evolutia diferitelor tipuri<br />

de malignitati este frecventa. (4)<br />

Clinic: durere cronica cardiaca, uneori cu iradiere<br />

in umar, dispnee, tuse care variaza cu pozitia,<br />

ortopnee. Examenul clinic evidentiaza cresterea<br />

presiunii venoase centrale, hepatomegalie, edeme,<br />

ascita, edem pulmonar, asurzirea zgomotelor<br />

cardiace, frecatura pericardica, semn Ewart<br />

pozitiv, puls alternant.<br />

Cauze: neoplasme primare (mezoteliom pericardic,<br />

fibrosarcom, angiosarcom, liposarcom, limfom,<br />

teratom pericardic malign, rabdomiosarcom,<br />

sarcom Kaposi) si boli metastatice sau infiltrative<br />

(limfom malign non-Hodgkin, neuroblastom,<br />

sarcom, nefroblastom, adenocarcinom,<br />

mezoteliom, leiomiosarcom, liposarcom, limfom<br />

Burkitt).<br />

Paraclinic: este utila efectuarea hemoleucogramei,<br />

testelor inflamatorii, dozarea alfa-fetoproteinei si<br />

antigenului CA125, studii de imunocitochimie si<br />

genetica moleculara . ECG: microvoltaj,<br />

supredenivelarea segmentului ST, unde T negative,<br />

aritmii, blocuri de conducere, alternanta electrica.<br />

Studii imagistice: radiografie toracica-<br />

cardiomegalie, efuziuni pericardice si pleurale,<br />

rareori calcificari pericardice. Ecocardiografie-<br />

evidentierea fluidului pericardic, scaderea umplerii<br />

diastolice venticulare. Examen CT- evidentiaza<br />

masele tumorale pericardice daca acestea exista.<br />

Alte proceduri: pericardiocenteza, pericadoscopia,<br />

biposia pericardica.<br />

Tratament: administrare intrapericardica de<br />

cisplatin, tratamentul bolii subiacente,<br />

pericardotomie.<br />

Diagnostic diferential: chist bronhogen, sindromul<br />

hemolitic-uremic, boala Kawasaki, pericardita<br />

virala, sindromul postpericardotomie.<br />

5. Pericardita constrictiva<br />

Aceasta boala este extrem de rara la copil si<br />

implica ingrosarea, inflamarea si fuzionarea<br />

foitelor pericardice, ducand la simptome de<br />

insuficienta cardiaca constrictiva. (5)<br />

Clinic: dureri precordiale, dispnee, ortopnee,<br />

fatigabilitate, febra, tahicardie, palpitatii,<br />

diaforeza. Examenul clinic evidentiaza distensia<br />

jugularelor, semn Kussmaul pozitiv, reflux<br />

hepatojugular, hepatomegalie, ascita, puls<br />

paradoxal (rar), edeme periferice.<br />

145


Cauze: tuberculoza, boli reumatismale, sarcoidoza,<br />

iradierea mediastinala, trauma (hemopericardul),<br />

sindromul postpericardiotomie, uremia,<br />

neoplaziile, pericardita infectioasa, cause<br />

metabolice si genetice.<br />

Paraclinic: efectuarea hemoleucogramei, dozarea<br />

electrolitilor, creatininei, reactantilor de faza acuta,<br />

peptidului natriuretic tip B, monitorizarea testelor<br />

functionale hepatice.<br />

Studii imagistice: radiografia toracica- calcificari<br />

pericardice; ecocardiografie- ingrosarea foitelor<br />

pericardice, efuziuni pericardice, diminuarea<br />

volumelor intraventriculare, diskinezia septului<br />

interventricular; se vor realiza examinari Doppler<br />

seriate. Examenul CT si IRM aduc date<br />

suplimentare despre ingrosarea pericardica. ECG-<br />

modificari nespecifice ST-T, aritmii, microvoltaj.<br />

Tratament: pericardiectomia.<br />

Diagnostic diferential: tumori cardiace, pericardita<br />

bacteriana si virala, cardiomiopatia dilatativa si<br />

restrictiva, endocardita, fibroelastoza endocardica,<br />

miocardita, sindromul Eisenmenger,<br />

tromboembolismul, trauma toracica.<br />

6. Infarctul miocardic acut<br />

Infarctul miocardic reprezintă o zonă de necroză<br />

miocardică, de natură ischemică care depăşeşte o<br />

suprafaţă de 2 cm². Cauzele cele mai comune<br />

rămân : asfixia perinatală la nou-născut, anomaliile<br />

congenitale ale arterelor coronare, mai ales<br />

anomaliile de emergenţă ale arterei coronare stângi<br />

la nivelul arterei pulmonare. Evenimentul terminal<br />

este adesea aritmia cardiacă, fie tahicardie<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. P. Venugopalan. Cardiomyopathy, Dilated. Emedicine<br />

Pediatrics, 2008<br />

2. C. Berul, C. Miyake. Cardiomyopathy, Hypertrophic.<br />

Emedicine Pediatrics, 2008<br />

146<br />

ventriculară care duce la fibrilaţie ventriculară, fie<br />

bradicardie extrema.<br />

Examenul fizic: : precordium hiperdinamic, soc<br />

apexian deplasat, suflu holosistolic de insuficienta<br />

mitrala sau tricuspidiana, sunet puternic de<br />

închidere pulmonară (hipertensiune pulmonară),<br />

suflu diastolic de insuficienţă aortică/ pulmonară,<br />

zgomot diastolic de debit mitral/tricuspid crescut.<br />

EKG: unda Q patologica, supredenivelarea<br />

segmentului ST. Ecocardiografia identifica zona<br />

akinetica si intinderea acesteia. Markeri<br />

biochimici- troponinele cardiace, peptid natriuretic<br />

tip B, cresterea IL-6 si a testelor inflamatorii.<br />

Cateterismul cardiac si angiografia aduc precizari<br />

asupra malformatiei subiacente.<br />

Tratament: agenti anti-ischemici, agenti<br />

antiplachetari, terapia antitrombotica, terapia<br />

fibrinolitica, revascularizatia coronara.<br />

CONCLUZII:<br />

Infarctul miocardic la copil este o patologie rara,<br />

cu mortalitate variabila in functie de etiologia<br />

ischemiei miocardice, momentul diagnosticului şi<br />

de disponibilitatea intervenţiilor terapeutice.<br />

Cardiomiopatia dilatativa, hipertrofica sau<br />

restrictiva, pericardita constrictiva si efuziunea<br />

pleurala maligna sunt boli grave, cu resurse<br />

terapeutice medicale sarace, care beneficiaza in<br />

principal de tratament chirurgical; toate aceste<br />

entitati patologice au in comun durerea cardiaca<br />

cronica, care atrage dupa sine depresie, anxietate,<br />

astenie si izolare..<br />

3. R. Shaddy. Cardiomyopathy, Restrictive. Emedicine<br />

Pediatrics, 2008<br />

4. P. Venugopalan. Pericardial Effusion, Malignant.<br />

Emedicine Pediatrics, 2008<br />

5. B. Soriano. Pericarditis, Constrictive. Emedicine<br />

Pediatrics, 2008


DURERILE ABDOMINALE RECURENTE ŞI BOALA CELIACĂ LA<br />

COPIL<br />

Laura Trandafir*, Georgeta Diaconu*, Eugen Cîrdei, Ioana Grigore*<br />

Abstract. Background: The clinical presentation<br />

of celiac disease - a life-long gluten intolerance - may be<br />

characterized by chronic abdominal pain. The objective<br />

of this study was to determine if children with recurrent<br />

abdominal pain had a higher prevalence of<br />

antitransglutaminase antibodies (a serologic marker of<br />

celiac disease). Methods:The authors achieved a<br />

retrospective study of 754 children who was admitted in<br />

the III-rd Clinic of Pediatrics between January 2007-<br />

January 2009 for recurrent abdominal pain. Serum<br />

samples were drawn and antitransglutaminase antibodies<br />

were measured. Demographic data included age, gender,<br />

height, and weight. Results: Only 14 of the 754 samples<br />

Criteriul de diagnostic a durerilor<br />

abdominale recurente (DAR) la copil este<br />

reprezentat de cel puţin trei episoade de dureri<br />

abdominale severe care afectează activitatea<br />

zilnică a copiilor timp de cel puţin 3 luni (1). Deşi<br />

spectrul etiologic al DAR este extrem de polimorf,<br />

totusi, mecanismele fiziopatologice sunt incomplet<br />

elucidate.<br />

Boala celiaca (BC) sau intoleranţa pe viaţă<br />

la gluten se manifestă prin diverse forme de boală<br />

– clasica, atipică, silenţioasă sau latentă. Utilizarea<br />

markerilor serologici (anticorpi antigliadină,<br />

antiendomisium, antitransglutaminază) permite<br />

identificarea formelor atipice ale bolii, manifestate<br />

prin talie mică, dureri abdominale recurente,<br />

tulburări de comportament, constipaţie, fiind<br />

frecvent întâlnită la pacienţii cu BC diagnosticaţi<br />

peste vârsta de 2 ani.<br />

Obiectivul acestui studiu a fost de a stabili<br />

prevalenta BC la copiii cu DAR şi de a monitoriza<br />

evoluţia clinică după iniţierea regimului fără gluten<br />

(RFG).<br />

MATERIAL SI METODĂ<br />

Lotul de studiu a cuprins un număr de 754<br />

pacienţi interanţi în Clinica III Pediatrie a<br />

Spitalului de copii Sfânta Maria Iaşi în<br />

perioada ianuarie 2007 – ianuarie 2009<br />

* Clinica III Pediatrie, UMF “Gr. T. Popa” Iaşi<br />

(1.9%) were positive for antitransglutaminase antibody.<br />

Patients with positive value of IgA ATGA titre<br />

underwent small intestinal biopsy as a “gold standard”<br />

for the diagnosis of CD. The prevalence of celiac disease<br />

in children with chronic abdominal pain was the<br />

1,78%.Conclusions: The authors concluded that the<br />

chronic abdominal pain may be the only manifestation<br />

of celiac disease. The serological markers of celiac<br />

disease should be introduced in the first step of the<br />

diagnostic workup of recurrent abdominal pain in<br />

pediatric patients. Key Words: chronic abdominal pain,<br />

celiac disease, antitransglutaminase antibody.<br />

cu diagnosticul de sindrom dureros abdominal<br />

cronic. Copiii cu semne şi simptome sugestive<br />

pentru afecţiuni organice, cum ar fi durerile<br />

abdominale însoţite de febră şi vărsături,<br />

hematemeză sau melenă, disurie sau polakiurie au<br />

fost excluşi din studiu.<br />

Protocolul de investigaţii a cuprins<br />

investigarea funcţiei hepato-biliare, pancreatice,<br />

examenul coproparazitologic, precum şi efectuarea<br />

echografiei abdominale. Anticorpii anti-<br />

Helicobacter Pylori s-au determinat la pacienţii cu<br />

dureri abdominale epigastrice. La toţi pacienţii sau<br />

efectuat anticorpii antitransglutaminază<br />

(AATG) tip IgA. Biopsia intestinală s-a practicat la<br />

copiii cu AATG > 20 UI/ml, permiţînd stabilirea<br />

diagnosticului de BC pe baza examenului<br />

anatomopatologic. Toţi pacienţii diagnosticaţi cu<br />

BC au primit regim fără gluten.<br />

REZULTATE<br />

Titrul AATG a fost patologic in 14 cazuri,<br />

biopsia intestinală practicîndu-se în 8 cazuri. Toti<br />

pacientii care au avut ATGT prezenti au prezentat<br />

si leziuni specifice BC de diferite grade conform<br />

clasificarii Marsh la examenul anatomopatologic.<br />

Prevalenţa BC în lotul studiat a fost de 1,78%.<br />

Vârsta pacienţilor a fost cuprinsă între 2 ani<br />

şi 15 ani (vârsta medie 5,7 ani).<br />

Repartiţia pe sexe a evidenţiat că 57,57% au<br />

fost de sex feminin şi 42,03% de sex masculin.<br />

147


Se remarcă o corelaţie strânsă între sexul<br />

copiilor şi BC. Astfel, putem spune că BC este<br />

întâlnită mai frecvent la sexul feminin (grafic<br />

nr.2).<br />

Manifestările clinice asociate DAR la copiii<br />

diagnosticaţi cu BC au fost: anorexia, deficitul<br />

ponderal, tetania hipocalcemică, tulburările de<br />

comportament (grafic nr.3)<br />

Durerile abdominale recurente s-au remis<br />

după 3 luni de RFG în 6 cazuri. Persistenţa DAR<br />

după minim 6 luni de RFG în 3 cazuri a impus<br />

repetarea biopsiei intestinale de control. Astfel, s-a<br />

constatat prezenţa gastritei cronice cu Helicobacter<br />

pylori într-un caz, ceea ce a necesitat tratament cu<br />

inhibitor de pompă (Omez) asociat Klacid şi<br />

Amoxicilină, evoluţia ulterioară fiind favorabilă.<br />

În două cazuri s-a constatat menţinerea leziunilor<br />

de atrofie vilozitară, reluarea anamnezei<br />

evidenţiind nerespectarea RFG.<br />

Forma atipică (manifestată prin talie mică,<br />

dureri abdominale recurente, tulburări de<br />

comportament, constipaţie) a predominat la copilul<br />

mare.<br />

DISCUŢII<br />

Boala celiacă este o enteropatie gluten<br />

sensibila manifestată la indivizii cu susceptibilitate<br />

genetică in urmaexpunerii la glutenul din grau, orz,<br />

secară şi, uneori, ovăz. Diagnosticul este susţinul<br />

de examenul anatomopatologic al fragmentului de<br />

mucoasă intestinală care evidenţiază atrofia<br />

vilozităţilor intestinale, hiperplazia criptelor şi<br />

creşterea numărului limfocitelor intraepiteliale în<br />

lamina propria (2).<br />

148<br />

Forma clasică de manifestare a bolii celiace<br />

include diareea cronică, malnutriţia, meteorismul<br />

abdominal datorate maldigestiei si malabsorbtiei<br />

intestinale (3). Forma atipică a bolii celiace<br />

cuprinde un spectru larg de manifestari<br />

reprezentate de talia mica, durerile abdominale<br />

recurente, constipaţia, tulburşrile de<br />

comportament, anemia refractară la tratamentul cu<br />

fier, hipertransaminazemia.<br />

Utilizarea anticorpilor antitransglutaminaza<br />

tip IgA şi IgG este o metoda non-invazivă de<br />

screening a pacienţilor cu manifestări atipice de<br />

boală celiacă. În studiul realizat de Asociatia<br />

Canadiană de Celiakie, s-a demonstrat ca mai putin<br />

de 75% din copii prezentau în momentul<br />

diagnosticării semne şi simptome clasice ale bolii<br />

celiace (4). De asemenea, aproape 60% din copii<br />

au consultat înainte de stabilirea diagnosticului de<br />

boală celiacă doi sau trei medici, diagnosticele<br />

iniţiale fiind de gastroenterită sau alergie<br />

alimentară. La copiii cu vârsta peste 2 ani<br />

sensibilitatea anticorpilor antitransglutaminază a<br />

fost de 98%, iar specificitatea de 96% (4).<br />

Tratamentul bolii celiace este reprezentat de<br />

regimul fără gluten care trebuie menţinut pe viaţă,<br />

iar diagnosticarea precoce a bolii previne<br />

complicaţiile bolii, reprezentate de falimentul<br />

creşterii, anemia, osteopenia, limfomul intestinal.<br />

CONCLUZII<br />

Importanţa determinării anticorpilor<br />

antitransglutaminază la toţi copiii cu dureri<br />

abdominale recurente cu vârsta mai mare de 2 ani<br />

în vederea diagnosticării precoce a boliii celiace şi<br />

a instituirii precoce a regimului fără gluten..


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Scharff L. Recurrent abdominal pain in children: a review<br />

of psychological factors and treatment. Clin Psychol Rev<br />

2007;21:145Y66.<br />

2. Chartrand LJ, Agulnik J, Vanounou T, et al. Effectiveness<br />

of antigliadin antibodies as a screening test for celiac<br />

disease in children. Can Med Assoc J. 1997;157:527–33.<br />

3. Maki M, Collin P. Coeliac disease. Lancet.<br />

1997;349:1755–9<br />

4. Davidson AG, Hassall EG.Screening for celiac disease Can<br />

Med Assoc J.2004;157:547–8.<br />

149


150<br />

MIGRENA OFTALMOPLEGICĂ – STUDIU CLINIC<br />

Georgeta Diaconu 1 , Ioana Grigore 1 , Marin Burlea 2 , Laura Trandafir 1<br />

Rezumat.<br />

Migrena oftalmoplegică este o afecţiune rară în<br />

care cefaleea se asociază cu oftalmoplegie şi paralizia<br />

nervilor cranieni III, IV, VI şi care debutează frecvent la<br />

copil sau adolescent. Autorii prezintă cazul unui copil de<br />

8 ani şi 3 luni care iniţial, la vârsta de 4 ani, a prezentat<br />

diplopie, anomalii pupilare şi ptoză palpebrală stângă<br />

fiind diagnosticat cu nevrită de oculomotor stâng.<br />

Ulterior a prezentat crize de cefalee recurente însoţite de<br />

pareză de oculomotori, diagnosticul fiind de migrenă<br />

oftalmoplegică. Prognosticul a fost bun sub tratament cu<br />

steroizi şi flunarizină. Migrena oftalmoplegică poate<br />

avea debut precoce, iar prognosticul este în general<br />

favorabil, simptomatologia acută se poate remite<br />

spontan sau după corticoterapie, iar tratamentul<br />

profilactic cu β blocante sau blocante ale canalelor de<br />

calciu este în general eficient. Cuvinte cheie: migrenă,<br />

oftalmoplegie, copil.<br />

INTRODUCERE<br />

Termenul de migrenă oftalmoplegică (MO)<br />

a fost introdus pentru prima dată de Charcot în<br />

1890 (Ravishaukar, 2008). Migrena oftalmoplegică<br />

se caracterizează prin crize repetate de cefalee<br />

asociate cu paralizia unuia sau mai multor nervi<br />

oculomotori (Farage, 2005). Această afecţiune a<br />

fost inclusă pentru prima dată în 1988, în<br />

Headache Classification of the International<br />

Headache Society ca fiind o variantă de migrenă<br />

(Manzoni, 1995). Criteriile de diagnostic pentru<br />

MO propuse de International Headache Society la<br />

momentul respectiv erau reprezentate de existenţa<br />

a cel puţin două atacuri de cefalee însoţită de<br />

paralizia unuia sau mai multor nervi oculomotori şi<br />

excluderea neuroradiologică a leziunilor<br />

paraselare. Studiile recente privind manifestările<br />

clinice şi modificările înregistrate la rezonanţa<br />

magnetică nucleară (IRM) au demonstrat că MO<br />

reprezintă mai mult o afecţiune<br />

inflamatorie/demielinizantă (Levin 2004,<br />

Ravishaukar 2008). Astfel, International Headache<br />

Classification revizuită în 2004 reîncadrează MO<br />

în grupul nevralgiilor (Levin 2004).<br />

Abstract. Ophthalmoplegic migraine is a rare syndrome<br />

in which headache is associated with ophthalmoplegia<br />

and III, IV, VI cranial nerves palsy and it occurs most<br />

frequently in childhood and teenagers. The authors<br />

present the case of a 8,3-year-old child who at 4 year old<br />

presented diplopia, pupillary abnormalities and left<br />

ptosis; the diagnosis was left oculomotor nevritis. In<br />

evolution she presented recurrent episode of headache<br />

accompanied of oculomotor paresis, the diagnosis was<br />

ophthalmoplegic migraine. Prognosis was good after<br />

steroid and flunarizin treatment. Ophthalmoplegic<br />

migraine can onset early and the prognosis is generally<br />

favorable, the acute phases can resolved spontaneously<br />

or after corticoterapy and prophylactic medications such<br />

as β blockers and calcium channel blockers can be<br />

useful. Key words: migraine, ophthalmoplegia, child.<br />

CAZ CLINIC<br />

TL, de sex feminin, în vârstă de 8 ani 3<br />

luni, cu dezvoltare somatică şi neuropsihomotorie<br />

normală pe etape de vârstă, ajunge în observaţia<br />

noastră, pentru prima dată la 4 ani 5 luni când în<br />

cursul unui episod de rinofaringită, prezintă<br />

diplopie stângă. Pacienta avea anamneză familială<br />

pozitivă pentru migrenă. Examenul neurologic<br />

obiectiv a evidenţiat ptoză palpebrală completă,<br />

midriază, limitarea mişcărilor de adducţie a<br />

ochiului stâng, reflexe pupilare normale. Bilanţul<br />

hematologic şi biochimic sanguin s-a încadrat în<br />

parametri normali. Examenul CT-scan craniocerebral<br />

nu a relevat modificări patologice.<br />

Investigaţiile clinice şi paraclinice au exlus alte<br />

cauze de oftalmoplegie (malformaţii<br />

arteriovenoase, miastenia gravis ocularã, miopatii<br />

oculare, procese inflamatorii ale sinusului<br />

cavernos). Pacienta a fost diagnosticată cu nevrită<br />

de oculomotor stâng pentru care a primit tratament<br />

cu Prednison 2 mg/kg/zi şi Milgamma, obţinânduse<br />

remiterea simptomatologiei.<br />

Ulterior, bolnava a prezentat, în condiţii de stres<br />

fizic şi emoţional, episoade de cefalee localizată<br />

1 Clinica a III-a Pediatrie, 2 Clinica a V-a Pediatrie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi Facultatea de<br />

Medicină


fronto-temporal stâng cu debut nocturn, însoţite de<br />

vărsături repetate şi inconstant de diplopie, ptoză<br />

palpebrală completă cu limitarea mişcărilor de<br />

adducţie şi midriază stângă, cu durată de 12-24<br />

ore. Deficitul motor persista 1-3 zile şi dispărea<br />

fără tratament. Frecvenţa atacurilor a fost de 2-<br />

4/an.<br />

La vârsta de 6 ani şi 9 luni pacienta revine în<br />

clinică pentru un episod de cefalee cu<br />

caracteristicele descrise anterior. Examenul fizic<br />

general a fost normal. Examenul neurologic<br />

obiectiv a relevat ptoză palpebrală cu limitarea<br />

mişcărilor de adducţie şi midriază stângă.<br />

Investigaţiile hemato-biochimice de rutină au fost<br />

în limite normale. Traseul EEG spontan şi activat<br />

nu a înregistrat grafoelemente patologice. IRM<br />

cerebral fără substanţă de contrast a fost normal.<br />

La examenul oftalmologic - FO nu s-au observat<br />

modificări. Examenul lichidului cefalorahidian a<br />

fost normal. Diagnosticul a fost de migrenă<br />

oftlamoplegică cu debut precoce şi s-a instituit<br />

tratament cu corticosteroizi în faza acută,<br />

obţinându-se remiterea deficitului motor. În<br />

continuare pacienta a urmat tratament cu<br />

flunarizină 2,5 mg/zi (seara) care a fost eficace,<br />

bolnava fiind fără crize de oftalmoplegie timp de<br />

18 luni.<br />

DISCUŢII<br />

Migrena oftalmoplegică este un sindrom<br />

rar, semnalat frecvent la copil şi adolescent, dar au<br />

fost raportate cazuri şi la vârsta adultă (Levin,<br />

2004). Unii autori consideră că vărsta medie de<br />

debut a MO este de 10 ani, dar au fost citate cazuri<br />

cu debut la vârste mici (Farage, 2005). În cazul<br />

prezentat diagnosticul a fost de migrenă<br />

oftalmoplegică cu debut precoce pe baza<br />

simptomatologiei periodice recidivante,<br />

caracterizată prin succesiune clinică între cefalee şi<br />

oftalmoplegie şi anamnezei familiale pozitive<br />

pentru migrenă.<br />

Criteriile iniţiale de diagnostic ale MO, propuse de<br />

International Headache Society în 1988, excludeau<br />

prezenţa leziunilor paraselare neuroimagistic. În<br />

prezent, la copiii cu MO s-au observat anomalii<br />

cerebrale la IRM cu substanţă de contrast, ceea ce<br />

a determinat modificarea încadrării acestei<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

Ravishankar K. Ophthalmoplegic migraine: still a diagnostic<br />

dilemma? Curr Pain Headache Rep. 2008 Aug;12(4):285-91.<br />

2. Farage L, Castro MA, Macedo TA, Borges PC, Souza LP,<br />

Freitas LO. Ophthalmoplegic migraine: MRI findings. Case<br />

report Arq Neuropsiquiatr. 2005 Mar;63(1):173-5.<br />

3. Manzoni GC. Classification of primary headache and<br />

International Headache Society diagnostic criteria 1988: critical<br />

review Ital J Neurol Sci. 1995 Nov;16(8 Suppl):9-14.<br />

afecţiuni cu o mai bună înţelegere a etiologiei şi<br />

stabilirea unui tratament adecvat (Ravishankar,<br />

2008). O’Hara (2001) raportează prezenţa la IRM<br />

a modificărilor de tip inflamator în segmentul<br />

intrapeduncular al nervului oculomotor la doi copii<br />

diagnosticaţi cu MO. Farage (2005) consideră că<br />

prezenţa acestor anomalii imagistice impun<br />

diagnosticul diferenţial cu afecţiuni neoplazice<br />

(limfom sau leucemie), infecţioase (SIDA, sifilis),<br />

procese inflamatorii (sarcoidoză, sindromul<br />

Tolosa-Hunt) şi vasculare. La bolnava urmărită de<br />

noi nu s-au înregistrat modificări la examenul<br />

neuroimagistic, dar IRM a fost realizat fără<br />

substanţă de contrast.<br />

Prognosticul MO este bun deoarece în general<br />

simptomele se remit, dar, după episoade<br />

numeroase poate persista un grad variabil de dificit<br />

motor (Levin, 2004). Tratamentul profilactic şi al<br />

fazei acute este încă controversat. Pentru faza<br />

acută unii autori susţin efectul benefic al<br />

corticoterapiei (O’Hara 2001, Orssaud 2007), iar<br />

pentru profilaxie s-a propus administrarea de β<br />

blocante şi blocante ale canalelor de calciu (Levin,<br />

2004). În cazul nostru tratamentul fazei acute cu<br />

steroizi şi profilactic cu Flunarizină, antagonist de<br />

calciu din clasa a IV-a, deja utilizat cu succes în<br />

prevenţia hemicraniilor s-a demonstrat eficace,<br />

bolnava fiind fară atacuri de oftalmoplegie de 18<br />

luni. Orssaud (2007) consideră că pacienţii cu MO<br />

trebuie urmăriţi pentru o perioadă minimă de 2 ani<br />

pentru a avea siguranţa stabilirii corecte a<br />

etiologiei.<br />

CONCLUZII<br />

Migrena oftalmoplegică debutează în<br />

general la copilul mare şi adolescent, dar poate<br />

avea şi debut precoce. Mecanismele<br />

fiziopatologice sunt încă neclare, dar observaţiile<br />

recente privind semnele clinice şi modificările<br />

înregistrate la IRM au condus la ipoteza că MO<br />

este mai curând o neuropatie inflamatorie a<br />

nervilor cranieni decât o formă de migrenă<br />

complicată. Prognosticul este în general favorabil,<br />

simptomatologia acută se poate remite spontan sau<br />

după corticoterapie, iar tratamentul profilactic cu β<br />

blocante sau blocante ale canalelor de calciu este<br />

în general eficient.<br />

4. Levin M, Ward TN. Ophthalmoplegic migraine. Curr Pain<br />

Headache Rep. 2004 Aug;8(4):306-9.<br />

5. O'Hara MA, Anderson RT, Brown D. Magnetic resonance<br />

imaging in ophthalmoplegic migraine of children. J AAPOS.<br />

2001 Oct;5(5):307-10.<br />

6. Orssaud C, Roche O, El Dirani H, Allali J, Dufier JL. Painful<br />

ophthalmoplegia in children: Tolosa-Hunt syndrome or<br />

ophthalmoplegic migraine? Arch Pediatr. 2007 Aug;14(8):996-<br />

9.<br />

151


DURERILE ABDOMINALE RECURENTE PSIHOGENE LA COPIL<br />

ŞI ADOLESCENT ÎN PRACTICA DE AMBULATOR<br />

152<br />

Doina Felea 1 , Adriana Cosmescu 1 , Marta Căruntu 2 , Ana Maria Slănină 1 , Liliana<br />

Barbacariu 1 , Antoaneta Petroaie 1 , Otilia Novac 1<br />

Abstract. RECURRENT PSYCHOGENIC<br />

ABDOMINAL PAIN IN CHILDREN AND<br />

TEENAGERS IN THE AMBULATORY PRACTICE<br />

Recurrent abdominal pain (RAP) represents one of the<br />

most frequent causes of presentation in childhood and<br />

teen age.<br />

The purpose of the study was to: ● establish the<br />

prevalence of the recurrent abdominal pain from the<br />

total of consultations: ●to establish the etiology profile<br />

of these cases; ● to establish the prevalence of<br />

psychogenic abdominal pain in this group.<br />

Material and method We realized a retrospective study<br />

on a group of 7200 children and teenagers aged 1 – 18<br />

years that presented for medical consult in the<br />

Outpatient Clinic of the „Sf. Spiridon” Hospital of Iaşi<br />

(pediatrics and pediatric neurology settings) between<br />

2006 – 2008.<br />

Results Recurrent abdominal pain represented 11% (792<br />

cases) of the total consultations. In 55% (435 cases), an<br />

organic cause could have been established (recurrent<br />

Durerile abdominale recurente (DAR) sunt foarte<br />

frecvent întâlnite în practica pediatrică<br />

reprezentând după unii autori 10% din cauzele de<br />

consult pediatric (1).<br />

Frecvenţa crescută a durerilor abdominale<br />

recurente la copil în foarte multe afecţiuni<br />

digestive şi extradigestive se explică prin existenţa<br />

unor particularităţi ale sistemului nervos central la<br />

vârsta copilăriei.<br />

Pe de o parte există o hiperexcitabilitate<br />

neurovegetativă predominent vagală cu reacţii<br />

frecvente în sfera tractului digestiv, pe de altă parte<br />

modul de reacţie global emoţional, psihomotor ce<br />

apare la copii s-ar explica prin existenţa unei<br />

reduceri a inhibiţiei corticale conştiente la o<br />

excitaţie vagală.<br />

Aceste particularităţi de reacţie neurovegetativă la<br />

copil ar explica lipsa corespondenţei pozitive între<br />

gradul de „agresivitate” a stimulului şi intensitatea<br />

răspunsului.<br />

organic abdominal pain); 30% (237 cases) have been<br />

diagnosed with dysfunctional abdominal pain (no<br />

organic lesions, but functional symptoms related to the<br />

lifestyle); 15% (120 cases) have been diagnosed as<br />

recurrent psychogenic abdominal pain (correlated to the<br />

social, school and family stress, etc.). Female sex has<br />

been represented in 82 cases (68%), male sex in 38 cases<br />

(32%); most of the cases came from urban settings (66%<br />

of cases). The group structure accordingly to the age<br />

shows a high frequency in the 14 – 18 yrs old subgroup<br />

(45% of cases), followed by the subgroup aged 10 – 14<br />

yrs (35% of cases) and 3 – 10 yrs old group (15% of<br />

cases). Personal history, pediatric clinical assessment,<br />

neuropsychiatry and neurological exam (and/or<br />

psychological assessment showed the involvement of<br />

psycho-traumatic factors in the apparition of RAP, as<br />

well as the existence of certain psycho-emotional<br />

personality traits in these patients (anxious, shy children,<br />

overachievers, emotionally unstable, with a high degree<br />

of vagal excitability).<br />

Din anul 1958 s-a folosit pentru DAR în literatura<br />

pediatrică clasificarea bivariantă elaborată de<br />

Apley conform căreia durerile abdominale<br />

recurente de cauză organică reprezintă 5 – 10%,<br />

restul 90 – 95% fiind de etiologie psihogenă (1).<br />

Din 1983 modelul trivariant al clasificării elaborat<br />

de Borr şi Feurstein – domină literatura de<br />

specialitate. Conform acestei clasificări durerile<br />

abdominale recurente organice reprezintă 40 –<br />

50%, durerile abdominale recurente disfuncţionale<br />

reprezintă 32 – 49%, iar durerile abdominale<br />

recurente psihogene reprezintă 11 – 18%.<br />

Un al III-lea model conceptual a fost propus de<br />

Levine şi Rappaport în 1984, acest model<br />

subliniind originea multifactorială şi modularea<br />

severităţii DAR la copil.<br />

Sunt implicaţi: predispoziţia somatică, stilul de<br />

viaţă, temperamentul, evenimentele stresante din<br />

viaţa copilului.<br />

În prezent se acceptă că bolile fizice au dimensiuni<br />

1 Disciplina Medicină de Familie-copii, 2 Medic rezident <strong>Medicina</strong> de Familie-copii, UMF Iaşi


psihologice, dar şi bolile psihice au dimensiuni<br />

fizice.<br />

Durerile abdominale recurente psihogene fac parte<br />

din grupa „tulburărilor somatoforme” (2).<br />

Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor<br />

mentale (DSM IV) foloseşte termenul de<br />

„somatoforme” pentru un grup de tulburări<br />

caracterizate prin prezenţa unor simptome<br />

somatice ce nu pot fi explicate de o condiţie<br />

neurologică sau medicală generală, de consumul<br />

unei substanţe sau de altă tulburare mentală. (3).<br />

Simptomele somatice reprezintă manifestarea<br />

principală a tulburărilor somatoforme. Ele sunt<br />

considerate ca rezultat a unor conflicte<br />

psihologice, stresante, a unor situaţii<br />

psihotraumatizante.<br />

Criteriile stabilite de Apley (1979) citate de V.<br />

Popescu (1) pentru diagnosticul DAR psihogene<br />

sunt valabile şi în prezent: 3 sau mai multe<br />

episoade dureroase abdominale care evoluează în<br />

absenţa unei cauze organice demonstrabile timp de<br />

minimum 3 luni.<br />

MATERIAL ŞI METODĂ<br />

A fost efectuat un studiu retrospectiv pe un lot de<br />

7200 cazuri în vârstă de 1 – 18 ani consultate în<br />

cabinetele de Pediatrie şi Neuropsihiatrie<br />

pediatrică în perioada 2006 – 2008.<br />

Au fost selectate cazurile diagnosticate cu „dureri<br />

abdominale recurente” şi dintre acestea pe baza<br />

unei anamneze amănunţite, examen clinic general,<br />

examene paraclinice corespunzătoare şi în special<br />

pe baza examenului neuropsihiatric şi/sau<br />

psihologic au fost selectate cazurile prezentând<br />

„dureri abdominale recurente psihogene”.<br />

REZULTATE<br />

Durerile abdominale recurente au reprezentat 11%<br />

(792 cazuri) din totalul de 7200 consultaţii<br />

efectuate în perioada 2006 – 2008 în cabinetele de<br />

Pediatrie şi Neuropsihiatrie Pediatrică ale<br />

Ambulatorului de specialitate „Sf. Spiridon” Iaşi.<br />

Dintre acestea 435 cazuri (55%) au fost<br />

diagnosticate cu dureri abdominale recurente<br />

organice; 237 cazuri (30%) dureri abdominale<br />

recurente funcţionale şi 120 cazuri (15%) dureri<br />

abdominale recurente psihogene.<br />

Deci prevalenţa durerilor abdominale psihogene a<br />

fost de 15% din totalul cazurilor diagnosticate cu<br />

dureri abdominale recurente. Literatura prezintă o<br />

prevalenţă foarte variată a acestui tip de dureri<br />

abdominale: Apley (citat de 1) dă o prevalenţă de<br />

90 – 95%; Ryzko (citat de 1) raportează o<br />

prevalenţă de 18%; Nizankowska (1994) (1) dă o<br />

prevalenţă de 11%; Victoria Hurduc (1998) (citat<br />

de 1) dă o prevalenţă de 14,4%.<br />

Sexul feminin a reprezentat 68% (82 cazuri) din lot<br />

iar sexul masculin 32% (38 cazuri) – distribuţie<br />

raportată de majoritatea autorilor (1) deşi unii<br />

autori (4) consideră sexul masculin mai vulnerabil<br />

la acţiunea factorilor psihotraumatizanţi, factori ce<br />

ocupă un loc primordial în etiopatogenia acestui<br />

tip de dureri abdominale.<br />

Majoritatea cazurilor – 66% au provenit din<br />

mediul urban faţă de 34% din mediul rural; una din<br />

motivaţiile acestei distribuţii fiind adresabilitatea<br />

la un consult de specialitate mai mare în mediul<br />

urban.<br />

Repartiţia pe vârste a cazurilor studiate a evidenţiat<br />

o frecvenţă mai mare a acestui tip de dureri<br />

abdominale la vârsta de 14 – 18 ani (45%), urmată<br />

de vârsta de 10 – 14 ani (35%) şi 3 – 10 ani (15%);<br />

sub vârsta de 3 ani au fost identificate numai 4,8%<br />

cazuri.<br />

Etapele parcurse pentru diagnosticul acestor cazuri<br />

cu dureri abdominale recurente psihogene au fost<br />

cele cunoscute.<br />

Anamneza evocatoare a unor conflicte<br />

sociofamiliale alături de examenul clinic şi<br />

investigaţiile paraclinice normale au orientat<br />

diagnosticul prezumptiv spre dureri abdominale<br />

recurente psihogene.<br />

Anamneza şi examenul clinic au evidenţiat multe<br />

din elementele caracteristice durerilor abdominale<br />

recurente psihogene: dezvoltare staturo-ponderală<br />

normală, caracterul diurn al durerii, localizarea<br />

epigastrică şi/sau periombilicală fără iradiere,<br />

caracterul continuu sau colicativ al durerii,<br />

legătura acestor manifestări cu anumite<br />

evenimente stresante (şcolare, familiale, sociale);<br />

existenţa în familie a unor cazuri diagnosticate cu<br />

diferite afecţiuni psihice (depresie, anxietate) (1).<br />

Investigaţiile paraclinice au fost recomandate în<br />

contextul clinico-anamnestic. Când diagnosticul<br />

prezumtiv a fost orientat către etiologia organică<br />

sau/şi disfuncţională s-a continuat investigaţiile în<br />

această direcţie pentru precizarea diagnosticului.<br />

Examenul somatic nu a putut obiectiva întotdeauna<br />

din punct de vedere clinic existenţa organicităţii<br />

simptomelor. În unele cazuri s-au depistat unele<br />

cauze organice dar ele nu au putut explica în<br />

totalitate boala şi nici gravitatea ei. Examenele<br />

paraclinice în aceste situaţii nu reuşesc să susţină o<br />

cauză organică de boală şi medicii pediatri,<br />

neuropsihiatri, psihologii consideră că examenul<br />

psihiatric şi/sau psihologic al acestor copii nu<br />

trebuie făcut la finalul investigaţiilor pentru că<br />

poate fi perceput de copii şi familie ca o<br />

„înfrângere” în actul medical – „nu am găsit nimic<br />

la copilul dumneavoastră” – ar trebui consultat un<br />

psihiatru (4).<br />

Examenul psihiatric şi/sau psihologic va fi<br />

recomandat atât în contextul diagnosticului<br />

prezumtiv de dureri abdominale organice şi/sau<br />

disfuncţionale cât şi a celor psihogene întrucât<br />

etiologiile pot fi intricate.<br />

Studiul efectuat demonstrează încă o dată că<br />

diagnosticul unei tulburări de somatizare – în cazul<br />

nostru durerile abdominale recurente psihogene<br />

este dificil întrucât trebuie excluse toate cauzele<br />

organice ce pot determina simptomele respective.<br />

În acelaşi timp trebuie avute în atenţie şi bolile<br />

153


psihice ce pot prezenta simptome somatice<br />

(tulburări anxioase, tulburări afective, schizofrenia,<br />

simularea).<br />

În apariţia durerilor abdominale recurente<br />

psihogene sunt implicaţi o serie de factori<br />

psihotraumatizanţi. Dintre aceştia cităm: părinţi<br />

violenţi, conjugopatii, pedepse severe, gelozia faţă<br />

de fraţi, surori, plasarea intempestivă sau nedorită<br />

în colectivitate, insuccese, frustrări, schimbarea<br />

regimului de viaţă, inconsecvenţe educative,<br />

suprasolicitarea intelectuală. Aceşti factori<br />

psihotraumatizanţi ameninţă echilibrul psihic,<br />

dezvoltarea normală, adaptarea, afirmarea şi chiar<br />

viaţa individului. Ei determină tulburări care clasic<br />

purtau numele de psihogenii (4, 5). Acestea<br />

constau nu numai în tulburări psihice ci şi în<br />

manifestări somatice, neurologice, senzoriale şi<br />

neurovegetative. Aceste manifestări se situează<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Valeriu Popescu. Algoritm diagnostic şi terapeutic în<br />

Pediatrie vol.II, Bucureşti: Ed. Medicală Amaltea, 2003.<br />

2. Tiberiu Mircea. Tratat de Psihiatrie Developmentală a<br />

Copilului şi Adolescentului vol.III, Timişoara: Ed. Artpress,<br />

2008.<br />

3. XXX. Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor<br />

mentale, 2000.<br />

154<br />

uneori pe primul loc în tabloul clinic estompând<br />

tulburările psihice.<br />

Personalitatea copiilor cu dureri abdominale<br />

recurente psihogene este dominată de:<br />

hiperexcitabilitate vagală (dovedită cel mai<br />

frecvent (90%) de modificări pe EEG de tip iritativ<br />

difuz şi rare unde θ); iritabilitate, labilitate<br />

emoţională, emotivitate, anxietate, timiditate,<br />

hiperconştiinciozitate.<br />

CONCLUZII<br />

1. Diagnosticul de dureri abdominale<br />

recurente psihogene trebuie să fie un diagnostic<br />

pozitiv şi nu un diagnostic de excludere<br />

2. durerile abdominale recurente psihogene<br />

apar în contextul existenţei unor factori<br />

psihotraumatizanţi familiali, şcolari, sociali, etc.<br />

asociaţi existenţei unor trăsături de personalitate<br />

caracteristică..<br />

4. Milea Ştefan. Profilaxia primară a tulburărilor psihice la<br />

copil şi adolescent vol. II. Bucureşti: Ed. Ştiinţele Medicale,<br />

2006.<br />

5. B. Luban – Plozza, W. Pöldinger. Boli psihosomatice în<br />

practica medicală, Bucureşti: Ed. Medicală, 2000.


APORTUL TERMOGRFIEI ÎN MONITORIZAREA ARTRITEI<br />

JUVENILE<br />

Laura Ailioaie 1,2,3 , C. Ailioaie 2,3 , A.D. Chiran 2,3 , Evelina Moraru 2 , O.C. Mungiu 2<br />

Abstract.<br />

CONTRIBUTION OF THERMOGRAPHY IN<br />

JUVENILE ARTHRITIS MONITORING<br />

Juvenile idiopathic arthritis is a group of heterogeneous<br />

chronic inflammatory conditions of joints. A number of<br />

imaging technologies have been applied in an effort to<br />

improve the assessment of arthritis activity, for taking<br />

the best outcome measures and preventing the loss of<br />

function. However, all of the current technologies have<br />

their own limitations. Thermography proved to be a very<br />

sensitive method in the early detection of the cardinal<br />

signs of the disease activity in arthritis (swelling and<br />

warmth), which can reliably quantify the joint volume,<br />

shape, and thermal patterns by using thermal digital<br />

INTRODUCERE<br />

<strong>Medicina</strong> a progresat foarte mult prin introducerea<br />

şi dezvoltarea metodelor imagistice de investigaţie.<br />

Acestea se referă la tehnici şi procese utilizate<br />

pentru a crea imagini ale corpului uman (sau părţi<br />

ale acestuia) în scopuri clinice (proceduri medicale<br />

pentru a releva, examina şi diagnostica elementele<br />

patologice de boală), sau în scop ştiinţific (inclusiv<br />

studiul anatomiei şi fiziologiei normale a<br />

organismului).<br />

Ca disciplină în sensul ei cel mai larg, imagistica<br />

medicală face parte integrantă din imagistica<br />

biologică şi include: radiografia convenţională,<br />

fluoroscopia, CT scan, ultrasonografia, imagistica<br />

prin rezonanţă magnetică nucleară, medicina<br />

nucleară, endoscopia, termografia medicală,<br />

fotografia şi microscopia [1].<br />

Tehnicile de imagistică permit obţinerea unor<br />

informaţii precise privind modificările de structură<br />

şi/sau funcţie a organelor interne, în urma<br />

interacţiunii cu un agent fizic care îşi modifică<br />

caracteristicile la explorarea organului investigat.<br />

Metodele sunt cu atât mai puţin invazive cu cât se<br />

utilizează factori fizici cu energie cât mai mică, dar<br />

care să interacţioneze cât mai specific cu ţesuturile,<br />

imaging devices. Thermography is a totally non-invasive<br />

clinical imaging procedure, which shows physiological<br />

changes and metabolic processes, is very affordable,<br />

uses no radiation, is painless, and there is no contact<br />

with the body. The measurement of absolute<br />

temperatures on the surface of the human body allows<br />

this technique to be used for the diagnosis and<br />

monitoring the course of the disease. Inflamed joints<br />

show distinctly higher absolute temperatures than<br />

normal ones. It is thus possible to establish a diagnosis<br />

of arthritis with an accuracy of more than 90%, and to<br />

follow the course of the disease more exactly,<br />

corresponding with changes in symptoms and physical<br />

exam findings.<br />

pentru diferenţierea informaţiilor rezultate, adică<br />

să confere o mare acurateţe metodei.<br />

Pentru o rezoluţie spaţială mai bună, se impune<br />

folosirea unor detectoare cât mai sensibile, care să<br />

poată explora regiuni cât mai mici şi mai bine<br />

delimitate ale organismului.<br />

Acestea aspecte sunt esenţiale pentru stabilirea<br />

unui diagnostic corect şi a tratamentului adecvat în<br />

multiple boli.<br />

TERMOGRAFIA ÎN INFRAROŞU<br />

Termografia în infraroşu, imagistica termică,<br />

imagistica termografică sau video termică,<br />

cunoscută şi ca imagistică termică digitală în<br />

domeniul infraroşu (DITI) utilizează radiaţiile<br />

electromagnetice infraroşii ca sursă de informaţie<br />

şi detectează diferenţele termice din organism care<br />

pot indica prezenţa unor boli sau leziuni fizice,<br />

fiind complet neinvazivă.<br />

Poate evidenţia bolile mult înainte de a se<br />

manifesta clinic, pentru că înregistrează radiaţiile<br />

infraroşii emise de suprafaţa corpului uman,<br />

dependente de temperatura tisulară a structurilor<br />

investigate şi permite instituirea unui tratament<br />

precoce, mai uşor şi mai puţin costisitor!<br />

1 Universitatea “Al. I. Cuza“, Dept. de Fizică Medicală, Iaşi, România, 2 Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T.<br />

Popa“, Clinica Pediatrie II, Iaşi, România, 3 Laser Clinic, Iaşi, România<br />

155


Imaginile, cunoscute ca termograme, pot fi luate<br />

pentru tot corpul sau numai pentru anumite zone<br />

specifice. Aceste scanări pot fi utilizate ca parte<br />

integrantă din investigaţiile de screening anual a<br />

stării de sănătate, sau pentru o anumită problemă<br />

clinică particulară.<br />

Se cunoaşte că în conformitate cu legea de radiaţie<br />

a corpului negru, toate obiectele emit radiaţie în<br />

funcţie de temperatura lor, termografia permiţând<br />

să ”vizualizăm” mediul înconjurător fără o<br />

iluminare din exterior. Cantitatea de radiaţie emisă<br />

de un obiect creşte cu temperatura, iar metoda<br />

permite vizualizarea variaţiilor de temperatură (şi<br />

de aici, denumirea). Camerele termografice<br />

detectează radiaţiii din domeniul infraroşu al<br />

spectrului electromagnetic (aproximativ 900–<br />

14.000 nanometri sau 9–14 micrometri).<br />

Temperatura tisulară este determinată de<br />

activitatea locală (metabolică, circulatorie).<br />

Determinarea diferenţelor de temperatură între<br />

diferite regiuni, cât şi a modificărilor de<br />

temperatură, în timp, în acelaşi loc permite<br />

semnalarea modificărilor de structură şi/sau funcţie<br />

a diverselor organe chiar şi înainte de declanşarea<br />

bolii; spre exemplu, la cancerul de sân, metoda<br />

poate detecta alimentarea cu sânge a tumorii, din<br />

cele mai timpurii stadii.<br />

Termografia este o metodă modernă care permite<br />

diagnosticarea multor boli: cancere, infecţii,<br />

afecţiuni tiroidiene, boli autoimune, boli vasculare,<br />

patologii ORL, disfuncţii pulmonare, artrite etc.<br />

Este o metodă sigură, nu presupune iradiere din<br />

exterior, este netoxică şi nu implică administrarea<br />

nici a unei substanţe de contrast. Se fac doar<br />

fotografii, dar cu valoare medicală deosebită [2].<br />

Termografia digitală în infraroşu utilizează nu<br />

numai camere în infraroşu extrem de sensibile<br />

pentru vizualizarea şi măsurarea energiei termice,<br />

dar şi computere sofisticate pentru a detecta,<br />

analiza şi produce imaginile de diagnosticare de<br />

înaltă rezoluţie a acestor variaţii de temperatură.<br />

Poate fi folosită cu succes în diagnosticarea<br />

diferitelor forme de artrită la copil şi adolescent,<br />

deoarece este total neinvazivă şi presupune costuri<br />

relativ mici.<br />

TERMOGRAFIA ÎN MONITORIZAREA<br />

ARTRITEI JUVENILE<br />

Cea mai bună utilizare este în conexiune şi cu alte<br />

metode de diagnosticare şi investigaţie. Poate fi<br />

folosită pentru diagnostic şi prognostic în artrita<br />

juvenilă idiopatică, cât şi pentru monitorizarea<br />

progresului terapiei [3].<br />

Imaginile digitale sunt stocate într-un calculator şi<br />

pot fi trimise electronic la un termografist, medic<br />

specializat în vederea interpretării şi emiterii<br />

concluziilor. Termogramele pot fi printate color şi<br />

copii ale acestora pot fi trimise ca document<br />

medical clinicianului în vederea interpretării în<br />

contextul siptomelor prezentate de pacient [4].<br />

156<br />

Fiind neinvazivă, nedureroasă, fără contact direct<br />

cu corpul şi neutilizând radiaţii distructive, se<br />

foloseşte cu succes în pediatrie, fiind agreată de<br />

micul pacient.<br />

Cât bolnavul se dezbracă şi se acomodează cu<br />

temperatura mediului ambiant, medicul<br />

termografist completează datele de anamneză şi îl<br />

pregăteşte pentru acest test rapid şi uşor.<br />

Examenul standard al unei singure regiuni de<br />

interes durează în medie 15 minute, o scanare a<br />

unei jumătăţi de corp în plan frontal poate dura 30<br />

de minute, iar pentru intregul corp, aproximativ 45<br />

de minute. Imaginile termografice ca atare nu pot<br />

furniza singure un diagnostic precis de boală, de<br />

aceea este foarte important ca termografistul să<br />

ofere o descriere cât mai completă a zonelor<br />

explorate.<br />

Rezultatele termografiei vor fi coroborate cu alte<br />

investigaţii imagistice (de exemplu:<br />

ultrasonografie), instrumentale (de exemplu:<br />

algometrie) şi de laborator, pentru a emite<br />

diagnosticul pozitiv, diferenţial şi precizarea<br />

conduitei terapeutice. Acestea nu vor fi folosite de<br />

pacient pentru autoevaluare sau autodiagnosticare.<br />

Detectarea timpurie a bolii este cheia pentru<br />

prevenirea distrucţiei articulare şi abordarea unor<br />

opţiuni de tratament cât mai bune [5].<br />

Termografia în artrita juvenilă umple un vid între<br />

celelalte investigaţii imagistice: radiografia<br />

convenţională, CT scan, ultrasonografia,<br />

scintigrafia, imagistica RMN etc. care sunt metode<br />

de testare anatomică ce măsoară structuri din<br />

organism, spre deosebire de termografie, care<br />

evidenţiază modificările fiziologice şi procesele<br />

metabolice. Metoda oferă posibilitatea ameliorării<br />

rapide a durerii cronice, îmbunătăţind calitatea<br />

vieţii copilului, sporindu-i capacitatea de studiu şi<br />

joacă şi contribuind la reducerea cheltuielilor<br />

terapeutice.<br />

Identificarea articulaţiilor cu artrită activă este o<br />

componentă cheie pentru studiul evoluţiei bolii [6].<br />

Totuşi, există o mare variabilitate între<br />

examinatorii care trebuie să numere şi să evalueze<br />

articulaţiile active [7].<br />

Inflamaţia şi modificările de temperatură, doi<br />

parametri monitorizaţi sunt disponibili prin această<br />

tehnică pentru a fi cuantificaţi printr-o tehnologie<br />

digitală noncontact.<br />

Astfel, clinicianul poate să demonstreze<br />

modificările cuantificabile privind inflamaţia şi<br />

temperatura, pe care să le coreleze ulterior cu<br />

simptomatologia şi datele fizice (Fig.1).<br />

CONCLUZIE<br />

Termografia este un valoros instrument imagistic<br />

care permite creşterea acurateţei diagnosticului şi a<br />

monitorizării evoluţiei inflamatorii a bolii<br />

reumatismale cronice la copil.<br />

.


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Medical imaging - Wikipedia, the free encyclopedia.<br />

http://en.wikipedia.org/wiki/Medical_imaging<br />

2. What is Breast Thermography. http://www.medicalti.com/<br />

3. Thermography guidelines, Standards and Protocols in<br />

Clinical Thermographic Imaging, 2002.<br />

http://www.iactorg.org/professionals/thermogguidelines.html#/imaging<br />

4. Jones BF, Plassmann P: Digital infrared thermal imaging of<br />

human skin. IEEE Eng Med Biol Mag 2002, 21:41-48.<br />

5. Oblinger W, Engel JM, Franke M. Thermographic diagnosis<br />

of arthritis in peripheral joints.<br />

Z Rheumatol. 1985 Mar-Apr;44(2):77-81.<br />

6. Brenner M, Braun C, Oster M, Gulko PS: Thermal signature<br />

analysis as a novel method for evaluating inflammatory arthritis<br />

activity. Ann Rheum Dis 2006, 65:306-311.<br />

7. Spalding SJ, Kwoh CK, Boudreau R, Enama J, Lunich J,<br />

Huber D, Denes L, Hirsch R. Three-dimensional and thermal<br />

surface imaging produces reliable measures of joint shape and<br />

temperature: a potential tool for quantifying arthritis. Arthritis<br />

Res Ther. 2008;10(1):R10. Epub 2008 Jan 23.<br />

157


158<br />

ETANERCEPT ŞI KINETOTERAPIA ÎN MANAGEMENTUL<br />

MULTIDICIPLINAR AL DURERII DIN ARTRITA JUVENILĂ<br />

IDIOPATICĂ<br />

C. Ailioaie 1, 2, Laura Ailioaie 1, 2 , A.D. Chiran 1 , Anca Călinescu 1 , Evelina Moraru 1<br />

Abstract.<br />

ETANERCEPT AND PHYSICAL THERAPY<br />

IN MULTIDISCIPLINARY PAIN MANAGEMENT IN<br />

JUVENILE IDIOPATHIC ARTHRITIS<br />

Juvenile idiopathic arthritis (JIA) is defined as an<br />

arthritis which persists for more than six weeks and<br />

manifests before the age of 16, excluding other causes.<br />

Biological agents play an important role on the patients<br />

affected by JIA and who can not be controlled with<br />

disease- modifying drugs. Material and method: The<br />

present retrospective study included 15 patients with<br />

moderate to severe forms of JIA who received<br />

Etanercept in a dose of 0,4mg/kg, subcutaneously<br />

administrated twice a week, and a statistically identical<br />

control group who received Methotrexate. The study<br />

INTRODUCERE<br />

Artrita juvenilă idiopatică este definită ca o artrită<br />

de etiologie necunoscută care apare înaintea vârstei<br />

de 16 ani şi persistă peste şase săptămâni, atunci<br />

când alte condiţii au fost excluse [1].<br />

Obiectivele principale al tratamentului sunt:<br />

ameliorarea durerii, inducerea şi păstrarea<br />

remisiunea bolii pe termen cât mai lung.<br />

Tratamentul va fi realizat de o echipă<br />

pluridisciplinară, cu participarea activă a copilului<br />

şi familiei. Medicul va explica pacientului sau<br />

familiei că boala are o evoluţie cronică, uneori cu<br />

ameliorări mai puţin spectaculare [2].<br />

Agenţii biologici anticitokine se află în centrul<br />

terapiei celor mai multe afecţiuni autoinflamatorii,<br />

dar natura precisă a modului cum controlează<br />

boala rămâne încă necunoscută. Tehnicile genetice<br />

recombinate sunt folosite pentru a produce<br />

anticorpi umani monoclonali sau antireceptori<br />

solubili citokinici. Aceştia previn producerea<br />

acţiunii celulare a citokinelor specifice, ceea ce va<br />

duce la normalizarea activităţii bolii inflamatorii<br />

cronice.<br />

was developed for a period of 9 months. Both groups<br />

received individualized physical therapy. Results and<br />

discussions:In the Entanercept group one can notice a<br />

statistically significant reduction (p < 0.05) of the<br />

number of pain-affected joints together with an<br />

increased pain threshold and an ameliorated physical<br />

activity program, compared to the control group. There<br />

have not been observed major side effects towards both<br />

Etanercept and Methotrexate. In three cases the<br />

biological agent was temporarily stopped for two weeks<br />

due to some intercurrent infections. Conclusion:<br />

Administration of biological agents associated with<br />

Methotrexate and physical therapy reduced with 60%<br />

the Disease Activity Index, quantified by the Core Set<br />

Data, compared to only 26% in the control group.<br />

MATERIAL ŞI METODĂ<br />

Prezentul studiu retroactiv priveşte un lot de 15<br />

bolnavii cu artrită juvenilă idiopatică internaţi în<br />

Clinica Pediatrie II, a Spitalului Clinic de Urgenţe<br />

pentru Copii „Sf. Maria" din Iaşi, în perioada<br />

august 2004 şi până în iulie 2008, pe o perioadă de<br />

9 luni de la iniţierea terapiei cu agentul biologic –<br />

Enbrel, în comparaţie cu un lot martor care au<br />

primit ca terapie remisivă Metotrexat.<br />

În ceea ce priveşte vârsta pacienţilor aceştia s-au<br />

încadrat în intervalul 2,5 – 16 ani, cu o vârstă<br />

medie de 11,4 ani.<br />

La includerea în studiu toţi pacienţii au întrunit<br />

criteriile de diagnostic corect de artrită juvenilă în<br />

formă medie şi severă, subtip oligoarticulară<br />

extensivă şi poliarticulară.<br />

Pacienţii din ambele loturi să fi avut, în<br />

antecedente, o cură de Metotrexat adecvată, care ar<br />

putea fi definită ca: tratament măcar pentru 3 luni<br />

cu o doză maximă de Metotrexat de 15<br />

mg/m2/săptămână (cu excepţia apariţiei toxicităţii<br />

semnificative care să limiteze doza tolerată); mai<br />

mult de 5 articulaţii inflamator active şi mai mult<br />

sau egal cu 3 articulaţii cu limitarea mişcării plus<br />

1 Clinica Pediatrie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa“, Iaşi, România,; 2 Laser Clinic, Iaşi, România


durere şi/sau sensibilitate la palpare.<br />

Boala nu putea fi controlată prin doze mari de<br />

corticosteroizi (>0,25 mg/kg/zi) inacceptabile prin<br />

efectele secundare şi au avut boala activă conform<br />

definiţiei de mai sus în ultimele 6 luni.<br />

Criteriile de excludere în crearea grupului de<br />

studiu: forme oligoarticulare persistente; artrită<br />

sistemică ; trombocitopenia idiopatică sau<br />

hemofilia; subiecţi diagnosticaţi cu astm bronşic;<br />

TBC activă sau în antecedentele personale recente;<br />

infecţii active; sepsis prezent; tinere însărcinate,<br />

care alăptează, care sunt active sexual dar nu<br />

folosesc mijloace de contracepţie adecvată;<br />

malignităţi sau stări pre-maligne şi<br />

imunocompromişi.<br />

Protocolul a monitorizat indicele de activitate a<br />

bolii prin Core Set Data (CSD)care a cuprins:<br />

numărul articulaţiilor active cu mobilitate redusă şi<br />

durere şi/sau sensibilitate la palpare; aprecierea<br />

generală a medicului asupra severităţii bolii<br />

realizatş pe o scală vizuală analogă, care era<br />

gradată de la 0 la 10 (0 = lipsa bolii; 10 = boala cea<br />

mai severă); aprecierea globală a părintelui sau a<br />

pacientului asupra stării generale de sănătate<br />

realizată pe o scală vizuală analogă gradată de la 0<br />

la 10 (0 = starea deplină de sănătate; 10 = starea<br />

cea mai proastă posibilă a sănătăţii); childhood<br />

Health Assessment Questionnaire (CHAQ) a<br />

cuprins un sistem de evaluare prin calificative<br />

notate de la 0 la 3 (0 = situaţia cea mai bună; 3 =<br />

situaţia cea mai rea) pentru următoarele 7 domenii:<br />

îmbrăcare, ridicare, alimentaţie, deplasare, igienă,<br />

realizarea scopurilor, prehensiune). Indexul total<br />

CSD cuprindea suma celor 7 domenii; VSH<br />

apreciat; reprezenta un indicator al activităţii<br />

procesului inflamator existent.<br />

Starea de ameliorare a fost definită prin<br />

următoarele date: ≥30% reducerea scorului în cel<br />

puţin 3 din cele 5 criterii şi (eventual); ≥30%<br />

creşterea scorului în nu mai mult decât unul din<br />

cele 5 criterii. Starea de agravare (puseu acut) a<br />

fost definită prin următoarele date: ≥30% creştere<br />

a scorului în cel puţin 3 din cele 5 criterii şi<br />

(eventual); ≥30% reducere scorului în nu mai mult<br />

decât unul din cele 5 criterii; sau, cel puţin 2<br />

articulaţii rămase active [3].<br />

REZULTATE ŞI DISCUŢII<br />

La intrarea în studiu parametrii clinici şi biologici<br />

nu au prezentat diferenţe statistic semnificative<br />

între cele două loturi.<br />

La finalul studiului, pacienţii din Grupul I sub<br />

terapie cu Enbrel au avut o evoluţie clinicobiologică<br />

mult mai bună decât cei din lotul martor<br />

(Tabel I.).<br />

În Grupul I se remarcă o reducere statistic<br />

semnificativă (p < 0.05) a indexului de activitate a<br />

bolii cuantificat prin CSD, faţă de grupul martor,<br />

pe toată durata studiului; în acelaşi timp am<br />

constatat faptul că starea pacienţilor din Grupul I sa<br />

îmbunătăţit cu 60% faţă de numai 26% în grupul<br />

de control.<br />

Etanercept (Enbrel) este singurul agent biologic<br />

licenţiat în România pentru folosirea la copii cu<br />

AJI poliarticulară activă moderată până la severă,<br />

care nu au răspuns la tratamentul cu Metotrexat în<br />

doză maximă timp de 3 luni sau intoleranţi la<br />

corticoterapie.<br />

Doza recomandată pentru copii şi adolescenţi este<br />

de 0,4 mg/kg corp (până la 25 mg per doză) de 2<br />

ori pe săptămâna prin injectare subcutanată [4].<br />

Etanercept este o proteină recombinată obţinută<br />

prin fuziunea receptorului pentru TNF cu porţiunea<br />

Fc a imunoglobulinei umane de tip IgG1, folosit cu<br />

succes şi siguranţă în forme severe de AJI [5].<br />

Analiza statistică a fost efectuată cu ajutorul<br />

softului Epi Info Version 3.5.1, din anul 2008.<br />

Kinetoterapia individualizată şi adecvată stadiului<br />

de boală a permis o mobilizare mai rapidă,<br />

reducerea durerii şi ameliorarea condiţiilor vieţii<br />

pacientului în ambele loturi.<br />

CONCLUZII<br />

După 9 luni de tratament, în lotul cu Enbrel, s-a<br />

obţinut o ameliorare semnificativă a numărului de<br />

articulaţii tumefiate, cu durere şi/sau sensibilitate<br />

la palpare, cât şi a nivelului de durere, susţinute de<br />

îmbunătăţirea CSD, cu diferenţe semnificative faţă<br />

de grupul martor..<br />

159


BIBLIOGRAFIE<br />

Hashkes JP, Laxer MR. Medical Treatment of Juvenile<br />

Idiopathic Arthritis. JAMA, 2005; 294:1671-1684.<br />

2. Ailioaie C, Ailioaie L.M. Mangementul durerii cronice la<br />

copil. Ed. PIM, 2008, Iaşi.<br />

3. Felson DT, Anderson JJ, Boers M, Bombardier C, Chernoff<br />

M, Fried B, et al. The American College of Rheumatology<br />

preliminary core set of disease activity measures for rheumatoid<br />

arthritis clinical trials. The Committee on Outcome Measures in<br />

160<br />

Rheumatoid Arthritis Clinical Trials. Arthritis Rheum 1993<br />

Jun; 36(6):729-40.<br />

4. Lovell DJ, Reiff A, Ilowite NT, Wallace CA, Chon Y, Lin<br />

SL, et al. Safety and efficacy of up to eight years of continuous<br />

etanercept therapy in patients with juvenile rheumatoid arthritis.<br />

Arthritis Rheum 2008; 58(5):1496-504.<br />

5. Lovell DJ, et al. Long-term efficacy and safety of etanercept<br />

in children with polyarticular-course juvenile rheumatoid<br />

arthritis. Arthritis and Rheumatism, 2003; 48(1): 218–226.


DUREREA ABDOMINALĂ LA COPIL<br />

Rezumat. Durerile abdominale şi simptomele<br />

gastrointestinale (vărsăturile şi diareea) sunt acuze<br />

principale întâlnite la copil. Unele afecţiuni sunt<br />

„benigne” cum ar fi gastroenterita virală sau constipaţia,<br />

cu evoluţie autolimitată, unele sunt urgenţe chirurgicale<br />

ce ameninţă viaţa.<br />

INTRODUCERE<br />

Cercetările actuale privind durerea („al cincilea<br />

semn vital”) în pediatrie reliefează necesitatea<br />

recunoaşterii, evaluării şi tratării durerii de către<br />

personalul medico-sanitar.Am decis să studiez<br />

aspectele clinice, paraclinice şi psihologice ale<br />

durerii abdominale la copil, deoarece consider<br />

tema ca fiind de actualitate, mult studiată în<br />

literatură, precum şi datorită specificului activitaţii<br />

medicale pe care o desfăşor (medic şcolar/medic<br />

rezident pediatru).<br />

MATERIAL ŞI METODĂ<br />

Studiul cercetării durerii abdominale la copil este<br />

efectuat pe 3 loturi de copii care au prezentat<br />

durere abdominala:lotul I - la nivelul Cabinetului<br />

medical şcolar nr. 12 Galati, lotul II - la nivelul<br />

ambulatoriului Spitalului Clinic de Urgenţă pentru<br />

Copii „Sf. Ioan” Galaţi, lotul III - la nivelul<br />

secţiilor clinice ale Spitalului Clinic de Urgenţa<br />

pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi.Copiii selectaţi<br />

prezintă afecţiuni renale, neurologice, metabolice,<br />

digestive, pelvine, hematologice, de<br />

vecinătate.Pacienţii sunt urmăriţi în dinamică cu<br />

ajutorul fişelor medicale.<br />

Metodele de investigaţie sunt reprezentate de<br />

anamneză, examen clinic, examene paraclinice (de<br />

laborator, ecografie abdominală, tranzitul<br />

gastrointestinal, irigografie, endoscopie, examen<br />

radiologic) şi examen psihologic.<br />

REZULTATE<br />

Prezenta lucrare arată rezultatele cercetării<br />

efectuate la nivelul lotului I.<br />

Lotul I este reprezentat de 7461 elevi consultaţi în<br />

Ciprian Dinu<br />

Abstract. Abdominal pain and gastrointestinal<br />

symptoms such as vomiting or diarrhea, are common<br />

chief in young children. Some process are self-limited<br />

such as viral gastroenteritis or constipation, some are<br />

life-threatening emergencies surgical.<br />

perioada 2003-2007 la nivelul Cabinetului medical<br />

şcoalar nr. 12 Galaţi (Grupul Şcolar Radu Negru,<br />

Liceul Elena Doamna, Seminarul Teologic „Sf.<br />

Apostol Andrei” şi Scoala Generală nr. 17 Galaţi).<br />

Studiul clinic efectuat asupra pacienţilor înscrişi în<br />

lot, a fost centrat pe recunoaşterea şi evaluarea<br />

semnelor de durere abdominală acută şi cronică,<br />

medicală sau chirurgicală.Recunoaşterea durerilor<br />

abdominale s-a realizat cu ajutorul anamnezei şi a<br />

examenului clinic. Evaluarea s-a efectuat utilizand<br />

metode adecvate vârstei (metoda dialogului, scara<br />

chipurilor simbolice şi scara analog vizuală) şi<br />

nivelului cognitiv al elevilor.<br />

La elevii cu vârsta între 7 şi 11 ani (114 cazuri) s-a<br />

utilizat evaluarea durerii cu ajutorul scării<br />

chipurilor simbolice şi scării analog vizuale. Dintre<br />

ei, 82 (72%) au preferat scala chipurilor simbolice<br />

iar 32 (28%) scala analog vizuală. Dintre cei 32<br />

copii (7-11 ani) evaluaţi cu scala analog vizuală,<br />

24 copiii (75%) au indicat intensitatea durerii în<br />

intervalul 1-3 (durere uşoară) iar 8 copii (25%) în<br />

intervalul 4-6 (durere moderată).<br />

La elevii cu vârsta între 11 şi 19 ani (7347 cazuri)<br />

s-a utilizat evaluarea durerii cu ajutorul dialogului<br />

şi a scarii analog vizuale. Dintre ei 6245 (85%) au<br />

preferat scala analog vizuală iar 1102 (15%)<br />

dialogul.<br />

Dintre cei 6245 copii (11-19 ani) evaluaţi cu scala<br />

analog vizuală, 4247 copiii (68%) au indicat<br />

intensitatea durerii în intervalul 1-3 (durere<br />

usoară), 1936 copii (31%) în intervalul 4-6 (durere<br />

moderată) iar 62 copii (1%) în intervalul 7-10<br />

(durere severă).<br />

Cele mai frecvente afecţiuni însoţite de durere<br />

abdominală sunt: dismenoreea (42%), boala<br />

Facultatea de Medicină şi Farmacie Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi<br />

161


inflamatorie pelvină (14%) şi gastroduodenita<br />

acută (11%).<br />

Cele mai frecvente afecţiuni acute însotite de<br />

durere abdominală sunt: gastroduodenita acută<br />

(33%), pielonefrita acută şi dorsalgiile (19%).<br />

Cele mai frecvente afecţiuni cronice însotite de<br />

durere abdominală sunt: dismenoreea (63%), boala<br />

inflamatorie pelvină (21%) .<br />

Tratamentul antialgic a fost administrat conform<br />

scarii de analgezie OMS astfel:1.durerea usoară –<br />

paracetamol şi AINS 2. durerea moderată –<br />

tramadol (la copiii cu vârsta peste 15 ani). Copiii<br />

care prezentau durere moderată (cu vârsta sub 15<br />

ani) sau durere severă au fost trimişi pentru consult<br />

pediatric de specialitate .<br />

DISCUŢII<br />

Durerea abdominală, în funcţie de durata ei, se<br />

poate împărţi în două mari categorii: acută şi<br />

cronică . Din punctul de vedere al cauzei este<br />

organică şi funcţională.<br />

Durerea acută este de scurtă durată, fiind<br />

caracterizată de bruscheţe. Cele mai frecvente<br />

afecţiuni însotite de durere acută sunt apendicita<br />

acută, adenita mezenterică, gastroenterita,<br />

faringita, pneumonia de lob inferior drept,<br />

pielonefrita acută.<br />

Termenul de durere abdominală recurentă<br />

reprezintă mai mult o descriere decât un<br />

diagnostic. Din această cauză el trebuie înlocuit de<br />

expresia durere abdominală cronică (de cauză<br />

organică sau funcţională).<br />

Durerea abdominală cronică de cauză organică<br />

reprezintă 5 – 10% din durerile abdominale<br />

cronice şi apare în cadrul unui grup larg de<br />

afecţiuni digestive (ale tractului gastrointestinal,<br />

hepatobiliare, pancreatice, peritoneale,<br />

162<br />

mezenterice, splenice, boli de vecinatate ce<br />

afectează peretele abdominal, coloana vertebrală,<br />

bazinul osos şi aparatul respirator, ) sau<br />

extradigestive (boli genitor-urinare, neurologice,<br />

hematologice, metabolice, endocrine, infecţioase,<br />

cardiovasculare).<br />

Durerea abdominală cronică funcţională depinde<br />

de stadiul dezvoltării autonom-afective,<br />

intelectuale, dar şi de eventualele dereglări<br />

organice şi psihologice concomitente. Conform<br />

criteriilor Roma III sindroamele funcţionale<br />

gastrointestinale însoţite de durere abdominală la<br />

nou născuţi şi sugari sunt reprezentate de<br />

constipaţia funcţională. Sindroamele funcţionale<br />

gastrointestinale însoţite de durere abdominală la<br />

copilul mare şi adolescenţi (4-18 ani) sunt:<br />

1. durerile abdominale asociate dereglărilor<br />

funcţionale gastrointestinale (FGID):<br />

dispepsia funcţională, sindromul intestinului<br />

iritabil, migrenele abdominale, durerile<br />

abdominale funcţionale ale copilăriei (FAP)<br />

2. constipaţia funcţională<br />

Pentru lotul studiat s-a cercetat anamnestic si<br />

clinic, durerea abdominală din punctul de vedre al<br />

duratei (acută sau cronică), al frecvenţei<br />

afecţiunilor (dismenoree, boală inflamatorie<br />

pelvină,etc) şi al cauzei (organică, deoarece<br />

cauzele funcţionale implică un diagnostic<br />

paraclinic/laborator de excludere).<br />

CONCLUZII<br />

Majoritatea pacienţilor au avut durere cronică de<br />

intensitate usoară.Cea mai frecventă afecţiune<br />

însoţită de durere a fost dismenoreea, cea mai<br />

frecventă durere acută a fost cea din<br />

gastroduodenită, pe când cea cronică a fost<br />

întâlnită preponderent în dismenoree.


BIBLIOGRAFIE<br />

American Pain Society – “Pediatric Chronic Pain-A Position<br />

Statement from the American Pain Society”-<br />

http://www.ampainsoc.org/, 2005.<br />

2.Dan Moraru – RGE – Tratat de pediatrie sub redacţia Eugen<br />

Pascal Ciofu–Editura Medicală 2001<br />

3.Drossman D.A. -The functional gastrointestinal disorders and<br />

the Rome III Process..Gastroenterology 2006;130:1377-1390<br />

4.Stela Gotia, Georgiana Russu – “Durerea la copil” - Tratat de<br />

algeziologie, Editura Polirom, Iaşi,2002<br />

5. Nelson- Textbook of Pediatrics 17th edition May 2003<br />

6.The Merk manual of diagnosis and Therapy 1995-2005 –<br />

“Abdominal pain”. http://www.merck.com., 2005.<br />

163


164<br />

IMPORTANTA ELECTROMIOGRAFIEI IN MONITORIZAREA<br />

TRATAMENTULUI DURERII SI INFLAMATIEI DIN<br />

DERMATOMIOZITA COPILULUI<br />

Alina Murgu*, Evelina Moraru*, Aurica Rugina*, C. Ailioaie*, Ileana Ioniuc*, Tania<br />

Rusu*, Mariana Frasin**, Stela Gotia*<br />

Rezumat.<br />

Dermatomiozita (DMZ) ramane cea mai comuna<br />

miopatie inflamatorie imuna insotita de durere la copil.<br />

Scopul studiului il constituie depistarea interelatiei<br />

dintre modificarile patologice electromiografice (EMG)<br />

si prezenta simptomatologiei clinice in corelatie cu unii<br />

markeri biologici; aportul EMG in monitorizarea<br />

tratamentului durerii si inflamatiei din dermatomiozita<br />

copilului. Analiza retrospectiva a unui lot de 15 copii<br />

diagnosticati cu DMZ a demonstrat ca EMG desi<br />

limitata prin invazivitate este mai putin costisitoare fata<br />

de alte mijloace actuale de investigatie (RMN), utila<br />

pentru diagnostic si monitorizarea recaderilor mai ales in<br />

situatiile atipice. Alaturi de nivelul enzimelor musculare<br />

constituie un bun parametru de urmarire a eficacitatii<br />

terapeutice si individualizare a tratamentului.<br />

Dermatomiozita este definita ca o boala<br />

autoimuna sistemica cronica caracterizata prin<br />

inflamatie de tip imun prioritar la nivelul<br />

musculaturii striate, piele si ocazional afectare<br />

sistemica (ficat, rinichi, tract gastrointestinal,<br />

cerebral). Tabloul clinic reflecta prezenta<br />

vasculitei de diferite grade de severitate intricand<br />

elemente de afectare cutanata (rash heliotrop,<br />

ulceratii, papule Gottron) cu simptome musculare<br />

de tip mialgii initial la nivelul musculaturii<br />

centurilor apoi generalizat, astenie, scaderea fortei<br />

musculare iar in stadiile avansate atrofie si<br />

contractura musculara, calcinoza.Diagnosticul<br />

pozitiv are la baza criteriile Bohan si Peter (1975)<br />

care includ pe langa simptomele clinice, sindrom<br />

biologic miocitolitic, modificari histopatologice<br />

musculo-cutanate de tip miozita inflamatorie<br />

imuna si date electromiografice ce atesta miopatia.<br />

Studiul isi propune depistarea interelatiei<br />

dintre modificarile patologice electromiografice si<br />

prezenta simptomatologiei clinice in corelatie cu<br />

Abstract. Dermatomyositis (DMZ) remains the most<br />

common immune inflammatory myopathy accompanied<br />

by pain in children. The aim of the study is the detection<br />

the relation between pathologic EMG and clinical<br />

symptoms correlated with biological markers and the<br />

role of EMG in monitoring the treatment of pain and<br />

inflammatory process in dermatomyositis in the child.<br />

The retrospective analysis of 15 children with DMZ<br />

demonstrated the utility of EMG in the diagnostic and<br />

the monitoring of relapses, especially in the atypical<br />

situations. Also is a very good marker for following<br />

therapeutics efficacy and individualized the treatment.<br />

unii markeri biologici, cu reflectare in<br />

monitorizarea tratamentului durerii si inflamatiei<br />

din dermatomiozita copilului.<br />

MATERIAL SI METODA<br />

Studiu retrospectiv s-a efectuat pe un lot de 15<br />

copii diagnosticati cu dermatomiozita in Clinica II<br />

Pediatrie – Spitalul “Sf. Maria” Iasi. Diagnosticul<br />

s-a bazat pe criteriile Bohan si Peter (1975).<br />

Parametrii analizati au fost: date civile (varsta,<br />

sex); aspecte clinice sugestive de boala; date<br />

biologice: markeri de inflamatie (VSH; fibrinogen-<br />

Fg); sindrom miocitolitic; creatina urinara;<br />

parametri imunoserici (gamaglobuline,<br />

imunograma, complement total, Ac- ANCA, AAN,<br />

Ac specifici: Ac anti-JO1 -histidil ARN sintetaza,<br />

anti-Ro -proteine nucleare acide); date<br />

electromiografice (EMG cu electrozi);<br />

dinamometrie; diagnostic histopatologic la biopsia<br />

musculo-cutanata; scheme de tratament utilizate<br />

(corticoterapie; alte imunosupresoare). Bolnavii au<br />

*Clinica II Pediatrie –Spitalul Pediatrie “Sf. Maria” Iasi, **Serviciul Explorari functionale - Spitalul Pediatrie “Sf.<br />

Maria” Iasi,<br />

Lucrare efectuata in cadrul Platformei de Cercetari Fiziofarmacologice si Clinice asupra Mecanismelor Durerii Non<br />

Oncologice si Oncologice- Compartimentul de Pediatrie


fost urmariti in dinamica pe o perioada de 3 ani.<br />

REZULTATE<br />

Prelucrarea datelor a obiectivat o varsta medie de<br />

debut a bolii de 7,5 ani, prioritara fiind decada 6-<br />

12 ani cu 7/15 cazuri (46%) si sexul feminin 12/15<br />

cazuri (80%). Simptomatologia clinica dominanta<br />

la momentul diagnosticului a fost reprezentata de:<br />

fatigabilitate insotita de mialgii predominant la<br />

nivelul centurii pelvine si scapulo-humerale(15/15<br />

cazuri); astenie musculara progresiva 13/15 cazuri<br />

(86%); adenopatie superficiala si artralgii 6/15<br />

cazuri (40%); febra si disfagie 3/15 cazuri (20%);<br />

modificari cutanate de tip rash heliotrop-3/15<br />

cazuri (20%), papule Gottron-2/15 cazuri (13%);<br />

hepatosplenomegalie, dispnee 2/15 cazuri (13%).<br />

Patternul biologic specific dermatomiozitei nu a<br />

fost obiectivat la toti bolnavii, aceste situatii<br />

necesitand in mod special completarea<br />

diagnosticului pozitiv de boala cu date de<br />

electromiografie si histopatologice. Prezenta<br />

nivelurilor crescute ale enzimelor de miocitoliza a<br />

fost obiectivata numai la 12/15 cazuri (80%)<br />

pentru LDH si 10/15 cazuri (67%) pentru<br />

transaminaze si CK. Creatina urinara indicator<br />

valoros al degradarii musculare si totodata marker<br />

de activitate a procesului miozitic a avut nivel<br />

crescut in 10/15 cazuri (67%); sindromul<br />

inflamator (VSH, Fg) a fost pozitiv in 13/15 cazuri<br />

(87%) cu valori medii ale VSH>40mm/h.<br />

Perturbarile imunologice evidentiate au fost de tip<br />

non-specific: hipergamaglobulinemie 3/15 cazuri<br />

(20%), hipocomplementemie 2/15 cazuri (13%).<br />

Obiectivarea in 2/15 cazuri (13%) a pANCA atesta<br />

patogenic prezenta procesului vasculitic. Nu au<br />

fost obiectivati Ac specifici. EMG la diagnostic a<br />

fost de tip miogen la toti bolnavii studiati.<br />

Explorarea histopatologica musculo-cutanata<br />

efectuata in 12/15 cazuri (80%) a demonstrat<br />

prezenta procesului miozitic imun. Studiul<br />

dinamometric al fortei musculare limitat prin lipsa<br />

colaborarii la varstele mici (


(8,9,10). Pentru ceilalti bolnavi aflati in tratament<br />

cronic in diverse scheme: corticoterapie cu/fara<br />

alte imunosupresoare, efectuarea periodica (initial<br />

la 6 luni apoi la 1 an) a EMG a fost utila pe de o<br />

parte pentru monitorizarea recaderilor iar pe de<br />

alta parte pentru urmarirea eficacitatii terapeutice<br />

si individualizarii tratamentului.<br />

In concluzie , EMG ramane o metoda<br />

traditionala limitata prin invazivitate dar mai putin<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

Hicks J, Wesley R, Koziol D et al. Validation of manual muscle<br />

testing in the assessment of juvenile dermatomyositis. Arthritis.<br />

Rheum. 2000; 43 (suppl.):S 194.<br />

2.Villalba L, Hicks JE, Adams EM, et al. Treatment of<br />

refractory myositis: A randomized crossover study of two new<br />

cytotoxic regimens. Arthritis rheum. 1998;41:392-399<br />

3.Oddis CV, Medsger JR et al. Relationship between seum<br />

creatine kinase level and corticosteroid therapy in polimyositisdermatomyositis.<br />

J. Rheumatol. 1988, 15:807-811.<br />

4.Ramanan AV, Feldman BM The role of muscle enzymes in<br />

JDM, Pediatr. Rheumatol Online J, 2005:1-4.<br />

5.Rider LG. Idiopathic inflammatory myopathies. Rheum. Dis.<br />

Clin. North Am. 2002; 28:1-41.<br />

6.Fuglsang-Frederiksen A. The role of different EMG methods<br />

in evaluating myopathy. Clin. Neurophisiol. 2006; 117(6):1173-<br />

1189.<br />

166<br />

costisitoare fata de alte mijloace actuale de<br />

investigatie (RMN), utila pentru diagnostic si<br />

monitorizarea recaderilor mai ales in situatiile<br />

atipice. Alaturi de nivelul enzimelor musculare<br />

constituie un bun parametru de urmarire a<br />

eficacitatii terapeutice si individualizare a<br />

tratamentului..<br />

7.Guzman J, Petty RE, Malleson PN. Monitoring disease<br />

activity in juvenile dermatomyositis: The role of von<br />

Willebrand factor and muscle enzymes, J. Rheumatol. 1994;<br />

21:739-743.<br />

8.Szmidt-Sakowska E, Rowinska-Marcinska K, Lovelace RE.<br />

EMG dynamics in polimyositis and dermatomyositis in adults.<br />

Electromyogr. Clin. Neurophysiol. Nov-dec 1989; 29(7-8):399-<br />

404.<br />

9. Sandstedt ER, EnrikssonKG, Larsson LE. Quantitative<br />

electromyography in polimyositis and dermatomyositis. Acta<br />

Neurol Scand, 1982; 65:110-121<br />

10. Johnsen B, Fuglsang-Frederiksen A, Vingtoft S et al.<br />

Interand intra –observer variation in the interpretation of<br />

electromyographic tests, Electroencephalogr. Clin.<br />

Neurophysiol, 1995;97:432-443.


DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL ÎN DUREREA DE SPATE AXIALĂ LA<br />

COPIL<br />

Georgiana Russu*, Radu Russu*, Dan George Goția*<br />

Abstract. Most of the cases of axial back pain in<br />

child belong to that category of pathology that are at the<br />

border between medical and surgical specialities.<br />

Recurrent of continuous evolution longer than 2 weeks<br />

as unique symptom can be the sign of a severe<br />

pathology. Imediate or late association of systemic,<br />

articular, neurologic, digestive, ocular symptoms suggest<br />

specific diagnostic entities. Clinical diagnosis and the<br />

Studii prin chestionar în eșantioane semnificative<br />

de copii (vârsta medie 14 ani) au raportat o<br />

incidență de 7,8% a durerii de spate recurente sau<br />

continue. În loturi de bolnavi investigați pentru o<br />

durere de spate continuă, primară, la numai 25% sa<br />

depistat o cauză specifică. Dacă durerea de spate<br />

persistă ami mult de 2 săptămâni și/sau este<br />

supărătoare în timpul activităților fizice, se impune<br />

evaluarea diagnostică. În afara unei anamneze<br />

corecte examenul fizic evaluează statusul global de<br />

sănătate al copilului, asocierea unor semne<br />

generale (febră, scădere în greutate), uneori<br />

modificări neurologice și/sau a altor organe. La<br />

fetițe examenul ginecologic este obligator.<br />

Explorarea paraclinică orientativă cuprinde teste<br />

pentru un eventual sindrom inflamator, evaluări<br />

imunologice și examinări imagistice pornind de la<br />

radiografia coloanei până la explorări aprofundate<br />

(scintigrafie, tomografie computerizată, RMN)<br />

atunci când evoluția bolii o impun.<br />

Boala Scheuermann este cea mai frecventă boală<br />

care se însoțește de durere a coloanei vertebrale la<br />

adolescent. Localizarea obișnuită a cifozei este<br />

între T7 – T9, dar pot exista și forme localizate<br />

între T10 – T12; formele lombare sunt<br />

excepționale. Durerea este prezentă atât spontan,<br />

cât și la mișcarea de flexie – extensie a coloanei și<br />

la percuția apofizelor spinoase ale vertebrelor<br />

corespunzătoare. Nu există paralelism între<br />

evoluția cifozei și intensitatea durerii, astfel încât<br />

după vindecare poate persista cifoză (mai mult sau<br />

mai puțin pronunțată) cu sau fără durere asociată.<br />

*Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sf.Maria” Iaşi<br />

investigations are age-dependent. For the differential<br />

diagnosis, the diseases associated with axial back pain<br />

were divided in orthopedical and surgical disorders and<br />

inflammatory diseases with medical treatment. The<br />

authors discuss Scheuermann disease, secondary painfull<br />

scoliosis, the spondilolysis, spondilolystesis,<br />

spondilodiscitis, sacroileitis, column fractures, medular<br />

tumours and rheumatic spondyloarthropathies<br />

Radiologic apar neregularități ale suprafețelor<br />

corpilor vertebrali, îngustarea spațiului discal,<br />

cuneiformizarea anterioară a corpilor vertebrali și<br />

noduli Schmorl rezultați din penetrarea în corpul<br />

spongios vertebral fragilizat a nucleului pulpos.<br />

Scolioza esențială este o afecțiune care nu se<br />

însoțește de durere. Atunci când se instalează o<br />

curbură scoliotică și este însoăită de durere, este<br />

vorba despre o scolioză simptomatică, secundară<br />

unui proces tumoral expansiv (se poate însoți de<br />

tulburări neurologice de compresiune medulară<br />

gravă) sau unei contracturi musculare ca urmare a<br />

unei infecții de vecinătate (flegmon perinefretic).<br />

Spondiloliza este foarte asemănătoare cu fractura<br />

de stres și constă în apariția unei soluții de<br />

continuitate la nivelul istmului vertebral, uni sau<br />

bilateral, la nivelul L4 sau L5. Atunci când pe<br />

fondul unei spondilolize bilaterale se instalează<br />

alunecarea corpului vertebral spre anterior, se<br />

numește spondilolistezis. Spondiloliza apare de<br />

obicei la adolescenții sportivi care frecvent fac<br />

eforturi în hiperlordoză. Se traduce prin lombalgii,<br />

iar atunci când se asociază spondilolistezisul se pot<br />

asocia și fenomene neurologice. Spondiloliza<br />

unilaterală poate fi asimptomatică, descoperită<br />

fiind radiologic întâmplător. Diagnosticul de<br />

spondiloliză se pune pe baza radiografiei oblice de<br />

coloană, sau mai corect și mai sigur prin CT-scan.<br />

În cazul spondilolistezisului cu fenomene<br />

neurologice ste foarte util examenul RMN.<br />

Spondilodiscita este infecția discului intervertebral<br />

cu germeni banali sau cu bacil Koch (morb Pott).<br />

Localizarea lombară este cea mai frecventă (70%)<br />

urmată de cea toracică (20%). Simptomatologia<br />

167


constă inițial din dureri abdominale, apoi rahialgii,<br />

șchiopătare; temperatura este crescută moderat (38<br />

– 38,5°). Examenul local confirmă redoarea<br />

rahidiană și durerea la percuția apofizelor spinoase<br />

regionale, dar nu există semne neurologice.<br />

Durerea în infecția vertebrală este fără orar precis,<br />

obișnuit survine noaptea, nu este calmată de<br />

repaos, uneori este calmată de antiinflamatoare<br />

nonsteroidiene. Examenul radiografic este inițial<br />

normal, apoi apare pensarea discului intervertebral<br />

și carii osoase în vertebrele adiacente; aceasta<br />

confirmă faptul că infecția este inițial în corpul<br />

vertebral (osteomielită), de unde se transmite la<br />

disc (spondilodiscită). Sindromul biologic pentru<br />

inflamație este pozitiv iar CT-scan conturează mai<br />

bine leziunile osoase. În cazul infecției<br />

tuberculoase diagnosticul pozitiv implică IDR<br />

intens pozitivă, semne generale de impregnare<br />

bacilară, eventual semne neurologice.<br />

Sacroileita este o infecție cu germeni nespecifici a<br />

articulației sacro-iliace și a versantelor osoase ale<br />

acestei articulații. Simptomatologia asemănătoare<br />

spondilodiscitei lombare joase este înșelătoare,<br />

mai ales atunci când radiografia este normală.<br />

Scintigrafia cu Tc99 este de un real folos pentru<br />

diagnosticul diferențial.<br />

Fracturile coloanei vertebrale sunt frecvente în<br />

cazul accidentelor de circulație și a căderilor de la<br />

înălțime. Existența traumatismului, asocierea<br />

durerilor dorsale, uneori a semnelor neurologice și<br />

examenul radiologic pozitiv sunt suficiente pentru<br />

diagnostic.<br />

Tumorile rahisului în 80% din cazuri sunt benigne;<br />

cel mai frecvent se întâlnește granulomul<br />

eozinofil, apoi osteoblastomul, osteomul osteoid și<br />

chistul osos anevrismal. Simptomatologia constă în<br />

rahialgii însoțite de redoare segemntară a coloanei.<br />

Granulomul eozinofil se localizează la corpul<br />

vertebral și simptomatologia sa foarte frustă face<br />

ca de multe ori să fie descoperit în stadiul sechelar<br />

sub forma aplatizării corpului (fosta „vertebra<br />

plana” a lui Calvé).<br />

Osteoblastomul și osteomul osteoid se localizează<br />

la nivelul arcului posterior și atunci când durerile<br />

nu au suport vizibil radiologic, scintigrafia pune în<br />

evidență hiperfixație intensă. Ulterior apare<br />

imaginea radiologică de osteoliză, uneori cu<br />

caracter suflant.<br />

Chistul osos anevrismal are radiologic același<br />

aspect osteolitic suflant, dar localizarea de elecție<br />

este la lama vertebrală și apofiza transversă a<br />

arcului neural posterior.<br />

Sarcomul Ewing este cea mai frecventă tumoră<br />

malignă vertebrală asociind frecvent la durere<br />

manifestări neurologice. Imaginea radilogice este<br />

cea a unei leziuni osteolitice, examinarea RMN<br />

168<br />

fiind necesară pentru precizarea extensiei în părțile<br />

moi vecine.<br />

Spondilartropatiile juvenile sunt un grup de<br />

afecțiuni aparținând reumatismului cronic al<br />

copilului (debut înainte de vârsta de 16 ani) având<br />

ca trăsături comune: durerea rahidiană, toracică,<br />

fesieră și/sau redoare matinală lombară sau<br />

dorsală, artrită (articulații mari), entezită, talalgie,<br />

degete „în cârnat”. Alte manifestări se asociază<br />

variabil: irită acută, uretrită nongonococică sau<br />

cervicită, diaree, prezența sau antecedente de<br />

psoriazis, balanită și/sau entero-colopatie cronică.<br />

Riscul genetic este reprezentat de antigenul HLA<br />

B27 (80-90/100 de spondilartropatii) și/sau<br />

următoarele antecedente familiale: pelvispondilită,<br />

sindrom Reiter, psoriazis, uveită și/sau enterocolopatie<br />

cronică. Diferențele privind trăsăturile<br />

clinico-evolutive, asocierile lezionale, prezența<br />

unor factori de risc, au conturat următoarele forme<br />

clinice: spondilartropatia nediferențiată, spondilita<br />

anchilozantă (pelvispondilita), artrita reactivă,<br />

artrita psoriazică și reumatismul enterocolopatiilor<br />

cronice.<br />

În spondilartropatia nediferențiată simptomele<br />

inaugurale frecvente (80%) sunt artralgiile și<br />

artrita membrelor (monoartrita, oligoartrita, mai<br />

rar poliartrita) și enteziopatiile (20%). Leziunile<br />

axiale pot surveni după ani de evoluție. Durerea<br />

axială poate fi acuzată spontan sau trebuie căutată.<br />

În ordinea frecvenței s-a raportat: durere lombară,<br />

fesieră (artrită sacro-iliacă), dorsalgii, cervicalgii și<br />

dureri ale articulațiilor toracelui.<br />

În pelvispondilita reumatismală (spondilita<br />

anchilozantă juvenilă) afectarea axială este rară la<br />

debut (10-20%), tabloul clinic fiind dominat de<br />

artrita periferică și enteziopatia. Durerea axială se<br />

agravează progresiv dar dispare după instalarea<br />

anchilozei.<br />

Reumatismul psoriazic atestat de prezenţa<br />

psoriazisului şi/sau a antecedentelor familiale de<br />

psoriazis, asocoază dureri lombosacrate și/sau în<br />

șold prin sacroileită, dureri în alte articulații mari.<br />

În reumatismul entero-colopatiilor durerea<br />

coloanei vertebrale și a articulațiilor sacro-iliace<br />

pot apare la momente diferite în raport cu colita<br />

(uneori după ameliorarea acesteia). Rar se<br />

înregistrează manifestări de tipul pelvispondilitei,<br />

mai ales la băieți HLA B27 pozitivi.<br />

Sindromul SEA (seronegativitate, enteziopatii,<br />

artropatii) conturat la adult, se recunoaște la copiii<br />

care prezintă simptome de spodilartropatie, dar nu<br />

se încadrează clar în nici una din formele descrise.<br />

În concluzie, durerea de spate cu caracter<br />

persistent (câteva săptămâni) la copil, având o<br />

paletă etiologică largă și înscriindu-se ca simptom<br />

unic al unei entități clinice, presupune un<br />

diagnostic diferențial laborios și o abordare<br />

clinico-paraclinică complexă, în dinamică..


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Ailioaie C.: Tehnici ultramoderne în diagnosticul precoce,<br />

strategia terapeutică și prognosticul artritei la copil. Prima<br />

Consfătuire Națională de Pediatrie și Chirurgie Pediatrică Iași<br />

octombrie 1999. Publicat in extenso în volum pg.18-32.<br />

2. Benson M.K.D., Fixsen J.A., Macnicol M.F.: Children’s<br />

Orthopaedics and Fractures. Ed.Churchil Livingstone 1994.<br />

3. Deslandre C.J.: Les arthrites juvénileidiopathique.<br />

Spondilarthropathie juvénile. La Presse Médicale.<br />

2000,29,9,510-515.<br />

4. Dormans J.P.: Pediatric orthopaedics: Core Knowledge in<br />

Orthopaedics. Ed.Mosby 2005.<br />

5. Dougades M., Van der Linden S., Juhlin R. et al.: The<br />

European Spondilarthropathies Study Groups. Preliminary<br />

criteria for the classification of the spondilarthropaty. Arthritis<br />

Reum. 1991,34,1218-1227.<br />

6. Goția Stela, Ailioaie C., Ailioaie Laura: Boli reumatismale și<br />

kinetoterapia la copil. Ed.Tehnopres 2004.<br />

7. Lovell W.W., Winter R.B.: Pediatric Orthopaedics. Ed.<br />

J.B.Lippincott Company 1986.<br />

8. Prieur A.M.: Rhéumatologie pédiatrique. Ed.Médecine-<br />

Science Flammarion 1999.<br />

9. Tachdjian M.O.: Clinical Pediatric Orthopedics. The Art of<br />

Diagnosis and Principles of Management. Ed.Appleton&Lange<br />

1997.<br />

169


Educaţie Medicală Continuă<br />

Contribuţii la cunoaşterea ştiinţifică in domeniul<br />

biomedical<br />

170


EFECTELE CALCIULUI ÎN HIPERTROFIA CARDIACĂ PRIN<br />

IZOPRENALINĂ LA ŞOBOLAN<br />

Alice L. Anca 1 , Adela V. Moldoveanu 2 , C.C. Luca, Catalina V. Panainte 1 , Stanca<br />

Trimbiţaş 1 , Maria-Adriana Ariesan 1 , Vl. Şandor 1<br />

Rezumat. Introducere: Hipertrofia cardiacă<br />

produsă de catecolamine constituie un model<br />

experimental reproductibil, larg utilizat. Mai puţin<br />

cunoscut este rolul calciului în determinismul<br />

fenomenelor declanşate prin catecolamine.<br />

Material şi metodă: Am lucrat pe şobolani<br />

albinoşi rasa Wistar-Bratislava, masculi, cu greutatea<br />

corporală cuprinsă intre 50 si 100 g. Prin randomizare<br />

am constituit cinci loturi cuprinzând fiecare 8 animale.<br />

Durata experienţei a fost de 3 zile. Soluţiile<br />

medicamentoase apoase au fost administrate<br />

intraperitoneal (i.p.) în volum de 0,2 mL/100g. Primul<br />

lot, de control, a fost injectat cu ser fiziologic. Loturile<br />

II, III, IV şi V au primit izoprenalină 50 µmoli/kg la<br />

intervale de 12 ore, timp de 3 zile. Loturile III, IV şi V<br />

au fost tratate cu gluconolactat de calciu în doze de<br />

0,025 µmoli/kg; 0,1 µmoli/kg şi 0,4 µmoli/kg. După<br />

sacrificare s-au prelevat următoarele organe: cord,<br />

glande salivare submandibulare, suprarenale, splină. Au<br />

fost determinate cele 3 tipuri de indici de greutate: total,<br />

a conţinutului în apă şi uscat.<br />

Rezultate: Animalele tratate cu izoprenalină<br />

prezintă creşterea marcată a celor 3 tipuri de greutăţi<br />

specifice ale cordului, glandelor submandibulare şi<br />

suprarenalelor. Nu se modifică parametrii morfometrici<br />

ai splinei. Gluconolactatul de calciu asociat<br />

izoprenalinei nu influenţează efectele hipertrofiante ale<br />

acesteia, la cele 3 doze.<br />

Concluzii: Izoprenalina în administrare<br />

subacută produce hipertrofia semnificativă a cordului, a<br />

glandelor salivare şi a suprarenalelor. Efectele<br />

izoprenalinei nu sunt influenţate de calciu, administrat<br />

sub forma de gluconolactat.<br />

Cuvinte cheie: hipertrofie cardiacă,<br />

izoprenalină, gluconolactat de calciu<br />

INTRODUCERE<br />

Administrarea repetată a catecolaminelor la<br />

diverse specii de animale de laborator produce o<br />

hipertrofie semnificativă a inimii. La doze mari se<br />

observă frecvent leziuni hemoragice în miocard.<br />

Abstract. Foreword: Catecholamine-induced<br />

cardiac hypertrophy is a widely used reproducible<br />

experimental model. Less is known about calcium role<br />

in this phenomenon.<br />

Materials and methods: We worked on albino<br />

Wistar-Bratislava male rats, weighting 50-100 g. Five<br />

randomized groups were formed, 8 animals each. Total<br />

duration of the experiment: 3 days. Drugs were<br />

administered intraperitoneally in aquous solutions in 0.2<br />

mL/100g. The first (control) group received saline<br />

solution. Groups II, III, IV and V received isoprenaline<br />

50 µmoles/kg in 12 h intervals for 3 days. Groups III, IV<br />

and V were treated with calcium gluconolactate 0.025<br />

µmoles/kg; 0.1 µmoles/kg and 0.4 µmoles/kg. After<br />

sacrifice the following organs were taken into study:<br />

heart, salivary glands, adrenals, spleen. Three types of<br />

weight index was determined: total, water content and<br />

dry.<br />

Results: Isoprenaline treated animals had all<br />

three indexes increased in heart, submandibulary glands<br />

and adrenals. No difference in morphometric index was<br />

found in spleen. Calcium gluconolactate associated with<br />

isoprenaline does not influence the latter’s ability to<br />

cause cardiac hypertrophy in the 3 doses used above.<br />

Conclusion: Isoprenaline in subacute<br />

administration induces significant hypertrophy of the<br />

heart, salivary glands and adrenals. Its effects are not<br />

influenced by calcium, administered as gluconolactate.<br />

Keywords: cardiac hypertrophy, isoprenaline,<br />

calcium gluconolactate<br />

Cel mai utilizat medicament în producerea<br />

experimentală a hipertrofiei cardiace este<br />

izoprenalina (1,2). În lucrarea prezentă am urmărit<br />

acţiunea calciului asupra hipertrofiei cardiace<br />

induse de izoprenalină.<br />

1 Catedra de Farmacologie şi Toxicologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca,<br />

2 Spitalul Clinic Judeţean Cluj<br />

171


MATERIAL ŞI METODĂ<br />

Am lucrat pe şobolani albinoşi, rasa Wistar-<br />

Bratislava, masculi, cu greutate corporală cuprinsă<br />

între 50-100 g. Animalele provin de la biobaza<br />

Universităţii «Iuliu Haţieganu» Cluj-Napoca şi au<br />

fost menţinute în condiţii standard de laborator, la<br />

temperatura de 18-20oC în ciclu de luminăîntuneric<br />

natural.<br />

Prin randomizare au fost constituite cinci loturi<br />

cuprinzând fiecare opt animale.<br />

Lotul I, lot control, a fost injectat intraperitoneal (i.<br />

p.) cu ser fiziologic în acelaşi volum ca şi soluţiile<br />

medicamentoase pentru celelalte loturi. Lotul II a<br />

primit izoprenalină i.p.<br />

50 µmoli/kg/2ml. Izoprenalina a fost administrată<br />

la intervale de douăsprezece ore pe durata a trei<br />

zile (în total şase administrări). Lotul III a fost<br />

injectat cu izoprenalină şi calciu în doză de 0,025<br />

µmoli/kg/2ml. Lotul IV a fost injectat cu<br />

izoprenalină şi calciu în doză de 0,1<br />

µmoli/kg/2ml.Lotul V a primit izoprenalină şi<br />

calciu în doză de 0,4 µmoli/kg/2ml. Izoprenalina sa<br />

injectat cu 20 minute înainte de administrarea<br />

calciului la loturile III, IV şi V în doze identice.<br />

După ultimul tratament, animalele au fost<br />

menţinute douăsprezece ore la post. La sfârşitul<br />

acestei perioade după determinarea greutăţii<br />

corporale, au fost sacrificate prin supradozare cu<br />

uretan etilic administrat i.p. şi s-au recoltat<br />

următoarele organe: inima (ventriculi), glande<br />

salivare submandibulare, glandele suprarenale şi<br />

splina. Fiecare organ a fost cântărit imediat după<br />

prelevare cu o balanţă de torsiune, apoi organele<br />

au fost uscate în etuvă la 110oC timp de douăzeci<br />

şi patru de ore, după care au fost cântărite din nou.<br />

S-au determinat trei tipuri de greutăţi: totală,<br />

uscată şi prin diferenţă conţinutul în apă al<br />

organelor. În continuare a fost calculat indicele de<br />

greutate (greutatea relativă) prin raportarea<br />

greutăţii organelor ( în mg) la greutatea corporală<br />

(100g).<br />

Analiza statistică<br />

Rezultatele au fost exprimate sub formă de medie<br />

şi eroare standard ( ± e. s. ) . Compararea<br />

rezultatelor s-a făcut folosind testul „t“- Student. A<br />

fost determinată corelaţia greutăţii corporale cu<br />

greutatea organelor prin testul parametric Pearson.<br />

Semnificaţia statistică a fost acceptată la valori ale<br />

p


câine, izoprenalina scurtează timpul de ejecţie,<br />

timpul de contracţie izovolumetrică şi timpul de<br />

relaxare izovolumetrică (7). În cursul contracţiei<br />

izovolumetrice produse de izoprenalină, creşte<br />

cAMP şi activităţile fosforilazei A şi a kinazei<br />

fosforilazei (8,9).<br />

Pe muşchiul papilar rezerpinizat de pisică,<br />

izoprenalina are efect inotrop pozitiv şi scurtează<br />

timpul de realizare a tensiunii maxime (TTP).<br />

Nifedipina şi verapamilul au efect inotrop negativ,<br />

dar scad TTP, dependent de doză, evident prin<br />

mecanisme diferite (10).<br />

În hipertrofia cardiacă indusă de catecolamine,<br />

creşte mARN şi sinteza proteică. Hipertrofia<br />

ventriculară stângă produsă de isoprenalină la<br />

şobolan este acompaniată de formarea de colagen<br />

în miocard (11).<br />

În cazul hipertrofiei miocardice indusă de<br />

izoprenalină, creşte biosinteza de canale de calciu<br />

proporţional cu suprafaţa membranei (12). Pe<br />

culturi celulare de miocite de şoarece, izoprenalina<br />

stimulează biosinteza proteinelor miocardice<br />

necontractile, cum ar fi canalele de calciu de tip L,<br />

care sunt încorporate în membrana celulară.. În<br />

acest fel, miocitul ventricular hipertrofiat este<br />

capabil să păstreze o densitate constantă a<br />

canalelor pentru calciu (13).<br />

Precondiţionarea cu calciu oferă protecţie faţă de<br />

ischemia miocardică. Izoprenalina, în doze mici,<br />

pe preparate izolate Langendorff, de inimă de<br />

şobolan, creşte contractilitatea ventriculară, scade<br />

eliberarea de lacticodehidrogenază şi menţine<br />

conţinutul în ATP şi funcţia ventriculului stâng.<br />

Beta-blocantele, inhibitorii de proteinkinază C şi<br />

verapamilul blochează complet efectele benefice<br />

ale izoprenalinei. Izoprenalina şi calciul au un<br />

efect protector prin precondiţionare, probabil prin<br />

activarea proteinkinazei C (14). Pe de altă parte, pe<br />

miocite izolate de cobai, stimularea betaadrenergică,<br />

accentuează efectele nocive ale<br />

ischemiei (15)<br />

În cardiomiocitele polarizate, izoprenalina scade<br />

conţinutul [Ca2+]i, pe când în celulele<br />

depolarizate, cum sunt cele ischemice,<br />

izoprenalina creşte [Ca2+]i . (16,17)<br />

Interacţiunea izoprenalinei cu calciul se manifestă<br />

şi pe muşchiul striat. Izoprenalina stimulează<br />

formarea fosforilazei A pe diafragmul izolat de<br />

şobolan. Ca şi la cord efectul izoprenalinei este<br />

blocat de creşterea concentraţiei extracelulare a<br />

calciului. La concentraţii mai mari de calciu se<br />

observă creşterea dependentă de doză a cAMP<br />

(18).<br />

CONCLUZII<br />

1. Izoprenalina administrată subacut în dozele<br />

menţionate produce o hipertrofie semnificativă a<br />

inimii, glandelor salivare submandibulare şi a<br />

suprarenalelor. Greutatea splinei nu este<br />

modificată de către izoprenalină.<br />

2. Calciul nu modifică indicii morfometrici ai celor<br />

patru organe. Totodată nu are nici o influenţă<br />

asupra acţiunii hipertrofiante a izoprenalinei pe<br />

inimă, glande salivare şi glande suprarenale.<br />

3. Se constată o corelaţie pozitivă între greutatea<br />

corporală şi greutăţile inimii.<br />

4. Izoprenalina menţine aceste corelaţii la nivelul<br />

cordului şi le pozitivează la nivelul glandelor<br />

salivare.<br />

5. Izoprenalina în asociere cu calciul în cele trei<br />

concentraţii amintite, păstrează corelaţiile pe cord<br />

şi glande salivare..<br />

173


174


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Takeshita D, Shimizu J, Kitagawa Y et al. Isoproterenolinduced<br />

hypertrophied rat<br />

hearts: does short-term treatment correspond to long-term<br />

treatment?. J Physiol Sci.<br />

2008; 58: 179-188.<br />

2. Mladenka P, Semecký V, Bobrovová Z et al. The effects of<br />

lactoferrin in a rat model<br />

of catecholamine cardiotoxicity. Biometals. 2009; 22: 353-361.<br />

3. Trîmbitas R T. Metode statistice. Presa Universitară<br />

Clujeană. Cluj Napoca 2000.<br />

4. Joung B, Tang L, Maruyama M et al. Intracellular calcium<br />

dynamics and acceleration of sinus rhythm by beta-adrenergic<br />

stimulation.Circulation. 2009;119:788-796.<br />

5. Dobson JG Jr, Shea LG, Fenton RA. Adenosine A2A and<br />

beta-adrenergic calcium transient and contractile responses in<br />

rat ventricular myocytes. Am J Physiol Heart Circ Physiol.<br />

2008; 295: H 2364-2372.<br />

6. Leroy J, Abi-Gerges A, Nikolaev VO et al. Spatiotemporal<br />

dynamics of beta-adrenergic cAMP signals and L-type Ca2+<br />

channel regulation in adult rat ventricular myocytes: role of<br />

phosphodiesterases. Circ Res. 2008; 102: 1091-1100.<br />

7. McGillem MJ, DeBoe SF, Mancini GB. Pharmacologic<br />

alterations of the isovolumic index: a study of the effects of<br />

isoproterenol, propranolol and verapamil. Can J Cardiol. 1989;<br />

5: 121-126.<br />

8. Barovsky K, Gross SR. Rate dependence of isoproterenolstimulated<br />

phosphorylase A formation în mouse heart. J<br />

Pharmacol Exp Ther. 1981; 217: 326-332.<br />

9. Barovsky K, Gross SR. Frequency modulation of the<br />

inotropic action of isoproterenol în mouse heart. J Pharmacol<br />

Exp Ther. 1981; 217: 314-325.<br />

10. Garay A, Mattiazzi A. Decrease in time to peak tension<br />

produced by calcium<br />

blockers and isoproterenol. Its dependence on extracellular<br />

calcium. Acta Physiol Lat Am. 1982; 32: 295-302.<br />

11. Bombig MT, Luna Filho B, Costa EA et al. Efeito do<br />

Verapamil na Hipertrofia<br />

Ventricular Esquerda Induzida pelo Isoproterenol. Arquivos<br />

Brasileiros de Cardiologia 1996; 67: 81-85.<br />

12. Meszaros J, Coutinho JJ, Bryant SM, Ryder KO, Hart G. Ltype<br />

calcium current în<br />

catecholamine-induced cardiac hypertrophy în the rat. Exp<br />

Physiol. 1997 ; 82: 71-83.<br />

13. Dubus I, Samuel JL, Marotte F, Delcayre C, Rappaport L.<br />

Beta-adrenergic agonists<br />

stimulate the synthesis of noncontractile but not contractile<br />

proteins in cultured myocytes<br />

isolated from adult rat heart. Circ Res. 1990; 66: 867-874.<br />

14. Miyawaki H, Ashraf M. Isoproterenol mimics calcium<br />

preconditioning-induced protection against ischemia. Am J<br />

Physiol. 1997; 272: 927-936.<br />

15. Ross JL, Howlett SE. Beta-adrenoceptor stimulation<br />

exacerbates detrimental effects<br />

of ischemia and reperfusion in isolated guinea pig ventricular<br />

myocytes. Eur J Pharmacol. 2009; 602: 364-372.<br />

16. Sheu SS, Sharma VK, Korth M. Voltage-dependent effects<br />

of isoproterenol on<br />

cytosolic Ca concentration în rat heart. Am J Physiol. 1987;<br />

252: 697-703.<br />

17. Sigel H, Janke J, Fleckenstein A. Restriction of<br />

isoproterenol-induced myocardial<br />

Ca uptake and necrotization în rats by a new Ca-antagoniştic<br />

compound (ethyl-4-(3,4,5-trimethoxycinnamoyl) piperazinyl<br />

acetate (Vascordil)). Recent Adv Stud Cardiac Struct Metab.<br />

1975; 6: 121-126.<br />

18. Gross SR, Johnson RM. Role of extracellular Ca++ în<br />

regulating isoproterenol-stimulated phosphorylase a formation<br />

în murine skeletal muscle. J Pharmacol Exp Ther. 1980; 214:<br />

37-44.<br />

175


176<br />

STUDIUL INFLUENŢEI ATROPINEI ŞI REMEDIULUI<br />

HOMEOPATIC BELLADONNA ASUPRA SECREŢIEI SALIVARE<br />

LA ANIMALELE DE LABORATOR<br />

Brezeanu Romeo¹, Adriana Cojocaru¹, Mărioara Monea¹<br />

Rezumat.<br />

Scopul: studiul variaţiei cantităţii de secreţie<br />

salivară la animalele de experienţă după tratament cu<br />

atropina, remediul homeopatic Belladonna CH 7 şi<br />

pilocarpina.<br />

Material si metodă: 80 de şoareci împărţiţi în 4<br />

loturi trataţi astfel: în prima etapă injectaţi cu atropina<br />

1% sau ser fiziologic. In etapa a 2-a soluţie de zaharoză<br />

sau Belladonna prin gavaj. A 3-a etapă injectarea<br />

şoarecilor cu uretan etilic intraperitoneal 1,5 g/kgc. A 4a<br />

etapă, injectare cu soluţie 1% pilocarpină clorhidrică<br />

sau ser fiziologic subcutanat. Lotul 1: Ι atropina; ΙΙ gavaj<br />

apă cu zahăr; ΙΙΙ uretan etilic; ΙV pilocarpina. Lotul 2: Ι<br />

atropina; ΙΙ gavaj Belladonna; III uretan etilic; IV<br />

pilocarpina. Lotul 3: I ser fiziologic; ΙΙ gavaj apă cu<br />

zahăr; III uretan etilic; IV pilocarpina. Lotul 4: I ser<br />

fiziologic; ΙΙ gavaj apă cu zahăr; III uretan etilic ; IV ser<br />

fiziolgic. Şoarecii s-au aşezat pe hârtie de filtru<br />

măsurându-se diametrul impregnării salivare, din 10 în<br />

10 minute.<br />

Rezultate: Lotul 1 a prezentat o secreţie minoră.<br />

Lotul 2 a avut o secreţie cu un diametrul de 7 ori mai<br />

mare faţă de lotul 1. Lotul 3 a avut o secreţie abundentă,<br />

cu diametrul mai mare faţă de diametrul lotului 2. Lotul<br />

4 a prezentat o secreţie maximă.<br />

Concluzii: Belladonna permite pilocarpinei să<br />

acţioneze pe receptorii muscarinici şi să-şi exercite<br />

efectul parasimpatomimetic pe aceştia. Belladonna<br />

menţine liberi receptorii muscarinici chiar în prezenţa<br />

atropinei.<br />

Cuvinte cheie: homeopatie, Belladonna CH 7,<br />

secreţie salivară<br />

Scopul experimentului a fost studiul variaţiei<br />

cantităţii de secreţie salivară provocată de<br />

pilocarpină la animalele de experienţă după<br />

administrarea atropinei şi a remediul homeopatic<br />

1 Disciplina de Farmacologie, Facultatea de Medicină, UMF Tg. Mureş<br />

Abstract. STUDY OF ATROPINE AND<br />

HOMEOPATHIC REMEDY BELLADONNA<br />

INFLUENCE THROUGH SALIVARY SECRETION<br />

AT LABORATORY ANIMALS<br />

Purpose of work: Was the study of variety of the<br />

quantity of salivar secretion to the lab animals after the<br />

treatment with atropina, homeopathic remedy<br />

Belladonna CH 7 and pilocarpina.<br />

Materials and methods: I studied 80 mice divided in 4<br />

groups which were treated in the following way: in first<br />

stage injectation with atropina 1 % or physiological salt.<br />

In the second phase they have received saccharose<br />

solution or BELLADONNA – oral administration. The<br />

third phase was represented by the mice marking with<br />

intraperitoneal uretan ethan 1,5 mg / body. In the last<br />

phase mice were injected with solution 1 % hydrochloric<br />

pilocarpin or subcutaneous physiological salt.<br />

First: I atropine; II nutrition with water and sugar; III<br />

uretan ethan; IV pilocarpin . Second: I atropin; II<br />

nutrition with BELLADONNA; III uretan ethan; IV<br />

pilocarpin. The third: I physiological salt; II nutrition<br />

with water and sugar; III uretan ethan; IV pilocarpin.<br />

The fourth: I physiological salt; II Nutrition with water<br />

and sugar; III uretan ethan; IV physiological salt. All<br />

mice baid on filter paper and it’s measured the diameter<br />

of salivary impregnation from ten to ten minutes.<br />

Results: The first group presented a minor secretion. The<br />

second group had a secretion severe times greater than<br />

the first group. The third had an abundant secretion<br />

bigger than group 2. The fourth presented a maximum<br />

secretion.<br />

Conclusions: Belladonna permits pilocarpin to action on<br />

muscarinici receivers and to exercise the<br />

parasimpathomimethic effect. Belladonna mentains<br />

muscarinici receivers free even under the presence of<br />

atropin.<br />

Keywords: homeopathy, Belladonna CH 7, saliva<br />

secretion<br />

Belladonna CH 7 [1]. Preparatele folosite<br />

acţionează conform principiilor homeopatiei.<br />

Principiului similitudinii şi al diluţiei: o substanţă<br />

capabilă să provoace un simptom unui organism,


dacă este preparată prin diluări repetate poate<br />

combate acelaşi simptom [4, 6].<br />

Pilocarpina care are efect parasimpatomimetic<br />

acţionând agonist la nivelul sinapselor<br />

parasimpatice terminale, stimulând direct<br />

receptorii muscarinici şi provocând consecutiv<br />

efecte asemănătoare celor ale excitării nervilor<br />

parasimpatici. Astfel la nivelul glandelor exocrine<br />

produce hipersecreţie, experimentul cuantificând<br />

cantitatea de secreţie salivară la şoareci [2, 3].<br />

Atropina este indiscutabil unul din cele mai vechi<br />

medicamente cunoscute şi utilizate. Ca alcaloid,<br />

prezent în plante, precum Atropa belladonna şi<br />

Datura stramonium, era cunoscut în India şi Roma<br />

antică şi ulterior în Evul Mediu. Indienii foloseau<br />

fumul produs de arderea rădăcinilor şi frunzelor de<br />

laur (Datura stramonium) pentru tratamentul<br />

astmului bronşic, fapt observat de coloniştii<br />

englezi şi introdus în terapeutica Europei veacului<br />

al XIX-lea [4, 6]. Ulterior, s-a dezvoltat o întreaga<br />

gamă de medicamente blocante ale receptorilor<br />

colinergici muscarinici, numite medicamente<br />

parasimpatolitice. Unele din utilizările atropinei au<br />

devenit neinteresante, altele au fost preluate de alte<br />

atropinice, dezvoltate special în acest scop.<br />

Rămân, însă, în continuare, efecte ale atropinei<br />

care nu pot fi înlocuite prin alte medicamente[6].<br />

Atropina, medicament parasimpatolitic, prin<br />

blocarea receptorilor muscarinici, împiedică<br />

efectele acetilcolinei endogene asupra acestor<br />

receptori. Având în vedere existenţa unui tonus<br />

colinergic în organism, diminuarea acestuia este de<br />

natură să producă efecte contrare celor produse de<br />

acetilcolină. Intensitatea acestor efecte este cu atât<br />

mai mare, cu cât tonusul colinergic este mai intens<br />

[5]. Atropina, parasimpatoliticul de referinţă,<br />

produce scăderea secreţiei salivare, bronşice şi<br />

sudorale, scăderea secreţiei şi motilităţii gastrice.<br />

Este sugestiv faptul că medicamentele<br />

parasimpatolitice scad secreţia sudorală prin<br />

blocarea receptorilor muscarinici de la nivelul<br />

glandelor sudoripare, aceşti receptori muscarinici<br />

aparţinând însa unor fibre nervoase vegetative<br />

simpatice.La nivelul ganglionilor vegetativi, pe<br />

lângă receptorii nicotinici, există şi unii receptori<br />

muscarinici postsinaptici, prin intermediul cărora<br />

acetilcolina produce potenţiale postsinaptice<br />

excitatorii. Blocarea acestor receptori este de<br />

natură să diminueze transmiterea sinaptică<br />

ganglionară, ceea ce adaugă un plus de efect<br />

parasimpatolitic, iar la unele structuri inervate<br />

dominant simpatic, un oarecare efect simpatolitic.<br />

În plus, din această cauză, unele medicamente<br />

parasimpatolitice, în principal cele cu structură<br />

cuaternară de amoniu, au o mai mică selectivitate<br />

pentru receptorii muscarinici şi pot bloca în<br />

oarecare măsura şi receptorii nicotinici<br />

ganglionari, fenomen care este de natura să<br />

accentueze efectele blocării receptorilor<br />

muscarinici. Există, de asemenea, receptori<br />

muscarinici presinaptici atât la nivelul sinapselor<br />

colinergice cât şi la nivelul sinapselor adrenergice.<br />

Blocarea acestor receptori presinaptici creşte<br />

eliberarea acetilcolinei în fanta sinaptică,<br />

diminuând în oarecare măsură efectul blocării<br />

receptorilor muscarinici postsinaptici şi crescând,<br />

tot în oarecare măsură, tonusul sistemului<br />

simpatic[5, 6]. Experimentul utilizează atropina cu<br />

scopul de a bloca receptorii muscarinici,<br />

determinând imposibilitatea pilocarpinei de a<br />

stimula aceşti receptori, deci de a provoca<br />

salivaţie.<br />

Remediul Belladonna CH7, preparat prin diluţie<br />

din extract de Atropa Belladonna produce probabil<br />

deblocarea receptorilor muscarinici, dând<br />

posibilitatea pilocarpinei de a provoca salivaţie [6].<br />

MATERIAL ŞI METODĂ: Am folosit un număr<br />

de 80 de şoareci albi, cu greutate variind între 28 şi<br />

40 de grame, şi vârsta fiind cuprinsă între 90 şi 120<br />

de zile, împărţiţi în loturi după cum urmează:<br />

Un lot pentru evidenţierea salivaţiei provocate de<br />

pilocarpină. Alt lot pentru evidenţierea blocării<br />

receptorilor muscarinici prin atropină administrată<br />

înaintea pilocarpinei. Alt lot pentru evidenţierea<br />

combaterii blocajului muscarinic al atropinei prin<br />

remediul homeopatic Belladonna CH7.<br />

În prima etapă am injectat şoarecii subcutanat cu<br />

Atropină 0,1% sau ser fiziologic (martor). În a<br />

doua etapă am administrat remediului homeopatic<br />

Belladonna CH7 sau soluţie de zaharoză (martor)<br />

prin gavaj. În a treia etapă, şoarecii au fost injectaţi<br />

cu uretan etilic intraperitoneal 1,5 g/kgc necesar<br />

pentru adormirea lor. În a patra etapă am injectat<br />

şoarecii cu soluţie 1% Pilocarpină clorhidrică sau<br />

ser fiziologic (martor) subcutanat. În final şoarecii<br />

au fost aşezaţi pe hârtie de filtru măsurându-se<br />

diametrul impregnării salivare,din 10 in 10 minute.<br />

REZULTATE: vezi figura 2-5.<br />

CONCLUZII: Atropina blochează receptorii<br />

muscarinici nepermiţând pilocarpinei să determine<br />

creşterea secreţiei salivare. Remediul homeopatic<br />

Belladonna CH7 administrat după atropină<br />

contracarează efectul parasimpatolitic al acesteia<br />

permiţând creşterea salivaţiei prin pilocarpină.<br />

Remediile homeopatice prezintă un incontestabil<br />

efect asupra organismelor vii, existând<br />

posibilitatea ca ele să acţioneze la nivel de<br />

receptori ??.<br />

177


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Bellavite P., Ortolani R., Conforti A. Immunology and<br />

Homeopathy. 3. Experimental Studies on Animal Models. Evid<br />

Based Complement Alternat Med. 2006 June; 3(2): 171–186.<br />

2. Bousta D, Soulimani R, Jarmouni I, Belon P, Falla J,<br />

Foment N, et al. Neurotropic, immunological and gastric effects<br />

of low doses of Atropa belladonna L., Gelsemium sempervirens<br />

L. and Poumon histamine in stressed mice. J Ethnopharmacol.<br />

2001;74:205–15.<br />

3. Cristea, A.; Nicula, S.; Dare, V. Pharmacodynamic effects<br />

of very high dilutions of Belladonna on the isolated rat<br />

178<br />

duodenum. In: Bastide M. , editor. Signals Images. Dordrecht:<br />

Kluwer Academic Publishers; 1997. pp. 161–70.<br />

4. Dobrescu D. Farmacologie homeopată generală Ed.<br />

Minesan Bucureşti 2007. 70– 74, 153–185<br />

5. Monea M. Curs de farmacologie. Ed. UMF Târgu-Mureş.<br />

2002. 1:223-243<br />

6. Pedalino CM, Perazzo FF, Carvalho JC, Martinho KS,<br />

Massoco CO, Bonamin LV. Effect of Atropa belladonna and<br />

Echinacea angustifolia in homeopathic dilution on experimental<br />

peritonitis. Homeopathy. 2004; 93:193–8


INFLUENTA ACIDULUI ASCORBIC (VITAMINA C) ASUPRA<br />

TESTELOR DE LABORATOR<br />

Daniela Grecu 1 , V. Dumitrascu 2 ,S. Giju 3 , Matusz Anca 4 , Daliborca Vlad 3<br />

Rezumat.<br />

Vitamina C este unul dintre compusii vitali<br />

pentru organismul uman. Atunci cand este prezent in<br />

probele biologice poate influenta o serie de teste de<br />

laborator efectuate din aceste produse. In studiul nostru<br />

al evaluat efectul in vitro al acidului ascorbic prezent in<br />

ser si in urina asupra unor teste enzimatice serice<br />

.<br />

INTRODUCERE<br />

Acidul ascorbic este un compus ce nu poate fi<br />

sintetizat in organismul uman si care indeplineste<br />

numeroase roluri in corp. Principala functie a<br />

acidului ascorbic este cea de agent antioxidant.<br />

Datorita efectelor sale benefice si faptului ca este<br />

aproape lipsit de reactii adverse chiar si in cazul<br />

dozelor mari, acidul ascorbic este deseori utilizat<br />

ca si automedicatie de multi pacienti. Uneori,<br />

pacientii aflati sub tratament cu acid ascorbic sunt<br />

investigati in laborator dar o serie de determinari<br />

pot fi interferate. Astfel de interferente se produc<br />

cu teste bazate pe reactii redox colorimetrice. O<br />

reactie redox des utilizata in cazul testelor de<br />

laborator este reactia Trinder, ce presupune<br />

interventia peroxidazei asupra apei oxigenate<br />

pentru generarea cromoforilor. In studiul nostru<br />

am urmarit relatia in vitro dintre diferitele doze de<br />

acid ascorbic si gradul de interferenta asupra<br />

determinarilor colesterolului, glucozei si<br />

trigliceridelor bazate pe reactia Trinder. Totodata,<br />

avand in vedere faptul ca administrarea unor doze<br />

modeste de acid ascorbic (250 mg) este insotita de<br />

o eliminare urinara de ascorbat de 31mg/dL, s-a<br />

urmarit si interferenta exercitata de acidul ascorbic<br />

asupra determinarilor urinare de bilirubina folosind<br />

stripurile urinare. In cazul acestei metode,<br />

determinarea bilirubinei presupune o reactie de<br />

cuplare a unei sari de diazoniu cu bilirubina din<br />

proba biologica. Reactia de cuplare este urmata de<br />

(glicemie, colesterol si trigliceride), cat si asupra unor<br />

determinari urinare (bilirubina urinara). Vitamina C<br />

exercita o interferenta negativa asupra determinarilor<br />

enzimatice de laborator, bazate pe utilizarea peroxidazei,<br />

cat si asupra determinarii bilirubinei urinare, folosind<br />

metoda cu stripuri. Aceasta interferenta negativa este<br />

datorata efectului reducator exercitat de acidul ascorbic<br />

modificarea culorii (virare catre rosu) zonei<br />

reactive destinate bilirubinei in cazul in care<br />

valoarea acesteia depaseste concentratia de 1<br />

mg/dL.<br />

MATERIAL SI METODA<br />

Pentru evaluarea impactului diferitelor doze de<br />

vitamina C asupra concentratiei glucozei,<br />

colesterolului si trigliceridelor serice s-a utilizat un<br />

lot de control (fara vitamina C) constituit din 7<br />

pool-uri de seruri la care s-au determinat<br />

concentratiile glucozei, colesterolului si<br />

trigliceridelor in duplicat, folosind metode<br />

enzimatice bazate pe reactia Trinder. Lotul de<br />

studiu (cu vitamina C) fost obtinut prin adaugarea<br />

unor cantitati diferite de vitamina C. Astfel, au<br />

rezultat cate patru probe diferite pentru fiecare<br />

pool de ser, in care concentratiile de vitamina C<br />

realizate au fost de 50 mg/dL, 100 mg/dL, 150<br />

mg/dL si 200 mg/dL. La lotul de studiu s-au facut<br />

determinari in duplicat de glucoza, colesterol si<br />

trigliceride, utilizand aceleasi metode de laborator.<br />

Pentru evaluarea ulterioara a gradului de<br />

interferenta s-a calculat procentul de interferenta<br />

folosind formula: (valoare control – valoare<br />

interferent) x 100/valoare control<br />

Pentru aprecierea efectului de dilutie s-a utilizat ca<br />

si metoda ce control determinarea creatininei<br />

folosind metoda Jaffe, metoda ce nu este<br />

influentata de acidul ascorbic. Creatinina serica a<br />

1 UMF “Victor Babes” Timisoara, Catedra de Biochimie, 2 UMF “Victor Babes” Timisoara, Catedra de Farmacologie,<br />

3 Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, Compartiment Biochimie Urinara, 4 Cabinet medicina de familie “Dr.<br />

Anca Alexandra Matusz”, 5 Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, medic rezident<br />

179


fost determinata atat pentru lotul de control, cat si<br />

pentru cel de studiu.<br />

Pentru evaluarea interferentei acidului ascorbic<br />

asupra determinarilor urinare de bilirubina folosind<br />

metoda cu stripuri urinare s-au utilizat doua loturi<br />

de pacienti. Un lot de studiu constituit din 50 probe<br />

de urina provenite de la pacienti cu ciroza hepatica<br />

( cu concentratie urinara de bilirubina peste 1<br />

mg/dL), carora li s-a administrat o doza de 400<br />

mg/zi vitamina C si un lot martor constituit din 50<br />

persoane clinic sanatoase (cu concentratie de<br />

bilirubina urinara sub 1 mg/dL), ce nu au fost<br />

supuse niciunui tratament. Fiecare proba de urina a<br />

supusa determinarii bilirubinei urinare folosind<br />

metoda cu stripuri si metoda cu solutie lugol<br />

(metoda Trousseau). S-au respectat conditiile<br />

standard de recoltare si prelucrare a probelor<br />

biologice in laborator.<br />

REZULTATE<br />

Rezultatele obtinute la determinarile serice de<br />

glucoza, colesterol si trigliceride sunt prezentate in<br />

tabelul nr. 1 si figura nr. 1.<br />

In cazul determinarilor urinare ale bilirubinei, s-au<br />

obtinut urmatoarele rezultate:<br />

• In cazul lotului martor, la determinarea<br />

bilirubinei cu stripuri urinare s-au obtinut rezultate<br />

negative, ce au fost confirmate si prin metoda<br />

Trousseau<br />

• In cazul lotului de studiu, la determinarea<br />

bilirubinei cu stripuri urinare s-au obtinut rezultate<br />

negative in cazul a 40 de pacienti si rezultate<br />

pozitive in cazul a 10 pacienti. La toti cei 50<br />

pacienti luati in studiu, prin metoda Trousseau a<br />

fost pusa in evidenta bilirubina in urina (rezultate<br />

pozitive).<br />

DISCUTII SI CONCLUZII<br />

In cadrul studiului nostru am urmarit sa evidentiem<br />

faptul ca vitamina C, un agent terapeutic utilizat pe<br />

scara larga ca automedicatie, prezinta o serie de<br />

interferente cu unele investigatii de laborator<br />

efectuate din sange si din urina iar gradul acestor<br />

interferente poate fi diferit in functie de doza de<br />

vitamina C administrata. Atunci cand acidul<br />

ascorbic nu este adminsitrat suplimentar,<br />

concentratia sa serica este cuprinsa intre 0,3 si 2<br />

mg/dL. Dupa ingestia a 500 mg vitamina C zilnic,<br />

nivelul acidului ascorbic seric creste cu 60%. Dupa<br />

infuzia a 30 g acid ascorbic, nivelul sau seric<br />

atinge valori de 528 mg/dL. Pentru doze de<br />

vitamina C de pana la 0,5 g/zi, acidul ascorbic este<br />

eliberat in primele 12 ore de la ingestie, pentru<br />

doze cuprinse intre 1 si 2 grame vitamina C/zi, este<br />

eliberat in primele 24 ore iar pentru doze de 4 g/zi,<br />

in primele 48 ore.<br />

Concentratiile de acid ascorbic realizate in ser, in<br />

cadrul lotului de studiu, pot fi considerate<br />

180<br />

echivalente cu cele ce ar putea fi atinse in vivo in<br />

cazul automedicatiei. Analizand rezultatele<br />

obtinute in cazul determinarilor de glucoza,<br />

colesterol si trigliceride serice, in prezenta<br />

diferitelor doze de vitamina C, se observa cu<br />

usurinta faptul ca aceasta este un factor de<br />

interferenta negativa pentru toate cele trei metode<br />

studiate. Procentul de interferenta negativa este<br />

direct proportional cu concentratia acidului<br />

ascorbic in ser. In plus, la aceeasi concentratie de<br />

acid ascorbic, gradul de interferenta difera in<br />

functie de analit. Trigliceridele serice prezinta cel<br />

mai inalt grad de interferenta, fiind urmate de<br />

glucoza si de colesterol. Pentru trigliceride, la o<br />

concentratie de acid ascorbic de 200 mg/dL, gradul<br />

de interferenta negativa poate ajunge chiar pana la<br />

89%. Determinarea creatininei serice prin metoda<br />

Jaffe a fost utilizata ca metoda martor, ea nefiind<br />

interferata de acidul ascorbic nici la concentratii<br />

mari. Diferentele dintre rezultatele obtinute la<br />

determinarea creatininei, ce au fost evaluate tot<br />

prin aceeasi formula sunt nesemnificative. Ele sunt<br />

de sub 10% pentru concentratii ale acidului<br />

ascorbic de 50, 100 si 150 mg/dL. La concentratia<br />

acidului ascorbic de 200 mg/dL, creatinina are<br />

valori cu 15% mai mici comparativ cu lotul<br />

martor, iar aceste diferente se pot datora efectului<br />

de dilutie. Totusi, desi dilutia poate introduce si ea<br />

o scadere cu 15% a valorilor serice ale analitilor<br />

studiati, diferentele de 53% pentru glucoza, 47%<br />

pentru colesterol si 89% pentru trigliceride sunt<br />

cauzate de interferenta negativa a acidului<br />

ascorbic.<br />

In cazul interferentelor constate la determinarea<br />

bilirubinei urinare folosind metoda cu stripuri<br />

urinare, se poate spune ca, datorita caracterului<br />

reducator al vitaminei C, exista o competitie intre<br />

aceasta si sarea de diazoniu existenta in zona<br />

reactiva a stripului. Aceasta competitie face ca sa<br />

se formeze un nou cuplu redox ce exclude<br />

bilirubina sau doar o parte din ea. In acest mod,<br />

virajul culorii pe zona reactiva alocata bilirubinei<br />

nu va mai avea loc.<br />

Pentru a evita astfel de reactii fals negative la<br />

determinarile bilirubinei urinare sau rezultatele fals<br />

scazute la determinarea glucozei, colesterolului sau<br />

trigliceridelor prin metode enzimatice bazate pe<br />

reactia Trinder, este recomandabil ca respectivele<br />

determinari sa fie efectuate dupa 48 ore de la<br />

administrarea vitaminei C. In cazul in care<br />

determinarile de laborator sunt efectuate in timpul<br />

tratamentului cu vitamina C, acest aspect se va<br />

mentiona pe buletinul de analiza iar rezultatele vor<br />

fi interpretate cu prudenta.<br />

Deosebit de importanta este si instruirea<br />

pacientilor privind implicatiile automedicatiei<br />

asupra testelor de laborator si implicit asupra<br />

deciziei diagnostice si terapeutice a medicului<br />

clinician.


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Badrick T, Campbell B. Effects of intravenous infusion of<br />

ascorbat on clinical chemistry tests. Clin. Chem. 38(10):2160,<br />

1992<br />

2. Freemantle J, Freemantle MJ, Badrick T. Ascorbate<br />

interference in common clinical assays performed on three<br />

analysers. Clin Chem 40(6) 950-1, 1994<br />

3. Vinet B, Letellier G. The effect of drugs on biochemical<br />

parameters determined by a SMAC system. Clin Chem,<br />

37(5):695-700, 1991<br />

4. Zoppi F, Fenili D. Drug interferences in reaction for<br />

detecting hydrogen peroxide by means of peroxidase. Clin<br />

Chem 26:1229-1230, 1980<br />

5. Bridgen et al. High incidence of significant urinary<br />

ascorbic acid concentrations in a west coast population –<br />

implication for routine urinanalysis. Clin Chem 38(3):426-431,<br />

1992<br />

181


182<br />

INTERFERENŢE MOLECULE DE ADEZIUNE-FUMARAŢI<br />

Cosmina Şandor 1 , Victor Cristea 2 , Cristina Cătană 3 , Ruxandra Schiotis 4 , Vl. Şandor 4<br />

Rezumat.<br />

Fumaraţii au evidente efecte imunomodulatoare<br />

prin blocarea expresiei citokinelor proinflamatoare în<br />

limfocitele Th1. Fumaraţii intervin inhibitor şi asupra<br />

moleculelor de adeziune. Pe culturi de keratinocite,<br />

dimetilfumaratul (DMF) reduce biosinteza ICAM-1,<br />

probabil indirect prin blocarea expresiei IFN-γ. Pe celule<br />

endoteliale stimulate prin lipopolizaharide şi citokine,<br />

DMF reduce expresia ICAM-1, VCAM-1 şi a Eselectinei.<br />

Stimularea limfocitară prin superantigeni<br />

bacterieni (TSST-toxic shock syndrome toxin-1)<br />

stimulează producţia moleculelor de adeziune şi a<br />

liganzilor lor pe celule CD3+. Pretratamentul cu DMF<br />

inhibă expresia CLA, ligand al selectinelor (cutaneous<br />

lymphocyte antigen) şi reduce semnificativ legarea<br />

selectinelor E şi P şi a VCAM-1 pe CD3+. Totodată,<br />

DMF are intense efecte de inhibiţie a rulării monocitelor<br />

umane periferice în vasele auriculare la şoarece. Prin<br />

efectele inhibitorii asupra expresiei şi efectelor<br />

citokinelor proinflamatoare şi a moleculelor de<br />

adeziune, fumaraţii au efecte benefice în psoriasis şi alte<br />

boli prin exces al activităţii Th1.<br />

Cuvinte cheie: Fumaraţi, molecule de adeziune,<br />

psoriasis<br />

INTRODUCERE<br />

Clasă de medicamente relativ recentă, fumaraţii se<br />

remarcă prin proprietăţi imunomodulatoare<br />

distincte. Fumaraţii sunt utilizaţi în tratamentul<br />

unor boli caracterizate prin procese inflamatoare<br />

dependente de activarea limfocitelor Th1 (1,2). In<br />

psoriasis, acest mecanism este acceptat (1,2,3). O<br />

largă experienţă clinică a confirmat speranţele<br />

iniţiale legate de fumaraţi în această boală (4). În<br />

scleroza multiplă, studii clinice preliminare susţin<br />

introducerea în tratamentul acestei boli a<br />

derivaţilor de acid fumaric (4,5). Aceste<br />

medicamente acţionează antiinflamator prin<br />

reducerea biosintezei şi a eliberării citokinelor<br />

proinflamatorii din celulele imunocompetente.<br />

Datele acumulate pe baza unor studii in vivo şi in<br />

vitro susţin activitatea inhibitorie a fumaraţilor pe<br />

celulele Th1 (6,7). Mai puţin cunoscute sunt<br />

Abstract. Fumarates have proven immunomodulatory<br />

effects by blocking proinflammatory cytokine<br />

expression on Th1 lymphocytes. Fumarates inhibit also<br />

adhesion molecules: on keratocyte cell lines,<br />

dimethylfumarate (DMF) reduce ICAM-1 biosynthesis<br />

probably by blocking IFN-γ expression. On<br />

lipopolysacharide and cytokine-activated endothelial<br />

cells, DMF decrease ICAM-1, VCAM-1 and E-selectine<br />

expression. Bacterial superantigen TSST-1 (toxic shock<br />

syndrome toxin-1) treated lymphocytes express more<br />

adhesion molecules and their ligands on all CD3+<br />

populations. Pretreatment with DMF inhibits cutaneous<br />

lymphocyte antigen (CLA) expression and significantly<br />

reduce selectine-E, P and VCAM-1 binding on CD3+<br />

cells. Moreover, DMF has intense inhibition on PBMS<br />

rolling in auricular vessels in mouse. Through all those<br />

inhibitory effects on proinflammatory cytokine and<br />

adhesion molecule expression, fumarates are favorable<br />

in psoriasis and other diseases of Th1 excess.<br />

Keywords: fumarates, adhesion molecules,<br />

psoriasis<br />

efectele derivaţilor de acid fumaric pe biologia<br />

moleculelor de adeziune celulară (3,8,9). Fumaraţii<br />

se utilizează sub formă de esteri: metilhidrogen<br />

fumarat (MHP) şi dimetilfumarat (DMF) (10).<br />

EFECTELE FUMARAŢILOR IN VITRO PE<br />

MOLECULELE DE ADEZIUNE<br />

Dimetilfumaratul inhibă semnificativ expresia<br />

selectinei E (CD62E) indusă de factorul de necroză<br />

tumorală alfa (TNFα) pe culturi din endoteliul<br />

venei ombilicale umane (HUVEC). Efectul este de<br />

lungă durată, până la 24 de ore. În schimb, MHF şi<br />

alţi esteri ai acidului fumaric nu au efecte pe acest<br />

sistem celular. DMF nu modifică expresia ICAM–<br />

1 (CD54) în celulele endoteliale. Pe culturi<br />

HUVEC, TNFα induce expresia genelor CD62 E,<br />

iar DMF blochează efectele TNFα (7).<br />

Alte date obţinute tot pe culturi celulare HUVEC<br />

1 Spitalul Clinic Judeţean, 2 Catedra de Imunopatologie, 3 Catedra de Biochimie, 4 Catedra de Farmacologie şi Toxicologie;<br />

UMF “Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca“


evidenţiază efectul inhibitor al DMF asupra<br />

expresiei ICAM–1, VCAM–1 şi a selectinei E.<br />

Efectul inhibitor se observă şi după stimularea<br />

celulelor endoteliale cu lipopolizaharide, acetat de<br />

forbol miristat, IL–4 şi IL–1α, precum şi la<br />

asocierea acestor stimulatori cu TNFα. DMF<br />

reduce semnificativ aderarea celulelor U 937 pe<br />

culturi HUVEC stimulate. Efectele inhibitorii pe<br />

molecule de adeziune în HUVEC se corelează cu<br />

creşterea concentraţiilor intracelulare ale tiolilor şi<br />

blocarea activării NF–Kb (11).<br />

DMF induce expresia citokinelor Th2 în coculturi<br />

de keratinocite şi celule T (12). Efectul este însoţit<br />

de o inhibiţie a proliferării keratinocitelor.<br />

Superantigenii bacterieni sunt activatori deosebit<br />

de puternici ai celulelor T. Toxina–1 din sindromul<br />

de şoc toxic (TSST–1)stimulează intens limfocitele<br />

CD3+. Urmare a acestui efect are loc o exprimare<br />

pronunţată a moleculelor de adeziune, a liganzilor<br />

selectinelor şi a altor markeri de activare pe<br />

suprafaţa celulară. Astfel este stimulată cuplarea<br />

limfocitelor CD3+ cu selectina E, selectina P şi<br />

VCAM-1. Dimetilfumaraţii inhibă intens legarea<br />

celulară de selectine. Nu este modificată expresia<br />

CD54 (ICAM–1) şi a ligandului-1 glicoproteic al<br />

selectinei P (PSGL–1; CD162). Dimetilfumaraţii<br />

inhibă expresia antigenului limfocitar cutanat<br />

(CLA) pe limfocitele CD3+ (6).<br />

EFECTELE FUMARAŢILOR IN VIVO PE<br />

MOLECULELE DE ADEZIUNE<br />

Pe vasele mici din ariile cutanate afectate în<br />

psoriasis, esterii acidului fumaric blochează<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

Ghoreschi K, Mrowietz U, Röcken M. A molecule solves<br />

psoriasis? Systemic<br />

therapies for psoriasis inducing interleukin 4 and Th2<br />

responses. J Mol Med. 2003; 81: 471-480.<br />

2. Zippin JH. The genetics of psoriasis. J Drugs Dermatol.<br />

2009; 8: 414-417.<br />

3. Rossi B, Constantin G. Anti-selectin therapy for the<br />

treatment of inflammatory diseases. Inflamm Allergy Drug<br />

Targets. 2008; 7: 85-93.<br />

4. Lee DH, Linker RA, Gold R. Spotlight on fumarates. Int MS<br />

J. 2008; 15: 12-18.<br />

5. Kappos L, Gold R, Miller Dhet al. BG-12 Phase IIb Study<br />

Investigators. Efficacy and safety of oral fumarate in patients<br />

with relapsing-remitting multiple sclerosis: a multicentre,<br />

randomised, double-blind, placebo-controlled phase IIb study.<br />

Lancet. 2008; 372(9648):1463-1472.<br />

6. Rubant SA, Ludwig RJ, Diehl S et al. Dimethylfumarate<br />

reduces leukocyte rolling in vivo through modulation of<br />

adhesion molecule expression. J Invest Dermatol. 2008;128:<br />

326-331.<br />

7. Loewe R, Pillinger M, de Martin R et al. Dimethylfumarate<br />

inhibits tumor-necrosis-factor-induced CD62E expression in an<br />

expresia selectinei E (CD62E) dar nu a ICAM-1<br />

(CD54) (7).<br />

Experienţe utilizând microscopia intravitală în<br />

condiţii fiziologice au pus în evidenţă efectele<br />

dimetilfumaraţilor asupra activării, rulării şi<br />

adeziunii celulare sub influenţa DMF. Celule<br />

mononucleare umane din sângele periferic<br />

(PBMC) tratate cu DDDT–1 şi injectate în vasele<br />

urechii la şoarece se remarcă prin creşterea<br />

fenomenului de rulare vasculară. DMF reduce<br />

parametrii rulării la nivele iniţiale. Corelat cu<br />

efectele in vitro asupra funcţiei selectinelor E şi P,<br />

efectul de inhibiţie a rulării prin DMF se explică<br />

prin inhibiţia funcţiei acestor două selectine.<br />

Selectina P controlează frecvenţa rulării, pe când<br />

selectina E velocitatea acesteia. DMF nu<br />

influenţează rularea celulelor T activate la şoareci<br />

cu deficit de selectină P, ceea ce sugerează rolul<br />

primar al selectinei P în rularea leucocitară in vivo<br />

(6).<br />

CONCLUZII<br />

Fumaraţii blochează expresia şi secreţia unor<br />

molecule de adeziune din celule imunocompetente<br />

activate. Efectul se produce prin inhibiţia activităţii<br />

limfocitelor Th1, implicate în producerea<br />

citokinelor proinflamatorii, citokine care la rândul<br />

lor induc expresia a numeroase molecule de<br />

adeziune. În psoriasis şi alte boli inflamatorii cu<br />

activitate intensă a citokinelor şi a moleculelor de<br />

adeziune, posibilitatea blocării acestei activităţi<br />

deschide o promiţătoare cale terapeutică.<br />

.<br />

NF-kappa B-dependent manner. J Invest Dermatol. 2001;117:<br />

1363-1368.<br />

8. Bock D, Philipp S, Wolff G. Therapeutic potential of selectin<br />

antagonists in psoriasis. Expert Opin Investig Drugs. 2006; 15:<br />

963-979.<br />

9. Kaneider NC, Leger AJ, Kuliopulos A. Therapeutic targeting<br />

of molecules involved in leukocyte-endothelial cell interactions.<br />

FEBS J. 2006; 273: 4416-4424.<br />

10. Yazdi MR, Mrowietz U. Fumaric acid esters. Clin<br />

Dermatol. 2008; 26: 522-526.<br />

11. Vandermeeren M, Janssens S, Borgers M, Geysen J.<br />

Dimethylfumarate is an inhibitor of cytokine-induced Eselectin,<br />

VCAM-1, and ICAM-1 expression in human<br />

endothelial cells. Biochem Biophys Res Commun. 1997; 234:<br />

19-23.<br />

12. Ockenfels HM, Schultewolter T, Ockenfels G, Funk R,<br />

Goos M. The antipsoriatic agent dimethylfumarate<br />

immunomodulates T-cell cytokine secretion and inhibits<br />

cytokines of the psoriatic cytokine network. Br J Dermatol.<br />

1998; 139: 390-395.<br />

183


PARTICULARITATI ALE PATOLOGIEI DIGESTIVE LA COPILUL<br />

HIV SEROPOZITIV<br />

Rezumat.<br />

Am studiat un lot format din 100 pacienti<br />

spitalizati in Centrul de Plasament Gulliver din Iasi,<br />

respectiv in Spitalul Clinic de Boli Infectioase „Sf.<br />

Parascheva” Iasi, diagnosticati cu infectie HIV sau boala<br />

SIDA, in scopul precizarii patologiei hepato-gastrointestinale<br />

intalnite in lot. Majoritatea pacientilor se<br />

incadreaza in categoria 1 de boala. Toti pacientii au avut<br />

cel putin un episod de diaree acuta; în prima luna de la<br />

diagnostic jumătate din copii vor fi avut primul episod<br />

de diaree. Exista o asociere semnificativa statistic intre<br />

infectia HIV stadiul III si sindromul de malabsorbtie.<br />

Infectia HIV reprezinta un factor de risc pentru aparitia<br />

gastritei (67% din pacientii investigati au fost<br />

diagnosticati cu gastrita). Prevalenta infectiei<br />

Helicobacter pylori in lot a fost surprinzator de mica<br />

(8%). 77% din pacienti erau Ag HbS pozitivi; hepatita B<br />

are o evolutie mai blanda la acesti pacienti decat la cei<br />

imunocompetenti.<br />

Introducere<br />

Epidemia SIDA poate fi pusă pe plan de egalitate<br />

cu armele nucleare, constituind “cel mai mare<br />

pericol al epocii noastre”. Boala cauzeaza<br />

intoleranţă, ură şi suspiciune. Tulburător nu e că<br />

SIDA se transmite sexual sau prin sânge, dar ca<br />

poate fi transmisă şi o dată cu laptele mamei.<br />

Există, aşadar, nu numai grupuri de risc, dar şi<br />

surse de risc, faţă de care nu ne apară nici<br />

abstinenţa, nici educaţia, nici suportul instituţiilor<br />

guvernamentale. Sindromul de imunodeficienţă<br />

dobândită (SIDA) este manifestarea clinică finală a<br />

infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane (HIV)<br />

caracterizat printr-un grav deficit al imunităţii<br />

celulare, cu suprainfecţii variate, apariţia de<br />

sarcom Kaposi şi evoluţie invariabil letală în curs<br />

de câtiva ani.<br />

Material si metoda<br />

Am studiat un lot format din 100 pacienti<br />

spitalizati in Centrul de Plasament Gulliver din<br />

Iasi, respectiv in Spitalul Clinic de Boli Infectioase<br />

184<br />

Stefana Maria Moisa 1 , Marin Burlea 2<br />

Abstract. We have studied 100 children hospitalized in<br />

„Gulliver” Centre Iasi and Infectious Diseases Hospital<br />

Iasi, diagnosed with HIV infection, in order to determine<br />

the hepato-gastro-intestinal pathology. Most patients<br />

have category 1 disease. All patients had at least 1<br />

episode of acute diarrhoea. During the first month from<br />

diagnose, half of the patients will have had the first<br />

episode of diarrhoea. There is a statistically significant<br />

association between HIV infection 3rd stage and<br />

malabsorbtion syndrome. HIV infection represents a risk<br />

factor for gastritis (67% of patients had gastritis).<br />

Helicobacter pylori infection was surprisingly rare (8%).<br />

77% of patients were Ag HbS positive; hepatitis B has a<br />

milder course in these patient than in the<br />

immunocompetent.<br />

„Sf. Parascheva” Iasi, diagnosticati cu infectie HIV<br />

sau boala SIDA, in scopul precizarii patologiei<br />

hepato-gastro-intestinale intalnite in lot.<br />

Rezultate si discutii<br />

Categoriile de boala se clasifica in functie de<br />

numarul limfocitelor T CD4+:<br />

Categoria 1: > 500 celule CD4/µl; Categoria 2:<br />

200-499 celule CD4/µl; Categoria 3: < 200 celule<br />

CD4/µl<br />

Majoritatea pacientilor (73,5%) se incadreaza in<br />

categoria 1 de boala, cu >500 celule CD4/µl, in<br />

timp ce 23,5% se inscriu in categoria 2 (200-499<br />

celule CD4/µl, iar 3,1% in categoria 3 (< 200<br />

celule CD4/µl).<br />

Diareea este simptomul cel mai frecvent intalnit (la<br />

92% din pacienti); este un simptom precoce si<br />

poate fi precedat sau insotit de subfebrilitate. Se<br />

instaleaza de obicei insidios, dar debutul poate fi si<br />

unul brutal, atunci cand este insotita de dureri<br />

abdominale, anorexie sau varsaturi. Scaunele sunt<br />

neformate si depasesc cantitativ 300-400 ml/zi.<br />

1 Medic rezident Pediatrie, Doctorand in Stiinte Medicale U.M.F. “Gr. T. Popa”, Iasi, 2 Clinica V Pediatrie, Spitalul de<br />

Copii “Sf. Maria”, Iasi


In lotul studiat toti pacientii au avut cel putin un<br />

episod de diaree acuta. Mediana este estimata la<br />

valoarea de 1 luna – putem afirma că în prima luna<br />

de la diagnostic jumătate din copii vor fi avut<br />

primul episod de diaree.<br />

Exista o asociere semnificativa statistic intre<br />

infectia HIV stadiul III si sindromul de<br />

malabsorbtie. Valoarea minima a frecventei<br />

asteptate a fost de 23,52, iar p a avut valoarea 0,<br />

prin urmare este indeplinita conditia de minim,<br />

testul avand o valoare reala.<br />

Infectia HIV reprezinta un factor de risc pentru<br />

aparitia gastritei (67% din pacientii investigati au<br />

fost diagnosticati cu gastrita). Prevalenta infectiei<br />

Helicobacter pylori in lot a fost surprinzator de<br />

mica (8%), acest lucru fiind explicabil prin<br />

necesitatea folosirii abundente a antibioticelor la<br />

aceasta categorie de pacienti.<br />

Procentul crescut (77%) de pacienti Ag HBS<br />

pozitivi in lotul studiat atrage atentia asupra<br />

coinfectiei simultane cu cei doi virusi. Paradoxal,<br />

hepatita B are o evolutie mai blanda la acesti<br />

pacienti decat la cei imunocompetenti deoarece<br />

distrugerea hepatocelulara cauzata de HBV este<br />

modulata imunologic, iar deteriorarea functiei<br />

imune duce la scaderea distrugerii hepatocelulare.<br />

Singure, semnele clinice si/sau simptomele<br />

sugereaza rar etiologia infectiei cu HIV si de aceea<br />

este necesara efectuarea unor investigatii<br />

complementare pentru identificarea agentilor<br />

infectiosi sau, acolo unde este cazul, a tumorilor<br />

maligne asociate cu SIDA. Este necesara<br />

precizarea corecta si precoce a agentului infectios,<br />

cu scopul initierii terapiei specifice; de aceea este<br />

necesara diferentierea agentilor patogeni periculosi<br />

de flora normala a tractului digestiv. Sunt preferate<br />

metodele neinvazive de diagnostic pentru a<br />

diminua riscul suprainfectiei, mai ales la pacientii<br />

cu numar scazut de limfocite CD4+.<br />

Concluzii:<br />

1.In lotul studiat, majoritatea pacientilor se<br />

incadreaza in categoria 1 de boala.<br />

2.In prima luna de la diagnostic jumătate din copii<br />

vor fi avut primul episod de diaree.<br />

3.Exista o asociere semnificativa statistic intre<br />

infectia HIV stadiul III si sindromul de<br />

malabsorbtie.<br />

4.Infectia HIV reprezinta un factor de risc pentru<br />

aparitia gastritei.<br />

5.Prevalenta infectiei HIV in lot a fost surprinzator<br />

de mica (8%), acest lucru fiind explicabil prin<br />

necesitatea folosirii abundente a antibioticelor la<br />

aceasta categorie de pacienti.<br />

6.Coinfectia HIV- VHB este larg raspandita..<br />

185


186


BIBLIOGRAFIE<br />

1.Smith PD, Quinn TC, Strober W.Gastrointestinal infection<br />

with AIDS.Ann Intern Med 1992;116:63-77<br />

2. Sonnerborg A, Abebe A, Strannegard O. Hepatitis B<br />

infection virus infection in individuals with or without human<br />

immunodeficiency virus type 1 infection. Infection<br />

1990;18:347-351<br />

3.Lafon ME, Kirn A. Human immunodeficiency virus infection<br />

of the liver. Semin Liv Dis 1992;12:197-204<br />

4. Harriman GR, Smith PD, Horne MK. Malabsorbtion in<br />

patients with acquired immunodeficiency syndrome. Arch<br />

Intern Med 1989;149:2139-2041<br />

5. Lai YP, Wu MS, Chen Myet al. Timing and necessity of<br />

endoscopy in AIDS patients with dysfagia or odynophagia,<br />

Hepato-Gastroenterol. 1998; 45: 2186-2189<br />

187


188<br />

Beneficiile explorării termografice în diagnosticul şi monitorizarea<br />

tratamentului în AJI (artrita juvenilă idiopatică). Prezentare de caz.<br />

Ileana Ioniuc, Mihai Colţa, Stela Goţia, Monica Alexoae<br />

Abstract. Juvenile idiopathic arthritis represents<br />

a chronic inflammatory condition witch can result in<br />

substantial morbidity and loss function. Termography<br />

(noninvasive exploration without radiation) is useful to<br />

Evoluţia oligoartritelor îmbracă 2 tipuri: subtipul I<br />

– cu artrită persistentă la 1-4 articulaţii şi cu debut<br />

precoce, şi subtipul II - forma extinsă, cu afectarea<br />

în timp a 5 sau a mai multor articulaţii, cu debut<br />

tardiv. (1)<br />

Trecerea de la subtipul I către forma extinsă a<br />

inflamaţiei este silenţioasă până în momentul în<br />

care acumularea de mediatori atinge pragul pentru<br />

durere şi produce inflamaţia articulaţiilor.<br />

Abordarea terapeutică specifică, obligă la un<br />

diagnostic diferenţial laborios cu artritele<br />

traumatice, infecţioase (tuberculoza, borellioza<br />

etc.), neoplaziile, artrita reactivă. Statusul<br />

inflamator şi perspectiva extinderii sunt dificil de<br />

apreciat, deoarece markerii hematologici utlizaţi în<br />

practica curentă nu sunt în mod constant prezenţi,<br />

iar examenul radiologic standard standard nu<br />

decelează modificări la debutul bolii, ci după mai<br />

multe luni de evoluţie, când apar deja modificări<br />

importante. Ideală ar fi dozarea citokinelor<br />

inflamatorii, cel puţin a factorului de necroză<br />

tumorală, care stimulează răspunsul de fază acută,<br />

producţia de interleukine (IL1, IL6, IL8), creşterea<br />

febrei şi distrugerea cartilajelor şi oaselor. (2). De<br />

asemenea ar fi utili markerii biochimici ai formării<br />

şi resorbţiei osoase, studiul moleculelor de<br />

adeziune. Modificările la nivelul lichidului sinovial<br />

sunt variabile, puncţia articulară (procedură<br />

invazivă) fiind utilă mai ales pentru diagnostic<br />

diferenţial. Artroscopia şi biopsia de sinovială nu<br />

reprezntă exemene obligatorii pentru diagnosticul<br />

diferenţials al unei AJI oligoarticulare. (3)<br />

Explorarea imagistică: examenele radiologice<br />

completate cu cele ecografice, cu scintigrafia<br />

reveal new sites of inflammatory activities when the<br />

clinical and biological pattern is slightly modified. Key<br />

words: AJI, treatment, termography<br />

osteoarticulară, computer tomografia,<br />

osteodensitometria, termografia, se înscriu în<br />

protocolul de depistare a inflamaţiei, de urmărire a<br />

evoluţiei bolilor inflamatorii şi de monitorizare a<br />

consecinţelor asupra osului.<br />

Termografia , metodă noninvazivă şi fără efecte<br />

nocive importante, reprezintă o verigă importantă<br />

în managementului artritelor cronice în copilărie,<br />

în decelarea cît mai rapidă a focarelor inflamatorii<br />

implicând intensificarea terapiei, inainte de apariţia<br />

distructiei capsulare şi a deformărilor ireversibile.<br />

(4)<br />

PREZENTARE DE CAZ - Bolnava L.R. din<br />

mediul rural a fost internată în Clnica II Pediatrie<br />

în anul 2007 (vârsta 2 ani) prin transfer din secţia<br />

de ortopedie pediatrică unde diagnosticul de<br />

internare a fost genu flexum posttraumatic drept.<br />

Din antecedentele heredocolaterale se remarcă<br />

fratele mai mic cu diagnosticul de acondroplazie,<br />

copii prevenind dintr-un cuplu tânăr, sănătos.<br />

Antecedentele personale fiziologice ante şi<br />

postnatale şi cele patologice sunt nesemnificative<br />

pentru boala de bază.<br />

La internare în Clinica II Pediatrie în luna<br />

septembrie 2007 prezenta hipotrofie ponderala (-<br />

2,7 deviaţii standard), marire de volum a<br />

genunchiului drept, cu uşoară atitudine în flexie<br />

(aprox 15 grade), mers schiopătat la sprijinul pe<br />

piciorul drept, uşoară limitare a mişcărilor active şi<br />

pasive la nivelul articulaţiei genchiului drept,<br />

suflul sistolic grII/6 parasternal stang. Perimetrul<br />

genunchiului drept (Pgdr) era de 22 cm,<br />

compartaiv cu cel al genunchiului stâng ( Pgstg)<br />

de 18 cm. Paraclinic prezenta un sindrom<br />

Clinica II Pediatrie UMF Iaşi, Lucrare efectuată în cadrul Platformei de Cercetari Fiziofarmacologice si Clinice Asupra<br />

Mecanismelor Durerii Nononcologice si Oncologice din cadrul Centrului pentru Studiul si Terapia Durerii de la<br />

Universitatea de <strong>Medicina</strong> si Farmacie "Grigore T. Popa" din Iasi.


inflamator important (VSH – 50 mm/h, Fg –<br />

5,27g‰, ά 2 globulinele – 16,9 % ), probe hepatorenale<br />

normale. Radiografia de genunchi<br />

(comparativ drepta/stânga) nu a decelat elemente<br />

patologice. Osteodensitometria a fost normală. S-a<br />

practicat un algoritm complex de investigaţii<br />

pentru diagnosticul diferenţial.<br />

Diagnosticul pozitiv la acea etapă a fost de artrită<br />

juvenilă idiopatică oligoarticulară<br />

(monoarticulară), anemie cu mecanism mixt<br />

(inflamator şi nutriţional).<br />

S-a instituit tratament cu corticosteroizi sistemici,<br />

pulsterapie cu metilprednisolon (MPD) 30<br />

mg./Kg. greutate corporală/zi, 3 pulsaţii la interval<br />

de 30 zile, tratament continuu cu Salazopirină(S),<br />

antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS) şi<br />

adjuvante. După 30 de zile de tratament fetiţa<br />

menţinea dureri şi impotenţa funcţională, cu<br />

redoare matinală, mărire de volum a genunchiului<br />

drept (Pgdr – 21,5 cm) şi un sindrom biologic<br />

inflamator pozitiv (VSH – 27 mm/h, Fg – 6,47<br />

g‰), motive pentru care se asociază Metotrexat<br />

(Mtx) în doză de 10 mg/mp. suprafaţă<br />

corporală/săptămână). Pentru o perioadă de 6 luni,<br />

pacienta a devenit asimptomatică, fără sindrom<br />

inflamator biologic, cu teste hepatorenale şi<br />

leucogramă normale; valorile hemoglobinei s-au<br />

menţinut scăzute, valorea minimă fiind de 9,8g/dl.<br />

Ulterior, fetiţa a acuzat artralgii la eforturi mari,<br />

biologic decelându-se un sindrom de<br />

hepatocitoliză (TGP – 129 U/I, TGO – 103U/I,<br />

gama GT - 144 U/l ), în absenţa sindromului<br />

biologic inflamator. Suferinţa hepatică a impus<br />

întreruperea administrării de MTX.<br />

Într-un interval de 4 săptămâni, au apărut<br />

tumefacţii la nivelul ambilor genunchi (Pgdr - 23,2<br />

cm, Pgstg – 22,2 cm), fară pozitivarea reactanţilor<br />

de fază acută. După 8 săptămâni simptomatologia<br />

se intensifică, apare redoarea matinală, mersul<br />

şchiopătat şi se pozitivează sindromul inflamator.<br />

În toate aceste 8 săptâmîni probele hepatice s-au<br />

menţinut la valori normale. Radiografia de<br />

genunchi nu semnalează modificări.<br />

Termografia evidenţiază zone hipertermice la<br />

nivelul articulaţiilor genunchilor bilateral dar şi<br />

tibiotarsiene bilateral şi, discret, la nivelul coloanei<br />

cervicale C1 – C2 (zone clinic sănătoase). S-a<br />

impus reintroducerea corticoterapiei (pulsterapie<br />

cu MPD şi tratament cronic cu prednison în doză<br />

mică, iniţial zilnic, ulterior administrat alternativ)<br />

ca şi reluarea tratamentului cu MTX. Reevaluare<br />

diagnostică: AJI forma oligoarticulară extinsă.<br />

Hepatita medicamentoasă (convalescentă). Anemie<br />

cu mecanism mixt.<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Petty RE, Southwood TR et al: International League of<br />

association for Rheumathology clasification of juvenile<br />

idiopathic arthritis: second revision, Edmonton, 2001; J<br />

Rheumatol 2004, 31: 315 – 324<br />

2. Wallace CA et al Patterns of clinical remission in select<br />

categories of juvenile idiopathic arthritis. Arthritis reuhm 2005;<br />

52; 3554 – 3562<br />

În următoarele 3 luni, pacienta s-a menţinut<br />

asimptomatică, explorările biologice privind<br />

sindromul inflamator cât şi testele hepatice au fost<br />

în limite normale.<br />

Termografia (la 3 luni) remarcă diminuarea<br />

intensităţii zonelor hipertemice articulare la nivelul<br />

genunchilor şi stergerea zonelor hipertermice<br />

tibiotarsiene şi cervicale. Examenul oftalmologic<br />

repetat şi osteodensitometria s - au menţinut<br />

normale.Diagnosticul pozitiv în acest caz rămâne<br />

Artită juvenilă idiopatică formă oligoarticulară<br />

extinsă, seronegativă.Hepatită indusă<br />

medicamentos. Anemie de etiologie mixtă<br />

(inflamatorie şi feriprivă). Ca diagnostic<br />

diferenţial s-au luat în consideraţie, la prima<br />

internare, LES (exlus pe baza AAN, cel lupice<br />

care au fost negative), tuberculoza (idr negativ),<br />

reumatismul articular acut (ex faringian, ASLO<br />

negative, ekg normal, ecocardiografia normală),<br />

bolile hematooncologice (medulograma normala),<br />

artritele reactive ( Ag Hbs, Ac HVC, Ac CMV,<br />

coprocultura, urocultura, ac anti helicobacter<br />

pylori negative). Pentru încadrarea diagnostică sau<br />

efectuat examenul oftalmologic (care a fost<br />

normal, repetitiv) şi FR (negativ). Pentru<br />

diagnosticul diferenţial al hepatitei<br />

medicamentoase s-au reevaluat explorările<br />

serologice (AcVHC; AgHbs, AcCMV),<br />

anamnestic s-au exclus alte toxice, iar proba<br />

terapeutică şi temporală, au susţinut diagnosticul.<br />

Explorarea anemiei a inclus atât dozări ale Fe seric<br />

(valori scăzute la dozări seriate), valoarea feritinei<br />

serice (scăzută), constantele eritrocitare (valori<br />

scăzute VEM şi CHEM), medulograma (normală).<br />

Particularitatea acestui caz constă în evoluţia unei<br />

artrite juvenile idiopatice (fără manifestări<br />

sistemice), în contextul unei patologii nutriţionale,<br />

către o formă oligoarticulară extinsă, la un copil de<br />

vârstă mică. Normalizarea transaminazelor după<br />

întreruperea tratamentului cu MTX dovedeşte<br />

impactul hepatic al acestuia, preţul fiind<br />

reactivarea inflamaţiei. Deşi prognosticul imediat<br />

al acestei fetiţe este favorabil, riscul hepatitei<br />

medicamentoase prin MTX se menţine, iar<br />

introducerea unui tratament biologic este prohibită<br />

la vârste mici. Monitorizarea termografică în<br />

dinamică este necesară decelării de noi zone de<br />

activitate articulară cât mai precoce atunci când<br />

simptomatologia clinică este minimă, iar valorile<br />

markerilor inflamaţiei sunt mai mult sau mai puţin<br />

sugestive. Modificările termografice pot influenţa<br />

agresivitatea tratamentului antiinflamator şi<br />

imunosupresiv. .<br />

3. Hope PG, Arthroscopy in children, J R Soc Med<br />

1991;84:29-31<br />

4. Brenner M, Braun C, oster m, Gulko PS: Thermal<br />

signature analysis as a novel method for evaluating<br />

inflammatory arthritis activity. Ann Rheum Dis 2006, 65: 306 -<br />

311<br />

189


190


INVESTIGAREA PARAMETRILOR STRESULUI OXIDATIV ÎN<br />

HIPERHOMOCISTEINEMIA PROVOCATĂ EXPERIMENTAL LA<br />

ŞOBOLAN<br />

Filip C.**, Albu E.*, Zamosteanu N **, Jerca L.**, Gheorghiţa N.**, Jaba I.M.*,<br />

Negru A.*, Ostin.C.Mungiu*<br />

Abstract. Hiperhomocysteinemia represents the<br />

abnormally rise of homocystein concentrations in blood<br />

above the normal range. In human the normal range of<br />

homocysteine is 5,0 – 15,9 M/ml.<br />

It is well known that high levels of homocysteine<br />

disturb the normal epithelial functions and correlates<br />

with cardiovascular diseases. The mechanism through<br />

which homocysteine triggers these effects is not yet<br />

elucidated but it is believed that a possible way is the<br />

reactive species involvement. In our work we have<br />

studied the influence of hyperhomocysteinemia that was<br />

experimentally induced, on the systems involved in the<br />

antioxidants defense, in rats.<br />

INTRODUCERE<br />

In ultima perioadă s-au acumulat dovezile privind<br />

faptul că nivelele crescute de homocisteină sunt<br />

asociate cu riscul trombozei şi al bolilor<br />

cardiovasculare.[1–3 ].<br />

Homocisteina provine în organism din<br />

metabolizarea metioninei, aminoacid esential,<br />

metabolizare strict dependenta de o serie de<br />

vitamine: B6, B12, acid folic. Orice deficit genetic<br />

sau un aport alimentar deficitar al vitaminelor<br />

amintite duce la diminuarea/blocarea metabolizarii<br />

metioninei şi acumularea de homocisteină.<br />

Deşi legătura directă între nivelele crescute de<br />

homocisteina şi riscul trombozei şi al bolilor<br />

cardiovasculare nu a fost elucidata, se consideră că<br />

un posibil mecanism pentru leziunile produse de<br />

homocisteina asupra endoteliului vascular ar putea<br />

fi legat de creşterea stresului oxidativ [4].<br />

La nivel celular stresul oxidativ reprezintă o<br />

scădere considerabilă a capacitătii reducătoare a<br />

cuplurilor redox prezente la acest nivel, ca de<br />

exemplu glutationul.[5]<br />

Efectele stresului oxidativ depind de mărimea şi<br />

intensitatea acestui fenomen astfel ca celulele pot<br />

There were measured the plasmatic<br />

concentrations of homocysteine, the total antioxidant<br />

status (TAS) and the activities of intracellular<br />

superoxide dismutase (SOD), glutathione peroxidase<br />

(GPx). Our data show that SOD activity raises; this<br />

could indicate an increase in reactive species<br />

concentrations. Simultaneously the activities of GPx and<br />

TAS decrease as the result of a depletion in the<br />

detoxification of reactive species capacity.<br />

As a conclusion high levels of homocysteine are<br />

correlated with a decrease in the antioxidant capacity, in<br />

rats.<br />

depăşi micile perturbări şi reveni la starea<br />

originală. Stresul moderat poate declanşa apoptoza<br />

în timp ce oxidarea severă duce la moarte celulara<br />

[6].<br />

Celulele, în mod normal, sunt capabile să se apere<br />

împotriva speciilor reactive utilizând sisteme<br />

enzimatice ca superoxide dismutaza, catalaza,<br />

glutathione peroxidaza şi peroxiredoxina.<br />

Moleculele mici antioxidante, ca acidul ascorbic<br />

(vitamin C), tocopherolul (vitamin E), acidul uric,<br />

şi glutathionul, joacă deasemenea, un rol important<br />

ca antioxidanţi celulari. Similar, antioxidanţii<br />

polyphenolici previn apariţia leziunilor prin<br />

captarea radicalilor liberi. În contrast, capacitatea<br />

antioxidantă a spaţiului extracelular este mult<br />

scăzută cel mai important antioxidant present la<br />

nivel plasmatic fiind acidul uric.<br />

In lucrarea de faţă a fost studiată influenţa<br />

hiperhomocisteinemiei asupra parametrilor<br />

stresului oxidativ la animale de experienta.<br />

Pentru aceasta a fost indusă experimental<br />

hiperhomocisteinemia prin administrarea de<br />

metionină şi s-a determinat concentratia plasmatica<br />

a homocisteinei.<br />

* Disciplina Farmacologie, Algeziologie, Facultatea de <strong>Medicina</strong> si Farmacie, UMF « Gr.T.Popa » Iaşi, ** - Disciplina<br />

Biochimie, Facultatea de <strong>Medicina</strong> si Farmacie, UMF « Gr.T.Popa » Iaşi<br />

191


Pentru investigarea parametrilor stresului oxidativ<br />

au fost determinate activitatea sistemelor<br />

enzimatice intracelulare superoxid dismutaza<br />

(SOD), glutation peroxidaza (GPx) şi capacitataea<br />

antioxidantă totală serica (CAT).<br />

Datele obtinute arată că instalarea<br />

hiperhomocisteinemiei prin administrare de<br />

metionină permite realizarea unui model<br />

experimental util şi reproductibil în experimentele<br />

ulterioare. Acest model poate fi aplicat indiferent<br />

de tipul de hrană administrat animalelor de<br />

experienţă, aceasta neinfluentând instalarea<br />

hiperhomocisteinemiei.<br />

Activitatea sistemele implicate in apararea<br />

antioxidantă arată ca hiperhomocisteinemia este<br />

generatoare de stress oxidativ la nivel cellular.<br />

MATERIAL ŞI METODĂ<br />

S-a lucrat pe două loturi de 10 sobolani adulţi<br />

Wistar, în greutate de 150-200g. Animalelor din<br />

ambele loturi le-a fost indusă<br />

hiperhomocisteinemia prin administrare de<br />

metionină 2g/kg c per os prin sondă endogastrică<br />

în doză unică, timp de 15 zile. Cele două loturi au<br />

primit hrană diferentiata astfel :<br />

- Lotul I a primit hrană lipsită de acid folic şi<br />

vitamina B12 (alcătuită din mere 5g/100g animal,<br />

morcov 5g/100g animal, piine neagra 10g/100g<br />

animal şi orz 10g/100g animal) şi metionina 2g/kg<br />

c per os, 15 zile.<br />

- Lotul II a primit hrană standard furaje combinate<br />

sub formă de granule (care conţin acid folic 0,5<br />

mg/kg c şi vitamina B12 10 mg/kg c) şi metionină<br />

2g/kg c per os, 15 zile.<br />

Pentru determinarea parametrilor stresului oxidativ<br />

şi a nivelelor de homocisteină au fost recoltate<br />

probe de sânge înainte şi la 15 zile după<br />

administrarea acesteia. Homocisteina totală a fost<br />

determinată în plasmă utilizând kituri Diazyme.<br />

A fost determinată activitatea SOD şi GPx în<br />

eritocite şi CAT în plasmă utilizand kituri Randox<br />

pentru determinare manuală.<br />

REZULTATE ŞI DISCUŢII<br />

Nivelele de homocisteina determinate înainte şi la<br />

15 zile după administrarea metioninei sunt<br />

prezentate in tabelul nr. 1<br />

Datele din tabelul nr 1 arată că, aşa cum era de<br />

aşteptat, după 15 zile de administrare a metioninei<br />

concentraţiile plasmatice ale homocisteinei sunt<br />

semnificativ statistic crescute fată de momentul<br />

initial,<br />

confirmându-se modelul de hiperhomocisteinemie<br />

indusă experimental.<br />

Nivelele plasmatice ale homocisteinei sunt la fel<br />

de mari în cazul lotului ce a primit hrana standard<br />

ca şi in cazul lotului care a fost supus carenţei<br />

vitaminice, deşi ar fi fost de aşteptat ca aportul de<br />

vitamina B12 şi acid folic in alimentaţie să ducă la<br />

scăderea nivelelor homocisteinei. Este cunoscut<br />

faptul că una din metodele terapeutice de scădere a<br />

192<br />

nivelelor de homocisteina la subiecţii umani este<br />

tocmai aportul unei cantităţi adecvate de vitamine,<br />

dar se pare ca în cazul animalelor de experienţă<br />

carenţa vitaminică nu pare a fi implicată în<br />

instalarea hiperhomocisteinemiei. Acest fenomen<br />

face ca modelul experimental să nu fie dependent<br />

de tipul de alimentaţie şi, astfel, reproductibil în<br />

conditii experimentale diverse.<br />

Capacitatea antioxidanta totala determinata în<br />

plasma este prezentata în tabelul nr.2<br />

Datele obţinuţe arată că atât la lotul I cat şi la lotul<br />

II capacitatea antioxidanta totală a scăzut în urma<br />

administrării metioninei. Aceasta indică faptul că<br />

în urma instalării hiperhomocisteinemiei nivelul<br />

speciilor reactive a crescut ducând la diminuarea<br />

semnificativă a capacitaţii antioxidante generale.<br />

Activitatea eritrocitară a superoxid dismutazei şi<br />

glutation peroxidazei, enzime implicate în<br />

anihilarea speciilor reactive generate este<br />

prezentata în tabelul 3 respectiv 4.<br />

Datele obţinute arată ca atât la lotul I cât şi la lotul<br />

II activitatea SOD creşte în urma administrării<br />

metioninei. Creşterea activităţii SOD, enzima<br />

implicată în neutralizarea speciilor reactive, indică<br />

faptul că hiperhomocisteinemia determină o<br />

creştere a nivelelor speciilor reactive. Nivelele<br />

ridicate ale activitătii SOD se coreleaza astfel cu<br />

capacitatea totală antioxidanta scăzuta cauzată de<br />

creşterea radicalilor peroxidici.<br />

Datele obtinute arată ca atât la lotul I cât şi la lotul<br />

II activitatea GPx scade în urma administrării<br />

metioninei. Glutation peroxidaza este o enzimă<br />

implicată în neutralizarea apei oxigenate generate<br />

ca urmare a prezenţei radicalilor liberi. Aceasta<br />

enzimă utilizează drept cofactor glutationul care<br />

este un tripeptid cu rol in reducerea speciilor<br />

reactive. Consumarea lui ca urmare a creşterii<br />

concentraţiei radicalilor liberi duce la diminuarea<br />

activităţii enizmei GPx, glutationul funcţionând<br />

drept cofactor pentru enzima. Cu alte cuvinte<br />

scăderea activitatii GPx indică o diminuare a<br />

cantităţii de glutation ca urmare a consumului<br />

sporit a acestuia. Rezultatele obţinute confirmă<br />

diminuarea CAT, glutationul fiind unul dintre<br />

factorii neenzimatici implicaţi în neutralizarea<br />

radicalilor liberi.<br />

CONCLUZII<br />

Administrarea de metionină permite realizarea<br />

unui model reproductibil de hiperhomocisteinemie.<br />

Alimentaţia lipsită de vitamine administrată<br />

şobolanilor nu pare să influenţeaze modelul<br />

experimental, probabil datorită unor particularităţi<br />

metabolice ale animalelor de experienţă, diferite de<br />

cele umane.<br />

Capacitatea totală intracelulară cât şi cea<br />

plasmatică a sistemelor implicate în apararea<br />

antioxidantă celulară scad semnificativ ca urmare a<br />

instalării hiperhomocisteinemiei.<br />

.


BIBLIOGRAFIE<br />

British Journal of Diabetes & Vascular Disease, Vol. 3, No. 5,<br />

A devenit o tradiţie a <strong>manifestării</strong> „Ziua medicamentului” 1. 334-340 (2003)<br />

Boushey C, Beresford SAA, Omenn GS, Motulsk<br />

2. Danesh J, Lewington S. Plasma homocysteine and 5. Schafer FQ, Buettner GR (2001). "Redox environment of<br />

coronary heart disease: systematic review of published the cell as viewed through the redox state of the glutathione<br />

epidemiological studies. J Cardiovasc Risk 1998;5:229–32.<br />

disulfide/glutathione couple". Free Radic. Biol. Med. 30 (11):<br />

3. Eikelboom JW, Lonn E, Genest J Jr, Hankey G, Yusef S. 1191–212<br />

Homocyst(e)ine and cardiovascular disease: a critical review of 6. Lennon SV, Martin SJ, Cotter TG (1991). "Dose-dependent<br />

the epidemiologic evidence. Ann Intern Med 1999;131:363–75. induction of apoptosis in human tumour cell lines by widely<br />

4. Fiona Wotherspoon , David W Laight, Kenneth M Shaw diverging stimuli". Cell Prolif. 24 (2): 203–14.<br />

Michael H Cummings, Review: Homocysteine, endothelial 7. Ashish Kumar Rehni, Nirmal Singh, Seema Jindal, Iranian<br />

dysfunction and oxidative stress in type 1 diabetes mellitus, The Journal of Pharmacology& Therapeutics, 2007, 61-67<br />

193


194<br />

CANALELE DE POTASIU ŞI IMPLICAREA LOR ÎN SCLEROZA<br />

MULTIPLĂ<br />

– PERSPECTIVE TERAPEUTICE –<br />

Rezumat.<br />

Scleroza multiplă este o boală cronică,<br />

autoimună, inflamatoare şi demielinizantă a sistemului<br />

nervos central (SNC). După cum rezultă din datele de<br />

literatură, în patologia acestei afecţiuni sunt implicate<br />

unele canale de potasiu voltaj dependente din SNC, cât<br />

şi din celulele imunologice rezultate de afectarea<br />

barierei hemato-encefalice. Canalele comun afectate<br />

sunt îndeosebi de tipul Kv1,3, hiperactive.<br />

Primele încercâri de tratament la bolnavii cu<br />

scleroză multiplă au vizat blocarea acestor canale cu<br />

substanţe nespecifice. Ameliorările clinice obţinute sub<br />

acest tratament au fost umbrite de efecte secundare<br />

toxice şi epileptogene.<br />

Din cercetările ulterioare se poate concluziona că<br />

blocarea canalelor Kv poate constitui o perspectivă de<br />

tratament dacă se vor identifica blocanţi specifici ce vor<br />

acţiona discriminativ, având eficienţă maximă şi fără<br />

efecte nedorite.<br />

Oprişan Bogdan*<br />

Abstract. Multiple sclerosis is a chronic, autoimmune,<br />

inflammatory and demyelinizing disease of the central<br />

nervous system (SNC). As it results from literature data,<br />

in the pathology of this affection are involved some<br />

channels of potassium voltage that depend on SNC, as<br />

well as immunologic cells resulted from the impact on<br />

the hemato-encephalic barrier. The jointly affected<br />

channels are mostly type Kv1,3, hyperactive.<br />

The first treatment attempts of patients with<br />

multiple sclerosis aimed at blocking these channels with<br />

non-specific substances. The clinical improvements<br />

obtained under treatment were shadowed by the toxic<br />

and epileptogenic effects.<br />

From subsequent research, we can conclude that<br />

the blocking of the Kv channels may constitute a<br />

treatment perspective if one identifies specific blockers<br />

which will act in a discriminatory manner, with<br />

maximum efficiency and no undesired effects.<br />

Scleroza multiplă [SM] este o boală autoimună Canalele ionice voltaj dependente răspund la<br />

inflamatoare, demielinizantă primară, a sistemului modificările electrice ale membranei. Prin<br />

nervos central (SNC), având localizări multiple, deschiderea lor, potenţialul de acţiune poate fi<br />

evoluţie cronică şi debut monosimptomatic sau propagat prin membrana celulară. Cât timp<br />

polisimptomatic.<br />

potenţialul de repaus este de 70m canalul rămâne<br />

Pe parcursul evoluţiei, aspectul clinic variază de la închis. La modificarea acestuia, canalele sunt<br />

un bolnav la altul, dar mai târziu, 80% dintre ei au sensibile, se deschid şi lasă să treacă ionii.<br />

sindrom piramidal, predominant la membrele Structural [12], canalul de potasiu voltaj dependent<br />

inferioare, la care se adaugă simptomatologia [K] este un tetramer ce se dispune sub forma a<br />

cerebeloasă, tulburări sfincteriene, nevrita optică şi două spirale transmembranare, având subunităţi<br />

alte tulburări oculomotorii. Sensibilitatea, cu o identice S1-S6. Spaţial, ele formează un con cu<br />

paletă largă de manifestări, aparţine lezării deschiderea mare de 10Å, spre interiorul celulei si<br />

cordoanelor posterioare, fasciculului spino-talamic una mică de numai 8 Å spre exteriorul ei.<br />

şi rădăcinilor posterioare ale nervilor rahidieni la Subunităţile S5 şi S6 se găsesc la interfaţa celor<br />

locul pătrunderii în măduva spinării. Mai sunt şi patru unităţi spre porul mare al canalului, iar S1,<br />

forme clinice particulare ce depind fie de zonele S2, S3 şi S4 sunt senzori electrici, localizaţi în<br />

afectate ale SNC, fie de reacţiile particulare ale partea de mijloc a conului. Aceştia au o încărcătură<br />

bolnavilor. În patologia afecţiunii, este de electrică diferită, astfel încât S4 dispune de sarcini<br />

necontestat implicarea unor canale de potasiu pozitive prin prezenţa argininei, iar S1, S2 şi S3 au<br />

voltaj dependente din SNC, cât şi din celulele sarcini negative deoarece predomină aminoacizi ca<br />

imunologice [4, 11, 18].<br />

aspartatul şi glutamatul. Prin mişcarea sarcinilor<br />

* Disciplina de Biofizică şi Fizică medicală, Facultatea de Medicină Generală, U.M.F. "Gr.T. Popa" – Iaşi


lui S4, canalul se va deschide şi ionii de potasiu<br />

vor ieşi din celulă.<br />

Un element structural important al canalului îl<br />

reprezintă filtrul, situat la două treimi din drumul<br />

spre suprafaţa membranei şi al cărui diametru, de<br />

numai 3 Å îi conferă o slectivitate a ionilor ce<br />

depinde în mare măsură de factori sterici.<br />

Ca să poată trece prin filtru, ionul de potasiu este<br />

nevoit să-şi micşoreze diametrul prin pierderea<br />

învelişului de apă, ajungând la 1,5 Å. În canal<br />

pătrund şi alţi ioni, cum sunt cei de sodiu dar sunt<br />

respinşi, deoarece nu se pot debarasa de învelişul<br />

hidric. Preţurile energetice pentru deshidratarea<br />

celor doi ioni este diferit, fiind evaluat pentru Na+<br />

de 72 kcal/mol-1 (301 kJmol-1), iar pentru K+ de<br />

55 kcal/mol-1 (203 kJmol-1). Evident, costul<br />

pentru K+ este mai mic şi îl plăteşte canalul prin<br />

asigurarea interacţiunilor de compensare ale<br />

ionului cu atomii carbonil ce căptuşesc filtrul [24].<br />

În zona îngustă a canalului, conductivitatea ionică<br />

se datorează celor două situsuri de legare a K+,<br />

similare energetic. După ce ionul de K cedează<br />

moleculele de apă, el se leagă de primul situs şi<br />

apoi de al doilea. Energia de legare a celui de al<br />

doilea situs poate fi o barieră pentru ionul de K şi<br />

atunci când un alt ion de K ocupă primul situs, cei<br />

doi ioni se vor respinge electrostatic şi primul va<br />

cădea în soluţia celulară. Toate aceste procese<br />

fizico-chimice se produc foarte repede, ca să<br />

asigure un transport mare de K+.<br />

Închiderea canalelor se face după modelul bilă şi<br />

lanţ. Spre latura citoplasmatică, canalul are o<br />

amină terminală (tripsina - bila) ataşată de un<br />

segment polipetidic flexibil (lanţul). Cât timp<br />

canalul este închis, bila pluteşte în soluţia apoasă a<br />

citoplasmei. Când canalul se deschide, bila ocupă<br />

un situs complementar în por şi îl închide, deci,<br />

canalul se deschide pentru scurt timp şi se<br />

inactivează prin ocluzie. Un lanţ mai scurt şi<br />

flexibil grăbeşte inactivarea canalului şi invers, un<br />

lanţ terminal mai lung o încetineşte.<br />

Activitatea neuronală este strâns legată de diferite<br />

canale ionice, îndeosebi de Na+ şi K+. Canalele de<br />

Na+ în fibrele amielinice sunt reduse ca număr şi<br />

disipate uniform, faţă de cele mielinice, unde sunt<br />

foarte dense pe membrana axonală a nodului<br />

Ranvier. Canalele de K+ sunt localizate sub teaca<br />

de mielină, în număr mare în zonele internodale şi<br />

rare în regiunea nodală. Ele nu mediază<br />

repolarizarea memebranei la nivelul nodurilor, ci<br />

numai internodal. În plus, canalele de K determină<br />

repolarizarea lor ca răspuns la depolarizarea<br />

prelungită şi pot modula excitabilitatea prin<br />

atenuarea hiperpolarizării. [23]<br />

În scleroza multiplă, în diferite zone ale sistemului<br />

nervos central se produce demielinizarea fibrelor<br />

axonale. Canalele de K+ de la acest nivel vor<br />

împiedica conducerea impulsului nervos prin<br />

scăderea curenţilor de acţiune. Valorile normale<br />

ale factorului de siguranţă pentru transmiterea<br />

impulsului nervos prin axoni este de 5-6. Când<br />

acesta scade, dar este mai mare de 1, pragul de<br />

excitabilitate poate fi atins într-un timp mult mai<br />

mare şi cu o viteză de conducere mai mică. La<br />

valoarea indicelui de 1, impulsul nervos este<br />

blocat.<br />

În leziunile sclerozei multiple se întâlneşte o gamă<br />

variată, de la conducerea axonală normală, până la<br />

blocarea acesteia. [13,23] Din datele publicate<br />

referitoare la corelarea simptomatologiei clinice şi<br />

conducerea nervoasă srau constatat următoarele:<br />

- pot exista modificări electrice, fără exprimare<br />

clinică;<br />

- îmbunătăţirea clinică nu este urmată de scurtarea<br />

perioadei de latenţă şi invers;<br />

- blocarea conducerii prin axon determină<br />

deficienţe neuronale ireparabile.<br />

Unele fibre demielinizate conduc potenţiale de<br />

acţiune în mod continuu, evident cu o viteză mult<br />

micşorată. În alte fibre s-a observat cu câteva zile<br />

înainte de remielinizare, formarea unui mănunchi<br />

de canale de Na, cunoscute ca "noduri phi", care<br />

asigură conducerea axonală cu ajustările de rigoare<br />

ale impedanţei - reducerea diametrului zonelor<br />

demielinizate, o densitate mare a canalelor de Na+<br />

şi reducerea celor de K+ de la marginea regiunii<br />

demielinizate [19]. Sistemul imunitar este<br />

răspunzător de modificările din S.M. [4,11,20].<br />

Fiecare celulă imunologică are o reţea proprie de<br />

canale şi o expresie diferită a canalelor K. La<br />

aceşti bolnavi, bariera hemato-encefalică cu înalt<br />

grad de specializare imunologică este afectată şi<br />

elementele celulare ale procesului imunologic<br />

pătrund în SNC. Numeroase cercetări au evidenţiat<br />

în membrana lor citoplasmatică prezenţa unor<br />

tipuri comune de canale K (îndeosebi Kl,3)<br />

hiperactive, adică deschise la. maximum [11].<br />

Conform acestor cercetări, blocarea canalelor de<br />

K poate fi o posibilă ţintă terapeutică în SM.<br />

Brever şi colab. [3], blocând canalele de Kv cu 4aminopiridină<br />

(AP-4) şi diaminopiridină 3,4 (DAP<br />

3,4) la bolnavii cu scleroză multiplă obţin<br />

ameliorări neurologice, dar umbrite de efecte<br />

secundare toxice şi epileptogene, datorită aţiunii<br />

neselective a substanţelor folosite.<br />

După Smith şi colab, [ cit. 11 ] efectele benefice<br />

neurologice s-ar datora nu blocării canalelor K<br />

din zonele demielinizate, ci a celor implicate în<br />

transmisia sinaptică şi propagarea impulsului<br />

nervos în muşchii scheletici, indiderent de gradul<br />

demielinizării.<br />

Efectele benefice ale AP-4 s-ar putea datora şi<br />

blocării canalelor Kv din membrana celulelor<br />

imunologice. Canalele K 1,3 predomină atât în<br />

celulele T activate, cât şi în microgliile activate,<br />

dar şi în celulele dendritice mature ce prezintă<br />

antigene, iar blocarea lor ar contribui la beneficiile<br />

neurologice obţinute la bolnavii cu SM. Recent s-a<br />

constatat că numărul celulelor cu Kv 1,3 creşte în<br />

infiltraţiile inflamatorii perivenulare şi<br />

parenchimatoase (în creierul postmortem cu<br />

scleroză multipla) dar şi în celulele T din l.c.r.<br />

195


pacienţilor cu SM. [18] Studiile efectuate pe<br />

şobolani, prin blocarea Kv din limfocitul T activat<br />

cu blocanţi nespecifici (AP-4 şi DAP-3,4) au<br />

inhibat funcţia lor mitogenă, iar cele efectuate pe<br />

celulele reactivate la proteina mielinică au avut<br />

unele rezultate bune. Celulele dendritice activate<br />

îşi pot regla de la minim la maxim unele canale<br />

Kv, (Kir, Kv 1,5 şi Kv 1,3). În plus, stimularea lor<br />

formează o încrucişare dintre Kv 1,3 şi 1,5,<br />

ultimele predominând în celulele mature.<br />

Maturizarea lor precede stimularea pe care o fac<br />

limfotcitului T, iar administrarea în l.c.r. şi în<br />

nodulii limfatici cervicali profunzi a unor blocaţi<br />

Kv cu înaltă selectivitate dă noi speranţe<br />

tratamentului SM.[11]<br />

Studiile lui Ildiko Syabo şi colab. cu margatoxină<br />

(MgTx) au găsit localizate canalele de Kv l,3 şi în<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Beeton C, Chandy K.G., Potassium channales, memory Tcells<br />

and multiple sclerosis, Neuroscientist, December 1,<br />

2005; mll (6): 550-562<br />

2. Betnarek, M.A., Bugianesi, R.M., Leonard, R.J., Felix, J.P.,<br />

Biochem. Biophys. Res. Commun, 1994, 198, 619-625<br />

[cross RFT] [MEDICINE] [ORDER ARTICLE VIA<br />

LINE INFOTRIEVE]<br />

3. Bever C.T. Jr, Young D, Anderson P.A., Krumholz A.<br />

Conway K, Leslie J, Eddington N., Plaisance K.I., Panitch<br />

H.S., Dhib-Jalbut S., Fossler M.J., Devane J., Johnson<br />

K.P., The effects of 4-aminopyridine in multiple sclerosis<br />

patients: Results of a randomized placebo-controlled<br />

double-blind, concentration-controlled crossover trial,<br />

Neurology 1994; 44 (6): 1054-59 [PMID: 8208399]<br />

4. Cudrici Cornelia, MD, Niculescu Teodora, MD, Niculescu<br />

Florin, MD, PhD; Moon L. Shin, MD; Horea Rus MD,<br />

PhD., Oligodendrocyte cell death in pathogenesis of<br />

multiple sclerosis: Protection of a oligodendrocytes from<br />

apoptosis by complement, Journal of Rehabilitation<br />

Research and Developpement, volume 43, number 1,<br />

January/February 2006,pages 123-132<br />

5. Dryer, I, Michard, E., Lacombe, B., Thibau D., J.B., Febs<br />

J.B. Lett. 2001, 505, 233-239 [cross RFT] [MEDINE]<br />

[ORDER ARTICLE VIA INFOTRIEVE]<br />

6. Ferguson, B., Matzyszak, M.K., Esiri, M.M. et. al., Axonal<br />

damage in acute multiple sclerosis lesions, Brain, 1997,<br />

120: 393-399<br />

7. Fujihara, K., Miyoshi, T., The effects of 4-aminopyridine<br />

on motor evoked potentials in multiple sclerosis, J. Neurol<br />

Sci. 1998; 159 (1) 102-6 (PMID: 9700711]<br />

8. Goldberg, Ethan M., Watanabe Shigeo, Chang Su Ying,<br />

Joho Rolf H., Huang Josh, Leonard Cristopher S., Rudy<br />

Bernardo, Specific functions of synaptically localized<br />

pottasium channals in synaptic transmission at the<br />

neocortical gaba-ergic fast-spiking cell synapse, The<br />

Journal of Neuroscience, May, 25, 2005 - 25 (21) 5230-<br />

5235<br />

9. Hafler, D.A., Weiner, H.L., Immunologic mechanisms<br />

and therapy in multiple sclerosis, Immunol. Rev., 1995:<br />

144: 75-107<br />

10. Jones R.E., Heron J.R., Foster D.H., Snelgar R.S., Mason<br />

R.J., Effects of 4-aminopyridine in patients with multiple<br />

sclerosis, J. Neurol Sci.„ 1983; 60 (3): 353-62 (PMID:<br />

6631441)<br />

11. Judge, Susan LV., Lee, M. Jennifer, Bever, Christopher T.<br />

Jr., Hoffman, Paul M., Voltage-gatedpottasium in<br />

multiple sclerosis: overview and new implications for<br />

treatment of central nervous system inflammation and<br />

degeneration, Journal of Rehabilitation Research and<br />

Development, vol. 43, nr. 1, january/February 2006, pages<br />

111-122<br />

196<br />

membrana mitocondrială a limfocitelor T.[20]<br />

Această substanţă este cunoscută ca fiind un<br />

blocant specific Kv 1,3 din mitocondrii.[20]. În<br />

proliferarea limfocitelui T, canalele Kv 1,3 din<br />

membrana mitocondrială joacă un rol crucial. In<br />

consecinţă, blocarea acestor canale suprimă<br />

proliferarea celulelor T, făcând din blocanţii<br />

acestora un instrument al terapiei bolilor<br />

autoimune.[20] Din cele expuse rezultă că în<br />

patologia bolilor demielinizante, cum e şi SM, sunt<br />

implicate canalele K prin hiperactivitatea lor la<br />

nivelul celulelor nervoase şi imunitare. Blocarea<br />

canalelor Kv poate constitui o perspectivă în<br />

tratamentul acestei afecţiuni dacă se vor identifica<br />

blocanti specifici, care să acţioneze discriminativ,<br />

cu eficienţă maximă şi fără reacţii secundare<br />

nedorite.<br />

12. Lai, Helen C, Jan, Lily Y., The distribution and targeting of<br />

neuronal voltage gated ion channels, Nature Reviews/<br />

Neuroscience, volume 7, jully, 2006, 548-562<br />

13. Lassman, H., Pathology ofneurons in multiple sclerosis, in:<br />

Waxman, S.G., editor, Multiple sclerosis as a neuronal<br />

disease, Buriigton (MA): Elsevier Academic Press; 2005,<br />

p. 153-64.<br />

14. Link, H., Huang, Y.M., Mastermant, Xiao, B.G.,<br />

Vaccination with autologous dendritic cells from<br />

experimental autoimmune encephalomynelitis to multiple<br />

sclerosis, J. Neuroimmunol, 2001; 114 (1-2): 1-7 [PMID:<br />

11240009]<br />

15. Ljubovic, M., Marinovic, J., Fuchs, A., Bosnjak, Z.J.,<br />

Bienengraeber, M., Targeted expression ofKir 6,2 in<br />

mitochondria confers protection against hypoxic stress,<br />

J. Physiol., November 15, 2006; 577 (1): 17-29 |<br />

Abstract] [tuli text] [PDF]<br />

16. Martens, J.R., Sakamoto, N., Sullivan, S.A., Grobanski,<br />

T.D., Tamkun, M.M., J. Biol. Chem., 2001, 276, 8409-<br />

8414 [ Abstract][full text] [PDF]<br />

17. Panitch, H.S., Hirsch, R.L., Haley, A.S. et. al.,<br />

Exacerbnation of multiple sclerosis in patients treated<br />

with gamma interferon, Lancet, 1987; 1: 893-895<br />

18. Prineas, J.W., Wright, R.G., Macrophages, lymphocytes<br />

and plasma cells in the perivascular compartment in<br />

chronic multiple sclerosis, LAB Invest, 1997; 38 (4): 409-<br />

21<br />

19. Ritchei, J.M., Rang, H.P., Pellegrino R., Sodium and<br />

potassium channels in demyelinated and remyelinated<br />

mammalion nerve, Nature, 1981; 294: 257-259<br />

20. Szabo, Ildiko, Bock, Jurgen, Jekie, Andreas, Soldeman,<br />

Matthias, Adams, Constantin, Lang, Florian, Zoratti,<br />

Mărio, Gulbin, Erich, A novei pottasium channel in<br />

lymphocyte motocondria, J. Biol. Chem., voi. 280, ISSUE<br />

13, 12790-12798, April 1, 2005<br />

21. Vicente, R., Escalada, A., Villalonga, N., Texido, L.,<br />

Roura-Ferrer, M., Martin-Satve, M., Lopez-Iglesias, C,<br />

Soler, C, Solsona, Tamkun, M.M., Felipe, A., Association<br />

of Kv 1,5 and Kv 1,3 contributes to the major voltagedependent<br />

iC channel in macrophages, J. Biol. Chem.,<br />

december 8, 2006; 281 (49) 37675-37685 [ Abstract][full<br />

text] [PDF]<br />

22. Zhang, J., Marcovicis, Raus, J. et. al., Increased frequency<br />

ofIL-2 responsive T-cells specific for myelin basic protein<br />

and proteolipid protein ■ in peripheral hlood and<br />

cerebrospinal fluid of patients with multiple sclerosis,<br />

J.Exp. Med, 1993; 179,973-984<br />

23. Pascu, L, Bălaşa, Rodica, Scleroza multiplă, Universitz<br />

Press, 1999, Tg. Mureş<br />

24. Shechter, Emanuel, Biochimie et biophzsique des<br />

membranes, Masson, Paris, 1997<br />

25. Vasilescu, V., Mărgineanu, D.G., Introducere în<br />

neurobiofizică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,<br />

Bucureşti, 1979.


CARACTERIZAREA UNOR COMPUŞI DE INCLUZIUNE BETA-<br />

CICLODEXTRINĂ - FLAVONE NATURALE CU ACŢIUNE<br />

FARMACOLOGICÃ<br />

Andreia Corciovă 1 , Doina Lazăr 1 , Bianca Ivănescu 2 , Zbancioc Ana-Maria 3 , Mihai<br />

Ioan Lazăr 1<br />

Rezumat.<br />

Scopul acestui studiu a fost de a prepara, prin<br />

diferite metode, compuşi de incluziune între hesperidină,<br />

naringină, cvercetol, rutozidă, substanţe cu importante<br />

acţiuni farmacologice şi beta-ciclodextrină, deoarece se<br />

ştiu foarte bine avantajele utilizării ciclodextrinelor şi<br />

ale încapsulării moleculare. Am demonstrat obţinerea<br />

compuşilor de incluziune prin CSS.<br />

INTRODUCERE<br />

Continuând studiul compuşilor flavonici, în<br />

această lucrare ne-am oprit la analiza a 4 compuşi<br />

naturali din această clasă: hesperidină, naringină,<br />

cvercetol, rutozidă, substanţe cu proprietăţi<br />

farmacologice notabile. Hesperidina este o<br />

flavanonă glicozidată, cu următoarele acţiuni<br />

farmacologice: reduce nivelul colesterolului şi<br />

presiunea sanguină, are efecte antiinflamatorii,<br />

sedative, posibil prin receptorii adenozinici. Are<br />

acţiune antioxidantă, îmbunătăţeste starea<br />

capilarelor prin reducerea permeabilităţii. Este<br />

utilizată pentru reducerea febrei şi are posibile<br />

proprietăţi anti-canceroase prin inhibarea sintezei<br />

de poliamină. Naringina este antioxidantă,<br />

anticancerigenă şi scade nivelul colesterolului.<br />

Cvercetolul are acţiuni de combatere şi prevenire a<br />

cancerului de prostată, ovar, sân, stomac, colon.<br />

Este antiinflamatoare, are efecte antialergice, este<br />

antioxidantă, inhibă eliberarea histaminei,<br />

îmbunătăţeşte funcţionarea plămânilor şi scade<br />

riscul bolilor respiratorii (astm, bronşită). Rutozida<br />

este o bioflavanoidă cu proprietăţi antioxidante<br />

puternice, având şi acţiune de creştere a rezistenţei<br />

şi reducere a permeabilităţii capilare,<br />

antiinflamatoare, diuretică, antigutoasă şi asupra<br />

cordului. Aceste substanţe sunt insolubile sau greu<br />

Abstract. This study was undertaken to prepared, by<br />

different methods, inclusion compounds between<br />

hesperidin, naringin, quercetin, rutin, substances with<br />

important pharmacological properties, and betacyclodextrin,<br />

because are well known the advantages of<br />

cyclodextrins and molecular encapsulation. We<br />

demonstrated the obtaining of inclusion compounds by<br />

TLC.<br />

solubile în apă. Câteva din caracteristicile<br />

substanţelor analizate sunt prezentate în Tabelul I.<br />

[1,2,3,4]. Aceste substanţe se găsesc în numeroase<br />

medicamente, în diverse forme farmaceutice,<br />

dintre care amintim: Rutin C, Anavenol, Rutoven,<br />

Tarosin, Quercetin şi bromelaină, Detralex,<br />

Devaricid.<br />

Pentru a îmbunătăţi proprietăţile fizico-chimice ale<br />

acestor substanţe am ales să obţinem compuşi de<br />

incluziune cu beta-ciclodextrina prin diferite<br />

metode şi să demonstrăm formarea compuşilor de<br />

incluziune prin cromatografie pe strat subţire.<br />

Beta-ciclodextrinele sunt oligozaharide ciclice ce<br />

conţin 7 unităţi de α-D-glucopiranoză. Au<br />

capacitatea de a forma compuşi de incluziune<br />

mono-moleculari, non-covalenţi, având<br />

caracteristica structurală a unui aduct, în care unul<br />

din componenţi – molecula „gazdă” o include<br />

parţial sau total pe cealalta – molecula „oaspete”.<br />

Datorită acestei proprietăţi are loc: creşterea<br />

solubilităţii, creşterea vitezei de dizolvare,<br />

creşterea stabilităţii substanţelor medicamentoase<br />

faţă de căldură, agenţi oxidanţi, lumină, în soluţii<br />

apoase; de asemenea se reduce gustul neplăcut al<br />

substanţelor şi cu ajutorul ciclodextrinelor se pot<br />

obţine sisteme terapeutice cu eliberare controlată şi<br />

ţintită a substanţelor active.[5]<br />

1 Disciplina Analiza medicamentelor, 2 Disciplina Biologie vegetală, 3 Disciplina Chimie organică, Universitatea de<br />

Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa” Iaşi, Facultatea de Farmacie<br />

197


MATERIAL ŞI METODĂ<br />

• Materiale<br />

- beta-cyclodextrină (p.a., Fluka Chemica<br />

Switzerland)<br />

- hesperidină (H) (p.a., Sigma-Aldrich),<br />

naringină (N) (p.a., Sigma-Aldrich), cvercetol (Q)<br />

(p.a., Sigma-Aldrich, Switzerland), rutozidă (R)<br />

(p.a., Fluka Biochemika Switzerland)<br />

• Prepararea probelor<br />

Compuşii de incluziune au fost obţinuţi prin<br />

complexare în mediu solid, semisolid şi lichid,<br />

utilizând un raport molar 1:1 şi 1:2 substanţă:βcyclodextrină<br />

[6].<br />

- Complexare în mediu solid (amestec fizic) -<br />

Cele două pulberi, substanţa activă (H, N, Q, R) şi<br />

β-ciclodextrina au fost triturate timp de 30 minute<br />

într-un mojar, în cantităţi echivalente raportului<br />

molar ales. Prepararea amestecului se face la<br />

temperatura camerei<br />

- Complexare în mediu semisolid (metoda<br />

frământării, pastă) – Amestecul celor pulberi,<br />

substanţa activă (H, N, Q, R) şi β-ciclodextrina, se<br />

supun unui proces de triturare umedă prin<br />

adăugarea pe parcursul procesului a unui volum<br />

potrivit de amestec etanol:apă (1:1) şi se agită până<br />

la evaporarea solventului. Pasta omogenă obţinută<br />

se usucă la 400 C până la masă constantă.<br />

- Complexare în mediu lichid (frământarecoprecipitare)<br />

– Beta ciclodextrina se solubilizează<br />

în apă obţinând o soluţie saturată la temperatura<br />

camerei, se adaugă, sub agitare continuă, soluţia<br />

metanolică a substanţei active (H, N, Q, R). După<br />

agitare timp de 8 ore la 300 C, se continuă agitarea<br />

la temperatura camerei până la evaporarea<br />

solventului. Pasta omogenă obţinută se usucă la<br />

400 C până la masă constantă.<br />

• Metodă<br />

Cromatografie pe strat subţire<br />

- probe (conform Tabelului II)<br />

- Adsorbant: Kieselgel G25, 0.25 mm<br />

(Sigma-Aldrich, Switzerland)<br />

- Fază mobilă: acetat de etil:acid formic:acid<br />

acetic:apă (100:11:11:26)<br />

- Volum aplicat: 10-20 µl<br />

- Distanţa de migrare: 10-15 cm<br />

- Saturarea bacului cromatografic: 1 oră<br />

- Vizualizare: - lumină UV (254 nm, 366 nm)<br />

pentru flavone<br />

- soluţie Lugol pentru beta-ciclodextrină<br />

Pe fiecare placă s-au spotat: substanţa de bază,<br />

compuşii de incluziune 1:1 şi 1:2, amestec „in<br />

situ” (substanţă – β-CD) şi β-CD. Vizualizarea<br />

spoturilor obţinute s-a făcut în 2 etape: în prima<br />

etapă, în lumină UV pentru evidenţierea<br />

flavonelor, iar în a doua etapă prezenţa βciclodextrinei<br />

s-a realizat prin stropirea plăcii cu<br />

soluţie Lugol [7].<br />

198<br />

REZULTATE ŞI DISCUŢII<br />

Valorile calculate ale Rf pentru fiecare probă sunt<br />

prezentate în Tabelul II.<br />

Beta-ciclodextrina nu prezintă fluorescenţă în<br />

lumină UV. A fost pusă în evidenţă prin stropire cu<br />

soluţie Lugol, spoturile ce conţineau betaciclodextrină<br />

s-au colorat în galben. Spoturile care<br />

conţineau flavonele analizate au prezentat<br />

fluorescenţă în lumină UV. În cazul hesperidinei,<br />

rutozidei şi cvercetolului, substanţele de bază au<br />

fost puse în evidenţă prin fluorescenţã în lumină<br />

UV, la fel şi prezenţa acestora în compuşii de<br />

incluziune. În urma stropirii cu soluţie Lugol,<br />

spoturile care conţineau compuşii de incluziune sau<br />

colorat în galben. Spoturile compuşilor de<br />

incluziune au migrat pe distanţe intermediare între<br />

beta-ciclodextrină şi substanţa de bază. Pentru<br />

naringină, în dreptul probelor obţinute în mediu<br />

solid s-au observat 2 spoturi – unul pentru flavonă<br />

şi unul pentru ciclodextrină. În toate cazurile „in<br />

situ” s-au observat 2 spoturi – unul pentru flavonă<br />

– în dreptul substanţei de bază, pus în evidenţă prin<br />

fluorescenţă şi unul pentru ciclodextrină – colorat<br />

în galben, în dreptul spotului ce conţinea doar<br />

ciclodextrină.<br />

CONCLUZII<br />

Atât hesperidina cât şi rutozida formează compuşi<br />

de incluziune cu beta-ciclodextrina atât în mediu<br />

semisolid cât şi în mediu lichid. Cvercetolul<br />

formează compuşi de incluziune în mediu solid şi<br />

semisolid. În cazul naringinei, deoarece în dreptul<br />

compuşilor de incluziune în mediu solid s-au<br />

observat 2 spoturi (unul pentru flavonă şi unul<br />

pentru ciclodextrină) se poate presupune că: nu s-a<br />

obţinut un compus de incluziune probabil datorită<br />

moleculei mari sau compusul format este instabil.<br />

Înclinăm spre instabilitatea compusului, deoarece<br />

punctele de topire ale compuşilor de incluziune<br />

sunt mai mari faţă de cele ale naringinei. „In situ”,<br />

nici o substanţă din cele analizate nu formează<br />

compuşi de incluziune. În toate cazurile punctele<br />

de topire ale compuşilor de incluziune sunt mai<br />

mari faţă de substanţa parent, ceea ce<br />

demonstrează o creştere a stabilităţii termice, în<br />

prezenţa beta-ciclodextrinei. Valorile Rf ale<br />

compuşilor de incluziune sunt mici comparativ cu<br />

cele ale substanţelor de bază, ceea ce demonstrează<br />

formarea acestora.<br />

Cromatografia pe strat subţire este doar o primă<br />

metodă de analiză, urmând să demonstrăm<br />

formarea compuşilor de incluziune, utilizând alte<br />

metode mai moderne şi de asemenea dorim<br />

includerea compuşilor obţinuţi în diverse forme<br />

farmaceutice comparând capacitatea de eliberare a<br />

substanţei active din produsele preparate ce conţin<br />

compuşii de incluziune cu aceea din<br />

medicamentele existente pe piaţă ce conţin doar<br />

substanţele parent..


199


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Neuhouser ML. Dietary flavonoids and cancer risk:<br />

evidence from human population studies. Nutr. Cancer.<br />

2004;50(1):1-7<br />

2. Hirata A, Murakami Y, Shoji M, Kadoma Y, Fujisawa<br />

S.Kinetics of radical-scavenging activity of hesperetin and<br />

hesperidin and their inhibitory activity on COX-2 expression.<br />

Anticancer Res. 2005. 25(5):3367-3374<br />

3. http://www.phytochemicals.info<br />

4. pubchem.ncbi.nlm.nih.gov<br />

200<br />

5. Mosher G., Thompson Diane, Complexation and<br />

cyclodextrins. in Encyclopedia of Pharmaceutical. 2002: 531-<br />

558<br />

6. Groger M., Kretzer Eva Katharina, Woyke A..<br />

Cyclodextrine. Science Forum. 2001<br />

7. Soica Codruţa, Gyeresi A., Dehelean Cristina, Peev<br />

Camelia, Aigner Z., Kata M. Thin layer chromatography as<br />

analytical methods for inclusion complexes of some diuretics<br />

with cyclodextrins. Farmacia 2008; LVI (1): 75-82


PROGRESE PRIVIND HIPERHOMOCISTEINEMIA ASOCIATĂ CU<br />

SINDROMUL METABOLIC<br />

Loredana Hurjui 1,2 , I. Hurjui 1 , Ionela Lacramioara Serban 1,2 ,<br />

Nastasia Gheorghiţă 1 , Veronica Luca 1 , D. N. Serban 1,2<br />

INTRODUCERE<br />

Sindromul metabolic, cunoscut şi sub denumirea<br />

de Sindromul X însumează o serie de factori<br />

cunoscuţi: obezitatea abdominală,<br />

insulinorezistenţa, creşterea trigliceridelor, HDL-C<br />

scăzut, precum şi creşterea tensiunii arteriale; toate<br />

acestea au fost puse în aceeaşi ecuaţie abia în anul<br />

1998. La a XXI-a Reuniune a Societăţii<br />

Internaţionale de Hipertensiune din Japonia, T.<br />

Kurtz a prezentat o teorie care leagă patogenia şi<br />

tratamentul sindromului metabolic de genomul<br />

mitocondrial. Potrivit acestuia, ar exista o legătură<br />

strânsă între genomul mitocondrial şi riscul<br />

sindromului metabolic, a diabetului zaharat şi a<br />

bolilor cardiovasculare. Un alt concept este cel al<br />

domino-ului metabolic, în care plăcuţele de<br />

domino sunt reprezentate de stilul de viaţă<br />

nesănătos şi de complicaţiile de tip dismetabolic<br />

sau aterosclerotic care decurg din acesta,<br />

ajungându-se la insuficienţa cardiacă, accidentul<br />

vascular cerebral etc. Teoriile nu s-au epuizat iar<br />

necunoscuta X, nu a fost dezlegată în întregime. In<br />

1988, Reaven reuneşte sub denumirea de sindrom<br />

X metabolic: hipertrigliceridemia, scăderea HDLcolesterolului,<br />

scăderea toleranţei la glucoză,<br />

hipertensiunea arterială şi hiperinsulinismul.<br />

Ulterior, alţi autori, au lărgit noţiunea identificând<br />

şi alţi factori: obezitatea de tip central (abdominal),<br />

hiperuricemia, creşterea activităţii inhibitorului<br />

activatorului plasminogenului 1 (PAI-1), prezenţa<br />

LDL, hiperfibrinogenemia, hiperhomocisteinemia<br />

[1].<br />

HIPERHOCISTEINEMIA ŞI DIABETUL<br />

Hiperhomocisteinemia (Hhcy) nu apare, în<br />

general, ca rezultat direct al sindromului<br />

metabolic, stărilor de prediabet sau diabet zaharat<br />

tip 2 (DZ), decât dacă există o asociere cu scăderea<br />

funcţiei renale. Dezvoltarea nefropatiei duce la o<br />

creştere a homocisteinei (hcy) asociată cu scăderea<br />

ratei de filtrare glomerulară [2]. In 2002 s-au făcut<br />

corelaţii inverse între insuficienţa renală şi hcy<br />

serică la subiecţi sănătoşi cu insulinorezistenţă,<br />

fenomenele au fost atribuite creşterii filtrării<br />

glomerulare [3].<br />

Insulinorezistenţa şi prediabetul, sunt asociate<br />

pentru o perioadă de timp cu hiperinsulinemia,<br />

hiperproinsulinemia, hiperfiltarea şi hiperperfuzia<br />

glomerulară. NO este implicat în hiperfiltrarea<br />

glomerulară la pacienţi normo şi<br />

microalbuminurici cu DZ şi în stadii iniţiale ale<br />

nefropatiei diabetice [3]; are loc o creştere a<br />

producţiei de eNOS (în celulele endoteliale<br />

glomerulare) la pacienţi microalbuminurici<br />

diagnosticaţi cu DZ, comparativ cu subiecţii<br />

nondiabetici [4]. Consecinţa acestui răspuns<br />

adaptativ precoce este creşterea ratei de filtrare<br />

glomerulară [5]. Mai mult s-a observat că nivelul<br />

seric şi urinar al NO era crescut, la fel şi al<br />

malondialdehidei (MDA), ceea ce punctează<br />

importanţa stresului oxidativ la pacienţii cu DZ<br />

[6]. La aceşti pacienţi, creşterea nivelului NO duce<br />

la hiperfiltrare şi hiperperfuzie având drept urmare,<br />

excreţia urinară de albumină şi în final progresia<br />

nefropatiei. În stadiile finale ale DZ, se observă o<br />

creştere a glucotoxicităţii, însoţită de accentuarea<br />

stresului oxidativ asupra endoteliului glomerular.<br />

Acest impact este asociat cu peroxidarea lipidică,<br />

acizi graşi liberi şi activarea Ang II, ca rezultat al<br />

hiperinsulinemiei, hiperproinsulinemiei şi<br />

hiperamilinemiei. Activarea Ang II ar putea fi<br />

asociată cu activarea enzimei membranare<br />

NAD(P)H-oxidaza, cu generarea de superoxizi,<br />

ceea ce va avea efect asupra disfuncţiei endoteliale<br />

1 Catedra de Stiinţe Funcţionale, 2 Centrul pentru Studiul şi Terapia Durerii, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T.<br />

Popa”, Iasi, Romania<br />

201


celulare şi desfăşurarea reacţiilor eNOS. În timp,<br />

rezultatul va fi scăderea eNO şi dispariţia reţelei<br />

locale antioxidante în micromediul endotelial<br />

glomerular.<br />

La pacienţii diabetici dializaţi Hhcy are rol extrem<br />

de important în reacţiile stresului oxidativ în<br />

legătură directă cu asocierea patologiei<br />

cardiovasculare [7]. Hhcy induce inactivarea<br />

oxidativă a eNO, în parte, prin inhibarea sau<br />

consumul expresiei celulare a glutationperoxidazei<br />

(GPx). Stressul celular care urmează<br />

este amplificat, iar hcy va consuma NO, prin<br />

generare de superoxid (O¬¬2-) care converteşte<br />

NO la peroxinitriţi (ONOO-). Chiar dacă efectele<br />

Hhcy pot apare mai târziu în DZ ele sunt asociate<br />

cu alte manifestări toxice, consecinţa fiind efectul<br />

sinergic devastator asupra funcţiei celulare<br />

endoteliale. Din punct de vedere clinic,<br />

metabolismul anormal al NO se asociază cu<br />

complicaţii microvasculare în diabet [8].<br />

Insulinorezistenţa este punctul central în<br />

dezvoltarea bolii coronariene şi în accelerarea<br />

ateroscleropatiei asociate cu sindromul metabolic,<br />

prediabet şi DZ [9]. Hiperinsulinemia asociată cu<br />

insulinorezistenţa poate afecta activitatea<br />

enzimelor implicate în metabolismul hcy şi prin<br />

aceasta, este influenţat nivelul hcy plasmatice.<br />

Studii pe şobolani cu diabet streptozotocinic [10],<br />

au evidenţiat nivele scăzute ale hcy totale ca<br />

urmare a creşterii activităţii β-cistationin sintetaza<br />

(CBS), valori care au revenit la normal după<br />

administrare de insulină. Mai mult, la şobolanii<br />

alimentaţi cu dietă bogată în grăsimi şi sucroză,<br />

hiperinsulinemia induce o scădere a activităţii CBS<br />

şi o creştere a activităţii 5,10 CH3-THFR, urmată<br />

de Hhcy [11]. Wheeler şi colab. [12], au asociat<br />

nivele crescute ale hcy cu disfuncţie diastolică<br />

ventriculară stângă la pacienţi diabetici. Un alt<br />

studiu realizat pe pacienţi cu DZ [13],<br />

demonstrează relaţia dintre nivelul hcy plasmatice<br />

şi excreţia urinară de albumină, datorită<br />

modificărilor funcţiei renale. Toate aceste studii<br />

demonstrează asocierea insulinorezistenţei şi<br />

disfuncţia renală cu Hhcy, iar insulinorezistenţa<br />

este un predictor independent al concentraţiei tHcy<br />

în DZ.<br />

RECEPTORII ACTIVATORI AI PROLIFERĂRII<br />

PEROXIZOMILOR ŞI HOMOCISTEINA<br />

Receptorii activatori ai proliferării peroxizomilor<br />

(PPAR) sunt factori de transcripţie, aparţinând<br />

superfamiliei de receptori nucleari. Din punct de<br />

vedere clinic, există două clase de droguri folosite<br />

curent: fibraţii care se leagă de PPAR<br />

(gemfibrozil şi fenofibrat) şi tiazolindinedionele<br />

(TZD) legate primar de PPARγ (rosiglitazon şi<br />

pioglitazon).<br />

Agoniştii PPAR sunt responsabili pentru efectul<br />

hipolipidemic în timp ce PPARγ sunt agenţi<br />

antidiabetici – sensibilizatori insulinici (amplifică<br />

202<br />

captarea glucozei mediată de insulină şi scade<br />

HbA1c), cu importanţă în reglarea metabolismului<br />

lipidic şi adipogeneză şi mai mult exprimat la nivel<br />

vascular (celule endoteliale, celule musculare<br />

netede, monocite, macrofage). Date clinice şi in<br />

vitro arată că TZD pot reduce modificările<br />

trombotice, inflamatorii şi oxidative care<br />

contribuie la disfuncţia endotelială, precum<br />

vasculoprotectiv în atenuarea progresiei<br />

aterosclerozei non-diabetice şi aterosclerozei<br />

accelerate în sindromul metabolic. Fonseca V. şi<br />

colab., au demonstrat că troglitazon (agonist PPAR<br />

care aparţine clasei de antidiabetice TZD) are un<br />

efect semnificativ de scădere a hcy plasmatice atât<br />

la şobolanii normoponderali cât şi la modelul<br />

Zucker obez. Această scădere a fost asociată cu<br />

creşteri semnificative ale SAH hepatice şi SAM. In<br />

grupul tratat cu troglitazon, CBS hepatic a fost<br />

semnificativ mai crescut, comparativ cu lotul de<br />

control. Se pare că că efectul troglitazonului de<br />

scădere a hcy s-ar datora unei deplasări în<br />

concentraţia hcy, din sânge către ficat sau unei<br />

posibile up-reglări a CBS hepatic [14]. Se discută<br />

foarte mult de existenţa unei corelaţii între hcy şi<br />

receptorii PPAR şi γ [15-18]; in vitro hcy<br />

acţionează într-o manieră competitivă cu PPAR (în<br />

celule endoteliale endomiocardice la şoarece).<br />

HIPERHOMOCISTEINEMIA ŞI OBEZITATEA<br />

Studii realizate pe modele animale cu obezitate<br />

indusă evidenţiază nivele crescute de hcy. Tyagi şi<br />

colab. [19], observă de asemenea modificări<br />

vasculare la iepuri obezi comparativ cu lotul de<br />

control, sugerând că modificările cardiovasculare<br />

observate la iepuri obezi, pot fi secundare Hhcy. In<br />

acelaşi timp, au fost asociate hipertrofia cardiacă şi<br />

hipertensiunea arterială, cu Hhcy, fibroză cardiacă,<br />

proliferare miocitară şi creşteri ale CK-MB (fig.<br />

1.)<br />

CONCLUZII<br />

Sindromul metabolic reprezintă de fapt o<br />

constelaţie de factori de risc metabolic ce creşte<br />

riscul de boală cardiovasculară aterosclerotică şi<br />

DZ, nefiind o entitate bine definită cauzată de un<br />

singur factor şi prezentând o mare variabilitate<br />

inter-individuală, inter-rasială şi inter-etnică.<br />

Astfel, sindromul metabolic este o ţintă pentru<br />

reducerea riscului cardiovascular. Schimbarea<br />

stilului de viaţă este principala treaptă de<br />

tratament. Mai mult, se iniţiază tratament specific<br />

pentru fiecare factor de risc; cercetări ulterioare<br />

sunt necesare pentru descoperirea unor terapii mai<br />

bune pentru sindromul metabolic. Rolul toxic în<br />

patul vascular al homocisteinei a fost bine<br />

documentat în literatura medicală de specialitate<br />

iar acest rol are implicaţii nu numai în sindromul<br />

metabolic, DZ şi ateroscleropatii, dar şi în leziuni<br />

multiorganice..


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Reaven GM - Insulin Resistance and its Consequences,<br />

Type 2 Diabetes Mellitus and Coronary Heart Disease. 2nd Ed,<br />

Lippincot, Williams and Wilkins (2000), pp.81-90.<br />

2. Audelin MC, Genest J Jr. Atherosclerosis. 159 (2001), pp.<br />

497–511.<br />

3. Rosolova H et al. Physiol Res. 51 (2002), pp. 93–98.<br />

4. Hiragushi K et al. Diabetes Res Clin Pract. 53 (2001), pp.<br />

149–159.<br />

5. Henegar JR et al. J Am Soc Nephrol. 12 (2001), pp. 1211–<br />

1217.<br />

6. Aksun S et al. J Diabetes Complications. 17 (2003), pp.<br />

343–348.<br />

7. Fodinger M et al. Kidney Int. 52 (1997), pp. 517–523.<br />

8. Maejima K et al. J Diabetes Complications. 15 (2001), pp.<br />

135–143.<br />

9. Hayden MR, Tyagi SC. Cardiovasc Diabetol. 2002, pp. 1-<br />

3.<br />

10. Jacobs RL et al. Diabetes 47 (1998), pp. 1967–1970.<br />

11. Fonseca V et al. Metabolism 49 (2000), pp. 736–741.<br />

12. Wheeler DC et al. Kidney Int Suppl 84 (2003), pp. S201–<br />

S203.<br />

13. Davies L et al. Diabetes Care 24 (2001), pp. 1805–1809.<br />

14. Fonseca V et al. Metabolism 51(2002), pp. 783–786.<br />

15. Tyagi SC, Hayden MR. Heart Fail Rev. 8 (2003), pp. 23–<br />

28.<br />

16. Sood HS et al. Am J Physiol Lung Cell Mol Physiol. 284<br />

(2003), pp. L333–341.<br />

17. Hunt MJ, Tyagi SC. Am J Physiol Cell Physiol. 283<br />

(2002), pp. C1073–1079.<br />

18. Mujumdar VS et al. Am J Physiol Cell Physiol. 282 (2002),<br />

pp. C1009–1015.<br />

19. Joan F et al. AJH 18 (2005), pp. 692–698.<br />

203


INTERACȚIUNI FIZIOLOGICE ÎNTRE RECEPTORII CELULARI<br />

AI SENSIBILITĂȚII GUSTATIVE, SALIVĂ ȘI COMPORTAMENTE<br />

204<br />

Andrei Neamțu*, Tudor Petreuș**, Ostin C. Mungiu***, Monica Neamțu**<br />

Deși senzațiile gustative și secreția salivară își au<br />

locurile de producere în aceeași arie, respectiv în<br />

cavitatea orală, aceste două aspecte sunt studiate<br />

întotdeauna separat.<br />

Saliva este de obicei obiect al cercetării biologilor<br />

și biochimiștilor, în timp ce sensibilitatea gustativă<br />

constituie preocuparea tradițională a fiziologilor și<br />

uneori a psihologilor în cadrul studiilor privind<br />

sensibilitățile umane și proiecțiile cerebrale<br />

asociative ale acestora. Se știe încă puțin despre<br />

realitatea existenței unor interrelații și interacțiuni<br />

a acestor două aspecte cu efecte asupra calității<br />

amândorura. Ori există deja date experimentale și<br />

clinice care îndreptățesc luarea în considerație a<br />

acestor tipuri relații fiziologice importante atât<br />

pentru individul sănătos cât și pentru pacient.<br />

Fibrele nervoase care asigură inervația structurilor<br />

oro-faciale în general, preiau o cantitate deosebit<br />

de bogată de informații privind caracteristicile<br />

tactile ale excitanților, de temperatură, presiune și<br />

nociceptive. Spre deosebire de percepțiile<br />

enumerate, simțul gustului este rezultanta unor<br />

senzații complexe și interrelaționate între ele,<br />

obținându-se în final o evaluare gustativă globală.<br />

O astfel de evaluare se realizează prin<br />

”amestecarea” semnalelor sosite de la mecanoreceptori,<br />

termo-receptori, chemo-receptori și chiar<br />

receptori olfactivi, din care se extrage ca dintr-un<br />

”mozaic”, gustul final al unui stimul de regulă<br />

reprezentat de molecule chimice aflate în fază<br />

lichidă, informație complexă ”încărcată” în plus cu<br />

date anamnestice memorate în cursul experiențelor<br />

anterioare gustative și amprentată de personalitatea<br />

și subiectivismul fiecărui individ. În plus,<br />

proprietățile fizice (de ex. temperatura) ale<br />

alimentului pot modifica într-o anumită măsură<br />

senzația gustativă. Aceste informații sunt<br />

integrate la nivelul hipotalamusului,<br />

paleocortexului și neocortexului, depinzând în<br />

afară de cele menționate, și de vârstă, sex, stare de<br />

sănătate, starea psiho-afectivă. Conservarea în<br />

limite fiziologice a capacității gustative a<br />

pacientului cu o urmărire atentă a stării țesuturilor<br />

vecine și a lanțului de transmisie senzitivă,<br />

implicit a ariilor de proiecție centrală, trebuie să<br />

fie atunci cînd există tulburări, una din<br />

preocupările terapeutice ale medicului stomatolog<br />

și nu numai. gustativi sunt vulnerabili la o<br />

Fiind localizați la nivelul limbii și mucoasei<br />

palatine, receptorii gustativi sunt uşor accesibili la<br />

multitudine de factori externi și interni, la afecțiuni<br />

orale sau patologii sistemice, implicit la diferite<br />

substanțe medicamentoase ingerate, masticabile<br />

sau supte, la efectele secundare tratamentelor<br />

stomatologice sau celor date de implantarea<br />

diverselor biomateriale orale.<br />

Realitatea este că mulți indivizi, contrar<br />

aparențelor, au probleme cu gustul. În Statele<br />

Unite, un studiu epidemiologic a depistat peste 2<br />

mil. de persoane cu tulburări gustative, numărul lor<br />

fiind în realitate mai mare având în vedere<br />

dificultățile legate de recoltarea datelor, natura<br />

subiectivă a declarațiilor, înțelegerea nepotrivită a<br />

unor termeni ca: hipoageuzie, ageuzie, disgeuzie<br />

(respectiv reducerea, absența sau erorile de<br />

interpretare a senzației gustative) (Lavelle, 1988).<br />

Implicațiile anomaliilor și tulburărilor gustative<br />

afectează fizic, mental și emoțional inducând<br />

stresul și teama, îndeosebi la cei la care<br />

integritatea simțului gustativ este obligatorie în<br />

profesiune.<br />

Absența, reducerea sau creșterea secreției salivare<br />

ca urmare a unui traumatism, iradierii sau efectelor<br />

secundare datorate ingestiei unor medicamente<br />

* Disciplina de Fiziologie, Facultatea de Medicină Dentară, ** Disciplina de Biologie Celulară și Moleculară,<br />

Facultatea de Medicină, *** Disciplina de Farmacologie și Algeziologie, Facultatea de Medicină, Universitatea de<br />

Medicină și Farmacie ”Gr.T.Popa” Iaşi


(mai ales substanțe simpatico-tonice sau<br />

parasimpaticolitice) are deasemenea efecte<br />

indirecte asupra senzațiilor gustative ,așa cum au<br />

fost descrise în diabetul mellitus, fibroza chistică,<br />

afecțiuni renale, metastaze neoplazice.<br />

Simțul gustului, definit ca și capacitatea de a<br />

detecta și recunoaște stimului (molecule chimice)<br />

dintr-o fază lichidă, apare înainte de naștere făcând<br />

parte dintr-un sistem ce monitorizează mediul<br />

amniotic.<br />

Așa numitul sistem de ”suport material al<br />

gustului” este format din două componente: una<br />

reprezentată de o secreție glandulară, iar a doua de<br />

structuri fizice care găzduiesc mugurele gustativ.<br />

Papilele gustative circumvalate și foliate sunt<br />

prevăzute la baza lor cu glande secretorii a căror<br />

produs îndepărtează resturile alimentare și<br />

diluează substanța gustativă din apropierea<br />

mugurelui gustativ. Secreția acestor glande<br />

împreună cu secreția glandelor salivare principale<br />

și secundare din cavitatea orală contribuie prin<br />

solubilizarea compușilor chimici alimentari la<br />

stimularea mugurilor gustativi, fiind un element nu<br />

numai esențial și premergător, dar și obligatoriu<br />

pentru apariția senzației gustative.<br />

Cercetări efectuate încă din anii 1970, au<br />

demonstrat că după îndepărtarea chirurgicală a<br />

glandelor salivare,sau după radioterapia cavității<br />

orale sau în prezența Sindromului Sjöngren -<br />

circumstanțe în care secreția salivară este redusă<br />

sau absentă - discriminarea și acuitatea gustativă<br />

dispare sau este mult atenuată (Hankin, 1972;<br />

Catalanotto, 1973). S-a constatat de asemenea<br />

faptul că utilizarea unui substitut de salivă<br />

artificială nu reușește să restabiliească funcția<br />

gustativă.<br />

Celulelor de tip I din interiorul mugurelui gustativ<br />

considerate ca având rol de suport și secretor, li sau<br />

pus în evidență recent funcții complexe în<br />

transducerea gustului sărat, fiind identificate pe<br />

suprafața lor canale de Na+ amiloid-senzitive<br />

(Fandenbeuch, 2008). Celulele de tip II posedă<br />

toate elementele necesare cascadei de transducere<br />

gustativă pentru senzații de dulce, senzaţia de<br />

umami ( al 5-lea gust,cel aromat) și amar, inclusiv<br />

receptori membranari (T1R și T2R)şi componente<br />

transductive intracelulare (Miyoshi, 2001) precum<br />

și Gustducina, un membru al familiei proteinelor<br />

G prezentă și în conuri și bastonașe, această<br />

asemănare sugerând că simțul gustului a evoluat<br />

cel mai probabil într-o manieră similară unei alte<br />

sensibilități chimice şi anume celei vizuale<br />

(Smith; 2001, Fischer, 2004).<br />

Pentru ca o substanță să poată stimula receptorii<br />

gustativi este necesar ca în afară de o anumită<br />

structură chimică, ea să aibă însușirea de a se<br />

dizolva în apă. Aplicarea unei substanțe sapide, pe<br />

suprafața dorsală a limbii de pe care se înlătură<br />

prin tamponare urmele salivare, nu determină<br />

senzații gustative, ci numai senzații tactile, de<br />

presiune și termice.<br />

Creșterea pH-ului salivar diminuă efectul<br />

percepției gustului de acru, iar stimularea acestei<br />

senzații determină acoperirea reflexă a suprafeței<br />

linguale cu un val de secreție salivară, asociată cu<br />

o contracție tipică a mușchilor faciali, utilă<br />

extragerii salivei din canalele salivare; în acest<br />

mod saliva bogată în bicarbonat (orice creștere a<br />

fluxului salivar este însoțită de o creștere a<br />

bicabonatului salivar) va tampona aciditatea având<br />

ca urmare diminuarea senzației de acru. Mai mult,<br />

indivizii care au o rată înaltă a fluxului salivar<br />

posedă și un prag înalt al senzației de acru, astfel<br />

explicându-se diferențele individuale în<br />

sensibilitatea senzației acide.<br />

Date interesante s-au adunat în ultimi ani privitor<br />

și la interelațiile salivei cu pragurile unor substanţe<br />

din compoziţia sa. În timp ce concentrațiile<br />

salivare de glucoză și uree sunt sub pragul<br />

detectabil, concentrațiile de clorură de sodiu, deși<br />

se află în limite normale pentru a fi detectate de<br />

către mugurii gustativi, funcțional această ultimă<br />

substanță salivară este sub limita pragului de<br />

excitație. Acest fapt este considerat că se datorează<br />

adaptării mugurelui gustativ continuu expus la<br />

clorura de sodiu salivară. Și alte substanțe<br />

gustative sunt supuse adaptării; dacă substanțe<br />

dulci sau acre sunt aplicate în concentrații diferite<br />

pe suprafața limbii, secreția salivară crește<br />

proporțional cu valoarea concentrației, însă<br />

datorită unei adaptări rapide volumul fluxului<br />

scade apoi la aproape 50% în aproximativ 11<br />

secunde și debitul salivar devine independent de<br />

concentrație.<br />

Capetele apicale ale celulelor gustative sunt<br />

înconjurate de legături intercelulare strânse,<br />

impermeabile, ce separă o zonă celulară apicală<br />

(scăldată de salivă) de o zonă bazo-laterală<br />

înconjurată de lichid interstițial. Date recente<br />

indică compoziții diferite ale salivei nestimulate<br />

comparativ cu cele ale fluidului interstițial, cu alte<br />

cuvinte celulele gustative pe lungimea lor se află în<br />

două medii diferite, mediu dual, care poate avea<br />

efecte sensibile în timpul gustației. Astfel celulele<br />

gustative, asemănător celor mai excitabile celulule<br />

au un potențial de repaus negativ prin menținerea<br />

unei concentrații diferite între Na+ și K+ de o<br />

parte și de alta a membranei celulare. Saliva<br />

nestimulată parotidiană și submandibulară, conține<br />

Na+ la concentrația de 1-3 mmol/l aproape identic<br />

cu valoarea Na+ intracelular. În cursul stimulării<br />

salivei parotidiene, Na+ crește la 35 mmol/l și<br />

chiar 100 mmol/l când fluxul salivar este abundent.<br />

În aceste condiții concentrația K+ extracelular se<br />

prăbușește de la 24 mmol/l la 13 mmol/l, adică<br />

ajunge sub concentrația intracelulară. Date actuale<br />

sugerează că în aceste condiții ”creșterea”<br />

intracelulară a gradientului K+ în cursul stimulării<br />

salivare facilitează deschiderea canalelor apicale<br />

pentru acest ion, aspect care poate fi important în<br />

mecanismul repolarizării(întîrziate astfel) ce se<br />

știe că se instalează după depolarizarea<br />

205


eceptorului gustativ stimulat. Prezența de canale<br />

voltaj-dependente ce determină efluxul de K+ a<br />

fost deja demnostrată (Spielman și colab. 1989) în<br />

celulele gustative. Dat fiind că pragul gustativ la<br />

individul normal urmărește întotdeauna paralel<br />

creșterea salivației, aceste modificări dinamice<br />

care au loc în jurul zonei apicale a receptorului<br />

gustativ, au implicații în mecanismul de<br />

transducere a gustului. Detaliile nu sunt încă bine<br />

înțelese, dar posibile inter-relații între modificările<br />

mediului ionic din jurul membranei apicale ale<br />

celulelor gustative și percepția gustativă se<br />

asociază faptului, demonstrat deja (Kinnamon,<br />

1988), că moleculele acide, dulci și amare<br />

blochează efluxul de K+, adică întîrzie curentul de<br />

K+ repolarizant.<br />

Se sugerează că în acest mod celula gustativă poate<br />

fi menținută în stare de depolarizare, la care se<br />

adaugă și deschiderea canalelor de Ca+2 voltaj<br />

dependente, ceea ce ar determina secreția<br />

neurotransmițătorilor care asigură conductibilitatea<br />

senzației gustative. Din acest punct de vedere<br />

mediul ionic salivar pare a fi un factor cu adevărat<br />

esențial pentru transducerea semnalului gustativ.<br />

Diminuarea cantității de salivă eliberate s-a constat<br />

că la rândul ei duce direct sau indirect la afectarea<br />

sensibilității gustative. Modificările sunt<br />

tranzitorii, întrucât turnoverul celulelor gustative<br />

este rapid cu toate că efectul de scădere al salivei<br />

poate să dureze mai mult timp (Farbman, 1985).<br />

Micșorarea debitului salivar alterează simțul<br />

gustativ datorită faptului că saliva este un solvent<br />

pentru substanțele gustative, un transportor al<br />

moleculelor sapide, dar și datorită compoziției<br />

sale. Este stabilit astfel de exemplu, că Zincul<br />

salivar este absolut necesar pentru menținerea unui<br />

simț gustativ normal ca și pentru integritatea<br />

papilelor împreună cu o proteină-Gustina- ce leagă<br />

acest element – şi care acționează în manieră<br />

analoagă Factorului de creștere nervoasă în<br />

vederea dezvoltării și diferențierii elementelor<br />

componente ale mugurelui gustativ. La unii<br />

pacienți cu debit salivar scăzut al glandelor<br />

salivare principale, simțul gustativ poate fi<br />

ameliorat prin compensarea secretorie evidențiată<br />

de glandele salivare accesorii ale lui von Ebner.<br />

La rândul lor, diferiți stimuli gustativi pot<br />

influența debitul și compoziția salivei. Stimularea<br />

gustului acru se ştie,este una din cele mai<br />

puternice și frecvente modalități utilizate pentru<br />

recoltarea salivei; o astfel de salivă are o înaltă<br />

concentrație în Na+ comparativ cu cea eliberată de<br />

alți stimuli (sărat, dulce, amar), în timp ce stimulii<br />

sărați induc o secreție salivară bogată în proteine<br />

și calciu. Există componente salivare care nu sunt<br />

afectate de nici unul din stimulii gustativi<br />

cunoscuți, de exemplu proporția proteinelor<br />

secretate sau concentrația salivară în K+, fosfat și<br />

Mg+2. Totuși în general, diferite tipuri de senzații<br />

gustative induc modificări în rata fluxului salivar<br />

206<br />

și a compoziției salivare, analog modificării<br />

celorlalte sucuri digestive (sucul pancreatic de<br />

exemplu) ce se modifică în funcție de compoziția<br />

chimului.<br />

Saliva secretată de glandele salivare Ebner<br />

influențează și ea sensibilitatea gustativă. Astfel<br />

stimularea acestui tip de salivă reduce răspunsul<br />

gustativ cu 50% la acționarea izolată cu substanțe<br />

amare, dulci, acre sau sărate (Gurkan, 1988).<br />

Date experimentale relativ recente au evidențiat<br />

legături între proteinele salivare bogate în prolină<br />

și capacitatea gustativă pentru identificarea<br />

substanțelor amare (chinina, rafinozaundecaacetat,<br />

ciclohexamida) (Azen, 1986) aspect<br />

surprins la compararea genelor sintetizatoare de<br />

protein-prolină cu cele care codifică proteinele<br />

implicate în transducția gustului amar (Lusch,<br />

1988), familia proteinelor prolinice facilitând<br />

senzația gustativă probabil prin rolul de<br />

transportori ai moleculelor sapide. Legarea și<br />

transportul compușilor amari relaţionează în acest<br />

mod cu capacitatea funcțională a receptorilor<br />

gustativi specifici.<br />

Saliva reprezintă conform mai multor studii<br />

fiziologice şi psiho-comportamentale și un mijloc<br />

de comunicare chimică. Puii unor specii de<br />

primate, ling preferențial gura mamei, iar în timpul<br />

dezvoltării peri-pubertare sunt atrași de saliva<br />

puilor născuți recent, în timp ce adulți masculi ling<br />

în mod pregnant aria oro-nazală a femelelor în<br />

oestru. Astfel de date indică faptul că saliva<br />

constituie în mod cert o sursă de semnale chimice<br />

semnificative pentru dezvoltarea socială a acestor<br />

specii, iar tipul de informații primite sau transmise<br />

diferă cu etapa de viață.<br />

Saliva este importantă și în comportamentul de<br />

supt. S-a constat în experimente pe șobolan că<br />

după naștere femele depozitează saliva pe<br />

mamelon inducând comportamentul de sucțiune<br />

noilor născuți. Spălarea mameloanelor femelelor în<br />

lactație face ca aceștia să nu mai fie atrași de zona<br />

de sucțiune, comportament ce se reinstalează<br />

imediat după aplicarea de salivă pe mameloane.<br />

Natura comunicării chimice prin salivă este<br />

necunoscută dar totuși s-a identificat deja o<br />

moleculă, feromaxeina, proteină ce leagă un<br />

feromon steroid izolat din glandele salivare<br />

submandibulare și din saliva de la porc (Both,<br />

1988) similar hormonului steroid 16-androsten<br />

prezent la om. Feromaxeina acționează ca un<br />

”carrier” pentru 16-androsten, ce este secretat din<br />

abundență în glandele salivare când animalul se<br />

află în prezența femelelor aflate în oestru sau a<br />

celor prezente,dar străine de arealul propriu.<br />

Interelația salivă-sensibilitate gustativă este<br />

evidentă și în modificări grave ale secreției<br />

salivare cum este xerostomia și glosodinia<br />

(sindromul gurii ”arzânde” sau piroza orală).<br />

În primul caz, încetarea secreției salivare induce<br />

tulburări grave ale sensibilității gustative care


convertesc sensibilitatea senzorială (gustativă) în<br />

una senzitivă (tactilă sau chiar dureroasă).<br />

În glosodinie (stomatodinie), afecțiune cu o<br />

etiologie complexă, multifactorială, inclusiv<br />

psihogenă, există trei acuze principale<br />

interelaționate: senzația penibilă de gură ”arsă”,<br />

tulburări salivare și tulburări gustative (disgeuzie),<br />

sexul feminin fiind preponderent afectat (75% din<br />

cazuri) (Gruska și Sesle, 1991).<br />

Senzația de arsură a gurii este asociată cu cea de<br />

scădere a fluxului salivar în cadrul unui context<br />

mai larg şi în circumstanţele unor disfuncții<br />

endocrine de așteptat la vârsta menopauzei sau<br />

andropauzei. Observațiile au arătat că senzația de<br />

arsură poate preceda scăderea secreției salivare,<br />

acest aspect fiind astfel pus în legătură nu numai<br />

cu cantitatea, ci și cu compoziția salivei<br />

(concentrații crescute în proteine, Na, K, P). Mai<br />

mult de două treimi dintre pacienți au tulburări<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

Grushka M., Sessle B. J. (1991) – Clinical features of burning<br />

mouth syndrome, Oral surgery, Oral Medicine, Oral Pathology,<br />

63, 30-36<br />

Cohen S.G., Brightman V. J. (1994) – Chronic oral sensory<br />

disorders, Pain and Abnormalities of Taste, Burkețs Oral<br />

Medicine, J.B. Lippincott, Philadelphia<br />

Lavelle C. (1988) – Applied Oral Physiology, Edit. Wright,<br />

Butterworth and Co (Publishers Ltd), 25-31<br />

gustative, în mecanismul fiziopatologic al acestora<br />

fiind implicată și saliva (Bringhtman, 1994).<br />

Concluzii:<br />

Deși sunt încă puține date este evident că saliva<br />

prin rata fluxului și compoziției ei influențează<br />

sensibilitatea și percepția gustativă, iar această la<br />

rândul ei induce modificări salivare.<br />

Secreția salivară este provocată de prezența<br />

stimulilor gustativi iar compoziția acesteia suferă<br />

modificări în funcție de diferite molecule sapide<br />

aplicate pe suprafața receptoare gustativă.<br />

Există de asemena unele efecte târzii ale percepției<br />

gustative asupra compoziției salivare ca urmare a<br />

proceselor de ingestie și absorbție digestivă.<br />

Persistă încă numeroase întrebări privitoare la<br />

semnificația mediului ionic ce înconjoară<br />

receptorii gustativi din papilele circumvalate și<br />

foliate precum și asupra rolului macromoleculelor<br />

din salivă asupra percepției gustative și a rolului<br />

paracrin a unor constituienți salivari.<br />

Fischer A., Gilad Y., Svante P. (2004) – Evolution of Bitter<br />

taste Receptors in Humans and Apes, Molecular Biology and<br />

Evolution, vol.22<br />

Smith D., Margolskee R. (2001) – Making Sense of Taste,<br />

Scientific American, vol. 284, 32-39<br />

Miyoshi m.a., Abe K., Emory Y. (2001) – Ip(3) receptor type 3<br />

and PLC-β2 are co-expressed with taste receptors T1R and T2R<br />

in rat bud cells, Chem. Senses, 26:259-265<br />

207


208<br />

WORKS AND VIEWS IN ENDOTHELIUM-DEPENDENT<br />

VASODILATION. AN INTERNATIONAL SYMPOSIUM WITHIN<br />

“DRUG DAYS” 2009.<br />

Rezumat.<br />

LUCRĂRI ŞI VIZIUNI PRIVIND<br />

VASODILATAŢIA ENDOTELIO-DEPENDENTĂ.<br />

UN SIMPOZION INTERNAŢIONAL ÎN CADRUL<br />

MANIFESTĂRII „ZILELE MEDICAMENTULUI”<br />

2009.<br />

Relaxarea endotelio-dependentă (RED) a<br />

muşchiului neted vascular, esenţială în hemodinamică,<br />

se bazează pe semnalizare complexă. Scopul nostru este<br />

să analizăm utilizarea acestor semnale în RED indusă de<br />

agonişti, dependentă de debit şi propagată longitudinal,<br />

mecanismele variind în funcţie de specie, vârstă, sex,<br />

status hormonal, teritoriul/calibrul vascular, factorul<br />

vasodilatator şi tonusul vascular, stresul oxidativ şi<br />

diverse condiţii patologice. Trecem în revistă elementele<br />

de progres în înţelegerea funcţiei şi disfuncţiei<br />

endoteliale, recent discutate de cercetători din domeniu:<br />

hiperpolarizarea intercelulară şi vasodilataţia (Garland<br />

CJ); rolurile divergente ale tipurilor de canale de K+<br />

dependente de Ca2+ (De Wit C); canalele TRP în<br />

funcţia cardiovasculară (Nilius B), organizarea<br />

moleculară a canalelor de calciu operate de rezerve<br />

(Barritt GJ, Serban DN); eterogenitatea semnalelor de<br />

calciu induse de aceticolină în endoteliu (Beny JL);<br />

presiunea intraluminală, endotelinele, izoformele<br />

ciclooxigenazei şi funcţiile receptorilor vasculari pentru<br />

angiotensină (Koller A, Bild W); izoformele NOX,<br />

speciile reactive ale oxigenului şi biologia vasculară<br />

(Touyz RM); disfuncţia endotelială indusă de stresul<br />

oxidativ (Forstermann U); profilul variabil al<br />

mecanismelor care asigură vasodilataţia endoteliodependentă<br />

în condiţii normale şi în diabet (Triggle CR,<br />

Serban IL); disfuncţia endotelială, rigiditatea vasculară<br />

şi calcificările ca modificări arteriale în boala renală<br />

cronică (Zoccali C, Covic AC). Raport sprijinit prin<br />

grantul PN2-IDEI-PCE/ID-1156/2007-2010.<br />

Serban IL, Covic AC, Bild W, Serban DN*<br />

Abstract. Endothelium-dependent relaxation (EDR) of<br />

vascular smooth muscle, essential in hemodynamics, is<br />

based on complex signaling. Our goal is to analyze how<br />

such signals are used in EDR induced by vasoactive<br />

agents, and in flow-dependent and propagated<br />

vasodilation, while mechanisms vary with species, age,<br />

sex, hormonal status, vascular bed/caliber, the<br />

vasodilating factor and vascular tone, oxidative stress<br />

and pathological conditions. We review the elements of<br />

progress in understanding the mechanisms of endothelial<br />

functions and dysfunctions, as recently dicussed together<br />

by contributors in the field, as follows: intercellular<br />

hyperpolarization and vasodilation (Garland CJ);<br />

divergent roles for Ca-dependent K-channel types (De<br />

Wit C); TRP channels in cardiovascular function (Nilius<br />

B), molecular organization of store-operated calcium<br />

channels (Barritt GJ, Serban DN); heterogeneity of<br />

calcium responses to ACh in endothelial cells (Beny JL);<br />

intraluminal pressure, endothelins, COX isoforms, and<br />

functions of vascular angiotensin receptors (Koller A,<br />

Bild W); NOX homologues, reactive oxygen species,<br />

and vascular biology (Touyz RM); impairment of EDR<br />

by oxidative stress (Forstermann U); variable profile of<br />

mechanisms that ensure endothelium-dependent<br />

vasodilation in normal conditions and diabetes (Triggle<br />

CR, Serban IL); endothelial dysfunction, stiffness and<br />

calcifications as arterial changes in renal disease<br />

(Zoccali C, Covic AC). Supported by Romanian Grant<br />

PN2-IDEI-PCE/ID-1156/2007-2010.<br />

Center for Study and Therapy of Pain, “Gr. T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iasi, Romania


O EVALUARE CRITICĂ A LITERATURII PRIVIND EFICIENȚA<br />

AGENȚILOR CLASICI ŞI A LOVASTATINEI ÎN CADRUL UNUI<br />

MODEL EXPERIMENTAL AL SINDROMULUI GUILLAIN -BARRE<br />

Doina Plesca*, Ostin C.Mungiu**, Carpinschi Florina*<br />

Sindromul Guillain-Barré este o afecțiune în care<br />

sistemul imun atacă parțial sistemul nervos<br />

periferic, determinţnd o boală autoimună.<br />

Tratamentele clasice includ plasmafereza și<br />

imunoglobulina la doze înalte. Obiectivul acestei<br />

lucrari este de a compara rezultatele unor studii<br />

care investighează efectele statinelor în cadrul unui<br />

model experimental al sindromului Guillain-Barre<br />

.<br />

Modelul experimental al sindromului Guillain-<br />

Barre, numit neurita autoimună<br />

experimantală(EAN), a fost indusă la șobolani<br />

Lewis prin imunizare cu mielină bovină din<br />

rădăcinile posterioare spinale. Neurita<br />

experimentală autoimună (EAN) este o boală<br />

autoimună mediată de limfocitele T a sistemului<br />

nervos periferic care serveşte drept model animal<br />

al poliradiculoneuropatiei demielinizante acute<br />

inflamatorii din sindromul Guillain-Barre (GBS).<br />

Deși durerea este un simptom comun întâlnit în<br />

55–85% din cazuri, mecanismele ce stau la baza<br />

acestui sindrom sunt puţin cunoscute și înțelese.<br />

Șobolanii cu EAN au fost urmariți de autorii citați<br />

din punctual de vedere al hiperalgeziei și alodiniei,<br />

ca și al <strong>manifestării</strong> inflamației autoimmune a<br />

nervilor periferici. Astfel, au imunizat șobolanii<br />

Lewis cu peptid P2 din mielina periferică (amino<br />

acizi 57–81) emulsifiat cu adjuvantul complet al<br />

lui Freund,iar un grup de econtrol a fost injectat<br />

doar cu adjuvant. Șobolanii P2-imunizați au<br />

dezvoltat EAN monofazice cu declanșarea bolii în<br />

ziua 8, maximul între zilele 15–17, și recuperarea<br />

completă în ziua 28după imunizare.<br />

Şobolanii cu EAN au manifestat o descreștere<br />

semnificativă a perioadei de latență a retragerii<br />

labei la stimuli termici cât și mecanici, la ambele<br />

membre posterioare și anterioare. Autorii studiului<br />

au observat faptul că în cursul bolii există o<br />

infiltrare semnificativă cu celule T care aveau<br />

receptori αβ, cu celule ce exprimă antigen din clasa<br />

MHC II şi macrofage. Rezultatele au demonsrat<br />

faptul că animalele cu EAN au dezvoltat<br />

hiperalgezie semnificativă la stimuli termici și<br />

alodinie la stimuli mecanici, acompaniată de o<br />

inflamație autoimună a nervilor periferici. Aceste<br />

date au sugerat faptul că EAN este un model util<br />

de nocicepție similar sindromului dureros din<br />

cadrul sindromului Guillain Barre, facilitînd<br />

studiul mecanismelor neuroimmune ce stau la baza<br />

algeziei din neuropatiile autoimune.<br />

Statinele au demonstrat proprietăți<br />

antiinflamatorii care pot avea un beneficiu<br />

therapeutic în managementul unor boli<br />

neurologice. Studiul la care ne referim își propune<br />

să indice în ce măsură un tratament de scurtă<br />

durată cu lovastatin are rolul de a scădea<br />

dezvoltarea neuritei autoiune experimentale.<br />

Monostraturile endoteliale ale nervilor periferici au<br />

fost injectate local cu lovastatin.<br />

Concluzii<br />

Rata de recuperare a crescut în mod semnificativ la<br />

șobolanii cu EAN tratați cu imunoglobulină<br />

umană. Imunoglobulina umană a fost administrată<br />

intraperitoneal. Aceasta ameliorare a asociat o<br />

reducere a titrului anticorpilor anti-mielină și se<br />

datorează remielinizării timpurii a fibrelor<br />

nervoase demielinizate.<br />

Imunitatea autoreactivă a fost semnificativ<br />

diminuată prin tratamnetul in vivo cu lovastatin.<br />

Nervii sciatici ai şobolanilor trataţi cu lovastatină<br />

au indicat o reducere marcată a nivelurilor<br />

infiltratelor celulare.<br />

* Departamentul de Neurologie Pediatrică, Spitalul de Pediatrie “Victor Gomoiu” Bucureşti,, ** Centrul de Studiu şi<br />

Terapia Durerii, UMF “Gr.T.Popa” , Iaşi<br />

209


Modelul descris de autorii citaţi va facilita<br />

investigații viitoare ale mecanismelor acțiunii<br />

terapeutice ale imunoglobulinei în neuropatiile<br />

inflamatorii. Datele expuse au indicat faptul că un<br />

tratament pe termen scurt cu lovastatină deminuă<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

1. Gila Moalem-Taylor, Haydn N. Allbutt, Mihaela D.<br />

Iordanova and David J.. Tracey,School of Medical Sciences,<br />

University of New South Wales, Sydney, NSW 2052, Australia<br />

Pain hypersensitivity in rats with experimental autoimmune<br />

neuritis, an animal model of human inflammatory<br />

demyelinating neuropathy<br />

210<br />

dezvoltarea și progresia EAN la șobolani Lewis<br />

prin limitarea proliferării și migrării leucocitelor<br />

autoreactive..<br />

2. (Lovastatin attenuates nerve injury in an animal model of<br />

Guillain-Barré syndrome )SARKEY Jason P. ; RICHARDS<br />

Michael P. ; STUBBS Evan B.; Journal of neurochemistry<br />

ISSN 0022-3042 CODEN JONRA9 ,2007, vol. 100, no5, pp.<br />

1265-1277


ASPECTE ULTRASTRUCTURALE ALE FORMULĂRII<br />

LIPOZOMILOR<br />

Monica Neamţu*, Carmen Elena Cotrutz*, Ana Maria Filioreanu*<br />

Metodele clasice de administrare a<br />

medicamentelor cu eliberare imediată au fost<br />

singurele utilizate până în jurul anilor 1960. Astfel<br />

de tehnici sunt însă parţial ineficiente şi dificil de<br />

controlat, iar în plus numai un mic procent din<br />

medicamentul administrat atinge de fapt aria<br />

afectată a organismului. În acelaşi timp ”ţinta”<br />

terapeutică în acest mod de tratament este atacată<br />

în ”valuri” de diferite concentraţii din substanţa<br />

activă, lipsind existenţa unei concentraţii constante<br />

care să asigure o acţiune permanent înaltă a<br />

moleculelor active în zona lezională. Eficacitatea<br />

limitată a formelor de dozaj convenţionale,<br />

caracterizate printr-o cinetică de eliberare de<br />

ordinul I a condus la conceptul de Sistem<br />

Terapeutic (Zaffaroni, 1971). Un Sistem<br />

Terapeutic reprezintă o formulare în care este<br />

înglobat medicamentul şi care îl eliberează în mod<br />

continuu într-o manieră predefinită pentru o<br />

perioadă limitată de timp, fie la nivel sistemic, fie<br />

către un organ ţintă.<br />

Avantajul Sistemului Terapeutic (cu eliberare<br />

controlată) este evident şi numai din simplul fapt<br />

că o singură doză poate substitui cel puţin trei doze<br />

convenţionale ale acestuia. La reducerea frecvenţei<br />

de administrare faţă de formulările convenţionale<br />

de dozaj, alte beneficii sunt menţinerea efectului<br />

terapeutic în cursul nopţii (”overnight”) şi scăderea<br />

incidenţei efectelor nedorite datorită vârfurilor de<br />

eliminare rapidă cum este cazul formulelor cu<br />

eliberare imediată (Benet, 1992).<br />

Un alt avantaj important constă în faptul că<br />

sistemele de eliberare controlată pot fi modificate<br />

astfel încât să atingă ratele de eliberare dorite. Cei<br />

doi factori majori ai cineticii de eliberare sunt<br />

biodegradarea şi mecanismul de eliberare realizat<br />

prin difuzie, osmoză, eroziune.<br />

Multe sisteme cu eliberare controlată îndeplinesc<br />

aceste deziderate dar clinicianul trebuie să ţină<br />

cont şi de unele neajunsuri. Este astfel posibilă<br />

apariţia toxicităţii datorită faptului că dacă prin<br />

excepţie formularea controlată ar pune în libertate<br />

cantitatea totală de substanţă activă conţinută întrun<br />

astfel de sistem, ea poate depăşi de câteva ori<br />

cantitatea conţinută de formulările convenţionale.<br />

Dacă timpul de înjumătăţire a medicamentului este<br />

lung, efectele toxice pot apare fie prin cumularea<br />

dozelor succesive, fie prin cumularea<br />

medicamentului administrat în doză unică. Din<br />

acest motiv, formele cu eliberare controlată sunt<br />

adecvate pentru medicamentele cu timp de<br />

înjumătăţire scurt, de câteva ore.<br />

În timp, au fost dezvoltate mai multe tipuri de<br />

sisteme transportoare nanoparticulate ca de<br />

exemplu: nano şi microcapsulele, nano şi<br />

microsferele, lipozomii şi chiar eritrocite încărcate<br />

şi resigilate. În timp ce lipozomii sunt constituiţi<br />

din fosfolipide, celelalte sisteme particulate sunt<br />

constiuite din polimeri biocompatibili sintetici sau<br />

naturali. În ultima perioada studiile realizate pe<br />

liposomi au fost din ce in ce mai numeroase, fiind<br />

formulate sisteme performante utilizate în terapia<br />

cancerului, a durerii sau în diferite afecţiuni<br />

inflamatorii.<br />

Lipozomii au capacitatea de a se autoasambla şi de<br />

a forma vezicule din fosfolipide biocompatibile cu<br />

membrana celulară, realizate din bistraturi multiple<br />

concentrice capabile să încapsuleze substanţe<br />

medicamentoase hidrofile, hidrofobe sau amfifile.<br />

Încapsularea în lipozomi, în afară că prelungeşte<br />

perioada de înjumătăţire a medicamentului şi<br />

modifică profilul de biodistribuţie în organism,<br />

făcând posibil ca la locul ţintă să ajungă<br />

concentraţii mai mari de substanţă. Toate aceste<br />

proprietăţi îmbunătăţesc considerabil eficacitatea<br />

terapiei lipozomale dar şi siguranţa biologică,<br />

pentru că la organele vitale cum ar fi inima sau<br />

rinichii ajung cantităţi mai mici de substanţă<br />

* Disciplina de Biologie Celulară şi Moleculară, Facultatea de Medicină, UMF„Gr.T.Popa”Iaşi<br />

211


activă, ceea ce reduce riscul toxicităţii<br />

medicamentului.<br />

În funcţie de ultrastructura lor, lipozomii se pot<br />

clasifica în două categorii (Thomas şi Joseph,<br />

2000):<br />

1) Lipozomi multilamelari, care sunt formaţi din<br />

mai multe vezicule unilamelare concentrice și a<br />

căror dimensiune se diminuează spre interior,<br />

realizând structuri multilamelare sferice formate<br />

din fosfolipide care sunt separate prin straturi de<br />

apă;<br />

2) Lipozomi convenţionali, la rândul formaţi din: a.<br />

amestecuri stabilizate realizate din lecitină<br />

naturală, b. lanţuri sintetice de fosfolipide, identic<br />

naturale, c. lipozomi care conţin glicolipide.<br />

Un aspect interesant îl reprezintă formularea<br />

recentă de lipozomi cu anticorpi cuplaţi la<br />

suprafaţa lor şi cu posibilităţi mărite de ţintire.<br />

Lipozomii pot interacţiona cu celulele ţintă prin<br />

patru mecanisme diferite (Thomas şi Joseph, 2002;<br />

Sharif, 2006):<br />

1. Endocitoza de către macrofage şi neutrofile;<br />

2. Absorbţia la nivelul suprafeţei membranei<br />

plasmatice, fie prin slăbirea legăturilor<br />

hidrofobe sau a forţelor electrostatice, fie<br />

prin interacţiuni specifice cu componentele<br />

suprafeţei celulare;<br />

3. Fuziunea cu membrana celulară prin<br />

inserarea bistratului lipidic al lipozomului în<br />

plasmalemă şi eliberarea concomitentă a<br />

conținutului lipozomal în citoplasmă;<br />

4. Transferul lipidelor lipozomale către<br />

membranele celulare.<br />

Organismul fiind un sistem înalt compartimentat,<br />

trecerea transportorilor înglobaţi în substanţe<br />

active depinde puternic (printre alţi factori) de<br />

diferenţele existente în structura peretelui<br />

endotelial continuu (stratul celulelor endoteliale<br />

plus membrana bazală). Fenestraţiile acestuia au<br />

diametrele în jur de 20 nm, în schimb în epiteliul<br />

sinusoid din ficat şi splină unde membrana bazală<br />

este întreruptă ele sunt mai largi, de aprximativ<br />

100-200 nm. Pentru celelalte ţesuturi, în condiţii<br />

patologice, permeabilitatea endotelială poate creşte<br />

apreciindu-se că particulele transportoare cu<br />

mărimea cuprinsă între 50-150 nm sunt eficiente.<br />

Cea mai importantă calitate a Sistemelor<br />

Terapeutice care utilizează materiale artificiale<br />

este capacitatea acestora de a evita raspunsul<br />

inflamator generat de organism în cadrul reacţiei<br />

de apărare faţă de substanţele străine implementate<br />

într-o formă sau alta în organism pe o perioadă<br />

variabilă. Cunoaşterea aspectelor principale<br />

privind reacţiile biologice ce pot apare la interfaţa<br />

cu aceste materiale trebuie bine stăpânită, soarta<br />

materialului care vine în contact cu sângele<br />

(biocompatibilitatea) este dependentă esenţial de<br />

compoziţia şi starea conformaţională a filmului de<br />

proteine ce începe a se forma la contactul cu astfel<br />

de materiale.<br />

212<br />

Odată depozitat în ţesutul ţintă (de ex. lipozomul<br />

direcţionat şi acumulat în tumoră) învelişul de<br />

proteine ce se formează la suprafaţa artificială<br />

începe să fie explorat de către macrofagele<br />

circulante a căror reacţie cu suprafaţa poate<br />

reflecta compoziţia învelişului particulei ce conţine<br />

medicamentul înglobat. De exemplu, dacă stratul<br />

de suprafaţă este bogat în molecule<br />

imunoglobulice ale căror reacţii de absorbţie sunt<br />

legate de factorul complement (Fc3b) generat pe<br />

căi alternative ale activării complementului, atunci<br />

coliziunea cu macrofagele circulante poate duce la<br />

opsonizare şi la apariţia unui răspuns inflamator.<br />

Studii intense s-au facut şi se fac în continuare<br />

pentru a anihila aceste reacţii cruciale prin<br />

”îmbrăcarea” suprafeţelor artificiale introduse în<br />

organism cu un înveliş care să le facă ”invizible”<br />

la factorii plasmatici (”stealth strategy”). Un<br />

material de învelire frecvent folosit este<br />

reprezentat de aditivii polimerici, iar dintre ei<br />

polietilenglicolul (PEG) reprezintă liderul acestor<br />

structuri utilizate pentru stabilizarea sterică a<br />

lipozomilor transportori de medicamente cu<br />

eliberare continuă pentru că manifestă o<br />

hidrosolubilitate înaltă şi o interacţiune slabă cu<br />

proteinele. Modificarea suprafeţelor hidrofobice<br />

prin ataşarea covalentă de PEG s-a dovedit<br />

eficientă în ceea ce priveşte reducerea absorbţiei<br />

de proteine şi inhibarea adeziunii trombocitelor la<br />

suprafaţa lipozomilor terapeutici.<br />

Lipozomii trataţi cu PEG reduc posibilitatea ca<br />

aceştia să fie recunoscuţi şi fagocitaţi de către<br />

macrofage. Acest tip de lipozomi se numesc<br />

lipozomi pegilaţi sau invizibili. De exemplu,<br />

doxorubicina încapsulată în lipozomii pegilaţi,<br />

reprezintă o substanţă utilizată cu succes în prezent<br />

sub această formă în terapia diferitelor tipuri de<br />

neoplazii (de ex. ale sistemului nervos central).<br />

Ceea ce limitează doza de utilizare a acestei<br />

substanţe în mod obişnuit este cardiotoxicitatea sa,<br />

care va fi în mod considerabil redusă atunci când<br />

este înglobată în lipozomi.<br />

Parametrii farmacocinetici cum ar fi scăderea<br />

volumului distribuţiei şi a ratei de eliminare au fost<br />

permanent îmbunătăţiţi la substanţele<br />

medicamentoase înglobate în lipozomi pegilaţi faţă<br />

de substanţele libere, fapt demonstrat atât în cadrul<br />

studiilor pe animale de experienţă cât şi în cadrul<br />

studiilor clinice.<br />

O parte dintre sistemele cu eliberare controlată, aşa<br />

cum s-a menţionat mai sus sunt folosite pentru<br />

ţintirea specifică (”homing devices”) a agentului<br />

înglobat, iar altele sunt concepute pentru a controla<br />

cinetica eliberării agentului activ în funcţie de timp<br />

(Wolf, 2006).<br />

În Sistemele Terapeutice iniţiale, controlul<br />

eliberării şi stabilizării agenţilor activi era bazat pe<br />

încapsulare sau pe interacţiunea reversibilă<br />

nespecifică dintre transportor şi agentul activ.<br />

Dezvoltarea de transportori care să lege agentul<br />

activ în mod selectiv şi reversibil oferă posibilităţi


suplimentare de stabilizare a agentului şi de<br />

îmbunătăţire a controlului eliberării sale. Astfel, o<br />

atenţie aparte este acordată unei clase de proteine<br />

transportoare ligand-selective de tipul<br />

imunoglobulinelor (Ig) datorită capacităţii lor de a<br />

recunoaşte un număr enorm de molecule ligand,<br />

moleculele de anticorpi având la rândul lor o<br />

incrediblă diversitate dublată de o înaltă<br />

specificitate şi o ţintire din cele mai eficiente. Ele<br />

sunt molecule tetramerice formate din două<br />

perechi de polipeptide şi deoarece structurile<br />

cristalografice ale multor complexe Ag-Ac<br />

(antigen-anticorp) sunt cunoscute, natura<br />

interacţiunii lor bio-fizico-chimice poate fi<br />

înţeleasă în detaliu, ceea ce este un mare avantaj.<br />

Un exemplu elocvent este dat de tehnica<br />

hibridizării, larg folosită în prezent pentru<br />

producerea anticorpilor monoclonali care se pot<br />

insera apoi pe lipozomi.<br />

Lipozomii pot fi studiaţi şi prin intermediul<br />

microscopiei electronice de transmisie (fig.1) care<br />

poate pune în evidenţă ultrastructura acestora. De<br />

asemenea, această tehnică poate fi utilizată pentru<br />

determinarea mărimii şi a caracteristicilor<br />

morfologice ale lipozomilor (forma veziculelor şi<br />

lamelaritatea), date extrem de utile pentru<br />

formularea acestora.<br />

BIBLIOGRAFIE<br />

Zaffaroni A. (1971) – New approaches to drug administration,<br />

Abstract 31, Congr. Of Pharm. Sci., USA, pg 19-20<br />

Glaser R. (2001) – Biophysics, Ed. Springer, pg 86<br />

Benet L.Z., Mitchel JR., Sheiner LB. (1992) – The<br />

Pharmacological Basis of Therapeutics General Principles,<br />

Goodman and Gilman`s Ed.VIII – McGram Hill, pg 3-49<br />

Fig.1 Morfologia lipozomilor cu diferite<br />

dimensiuni, în microscopia electronică de<br />

transmisie (in vitro) (x17000)<br />

De asemenea, evidenţierea ultrastructurii<br />

lipozomilor oferă posibilitatea studierii<br />

permeabilităţii acestora prin plasmalema celulelor<br />

sau a organitelor celulare. Astfel, pentru multe<br />

tipuri celulare, absorbţia de suprafaţă, endocitoza<br />

şi schimbul de lipide pare să fie o cale principală<br />

de interacţiune lipozom-celulă, pe când fuziunea<br />

pare să fie doar o cale secundară. Din acest motiv,<br />

este dificil să se utilizeze lipozomii pentru a<br />

introduce mari cantităţi de molecule în celule.<br />

Rezultatele benefice obţinute în experimentele pe<br />

animal şi în practica medicală justifică extinderea<br />

căilor utilizate în terapia cu lipozomi(sistemică,<br />

transcutană, transmucoasă) şi speranţele de viitor<br />

puse în aceştia.<br />

Wolf D.A.F., Brett MG (2006) – Ligand Biding Protein: Their<br />

Potential for Application in Systems for Controlled Delivery<br />

and Uptake of Ligands, Pharmacol. Rev., pg. 207-236<br />

Sharif M.S., Fazle R.S.A.,(2006) - Liposomes as Carrier for<br />

Advanced Drug Delivery, Pakistan Journal of Biological<br />

Sciences 9(6): 1181-1191<br />

213


214<br />

PRECIZĂRI PRIVIND MECANISMELE NONGENOMICE RAPIDE<br />

PRIN CARE STEROIZII INFLUENŢEAZĂ RELAXAREA<br />

ENDOTELIO-DEPENDENTĂ<br />

Oprişa C*, Hurjui L*, Mungiu OC*, Serban IL*, Serban DN*<br />

INTRODUCERE<br />

Relaxarea endotelio-dependentă (RED),<br />

recunoscută ca esenţială pentru controlul<br />

hemodinamicii în condiţii normale şi patologice, se<br />

bazează pe o complexă reţea de semnalizare în<br />

cadrul peretelui vascular (de Wit şi Wolfle, 2007;<br />

Parkington şi col., 2008; Segal, 2005). Obiectivul<br />

nostru pe termen lung este de a analiza modul în<br />

care această reţea este utilizată în cadrul efectelor<br />

endotelio-dependente induse de agenţi vasoactivi<br />

endogeni şi exogeni, ca şi în vasodilataţia<br />

dependentă de debit şi propagată longitudinal, pe<br />

baza ipotezei că factorii hiperpolarizanţi (EDHF) şi<br />

joncţiunile gap acţionează sinergic cu oxidul nitric<br />

(NO) şi pot compensa deficitul acestuia. In paralel<br />

cu susţinerea peptidului atrial natriuretic drept<br />

mediator al componentei EDHF în artere<br />

mezenterice (Villar şi col., 2007), s-au acumulat<br />

numeroase date experimentale, în diverse teritorii<br />

la om şi rozătoare, privind posibilitatea ca EDHF<br />

să fie H2O2 (pornind de la superoxidul produs de<br />

nitric-oxid sintază), recent evidenţiindu-se un<br />

aspect surprinzător: anihilarea pe rând a genelor<br />

pentru cele trei forme de NOS prezente în<br />

endoteliu conduce la diminuarea până la dispariţie<br />

a RED şi a oricărei hiperpolarizări endoteliodependente,<br />

cel puţin în cazul arterelor<br />

mezenterice de şoarece (Takaki şi col., 2008). Mai<br />

mult, fenomenul nu depinde de decuplarea NOS ca<br />

în deficitul de tetrahidrobiopterină. Această<br />

direcţie importantă este susţinută şi de grupul<br />

nostru, inclusiv prin observaţii privind implicarea<br />

canalelor de potasiu dependente de calciu cu<br />

conductanţă mare din membrana miocitară în<br />

efectul relaxant al H2O2 (Serban şi col., 2004).<br />

Rezultatele noastre sunt analizate pornind de la<br />

cele mai noi date morfo-funcţionale (Coleman şi<br />

col., 2004 ; Hilgers şi col., 2006, McNeish şi col.,<br />

2006, Parkington şi col., 2008), cum sunt cele<br />

privind cuplarea endotelio-miocitară la nivelul<br />

proiecţiilor citoplasmatice endoteliale ce<br />

penetrează membrana bazală (fig. 1). Se consideră<br />

că aici funcţionează un complex format din<br />

joncţiuni comunicante, canale de potasiu<br />

endoteliale, canale de calciu miocitare şi pompa<br />

Na/K din cele două tipuri de celule. Modelul<br />

sintetizează două din mecanismele implicate în<br />

efectul de tip EDHF, anume propagarea<br />

electrotonică a hiperpolarizării endoteliale la<br />

miocitul subiacent şi efectul hiperpolarizant al<br />

potasiului eliberat, mediat de activarea pompei<br />

Na/K miocitare (Parkington şi col., 2008).<br />

METODE<br />

Pentru a realiza comparaţiile privind componentele<br />

majore ale RED (NO şi EDHF) în artere de<br />

rezistenţă şi de conducere am utilizat sistematic<br />

miografia izometrică a fragmentelor arteriale din<br />

arcada mezenterică şi respectiv ramurile sale de<br />

ordin I. Unele observaţii au fost extinse asupra<br />

fragmentelor din artera poplitee de şobolan şi din<br />

artere subcutane umane. Pentru cele mai<br />

importante serii de determinări s-a efectuat<br />

înregistrarea simultană a forţei de contracţie şi<br />

potenţialului membranar miocitar (cu microelctrozi<br />

intracelulari), sau a concentaţiei de NO în imediata<br />

vecinătate a preparatului vascular (cu ajutorul unui<br />

microsenzor electrochimic NO-selectiv). A fost de<br />

asemeni examinată în mai multe cazuri<br />

sensibilitatea efectelor observate la inhibarea cu<br />

blocanţi specifici ai unor canale de potasiu.<br />

REZULTATE ŞI DISCUŢII<br />

In continuarea cercetărilor noastre asupra efectelor<br />

* Centrul pentru Studiul şi Terapia Durerii, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa”, Iaşi, România,<br />

Raport sprijinit prin grantul CNCSIS A-1222/2007-2008


vasculare non-genomice ale aldosteronului şi<br />

estradiolului (Serban şi col, 2006), am examinat<br />

efectul rapid al estradiolului şi aldosteronului<br />

asupra RED globale şi asupra componentei de tip<br />

EDHF, în cazul RED induse prin stimularea<br />

receptorilor muscarinici endoteliali în preparate<br />

vasculare precontractate prin stimularea alfa-1<br />

adrenoceptorilor miocitari. Subliniem faptul că se<br />

cunosc efectele vasodilatatoare rapide (nongenomice)<br />

ale acestor steroizi, fiind evidenţiată o<br />

componentă clară dependentă de eliberarea de NO<br />

din endoteliu. Cu toate acestea, efectul steroizilor<br />

asupra RED şi mecanismelor sale a fost destul de<br />

puţin studiat până acum.<br />

Am observat că aldosteronul potenţează RED,<br />

inclusiv pe baza amplificării componentei EDHF<br />

(Oprisa C, Serban IL, Mungiu OC, Branisteanu D,<br />

Serban DN. Aldosterone rapidly enhances<br />

endothelium-dependent relaxation of rat small<br />

mesenteric arteries via potentiation of both the NO<br />

and EDHF components. 10-th International<br />

Symposium on Mechanisms of Vasodilatation,<br />

Japan, June 2009), iar estradiolul facilitează RED,<br />

care devine mai puţin sensibilă la efectul inhibitor<br />

al blocării BKCa.<br />

Deşi există o varietate a efectelor observate (Skøtt<br />

şi col., 2006), în general acţiunea vasculară rapidă<br />

a aldosteronului (mediată de receptorul clasic<br />

pentru mineralocorticoizi) se traduce prin<br />

atenuarea efectului agenţilor vasoconstrictori,<br />

datorită activări eNOS pe calea: proteina de şoc<br />

termic 90 (HSP90), fosfatidil-inozitol-3-kinaza,<br />

(PI3K), protein kinaza B (PKB); precum şi prin<br />

potenţarea vasoconstricţiei în absenţa endoteliului,<br />

efecte comune cu cortizolul şi estradiolul (Gros şi<br />

col., 2007). In arteriolele aferente, la rozătoare şi la<br />

om, eliberarea de NO din endoteliu de către<br />

aldosteron (pe calea descrisă mai sus) maschează<br />

complet efectele vasoconstrictoare non-genomice<br />

ale aldosteronului şi inhibă puternic alte efecte<br />

vasoconstrictoare (Schmidt, 2008). In circulaţia<br />

brahială la om aldosteronul potenţează similar<br />

RED indusă de acetilcolină şi efectul NO exogen<br />

(Nietlispach şi col., 2008).<br />

In mod surprinzător, astfel de observaţii asupra<br />

arterelor mezenterice sau asupra arterelor de<br />

rezistenţă din alte teritorii decât cel renal şi brahial<br />

aparent lipseau, iar posibilitatea modulării EDHF<br />

de către aldosteron era complet ne-investigată.<br />

Astfel, sunt prioritare constatările noastre (op. cit.)<br />

că în arcada mezenterică de şobolan şi mai ales în<br />

ramurile sale de ordin I şi II, aldosteronul exercită<br />

următoarele efecte în fragmente vasculare cu<br />

endoteliu intact: induce contracţie dacă este<br />

inhibată NOS, inhibă în manieră NOS-dependentă<br />

contracţiile induse de fenilefrină şi de K<br />

extracelular crescut şi potenţează RED indusă de<br />

carbachol, atât prin stimularea NOS, cât şi prin<br />

amplificarea componentei EDHF evidenţiată în<br />

condiţiile inhibării NOS. Efectele apar în general<br />

la concentraţii mai mari decât cele fiziologice şi nu<br />

sunt marcante ca în cazul teritoriului renal<br />

(Schmidt, 2008), ci relativ asemănătoare cu cele<br />

din sectorul brahial uman (Nietlispach şi col.,<br />

2008).<br />

Efectele vasculare rapide non-genomice ale<br />

estradiolului sunt ceva mai intens studiate, mai ales<br />

datorită interesului pentru terapia de substituţie<br />

hormonală. Progresul atins privind mecanismul<br />

activării de către estradiol a eNOS este remarcabil<br />

(Kim şi col., 2008), descriindu-se forma trunchiată<br />

ER-46 a receptorului estrogenic alfa, înt-un<br />

ansamblu caveolar ce cuprinde c-Src, PI3K, Akt şi<br />

eNOS şi permite funcţionarea cascadei c-<br />

Src/PI3K/Akt pentru activarea eNOS, dar<br />

numeroase alte căi de semnalizare pot fi modulate<br />

rapid de steroizi, incluzând MAPK, GPCR, diverse<br />

canale ionice (Simoncini şi col., 2004). In arteriole<br />

din muşchiul scheletic efectul relaxant endoteliodependent<br />

indus de estradiol este practic mediat de<br />

NO (Smolders şi col., 2004). In unele preparate,<br />

cum ar fi artera carotidă de iepure izolată (Salom şi<br />

col., 2002), efectul relaxant al estradiolului este<br />

complet independent de endoteliu. Se ştie că<br />

începând cu domeniul micromolar estradiolul<br />

relaxează atrerele mezenterice de rezistenţă de<br />

şobolan precontractate, dar efectul s-a dovedit<br />

NOS şi COX independent (Shaw şi col., 2000). In<br />

contextul de mai sus, am obţinut date originale<br />

care arată (fig.2) că în artere mezenterice de<br />

şobolan estradiolul este capabil, chiar dacă nu<br />

produce RED, să potenţeze RED indusă de<br />

carbacol, care devine mai puţin sensibilă la<br />

inhibarea BKCa. In condiţiile în care raportul<br />

dintre compnentele mediate de EDHF şi NO nu<br />

pare să fie modificat, motivul pentru care<br />

implicarea BKCa este diminuată şi mecanismul de<br />

potenţare a RED rămân să fie investigate; datele<br />

preliminare indică o eliberare crescută de NO şi o<br />

hiperpolarizare diminuată.<br />

215


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Coleman HA, Tare M, et al. (2004) Clin Exp Pharmacol<br />

Physiol 31(9):641-9.<br />

2. De Wit C, Wölfle SE (2007) Curr Pharm Biotechnol<br />

8(1):11-25.<br />

3. Gros R, Ding Q, Armstrong et al. (2007) Am J Physiol<br />

292(2):C788-94.<br />

4. Hilgers RH, Todd J Jr, Webb RC (2006) Am J Physiol<br />

291(1):H216-22.<br />

5. Kim KH, Moriarty K, Bender JR (2008) Steroids 73(9-<br />

10):864-9.<br />

6. McNeish AJ, Sandow SL, et al. (2006) Stroke 37(5):1277-<br />

82.<br />

7. Nietlispach F, Julius B, et al. (2007) Hypertension<br />

50(1):82-8.<br />

8. Parkington HC, Tare M, Coleman HA (2008) Circ Res<br />

102(10):1148-50<br />

9. Segal SS (2005) Microcirculation 12(1):33-45.<br />

216<br />

10. Salom JB, Burguete MC, et al. (2002) Steroids 67(5):339-<br />

46.<br />

11. Schmidt BM (2008) Steroids 73(9-10):961-5.<br />

12. Serban DN, Bild W, et al. (2006) Hypertension 48(4):772.<br />

13. Serban DN, Serban IL, Oprisa C (2006) J Muscle Res Cell<br />

Motil 26(1):71.<br />

14. Shaw L, Taggart MJ, Austin C (2000) Br J Pharmacol<br />

129(3):555-65.<br />

15. Simoncini T, Mannella P, et al. (2004) Steroids 69(8-<br />

9):537-42.<br />

16. Skøtt O, Uhrenholt TR et al. (2006) Pharmacol Ther<br />

111(2):495-507<br />

17. Smolders RG, Sipkema P, et al. (2004) Menopause<br />

11(1):98-103.<br />

18. Takaki A, Morikawa K, et al. (2008) J Exp Med<br />

205(9):2053-63<br />

19. Villar IC, Panayiotou CM, et al. (2007) Cardiovasc Res<br />

74(3):515-25.


STUDII DE MODELARE MOLECULARĂ A FOSFOPROTEINELOR<br />

IMPLICATE IN FIZIOLOGIA MINERALIZĂRII DENTINARE<br />

Neamţu A. 1 , Petreuş T. 2 , Mungiu O.C. 3 , Monica Neamţu 4<br />

INTRODUCERE<br />

Biomineralizarea, formarea biogenica a<br />

depozitelor minerale, este unul dintre cele mai<br />

raspandite procese din natura. (Lowenstam, 1989).<br />

Procesul de biomineralizare implica mecanisme ce<br />

controleaza în principal locul si rata de formare a<br />

hidroxiapatitei.<br />

Componenta organică (matricea organică) a<br />

dentinei este secretată de odontoblaste în jurul<br />

zonei adiacente epiteliului intern adamantin,<br />

proces care odată declanşat are loc pînă la<br />

închiderea suprafeţei viitoarei coroane dentare şi<br />

conţine proteine, lipide şi glucide.<br />

Elementul structural principal al matricei organice<br />

este proteina colagenică (mai ales colagen de tip I<br />

şi III) la care se asociază şi cantităţi mici de<br />

proteine necolagenice: fosfoproteine,<br />

glicoproteine, proteoglicani, protein-γcarboxiglutamat.<br />

Aceste proteine sunt secretate de odontoblaste<br />

chiar înainte de sosirea frontului de mineralizare şi<br />

sunt considerate esenţiale pentru mecanismele<br />

biochimice premergătoare mineralizării dentinei.<br />

Componenta majoră din acest grup sunt<br />

fosfoproteinele dintre care fracţia fosfoforină<br />

dentinică (DPP – fosfoproteină înalt fosforilată)<br />

reprezintă mai mult de 50% din macromoleculele<br />

non colagenice ale dentinei, fracţie care lipseşte<br />

din structura osului, ceea ce constituie una din<br />

diferenţele importante dintre os şi dentină.<br />

DPP ca şi alte macromolecule necolagenice sunt<br />

sintetizate în corpul celular al odontoblastelor în<br />

vederea formării matricii predentinare<br />

(nemineralizate) de unde sunt transferate şi<br />

secretate spre interfaţa frontului de mineralizare (în<br />

predentină) chiar în aria unde este iniţiată<br />

mineralizarea (Rahima, 1988; Linde, 1993).<br />

DPP are 2 liganzi (Ca 2+ şi Ca1,5PO4) şi împreună<br />

cu sialoproteina, fosfolipide şi posibil<br />

proteoglicani acţionează concurenţial la interfaţa<br />

frontului de mineralizare ca centri de nucleaţie<br />

inducînd formarea hidroxiapatitei în jurul lor.<br />

Moleculele enumerate se leagă la suprafaţa fibrelor<br />

de colagen crescînd astfel capacitatea acestor fibre<br />

de a cupla ionii de calciu şi implicit mineralizarea<br />

dentinei (Boskey, 1990).<br />

Studii experimentale au evidenţiat faptul că ionii<br />

de Ca 2+ legaţi puternic de proteinele matriceale<br />

sunt o dovadă solidă privind rolul inductor avut de<br />

acestea în formarea structurilor mineralizate.<br />

Inducerea formării de cristale de hidroxiapatită din<br />

soluţii cu concentraţii fiziologice fosfocalcice în<br />

prezenţa DPP are loc chiar la concentraţii joase a<br />

acesteia în condiţiile imobilizării DPP pe un suport<br />

stabil (de exemplu colagenul) (Lussi, 1993).<br />

Date experimentale recente obţinute de noi tind să<br />

indice că fosfoforina din frontul de mineralizare<br />

dentar este capabilă să formeze o structură de tip<br />

reticulat ca tipar pentru procesul de nucleaţie şi de<br />

creştere a cristalului de hidroxiapatită .<br />

Datorita caracterului sau puternic anionic,<br />

fosforina are rolul de a lega atomii de Ca de<br />

matricea predentinara. Se presupune ca in timpul<br />

legarii cationilor de Ca, proteina sufera o puternica<br />

modificare conformationala, cu predominanta de<br />

tip beta-foaie pliata, ce prezinta o mare afinitate<br />

pentru hidroxiapatita.<br />

Fosforina favorizeaza cresterea cristalelor de<br />

hidroxiapatita prin stabilizarea nucleilor acesteia (5<br />

– 60 µg/l) fara formarea de precursor dar si prin<br />

determinarea formei, marimii, orientarii si<br />

depunerilor de nuclei.<br />

In concentratii mai mari (peste 60 µg/l pana la 500<br />

µg/l) fosforina inhiba nucleatia secundara a<br />

1 Disciplina de Fiziologie, Facultatea de Medicină Dentară, UMF „Gr. T. Popa” Iaşi, 2 Disciplina de Biologie Celulară şi<br />

Moleculară, Facultatea de Medicină, UMF „Gr. T. Popa”, Iaşi, 3 Disciplina de Farmacologie şi Algeziologie, Facultatea<br />

de Medicină, UMF „Gr. T. Popa”, Iaşi, 4 Disciplina de Biologie Celulară şi Moleculară, Facultatea de Medicină Dentară,<br />

UMF „Gr. T. Popa”, Iaşi<br />

217


hidroxiapatitei, ducand la oprirea dezvoltarii<br />

cristalelor de hidroxiapatita (aparitia<br />

Odontogenesis imperfecta).<br />

Dificultatea obţinerii pe cale experimentală a<br />

structurilor tridimensionale ale proteinelor<br />

fosforilate dublata de inexistenţa in bazele de date<br />

structurale a unor modele pentru DPP şi eşecul<br />

identificării unor structuri/secvenţe template pentru<br />

DPP face ca simularile de modelare moleculară sa<br />

se constituie ca o importanta metodă de studiu în<br />

biologia moleculară a acestei clase de<br />

fosfoproteine.<br />

SCOPUL STUDIULUI de modelare moleculară a<br />

fost acela de a obţine prin simulare unele date<br />

privitoare la modul de împachetare a capătului Cterminal<br />

al DPP ( Fosforina Dentinara) pornind de<br />

la secvenţa de aminoacizi (structură primară) pe<br />

care acest domeniu proteic îl conţine.<br />

MATERIAL ŞI METODĂ<br />

Metoda simulărilor de Dinamică Moleculară (MD)<br />

constă în reproducerea comportamentului unui<br />

sistem molecular sau supra-macromolecular prin<br />

integrarea ecuaţiilor clasice de mişcare ale fiecărei<br />

particule componente considerînd că acestea se<br />

află sub influenţa cîmpurilor de forţe intramoleculare,<br />

inter-moleculare şi externe.<br />

Simulările s-au efectuat conform următorului<br />

protocol:<br />

În urma analizei bazelor de date ce conţin<br />

structuri primare s-a extras secvenţa<br />

aminoacidică a DPP<br />

Construirea unui lanţ de 90 aminoacizi cu<br />

secventa:<br />

DSS DSS DSS DSS DSS DSS DSS DSS DSS<br />

DSS DSS DSS DSS………… DSS DSS DSS, care<br />

a reprezentat sistemul studiat. Iniţial el a fost supus<br />

unei simulări de scurtă durată pentru echilibrarea<br />

conformaţiei sale<br />

Pentru simulările propriu-zise s-a utilizat<br />

metoda Replicilor Interschimbabile (Replica<br />

Exchange Molecular Dynamics – REMD).<br />

În cadrul acestei metode s-au folosit 25 de<br />

replici identice ale lanţului polipeptidic<br />

modelat, fiecare fiind menţinută la o<br />

temperatură diferită (dar constatntă)<br />

cuprinsă între 270 – 815 K. La momente<br />

prestabilite de timp replicile cu demperaturi<br />

adiacente au fost schimbate între ele. Acest<br />

procedeu accelerează substanţial procesul de<br />

împachetare proteică (Sugita, 1999). Timpul<br />

de simulare al fiecăreia din cele 25 de<br />

replicia fost de 60ns.<br />

Simulările au fost efectuate în Laboratorul<br />

de Modelare Moleculară din cadrul<br />

Centrului de Studiu şi Terapie a Durerii Iaşi<br />

(CSTD), pe un Cluster de servere special<br />

conceput pentru Calcul Paralel de Înaltă<br />

Performanţa - 64 nuclee de calcul (Dell<br />

PowerEdge 1950), interconectare de mare<br />

218<br />

viteză – Infiniband SDR, sistem de operare<br />

RedHat Enterprise Linux 5.0, Software de<br />

modelare – GROMACS 4.03 (University of<br />

Groningen, Netherlands); analiza<br />

rezultatelor s-a efectuat pe o staţie grafică<br />

Dell Precision 690, 2xQuadCore, 8GB Ram,<br />

Nvidia Quadro FX 4600.<br />

REZULTATE ŞI DISCUŢII<br />

In fig. 1 sunt reprezentate conformaţiile iniţială<br />

(A)(de la care a pornit simularea) şi finală<br />

(B)(rezultată în urma procesul de simulare a<br />

împachetării) pentru replica #3, aflată la<br />

temperatura de 25°<br />

Se observă din analiza acestor conformaţii faptul<br />

ca lanţul polipeptidic simulat porneşte dintr-o<br />

conformaţie de ghem haotic, pentru ca în final<br />

după 60ns de simulare să adopte o structură bine<br />

determinată. Se remarcă astfel două aspecte legate<br />

de conformaţia finală şi anume:<br />

(a) conformaţia finală este de tip liniar extins: acest<br />

fapt demonstrează că structura secundară a<br />

succesiunii de tip …DSS-DSS… ar fi favorabila<br />

tipului foiţă pliată β. Nu este exclusă însă şi<br />

posibilitatea ca lanţul C-terminal să adopte o<br />

conformaţie extinsă „fibrilară” în soluţie de-a<br />

lungul căreia să se găsească centrele proceselor de<br />

nucleaţie. Această ipoteză poate fi susţinută în<br />

principal de gradul înalt de fosforilare în stare<br />

fiziologică a DPP, dar şi de periodicitatea înaltă a<br />

structurii primare şi de dificultăţile de cristalizare;<br />

(b) existenţa unei auto-reticulări a lanţului<br />

polipeptidic cu imaginile sale periodice, fapt ce<br />

duce la „încovoierea” conformaţiei liniare extinse<br />

a lanţului: fenomenul se datorează capătului Nterminal<br />

(gruparea NH 3+ intermediul căruia are are<br />

loc reticularea) care în modelul prezentat e liber<br />

dar care in DPP este legat la domeniul de cuplare<br />

cu colagenul de tip I. Prin urmare această<br />

reticulare reprezintă doar un artefact al metodei<br />

utilizate (luarea în considerare doar a domeniului<br />

C-terminal al DPP).<br />

CONCLUZII<br />

Fosfoproteinele joaca un rol important in<br />

procesul de biomineralizare a dentinei prin<br />

initierea depozitelor minerale cît şi prin<br />

reglarea marimii si direcţiei de formare a<br />

cristalelor de dentina.<br />

Structura DPP este foarte putin cunoscuta<br />

ceea ce a reprezentat motivatia alegerii<br />

subiectului de studiu<br />

Rezultatele simularilor efectuate asupra<br />

domeniului C-terminal al DPP indică faptul<br />

ca lanţul polipeptidic simulat porneşte dintro<br />

conformaţie de ghem haotic, pentru ca în<br />

final după 60ns de simulare să adopte o<br />

structură bine determinată de tip extins,<br />

avind cel mai probabil rolul de centru de<br />

nucleaţie pentru formarea hidroxiapatitei.


BIBLIOGRAFIE<br />

1. Boskey AL, Mareska M, Doty S, Sabsay B, Veis A (1990)<br />

– Concentration-dependent effects of dentine phosphoryn<br />

in the regulation of in vitro hydroxyapatite formation and<br />

growth, Bone Mineral, 11:55-65.<br />

2. Linde A (1984) - Noncollagenous proteins and<br />

proteoglycans in dentinogenesis; in Linde A (ed): Dentin<br />

and Dentinogenesis. Boca Raton, CRC Press, vol II.<br />

3. Linde A (1993) – Dentinogenesis – Critcial reviews in Oral<br />

Biology and Medicine, 4(5):679-728.<br />

4. Lowenstam HA, Weiner S. (1989) – On biomineralization,<br />

Oxford University Press.<br />

5. Rahima M, Tsay TG, Andujar M, Veis A. (1988) -<br />

Localization of phosphoryn in rat incisor dentine using in<br />

immunocytochemical techniques, J. Histochem.<br />

Cytochem., 36:153-157.<br />

6. Sugita Y. and Okamoto Y. (1999) - Chem. Phys. Lett.<br />

314:141-151.<br />

219


PRELIMINARY DATA REGARDING THE ANALGESICS'<br />

CONSUMPTION IN THE ST. SPIRIDON UNIVERSITY HOSPITAL<br />

220<br />

Irina M. Jaba 1 , Camelia Bogdanici 2 , Magda Lozneanu 2 , Bogdan Tamba 1 , Elena<br />

Albu 1 , Ostin C. Mungiu 1<br />

Abstract. This study retrospectively reviewed<br />

the prescription opioid and nonopioid analgesics in the<br />

“Sf. Spiridon” teaching hospital. The study was<br />

conducted to compare and contrast results over three<br />

years (2006-2008), in order to determine whether any<br />

changes have occurred in analgesic administration.<br />

Morphine use is very low and does not reflect the<br />

implementation of the new opioid law.<br />

In three years period followed, between the<br />

opioid analgesics, tramadol was the most frequently<br />

used for modetare pain, while fentanyl peaked for severe<br />

pain. In the case of these two opioid analgesics, a slight<br />

increase in the amounts used was observed in 2007 (the<br />

year the new opioid law became functional) ,when<br />

compared with 2006. Yet, as for morphine, the increase<br />

is not highly significant, mostly due to the catastrophic<br />

view physicians have over opioid prescription.<br />

No significant change marked the consumption<br />

of nonopioid analgesics in the three year period.<br />

Metamizole under the commercial designation of<br />

Algocamin is by far the most widely used nonopioid<br />

analgesic regardless of the side effects it implies. This is<br />

due mostly to its very convenient pricing. COX 2<br />

selective inhibitors are very lowly used (only parecoxib).<br />

The reduced number of nonopioid analgesics registered<br />

in the hospital use (three generic names) is suggestive<br />

for the fact that patients are buying their own nonopioid<br />

analgesic medication outside the hospital.<br />

This study has serious public health implications<br />

and illustrates the barriers that have to overcome to<br />

ensure a proper pain management in our hospitals.<br />

1 Disciplina de Farmacologie-Algeziologie, UMF “Gr. T. Popa” Iasi, 2 Spitalul Universitar “Sf. Spiridon” Iasi


NEW PERSPECTIVES IN ANTI-INFLAMMATORY THERAPY:<br />

LOX/COX DUAL INHIBITORS<br />

Bogdan Tamba 1 , Elena Albu 1 , Delia Bulea 2 , Irina Jaba 1 , Ostin C. Mungiu 1<br />

Abstract.<br />

NEW PERSPECTIVES IN ANTI-<br />

INFLAMMATORY THERAPY – LOX/COX DUAL<br />

INHIBITORS<br />

The potential for gastrointestinal (GI), renal and<br />

cardiovascular adverse effects with current analgesic and<br />

anti-inflammatory treatment options has created a need<br />

for better-tolerated, but still efficacious therapies.<br />

There is a growing body of evidence that the<br />

complex pathway of arachidonic acid metabolism in<br />

inflammation involves a variety of mediators other than<br />

the COX, all of which have a role in the overall process.<br />

Leucotrienes, which are the second main family of<br />

arachidonic acid derivatives, are synthesized from the<br />

activity of 5-lipoxygenase (5-LOX) and have amajor<br />

role in the inflammatory process.<br />

The newest hope in anti-inflammatory<br />

medication are the dual inhibitors that block both<br />

cyclooxygenase (COX) and lipoxygenase (LOX)<br />

metabolic pathways of arachidonic acid, which are<br />

expected to possess clinical advantages over the<br />

selective inhibitors of COX enzyme.<br />

Key words: cyclooxygenase (COX),<br />

lipoxygenase (LOX), nonsteroidal anti-inflammatory<br />

drugs (NSAIDs), dual acting anti-inflammatory drugs<br />

1 Disciplina de Farmacologie-Algeziologie, UMF “Gr. T. Popa” Iasi, 2 Disciplina de Farmacologie şi Farmacie clinică,<br />

UMF “Gr. T. Popa” Iasi<br />

221


A.<br />

Ailioaie, C. 42, 113, 155, 158,<br />

164,<br />

Ailioaie, Laura Marinela 42, 155, 158,<br />

Albu, Elena 191, 220, 221,<br />

Alexoaie, Monica 113, 188,<br />

Anca A.L. 171,<br />

Anton I. 140,<br />

Anton, D. 120,<br />

Aparaschivei B. 127,<br />

Ariesan M.A. 171,<br />

Azoicăi, Doina 123,<br />

B.<br />

Bahnea R. 136,<br />

Barac, B.G. 17, 62,<br />

Barac, S. 62,<br />

Barbacariu L. 152,<br />

Bejan, Elena 48,<br />

Bild W. 208,<br />

Bild-Năstasă, Veronica 138,<br />

Birţ, Mircea 24,<br />

Bogdanici C. 220,<br />

Bozomitu L. 120,<br />

Brezeanu R. 176,<br />

Bulea D. 138, 221,<br />

Burlacu M. 120,<br />

Burlea M. 93, 99, 117, 150,<br />

184,<br />

C.<br />

Calinescu A. 158,<br />

Calman, Malin 22<br />

Cardei E. 120, 147,<br />

Carlan M. 107,<br />

Carpinschi, Florina 209,<br />

Caruntu M. 152,<br />

Catana C. 65, 182,<br />

Cebzan C. C. 135,<br />

Cernescu I. 107,<br />

Cheveresan A. 17,<br />

Chiran, D. A. 42, 155, 158,<br />

Ciobanu, C. 77,<br />

Ciomaga I.M. 117,<br />

Cioroiu B. 80,<br />

Clement D. 59,<br />

Cojocaru A. 176,<br />

Cojocaru, E. Maria 139,<br />

Cojocaru, Elena Luiza 73,<br />

Cojocaru, Victor 73,<br />

Colţa, M. 188,<br />

Coman, O. Andreea 126,<br />

Constantinescu, Richard 4,<br />

Corciova, Andreia 80, 197,<br />

222<br />

Index alfabetic al autorilor<br />

Cosmescu A. 152,<br />

Cotrutz C.E. 211,<br />

Covic, C. Adrian 208,<br />

Cristea, Victor 12, 182,<br />

Cristian M. 107,<br />

D.<br />

Dascalescu D. 127,<br />

Diaconescu, M. Victor 84, 127,<br />

Diaconu, G. 93, 147, 150,<br />

Dima-Cozma, Corina 136,<br />

Dimitriu A.G. 103,<br />

Dinu C. 161,<br />

Dragu Mazalu A. 138,<br />

Dumitraşcu, L.Dan 24,<br />

Dumitraşcu, V. 17, 62, 68, 179,<br />

F.<br />

Fantanaru M. 77,<br />

Felea, D. 152,<br />

Filioreanu A. 211,<br />

Filip, Cristiana 191,<br />

Filipov, Ustinia 142,<br />

Frasin M. 164,<br />

Fulga, Ion 126,<br />

G.<br />

Georgescu C.C. 23,<br />

Gheorghiţă, Nastasia 191, 201,<br />

Ghimpu S. 120,<br />

Ghita I. 126,<br />

Giju S. 179,<br />

Goşa D. 24,<br />

Gotia, G. Dan 167,<br />

Goţia, Stela 48, 107, 110, 113,<br />

164, 188,<br />

Gradinaru A. 34, 132, 138,<br />

Grecu D. 68, 179,<br />

Grigore B. 38,<br />

Grigore I. 93, 147, 150,<br />

H.<br />

Hagiu, B.A. 77,<br />

Hertzog D. 23,<br />

Hurjiu I. 201,<br />

Hurjui L. 201, 214,<br />

I.<br />

Ilisei, D 136,<br />

Ionescu, A. 80,<br />

Ioniuc I. 48, 51, 113, 164,<br />

188,<br />

Iordache C. 96, 144,<br />

Ivanescu B. 80, 197,<br />

J.<br />

Jaba, Irina M. 123, 191, 220,<br />

221,


Jerca L. 191,<br />

Junie M. 12,<br />

K.<br />

Krausz, L.T. 12, 24, 65,<br />

L.<br />

Lazăr, Doina 197,<br />

Lazăr, Mihai I. 80, 197,<br />

Leon, Maria-Magdalena 136,<br />

Lozneanu M. 220,<br />

Luca A. 96, 144,<br />

Luca C.C. 171,<br />

Luca V. 201,<br />

M.<br />

Major Z. 65,<br />

Mandric C. 103,<br />

Mares M. 41,<br />

Marian G. 71,<br />

Marinca A. 140,<br />

Marinca, Mihai 29, 54, 140,<br />

Matusz, A.A. 17, 62, 68, 179,<br />

Melinte A. 42,<br />

Mihaila D. 77, 120,<br />

Miklosik I. 11,<br />

Miron, Ingrid 56, 99, 103,<br />

Miron, Lucian 29, 53, 140,<br />

Mitu F. 136,<br />

Moisa S.M. 56, 96, 99, 144,<br />

184,<br />

Moldoveanu A.V. 171,<br />

Monea, Mărioara 11, 176,<br />

Moraru D. 120,<br />

Moraru, Evelina 42, 45, 113, 155,<br />

158, 164,<br />

Moşneguţu, Mihaela 71,<br />

Mungiu, Ostin C. 4, 34, 71, 73, 77,<br />

123, 132, 140,<br />

155, 191, 204,<br />

209, 214, 217,<br />

220, 221,<br />

Murgu, Alina 107, 164,<br />

N.<br />

Neamţu, Andrei 204, 217,<br />

Neamţu, M. 204, 211, 217,<br />

Negru, Adriana 34, 132, 191,<br />

Negulescu, C. 38,<br />

Novac O. 152,<br />

O.<br />

Oprisan B. 194,<br />

Oprişa, Cristina 214,<br />

P.<br />

Palaghita-Banias L. 24, 65,<br />

Panainte C.V. 171,<br />

Patras X. 41,<br />

Patrulea S. 127,<br />

Pavelescu, D.G. Mircea 87, 138,<br />

Petrache G. 87,<br />

Petrescu C. I. 135,<br />

Petreus T. 204, 217,<br />

Petroaie A. 152,<br />

Plesca D. 209,<br />

Popescu F. 23,<br />

Popescu S. 140,<br />

R.<br />

Rugina, Aurica 51, 164,<br />

Russu G. 48, 167,<br />

Russu R. 167,<br />

Rusu M. C. 135,<br />

Rusu T. 164,<br />

S. Ş.<br />

Schiotis R. 24, 182,<br />

Segărceanu, Ana 126,<br />

Sisu A. M. 135,<br />

Slanina A.M. 152,<br />

Stoica O. 7,<br />

Sunguru A. 138,<br />

Şandor, Cosmina 12, 182,<br />

Şandor, Vlaicu 12, 24, 65, 171,<br />

182,<br />

Şerban, Dragomir N. 110, 123, 201,<br />

208, 214,<br />

Şerban, Lăcrămioara Ionela 201, 208, 214,<br />

T.<br />

Tamba, Bogdan Ionel 73, 123, 220, 221,<br />

Tarau L. 21<br />

Tica A.A. 23,<br />

Tica O.S. 23,<br />

Tilici E. 126,<br />

Trandafir L. 93, 120, 147, 150,<br />

Trimbitas S. 171,<br />

Tucaliuc, D. 110,<br />

Tucaliuc, Simona 110,<br />

Tura, V. 77,<br />

U.<br />

Ungureanu G. 7,<br />

V.<br />

Vlad D.C. 17, 62, 68, 179,<br />

Vulpoi C. 7,<br />

Z.<br />

Zamoşteanu, Mina 191,<br />

Zbancioc A.M. 197,<br />

223


224


225


226

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!