Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale AID Alba Iulia - Cjalba

mă laud că am reușit să îmi termin liceul și să mă mândresc și eu acuma că am și eu BAC‐ul –
ce mi‐am dorit dintotdeauna! Le spun copiilor: uitați‐vă la mine, dacă n‐am învățat când a
trebuit, am învățat acuma. Vreți să ajungeți și voi ca mine sau să învățați acuma?”
Chiar dacă și în prezent motivațiile pentru a nu trimite copiii la școală sunt expuse la
fiecare întâlnire cu mediatorul școlar (lipsa de încălțăminte, lipsa banilor pentru mâncare),
acesta resimte o schimbare de atitudine, demonstrată prin efortul părinților de a‐și ține copiii la
școală: „Ce mă bucură pe mine e ca sunt deschiși romii mei!”. Mediatorul școlar mai identifică o
tendință de plafonare a familiilor rome cu privire la viitorul copiilor lor, pornind din start de la
ideea că: “Lasă că și așa nu se face doctor, lasă că și așa nu se face profesor... De ce nu suntem
în stare să acceptăm că și noi putem face ceva, și noi putem avea o meserie”.
Ocuparea
„De la lipsa unui loc de muncă decurg majoritatea problemelor”.
Persoanele rome care au avut un loc de muncă stabil cu carte de muncă au mai degrabă studii
gimnaziale sau liceale (de exemplu o experiență de muncă de 20 de ani pe cartea de muncă și
nivel gimnazial de studii): „Foarte mulți romi care au școală cât de cât lucrează. Îndeosebi în
ateliere cu capital străin. Dar sunt și mulți șomeri, datorită crizei în special”.
Chiar și așa, criza economică a dus la disponibilizări în mai multe întreprinderi, iar după
perioada de șomaj au rămas, ca multe alte persoane, fără alte perspective de angajare. Alte
locuri de muncă cer mai multe clase sau experiență în domeniu și posibilitățile pentru munca de
zilier s‐a redus la rândul ei în ultimii ani: “Am încercat să lucrez, dar nu mă bagă nimeni la lucru.
Noi ăștia necăjiți cu copii ar trebui să avem unde lucra. Nu am pretenții. Oriunde m‐aș angaja. Și
om de serviciu. Am vrea să avem și noi un trai decent. Nu aș vrea să mă umplu de aur”.
Femeile rome par să întâmpine o dificultate de înțelegere a mecanismelor pieții
competitive de muncă într‐o mai mare măsură față de bărbați, care au o experiență mai vastă
în câmpul muncii. Unele cazuri de discriminare menționate în eventualitatea angajării prezintă
de fapt și alte posibile surse decât etnia, spre exemplu lipsa studiilor, a calificării sau experienței
pentru locul de muncă respectiv: “Din moment ce nu au o școală, la angajare sunt cu atât mai
dezavantajate. Pot să fie oricât de bun muncitor, dar dacă nu știu să completez nici fișa de la
angajare”.
Populația romă este conștientă de nesiguranța unui loc de muncă chiar și pentru cei cu
studii și diplome și are inclusiv o nostalgie pentru siguranța unui loc de muncă, cum era în
perioada comunistă: „Eu am 48 de ani și 31 de ani vechime în muncă. Nu îmi fac probleme că
mor de foame. Dar tineretul nu are experiență. Nu se pricep la nimic dar nu au aceeași
posibilitate să își facă o vechime, fie că este vorba de romi sau români”.
Principalele surse de venit în gospodăriile de romi care nu au nici un membru angajat pe
piața forței muncii sunt venitul minim garantat (VMG) și alocațiile copiilor. La acestea se
adaugă, după caz, pensiile persoanelor vârstnice din gospodărie sau veniturile sporadice
obținute în urma muncii de zilier. Romii ar prefera însă siguranța și beneficiile salariale a unui
loc de muncă față de prestarea unor ore de muncă în folosul comunității pentru a primi VMG.
De asemenea, în special cei care au lucrat cu carte de muncă și au fost disponibilizați resimt
îngrijorări datorită faptului că primind VMG, nu acumulează vechime în cartea de muncă.
Romii văd o corelație între veniturile reduse și starea de sănătate. Un exemplu elocvent
este perioada de iarnă, în care sunt vulnerabili bolilor datorită condițiilor climatice și a
condițiilor slabe de locuit. Alte exemple includ boli netratate, medicație necumpărată din lipsa
banilor sau operații amânate: „N‐am avut bani să mă duc cu fetița în Cluj, are probleme cu
inima”.
45