MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
BULETINUL POMPIERILOR
Nr. 1 (19) – 2009
Editura Ministerului Administraţiei şi internelor
– 2009 –
1

Publicaţie editată de:
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
Bucureşti, ROMÂNIA
Fondat în anul 1955, Apare semestrial
ISSN 1222-1352
Nr. 1(19) – 2009
COLEGIUL DE REDACŢIE:
Preşedinte: General-locotenent Vladimir SECARĂ
Editor coordonator: General de brigadă dr. Constantin ZAMFIR
Redactor şef: Colonel Valentin UBAN
Secretar responsabil de redacţie: Locotenent-colonel drd. ing. Cristian DAMIAN
Traduceri: Ec. Valentin Th. MARINESCU
© Copyright: I.G.S.U.
® Drepturile asupra materialelor publicate aparţin autorilor
Materialele pentru publicare în numerele viitoare pot fi trimise la adresele de mail din pag.
web: www.revista.pompieri.go.ro/altepublicatii
Redactare: Carmen TUDORACHE, Carmen PREDA
Tehnoredactare: Dumitru VĂNUŢĂ
2

CUPRINS
SECŢIUNEA 1
Lucrări cu caracter profesional
1. Reglementarea juridică a procesului de prevenire a incendiilor în România – autor: colonel
drd. Stelian-Ioan RECHIŢEAN, inspector-şef, Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă
Ţara Bârsei al judeţului Braşov...................................................................................................... 5
2. Protecţia infrastructurilor critice prin prevenirea accidentelor tehnologice – autor:
locotenent-colonel ing. Ion VINTILĂ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta al
judeţului Mehedinţi....................................................................................................................... 70
3. Necesitatea realizării strategiilor de securitate pentru dezvoltarea socială durabilă
– autor: maior drd. ing. Orlando ŞCHIOPU, Centrul operaţional, Inspectoratul pentru Situaţii
de Urgenţă Dealu Spirii al Municipiului Bucureşti ...................................................................... 74
4. Prevenirea situaţiilor de urgenţă la monumente istorice – autor: locotenent-colonel drd.
ing. Dan-Aurel SIMIONESCU, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru
Situaţii de Urgenţă ........................................................................................................................ 80
5. Securitatea la incendiu a parcajelor subterane şi automatizate pentru autoturisme
– autor: locotenent-colonel ing. Daniel RADU, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă................................................................................................ 89
6. Informarea preventivă în domeniul apărării împotriva incendiilor în unităţi de învăţământ –
autori: locotenent-colonel drd. ing. Constanţa ENE, locotenent drd. ing. Victor-Mugur
GRAURE, Daniela-Adalgiza ANDRONESCU, chim. Dan-Valerian ANDRONESCU............ 120
7. Instalaţiile de semnalizarea incendiilor la hale de producţie complexe – autor: maior ing.
Virgil FĂLCUŢESCU, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Basarab I al judeţului
Dâmboviţa................................................................................................................................... 137
8. Modelarea şi simularea incendiilor de pădure – autor: locotenent-colonel drd. ing.
Constanţa ENE, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ....... 142
9. Rolul şi importanţa comandantului din perspectiva comunicării în situaţii de criză
– autor: colonel drd. Adrian FULEA, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale........................... 156
SECŢIUNEA 2
Lucrări cu caracter ştiinţific
10. Particularităţi ale combustiilor rapide în aparate – autor: conf. univ. dr. ing. Mihai Dianu,
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ...................................................... 159
3

11. Modelarea descompunerii termice şi a aprinderii materialelor solide – autori: locotenentcolonel
conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE; locotenent-colonel lector univ. dr. ing.
Garibald POPESCU, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri; conf.
univ. dr. ing. Eleonora DARIE, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti,
Facultatea de instalaţii............................................................................................................... 162
12. Evaluarea energiei electrostatice pentru dispersii de produse inflamabile. Riscul de
incendiu/explozie – autori: locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE;
locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU, Academia de Poliţie „Al.I.
Cuza”, Facultatea de Pompieri; conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE, Universitatea
Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de instalaţii........................................................ 171
13. Modelarea sistemelor de acţionare termo-hidraulică a clapetelor de evacuare a fumului cu
ajutorul funcţiilor de transfer – autori: locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel
DARIE; locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU, Academia de Poliţie
„Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri; conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE, Universitatea
Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de instalaţii........................................................ 178
14. Oxidul de carbon. Intoxicare, efecte, măsuri şi mod de protecţie – autor: colonel
Sighismund REMETEY, adjunctul inspectorului-şef, Inspectoratul pentru Situaţii de
Urgenţă Someş al judeţului Satu-Mare...................................................................................... 183
15. Aplicaţiile reţelelor de senzori inteligenţi wireless în diverse domenii de activitate –
autor: locotenent-colonel drd. ing. Cristian DAMIAN, Inspecţia de Prevenire,
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă...................................................................... 190
SECŢIUNEA 3
Varia
16. – Consideraţii şi interpretări asupra comportamentului piroman – autor: maior ing. Dan
MANCIULEA, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neron Lupaşcu al judeţului
Buzău ........................................................................................................................................ 198
17. Rezolvarea subiectelor la disciplina FIZICĂ date la concursul de admitere la Facultatea
de Pompieri, sesiunea iulie 2008 – autori: locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel
DARIE; locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU, Academia de Poliţie
„Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri........................................................................................ 207
18. În direct cu NASA. Lumea stranie a mecanicii cuantice – autor: prof. Alexandru
MIRONOV, secretar general al Comitetului Naţional Român pentru U.N.E.S.C.O................ 213
4

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A PROCESULUI DE PREVENIRE
A INCENDIILOR ÎN ROMÂNIA
Colonel drd. Stelian Ioan RECHIŢEAN, inspector-şef
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ţara Bârsei al judeţului Braşov
Abstract
The paper presents and comments a series of legal regulations concerning fire prevention process.
1. INTRODUCERE
Pe timpul utilizării construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice, concepţia privind
siguranţa la foc se întregeşte cu sistemul de norme, reguli, instrucţiuni, scheme şi
măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor specifice exploatării construcţiilor şi
instalaţiilor respective, vizând îndeosebi eliminarea sau diminuarea riscurilor şi
cauzelor potenţiale de incendiu, evacuarea utilizatorilor în condiţii de siguranţă,
limitarea dezvoltării şi propagării incendiilor, menţinerea capacităţii de acţiune a
serviciului de pompieri pentru stingerea operativă şi eficientă a eventualelor incendii
şi limitarea pagubelor.
Reglementarea juridică a procesului de prevenire a incendiilor trebuie
privită ca un concept global şi flexibil, format dintr-o serie continuă de secvenţe
adaptate permanent la situaţia concretă a obiectivului şi care trebuie să aibă în
vedere, printre altele, o serie de posibilităţi referitoare la:
• prevenirea incendiului;
• detecţia timpurie a focului (care să permită o intervenţie eficientă);
• încetinirea dezvoltării iniţiale;
• stingerea automată sau manuală;
• confinarea spaţială a incendiului (prin compartimentare sau alte
măsuri de protecţie pasivă);
• mutarea oamenilor în zone sigure.
Activitatea de prevenire a incendiilor trebuie să fie continuă şi periodică, să se
racordeze la noua situaţie din teren.
Prevenirea incendiilor este percepută astăzi ca o serie de şanse şi posibilităţi
care se oferă permanent celui care organizează aceste activităţi, structurate într-o
tactică flexibilă, cu abordare continuă – pe toată durata de viaţă a unei clădiri,
respectiv: proiectarea, execuţia, exploatarea, în special, de-a lungul întregii
perioade de timp în care un incendiu are loc.
Prezenta lucrare vrea să structureze şi un concept al managementului
prevenirii incendiilor, privit nu numai din perspectiva specialistului, ci mai ales
din interferenţa reglementărilor juridice raportate la necesităţile obiective ale
momentului.
5

6
2. SCURT ISTORIC
Despre primele organizări în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor există
date şi informaţii încă din Antichitate. La Roma şi în alte oraşe ale imperiului
funcţionau aşa-numitele cohorte de vigiles însărcinate cu supravegherea modului în
care era folosit focul, dar şi cu intervenţia în caz de incendiu. Evul Mediu, cu cetăţile
şi oraşele sale aglomerate, nesistematizate, cu majoritatea clădirilor construite din
lemn, a consacrat formula echipelor de intervenţie puse la dispoziţie de bresle, care
acţionau la chemarea mai-marilor oraşelor, cu mijloace de stingere specifice
profesiei: găleţi şi butoaie (sacale) pentru apă, pompe manuale, topoare şi alte
mijloace de dezvelit şi demolat, scări etc.
Epoca modernă inaugurată de prima revoluţie industrială, care a făcut posibilă
trecerea de la producţia manufacturieră la cea de masă, industrială, generată de
apariţia maşinilor şi mecanismelor acţionate de abur, a permis dezvoltarea
comunităţilor umane, creşterea în dimensiune a oraşelor, apariţia unor noi pericole de
incendiu. Acestea sunt argumentele care au condus la apariţia serviciilor de apărare
împotriva incendiilor, alcătuite din oameni plătiţi şi pregătiţi permanent să facă faţă
pericolelor. Asemenea organizări aflate sub autoritatea organelor administrative ale
marilor oraşe din Muntenia şi Moldova, în principal, la Iaşi şi la Bucureşti, dar şi din
Transilvania, au apărut încă din secolele XVII – XVIII. Însă eficienţa respectivelor
servicii era mult diminuată fie datorită slabei organizări şi motivaţii pentru pregătire
şi intervenţie, fie datorită slabei dotări şi inexistenţei unor reglementări clare în
domeniul prevenirii incendiilor (mai ales în Muntenia şi Moldova, întrucât în
Transilvania erau valabile reglementările impuse de Cancelaria de la Viena).
Un motiv dintre cele mai serioase pentru organizarea temeinică a apărării
împotriva incendiilor l-a constituit declanşarea, din neglijenţă ori provocate de trupele
de ocupaţie pe timpul deselor războaie ruso-austro-turce, a unor mari incendii care au
distrus aproape în întregime multe din oraşele ţării, dezastre în faţa cărora
comunităţile umane asistau neputincioase. Pacea de la Adrianopole din anul 1829,
încheiată în urma războiului ruso-turc, consfinţea, prin prevederile sale, obţinerea
unei relative autonomii a Ţărilor Române faţă de Imperiul Otoman şi intrarea lor sub
protectorat rusesc. Consecvent politicii sale în atitudinea faţă de români, Imperiul
Ţarist nutrea speranţa înglobării treptate a acestora (începutul îl făcuse cu Basarabia,
la 1812), înglobare pe care evenimentele istorice ulterioare nu au mai permis-o.
Paradoxal însă, măsurile luate de administraţia rusă în cele două Principate –
Muntenia şi Moldova – vor pregăti terenul pentru emanciparea acestora, chiar dacă
nu s-a dorit acest lucru decât, în parte, şi în raport cu turcii.
Printre înnoirile impuse în Regulamentul Organic, înfiinţarea primelor nuclee
ale armatei naţionale s-a remarcat ca una dintre cele mai importante. Această
realizare a constituit suportul cel mai temeinic pentru apariţia armei pompierilor.
Eşecul organizărilor anterioare ale activităţii de stingere a incendiilor – în special de
la nivelul celor două capitale, Bucureşti şi Iaşi, au determinat căutări pentru găsirea
unei structuri eficace, de tip militar. În acest mod se rezolvau problemele disciplinei,
pregătirii specifice, dotării, intervenţiei rapide (încă din primele faze ale dezvoltării
incendiilor, altminteri nu se mai putea face nimic, dat fiind că majoritatea clădirilor

din acele oraşe erau din lemn), motivaţiei reduse a civililor pentru participarea la
intervenţii, precum şi multe alte greutăţi cu care se confruntaseră organizările
anterioare. Autorul ideii de organizare militară a pompierilor a fost un general rus,
aflat în Muntenia, pe nume Starov.
Iniţiat la 1833, proiectul de organizare – Formiruirea comandei de foc supt
numirea de roată de pompieri pentru oraşul Bucureşti, va fi aplicat de mai ambiţiosul
domn al Moldovei, Mihail Grigore Sturza, la Iaşi, în anul 1835. Practic după o
perioadă de numai patru luni şi jumătate, la 15 mai acelaşi an „roata de pojarnici” de
la Iaşi îşi intra în atribuţii. Caracterul militar al respectivei formaţiuni provenea din
însăşi denumirea ei, „roata” corespunzând structurii şi organizării companiei, ca
subunitate militară valabilă şi astăzi. De asemenea, existenţa unei cazărmi în care
funcţionau reguli militare, personalul care provenea de la celelalte unităţi militare
constituite şi care îşi menţinea gradele, uniforma (în bună măsură), obligaţiile şi
drepturile aferente, similare cu ale personalului militar, instrucţia cu specific militar –
dar şi profesional – pompieristic, dotarea cu armament de infanterie, toate aceste
argumente confirmă ideea structurii şi organizării de tip militar a primei unităţi de
pompieri de la Iaşi.
La Bucureşti o asemenea structură apărea 10 ani mai târziu, în 1845,
efectivele sale fiind considerabil mai mari decât ale companiei din Iaşi, după cum
şi Capitala de atunci a Munteniei era mai întinsă şi mai populată decât cea a
Moldovei. Decalajul de 10 ani între apariţiile celor două unităţi de pompieri
militari poate fi explicat, în bună măsură, prin preocuparea autorităţilor de la
Bucureşti pentru o mai temeinică pregătire de specialitate a celor care urmau să
încadreze compania de pompieri, lucru care s-a văzut pe timpul incendiului de la
23 martie 1847 – supranumit Focul cel mare – sinistru care prin dimensiuni este
unic în analele Bucureştilor. Prezenţi la datorie, pompierii militari „luptând cu
bărbăţie şi râvnă, ...ajutaţi de infanteriştii Regimentului 2, de ostaşi din cavalerie,
au fost nevoiţi doar să se mărginească la protejarea cartierelor oraşului situate în
afara cercului de foc”. Chiar şi aşa printre victimele prăpădului s-a aflat şi un ostaş
pompier. Era primul, din lungul şir al pompierilor militari, care şi-a dat viaţa
pentru a o salva pe cea semenilor.
Anul revoluţionar 1848 consacra pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa
de sine – de această dată pentru idealurile democraţiei şi independenţei – ale
pompierilor militari. Nici nu se vindecaseră rănile sinistrului din martie 1847 când, la
13 septembrie 1848, sângele ostaşilor pompieri din Bucureşti şi al infanteriştilor a
înroşit cazarma din Dealul Spirii şi împrejurimile sale. Toate sursele istorice, martorii
oculari, contemporanii bătăliei, apreciază în unanimitate că majoritatea jertfelor (din
cei peste 100 de morţi şi tot atâţia răniţi) au fost date de pompieri, ei aflându-se în
vâltoarea încleştării. Un şir de evenimente istorice ulterioare a consacrat actul eroic al
pompierilor. Veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decoraţie militară
românească – Pro virtute militari, înfiinţată de marele domn al Unirii de la 1859,
Alexandru Ioan Cuza. Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13
septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Tării,
Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat încă din 1861) primind primul drapel de
luptă din chiar mâna domnitorului.
7

Recunoaşterea faptului că 13 septembrie 1848 este unul dintre cele mai
semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor a fost unanimă,
indiferent de epocile istorice pe care şi regimurile politice prin care a trecut ţara.
Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită ca ZIUA POMPIERILOR DIN
ROMÂNIA însă a fost legal oficializată după război, şi mai apoi prevăzută prin
Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari,
dar şi prin H.G.R. nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Niciodată capitolul
din Istoria Naţională dedicat anului revoluţionar 1848 n-a făcut abstracţie, indiferent
de vremuri, de sângeroasa şi inegala confruntare dintre ostaşii companiei de pompieri
din Bucureşti şi coloana armatei otomane. Atunci au căzut la datorie aproape
jumătate din efectivele pompierilor, Dealul Spirii devenind, prin această tragică faptă
de arme, un simbol al jertfei şi iubirii de ţară.
Pe timpul domniei lui Cuza pompierii au beneficiat de atenţia sa deosebită,
capul oştii inspectându-i des şi fiind mulţumit, de fiecare dată, de modul cum se
prezentau cazărmile şi oamenii. Tradiţiile consemnează, în acei ani, şi trimiterea în
străinătate (la Paris) pentru perfecţionarea pregătirii, a primului ofiţer de pompieri.
Caracterul militar şi structura organizatorică specifică aveau să fie întărite şi
statornicite prin înaltul Decret Regal 702 din 1874, act normativ care modifica Legea
pentru organizarea armatei. Pompierii vor intra în subordinea Ministerului de Răsboi,
constituindu-se ca unităţi şi subunităţi în compunerea artileriei teritoriale. Batalionul
de pompieri Bucureşti devine divizion, iar companiile din Galaţi, Iaşi şi Craiova
baterii de artilerie; celelalte companii şi secţii de pompieri vor încadra semi-baterii şi
„secţiuni”. Jumătate din tunurile cu care au fost înzestraţi pompierii-artilerişti erau de
asalt, calibru 152,4 mm. Instrucţia se va împărţi în două - artileristică şi de pompieri.
Eficienţa acestui tip de organizare şi pregătire a pompierilor se va materializa
pe timpul Războiului pentru Independenţa României din anii 1877–1878. Participanţi
în compunerea bateriilor de coastă şi a bateriilor active, dar şi a coloanelor de
transport muniţii, ei şi-au adus contribuţia la asediul Vidinului, Rahovei şi Plevnei,
jurnalele de operaţii menţionându-i ca ostaşi destoinici, plini de curaj şi
profesionalism. Eroismul unora dintre pompieri, cum a fost căpitanul Gheorghe
Lupaşcu, a fost răsplătit cu cele mai înalte decoraţii de război, româneşti şi ruseşti –
Steaua României şi Crucea Sfântul Gheorghe.
După Războiul de Independenţă cele 14 baterii de pompieri-artilerişti au
trecut direct în subordinea regimentelor de artilerie, situaţie care a durat până în 1912
când, prin Înaltul Decret Regal 2222, s-a înfiinţat Inspectoratul Pompierilor Militari.
Procesul de reformă a instituţiei pompierilor stagnează pe timpul Primului Război
Mondial şi va fi reluat odată cu numirea locotenent-colonelului (apoi colonel)
Gheorghe Pohrib ca inspector general al pompierilor. De numele acestui ofiţer
(artilerist ca origine, dar activând la pompieri încă din 1907) sunt legate, de departe,
cele mai însemnate realizări din istoria armei. Prin pasiunea sa pentru muncă şi înalta
competenţă a reuşit ca, în scurt timp, să îmbunătăţească dotarea companiilor de
pompieri din oraşele mari ale ţării cu cele mai performante maşini de stins incendii
(de regulă germane). La insistenţele sale, pe întreg teritoriul românesc – cu
predilecţie în Transilvania, Basarabia, Bucovina şi Cadrilater au luat fiinţă peste 50
8

de noi subunităţi de pompieri subordonate grupurilor teritoriale, înfiinţate prin
respectarea, de regulă, a principiilor administrativ-teritoriale şi economice.
Printr-o amplă documentare, inclusiv în străinătate, colonelul Gheorghe
Pohrib şi-a adus contribuţia la fundamentarea şi legiferarea concepţiei privind
apărarea pasivă (actuala protecţie civilă) a teritoriului. Legea nr. 1245/1933 şi
Regulamentul 10, de aplicare a acesteia, stabileau pompierilor atribuţiile de bază
în organizarea, conducerea şi desfăşurarea apărării pasive a teritoriului.
Începând cu acel an în dotarea pompierilor militari se vor regăsi autospeciale,
materiale şi accesorii necesare salvării persoanelor de sub dărâmături, degazării,
ridicării şi distrugerii bombelor neexplodate, înştiinţării populaţiei, primul-ajutor
medical etc. Pregătirea efectivelor proprii şi a populaţiei ia proporţii, la exerciţiile de
apărare pasivă participând, cu diverse ocazii, cele mai înalte autorităţi ale statului
(inclusiv regele Carol II). Colonelului Gheorghe Pohrib, comandant al pompierilor
din 1920 până în 1937, i se datorează apariţia primei reviste de specialitate a
pompierilor – Buletinul Pompierilor Români, precum şi transformarea Inspectoratului
Pompierilor Militari în comandament de armă, la 2 august 1929. Cei peste 17 ani de
activitate în fruntea pompierilor au legat definitiv numele colonelului Gheorghe
Pohrib de destinul acestei arme, fostul artilerist reuşind s-o slujească aşa cum nimeni
n-a mai făcut-o până la el. Eforturile care s-au depus după pensionarea sa au
determinat ca, pe durata marii conflagraţii care a fost cel de-al Doilea Război
Mondial, pompierii militari să-şi îndeplinească în cele mai bune condiţii misiunile.
Pe timpul bombardamentelor sovietice de la începutul războiului şi apoi al
atacurilor aviaţiei anglo-americane, sub ploaia de bombe şi foc, pompierii din
Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Craiova, Braşov, laşi, Constanţa şi din alte oraşe ale
ţării au stârnit admiraţia şi recunoştinţa populaţiei şi autorităţilor vremii. Memorabile
rămân intervenţiile din 1-3 august 1943 de la Ploieşti, din 4 aprilie 1944 de la
Bucureşti, precum şi din perioada martie-august 1944 din marile oraşe ale tării,
prilejuri cu care au fost salvate nenumărate vieţi şi inestimabile bunuri materiale.
Datorită unităţilor de pompieri – apărare pasivă din Ploieşti şi din marile oraşe
apropiate (în special a celor din Bucureşti, dar şi din Buzău, Câmpina, Sinaia, Braşov
etc.), în cooperare cu cele germane, principalele rafinării ale României atacate de
aviaţia anglo-americană au fost eficient protejate, fiind în măsură să-şi reia rapid
producţia. Totodată, au fost salvate de la distrugere Universitatea din Bucureşti,
Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Ateneul Român, Palatul Regal, Palatul
Telefoanelor, C.E.C.-ul central, alte şi alte edificii şi întreprinderi industriale.
La jertfa de sânge a fiilor ţării pe câmpurile de luptă din est ori din vest
(cifrate după unii autori la peste şapte sute de mii de vieţi) s-a adăugat şi cea ale
pompierilor, numai pe timpul atacului aviaţiei germane din 24 august 1944 pierind
la datorie cinci ostaşi. Sacrificiile şi lipsurile îndurate de populaţie în timpul
războiului au fost resimţite, în egală măsură, şi de pompierii militari. Un ordin
circular al vremii stipula că la masa trupei se va da de trei ori pe săptămână
mămăligă în loc de pâine, se va renunţa la felul doi pentru masa de prânz, iar în
zilele de luni, miercuri şi vineri, la masa de seară se va posti. După 1940 în dotarea
pompierilor nu s-a mai introdus nicio maşină de stins incendii, toate eforturile
fiind îndreptate către dotarea armatei.
9

Sfârşitul războiului găseşte unităţile de pompieri din Basarabia, Bucovina şi
Moldova evacuate (care au mai apucat), în curs de evacuare, distruse sau desfiinţate
(batalioanele din Odessa, Chişinău şi Cernăuţi), iar pe cele din Muntenia la limita
supravieţuirii. Chiar şi aşa, puţinele mijloace care le mai rămăseseră (în special
maşinile de transport şi caii) au fost rechiziţionate de armata sovietică. În perioada
care a urmat până la sfârşitul anului 1948 situaţia a devenit disperată în cazul unora
dintre subunităţile de pompieri din Moldova mai ales. Amintim aici cazul secţiei din
oraşul Huşi, care nu mai dispunea de niciun fel de utilaj de stingere, fiind nevoită ca,
la incendiul din 10 martie 1945, să organizeze un „releu de găleţi” pentru stingerea
acestuia, operaţiune care a durat şase ore şi jumătate.
În domeniul organizatoric, sfârşitul războiului debutează cu modificări
importante: în Ordinul Marelui Stat-major nr. 51666 din 5 mai 1945 se stipula că:
„Pompierii militari vor trece cu organizarea actuală la Ministerul Afacerilor Interne,
figurând numai în organizarea şi situaţiile armatei – Ministerul de Interne va prelua
asupra sa dotarea, întrebuinţarea şi instrucţia acestui personal”. Ca urmare a acestui
ordin, Comandamentul Corpului Pompierilor Militari redevine Inspectoratul General
al Pompierilor, batalioanele din Bucureşti şi Ploieşti devin Grupuri de pompieri
(Batalionul de pompieri – apărare pasivă Bucureşti fusese desfiinţat încă din aprilie
1945). Decretul-lege nr. 2530 din august 1945, care stabilea cadrul de trecere a
armatei române la condiţii de pace arată că: „Pompierii militari… nu mai fac parte
din cadrele armatei, urmând a fi organizaţi ca instituţie civilă de către Ministerul
Afacerilor Interne”. În acelaşi an 1945, în luna septembrie, începe încadrarea cu
efective a subunităţilor din Ardealul de Nord, revenit în graniţele naţionale în martie
1945. La prevederile Decretului nr. 2530 se revine după un an, prin Decretul-lege nr.
1909, care stabilea că „pompierii militari nu fac parte din cadrele armatei, însă ei se
vor încadra cu personal de către Ministerul de Război şi Marele Stat-major”. Această
prevedere lasă deschisă încadrarea cu personal militar şi nu se mai punea problema ca
instituţia să devină civilă. Cu respectivul prilej, tinerii încep a fi încorporaţi direct la
pompieri (nu mai provin de la Ministerul de Război, după ce se instruiseră în
prealabil, timp de un an, în unităţi aparţinătoare acestuia). Aşa se face că din seria a
treia a contingentului 1946 pompierii primeau spre completare 3.500 de recruţi.
Faptul că instituţia pompierilor era în completă subordonare a Ministerului de
Interne este demonstrat şi de primele decizii ministeriale – comune, ale acestui
minister, cu acelea ale industriei, agriculturii, finanţelor, minelor, comerţului,
petrolului etc., care reglementau organizarea prevenirii şi stingerii incendiilor în
cadrul respectivelor domenii. În sfârşit, după semnarea Păcii de la Paris (care nu
recunoştea României nici măcar calitatea de cobeligerant şi îi impunea condiţii grele,
ca „ţară învinsă”) în cadrul măsurilor pentru stabilirea forţelor armate, instituţia se
reorganizează pe 11 grupuri de pompieri (12 la sfârşitul anului), 29 de companii şi 80
de secţii. Inspectoratul General al Pompierilor, împreună cu Inspectoratul
Jandarmeriei şi Comandamentul Trupelor de Grăniceri, se vor regăsi în cadrul unui
„secretariat general pentru trupe” din Ministerul Afacerilor Interne (cu stat-major,
logistică, direcţie superioară pentru trupe etc.).
Cu anul 1948 începe un prim ciclu organizatoric de după război, din viaţa
instituţiei pompierilor militari. Cu acest prilej se va pune problema existenţei unei
10

companii de pompieri în fiecare reşedinţă de judeţ (lucru ce nu s-a realizat decât peste
20 de ani, în 1968), vor fi organizate două centre de instrucţie la Grozăveşti şi Târgu-
Mureş, iar cu prilejul centenarului Revoluţiei de la 1848 s-a discutat, pentru prima
oară, de necesitatea organizării unui muzeu permanent al pompierilor, realizat în
1963. Tot în 1948 reapare Buletinul Pompierilor Români – care îşi încetase apariţia în
ianuarie 1944 – sub denumirea de Paza contra incendiilor (astăzi revista Pompierii
Români).
Anul 1949 este important pentru revenirea la denumirea de Comandament al
Pompierilor, efectivele din subordinea celor cinci „grupuri administrative de pază
contra incendiilor” fiind de: 225 ofiţeri, 349 subofiţeri, 22 maiştri militari şi 5.347
militari în termen. După apariţia Legii nr. 5/1950 privind organizarea administrativteritorială
a ţării, grupurile de pompieri capătă denumirea de „servicii regionale de
pază contra incendiilor” care vor deveni „grupuri regionale” în anul 1952, efectivele
pompierilor militari de la nivelul acestui an fiind considerabil mai mari decât în 1949
(1.312 ofiţeri, 3.055 subofiţeri şi maiştri militari, 360 angajaţi civili şi 10.508 militari
în termen) Comandamentul Pompierilor transformându-se în Direcţia Pompierilor din
Ministerul Afacerilor Interne.
În septembrie 1953 se înfiinţează „inspecţiile regionale de prevenirea
incendiilor” (care aveau în subordine inspecţii regionale şi orăşeneşti). Pentru
Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară se înfiinţează Serviciul Regional de Pompieri
Târgu-Mureş, al cărui nivel de autonomie însă nu era similar cu al formaţiunii
teritoriale deservite. În sfârşit, anul 1955 – definitoriu pentru reducerile de efective
ale Ministerului de Interne – afectează şi trupele de pompieri. Sunt desfiinţate 17
secţii de pompieri, companiile Bârlad şi Stei devin grupuri regionale (este evidentă
legătura între locurile de baştină ale lui Gheorghiu-Dej şi Petru Groza şi aceste
schimbări, însă cele două grupuri n-au funcţionat decât până în 1957), iar numărul
efectivelor se reduce drastic: de la 3.046 de subofiţeri la 1.797, iar al trupei de la
11.251 la 5.405, reduceri mai mici operându-se şi la categoria ofiţeri (de la 1.262 la
1.098). Perioada 1957–1967 este caracterizată prin stabilitate organizatorică, acum
funcţionând 17 grupuri regionale, cu 108 companii de pompieri, 2 companii-şcoală şi
una de gospodărie.
Legea nr. 57/1968 pentru organizarea administrativ-teritorială a ţării, în baza
căreia se înfiinţau 39 de judeţe, marchează apariţia grupurilor judeţene de pompieri şi
a Grupului de pompieri al municipiului Bucureşti, ca mare unitate de pompieri. După
1968 modificări de substanţă în organizarea pompierilor nu s-au mai produs, decât
poate prin apariţia unor companii amplasate pe unele platforme industriale (în urma
sinistrului de la Piteşti din 1974), a Poligonului de încercări şi experimentări de la
Boldeşti (tot în 1974), a Şcolii de ofiţeri pompieri (astăzi Facultatea de Pompieri) din
Bucureşti (în 1976), precum şi a Şcolii de subofiţeri pompieri de la Boldeşti, în 1986.
Este de menţionat că ofiţerii pompieri s-au pregătit, încă din 1948, succesiv, la
Bucureşti, Oradea şi Sibiu, iar subofiţerii la Bucureşti (încă din 1931) şi Câmpina. În
esenţă, anul 1989 a încheiat cel de-al doilea ciclu organizatoric de după război,
instituţia pompierilor apărând ca o structură de sine stătătoare, distinctă, în cadrul
Ministerului de Interne, cu activitatea pusă pe temeinice baze legale, recunoscută ca
atare pe plan naţional şi internaţional.
11

Momentul decembrie 1989 a constituit un nou început şi pentru pompierii
militari, mai ales privind fundamentarea cadrului legal de organizare şi funcţionare.
Cele mai importante acte normative privind organizarea pompierilor, dar şi a propriei
activităţi, au fost Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului
Pompierilor Militari şi Ordonanţa Guvernului nr. 60/1997, aprobată cu Legea nr. 212
din acelaşi an. Trebuie menţionat că anterior acestor acte normative, dar şi ulterior au
fost elaborate şi emise o multitudine de alte normative cu impact deosebit asupra
reglementării activităţii de apărare împotriva incendiilor şi a dezastrelor.
În acelaşi timp, au fost înfiinţate peste 100 de subunităţi de pompieri, iar ca
urmare a diversificării misiunilor acestora au apărut staţii de intervenţie pentru
asistenţă medicală şi descarcerare-SMURD, pionieratul în domeniu debutând la
Târgu-Mureş, renumit acum prin echipa doctorului Raed Arafat (decorat de
Preşedintele României în 31 decembrie 2005). În prezent echipaje de descarcerare
există în toate judeţele ţării; de menţionat că noile subunităţi au fost înfiinţate, în
principal, pentru micşorarea timpului de răspuns la incendiu şi în alte situaţii de
urgenţă, iar dotarea şi efectivele acestora au fost asigurate, de regulă, prin
redistribuire.
Un capitol important din evoluţia armei pompierilor l-a constituit şi îl
constituie asigurarea dotării subunităţilor cu tehnică şi utilaje de intervenţie. Până la
sfârşitul Primului Război Mondial, dar şi pe toată perioada interbelică, pompele şi
utilajele de stins incendii proveneau din afară. În acest sens Muzeul Naţional al
Pompierilor deţine o bogată şi interesantă colecţie, care reflectă evoluţia asigurării
stingerii incendiilor în raport de progresul tehnico-economic, de-a lungul timpului.
În perioada interbelică industria românească producea o gamă largă de
accesorii pentru pompieri şi, la sfârşitul deceniului patru, I.M.A.S.A. – Arad a
fabricat prima autopompă cisternă cu rezervor de 1.000 litri de apă. „Industria
română pentru aparate de stins incendiu" producea, printre altele, stingătoare manuale
„Pompier” cu praf şi spumă, având capacităţi cuprinse între 50 şi 200 de litri, precum
şi pompa manuală de acelaşi tip, cu un debit de 150 litri/min. şi distanţa de refulare
de 27 de metri. Războiul a încetinit şi apoi a întrerupt producţia autohtonă, provocând
o pauză de zece ani – situaţie deloc benefică pompierilor.
La sfârşitul războiului, în 1945, dezorganizarea unităţilor de pompieri era
dublată de o situaţie mai mult decât deficitară în privinţa dotării. Nemaivorbind de
maşinile de transport, rechiziţionate de ocupantul sovietic (considerate „captură de
război”) în dotarea pompierilor militari se mai aflau doar 149 de autospeciale şi
motopompe, vechi şi cu multiple defecţiuni, marea lor majoritate descompletate, cu
improvizaţii şi defecţiuni la principalele sisteme şi instalaţii. Posibilităţile de reparare
erau extrem de reduse, lipseau piesele de schimb, dificultate accentuată şi de
existenţa a peste 18 tipuri de maşini. Subunităţile din Bucureşti deţineau 33 din
totalul maşinilor, la Iaşi, Timişoara, Craiova, Alba Iulia şi Tecuci se aflau câte 4, iar
în celelalte subunităţi maxim 1–2 autospeciale (cazul secţiei din Huşi, amintit deja,
era singular). Din cele 33 de maşini şi utilaje de stingere aflate în dotarea Batalionului
din Bucureşti, 18 erau autopompe-cisternă (Mercedes-Benz şi Magirus), 6 erau
autoscări mecanice (3 Magirus, din care 2 de 45 m). Capitala mai deţinea 6
motopompe şi 3 autopompe. Până la 1948 această dotare precară nu a suferit nicio
12

modificare. Marele deficit a fost acoperit, în bună măsură, la finele anului următor, cu
100 autopompe cisternă PRAGA, fabricate la Arad după licenţă cehoslovacă. Acest
model de autospecială, cu cazanul de 2.100 litri, deservită de 8 servanţi şi 2
subofiţeri, care se deplasa cu o viteză maximă de 60 km/oră, s-a aflat în serviciu timp
de 15 ani. În anii 1949–1950, la Uzinele Vulcan din Bucureşti au fost asimilate şi sau
fabricat 50 de autopompe-cisternă Skoda 706, cu motor Diesel. Anul 1950 este
marcat de începutul specializării Întreprinderii Metalurgice „Bănăţeana” din
Timişoara în producerea de maşini, utilaje şi accesorii pentru stingerea incendiilor.
Până în 1954, de pe banda de montaj a acestei uzine au ieşit 400 de autopompecisternă
Praga R.N, iar din 1953 şi până în 1960 peste 2.000 de motopompe IMB-53.
Din 1956 începe producţia unor autospeciale de concepţie românească, tip S.R. (101,
104, 132, 114), fabricându-se peste 1.000 de autopompe-cisternă şi mai bine de 700
alte tipuri: auto-tunuri pentru lucrul cu spumă, pentru praf şi pulberi stingătoare,
pentru evacuarea fumului şi gazelor etc.
Premiera absolută pe plan naţional (în lume mai existau doar şase state care
mai aveau în dotare asemenea autospecială) a constituit-o construcţia pe şasiu
S.R.114, în 1971, a autospecialei cu jet de gaze (produse de un motor de avion cu
reacţie) destinată stingerii incendiilor de sonde. Ulterior s-au mai construit şi alte
exemplare pe şasiu Roman, iar comportarea lor a fost recunoscută şi elogiată şi în
exteriorul ţării.
O a doua etapă în dotarea pompierilor români începe după incendiul de pe
platforma petrochimică de la Piteşti, din 1974, care a produs imense pagube materiale
şi pierderi de vieţi omeneşti. Perioada este importantă prin faptul că s-a renunţat,
aproape în totalitate, la folosirea maşinilor cu motoare pe benzină. A fost redus la
maxim importul şi s-au produs autospeciale de capacităţi mari şi cu posibilităţi de
lucru multiple (cu patru substanţe de stingere, în final). Până în anii ’90 industria
românească a produs pentru nevoi interne (şi pentru export) cca. 3.000 de
autospeciale. Tot în această perioadă au fost fabricate 12 nave maritime şi fluviale de
stins incendii, precum şi 20 de trenuri de prevenire şi stingere a incendiilor, cu dotare
complexă şi performanţe de lucru dintre cele mai înalte. Practic, la nivelul anilor '80
tehnica de intervenţie a pompierilor militari era complet înnoită.
Am amintit deja câteva repere ale evoluţiei instituţiei pompierilor în plan
legislativ. Abordarea problemei din acest punct de vedere trebuie să facă trimitere, în
mod necesar, la două importante momente: 3 aprilie 1936, când prin înaltul Decret
Regal 815 a fost promulgată Legea privind organizarea pompierilor, şi 16 octombrie
1996 când, sub numărul 121, apare Legea privind organizarea şi funcţionarea
Corpului Pompierilor Militari. În cei 60 de ani ce despart cele două momente, sunt de
menţionat o serie de reglementări, iar dintre care cele mai importante au fost
Decretele nr. 167/1974, 232/1974, republicat în 1978, 277/1979, precum şi multe
Hotarâri ale Consiliului de Miniştri (190/1951, 169/1963. 1653/1974 etc.). Importante
au fost şi unele decizii ale factorului politic, prin care s-a sporit numărul efectivelor şi
s-au înfiinţat noi subunităţi de pompieri, în urma unor dezastre cum au fost acelea de
la Piteşti, Teleajen etc.
* * *
13

Procesul de modernizare a prevenirii şi intervenţiei pentru limitarea
efectelor incendiilor şi altor tipuri de dezastre, calamităţi, catastrofe, explozii,
accidente de orice natură, denumite în mod generic situaţii de urgenţă, nu ar fi fost
complet şi eficient dacă nu ar fi reunit din punct de vedere organizatoric şi al
reglementărilor specifice două instituţii care, de altfel, au mai funcţionat împreună
în anii 1933–1945. Este vorba de instituţia pompierilor militari şi protecţia civilă,
reprezentate la nivel central de către Inspectoratul General al Corpului Pompierilor
Militari şi Comandamentul Protecţiei Civile, iar în plan teritorial de către grupurile
şi brigăzile de pompieri militari şi inspectoratele judeţene de protecţie civilă. În
mod concret, fuziunea celor două instituţii a fost prevăzută prin Ordonanţa
Guvernului nr. 291/2000, care nu a putut fi aplicată în cursul anului 2001 din
cauza multelor imperfecţiuni, apoi de către Ordonanţa nr. 88/2001, act normativ
completat şi modificat în repetate rânduri, ultima completare mai importantă fiind
Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/2004 aprobată şi modificată prin Legea nr. 329/2004,
care a suferit, la rândul ei, modificări prin Ordonanţa Guvernului nr. 191/2005.
Aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001, cu suita de modificări şi completări
menţionate, n-ar fi fost posibilă fără stabilirea concepţiei şi a cadrului general, dar
specific, de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă, lucru realizat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
21/2004, modificată şi aprobată de Legea nr. 15/2005, precum şi de o serie de
hotărâri ale Guvernului României din 2004, cele mai importante fiind nominalizate
în lucrare la capitolul destinat principalelor reglementări privind organizarea şi
funcţionarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a serviciilor de
urgenţă profesioniste şi voluntare, precum şi privind atribuţiile legale care revin
acestora şi altor autorităţi centrale şi locale în managementul situaţiilor de urgenţă.
Toate acestea, precum şi asimilarea standardelor europene în domeniile apărării
împotriva incendiilor şi protecţiei civile, fac din instituţia serviciilor profesioniste
de urgenţă una compatibilă cerinţelor de integrare în Uniunea Europeana, condiţii
pe care le-a îndeplinit încă de anul trecut în urma evaluării efectuate, la nivelul
Ministerului Administraţiei şi Internelor, de către un grup de experţi ai acesteia.
3. ACTIVITATEA DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR
ÎN CONFORMITATE CU LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ
3.1. Principii generale de organizare la nivelul agenţilor economici,
atribuţii şi responsabilităţi
Apărarea împotriva incendiilor a vieţii oamenilor şi a bunurilor constituie o
problemă de interes public la care trebuie să participe, în condiţiile legii, autorităţile
administraţiei publice, persoanele juridice şi fizice române, precum şi celelalte
persoane juridice sau fizice care desfăşoară activităţi ori se află în tranzit, după caz,
pe teritoriul României.
14

Persoanele juridice şi cele fizice răspund, potrivit legii, de toate efectele
nocive ale incendiilor care decurg din existenţa sau utilizarea construcţiilor,
echipamentelor, mijloacelor, utilajelor şi instalaţiilor economice pe care le deţin sau
administrează, de activitatea desfăşurată sau în legătură cu aceasta, de produsele pe
care le folosesc, le prelucrează, le furnizează, le transportă, le stochează sau le
comercializează.
Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare
normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască prin deciziile lor
viaţa, bunurile şi mediul.
Organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii de prevenire a incendiilor
se realizează pe baza următoarelor principii:
• respectării reglementărilor în vigoare;
• priorităţii;
• dimensionării optime;
• colaborării şi conlucrării cu factorii interesaţi.
Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor se referă la proiectarea
şi executarea construcţiilor şi instalaţiilor, indiferent de forma de proprietate, potrivit
concepţiei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi urmăresc, într-un
ansamblu integrat de măsuri, satisfacerea exigenţelor utilizatorilor cerinţei de calitate
„siguranţa la foc”.
Pentru îndeplinirea exigenţelor de siguranţă la foc este necesar ca, la
proiectarea şi executarea construcţiilor şi instalaţiilor factorii implicaţi în acest
domeniu, să adopte astfel de soluţii încât, în cazul producerii unui incendiu, să se
asigure următoarele:
• protecţia şi evacuarea utilizatorilor;
• limitarea pierderilor de bunuri existente în construcţie ori instalaţie;
• preîntâmpinarea propagării incendiilor;
• protecţia pompierilor şi a altor forţe care intervin pentru evacuarea şi
salvarea persoanelor;
• protejarea bunurilor periclitate;
• stingerea incendiilor şi înlăturarea unor efecte negative ale acestora.
Totodată, factorii responsabili cu proiectarea şi utilizarea construcţiilor şi
instalaţiilor (proiectanţi, verificatori de proiecte, fabricanţi şi furnizori de produse
pentru construcţii şi instalaţii, executanţi, responsabili tehnici şi experţi tehnici)
trebuie să aibă în vedere, în activitatea pe care o desfăşoară, şi potenţialele efecte
negative ale agenţilor termici, chimici, electromagnetici şi biologici care pot acţiona
în caz de incendiu asupra construcţiilor, instalaţiilor şi a utilizatorilor, inclusiv a
pompierilor şi a altor forţe care intervin în cazul producerii de incendii.
Proiectanţii de construcţii şi amenajări, de echipamente, utilaje şi instalaţii
tehnologice sunt obligaţi să cuprindă în documentaţiile pe care le întocmesc măsurile
de apărare împotriva incendiilor, specifice naturii riscurilor pe care le conţin obiectele
proiectate.
Executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii
sunt obligaţi să realizeze integral şi la timp măsurile de apărare împotriva incendiilor
15

cuprinse în proiecte şi să pună în stare de funcţionare instalaţiile de prevenire şi
stingere a incendiilor.
Pe întreaga lor durată de existenţă construcţiile de orice tip, dispozitivele,
echipamentele şi instalaţiile tehnologice se supun, prin grija proprietarului, unei
examinări sistematice şi calificate pentru identificarea, evaluarea şi controlul
riscurilor de incendiu.
Pentru asigurarea unor construcţii de calitate sunt obligatorii realizarea şi
menţinerea pe întreaga durată de existenţă a unei construcţii a următoarelor cerinţe:
a) rezistenţă şi stabilitate;
b) siguranţă în exploatare;
c) siguranţa la foc;
d) igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;
e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie;
f) protecţie împotriva zgomotului.
Proprietarii de construcţii au obligaţia de a efectua lucrările de reconstruire,
consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi de lucrări de
reparaţii ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de către persoanele
fizice sau juridice autorizate şi verificate potrivit legii. Se interzice aplicarea
proiectelor pentru construcţiile care adăpostesc aglomerări de persoane sau pentru
construcţiile industriale în care se desfăşoară procese tehnologice sau se depozitează
substanţe ce pot pune în pericol siguranţa şi sănătatea personalului propriu sau a
colectivităţilor învecinate, neverificate privind cerinţa de calitate siguranţa la foc „C”.
La încheierea contractelor de societate, de concesionare, de închiriere, de antrepriză
şi de asociere părţile sunt obligate să consemneze în actele respective răspunderile ce
le revin privind asigurarea apărării împotriva incendiilor.
Autospecialele, echipamentele, substanţele, accesoriile şi celelalte mijloace
tehnice de apărare împotriva incendiilor, utilizate pe teritoriul României, trebuie să
îndeplinească condiţiile tehnice de calitate şi de performanţă prevăzute de
reglementările în vigoare. Cheltuielile autorităţilor publice ocazionate de stingerea
incendiilor la bunurile persoanelor juridice private se suportă de către acestea. În
acest scop se pot încheia contracte sau convenţii de colaborare cu persoanele juridice
care au mijloacele tehnice de intervenţie la nivelul de performanţă prevăzut de
reglementările specifice.
Prestarea lucrărilor de termoprotecţie, ignifugare, verificare, întreţinere şi
reparare a autospecialelor şi a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva
incendiilor se efectuează de persoane juridice atestate. Ordinea interioară, din punct
de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, reprezintă ansamblul dispoziţiilor care
trebuie stabilite, aplicate şi respectate.
Prin dispoziţiile generale de prevenire şi stingere a incendiilor privind ordinea
interioară se reglementează:
a) lucrările cu foc deschis;
b) fumatul;
c) asigurarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie;
d) colectarea deşeurilor, reziduurilor şi a ambalajelor combustibile, precum şi
distrugerea acestora.
16

3.2. Reglementarea activităţii de prevenire a incendiilor în societăţile
comerciale. Obligaţii şi răspunderi
Îndeplinirea acestor obligaţii presupune organizarea şi executarea unui
complex de activităţi de către persoanele cu atribuţii de conducere (patron) care
angajează salariaţi cu contract de muncă sau convenţie civilă în numele persoanei
juridice pe care o reprezintă, printre care enumerăm:
• să stabilească prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare
privind apărarea împotriva incendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de
câte ori apar modificări şi să le aducă la cunoştinţa salariaţilor, utilizatorilor
şi oricăror persoane interesate;
• să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi
să justifice autorităţilor competente faptul că măsurile de apărare împotriva
incendiilor sunt corelate cu natura şi nivelul riscurilor;
• să obţină avizele şi autorizaţiile de prevenire şi stingere a incendiilor
prevăzute de lege; avizul-autorizaţia PSI reprezintă documenul care
condiţionează funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţiei privind
prevenirea şi stingerea incendiilor; neeliberarea avizului-autorizaţiei PSI
atrage, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 76/2001 şi a HGR
nr. 625/2001, neeliberarea certificatului de înregistrare şi autorizare a
funcţionării societăţii comerciale de Camera de Comerţ şi Industrie;
• să întocmească şi să actualizeze permanent lista cu substanţele periculoase,
clasificate astfel potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă, cu
menţiuni privind: proprietăţile fizico-fizice; coduri de identificare; riscurile
pe care le prezintă pentru sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie
recomandate, metode de prim ajutor, substanţe pentru stingere, neutralizare
sau decontaminare;
• să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească
sarcinile ce revin salariaţilor, pentru fiecare loc de muncă;
• să verifice ca, atât salariaţii, cât şi persoanele din exterior care au acces în
unitatea sa, primesc, cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind
măsurile de apărare împotriva incendiilor;
• să stabilească un număr de persoane cu atribuţii privind punerea în aplicare,
controlul şi supravegherea măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
• să asigure mijloacele tehnice corespunzătoare şi personalul necesar
intervenţiei în caz de incendiu, precum şi condiţiile de pregătire a acestora,
corelat cu natura riscurilor de incendiu, profilul activităţii şi mărimea
unităţii;
• să asigure întocmirea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru ca acestea
să fie operaţionale în orice moment;
• să asigure contactele, înţelegerile, angajamentele, convenţiile şi planurile
necesare corelării în caz de incendiu, a acţiunii forţelor şi mijloacelor
proprii cu cele ale unităţilor de pompieri militari şi cu ale serviciilor de
urgenţă ce pot fi solicitate în ajutor, să permită accesul acestora în unitatea
17

sa în scop de recunoaştere, de instruire sau de antrenament şi să participe la
exerciţiile şi aplicaţiile tactice de intervenţie organizate;
• să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţia forţelor chemate în ajutor,
mijloacele tehnice, echipamentele de protecţie individuală, substanţele
chimice de stingere care sunt specifice riscurilor ce decurg din existenţa şi
funcţionarea unităţii sale, precum şi medicamentele şi antidotul necesare
acordării primului ajutor;
• să prevadă fondurile necesare realizării măsurilor de apărare împotriva
incendiilor şi să asigure, la cerere, plata cheltuielilor efectuate de alte
persoane fizice sau juridice care au intervenit pentru stingerea incendiilor în
unitatea sa;
• să stabilească şi să transmită, către utilizatorii produselor rezultate din
activitatea unităţii sale, precum şi către terţi interesaţi, regulile şi măsurile
de apărare împotriva incendiilor specifice acestora, corelate cu riscurile
previzibile la utilizarea, manipularea, transportul, depozitarea şi conservarea
produselor respective.
Persoanele juridice care organizează servicii de pompieri civili au obligaţia să
asigure personalul acestora la o societate de asigurări pentru caz de boala
profesională, accident sau deces, produs în timpul sau din cauza îndeplinirii
atribuţiilor ce le revin pe timpul intervenţiei.
Pe timpul intervenţiei pompierilor civili şi a celorlalţi participanţi la acţiuni în
condiţii de risc li se asigură antidot adecvat naturii mediului de lucru. Pompierilor
civili li se asigură, gratuit, echipamentul de protecţie adecvat misiunilor pe care le
îndeplinesc. Pompierii voluntari încadraţi în serviciile de pompieri civili au dreptul la
compensaţii în bani pentru timpul efectiv de lucru la intervenţii şi la celelalte
activităţi prevăzute în programul de pregătire.
18
3.3. Reglementări privind siguranţa la foc a construcţiilor
Realizarea şi menţinerea pe întreaga durată a construcţiilor şi instalaţiilor a
cerinţei de calitate siguranţă la foc se asigură prin îndeplinirea unor criterii de
performanţă cum sunt:
• riscul de incendiu;
• rezistenţa la foc şi comportarea la foc a elementelor de construcţie şi a
construcţiei în ansamblu, precum şi asigurarea stabilităţii la foc a acesteia;
• preîntâmpinarea propagării incendiilor;
• căile de acces, de evacuare şi de intervenţie.
Aceste criterii de performanţă sunt determinate (condiţionate) de anumiţi
factori, iar cuantificarea parametrilor se face prin niveluri de performanţă, care se
stabilesc prin reglementări tehnice.
Principalii factori care determină criteriile de performanţă sunt:
• clasele de combustibilitate sau periculozitate ale materialelor şi
substanţelor existente, vitezele şi duratele arderii acestora;

• densitatea sarcinii termice şi contribuţia la foc;
• sursele de aprindere (natura, frecvenţa, energia de aprindere);
• condiţiile (împrejurările) determinate care pot favoriza aprinderea
materialelor şi substanţelor, în acelaşi timp şi spaţiu;
• alcătuirea şi geometria construcţiilor, în ansamblu şi a elementelor
componente;
• fluxul (debitul) de evacuare a utilizatorilor;
• distanţele de siguranţă la foc;
• instalaţiile aferente construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice;
• echiparea cu sisteme, instalaţii, dispozitive, aparate şi alte mijloace de
prevenire şi stingere a incendiilor, fiabilitatea acestora şi durata normală de
funcţionare;
• capacitatea de intervenţie a serviciului de pompieri;
• timpii de siguranţă la foc şi timpii operativi de intervenţie;
• condiţiile atmosferice.
Un alt aspect de care se ţine cont în proiectarea şi executarea construcţiilor
este factorul timp, element determinant în elaborarea scenariilor de siguranţă la foc şi
la întocmirea planurilor de intervenţie, precum şi în evaluarea capacităţii de apărare
împotriva incendiilor.
Determinarea nivelurilor de performanţă pentru criteriile şi timpii privind
siguranţa la foc se face prin încercări, testări, calcule şi raţionamente, iar timpii
operativi prin procedee şi reguli de estimare sau empirice directe, pe timpul
intervenţiilor.
Evaluarea, armonizarea şi reflectarea interdependenţei dintre nivelurile de
performanţă privind siguranţa la foc şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor,
stabilite şi necesare, se vor realiza prin scenarii de siguranţă la foc.
Scenariile de siguranţă la foc se întocmesc obligatoriu pentru construcţiile,
instalaţiile şi amenajările ce se supun, potrivit legii, avizării şi autorizării privind
prevenirea şi stingerea incendiilor. Se pot întocmi şi pentru construcţii existente.
Pe timpul utilizării construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice, concepţia
privind siguranţa la foc se întregeşte cu sistemul de norme, reguli, instrucţiuni,
scheme şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, specifice exploatării
construcţiilor şi instalaţiilor respective, vizând îndeosebi eliminarea sau
diminuarea riscurilor şi cauzelor potenţiale de incendiu, evacuarea utilizatorilor în
condiţii de siguranţă, limitarea dezvoltării şi propagării incendiilor, menţinerea
capacităţii de acţiune a serviciului de pompieri pentru stingerea operativă şi eficientă
a eventualelor incendii şi limitarea pagubelor.
3.4. Reglementări privind scenariile de siguranţă la foc
Nivelurile de performanţă privind siguranţa la foc şi măsurile de prevenire şi
stingere a incendiilor, stabilite pentru construcţii, instalaţii şi alte amenajări, trebuie
prevăzute în documentaţiile tehnice de organizare, sistematizare şi amenajare a
19

teritoriului, precum şi în documentaţiile tehnice de proiectare şi de executare a
construcţiilor şi instalaţiilor.
Evaluarea, armonizarea şi reflectarea interdependenţei dintre nivelurile de
performanţă privind siguranţa la foc şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor,
stabilite şi necesare se realizează prin scenarii de siguranţă la foc.
De nivelurile de performanţă prevăzute în documentaţiile tehnice, de normele
specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi de concluziile şi măsurile
tehnico-organizatorice din scenariile de siguranţă la foc se ţine seama la elaborarea
instrucţiunilor şi schemelor de exploatare privind prevenirea şi stingerea incendiilor,
la întocmirea planurilor de protecţie împotriva incendiilor, la eliberarea permiselor şi
autorizaţiilor de lucru cu foc, precum şi la emiterea avizelor şi autorizaţiilor de
prevenire şi stingere a incendiilor.
Scenariul de siguranţă la foc estimează, în principal, condiţiile tehnice
asigurate conform reglementărilor şi acţiunile ce trebuie întreprinse în caz de
incendiu, fiind structurat potrivit normelor generale de prevenire şi stingere a
incendiilor.
Prin scenariile de siguranţă la foc se stabilesc condiţiile şi măsurile necesar a
fi luate potrivit reglementărilor tehnice (în funcţie de situaţia analizată), se apreciază
modul de încadrare a construcţiei, instalaţiei tehnologice sau amenajării în nivelurile
de performanţă prevăzute de reglementările tehnice şi, după caz, se propune
îmbunătăţirea parametrilor şi nivelurilor de performanţă pentru siguranţă la foc şi se
evidenţiază unele condiţii sau recomandări ce trebuie avute în vedere la întocmirea
documentelor de organizare a apărării împotriva incendiilor aferente construcţiei sau
instalaţiei tehnologice respective.
Scenariile de siguranţă la foc se includ în documentaţiile tehnice şi se
păstrează de către utilizatori (investitori, proprietari, beneficiari, administratori etc.)
pe toată durata de existenţă a construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi altor
amenajări, actualizându-se periodic în funcţie de modificările intervenite. Scenariile
de siguranţă la foc îşi pierd valabilitatea atunci când nu mai corespund situaţiei pentru
care au fost întocmite.
3.5. Reglementări privind identificarea şi evaluarea riscurilor de
incendiu
În toate fazele de cercetare, proiectare, execuţie şi pe întreaga lor durată de
existenţă, construcţiile de orice tip, dispozitivele, echipamentele şi instalaţiile
tehnologice se supun unei examinări sistematice şi calificate pentru identificarea,
evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu.
Obligaţia executării acestor activităţi revine persoanelor care concură la
proiectarea, realizarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, postutilizarea şi
dezafectarea construcţiilor, echipamentelor şi instalaţiilor tehnologice, potrivit
obligaţiilor şi răspunderilor prevăzute de lege.
Riscul de incendiu este criteriul de performanţă care reprezintă probabilitatea
globală de izbucnire a incendiilor, determinată de interacţiunea proprietăţilor
20

specifice materialelor şi substanţelor combustibile cu sursele potenţiale de aprindere,
în anumite împrejurări, în acelaşi timp şi spaţiu. Identificarea, evaluarea şi controlul
riscurilor de incendiu se fac conform legii şi potrivit reglementărilor specifice.
Riscul de incendiu se stabileşte şi se precizează, obligatoriu, pe zone, spaţii,
încăperi, compartimente de incendiu, clădiri sau instalaţii tehnologice, asigurându-se
încadrarea în nivelurile de risc sau în categoriile de pericol de incendiu,
corespunzător reglementărilor specifice.
Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu
se aplică la:
a) stabilirea, de către ministere şi celelalte organe ale administraţiei publice
centrale de specialitate, a metodelor şi procedurilor pentru identificarea şi evaluarea
riscurilor de incendiu, specifice domeniilor de competenţă;
b) asigurarea, de către patroni, a identificării şi evaluării riscurilor de
incendiu din unităţile proprii, precum şi pentru stabilirea măsurilor de apărare
împotriva incendiilor, în corelare cu natura şi nivelul riscurilor;
c) stabilirea măsurilor compensatorii de apărare împotriva incendiilor, în
cazul intervenţiilor efectuate la construcţii existente, când în mod justificat nu pot fi
îndeplinite unele prevederi ale reglementărilor în vigoare privind cerinţă de calitate
„siguranţă la foc”;
d) validarea scenariilor de siguranţă la foc.
Controlul riscurilor de incendiu reprezintă ansamblul măsurilor tehnice şi
organizatorice destinate menţinerii (reducerii) riscurilor în limitele de acceptabilitate
stabilite. În ordinea adoptării lor, acestea sunt: stabilirea priorităţilor de acţiune,
implementarea măsurilor de control, gestionarea şi monitorizarea riscurilor.
Stabilirea priorităţilor de acţiune reprezintă procesul de adoptare a deciziilor
referitoare la categoriile de risc asupra cărora este prioritar să se acţioneze. La
stabilirea priorităţilor de acţiune se vor avea în vedere criteriile utilizate la evaluarea
riscurilor de incendiu, respectiv probabilitatea de apariţie şi gravitatea consecinţelor
incendiilor.
Implementarea măsurilor de control al riscurilor de incendiu se realizează,
după caz, prin:
a) asigurarea unei examinări sistematice şi calificate a factorilor determinanţi
de risc;
b) stabilirea şi elaborarea responsabilităţilor, sarcinilor, regulilor,
instrucţiunilor şi măsurilor privind apărarea împotriva incendiilor şi aducerea acestora
la cunoştinţa salariaţilor, utilizatorilor şi persoanelor interesate;
c) stabilirea persoanelor cu atribuţii privind punerea în aplicare a măsurilor
de apărare împotriva incendiilor;
d) asigurarea mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor, a
personalului necesar intervenţiei şi a condiţiilor pentru pregătirea acestuia;
e) reluarea etapelor de identificare şi evaluare a riscului de incendiu la
schimbarea condiţiilor preliminate.
Gestionarea riscurilor de incendiu reprezintă ansamblul activităţilor de
fundamentare, elaborare şi implementare a unei strategii coerente de prevenire,
21

limitare şi combatere a riscurilor de incendiu, incluzând şi procesul de luare a
deciziilor în situaţiile de producere a unui astfel de eveniment.
Monitorizarea gestionării riscurilor de incendiu reprezintă procesul de
supraveghere a modului de desfăşurare a etapelor referitoare la identificarea,
evaluarea şi controlul riscurilor, de analizare a eficienţei măsurilor întreprinse în
raport cu rezultatele obţinute şi de luare a deciziilor care se impun.
Riscul de incendiu reprezintă probabilitatea globală de izbucnire, dezvoltare,
propagare determinată de interacţiunea proprietăţilor materiale şi substanţelor
combustibile cu sursele potenţiale de aprindere, în anumite împrejurări, în acelaşi
timp şi spaţiu.
Identificarea riscului de incendiu reprezintă procesul de stabilire şi
determinare a factorilor de risc care pot genera, contribui şi/sau favoriza producerea,
dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu, respectiv a categoriilor şi nivelurilor de
risc de incendiu.
Riscul de incendiu se apreciază prin niveluri de risc (pentru clădiri civile) şi
categorii de pericol de incendiu (pentru construcţii de producţie şi depozitare).
La construcţii de producţie şi/sau depozitare, riscul de incendiu are în vedere
natura activităţilor desfăşurate, caracteristicile de ardere ale materialelor şi
substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate şi densitatea sarcinii
termice. La acestea, riscul de incendiu este definit prin categorii de pericol de
incendiu, clasificate în Normativul P118-99, astfel:
• categoriile A şi B (BE3a, b): posibilităţi de incendiu şi explozie
volumetrică (risc foarte mare de incendiu);
• categoria C (BE2): posibilităţi de incendiu/ardere (risc mare de incendiu);
• categoria D (BE1a): existenţa focului deschis sub orice formă, în absenţa
substanţelor combustibile (risc mediu de incendiu);
• categoria E (BE1b): existenţa unor materiale sau substanţe incombustibile
în stare rece sau a substanţelor combustibile în stare de umiditate înaintată,
peste 80% (risc mic de incendiu).
Zonele din încăperi, încăperile, compartimentele şi construcţiile de producţie
şi/sau depozitare vor avea definit riscul de incendiu (fiecare în parte) prin una din
cele cinci categorii de pericol de incendiu, în funcţie de pericolul de incendiu
determinat de proprietăţile fizico-chimice ale materialelor şi substanţelor utilizate,
prelucrate, manipulate sau depozitate – inclusiv utilajele, rafturile, paletele,
ambalajele etc.
Principalii factori de risc utilizaţi în procesul de identificare a riscului de
incendiu sunt:
a) sarcina termică;
b) clasele de combustibilitate şi periculozitate ale materialelor, substanţelor şi
elementelor de construcţii utilizate;
c) sursele potenţiale de aprindere existente;
d) condiţiile (împrejurările) preliminate care pot determina sau favoriza
aprinderea;
e) timpul de aprindere şi de dezvoltare liberă a incendiului (după caz).
22

La stabilirea factorilor de determinare a riscului se pot avea în vedere şi alte
elemente:
a) factorul uman (număr de persoane, vârsta şi starea fizică a acestora, nivel
de instruire);
b) nivelurile criteriilor de performanţă ale construcţiilor privind cerinţa de
calitate „siguranţă la foc” (comportare, rezistenţă şi stabilitate la foc, preîntâmpinarea
propagării incendiilor, căi de acces, evacuare şi intervenţie);
c) fiabilitatea instalaţiilor şi echipamentelor tehnologice;
d) nivelul de dotare cu mijloace tehnice destinate prevenirii şi stingerii
incendiilor, starea de funcţionare şi performanţele acestora;
e) alţi factori care pot influenţa producerea, dezvoltarea şi/sau propagarea
unui incendiu.
Măsurile de apărare împotriva incendiilor avute în vedere la identificarea
riscului de incendiu sunt cele destinate reducerii, neutralizării şi/sau eliminării
factorilor de risc, respectiv pentru limitarea, localizarea şi/sau lichidarea unui
incendiu, în cazul când acesta s-a produs.
Nivelurile de risc de incendiu sau categoriile de pericol de incendiu se stabilesc
pe zone, spaţii, încăperi, compartimente de incendiu, clădiri şi instalaţii tehnologice şi se
precizează obligatoriu în documentaţiile tehnice şi în planurile de intervenţie.
În funcţie de riscul de incendiu stabilit, fie prin metode matematice fie prin
metode analitice, se stabilesc măsurile de control al riscurilor de incendiu, ca un
ansamblu de măsuri tehnice şi organizatorice destinate menţinerii riscurilor în
limitele de acceptabilitate stabilite:
• evitarea (prevenirea riscurilor) prin măsuri de reducere sau eliminare a
factorilor determinanţi de risc;
• implementarea măsurilor de control prin: monitorizarea calificată a
factorilor de risc; stabilirea responsabilităţilor, sarcinilor şi regulilor de prevenire şi
stingere a incendiilor; stabilirea persoanelor cu responsabilităţi specifice; asigurarea
mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor, a personalului necesar
intervenţiei şi a măsurilor de pregătire a acestuia; reluarea etapelor de identificare şi
evaluare a riscurilor de incendiu la schimbarea condiţiilor preliminate;
• transferarea riscurilor societăţilor de asigurare şi reasigurare.
4. CERINŢE GENERALE ALE MANAGEMENTULUI PREVENIRII
INCENDIILOR
4.1. Obiective globale
Obiectivele globale ale programului de management al prevenirii incendiilor
sunt:
1. elaborarea strategie de prevenire a incendiilor;
2. implementare completă şi totală a acestei strategii prin obiective clar
definite şi proceduri;
23

3. desemnarea echipei manageriale pentru prevenirea incendiilor;
4. elaborarea unui program operaţional de definire şi coordonare a tuturor
eforturilor pentru prevenirea apariţiei incendiului şi pentru asigurarea că – dacă focul
totuşi apare – există alocate şi disponibile mijloace adecvate pentru a-i reduce
consecinţele;
5. aplicarea tutror cerinţelor aplicabile şi relevante, incluzând normative,
standarde, coduri şi alte prevederi legale;
6. desemnarea unor persoane calificate şi dedicate pentru responsabilitatea de
a superviza şi implementa programul de management al prevenirii incendiilor.
24
4.2. Principii de apărare în adâncime
Protecţia împotriva incendiului se bazează pe marile principii generale ale
prevenirii incendiilor şi anume:
4.2.1 Evitarea apariţiei incendiului – evaluarea probabilităţii apariţiei unui
foc rezultă din exploatarea statisticilor şi popularizarea experienţelor
avute care constituie unelte preţioase de lucru, capabile să indice
punctele slabe ale activităţii de prevenire;
4.2.2 Protecţia personalului – siguranţa personalului se bazează, în mod esenţial,
pe existenţa căilor de evacuare (suficiente ca număr şi deschidere),
repartizate judicious, mereu disponibile şi care să debuşeze într-un loc
sigur;
4.2.3 Limitarea propagării în spaţiu a incendiului – pentru a combate
propagarea, trebuie controlată energia termică produsă de incendiu, prin
evacuarea în exterior a căldurii şi fumului, precum şi prin confinarea
focarului de incendiu;
4.2.3.1 Evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi – pentru extragerea din
spaţiile incendiate a fumului şi gazelor fierbinţi, precum şi pentru limitarea
deplasării acestora, se iau măsuri de dirijare a aerului în interiorul clădirii şi
de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi prin sisteme (dispozitive) de
desfumare (evacuare). Evacuarea fumului (desfumarea) şi gazelor fierbinţi
se poate asigura prin tiraj natural-organizat sau mecanic;
4.2.3.2 Confinarea focarului – este necesară fie izolarea acestuia întrun
compartiment etanş ale cărui pereţi au valori corespunzătoare de
rezistenţă la foc, fie izolarea lui prin spaţii libere suficient dimensionate.
Barierelor destinate stopării propagării unui incendiu li se impun calităţi
variabile, în funcţie de tipul şi densitatea sarcinii termice a spaţiului
respectiv.
Stabilitatea la foc a structurilor portante trebuie să se afle în concordanţă cu
gradul dorit de rezistenţă la foc.
În practică, se ştie că nu există o soluţie ideală de compartimentare. În
realitate, anvelopa compartimentului de incendiu prezintă numeroase puncte slabe,

datorită – pe de o parte – necesităţilor de accesibilitate şi de exploatare şi – pe de altă
parte – datorită ghenelor, a trecerilor de cabluri şi conducte etc.
4.2.4 Punerea rapidă în funcţiune a mijloacelor de primă intervenţie – în
ciuda precauţiunilor luate pentru evitarea naşterii unui incendiu şi a
propagării sale, este imperios necesar să se prevadă sistematic mijloace
de primă intervenţie, adaptate mărimii focarului.
Mijloacele de ajutor trebuie să cuprindă toate dispozitivele capabile să
realizeze:
• descoperirea incendiului (detecţie umană sau automată);
• alarmarea;
• stingerea (stingătoare, RIA, coloane uscate, stingere automată).
4.2.5 Intervenţia eficace a personalului – aceasta este ultima fază a
prevenirii, care trebuie pregatită minutios în scopul de a fi eficace.
Eficacitatea intervenţiei rezultă din rapiditatea cu care sunt puse în operă
mijloacele corespunzătoare de stingere.
Ea este condiţionată de:
• alarmarea promptă;
• accesibilitatea spaţiilor şi a clădirilor;
• mijloace care facilitează acţiunea (dotări cu agenţi de stingere, coloane
uscate, desfumarea, legături, planuri, cunoaşterea spaţiilor, a riscurilor şi a
dificultăţilor).
În ultima perioadă, în domeniul managementului general al siguranţei la foc
se utilizează un concept împrumutat din domeniul nuclear, respectiv „apărarea în
adâncime”. Sintetic, acest concept înseamnă o organizare a manangementului
siguranţei la foc pe trei linii succesive de apărare, respectiv:
1. a face totul ca incendiul să nu apară, respectiv Prevenirea;
2. dacă totuşi incendiul a apărut, acesta trebuie controlat şi împiedicat să se
extindă, respectiv Detecţia şi Stingerea;
3. dacă totuşi incendiul nu a putut fi controlat, trebuie reduse la minimum
efectele negative ale acestuia, respectiv Salvarea.
Simplificând, conceptul de apărare în adâncime se poate rezuma prin
afirmaţia următoare:
Deşi măsurile luate pentru prevenirea accidentelor sunt, în
principiu, de natură a evita apariţia unui incendiu, se consideră că
totuşi ele se produc şi atunci, se studiază şi se aplică măsuri menite a
le face faţă, în scopul reducerii consecinţelor acestora la nivele
considerate acceptabile.
Aceasta nu ne scuteşte, însă, de a lua în calcul situaţii şi mai grave şi
de a fi pregătiţi să le înfruntăm în cele mai bune condiţii posibile.
4.3. Structura managementului prevenirii incendiilor
Procedurile joacă un rol vital în prevenirea şi controlul incendiilor; în
evacuarea ocupanţilor şi în menţinerea sistemelor de siguranţă la foc. În multe
25

incendii dezastruoase, elementul comun este uitarea sau neaplicarea principiilor
fundamentale care permit luarea atitudinii corecte în cazul descoperirii unui incendiu
sau pornirii unei alarme de incendiu; iar aceasta se întâmplă atât la membrii
conducerii, cât şi la cei din public. În cazul existenţei unui management al prevenirii
incendiilor (MPI) efectiv, probabilitatea unui început de incendiu este redusă şi o
evacuare eficientă poate fi dusă la capăt.
Trebuie luată în considerare şi posibilitatea unor greşeli în managementul
procedurilor sau în sistemul de protecţie la foc. Acest lucru este cu atât mai
important, cu cât, deseori, este greu să fi sigur că procedurile MPI vor fi valabile şi se
vor menţine pe toată durata de viaţă a clădirilor. Cu toate acestea, în unele tipuri de
clădiri (în special, în acela în care există un mare număr de personal sau au loc
procese tehnologice speciale) este crucială existenţa unei proceduri eficiente pentru o
evacuare rapidă şi ordonată. În asemenea clădiri, pentru siguranţa continuităţii
implementării unor proceduri de MPI eficiente, coerente şi bazate pe aceleaşi
principii, este de dorit să se facă audit-uri periodice, de către o firmă independentă
specializată.
Auditul independent. În cazul efectuării unor audit-uri regulate şi
independente de protecţie la incendiu şi de management al procedurilor aferente (de
exemplu, la cel puţin la 6 luni) este corect să se considere că sistemele de protecţie la
foc şi procedurile de evacuare sunt mult mai eficiente decât în cazul în care aceste
audit-uri independente nu ar avea loc. De aceea, în clădirile care nu sunt supuse
auditărilor independente periodice, rezultatele studiilor şi analizelor de ingineria
incendiilor arată că, pentru atingerea unui nivel acceptabil de siguranţă la foc, sunt
necesare măsuri suplimentare de protecţie.
26
4.4. Avantajele metodei analizei riscului de incendiu
Serviciile în domeniul protecţiei la incendiu reprezentau, până nu demult, un
sector ultraspecializat cu ofertă redusă – din cauza cerinţelor de înaltă de calitate şi
siguranţă care se impun aici şi din cauza dificultăţii de încadrare în nişte reguli fixe a
unui fenomen atât de complex cum este INCENDIUL. Din această cauză, evoluţia
teoretică a fost destul de lentă, iar metodele utilizate – din cauza unui extrem de
complicat aparat matematic – greoaie şi aflate numai la îndemâna unui grup restrâns
de specialişti.
Se impunea, astfel, găsirea unei metode flexibile şi cât mai exacte posibil care
să poată evalua gradul de siguranţă la foc al unui obiectiv şi care, în acelaşi timp cu
identificarea „punctelor–problemă”, să poată face şi evaluarea eficienţei în ansamblu
a remediilor propuse. De asemenea, metoda trebuia să fie „abordabilă” şi de către
marea masă a specialiştilor în acest domeniu, cei care ştiau utiliza un calculator fără a
fi însă şi specialişti în complicatele ecuaţii matematice care modelează fenomenul de
INCENDIU. Această metodă este ANALIZA DE RISC DE INCENDIU (ARI) a
cărui efectuare a devenit obligatorie şi în ţara noastră prin adoptarea (în 1994) a
noilor Norme generale de protecţie împotriva incendiilor şi, apoi, prin apariţia
Ordinului nr. 163 din 28/02/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare
împotriva incendiilor, a Ordinului nr. 132 din 29/01/2007 pentru aprobarea

Metodologiei de elaborare a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a
Structurii-cadru a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a Ordinului nr. 130
din 25/01/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a scenariilor de securitate
la incendiu.
ARI nu este folosită încă pe scară largă la noi în ţară, întrucât cadrul ei nu
apelează numai la ştiinţele „clasice” (cum ar fi: fizica, chimia, biochimia sau
ingineria) pe care se bazează cercetarea tradiţională în siguranţă la incendii, ci şi la
statistică, respectiv la cercetări economice sau operaţionale. Scopul ei este
identificarea unei liste a secvenţelor accidentale dominante care sunt declanşate de
incendii şi evaluarea ulterioară a frecvenţei de apariţie a fiecăreia dintre ele. Toate
aceste determinări au la bază o serie de scenarii de apariţie, dezvoltare şi propagare a
focului, scenarii care nu fac decât să simuleze din punct de vedere ştiinţific
complexul proces care este INCENDIUL.
În domeniul protecţiei obiectivelor la acţiunea focului, există în lume două
tipuri de abordări ale problemei:
• prima se referă la etapa de concepţie a obiectivului (clădire, instalaţie, navă
etc.) când, pe baza unei analize probabilistice de risc de incendiu a proiectului
viitorului obiectiv, se stabilesc concepţia şi măsurile concrete (active şi/sau pasive)
de protecţie la acţiunea focului. Acesta este, în general, domeniul specialiştilor în
proiectarea protecţiilor la acţiunea focului;
• a doua se referă la etapa de exploatare a obiectivului, când se stabileşte
eficienţa practică a măsurilor de protecţie la acţiunea focului prevăzute prin proiect.
Această etapă cuprinde expertizarea concepţiei şi a măsurilor existente de protecţie la
acţiunea focului, necesară diverselor scopuri, ca de exemplu:
• stabilirea primelor de asigurare la incendii ale obiectivului, în funcţie
de definirea gradului de siguranţă a acestuia la incendiu şi de
estimarea pagubelor maxime posibile. Aceste elemente se pot
determina riguros numai pe baza unui program special de calcul care
să fie capabil să simuleze incendiul maxim posibil în obiectiv, cu toate
consecinţele acestuia;
• mărirea siguranţei la incendiu a obiectivului, prin optimizarea
concepţiei şi îmbunătăţirea măsurilor concrete. Acelaşi program de
calcul poate sesiza punctele slabe ale concepţiei protecţiei la foc,
putând determina, în acelaşi timp şi eficienţa noilor măsuri corective.
Este de reţinut că obiectivele etapelor diferă. Astfel, dacă pentru prima etapă
aceste obiective sunt:
• în primul rând, respectarea legislaţiei în vigoare de către proiectant (în
vederea evitării sancţiunilor din partea organelor de control) şi de-abia apoi
• crearea unei concepţii eficiente de protecţie la incendii pentru obiectivul
respectiv, pentru cea de-a doua etapă obiectivul principal este eficienţa concepţiei şi a
măsurilor concrete aplicate, indiferent că este vorba despre beneficiarul obiectivului,
societatea de asigurări, echipele de control ale Inspectoratului General sau experţi în
domeniu.
Este evident că, atâta vreme cât în România societăţile de asigurări nu îşi vor
îndeplini rolul lor firesc, acela de „interfaţă şi moderator” între client (cererea pieţei)
şi firmele specializate în domeniul protecţiei bunurilor şi persoanelor (oferta pieţei),
27

nu va exista o adevărată piaţă profesională în domeniul protecţiei la incendiu.
Cu toate acestea, preocupări şi unele realizări notabile în domeniul ARI au
existat şi în ţara noastră, începând cu 1989. În prezent, în România există două
direcţii de acţiune: una teoretică (de asigurare a suportului de teorie fundamentală) şi
altă practică ( de efectuare concretă, a unor segmente cu finalizare practică, din cadrul
unei ARI). Specialiştii români acţionează în ambele direcţii, fiind capabili să acopere
problemele protecţiei la acţiunea focului atât în etapa de concepţie a obiectivului, pe
baza unei analize probabilistice ARI, pentru stabilirea concepţiei şi a măsurilor
concrete (active şi/sau pasive) de protecţie la acţiunea focului cât şi în etapa de
exploatare a obiectivului, pentru stabilirea eficienţei practice şi expertizării măsurilor
de protecţie la acţiunea focului prevăzute prin proiect.
Considerăm că, la ora actuală, Analiza Riscului de Incendiu a devenit, şi în
România, un instrument abordabil şi suficient de flexibil care poate face o analiză cât
mai exactă şi focalizată direct pe aspectele practice solicitate de client, putând oferi o
bază de date suficientă pentru luarea deciziilor corecte în domeniul protecţiei la
acţiunea focului.
28
4.5 Asigurarea calităţii
4.5.1. Instrucţiuni generale
Prevederile actelor normative specifice fiecărui obiectiv trebuie transformate
în proceduri, iar acestea se vor constitui în Programe de Asigurare a Calităţii (AQ) pe
diferite tematici importante din domeniul MSF (direcţii de acţiune/axe). Acestea vor
face parte din sistemul global de Asigurare a Calităţii.
Programele de Asigurarea Calităţii trebuie implementate pentru protecţia la
incendiu a obiectivelor, începând cu concepţia şi proiectarea acestora, trecând prin
faza de construcţie şi pe toată durata lor de exploatare. Aceste programe trebuie să
asigure următoarele aspecte:
• proiectul respectă toate cerinţele de siguranţă la foc;
• toate materialele şi echipamentele de protecţie la incendiu respectă
specificaţiile de procurare care – la rândul lor – s-au bazat pe cerinţele de protecţie la
foc şi pe proiectele de execuţie ale obiectivelor. În particular, echipamentele de
detecţie şi de stingere trebuie să răspundă cerinţelor previzionate de exploatare şi să
fie, preferabil, de tipuri deja încercate în exploatare. Noile tipuri de echipamente şi
agenţi de stingere trebuie să parcurgă testele de calificare, impuse de legislaţia în
vigoare;
• echipamentele şi materialele de detecţie şi stingere a obiectivului sunt
fabricate şi instalate conform cerinţelor din proiecte şi s-au parcurs programele
complete de testare (înaintea şi în cadrul punerilor acestora în funcţiune) cu rezultate
satisfăcătoare;
• în cazul unui incendiu în etapa de construcţie sau de exploatare a
obiectivului, trebuie făcută o evaluare a consecinţelor acestui incendiu pentru a avea
siguranţa ca întregul program al MPI este operaţional la parametri de concepţie;
• s-au implementat procedurile de prevenire a incendiului, iar echipamentele
şi sistemele de detecţie şi stingere s-au testat şi sunt operaţionale şi în concordanţă cu

cerinţele de exploatare ale obiectivului, iar întregul personal a fost instruit corect
pentru activităţile de exploatare curentă şi de utilizare a acestor sisteme şi
echipamente.
4.5.2. Controalele administrative
Principalele cerinţe pentru controalele administrative sunt:
• înaintea reînceperii activităţii (după fiecare fază de reparaţie sau remont)
trebuie efectuat un control atent al fiecărui compartiment/zonă de incendiu. Deşeurile
sau orice alte materiale combustibile neesenţiale trebuie să fie evacuate din zonă;
• trebuie controlate toate operaţiunile de exploatare care pot afecta
integritatea sistemelor de stingere a incendiului sau a compartimentelor de incendiu;
• toate operaţiunile de exploatare care prezintă un risc potenţial de producere
a unui incendiu trebuie să se desfăşoare în condiţii controlate, cu echipamente de
stingere adecvate pregătite şi cu personal în aşteptare din cadrul echipelor de
intervenţie;
• trebuie verificată îndeplinirea corectă şi conform programelor MPI a tuturor
inspecţiilor şi controalelor prevăzute, precum şi a testelor efectuate asupra
echipamentelor şi sistemelor de detecţie şi stingere.
4.5.3. Procedurile
Procedurile sunt necesare pentru implementarea unui program solid şi viabil
de siguranţă la foc care trebuie să fie eficient în situaţiile de:
− exploatare curentă a unităţii;
− mentenanţa corectivă şi preventivă;
− testări şi inspecţii;
− controalele administrative asupra reacţiilor în caz de alarmă sau urgenţă.
Aceste proceduri trebuie să acopere întregul program de siguranţă la foc şi
toate sistemele de protecţie la incendiu. Forma procedurilor trebuie să fie orientată
către tipul de utilizatori, clare şi uşor de înţeles chiar în condiţii de incendiu.
Procedurile sunt grupate pe mai multe direcţii:
• proceduri administrative;
• proceduri operaţionale;
• proceduri de mentenanţă şi testare;
• proceduri în caz de urgenţă şi de reacţie în caz de alarmă la incendiu.
4.6. Strategie şi organizare
4.6.1. Scopul prevenirii incendiilor
Una din sarcinile principale ale conducerii este pregătirea, organizarea şi
acţiunea permanentă pentru prevenirea şi stingerea incendiilor în toate
împrejurările impuse de activitatea cotidiană.
Pentru reducerea la minimum posibil a surselor de apariţie a incendiilor sunt
necesare măsuri conjugate, cu caracter permanent atât pentru instruirea întregului
29

personal şi în special al celor din echipa de coordonare şi a membrilor serviciului de
pompieri civili, cât şi pentru prevenirea şi combaterea incendiilor.
În acest sens, scopul activităţii de prevenire a incendiilor trebuie să fie:
a) fundamental – prevenirea incendiilor care se realizează printr-un
complex de acţiuni şi măsuri organizatorice, tehnice, de informare,
instruire şi educare, precum şi de asigurare materială destinate să
preîntâmpine izbucnirea şi propagarea incendiilor, să creeze condiţii pentru
salvarea operativă a oamenilor şi bunurilor, semnalizarea, anunţarea şi
stingerea eficientă a incendiilor.
b) prioritar – prevenirea şi înlăturarea stărilor de pericol şi a cauzelor
potenţiale de incendiu, acţionând asupra următoarelor elemente:
sursele de aprindere;
mijloacele care produc surse de aprindere;
substanţele şi materialele combustibile care se pot aprinde;
împrejurările determinante şi favorizante;
condiţiile generatoare de explozii, avarii, accidente şi alte elemente
care pot fi urmate de incendii.
c) tranzitoriu – reducerea pericolului de incendiu prin:
diminuarea surselor potenţiale de aprindere;
reducerea cantităţilor de substanţe şi materiale combustibile,
îndeosebi a celor cu combustibilitate şi periculozitate ridicate;
eliminarea unor împrejurări care concură la izbucnirea incendiilor;
îmbunătăţirea condiţiilor de evacuare în caz de incendiu a
persoanelor şi bunurilor;
restrângerea posibilităţilor de propagare şi dezvoltare a incendiilor;
suplimentarea cantitativă a mijloacelor de prevenire şi stingere a
incendiilor sau sporirea eficienţei acestora;
intensificarea informării şi instruirii specifice a personalului;
întărirea controlului şi autocontrolului.
4.6.2. Obiectivele strategice ale activităţii de prevenire a incendiilor
Incendiile afectează activitatea întreprinderilor şi instituţiilor, produc pierderi
materiale şi, nu de puţine ori, se soldează cu victime. Abordarea strategică a
conceptului de prevenire a incendiilor presupune asigurarea cadrului necesar
pentru realizarea unui complex de măsuri tehnico-organizatorice şi instructiveducative
destinate să preîntâmpine izbucnirea şi propagarea incendiilor, să
asigure condiţii pentru salvarea persoanelor şi bunurilor, precum şi pentru
semnalizarea şi stingerea eficientă a incendiilor.
În acest scop, prin valorificarea eficientă a potenţialului uman, tehnic şi
material se stabilesc măsurile şi acţiunile de apărare împotriva incendiilor care vor
trebui să asigure realizarea următoarelor obiective strategice:
a) preîntâmpinarea apariţiei situaţiilor negative care ar putea diminua
securitatea împotriva incendiilor, a vieţii, a proprietăţii şi a bunurilor;
b) sesizarea şi înlăturarea operativă a stărilor de pericol şi a cauzelor
potenţiale de incendiu, explozii sau avarii care pot genera incendii;
30

c) stingerea promptă a începuturilor de incendiu şi a incendiilor, limitarea la
maximum a consecinţelor negative pe care le pot crea asupra securităţii
oamenilor şi bunurilor, precum şi pentru desfăşurarea normală a activităţii
specifice;
d) înlăturarea operativă a urmărilor incendiilor, exploziilor, calamităţilor
naturale şi a altor asemenea evenimente negative;
e) reluarea în cel mai scurt timp şi în condiţii de siguranţă a activităţii
perturbată de incendii, explozii, avarii sau calamităţi naturale.
Aplicarea cu maximă eficienţă a principiului apărării şi realizarea obiectivelor
strategice în activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor implică asigurarea
îndeplinirii următoarelor cerinţe principale:
a) conştientizarea angajaţilor asupra necesităţii asigurării apărării împotriva
incendiilor, cunoaşterea de către aceştia a pericolelor şi cauzelor ce pot
genera incendii şi explozii, a măsurilor de prevenire şi a modului practic de
acţiune în cazul producerii acestora, a avariilor şi a altor asemenea
evenimente;
b) proiectarea, realizarea şi exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor în
conformitate cu prevederile legale şi cu respectarea prescripţiilor tehnice,
astfel încât să se prevină apariţia şi propagarea incendiilor, ori producerea
de explozii şi avarii;
c) dotarea obiectivelor, conform normelor, cu maşini, utilaje, instalaţii şi
aparatură de prevenire şi stingere a incendiilor, echipament de protecţie şi
substanţe chimice de stingere, menţinerea permanentă a acestora în stare
perfectă de utilizare;
d) pregătirea temeinică a acţiunilor de intervenţie pentru stingerea operativă a
incendiilor şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale;
e) îmbinarea şi soluţionarea conjugată a cerinţelor de producţie cu cele de
apărare împotriva incendiilor, astfel încât în măsura posibilităţilor, unele
construcţii şi amenajări să poată fi utilizate şi în scopuri de apărare
împotriva incendiilor (sisteme de înmagazinare a apei, instalaţii de apă
tehnologică, de gaze inerte);
f) conducerea continuă şi într-o concepţie unitară a activităţii de prevenire şi
stingere a incendiilor, cunoaşterea permanentă a capacităţii de apărare şi
stabilirea de acţiuni concrete în raport de nevoi.
Realizarea obiectivelor şi îndeplinirea principalelor cerinţe ale apărării
împotriva incendiilor presupune luarea de către conducerea obiectivului a unui întreg
ansamblu de măsuri tehnico-organizatorice între care, pe primul plan se situează
activitatea instruirii personalului şi desfăşurarea unei intense acţiuni de popularizare a
normelor în rândul angajaţilor, dezvoltarea conţinutului programului anual de
îmbunătăţire a capacităţii de apărare împotriva incendiilor, diversificarea formelor şi
mijloacelor de desfăşurare a muncii de prevenire, creşterea competenţei serviciilor de
pompieri civili în executarea misiunilor şi îndatoririlor ce le revin.
Reglementarea modului de organizare şi desfăşurare a activităţii de apărare
împotriva incendiilor trebuie făcută în baza prevederilor legale în vigoare, stabilinduse
cadrul general de aplicare unitară a prevederilor legale privind organizarea
activităţii de apărare împotriva incendiilor.
31

4.6.3. Conţinutul organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor este reglementată de
Ordinul Nr. 1023 din 15 noiembrie 1999 privind aprobarea Dispoziţiilor generale de
ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor – DG P.S.I.–001, precum şi
de ORDINUL Nr. 138 din 5 septembrie 2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale
privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor – D.G.P.S.I.–005
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor presupune:
a) stabilirea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
b) întocmirea, aprobarea şi difuzarea actelor de autoritate (decizii, dispoziţii,
hotărâri etc.) prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor;
c) întocmirea, aprobarea şi difuzarea documentelor specifice activităţii de
apărare împotriva incendiilor (liste, situaţii, instrucţiuni, grafice, planuri,
documentaţii tehnice, regulamente de organizare şi funcţionare etc.);
d) asigurarea formularelor tipizate (permise de lucru cu focul, autorizaţii de
lucru, fişe de instruire) şi a actelor normative de reglementare specifice;
e) îndeplinirea criteriilor şi a cerinţelor de pregătire, avizare, autorizare,
atestare, certificare, agrementare, prevăzute de lege şi de reglementările în vigoare;
f) implementarea sistemului de depistare şi cunoaştere a oricăror situaţii sau
aspecte care pot favoriza producerea sau dezvoltarea incendiilor (cauze de incendii,
stări de pericol, alte încălcări, scoateri din funcţiune);
g) reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în
relaţiile generate de contracte, convenţii şi alte asemenea situaţii;
h) realizarea sistemului operativ de observare şi anunţare a incendiului,
precum şi de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;
i) asigurarea funcţionării mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a
incendiilor;
j) organizarea intervenţiei, în caz de incendiu, de către salariaţi, populaţie şi
forţele specializate;
k) analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor şi stabilirea de
măsuri conforme cu realitatea, precum şi a împrejurărilor şi factorilor determinanţi.
4.6.4. Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor
În cadrul agenţilor economici şi instituţiilor, în funcţie de nivelul riscului de
incendiu şi de specificul activităţii, se constituie una dintre următoarele structuri cu
atribuţii de apărare împotriva incendiilor:
a) compartiment, serviciu, secţie sau birou, de regulă la agenţi economici cu
risc mare şi foarte mare de incendiu, clădiri înalte şi foarte înalte, clădiri civile cu săli
aglomerate, cu peste 600 de persoane şi scenă amenajată;
b) cadre tehnice cu atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor, numite
exclusiv pentru această activitate, la societăţi şi regii naţionale, agenţi economici şi
instituţii cu risc mediu de incendiu, clădiri civile cu săli aglomerate care nu se
încadrează în prevederile lit. a), precum şi la autorităţi ale administraţiei publice
centrale de specialitate;
c) cadre tehnice cu atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor sau persoane
care îndeplinesc prin cumul atribuţii privind punerea în aplicare, controlul şi
32

supravegherea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în alte-situaţii decât cele
menţionate la lit. a) şi b).
Atribuţiile pentru structurile menţionate se stabilesc şi se detaliază astfel încât
să permită îndeplinirea obligaţiilor legale care revin patronului şi autorităţilor
administraţiei publice.
Pentru celelalte categorii de salariaţi atribuţiile din domeniul apărării
împotriva incendiilor se stabilesc în fişele posturilor, ţinându-se seama de calitatea
funcţiei pe care o au.
Structurile prevăzute se integrează, după caz, în structura serviciilor voluntare
şi private pentru situaţii de urgenţă, organizate potrivit legii:
• Ordinul nr. 160 din 23/02/2007 pentru aprobarea Regulamentului de
planificare, organizare, desfăşurare şi finalizare a activităţii de prevenire a
situaţiilor de urgenta prestate de serviciile voluntare şi private pentru
situaţii de urgenţă;
• Hotărârea nr. 160 din 14/02/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind
portul, descrierea, condiţiile de acordare şi folosire a uniformei,
echipamentului de protecţie şi însemnelor distinctive ale personalului
serviciilor pentru situaţii de urgenţă voluntare/private;
• Ordinul nr. 158 din 22/02/2007 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă
privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor private pentru situaţii
de urgenţă
Denumirea servicii voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă rezultă din
caracterul activităţii pe care o desfăşoară şi din atribuţiile legale pe care le pot
îndeplini pompierii civili. Serviciul voluntar şi/sau privat pentru situaţii de urgenţă nu
se asimilează ca o structură de personal în sensul, celor prevăzute în organizarea
muncii.
Actele de autoritate emise de patron (decizie, dispoziţie etc.) privind apărarea
împotriva incendiilor se referă la:
a) stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilor privind apărarea
împotriva incendiilor;
b) constituirea serviciului voluntar şi/sau privat pentru situaţii de urgenţă;
c) modul de executare a lucrărilor cu foc deschis;
d) reglementarea fumatului;
e) modul de gestionare a deşeurilor, reziduurilor şi a ambalajelor specifice
activităţii;
f) măsuri speciale din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, care să
contracareze efectele perioadelor caniculare sau secetoase;
g) sistemul de măsuri tehnice şi organizatorice referitoare la instruirea în
domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor;
h) răspunderile ce revin părţilor în ceea ce priveşte asigurarea apărării
împotriva incendiilor pentru cazurile de concesionare, închiriere şi antrepriză;
i) aplicarea în cadrul agentului economic sau al instituţiei a prevederilor unor
reglementări din alte sectoare de activitate pentru cazurile sau situaţiile în care
reglementările de nivel general nu detaliază toate aspectele, iar cele specifice sunt
insuficiente;
33

j) contractul, înţelegerea, angajamentul sau convenţia privind asigurarea
intervenţiei, în caz de urgenţă, a forţelor specializate, precum şi de pregătire a
acesteia;
k) reglementarea modului de întreţinere, verificare şi reparare a instalaţiilor
speciale de semnalizare şi stingere a incendiilor, din dotare;
i) stabilirea punctelor vitale vulnerabile la incendiu din cadrul agentului
economic sau instituţiei.
Documentele specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor cuprind, de
regulă, informaţii privind:
a) substanţele periculoase, clasificate astfel potrivit legii, utilizate în
activitatea agentului economic sau a instituţiei;
b) datele de identitate ale personalului din cadrul serviciilor de pompieri
civili, inclusiv referitoare la pregătire, calificare şi atestare;
c) agenţii economici care au contracte de închiriere, locaţie şi altele
asemenea, cu specificarea clădirilor utilizate a profilului de activitate;
d) alimentarea cu apă pentru stingerea incendiilor la construcţii (cantităţi de
rezervă, pompe, hidranţi exteriori şi interiori);
e) instalaţiile speciale de stingere (tip, locuri deservite, număr de capete de
debitare, agent stingător, rezerve);
f) instalaţiile speciale de semnalizare a incendiilor (tip, locuri deservite,
număr de linii şi componente de declanşare sau acţionare, rezerve);
g) exerciţiile şi aplicaţiile de intervenţie efectuate, având anexate concluzii
rezultate din efectuarea acestora;
h) sistemele, instalaţiile şi dispozitivele de limitare a propagării incendiilor pe
locuri de amplasare: pereţi, planşee, sisteme de ventilaţie, climatizare etc.;
i) zonele cu pericol de explozie, dacă este cazul;
j) utilajele şi autospecialele de intervenţie din dotarea serviciului de pompieri
şi stocurile de agenţi stingători sau neutralizatori;
k) echipamentul de protecţie a personalului de intervenţie, în funcţie de
riscurile şi efectele negative ale agenţilor termici, chimici, electromagnetici ori
biologici, care pot interveni în caz de incendiu;
l) instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor pentru punctele vitale
vulnerabile la incendii, locurile de muncă, instalaţiile utilitare, efectuarea lucrărilor
cu risc ridicat de incendiu (foc deschis, vopsire etc.);
m) procedurile de instruire pe categorii de instructaje conform Dispoziţiilor
generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor –
D.G.P.S.I./002, aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr. 1.080/2000 şi
publicate în Monitorul Oficial al României nr. 157, Partea I. din 14 aprilie 2000, şi
fişele de instruire aferente;
n) graficele de întreţinere şi verificare pentru diferite categorii de utilaje,
instalaţii şi sisteme care pot genera incendii sau care se utilizează în caz de incendiu;
o) planurile de evacuare în caz de incendiu (de nivel şi încăperi), de
depozitare a materialelor periculoase şi de intervenţie:
p) avizele şi autorizaţiile P.S.I., inclusiv documentaţiile avizate spre
neschimbare care au stat la baza emiterii acestora, cuprinse în opis;
34

q) atestatele, agrementele tehnice, certificatele de conformitate şi proceseleverbale
de verificare a elementelor de construcţie, a mijloacelor tehnice P.S.I. sau a
instalaţiilor;
r) programele, planurile sau alte documente similare cuprinzând măsuri şi
acţiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de control pentru
îmbunătăţirea capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
s) registrele pentru evidenţa permiselor de lucru cu foc, a instalaţiilor speciale
de semnalizare şi stingere a incendiilor, a exerciţiilor şi aplicaţiilor executate şi a
evenimente-lor produse sau la care s-a participat pentru stingere cu personalul
propriu;
t) alte documente specifice (scenarii de siguranţă la loc, identificarea şi
evaluarea riscului de incendiu, analiza capacităţii de apărare împotriva incendiilor,
extrase din publicaţii privind incendiile în sectoare de activitate asemănătoare etc.).
Documentele specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor se
reactualizează de cei care le-au întocmit şi aprobat, dacă:
a) s-au produs modificări ale actelor normative şi ale reglementărilor tehnice
care au stat la baza emiterii acestora;
b) s-au produs modificări de personal;
c) s-au produs schimbări referitoare la construcţii, instalaţii sau la specificul
activităţii;
d) au expirat termenele de valabilitate sau de garanţie specificate.
Preîntâmpinarea situaţiilor generatoare de incendii în cadrul agenţilor
economici şi instituţiilor se realizează prin:
a) organizarea controlului de prevenire;
b) efectuarea, conform reglementarilor tehnice de exploatare, a lucrărilor de
întreţinere şi verificare la instalaţiile utilitare şi la mijloacele tehnice de producţie;
c) organizarea apărării împotriva incendiilor pe locurile de muncă;
d) executarea la termenele scadente a încercărilor şi testelor prevăzute de
reglementările în vigoare.
Controlul respectării normelor, dispoziţiilor şi măsurilor de prevenire şi
stingere a incendiilor se efectuează de:
a) structurile cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor constituite
(desemnate) în cadrul agentului economic sau instituţiei pe baza unui grafic (anual,
trimestrial, lunar, zilnic);
b) şefii locurilor de muncă respective, zilnic sau pe schimb, după caz;
c) serviciile de pompieri;
d) patroni (manageri).
Controlul efectuat se finalizează prin documente scrise, în care se
consemnează:
a) construcţiile şi instalaţiile care au fost cuprinse în control;
b) constatările rezultate din teren şi documente;
c) propunerile de măsuri şi acţiuni de înlăturare a deficienţelor şi de
îmbunătăţire a activităţii.
Periodic se efectuează un control de verificare privind respectarea obligaţiilor
contractuale din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi al normelor specifice
35

de prevenire şi stingere a incendiilor la persoanele juridice care desfăşoară activităţi
în construcţiile şi instalaţiile din patrimoniul agentului economic sau al instituţiei.
Confuziile rezultate se analizează şi se au în vedere la încheierea unor contracte
viitoare.
Controlul trebuie sa aibă în vedere:
a) existenţa, integritatea şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice P.S.I. din
dotare;
b) respectarea cantităţilor şi naturii materialelor combustibile folosite;
c) asigurarea intervenţiei în caz de incendiu;
d) înlăturarea surselor posibile de iniţiere a focului.
Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă (noaptea, în zilele
nelucrătoare, sărbători legale sau alte situaţii) organizarea activităţii de apărare
împotriva incendiilor se face în funcţie de posibilităţile concrete, urmărindu-se
asigurarea:
a) verificării periodice a construcţiilor, instalaţiilor sau a amenajărilor aflate
în patrimoniu;
b) supravegherii centralelor automate de semnalizare a incendiilor;
c) posibilităţilor de anunţare a incendiului la forţele specializate de
intervenţie;
d) realizării primei intervenţii şi, după caz, punerii în funcţiune a instalaţiilor
sau a sistemelor care nu intră automate în funcţiune datorită unor defecţiuni;
e) accesului forţelor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
4.6.5. Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locurile de
muncă
Prin loc de muncă se înţelege:
a) secţie, sector, atelier de producţie;
b) depozit de materii prime, materiale, produse finite combustibile;
c) atelier de întreţinere, reparaţii, prestări de servicii şi proiectare;
d) instalaţie tehnologică sau de condiţionare, utilaj tehnologic;
e) laborator;
f) magazin, raion sau stand de vânzare;
g) unitate de învăţământ în clădiri separate;
h) sala de spectacole, conferinţe, recepţii, sport, pentru vizitatori şi altele
asemenea;
i) unitate de alimentaţie publică;
j) secţie medicală, farmacie;
k) construcţie pentru cazare;
l) secţie compartiment, sector, departament administrativ funcţional;
m) cămin de bătrâni sau de copii;
n) ferma zootehnică sau agricolă;
o) punct de recoltare de cereale păioase sau exploatare forestieră.
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă are
ca obiectiv principal asigurarea pentru colectivul de salariaţi a condiţiilor care să
permită acestora ca pe baza cunoştinţelor de care dispun sau cu mijloacele tehnice pe
36

care le au la dispoziţie să acţioneze pentru prevenirea şi stingerea incendiilor,
evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor materiale,
precum şi înlăturarea efectelor distructive provocate în caz de incendii, explozii,
avarii sau accidente tehnice.
Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă constă în:
a) prevenirea incendiilor, prin evidenţierea materialelor şi dotărilor
tehnologice care prezintă pericol de incendiu, surselor posibile de aprindere ce pot
apărea şi a mijloacelor tehnice ce le pot genera, precum şi a măsurilor generale şi
specifice de prevenire a incendiilor;
b) salvarea utilizatorilor şi evacuarea bunurilor, prin întocmirea şi afişarea
planurilor specifice şi menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite;
c) instruirea salariaţilor prin elaborarea documentelor specifice instructajului
P.S.I.. pe locul de muncă, desfăşurarea propriu-zisă a instructajului şi asigurarea
certificării efectuării acestuia, precum şi afişarea schemelor de intervenţie sau a
instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor;
d) marcarea pericolului de incendiu prin montarea de indicatoare de securitate
şi de orientare sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare;
e) organizarea stingerii incendiilor.
Organizarea stingerii incendiilor pe locul de muncă cuprinde măsuri şi
informaţii privind:
a) precizarea corectă a mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare a
personalului de la locul de muncă, pompierilor civili, dispeceratului pompierilor
militari, înştiinţarea conducătorului locului de munca, patronului, anumitor categorii
de specialişti şi a altor forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor;
b) prezentarea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a
propagării şi de stingere a incendiilor, stingătoarelor şi a altor aparate de stins
incendii, mijloace de salvare şi protecţie a personalului, precizându-se cantităţile care
trebuie să existe la fiecare loc de muncă;
c) stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asiste salvarea şi evacuarea
persoanelor şi a bunurilor, pe schimburi de lucru şi în afara programului;
d) organizarea efectivă a intervenţiei prin nominalizarea celor care trebuie să
utilizeze sau să pună în funcţiune acele mijloace tehnice din dotare, de stingere şi de
limitare a propagării arderii, ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile
utilitare şi, după caz la echipamente şi utilaje tehnologice.
Datele privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul
de muncă se înscriu într-un formular tipărit pe un material rezistent, de regulă carton,
şi se afişează într-un loc vizibil şi mai puţin afectat în caz de incendiu.
Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de
cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de prevenire şi
stingere a incendiilor.
La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere:
a) prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;
b) gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile, susceptibile a se
aprinde;
c) dotarea cu mijloacele tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor;
37

d) verificarea spaţiilor la sfârşitul programului de lucru;
e) parametrii care se au în vedere pe timpul exploatării diferitelor instalaţii,
echipamente şi utilaje tehnologice.
Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu cuprind elemente
diferenţiate în funcţie de tipul şi destinaţia construcţiei şi de numărul persoanelor care
se pot afla simultan în aceasta şi se întocmesc astfel:
a) pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane;
b) pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane;
c) pentru încăperile de cazare şi dormitoarele comune, indiferent de numărul
de locuri.
Planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în
locurile vizibile, astfel încât să poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în
încăperi, pe partea interioară a uşilor.
Planul de evacuare se întocmeşte pe baza schiţei nivelului sau a încăperii, pe
care se marchează cu o culoare roşie traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case
de scări sau scări exterioare, după caz.
Pe planurile de evacuare se indică locul mijloacelor tehnice de prevenire şi
stingere a incendiilor (stingătoare, hidranţi interiori, butoane şi alte sisteme de
anunţare a incendiilor) şi posibilităţile de refugiu (încăperi speciale, terase etc.),
precum şi interdicţia de folosire a lifturilor în asemenea situaţii.
Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii
ca fiind periculoase se întocmesc pentru fiecare încăpere unde se află asemenea
materiale.
La amplasarea materialelor periculoase în spaţiile de depozitare trebuie să se
ţină seama de comportarea lor specifică în caz de incendiu atât ca posibilităţi de
reacţie reciprocă, cât şi de compatibilitatea faţă de agenţii de stingere.
Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor periculoase se întocmesc
pe baza schiţelor încăperilor respective, pe care se marchează zonele cu materiale
periculoase şi se menţionează clasele acestora conform legii, cantităţile şi codurile de
identificare ori de pericol. Traseele de evacuare a materialelor şi ordinea priorităţilor
se marchează cu o culoare roşie.
Planuri de depozitare se întocmesc şi pentru materialele şi bunurile
combustibile care au o valoare financiară sau culturală deosebită.
Planurile de depozitare şi de evacuare se amplasează în locuri care pot fi cel
mai puţin afectate de incendiu şi în apropierea locurilor de acces în încăperi, astfel
încât să poată fi utile forţelor de intervenţie.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se întocmesc pentru locurile de
muncă în care sunt instalaţii tehnologice cu risc ridicat (foarte mare) de incendiu şi
pentru punctele vitale vulnerabile la incendiu, stabilite patron.
Prin punct vital vulnerabil la incendiu se înţelege acel loc de muncă,
instalaţie, echipament etc. indispensabil asigurării funcţionalităţii principale a
construcţiilor şi agenţilor economici şi care prezintă cel puţin risc mediu de incendiu.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează pe baza
documentelor avute la dispoziţie, cum sunt normele, normativele, regulamentele şi
instrucţiunile de exploatare şi funcţionare, regulamentele de ordine interioară şi alte
documentaţii de specialitate.
38

Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind:
a) prevederile specifice de P.S.I. din reglementările în vigoare;
b) obligaţiile generale ale salariaţilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
c) regulile şi măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor pentru
exploatarea instalaţiilor potrivit condiţiilor tehnice, tehnologice şi organizatorice
locale, precum şi pentru reparaţii, revizii, întreţinere, oprire şi punere în funcţiune;
d) evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie;
e) prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu cum sunt
intoxicările, arsurile, traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum şi a
regulilor şi măsurilor de prevenire a acestora.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează, după caz, de
şeful sectorului de activitate (instalaţiei, secţiei, atelierului etc.) şi se aprobă de
patron.
Premergător aprobării de către patron instrucţiunile de apărare împotriva
incendiilor se verifică de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească
atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor.
În funcţie de volumul lor şi de condiţiile la locul de munca respectiv
instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se afişează sau se păstrează la persoana
competentă care efectuează instructajul periodic de prevenire şi stingere a incendiilor.
Un exemplar al tuturor instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor se
păstrează la cadrul tehnic sau la persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de
prevenire şi stingere a incendiilor.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se completează în toate cazurile
cu informaţiile din schemele de intervenţie, acolo unde acestea sunt întocmite.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se revizuiesc cel puţin o dată la
3 ani şi se reactualizează la modernizări, dezvoltări, reprofilări şi la apariţia unor noi
reglementări.
Fiecare instrucţiune de apărare împotriva incendiilor va avea înscrisă data
întocmirii şi aprobării.
Documentele specifice instructajului P.S.I. pe locul de muncă se întocmesc în
conformitate cu prevederile Dispoziţiilor generale privind instruirea în domeniul
prevenirii şi stingerii incendiilor – D.G.P.S.I/002, aprobate prin Ordinul ministrului
de interne nr. 1.080/2000, şi trebuie să se refere la:
a) listele cuprinzând procedurile stabilite pentru instructajul specific locului
de muncă şi pentru instructajul periodic;
b) procedurile de instruire întocmite în detaliu;
c) documentele care să ateste efectuarea instructajelor specifice locului de
muncă;
d) testele sau chestionarele privind verificarea cunoştinţelor însuşite pe
perioada instruirilor;
e) rezultatele obţinute din verificarea cunoştinţelor din ultimul an de activitate
la locul de muncă;
f) concluziile rezultate din activitatea de instruire, întocmite la sfârşitul
fiecărui an, în care se menţionează numărul total de salariaţi şi al celor nou-veniţi,
rezultatele obţinute şi măsurile luate, precum şi procedurile reactualizate.
39

Documentele de instruire de pe locul de muncă se păstrează în locuri cât mai
sigure, ferite de efectele unor factori care le pot afecta calitatea şi integritatea, astfel
încât ele să poată fi analizate în orice situaţie.
Indicatoarele de securitate (de interzicere, avertizare şi informare) şi cele
auxiliare se execută, se iluminează, se amplasează şi se montează conform
standardelor în vigoare;
În anumite situaţii indicatoarele pot fi însoţite de înscrisuri explicative şi în
limbi de circulaţie internaţională;
Obligaţia de a amplasa, de a monta şi de a păstra integritatea indicatoarelor
revine conducătorului (şefului) locului de muncă.
Organizarea efectivă a intervenţiei pe locul de muncă presupune:
a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor
prin mijloace specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie, anunţarea altor
persoane care trebuie să desfăşoare activităţile prevăzute la lit. c), precum şi a
dispeceratului acolo unde acesta este constituit;
b) asigurarea şi urmărirea realizării salvării rapide şi în siguranţă a
personalului conform concepţiei stabilite;
c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a
consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje;
d) acţionarea asupra focarului cu mijloacele tehnice P.S.I. din dotare şi
verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi sistemelor automate şi, după caz,
acţionarea lor manuală;
e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor
care pot fi deteriorate în timpul intervenţiei;
f) protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale
incendiului (temperatură, fum, gaze toxice etc.);
g) verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi
unde pot apărea focare, acţionându-se pentru stingerea acestora.
Pentru efectuarea operaţiunilor nominalizarea se face pentru fiecare schimb de
activitate, în afara programului de lucru şi în zilele de repaus şi sărbători legale.
Verificarea prezenţei personalului nominalizat se face la începerea
programului de lucru, de către conducătorul locului de muncă, şeful de schimb sau de
persoana care conduce activităţile.
La întocmirea listei cuprinzând substanţele periculoase se consultă prevederile
legale în vigoare care reglementează transportul rutier internaţional de mărfuri
periculoase, respectiv Legea nr. 31/1994 şi Acordul european pentru transportul rutier
al mărfurilor periculoase – A.D.R.
De asemenea, pot fi avute în vedere şi prevederile Directivei europene
SEVESO.
Lista cuprinzând substanţele periculoase se completează şi se reactualizează
ori de câte ori apar modificări în gestionarea substanţelor respective, iar extrase din
această listă se păstrează în fiecare loc de munca unde acestea se depozitează sau se
utilizează permanent.
Lista va cuprinde toate substanţele periculoase utilizate, încadrate în cele 9
clase, specificându-se în mod obligatoriu pentru fiecare substanţă:
40

a) numărul de identificare O.N.U;
b) denumirea;
c) numărul de pericol;
d) cantitatea existentă;
e) locul de depozitare şi utilizare;
f) agenţii (substanţele) adecvaţi (adecvate) pentru stingere, neutralizare sau
decontaminare;
g) caracteristicile fizico–chimice esenţiale ce determină pericolul de incendiu
sau de explozie.
Obligaţiile referitoare la substanţele periculoase se soluţionează prin numirea
de către patron a unui consilier de siguranţă, special instruit şi atestat conform
reglementărilor în vigoare, care trebuie să aibă în vedere limitările cantitative,
comunicarea la autorităţi şi alte notificări impuse.
5. OBIECTIVELE GENERALE ALE MANAGEMENTULUI
PREVENIRII INCENDIILOR
5.1. Organizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor.
instruirea şi formarea personalului
5.1.1. Dispoziţii de organizare şi proceduri
Pentru implementarea sistemului de siguranţă la foc directorul general,
conducătorii filialelor şi subunităţilor vor constitui, prin dispoziţii scrise, structuri cu
atribuţii de apărare împotriva incendiilor şi responsabilităţi pentru toţi salariaţii,
astfel:
A) Comisia de apărare împotriva incendiilor care să coordoneze şi
realizeze activităţile:
• identificare şi evaluare a riscului de incendiu;
• să propună măsuri de apărare împotriva incendiilor corelate cu natura şi
nivelul riscurilor de incendiu;
• să elaboreze, împreună cu conducătorii locurilor de muncă instrucţiuni de
apărare împotriva incendiilor;
• să stabilească punctele vitale vulnerabile la incendiu şi locurile de munca şi
instalaţiile cu risc major de incendiu;
• să stabilească sarcinile ce revin salariaţilor pentru fiecare loc de muncă;
• să organizeze verificarea respectării de către salariaţi şi persoanele din
exterior care au acces în societate, a regulilor şi măsurilor de PSI, inclusiv
pe timp de noapte şi în sărbătorile legale;
• să urmărească realizarea, recepţionarea, darea în folosinţă sau punerea în
funcţiune a clădirilor sau instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor cu respectarea
strictă a prevederilor de PSI din documentaţia de execuţie;
41

42
• să organizeze dotarea, conform prevederilor legale, a tuturor locurilor de
muncă cu instalaţii şi mijloace tehnice PSI, precum şi să asigure menţinerea,
permanentă a acestor dotări în stare de funcţionare sau de utilizare;
• să îndrume, să controleze şi să realizeze în situaţiile prevăzute în proceduri,
instructajul PSI, inclusiv cu acele categorii de personal care execută lucrări
cu pericol de incendiu;
• să facă propuneri pentru a se prevedea fondurile necesare dotării cu maşini,
utilaje, instalaţii, echipamente de protecţie şi substanţe stingătoare, precum
şi pentru realizarea lucrărilor şi măsurilor pentru reducerea riscului de
incendiu, să urmărească, ca fondurile alocate şi lucrările sau măsurile
stabilite să fie realizate în termen.
B) Serviciul de Pompieri Voluntar şi/sau Privat, căruia îi revin în principal
următoarele obligaţii:
• să întocmească planurile de intervenţie pentru clădirile cu risc ridicat de
incendiu şi schemele de intervenţie pentru instalaţiile tehnologice de
categoria A, B pericol de incendiu;
• să instruiască echipele de primă intervenţie de pe locurile de muncă;
• să asigure verificarea şi să organizeze întreţinerea stingătoarelor de incendiu
şi a reţelelor de hidranţi interiori şi exteriori de incendiu;
• să verifice şi să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor cu
foc deschis;
• să controleze prin serviciul de rond modul cum se respectă măsurile
generale PSI pe locurile de muncă;
• să execute intervenţia pentru stingerea incendiilor;
• să acorde ajutor persoanelor a căror viaţă este pusă în pericol în caz de
explozie, inundaţii, dezastre etc.;
• să acţioneze pentru limitarea răspândirii unor produse poluante, colectarea
şi îndepărtarea acestora pe baza planurilor stabilite.
NOTĂ: Conform P 118/1999, art. 5.10.8., de regulă, construcţiile sau grupurile de construcţii
de producţie şi/sau depozitare vor avea constituite servicii de pompieri atunci când aria
desfăşurată totală este mai mare de 5.000m 2 şi categoriile A, B şi C (BE3a,b şi BE2) de pericol
de incendiu reprezintă peste 50%. Beneficiarii pot stabili constituirea serviciului de pompieri şi
la arii desfăşurate mai mici.
C) Stabilirea atribuţiilor şi răspunderilor concrete pentru categoriile de
personal cu funcţii de conducere şi menţionarea acestora în fişele posturilor,
avându-se în vedere următoarele probleme:
• respectarea prevederilor normativelor standardelor şi prescripţiilor tehnice
de PSI la avizarea documentaţiilor de investiţii;
• stabilirea condiţiilor de siguranţă la foc ce trebuie îndeplinite de executanţii
lucrărilor de investiţii, reparaţii şi prestări servicii;
• stabilirea şi transmiterea către utilizatorii produselor ce rezultă din
activitatea sa, a regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor,
specifice acestora;

• întocmirea documentaţiilor şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor PSI
prevăzute de lege;
• asigurarea contractelor, convenţiilor şi aranjamentelor cu alte persoane
juridice care urmează să execute activităţi de apărare împotriva incendiilor
în societate;
• prevederea fondurilor necesare realizării măsurilor de apărare împotriva
incendiilor;
• includerea în sarcinile de serviciu ale conducătorilor compartimentelor de
muncă (departamente, ateliere, depozite, laboratoare etc.) a următoarelor
obligaţii PSI:
o organizează activităţii să se efectueze în condiţii de siguranţă cu
respectarea reglementărilor PSI în vigoare;
o orice modificare a proceselor de producţie sau a stării construcţiilor
se va face numai după luarea măsurilor PSI şi a aprobărilor necesare;
o asigură păstrarea în bună stare de funcţionare a mijloacelor tehnice
PSI din dotarea locurilor de muncă;
o efectuează instructajul PSI pe locul de muncă şi periodic conform
procedurii specifice;
o emit permisul de lucru cu foc deschis şi asigură condiţiile de
desfăşurare în siguranţă a acestor lucrări;
o întocmesc împreună cu personalul specializat documentele de
organizare a activităţii pe locurile de muncă şi asigură condiţiile
pentru realizarea acestora.
Pentru îndeplinirea acestor obligaţii şefii de departamente pot numi un
responsabil (animator) PSI de regulă din membrii grupei de lucru, previne riscul,
căruia i se vor stabili responsabilităţi concrete.
D) Personalului salariat, indiferent de natura angajării, i se vor stabili
obligaţii privind apărarea incendiilor ca:
• să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor care i-au
fost aduse la cunoştinţă;
• să utilizeze conform instrucţiunilor instalaţiile, utilajele, maşinile şi
materialele de la locul de muncă;
• să nu efectueze manevre şi modificări nepermise ale mijloacelor tehnice de
PSI;
• să comunice imediat şefilor ierarhici sau pompierilor orice situaţie
periculoasă sau orice defecţiune sesizată la sistemele de intervenţie pentru
stingerea incendiilor;
• să acţioneze conform pregătirii şi sarcinilor sale, pentru a acorda ajutor
salariaţilor aflaţi în pericol.
E) Modul de efectuare a acelor activităţi cu impact deosebit asupra
siguranţei la foc trebuie procedurat. Aceste activităţi sunt:
• instruirea personalului;
43

44
• executarea lucrărilor cu foc deschis;
• fumatul;
• gestionarea substanţelor periculoase, cu accent pe lichidele inflamabile;
• depozitarea deşeurilor, reziduurilor şi ambalajelor;
• întreţinerea, repararea şi revizia instalaţiilor de categoria A,B, pericol de
incendiu;
• mentenanţa mijloacelor tehnice PSI;
• executarea lucrărilor în antrepriză şi de contractanţi din exteriorul societăţii;
• modul de întreţinere, reparare şi revizie autospecialelor PSI;
• intervenţia de salvare şi prim-ajutor;
• intervenţia de poluare;
• serviciul de rond;
• controlul activităţii de apărare împotriva incendiilor;
• constatarea şi sancţionarea încălcărilor instrucţiunilor şi normelor PSI;
• analiza şi raportarea evenimentelor (incendiu, explozii, avarii etc.).
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în filiale şi
subunităţi presupune realizarea următoarelor măsuri:
a) stabilirea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
b) întocmirea, aprobarea şi difuzarea actelor de autoritate (decizii, dispoziţii,
hotărâri etc.) prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva
incendiilor;
c) întocmirea, aprobarea şi difuzarea documentelor specifice activităţii de
apărare împotriva incendiilor (liste, situaţii, instrucţiuni, grafice, planuri,
documentaţii tehnice, regulamente de organizare şi funcţionare etc.);
d) asigurarea formularelor tipizate (permise de lucru cu foc, autorizaţii de
lucru, fişe de instruire) şi a actelor normative de reglementare specifice;
e) realizarea sistemului operativ de observare şi anunţare a incendiului,
precum şi de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;
f) asigurarea funcţionării mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a
incendiilor;
g) organizarea intervenţiei, în caz de incendiu, de către salariaţi şi Serviciul
de Pompieri Civili;
h) implementarea măsurilor necesare pentru îndeplinirea criteriilor şi a
cerinţelor de pregătire, avizare, autorizare, atestare, certificare,
agrementare, prevăzute de lege şi de reglementările în vigoare;
i) implementarea sistemului de depistare şi cunoaştere a oricăror situaţii sau
aspecte care pot favoriza producerea sau dezvoltarea incendiilor (cauze de
incendiu, stări de pericol, alte încălcări, scoateri din funcţiune);
j) reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în
relaţiile generate de contracte, convenţii şi alte asemenea situaţii.
5.1.2. Instruirea şi formarea personalului
Dacă se analizează cauzele unui incendiu într-o manieră suficient de precisă,
omul intervine întotdeauna, la un nivel sau altul. Aspectele tehnice şi umane sunt

împletite. Este suficient, de exemplu să ne gândim la consecinţele neglijenţelor în
activitatea de întreţinere sau la lipsa de precauţie într-o muncă de rutină. În realitate,
cauzele umane ale sinistrului se ascund în spatele cauzelor tehnice.
Eroarea umană a unui salariat se poate defini ca diferenţa dintre
comportamentul tip (prevăzut de proiectant sau şeful locului de munca) şi
comportamentul real al salariatului în situaţia dată.
Având în vedere că omul îşi adaptează comportamentul în funcţie de ceea ce
el ştie, deci de imaginea pe care el şi-o face asupra situaţiei, managerul va fi interesat
ca personalul să-şi facă o imagine concretă şi realistă asupra riscurilor din procesul de
producţie.
Confruntat cu o situaţie nouă un om va avea în primul moment un
comportament nepotrivit datorita necunoaşterii, astfel că este foarte important ca
salariatul să aibă stabilite reguli atât pentru stările normale, cât şi pentru stările
anormale care pot apărea la locul lui de muncă.
În practică, aceasta înseamnă că specialistul în prevenirea incendiilor trebuie
să stabilească reguli de securitate şi să prevadă un program de instruire în funcţie de
trăsăturile personalului implicat. Acest program trebuie să fie adoptat în funcţie de
evoluţia situaţiilor de risc şi de nivelul de pregătire al personalului, astfel încât în
permanenţă să se menţină o corespondenţă cât mai precisă între situaţia de risc şi
imaginea pe care personalul şi-o face asupra acesteia.
Programul de instruire va cuprinde:
a) Instructajul introductiv general, care urmăreşte ca salariatul să cunoască
modul de organizare a activităţii PSI din societate, formele şi metodele
specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, utilizarea mijloacelor tehnice
PSI şi modul de acţiune în cazul observării şi anunţării unui incendiu;
b) Instructajul specific locului de muncă ce va asigura însuşirea de către
personal a:
• pericolelor şi măsurilor de prevenire de la locul de muncă;
• modului de funcţionare în siguranţă a maşinilor şi instalaţiilor
tehnologice;
• instrucţiunilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
• modului de acţionare a mijloacelor tehnice PSI;
• sarcinilor specifice care-i revin pentru prevenirea incendiilor, evacuare
persoanelor şi a bunurilor şi pentru anunţarea şi stingerea incendiilor;
c) Instructajul periodic, care are drept scop reîmprospătarea, completarea şi
detalierea cunoştinţelor dobândite la primele două categorii de instructaje,
precum şi perfecţionarea deprinderilor practice pentru executarea sarcinilor
ce-i revin;
d) Instructajul pe schimb, ce se va executa la locurile de muncă cu risc mare
sau foarte mare de incendiu, nominalizate de patron;
e) Instructajul special pentru lucrări periculoase ca: sudare, utilizarea focului
deschis, curăţirea interioară a unor rezervoare, tubulaturi etc.
Pentru organizarea şi desfăşurarea instructajului psi se va elabora o procedură
prin care se va stabili:
• tipurile de instructaj, durata şi perioada pentru fiecare categorie de
personal;
45

• tematica anuală de instruire şi responsabilii pentru realizarea
materialelor necesare;
• persoanele care sunt competente pentru executarea fiecărei categorii
de instructaj, inclusiv pentru exerciţiile practice ale echipei de prima
intervenţie;
• modul de consemnare şi verificare a însuşirii cunoştinţelor, avându-se
în vedere prevederea legală de a nu se admite la lucru salariaţii care nu
cunosc şi nu respectă regulile şi instrucţiunile PSI;
• modul de instruire al personalului din exteriorul societăţii.
Atunci când instruirea este necesară pentru un număr foarte mare de salariaţi,
materialele de instruire trebuie publicate în revistă sau buletinul informativ al
societăţii, sau extrase din acestea vor fi afişate. Este foarte important a combate rutina
prin sloganuri, afişe, postere, fotografii sau alte materiale care sa atragă atenţia.
Membrii personalului de conducere care au şi responsabilităţi pe linia
siguranţei la foc trebuie instruiţi suplimentar, adecvat rolului şi sarcinilor acestora.
Persoanele de execuţie care au atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor trebuie să fie competente, respectiv trebuie să obţină un certificat de
competenţă sau un document care să le ateste calificarea de către autoritatea publică
de specialitate. Acestea sunt:
• persoanele care efectuează instructajele de prevenire şi stingere a
incendiilor;
• responsabilii P.S.I. din departamente;
• specialiştii P.S.I. din compartimentul de prevenire a incendiilor;
• personalul tehnic care are atribuţii de control şi constatare a încălcării
regulilor şi măsurilor P.S.I.;
• pompierii angajaţi sau voluntari.
Certificatul de competenţă se eliberează de autorităţile abilitate, în urma
parcurgerii programelor de formare profesională şi după evaluarea candidaţilor pe
baza unităţilor de competenţă cuprinse în Standardul ocupaţional elaborat de COSA.
Programele de formare profesională se întocmesc pentru următoarele unităţi
de competenţă:
• planificarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor;
• organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor;
• controlul modului de respectare a măsurilor de prevenire şi stingere a
incendiilor;
• acordarea asistenţei tehnice de specialitate în situaţii critice;
• monitorizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor;
• instruirea salariaţilor în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor;
• investigarea contextului producerii incendiilor;
• elaborarea documentaţiilor specifice a activităţii de prevenire şi
stingere a incendiilor.
După absolvirea acestor programe de formare, persoanele respective vor avea
cunoştinţe solide despre riscul de incendiu, densitatea sarcinii termice, categoriile de
pericol de incendiu, comportare şi stabilitatea construcţiilor la foc, preîntâmpinarea
46

propagării incendiilor, căile de acces şi intervenţie, sursele de aprindere, mijloacele
tehnice P.S.I. cu care se echipează construcţiile şi modul lor de utilizare, depistarea şi
sancţionarea încălcărilor regulilor şi instrucţiunilor psi etc. şi vor fi în măsură să
aplice Programul anual de îmbunătăţire a capacităţii de apărare împotriva incendiilor.
Pentru pompierii civili trebuie să se întocmească teste de verificare a
performanţelor şi să se menţină numai acel personal care îndeplineşte atât parametri
fizici, cât şi cei profesionali.
Pentru formarea pompierilor voluntari se vor stabili criteriile de selecţionare,
se va întocmi programa de pregătire şi se va realiza calificarea acestora conform
Standardului ocupaţional pentru meseria de pompier civil.
Potrivit art. 19 lit. f din Ordonanţa Guvernului României nr. 60/28.08.1997,
persoana fizică care angajează salariaţi cu contract de muncă sau convenţie civilă, în
numele persoanei juridice pe care o reprezintă are obligaţia să verifice că atât
salariaţii, cât şi persoanele din exterior care au acces în unitate primesc, cunosc şi
respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor.
Scopurile principale ale activităţii instructiv educative sunt:
• asigurarea cunoaşterii şi însuşirii temeinice a prevederilor legislaţiei în
vigoare, a normelor şi instrucţiunilor, precum şi a cunoştinţelor de
prevenire şi stingere a incendiilor necesare desfăşurării activităţii în
condiţii de securitate a personalului şi mijloacelor din dotare;
• cunoaşterea cauzelor şi împrejurărilor care pot genera incendii,
explozii şi alte evenimente, precum şi a măsurilor de prevenire a
acestora.
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor instructiv-educative pentru prevenirea
şi stingerea incendiilor intră în sarcina conducerii şi se realizează prin serviciile de
pompieri civili, conducătorii de compartimente şi cadrul tehnic care îndrumă
activitatea serviciului de pompieri civili.
Elaborarea materialelor instructive se face pe baza conţinutului prevederilor
legale referitoare la activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor. Ele trebuie să fie
adaptate categoriilor de persoane cărora li se adresează, concretizate la situaţia reală, să
fie concise şi clare. Instruirea personalului angajat, în domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor, este obligatorie şi trebuie să aibă un caracter permanent şi susţinut pe
parcursul desfăşurării activităţilor. Instruirea se organizează pe grupe, în funcţie de
profilul activităţii profesionale, de compartimentul în care personalul respectiv este
încadrat, de nivelul de pregătire al acestuia şi de vechimea şi experienţa în muncă.
5.1.3. Măsuri organizatorice de prevenire a incendiilor
A. Măsuri de prevenire a incendiilor pe locul de muncă
Pentru a preveni producerea de incendii explozii, avarii etc. fiecare salariat la
locul lui de muncă trebuie să efectueze numai acele activităţi, operaţii şi manevre
care i-au fost stabilite. Pe lângă instrucţiunile de operare, regulamentul de ordine
interioară etc. el trebuie să respecte şi măsurile de apărare împotriva incendiilor care
sunt incluse în ,,Organizarea apărării împotriva incendiilor pe locul de muncă” sau
instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor pentru locurile de muncă cu risc ridicat
de incendiu şi pentru punctele vitale-vulnerabile la incendiu.
47

„Organizarea apărării împotriva incendiilor pe locul de muncă” se întocmeşte
pentru birouri şi clădiri administrative laboratoare, depozite şi magazii, ateliere de
întreţinere, reparaţii şi ateliere şi sectoare de producţie cu risc redus de incendiu şi
include o primă parte de prevenire a incendiilor prin care se stabilesc măsuri generale
şi specifice.
Măsurile generale fac referire la procedurile de reglementare a activităţilor cu
pericol de incendiu care se aplică la locul de muncă respectiv, iar măsurile specifice
vor avea în vedere:
• prevenirea apariţiei surselor de aprindere;
• gestionarea materialelor combustibile;
• dotarea cu mijloace tehnice P.S.I.;
• verificarea spaţiilor la sfârşitul programului de lucru;
• parametri care trebuie urmăriţi pe timpul exploatării utilajelor.
La organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă se va avea în
vedere marcarea pericolelor de incendiu prin montarea de indicatoare de securitate şi
de orientare sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează de şeful
sectorului de activitate împreună cu compartimentul P.S.I. şi se aprobă de patron. Ele
vor cuprinde:
• prevederile specifice de P.S.I. din reglementările în vigoare;
• obligaţiile generale ale salariaţilor privind P.S.I.;
• regulile şi măsurile specifice de PSI la exploatarea instalaţiilor şi utilajelor,
precum şi pentru punerea în funcţiune, oprire, reparaţii, revizii, întreţinere
etc.;
• evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie;
• prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, precum şi a
măsurilor şi regulilor de prevenire a acestora.
Dintre locurile de munca cu risc ridicat de incendiu la care se vor întocmi
instrucţiuni de apărare împotriva acestora enumerăm: vopsitorii, tratamente termice,
turnătorii, forje, acoperiri de suprafaţă etc.
Dintre punctele vitale la care trebuie întocmite instrucţiuni de apărare
împotriva incendiilor menţionăm: centrale termice, staţii şi posturi de transformare
electrice, staţii de producere acetilenă, calculatoare de proces, dispecerate, depozitele
centrale de materiale, staţii de compresoare de aer şi alte locuri de muncă
indispensabile funcţionării, dacă prezintă cel puţin risc mediu de incendiu, lista
completă a punctelor vitale vulnerabile la incendiu va fi aprobată de patron.
Întrucât în depozite se concentrează valori însemnate, trebuie respectate
anumite măsuri de PSI care sunt stabilite prin „Planurile de depozitare şi evacuare a
materialelor periculoase” care vor cuprinde schiţa încăperilor respective, marcarea
zonelor cu materiale periculoase, menţionarea claselor şi codurilor de pericol şi
identificare precum şi cantităţile maxim depozitate.
Traseele de evacuare a materialelor se marchează cu culoare roşie. Planurile
de depozitare şi evacuare se amplasează în locuri vizibile pe căile de acces pentru a fi
utile forţelor de intervenţie.
48

Planurile de evacuare a persoanelor se întocmesc pe încăperi, dacă în ele se
află cel puţin 50 de persoane şi pe nivel, dacă pe acestă se află simultan mai mult de
30 de persoane. Planul de evacuare a persoanelor cuprinde schiţa încăperii sau
nivelului, pe care se marchează cu culoare roşie traseele de evacuare prin uşi,
coridoare şi case de scări. Pe planul de evacuare a persoanelor se indică locul de
amplasare a mijloacelor tehnice PSI, posibilităţile de refugiu (încăperi speciale,
terase), precum şi interdicţia de a folosi lifturile în caz de incendiu. Planul de
evacuare a persoanelor se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces, în locuri
vizibile, iar în încăperi pe partea interioară a uşilor.
B. Măsuri P.S.I. pentru antreprenori, contractanţi şi utilizatori
Prezenţa unui număr mare de antreprenori care lucrează în multe locuri de
muncă, uneori concomitent cu desfăşurarea procesului de producţie creează un real
pericol de incendiu.
Contractanţii cu experienţă şi responsabilii care sunt conştienţi de gradul de
periculozitate al lucrărilor pe care le realizează ţin ei sub control aceste activităţi.
Pentru ca siguranţa clădirilor şi instalaţiilor societăţii să nu fie la latitudinea acestor
categorii de persoane trebuie stabilite proceduri de lucru specifice anumitor categorii
de activităţi şi personal de execuţie, astfel:
• antreprenorii care îşi desfăşoară activitatea în incinte fără prezenţa
beneficiarului;
• contractanţii care execută lucrări în hale, concomitent cu desfăşurarea
proceselor de producţie;
• prestatorii de servicii, de verificări, reparaţii, revizii etc.;
• delegaţii pentru derularea contractelor, elevi practicanţi, vizitatori etc.;
Pentru primele trei categorii de activităţi se încheie convenţii, anexe la
contracte, prin care trebuie să se stabilească cu precizie locul şi condiţiile desfăşurării
activităţii, utilajele, echipamentele, locurile lor de depozitare şi sursele de energie
necesare, modul de executare a lucrărilor cu foc deschis şi regulile generale de
apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate. Se vor stabili şi responsabilităţile
părţilor în caz de incendiu, explozie, avarie etc.
C. Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele
de timp în care activitatea normală de producţie este întreruptă (noaptea, în zilele
nelucrătoare, sărbatori legale sau alte situaţii)
La construcţiile la care riscul este redus sau există un minimum de activitate,
un control pe schimb este suficient, verificându-se starea echipamentului de protecţie
împotriva incendiilor (instalaţiile de semnalizare şi stingere şi mijloacele de primă
intervenţie etc.);
La incintele şi construcţiile la care riscul de incendiu este ridicat controalele
trebuie să fie mai dese, în aceste condiţii rolul pompierilor şi al paznicilor este foarte
mare. La stabilirea posturilor de pază şi a itinerariului de rond al pompierilor se va
avea în vedere următoarele:
• gradul de rezistenţă la foc al clădirilor, acordând prioritate celor de gradul
IV–V;
49

50
• conţinutul mărfurilor şi echipamentelor, gradul de încărcare a clădirii,
atenţie maximă se va acorda depozitelor, clădirilor în care se găsesc
materiale inflamabile sau uşor aprinzibile, precum şi acelor ce conţin piese
ce pot fi sustrase şi valorificate;
• gradului de echipare cu instalaţii speciale de semnalizare şi stingere a
incendiilor; acolo unde acestea există, este suficient a se verifica centralele
de semnalizare şi staţiile de control şi semnalizare, iar construcţiile în care
nu sunt astfel de dotări trebuie verificate de personalul de rond.
Paza va asigura:
• controlul accesului persoanelor care au sarcini de serviciu (echipe de
asistenţă tehnică, reparaţii, dispeceri etc.), interzicând accesul persoanelor
străine; accesul se va efectua numai pe la punctele de intrare;
• verificarea gardurilor, uşilor şi ferestrelor, a sigiliilor şi a dispozitivelor de
închidere;
• controlul locurilor amenajate pentru depozitarea deşeurilor industriale, a
rampelor depozitelor şi a parcurilor de maşini;
• paznicii vor fi instruiţi special asupra modului de anunţare şi intervenţie în
caz de incendiu.
Patrulările prin incinta societăţii şi în halele de producţie trebuie acoperite cu
serviciul de rond al pompierilor care vor verifica:
• să nu existe focuri nepermise;
• uşile şi ferestrele să fie sigilate şi închise;
• sursele de iluminare, încălzire şi ventilaţie să fie oprite;
• sursele de energie electrică şi gaz de la intrarea în clădiri să fie oprite şi
marcate în acest sens;
• orice echipament sau secţie care a fost lăsată în funcţiune în mod intenţionat
să aibe supravegherea necesară;
• deşeurile să fie îndepărtate şi depozitate în locuri corespunzătoare;
• punctele de lucu cu lichide inflamabile să fie închise şi asigurate conform
instrucţiunilor;
• buteliile de gaze şi alte materiale periculoase să fie închise în depozitele
speciale;
• scurgerile de ulei, vopsele, gaze etc. vor fi raportate imediat;
• să nu se realizeze lucrări neautorizate (sudură, topire bitum, întreruperi sau
reparaţii pe reţele de apă incendiu etc.;
• să fie libere şi în bună stare de funcţionare:
– uşile şi căile de acces pentru pompieri;
– punctele de declanşare a alarmei;
– reţelele de hidranţi interiori şi exteriori;
– centralele automate de semnalizare;
– instalaţiile de stingere automată a incendiilor.

5.2. Lupta contra incendiilor
Conform prevederilor legale la organizarea unei activităţi este obligatorie
prevederea mijloacelor tehnice corespunzătoare şi a personalului, necesar intervenţiei
în caz de incendiu, precum şi asigurarea condiţiilor de pregătire a acestora, corelat cu
natura riscurilor de incendiu, profilul activităţii şi mărimea unităţii.
Pentru realizarea protecţiei eficiente a construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice
cu risc ridicat de incendiu se prevăd, de regulă, instalaţii automate de stingere a
incendiilor, tipul şi caracteristicile acestora rezultă din concluziile desprinse din
scenariile de siguranţă la foc şi din evaluarea capacităţii de apărare împotriva
incendiilor, trebuind să se asigure corelarea timpilor operativi de intervenţie cu cei
corespunzători de siguranţă la foc. De asemenea, se va urmări realizarea unui raport
optim între dotarea cu instalaţii automate de stingere a incendiilor care necesită
investiţii importante şi dispozitivele şi mijloacele cu acţionare manuală care pot fi
utilizate de personalul muncitor de pe locul de muncă.
Este foarte important ca asupra oricărui incendiu să se acţioneze încă din faza
incipientă, astfel ca intervenţia va fi organizată în trei etape, după cum urmează:
• prima intervenţie asigurată de personalul de pe locul de muncă, care va
folosi mijloacele tehnice din dotare (stingătoare, hidranţi interiori de
incendiu, utilaje, sisteme şi unelte specifice);
• intervenţia forţelor specializate ale societăţii, respectiv a serviciului de
pompieri civili;
• intervenţia serviciilor profesioniste de pompieri din subordinea
autorităţilor publice.
Organizarea primei intervenţii pe locul de muncă constă în selecţionarea
anumitor persoane (cel puţin 10%) dintr-un colectiv de salariaţi care să acţioneze în
caz de incendiu, avarie sau accident tehnic pentru stingerea incendiilor, evacuarea şi
salvarea persoanelor şi a bunurilor materiale.
Membrii echipei de primă intervenţie trebuie să fie persoane responsabile, cu
aptitudini fizice pentru această activitate şi care urmează un program adecvat de
pregătire specifică. Ei trebuie să se identifice prin însemne specifice pompierilor
(insigne, banderole etc.) pentru a fi uşor de recunoscut în cazurile de urgenţă şi să
dispună de un minim de echipament de protecţie (costume de protecţie, căşti, măşti
contra fumului etc.). Pregătirea lor se va efectua lunar de serviciul de pompieri civili
pe baza unor programe specifice locurilor de muncă, cel puţin jumătate din timpul de
pregătire afectându-se desfăşurării de exerciţii practice.
Componenţa echipei de primă intervenţie pe schimburi şi sarcinile efective
pentru fiecare membru al ei vor fi stabilite pe formulare tipizate denumite
Organizarea apărării împotriva incendiilor, de către responsabilul P.S.I. şi aprobate
de şeful Serviciului de Pompieri Civili sau specialistul din compartimentul P.S.I.
Operaţiile care se execută pentru intervenţia pe locul de muncă sunt:
• alarmarea utilizatorilor prin mijloace specifice (sonerii polarizante, sirene
cu abur etc.);
• anunţarea incendiului la forţele specializate;
• salvarea rapidă şi în siguranţă a persoanelor conform concepţiei stabilite;
51

• întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze, fluide combustibile şi
după caz oprirea utilajelor;
• acţionarea asupra focarului incendiului prin punerea în funcţiune a
instalaţiilor de stingere când acestea există sau acţionarea cu stingătoarele
şi hidranţii interiori din dotare;
• evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor
care pot fi deteriorate în timpul intervenţiei;
• protecţia membrilor echipei de primă intervenţie împotriva fumului,
gazelor toxice şi temperaturilor ridicate produse de incendiu;
• împiedicarea propagării incendiului la vecinătăţi, prin acţionarea
dispozitivelor specifice (uşi antifoc, clapete, trape, perdele de apă etc.).
Verificarea prezenţei personalului nominalizat pentru prima intervenţie se
face la începerea programului de lucru de către conducătorul locului de muncă.
Schemele de intervenţie se întocmesc pentru clădirile sau instalaţiile
tehnologice cu risc ridicat de incendiu (vopsitorii, tratamente termice etc.), stabilite
de patron şi cuprind instrucţiuni referitoare la:
• descrierea succintă a procesului tehnologic cu menţionarea principalilor
parametri;
• cantitatea de produse combustibile din instalaţie şi agenţii de stingere;
• precizarea operaţiunilor ce se efectuează în caz de incendiu, explozie,
avarie etc.;
• precizarea măsurilor de protecţie a vecinătăţilor;
• desemnarea personalului muncitor care participă la acţiunile de intervenţie,
altul decât cel inclus în echipele de primă intervenţie;
• enumerarea mijloacelor tehnice, P.S.I. existente, indicarea poziţiei acestora
pe releveul clădirii sau instalaţiei şi marcarea locurilor unde sunt amplasate
sistemele de punere în funcţiune.
Pentru verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere a
incendiilor sau acţionarea instalaţiilor care se păstrează pe poziţia „manual” vor fi
nominalizate zilnic persoanele responsabile, pentru fiecare manevră, de către
conducătorul locului de muncă.
Pe releveul clădirii sau instalaţiei se marchează şi locul unde se vor amplasa
autospecialele P.S.I.
Schemele de intervenţie se elaborează de şefii de instalaţii sau ateliere în două
exemplare, se aprobă de patron, iar un exemplar se predă Serviciului de Pompieri
Voluntari sau cel Privat.
Dacă din scenariul de siguranţă la foc rezultă că echiparea cu instalaţii
automate de stins incendiul, precum şi organizarea echipelor de primă intervenţie, nu
asigură încadrarea în timpi operativi de intervenţie şi timpii de siguranţă la foc, atunci
se impune organizarea unui serviciu de pompieri civili sau încheierea de contracte ori
convenţii cu alte persoane juridice care să asigure punerea în aplicare a planurilor de
intervenţie.
De regulă, agenţii economici care deţin construcţii sau grupuri de construcţii
de producţie şi depozitare, care au aria de desfăşurare mai mare de 5.000 mp, iar
52

procesele tehnologice de categoriile A, B, C pericol de incendiu reprezintă peste 50%
din suprafaţa totală vor constitui servicii civile de pompieri dotate cu autospeciale
PSI, conform variantei celei mai defavorabile din planurile de intervenţie.
În serviciile de pompieri civili se pot include şi ateliere de verificare şi întreţinere
a stingătoarelor de incendiu şi a instalaţiilor de stingere a incendiilor din dotarea
locurilor de muncă, în acest scop asigurându-se mijloacele materiale necesare.
Formaţia de intervenţie, salvare şi prim-ajutor va fi constituită din personal
angajat şi calificat în meseria de pompier, cel puţin pentru funcţiile de şef formaţie,
conducător auto şi servant, pentru fiecare autospecială PSI în intervenţie, celelalte
funcţii putând fi asigurate de pompierii din grupa de prevenire sau de pompierii
voluntari pregătiţi în mod special pe locurile de muncă periculoase.
Pentru pompierii din grupa de prevenire şi pentru pompierii voluntari care
sunt nominalizaţi în Registrul de organizare zilnică a intervenţiei, trebuie să se
asigure mijloacele de comunicare necesare pentru a fi alertaţi în orice moment astfel
ca, la stingerea incendiilor să se realizeze timpii operativi de intervenţie prevăzuţi în
scenariile de siguranţă la foc pentru clădirile din incinta societăţii.
Intervenţia de sprijin a serviciilor profesioniste de pompieri, precum şi altor
forţe din afara societăţii se va face pe baza de contract sau convenţie în condiţiile
legii.
Fiecărui serviciu de pompieri i se stabileşte un sector de competenţă, de
autoritatea publică de specialitate în care aceasta are atribuţii de apărare a vieţii
oamenilor şi bunurilor private împotriva incendiilor, precum şi pentru acordarea
ajutorului persoanelor aflate în pericol, în caz de accident sau dezastru.
Organizarea şi funcţionarea serviciului de pompieri se stabileşte printr-un
regulament aprobat de conducerea agentului economic, dar acestea trebuie să
îndeplinească anumite criterii minime de performanţă stabilite de autoritatea publică
de specialitate.
Pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de operativitate şi eficienţă
operaţiunilor de intervenţie în caz de incendiu se întocmesc potrivit legii planuri de
intervenţii. Acestea vor cuprinde printre altele particularităţile tactice de intervenţie şi
dispozitivul de intervenţie pentru fiecare situaţie.
Pe lângă misiunea principală de intervenţie, la stingerea incendiilor, serviciul
de pompieri civili va fi pregătit să efectueze operaţiuni de salvare şi prim-ajutor
pentru persoanele a căror viaţă este pusă în pericol de explozii, inundaţii, dezastre
etc., prin realizarea accesului, degajarea şi evacuarea victimelor, fără a le agrava
leziunile şi când situaţia o impune, acordarea asistenţei medicale de urgenţă pentru
menţinerea funcţiilor vitale în stare corespunzătoare, precum şi de colectare şi
limitare a răspândirii produselor poluante în caz de avarii, accidente etc.
5.3. Monitorizarea siguranţei la foc
Monitorizarea are două aspecte: să controleze performanţele sistemului de
apărare împotriva incendiilor şi să adapteze tehnicile de management noilor condiţii
rezultate din situaţia în care se găseşte societatea.
53

Principiile de bază ale managementului indică faptul că orice activitate
desfăşurată în cadrul unei organizaţii trebuie controlată în aşa fel încât să se asigure
funcţionarea corectă a acesteia. Controlul implică stabilirea unor standarde de
performanţă, respectiv nivelul normelor, normativelor şi instrucţiunilor de prevenire
şi stingere a incendiilor, verificarea situaţiei din teren cu aceste standarde şi, după
caz, stabilirea de măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor.
Este foarte important ca acest control să fie permanent, ceea ce se poate
realiza numai cu personalul propriu. În anumite situaţii (incendii, explozii, avarii etc.)
în care controlul nu are rolul de a implementa sistemul de apărare împotriva
incendiilor, ci de a furniza o imagine cât mai reală şi obiectivă asupra acestei
activităţi (evenimente) este indicat ca verificările să fie efectuate de o entitate din
afara societăţii.
Obiectivele controlului propriu sunt:
• depistarea şi înlăturarea stărilor de pericol a cauzelor de incendiu a
încălcărilor normelor, instrucţiunilor şi măsurilor de apărare împotriva
incendiilor;
• verificarea stării de funcţionare a instalaţiilor şi mijloacelor de primă
intervenţie;
• testarea inopinată a modului cum se execută intervenţia pe locul de muncă
şi instruirea personalului privind prevenirea şi stingerea incendiilor.
Controlul se execută de şeful S.P.C. şi de specialiştii din compartimentul
P.S.I. pe baza unei planificări anuale sau inopinant.
Controalele se fac de regulă în timpul orelor de lucru, dar este important ca
unele aspecte să fie verificate noaptea sau pe timpul când activitatea normală de
producţie este întreruptă. În toate situaţiile va fi anunţat şi se va obţine aprobarea
şefului ierarhic al compartimentului verificat.
Înainte de începerea controlului se va întocmi o tematică de control notânduse
principalele probleme ce trebuie urmărite, precum şi măsurile PSI specifice
compartimentului ce urmează a fi verificat. Se recomandă să existe în dotare un
aparat de fotografiat cu blitz pentru prezentarea problemelor deosebite conducerii.
Efectuarea fotografiilor se va face cu aprobare explicită a conducerii societăţii, iar
fotografiile vor fi folosite pentru uzul intern al societăţii. De regulă, controlul se face
după anunţarea conducătorului locului de muncă, care va delega o persoana pentru
însoţire.
Dacă imobilul are o construcţie mai complexă se va face verificarea pe
porţiuni, se va începe prin a se face un tur în jurul curţii, prin exteriorul clădirii, apoi
prin interior, pe baza unui plan al acesteia, intrându-se prin toate încăperile de la etaj
până la subsol. Se vor nota toate aspectele avute în vedere la întocmirea tematicii.
Dacă se descoperă că siguranţa ocupanţilor sau integritatea instalaţiilor este serios
ameninţată, se va solicita ferm o rezolvarea a situaţiei înainte de a părăsi incinta.
Oricum, o discuţie cu şeful sectorului de activitate va avea loc pentru a se discuta
constatările şi a se încheia un document de control, care în funcţie de tematica
stabilită poate fi:
• proces-verbal;
• notă de control;
54

• raport de constatare pentru toate evenimentele din domeniu.
Se pot folosi tipizate pentru fiecare tip de control, dar procesul-verbal va
trebui să conţină cel puţin următoarele:
• date de identificare a compartimentului verificat;
• perioada controlului;
• persoana din partea compartimentului controlat care a participat la control;
• prezentarea succintă a tematicei de control;
• constatări concrete, arătându-se norma, instrucţiunea sau regula PSI care a
fost încălcată;
• pericolele de incendiu vor fi explicate detaliat;
• se va menţiona echipamentul de stingere care a fost verificat precum şi
modul de acţiune al salariaţilor la exerciţiul de intervenţie executat;
• se vor stabili măsuri pentru înlăturarea stărilor de lucru negative cu
termene puse de acord cu şeful locului de muncă controlat.
Concluziile controlului trebuie să ajungă în maxim 15 zile la factorii care au
responsabilităţi concrete în soluţionarea stărilor de pericol şi cauzelor de incendiu.
Atunci când situaţia impune, stările de pericol vor fi aduse imediat la cunoştinţa
conducerii.
Deficienţele în activitatea de apărare împotriva incendiilor pot fi semnalate de
întregul personal muncitor, ierarhic; de la nivelul de şef formaţie de lucru, sesizarea
se va face în scris în trei exemplare, al treilea exemplar fiind depus la compartimentul
P.S.I.
Lunar, compartimentul P.S.I. informează persoana din conducerea căruia i se
subordonează asupra activităţilor desfăşurate, a neregulilor constatate, a sesizărilor
primite şi a sarcinilor scadente din programul anual, indicând şi priorităţile pentru
luna următoare.
Trimestrial se analizează întreaga capacitate de apărare împotriva incendiilor
la nivelul societăţii (inclusiv activitatea S.P.C.) stabilindu-se măsurile necesare pentru
îmbunătăţirea activităţii la nivelul departamentului, completându-se corespunzător
Programul anual de îmbunătăţire a capacităţii de apărare împotriva incendiilor.
Anual, sau după producerea unui incendiu ori cu prilejul finalizării
inspecţiilor autorităţilor publice se analizează activitatea tuturor factorilor care au
răspunderi în apărarea împotriva incendiilor.
Analiza desfăşurată în faţa managerului general, pe baza de raport, se va referi
la următoarele probleme:
• respectarea prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor;
• nivelul atins în implementarea strategiei aprobate;
• stadiul măsurilor din programul anual;
• deficienţele care se manifestă în domeniul apărării împotriva incendiilor;
• concluzii din activitatea de instruire şi pregătire a personalului pentru
intervenţie;
• asigurarea dotării şi funcţionarea mijloacelor tehnice de P.S.I.;
• propuneri şi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii.
55

La analiză vor participa şefii structurilor cu atribuţii în domeniul apărării
împotriva incendiilor, şefii sectoarelor de activităţi cu risc de incendiu şi după caz,
utilizatorii şi colaboratorii în activităţile cu specific P.S.I.
Aspectele discutate se consemnează într-un proces-verbal, iar deciziile care se
iau se aprobă printr-o hotărâre a managerului general şi se difuzează persoanelor
interesate.
5.4. Măsuri propuse pentru implementarea programului MPI şi
încadrarea în nivelul de risc acceptat
Protecţia contra incendiilor semnifică, în sensul sau cel mai larg, protejarea
oamenilor şi a bunurilor împotriva acţiunii focului. Protecţia constructivă împotriva
incendiilor are ca obiect comportarea la acţiunea focului a materialelor, elementelor
şi structurilor din construcţii, care pot opune rezistenţa acţiunii focului un timp
determinat. Durata rezistenţei la acţiunea focului a unui element de construcţie este
determinată de toate materialele de construcţie utilizate, în interacţiunea lor, cărora li
se impun două cerinţe: ele trebuie să prezinte un punct ridicat de topire şi să nu
degaje sub acţiunea căldurii, gaze toxice la concentraţii periculoase.
Siguranţa la incendiu a unei clădiri depinde de întreaga ei alcătuire. În
interesul propriei sale siguranţe, proprietarul ar trebui să investească, din principiu,
ceva în plus pentru materialele cele mai bune de protecţie împotriva acţiunii focului,
în loc să opteze pentru detalii neglijabile de construcţie, care privesc, de cele mai
multe ori, simple capricii de confort.
În România, riscul de incendiu este în mod frecvent subevaluat. Faptele o
confirmă cu prisosinţă: incendiile răpesc anual zeci de vieţi omeneşti şi distrug valori
însumând sute de miliarde, sute de persoane suferă arsuri, traumatisme sau
intoxicaţii. Cauzele pot fi uneori banale – foc deschis, fumatul în locuri cu pericol,
instalaţii electrice sau coşuri de fum defecte – dar urmările sunt adesea dezastruoase.
Conceptele de protecţie împotriva incendiilor trebuie să joace un rol central în cadrul
proiectării şi echipării unei clădiri. Nu există, teoretic, contraziceri între proprietarii
clădirilor, proiectanţii, executanţii şi beneficiarii lor.
Dar protecţia împotriva acţiunii focului ajunge adesea „victimă” a raţiunilor
economice. Aceste economii aparente pot costa mult: dacă se produce un incendiu,
pagubele probabile prin distrugerea bunurilor, prin întreruperile de exploatare şi
activitate şi consecinţele în viaţa socială sau economică sunt incalculabile.
Măsuri eficiente de protecţie constructivă preventivă se pot realiza cu
cheltuieli suplimentare relativ reduse prin alegerea unor materiale incombustibile, în
primul rând materiale termo şi fonoizolante incombustibile, utilizate în toate
secţiunile unei clădiri.
Şi din punct de vedere al structurii constructive se poate face mult, cu costuri
suportabile, secţiuni de clădire expuse incendiilor putând fi separate încă din
proiectare, prin prevederea unor compartimente de protecţie contra incendiului,
instalarea dispozitivelor suplimentare de alarmă şi stingere a incendiului sau măsuri
organizatorice.
56

Comparativ cu riscul ridicat pe care îl reprezintă un incendiu devastator,
aceste cheltuieli devin rentabile din punct de vedere economic.
În concluzie, cu cât posibilitatea extinderii unui incendiu este mai limitată, cu
atât riscul amplificării pagubelor este mai redus.
6. REGLEMENTĂRI DIN REPUBLICA MOLDOVA
6.1. Legea Republicii Moldova privind apărarea împotriva incendiilor
267-XIII din 09.11.1994
Legea stabileşte bazele juridice, economice şi sociale ale asigurării împotriva
incendiilor şi protecţiei contra incendiilor în republică şi reglementează relaţiile în
domeniul luptei împotriva incendiilor.
6.1.1. Sistemul de apărare împotriva incendiilor
Apărarea împotriva incendiilor în Republica Moldova se realizează printr-un
ansamblu de măsuri juridice, organizatorice, economice, sociale şi tehnico-ştiinţifice,
prin forţe şi mijloace destinate prevenirii şi stingerii incendiilor, prin acţiuni prioritare
de intervenţie, de blocare şi salvare în caz de incendii şi avarii.
Cadrul juridic al activităţii de asigurare a apărării împotriva incendiilor şi a
protecţiei contra incendiilor este constituit din Constituţie, legea specifică şi alte acte
normative.
Administrarea publică în domeniul asigurării apărării împotriva incendiilor îi
revine Guvernului, Direcţiei pompieri şi salvatori din componenţa Departamentului
Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, autorităţilor administraţiei publice locale.
Supravegherea şi controlul în domeniul apărării împotriva incendiilor în
localităţi şi la obiective este exercitată de organele supravegherii de stat a măsurilor
contra incendiilor.
Controlul departamental asupra situaţiei din domeniul apărării împotriva
incendiilor este exercitat de ministere şi departamente, de întreprinderi, instituţii şi
organizaţii indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.
Activităţile de prevenire şi stingere a incendiilor sunt realizate de următoarele
tipuri de servicii de pompieri:
a) serviciul paramilitar de pompieri şi salvatori;
b) serviciul de pompieri şi salvatori militari;
c) serviciul departamental de pompieri.
d) serviciul teritorial (municipal, de sector) de pompieri şi salvatori.
La unităţile economice, care au 15 lucrători şi mai mulţi, se organizează
Formaţiuni benevole de pompieri conform unui regulament, aprobat de Guvern.
6.1.2. Obligaţiile autorităţilor publice, ale factorilor de decizie şi ale
cetăţenilor în domeniul asigurării apărării împotriva incendiilor
57

Apărarea împotriva incendiilor este asigurată prin crearea de condiţii în
localităţi şi la obiective care ar exclude riscurile de incendiu şi ar asigura protecţia
oamenilor, valorilor spirituale şi materiale şi a mediului natural împotriva focului şi
factorilor lui nocivi. Obligaţia de a asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor
revine conducătorilor, altor factori de decizie şi colaboratori de la ministere,
departamente şi unităţi economice, precum şi cetăţenilor. Această obligaţie trebuie să
fie stabilită în regulile de apărare împotriva incendiilor, în instrucţiunile şi acordurile
(contractele) de serviciu respective.
58
Guvernul are următoarele obligaţii:
a) elaborează măsurile de asigurare a apărării împotriva incendiilor, de
dezvoltare şi perfecţionare a bazei tehnico-materiale a serviciului de
pompieri şi salvatori;
b) determină obligaţiile administraţiei publice centrale de specialitate în
domeniul asigurării apărării împotriva incendiilor;
c) stabileşte modul de constituire a organelor şi subunităţilor serviciului de
pompieri şi salvatori, precum şi efectivul lui;
d) prezintă Parlamentului propuneri pentru elaborarea de acte legislative
privind asigurarea apărării împotriva incendiilor;
e) coordonează cercetările ştiinţifice în domeniul asigurării apărării împotriva
incendiilor;
f) stabileşte sarcinile şi direcţiile prioritare, principiile de activitate ale
organelor şi subunităţilor serviciului de pompieri şi salvatori, asigură
elaborarea formelor şi metodelor de exercitare a supravegherii de stat a
măsurilor contra incendiilor;
g) sprijină crearea de unităţi economice specializate în lucrări şi servicii
pentru apărarea împotriva incendiilor, în fabricarea tehnicii de intervenţie
la incendiu şi a utilajului tehnic pentru stingerea incendiilor, acordându-le
condiţii de favorizare.
h) aprobă lista serviciilor cu plată, prestate de serviciul de pompieri şi
salvatori;
i) stabileşte modul de constituire a fondurilor de apărare împotriva incendiilor.
Ministerele şi departamentele:
a) elaborează măsuri organizatorice, profilactice şi tehnico-ştiinţifice de
asigurare a apărării împotriva incendiilor;
b) antrenează organizaţiile de cercetări ştiinţifice şi de proiectare la
soluţionarea problemelor ce ţin de protecţia obiectivelor contra incendiilor;
c) asigură cercetarea proprietăţilor de inflamare şi explozie ale substanţelor,
materialelor, dispozitivelor şi instalaţiilor fabricate şi folosite în producţie,
conform standardelor unice;
d) asigură includerea reglementărilor de apărare împotriva incendiilor în
standarde, condiţii tehnice, norme, reguli şi instrucţiuni, controlează modul
în care acestea sunt respectate la proiectarea, construcţia, reconstrucţia şi
exploatarea obiectivelor;

e) asigură pregătirea şi perfecţionarea specialiştilor în domeniul apărării
împotriva incendiilor.
Autorităţile administraţiei publice locale:
a) asigură îndeplinirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul
din subordine, stabileşte fondul de retribuire a muncii şi alte fonduri pentru
întreţinerea serviciului teritorial (municipal, de sector) de pompieri şi
salvatori, contribuie la crearea bazei tehnico-materiale a acestui serviciu,
precum şi a condiţiilor sociale pentru lucrătorii acestuia, prezintă pentru
confirmare directorului general al Departamentului Protecţie Civilă şi
Situaţii Excepţionale propuneri privind structura şi statele de personal,
numirea şi destituirea din funcţie a şefului serviciului teritorial (municipal,
de sector) de pompieri şi salvatori;
b) verifică gradul de siguranţă la incendiu, capacitatea localităţilor şi
obiectivelor de prevenire şi stingere a incendiilor, antrenează unităţile
economice la îndeplinirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
c) mobilizează cetăţenii la prevenirea şi stingerea incendiilor, contribuie la
crearea formaţiunilor benevole de pompieri, la instruirea şi asigurarea lor
tehnico-materială.
Şefii şi alţi factori de decizie din unităţile economice:
a) asigură apărarea împotriva incendiilor şi regimul de protecţie contra
incendiilor la obiective;
b) elaborează măsuri organizatorice, tehnice şi inginereşti de apărare
împotriva incendiilor la obiective şi asigură realizarea lor;
c) asigură realizarea oportună a măsurilor de apărare împotriva incendiilor
conform dispoziţiilor, avizelor şi avertismentelor organelor supravegherii
de stat a măsurilor contra incendiilor;
d) implementează realizările tehnico-ştiinţifice în sistemul de protecţie contra
incendiilor a obiectivelor, susţin activitatea de inventator şi raţionalizator
în domeniul asigurării securităţii oamenilor împotriva pericolelor de
incendiu şi minimalizării riscurilor de incendiu la procesele tehnologice
din producţie;
e) asigură executarea şi respectarea reglementărilor de protecţie contra
incendiilor din standarde şi condiţii tehnice, a normelor şi regulilor de
apărare împotriva incendiilor la proiectarea, construcţia, reconstrucţia,
reutilarea tehnică şi repararea obiectivelor, precum şi la fabricarea,
transportarea şi utilizarea producţiei;
f) alocă mijloace pentru întreţinerea şi dezvoltarea serviciului de pompieri şi
salvatori, conform normativelor aprobate;
g) creează formaţiuni benevole de pompieri şi asigură activitatea lor;
h) menţin în stare normală de funcţionare sistemele automate de prevenire a
incendiilor, tehnica de intervenţie la incendiu, utilajul tehnic pentru
stingerea incendiilor şi nu permit utilizarea lor în alte scopuri decât cele
destinate;
59

60
i) iau măsurile necesare ca lucrătorii să-şi însuşească regulile de apărare
împotriva incendiilor şi îi atrag să participe la prevenirea şi stingerea
incendiilor, nu permit accesul la locul de muncă al persoanelor care nu au
făcut instructajul în prevenirea şi stingerea incendiilor;
j) prezintă la cererea organelor supravegherii de stat a măsurilor contra
incendiilor informaţii despre gradul de siguranţă la incendiu a obiectivelor
şi a producţiei fabricate, acte privind incendiile şi efectele lor;
k) iau măsuri faţă de cei care încalcă normele şi regulile de apărare împotriva
incendiilor, sancţionează, în modul stabilit de legislaţie, cu reparaţia
pagubelor materiale, persoanele vinovate de izbucnirea incendiilor;
l) pun la dispoziţie lucrătorilor din serviciul de pompieri şi salvatori tehnică,
combustibil şi lubrifianţi, produse alimentare şi încăperi pentru odihnă în
timpul stingerii incendiilor, lichidării urmării avariilor şi catastrofelor.
6.1.3. Serviciul de pompieri şi salvatori
Serviciul de pompieri şi salvatori este un organ de stat ale cărui funcţii
constau în stingerea incendiilor, executarea acţiunilor de intervenţie, deblocare şi
salvare în caz de incendii, exercitarea supravegherii de stat asupra asigurării apărării
împotriva incendiilor şi în alte acţiuni de prevenire şi stingere a incendiilor.
Serviciul de pompieri şi salvatori face parte din Departamentul Protecţiei
Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi se constituie din Direcţie, detaşamente, unităţi şi
posturi paramilitare şi militare de pompieri din subordinea ei (denumite în cele ce
urmează subunităţi) şi din subunităţi specializate.
Direcţia pompieri şi salvatori şi subunităţile ei se subordonează Guvernului şi
autorităţilor administraţiei publice locale.
6.1.4. Subunităţile paramilitare şi militare de pompieri şi salvatori
Subunităţile paramilitare şi militare de pompieri şi salvatori au personal,
tehnică specială de intervenire la incendiu, de deblocare şi salvare, utilaj tehnic
pentru stingerea incendiilor şi executarea lucrărilor prioritare de salvare şi
deblocare.
Funcţiile de bază ale subunităţilor serviciului de pompieri şi salvatori sunt:
a) prevenirea şi stingerea incendiilor;
b) salvarea oamenilor;
c) acordarea de prim ajutor victimelor.
6.1.5. Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor
Supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor este exercitată de
organele serviciului de pompieri şi salvatori. Organele supravegherii de stat a
măsurilor contra incendiilor se constituie din organ republican şi organe locale.
Organul republican al supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor este
Direcţia pompieri şi salvatori, iar organe locale sunt secţiile şi inspectoratele
supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, subunităţile serviciului de
pompieri şi salvatori din localităţi, precum şi de la obiective, subordonate Direcţiei
pompieri şi salvatori.

Factorii de decizie din Serviciul de pompieri şi salvatori care exercită
supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor sunt independenţi în exercitarea
funcţiei şi se conduc de legi, precum şi de standardele, normele şi regulile de apărare
împotriva incendiilor.
Şeful Direcţiei pompieri şi salvatori este din oficiu Inspector principal de stat
pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor, iar adjuncţii lui sunt adjuncţi ai
Inspectorului principal de stat pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor.
Şefii de servicii şi secţii din Direcţia pompieri şi salvatori, adjuncţii lor sunt
din oficiu inspectori superiori de stat pentru supravegherea măsurilor contra
incendiilor.
Alţi lucrători din organul republican şi organele locale ale supravegherii de
stat a măsurilor contra incendiilor sunt inspectori de stat (ai oraşului, sectorului,
raionului) pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor.
Inspectorii de stat pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor sunt
reprezentanţii puterii.
Dispoziţiile, avizele, avertismentele, hotărârile şi procesele-verbale emise de
organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor sunt obligatorii
ministerelor, departamentelor, unităţilor economice, precum şi cetăţenilor. Ele pot fi
modificate sau anulate numai de factorul de decizie ierarhic superior al supravegherii
de stat a măsurilor contra incendiilor sau de instanţa de judecată.
Contestarea dispoziţiilor, avertismentelor, hotărârilor şi proceselor-verbale nu
sistează acţiunea lor.
Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor conlucrează cu
alte organe ale supravegherii de stat.
6.1.6. Obligaţiile organelor supravegherii de stat a măsurilor contra
incendiilor
Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor sunt obligate:
a) să supravegheze modul în care ministerele, departamentele, unităţile
economice, actorii de decizie, alte categorii de lucrători, precum şi
cetăţenii, respectă prezenta lege, standardele, normele şi regulile de
apărare împotriva incendiilor;
b) să contribuie la elaborarea normelor şi regulilor de apărare împotriva
incendiilor şi să le aprobe, să facă avize asupra proiectelor de standarde,
condiţii tehnice, norme şi reguli ce conţin reglementări de apărare
împotriva incendiilor;
c) să exercite un control selectiv asupra modului în care organizaţiile de
proiectări şi construcţii, unităţile economice şi cetăţenii respectă
reglementările de apărare împotriva incendiilor la proiectarea, construcţia,
reconstrucţia şi reutilarea tehnică a obiectivelor;
d) să informeze populaţia despre siguranţa la incendiu a obiectivelor;
e) să acorde ajutor formaţiunilor benevole de pompieri în organizarea
lucrărilor de profilaxie şi a pregătirii de luptă;
f) să participe la activitatea comisiilor de stat şi de lucru care primesc în
exploatare obiectivele noi;
61

62
g) să acorde ajutor ministerelor, departamentelor, unităţilor economice în
organizarea însuşirii de către lucrători a normelor şi regulilor de apărare
împotriva incendiilor.
6.2. Administrarea publică a sistemului de apărare împotriva incendiilor
Evidenţa de stat a incendiilor şi a consecinţelor acestora este dusă de către
Departamentul Statisticii. Ministerele, departamentele şi unităţile economice,
autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să prezinte organelor teritoriale
ale Departamentului Statisticii informaţii, de o formă anumită, despre incendiile care
au izbucnit la obiective şi pe teritoriul din subordinea lor.
Modul de asigurare împotriva incendiilor este stabilit de legislaţia în vigoare
şi prevede înlesniri sub formă de reducere a primei de asigurare, dacă asiguratul
garantează nivelul normativ de apărare împotriva incendiilor, a bunurilor pe care le
asigură, precum şi reducerea despăgubirii de asigurare sau refuzul de a o plăti, dacă
izbucnirea incendiului şi consecinţele lui au fost cauzate de încălcarea standardelor,
normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor sau de neexecutarea
dispoziţiilor date de organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor.
Hotărârea privind cuantumul înlesnirilor la primele de asigurare şi forma lor
de acordare, reducerea despăgubirii de asigurare sau refuzul de a o plăti este luată de
asigurator în modul stabilit de Guvern şi în baza avizelor organelor supravegherii de
stat a măsurilor contra incendiilor. Asiguratorii împotriva incendiilor sunt obligaţi să
efectueze defalcări din beneficiul obţinut din primele de asigurare pentru activităţi de
prevenire a incendiilor şi pentru dezvoltarea serviciului de pompieri şi salvatori în
mărimile stabilite de Guvern.
Reglementările de apărare împotriva incendiilor sunt stabilite în standarde,
norme, reguli, în alte documente şi constituie un sistem de norme şi standarde în
domeniul apărării împotriva incendiilor. Executarea reglementărilor din sistemul de
norme şi standarde în domeniul apărării împotriva incendiilor este obligatorie.
Standardele, normele şi regulile care vizează reglementările de apărare
împotriva incendiilor urmează să fie coordonate, în modul stabilit, cu organele
supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor.
6.3. Garanţiile protecţiei juridice şi sociale a lucrătorilor din serviciul de
pompieri şi salvatori
Protecţia juridică şi socială a lucrătorilor din serviciul de pompieri şi salvatori
se efectuează în conformitate cu Legea nr. 267-XIII privind apărarea împotriva
incendiilor din 09.11.1994 din Republicii Moldova şi cu Legea cu privire la protecţia
socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec
pregătirea militară.
Lucrătorul din serviciul de pompieri şi salvatori este persoana inviolabilă şi se
află sub protecţia statului. Persoana, onoarea şi demnitatea lui sunt ocrotite de lege.

Pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, lucrătorii din serviciul de
pompieri şi salvatori au dreptul de a se adresa în instanţa de judecată, de a întemeia şi
de a se afilia la sindicate. Insultarea lucrătorului din serviciul de pompieri şi salvatori,
opunerea de rezistenţă, ameninţarea, violentarea sau atentarea la viaţa lui, precum şi
alte acţiuni care îl împiedica să-şi exercite funcţiile sau datoria de serviciu, se
pedepsesc în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Lucrătorul din serviciul de pompieri şi salvatori se supune, în exerciţiul
funcţiunii, doar şefului său direct şi nemijlocit. Nimeni altul nu are dreptul de
imixtiune în activitatea lui. În cazul în care lucrătorul din serviciul de pompieri şi
salvatori primeşte de la şefi şi de la alţi factori de decizie ordine şi indicaţii ce
contravin legii, el este obligat să se conducă numai de lege.
6.4. Concluzii
Afirmarea tot mai activă a Republicii Moldova atât în plan intern, cât şi în
relaţiile cu alte state ale lumii şi organismele internaţionale, au presupus numaidecât
şi o nouă viziune asupra administraţiei publice.
În cadrul reformei administraţiei publice care a demarat în 1991, odată cu
adoptarea Legii cu privire la bazele autoadministrării locale şi continuă cu adoptarea
altor acte normative, urmează să se perfecteze relaţiile dintre autorităţile
administraţiei publice de diferite nivele. Este necesar de a schimba specificul
relaţiilor dintre administraţia centrală şi locală, precum şi în interiorul acestor
administrări, formând relaţii noi cu elementele proprii autorităţilor administraţiei
publice şi anume cu:
− autorităţile publice care execută puterea legislativă;
− autorităţile publice care execută puterea judecătorească;
− organizaţiile neguvernamentale;
− cetăţenii republicii.
Şi aici se cer menţionate câteva momente:
− administraţia publică centrală şi locală trebuie să joace rolul său bine
determinat. În acest caz guvernul nu va fi indiferent faţă de tot ce avea loc în
localităţi, chiar dacă ele se vor administra autonom;
− administraţia trebuie să constituie o reţea de instituţii care fără a domina,
oferă serviciile de care are nevoie zilnic populaţia: educaţie, asistenţă medicală,
asistenţa socială, servicii comunale etc. Contribuie la schimbarea mentalităţii şi
participarea cetăţenilor la administrarea locală;
− un alt principiu de bază al relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi
cea locală rămâne descentralizarea teritorială. Ea are menirea principală să permită
colectivităţilor umane sau serviciilor publice să se autoadministreze, dar sub controlul
organelor centrale de specializare. Descentralizarea înseamnă transmiterea unor
funcţii ale organelor centrale către autorităţile conducerii locale;
− una din problemele cu care se confruntă în prezent autonomia locală este
dependenţa substanţională a administraţiei publice locale de autorităţile administraţiei
de stat, îndeosebi când este vorba de stabilirea resurselor financiare ale bugetelor
63

locale. Aceasta se întâmplă din cauza multiplelor diferende între localităţile noastre
rurale şi urbane sub aspectul posibilelor surse de venituri ale bugetelor locale. Se
consideră că atât problemele autonomiei locale, în general, cât şi ale bugetului local,
în particular, ar câştiga, dacă ar fi supus unei reglementări legate aparte, în care nu
numai ar fi reflectată voinţa autorităţilor locale de a aprofunda procesul de
descentralizare, ci şi ar atribui un nou conţinut autonomiei locale;
− în prezent prin aprobarea Legii contenciosului administrativ s-a amplificat
cadrul legislativ al autonomiei locale. Se cere în acest context şi adoptarea Legii
autonomiei locale;
− se impune urgentarea elaborării Programului Naţional de pregătire şi
perfecţionare a cadrelor din administraţia publică;
− reforma instituţiilor statului care ar duce la evoluţia relaţiilor dintre organele
administraţiei publice este de lungă durată, dificilă din punct de vedere politic. Dacă acum
dispunem de o imagine mai bună a dimensiunilor reformei conştientizăm mai profund
preţul de care va trebui să-l plătim ulterior, dacă vor lăsa lucrurile intacte. Unele reforme
pot fi realizate prompt, de regulă prin decrete, de câte un grup restrâns de tehnocraţi
competenţi. Este suficientă doar decizia politică pentru a realiza schimbarea. Dar alte
reforme ale statului referitoare la reglementări, servicii sociale, finanţe, infrastructură şi
activităţi publice, schimbarea formelor de relaţii în administrarea publică nu pot fi
întreprinse la fel de repede deoarece ele presupun modificarea structurilor instituţionale
care în alte scopuri şi corelate cu alte reguli. Acest tip de reformă instituţională presupune
schimbări revalatorii în modul de concepere şi funcţionare a instituţiilor guvernamentale, a
unor formaţii corupte mafiotice, bine organizate. Dar o astfel de schimbare este absolut
evidentă când statul tinde spre perfecţionare continuă. Republica Moldova are nevoie de o
reformă multilaterală, dar care necesită mult timp şi eforturi susţinute. Autonomia locală
presupune o intervenţie promptă în situaţii oportune. Concomitent, împuternicirile de
aprobare centrală cu dirijări forţate ale organelor centrale de putere a autonomiilor locale
trebuie anulate. Dar cele mai importante mecanisme de influenţă centrală asupra organelor
locale sunt de ordin bugetar şi economic.
Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din sate şi oraşe şi
autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean trebuie să se bazeze pe
principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi soluţionării în
rezolvarea problemelor întregului judeţ.
În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi condiţiile
judeţene, pe de o parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu
vor exista raporturi de subordonare.
Autorităţile administraţiei publice centrale trebuie să consulte, înainte de a
adopta orice decizie, autorităţile administraţiei publice locale, în toate problemele
care le privesc în mod direct. Conform legislaţiei actualmente în vigoare, din partea
administraţiei centrale este prevăzut un control al oportunităţii sub forma unor măsuri
împotriva oricărei acţiuni a autorităţilor locale care este „contra intereselor generale
ale cetăţenilor”.
Raporturile şi relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice de diferite
niveluri stau la baza dezvoltării ţării. De aceea conducerea de vârf trebuie să aplice
pârghiile eficiente pentru dezvoltarea normală a acestor relaţii.
64

BIBLIOGRAFIE
1. HOTĂRÂRE nr. 1489 din 9 septembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea
Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă
2. HOTĂRÂRE nr. 1490 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă
3. HOTĂRÂRE nr. 1491 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentuluicadru
privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor
şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă
4. HOTĂRÂRE nr. 1492 din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare,
funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste
5. HOTĂRÂRE nr. 259 din 31 martie 2005 privind înfiinţarea şi stabilirea atribuţiilor
Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă
6. HOTĂRÂRE nr. 547 din 09/06/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de
protecţie civilă
7. HOTĂRÂRE nr. 1514 din 29/11/2005 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.
1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a
organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
8. HGR nr. 1648 din 30 august privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea
Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
9. ORDONANŢA nr. 88 din 30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă
10. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional
de Management al Situaţiilor de Urgenţă
11. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 25 din 21 aprilie 2004 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă
12. LEGE nr. 363 din 7 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru
situaţii de urgenţă
13. LEGE nr. 329 din 8 iulie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 25/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru
situaţii de urgenţă
14. LEGE nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă
15. LEGE nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor
16. ORDIN nr. 360 din 14 septembrie 2004 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă
privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor profesioniste pentru situaţii de
urgenţă
17. ORDIN nr. 370 din 28 septembrie 2004 pentru aprobarea structurii-cadru a
Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea inspectoratelor judeţene,
respectiv al municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă
18. REGULAMENT din 12/05/2005 privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate
de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii
hidrotehnice şi poluări accidentale
65

66
19. ORDIN nr. 1134 din 13/01/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind
planificarea, pregătirea, organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de
intervenţie ale serviciilor de urgenţă profesioniste
20. ORDIN nr. 1184 din 6 februarie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea
şi asigurarea activităţii de evacuare în situaţii de urgenţă
21. ORDIN nr. 164 din 01/03/2007 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a
brevetului de pompier specialist personalului serviciilor de urgenţă profesioniste
căruia i-au încetat raporturile de serviciu
22. ORDIN nr. 160 din 23/02/2007 pentru aprobarea Regulamentului de planificare,
organizare, desfăşurare şi finalizare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă
prestate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă
23. ORDIN nr. 163 din 28/02/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare
împotriva incendiilor
24. HOTĂRÂRE nr. 160 din 14/02/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind
portul, descrierea, condiţiile de acordare şi folosire a uniformei,echipamentului de
protecţie şi însemnelor distinctive ale personalului serviciilor pentru situaţii de
urgenţă voluntare/private
25. ORDIN nr. 158 din 22/02/2007 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind
constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor private pentru situaţii de urgenţă
26. ORDIN nr. 132 din 29/01/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a
Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a Structurii-cadru a Planului de analiză
şi acoperire a riscurilor
27. ORDIN nr. 130 din 25/01/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a
scenariilor de securitate la incendiu
28. ORDIN nr. 106 din 09/01/2007 pentru aprobarea Criteriilor de stabilire a consiliilor
locale şi operatorilor economici care au obligaţia de a angaja cel puţin un cadru
tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor
29. H.G.R. nr. 1739 din 06/12/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi
amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu
30. HOTARÂRE nr. 1.579 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Statutului
personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare
31. ORDIN nr. 1474 din 12/10/2006 pentru aprobarea Regulamentului de planificare,
organizare pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă
32. ORDIN nr. 1436 din 18/09/2006 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi
desfăşurarea activităţii de avizare a normelor şi reglementărilor tehnice de apărare
împotriva incendiilor, emise de ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale
33. ORDIN nr. 1433 din 15/09/2006 privind aprobarea tarifelor pentru eliberarea avizelor
şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă
34. ORDIN nr. 1023 din 15 noiembrie 1999 privind aprobarea Dispoziţiilor generale de
ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor - DG P.S.I.-001
35. ORDIN nr. 712 din 23/06/2005, modificat şi completat de ORDIN 786 din
02/09/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind instruirea salariaţilor în
domeniul situaţiilor de urgenţă - abrogă - D.G.P.S.I. - 002
36. ORDIN nr. 88 din 14 iunie 2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind
echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a platformelor amenajate cu
mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor - D.G.P.S.I. – 003
37. ORDIN nr. 108 din 1 august 2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind
reducerea riscurilor de incendiu generate de încărcări electrostatice - D.G.P.S.I.-004

38. ORDIN nr. 138 din 5 septembrie 2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale
privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor – D.G.P.S.I. - 005
39. ORDIN nr. 373 din 12 august 2002 pentru aprobarea Statutului-cadru al organismului
naţional de standardizare
40. ORDIN nr. 542 din 8 aprilie 2003 pentru aprobarea Metodologiei privind iniţierea,
programarea, achiziţia, elaborarea, avizarea, aprobarea şi valorificarea
reglementărilor tehnice şi a rezultatelor activităţilor specifice în construcţii,
amenajarea teritoriului, urbanism şi habitat
41. ORDIN nr. 47/1203/509 din 21 iulie 2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a
avizului în vederea autorizării executării construcţiilor amplasate în vecinătatea
obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol şi gaze naturale
42. ORDIN nr. 440 din 14 iulie 2004 privind aprobarea Listei cuprinzând standardele
române care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la
echipamente sub presiune
43. ORDIN nr. 463 din 21/07/2004 privind modificarea Prescripţiei tehnice PT C 4/2-
2003, ediţia 1, „Ghid pentru proiectarea, construirea, montarea şi repararea
recipientelor metalice stabile sub presiune”, aprobată prin Ordinul ministrului
economiei şi comerţului nr. 334/2003
44. ORDIN nr. 1410 din 10 august 2004 privind completarea art. 2 din Metodologia
privind iniţierea, programarea, achiziţia, elaborarea, avizarea, aprobarea şi
valorificarea reglementărilor tehnice şi a rezultatelor activităţilor specifice în
construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi habitat, aprobată prin Ordinul
ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 542/2003
45. ORDIN nr. 476 din 14 septembrie 2004 privind aprobarea Listei standardelor române
care adoptă standarde europene armonizate referitoare la echipamente şi sisteme
protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive
46. ORDIN nr. 477 din 14 septembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări, precum şi a
organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii
echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial
explozive
47. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în
registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice,
înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor
juridice
48. ORDIN nr. 1822/2004 din 07/10/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind
clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de
comportare la foc
49. Anexa Ordin 1822/2004 – Regulament din 07/10/2004 privind clasificarea şi
încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performantelor de comportare la foc
50. ORDIN nr. 713 din 21 octombrie 2004 privind modificarea unor prevederi din anexa
nr. 1 "Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu
gaze naturale" la Ordinul ministrului economiei şi comerţului nr. 58/2004 pentru
aprobarea normelor tehnice privind proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor
de alimentare cu gaze naturale
51. ORDIN nr. 720 din 26 octombrie 2004 pentru aprobarea Listei organismelor
recunoscute care efectuează evaluarea conformităţii echipamentelor sub presiune
52. ORDIN nr. 2132 din 17 noiembrie 2004 pentru aprobarea Listei standardelor române
care transpun standarde europene armonizate şi a specificaţiilor tehnice recunoscute
în domeniul produselor pentru construcţii
67

68
53. ORDIN nr. 2134/460 din 17 noiembrie 2004 privind aprobarea Procedurii de
desemnare a organismelor pentru atestarea conformităţii produselor pentru construcţii
54. ORDIN nr. 806 din 24 noiembrie 2004 pentru modificarea ordinelor: 1.507/1996,
113/2001, 371/2002, 40/2003, 322/2003, 58/2004 şi 115/2004
55. ORDONANŢA nr. 19 din 27 ianuarie 2005 pentru modificarea art. 4 din Legea nr.
608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor
56. ORDIN nr. 254/2005 din 21/02/2005 pentru aprobarea Listei cuprinzând organismele
recunoscute în domeniul produselor pentru construcţii
57. Anexa Ordin nr 254/2005 LISTA organismelor recunoscute în domeniul produselor
pentru construcţii
58. ORDIN nr. 270/2005 din 22/02/2005 privind aprobarea Procedurii de evaluare şi
desemnare a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene pentru
produse pentru construcţii
59. ORDIN nr. 718 din 30 iunie 2005 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind
structura organizatorică şi dotarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă
60. PROCEDURA din 22/02/2005 de evaluare şi desemnare a organismelor autorizate să
elibereze agremente tehnice europene pentru produse pentru construcţii
61. ORDIN nr. 271/2005 din 22/02/2005 privind aprobarea Procedurii de recunoaştere a
specificaţiilor tehnice naţionale în domeniul produselor pentru construcţii
62. PROCEDURA din 22/02/2005 de recunoaştere a specificaţiilor tehnice naţionale în
domeniul produselor pentru construcţii
63. ORDIN nr. 607 din 19 aprilie 2005 pentru aprobarea Metodologiei de control privind
supravegherea pieţei produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea cerinţei de
securitate la incendiu
64. ORDIN nr. 1134 din 13/01/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind
planificarea, pregătirea, organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de
intervenţie ale serviciilor de urgenţă profesioniste
65. NORMATIV din 27/06/1997 Normativ experimental pentru proiectarea şi executarea
sistemelor de distribuţie a gazelor naturale cu conducte din polietilenă Indicativ I.6.
PE-97
66. NORMATIV din 08/07/2004 privind elaborarea planurilor de apărare în cazul
producerii unui dezastru provocat de seisme şi/sau alunecări de teren
67. NORMATIV din 05/06/2006 pentru asigurarea îndeplinirii cerinţelor privind
siguranţa în exploatare şi securitatea la incendiu pentru instalaţiile care produc sau
utilizează acetilena
68. REGULAMENT din 22/03/2004 pentru acordarea licenţei provizorii în sectorul
gazelor naturale
69. REGULAMENT din 22/10/2004 pentru autorizarea şi verificarea persoanelor fizice
care desfaşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în sectorul gazelor
naturale
70. REGULAMENT privind atestarea conformităţii produselor pentru construcţii
71. REGLEMENTĂRI tehnice privind proiectarea şi executarea clădirilor de locuit şi
social-culturale
72. REGLEMENTĂRI tehnice privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de apă şi
canalizare
73. REGLEMENTĂRI tehnice privind proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice

74. REGLEMENTĂRI tehnice privind proiectarea şi executarea instalaţiilor termice,
condiţionarea aerului, gaze
75. REGLEMENTĂRI tehnice privind verificarea calităţii şi recepţia lucrărilor de
construcţii şi instalaţii
76. LEGEA Republicii Moldova privind apărarea împotriva incendiilor nr.267-XIII din
09.11.94
77. Fire Protection Handbook, Ed. 17, 1992-2000
78. Arthur Boyt, Albert J. Gatfield, Fire Safety în Offices, The Fire Protection
Association, 1996.
69

PROTECŢIA INFRASTRUCTURILOR CRITICE
PRIN PREVENIREA ACCIDENTELOR TEHNOLOGICE
Locotenent-colonel Ion VINTILĂ
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta al judeţului Mehedinţi
Abstract
The paper presents the main aspects of preventing technological accidents as an important factor in
the protection of critical infrastructure.
1. DEFINIŢIE ŞI CONCEPT
Ce este infrastructura critică?
Infrastructura critică reprezintă ansamblul
elementelor care au o importanţă deosebită în buna
funcţionare a societăţii, prin asigurarea unui nivel
optim de trai, de sănătate şi siguranţă. Distrugerea
sau scoaterea din funcţiune a unor infrastructuri
critice pot afecta siguranţa naţională a unui stat sau
securitatea regională prin generarea de conflicte
militare, epidemii, foamete etc.
În prezent sunt considerate ca infrastructuri critice, elementele şi sistemele de
infrastructură care asigură domeniile:
• producerea de energie electrică, transport şi distribuţie;
• extracţia de gaze naturale, transport şi distribuţie;
• extracţia de petrol şi produse petroliere de producţie, transport şi distribuţie;
• telecomunicaţiile;
• aprovizionarea cu apă;
• utilităţi urbane de încălzire, evacuare a apelor uzate, menajere şi gunoi;
• agricultură, producţia de alimente şi de distribuţie;
• sănătatea publică (spitale, ambulanţe);
• sisteme de transport (autostrăzi, drumuri naţionale şi expres, reţeaua de cale
ferată, aeroporturi, porturi);
• servicii financiar-bancare;
• serviciile de asigurare a liniştii, ordinii publice şi de urgenţă;
• protecţia infrastructurilor critice necesită concepte şi analize de risc
privind comportamentul acestor sisteme şi a impactului lor asupra
altora. În sistemul social şi economic o infrastructură depinde, în mod
direct, de alta sau una asigură resursele necesare funcţionării altei
infrastructuri critice.

Interdependenţa infrastructurilor critice este redată în schema de mai jos:
Industria de
apărare
Telecomunicaţii şi
informatică
Utilităţile urbane Transport de
mărfuri şi călători
PRODUCEREA
ENERGIEI ELECTRICE
Sistemul financiar
şi bancar
TRANSPORTUL ŞI
DISTRIBUŢIA
ENERGIEI ELECTRICE
Aprovizionarea
cu apă
Sănătatea publică
Ce este accidentul tehnologic? Accidentul
tehnologic reprezintă un eveniment produs asupra unui
sistem sau subsistem, având ca efect avarierea,
distrugerea sau scoaterea din funcţiune a acestuia sau
atragerea unei reacţii în lanţ ce duce şi la avarierea,
distrugerea sau scoaterea din funcţiune a subsistemelor
şi sistemelor cu care se află în interdependenţă.
Spre exemplu, distrugerea unor linii de transport
energie pentru alimentarea unei localităţi ar atrage scoaterea din funcţiune a
infrastructurii de asigurare a utilităţilor publice de alimentare cu apă, încălzire urbană
şi evacuare a apelor uzate şi gunoiului menajer. Nu mai vorbim că aproape toate
instituţiile şi operatorii economici din localitatea respectivă ar trebui să-şi întrerupă
activitatea.
Aşa cum arătam la începutul articolului, protecţia infrastructurilor critice este
un factor determinant în asigurarea siguranţei naţionale şi regionale şi de aceea ea
trebuie privită sub toate aspectele. Recentele reuniuni care au avut loc la nivel
european au stabilit ca fiecare stat membru să identifice infrastructurile critice şi să
asigure măsurile de protecţie a acestora.
Pe scurt, protecţia infrastructurilor critice îmbracă mai multe aspecte:
protecţia juridică, prin elaborarea unei legislaţii armonizate cu cea
europeană care să impună identificarea şi clasificarea obiectivelor care fac parte din
infrastructura critică;
protecţia fizică, prin asigurarea pazei infrastructurilor respective şi
dezvoltarea sistemelor de culegere a informaţiilor privind acţiuni ostile ce ar viza
aceste infrastructuri;
71

protecţia socială, prin asigurarea unui nivel decent de salarizare angajaţilor
care deservesc aceste infrastructuri;
protecţia informaţiilor care sporesc riscul de vulnerabilitate a
infrastructurilor critice.
72
Prevenirea accidentelor tehnologice în infrastructurile critice
Cele mai multe din infrastructurile critice sunt
caracterizate şi printr-un grad mare de vulnerabilitate.
Vulnerabilitatea derivă din faptul că cele mai
multe nu pot fi protejate în totalitate, indiferent de
măsurile luate prin proiectare, realizare şi exploatare a
infrastructurilor respective. Spre exemplu, dacă o
staţie electrică poate fi apărată perimetral de acţiuni
ostile, nu putem spune acelaşi lucru despre
infrastructura de transport a energiei electrice.
Acţiunile teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA, de la Madrid din 2004,
Londra 2005 şi încercarea Tigrilor Tamili de a ataca un satelit scot în evidenţă faptul
că atacurile vizează tot mai frecvent infrastructuri critice ale statelor, unele cu efecte
transfrontaliere.
Dar nu numai acţiunile ostile sunt cele care pot afecta infrastructurile critice, ci
trebuie avute în vedere şi situaţiile de urgenţă generate de:
• incendii şi explozii;
• accidente tehnologice produse ca urmare a exploatării defectuoase sau
defecţiuni în lanţ;
• avarii şi defecţiuni apărute în urma manifestării unor cutremure, alunecări
de teren sau fenomene meteorologice periculoase: furtuni însoţite de descărcări
electrice, căderi de grindină, îngheţuri.
În prezentul articol ne propunem să tratăm doar protecţia infrastructurilor
critice prin prevenirea accidentelor tehnologice, aspect care vizează măsurile ce
trebuiesc luate de operatorii economici şi autorităţile care deţin sau exploatează
asemenea infrastructuri.
Principalele măsuri sunt:
Organizatorice:
• înfiinţarea, organizarea şi încadrarea structurilor de securitate din
obiectivele respective;
• elaborarea actelor de autoritate internă şi a documentelor specifice în
domeniul prevenirii accidentelor tehnologice;
• instruirea salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în
domeniul situaţiilor de urgenţă;
• încadrarea şi instruirea consilierilor de siguranţă în operatorii
economici care produc, deţin sau utilizează substanţe chimice
periculoase care pot provoca accidente majore;

• respectarea măsurilor de securitate la proiectarea, realizarea şi
exploatarea instalaţiilor tehnologice şi construcţiilor;
• testarea planurilor de urgenţă internă şi a planurilor de urgenţă
externă a operatorilor economici în care se pot produce accidente
majore cu efecte în afara amplasamentului, în care sunt implicate
substanţe periculoase;
• utilizarea echipamentelor individuale de protecţie adecvate mediului
de lucru.
Tehnice:
• dotarea construcţiilor şi instalaţiilor cu mijloace tehnice de apărare
împotriva incendiilor, aparate de măsură şi control, detectoare de
substanţe periculoase şi determinare a concentraţiilor nocive;
• efectuarea la termenele legale a reviziilor, reparaţiilor şi lucrărilor de
întreţinere a tuturor construcţiilor şi instalaţiilor componente a
infrastructurilor critice;
• efectuarea manevrelor tehnologice numai de către personalul pregătit
şi instruit în domeniul respectiv;
• respectarea reţetelor şi încadrarea proceselor tehnologice în
parametrii normali de funcţionare;
• asigurarea surselor alternative de alimentare cu energie electrică, abur
tehnologic sau reactivi, a căror lipsă ar putea genera creşteri sau
scăderi periculoase de presiuni şi temperaturi;
• asigurarea golirii rapide a unor instalaţii tehnologice;
• protejarea instalaţiilor tehnologice, a reţelelor de transport energie şi
conductelor de transport petrol şi gaze naturale împotriva efectelor
calamităţilor naturale şi dezastrelor;
• dotarea operatorilor economici, a instalaţiilor tehnologice şi zonelor
de planificare la urgenţă cu mijloace de detecţie, înştiinţare,
avertizare şi alarmare a populaţiei în vederea evitării surprinderii şi
luării măsurilor de cazare a oamenilor şi adăpostire a animalelor;
• restricţionarea vitezei sau sistarea transporturilor pe căile de transport
pe timpul manifestării unor tipuri de risc care ar putea genera
accidente;
• sistarea programului de încărcare, transport şi livrare a
combustibililor lichizi şi gazoşi pe timpul perioadelor caniculare sau
furtuni însoţite de oraj.
73

NECESITATEA REALIZĂRII STRATEGIILOR DE SECURITATE
PENTRU DEZVOLTAREA SOCIALĂ DURABILĂ
74
Maior drd. Orlando ŞCHIOPU, adjunct şef Centru Operaţional
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealu Spirii al Municipiului Bucureşti
Abstract
The paper points out the necessity of elaborating security strategies for a social development.
În strategiile de securitate, din păcate, problematica situaţiilor sociale critice,
limită, „de urgenţă”, este cuprinsă în mod tangenţial, fără a se oferi soluţii de
identificare, monitorizare, prevenire şi gestionare strategică a acestor situaţii, atenţia
centrală fiind pe interesele şi nevoile de securitate ale centrelor de putere care
elaborează strategiile.
În majoritatea cazurilor, în strategiile de securitate sunt enumerate, sau
eventual sunt făcute trimiteri, la o serie de riscuri şi ameninţări pe care decidentul le
consideră în raport cu propriile interese, fără a se identifica şi materializa soluţii de
gestionare strategică a surselor de insecuritate ce pot activa situaţii sociale de urgenţă.
De asemenea sunt vizate interesele de zonă, fără a se prevedea şi diagnostica
eventualele consecinţe pe care situaţiile sociale de urgenţă activate pe plan local le
pot provoca la scară regională sau globală.
Semnificative pentru acest caz sunt situaţiile sociale de urgenţă de natură
ecologică – poluări marine, calitatea aerului, a apei, a stratului de ozon, dar deloc de
neglijat sunt şi cele de natură economică, financiară sau diplomatică.
În general, în strategiile de securitate sunt evidenţiate interesele de securitate,
obiectivele politicii de securitate, factorii de risc, ameninţările, vulnerabilităţile,
direcţiile de acţiune, resursele politicii de securitate, toate aceste elemente fiind
intrinseci intereselor centrelor de putere care le elaborează.
În funcţie de natura strategiei, autorul ei urmăreşte, de regulă, maximizarea
unor rezultate, satisfacerea obiectivelor considerate importante pentru decident şi
domeniul pe care-l gestionează, ignorând cu desăvârşire faptul că într-o lume în curs
de globalizare, unele acţiuni – în detrimentul altora – nu mai au doar consecinţe
locale, ci afectează situaţia omenirii.
O scurtă analiză istorică a problematicii scoate în evidenţă strategii „de
securitate” expansioniste, agresive – care urmăresc controlul explicit al unor
„teritorii” pentru folosirea resurselor lor sau ca zone de sprijin în eventuale
confruntări militare, sau defensive când urmăresc să evite includerea propriilor state
şi economii în sfere de ocupaţie (influenţă) străine.
Se pierde din vedere faptul că strategiile de securitate trebuie să ofere soluţii
viabile pentru gestionarea naţiunii în „starea de securitate”, pentru satisfacerea
necesităţilor sociale productive şi integratoare, descurajarea comportamentelor
indezirabile din punct de vedere social, pentru socializarea oamenilor prin organizaţii

şi instituţii de gestionare publică şi asigurarea securităţii individuale şi colective
pentru oameni şi omenire.
„Strategiile sunt pertinente dacă generează, cel puţin implicit, şi procese ce
sporesc posibilităţile de gestionare publică a omenirii în favoarea reproducerii ei” 1 .
Strategiile de securitate benefice pentru naţiuni şi omenire în acelaşi timp,
trebuie să adopte un mod de gândire nereducţionist care să-i ofere avantaje de
procesare a evenimentelor şi consecinţelor pe care acestea le dezvoltă.
Acest lucru este deosebit de important deoarece în spatele deciziilor stau
teoriile, diferenţele între capacităţi de procesare a informaţiilor care plasează statele
pe poziţii incompatibile atunci când adoptă politici în cadrul procesului de
globalizare.
În contextul unei globalizări inerente, conexiunile între oameni şi naţiuni sunt
mult mai dense, fapt pentru care fiecare decident trebuie să nu întreprindă nimic care
ar putea să afecteze situaţia omenirii, în special în faţa noilor ameninţări apărute după
1990.
Acestea au cuprins un spectru larg de tensiuni şi riscuri, interacţiuni şi procese
dezorganizante cu efecte contradictorii în social, concretizate în situaţii sociale de
urgenţă, care trebuiesc gestionate prin strategii de securitate viabile, elaborate în
spiritul dezvoltării sociale durabile şi a globalizării funcţionale. Putem enumera:
− tensiunile etnice;
− traficul de droguri, substanţe radioactive şi fiinţe umane;
− criminalitatea organizată transfrontalieră;
− instabilitatea politică a unor zone;
− reîmpărţirea unor zone de influenţă;
− proliferarea entităţilor statale slabe, aşa-numitele „state eşuate” („failed
states”), caracterizate prin administraţii ineficiente şi corupte, incapabile de a oferi
propriilor cetăţeni beneficiile asociate gestionării în comun a treburilor publice.
O nouă categorie de riscuri sunt cele asimetrice, netradiţionale, ce pot consta
în acţiuni armate şi non-armate deliberate, având ca obiectiv afectarea securităţii
naţiunilor prin provocarea de consecinţe directe ori indirecte asupra vieţii economicosociale.
Între riscurile de acest tip se pot enumera:
– terorismul politic transnaţional şi internaţional, inclusiv sub formele sale
biologice şi informatice;
– acţiuni ce pot atenta la siguranţa sistemelor de transport intern şi
internaţional;
– acţiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor
informatice;
– acţiuni destinate afectării imaginii unei ţări în plan internaţional;
– agresiunea economico-financiară;
– agresiunea valorilor culturale;
– provocarea deliberată de catastrofe ecologice.
1 Lucian Culda – În ce conditii strategiile de securitate pot favoriza procesele globalizante? – pag. 4.
75

Un risc de tip nou, a cărui recrudescenţă a fost reiterată la începutul anului
2004, se referă la modificările drastice de climă pe care oamenii de ştiinţă le prevăd
pentru următoarele decenii.
Acestea pot determina mişcări sociale sau pot intensifica migraţiile, în unele
scenarii ele putând conduce chiar la conflicte de tip militar.
În secolele anterioare distrugerea echilibrelor ecologice se producea în ritmuri
care făceau posibile reconstrucţii naturale înainte ca alte dezechilibre să se producă;
distrugerile generate de invazii şi confruntări armate afectau doar organizările sociale
aflate în confruntare şi în modalităţi care făceau posibile refaceri demografice şi
sociale după încheierea ostilităţilor.
În secolul XX situaţia se modifica radical întrucât consecinţele strategiilor
expansioniste, agresive se agravează pe măsură ce presupun acţiuni mai cuprinzătoare
şi sunt concepute cu posibilităţi mai mari de folosire a unor arme proiectate folosind
teorii tot mai performante.
Un factor important de risc îl reprezentă şi dependenţa energetică. Starea de
securitate a unei naţiuni în condiţiile globalizării depinde în foarte mare măsură de un
anume tip de reproducere la nivel zonal sau global.
Este vorba de dezvoltarea durabilă care presupune că orice acţiune nu trebuie
să afecteze mediul, nu trebuie să consume resursele şi are responsabilitatea să
conserve starea de sănătate a populaţiei.
Pentru o dezvoltare socială durabilă şi o globalizare funcţională în „stare de
securitate”, orice naţiune trebuie să posede capacitatea de a proiecta soluţii prin
identificarea surselor de insecuritate, formularea de intervenţii corecte şi
implementarea lor în social în scopul eliminării consecinţelor perverse, fără ca
acţiunile concepute să fie în detrimentul oamenilor sau omenirii.
Aceste elemente trebuie implementate în social prin strategiile de securitate,
Acestea nu trebuie să fie concepute în favoarea centrelor de putere care le elaborează,
trebuie să conţină elemente de identificare a surselor de insecuritate a naţiunii, de
monitorizare, prevenire şi gestionare a situaţiilor sociale de urgenţă, astfel încât să se
obţină evoluţii sociale favorabile şi benefice atât pentru propria organizare socială, cât şi
pentru întreaga omenire. Strategiile de securitate trebuie să ţină cont de consecinţe atât
pentru zona în care strategia urmează a fi implementată, cât şi pentru omenire.
Strategiile de securitate presupun implementarea în social a unei concepţii de
gestionare capabilă să prevină şi să evite interacţiunile sau procesele dezorganizante
ce induc evoluţii sociale contradictorii, „situaţiile critice” generatoare de „situaţiilimită”,
să interpreteze corect nu doar situaţii disparate, ci caracteristicile funcţionării
şi reproducerii naţiunii în contextul evoluţiilor regionale şi globale.
„Statele prospere au înlocuit doctrinele, ca modalităţi de concepere a
administrării publice, cu strategiile sociale; ultimele devin posibile când centrele de
decizie ajung în stadiul în care sunt capabile să utilizeze echipe de specialişti care să
analizeze sistemic soluţiile sociale şi să conceapă decizii macro-sociale pe termen
mediu şi lung folosind proceduri ştiinţifice avansate” 2 .
2 Lucian Culda – Posibilităţi de scientizare a concepţiilor de securitate, în „Noua Revistă Română”, serie nouă (an II),
nr. 1-2, ian. – febr. 1997.
76

În acest sens strategiile de securitate, trebuie să ofere soluţii şi să fie
structurate astfel încât:
− să identifice, în timp oportun, sursele unor eventuale evoluţii spre situaţii
sociale critice, potenţial generatoare de situaţii sociale de urgenţă;
− să monitorizeze şi să evalueze corect şi în timp oportun procesele sociale şi
să discearnă între cele dezirabile (favorabile naţiunii) şi cele care pot să afecteze
reproducerea naţiunii.
− să gestioneze situaţiile sociale de urgenţă, în cazul producerii acestora, în
spiritul dezvoltării sociale durabile, luându-se în considerare consecinţele atât pentru
propria naţiune, cât şi pentru omenire, astfel încât evoluţiile sociale obţinute să nu fie
în detrimentul naţiunii, al indivizilor sau al altor naţiuni.
− să evalueze în timp real modalităţile de refacere a capacităţii de
reproducere a naţiunii;
− să implementeze obiectivele strategice în permanent acord cu necesităţile
naţiunii şi să evalueze în timp real consecinţele sociale ale aplicării acestora;
− să introducă corecţiile necesare şi să elaboreze noi strategii operaţionale
atunci când în procesul implementării strategiilor generale apar disfuncţionalităţi care
produc procese sociale dezorganizante.
Aspectele invocate sunt suficiente pentru a se sesiza că strategiile de
securitate se cer reconsiderate radical, astfel încât să se oprească degradarea condiţiei
umane şi a mediului social al omului.
Intervenţiile în social pentru ameliorarea condiţiei umane, începând cu
„zestrea genetică” a omenirii, pot fi considerate obiective centrale în strategii care se
vor a fi realmente strategii de securitate.
În strategiile de securitate oamenii nu trebuie să fie doar obiecte ale căror
posibilităţi funcţionale se ameliorează; ei trebuie să devină subiecţi ai acţiunilor
salvatoare. De aceea, involuţiile care periclitează existenţa socială a oamenilor
trebuie să fie cunoscute de oameni; ei trebuie să beneficieze de informaţii suficiente
pentru a fi sensibilizaţi deoarece, fără o minimă cultură socială, oamenii nu includ
calitatea propriei existenţe, viitorul omenirii şi al vieţii pe planetă printre preocupările
lor.
O astfel de motivaţie, specifică oamenilor care au reuşit să depăşească
interesele individualiste, caracteristice oamenilor care vieţuiesc spontan, presupune
procese socializante dirijate de educatori ce înţeleg conexiunile dintre viaţa
oamenilor, posibilităţile funcţionale ale organizărilor sociale şi starea planetei.
Formarea unor astfel de educatori şi organizarea proceselor socializante pot
deveni obiective importante ale strategiilor pentru care pledăm.
Pentru ca o astfel de reconsiderare să fie posibilă, este necesar ca cercetarea
ştiinţifică să se implice în investigarea problematicii şi să facă publice rezultatele
pentru ca oamenii să se sensibilizeze asupra pericolelor reale.
Este necesar să se ia în considerare că multe din situaţiile care acum constituie
surse de insecuritate decurg din erori de decizie ale căror consecinţe dezorganizante
se dezvoltă din deceniile anterioare şi vor continua şi în deceniile următoare.
Numai dacă se acceptă noul orizont de interpretare, cel care rezultă din
centrarea pe situaţia omenirii a existenţei sociale a oamenilor, devine evident că
77

deciziile care ignoră megaexistenţele nu pot să fie pertinente şi pot fi surse ale unor
evoluţii realmente insecurizante şi pentru oameni şi pentru omenire.
Genurile de situaţii care se cer acum soluţionate sunt de altă natură decât cele
specifice strategiilor de securitate care decurg din centrarea pe interese proprii şi din
neglijarea intereselor celorlalţi şi a apartenenţei tuturor la aceeaşi existenţă socială, a
cărei situaţie condiţionează situaţia fiecăruia.
Aşadar, când se adoptă acest orizont de interpretare devine lesne de sesizat că
strategiile de securitate concepute până acum în modalităţi expansioniste au
constituit, de fapt, surse de insecuritate.
Un orizont teoretic performant ne va conduce către o mai bună înţelegere a
existenţei sociale, iar pe cale de consecinţă, la construirea unui model mai eficient în
domeniul strategiei de securitate.
Realizarea obiectivului strategiei de securitate a naţiunii impune elaborarea
unei metodologii, cu caracter predominant normativ, fundamentată pe acţiuni sociale.
Aceasta presupune o capacitate de analiză a metodelor şi a tehnicilor aplicate pentru
gestionarea naţiunii în „stare de securitate”.
„Metodologia” cerută de orice strategie de securitate a naţiunii este expresia
conştiinţei critice, autoreflexive şi constructive a oamenilor responsabili de soarta
„cetăţii”. Ea se poate baza şi pe reflecţia asupra experienţelor trecute, dar trebuie să
ţină seama de cerinţele procesual-organice şi operaţionale privind investigarea
situaţiei naţiunii, să indice atât eventualele disfuncţii şi vulnerabilităţi, cât şi căile de
acţiune şi de obţinere a rezultatelor conforme cu realitatea socială.
„Metodologia” are rolul de a explica anunţurile teoretice fundamentale,
admise şi asumate, şi de a le converti în principii metodologice, de a indica metodele,
procedeele şi tehnicile de culegere şi prelucrare a informaţiilor, precum şi de a
ordona, sistematiza şi corela informaţiile pentru fundamentarea deciziilor strategice.
În general, construcţiile mecanice sunt capabile să elaboreze strategii,
beneficiind de rezultatele cercetării ştiinţifice prin intermediu „statului savant”.
Din acestea se nasc agresiunile, întrucât generează procese sociale
dezorganizante, distrug conexiunile dintre naţiuni, le împiedică să producă resurse, să
le utilizeze şi să le repartizeze în funcţie de nevoi.
De aceea, strategia de securitate a naţiunii este răspunsul necesar la presiunile
care decurg din strategiile expansioniste ale construcţiilor mecanice.
Ea este viabilă dacă reuşeşte să prevină situaţiile sociale critice, întrucât se
individualizează ca modalitate concretă, normată, de gestionare a reproducerii
naţiunii.
Strategia de securitate a naţiunii este documentul social ce fundamentează şi
defineşte mijloacele şi modalităţile sociale de comunicare între oameni şi organizaţii
în interiorul naţiunii, precum şi între naţiuni, în spiritul dezvoltării sociale durabile şi
a globalizării funcţionale.
Analizele atestă conexiuni numeroase între starea de securitate, ca stare
socială posibilă, şi intrarea omenirii în stadii care se realizează sistematic dezvoltarea
socială durabilă.
Lipsind dezvoltarea socială durabilă se menţin surse ale proceselor
insecurizante.
78

Şi starea de securitate şi dezvoltarea socială durabilă presupun ca oamenii să
fi depăşit socializările care întreţin duplicitatea, reprezentările care favorizează
atitudinile agresive sau subversive.
Organizaţiile nu pot fi favorabile stării de securitate globală atât timp cât
există oameni care promovează, lipsa de consideraţie şi respect pentru semeni, iar
atitudinile lor sunt considerate normale sau inerente relaţiilor dintre oameni.
Reprezentările eronate ale oamenilor sunt cele care întreţin şi regimuri
politice agresive şi organizaţiile militare şi strategiile subversive adoptate de state şi
de organizaţii transnaţionale.
Dacă se iau în considerare cele două evoluţii - spre dezvoltare durabilă şi spre
starea de securitate - şi faptul că ele sunt numai prin acţiuni sistematice, promovarea
lor presupune ca statele să elaboreze şi să implementeze sistematic atât strategii întru
susţinerea securităţii globale, cât şi strategii de dezvoltare durabilă, care pot să
orienteze procesele sociale spre globalizarea funcţională.
Securitatea globală este posibilă. Dar implementarea acestui proiect depinde
de socializarea oamenilor astfel încât ei să adopte roluri sociale constructive, să
acţioneze întru promovarea dezvoltării sociale durabile.
La starea de securitate se poate ajunge numai dacă acţiunea este
cuprinzătoare; numai omenirea, în ansamblul ei, poate să ajungă în starea de
securitate.
Obţinerea stării de securitate devine posibilă numai dacă procesarea socială
a informaţiilor devine satisfăcătoare şi dacă, în acest orizont de interpretare, se
acţionează sistematic întru obţinerea globalizării funcţionale.
La globalizarea funcţională se poate ajunge numai dacă se renunţă la
orientarea opţiunilor în funcţie de obiectivele conjuncturale şi se promovează
consecvent dezvoltarea socială durabilă.
Rezultatele menţionate sunt realizabile numai dacă naţiunile acţionează în
aceste direcţii; o astfel de orientare presupune ca oamenii să dispună de
interpretarea satisfăcătoare a naţiunilor şi să nu mai fie sub influenţe unilaterale ale
ideologiilor.
79

PREVENIREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
LA MONUMENTE ISTORICE
Locotenent-colonel drd. ing. Dan Aurel SIMIONESCU
Inspecţia de Prevenire – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Abstract
Historical monuments represent, by theirselves or by the mobile patrimony objects they shelter,
inestimable values of Romanian culture and spirituality and all of us, members of central and local
authorities, owners and citizens, should make intense and permanent efforts for the preservation
thereof, so as our successors and the successors thereof can enjoy the privilege admiring said
monuments. We express the hope that the lines below shall represent a contribution to the society
awareness of the necessity of paying higher respect to the historical monuments protection.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 422 din 2001 privind protejarea
monumentelor istorice, republicată în 2006, monumentele istorice sunt bunuri
imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru
istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală. Potrivit aceluiaşi act normativ,
monumentele istorice pot fi clasate în grupa A - monumente istorice de valoare
naţională şi universală şi grupa B - monumente istorice reprezentative pentru
patrimoniul cultural local.
România are, fără îndoială, privilegiul de a deţine, alături de ţări precum
Egiptul (piramidele lui Guizeh din Dahchour), China (Marele zid), Franţa (Palatul
Versailles sau Catedrala Notre-Dame), India (Taj Mahal), Republica Cehă (Centrul
istoric al oraşului Praga) ori Rusia (Palatul Kremlin sau Piaţa Roşie din Moscova),
obiective culturale şi naturale de patrimoniu de o importanţă universală, care, prin
caracteristici şi unicitate, au beneficiat de înscrierea, de către Comitetul patrimoniului
mondial de pe lângă UNESCO, în Lista patrimoniului mondial.
Acestea sunt următoarele:
− Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania (Câlnic – jud.
Alba, Prejmer şi Viscri – jud. Braşov, Dârjiu – jud. Harghita, Saschiz
– jud. Mureş, Biertan şi Valea Viilor – jud. Sibiu);
− Mănăstirea Hurezu – jud. Vâlcea;
− Biserici din Moldova (toate biserici din judeţul Suceava: „Tăierea
Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Arbore, „Adormirea Maicii
Domnului” şi „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Humor din Mănăstirea
Humorului, „Buna Vestire” a Mănăstirii Moldoviţa din Vatra
Moldoviţei, „Sf. Crucea” din Pătrăuţi, „Sf. Nicolae” a Mănăstirii
Probota, „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Sf. Ioan din municipiul
Suceava) şi „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneţ din Gura
Humorului;

− Centrul istoric Sighişoara;
− Ansamblul de biserici de lemn din Maramureş (toate biserici din
judeţul Maramureş: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din
Bârsana, „Sf. Nicolae” din Budeşti, „Sf. Paraschiva” din Deseşti,
„Naşterea Maicii Domnului” din Ieud Deal, „Sf. Arhangheli” din
Şişeşti – satul Plopiş, „Sf. Paraschiva” din Botiza – satul Poienile
Izei, „Sf. Arhangheli” din Târgu Lăpuş – satul Rogoz şi „Sf.
Arhangheli” din Şurdeşti);
− Cetăţile dacice din munţii Orăştiei (din judeţul Alba: Căpâlna şi din
judeţul Hunedoara: Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte,
Costeşti Cetăţuia din Orţişoara de Sus – satul Costeşti Deal, Costeşti
Blidaru din Orţişoara de Sus – satul Costeşti Deal, Luncani Piatra
Roşie din Boşorod – satul Luncani şi Băniţa din satul Băniţa);
− Delta Dunării.
Dificultatea asigurării condiţiilor pentru protejarea patrimoniului cultural
naţional imobil rezidă în faptul că acele construcţii care sunt clasate ca monumente
istorice şi pe care le întâlnim la tot pasul, adesea fără să le cunoaştem valoarea, pot
avea o multitudine de funcţiuni, astfel că pot fi clădiri de cult, de cultură, pot fi bănci
sau sedii ale autorităţilor administraţiei publice centrale ori locale, pot fi clădiri de
sănătate, învăţământ, industriale, comerciale, de alimentaţie publică, structuri de
primire turistice, alte instituţii, staţii de cale ferată ori chiar locuinţe. În plus, din acest
motiv, în acestea are acces o largă categorie de utilizatori. Ceea ce, evident, nu poate
asigura o corelare între tipul construcţiei şi activitatea desfăşurată, care să poată
conferi o protecţie adecvată a clădirilor, mai cu seamă în contextul în care,
Normativul de siguranţă la foc a construcţiilor (Indicativ P 118 – 99) menţionează
explicit, la punctul 1.1.4., faptul că pentru construcţiile monumente istorice sau de
arhitectură, prevederile au caracter de recomandare, urmând a fi luate, de la caz la
caz, numai măsuri de îmbunătăţire a siguranţei la foc posibil de realizat, fără
afectarea caracterului monumentului.
În ceea ce priveşte multiplele cauze care pot constitui factori distructivi la
adresa patrimoniului cultural naţional, mobil şi imobil ori a obiectivelor înscrise în
Lista patrimoniului mondial – UNESCO, se pot aminti, sintetic, conflictele (armate,
interetnice ori interconfesionale), cutremurele, incendiile, inundaţiile, alunecările de
teren, praful, poluarea, umiditatea, insectele, mucegaiul, vandalismul, furtul,
ignoranţa, neinstruirea personalului, intervenţia neprofesionistă a omului, demolările,
ş.a.m.d.. Dintre toate acestea însă, incendiul reprezintă, cu siguranţă, cel mai mare
pericol, o agresiune extremă, deoarece distruge rapid, complet şi fără şanse de
recuperare tot ceea ce atacă, transformându-ne pe toţi, adesea, din păcate, în
spectatori neputincioşi şi tot mai săraci spiritual.
Obiectele de patrimoniu mobil furate mai pot fi recuperate, cele avariate de
cutremure, alunecări de teren, inundaţii, vandali sau insecte pot fi restaurate, dar
pagubele provocate de incendiu sunt, de cele mai multe ori, de prea mari dimensiuni
şi ireparabile, putând implica întreg conţinutul construcţiilor şi chiar pe ele însele.
81

Este evident că, pentru a identifica modalităţi eficiente de protecţie a
monumentelor istorice, mai cu seamă în contextul în care la un monument istoric se
pot desfăşura, după cum s-a precizat, o multitudine de activităţi, este necesar să fie
avută în vedere, în primul rând, cazuistica de producere a situaţiilor de urgenţă la
asemenea obiective; acest lucru este relativ dificil de realizat, întrucât este necesară,
practic, suprapunerea a două baze distincte de date diferite ca organizare şi concepţie.
Este vorba de baza de date privind situaţiile de urgenţă, constituită la Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă (potrivit art. 11, lit. w din Regulamentul de
organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă,
aprobat prin H.G. nr. 1490 din 2004) şi de Lista monumentelor istorice (întocmită de
către specialiştii Direcţiei ştiinţifice din cadrul Institutului Naţional al Monumentelor
Istorice, cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi, după caz, al
Comisiei Naţionale de Arheologie şi aprobată prin ordin al ministrului culturii şi
cultelor, potrivit art. 6 din ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2260 din 2008
privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor
istorice, cu modificări şi completări). Elementele din cele două baze de date care
coincid, corespund, prin urmare, unor incendii produse la monumente istorice. Pentru
exemplificare, în tabelul 1 se prezintă incendiile produse la monumente istorice în
anul 2008, înregistrate în baza de date a Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă.
82
N
r
.
c
r
Tabelul 1
1. Bacău
2.
Bistriţa-
Năsăud
3. Brăila
Ju
de
ţul
4. Dâmboviţa
5. Galaţi
O
b
i
e
c
Biserica ortodoxă cu hramul „Tăierea Capului
Sfântului Ioan Botezătorul”, din satul Brad,
comuna Negri
Nr. crt. LMI BC19, cod LMI BC-I-m-A-00711.01
Biserica Evanghelică din municipiul Bistriţa,
Piaţa Centrală
Nr. crt. LMI BN393, cod LMI BN-II-m-A-01450
Casă din municipiul Brăila din str. Mihai
Eminescu nr. 34 (în cadrul Ansamblului
„Str. Mihai Eminescu”)
Nr. crt. LMI BR77, cod LMI BR-II-a-B-02096
Ansamblul „Arsenalul Armatei” din municipiul
Târgovişte, str. Arsenalului nr. 14
Nr. crt. LMI DB478, cod LMI DB-II-m-B-17182
Ansamblul urban „Str. Domnească” din
municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 24
Nr. crt. LMI GL111, cod LMI GL-II-a-B-03010
C
a
u
z
a
Exploatarea
instalaţiilor electrice
cu defecţiuni
Jocul copiilor cu focul
Aparate ori
consumatori electrici
exploatate cu
defecţiuni
Sudarea fără
respectarea normelor
de apărare împotriva
incendiilor
Fumatul fără
respectarea normelor
de apărare împotriva
incendiilor

6. Giurgiu
7. Gorj
8. Mureş
9. Mureş
10. Mureş
11. Vaslui
12. Bucureşti
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din
satul Velea, comuna Bulbucata
Nr. crt. LMI GR332, cod LMI GR-II-m-B-14946
Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi” din satul Pleşa,
oraş Bumbeşti-Jiu
Nr. crt. LMI GJ326, cod LMI GJ-II-m-B-09351
Casa „Cocoşul de Aur” din municipiul Târgu
Mureş, str. Sinaia nr. 1
Nr. crt. LMI MS355, cod LMI MS-II-m-B-15542
Casă din municipiul Târgu Mureş, str. Bolyai nr.
10
Nr. crt. LMI MS281, cod LMI MS-II-m-B-15482
Casă din municipiul Reghin, str. Petru Maior nr.
31 (în cadrul Ansamblului urban „Str. Petru
Maior”)
Nr. crt. LMI MS649, cod. LMI MS-II-a-A-15759
Biserica de lemn „Sfântu Gheorghe”
din satul Portari, comuna Zăpodeni
Nr. crt. LMI VS381, cod LMI VS-II-m-B-06869
Moara lui Assan din str. Silozului nr. 25, sector 2
Nr. crt. LMI B2016, cod LMI B-II-m-A-19692
Exploatarea
instalaţiilor electrice
cu defecţiuni
Foc deschis
nesupravegheat în
spaţii închise
(lumânare)
Fumatul fără
respectarea normelor
de apărare împotriva
incendiilor
Mijloc de încălzire
locală supraîncălzit
Fumatul fără
respectarea normelor
de apărare împotriva
incendiilor
Exploatarea
instalaţiilor electrice
cu defecţiuni
Foc deschis în spaţii
deschise
Din păcate, evoluţia afectării monumentelor istorice de incendii continuă,
astfel că numai în primele două luni ale anului 2009 s-au înregistrat trei asemenea
evenimente, exemplificate în tabelul 2.
Nr.
crt.
Tabelul 2
Judeţul
1. Sibiu
2. Sibiu
3. Bucureşti
Obiectivul, adresa, codul în Lista Monumentelor
Istorice
Casa Michael Brukenthal, azi locuinţe
şi spaţiu comercial
Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 12
Nr. crt. LMI SB214, cod LMI SB-II-m-A-12052
Casa Altenberger Pempflinger (Primăria Veche),
azi Muzeul de Istorie
Sibiu, str. Mitropoliei nr. 2
Nr. crt. LMI SB304, cod LMI SB-II-m-A-12134
Casă din Bucureşti, sector 1,
Bulevardul Aviatorilor nr. 8
Nr. crt. LMI B314, cod LMI B-II-m-B-18032
Cauza
Mijloc de încălzire
locală supraîncălzit
Exploatarea
instalaţiilor electrice
cu defecţiuni
Mijloc de încălzire
locală improvizat
Din analiza urmărilor situaţiilor de urgenţă produse în România ultimilor ani
la construcţii clasate ca monumente istorice s-a constatat că incendiile au determinat
cele mai mari pierderi, prin urmare se poate considera că focul este principalul factor
distructiv al acestui patrimoniu.
83

Trist este însă faptul că în zilele noastre au apărut agresiuni noi, adesea
extreme, la adresa patrimoniului construit şi a monumentelor istorice, concretizate, pe
de o parte, prin abandonarea construcţiilor (este cazul majorităţii aşezărilor săseşti din
Transilvania) sau şi mai grav, prin distrugerea fondului construit, valoros, prin
incendiere şi/sau demolare, adesea sub pretextul ridicol al pericolului de prăbuşire.
Astfel, construcţii de patrimoniu sunt afectate sau chiar dispar, încet, încet, sub
privirile adesea neputincioase ale autorităţilor, prin asemenea tehnici, pentru a reda
terenul valoros pe care acestea îl ocupă, în general în zone centrale ale oraşelor,
dezvoltatorilor imobiliari (cazul obiectivelor „Moara lui Assan” şi „Casa din
Bulevardul Aviatorilor nr. 8” din Bucureşti ori „Arsenalul Armatei” din Târgovişte,
deloc singulare).
Analizând, pe cauze generatoare, incendiile produse la monumente istorice în
perioada ianuarie 2008 – februarie 2009, se precizează că acestea s-au datorat, după
cum urmează:
− exploatării instalaţiilor electrice cu improvizaţii sau defecţiuni – au fost
generate 5 incendii;
− utilizării mijloacelor de încălzire locală supraîncălzite, cu improvizaţii ori
amplasate în apropierea materialelor combustibile – au fost generate 3
incendii;
− fumatului fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor – au
fost generate 3 incendii;
− utilizării focului deschis (în spaţii închise sau deschise) fără respectarea
normelor de apărare împotriva incendiilor – au fost generate 2 incendii;
− jocului copiilor cu focul – a fost generat un incendiu;
− sudării fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor – a fost
generat un incendiu.
Din punct de vedere al destinaţiei construcţiei afectate de incendiu, se
menţionează că, din totalul celor 15 obiective, cinci au fost biserici, opt au fost case,
iar două construcţii de patrimoniu industrial.
Este interesant de remarcat faptul că, din cele cinci biserici monument istoric
afectate de incendii, în trei situaţii cauza de producere a fost exploatarea instalaţiilor
electrice cu improvizaţii şi defecţiuni.
În contextul multiplelor tipuri de ameninţări care fac, din păcate, patrimoniul
cultural naţional imobil tot mai vulnerabil şi în virtutea faptului că păstrarea acestui
patrimoniu a devenit o dimensiune de securitate naţională, specialiştii Inspecţiei de
Prevenire din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au identificat noi
mijloace de contracarare a acestor cauze potenţiale de distrugere, concretizate, în
principal, prin întreprinderea, în afara controalelor propriu-zise de prevenire,
efectuate cu regularitate, a următoarelor demersuri ori iniţiative şi prin manifestarea
următoarelor preocupări:
− informarea, anuală sau ori de câte ori situaţia a impus-o (în general, două
informări pe an), a autorităţii administraţiei publice centrale competente pe
segmentul protejării monumentelor istorice (Ministerul Culturii, Cultelor şi
84

Patrimoniului Naţional), asupra deficienţelor constatate la obiective de
cultură şi cult, situaţiilor de urgenţă produse şi măsurilor ce se impun
pentru eliminarea acestora;
− informarea, periodică, a Institutului Naţional al Monumentelor Istorice,
asupra situaţiilor de urgenţă produse la monumente istorice şi asupra
propunerilor de îmbunătăţire a activităţii de protejare;
− informarea Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, siturile
istorice şi naturale din România, asupra principalelor probleme identificate
pe segmentul protecţiei unor entităţi componente ale patrimoniului
construit, siturilor istorice şi naturale din România în raport de agresiuni de
tipul situaţiilor de urgenţă, precum şi privind propunerea unor măsuri
concrete în consecinţă;
− participarea, cel puţin o dată pe an, în perioada 1999 – 2008, la solicitarea
organizatorilor, în calitate de lectori, a specialiştilor Inspecţiei de Prevenire a
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, la cursurile desfăşurate
împreună cu personalul cu atribuţii pe segmentul protejării şi punerii în
valoare a patrimoniului cultural eclezial, mobil şi imobil (cursuri desfăşurate,
cel mai frecvent, în judeţele Bihor, Braşov, Constanţa şi Neamţ);
− susţinerea unor prelegeri de specialitate la întâlnirea desfăşurată în anul
2008, la sediul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu
directorii serviciilor publice deconcentrate ale acestei autorităţi a
administraţiei publice centrale de specialitate;
− elaborarea şi transmiterea, în perioada 2007 – 2009, a patru ordine către
inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, pentru detalierea modalităţilor
practice, concrete pentru adoptarea unor măsuri eficiente de protejare a
monumentelor istorice înscrise şi a obiectivelor înscrise în Lista
patrimoniului mondial, pentru diseminarea principalelor acte normative
incidente domeniului protejării patrimoniului cultural naţional şi a unor
instrumente juridice internaţionale şi detalierea listei de atribuţii pentru
ofiţerii desemnaţi cu gestionarea problematicii protecţiei monumentelor
istorice, pentru adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a securităţii la
incendiu la obiective supuse unor lucrări de restaurare, consolidare,
reabilitare sau aflate în fază de conservare, precum şi pentru informarea
asupra situaţiei operative privind incendiile produse la monumente
istorice şi adoptarea de măsuri în consecinţă;
− demararea, în cursul anului 2008, a efectuării unor acţiuni ample de
analiză, în comun cu specialişti din Ministerul Culturii, Cultelor şi
Patrimoniului Naţional, a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă la
unele obiective de interes naţional (Muzeul Naţional Bran din Bran şi
Muzeul Naţional Peleş din Sinaia), acţiuni care vor continua şi în
perspectivă;
− monitorizarea activităţilor de prevenire desfăşurate cu prilejul programului
„Sibiu, capitală culturală europeană – 2007” şi îndrumarea inspectorilor de
prevenire pe această linie;
85

86
− formularea punctului de vedere asupra proiectului documentului „Strategia
pentru limitarea şi contracararea acţiunilor care generează efecte negative
asupra protejării şi conservării patrimoniului cultural naţional”, în scopul
definitivării documentului;
− elaborarea proiectului de act normativ „Dispoziţii generale de apărare
împotriva incendiilor la obiective de cult”, reglementare care urmează a fi
adoptată prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al
ministrului culturii, cultelor şi patrimoniului naţional şi care vizează, prin
aplicarea sa riguroasă, diminuarea numărului de incendii la asemenea
obiective care constituie, cel mai frecvent, entităţi înscrise în Lista
monumentelor istorice.
În acelaşi scop, al eficientizării dialogului interinstituţional dintre toţi factorii
cu atribuţii în domeniul protejării monumentelor istorice, s-a desemnat, la nivelul
fiecărui inspectorat pentru situaţii de urgenţă judeţean şi al municipiului Bucureşti,
câte un ofiţer responsabil cu gestionarea problematicii protecţiei monumentelor
istorice, s-a definit lista concretă a atribuţiilor care trebuie exercitate şi s-a asigurat
formarea acestor cadre prin parcurgerea unei sesiuni de pregătire în judeţul Sibiu,
cuprinzând activităţi complexe, teoretice şi practice.
Pentru perspectivă se impun următoarele acţiuni principale în plan central
şi teritorial:
1. Eficientizarea dialogului interinstituţional dintre toţi factorii responsabili
pe segmentul protejării monumentelor istorice, în baza cerinţei exprimate
la art. 3, alin. (1), lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1492 din 2004
privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de
urgenţă profesioniste, în scopul identificării problemelor de interes şi
soluţionării întregii problematici în acest sens. Se va avea în vedere, cu
prioritate, dialogul cu instituţiile şi organismele de specialitate cu atribuţii
în protejarea monumentelor istorice, proprietarii de monumente istorice
indiferent de funcţiune şi autorităţile administraţiei publice locale;
2. Monitorizarea, prin acţiuni comune cu specialişti din cadrul serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului
Naţional, a nivelului de soluţionare, de către factorii competenţi, potrivit
legii, a următoarelor probleme principale:
a) marcarea şi inscripţionarea monumentelor istorice;
b) respectarea prevederilor legale la desfăşurarea unor activităţi în zona
de protecţie a monumentului, definită conform legii;
c) îndeplinirea obligaţiilor proprietarilor, a titularilor drepturilor de
administrare, a concesionarilor şi locatarilor monumentelor istorice,
conform Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2.684 din 2003,
de asigurare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

d) respectarea prevederilor actelor normative în vigoare la executarea
lucrărilor de reabilitare, restaurare, renovare, conservare, punere în
valoare ş.a.m.d. (care presupun, evident, organizări de şantier) şi la
conservarea monumente istorice.
3. Propunerea organizării unor controale colective, cu specialişti din serviciul
prevenirea incendiilor, serviciul protecţie civilă şi din cadrul direcţiilor
judeţene de cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional, precum şi de la
alte autorităţi competente, la obiective clasate în categoria monumentelor
istorice, pentru monitorizarea nivelului de protecţie a acestor entităţi în
raport de categoriile de riscuri aflate în zonele de competenţă, stabilirea
măsurilor adecvate de protecţie şi participarea la elaborarea documentelor
de control colectiv;
4. Participarea la activităţi de informare în domeniul protejării monumentelor
istorice (analize, instruiri, mese rotunde, ateliere, simpozioane, workshopuri,
burse etc.) a personalului cu asemenea atribuţii;
5. Deplasarea la faţa locului, în cazul constatării unor probleme deosebite la
monumente istorice în teritoriu (cu prioritate, la cele înscrise în Lista
patrimoniului mondial sau la cele clasate în grupa A – monumente istorice
de valoare naţională şi universală), a specialiştilor din Inspecţia de
Prevenire a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru
constatarea, în mod direct, la faţa locului, a nivelului de protecţie/punere în
valoare şi stabilirea, împreună cu specialiştii din domeniu, a măsurilor de
protecţie ce se impun;
6. Publicarea în mass-media (centrală, locală, proprie instituţiei sau de profil)
a unor articole de specialitate pe segmentul protejării monumentelor
istorice, preluarea unor imagini ilustrând situaţii de urgenţă produse la
monumente istorice sau nereguli pe segmentul prevenirii situaţiilor de
urgenţă la monumente istorice şi transmiterea acestora, operativ, la
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - Direcţia Pompieri, spre
informare, documentare, valorificare şi asigurare de măsuri în consecinţă;
7. Raportarea periodică, la Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă, în conformitate cu cerinţele exprimate
prin ordinele în vigoare, a stadiului implementării efective a măsurilor
dispuse pentru protecţia patrimoniului cultural naţional şi a obiectivelor
înscrise în Lista patrimoniului mondial;
8. Extinderea colaborării, la nivel central, cu alţi factori de specialitate
importanţi implicaţi în activitatea de protejare a patrimoniului cultural
naţional, precum Patriarhia Română şi Inspectoratul General al Poliţiei
Române.
87

În perspectivă se va acţiona, în continuare, pentru îmbunătăţirea nivelului de
protecţie al acestor importante categorii de obiective, urmărind eficientizarea
dialogului interinstituţional, între toţi factorii care au, potrivit legii, atribuţii în acest
sens (în principal, potrivit Legii nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor
istorice, republicată în 2006 şi Legii nr. 182 din 2000 privind protejarea patrimoniului
cultural naţional mobil, republicată în 2008), precum şi autorităţi ale administraţiei
publice centrale competente, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte instituţii
de profil, şi proprietari de monumente istorice.
88

SECURITATEA LA INCENDIU A PARCAJELOR
SUBTERANE ŞI AUTOMATIZATE PENTRU AUTOTURISME
Locotenent-colonel ing. Daniel RADU
Inspecţia de prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Abstract
The work defines the fire safety measures intended to prevent the fire risks in underground covered
and fully automated mechansied carparks. It concerns products and installations assembled to
prevent fires.
1. INTRODUCERE
Necesităţile actuale, datorate dezvoltării urbane atât prin realizarea unor
construcţii comerciale de tip mall, hypermarket, atrium, clădiri administrative şi de
locuit înalte şi foarte înalte, ansambluri de locuinţe colective, dar şi datorită creşterii
numărului de autoturisme în oraşe, au cerut ca din proiecte să rezulte dezvoltarea
unor construcţii de mare capacitate pentru parcarea autoturismelor, în subteran sau în
suprateran, pe suprafeţe mari, între 30.000–100.000 mp pe nivel. Datorită lipsei
terenului disponibil în suprateran, pentru unele investiţii s-a impus abordarea, în
documentaţii, de realizare a unor parcaje cu un număr mare de niveluri subterane,
ajungându-se la şapte niveluri.
Pentru unele investiţii, în proiectele elaborate s-au cuprins soluţii abordate de
unele state membre ale Uniunii Europene, conform reglementărilor tehnice aplicabile
în ţările respective, cu caracter de noutate pentru cadrul normativ naţional şi care
exced acestuia.
În România, reglementarea aplicabilă acestor tipuri de construcţii este
Normativul pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea parcajelor etajate pentru
autoturisme, indicativ NP 24 – 97, dar care datorită datei de elaborare, emitere şi
aprobare de către autorităţile competente în domeniu, nu cuprinde şi ultimele soluţii
tehnice de protecţie la foc a acestor destinaţii, prevăzute de reglementările din statele
membre ale U.E.
2. SECURITATEA LA INCENDIU
Securitatea la Incendiu pentru aceste tipuri de construcţii impune asigurarea
interactivă a măsurilor de protecţie constructive şi de echipare şi dotare cu mijloacele
de stingere necesare, precum şi a celor de organizare a apărării împotriva incendiilor.
Astfel, reglementările tehnice specifice naţionale, precum şi cele de pe plan
european statuează principalele condiţii tehnice şi niveluri de performanţă pentru
îndeplinirea cerinţei esenţiale securitatea la incendiu, care se referă la: riscul de incendiu,
stabilitatea la incendiu, amplasare, accesul si circulaţia autoturismelor, căi de evacuare a

utilizatorilor, compartimentări, separări, finisaje, evacuarea fumului în caz de incendiu,
instalaţii de semnalizare şi stingere a incendiilor, intervenţie şi marcaje.
În contextul precizat s-a impus analizarea reglementărilor europene existente
în domeniu şi elaborarea propunerilor de armonizare a celor de pe plan naţional cu
acestea.
Astfel, principalele elemente de noutate vor fi prezentate în cele ce urmează.
În funcţie de numărul de autoturisme posibil de parcat, parcajele subterane se
clasifică în următoarele tipuri:
– P1: de la 11 la 100 de autoturisme;
– P2: intre 101 şi 300 de autoturisme;
– P3: intre 301 şi 1.000 de autoturisme;
– P4: peste 1.000 autoturisme.
90
2.1 Terminologie
Un aspect cu caracter nou îl constituie introducerea noţiunii de parcaj
puternic ventilat şi definirea acesteia. Acest concept nu exista în normativul naţional,
astfel că investitorii se loveau de imposibilitatea aplicării sale cu privire la cerinţele
de evacuare a fumului, precum şi la modul de adoptare a instalaţiilor de protecţie la
foc pentru acest tip parcaj.
Parcare subterană puternic ventilată este o parcare subterană cu unul sau mai
multe niveluri libere (deschise spre exterior) şi care îndeplineşte simultan următoarele
condiţii:
a) pe fiecare nivel de parcare, suprafeţele libere din pereţii laterali deschişi
spre exterior sunt amplasate pe cel puţin două faţade opuse şi fiecare reprezintă
minimum 50% din suprafaţa totală a faţadei deschise (înălţimea luată în considerare
fiind distanţa liberă dintre pardoseala finită şi plafon);
b) distanţa dintre faţadele libere opuse, deschise spre exterior, este de cel mult
75,00 m;
c) suprafeţele libere perimetrale, deschise spre exterior, la fiecare nivel de
parcare reprezintă cel puţin 5% din aria planşeului nivelului respectiv;
d) spaţiul exterior deschis are aria orizontală cel puţin egală cu suma
suprafeţelor libere perimetrale adiacente.
La această categorie de parcaj, reglementările europene (britanice, franceze,
belgiene) menţionate în bibliografie consideră că evacuarea fumului se asigură naturalorganizat
prin deschiderile din pereţi şi nu sunt necesare dispozitive suplimentare.
De asemenea, echiparea cu instalaţii de sprinklere nu este obligatorie.

Fig. 1
2.2 Riscuri de incendiu
Spaţiile şi încăperile subterane destinate parcării autoturismelor sunt
considerate cu risc mare de incendiu. Celelalte încăperi aferente parcajului subteran
vor avea riscuri de incendiu determinate şi precizate în funcţie de destinaţie şi
densitatea sarcinii termice, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice în vigoare.
2.3 Stabilitate la incendiu
Parcajele subterane pentru mai mult de 10 autoturisme trebuie să
îndeplinească cel puţin condiţiile normate pentru nivelul II de stabilitate la incendiu.
Principalele elemente de construcţie a parcajului subteran cu nivelul II de
stabilitate la incendiu, minimum:
– elemente portante cu rol de separare a focului:
– pereţi – REI 120 minute;
– planşee – REI 60 minute;
– elemente portante fără rol de separare a focului:
– (stâlpi, coloane – inclusiv contravântuiri) – R 180 minute;
– închideri perimetrale (pereţi exteriori neportanţi) – EI 15 minute;
– elemente neportante (pereţi despărţitori) – EI 45 minute.
Atunci când parcajele subterane pentru autoturisme sunt dispuse în subsolurile
clădirilor înalte şi foarte înalte, săli aglomerate sau sunt parcaje de tip P4 (mai mult
de 1000 de autoturisme), trebuie să îndeplinească condiţiile de încadrare în nivelul I
de stabilitate la incendiu.
Principalele elemente de construcţie a parcajului subteran cu nivelul I de
stabilitate la incendiu, trebuie să aibă minimum:
– elemente portante cu rol de separare a focului:
– pereţi – REI 180 minute;
– planşee – REI 90 minute;
– elemente portante fără rol de separare a focului:
– (stâlpi, coloane – inclusiv contravântuiri) – R 240 minute;
– închideri perimetrale (pereţi exteriori neportanţi) – EI 30 minute;
– elemente neportante (pereţi despărţitori) – EI 60 minute.
91

92
2.4 Amplasare
Parcajele subterane pentru autoturisme pot fi amplasate:
a) independent, la distanţe de siguranţă normate faţă de construcţii
subterane sau supraterane învecinate, potrivit prevederilor
reglementărilor tehnice aplicabile;
b) alipite de alte construcţii, fată de care se compartimentează cu pereţi
rezistenţi la foc (EI) 240 de minute;
c) înglobate în construcţii supraterane cu altă destinaţie, faţă de care se
compartimentează cu pereţi (EI) 240 de minute şi planşee (REI) 180
de minute atunci când sunt clădiri înalte, foarte înalte sau săli
aglomerate şi pereţi (EI) minimum 120 de minute şi planşee REI 120
atunci când clădirile respective nu se încadrează în categoria celor
menţionate.
Comunicarea funcţională între parcaj şi clădirile sau porţiunile de clădiri
subterane de care se alipesc sau în care se înglobează, se asigură prin goluri protejate
cu încăperi-tampon ventilate în suprapresiune şi prevăzute cu uşi rezistente la foc (EI)
90-C de minute, echipate cu dispozitive de autoînchidere sau închidere automată în
caz de incendiu.
Fig. 2
2.5 Căi de evacuare a utilizatorilor
La fiecare nivel, parcajele subterane trebuie prevăzute cu căi de evacuare a
utilizatorilor astfel dispuse şi realizate încât, în caz de incendiu, utilizatorii să poată
părăsi construcţia în cel mai scurt timp posibil.
Numărul căilor de evacuare a utilizatorilor se determină în funcţie de timpii
(lungimile căilor) de evacuare ce se asigură, respectiv:
a) 100 secunde (40,00 m), atunci când evacuarea se poate efectua în
două direcţii;
b) 63 secunde (25,00 m), atunci când evacuarea se asigură într-o
direcţie (coridor înfundat).

Un coridor înfundat cu lungimea mai mică de 25,00 m (măsurată de la o cale
de evacuare cu acces la două scări sau ieşiri în exterior amplasate în direcţii opuse),
este considerat cale de evacuare admisă dacă distanţa totală până la o scară sau ieşire
nu depăşeşte 40,00 m.
Accesele utilizatorilor din nivelurile parcajelor subterane înglobate în
subsolurile clădirilor înalte, foarte înalte sau cu săli aglomerate la casele de scări de
evacuare închise, se protejează cu încăperi tampon cu aria de cel puţin 3,00 mp.
Încăperile-tampon de acces la scările de evacuare a parcajelor subterane
înglobate în subsolurile clădirilor înalte, foarte înalte sau cu săli aglomerate, vor avea
asigurată evacuarea mecanică a fumului în caz de incendiu, prin introduceri de aer şi
evacuări de fum prin tiraj mecanic şi vor fi prevăzute cu uşi rezistente la foc EI 90-C.
Încăperile-tampon de acces la scările de evacuare a parcajelor subterane
înglobate în subsolurile clădirilor care nu sunt înalte, foarte înalte sau cu săli
aglomerate, vor fi rezistente la foc EI 60-C şi vor avea asigurată o suprapresiune care
să nu depăşească 80 Pa pe uşi.
Casele de scări închise ale parcajelor subterane vor avea asigurată evacuarea
fumului în caz de incendiu prin tiraj natural-organizat sau tiraj mecanic (admisia
aerului la partea inferioară şi evacuarea fumului la partea superioară ori punerea în
suprapresiune faţă de încăperile adiacente cu care comunică - introducere mecanică a
aerului în scară, introducerea mecanică a aerului în încăperea-tampon şi evacuarea
mecanică a fumului din încăperea-tampon).
93

(2) Atunci când parcajele subterane se prevăd cu scări exterioare de evacuare
deschise, accesul la scară se asigură prin uşă rezistentă la foc EI 60-C.
Fig. 3
94
25 m
2.6. Compartimentări, separări şi finisaje
Parcajele subterane se compartimentează, faţă de alte construcţii sau destinaţii
dispuse în subsoluri, prin pereţi rezistenţi la foc minimum (REI) 240 de minute, iar
faţă de clădiri sau porţiuni de clădiri supraterane înalte, foarte înalte sau săli
aglomerate prin planşee rezistente la foc minimum (REI) 180 de minute, respectiv
120 de minute faţă de clădiri supraterane obişnuite.
Fig. 4
40 m
R +
40 m
Planşeu
REI 180
Parcajele subterane pentru autoturisme care nu sunt echipate cu instalaţii
automate de stingere a incendiilor tip se separă în arii de maximum 3000,00 mp, cu
pereţi despărţitori rezistenţi la foc (REI) minimum 60 de minute.
25 m
,

Fig. 5
Max 300mp
Parcajele subterane pentru autoturisme care sunt echipate cu instalaţii
automate de stingere a incendiilor tip sprinkler se separă în arii de maximum 6000,00
mp, cu pereţi despărţitori rezistenţi la foc minimum (REI) 60 de minute.
Max 6000mp
2.7 EVACUAREA FUMULUI IN CAZ DE INCENDIU
fig.6
EVACUAREA FUMULUI IN CAZ DE INCENDIU
Fig. 6
2.7. Evacuarea fumului în caz de incendiu
elemente de închidere
rezistente la foc (EI) 60
de minute, cu închidere
automată în caz de
incendiu şi acţionări
manuale.
PereţiEI 60
La parcajele subterane pentru autoturisme este obligatorie asigurarea
evacuării fumului în caz de incendiu prin sistemele:
a) tiraj natural-organizat;
b) tiraj mecanic;
c) alte sisteme de evacuare a fumului din parcajele subterane pot fi utilizate numai
dacă sunt incluse în reglementări tehnice de specialitate sau sunt agrementate tehnic;
d) suplimentar, pentru dirijarea fumului spre gurile de evacuare pot fi utilizate
sisteme de tip jet/impuls fan.
În funcţie de amplasarea şi conformarea fiecărui parcaj subteran se pot utiliza
şi combinaţii ale sistemelor menţionate de evacuare a fumului în caz de incendiu, cu
respectarea prevederilor reglementărilor tehnice aplicabile.
Evacuarea fumului prin tiraj natural-organizat este admisă pentru parcările
subterane cu maximum două niveluri, dacă pentru fiecare nivel de parcare
deschiderile de admisie a aerului şi cele de evacuare a fumului asigură suprafaţa
minimă de 12 dm² pentru fiecare autoturism. Distanţa dintre gurile de admisie a
aerului şi cele de evacuare a fumului poate fi de maximum 75,00 m.
95

Gurile de evacuare a fumului în sistem natural-organizat sau tiraj mecanic se
dispun alternat, în aşa fel încât să asigure acoperirea satisfăcătoare a spaţiului ce se
desfumează şi debitele necesare stabilite în normativ.
Gurile de admisie a aerului se montează la partea inferioară a spaţiului care se
desfumează (cu partea lor superioară la maximum 1,00 m de pardoseală), racordânduse
direct sau prin tubulaturi la deschideri în exterior sau ventilatoare. Uşile orientate
direct spre exterior sunt considerate admisii de aer.
Gurile de evacuare a fumului se montează la partea superioară a spaţiului care
se desfumează (in treimea superioara a pereţilor sau in planşeu), racordându-se direct
sau prin tubulaturi la ventilatoare rezistente la foc. În rampele interioare de circulaţie
auto ale parcajelor se interzice montarea gurilor de evacuare a fumului.
Admisia de aer şi evacuarea fumului prin tiraj natural-organizat se realizează
prin goluri dispuse alternat, care comunică direct sau prin tubulaturi cu exteriorul,
prin:
a) canale verticale distincte la fiecare nivel de parcare, cu aria egală cu a
gurilor aferente, separate cu pereţi rezistenţi la foc EI 120 la trecerea prin alte
niveluri ale parcării subterane sau prin alte destinaţii;
b) canale verticale colectoare, cu aria dimensionată să preia necesarul de
evacuare şi respectiv de admisie a celor două niveluri de parcare, canale separate cu
pereţi EI 180 la trecerea prin celălalt nivel de parcare sau prin alte destinaţii, având
gurile de evacuare a fumului protejate cu voleţi rezistenţi la foc EI 60 şi respectiv
etanşi la foc E 60 la gurile de admisie a aerului. Toţi voleţii vor avea acţionare
automată în caz de incendiu.
Evacuarea fumului în caz de incendiu prin tiraj mecanic se asigură pentru
parcaje si compartimente ale acestora, prin guri de evacuare a fumului şi guri de
admisie a aerului, amplasate alternat, asigurându-se un debit de extracţie a fumului
de minimum 600 m³/oră/autoturism. Pentru parcajele şi compartimentele care nu sunt
echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiului, debitul de extracţie a
fumului va fi de minimum 900 m³/oră/autoturism.
96
Fig. 7

Intrarea în funcţiune a sistemului de evacuare a fumului în caz de incendiu cu
tiraj mecanic dintr-un compartiment de incendiu al parcajului, va întrerupe automat
ventilarea mecanică normală a parcajului.
Admisia aerului în caz de incendiu poate fi naturală sau mecanică. Debitul
admisiei mecanice a aerului va fi 0,75 din debitul de fum evacuat, cu o toleranţă de
plus sau minus 10%.
Gurile de evacuare a fumului şi de admisie a aerului aferente sistemului de
tiraj mecanic se racordează, prin tubulaturi separate, la canale colectoare verticale,
realizate cu pereţi rezistenţi la foc (EI) minimum 180 de minute atunci când străbat
alte niveluri de parcare sau alte destinaţii.
Tubulaturile de admisie a aerului şi de evacuare a fumului din interiorul
compartimentului de parcare la care se asigură evacuarea fumului în caz de incendiu
se realizează din materiale din clasa de reacţie la foc A2-s2, d0 şi etanşe la foc (E)-oi,
ve sau ho 30 minute. La trecerea tubulaturilor prin alte compartimente ale parcajului
sau alte destinaţii, vor fi rezistente la foc (EI) 60 ve sau ho de minute.
extract fans
EXHAUST
FANS
DUCT
supply air
SLIDE 28
La intrarea tubulaturilor din fiecare nivel de parcare în canalele verticale de
evacuare a fumului sau de admisie a aerului, se prevăd voleţi rezistenţi la foc (EI)
minimum 60 de minute la cele de evacuare şi voleţi etanşi la foc (E) minimum 60 de
minute la cele de admisie a aerului. Toţi voleţii vor fi cu acţionare automată în caz de
incendiu.
Fig. 8
Instalaţiile de evacuare a fumului prin tiraj mecanic se prevăd cu acţionare
automată în caz de incendiu şi comenzi manuale dispuse lângă intrări şi în
dispeceratele de securitate sau atunci când nu sunt obligatorii dispeceratele, la
serviciul permanent de supraveghere a parcajului.
97

Gurile de evacuare a fumului prin tiraj natural-organizat sau prin tiraj mecanic
se dispun alternat, în aşa fel încât să asigure acoperirea satisfăcătoare a spaţiului ce se
desfumează şi debitele necesare stabilite în normativ.
Gurile de admisie a aerului se montează la partea inferioară a spaţiului care se
desfumează, cu partea lor superioară la maximum 1,00 m de pardoseală, racordânduse
direct sau prin tubulaturi la deschideri în exterior sau ventilatoare. Uşile directe
spre exterior sunt considerate admisii de aer.
Gurile de evacuare a fumului se montează la partea superioară a spaţiului care
se desfumează, in treimea superioară a pereţilor sau in planşeu, racordându-se direct
sau prin tubulaturi la ventilatoare rezistente la foc. În rampele interioare de circulaţie
auto ale parcajelor se interzice montarea gurilor de evacuare a fumului.
Tubulaturile sistemului de evacuare natural-organizată a fumului în caz de
incendiu trebuie să respecte următoarele principii:
a) secţiunea lor va fi egală cu cea a gurilor la care sunt racordate;
b) raportul dintre laturile secţiunii tubulaturilor nu va fi mai mare de 2;
c) conductele verticale de evacuare nu vor avea mai mult de două deviaţii, iar
unghiul acestora faţă de verticală nu va depăşi 20º;
d) lungimea racordurilor orizontale ale tubulaturii de evacuare a fumului nu
va depăşi doi metri;
e) în interiorul spaţiului care se desfumează, tubulaturile trebuie să fie etanşe
la foc
E 30-o-i, ve sau ho.
Tubulaturile sistemului de evacuare a fumului prin tiraj mecanic trebuie să
respecte următoarele reguli:
a) secţiunea lor va fi egală cu cea a gurilor la care sunt racordate;
b) raportul dintre laturile secţiunii tubulaturilor nu va fi mai mare de 2;
c) în interiorul spaţiului care se desfumează, tubulaturile trebuie să fie etanşe
la foc E 30-o-i, ve sau ho.
Deschiderile de admisie naturală a aerului, atunci când se adoptă, vor avea
suprafaţa minimă de 6 dm² pentru fiecare autoturism, în condiţiile în care debitul
necesar de evacuare a fumului prin tiraj mecanic este de 600 m³/h şi de 9 dm² pentru
fiecare autoturism în condiţiile în care debitul necesar de evacuare a fumului prin tiraj
mecanic este de 900 m³/h.
Trecerea tubulaturilor de admisie a aerului şi de evacuare a fumului prin alte
spaţii sau compartimente ale parcajului este admisă în condiţiile protejării
tubulaturilor cu materiale rezistente la foc EI 60.
Tubulaturile aferente sistemelor de evacuare a fumului prin tiraj naturalorganizat
(admisii si evacuări), trebuie să fie independente şi separate atât pe fiecare
nivel de parcare, cât şi pe fiecare compartiment.
Tubulaturile sistemelor de evacuare a fumului prin tiraj mecanic se pot
racorda la canale colectoare verticale, cu condiţia ca înălţimea dintre racordurile la
canalul colector să fie de cel puţin un nivel al parcajului.
Canalele verticale de evacuare a fumului, în caz de incendiu prin tiraj naturalorganizat
sau tiraj mecanic, vor avea capetele prin care se evacuează fumul în
exterior amplasate la partea superioară a clădirilor supraterane şi dispuse în afara
98

zonelor care pot fi incendiate. Fac excepţie capetele tubulaturilor de evacuare a
fumului din parcajele subterane tip P1 şi P2 care se pot dispune la nivelul terenului,
la distanţă de minimum 8,00 m faţă de orice construcţie supraterană.
Între prizele de aer proaspăt şi capetele canalelor de evacuare a fumului în
exterior, trebuie asigurată distanţa minimă de 8,00 m. Capetele de evacuare a fumului
se recomandă să fie amplasate astfel încât vântul dominant să nu conducă fumul
evacuat spre admisiile de aer.
Instalaţiile de ventilare normală a parcajului pot fi utilizate şi pentru
evacuarea fumului în caz de incendiu, dacă îndeplinesc condiţiile specifice ambelor
funcţiuni.
Ventilatoarele de evacuare a fumului în caz de incendiu vor fi rezistente la foc
la 400ºC timp de 120 de minute, clasa F400 120, respectiv F200 120 în cazul
prevederii sprinklerelor, conform SR EN 12101-3 – Sisteme pentru controlul fumului
şi căldurii (gazelor fierbinţi) – Partea 3: Specificaţii pentru ventilatoare mecanice de
evacuare a fumului şi căldurii (gazelor fierbinţi). Ventilatoarele de introducere a
aerului şi de evacuare a fumului în caz de incendiu se alimentează din sursa de bază
şi sursa de rezervă, potrivit prevederilor reglementărilor specifice.
Pentru a nu fi afectată în caz de incendiu funcţionarea ventilatoarelor de
evacuare a fumului amplasate în interiorul parcajului, acestea se amplasează la mai
mult de 3.00 m faţă de orice autoturism staţionat. În cazul în care această condiţie nu
poate fi respectată, ventilatorul se ecranează cu elemente constructive rezistente la
foc EI 60.
VENTILATOARE DE EVACUARE A FUMULUI
Spaţiu liber ≥ 3 m.
.
Pentru a nu fi afectata functionarea
ventilatoarelor de evacuare a fumului
amplasate in interiorul parcajului, acestea se
amplaseaza la mai mult de 3.00 m fata de orice
autoturism stationat. In cazul in care aceasta
conditie nu poate fi respectata, ventilatorul se
ecraneaza cu un element constructiv rezistent
la foc REI minimum 60 de minute.
La parcajele subterane de tip P3 şi P4, în apropierea rampelor de acces se
prevede la nivelul de referinţă, un dispozitiv semnalizat lizibil astfel încât să fie uşor
de reperat atât ziua cât şi noaptea, echipat cu comenzi manuale prioritare, selective pe
compartimentele parcajului, care să permită oprirea şi repornirea ventilatoarelor de
evacuare a fumului.
99

100
A
A
A
EXTRACTEURS
PV
PV
PV
GV
GV
GV
smoke clearance - Jet Thrust System
extract fans
10 air changes
R.D.C.
1er 1 S\Sol
er S\Sol
2ème 2 S\Sol
ème S\Sol
În cazul în care parcajul este prevăzut cu două sau mai multe astfel de dispozitive,
utilizarea unuia dintre dispozitive trebuie să anuleze funcţionarea celorlalte.
Pentru parcajele tip P1 şi P2, dispozitivul echipat cu comenzi manuale se
amplasează în camera de supraveghere a parcajului.
În ultima perioadă, pe plan european, a apărut soluţia de evacuare
mecanică de tip impuls utilizând ventilatoare de tip jet fan, pentru a asigura controlul
fumului în vederea facilitării accesului pentru intervenţie al pompierilor.
Principiul utilizat este controlul propagării fumului în tuneluri. De asemenea
acest principiu a stat la baza criteriului viteze în sistemele de presurizare utilizate în
clădirile înalte şi foarte înalte, precum şi la cele alcătuite din mai multe
compartimente de incendiu .
În tuneluri, ventilatoarele de tip jetfan sunt utilizate pentru a realiza o viteză a
aerului egală cu viteza fumului, pe o singură direcţie de-a lungul tunelului, astfel
încât să se prevină propagarea fumului în această direcţie.
100% is extracting smoke at high level -
i.e. 10 ac/h
Jet Thrust Fan
supply air
SLIDE 40

smoke control - road tunnels
SMOKE VELOCITY (Vs)
Vs = 2.8ms -1
energy from fire
moves smoke
CAR FIRE – 3MW
Figură – controlul fumului în tunelurile rutiere
1.5 ms -1
>18ms-1 Jet Thrust Fan
velocity
JETFAN
entrained air flow
critical velocity of 1.5ms -1
SLIDE 41
Heselden a fost primul care a calculat viteza de propagare a fumului de la
incendiile la autovehicule produse în tuneluri.
Fluxul de căldură prin convecţie la deschiderea încăperii – 3 Megawatt
incendiu de autoturism, intr-un tunel de 10 m lăţime şi 5 m înălţime, care produce o
viteză de propagare de 1.3 m/sec.
Sistemul constă în ventilatoare de dirijare a fumului şi ventilatoare de
evacuare a fumului, precum şi introduceri de aer. După detectarea incendiului de
instalaţia de semnalizare sunt activate ventilatoarele de evacuare a fumului, iar
pornirea ventilatoarelor de dirijare este activată după o perioadă de întârziere,
proiectată astfel încât să fie mai mare decât timpul de evacuare, pentru ca evacuarea
utilizatorilor să nu fie afectată de funcţionarea acestora, prin dirijarea fumului şi
gazelor fierbinţi în zonele din care se evacuează ocupanţii.
Numărul ventilatoarelor de dirijare activate trebuie ales astfel încât volumul
de aer dirijat să nu fie mai mare decât volumul extras de către ventilatoarele de
evacuare.
Pentru controlul fumului şi căldurii, parcajele se împart în zone de maximum
2.000mp, echipate cu sisteme de detecţie adresabile.
Sistemul este activat la detectarea fumului, la viteză mare de creştere a
temperaturii sau detecţie multiparametru.
Proiectarea bazată pe crearea unor zone de control al fumului şi căldurii, în
interiorul unor volume mari trebuie să demonstreze fie prin utilizarea unor modele
fluido-dinamice computerizate (care utilizează ecuaţii de conservare a masei, a
impulsului, a energiei pentru modelarea termo – hidrodinamică a incendiului) sau pe
baza unor metode de testare a menţinerii fumului în zonele proiectate, fără a fi
posibilă propagarea sa în alte zone şi este dirijat către ventilatoarele de evacuare.
101

Fig. 9
102

Fig. 10
Evenimentul 1 – scenariu de incendiu (iniţierea incendiului, fumul este detectat,
ventilatorul de evacuare este activat, ventilatoarele de dirijare a fumului sunt menţinute în poziţia
normal închis).
Schimburi de aer/debite de evacuare prevăzute în reglementările tehnice specifice ale unor
diferite state.
103

104
Ţară Evacuare noxe Evacuare fum
UK 6ac/h 10ac/h
Germania 300m3/h/loc de parcare 600m3/h/ loc de
parcare
India 6 - 10ac/h 10 - 30ac/h
Italia 3ac/h -
Polonia 6ac/h 10ac/h
Hong Kong 6ac/h 9ac/h
În sistemele de ventilare convenţională, tot aerul este transportat prin
intermediul ventilatoarelor şi canalelor. Acest aspect vizează atât aerul proaspăt
introdus cât şi aerul viciat ce trebuie evacuat. Pentru a preveni pierderile de presiune,
viteza trebuie menţinută pe cât posibil scăzută, fapt ce conduce la diametre ale
conductelor relativ mari, aspect ce presupune ocuparea unor spaţii mari în volumul
compartimentului de incendiu.
Sistemul jet-fun abordează această problemă în mod diferit, astfel o cantitate
mică de aer este aspirată de ventilator şi apoi este evacuată la viteză mare. Când acest
aer interacţionează cu aerul din faţa ventilatorului, el îl împinge înainte mişcând în
acelaşi timp şi aerul înconjurător din apropierea direcţiei principale de deplasare
(direcţie unde viteza aerului are valoarea maximă). Tot aerul înconjurător din
apropierea direcţiei principale de deplasare este pus în mişcare şi transportat la
distanţe mai mari de 20–40 metri fără ajutorul conductelor, intrarea în parcaj fiind
singura conductă. Principiul sistemului de ventilare jet-fun este acelaşi cu cel utilizat
la propulsarea rachetelor, unde o cantitate mică de gaze rezultate în urma arderii
combustibilului este ejectată la viteze mari, determinând astfel deplasarea rachetei.
La o dimensionare corectă, care să nu genereze vibraţii ale ventilatoarelor, trebuie ca
toată energia rezultată în urma împingerii aerului pe principiul ejecţiei să fie
transferată aerului înconjurător din apropierea direcţiei principale de deplasare sub
formă de energie cinetică, ventilatorul rămânând fix în timp ce aerul este împins în
faţă. Ca principiu, cantitatea de aer în mişcare va fi întotdeauna mai mare decât
cantitatea de aer ce trece prin ventilator.
Cantitatea de aer în mişcare este aceeaşi în diferite secţiuni transversale ale
jetului şi depinde de dimensionarea sistemului, o viteză medie ajungând spre exemplu
la 1 m/s. Numărul necesar de ventilatoare cu jet depinde de mărimea suprafeţei
parcării şi în primul rând de felul cum
este conceput sistemul de ventilare, în
sensul că acesta realizează atât
evacuarea monoxidului de carbon din
parcaj cât şi a fumului în caz de
incendiu.
Figura 11 – Secţiune longitudinală printr-un
parcaj echipat cu sistem de ventilare jet-fun

Figura 12 – Vedere de sus redusă la două rânduri de ventilatoare printr-un parcaj echipat cu sistem
de ventilare jet-fun
În figura 12. se prezintă o schiţă a unei secţiuni longitudinale printr-un parcaj
echipat cu sistem de ventilare jet-fun, unde se poate vedea distribuţia câmpului de
viteze şi distribuţia liniilor de curent, urmare a interacţiunii dintre aerul suflat în forţă
de ventilatoare şi cel aflat în zona aferentă acestora. În figura 12 se prezintă o vedere
de sus redusă la două rânduri de ventilatoare printr-un parcaj echipat cu sistem de
ventilare jet-fun, iar ca fenomen fizic se poate observa că avem de fapt o repetare a
celor prezentate în figura 7.
În figura 13 se prezintă o variantă eficientă de amplasare a ventilatoarelor ce
compun sistemul jet-fun. Astfel, partea prin care se face aspiraţia aerului în ventilator
trebuie să fie la o distanţă de minim 0,5 m, iar partea prin care se face refulare să fie
la o distanţă de minimum 2 m de cea mai apropiată grindă. După cum se poate vedea
şi în figură se constată că înălţimea grinzii este un obstacol în realizarea eficientă a
ventilării parcajului, de aceea grinzile nu vor avea înălţimea mai mare de 0.4 m.
Figura 13. Amplasare eficientă a ventilatoarelor în parcaj
De regulă, acest sistem de ventilare se utilizează la parcajele închise. Pe lângă
ventilatoarele cu jet sistemul mai este echipat în mod obligatoriu cu un ventilator de
evacuare amplasat într-un canal de evacuare şi un atenuator de zgomot, dacă este
cazul. În ceea ce priveşte funcţionarea sistemului, precizez că detectoarele de fum
comandă pornirea mai întâi a ventilatorului de evacuare şi apoi a ventilatoarelor cu jet
(figura 14).
105

106
Figura 14. Funcţionarea sistemului de ventilare jet-fun într-un parcaj închis
În parcajele deschise unde a fost prevăzută numai ventilare naturală şi unde
există zone neventilate („dead areas”) se pot folosi ventilatoare cu jet pentru
eliminarea acestui incovenient. Avantajul utilizării acestui tip de ventilatoare constă
în faptul că ele pot fi reversibile în procent de 100 %, realizând transportul aerului în
direcţii diametral opuse, în funcţie de direcţia curenţilor de aer şi de sistemul de
automatizare cu care acestea sunt echipate.
Funcţionarea sistemului în caz de incendiu
Dacă sistemul este setat să funcţioneze şi în timpul incendiului, realizând
astfel şi evacuarea fumului din parcaj, atunci se va ţine cont de viteza de reacţie a
serviciilor voluntare ori private în domeniul situaţiilor de urgenţă, dar mai ales de
timpul de răspuns al structurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Acest lucru
este important la stabilirea nivelului de performanţă la foc pentru exhaustoare şi mai
ales pentru ventilatoarele cu jet. Spre exemplu, în cazul în care parcajele au un număr
mare de niveluri şi întinderi considerabile, debitul unui exhaustor poate ajunge la
valori de cca. 250.000 – 400.000 m³/oră.
O altă abordare faţă de codurile prescriptive este cea privind
proiectarea inginerească a securităţii la incendiu, inclusiv a sistemelor de
evacuare a fumului în caz de incendiu bazată pe performanţe, utilizând metode
de calcul, în particular în cazul clădirilor în care normativele naţionale nu pot fi
aplicate, datorită soluţiilor constructive care exced cadrului normativ naţional.
O astfel de exemplificare este clădirea Parlamentului European din Bruxelles,
care este prevăzută şi cu un parcaj subteran de autoturisme.
Parcajul subteran are următoarele caracteristici:
– este amplasat la nivelurile subterane – 5, – 4, – 3, clădirea având 5 niveluri
subterane;
– în medie, pe fiecare nivel dimensiunile sunt: lungimea– 274 m, lăţimea –
77m şi înălţimea de 2,4 m;
– numărul de locuri de parcare pe fiecare nivel este de 660.

Conform CEN/TR 12101-5 Sisteme de control a fumului şi gazelor fierbinţi –
Partea 5: „Ghid de recomandări funcţionale şi metode de calcul pentru sisteme de
ventilare, de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi” s-au considerat următoarele
valori prescrise pentru modele de incendii, specifice parcajelor:
perimetrul incendiului (P) – 12m;
fluxul de căldură prin convecţie la deschiderea încăperii(Qf ) – 2,5 Mw;
înălţimea stratului de aer curat deasupra căilor de evacuare Y = 1,85 m.
Debitul masic al gazelor din fum/Viteza aerului antrenat în pana de fum
care se ridică deasupra incendiului (Mf), exprimată în kilograme pe secundă
(kg.s -1 ) poate fi obţinut folosind ecuaţia:
Ce (Coeficient de antrenare pentru o pană/con de incendiu mare) – kg/s m2-
este egal cu 0,19 pentru încăperi mari precum săli de spectacole, stadioane, spaţii
mari deschise pentru birouri, etaje de atrium etc.
Introducere aer prin rampă
M f =
C e PY
M
3 / 2
=
5 , 68
M
kg
/ s
M = CePY 3/2
P
Y
107

108
Temperatura medie a gazelor din stratul de fum
Θ = Qf/Mf’=440 o C, conform Anexei F –
Rezervorul de fum şi ventilatoare din SR CEN/TR 12101-5, pct. F1
unde Qf=2,5 Mw=2500 kw
Debitul volumic de evacuare a fumului
Vl = (MlTl)/(ρamb Tamb) – Capacitatea totală de evacuare a ventilatoarelor mecanice de
evacuare a fumului F.4, conform Anexei F, pct F.4 – Rezervorul de fum şi ventilatoare
din SR CEN/TR 12101-5
Vl = Mf.Tc/(1,22. To) = 11,9 m³/s
Perimetrul incendiului
1.22kg/m³
x tempe raturaabsolută
ρamb =1.22 kg/ m³ – Densitatea aerului la 20°C
Unde
To = 15 + 273 = 288 K
Tc = 440 + 288 = 728 K
Θ = 440°
şi temperatura mediului ambient = 15°C
Debitul de evacuare a fumului este acelaşi pentru toate cele trei niveluri de parcare
subterană.
Ps
Debitulvolumicdeevacuarea
fumului
Debitulmasicalgazelor
din fum(kg/s)
x tempera turaabsolută
(m³/s) =
Ventilatoare
de evacuare
a mediuluiambientTo(K)
a stratuluidefumTc(K)

2.8 Instalaţii de stingere a incendiilor
La parcajele subterane tip P1, P2, P3 şi P4, este obligatorie echiparea cu
următoarele instalaţii de stingere a incendiilor:
a) hidranţi interiori;
b) sprinklere;
c) perdele de drencere (sprinklere deschise) pentru protecţia golurilor
rampelor de circulaţie a autoturismelor între nivelurile parcajului subteran şi a
golurilor de acces la puţurile platformelor elevatoare, precum şi drencere (sprinklere
deschise) în tamburii deschişi (atunci când se prevăd);
d) coloane uscate, dispuse în casele de scări, la parcajele cu mai mult de două
niveluri subterane;
e) hidranţi exteriori.
Fac excepţie de la obligativitatea prevederii instalaţiilor automate de stingere
a incendiilor tip sprinkler:
a) parcajele subterane tip P1 şi P2 cu maximum două niveluri de parcare,
aferente clădirilor de locuit care nu sunt clădiri înalte şi foarte înalte sau cu săli
aglomerate, prevăzute cu instalaţie de detectare şi semnalizare a incendiilor şi
instalaţie de evacuare a fumului prin tiraj mecanic cu debit de 900
m³/oră·autoturism;
b) parcajele subterane puternic ventilate natural.
La parcajele subterane cu patru niveluri şi mai mult, indiferent de numărul
locurilor de parcare, se asigură, suplimentar, următoarele:
a) debitele jeturilor pentru hidranţii de incendiu interiori se calculează pentru
valorile maxime, prevăzute în standardele SR EN 671-1: Sisteme fixe de luptă
împotriva incendiilor. Sisteme echipate cu furtun. Partea 1: Hidranţi interiori echipaţi
cu furtunuri semirigide şi SR EN 671 –2: Sisteme fixe de luptă împotriva incendiilor.
Sisteme echipate cu furtun. Partea 2: Hidranţi interiori echipaţi cu furtunuri plate, fără
a fi mai mici de 2,5 l/s;
b) timpul de funcţionare a hidranţilor interiori: 60 minute;
109

c) minimum două jeturi în funcţiune simultană care să atingă fiecare punct din
suprafaţa de parcare, indiferent de echiparea cu instalaţie automată de stingere tip
sprinkler, stabilită conform art. 153 alin (1).
La parcajele subterane din categoriile P1, P2, P3 şi P4 care nu fac obiectul
aliniatului 1), se asigură minimum două jeturi în funcţiune simultană şi timpul de
funcţionare a hidranţilor interiori de minimum 10 minute;
La parcajele subterane din categoria P1 şi P2 neechipate cu instalaţie de
stingere automată tip sprinkler (conform art. 153 alin. 2), hidranţii interiori trebuie să
asigure minimum două jeturi în funcţiune simultană şi timpul de funcţionare de
minimum 30 minute.
Debitul de calcul pentru hidranţii exteriori se asigură funcţie de nivelul de
stabilitate la incendiu şi volumul parcajului, astfel:
110
Volumul parcajului (m 3 Nivel de
)
stabilitate la Până la 5000 5001 la 15001 la 30001 la Peste 50000
incendiu
15000 30000 50000
Debitul de apă al hidranţilor exteriori pentru stingerea incendiului (l/s)
I, II 5 10 15 20 25
La stabilirea debitului de calcul în cazul înglobării parcajelor subterane în
clădiri supraterane se ia în calcul debitul cel mai mare normat, respectiv pentru
clădirea supraterană sau pentru parcajul subteran.
În toate cazurile, timpul teoretic de funcţionare a hidranţilor exteriori este de
180 de minute.
Parcajele subterane pentru autoturisme se dotează pe fiecare nivel, cu cel
puţin următoarele mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu:
a) stingătoare portative de 6 kg sau 6 litri, corespunzătoare riscurilor de
incendiu şi astfel dispuse încât să revină câte un stingător la maximum 10
autoturisme;
b) stingătoare transportabile de 50 kg, amplasate astfel încât unui stingător săi
revină maximum 500,00 m² de parcaj;
c) cutii de 100 litri cu nisip şi lopată pentru fiecare nivel, dispuse în
apropierea fiecărei rampe auto.
d) La dispeceratul de securitate la incendiu sau anexă a acestuia se asigură o
rezervă de 10 bucăţi stingătoare portative.
Pentru stingătoarele portative, documentele de referinţă sunt Hotărârea
Guvernului nr. 584/ 2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a
echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare, care
transpune Directiva 97/23/EEC şi SR EN 3 (cu părţile sale).
Pentru stingătoarele mobile cu încărcătura nominală de 50 kg/l documentul de
referinţă este SR EN 1866-1: Stingătoare mobile de incendiu. Partea 1: Caracteristici,
performanţe şi metode de încercare. Stingătoarele trebuie să fie certificate conform
legii.
Parcajele subterane trebuie să aibă asigurată o rezervă de minimum 2% din
numărul de capetele sprinkler cu care este echipat nivelul subteran cu cel mai mare
număr de autoturisme, dar minimum 25 de bucăţi.

2.9. Instalaţii de alarmare, detectare si semnalizare a incendiilor
Sisteme de alarmare
Parcajele subterane de tip P1, P2, P3 şi P4, precum şi cele cu mai mult de
patru niveluri subterane – indiferent de numărul locurilor de parcare, se prevăd cu
sistem de alarmare a utilizatorilor în caz de incendiu şi cu mijloace de alertare, după
caz, a operatorului parcajului, serviciilor de securitate la incendiu, prevăzute la art. 13
şi art. 14 şi pentru serviciile pentru situaţii de urgenţă.
Alarmarea trebuie să fie audibilă şi vizibilă din orice punct al parcajului şi al
căilor de evacuare.
Parcajele tip P3 şi P4, precum şi cele cu mai mult de patru niveluri subterane
– indiferent de numărul locurilor de parcare, se prevăd obligatoriu cu mijloace de
alertare automată în caz de incendiu a serviciilor de securitate la incendiu.
Legătura telefonică pentru alertarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă la
parcajele P3 şi P4, precum şi cele cu mai mult de patru niveluri subterane se prevede
în dispeceratul de securitate, iar la parcajele de tip P2, în spaţiul de supraveghere a
parcajului.
Legătura telefonică pentru alertarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă la
parcajele P1, se prevede conform dispoziţiilor stabilite de operatorul parcajului.
Declanşarea alarmei în parcaj trebuie să acţioneze automat:
a) deschiderea ieşirilor încuiate din toată parcarea;
b) afişarea interzicerii accesului autoturismelor în parcaj;
c) difuzarea unui mesaj preînregistrat, atunci când parcarea este prevăzută
cu echipament de sonorizare, fără să afecteze alte spaţii.
Instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor
Parcajele subterane de tip P1, P2, P3 şi P4, indiferent de numărul locurilor de
parcare, se echipează cu instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor, proiectate
şi realizate conform prevederilor reglementărilor tehnice de specialitate.
Echiparea cu instalaţii de stingere tip sprinkler a parcajelor subterane pentru
autoturisme nu exclude prevederea instalaţiilor de detectare şi semnalizare a
incendiilor, stabilită conform celor menţionate anterior
Instalaţiile de detectare şi semnalizare a incendiilor se prevăd şi cu butoane de
semnalizare manuală.
Butoanele de semnalizare manuală se dispun la fiecare nivel de parcare, pe
circulaţiile pietonale, în apropierea fiecărei scări şi lângă ieşirile în exterior.
Butoanele de semnalizare manuală se montează la înălţimea de maximum
1,40 m faţă de pardoseală şi se amplasează în aşa fel încât să nu fie blocate prin
deschiderea uşilor. Butoanele pot depăşi suprafaţa peretelui cu maximum 0,10 m.
Centralele de semnalizare aferente instalaţiilor de detectare – semnalizare
trebuie amplasate în dispeceratele de securitate ale parcajelor, iar în situaţia în care
dispeceratul nu este obligatoriu, centrala se amplasează într-o încăpere în care este
asigurată permanent supravegherea.
Dispeceratul de securitate se prevede cu instalaţie independentă de ventilare.
111

Detectoarele aferente instalaţiei de detectare – semnalizare a incendiilor se
repartizează în parcaj, în spaţiile tehnice şi activităţile conexe, conform proiectului de
specialitate şi indicaţiilor producătorului.
Detectarea izbucnirii incendiilor trebuie să acţioneze automat:
a) declanşarea alarmei în dispeceratul de securitate;
b) acţionarea dispozitivelor de securitate la incendiu în compartimentul sau
spaţiul în care a izbucnit incendiul;
c) punerea în funcţiune a sistemului de evacuare a fumului în compartimentul
sau spaţiul respectiv;
d) declanşarea automată a alarmei în tot parcajul;
e) deschiderea uşilor încuiate şi a barierelor parcajului.
Se admite o temporizare a acţionărilor de maximum 5 minute numai dacă
parcarea dispune, în timpul prezenţei publicului, de personal pregătit pentru
gestionarea directă a alarmei restrânse la nivelul compartimentului în care a izbucnit
incendiul.
112
2.10. Alimentatarea electrică a consumatorilor vitali
La parcajele subterane pentru autoturisme este obligatorie alimentarea din
două surse de alimentare electrice sau cu motor termic ori combinate, de bază şi de
rezervă, a următorilor consumatori vitali:
a) instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor;
b) instalaţii de stingere a incendiilor cu apă;
c) instalaţii de evacuare a fumului prin tiraj mecanic;
d) mijloace destinate alertării utilizatorilor;
e) ascensoare pentru persoane handicapate locomotor;
f) ascensoare de pompieri (intervenţie în caz de incendiu), atunci când sunt
obligatorii;
g) platforme elevatoare şi ascensoare pentru autoturisme;
h) cortine rezistente la foc.
Alimentarea electrică a consumatorilor vitali se realizează prin două căi
distincte de alimentare, protejate împotriva efectelor incendiului. Cablurile şi
conductoarele electrice de alimentare montate în interiorul parcajului se protejează cu
elemente rezistente la foc EI 60.

Tabloul electric general al parcajului subteran se amplasează în încăpere
distinctă, alcătuită conform prevederilor reglementărilor tehnice de specialitate şi
compartimentată cu elemente rezistente la foc EI 90. Golul de circulaţie funcţională
se protejează cu uşă rezistentă la foc EI 90-C, cu deschidere spre exteriorul încăperii.
Parcajele subterane tip P1, P2, P3 si P4 se prevăd cu iluminat de siguranţă,
alcătuit şi realizat potrivit prevederilor reglementărilor tehnice de specialitate
aplicabile şi prezentului normativ.
Iluminatul de siguranţă al căilor de evacuare a utilizatorilor va fi constituit din
puncte luminoase dispuse la partea superioară şi inferioară a căilor de evacuare, cu
funcţionare timp de minimum 60 de minute. Punctele luminoase dispuse la partea
superioară se montează la maximum 15,00 m distanţă între ele. Fiecare punct luminos
trebuie să aibă un flux luminos de minimum 45 lumeni pe o perioadă de 60 de
minute. Punctele luminoase dispuse la partea inferioară pot fi încastrate în pardoseală,
cu condiţia respectării rezistenţei mecanice necesare sau amplasate în apropierea
pardoselii.
Punctele luminoase dispuse la partea inferioară care nu se încastrează în
pardoseală se dispun la cel mult 0,50 m deasupra pardoselii.
Numărul echipamentelor şi bornelor de reîncărcare a acumulatoarelor
autoturismelor electrice este limitat la trei pentru fiecare parcaj.
Numărul de prize electrice pentru încărcarea autoturismelor echipate cu
baterii şi încărcător intern, fără degajare de hidrogen, nu este limitat.
2.10. Intervenţie. Ascensoare de pompieri
Accesul pentru intervenţie în caz de incendiu trebuie asigurat pe cel puţin un
drum carosabil care să permită circulaţia autospecialelor de intervenţie.
La parcajele subterane cu mai mult de patru subsoluri este obligatorie
prevederea cel puţin a unui ascensor de pompieri în caz de incendiu, uşor accesibil de
la nivelul de referinţă şi prevăzut cu apel prioritar pentru pompieri.
Atunci când parcajul subteran este înglobat într-o clădire înaltă sau foarte
înaltă, ascensoarele de pompieri aferente parcajului vor fi separate de ascensoarele de
intervenţie ale nivelurilor supraterane.
Ascensorul de pompieri se prevede cu puţ propriu, separat de restul clădirii cu
pereţi rezistenţi la foc (REI) 180 de minute şi va asigura accesul la toate nivelurile
subterane.
Accesele din parcaj la ascensorul de pompieri se protejează cu încăperitampon
ventilate în suprapresiune, având uşi rezistente la foc (EI)-C 90 de minute.
Uşile rezistente la foc se prevăd cu dispozitive de autoînchidere.
113

114
2.12. Întreţinere; verificări
Instalaţiile electrice, instalaţiile de ventilare, sistemele de evacuare a fumului
în caz de incendiu, ascensoarele, platformele elevatoare, dispozitivele şi instalaţiile de
protecţie la incendiu, precum şi elementele şi dispozitivele constructive de securitate
la incendiu (compartimentări, separări, treceri prin elemente rezistente la foc,
protecţii ale golurilor de circulaţie funcţională etc.), se verifică, se testează şi se
întreţin periodic de către persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul
asigurării menţinerii lor în funcţiune la parametrii proiectaţi.
Datele relevante se consemnează în registrul de control al instalaţiilor
respective, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice specifice.
La parcajele tip P2, P3 şi P4 se realizează teste de funcţionare cel puţin
semestrial, iar la parcajele tip P1 cel puţin o dată pe an.
Ventilatoarele de evacuare a fumului în caz de incendiu, de regulă, se testează
semestrial iar celelalte elemente (clapete, voleţi), se testează anual.
3. SECURITATEA LA INCENDIU A PARCAJELOR COMPLET
AUTOMATIZATE
Parcajele complet automatizate încorporează un nou concept de parcare şi de
recuperare a autoturismelor, prin mijloace mecanice, fără a fi necesară intrarea
conducătorului auto în spaţiul de parcare.
Principalele diferenţe între parcajele complet automatizate şi parcajele
convenţionale sunt:
− parcarea/stivuirea apropiată a autoturismelor unul după altul;
− nu sunt necesare măsuri de separare pentru a preveni şi limita propagarea
incendiului;
− nu sunt necesare căi de intervenţie în interiorul construcţiilor respective
pentru personalul forţelor de intervenţie în caz de incendiu;
− sunt posibile regimuri de înălţime ridicate în subteran şi suprateran cu nivel
ridicat de sarcină termică a materialelor combustibile.
Parcajele complet automatizate se pot clasifica în următoarele tipuri:
Categoria 1 a –Parcaje mici supraterane, cu următoarele dimensiuni:
Suprafaţa maximă a nivelului: 200 m²
Volum: 1400 m³
Înălţime maximă: 10 m.
Suprafeţe libere minime din
pereţii laterali – minimum 50% din
perimetrul pereţilor
Categoria 1b – Parcaje mici supraterane cu
platforme perforate

Suprafaţa maximă a nivelului: 200 m²
Volum: 1400 m³
Înălţime maximă: 14 m (înălţime maximă de 10 m de parcare deasupra
solului).
Suprafeţe libere minime din pereţii laterali – minimum 50% din perimetrul
pereţilor.
Categoria 2 – Parcaje supraterane – Orice tip de parcaj care nu se încadrează în categoria 1
Categoria 3 – Parcaje subterane – Orice tip de parcaj care nu se încadrează în categoria 1
3.1. Cerinţe privind SECURITATEA LA INCENDIU
3.1.1 Categoria 1 – Parcaje mici supraterane
115

a) arii maxime admise ale compartimentelor de incendiu;
Compartiment Suprafaţă maximă a nivelului Volum maxim
Compartiment între nivelul
mediu suprateran şi înălţimea
de 10 m
200 m² 1.400 m³
b) stabilitatea la incendiu - Parcajele mici supraterane trebuie să fie realizate
din elemente de construcţie metalice;
c) platformele se realizează din plăci din materiale incombustibile (de oţel)
fără goluri pentru a evitarea propagării incendiului pe verticală, precum şi curgerea
eventualelor scăpări de combustibil de la nivelurile superioare;
d) căi de acces pentru intervenţie în caz de incendiu - se asigură căi de acces
şi intervenţie pentru autospecialele de intervenţie în caz de incendiu;
e) ventilare naturală – fiecare platformă de parcare trebuie prevăzută cu
suprafeţe libere de ventilare de minimum 50% din suprafaţa pereţilor laterali,
uniform distribuite.
116
3.1.2. Categoria 2 – Parcaje supraterane
a) arii maxime ale compartimentelor de incendiu;
Înălţime maximă a Parcajului Suprafaţă maximă a nivelului Volum maxim
24 m 1.000 m² 3.500 m³
Notă: Se admite depăşirea ariilor maxime dacă se prevăd instalaţii de tip sprinkler
b) stabilitatea la incendiu;
Înălţime maximă a
Parcajului (m)
7.5
15
28
28
Peste 28
Dimensiuni maxime Condiţii minime
privind rezistenţa la
foc(ore) a elementelor
structurii de rezistenţă
Suprafaţă maximă a
nivelului(m²)
Volum maxim(m³) Niveluri supraterane
150 Nelimitat ½
Nelimitat 1,700 1
Nelimitat 7,000 2
Nelimitat 21,000 4
1,000 Nelimitat 4
c) elemente de construcţii de limitare a propagării incendiului pe verticală –
Platformele nivelurilor de parcare trebuie să fie realizate din materiale care să asigure
rezistenţa la foc de minimum 1 oră. În cazul în care construcţia este echipată cu
instalaţie de stingere tip sprinkler, platformele pot fi realizate din materiale
incombustibile şi fără goluri.

d) căi de intervenţie în caz de incendiu – Este necesară prevederea scărilor de
acces pentru intervenţie sau a unor goluri de acces, care să îndeplinească următoarele
condiţii:
(1) scările de intervenţie vor îndeplini cerinţele reglementărilor specifice.
Uşile de comunicare a scărilor de intervenţie cu nivelurile de parcare trebuie
să asigure rezistenţa la foc de minimum 1 oră, lăţimea de min 0.85 m, înălţimea de
min 1.00 m, prevăzute cu panouri vitrate din sticlă, inscripţionate pe partea exterioară
a uşii cu sintagma „ Nu intraţi. Numai pentru vizualizarea fumului”.
Numărul scărilor de intervenţie depinde de numărul coloanelor uscate. Fiecare
racord pentru furtun al coloanei uscate care deserveşte fiecare nivel de parcare trebuie
să fie la o distanţă de maximum 8 m măsurată de la uşa scării de intervenţie până la
cea mai îndepărtat autoturism.
Racordul de alimentare al coloanelor uscate trebuie să fie amplasat la o
distanţă de maximum 18 m de calea de acces a autospecialelor de intervenţie.
Coloanele uscate se prevăd pentru parcaje cu înălţimea mai mare de 10 m şi
până la 60 m., iar construcţiile de peste 60 m se vor echipa cu hidranţi interiori.
Este obligatorie prevederea ascensoarelor de intervenţie pentru parcajele
care depăşesc înălţimea de 24m. În aceste cazuri este obligatorie prevederea
sistemelor de comunicare între dispeceratul de securitate la incendiu, încăperilortampon
de acces la ascensoarele de intervenţie în caz de incendiu şi încăperile
pompelor de incendiu.
(2) cerinţe privind accesele pentru intervenţie:
– se admit la parcaje cu înălţimea de maximum 40m;
– gabaritele minimum admise sunt: lăţimea de min 0.85 m, înălţimea de min
1.00 m;
– se prevede cel puţin un acces de intervenţie pentru 100 m 2 de suprafaţă a
nivelului de parcare, amplasate astfel încât să se asigure cel puţin două accese pe
fiecare parte a parcajului.
e) instalaţii de sprinklere şi hidranţi exteriori (se prevăd în conformitate cu
cerinţele reglementărilor specifice);
f) evacuarea fumului în caz de incendiu se asigură prin guri de evacuare a
fumului, dispuse la partea superioară a fiecărui nivel şi guri de admisie a aerului la
partea inferioară, care trebuie să reprezinte cel puţin 2,5% din aria planşeului
nivelului de parcare cel mai mare. Dispozitivele de evacuare a fumului trebuie
acţionate de sisteme de detectare a incendiului, cu excepţia cazurilor când se prevăd
goluri de ventilare naturală permanent deschise.
3.1.3. Categoria 3 – Parcaje subterane
a) arii maxime ale compartimentelor de incendiu
Înălţime maximă în subteran a
Parcajului
Suprafaţă maximă a nivelului Volum maxim
28 m 2.000 m² 7.000 m³
117

118
b) stabilitatea la incendiu
Dimensiuni maxime Condiţii minime
privind rezistenţa la
foc a elementelor
structurii de rezistenţă
Înălţime maximă a Suprafaţă maximă a Volum maxim(m³) Niveluri subterane
Parcajului (m) nivelului(m²)
7,5 150 Nelimitat 1
15 Nelimitat 1700 1
15 Nelimitat 3500 2
28 2000 7000 4
c) elemente de construcţii de limitare a propagării incendiului pe verticală –
Platformele nivelurilor de parcare trebuie să fie realizate din materiale care să asigure
rezistenţa la foc de minimum 1 oră.
d) căi de intervenţie în caz de incendiu – sunt necesare prevederea scărilor de
acces pentru intervenţie sau a unor goluri de acces, care să îndeplinească următoarele
condiţii:
– scările de intervenţie vor îndeplini cerinţele reglementărilor specifice.
– uşile de comunicare a scărilor de intervenţie cu nivelurile de parcare
trebuie să asigure rezistenţa la foc de minimum 1 oră, lăţimea de min
085 m, înălţimea de min 1.00 m, prevăzute cu panou vitrate din sticlă,
inscripţionate pe parte exterioară a uşii cu fraza „ Nu intraţi. Numai
pentru vizualizarea fumului”.
– numărul scărilor de intervenţie depinde de numărul coloanelor uscate.
Este obligatorie prevederea coloanelor uscat pentru toate nivelurile
subterane. Fiecare racord pentru furtun al coloanei uscate care
deserveşte fiecare nivel de parcare trebuie să fie la o distanţă de
maximum 8 m de la uşa scării de intervenţie până la cea mai îndepărtat
autoturism.
Este obligatorie prevederea ascensoarelor de intervenţie pentru parcajele care
depăşesc înălţimea de 9 m. În aceste cazuri este obligatorie prevederea sistemelor de
comunicare voce pe două căi între dispeceratul de securitate la incendiu, încăperiletampon
de acces la ascensoarele de intervenţie, nivelurile subterane în caz de
incendiu şi staţiile pompelor de incendiu.
e) se prevăd căi de acces pentru autospecialele de intervenţie pentru a se
asigura accesul la scările de intervenţie;
f) instalaţii de sprinklere şi hidranţi exteriori se prevăd în conformitate cu
cerinţele reglementărilor specifice;
g) pentru parcajele subterane cu suprafeţe de maximum 1000 m 2 şi înălţimi de
maximum 5 m evacuarea fumului în caz de incendiu se asigură prin guri de evacuare
a fumului, dispuse la partea superioară a fiecărui nivel şi guri de admisie a aerului la
partea inferioară, care trebuie să reprezinte cel puţin 2,5% din aria construită. În
celelalte cazuri se prevăd sisteme mecanice de evacuare a fumului;
h) este obligatorie prevederea sistemelor de stingere cu spumă, în cazurile în
care se prevăd ascensoare de intervenţie.

BIBLIOGRAFIE
1. Decretul ministrului de interne şi amenajării teritoriului din 09.05.2006 privind
securitatea la incendiu a parcajelor (Arrêté du 9 mai 2006 portant approbation de
dispositions complétant et modifiant le règlement de sécurité contre les risques
d’incendie et de panique dans les établissements recevant du public (parcs de
stationnement couverts) – Franţa
2. Documentul B- SECURITATEA LA INCENDIU, publicat în 2006 (Volumul 1 –
clădiri de locuit, Volumul 2 – Clădiri altele decât locuinţele) şi aprobat de ministrul
delegat pentru construcţii (Building Regulations, Amendments 2002 to Approved
Document B – Fire Safety – 2000 – Marea Britanie
3. Decret al ministrului mediului, Departamentul locuinţelor şi clădirilor din
22.03.2005 pentru aprobarea părţii E 2 – Securitatea la Incendiu a parcajelor –
Finlanda
4. BS 7346-7:2006 Code of practice on functional recommendations and calculation
methods for smoke and heat control systems for covered car parks-Marea Britanie
5. SR EN 12101-3 – Sisteme pentru controlul fumului şi căldurii (gazelor fierbinţi) –
Partea 3: Specificaţii pentru ventilatoare mecanice de evacuare a fumului şi căldurii
(gazelor fierbinţi)
6. Normativ pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea parcajelor etajate pentru
autoturisme, indicativ NP 24 – 97
7. *** – Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
8. Protection incendie dans les bâtiments – Conception des systèmes d’évacuation des
fumes et de la chaleur (EFC) des parkings intérieurs - NBN S 21-208-2-Belgia
9. CEN/TR 12101-5 – Sisteme de control al fumului şi gazelor fierbinţi – Partea 5: Ghid
de recomandări funcţionale şi metode de calcul pentru sisteme de ventilare, de
evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi
10. National Fire Protection Association – NFPA 92B: Standard pentru sisteme de
control al fumului în malluri, atriumuri şi construcţii cu suprafeţe mari
11. Guide to Computational Fluid Dynamics in Car Parks from the Federation of
Environmental Trade Association;
12. VDI 2053:2004-1 – Sisteme de tratare a aerului în parcaje;
13. Fire safety & Shelter Department Singapore Civil Defence Force – Handbook on
Fire Precaution in Building, Anexele A, B –Cerinţe de securitate la incendiu pentru
parcajele complet automatizate
119

120
INFORMAREA PREVENTIVĂ ÎN DOMENIUL APĂRĂRII ÎMPOTRIVA
INCENDIILOR ÎN UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Locotenent-colonel drd. ing. Constanţa ENE
Locotenent drd. ing. Victor-Mugur GRAURE
Daniela-Adalgiza ANDRONESCU
Chim. Dan-Valerian ANDRONESCU
Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Motto: Dacă ai impresia că educaţia este
scumpă, atunci încearcă să vezi cum este
ignoranţa. (Andy McIntyre)
Abstract
People education regarding fire prevention and protection has a great importance from the point of
view of building occupants' safety and fire security of buildings. This important activity must be
initiated from childhood and has a pemanently character.
This paper presents some disorders which were recorded during fire prevention inspections.
Also, this paper presents the main concern of General Inspectorate for Emergency Situations and
its subordinated structures, regarding educational programs in the area of fire prevention.
Întreaga lume este îngrijorată de creşterea numărului de incendii declanşate de
copii atât în unităţi de învăţământ, cât şi acasă, în apartamente de bloc sau gospodării
individuale. Nu de puţine ori copiii generează adevărate dezastre ecologice jucânduse
cu focul sau aruncând resturi de la fumat (deşi la aceste vârste fragede nu ar trebui
să aibă acest obicei nociv) la întâmplare în gospodării individuale, în vegetaţia uscată,
în zone împădurite situate uneori chiar în vecinătatea localităţilor.
Cine sau ce este de vină că aceşti copii nu conştientizează consecinţele
negative ale unor acţiuni de genul celor enumerate mai sus?
Răspunsul este clar pentru noi: lipsa de instruire în general şi în domeniul
apărării împotriva incendiilor în special, prin neimplicarea celor responsabili cu
această activitate de o importanţă deosebită pentru viitorul unui popor.
Cine este responsabil de instruirea, de pregătirea tinerei generaţii pentru
viaţă?
În primul rând familia în cadrul căreia copilul trebuie să capete primele
cunoştinţe despre viaţă, despre modul în care să se comporte în societate pentru a nu
încălca regulile scrise şi nescrise de convieţuire civilizată, despre pericolele la care
este expus dacă nu ascultă sfaturile celor ce se ocupă de educarea şi formarea sa. El
trebuie să ştie că focul, care se comportă prietenos şi ajută la prepararea hranei, îi
asigură căldură la vreme de iarnă, îi usucă hăinuţele când le udă în frenezia jocului cu
zăpada, poate deveni un duşman nemilos când este scăpat de sub control, un balaur
care curmă vieţi şi înghite tot ce-i stă în cale.

Din păcate, în prezent, părinţii, preocupaţi să asigure un trai decent familiei,
sunt prinşi în goana după un loc de muncă bine plătit şi păstrarea acestuia prin orice
mijloace, inclusiv prin sacrificarea timpului pe care ar trebui să-l aloce pentru
educarea şi instruirea propriilor odrasle. Mulţi părinţi, atraşi de mirajul unui câştig
mai consistent sau împinşi de lipsa locurilor de muncă în propria ţară, îşi lasă copiii
în grija unor bătrâni, care adesea de abia se pot îngriji de ei, a unor rude indiferente
de soarta acestora, a unor fraţi nu mult mai maturi decât ei, şi-şi caută norocul pe
meleaguri străine. Astfel, nu are cine le spune acestor „copii fără părinţi” că nu este
bine să se joace cu chibrituri, brichete, lumânări aprinse, să scoată jarul din sobe ori
să se joace la aragaz şi să „testeze” cum ard diverse materiale, că nu trebuie să facă
focul în curţi în apropierea locurilor de depozitare a furajelor sau lemnelor de foc
pentru gospodărie, pe câmp, lângă loturi de semănături, la marginea pădurilor sau în
interiorul acestora, să nu se joace cu artificii, să nu aprindă artificiile şi lumânările din
brad şi alte asemenea „activităţi” pe care le include sintagma jocul copiilor cu focul.
Din păcate, din rândul acestor copii care nu au fost educaţi pentru a nu se juca cu
focul, explicându-li-se şi pericolele la care se expun, se „recrutează” cei care devin
victime ale flăcărilor şi/sau fumului, elemente inseparabile ale incendiului, sau părinţi
iresponsabili ce-şi încuie copiii în casă, cu chibrituri, brichete şi materiale inflamabile
la îndemână, cu mâncarea pe aragazul în funcţiune, cu focul aprins în sobe şi „îi uită
Dumnezeu” la cârciumă sau la bârfă cu „cumetrele”. Aceşti copii cresc, la fel ca şi
înaintaşii lor, în spiritul păguboasei mentalităţi „n-o să mi se întâmple tocmai mie”.
Revista care are amabilitatea de a găzdui materialul de faţă a publicat de-a
lungul timpului o serie nedorit de lungă de exemple de incendii în urma cărora copiii
şi-au pierdut cel mai de preţ dar oferit de Dumnezeu, VIAŢA, ori au rămas cu traume
fizice şi psihice pentru tot restul vieţii. Martori ai suferinţelor acestor micuţi ce nu au
altă vină decât faptul că s-au născut în familii iresponsabile, că nu au beneficiat la
grădiniţă sau la şcoală de o minimă instruire pentru a nu se juca cu acest balaur
nemilos care este incendiul, sunt medicii care, cu mult devotament şi dăruire, fac de
multe ori imposibilul pentru a salva vieţi nevinovate sau a le alina durerile, de multe
ori insuportabile.
Alături de părinţi sau în lipsa acestora, un rol important în formarea tinerei
generaţii, sub aspectul apărării împotriva incendiilor, revine educatorilor,
învăţătorilor şi profesorilor. Aceştia au datoria de a „lumina” copiii şi tineretul
asupra pericolelor pe care le prezintă focul scăpat de sub control, asupra modului cum
să procedeze pentru a evita declanşarea unui incendiu sau dacă acesta s-a produs,
cum să acţioneze conştient încât să nu pună în pericol propria viaţă sau a celor din
jur. Ca formatori, au datoria de a studia şi a transpune în practica de zi cu zi
reglementările specifice prevenirii şi stingerii incendiilor în unităţi de învăţământ, de
a le prezenta „publicului-ţintă” şi de a verifica însuşirea cunoştinţelor predate prin
teste şi exerciţii practice, prin concursuri gen „Cine ştie câştigă”.
În România, cadrele didactice, de la nivel de învăţământ preşcolar până la
instituţii de învăţământ superior, dispun de suficiente mijloace de pregătire pe linia
apărării împotriva incendiilor. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva
incendiilor, Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul
ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007, Normele de prevenire şi stingere
121

a incendiilor specifice unităţilor cu profil de învăţământ şi educaţie, aprobate cu
Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 3946/01.06.2001, Dispoziţiile
generale privind instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, aprobate cu
Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 712/2005, modificate şi completate
prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 786/2005, Protocolul privind
pregătirea în domeniul protecţiei civile a copiilor, elevilor şi studenţilor din
învăţământul naţional preuniversitar şi superior nr. 250/12.07.2007/
13.527/07.09.2007 între Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării
constituie baza conştientizării tinerei generaţii în scopul prevenirii producerii de
incendii şi acţionării în mod responsabil în cazul declanşării de astfel de evenimente
negative.
Pe această „fundaţie”, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi
structurile sale din teritoriu adaugă permanent materiale de informare şi instruire
specifice unităţilor de învăţământ, transmise Ministerului Educaţiei, Cercetării şi
Inovării şi inspectoratelor şcolare la nivel de judeţ, difuzate direct în cadrul temelor
de pregătire desfăşurate în unităţi de învăţământ sau postate pe site-urile proprii,
„cărămizi” menite să contribuie la construcţia „edificiului” pe care îl constituie o
populaţie instruită, conştientă şi responsabilă. Constituie un avantaj extraordinar
pentru educatori, învăţători şi profesori faptul că pot solicita oricând sprijin şi
asistenţă tehnică de la specialiştii în prevenirea şi stingerea incendiilor de la nivelul
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al structurilor sale teritoriale.
Aceştia se preocupă permanent şi de organizarea şi pregătirea cercurilor de elevi
„Prietenii Pompierilor”, insuflându-le acestora dragoste şi respect pentru profesia de
pompier. Toţi oamenii trebuie să fie conştienţi că este mai uşor să previi un incendiu
decât să intri într-o luptă, de multe ori inegală, cu el care adesea conduce la pierderi
de vieţi, la mutilări, la pagube materiale de cele mai multe ori ireparabile (muzee,
galerii de artă, construcţii şi lăcaşuri de cult din patrimoniul cultural naţional şi
mondial), la efecte dezastruoase pe termen mediu şi lung asupra mediului.
Educaţia permanentă este un proces de perfecţionare a dezvoltării personale,
sociale şi profesionale pe durata întregii vieţi a indivizilor, în scopul îmbunătăţirii
calităţii vieţii, atât a indivizilor, cât şi a colectivităţii lor. Aceasta este o idee
comprehensivă şi unificatoare care include învăţarea formală, nonformală şi
informală, pentru dobândirea şi îmbogăţirea unui orizont de cunoaştere care să
permită atingerea celui mai înalt nivel de dezvoltare posibil în diferite stadii şi
domenii ale vieţii. Din această perspectivă, actualul sistem de învăţământ apare ca
inflexibil, prea formal şi disfuncţional, în contextul necesităţilor comunităţii sau al
noilor evoluţii, izolând şcoala de familie şi comunitate. O etapă iniţială a oricărei
strategii, proiectată să împlinească aspiraţiile educaţiei permanente este „construirea
unui pod de legătură” între „o varietate de elemente intereducaţionale” (structuri,
curriculum, pregătirea profesorilor) şi „un număr considerabil de elemente
extraeducaţionale” (configuraţii personale, sociale, istorice, culturale ale indivizilor şi
societăţilor în medii locale, naţionale şi globale).
„Conflictul” cel mai mare se produce ca urmare a cerinţei directoare,
obiective a civilizaţiei de avansare a persoanei spre mai multă libertate şi fericire şi
122

de înaintare a societăţilor spre mai multă înţelegere şi justiţie, în timp ce un număr
crescând de copii provin fie din familii destrămate, fie din medii analfabete, în care
comunicarea între părinţi şi copii nu se face întotdeauna foarte bine (părinţi născuţi
într-o lume aproape imobilă încă au copii care sunt născuţi într-o lume bulversată).
Având în vedere această realitate cruntă, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, cel
general şi cele judeţene, împreună cu educatorii şi profesorii, au misiunea importantă
de a-i pregăti, într-un mod organizat, planificat şi în baza unor reglementări clare, pe
micuţi pentru a se descurca în cazul unor evenimente rezultate în urma unor situaţii
de urgenţă.
Persoanele abilitate cu instruirea utilizatorilor construcţiilor cu profil de
educaţie şi învăţământ trebuie să aibă permanent în vedere faptul că acestea presupun
concentrări mari de materiale combustibile, existenţa de ateliere şi laboratoare
didactice cu profiluri diverse, afluenţa permanentă de persoane, eterogene sub
aspectul vârstei, nivelului de pregătire, percepţiei pericolului de incendiu şi
posibilităţilor de evacuare. Ca atare, tematica de instruire în domeniul apărării
împotriva incendiilor trebuie adaptată în funcţie de grupele de vârstă a „publiculuiţintă”.
Nu ne propunem aici să învăţăm cadrele didactice cum să transmită
cunoştinţele referitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor întrucât, prin formaţia
profesională pe care o au, ştiu mai bine decât noi cum să se apropie de puterea de
înţelegere a fiecărei grupe de vârstă a celor pe care îi instruiesc.
Se impune a face menţiunea că respectarea prevederilor legale în domeniul
apărării împotriva incendiilor este obligatorie şi încălcarea acestora nu rămâne
nesancţionată. În acest sens, Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 detaliază
faptele care constituie contravenţii la normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi
stabileşte cuantumurile amenzilor contravenţionale aplicabile celor care îşi permit să
nesocotească legea.
Iată o serie de date statistice rezultate din controalele efectuate de inspectorii
de prevenire din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului
Bucureşti, la unităţi de învăţământ, în perioada 2006–2008 (tabelul nr. 1).
Tabelul 1
Anul Nr. Nr. Nr. Pagube Nr. sancţiuni aplicate Cercuri
obiective nereguli incendii materiale Avertismente Amenzi Cuantum Prietenii
controlate constatate
(lei)
(lei) pompierilor
2006 5.717 11.978 75 >50.000 2.510 276 47.240 1.887
2007 5.851 12.578 43 >440.000 2.687 168 47.520 1.694
2008 6.664 17.366 137 >1.000.000 4.055 286 212.360 1.717
Analiza datelor prezentate în tabelul 1 ar trebui să dea de gândit celor abilitaţi
să se ocupe cu educarea şi instruirea tinerei generaţii. Astfel, se observă că raportul
nereguli/obiectiv se menţine relativ constant în perioada analizată. Ponderea tipurilor
de nereguli este reprezentată în figura 1.
Inspectorii de prevenire din structurile noastre teritoriale semnalează că mai
există încă unităţi de educaţie şi învăţământ care funcţionează fără autorizaţie de
123

securitate la incendiu, încălcându-se astfel prevederile Hotărârii Guvernului
României nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care
se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu. Pentru a putea
desfăşura activitatea în condiţii de legalitate, trebuie să se îndeplinească obligaţiile ce
revin privind obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu pe baza prevederilor art.
15, alin. (3) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.435/2006 pentru
aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la
incendiu şi protecţia civilă, modificat şi completat prin Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor nr. 535/2008.
De asemenea, având în vedere că unităţile de învăţământ au ca menire
principală educarea tinerei generaţii, apreciem că nu există nici o scuză pentru
neorganizarea, conform legii, a activităţii de apărare împotriva incendiilor
(neactualizarea şi neafişarea planurilor de protecţie împotriva incendiilor,
neefectuarea instruirii personalului, copiilor/elevilor/studenţilor asupra normelor,
regulilor şi măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, neidentificarea
şi neevaluarea riscului de incendiu, neelaborarea scenariului de securitate la incendiu)
constatată pe timpul controalelor de prevenire la acest tip de obiective, cu atât mai
mult cu cât aceasta nu presupune eforturi financiare.
Cu toate atenţionările transmise la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi
Inovării, consiliilor judeţene, consiliilor locale, inspectoratelor şcolare judeţene
continuă să existe riscuri generate de amplasarea necorespunzătoare a centralelor
termice faţă de săli de curs şi căi de evacuare şi de exploatarea acestora fără deţinerea
autorizaţiilor necesare precum şi pentru asigurarea menţinerii permanente, la
gabaritele proiectate, a căilor de evacuare din interiorul construcţiilor.
124
30%
25%
20%
15%
10%
5%
0%
Figura 1 – Principalele deficienţe constatate – situaţia comparativă 2006–2007–2008
2006 2007 2008
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Legendă:
1 – Neorganizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice;
2 – Nesolicitarea/neobţinerea avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu; 3 – Nerealizarea măsurilor de limitare a
propagării incendiului în interiorul construcţiilor; 4 – Blocarea, nemarcarea şi insuficienţa căilor de acces, evacuare şi
intervenţie; 5 – Nerealizarea sau neîntreţinerea instalaţiei electrice pentru iluminatul de siguranţă; 6 – Neîntreţinerea
corespunzătoare sau exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii; 7 – Exploatarea mijloacelor de
încălzire locală cu defecţiuni; 8 – Nerealizarea, neîntreţinerea sau neverificarea periodică a instalaţiei de protecţie
împotriva trăsnetului; 9 – Diminuarea capacităţii de intervenţie pentru stingerea incendiilor cu forţele şi mijloacele
proprii obiectivului.

Pe fondul nerespectării legislaţiei în domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor, în unităţi de educaţie şi învăţământ s-au produs, în perioada 2006–2008,
incendii soldate cu importante pagube materiale, dar din fericire fără răniri de
persoane şi pierderi de vieţi omeneşti (tabelul 1).
Toate acestea au la bază lipsa de instruire pe linia apărării împotriva
incendiilor a celor abilitaţi cu educarea şi formarea tinerei generaţii şi dezinteresul
manifestat de aceştia pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege şi pentru care
sunt plătiţi.
Numărul de incendii la 100 de obiective controlate s-a păstrat relativ constant
în anii 2006 şi 2007, însă s-a dublat în 2008 faţă de 2006-2007. Ponderea tipurilor de
împrejurări care au produs declanşarea acestor evenimente nedorite este ilustrată
grafic în figura 2. Pagubele materiale ca urmare a incendiilor în unităţile de
învăţământ au cunoscut o nedorită creştere alarmantă de la an la an.
Faptul că aproape 40% din incendiile produse, în perioada analizată, în
unităţi de învăţământ sunt cauzate de jocul copiilor cu focul şi fumat arată că
profesorii, fie nu efectuează cu elevii orele de pregătire în domeniul prevenirii
incendiilor, fie acestea au un caracter formal.
Statistica incendiilor este cu atât mai surprinzătoare cu cât fumatul în
astfel de obiective este interzis prin Normele de prevenire şi stingere a
incendiilor specifice unităţilor cu profil de învăţământ şi educaţie, aprobate de
Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării cu Ordinul nr. 3946/01.06.2001.
40%
35%
30%
25%
20%
15%
10%
5%
0%
Fumatul Cauze de natura
electrică
2006 2007 2008
Foc deschis Jocul copiilor cu focul Mijloace de încălzire Altele
Figura 2 – Principalele cauze de incendiu - situaţia comparativă 2006-2007-2008
Pe fondul încălcării repetate a regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor,
inspectorii de prevenire şi-au sporit exigenţa, trecând de la o rată de 23 sancţiuni
contravenţionale/100 nereguli constatate în perioada 2006–2007, la 25 sancţiuni
contravenţionale/100 nereguli constatate în 2008. Încă o dovadă în sprijinul afirmaţiei
că exigenţa inspectorilor este în ascendenţă o constituie faptul că deşi în 2008
125

numărul amenzilor contravenţionale nu a crescut spectaculos în raport cu perioada
2006–2007, în schimb cuantumul acestora s-a mărit de peste 4 ori.
Cu toate că reprezentanţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi
al municipiului Bucureşti acordă permanent asistenţă tehnică de specialitate, sprijin şi
îndrumare unităţilor de învăţământ de toate gradele, numărul încălcărilor prevederilor
legale în domeniul apărării împotriva incendiilor continuă să fie mare. Acest fapt
denotă lipsa implicării conducerilor unităţilor de învăţământ şi a administraţiei locale
pentru înlăturarea neregulilor, invocându-se greutăţi financiare, în condiţiile în care
rezolvarea unor nereguli nu necesită decât preocuparea personalului.
În continuare se prezintă date statistice referitoare la incendii produse la
locuinţe şi gospodării cetăţeneşti, care, alături de cele expuse mai sus, constituie
dovezi dureroase ale lipsei de preocupare a societăţii, în general, şi a structurilor
statului abilitate, în special, pentru conştientizarea populaţiei, din fragedă copilărie,
asupra aspectelor privind apărarea împotriva incendiilor.
Analiza statistică privind activităţile de prevenire şi intervenţiile în situaţii de
urgenţă generate de focul scăpat de sub control, realizată pe perioada 2005–2007,
arată că anual se produc în medie peste 12.000 de incendii, din care circa 70% la
locuinţe şi gospodării cetăţeneşti.
Dintre acestea, 43% au avut loc în mediul urban şi 57% în mediul rural. În
ultimii ani se constată o tendinţă de creştere mai pronunţată a dinamicii incendiilor în
mediul urban faţă de mediul rural. De exemplu, în 2006 faţă de 2005, numărul
incendiilor la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti a crescut în mediul urban cu 19,7%,
iar în mediul rural cu 14,4%. În 2007, faţă de 2006 acesta a crescut în mediul urban
cu 13%, iar în mediul rural cu 9%. În perioada 01.01–31.08.2008, raportat la aceeaşi
perioadă a anului 2007, numărul incendiilor izbucnite la gospodăriile cetăţeneşti a
scăzut cu 4% în mediul rural, în schimb în mediul urban acesta a crescut cu 7%
(figura 3).
126
3
2
1
3316
3971
4492
4479
5127
5619
0 2000 4000 6000
1 2 3
mediul rural 4479 5127 5619
mediul urban 3316 3971 4492
1 – 2005 2 – 2006 3 – 2007
Figura 3 – Dinamica incendiilor în mediul urban/rural

Cauzele cele mai frecvente de incendiu în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti
sunt (figura 4):
– instalaţii electrice defecte sau improvizate (19%);
– focul deschis (17%);
– fumat (14%);
– exploatarea sistemelor de încălzire cu defecţiuni (13%);
– acţiune intenţionată (10%);
– jocul copiilor cu focul (8%);
– nesupravegherea unor aparate (electrocasnice, de încălzire etc.) în
funcţiune (7%).
nesupravegherea
unor aparate
în funcţiune
7%
jocul copiilor
cu focul
8%
acţiune intenţionată
10%
alte cauze
31%
sisteme de încălzire cu
defecţiuni
13%
fumat
14%
Figura 4 – Cele mai frecvente cauze de incendiu în locuinţe şi gospodării
foc deschis
17%
În urma incendiilor în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti mor anual, în medie,
200 de persoane şi sunt rănite peste 250. Din totalul deceselor în incendii de
locuinţe/gospodării cetăţeneşti, anual, în medie, peste 30 sunt copii (figura 5).
127

128
250
200
150
100
50
0
207 207
50
195
28 24
214
228
34 34
2003 2004 2005 2006 2007
total decedaţi
din care copii
Figura 5 – Număr de persoane decedate în incendii de locuinţe/gospodării cetăţeneşti
Din totalul persoanelor rănite în incendii de locuinţe/gospodării cetăţeneşti,
anual, în medie, peste 30 sunt copii (figura 6).
350
300
250
200
150
100
50
0
292
212
222
287
32 31 33 30
321
2003 2004 2005 2006 2007
42
număr răniţi
din care copii
Figura 6 – Număr persoane rănite în incendii de locuinţe/gospodării cetăţeneşti
Cauzele cele mai frecvente ale incendiilor de locuinţe / gospodării cetăţeneşti
în care s-au înregistrat victime copii au fost:
– jocul copiilor cu focul (17%);

– foc deschis (15%);
– cenuşă, jar şi scântei de la sistemele de încălzire (12%);
– instalaţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii (10%);
– mijloace de încălzire nesupravegheate (8%);
– aparate electrice uitate sub tensiune (8%);
– coş de fum defect sau necurăţat (6%);
– mijloace de încălzire cu defecţiuni sau improvizaţii (5%);
Factorii agravaţi pe timpul incendiilor de locuinţe/gospodării cetăţeneşti l-au
constituit:
– lăsarea copiilor sub trei ani în casă nesupravegheaţi de către un adult;
– încuierea copiilor în casă, nelăsându-le acestora nici o şansă de a se putea
evacua în caz de incendiu.
Exemple de incendii:
Constanţa, 17 noiembrie 2007: scurtcircuit la cablul unui
aparat electric. Ca urmare a intoxicării cu dioxid de carbon,
o fetiţă de 11 luni a murit, iar sora ei de doi ani şi jumătate a
necesitat spitalizarea. Copiii erau singuri acasă, lăsaţi
nesupravegheaţi, mama plecând cu puţin timp înainte la
şcoală, cu cel de-al treilea copil al familiei.
Uricani, 17 noiembrie 2007: incendiu de apartament. O
fetiţă de 4 ani şi frăţiorul ei mai mic cu un an au ars de vii. Ei
nu au putut să se salveze fiind închişi în casă de mamă, care
a plecat să cumpere pâine. În joacă, cei doi copii au răsturnat un radiator improvizat care a
aprins lucrurile din cameră.
Dobărceni, 5 decembrie 2007: incendiu având drept cauză
instalaţia electrică defectă a distrus întreaga gospodărie a unei
familii. Capul familiei a decedat în incendiu, iar unul dintre
cei trei copii, în vârstă de cinci ani, a suferit arsuri pe 60% din
suprafaţa corpului, necesitând spitalizare.
Pata Rât, 19 ianuarie 2008: incendiu într-o
locuinţă ca urmare a unei sobe improvizate care s-a
supraîncălzit. Două fetiţe în vârstă de şapte şi
respectiv opt ani au murit în flăcări. Locuinţa a ars
aproape în întregime.
Vrancea, 18 februarie 2008: un copil de un an şi
două luni a murit într-un incendiu având drept
cauză o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Tatăl copilului a reuşit să salveze din casă doar pe
copilul cel mare, în vârstă de trei ani.
129

130
Ocniţa, 20 februarie 2008: Un bărbat de 29 de ani şi o adolescentă
de 16 ani au fost grav răniţi într-o explozie produsă într-o casă din
comuna dâmboviţeană Ocniţa, ca urmare a acumulărilor de gaze la
una din sobe. În explozie au mai fost rănite alte cinci persoane,
printre care o fetiţă de şase ani şi un băieţel de trei ani.
Slatina, 13 martie 2008: în urma unui incendiu de locuinţă au murit
cinci dintre cei şase membri ai unei familii: patru copii cu vârste
cuprinse între doi şi 11 ani şi mama acestora, în vârstă de 36 de ani,
însărcinată în luna a cincea. Cauza incendiului: scurtcircuit
Deleni, 13 august 2008: un incendiu produs ca urmare a jarului tras
din sobă, pe covor, de doi copii, de trei şi respectiv cinci ani, lăsaţi în casă singuri.
Ca urmare a incendiilor, anual se înregistrează, în medie, peste 550 de victime
(în medie, peste 220 de morţi/în medie, peste 330 de răniţi). În figurile 7 şi 8 se
prezintă statistica deceselor şi răniţilor în ultimii trei ani, pe nivele de vârstă. Se
observă că, în medie, anual, în România se înregistrează peste 30 de copii decedaţi şi
peste 35 de copii răniţi.
100
80
60
40
20
200
100
0
3029
18
6 9
13
4 6 5
6765
81
50
40 40
7673
68
0 - 6 7 14 15 - 25 26 - 55 56 - 70 peste 70 ani
2005 18 6 9 67 40 68
2006 30 4 5 65 40 76
2007 29 6 13 81 50 73
0
Figura 7 – Statistica deceselor
18 18 25
16 13 17
125
173 174
60
72
57
50
54
35 34 36 37
0 - 6 7 14 15 - 25 26 - 55 56 - 70 peste 70
2005 18 16 35 125 34 36
2006 18 13 57 173 50 37
2007 25 17 60 174 72 54
Figura 8 – Statistica răniţilor
Victimele în rândul copiilor au rezultat, în principal, ca urmare a incendiilor
care au avut drept cauze: instalaţii electrice defecte ori lăsate sub tensiune
nesupravegheate, jocul cu focul, focul deschis în spaţii închise, mijloace de încălzire

improvizate sau nesupravegheate, cenuşă, jar ori scântei de la sistemele de încălzire.
Instalaţiile electrice defecte ori lăsate sub tensiune nesupravegheate reprezintă cauza
de incendiu cu tendinţă crescătoare.
În 2007, faţă de 2006, numărul deceselor ca urmare a incendiilor înregistrate
în mediul rural în rândul copiilor a crescut cu 77%, iar în mediul urban a scăzut cu
48%. În acelaşi timp, numărul răniţilor ca urmare a incendiilor înregistrate în mediul
rural în rândul copiilor a crescut cu 22%, iar în mediul urban a crescut cu 43%.
Creşterea numărului deceselor şi răniţilor în rândul copiilor, în special din
mediul rural (figura nr. 9), poate avea diferite cauze:
numărul mare de copii care abandonează şcoala;
„părăsirea” copiilor de către părinţii care au plecat în străinătate pentru a
lucra o anumită perioadă de timp şi lăsarea acestora în grija unor persoane,
adesea în vârstă;
gradul mare de sărăcie;
accesul redus la informaţie;
locuinţe şi anexe gospodăreşti incorect realizate din punct de vedere al
apărării împotriva incendiilor (instalaţii electrice, coşuri de fum,
afumătoare, utilizarea frecventă a lumânărilor etc.).
40
20
0
17
13
Anul 2006
14
21
1 2
răniţi 17 14
decese 13 21
răniţi
decese
50
0
Anul 2007
22
20
23
11
1 2
răniţi 22 20
decedaţi 23 11
1 – rural 2 – urban
Figura 9 – Ponderea numărului copiilor decedaţi/răniţi în mediul rural/urban
răniţi
decedaţi
Pe baza analizei statistice, s-a ajuns la concluzia necesităţii intensificării
acţiunilor de informare preventivă în şcoli, cu accent pe latura practic-aplicativă.
Pentru a veni în sprijinul educării tinerei generaţii în spiritul prevenirii şi stingerii
incendiilor, specialiştii din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti au acordat permanent atenţie acţiunilor de informare
preventivă. O situaţie numerică a acestora se prezintă astfel (tabelul 2):
Anul Instruiri şi exerciţii de
Tabelul nr. 2
Articole în
Emisiuni la
alarmare-evacuare presă radio TV
2006 4.200 352 355 127
2007 3.542 179 102 80
2008 6.796 286 194 147
Datele prezentate indică o creştere numerică spectaculoasă a activităţilor
practice executate de cadrele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti, pentru a veni în sprijinul copiilor şi tineretului, în sensul de a-
131

i pregăti să prevină declanşarea incendiilor şi să acţioneze conştient în cazul
producerii acestora în scopul evitării existenţei de victime şi minimizării pierderilor
materiale şi impactului asupra mediului.
Din păcate, exerciţiile de alarmare-evacuare executate pe timpul controalelor
de prevenire au scos în evidenţă faptul că la unele unităţi de educaţie şi învăţământ
astfel de activităţi fie nu se organizează, fie au caracter formal.
Copiii/elevii/studenţii/personalul nu cunosc semnalele de alarmare, nu ştiu cum să
acţioneze în caz de incendiu, realizează timpi de evacuare nepermis de mari. Una din
cauzele acestei situaţii o constituie reticenţa cadrelor didactice privind utilitatea unor
astfel de exerciţii, dovadă că acestea nu sunt instruite şi nu manifestă interes privind
problematica în domeniul apărării împotriva incendiilor.
În scopul educării preventive a populaţiei pentru o reacţie conştientă,
responsabilă în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă, Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile sale în profil teritorial acţionează prin o serie
de mecanisme, după cum urmează.
A. Campanii naţionale de prevenire
Prin Componenta A4 a Proiectului de Atenuare a Riscurilor de Calamităţi
Naturale şi Pregătirea pentru Situaţii de Urgenţă, derulat prin Banca Mondială, care a
vizat desfăşurarea unei campanii de conştientizare a populaţiei privind diferite
tipuri de riscuri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a participat la
elaborarea unui set de cărticele pentru copii cu vârste între 7 şi 14 ani, ce cuprind
măsuri şi reguli de prevenire pentru categoriile de riscuri: incendiu, cutremur,
inundaţie, accident chimic şi atac terorist. Acestea sunt însoţite de un caiet de
activităţi practice cu exerciţii pe care copiii le pot rezolva după parcurgerea lecţiilor
teoretice.
Campania naţională de prevenire a incendiilor O casă sigură – o viaţă în
plus are public-ţintă copii din învăţământul preşcolar şi şcolar, cu vârste cuprinse
între 3 şi 6 ani, respectiv 7 şi 14 ani.
132

Plecând de la consecinţele devastatoare ale focului necontrolat, necesitatea
cunoaşterii şi aplicării normelor de prevenire a incendiilor constituie o prioritate a
educaţiei cetăţeneşti încă din copilărie. Pornind de la acest considerent, Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă a elaborat manualul Să învăţăm să prevenim
incendiile, publicat în cursul anului 2007. Este primul manual cu această tematică
apărut după anul 1990 şi se constituie într-un îndrumar pentru tinerii între 7 şi 14 ani,
în scopul cunoaşterii binefacerilor focului, dar şi efectelor lui distrugătoare, dacă nu
este controlat.
Pregătirea copilului pentru a-şi apăra viaţa în situaţii de urgenţă nu poate fi
omisă din întreaga activitate de educare a omului, determinată de respectul pentru
viaţă, muncă şi pentru cultură realizată prin învăţătură şi cunoaştere. Cultivarea
copilului în acest domeniu contribuie la formarea unei personalităţi mai puternice, la
luarea deciziilor în mod raţional, la preîntâmpinarea obstacolelor care apar în mod
neprevăzut. Toleranţa în pregătire conduce la necunoaştere, la apariţia cauzelor care
produc suferinţe, îndeosebi sufleteşti. Educatorii au misiunea de onoare de pregătire a
elevilor şi în domeniul apărării împotriva incendiilor sau a calamităţilor naturale.
Cunoaşterea indicatoarelor de avertizare şi interdicţie, a noţiunilor despre
consecinţele incendiului, a măsurilor de prevenire a incendiilor, atât la domiciliu, cât
şi la şcoală, în păduri, în timpul unor manifestări cu aglomerări de persoane (de Paşte
şi de Crăciun) sunt doar câteva dintre cele 12 teme pe
care le abordează această carte. Acestea sunt urmate de
întrebări care verifică modul cum au fost acumulate
cunoştinţele predate.
În revista Pompierii Români s-a alocat spaţiu
special pentru copii, în care s-au publicat teme la fel de
serioase ca şi cele pentru adulţi, însă cu un limbaj
accesibil micuţilor. Sub titlul generic Inspectorul 112
vă informează au fost publicate, în funcţie de sezon, o
serie de tematici specifice asemănătoare lecţiilor de la
şcoală, care se încheiau cu întrebări, rebusuri, ghicitori.
Joaca este modalitatea cea mai simplă prin care
un copil poate să înveţe foarte uşor şi apoi să exerseze
cele învăţate. Mai mult, învăţatul prin joacă îi face
plăcere, nu-l oboseşte şi îl ajută să socializeze cu alţi
133

copii lucrând în echipă. Pornind de la această realitate, s-au elaborat trei jocuri
pentru copii, adaptate după unele existente în ţări ale Uniunii Europene, precum
Ţara riscurilor, Pompierii în acţiune şi Nu te juca cu focul! Focul ucide.
Având în vedere că Internet-ul este din ce în ce mai prezent, în special în viaţa
copiilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a publicat o serie de
materiale informative pentru copii privind prevenirea incendiilor pe pagina de site pe
care o gestionează www.igsu.ro.
B. Iniţierea proiectului-pilot Promit că nu mă voi juca cu focul, care s-a
desfăşurat în câteva şcoli bucureştene.
Grupurile de lucru au cuprins copii cu vârste între 7 şi 14 ani de la şcoli
generale, cu predare în limbile română şi germană, sau speciale pentru copii cu
deficienţe de auz ori din cămine pentru copii.
Acţiunea a presupus predarea unor teme practice privind măsuri de prevenire
a incendiilor în mediul cotidian al copiilor (acasă, şcoală, tabără, la biserică etc.),
triunghiul focului, cunoaşterea numărului unic de urgenţă, exersarea anunţării unui
incendiu la dispeceratul 112, efectuarea unor exerciţii de evacuare în cazul unui
incendiu în şcoală, modul de comportare când hainele au luat foc.
Prin lecţiile predate, micuţii au descoperit cât de important este focul pentru
continuarea vieţii şi dezvoltarea societăţii şi că doar neglijenţa omului, nerespectarea
regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor pot conduce la pierderea bunurilor
materiale sau la tragedii şi mai mari, precum răniţi şi morţi.
Desfăşurarea lecţiilor s-a făcut prin dialog, experimente, efectuarea unor
teme, rezolvarea unor jocuri ori prin exerciţii practice, utilizând diferite materiale
didactice.
Pentru copiii cu diferite dizabilităţi au fost executate teme de prevenire a
incendiilor speciale, aceştia fiind angrenaţi în activităţi practice-educative.
C. Instruirea în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de elevi Prietenii
Pompierilor
În prezent, la nivel naţional sunt constituite în şcoli 1.743 de cercuri de elevi
Prietenii Pompierilor, în cadrul cărora activează 8.812 fete şi 13.363 băieţi.
Funcţionarea cercurilor de elevi are următoarele obiective principale:
– dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi evaluare a pericolelor generate de
situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu prin adaptarea atitudinilor şi
comportamentelor
corespunzătoare;
– formarea şi dezvoltarea
la elevi a unor trăsături moralvolitive,
cum sunt: iniţiativa,
spiritul de echipă, curajul,
perseverenţa şi disciplina;
– atragerea unui număr
tot mai mare de elevi în cadrul
cercurilor „Prietenii Pompierilor”
134

– potenţiali recruţi în cadrul serviciilor pentru situaţii de urgenţă, profesioniste ori
voluntare.
Pe lângă un caracter educativ şi tehnico-aplicativ, cercurile Prietenii
Pompierilor au şi un caracter sportiv. Astfel, o dată la doi ani, inspectoratele pentru
situaţii de urgenţă împreună cu inspectoratele şcolare judeţene, organizează
concursuri judeţene cu aceste cercuri. Concursurile au la bază un Regulament, adaptat
conform Regulamentului internaţional al concursurilor cu tinerii pompieri al
Asociaţiei Internaţionale a Serviciilor de Incendiu şi Salvare – CTIF – şi constituie
deja o tradiţie în România. Echipele câştigătoare la fazele judeţene participă la faza
naţională, unde concurenţa este mult mai mare, deoarece câştigătorii participă la
concursul internaţional al tinerilor pompieri, organizat de CTIF. Anul trecut (2008),
în luna iulie, două echipe din România au participat la concursurile internaţionale
CTIF ale tinerilor pompieri, desfăşurate în localitatea Revinge (Suedia).
D. La începutul anului 2008 a fost iniţiat un nou proiect, în baza unui
Protocol de colaborare dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
Organizaţia Salvaţi Copiii România şi Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii României
de pe lângă Guvernul României. Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii României este un
forum prezidat de primul-ministru şi de baroana Nicholson şi are misiunea de a
sprijini demersurile Guvernului în implementarea Convenţiei ONU cu privire la
Drepturile Copilului, în îmbunătăţirea sănătăţii, dezvoltării, educaţiei, protecţiei şi
implicarea socială a tuturor copiilor şi tinerilor din România.
Principalele aspecte vizate de proiect constau în:
grup ţintă: copii cu vârsta între 10 şi 12 ani; copiii vor fi coordonaţi de
voluntari ai Organizaţiei Salvaţi Copiii şi de cadre didactice desemnate de
inspectoratele şcolare judeţene;
elaborarea, de către grupurile de lucru, sub coordonarea profesorilor şi
voluntarilor implicaţi, a unor materiale informative adresate altor copii cu
vârste mai mici, care să conţină informaţii relevante privind modul de
acţiune în situaţia producerii unor dezastre;
elaborarea unei metodologii unitare de lucru, care să poată fi preluată şi
folosită la nivel naţional în cadrul curriculumului şcolar;
implicarea activă a mass-media în scopul informării facile a populaţiei
privind această iniţiativă.
În conformitate cu obligaţiile cuprinse în proiectul Protocolului de colaborare,
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurilor subordonate le revin
următoarele responsabilităţi:
pregătirea, în prealabil, a voluntarilor şi profesorilor coordonatori din cele
trei zone în care se va implementa proiectul, în concordanţă cu principalele
tipuri de risc specifice zonelor geografice respective, după cum urmează:
− pentru municipiul Bucureşti: incendii şi cutremure;
− pentru localitatea Chiselet, judeţul Călăraşi: incendii şi inundaţii;
− pentru localitatea Rast, judeţul Dolj: incendii şi inundaţii.
135

îndrumarea, sprijinul şi asistenţa tehnică de specialitate pentru derularea
activităţilor specifice în cadrul proiectului;
întreprinderea de demersuri pentru implicarea în activităţi a personalului
din cadrul serviciilor publice voluntare şi a personalului de specialitate de
la nivelul localităţilor.
Se intenţionează continuarea colaborării şi extinderea proiectului la nivel
naţional.
E. Realizarea de filme video cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor
în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti şi a trei cântece pentru copii.
136
BIBLIOGRAFIE
1. * Ţara riscurilor. Să învăţăm să prevenim dezastrele, Editura MAI, Bucureşti, 2006
2. Ene, Constanţa, Să învăţăm să prevenim incendiile, Editura Service Pompieri, Bucureşti, 2007
3. Revista POMPIERII ROMÂNI, Bucureşti – colecţia
4. web: sanseinplus.ro
5. web: www.igsu.ro

INSTALAŢIILE DE SEMNALIZARE A INCENDIILOR
LA HALE DE PRODUCŢIE COMPLEXE
Maior ing. Virgil FĂLCUŢESCU
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Basarab I al judeţului Dâmboviţa
Abstract
The paper presents a series of components of fire warning installations employed in complex
production compartments.
Protecţia la incendiu este din ce în ce mai importantă. Distrugerile provocate
de incendii sunt cu multe ordine de mărime mai mari decât pierderile provocate de
efracţie, de exemplu; în plus, pericolul de pierderi de vieţi omeneşti este foarte mare.
De aceea sistemele de avertizare şi/sau stingere de incendii beneficiază de tot mai
multă atenţie.
Incendiul poate fi definit ca o ardere, constând dintr-o sumare de procese
chimice şi fizice complexe, inţiată de o cauză bine determinată, care se dezvoltă
necontrolat în timp şi spaţiu şi în urma căreia se înregistrează pierderi materiale şi se
creează pericole pentru oameni.
Rolul unui sistem automat de detectare şi de alarmare la incendiu constă în
supravegherea permanentă a spaţiului protejat, în detectarea incendiului în cel mai
scurt timp posibil şi în declanşarea sistemelor de alarmare şi/sau de protecţie, pentru
o intervenţie rapidă şi eficientă.
Indiferent dacă este vorba de o clădire, instituţie, loc de muncă sau de
distracţie sau despre oricare aspect al vieţii de zi cu zi, oriunde există bunuri care
trebuie protejate de foc. În primul rând este vorba de vieţile omeneşti şi bunurile
materiale.
Detectoarele de incendiu sesizează incendiul încă din faza incipientă. Aceste
sisteme, prin metodele lor tradiţionale şi moderne, „veghează” la siguranţa vieţilor
omeneşti şi a bunurilor materiale. Scopul lor este obţinerea siguranţei maxime în
protejarea vieţilor omeneşti şi a bunurilor.
Nu există două incendii identice. Propagarea incendiilor depinde de condiţiile
de mediu externe şi de materialele ce pot provoca sau întreţine incendiile din fiecare
situaţie. Cu cât incendiul este depistat mai devreme, cu atât mai repede poate fi
controlat, iar evacuarea în scopul protejării vieţii omeneşti poate fi efectuată.
Sesizarea cât mai timpurie şi cât mai sigură a acestor situaţii este necesară,
mai ales în acele locuri unde trebuie protejate vieţi omeneşti, obiecte de mare valoare
sau în locurile unde întâlnim condiţii dure de mediu, de exemplu frig, gaze, praf sau
umiditate excesivă.
137

Toate acestea vor stabili tipul de centrală de sesizare – semnalizare, tipul de
senzori necesari: de fum, de căldură sau gaz.
Fără nicio îndoială detectoarele de incendiu sunt o investiţie profitabilă, care
în final işi merită costurile.
Problema principală este alegerea tipului de detectori.
Dezvoltarea electronicii a condus la schimbări şi în domeniul sistemelor de
detectare incendiu: necesitatea instalării sistemelor inteligente este în continuă
creştere. Dacă acum 5 ani se instalau doar sisteme cu 80–100 de senzori, în prezent
acestea sunt folosite doar pentru 8–10 senzori. Acest lucru se datorează şi diminuării
treptate a preţurilor în cazul sistemelor inteligente, astfel încât chiar şi din punctul de
vedere al preţurilor aceste sisteme au devenit competitive în comparaţie cu cele vechi.
De altfel caracteristicile şi avantajele noilor sisteme sunt evidente: siguranţa sporită,
rată redusă de alarme false, cheltuieli de instalare şi întreţinere reduse.
În cazul suprafeţelor foarte mari (hale industriale complexe) folosirea
detectoarelor de fum clasice este aproape imposibilă. Unele standarde naţionale
limitează înălţimea la care se pot monta detectorii clasici la 10 m pentru protecţia
persoanelor şi 15 m în cazul protecţiei proprietarilor. De asemenea aria acoperită de
138

un detector clasic, conform standardelor, este un cerc cu raza de 7,5 m. Pentru o
acoperire completă a unei suprafeţe, detectorii se montează la o distanţă de cca. 7,5
m. distanţă.
Exemplu: pentru a acoperi o suprafaţă de 100 m x l5 m, este nevoie de 16
detectori clasici, cu cablare/întreţinere aferentă. Aceeaşi suprafaţă se poate acoperi cu
o singură barieră de fum.
În asemenea situaţii barierele de fum sunt soluţia optimă. În unele cazuri,
datorită înălţimii tavanului (peste 10 m sau 15 m), nici nu se pot folosi detectori
clasici. La o înălţime aşa de mare fumul se împrăştie pe o suprafaţă mare, detectorii
punctiformi nefiind capabili să simtă prezenţa fumului.
Barierele de fum se pot monta până la o înălţime de 25 m.
Principiul lor de funcţionare e relativ simplu:
Fig. 2 Fig. 3
Emiţătorul din stânga emite un semnal optic care este recepţionat de modulul
receptor din dreapta. în condiţiile în care vizibilitatea este redusă de către prezenţa
fumului, se declanşează alarma. Chiar dacă fumul se „împrăştie” pe o suprafaţă mai
mare, probabilitatea de detecţie nu scade semnificativ, deoarece detecţia nu e
punctiformă.
Aria acoperită are lăţimea de 15 m şi lungimea în funcţie de model, poate fi
de 50 sau 100 m.
Sunt două modele constructive de bariere:
1. Cu emiţător şi receptor 2. Cu reflector
139

140
Amândouă modele au avantaje şi dezavantaje.
Model reflectiv
Avantaj: cablarea se face la un singur capăt, la celalalt capăt fiind un reflector.
Dezavantaj: eroarea la aliniere este dublă, sensibilitate la mişcare/vibraţii
dublă faţă de modelul cu receptor.

Model emiţător/receptor
Avantaj: aliniere mai simplă, imunitate mai mare la vibraţii/mişcare.
Dezavantaj: cablarea se face la ambele capete.
În timpul funcţionării, barierele optice de fum pot reprezenta surse de
perturbaţii electromagnetice care conduc la funcţionarea defectuoasă a unor
echipamente electronice cum ar fi receptoarele radio şi de televiziune din apropiere.
De aceea, instalarea barierelor trebuie făcută conform recomandărilor fabricantului.
Rezistenţă la praf, impurităţi: barierele de fum sunt extrem de utile şi în
mediu industrial, fiind mult mai rezistente la impurităţi. În detectorii de fum optici
pătrunde şi se acumulează praful, fiind imposibil de curăţat. Întreţinerea barierelor de
fum este însă mult mai simplă: se şterge fereastra de praf, şi detectorul este ca nou.
În concluzie, barierele de fum pot face o treabă foarte bună acolo unde
detectorii clasici nu fac faţă. Pentru a evalua oportunitatea folosirii lor, trebuie luate
în calcul şi costurile de montaj şi întreţinere, mai mici decât în cazul detectorilor
clasici.
141

MODELAREA ŞI SIMULAREA INCENDIILOR DE PĂDURE
Locotenent-colonel drd. ing. Constanţa ENE
Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Abstract
Intervention forces acting to extinguish forest fires need to know the days before fire risk and if
possible, the evolution of flame front position in time to make decisions on the means necessary
in their field. The rapid development of forest fires and the consequences they entail for the
population, the intervention forces, environment and economy were sufficient grounds for
defense specialists against forest fires to develop simulation models of forest fire spread. At
present, worldwide are recognized and validated several simulation models of the forest fires
development.
1. GENERALITĂŢI
În fiecare an, la nivel mondial se produc incendii de pădure, afectând sute de
mii de hectare. Utilizarea tuturor acţiunilor de prevenire, previziune, de stingere şi
chiar de reabilitare necesită înţelegerea mecanismului incendiilor şi cunoaşterea
mărimii factorilor care participă la acesta. Iată câteva exemple:
– o linie electrică mişcată de vânt poate atinge ramurile unui arbore, crea un
arc electric şi declanşa un incendiu. Pentru prevenirea incendiilor determinate de un
eventual arc electric, se impune degajarea vegetaţiei din jurul liniei electrice pentru
eliminarea riscurilor de contact;
– cantitatea şi dispunerea combustibilului vegetal au influenţă asupra modului
de propagare a incendiului. Asigurarea discontinuităţii între vegetaţia joasă şi înaltă
permite focului să rămână la suprafaţa pământului şi să nu se propage la coronament.
Acţiunile de previziune (curăţare de vegetaţie) vizează limitarea intensităţii şi
propagării incendiului în zonele definite pentru a permite intervenţia echipelor de
stingere în cele mai bune condiţii de eficacitate şi securitate;
– vântul intervine în propagarea unui incendiu în două moduri. El măreşte
cantitatea de oxigen (comburant) şi creşte transferul de căldură în faţa frontului
flăcărilor prin convecţie. Intervenţia asupra frontului unui incendiu în condiţii de vânt
puternic este imposibilă, echipele de intervenţie putând acţiona doar pe flancuri.
Incendiul de pădure rezultă dintr-o reacţie chimică de combustie, care
presupune trei etape: evaporarea apei conţinute în combustibil, emisia de gaz
inflamabil prin piroliză şi aprinderea. Declanşarea combustiei este asigurată de o
sursă de energie externă.
O parte din energia eliberată prin combustie este apoi reabsorbită de
combustibil pentru întreţinerea arderii. În cazul unui incendiu de pădure, energia
eliberată este reabsorbită de vegetaţia aflată înaintea frontului incendiului, care
antrenează propagarea focului.

Fig. 1 – Combustia masei vegetale
Căldura generată de un incendiu poate fi transportată prin trei procese:
conducţia permite propagarea din aproape în aproape a energiei
cinetice (produsă prin mişcare);
radiaţia termică corespunde modului de propagare a energiei sub
forma undelor infraroşii. Este modul principal de propagare a
incendiilor;
convecţia, legată de mişcările de aer cald, creşte o dată cu puterea
vântului şi dimensiunea pantei. Acest proces poate contribui la
transportul de particule incandescente în faţa frontului incendiului şi
la declanşarea focarelor secundare (aşa numitele salturi de incendiu).
Cu excepţia incendiilor la sol, un incendiu de vegetaţie se propagă, în principal,
prin convecţie şi radiaţie. Salturile de foc pot accelera propagarea acestuia. Se disting
diferite tipuri de incendii, în funcţie de straturile de vegetaţie în care se propagă:
– incendiile de sol consumă materia organică a litierei şi humusului situat sub
aceasta şi nu produc flacără aparentă. Ele pot pătrunde în depozitele organice foarte
profunde şi ajung la câţiva zeci de centimetri sub suprafaţa pământului.
Fig. 2 – Incendiu de sol
– incendiile de suprafaţă ard staturile joase (litieră, covor vegetal, arbuşti). Ele
se propagă rapid şi degajă căldură ridicată.
Fig. 3 – Incendiu de suprafaţă
143

– incendiile de coronament se propagă rapid. Acestea sunt de două tipuri:
independente (se propagă la coronament fără a depinde de incendiul de suprafaţă) ori
dependente (nu se menţin la coronament decât ca urmare a căldurii degajate de
incendiul de suprafaţă. În România sunt foarte rare incendiile de coronament.
144
Fig. 4 – Incendiu de coronament
Din momentul în care un incendiu ia amploare, un risc potenţial îl reprezintă
saltul de incendiu. Particule inflamabile sunt aruncate în faţa frontului de flăcări pe
distanţe mari. Ele pot atunci declanşa un nou incendiu la câteva sute de metri
distanţă. Bucăţi de scoarţă, frunze, crengi sau conuri de pin sunt purtate de coloane de
convecţie tot atât de uşor şi departe, pe cât este incendiul de puternic. Ramuri mari
pot fi transportate de incendiu la distanţe de câţiva kilometri sub efectul unor
veritabile tornade de convecţie.
În Europa, incendiile de pădure sunt mai puţin puternice şi acest fenomen era
puţin cunoscut până ce programul european Saltus coordonat de Cemagref (Franţa) a
demonstrat acest fenomen, care trebuie luat în considerare la prevenirea incendiilor şi
stingerea incendiilor de pădure.
Salturile ating câţiva zeci de metri şi pot depăşi 100 m până la peste 2 km în
faţa frontului flăcărilor. Pompierii pot atunci fi prinşi de incendiu şi să-şi rişte viaţa.
În general, incendiile sunt localizate uşor dacă condiţiile meteorologice sunt
favorabile. Totuşi, este suficient ca vântul să sufle, ca terenul să fie foarte abrupt şi ca
incendiul să se fi întins pentru ca situaţia să se modifice. În aceste cazuri dificile,
salturile de incendiu înaintea frontului de flăcări sunt frecvente, pot pune în pericol
viaţa pompierilor şi pot favoriza propagarea incendiului prin producerea de focare
secundare.
Fig. 5 – Salt de incendiu (Berzasca, 24 iulie 2007)

O treime din salturile de incendiu sunt mai mari de 100 m. Cele mai lungi
observate până în prezent au ajuns la 2.400 m. Ele se pot produce la orice oră din zi şi
din noapte, fiind un pic mai numeroase pe timp de zi. Salturile cele mai lungi, de
peste 1 km, s-au produs mai degrabă după-amiaza.
Fenomenul salturilor de incendiu trebuie integrat în cotidianul prevenirii şi
stingerii incendiilor de pădure. În SUA şi Australia incendiile de pădure degajă o
putere de 100.000 kW/m linear de pădure. În Europa, aceasta este de 10 ori mai mică,
căci biomasa pădurilor este mai redusă.
2. FORME CARACTERISTICE DE PROPAGARE ALE INCENDIILOR
DE PĂDURE
Propagarea incendiilor de pădure depinde de condiţiile meteo, topografie şi
distribuţia combustibilului.
Fig. 6 – Dezvoltarea incendiului în condiţii de lipsă de vânt şi pe teren orizontal şi
distribuţie uniformă a combustibilului
Fig. 7 – Dezvoltarea incendiului în condiţii de vânt variabil sau topografie neregulată şi
distribuţie eterogenă a combustibilului
145

Fig. 8 – Dezvoltarea incendiului în condiţii de vânt sau pantă moderată şi distribuţie
uniformă a combustibilului
146
Fig. 9 – Dezvoltarea incendiului în condiţii de vânt puternic, uşor variabil
Fig. 10 – Dezvoltarea incendiului în condiţiile existenţei mai multor versanţi şi direcţiei
variabile a vântului
Fig. 11 – Dezvoltarea incendiului în condiţii de vânt puternic cu apariţia de focare
secundare

3. MODELE DE SIMULARE A PROPAGĂRII INCENDIILOR
Pentru a lupta împotriva acestui fenomen devastator, s-au iniţiat numeroase
cercetări la nivel internaţional. Activităţile desfăşurate în domeniul prevenirii şi
stingerii incendiilor şi desfăşurate după încetarea acestora au permis înţelegerea şi
descrierea mai corectă a incendiilor de pădure. În acest sens, au fost dezvoltate sau
sunt în curs de dezvoltare numeroase modele de propagare a incendiilor. Fiecare
dintre ele au avantaje şi dezavantaje în aplicare.
3.1. FIRE TACTIC
3.1.1. Prezentarea modelului
Modelul permite previzionarea riscurilor de producere şi propagare a
incendiilor de pădure, evoluţia în timp a poziţiei frontului flăcării, cantitatea de
mijloace de stingere necesară a fi utilizată în teren. Avantajul acestui model
semiempiric este de a avea un timp de execuţie foarte rapid, permiţând astfel forţelor
de intervenţie să aibă un răspuns imediat. Ansamblul parametrilor a fost evaluat ca
urmare a releveurilor luate incendiilor reale şi experimentelor.
3.1.2. Modelul incendiului
3.1.2.1. Conturul incendiului
Conturul incendiului este considerat ca un cordon de flăcări a cărui grosime
este egală cu propagarea incendiului în 30 sec., durată apropiată celei de ardere a
elementelor fine care ard în incendiu. Forma acestui contur este o elipsă pe un sol
orinzontal cu o vegetaţie izotropă. Luarea în considerare a reliefului prin programare
este integrată în programul informatic cu un pas de 50 m. Excentricitatea elipsei în
funcţie de vânt şi formula de calcul este integrată, de asemenea, în programul
informatic.
Pentru incendii reale există adesea obstacole la extensia laterală a incendiilor,
iar urmele obţinute sunt mai largi decât contururile observate. Stingerea incendiilor
este una din principalele cauze ale acestei „gâtuiri” a incendiilor observate. Aceste
efecte pot fi obţinute poziţionând corect „barierele”.
3.1.2.2. Energia pusă în joc pentru asigurarea propagării incendiului
Schema de mai jos arată cum se repartizează energia produsă de focar şi cea
utilizată pentru propagarea sa (secţiune verticală prin axa mare a elipsei).
Intensitatea incendiului depinde de microstructura combustibilului. Cu cât un
combustibil este mai fin divizat, cu atât mai bun este contactul cu comburantul, iar
combustia este facilitată. Astfel:
– acele căzute recent la sol formează un covor aerat, facilitând contactul între
aer şi materialul vegetal;
– în schimb, un covor din ace format de mai multă vreme, tasat sub efectul
îmbătrânirii şi intemperiilor, formează un strat mai compact, care face arderea mai
dificilă.
147

Un front de incendiu nu constituie o sursă punctuală, ci un perete radiant.
Pentru o distanţă până la frontul de incendiu mai mică de 10–20 de ori înălţimea
flăcării, radiaţia primită de un obiect este invers proporţională distanţei respective. În
vecinătatea imediată a frontului de incendiu, radiaţia este foarte intensă. La o distanţă
de 5–10 ori înălţimea flăcării, radiaţia este mai puţin intensă. Radiaţia la scurtă
distanţă este la originea creşterii temperaturii şi uscării combustibilului înaintea
frontului flăcării, asigurând astfel propagarea incendiului.
Radiaţia termică poate atinge mai mulţi waţi/cm 2 . Pentru un front al flăcării
mai mare de 5 m şi o lungime de 50 m, în mijlocul frontului, măsurat pe
perpendiculară, se pot înregistra următoarele valori:
− 6,2 W/cm 2 la 0 m;
− 5,2 W/cm 2 la 1 m;
− 1,4 W/cm 2 la 10 m;
− 0,7 W/cm 2 la 20 m;
− 0,4 W/cm 2 la 30 m;
− 0,2 W/cm 2 la 50 m.
Ca titlu de de comparaţie, nivelul de durere pe piele este de 0,2 W/cm 2 , iar
nivelul care conduce la deces într-un minut, două este de 0,7W/cm 2 .
148
Fig. 12 – Propagarea frontului de incendiu
3.1.2.3. – Riscul de propagare a incendiilor
Se bazează pe noţiunile de „incendiu posibil” sau „incendiu imposibil”.
Cunoscând conţinutul de apă al vegetaţiei, litierei la sol, ca urmare a previziunilor şi
observaţiilor meteorologice, se poate cunoaşte viteza vântului minim (numită vânt
prag) în care flacăra este suficient de înclinată pentru propagarea incendiului.
Această analiză este bazată pe transferul de energie între flăcări şi
vegetaţie. Cu cât flacăra este mai înclinată, cu atât radiaţia dirijată spre sol este
mai importantă şi cantitatea de apă ce se poate evapora, mai mare. În consecinţă,
pentru un conţinut de apă dat, este necesar un unghi minim de înclinare al flăcării
pentru ca să aibă loc uscarea. Acestui unghi îi corespunde o viteză a vântului
minim care permite uscarea la o viteză de propagare dată. În pădurea
mediteraneană nu se produce un incendiu la un conţinut de apă în litiera la sol mai
mare de 10% (masa de apă/masa de materie uscată), în timp ce în Canada această
valoare este de 30%, dar pentru litieră mult mai compactă şi deci un mecanism de
propagare al incendiului diferit.

Este posibilă îmbunătăţirea noţiunii de prag asigurându-ne că pentru un
conţinut de apă dat al litierei la sol, radiaţia flăcării utile a incendiului pe care o
calculăm este suficientă pentru evaporarea apei în litiera vegetală.
Fig. 13 – Conţinutul de apă al litierei la sol în funcţie de punctul de rouă şi temperatura la sol
3.1.2.4. Evoluţia în timp a frontului flăcării
Construit pe un contur eliptic, acest model semiempiric a fost dezvoltat în teza
domnului J.C. Drouet şi publicat în Revista Tehnica Incendiului. Modelul poate fi
justificat matematic căci conturul obţinut, decalând foarte puţin un cerc, este o elipsă.
Aceasta corespunde realităţii care se întâmplă atunci când un incendiu circular pe un
teren orizontal este supus unui vânt foarte slab. Viteza frontului flăcării este calculată
utilizând parametrii meteorologici furnizaţi zilnic de Meteo France. Ea este dată de
următoarea formulă:
Vp = VSA x (1 + 2 x (0,843 x tg (V/30 – 1,25)))
VSA = 180 x exp (T x (1+(XSE/1,4)) x 0.035)) x tg((100-Res)/150)
unde:
V – viteza vântului
T – temperatura
XSE – însorirea
Res – cantitatea de apă rămasă în sol
149

Ea corespunde propagării unui incendiu într-un mediu izotrop (vegetaţie
omogenă). Aceasta este corectată în funcţie de relief prin indici de corecţie.
Contururile incendiului pot fi cartografiate.
În prezent acest model este integrat în Sistemul de informare geografică (SIG)
al CODIS 13 (Centrul operaţional departamental de incendiu şi salvare), disponibil în
versiunea program informatic mobil.
Datele furnizate de Meto France pentru obţinerea conturului de incendiu sunt
următoarele:
– Date „fixe” pentru perioada cuprinsă între două măsurători meteo (3 ore):
viteza vântului;
direcţia vântului;
temperatura la umbră;
rezerva de apă în sol (stabilită pentru ziua respectivă);
date topografice.
– Date pentru fiecare intervenţie:
coordonatele punctului de iniţiere a incendiului ori conturul
incendiului la un moment dat;
condiţii meteo locale;
harta vegetaţiei: imagini aeriene integrate în program pot servi ca
suport pentru crearea contururilor de vegetaţie ce corespund
diferitelor tipuri de vegetaţie;
simularea stingerii: atunci când se ştie că un anumit flanc al
incendiului a fost stins, este posibilă trasarea unei bariere care
împiedică propagarea incendiului în zona în respectivă.
3.1.3. Validarea modelului de propagare
O dată cu dezvoltarea informaticii, modelarea a cunoscut un nou avânt.
Calculatoarele portabile sunt din ce în ce mai puternice (mare capacitate de stocare) şi
permit astfel utilizarea simulatoarelor pentru prevenirea, previziunea şi stingerea
incendiilor. Pentru validare, este necesar a avea date de ordin general sau ştiinţific
(meteorologie, biologic şi poziţionarea precisă a frontului flăcării la ore date) despre
incendiu. O unitate care adună datele este un atu preţios pentru validarea modelului.
În acest scop a fost creată celula ştiinţifică de observare a incendiilor de pădure şi
activată în Franţa deseori după 2002.
150
3.2. BEHAVE PLUS
Sistemul de modelare a incendiilor Behave Plus este un program
informatic conceput pe baza unei colecţii de modele care descriu comportamentul
incendiului, efectele acestuia, inclusiv asupra mediului. El este un sistem flexibil
care produce tabele, grafice, diagrame şi care poate fi utilizat pentru o
multitudine de aplicaţii de management al focului. Behave Plus este succesorul
sistemului de predicţie a comportamentului incendiului şi de modelare a
combustibilului vegetal Behave.

Fig. 14 – Programul informatic Behave Plus
Fig. 15 – Rata de propagare, lungimea flăcării, zona de ardere, perimetrul de ardere pentru
4 categorii de combustibili vegetali
Fig. 16 – Rata de propagare a incendiului pentru 4 categorii de combustibili vegetali în
funcţie de nivelul de umiditate al vegetaţiei vii
151

152
Fig. 17. – Diagrama conturului de foc
3.3. FARSITE
Farsite este un simulator de comportare a incendiilor de pădure utilizat în
sistem de operare Windows (Windows 98, me, NT, 2000 şi XP). Utilizatorii trebuie
să deţină un sistem informaţional geografic GIS deoarece Farsite necesită informaţii
spaţiale ale regiunii. El include modelele existente pentru incendii de suprafaţă,
coronament, combustia post-frontală etc. într-un model în 2D sau 3D. Ca urmare a
complexităţii sale, Farsite este destinat utilizării la instruiri şi de către profesioniştii în
domeniul incendiilor de pădure, care sunt familiarizaţi cu datele despre combustibili,
vreme, situaţia pădurilor etc.
Modelul de simulare este utilizat în special de Serviciul Forestier USDA şi
Parcurile Naţionale USDI, agenţii federale şi statale privind managementul incendiile
de pădure din SUA.
Fig. 18 – Animaţie în Farsite v4.0x, simulare în 3D

3.4. FLAM MAP
Fig. 19 – Model post-frontal de ardere Farsite v4.00
Flam Map este un program de cartografiere şi analiză care calculează
caracteristicile potenţiale de comportament al incendiilor de pădure (rata de
propagare, lungimea flăcării, intensitatea incendiului etc.) dintr-o regiune în condiţii
constante de vreme şi umiditate a combustibililor.
Cu ajutorul modelului de simulare se pot crea hărţi privind caracteristicile
potenţiale de comportament al incendiilor de pădure (rata de propagare, lungimea
flăcării, incendiul de coronament etc.) şi condiţiilor de mediu (umiditatea litierei,
viteza vântului, radiaţia solară) din regiunea analizată. Aceste hărţi pot fi vizualizate
în Flam Map sau exportate pentru a fi utilizate într-un GIS.
Flam Map nu este un înlocuitor pentru Farsite sau o completare a unui model
de simulare a propagării incendiilor. Nu există nicio componentă temporală în Flam
Map. Acesta utilizează informaţii spaţiale privind topografia şi combustibilii pentru a
calcula caracteristicile de comportament la incendiu de pădure la un moment dat.
Modelul de simulare utilizează aceleaşi date spaţiale şi tabelare ca Farsite:
un fişier de regiune (.LCP);
un fişier de umiditate iniţială a combustibilului (.FMS);
un model opţional de combustibili (.FMD);
un model opţional pentru vreme (.WTR);
un model opţional pentru vânt (.WND).
De asemenea, include următoarele modele de comportament ale incendiilor de
pădure:
modelul pentru incendiu de pădure de suprafaţă Rothermel;
modelul pentru iniţierea unui incendiu de pădure de coronament Van
Wagner;
153

modelul pentru propagarea unui incendiu de coronament Rothermel;
modelul pentru umiditatea litierei Nelson.
Flam Map lucrează cu sisteme de operare compatibile cu Windows (Windows
95, 98, me, NT, 2000 şi XP) şi este necesar sprijinul unui sistem de informaţii
geografice GIS deoarece necesită şi informaţii spaţiale privind regiunea pentru a rula.
Flam Map lucrează în structură de arbore pentru meniurile utilizate, structurat în
partea stângă a ecranului.
154
Fg. 20 – Generalităţi privind zona analizată
De asemenea, se pot studia în acelaşi timp mai multe hărţi privind diverse
caracteristici ale regiunii:
Fig. 21 – Hărţi ale regiunii analizate

BIBLIOGRAFIE
1. ANDERSON, H. E. 1982. Gen. Tech. Rep. INT-122. Ogden, UT: U.S. Department of
Agriculture, Forest Service, Intermountain Forest and Range Experiment Station, Aids
to determining fuel models for estimating fire behaviour.
2. ANDREWS P.L., USDA, Forest Service 1986, Gen. Techn. Rep. INT- 195,
Intermountain Forest and Range Experiment Station, Ogden, Ut, BEHAVE Fire
behaviour prediction and fuel modelling system. Burn subsystem.
3. BURGAN, R., R. ROTHERMEL, 1984, USDA, Utah, BEHAVE: Fire behaviour
prediction and fuel modeling system - FUEL subsystem.
4. COLIN P-Y., LAMPIN C., INFO DFCI nr.47-oct.2001, Les sautes de feu en Europe.
Résultats du programme européen Saltus
5. DOANDEŞ V., Editura Politehnică Timişoara, 2007, Topografie aplicată
6. ***http://www.fire.org
155

156
ROLUL ŞI IMPORTANŢA COMANDANTULUI
DIN PERSPECTIVA COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ
Colonel drd. Adrian FULEA
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
Abstract
The paper points out the main aspects of the role and importance of commander for the view points
of communication in crisis situations.
În orice tip de organizaţie umană există două niveluri: conducerea şi execuţia.
Randamentul, performanţele, succesul activităţii desfăşurate depind în mare măsură şi
de raportul dintre conducere şi execuţie, de relaţiile ce se stabilesc între aceste două
niveluri. Într-o instituţie sau organizaţie, cel învestit cu atributul conducerii are în
subordine oameni pe care trebuie să-i coordoneze, cărora le dă sarcini, la îndeplinirea
cărora veghează, pe care trebuie să-i controleze şi de care trebuie să răspundă. Fiecare
om îşi va exercita însă aceste atribuţii în funcţie de modul propriu de a gândi, a simţi
şi a acţiona, adică va avea propriul „stil de conducere”. Stilul de conducere
însumează toate particularităţile cadrelor de conducere, atitudinile, metodele de lucru
adoptate şi trăsăturile specifice relaţiilor cu subalternii şi cu mediul extern.
În aprecierea unui stil de conducere, un rol important îi revine sistemului de
relaţii interumane. Prin urmare, în sens larg, stilul de conducere poate fi definit ca
felul de a lucra cu oamenii. Un stil de conducere eficient are în vedere apropierea
realităţii de modelul funcţional ideal. Stilul de conducere reiese întotdeauna din
modul în care este perceput conducătorul, liderul sau şeful respectiv de către cei cu
care se află în relaţii funcţionale: subalterni, colaboratori şi superiori 3 . Toţi aceşti
oameni, mai cu seamă subordonaţii, percep stilul de conducere ca fiind acela care le
caracterizează activitatea şefilor pe termen lung, indiferent de abaterile întâmplătoare
de la conduita obişnuită. Organizaţia militară este puternic ierarhizată, iar
regulamentele şi normele în vigoare prescriu exact atribuţiile fiecărei trepte ierarhice,
precum şi relaţiile de subordonare, de autoritate, cooperare şi control. Între titularii de
posturi, indiferent de subdiviziunea căreia îi aparţin, se stabilesc relaţii organizatorice
formale. Raporturile dintre şef şi subordonat se stabilesc atât în plan formal (conform
cadrului normativ în vigoare), cât şi informal, spontan, în funcţie de afinităţi şi
caracteristici psihologice individuale. Când vorbim de stiluri de conducere prezente
în mediul militar, ne referim în primul rând la autoritate, la modul şi la măsura în care
se manifestă aceasta (exces de autoritate, echilibru sau insuficienţă), întrucât nu se
poate vorbi despre activitate în mediul militar în absenţa autorităţii.
Fiecare lider militar îşi manifestă autoritatea cu care a fost învestit fie prin
conduite restrictive dominante, iar subordonaţii percep constrângerea şi resimt
3
Maior Cristina Iacobuţ, Rolul liderului organizţiei şi al purtătorului de cuvânt în gestionarea comunicării de criză,
Gândirea militară românească, nr. 5, decembrie 2008, p. 35.

frustrări, fie prin competenţă profesională şi abilităţi sociale, iar oamenii simt respect
şi satisfacţii în muncă 4 .
Se constată uneori că stilul de conducere al celui aflat în vârful ierarhiei
(comandantul) se propagă la toate nivelurile ierarhice din subordine. Însă, chiar şi în
aceste condiţii, fiecare conducător are un mod propriu de a-şi exercita atribuţiile de
conducere şi a ţine cont şi de particularităţile grupului condus (mărime, pregătire
profesională, nivel de disciplină). Totodată, el influenţează grupul condus sub
aspectul coeziunii acestuia, al climatului psihosocial existent în interiorul grupului, al
atitudinilor, motivaţiei şi satisfacţiei în muncă ale fiecărui membru.
La nivelul subunităţilor militare se constată uneori că, în situaţii
asemănătoare, grupuri similare atât prin componenţă, cât şi prin sarcinile de executat
obţin performanţe diferite, iar atmosfera din interiorul acestor grupuri este diferită.
Aceste diferenţe se datorează atât capacităţii de organizare şi de acţiune a fiecărui
grup sau a fiecărei subunităţi, profesionalismului membrilor acestora, cât şi stilului de
conducere al fiecărui lider militar 5 . Ca urmare a caracteristicilor sale restrictive,
mediul militar nu permite formarea şi dezvoltarea comportamentelor nonconformiste
şi avangardiste, ci, dimpotrivă, cultivă spiritul de ordine, disciplină şi
responsabilitate. Pe lângă caracteristicile mediului şi ale liderului, relaţiile dintre şef
şi subordonat au un rol hotărâtor în modelarea trăsăturilor de caracter ale fiecărei
persoane. Stilul de conducere este vizibil şi se reflectă mai ales la nivelul opiniilor şi
atitudinilor, iar, în funcţie de acestea, se conturează şi motivaţia pentru activitate,
perseverenţă, încredere şi satisfacţie în muncă.
În formarea, dezvoltarea şi modificarea atitudinilor subordonaţilor, este foarte
importantă atitudinea liderului militar, dar nu este suficient. Nu este singurul factor
determinant în acest sens, deoarece, în mediul militar, există oameni cu niveluri
educaţionale diferite, proveniţi din medii diferite, cu structuri de personalitate
diferite. În aceste condiţii, anumite moduri de acţiune sunt stabilite prin regulamente
şi norme specifice, însă formarea unor atitudini pozitive favorabile activităţii depinde
în mare măsură de capacitatea empatică, de tactul pedagogic şi de abilităţile
manageriale ale comandanţilor şi şefilor de la toate nivelurile ierarhice 6 . Din punct de
vedere formal, orice comandant este lider. De aceea, este esenţial să posede o
cunoaştere generală a organizaţiei pe care o conduce şi să fie conştient de
obiectivele ei pe termen lung şi scurt. Un lider trebuie să aibă capacitatea de a lucra
în echipă. El nu poate reuşi totul de unul singur şi este eficace atunci când lucrează şi
este în contact permanent cu factorii de răspundere din organizaţia pe care o conduce.
De asemenea, liderul organizaţiei trebuie să aibă capacitatea de a-şi asuma riscuri şi
să fie în măsură să recunoască ideile bune, să le sprijine activ şi să încurajeze
acţiunea concretă.
Comandanţii conduc şi răspund în mod nemijlocit de planificarea,
organizarea, desfăşurarea, conţinutul şi logistica activităţii de relaţii publice la
eşaloanele pe care le comandă şi în unităţile subordonate. În acest domeniu, ei sunt
consiliaţi de personalul de relaţii publice. Principalele atribuţii ale comandanţilor în
4
Maior Cristina Iacobuţ, op.cit., p. 40.
5
Ibidem, p. 50.
6
Ibidem, p. 45.
157

desfăşurarea activităţii de relaţii publice sunt: să asigure liberul acces la informaţiile
de interes public la nivelul eşalonului pe care îl comandă; să selecţioneze pentru a
îndeplini funcţii de relaţii publice persoane care cunosc foarte bine misiunile,
activitatea şi specificul eşalonului respectiv, au temeinice cunoştinţe militare şi de
cultură generală, probitate morală, experienţă, aptitudini şi manifestă interes pentru
activitatea de relaţii publice; să asigure participarea personalului de relaţii publice la
activităţi de conducere, cum ar fi adunările, şedinţele de lucru cu locţiitorii etc.; să
asigure informarea corectă şi oportună a personalului de relaţii publice din subordine
despre toate aspectele de interes public ale activităţii eşalonului respectiv, a celor
superioare şi subordonate şi să îl sprijine în activitatea de informare a cetăţenilor şi a
personalului unităţii; să gestioneze, împreună cu personalul de relaţii publice,
situaţiile de criză care ar putea avea un impact deosebit asupra opiniei publice sau a
instituţiei şi să respecte prevederile dispoziţiei în vigoare privind informarea publică
în situaţia producerii de accidente/incidente grave; să sprijine activitatea mijloacelor
militare de informare în masă şi documentarea jurnaliştilor militari şi civili, cu
respectarea reglementărilor în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate.
În situaţii de criză, planul de comunicare trebuie aprobat de comandant
împreună cu conducerea acesteia. Odată cu intrarea crizei în faza acută, un elementcheie
pentru rezolvarea ei îl constituie formarea centrului de informare publică, în
cadrul căruia există echipe de lucru. Comunicarea în situaţii de criză se desfăşoară pe
mai multe direcţii, rolul cel mai important avându-l specialistul în relaţii publice, sub
directa îndrumare a comandantului organizaţiei.
Pentru ca imaginea instituţiei să fie afectată cât mai puţin, trebuie să existe un
plan de gestionare a crizei realizat înainte de momentul declanşării ei.
Planul trebuie să prevadă strategiile de adoptat, membrii celulei de criză,
purtătorul de cuvânt în perioada crizei, categoriile de public afectate, mesajele de
emis şi prin ce canale. Planul trebuie să fie aplicat cu stricteţe, după ce este aprobat
de comandant.
158

PARTICULARITĂŢI ALE COMBUSTIILOR RAPIDE
ÎN APARATE
Conf. univ. dr. ing. Mihai DIANU
Facultatea de Pompieri a Academiei „Al.I. Cuza“ – Bucureşti
În cazul unor recipiente sau conducte care conţin sau prin care tranzitează
amestecuri explozive este de o importanţă capitală să se aprecieze natura combustiei
rapide (deflagraţie sau detonaţie) care ar putea avea loc aici.
Această informaţie este esenţială în vederea estimării efectelor distructive şi a
eficacităţii unor eventuale sisteme de decomprimare sau de inhibare a fenomenului
exploziv. De exemplu, acelaşi tip de rezervor poate suporta numai o aruncare a
capacului – în cazul unei deflagraţii sau poate fi distrus în întregime – în cazul în care
conţinutul arde printr-o combustie de tip detonant.
Detonaţia prezintă particularităţi care o diferenţiază de deflagraţie:
− presiunea de explozie prezintă un vârf de circa 20–700 de ori mai mare
decât presiunea iniţială (faţă de 3-10 ori în cazul deflagraţiei);
− distribuţia de presiune este neuniformă în interiorul recipientului;
− unda de detonaţie se reflectă multiplu de pereţii vasului, fapt ce măreşte
solicitarea la rupere a materialului acestora şi explică valorile foarte mari
atinse la vârful de presiune;
− brizanţa detonaţiei este net superioară celei produse prin deflagraţie.
Aceste particularităţi ale detonaţiei conduc la concluzia că dotarea
recipientelor cu supape de siguranţă sau cu dispozitive de dispersare a presiunii
ori de inhibare a fenomenului exploziv este inutilă şi reprezintă o falsă asigurare
a unui aparat tehnologic.
În situaţii în care nu este posibilă detonaţia, timpul de atingere al presiunii
maxime de explozie depinde de parametrii geometrici ai recipientului închis şi de
parametrii de stare ai substanţei care arde exploziv, astfel:
– volumul vasului [Presiunea maximă este atinsă cu atât mai repede, cu cât
volumul este mai mic]. Cele 3 curbe de mai jos reprezintă creşterea de presiune (la
explozie) până la valoarea maximă pentru 3 vase tehnologice având volumele
V1

– presiunea iniţială [Presiunea maximă este atinsă cu atât mai repede, cu cât
presiunea iniţială din recipient este mai mare]. Cele 3 curbe de mai jos reprezintă
creşterea de presiune raportată la timp, în caz de explozie ,în interiorul a 3 aparate
având acelaşi volum însă presiuni iniţiale diferite Pi1 > Pi2 > Pi3. Aceasta implică
t1Ti3. Acest fapt implică imediat t1

În general, se apreciază destul de greu când un fenomen exploziv poate evolua
către detonaţie. Este cunoscut faptul că, practic aproape toate amestecurile
inflamabile de hidrocarburi gazoase în aer pot detona, mai ales în condiţii de
turbulenţă intensă.
Un rol important în posibilitatea de trecere de la deflagraţie la detonaţie îl au
dimensiunile geometrice ale recipientului sau ale conductei care conţine substanţa
inflamabilă.
Astfel raportul lungime/diametru (L/D) poate condiţiona, în anumite cazuri,
trecerea către combustia de tip detonant.
Literatura de specialitate oferă valori minime aproximative pentru raportul de
mai sus, care dacă nu sunt depăşite, oferă posibilitatea de a se interveni asupra
fenomenului exploziv în vederea inhibării acestuia. Valorile L/D indicate mai jos sunt
obţinute în condiţii de non-turbulenţă şi la presiunea atmosferică.
Amestec exploziv Raport L/D pt. producerea detonaţiei
Hidrocarburi saturate-aer 75
Hidrogen-aer 50
Hidrocarburi-oxigen

162
MODELAREA DESCOMPUNERII TERMICE
ŞI A APRINDERII MATERIALELOR SOLIDE
INTRODUCERE
Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri
Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii
În ultimii ani au apărut mai multe modele ale procesului de ardere. Aceste
modele, se pot clasifica plecând de la tehnica adoptată pentru a descrie transformarea
combustibilului utilizat în produse volatile şi alte produse ale arderii, astfel:
1. Modele termice simple:
− modele algebrice şi analitice;
− modele integrale.
2. Modele avansate incluzând:
− modele analitice;
− modele numerice.
În cazul modelelor termice, premiza de bază este aceea că arderea va avea loc
atunci când temperatura va atinge o valoare egală cu aşa-numita „temperatură de
ardere”. Cu această premiză, problema este mult simplificată, urmând ca numai
bilanţul energetic global să fie verificat.
Modelele termice algebrice şi analitice ignoră în cea mai mare parte,
procesele fizice şi chimice care au loc, tocmai pentru a reduce în final, complexitatea
soluţiei obţinute. De exemplu, densitatea fluxului termic este exprimată ca o funcţie a
poziţiei frontului de ardere. Aplicabilitatea acestui tip de model este totuşi limitată
datorită incapacităţii de a oferi ca ieşire detalii avansate asupra produşilor de reacţie
obţinuţi.
Modelele termice integrale utilizează tehnica soluţiilor numerice pentru
rezolvarea distribuţiei de temperatură şi densitate a fluxului termic. Acestea pot lua în
considerare numeroase fenomene fizice care au loc. Cu toate acestea, la fel ca şi
modelele termice, modelul integral neglijează cinetica reacţiilor chimice şi este bazat
din nou numai pe criteriul temperaturii critice. Prin reducerea sistemului de ecuaţii
diferenţiale ce descriu conservarea energiei într-un sistem de ecuaţii diferenţiale
ordinare, modelele termice integrale sunt relativ simple şi nu necesită un efort de
calcul numeric deosebit. Totuşi, acurateţea rezultatelor obţinute nu este la fel de
ridicată ca în cazul rezolvării directe a sistemului de ecuaţii diferenţiale original, care
descrie fenomenul în cauză. Moghtaderi & co. [1], Spearpoint şi Quintiere [2], [3]
dau câteva exemple de modele termice integrale.
Criteriul temperaturii critice de ardere utilizat în modelele termice este
echivalent cu ipoteza că procesele chimice sunt mult mai rapide decât procesele de

difuzie. Deoarece temperatura de aprindere este considerată a fi egală cu temperatura
de ardere, timpul de apariţie a fazei gazoase este ignorat. Pentru materialele solide
uzuale, procesul global de ardere este controlat de cinetica chimică la temperaturi
scăzute şi de difuzie la temperaturi ridicate. Incendiile de clădiri au loc de regulă întro
plajă variată de temperaturi (400–1.000º C), astfel încât atât cinetica reacţiilor
chimice, cât şi difuzia ar trebui luate în considerare. Acest lucru a condus la
impunerea modelelor avansate.
În cazul modelelor avansate, procesele chimice sunt descrise, de regulă, pe
schema reacţiilor cinetice de ordinul întâi. Pornind de la aceste scheme, modelele pot
fi clasificate astfel:
1. model într-un singur pas, global;
2. model bazat pe mai multe reacţii care au loc în fiecare fază a arderii;
3. model global, în două faze de ardere.
Denumirea de pas sau fază, se referă la etapele necesare pentru a descompune
în produşi de ardere, un combustibil dat. De exemplu, „un singur pas”, înseamnă că
transformarea are loc direct, fără a se obţine produşi de reacţie intermediari.
Termenul „global” se referă la modul cum sunt tratate energiile luate în considerare la
procesul de ardere. De exemplu, în cazul modelului bazat pe mai multe reacţii care au
loc în fiecare fază a arderii, se calculează energia de activare ca un efect combinat
(cumulativ) al tuturor sub-reacţiilor. În cazul modelului global, energia de activare
este utilizată pentru toate sub-reacţiile care au loc în una din cele două faze ale
arderii. Un exemplu de dezvoltare a unui model avansat este modelul lui Kung [4].
Acesta a inclus proprietăţi variabile cu temperatura, precum şi transferul termic
convectiv. Modelul lui Kung a fost dezvoltat ulterior ţinându-se cont de structura
poroasă a diferitelor materiale solide DiBlasi [5], de schimbările de structură care pot
avea loc Parker [6] sau de efectul conţinutului de umiditate (Atreya [7]; Moghtaderi
& co. [1]).
Conform studiului bibliografic realizat de Moghtaderi [1], cinetica tipică în
cazul arderii globale a celulozei a fost descrisă de numeroşi autori, concluzionându-se
că energia de activare poate lua valori între 33.4 kJ/mol şi 166.4 kJ/mol, în timp ce
factorul exponenţial al modelului variază între 0.1 şi 6.8x10 9 s -1 . Un alt exemplu de
model avansat este modelul într-un singur pas, global al lui Atreya [7], modelul bazat
pe mai multe reacţii care au loc în fiecare fază a arderii, al lui Parker [6] şi modelul
global, în două faze de ardere a lui DiBlasi [5].
MODELE TIPICE DE ARDERE
Aşa cum s-a menţionat în capitolul 1, modelul termic integral Quintiere s-a
aplicat la problema conducţiei termice tranzitorii unidimensionale (Quintiere şi
Rhodes [8]; Spearpoint şi Quintiere [9]). În acest caz, poziţiei frontului de ardere i-a
fost alocată o temperatură fixă de ardere. Modelul a dat rezultate foarte bune în cazul
arderii materialelor termoplastice. Cu câteva modificări, acest model este utilizat şi în
cazul arderii lemnului în aşa-numitul calorimetru tip con (Spearpoint şi Quintiere
163

[9]). Un anumit grad de concordanţă cu rezultatele experimentale poate fi notat şi în
acest caz. Cu toate acestea, aplicarea modelului în cazul situaţiilor descrise de reacţii
chimice şi fenomene fizice complicate, conduce la rezultate limitate.
Janssens a propus un model de ardere mai avansat cu privire la
comportarea structurilor din lemn expuse la acţiunea focului (Janssens [10]; [11]).
Modelul se bazează pe transferul de căldură unidimensional în perete şi presupune
o valoare nulă a căldurii de reacţie. Conţinutul de umiditate a materialului a fost
luat în considerare, dar fără a ţine cont de migrarea acestei umidităţi către
suprafaţa rece. Trăsătura importantă a acestui model este aceea că ţine cont de
contracţia materialului în timpul arderii. Rata de contracţie a materialului este
bazată pe corelaţia lui White (White şi Nordheim [12]) obţinută în condiţiile unor
teste standard de aprindere (ASTM E119).
Yuen & co. [13] a dezvoltat un model matematic tridimensional pentru
studierea arderii materialelor pe bază de lemn, cu un conţinut important de umiditate.
Acest model conţine detalii ale procesului de evaporare a conţinutului de umiditate,
proprietăţi anizotropice ale materialului şi convecţia gazelor din conţinutul lemnului,
convecţie indusă de variaţia presiunii acestor gaze. Tipul de ardere descris de model
este dat de o reacţie tip Arrhenius de ordinul întâi. În total, modelul descrie pe baza a
şase reacţii, descompunerea termică a materialului solid.
Un alt tip de model are ca bază de calcul impunerea în calculul numeric, a
unei mase pierdute prin procesul de ardere a materialului studiat – Bonnefoy & co.
[14]. Valorile obţinute pentru cinetica arderii sunt în acest caz: energia molară E =
125 kJ/mol şi exponentul A = 1.25 x 10 8 s -1 . Yuen & co. [13] au găsit că masa
pierdută de materialul solid, calculată numeric, este inferioară datelor experimentale,
cauza fiind în special utilizarea unei singure reacţii cinetice în cadrul modelului.
Metoda de determinare a cineticii celor şase reacţii corespunzătoare principalilor
constituenţi a fost dezvoltată ulterior.
Datorită complexităţii modelului, în condiţii diferite de încălzire a
materialului, acest model a fost puţin utilizat.
Modelul de ardere unidimensională a lui Atreya se încadrează în categoria
modelelor avansate, de tipul global, într-un singur pas. Acest model se bazează pe
studiul arderii lemnului care porneşte de la ipoteza împrăştierii orizontale a flăcării.
Modelul rezolvă ecuaţia conducţiei termice cu variaţia locală a densităţii şi a
proprietăţilor termice. Modelul Atreya cu îmbunătăţirile ulterioare privind produşii de
reacţie, conţinutul de umiditate şi alte elemente sunt utilizate curent în cercetările
avansate în domeniul arderii, motiv pentru care în capitolul următor este prezentat în
detaliu.
164
MODELUL DE ARDERE TIP ATREYA
Schematic acest model este prezentat în Figura 1, împreună cu ecuaţiile
specifice bilanţului energetic precum şi condiţiile iniţiale şi la limită considerate.

este:
Fig. 1 – Modelul Atreya – Schema bilanţului densităţilor fluxurilor termice
Ecuaţia de bilanţ a densităţilor fluxurilor termice la nivelul suprafeţei reci
∂T
− λ ⋅ = F − α ⋅
∂y
s ∞
s T∞
(1)
Ecuaţia conducţiei termice pe direcţia y:
∂T
∂ ⎛ ∂T
⎞
ρ ⋅ c p ⋅ = ⎜λ
⋅ ⎟
∂t
∂y
⎝ ∂y
⎠
(2)
Ecuaţia de variaţie în timp a densităţii materialului solid:
E
∂ρ
−
RT
= −A
⋅ ( ρ − ρ c ) ⋅ e
∂t
Condiţia iniţială este:
(3)
la t = 0 ⇒ ρ = ρ ∞ ; T = T∞
Notaţiile din figura 1 sunt următoarele:
(4)
⎡kW
⎤
F – densitatea fluxului termic la care este expus peretele rece ⎢ 2
⎣ m ⎥ ;
⎦
4 4
( T − T ) − σ ⋅ ( T − )
T – temperatura curentă a solidului [ K ] ;
T s –- temperatura suprafeţei solidului [ K ] ;
T ∞ –- temperatura mediului ambiant [ K ] ;
t –- timpul [ s ] ;
⎡ kW ⎤
α – coeficient de transfer termic prin suprafaţă ⎢
⎣m
⋅ K ⎥ ; 2
⎦
e – baza logaritmului natural;
1
A – factor exponenţial [ s ] − ;
⎡ kJ ⎤
E – energia de activare ⎢
⎣mol
⋅ K ⎥ ;
⎦
− ⎡ kJ ⎤
R – constanta universală a gazului perfect, = 8,
314 ⋅10
⎢
⎣mol
⋅ K ⎥
⎦
3 ;
165

166
⎡ kW ⎤
λ – coeficientul de conducţie termică ⎢ ⎥ ;
⎣m
⋅ K ⎦
c p – căldura masică la presiune constantă a solidului ⎢
kg ⋅ K
⎥
⎦
⎡ kg ⎤
ρ – densitatea iniţială a solidului ⎢ 3
⎣m
⎥ ;
⎦
ρ c – densitatea materialului consumat prin ardere ⎢ 3
⎣m
⎥
⎦
⎡
⎣
⎡ kg ⎤
;
ρ ∞ – densitatea solidului la temperatura mediului ambiant ⎢ 3
⎣m
⎥
⎦
⎡ W
2
⎤
;
σ – constanta de radiaţie a lui Stefan-Boltzmann ⎢
⎣m
⋅ K ⎥
⎦
m .
y – direcţia perpendiculară pe suprafaţa solidului [ ]
J
⎤
;
⎡ kg ⎤
;
Din punct de vedere al fenomenului fizic, problema poate fi descrisă astfel: o
placă combustibilă dintr-un material solid (lemn, în metoda propusă de Atreya),
iniţial aflată în echilibru cu mediul înconjurător, este supusă în acest moment ( t = 0)
la
densitatea de flux radiativ constantă F . Se presupune că faza gazoasă este de natură
inertă (nu au loc fenomene de oxidare) şi că influenţele date de eventualele despicări,
alunecări, reduceri, modificări ale granulaţiei materialului solid, sunt neglijabile. De
asemenea, interacţiunea dintre densitatea fluxului termic F şi produsele de natură
gazoasă ale arderii sunt neglijabile. Valoarea lui F este determinată ca o valoare
medie în timp. Materialul solid, se consideră de asemenea a fi non-diatermic şi opac
la acţiunea lui F .
FAZELE ARDERII MATERIALULUI SOLID
Modelul Atreya presupune patru faze distincte. Faza de încălzire iniţială
caracterizată prin încălzirea suprafeţei solidului până la temperatura T ay , care este
definită ca fiind valoarea lui T la începutul arderii. În această etapă nu au loc reacţii
chimice (Fig. 2a) şi deoarece materialul este considerat uscat, evident nu avem
influenţe ale umidităţii. Modificarea densităţii materialului solid este de asemenea
neglijabilă, deoarece temperatura materialului solid este apropiată de temperatura de
ardere. În faza următoare de încălzire (regimul tranzitoriu – Fig. 2b), eliberarea
substanţelor volatile la suprafaţa materialului solid coincide cu formarea frontului de
ardere. În această etapă are loc o creştere rapidă a masei de substanţe volatile precum
şi o pierdere de căldură prin convecţie şi radiaţie importante la nivelul suprafeţei
materialului solid. Temperatura suprafeţei solidului şi a substanţelor volatile emise,
cresc până când se formează un strat de material solid ars, la interfaţa cu mediul
ambiant (Fig. 2c). În acest strat nou format, temperatura are valoarea T c . Etapa finală

de încălzire este caracterizată prin creşterea grosimii stratului de material solid ars şi
scăderea fluxului masic m& (Fig. 2d).
Fig. 2 – Fazele arderii materialului solid
ECUAŢII DE BAZĂ ŞI IPOTEZE SIMPLIFICATOARE
Modelul Atreya presupune în principal trei ipoteze simplificatoare. Ca primă
ipoteză, interacţiunile termice dintre gazele volatile şi materialul solid de bază, se
neglijează. Este cunoscut faptul că generarea gazelor volatile în interiorul
materialului solid poate produce presiuni ridicate în funcţie de porozitatea
materialului. Transferul de căldură dintre gazele volatile şi stratul de material ars,
care se măsoară prin cantitatea c pg ⋅ ( Ts
− Tc
) unde c pg este căldura masică la presiune
constantă a gazelor volatile, se poate neglija. Efectele de condensare şi regazeificare
sunt de asemenea ignorate deoarece gradientul de temperatură descreşte cu cât se
înaintează în grosimea materialului solid.
O a doua ipoteză este aceea că procesele chimice care au loc în cadrul
descompunerii materialului solid uscat, pot fi modelate printr-o singură ecuaţie
conţinând trei parametri fixaţi: densitatea materialului ars ρ c , factorul exponenţial A
şi energia de activare E . Această ipoteză reprezintă într-adevăr o idealizare a
procesului deoarece în realitate, lemnul se descompune într-o manieră mult mai
complexă, rezultând foarte multe componente.
Cea de a treia ipoteză este aceea referitoare la căldura de reacţie Δ H ay care se
presupune a fi neglijabilă. Acest lucru arată că Δ H ay atât în procese exoterme, cât şi
167

endoterme, are o valoare mult mai mică decât termenul ce descrie difuzia termică în
ecuaţia de conservare a energiei.
Cu ipotezele de mai sus, ecuaţiile modelului şi condiţiile la limită sunt cele
descrise în fig. 1. Densitatea şi conductivitatea termică a lemnului sunt funcţie de
temperatura materialului solid. Se presupune de asemenea că există o
proporţionalitate între coeficientul de conducţie termică şi densitatea materialului
λ∞
solid λ = ρ ⋅ k = ρ ⋅ .
ρ∞
În aceste condiţii, la ecuaţiile (1), (2) şi (3) se adaugă:
Variaţia masei:
∂m ∂ρ
=
(4)
∂y
∂t
Condiţiile la limită şi iniţiale:
∂T
− ρ ⋅ ( 0, t)
= T∞
− Γ(
Ts
−1)
(5)
∂y
T ( y,
0)
= T ( ∞,
t)
= T∞
(6)
ρ( y , 0)
= ρ∞
(7)
în care:
m – masa solidului [ kg ] ;
α ⋅T∞
σ ⋅T
Γ = +
F F
liniarizată.
168
4
∞
⋅
2 ( T + 1)
⋅ ( T + 1)
s
s
– pierderea de căldură convectivă şi radiativă
Pentru transpunerea în modelul numeric, este mult mai convenabil de lucrat
cu forma adimensională a ecuaţiilor (1) – (7). În acest sens se fac următoarele notaţii:
* ⎧T
= T T∞
*
⎪
⎧E
= E ( R ⋅T
*
∞ ) ⎧L
= ρ ∞kT∞
/ F
⎪ρ
= ρ ρ ∞ ⎪ *
⎪ 2
⎨ ;
*
⎨A
= A⋅τ
; ⎨τ
= L / α ∞
(8)
⎪y
= y L ⎪ *
⎪ *
⎩t
= t τ
⎩δ
=
⎪
ρc
ρ
( )
∞ ⎩α
∞ = λ∞
/ ρ ∞c
p
Forma adimensională a sistemului iniţial va fi deci:
*
*
⎧ * ∂T
∂ ⎛ * ∂T
⎞
⎪ρ
= ⎜ ρ ⎟
*
*
⎪ ∂t
∂y
⎝ ∂y
⎠
⎪ *
∂ρ
* *
* * * E / T
⎪ = −A
( ρ − δ ) e
*
⎪ ∂t
⎪ * *
∂m
∂ρ
⎪ = * *
⎨ ∂y
∂t
⎪ * * * * * *
⎪T
( y , 0)
= ρ ( y , 0)
= T ( ∞,
t ) = 1
⎪
*
* ∂T
*
*
⎪−
ρ ( 0,
t ) = 1−
Γ(
T −1)
*
s
⎪ ∂y
⎪
2
4
*
⎪Γ
= + ( )( + ) ⎛ *
αT
⎞
∞ / F αT∞
/ F T s 1⎜T
s + 1⎟
⎩
⎝ ⎠
(9)

În care
*
s
T este temperatura medie de suprafaţă calculată în intervalul de timp
*
* *
considerat. Dacă se defineşte numărul lui Damkohler ca fiind ( / ) T E A D − =
atunci avem:
*
∂ρ
= −D
*
∂t
* *
* *
( ρ − δ ) ⎢(
− E / T )
⎡
⎢⎣
⎛ T
⎜
⎝ T
exp ay
*
ay
*
⎞⎤
−1⎟⎥
⎟
⎠⎥⎦
exp p
(10)
*
∂ρ
E , valoarea derivatei va fi foarte mică când
*
*
Pentru valori ridicate ale lui
∂t
*
*
T este apropiat de temperatura de ardere. În aceste condiţii, se poate utiliza ρ = 1 ca
soluţie aproximativă a densităţii în faza iniţială a arderii (faza de încălzire statică a
suprafeţei).
În aceste condiţii, temperatura de încălzire statică a suprafeţei se obţine din
prima şi a cincia ecuaţie din (9) :
⎪⎧
*
*
⎛ ⎞
⎛
⎞⎪⎫
* 1 y
* 2 *
Γy
+ Γ t
* y
T = + ⎨ ⎜ ⎟ − ⋅ ⎜
⎟
static 1 erfc
⎬
⎪⎩
⎜ ⎟
e erfc
⎜
Γ t +
Γ
*
* ⎟
(11)
⎝ 2 t ⎠
⎝ 2 t ⎠⎪⎭
Pentru stagiul următor (arderea iniţială), sistemul de ecuaţii se scrie din nou,
introducând = + θ
* *
T T :
static
⎧
2
* *
∂θ
∂ θ 1 ∂ρ
⎛ ∂T
⎞
static ∂θ
⎪ = +
⎟
⎜ +
* * 2 * * * *
⎪∂t
∂y
ρ ∂y
⎝ ∂y
∂y
⎠
⎪ *
⎪
⎡⎛
*
*
∂ρ
⎞ ⎛
⎞⎤
* * ( )
⎪
⎢⎜
E Tay
= −D
ρ − δ exp − ⎟ ⋅ ⎜ −1⎟⎥
*
∂
⎪
⎢
⎜ * ⎟ ⎜ *
t
⎟
⎣⎝
Tay
⎠ ⎝ Tstatic
+ θ ⎠⎥⎦
⎪
*
*
∂θ
* ( ) ( 1−
ρ ) ⎛ ∂T
⎞ static Γθ
⎨−
0,
t =
⎟
⎜
⎜−
−
*
*
*
*
⎪ ∂y
ρ ⎝ ∂y
⎠ ρ
⎪ * *
ρ ( y , 0)
= 1
⎪
*
*
⎪θ
( y , 0)
= θ ( ∞,
t ) = 0
⎪
⎪
⎪
⎪⎩
În mod similar ecuaţiei (12) se procedează şi pentru celelalte faze ale arderii.
Folosind forma adimensională pentru câteva valori de intrare impuse:
* 11 *
*
A = 10 ; E = 40;
δ = 0,
3;
Γ = 0,
4
(13)
rezultă valorile numerice pentru temperatura, respectiv timpul de aprindere adimensionale:
*
*
T ay = 1,
5;
tay
= 0,
27
(14)
În mod similar se pot obţine şi celelalte mărimi de calcul din sistemul de
ecuaţii diferenţiale (12), având în vedere că acestea se rezolvă cuplat.
În concluzie, se poate spune că modelul de ardere tip Atreya, reprezintă
precursorul şi stă la baza tuturor modelelor de ardere mai avansate, care de altfel au
fost şi implementate în programele de calcul comerciale de referinţă (Exemplu: FDS
– Fire Dynamic Simulator dezvoltat de NIST, şi nu numai). Prezentarea detaliată a
modelului fizic şi a sistemului de ecuaţii aferent a reprezentat un imbold pentru
crearea propriului program de calcul numeric la Facultatea de Pompieri.
(12)
169

170
BIBLIOGRAFIE
1. Moghtaderi, B., V. Novozhilov, D. F. Fletcher şi J. H. Kent (1997), An integral model
for the transient pyrolysis of solid materials, Fire and Materials, 21(1): 7-16.
2. Spearpoint, M. J. şi J. G. Quintiere (2000), Predicting the burning of wood using an
integral model, Combustion and Flame, 123: 308-324.
3. Spearpoint, M. J. şi J. G. Quintiere (2001), Predicting the Piloted Ignition of Wood in
the Cone Calorimeter Using an Integral Model - Effect of Species, Grain Orientation
and Heat Flux, Fire Safety Journal, 36: pp 391 - 415.
4. Kung, H. C. (1972), A mathematical model of wood pyrolysis, Combustion and Flames,
18: 185-195.
5. Blasi, C. D., S. Crescitelli, G. Russo şi A. C. Fernandez-Pello (1993), 2nd Int. Symp. On
Fire Safety Science, Hemisphere Pub. Co.
6. Parker, W. J. (1992), Prediction of the heat release rate from basic measurements, Heat
Release in Fires. V. Babrauskas and S. J. Grayson. London and New York, Elsevier
Applied Science. 2: 333-356.
7. Atreya, A. (1984), Pyrolysis, Ignition and Fire Spread on Horizontal Surface of Wood,
NBS-GCR-83-449, National Bureau of Standard.
8. Quintiere, J. G. şi B. Rhodes (1994), "Fire growth models for materials", NIST-GCR-
94-647, National Institute of Standards and Technology.
9. Spearpoint, M. J. şi J. G. Quintiere (2001), Predicting the Piloted Ignition of Wood in
the Cone Calorimeter Using an Integral Model - Effect of Species, Grain Orientation
and Heat Flux, Fire Safety Journal, 36: pp 391 - 415.
10. Janssens, M. (1994), Thermo-physical properties for wood pyrolysis models, Pacific
Timber Engineering Conference, Gold Coast, Australia.
11. Janssens, M. L. (2004), Modeling of the thermal degradation of structural wood
members exposed to fires, Fire and Materials, 28: 199-207.
12. White, R. şi E. Nordheim (1992), Charring rate of wood for ASTM E119 exposure, Fire
Technology, 28: 5-30.
13. Yuen, R., R. Casey, G. d. V. Davis, E. Leonardi, G. H. Yeoh, V. Chandrasekaran şi S. J.
Grubits (1997), Three-dimensional mathematical model for the pyrolysis of wet wood,
Fire Safety Science - Proc. 5th Interl. Symp., International Association of Fire Safety
Science.
14. Bonnefoy, F., P. Gilot şi G. Prado (1993), A three-dimensional model for the
determination of kinetic data from the pyrolysis of beech wood, Journal of Analytical
and Applied Pyrolysis, 25: 387-394.

EVALUAREA ENERGIEI ELECTROSTATICE
PENTRU DISPERSII DE PRODUSE INFLAMABILE.
RISCUL DE INCENDIU/EXPLOZIE
Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri
Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii
Abstract
The paper aims to present a valuation of electrostatic energy for inflammable product dispersions,
as well as a presentation of fire and explosion hazard relating threats.
1. ELEMENTE GENERALE REFERITOARE LA DISPERSIILE DE
PRODUSE INFLAMABILE
În procesele tehnologice din industrie atunci când lichide, vapori ai
lichidelor, gaze inflamabile sub presiune, sunt refulate/dispersate prin orificii cu
secţiune redusă, au loc, intense procese de încărcare electrostatică, datorită în
principal fenomenelor de frecare cu elementele solide ale instalaţiilor, conductelor
etc. şi cu straturile de aer din atmosferă.
Aceste fenomene pot fi generate din caza; [2],[3],[4]:
– jeturilor generate de supraîncărcarea unui rezervor cu produse inflamabile;
– scăpărilor/pierderilor de gaze depozitate la presiune înaltă care datorită
refulării în atmosferă;
– jeturilor generate la refularea de lichide aflate iniţial sub presiune mai mare
decât presiunea atmosferică: ruperii/deteriorării totale sau parţiale a unor elemente
tehnice cum sunt de exemplu, racordurile unor conducte etc.; porilor de la diferite
operaţii de sudare sau datorită coroziunii; neetanşeităţilor/deteriorărilor uneia/mai
multor garnituri.
Dispersia în atmosferă a unor substanţe inflamabile, determinate de anumite
cauze tehnice, poate genera apariţia norilor sub formă dispersă, care se pot încărca
electrostatic.
Pentru evaluarea riscului de incendiu/explozie, datorat proceselor de încărcare
electrostatică a norilor de produse inflamabile, mărimea determinantă o reprezintă
energia electrostatică a acestora.
2. EVALUAREA ENERGIEI ELECTROSTATICE PENTRU DISPERSII
DE SUBSTANŢE INFLAMABILE
2.1 Ipoteze simplificatoare
Pentru evaluarea energiei electrostatice a dispersiilor în conţinut cu
gaze/vapori inflamabili, se adoptă următoarele ipoteze simplificatoare: [4]
171

– dispersia lichidelor inflamabile/gazelor are loc la valori diferite ale presiunii
în zona de refulare, situaţie care generează un proces de încărcare electrostatică,
neuniform;
– dispersia se realizează în atmosferă la presiune atmosferică (p ≅ 0,
1MPa
),
având densitatea
172
3
ρ = 1, 28kg
m , la temperatură constantă/presiune constantă a
mediului ambiant;
– în atmosferă, la nivelul solului, se consideră că nu există circulaţie a maselor
de aer/zone cu turbulenţe care să afecteze geometria dispersiei;
– încărcarea cu sarcină electrică are loc exclusiv, datorită proceselor intense
de frecare, între straturile de substanţe inflamabile/gaze cu suprafeţele de contact
şi/sau cu aerul din atmosferă;
– dispersia se repartizează spaţial, iar forma dispersiei/norului astfel generat,
poate fi asimilată unei forme geometrice regulate de tip sferă sau semisferă;
– dispersia produselor de lichide inflamabile/gaze, se realizează direct în
atmosferă.
Determinarea energiei electrostatice pentru nor dispers, se realizează utilizând
teorema lui Gauss pentru calculul fluxului electric Ψ, scrisă sub forma:
Ψ =
∫
S
r r
D ⋅ ds
= q = ρ ⋅ dv , (1)
int.
∫
v
v
în care D este inducţia electrică, ds – element de arie de pe suprafaţa de calcul S care
mărgineşte volumul v, qint. – sarcina electrică aflată în interiorul suprafeţei închise S,
dv – elementul de volum, iar ρv = dqint./dv – densitatea de volum a sarcinii electrice.
2.2 Modelul norului de dispersie cu formă sferică/semisferică
Se consideră o suprafaţă sferică S ca în figura nr. 1, de rază r, concentrică cu
sfera de rază R, care aproximează forma dispersiei. [1],[4]
În acest caz, vectorul câmp electric este radial, iar valoarea sa depinde numai
de distanţa r, până la centrul sferei:
r r
2
Ψ = D ⋅ ds
= D ⋅ ds = D ⋅ ds = D ⋅ S = 4 ⋅π
⋅ r D . (2)
∫ ∫ ∫ ⋅
S S S
În relaţia (2), s-a notat cu S aria suprafeţei sferei de rază r.
Intensitatea câmpului electric E, în exteriorul sferei (r ≥ R) admite expresia:
D q
E = = . (3)
2
ε 4 ⋅π
⋅ε
⋅ r
În relaţia (3), s-a considerat că întreaga sarcină electrică a dispersiei are
valoarea q şi este concentrată în centrul sferei care modelează dispersia.
Potenţialul V într-un punct aflat la distanţa r de centrul sferei rezultă:
r r r
r
r
q ⋅ dr q
V = −∫E⋅dr
= ∫E⋅dr
= ∫ = . (4)
2
⋅ ⋅ ⋅
∞ ∞ ∞ 4 ⋅π
⋅ε
⋅ r 4 π ε r
Intensitatea câmpului electric E, în interiorul sferei (r < R), care modelează
dispersia, rezultă din relaţia (2).

Pentru determinarea sarcinii electrice, qint. cuprinsă în interiorul sferei de rază
r, se consideră că dispersia este caracterizată de densitatea constantă a sarcinii de
volum ρv:
q
ρ v = = const.,
4 3
⋅π
⋅ R
3
şi deci
4
3
3 r
qint . ρv
⋅ ⋅ π ⋅ r = q ⋅
3 R3
= . (5)
Rezultă, astfel, că:
3
D q r
E = = ⋅ 2 3
ε 4 ⋅π
⋅ε
⋅ r R
ρv
= ⋅ r .
3⋅
ε
(6)
Din relaţia (6) se observă faptul că, în interiorul sferei care modelează
dispersia, intensitatea câmpului electric, creşte proporţional cu distanţa r de la centrul
sferei.
Potenţialul electric într-un punct aflat la distanţa r de centrul sferei rezultă:
r r
r
R r
r
V = − E ⋅ dr
= − E ⋅ dr = − E ⋅ dr − E ⋅ dr . (7)
∫ ∫
∞ ∞
dr
S
∫ ∫
∞
r
R
r
dθ
R
θ ds
O P
dϕ
ϕ
R
r⋅sinθ
M
Figura 1 - Calculul potenţialului electric pe suprafaţa
sferei de rază R.
Dacă în relaţia (7), se introduc expresiile (3) şi (6) ale câmpului electric, în
exteriorul şi respective, în interiorul sferei care modelează dispersia, se obţine:
⎟ R r
2
q
q ⋅ r ⋅ dr 3 q ⎛ r ⎞
V = −∫
⋅ dr −
= ⋅ ⋅ ⎜ −
⋅ ⋅ ⋅ ∫
1 . (8)
2
3
2
⋅ ⋅ ⋅ 2 4 ⋅ ⋅ ⋅
∞ 4 π ε r 4 R
R
R π ε
π ε ⎝ 3⋅
R ⎠
Din relaţia (8), se observă faptul că, în centrul sferei care modelează dispersia
(r = 0), potenţialul electric V0, are expresia:
3 q
V0
= ⋅ , (9)
2 4 ⋅π
⋅ε
⋅ R
iar din relaţia (6) rezultă că, în centrul sferei de rază R, intensitatea câmpului electric
E0 = 0.
173

174
Densitatea de energie w a câmpului electric, se poate calcula din relaţia:
2
dW 1 2 1 1 D
w = = ⋅ ε ⋅ E = ⋅ D ⋅ E = ⋅ .
dv 2 2 2 ε
Pe baza relaţiilor (3) şi (6) rezultă:
(10)
– în exteriorul sferei de rază R energia totală We în câmpul electric este:
∞
1
We
= ∫w⋅dv = ∫ ⋅ ε ⋅ E
2
V R
1 q2
⋅ 4 ⋅ π ⋅ r 2 ⋅ dr = ⋅
2 4 ⋅ π ⋅ ε ⋅ R
2 ; (11)
– în interiorul sferei de rază R, energia totală Wi în câmpul electric este:
W
i
=
2 2
∫w⋅dv = ∫ ⋅ε
⋅ E ⋅ 4 ⋅π
⋅ r ⋅ dr =
V
R
0
1
2
1
10
2
q
⋅ . (12)
4 ⋅π
⋅ε
⋅ R
Energia totală W acumulată în câmpul electric determinat de dispersia
încărcată cu sarcina electrică totală q, admite expresia: [4]
2 5
2
4 π ⋅ ρv
⋅ R 3 q
W = We
+ Wi
= ⋅ = ⋅ . (13)
15 ε 5 4 ⋅π
⋅ε
⋅ R
Acelaşi rezultat se obţine dacă se calculează energia totală W pe baza relaţiei:
1
W = ⋅∫
V ⋅ dq . (14)
2
Sarcina electrică dq poate fi calculată din relaţia:
2
dq = ρ v ⋅ dv = ρ v ⋅ 4 ⋅π
⋅ r ⋅ dr , (15)
în care s-a luat în consideraţie o coajă sferică de rază r (r < R) şi de grosime dr.
Având în vedere expresia (8) a potenţialului electric în interiorul sferei de rază
R, precum şi expresia (15) a sarcinii electrice dq, energia totală W rezultă din relaţia
(14):
R
2
2
1 3 q ⎛ r ⎞
2 3 q
W = ⋅ ∫ ⋅ ⋅ ⎜
⎜1
− ⎟ ⋅ ρ v ⋅ 4 ⋅π
⋅ r ⋅ dr = ⋅ , (16)
2
2 2 4 ⋅π
⋅ ε ⋅ R ⎝ ⋅ R ⎠
5 4 ⋅ ⋅ ⋅ R
0
3
π ε
expresie identică cu relaţia (13).
Pentru stabilirea unei relaţii de forma (4), pentru calculul potenţialului VR pe
suprafaţa sferei de rază R, se poate utiliza relaţia [1]:
1 ρv
⋅ dv
VR
= ⋅
4 ⋅π
⋅ε
∫ , (17)
d
V
în care d este distanţa dintre punctul P şi punctul M de pe suprafaţa sferei încărcată cu
sarcină electrică de densitate de volum ρv; elementul de volum dv, în coordonate
sferice, are expresia:
2
dv = ds ⋅ dr = r ⋅ sinθ
⋅ dr ⋅ dθ
⋅ dϕ
. (18)
În relaţia (4), r este raza unei sfere concentrice cu sfera de rază R (r < R), θ –
unghiul azimutal, ϕ – unghiul ecuatorial, iar aria ds a dreptunghiului curbiliniu pe
suprafaţa sferei de rază r are valoarea:
2
ds = r ⋅ sinθ
⋅ dθ
⋅ dϕ
. (19)
Distanţa d dintre punctul P şi punctul M aflat în centrul elementului de volum
dv. rezultă din triunghiul OMP:
2 2
d = r + R − 2 ⋅ R ⋅ r ⋅ cosθ
. (20)

Potenţialul VP al punctului P aflat pe sfera de rază R, plecând de la relaţia (17)
şi relaţiile (18) şi (20), rezultă din expresia:
R π 2⋅π
2
ρ v r ⋅ sinθ
⋅ dr ⋅ dθ
⋅ dϕ
VP
= ⋅
⋅ ⋅ ∫∫ ∫
.
4 π ε
2 2
0 0 0 r + R − 2 ⋅ R ⋅ r ⋅ cosθ
Calculul integralei (21) conduce la rezultatele:
(21)
respectiv:
2⋅π
∫
0
π
∫
0
d ϕ = 2 ⋅π
(22)
r
2
sinθ
⋅ dθ 2
=
2
+ R − 2 ⋅ R ⋅ r ⋅ cosθ
R
. (23)
Pentru rezolvarea integralei (23) a fost utilizată notaţia:
2 2
x = r + R − 2 ⋅ R ⋅ r ⋅ cosθ
. (24)
Prin derivarea relaţiei (24) în raport cu unghiul θ, se obţine:
dx = 2 ⋅ R ⋅ r ⋅ sinθ
⋅ dθ
,
sau
dx
sinθ ⋅ dθ
= . (25)
2 ⋅ R ⋅ r
Utilizând notaţia (24) şi expresia (25), integrala (23), devine:
2
( R+
r)
2
1 dx 1
( R+
r)
2
⋅ = ⋅ 2 x = 2
2 ⋅ R ⋅ r ∫
,
x 2 R r ( R r)
2 ⋅ ⋅
− R
( R−r
)
rezultat care este indicat în relaţia (23).
Având în vedere rezultatele (22) şi (23), integrala (21) devine:
R 2
2 ⋅π
⋅ ρv
2 ⋅ r ρ v 2
VP
= ⋅ dr = ⋅ R
4 ⋅ ⋅ ∫ . (26)
π ε R 3⋅
ε
0
Dacă se are în vedere faptul că, sarcina electrică totală q cuprinsă în sfera de
rază R admite expresia:
3
4 ⋅π
⋅ R
q = ⋅ ρv
, (27)
3
relaţia (26), poate fi scrisă şi sub forma:
q
VP = . (28)
4 ⋅π
⋅ ε ⋅ R
Intensitatea câmpului electric EP, pe suprafaţa sferei de rază R, valoare care se
ia în calculul riscului/pericolului de apariţie a unei descărcări electrice la marginea
norului de dispersie şi care ar putea iniţia aprinderea/inflamarea amestecului, admite
expresia:
q ρ v
EP
= −grad
VP
=
= ⋅ R . (29)
2
4 ⋅π
⋅ε
⋅ R 3⋅
ε
Din relaţia (28) se poate calcula capacitatea electrică C a dispersiei:
q
C = = 4 ⋅π
⋅ε
⋅ R . (30)
V
P
175

3. RISCUL DE INIŢIERE A UNUI INCENDIU /UNEI EXPLOZII LA
NORII DE PRODUSE INFLAMABILE
Riscul de iniţiere a unui incendiu sau a unei explozii, în cazul unor dispersii
formate din picături de vapori ai unor lichide inflamabile sau după caz, gaze, depinde
de: temperatura de inflamabilitate a lichidului, probabilitatea de apariţie a
descărcării electrice între limitele de inflamabilitate ale dispersiei, sarcina electrică
totală a norului, energia disipată în canalul de descărcare electrică etc.[2],[3]
Analiza statistică a accidentelor înregistrate, a pus în evidenţă faptul că, în
procesele industriale, cauzele cele mai frecvente ale pierderilor de lichide/gaze
inflamabile, sunt determinate în principal de: deteriorarea, ruperea, cedarea,
nefuncţionarea după caz, a garniturilor de etanşare, armăturilor, flanşelor, ventilelor
acţionate mecanic sau automatizat, supapelor de siguranţă, conductelor etc.
În cazurile reale, energia electrostatică acumulată în norii de dispersie, poate
fi calculată din relaţia (13), în care se observă faptul că, energia norului, cu densitate
constantă de sarcină volumică ρv, variază cu puterea a 5-a a razei acestuia. [1]
De asemenea, din cercetările realizate în occident, rezultă faptul că,
intensitatea câmpului electric la periferia norului nu depăşeşte 200 kV/m, valoare
care se află sub cea la care apar fenomene de descărcare electrică..[2],[3]
Pentru aer neimpurificat şi uscat, intensitatea câmpului electric la care se
iniţiază fenomene de descărcare electrică este de circa 3000 kV/m.[4]
Valorile indicate ca rezultat al cercetărilor realizate, pune în evidenţă
faptul că, teoretic, iniţierea unor fenomene de descărcare electrică şi deci
aprinderea/inflamarea norilor de dispersii, pare improbabilă, deşi energia
acumulată în nor este mult mai mare decât energia minimă de aprindere.
Dacă însă, sarcina electrică a norului este transferată parţial, unui element
metalic al instalaţiei, izolat electric şi aflat în apropiere, în puncte ale
acestuia pot să fie generate valori ale câmpului electric la care se pot dezvolta
fenomene de descărcare electrică.
Apariţia în astfel de cazuri a unui canal de descărcare, pe care se va
disipa energia transferată, poate conduce la aprinderea/inflamarea norului
dispers.
Densitatea de volum a sarcinii electrice într-un nor de dispersie, poate să
admită valori de (10 2 …10 3 ) μC/m 3 . [2],[3]
176
4. CONCLUZII
Analiza datelor experimentale determinate de generarea dispersiilor de
produse inflamabile, pune în evidenţă următoarele date:
– încărcarea cu sarcină electrică a picăturilor de hidrocarburi, la refularea
printr-un orificiu, este un fenomen rar întâlnit în cazul deversărilor de etilenă,
propilenă sau gaze lichefiate din sistemele de depozitare;

– având în vedere posibilitatea transferului sarcinilor electrice, în mod total
sau parţial, către obiectele metalice din apropiere, pentru evaluarea riscului de iniţiere
a unui incendiu/ unei explozii, trebuie luată în calcul energia totală acumulată în
norul dispers;
– cazul analizat, al picăturilor cu dimensiuni reduse, corespunde situaţiei în
care au loc pierderi dintr-un rezervor la înaltă presiune, valoarea sarcinii spaţiale în
acest caz (cu picături fine) fiind în medie cu unul sau două ordine de mărime mai
mare decât în cazul picăturilor mari (în unele cazuri extreme, diferenţele sunt chiar de
patru ordine de mărime);
– sarcina electrică a picăturilor mari, în general, are o singură polaritate, pe
când în cazul picăturilor fine, pot să apară încărcări cu ambele polarităţi;
– deşi teoretic, intensitatea maximă a câmpului electric la periferia norului cu
produse inflamabile nu depăşeşte 200 kV/m (mult sub valoarea de iniţiere a
proceselor de descărcare electrică în aer curat), obiecte metalice puse la pământ şi
care se află în interiorul norului pot determina deformarea câmpului electric şi
apariţia condiţiilor de iniţiere a unor procese de descărcare electrică; de asemenea,
trebuie luată în considerare posibilitatea existenţei unor încărcări neuniforme a
norilor şi deci apariţia unor puncte cu valori ridicate ale câmpului electric; se observă
astfel că, practic, în toate cazurile în care apar scăpări de amestecuri tipice de
hidrocarburi – aer, există un risc relativ mare de apariţie a unor situaţii de tipul
incendiu/explozie, care în cele mai multe cazuri, generează consecinţe majore prin
pierderea de vieţi umane şi bunuri materiale cu valori mari.
BIBLIOGRAFIE
1. Mocanu, C. I. – Bazele electrotehnicii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1991.
2. *** Electricitatea statică. Prevenirea inconvenientelor şi riscurilor provocate de
electricitatea statică, Ministerul Industriei Chimice, Bucureşti, 1978.
3. Napier D.H., Rossel D.A., Aspecte ale riscului privind electrizarea statică la
dispersia lichidelor organice. Caiet selectiv, Editura Ministerului Industriei Chimice şi
Petrochimice, Bucureşti, 1989.
4. Golovanov, N., Popescu, G. ş.a. – Evaluarea riscurilor generate de descărcările
electroststice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000.
177

178
MODELAREA SISTEMELOR DE ACŢIONARE
TERMO-HIDRAULICĂ A CLAPETELOR DE EVACUARE A
FUMULUI CU AJUTORUL FUNCŢIILOR DE TRANSFER
Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri
Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii
Abstract
The paper presents mathematical modeling of the systems of thermo-hydraulic actuation of smoke
discharge valves by using transfer functions.
1. INTRODUCERE
În sistemele de acţionare termo-hidraulică a clapetelor de evacuare a fumului
se utilizează de regulă cilindri care pot fi reprezentaţi ca model matematic de ecuaţii
diferenţiale având ca parametri de intrare/ieşire, de exemplu – presiunea, temperatura
respectiv – deplasarea la organul de acţionare.
Având în vedere importanţa funcţionării acestor dispozitive în ansamblul
măsurilor de securitate la incendiu, este bine ca acestea să fie privite drept componente
caracteristice unor sisteme de automatizare, cu legături funcţionale între ele.
Sistemele sunt de regulă reprezentate matematic prin:
− ecuaţii cu derivate parţiale rezolvate prin liniarizare;
− ecuaţii diferenţiale rezolvate cu ajutorul funcţiilor de transfer;
− sisteme de ecuaţii diferenţiale rezolvate cu ajutorul ecuaţiilor de stare.
Utilizarea funcţiilor de transfer pentru rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale
caracteristice sistemelor de acţionare
Generalizând, o ecuaţie diferenţială de ordinul n, se scrie sub forma:
n
n−1
d y()
t d y()
t dy(
t)
+ a
a a y()
t
n n−1
+ ... +
n
1 + 0 =
−1
dt dt
dt
(1)
m−1
d u()
t du()
t
= b
b b u()
m−1
+ ... +
t
m 1
1 +
−
0
dt
dt
unde: a j , b j ∈ℜ, i = 0,
n −1,
j = 0,
m −1.
cu ℜ – mulţimea numerelor reale şi t ∈ℜ
, variabila timp.
Aplicăm transformata Laplace ambilor termeni ai ecuaţiei (1) în condiţii
iniţiale nule şi obţinem:
n
n−1
m−1
s y()
s + a s y()
s + ... + a sy()
s + a y(
s)
= b s u(
s)
+ ... + b su(
s)
+ b u(
s)
n−
1
1
0
m−1
1
0 (2)
sau:
n
n−1
m−1
( s + a s a s a ) y(
s)
( b s b s b ) − + ... + + = − + ... + + u(
s)
cu m ≤
n
n 1
1
0
m 1
1
0

Funcţia de transfer se obţine astfel:
m−1
Y
()
() s bm−
1s
+ ... + b1s
+ b0
H s = = n
n−1
U () s s + an−1s
+ ... + a1s
+ a0
(3)
unde:
Y () s = L{
y()
t } , U () s = L{
u(
t)
} şi s = σ + jω
(4)
iar L – transformata Laplace.
În continuare vom particulariza această ecuaţie pentru un sistem de acţionare
cu un singur cilindru, caracteristic clapetelor de evacuare a fumului (Figura 1).
Fig. 1. Pistonul de acţionare a clapetei de evcuare a fumului
Pentru pistonul considerat se definesc următoarele mărimi:
x () t – deplasarea pistonului (mărime de ieşire);
p () t – presiunea la intrarea în piston (mărime de intrare);
S 0 – suprafaţa pistonului;
m – masa pistonului;
k – constanta de elasticitate a resortului.
Ecuaţia diferenţială ce descrie sistemul de mai sus este:
2
d x()
t
k S0
m = p()
t S − kx()
0 t sau & x& + x − p = 0
(5)
2
dt
m m
Aplicând transformata Laplace ecuaţiei (5) rezultă:
2 k S0
s x()
s + x()
s − p()
s = 0
(6)
m m
De aici rezultă, particularizând relaţia (3):
S0
x
()
() s
H s = =
m
(7)
p()
s 2 k
s +
m
Pentru pistonul utilizat, ca mărime de intrare este rezonabil să se introducă un
semnal de intrare tip treaptă, caracteristic sistemelor de deschidere/închidere, cu
condiţii iniţiale considerate din nou nule.
Ştiind că:
S0
x()
s =
m
p()
s
(8)
2 k
s +
m
179

Şi cu ajutorul transformatei Laplace avem:
1
p()
s = L[
p()
t ] = L[
1 () t ] =
(9)
s
În final aplicând transformata Laplace inversă, obţinem mărimea de ieşire
solicitată:
() [ ( ) ] ⎟ ⎛ ⎞
−1
S0
k
x t = L x s = ⎜
1 − cos t
(10)
k ⎝ m ⎠
În cazul existenţei mai multor clapete de evacuare a fumului, acţionate cu
astfel de cilindri, este necesară constituirea unui sistem de comandă şi reglare
automată ce va cuprinde aceste componente. Vor apare deci mai multe operaţiile cu
funcţii de transfer, care se manevrează folosind aşa-numita „algebră a funcţiei de
transfer”.
Aceasta se bazează pe reguli de calcul simple care permit stabilirea funcţiilor
de transfer echivalente pentru principalele moduri de conexiune ale elementelor
sistemului.
Algebra schemelor bloc constă dintr-un ansamblu de reguli de simplificare a
sistemelor cu bucle multiple reprezentate sub forma de scheme bloc.
O parte din regulile principale de calcul ale algebrei funcţiilor de transfer, sau
a schemelor bloc, folosite în analiza sistemelor automatizate, se prezintă în tabelul 1.
Nr.
Crt.
1
2
3
4
180
Tabel 1 – Reguli de transformare a schemelor bloc de interconectare a pistoanelor
Regulă de
calcul
Schema iniţială Schema echivalentă
Legare în
serie
Legare în
derivaţie
Legare în
buclă
Sumarea
unor
reacţii
multiple

Schema bloc cuprinde elementele instalaţiei de automatizare cu legăturile
dintre ele, astfel încât să oglindească funcţionarea corectă a sistemului (Figura 2).
Fig. 2. – Schema bloc a sistemului integrat de automatizare a cilindrilor
de acţionare clapete evacuare fum
În figura 2 s-au folosit notaţiile:
y r – mărimea de referinţă; y – mărimea de ieşire;ε – eroarea;
u – mărimea de comandă; v – perturbaţia; SC – sistem compensator;
P – proces
Funcţiile de transfer prezentate în figura 2 sunt următoarele:
1. Funcţia de transfer în circuit deschis:
y
()
() s
H H () s H ()
b s = = c ⋅ s
ε () s v=0
2. Funcţia de transfer în circuit închis:
y
()
() s H () s b
H 0 s = =
y () s 1 + H () s
r v=
0
b
3. Funcţia de transfer a erorii:
ε
()
() s 1
H s = =
ε
y () s 1 + H () s
r v=
0
b
4. Funcţia de transfer a perturbaţiei:
y
()
() s H () s v
H p s = =
v()
s 1 + H () b s
yr
= 0
Plecând de la descrierea funcţionării sistemului pe baza funcţiilor de transfer
se pot implementa mecanisme de acţionare oricât de complexe, care în final pot fi
reduse aşa cum a fost descris mai sus, la o schemă echivalentă uşor de implementat în
programe specializate de simulare (exemplu: Matlab/Simulink).
181

182
BIBLIOGRAFIE
1. **Manualul inginerului mecanic Hutte, 2003;
2. **Automatizări industriale, Editura Tehnică, 2005.
3. Matlab/Simulink, MathWorks, 2008.

OXIDUL DE CARBON.
INTOXICARE, EFECTE, MĂSURI ŞI MOD DE PROTECŢIE
Colonel Sighismund REMETEY, adjunctul inspectorului-şef,
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş al judeţului Satu-Mare
Abstract
The paper presents carbon oxide with its possible effects as well as protection measures and ways.
1. CE ESTE OXIDUL DE CARBON?
Oxidul de carbon (CO) este un gaz toxic incolor, inodor, insipid care se
produce la arderea incompletă a unor materiale combustibile – atunci când aportul de
oxigen nu este suficient. Este gazul cu cea mai mare frecvenţă, în lume, dintre gazele
care se formează în urma arderilor care au loc în mijloacele şi instalaţiile cu rol de
încălzire a unor încăperi în clădiri.
Din păcate şi în România, anual, se produc zeci de intoxicări cu oxid de
carbon şi în majoritatea acestor cazuri victimele nu mai pot fi salvate.
Deşi pare incredibil, în majoritatea cazurilor, intoxicările mai uşoare s-au
dovedit ulterior, pacienţii crezând că este vorba de o răceală sau gripă.
În cazul intoxicării cu oxid de carbon apar următoarele simptome: dureri de
cap inexplicabile, greaţă, senzaţie de vomă, pierderea cunoştinţei.
Oxidul de carbon nu poate fi observat fără un detector de gaz adecvat.
În Statele Unite Inspectoratul pentru siguranţa utilizării produselor recomandă
instalarea – în fiecare locuinţă – a cel puţin unui detector de oxid de carbon. La noi, în
mod ciudat, nu se acordă atenţia necesară acestui pericol. Majoritatea populaţiei nici n-a
auzit de acest ucigaş perfid, pentru că nu se face o informare eficientă – decât numai
despre tragedia care s-a produs, ca eveniment de senzaţie.
Oxidul de carbon împiedică alimentarea cu oxigen a sângelui şi paralizează
sistemul nervos. Victima intoxicată cu oxid de carbon are tulburări de cunoştinţă, se
mişcă greu, nu se poate ajuta singur şi nu poate acorda ajutor nici celorlalţi membri
de familie nereuşind să părăsească încăperea. Dacă s-a emanat în cantitate mai mare,
oxidul de carbon produce decesul foarte repede. În cazul în care oxidul de carbon este
prezent în procent mai mic, dar persistă mai mult timp în încăpere există de asemenea
un mare pericol – fiind observabile simptomele enumerate mai sus.
2. CINE SUNT CEI MAI EXPUŞI LA PERICOLUL INTOXICĂRII?
Oricine inhalează oxid de carbon poate fi în pericol. În primul rând bebeluşii,
copiii, femeile însărcinate, vârstnicii şi persoanele care au deficienţe respiratorii. Sunt
deosebit de vulnerabili bebeluşii şi copiii. De asemenea, vor fi afectate în primul rând
animalele de companie care se află în interiorul încăperilor.
183

Oxidul de carbon se acumulează rapid în corpul copiilor şi influenţează
negativ alimentarea cu oxigen a organelor vitale.
Gazul inhalat reduce capacitatea sângelui de a transporta oxigen în organism,
prin reacţia dintre CO şi hemoglobina din sânge şi se produce carboxihemoglobina.
Carboxihemoglobina se formează prin legarea oxidului de carbon la hemoglobină,
afinitatea CO faţă de hemoglobină fiind de 200 de ori mai mare decât a oxigenului.
Intervine astfel sufocarea în scurt timp. Din păcate chiar şi în cazul intoxicării uşoare
sunt necesare mai multe ore pentru regenerarea hemoglobinei în vederea alimentării
normale cu oxigen a organismului.
3. SIMPTOMELE INTOXICĂRII CU CO ÎN FUNCŢIE DE
CONCENTRAŢIE
Deoarece oxidul de carbon chiar şi în cantitate foarte mică îşi menţine efectele
dăunătoare, concentraţia sa este măsurată printr-o unitate specială „ppm” (a
milionimea parte sau părţi pe milion). 1 ppm este concentraţia de 1 cm.c. în cantitatea
de 1 m.c. de aer.
184
Redăm mai jos un tabel cu principalele simptome de intoxicaţie şi efectele ei:
Concentraţia în
spaţiu:
Efecte asupra organismului uman expus
ppm %
200 0,02
- Dureri de cap uşoare, oboseală, ameţeli;
- După 1-2 ore: stări de greaţă.
400 0,04
- După 1-2 ore: dureri de cap puternice;
- După 3 ore: pericol de pierdere a vieţii!
- După 45 min.: ameţeli, stări de greaţă, contracţii musculare,
800 0,08
stare generală de rău;
- Sub 2 ore: pierderea cunoştinţei;
- În interval de 2-3 ore: intervine decesul!
1.600 0,16
- După 20 min.: dureri de cap, stări de greaţă, ameţeli;
- După 1 oră: intervine decesul!
3.200 0,32
- După 5-10 min.: pierderea cunoştinţei;
- După 30 min.: intervine decesul!
- După 1-2 min.: dureri de cap, stări de greaţă, pierderea
6.400 0,64 cunoştinţei;
- După 10.15 min.: intervine decesul!
12.800 1,28 - În 1-3 minute intervine decesul!
Dacă apar simptomele intoxicării puneţi-vă următoarele întrebări:
1. Se manifestă aceste simptome şi asupra altor persoane din încăpere? Se
simte rău şi altcineva din încăpere?
2. Mă simt mai bine în afara încăperii, în loc aerisit? Simptomele au
intensitate mai mică în afara încăperii?

În măsura în care răspunsul la aceste întrebări este „da”, adresaţi-vă imediat
medicului şi luaţi măsurile necesare pentru evacuarea urgentă a persoanelor, aerisirea
încăperii şi încetarea cauzei intoxicării.
4. CUM PĂTRUNDE ŞI CUM SE PRODUCE OXIDUL DE CARBON
ÎN LOCUINŢĂ?
– prin coşul de fum;
– prin şemineu;
– prin folosirea mijloacelor de încălzire şi preparare a hranei;
– de la garaj;
– prin folosirea grătarelor de preparat fripturi;
– prin folosirea uscătoarelor cu gaz;
– prin folosirea centralelor (cazanelor) cu gaz;
– prin folosirea boilerelor cu gaz.
Numărul mare de tragedii produse prin intoxicare cu CO are multe cauze,
unele destul de complexe.
Unul din motive este creşterea preţului energiei calorice, respectiv a materiei
prime necesare producerii ei. În vederea reducerii cheltuielilor pentru încălzire mulţi
recurg la măsuri necugetate de etanşare a uşilor şi ferestrelor şi astfel se reduce
drastic cantitatea de oxigen din aerul aflat în interiorul locuinţelor – fiind insuficient
pentru buna funcţionare a instalaţiilor şi mijloacelor de încălzire. Se cunoaşte că
pentru buna funcţionare a unui cazan mural cu combustibil gazos de circa 20 kw,
necesar unui apartament de mărime medie, sunt necesare circa 30 m.c. de aer şi prin
funcţionarea acestuia, se vor degaja circa 45 m.c. gaze – produşi ai arderii. Însă o
fereastră de circa 2 m.p., care este bine izolată, va lăsa să pătrundă prin neetanşeităţi
numai 5 m.c. de aer. Cu această etanşare „super” s-a realizat practic „sufocarea”
cazanului şi s-a creat pericol de intoxicare cu CO a celor din locuinţă. Reţinem că
oxidul de carbon este inodor, deci nici nu se va simţi – fără detector.
Cealaltă cauză generatoare de pericol de intoxicare provine din
„supradotarea” locuinţei. Există tendinţa excesivă şi neprofesionistă de montare în
bucătării şi WC-uri a unor aparate ori instalaţii de exhaustare dimensionate
necorespunzător şi fără consultarea unor persoane autorizate. De asemenea se
produce o reducere a cantităţii de aer necesar pentru ardere în cazul suplimentării
instalaţiei de încălzire cu şeminee şi diverse sobe de teracotă – la fel, în mare
vogă.
Instalaţiile de ardere cu cameră deschisă funcţionează în baza afluirii aerului
în zona arzătorului. Dacă această afluire este întreruptă din cauza unor defecţiuni – de
exemplu obturarea canalului/coşului de evacuare, reducerea cantităţii de aer în
încăpere, produsele de ardere ajung/se întorc în încăpere. Această inversare a fluxului
normal al produselor de ardere trebuie oprită neapărat.
Instalaţiile moderne de încălzire cu combustibili gazoşi sunt prevăzute din
fabricaţie cu detectoare care opresc automat alimentarea cu combustibil în cazul
185

întoarcerii produselor de ardere. Sisteme de siguranţă asemănătoare se pot realiza
însă şi la instalaţiile tradiţionale cu gaz prin montarea de detectoare ori/şi dispozitive
de interblocare.
186
5. MĂSURI DE PREVENIRE
– produsele de ardere, în toate cazurile posibile, trebuiesc evacuate deasupra
acoperişurilor;
– uşiţele de vizitare şi întreţinere a coşurilor şi canalelor de fum se
confecţionează din metal şi vor fi duble;
– este interzisă obturarea sau reducerea diametrelor canalelor de evacuare a
fumului şi produselor de ardere;
– canalele şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor de ardere se supun unei
verificări atente înainte de începerea sezonului de încălzire respectiv înainte
de punerea în funcţiune şi periodic;
– legarea la coş a instalaţiilor şi mijloacelor de încălzire se face cu respectarea
standardelor şi separat, pe categorii de combustibil folosit şi pe nivele;
– în cazul uşilor şi ferestrelor etanşe de tip termopan acestea trebuie să fie
prevăzute cu orificii de aerisire;
– se vor folosi numai aparate/cazane de încălzit şi maşini de gătit omologate,
instalate şi întreţinute de persoane autorizate;
– nu lăsaţi motorul în funcţiune dacă garajul este închis;
– în spaţii închise nu folosiţi aparate/utilaje care funcţionează cu motor cu
ardere internă;
– nu faceţi foc pentru prepararea mâncărurilor pe grătare folosind cărbuni sau
mangal în spaţii închise, neaerisite;
– pentru mai multă siguranţă se recomandă montarea unor detectoare de oxid
de carbon în zona instalaţiilor/aparatelor potenţial generatoare;
– se recomandă folosirea acestor detectoare conform instrucţiunilor
producătorului.
6. DESPRE DETECTOARE DE OXID DE CARBON
Cum funcţionează detectorul?
Rolul detectorului de oxid de carbon este ca să detecteze, la locul unde este
amplasat, dacă s-au produs scăpări de CO în concentraţii periculoase pentru viaţă şi
să semnalizeze corespunzător acest fapt.
În funcţie de principiul de detectare folosit, asigurarea alimentării cu energie
şi modul de semnalizare se disting mai multe tipuri de detectoare. Facem câteva
prezentări ale acestora în cele ce urmează.

Principiile de măsurare a detectoarelor
Funcţie de aceste principii sunt cunoscute trei feluri de detectoare de oxid de
carbon.
• Detectorul de CO „biomimetic”
Şi-a primit numele din faptul că imită (mimează) efectele remarcate în viaţă.
Elementul de „percepţie”, senzorul, este o celulă cu gel de hemoglobină sintetică ce
absoarbe oxidul de carbon. După ce se umple cu CO, gelul se închide la culoare.
Această întunecare a culorii gelului este „observată” de detector şi dă semnal imediat
ce concentraţia de CO ajunge la un nivel periculos.
Celula poate funcţiona 2–3 ani.
După declanşarea semnalului, detectorul trebuie dus într-un mediu cu aer
curat. Carboxihemoglobina se va reduce încet, în timp, ca şi în organism.
• Detectorul de CO cu semiconductor
Acest principiu a stat la baza realizării primelor detectoare de gaze. Principiul
de funcţionare a celulei cu semiconductoctor constă în adsorbţia CO pe suprafaţa
semiconductorului ceea ce duce la mărirea conductivităţii acestuia. Această
schimbare este analizată de unitatea de prelucrare a semnalului. Prin încălzirea
suprafeţei semiconductorului viteza de adsorbţie a gazului poate fi mărită.
• Detectorul cu celulă electrochimică
Celula de măsurare electrochimică este alcătuită din doi electrozi diferiţi şi un
electrolit. Atunci când CO pătrunde în interiorul celulei, între catod şi anod se creează
o tensiune direct proporţională cu mărimea concentraţiei de gaz.
Consumul acestor detectoare este mic, durata de funcţionare este de peste 5
ani. Acest tip de detector este destul de răspândit.
Alimentarea cu energie a detectoarelor
Alimentarea cu energie a detectoarelor se poate realiza în patru feluri:
o Cu baterii interschimbabile
Avantaje: nu sunt necesari conductori electrici de alimentare, nu este nevoie
de specialist pentru punerea în funcţiune.
Dezavantaje: deşi detectorul semnalizează descărcarea bateriei, dacă se scapă
receptarea acestui semnal şi bateria se va descărca, detectorul va fi scos din funcţiune
fără a se cunoaşte acest lucru (se poate întâmpla după 2–3 ani).
o Cu baterii de mare fiabilitate (de lungă durată)
Avantaje: faţă de tipul precedent nu necesită schimbarea bateriei până la
ieşirea din uz a detectorului (minim 5 ani).
Dezavantaje: dacă totuşi se descarcă bateria (în urma unei utilizări
neadecvate) detectorul trebuie înlocuit.
o Cu curent de joasă tensiune, de 12–24 V
Avantaje: Detectorul poate fi alimentat de la sursa instalaţiei de semnalizare a
efracţiei ori a incendiului. Astfel alimentarea este continuă. În detector se poate
monta şi o baterie pentru alimentarea în cazul căderii alimentării de la reţeaua
continuă. Se poate realiza şi o legătură la releu.
Dezavantaje: în vederea punerii în funcţiune a detectorului, trebuie realizată
instalaţia de alimentare de către un specialist.
187

o Cu curent de la reţeaua de 220 V
Avantaje: Alimentarea se realizează uşor de la instalaţia electrică de iluminat.
Se poate realiza şi legarea la un releu.
Dezavantaje: Pentru realizarea instalaţiei de alimentare şi punere în funcţiune
este nevoie de specialist.
Semnalele emise de detector
Conform noilor reglementări europene (EN 50291:2001) detectoarele trebuie
să transmită semnale în funcţie de dozele de gaz (pragurile de concentraţii
periculoase). Intoxicaţia cu CO devine cu atât mai gravă, cu cât persoanele au inhalat
o cantitate de gaz toxic în concentraţie mai mare şi un timp mai îndelungat. Ca atare
semnalul nu trebuie să pornească în momentul depăşirii unui anumit prag al
concentraţiei, ci va depinde de mărimea intoxicaţiei posibile. De aceea detectorul, pe
lângă concentraţia gazului, va lua în considerare şi timpul de expunere la gazul toxic.
Prin urmare pragurile de emitere a semnalului, conform reglementării
susmenţionate sunt următoarele: Praguri de alarmă (doze):
50 ppm – la o expunere între 50–90 min.
100 ppm – la o expunere între 10–40 min.
300 ppm – la o expunere sub 3 minute.
Dacă detectorul funcţionează în baza acestor praguri intoxicarea ireversibilă
este evitată în toate cazurile.
La intrarea în funcţiune detectoarele emit semnal luminos (intermitent sau
continuu: LED roşu) şi, de obicei, semnal sonor de 80–90 decibeli.
Este important ca fiecare detector să semnalizeze şi defecţiunile proprii de
funcţionare. Acestea se referă la: distrugerea senzorului, descărcarea bateriei de
alimentare, descărcarea bateriei care are rol de a doua sursă de alimentare, terminarea
duratei de viaţă a detectorului.
Posibilităţile de ieşire a semnalului şi de legare a detectoarelor în releu
Cu ajutorul ieşirilor detectoarelor semnalele se pot transmite nu numai la
distanţe normale de audibilitate şi vizibilitate, ci şi la distanţă, la o încăpere de
supraveghere sau pot fi cuplate la un sistem automat de intervenţie de mare siguranţă.
Detectoarele pot avea posibilităţi de legare la relee respectiv de cuplare la o
reţea paralelă:
Cu ajutorul contactului la releu NO/NC (deschis/închis):
– detectorul poate fi legat direct la centrala de semnalizare a efracţiei, astfel se
poate realiza transmiterea semnalului de alarmă la locul de supraveghere;
– se poate soluţiona pornirea semnalului sonor la centrala de semnalizare a
efracţiei, în afara semnalului sonor propriu al detectorului;
– în cazul acumulării unor cantităţi periculoase de CO se poate porni un
ventilator de avarie şi astfel încăperea devine sigură în timp mai scurt.
Dacă detectorul are posibilitatea legării la relee paralele:
– pornirea semnalului unui detector se transmite şi la celălalt;
– pornesc concomitent semnalele tuturor detectoarelor legate împreună;
– releele tuturor detectoarelor legate împreună îşi schimbă starea (poziţia).
188

BIBLIOGRAFIE
1. Revista VÉDELEM HU., Nr. 3/2004, MEGELŐZÉS
2. Materialul: Promat Electronika - Hu.
3. http://www.szenmonoxid.xls.hu/main
189

190
APLICAŢIILE REŢELELOR DE SENZORI INTELIGENŢI
WIRELESS ÎN DIVERSE DOMENII DE ACTIVITATE
Locotenent-colonel drd. ing. Cristian DAMIAN
Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Abstract
The paper presents a series of applications of wireless intelligent sensor networks in various fields
of activity, as a perspective solution for the development thereof.
Creierul uman, în toată complexitatea lui poate lua decizii dispunând de
capacitatea de cunoaştere.
Pornind de la acest lucru cercetările ştiinţifice au permis apariţia unui
domeniu nou, al sistemelor artificiale inteligente.
Aceste sisteme pot lucra eficient şi rapid în folosul omului, inclusiv pentru
accelerarea evoluţiei sale.
Evoluţia până astăzi a fost considerată un domeniu propriu organismelor vii,
dar ea devine astăzi posibilă şi pentru roboţi, vehicule autonome, maşini cibernetice
de toate tipurile şi creiere artificiale.
Sistemele inteligente au la bază o viziune ultramodernă de realizare a unor
procese decizionale, precum şi a soluţionării unor probleme bazându-ne pe teoria
cunoaşterii.
Inteligenţa reprezintă abilitatea unui sistem artificial de a acţiona adecvat întrun
mediu incert, imprecis, astfel încât acest sistem să îşi poată realiza cu şanse cât
mai mari de reuşită, scopul pentru care a fost creat.
Un sistem inteligent, în formele sale cele mai avansate, trebuie să ofere
capacitatea de percepere şi de înţelegere, capacitatea de a alege pe baza
raţionamentelor făcute, capacitatea de a acţiona cu succes în cazul unor multitudini de
circumstanţe, astfel încât să supravieţuiască, să prospere şi să-i asigure reproducerea
într-un mediu oricât de complex şi ostil.
Inteligenţa este integrarea percepţiei, raţionamentului, emoţiilor şi
comportamentului într-un sistem care simte, percepe, cunoaşte şi ia atitudine.
În fiecare sistem inteligent, inteligenţa reprezintă mecanismul capabil să
genereze cel mai avantajos comportament, îmbunătăţind abilitatea de a acţiona
eficient şi de a alege cea mai bună dintre alternativele comportamentale.
Nivelurile foarte mari de inteligenţă permit unui sistem să îşi imagineze
evenimente şi să aleagă cel mai bun raţionament pe baza căruia să intuiască
rezultatele acţiunii de întreprins.
Inteligenţa biologică care stă la baza dezvoltării acestui domeniu, este
produsul unei competiţii continue în strădaniile pentru supravieţuire.
Abilitatea de a transforma realitatea într-o reprezentare eficientă este
considerată cea mai importantă aserţiune legată de inteligentă.

Luată din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), definiţia
inteligenţei pune în evidenţă capacitatea individului de a se adapta şi de a rezolva
situaţii noi pe baza experienţei acumulate anterior.
Se poate remarca şi din această definiţie că intuiţia lexicografului a devansat
cercetările de Inteligenţă Artificială, care doar recent au pus pe primul plan
cunoaşterea, deplasând centrul de greutate al definiţiei IA către cunoaşterea aplicată.
Definiţia dată de Barr&Feigenbaum în 1981 prezintă Inteligenţa Artificială ca
fiind ştiinţa, care face parte din domeniul informaticii, având drept obiectiv
proiectarea unor sisteme artificiale cu comportament inteligent – adică sisteme ce
manifestă proprietăţi pe care în mod obişnuit le asociem cu existenţa inteligenţei în
comportamentul uman – înţelegerea limbajului, învăţare, raţionament, rezolvarea
problemelor.
Astfel de sisteme pot răspunde flexibil în situaţii ce nu au fost anticipate de
programator.
Precursorul domeniului este considerat Norbert Wiener, care, bazat pe tripla
formaţie universitară în matematică, zoologie şi filosofie, reuşeşte să pregătească
terenul formării unui nou domeniu în cartea sa Cibernetică sau control şi comunicaţie
la om şi maşină .
În martie 2006, Agenţia Europeană pentru Monitorizare, Evaluarea
Structurală şi Control (European Network for Structural Assessment Monitoring and
Control) şi-a manifestat interesul în cercetările în reţelele fără fir de senzori,
planificând un calendar de cercetare, cu obiective destul de ambiţioase, cum ar fi
crearea unei reţele de monitorizare structurală şi a infrastructurii integrată la nivel
european până în anul 2020.
Priorităţile agenţiei europene sunt: senzorii şi reţelele de senzori, cadrul
computaţional, structuri inteligente, siguranţă şi securitate, monitorizarea ciclului de
viaţă, evaluarea şi analiza riscurilor.
Ca şi în cazul celor mai multe din cercetările importante şi în cazul reţelelor
de senzori fără fir, acestea au fost motivate de aplicaţiile militare, după care treptat au
fost identificate şi aplicaţii civile.
Reţelele de senzori fără fir (WSN) în ultima perioadă de timp sunt tot mai
prezente în viaţa noastră de zi cu zi.
Pot fi gândite şi dezvoltate o largă diversitate de aplicaţii, bazate pe
capacitatea mecanismelor de a extrage informaţii din mediul înconjurător, pentru a le
procesa şi utiliza.
Urmare a realizărilor din domeniile microsenzorilor şi reţelelor fără fir,
acestea devin disponibile pentru foarte multe aplicaţii comerciale şi militare cum ar fi
monitorizarea mediului şi factorilor înconjurători (trafic, securitate), detecţia şi
diagnosticarea în domeniul industrial (fabrici, instalaţii), monitorizarea
infrastructurilor (reţele de putere, distribuţia apei, depozitare de deşeuri) şi culegerea
datelor de pe teatrele de operaţiuni.
În utilizarea reţelelor de senzori trebuie luate în considerare marile lor
avantaje şi anume mobilitatea reţelei, eficienţa, costul, robusteţea, autoconfigurarea,
toleranţa la avarii, oportunitatea utilizării, durata de exploatare a reţelei.
191

Miniaturizarea continuă a componentelor pentru calculatoare, precum şi
creşterea masivă a puterii de procesare disponibilă computerelor mobile s-au îmbinat
pentru a aduce unui segment de populaţie cât mai mare şi mai multe aplicaţii bazate
pe procesarea de către calculator.
Tehnologia wireless se bazează pe transmiterea informaţiilor cu ajutorul
undelor electromagnetice, folosind un spectru energetic din zona undelor radio, a
microundelor şi din domeniul infraroşu.
Ca tipuri de reţele wireless există reţele mobile ad-hoc şi reţele ad-hoc de
senzori; acestea din urma reprezintă o aplicaţie a primului tip de reţele.
Diferenţa esenţială între cele 2 tipuri de reţele este ca scopul reţelelor de
senzori nu este numai comunicarea, ci detecţia şi estimarea unor evenimente de
interes din reţea.
Problema cea mai importanta legată de reţele ad-hoc este păstrarea evidenţei
conexiunilor dintre calculatoare; fără această funcţie, reţeaua ad-hoc nu poate exista.
Reţelele ad-hoc oferă o alternativă eficientă şi economică pentru comunicaţii şi
informatică în situaţiile în care utilizarea unei infrastructuri de reţea nu ar fi practică
sau ar fi prea costisitoare.
În reţelele ad-hoc, conectivitatea dintre noduri şi topologia reţelei poate varia
foarte mult, nodurile mobile au o rază de transmitere limitată, acest lucru implicând
că pachetele pot fi dirijate prin noduri intermediare, cu scopul de a ajunge la noduri
care nu sunt în interiorul ariei de transmisie a nodului-sursa.
În cazul reţelelor de senzori, dispozitive mici care pot fi distribuite pe o
anumită zonă, pentru a culege date şi mostre din natură, care vor fi stocate şi
distribuite în acea reţea, pentru ca ulterior să fie analizate.
Dintre marile avantajele ale reţelelor wireless, care le şi recomandă utilizarea,
ar fi de menţionat mobilitatea, scalabilitatea, flexibilitatea, simplitatea instalării.
Dar aceste tipuri de reţele au şi dezavantaje, dintre care principalele pentru
care mai erau încă reţineri în promovarea acestui tip de reţele, ar fi interoperabilitatea
şi banda redusă, care au fost însă înlăturate pe parcurs.
O reţea ad-hoc de senzori constă într-un număr de senzori distribuiţi pe o
anumită arie geografică.
Fiecare astfel de senzor poate comunica wireless şi are un anumit nivel de
inteligenţă pentru procesarea semnalelor şi transmiterea datelor.
Gama foarte mare de aplicaţii arată că reţelele wireless de senzori oferă
capabilităţi şi îmbunătăţiri în aplicaţiile civile, precum şi în asistarea efortului
naţional de creştere a alertei în cazul unor ameninţări teroriste.
Reţelele de senzori pot fi clasificate după nodurile reţelei care sunt sau nu
adresabile individual, precum şi dacă datele din reţea sunt agregate. Senzorii unei
reţele pentru supravegherea unei anumite arii geografice ar trebui să fie adresabili
individual, astfel încât să se poată determina cu exactitate locul unde au apărut
probleme.
Abilitatea unei reţele de senzori de a agrega datele strânse poate reduce
substanţial numărul de mesaje care trebuie transmise în reţea.
Principalele scopuri ale unei reţele ad-hoc de senzori depind de aplicaţie,
următoarele principii fiind practic comune cam tuturor reţelelor:
192

• determinarea valorii unui parametru într-o anumită locaţie: într-o
reţea din mediu, se poate cunoaşte temperatura, presiunea
atmosferică, lumina solară, precum şi umiditatea relativă pentru mai
multe locuri diferite, un anumit senzor poate fi conectat la alte
diferite tipuri de senzori, fiecare având o rată diferită de eşantionare a
valorilor şi un interval al valorilor permise;
• detectarea momentelor în care au loc evenimentele de interes şi
estimarea parametrilor evenimentelor detectate;
• clasificarea unui obiect detectat;
• supervizarea unui obiect.
O cerinţă importantă a reţelei de senzori este ca datele necesare să fie trimise
utilizatorilor care le-au cerut, existând de cele mai multe ori cereri stricte legate de
timp.
Cerinţele reţelelor wireless ad-hoc includ următoarele:
numărul cât mai mare de senzori staţionari. Pe lângă dezvoltarea
senzorilor care să fie proiectaţi pentru suprafaţa unui ocean sau pentru
roboţi din operaţiunile militare, cele mai multe noduri dintr-o reţea de
senzori sunt staţionare;
consumul scăzut de energie este un atribut foarte important deoarece
în multe aplicaţii senzorii sunt plasaţi într-o zonă mai îndepărtată, iar
întreţinerea unui nod un este posibilă, durata de viaţă a nodului poate
fi determinată în funcţie de baterie;
organizarea de la sine a reţelei având în vedere numărul mare de
noduri şi plasarea lor în locaţii mai ostile, este esenţială ca reţeaua să
funcţioneze corect, deoarece configurarea manuală nu este realizabilă.
Nodurile pot eşua (fie din lipsa energiei, fie din distrugerea fizică) şi
noduri noi se pot adăuga reţelei. Prin urmare, reţeaua trebuie să fie
capabilă să se reconfigureze periodic pentru a putea continua să
funcţioneze. Nodurile individuale se pot deconecta de restul reţelei,
dar trebuie menţinut un grad mare de conectivitate;
procesarea colaborativă a semnalelor este un alt factor care distinge
aceste reţele de reţelele mobile ad-hoc care au ca scop final
detecţia/estimarea unor evenimente de interes, şi nu numai
comunicarea. Pentru a îmbunătăţi performanţa de detecţie/estimare,
adesea este util să fuzioneze datele de la mai mulţi senzori. Această
fuzionare a datelor necesită transmiterea datelor şi a mesajelor de
control, şi astfel pot apărea constrângeri asupra arhitecturii reţelei;
abilitatea de interogare: un utilizator poate dori să interogheze un nod
individual sau un grup de noduri pentru informaţiile culese din
regiunea respectivă. În funcţie de datele fuzionate, este posibil să nu se
poată transmite un flux mare de date în reţea, dar mai multe noduri
locale de colectare vor aduna datele dintr-o anumită arie şi vor crea
mesaje de sumar. O interogare poate fi trimisă nodului de colectare
care este cel mai aproape de locaţia dorită.
193

Mobilitatea reţelei constă în posibilitatea nodurilor de a-şi modifica poziţia
după desfăşurarea iniţială.
Mobilitatea are un puternic impact asupra dinamicii reţelei, şi implicit a
proiectării protocoalelor şi algoritmilor de repartizare, viteza efectivă a mişcării
având un impact asupra intervalului de timp în care nodurile sunt la o distanţă la care
comunicaţia e fiabilă.
În funcţie de cerinţele particulare ale aplicaţiei, de forma şi dimensiunea
reţelei costurile pot varia foarte mult, costul unui nod poate varia de la câteva sute/mii
de euro, pentru reţele cu număr redus de noduri extrem de capabile, până la câţiva
cenţi pentru reţele cu noduri foarte simple.
Nodurile senzor sunt dispozitive autonome, iar energia disponibilă alături de
alte resurse sunt limitate de dimensiuni şi costuri.
Resursele energetice pot fi stocate (de exemplu în baterii) ori pot fi captate din
mediul înconjurător.
Studiile efectuate asupra reţelelor de senzori, au anticipat că acestea se vor
constitui, în general, din dispozitive omogene, identice în mare măsură din punct de
vedere hardware şi software.
Nodurile pot să difere în ceea ce priveşte tipul şi numărul senzorilor ataşaţi;
cu puteri computaţionale între ele şi astfel se pot colecta, procesa şi rula date de la
mai multe alte noduri cu capabilităţi mai limitate; unele noduri senzor pot fi echipate
cu dispozitive hardware speciale, cum ar fi sistemele de poziţionare globală (GPS –
Global Positioning System) care se comportă ca nişte balize de localizare pentru alte
noduri, deducând, astfel, poziţiile acestora; alte noduri se pot comporta asemeni unor
pasaje de trecere pentru reţelele de comunicaţii cu raza mare de acţiune (de exemplu,
reţelele GSM, reţelele satelitare sau internetul).
Comunicaţia fără fir între nodurile senzor utilizează undele radio, lumina
difuză, undele laser, cuplajele inductive sau capacitive şi chiar sunetul.
Cea mai des utilizată metodă pentru comunicaţie are la bază undele radio, din
moment ce acestea nu necesită un câmp de vizibilitate directă, şi comunicaţiile de
raze peste medie pot fi implementate cu un consum de putere redus şi cu ajutorul
unor antene de dimensiuni relativ mici (câţiva centimetri în benzile de frecvenţă
uzuale de câţiva gigahertzi).
Utilizarea fasciculelor de lumină pentru comunicaţii implică un câmp de
vizibilitate directă şi există şi posibilitatea de a interfera cu lumina ambientală sau
chiar cu lumina zilei, dar se permite folosirea unor transceivere de dimensiuni mai
mici, cu un consum energetic mai eficient decât în cazul comunicaţiilor radio.
Sunetul sau ultrasunetul sunt folosite, în general, în comunicaţiile sub apă sau
pentru măsurarea distanţelor bazate pe dimensionarea timpilor de propagare.
Uneori, un singur sistem de senzori, o reţea de senzori poate folosi în cadrul
aceleaşi reţele modalităţi diferite de comunicaţie.
Variatele metode de comunicaţie pot fi folosite în diferite feluri în scopul
implementării unei reţele de comunicaţii.
Putem spune că există două tipuri de reţele: pe de o parte, reţelele care se
bazează pe infrastructură, iar pe de altă parte, reţelele ad-hoc. În reţelele bazate pe
194

infrastructură, nodurile senzor pot comunica doar direct cu device-uri care au funcţii
de staţii de bază.
În reţelele ad-hoc, nodurile pot comunica unele cu altele direct, fără aportul
infrastructurii.
Nodurile se pot comporta ca routere, transmiţând mesaje, prin salturi multiple,
mai departe în numele altor noduri.
Din moment ce desfăşurarea unei infrastructuri este un proces costisitor şi
instalarea ei poate fi, deseori, greu realizabilă, reţelele ad-hoc sunt preferate în
majoritatea aplicaţiilor.
Combinarea celor două tipuri de reţele, ad-hoc şi bazate pe infrastructură, este
folosită, uneori, unde grupuri de noduri senzor sunt interconectate printr-o reţea
întinsă, bazată pe infrastructură.
În forma ei simplificată, o reţea de senzori formează o reţea, în care fiecare
comunică direct cu oricare alt nod din sistem.
Raza efectivă de acţiune a senzorilor ataşaţi unui nod senzor defineşte aria de
acoperire a acestuia.
Acoperirea reţelei măsoară gradul de acoperire a ariei de interes
corespunzătoare nodurilor senzor. Cu o acoperire împrăştiată, răzleţită, doar unele
părţi din zona de interes vor fi acoperite. Dar cu o acoperire densă, zona de interes va
fi aproape complet acoperită de senzorii respectivi. Cu o acoperire redundantă, însă,
mai mulţi senzori acoperă aceeaşi locaţie fizică. Gradul efectiv de acoperire este, în
principal, determinat de acurateţea observării şi de redundanţa necesară. Gradul de
acoperire influenţează, de asemenea, algoritmii de procesare a informaţiilor.
O bună acoperire este cheia către sistemele robuste şi poate fi exploatată
pentru a extinde timpul de viaţă a reţelei prin trecerea nodurilor redundante în stare
de repaus („sleep mode”), în scopul conservării resurselor.
Raza de comunicaţie şi locaţiile fizice ale fiecărui nod senzor în parte definesc
conexiunile unei reţele. Dacă există permanent o conexiune în reţea (posibil cu salturi
multiple) între două noduri oarecare, se spune că este vorba despre o reţea conectată.
Conexiunile pot fi discontinue sau intermitente dacă reţeaua este ocazional
partiţionată. Dacă nodurile sunt izolate în cea mai mare parte a timpului şi intră în raza
de comunicaţie a altor noduri, doar ocazional, vorbim despre o conexiune sporadică.
De notat că, în ciuda existenţei partiţiilor, mesajele pot fi transportate peste
acestea cu ajutorul nodurilor mobile.
Conexiunile influenţează, în principal, proiectarea protocoalelor de
comunicaţii şi a metodelor de colectare a datelor.
Numărul nodurilor constituente ale unei reţele de senzori este, în general,
determinat de cerinţele relative la conexiunile reţelei, la aria ei de acoperire şi la zona
de interes.
Mărimea reţelei poate varia de la câteva noduri senzor la câteva mii sau chiar
mai mult. Dimensiunea ei determină cerinţele de scalare cu privire la protocoale şi
algoritmi.
În funcţie de aplicaţie, timpul de viaţă a unei reţele poate varia de la câteva
ore la câţiva ani. Necesitatea unui timp de viaţă cât mai lung are un mare impact
195

asupra gradului de eficienţă energetică şi asupra robusteţii nodurilor reţelei. În funcţie
de aplicaţii, o reţea de senzori trebuie să fie capabilă să satisfacă anumite proprietăţi
în ceea ce priveşte calitatea serviciilor (QoS – Quality of Service), aspecte cum ar fi
cele legate de buna funcţionare în timp real, robusteţea reţelei, rezistenţa la atacuri,
împotrivirea contra tentativelor de acces nepermis, secretizarea prezenţei.
Reacţia la dezastre reprezintă una din cele mai frecvent utilizate aplicaţii ale
reţelelor wireless de senzori.
Un scenariu tipic este detecţia incendiilor din medii extraurbane, nodurile
echipate cu senzori de temperatură şi optice de fum, împreună cu un software
adecvat, care le permite determinarea poziţiei propri (fie în relaţia cu vecinii sau în
coordonate absolute).
Aceştia sunt răspândiţi într-un perimetru extraurban (de exemplu o pădure),
fie preventiv, fie din aeronave specializate, în momentul izbucnirii unui incendiu.
Din datele centralizate se formează o hartă termică a regiunii, pe care se poate
determina zonele de temperatură ridicată care sunt accesibile terestru .
Scenarii similare se pot imagina şi pentru controlul accidentelor chimice.
Unele din aplicaţiile de monitorizare a incidentelor au puncte comune cu
aplicaţii de tip militar, senzorii din componenţa nodurilor fiind proiectaţi să detecteze
mişcările de trupe (în loc de incendii). Senzorii se proiectează pentru a se obţine
costuri minime, având în vedere numărul lor mare. În aceste condiţii, cerinţele de
proiectare privind durata de viaţă a acumulatorului nu sunt foarte dure. Reţelele
wireless de senzori pot fi utilizate şi în controlul calităţii mediului, monitorizând
emanaţiile de gaze, substanţe chimice periculoase, rampe de gunoi, monitorizarea
platoului marin printr-o mai bună înţelegere a fenomenelor de eroziune ale acestuia.
În domeniul controlului ecologic aceste reţele de senzori se pot utiliza pentru
evaluarea numărului de specii de plante şi animale dintr-un habitat, acest lucru
implicând o mapare a biodiversităţii.
Principalele avantaje ale utilizării reţelelor de senzori wireless în astfel de
aplicaţii sunt legate de funcţionarea pe o durată cât mai lungă a senzorilor in maximă
proximitate cu subiecţii de interes.
Deoarece senzorii pot fi făcuţi suficient de mici ei nu vor perturbe habitatul în
care sunt amplasaţi.
Se cunoaşte că în domeniul clădirilor acestea risipesc cantităţi foarte mari de
energie prin utilizarea ineficientă a surselor de aer condiţionat, ventilaţie şi controlul
umidităţii (HVAC).
Un sistem de înaltă rezoluţie, în timp real pentru monitorizarea temperaturii,
fluxului de aer, umidităţii şi alţi parametri ai unei clădiri prin intermediul unei reţele
de senzori wireless pot creşte semnificativ confortul şi scădea consumul de energie.
Îmbunătăţirea eficienţei energetice şi creşterea simplităţii în utilizare sunt unele din
motivele pentru care aplicaţiile tip „clădire inteligentă” sunt studiate cu un deosebit
interes.
Standardele dezvoltate includ şi dezvoltarea de componente wireless sau au
încorporate astfel de componente.
Nodurile cu senzori pot fi utilizate în monitorizarea stresului mecanic la care
sunt supuse clădirile în zonele active seismic.
196

Prin măsurarea parametrilor mecanici, cum ar fi încărcarea la încovoiere a
grinzilor, este posibil să se stabilească pe baza informaţiilor provenite de la reţelele
de senzori, dacă o clădire mai constituie un obiectiv sigur după un cutremur sau dacă
este în pragul colapsului, în reţea putând participa şi tipuri de senzori dedicate
detecţiei formelor de viaţa prinse în clădirile prăbuşite.
Avantajul reţelelor într-o astfel de aplicaţie îl reprezintă maparea spaţială a
parametrilor fizici. În funcţie de tipul de aplicaţie, nodurile de senzori pot fi instalate
în clădiri deja construite, sau incorporaţi în clădiri aflate în construcţie. În reţelele de
senzori fără fir este însă crucială oferirea de informaţii cu o precizie specificată, la
timp, în special în cazul aplicaţiilor în timp real sau care depind critic de timp şi cu un
consum cât mai redus de resurse.
Serviciile oferite de o reţea tradiţională de comunicaţii însumează transferul
de informaţie dintr-o locaţie în alta.
O reţea de senzori transferă biţii de la sursă la destinaţie, deoarece este şi o
reţea de comunicaţii, dar acesta nu reprezintă scopul ei principal.
De la o reţea de senzori, utilizatorii aşteaptă răspunsuri clare şi inteligibile,
eventual chiar acţiuni specifice unei anumite sarcini trasate.
Nu este deci o simplă reţea de transport, ci o reţea inteligentă distribuită,
capabilă să ofere „răspunsuri şi soluţii nu numere” (Steven Glasser, UC Berkeley).
În viitor, concepte precum evaluarea interacţiunilor la nivel local, fie că este
vorba de regiuni geografice sau de intervale de timp vor avea un rol predominant.
Se prevede necesitatea găsirii unor noi moduri de utilizare şi exploatare a unei
reţele de senzori, a unor noi interfeţe, mai rapide, precum şi de noi moduri de gândire
referitor la serviciile oferite de astfel de reţele.
În concluzie aceste reţele inteligente de tip wireless, prin nenumăratele
avantaje pe care acestea le au reprezintă deschid calea unui nou domeniu de
perspectivă, cu aplicaţii deosebite în mai toate domeniile de activitate.
BIBLIOGRAFIE
1. K. Holger, A. Willig – Protocols and Architectures for Wireless Sensor Networks.
JohnWiley & Sons 2005.
2. Younis Mohamed, Akkaya Kemal – Energy and QoS aware Routing in Wireless
Sensor Networks.
3. L. Schwiebert, S. K. S. Gupta, and J. Weinmann. Research Challenges în Wireless
Networks of Biomedical Sensors. In Proceedings of the 7th International Conference
on Mobile Computing and Networking (ACM Mobicom), pages 151–165, Rome, Italy,
July 2001.
197

198
CONSIDERAŢII ŞI INTERPRETĂRI ASUPRA
COMPORTAMENTULUI PIROMAN
Maior ing. Dan MANCIULEA
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neron Lupaşcu al judeţului Buzău
Abstract
The paper presents several considerations and interpretations of pyromaniac behavior.
1. INTRODUCERE
De ce piromanul? Pentru că:
1. focul este „element primordial” a cărui folosire a determinat evoluţia
civilizaţiei umane, iar fascinaţia în faţa lui şi a puterii sale marchează
psihicul omului;
2. sintetic privind, civilizaţia umană s-a dezvoltat căutând un „foc mai mare
şi mai puternic”;
3. în conştiinţa colectivă oamenii care „se joacă cu focul” sunt priviţi cu
respect şi teamă chiar şi în epoca modernă;
4. asupra acestui tip de „criminal”, între toate ramurile ştiinţifice care îi
studiază comportamentul, cauzele şi efectele, există controverse ce
împiedică identificarea cu precizie a elementelor caracteristice (motive,
mecanisme, modalităţi etc.)
5. asemenea „criminali” sunt destul de rar întâlniţi, însă pagubele produse
prin acţiunile lor sunt considerabile;
6. şi în rândurile celor care au menirea de a contracara direct acţiunile
piromanului (pompieri) s-a înregistrat apariţia acestui tip de
comportament;
7. motivaţiile intime ale acestui tip de comportament sunt puţin cunoscute,
abia bănuite;
8. piromanul autentic afirmă întotdeauna că nu ştie să facă focul ;
9. piromanul este cel mai lucid „nebun” – nimic din comportamentul său nu
semnalează că s-ar deosebi cu ceva de semenii săi obişnuiţi, în rândul
cărora se integrează cu succes;
10. acţiunile pentru descoperirea faptei şi autorului sunt împiedicate de
dispariţia urmelor, lucru ce antrenează mari eforturi de personal şi
tehnologie (în ţările unde acestea există);
11. majoritatea oamenilor sunt pirofobi;
12. din datele existente – piromania se manifestă numai la bărbaţi.

2. CRITERII DE IDENTIFICARE A COMPORTAMENTULUI PIROMAN
În literatura de specialitate au fost formulate criterii pentru identificarea şi
diagnosticarea piromaniei. Ele, după sistemul nosologic folosit (cel internaţional:
ICD–10 sau cel american: DSM–IV–TR), prezintă elemente esenţiale,
comportamentale sau subiective care încadrează în limite concrete piromania. Între
aceste sisteme nosologice nu există diferenţe aparente dar le vom prezenta succint
pentru ca, mai apoi, să evidenţiem o controversă interesantă.
2.1. Definirea piromaniei
a) Definiţia dată de sistemul nosologic american D.S.M.–IV:
Piromania este o tulburare de control a impulsurilor şi de adaptare care se
caracterizează prin:
– punerea deliberată şi intenţionată a focului în mai mult de o singură ocazie;
– tensiune sau hiperactivitate (arrousal) afectivă înaintea actului;
– fascinaţie cu, interes în, curiozitate despre sau atracţie faţă de foc şi de
contextele situaţionale ale focului (de ex. accesorii, utilizări, consecinţe);
– plăcere, gratificare sau uşurare la punerea focurilor sau la asistarea sau la
participarea la urmări;
– punerea focului nu este făcută pentru un câştig bănesc, ca o expresie a
ideologiei social-politice, pentru a ascunde o activitate criminală, pentru a exprima
mânie sau răzbunare, pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de locuit, ca răspuns la un delir
sau halucinaţie sau ca rezultat al judecăţii alterate (de ex. în demenţă, retard mintal,
intoxicaţie cu substanţe);
– punerea focului nu este explicată mai bine de conduită, de un episod
maniacal sau de tulburarea de personalitate antisocială.
b) Definiţia dată de sistemul nosologic internaţional ICD–10:
Piromania este clasificată ca tulburare mentală şi de comportament, cu
următoarele criterii:
– repetate acte de incendiere fără motiv evident, cum ar fi câştig material,
răzbunare sau extremism;
– un interes intens în a privi incendiile;
– sentimente raportate de o tensiune crescândă înainte de act şi o intensă
excitaţie imediat după ce actul a fost îndeplinit.
c) Definiţia dată de American Handbook for Psychiatrists:
Piromania este definită ca un comportament cu cinci trăsături caracteristice:
– impuls periodic de a pune foc;
– stare emoţională agitată înainte de a pune foc;
– plăcere intensă, satisfacţie şi uşurare în timpul comiterii actului;
– nedepistarea vreunui fenomen anormal clinic;
– lipsa completă a unui motiv raţional.
199

2.2. Analiza criteriilor de identificare. Controverse cu privire la
discernământ
În cele trei sisteme de referinţă prezentate există un acord cu privire la
plăcerea piromanului de a incendia, tensiunea dinaintea actului, hiperactivitatea
comportamentală pe timpul acestuia şi periodicitatea actului sau a impulsului de
incendiere. Aceasta dovedeşte că, referitor la simptomele medicale, sistemele sunt
puse de acord însă problema mobilului, scopului urmărit, a intenţiei şi a procesului de
deliberare a punerii în practică a actului rămâne în discuţie.
Astfel, în DSM IV–TR se vorbeşte despre punerea de foc deliberată şi
intenţionată, criteriu care plasează piromanul pe terenul vinovăţiei şi al
discernământului din domeniul legii penale. Dacă luăm în considerare acest criteriu,
în cazul unui proces penal având ca obiect o asemenea faptă probatoriul se va orienta
doar pe dovedirea că inculpatul a săvârşit-o sau nu. Discernământul lui nu va fi pus
sub semnul întrebării şi, prin efect, nici vinovăţia. Altfel spus, piromania este o
manifestare infracţională „normală”.
În ICD-10 se vorbeşte despre acte de incendiere fără motiv evident, situaţie
care face obligatorie, în ipoteza emisă mai sus, stabilirea mobilului, a motivului care
a stat la baza faptei şi, în funcţie de caracteristicile acestora, existenţa sau inexistenţa
discernământul incendiatorului ar indica vinovăţia sau nevinovăţia acestuia.
American Handbook of Psychiatrists spune că piromania se caracterizează prin
lipsa completă a unui motiv raţional al incendierii. În accepţiunea acestei clasificări
piromanul este, deci, o persoană lipsită de discernământ care nu răspunde penal şi
singura măsură ce se poate lua împotriva lui este internarea într-un spital psihiatric.
Controversa evidenţiată mai sus face din piroman o personalitate demnă de
analizat atât în privinţa comportamentului său, cât şi în cea a măsurilor de apărare
socială împotriva actelor de incendiere caracteristice. Nu este de neglijat nici
posibilitatea găsirii unor metode eficiente de tratament.
200
3. MODEL DE ANALIZĂ A COMPORTAMENTULUI PIROMAN
Explicarea mobilului piroman cu ajutorul teoriei psihomorale psihanalitice
Se cunoaşte că în preistoria omenirii focul a reprezentat deopotrivă unul dintre
motoarele dezvoltării tehnologice, dar şi o sursă considerabilă pentru susţinerea
fenomenului religios. Astfel el a căpătat un ascendent puternic asupra conştiinţei
colective, transmiţând din generaţii în generaţii veneraţia şi respectul pentru
binefacerile şi puterea lui.
Pentru a putea sublinia caracteristicile comportamentului piroman vom apela
la analiza comparativă a două cazuri, prin prisma criteriilor de diagnostic psihiatric,
dar şi prin metodele psihanalizei.
Este vorba despre Nero – presupusul incendiator al Romei, şi despre John
Orr, investigator-şef pentru cauze de incendiu din Glendale, Los Angeles, SUA, care
între 1982–1989 a provocat peste 35 de incendii, decesul a patru persoane şi imense
pagube materiale.

3.1. Reveria în faţa focului
În cartea lui Sienkiewicz – Quo Vadis este descris amănunţit episodul
incendierii Romei de către Nero. Trecând peste controversele istorice în care afirmă
că nu acesta ar fi ordonat mistuirea prin foc a Cetăţii Eterne, elementele
comportamentului piroman sunt prezentate cu o claritate aproape medicală.
Astfel „...după unii, Cezarul (Nero) pusese să se dea foc Cetăţii (Romei) ca să
scape de mirosul nesuferit al Suburbei şi, mai ales, ca să poată ridica o nouă cetate
care avea să se numească Neronia.” Împăratul este nemulţumit de capitala în care
domneşte şi vrea să creeze o alta care să îi poarte numele.
Refuzul realităţii şi dorinţa de schimbare apar în studiul lui Gaston
Bachelard Psihanaliza focului ca sursă, dar şi ca efect al reveriei în faţa focului.
Focul este singura sursă prin care piromanul poate determina o modificare rapidă în
lumea sa înconjurătoare, obţinând un rezultat nou. Chiar dacă este tragic, acest
rezultat îl satisface deoarece îi „amplifică destinul”, îi dă importanţă în faţa propriei
persoane. Hipnoza pe care flăcările dezlănţuite o exercită asupra lui Nero este
generată şi de credinţa lui că o mare jertfă (incendierea Romei) va deschide porţile
Empireului, iar el îşi va putea încununa opera poetică scriind o epopee de măreţia
celor ale lui Homer.
În cazul lui John Orr, pompier profesionist, reveria în faţa focului, pe lângă
faptul că îi oferea subiecte pentru romanul pe care îl scria în secret, era dublată de o
mândrie specială: fiind persoana care provoacă incendiul, el era şi singurul care
cunoştea atât cauza, cât şi împrejurările producerii, fapt care i-a adus, până a fost
descoperit, succese şi ascensiune profesională.
Aflarea cauzei şi a împrejurărilor în care a izbucnit şi s-a dezvoltat un
incendiu este, pentru pompieri, o provocare a iscusinţei, inteligenţei, a experienţei şi a
cunoaşterii dar, în acelaşi timp, şi un mare semn de întrebare, având în vedere faptul
că distrugerile produse de foc aduc mari modificări urmelor şi indiciilor care pot duce
la adevăr. John Orr, printr-un singur act, rezolva această problemă, procurându-şi
satisfacţii duble.
Conform lui Gaston Bachelard, reveria în faţa focului este o senzaţie care se
autopotenţează şi face ca subiectul implicat în contemplarea flăcărilor să intre într-un
cerc vicios, astfel că focul îl determină pe piroman în aceeaşi măsură în care
piromanul determină focul. Atât Nero cât şi John Orr respectă focul deoarece acesta
le aduce o nouă postură şi îi face să se simtă puternici asupra lumii lor.
3.2. Intenţia de a incendia. Procesul de deliberare
Atât în primul cât şi în cel de-al doilea caz descrise mai sus, intenţia de a
incendia şi procesul de deliberare, chiar dacă numai deductibile din
comportamentul subiecţilor, sunt evidente.
Sienkiewicz în Quo Vadis descrie cum Nero se pregăteşte acordându-şi harfa,
adunându-şi curtenii – cu toţi îmbrăcaţi de mare gală – şi amplasându-se pe un apeduct
pentru a privi marele incendiu. La semnalul său, supuşii trimişi pe străzile Romei au
început să incendieze casă după casă, pentru a-i oferi o „...tragedie aievea, trăită...”.
201

Scopul lui Nero este unic – acela de a deveni egalul lui Homer, de a rămâne
astfel în conştiinţa istoriei. Însă netrăind vremuri epopeice, a trebuit să le producă într-un
fel foarte simplu şi direct: vrea să aducă noul cu orice preţ, iar tradiţia nu este o piedică
pentru el. Nu are răbdarea şi nici curajul de a construi structuri (politice sau
arhitectonice), timpul îl presează, lumea nu este aşa cum şi-ar dori ... soluţia – FOCUL.
John Orr, pompierul piroman, era cunoscut de colegii săi ca fiind preocupat
de tot ceea ce însemna cercetarea cauzelor şi împrejurărilor de producere a
incendiilor. El organiza periodic simpozioane cu această temă unde erau invitaţi
pompieri americani din mai multe state. După terminarea acestor întruniri, în câteva
cazuri, J. Orr a incendiat magazine pe autostradă printr-un procedeu simplu: lega beţe
de chibrit în jurul unei ţigări, o aprindea şi tot acest dispozitiv era învelit într-o hârtie
de ziar. Lăsa dispozitivul în magazin pe obiecte combustibile, într-un loc mai puţin
circulat, după care pleca. Incendiul avea loc în zona de care răspundea inspectorul, iar
subunitatea din care făcea parte era alertată. După stingerea incendiului el stabilea
cauza cu mare precizie.
Având în vedere reputaţia pe care o avea în rândul colegilor săi, John Orr avea
ceva de apărat şi de consolidat. Predispoziţia lui pentru teoretizare şi sinteză a
experienţei l-au făcut să creadă că are ceva de spus în domeniu, ceva din care toţi cei
ca el trebuie să înveţe. Orr dorea schimbări rapide şi profita de prezenţa colegilor săi
la simpozioane pentru a le oferi „lecţii deschise”.
Un alt element intenţional este faptul că John Orr scria un roman
„autobiografic” care, ironic, după prinderea lui de către F.B.I., a fost folosit ca bază
pentru un scenariu de film (Point of origin – Focarul ). Şi acest piroman a devenit
celebru din cauza „literaturii de sertar...”
202
3.3. Caracterul repetitiv
Inspectorul Orr a „sett”-at peste 35 de incendii în 7 ani, fapt care nu poate
pune la îndoială caracterul repetitiv al îndeletnicirilor lui Recidiva incendierii ne
demonstrează dependenţa de senzaţia oferită de reveria în faţa focului dar şi, după
unii autori, faptul că incendiatorul dorea să transmită, probabil, colegilor lui un
mesaj pe care aceştia nu îl înţelegeau.
În cazul lui Nero nu există probe că ar fi produs mai mult de un singur
incendiu însă amploarea rugului Cetăţii Eterne, mobilul acestui act şi motivele îl
recomandă ca piroman veritabil. Caracterul organizat al incendierii, pe care numai un
împărat putea să îl confere prin autoritatea lui, ne demonstrează că mesajul era foarte
„important” şi că o serie de incendii mici nu i-ar fi ilustrat pe deplin semnificaţia.
Interesul pentru foc
Interesul pentru foc al celor doi subiecţi poate să ducă la câteva consideraţii
despre mobil deoarece acesta este fundamentul celorlalte elemente considerate
esenţiale de către literatura medicală de specialitate.
Explicaţiile oferite de şcolile criminologice sunt diferite însă, de departe,
piromania este un comportament care se explică coerent cu ajutorul teoriei etiologice

psihomorale de factură psihanalitică: pus sub lupa acestei teorii, piromanul este o
persoană ale cărei refulări ale vieţii sexuale au produs o fixaţie a libidoului pe actul
incendierii, care ar echivala cu un act masturbator. De aceea, ori de câte ori apare
dorinţa sexuală, ea se manifestă ca atare. Acest lucru este oarecum confirmat şi de
diferitele sisteme de diagnostic psihiatric, prin asemănarea criteriilor de încadrare a
comportamentului piroman cu fazele unui act sexual autoerotic (tendinţa irezistibilă,
tensionare în crescendo şi relaxare, plăcere şi gratificare).
Datorită faptului că piromania este încadrată de sistemele de diagnostic în
categoria tulburărilor de control a impulsurilor şi de adaptare, o explicaţie mai
amănunţită a rolului impulsurilor în viaţa psihică a piromanului este necesară.
În sistemul aparatului psihic imaginat de I. Popescu – Sibiu, Eul este compus
din două elemente: Eul vegetativ – instinctual şi Eul filogenetic – stratul arhaic al
conştiinţei social-morale care predispune la socializare şi pregăteşte formarea Eului
social ontogenetic (conştiinţa morală), pe structura Supraeului – (tradiţia).
Antagonismul dintre instinctul individual – Eul vegetativ – şi conştiinţa
morală actuală – Eul social se bazează (apelăm la Sigmund Freud) pe complexul lui
Oedip – atracţia faţă de părintele de sex opus şi dorinţa de suprimare a celui de
acelaşi sex cu individul în cauză. În această schemă intră libidoul – concept referitor
la dinamica şi structura sexualităţii ce serveşte drept catalizator al reacţiei între
individ, familie şi societate. Din soluţionarea conflictelor dintre cele două instanţe
apare şi se dezvoltă Eul raţional (critic) a cărui structură dezvăluie gradul de
integrare socială a personalităţii individului.
Să ne închipuim evoluţia unei personalităţi pe drumul piromaniei: un băiat are
un tată autoritar, sever, care doreşte să dea o bună educaţie fiului său, cu orice preţ, şi
o mamă resemnată în faţa unei căsătorii care i-a înşelat aşteptările şi a cărei lipsă de
afecţiune pentru soţul ei se răsfrânge şi asupra băiatului. Pe parcursul copilăriei
băiatului îi sunt refuzate, ba chiar interzise atât etapele sexualizării (în accepţie
psihanalitică ticuri ca suptul degetului mare, atingerea organului genital şi altele), cât
şi afecţiunea naturală pe care acesta o arată mamei sale, în acelaşi timp copilul
confruntându-se cu atmosfera rece a familiei. Interdicţiile se extind cantitativ şi
calitativ, iar tatăl, prin exigenţa sa excesivă, generalizează, odată cu trecerea timpului,
sentimentul de inutilitate şi ineficienţă a acţiunilor băiatului.
Neavând obiectul tradiţional de fixare (femeia şi afectivitatea ei), libidoul
băiatului se va orienta greşit. El îşi va urî tatăl şi o va compătimi pe mama sa.
Refuzându-i-se căldura mediului familial, el se va interioriza şi va căuta substitute
care eludează viaţa normală.
Fenomenul care se petrece, urmărind raţionamentul psihanalitic, este acela că
Eul vegetativ – instinctual – fără opoziţia unui Eu social bine structurat, va înceta să
mai ia în considerare Supraeul – tradiţia. Se creează condiţiile perfecte ca Sinele –
instinctualitatea primară, necenzurat de Supraeu şi de Eul Social, să ia în stăpânire
Eul vegetativ, eliberând în acest fel impulsurile. Fundamentate pe agresivitate,
acestea se vor manifesta după fixaţia libidoului, aceasta fiind – obligatoriu pentru
cazul piromanului – focul. Disoluţia capacităţii conştiente de supraveghere a
comportamentului favorizează actul incendierii. Tensiunea acumulată în sfera
pulsională a personalităţii – Sinele, tensiune care survine atât din interacţiunea Eului
203

vegetativ cu mediul social, cât şi cu Sinele, constrânge Eul raţional să accepte o
refulare de energie reprimată.
Cercetări recente apelează la teoria fixaţiilor libidoului pentru a categorisi
piromanii în două subgrupe. Astfel, într-un articol din 1995 John Hamling sugerează
împărţirea piromanilor în cei a căror fixaţie a libidoului pe actul incendierii s-a
produs în faza orală – de „sugere a degetului” (oral-stage firesetters) şi cei a căror
fixaţie a libidoului s-a produs în faza falică – de atingere a organului genital (phallicstage
firesetters). Atracţia exercitată de foc asupra primei categorii (oral-stage
firesetters) este într-o relaţie subconştientă cu lipsa căldurii şi siguranţei materne în
primele 18 luni de viaţă. Caracteristice sunt impulsul irezistibil, satisfacţia de a privi
un foc sigur (controlabil) şi teama de unul dezlănţuit. Aceste manifestări sunt frecvent
întâlnite la copii, dată fiind şi fragilitatea lor în lumea celor mari, de care depind. Din
această cauză este posibilă trecerea neobservată, fie din cauza indulgenţei, fie din
cauza indolenţei, a comportamentelor piromane incipiente.
În cazul celei de-a doua categorii (phallic-stage firesetters) întâlnim tensiunea
crescândă pe timpul actului incendierii, exaltarea la vederea focului necontrolat, creşterea
libidoului la vederea focului, precum şi alte manifestări de sorginte sexuală (masturbaţie la
locul incendiului, substituirea actului piroman cu masturbaţia, exhibiţionism, pedofilie).
Referitor la această subgrupă de piromani, în care se întâlnesc numai adulţi, John Hamling
afirmă că „nu sunt capabili să aibă experienţe heterosexuale normale”. Privind în
ansamblu se observă că, de fapt cele două categorii sunt stadii de dezvoltare cronologică a
comportamentului piroman şi că ambele au la bază dezvoltarea ambiguă a sexualităţii,
ambiguitate care se extinde şi asupra mobilului.
204
3.5. Per a contrario – pirofobia
În Dicţionarul enciclopedic de psihiatrie – 1989 pirofobia este definită ca o
teamă patologică şi nemotivată pe care unii subiecţi o au faţă de incendii. De cele mai
multe ori este întâlnită sub forma fricii de incendiile pe care individul le-ar putea
provoca în mod neintenţionat.
Psihanaliza găseşte focului o simbolică sexuală afirmând în consecinţă,
interpretabilitatea pirofobiei drept o inactivitate şi o teamă de tot ceea ce înseamnă
sexualitate. Continuând raţionamentul, dacă piromanii sunt persoane hiperexcitate
sexual, al căror libidou cere să fie satisfăcut sub orice formă, cu orice preţ,
evidenţiind astfel un Sine neîngrădit, pirofobii trebuie să aibă un Supraeu tiranic şi
maladiv, care nu permite Eului să se manifeste.
4. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL ÎN PIROMANIE
Diagnosticul diferenţial în ICD–10 găseşte deosebiri între incendiatori şi
delimitează riguros piromania de manifestările omonime. Astfel, nu există piromanie
dacă:
a) incendierea deliberată, fără o tulburare psihiatrică manifestă;

) incendiu provocat de o persoană tânără cu tulburare de conduită;
c) incendiu provocat de un adult cu tulburare sociopatică a personalităţii;
d) incendiu în schizofrenie – un debut tipic ca răspuns la ideile delirante sau
comenzile vocilor halucinatorii;
e) incendiu în tulburările psihiatrice organice – în aceste cazuri focul este pus
accidental ca rezultat al confuziei memoriei slabe sau lipsa conştientizării
consecinţelor actului sau a combinaţiei acestor factori.
Demenţa sau stările organice acute pot duce la astfel de incendieri
accidentale. Beţia acută, alcoolismul cronic sau alte intoxicaţii cu drog sunt alte
posibile cauze.
Diferenţierea comportamentelor incendiatorilor aduce precizie în diagnostic
însă există opinii care afirmă că indiferent de entitatea psihopatologică în care se
încadrează, întotdeauna ar fi vorba de o tulburare afectivă şi sexuală, psihologia
incendiatorului fiind impregnată de fantasma inconştientului colectiv a simbolisticii
focului (H. Ey).
O opinie care tulbură şi mai mult apele diagnosticului pentru comportamentul
piroman este exprimată de Vladimir Beliş care afirmă că piromania (sau pirofilia)
reprezintă tendinţa la incendiere şi caracterizează prin excelenţă oligofrenia şi, mai
rar, epilepsia şi schizofrenia. Pentru oligofren actul incendierii este un joc, iar pentru
schizofren – mijloc de răzbunare. Ca motivaţie incendiul include: răzbunarea, la
epileptic şi oligofren; gelozia, la alcoolici şi erotomani; disimularea crimei la
psihopaţi; bravarea sau vanitatea, la oligofreni şi psihopaţi; delirul de persecuţie sau
halucinaţiile imperative în schizofrenie sau delirurile cronice sistematizate.
Motivaţia sexuală a unor incendieri se găseşte la psihopaţii perverşi sau în
delirurile de gelozie, mai ales în cadrul psihozelor alcoolice. De menţionat că
exprimarea prealabilă a intenţiei de incendiere nu exclude caracterul patologic al
acestui tip aberant de act comportamental.
5. TRATAMENTUL COMPORTAMENTULUI PIROMAN
În lucrarea sa Pyromania John Hamling descrie câteva metode de tratament
diferenţiat pentru piromanii – copii şi pentru piromanii – adulţi. Metodele prezentate
sunt combinaţii de terapie psihanalitic-familială şi administrarea de substanţe
medicamentoase. În acest sens el spune că, pentru a vindeca fixaţia piromană în faza
orală trebuie restabilită o relaţie pozitivă cu mama sau cu persoana care oferă
îngrijirea primară. Acest lucru implică experienţa educaţională a mamei sau plasarea
copilului într-un mediu familial primitor. Dalton, Haslett şi Daul, în 1986, descriu
progresele făcute prin conştientizarea mamei – subiect faţă de legătura dintre
neglijarea copilului ei şi comportamentele piromane ale acestuia. Acestei mame i s-a
dat asistenţă pentru a recâştiga controlul asupra vieţii ei, iar legătura cu fiul ei a
devenit eficientă şi de durată. Însă cel mai mare progres a fost realizat când, după 2
ani de terapie, copilul s-a confruntat cu un foc necontrolat. De-a lungul a patru
şedinţe a observat cum poate stinge flacăra în siguranţă.
205

Un alt tratament aplicat de Cox – Jones, Lubetsky şi Kolko în 1990 consta în
combinarea „educării” mamei cu tratarea copilului. S-a încercat eliminarea directă a
comportamentului piroman, iar modificările pozitive erau încă prezente după trecerea
unui an de la apariţie. Geller (1987) sugera faptul că piromania se poate ameliora cu
ajutorul tratamentului medicamentos combinat cu programe educaţionale şi tehnici de
dirijare a stresului.
În ceea ce îi priveşte pe piromanii adulţi, Lande (1980) a comunicat că a
aplicat un tratament care consta în recondiţionarea orgasmică în corelaţie cu tehnici
de creştere a interesului pentru stimulii heterosexuali. Concomitent a acţionat pentru
scăderea interesului pentru foc. Schimbarea efectivă a interesului se menţinea şi după
nouă luni de la apariţie. În 1987, Bourget şi Bradford au administrat la doi subiecţi un
medicament antiandrogen – acetat cyproteron – pentru a reduce nivelul general al
interesului sexual.
206
BIBLIOGRAFIE
1. Gaston BACHELARD – Psihanaliza focului, Editura Univers, Bucureşti, 1989
2. Valerian CIOCLEI – Mobilul în conduita criminală, Editura All Beck, Bucureşti, 1999
3. Valerian CIOCLEI – Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucureşti, 1999
4. Ionel CRĂCIUN – Stabilirea şi prevenirea cauzelor de incendii
5. Sorin CALOTĂ – Portretul unui piroman – în Buletinul pompierilor nr. 2/1998
6. Sigmund FREUD – Totem şi tabu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991
7. Sigmund FREUD – Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză.
Psihopatologia vieţii cotidiene. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992
8. Carol FRIEDMANN – Psihiatrie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2000
9. C-tin GORGOS – Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, Editura Medicală, 1989
10.John HAMLING – Pyromania
11. Henry SIENKIEWICZ – Quo vadis
12. Asociaţia Mondială de Psihiatrie – ICD–10
13. American Psychiatric Association – DSM- IV – Text revision
14. American handbook of Psychiatrists

REZOLVAREA SUBIECTELOR LA DISCIPLINA FIZICĂ
DATE LA CONCURSUL DE ADMITERE LA FACULTATEA DE
POMPIERI – SESIUNEA IULIE 2008
Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri
Abstract
The paper presents the solved problems proposed for the physics examination in the Fireman
Faculty in the session July 2008.
1. Un corp cu masa m1 = 4 kg agăţat de un fir inextensibil, este ridicat cu o
acceleraţie a

208
Adunând relaţiile (1) şi (2) se obţine:
( m m ) g ( m m ) 2 − 1 ⋅ = 1 + 2 ⋅ a
Acceleraţia cerută va fi în consecinţă:
(3)
m2
− m1
6 − 4
2
a = ⋅ g = ⋅10
= 2 m/s .
m1
+ m2
6 + 4
Deci răspunsul corect este b).
(4)
2. Un motor are puterea P = 98 kW. Motorul este folosit pentru a ridica un
corp cu masa m = 500 kg de la sol la o înălţime h = 18 m. În cât timp va ridica
motorul corpul respectiv ? (g = 9,8 m/s 2 )
a) 5 s; b) 90 s; c) 0,9 s; d) 1 min; e) 18 s; f) 15 min.
Rezolvare:
Din relaţia de definiţie a puterii:
L
P =
t
(5)
în care:
L – lucrul mecanic
t – timpul
se obţine:
L m ⋅ g ⋅ h 500 ⋅ 9,
8 ⋅18
t = = =
= 0,
9 s.
3
P P 98 ⋅10
Deci răspunsul corect este c).
(6)
3. Pe o masă orizontală, un corp de masă m = 0,8 kg se mişcă uniform (cu
frecare), când asupra lui acţionează o forţă orizontală F1 = 3 N. În cazul în care
asupra corpului acţionează o forţă orizontală F2 = 7 N, acesta se deplasează cu
acceleraţia:
a) 5 m/s 2 ; b) 6 m/s 2 ; c) 4 m/s 2 ; d) 10 m/s 2 ; e) 8 m/s 2 ; f) 9 m/s 2 .
Fig. 2
Rezolvare:
Când asupra corpului de masă m acţionează forţa F1 r , vezi Figura 2 a), acesta
a r
.
se mişcă uniform, conform enunţului, deci acceleraţia 1 = 0

În situaţia în care asupra corpului de masă m acţionează forţa F2 r , vezi Figura
2 b), acesta se mişcă cu acceleraţia a2 r , necunoscută. Aceasta se poate afla proiectând
ecuaţiile de echilibru ale corpului pe axele Ox respectiv Oy:
I. Pentru situaţia din Figura 2 a):
⎧Ox
: F1
− Ff
= m ⋅ a1
⎪
⎨Oy
: N = mg
(7)
⎪
⎩unde
Ff
= μ ⋅ m ⋅ g,
iar a1
= 0.
II. Pentru situaţia din Figura 2 b):
⎧Ox
: F2
− Ff
= m ⋅ a2
⎪
⎨Oy
: N = mg
⎪
⎩unde
Ff
= μ ⋅ m ⋅ g,
iar a2
este acceleraţca
necunoscută.
(8)
Din I. avem că Ff = F1
. Înlocuind acest rezultat în II., rezultă:
a 2
F − F 2 1 =
m
7 − 3
2
= = 5 m/s .
0,
8
(9)
Deci răspunsul corect este a).
4. Să se afle masa oxigenului ( μ = 32 kg/kmol ) aflat într-un balon de volum
V = 16,62 litri, la temperatura t = 27 0 C şi presiunea p = 3·10 6 N/m 2 .
R = 8,31·10 3 J(/kmol K).
a) 6,4 g; b) 0,64 kg; c) 0,8 g; d) 6 kg; e) 0,32 g; f) 1,28 kg.
Rezolvare:
Se scrie ecuaţia de stare a oxigenului, considerat gaz perfect, astfel:
m
p ⋅V
= ⋅ R ⋅T
(10)
μ
Masa m rezultă din relaţia (10), cu transformările necesare
(V = 16,62 litri = 16,62·10 -3 m 3 ; T = 273 + t = 273 + 27 = 300 K) astfel:
6
−3
p ⋅V
⋅ μ 3⋅10
⋅16,
62 ⋅10
⋅32
m = =
= 0,
64 kg.
(11)
3
R ⋅T
8,
31⋅10
⋅300
Deci răspunsul corect este b).
5. 1 kmol de gaz, menţinut la presiune constantă, este încălzit astfel încât
temperatura sa să crească cu 10 K. Să se determine lucrul mecanic efectuat de gaz în
cursul acestui proces. Se dă: R = 8310 J/(kmol . K).
a) 83,1 kJ; b) 831 kJ; c) 31 MJ; d) 8,31 J; e) 8,31 kJ; f) 31 kJ.
Rezolvare:
Relaţia de calcul a lucrului mecanic efectuat de un gaz perfect într-o
transformare simplă, este:
2
L = ∫ p ⋅ dV
(12)
1
209

unde cu 1 s-a notat starea iniţială, iar cu 2, starea finală a gazului.
Ştiind că presiunea p este constantă, relaţia (12) se scrie:
L = p ⋅ ( V2
−V1
)
(13)
Ecuaţiile de stare ale gazului scrise în starea 1 respectiv 2 sunt:
p ⋅V1 = ν ⋅ R ⋅T1
(14)
p ⋅V2 = ν ⋅ R ⋅T2
(15)
unde ν este numărul de kilomoli de gaz.
210
Efectuând (15) - (14), rezultă:
ν ⋅ R ⋅ ( T − T ) 2 1
V2
−V1
=
(16)
p
Înlocuind (16) în (13), şi ştiind conform enunţului că T 2 − T1
= 10 K , rezultă:
L = ν ⋅ R ⋅ ( T ) 2 − T1
= 1⋅
8310 ⋅10
= 83,
1kJ.
(17)
Deci răspunsul corect este a).
6. Un gaz închis într-o incintă de volum V , aflat la temperatura T = 300 K şi
presiunea p =2·10 5 Pa, suferă un proces termodinamic în urma căruia temperatura
scade cu Δ T = 30K
, iar volumul creşte cu 20%. Presiunea finală va fi:
a) p = 3·10 5 N/m 2 ; b) p = 1,5·10 5 Pa; c) p = 4·10 5 Pa; d) p = 3,5·10 5 N/m 2 ;
e) presiunea rămâne neschimbată; f) p = 3,6·10 5 . Pa.
Rezolvare:
Ecuaţiile gazului în starea iniţială 1 respectiv finală 2 se scriu astfel:
p1 ⋅V1 = ν ⋅ R ⋅T1
(18)
p2 ⋅V2 = ν ⋅ R ⋅T2
(19)
în care conform enunţului problemei, ştim că:
V2 = 1, 2 ⋅V1
şi T2 = T1
− ΔT
(20)
Scăzând (18) din (19) şi utilizând (20) avem:
p
( )
2 ⋅V2
− p1
⋅V1
= 1,
2 ⋅ p2
⋅V
1−
p1
⋅V1
= V1
⋅ 1,
2 ⋅ p2
− p1
=
= ν ⋅ R ⋅ ( T − T ) = ν ⋅ R ⋅ ( T − ΔT
− T ) 2 1
1
1 = −ν
⋅ R ⋅ ΔT
Din ecuaţia de stare a gazului în starea 1, rezultă:
(21)
p1
⋅V1 = ν ⋅ R ⋅T1
p1
⋅V1
⇒ ν ⋅ R =
T1
(22)
Înlocuind (22) în (21) se obţine:
V ( 1 ⋅ 1 , 2 ⋅ p2
p1
⋅V1
− p ) 1 = − ⋅ ΔT
T1
(23)
Simplificând cu V1, presiunea p2 rezultă:
5
5
p ⎛ 1 ΔT
⎞ 2 ⋅10
⎛ 30 ⎞ 1,
8 ⋅10
5
p 2 = ⋅ ⎜1−
⎟ = ⋅⎜1
− ⎟ = = 1,
5⋅10
Pa. (24)
1,
2 ⎝ T 1,
2 300 1,
2
1 ⎠ ⎝ ⎠
Deci răspunsul corect este b).

7. Două generatoare electrice cu tensiunea electromotoare de 8 V şi rezistenţa
internă de 0,2 Ω sunt legate în serie la bornele unui rezistor cu rezistenţa de 7,6 Ω.
Prin fiecare generator electric trece un curent de intensitate:
a) 1,5 A; b) 4 A; c) 1,8 A; d) 2 A; e) 3 A; f) 0,5 A.
Fig. 3
Rezolvare:
Aplicând a doua relaţie a lui Kirchhoff în figura 3, rezultă:
2 ⋅ E
2 ⋅ E = 2 ⋅ r ⋅ I + R ⋅ I = ( 2 ⋅ r + R)
⋅ I ⇒ I = =
2 ⋅ r + R
2 ⋅8
16
=
= = 2 A.
2 ⋅ 0,
2 + 7,
6 8
Deci răspunsul corect este d).
8. O baterie de acumulatoare cu tensiunea electromotoare de 100 V are
rezistenţa internă de 5 Ω. La bornele bateriei se conectează un voltmetru cu rezistenţa
de 500 Ω. Tensiunea indicată de voltmetru este:
a) 99 V; b) 0,9 kV; c) 0,66 kV; d) 95 V; e) 100 V; f) 90 V.
(25)
Fig. 4
Rezolvare:
Aplicând a doua relaţie a lui Kirchhoff în figura 4, obţinem:
E
E = I ⋅ r + I ⋅ R ⇒ I =
R + r
Ştiind că tensiunea indicată de voltmetru este:
(26)
U = I ⋅ R
se obţine:
(27)
E R 500
U = E − I ⋅ r = E − ⋅ r = E ⋅ = 100 ⋅ = 99 V
R + r R + r 500 + 5
Deci răspunsul corect este a).
(28)
211

−8
9. Un conductor de cupru ( ρ Cu = 1,
7 ⋅10
Ωm
) are lungimea de 120 m şi
secţiunea de 6 mm 2 . Dacă de-a lungul conductorului căderea de tensiune este de 17 V,
intensitatea curentului prin conductor are valoarea:
a) 17 mA; b) 12 A; c) 50 A; d) 70 mA; e) 3 A; f) 0,1 A.
212
Rezolvare:
Rezistenţa electrică a conductorului de cupru, se calculează cu relaţia:
l
−8
120
R = ρ ⋅ = 1, 7 ⋅10
⋅ = 3,
4 Ω.
(29)
Cu
−6
S
6 ⋅10
Intensitatea curentului electric prin conductorul de cupru este deci:
U 17
I = = = 50 A.
(30)
R 3,
4
Deci răspunsul corect este c).

ÎN DIRECT CU NASA.
LUMEA STRANIE A MECANICII CUANTICE
Prof. Alexandru MIRONOV, fost secretar general
al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO
Abstract
The paper presents several aspects of establishing a direct connection with NASA, with phenomena
in the strange world of quantics.
Mă învârt de ani în jurul cozii pisicii lui Schrödinger, cea care, conform
mecanicii cuantice, în acelaşi timp există şi nu există. Ezit, vreau să spun, să mă
lansez într-o poveste către cititori despre cel mai inefabil sipet al cunoaşterii umane,
cel care ascunde mecanica cuantică. Deşi, ascultându-i vorbind pe marii neurologi
Constantin Popa, Leon Zăgrean, Adrian Restian, Dumitru Constantin, adesea m-a
bântuit ideea: nu cumva, în adâncul creierului uman şi în toate procesele Viului
misterioasa fizică a cuantelor domneşte, discretă şi atotputernică? Dar n-am îndrăznit
să deschid gura.
Revista Discover, un minunat story teller (povestitor) pentru oamenii cu
cultură cel puţin medie, îşi propune însă ca deviză, într-un recent număr, Ştiinţa,
tehnologia şi viitorul şi atacă exact ideea pe care eu, scriitor de SF, abia îndrăzneam
să o conştientizez. Forţele cuantice, declară jurnalistul de ştiinţă Marc Anderson,
negru pe alb, pot explica fotosinteza, simţul mirosului şi …conştiinţa! Primul interviu
este luat profesorului Graham Fleming, de la University of California, a cărui echipă
a demonstrat că doar legile mecanicii cuantice pot explica randamentul teribil pe care
îl are procesul numit fotosinteză – 95%! – imposibil de atins conform legilor
termodinamicii clasice! Mecanica cuantică, explică fizicianul-biolog Graham
Fleming, foloseşte conceptul dualităţii particulă-undă, prin care un electron este, în
acelaşi timp, şi o oscilaţie de energie.
Pe de altă parte, biologii iau în considerare procesele macro, interacţiile
moleculare între proteine sau între proteine şi molecula de acid dezoxiribonucleic
(ADN), procese care sunt privite linear. Fizica cuantică, revenind, studiază
fenomenele la nivel atomic şi subatomic, electroni, protoni, muoni şi quarci – materie
– fiind simultan şi unde. Un observator care îşi fixează la un moment dat ocularul
microscpului pe un proces viu, se va găsi în faţa paradoxului cuantic că o particulă se
poate afla, probabilistic, în mai multe locuri în acelaşi timp! Dar când încearcă să
facă măsurători, în chiar momentul observaţiei, particula urmărită „îşi alege” un loc,
în care se lasă observată, ca prin miracol… Colapsează în acel loc, spune Fleming,
dar trimite valuri de probabilitate în spaţiu-timp, influenţând particulele vecine, şi
chiar şi altele, aflate la mari distanţe. Astfel, un electron dintr-o moleculă biologică
poate sări spontan într-o altă biomoleculă – tunelarea cuantică, cea care a adus
Premiile Nobel lui Giavaer şi lui Josephson. Consecinţă: în lumea vie au loc procese
cuantice care se desfăşoară cu viteze şi randamente pur şi simplu interzise de
legile fizicii clasice. Mecanica cuantică sare deci din laboratoarele în care fizicieni
213

uluiţi îi controlează experimental valabilitatea şi se mută în sfânta-sfintelor, materia
vie. Procese care nu numai că sunt bănuite ci, cum spune Christopher Altman,
cercetător la Institutul de Nanoştiinţe din Kavli, Olanda, chiar vor putea fi puse în
observare şi cuantificate prin noile aparate cu laser, capabile să lucreze în
femtosecunde (o asemenea unitate de timp, 10 -15 secunde, însemnând o milionime de
miliardime de secundă). Când inginerii, fizicienii şi biologii colaborează, capacul de
pe sipetul cu taine ale naturii se ridică, deodată, tot mai mult.
Fleming şi echipa lui studiază fotosinteza în algele verzi consumatoare de
sulf, iau în evidenţă căile pe care le urmează fotonii în plante pentru a ajuta la
transformarea materiei prime în oxigen şi hidrocarbonaţi, ca şi scheletul de proteine
al bacteriei, cel în care colectorii solari strâng razele soarelui, pentru a le trimite către
centrele de reacţie intracelulare – iată o adevărată reţea energetică a bacteriei, vor
declara ei în prestigioasa revistă Nature. Iar în această reţea îşi au loc şi funcţionează
perfect paradoxalele minuni cuantice, explică cercetătorii. Căci energia, căutându-şi
căi şi porţi de acces spre centrul celulei, nu circulă la întâmplare, ci pur şi simplu se
îndreaptă prin mai multe direcţii în acelaşi timp… La fel se întâmplă lucrurile şi când
electronii circulă printr-o frunză, pe un „drum probabilistic”, cum numeşte Fleming
fenomenul, un fel de computare cuantică primitivă, în căutarea căii optime pe care
poate fi trimisă energia solară receptată.
Şi oricât ar părea teoria de bizară – cum bizară este întreaga mecanică
cuantică, ştiinţă, atenţie, deja centenară – aflaţi că o echipă de ingineri s-a şi apucat să
culeagă roadele cercetării, chimistul Alan Asparu-Guzik, de la Universitatea Harvard,
încercând să traducă lecţiile de fotosinteză cuantică în aplicaţii pentru energetica
solară: panouri solare acoperite cu biomolecule. Nu ştii niciodată de unde sare
iepurele.
214
Cum se face că mirosim, adică pur şi simplu receptăm molecule vagaboande
prin senzori olfactivi, care ne transmit, instantaneu, informaţii către creier? – se
întreabă, de ani buni, fiziologii. Biofizicianul Luca Turin, de la University College
din Londra a fost primul care a implicat mecanica cuantică printre ipotezele ce
explică fenomenul. El a descoperit că cele 350 de tipuri de receptori pe care îi are
omul (alte mamifere au mult mai multe tipuri) execută o „tunelare cuantică” atunci
când o moleculă odorantă le excită. Mecanismul ar fi: odorantul pătrunde în nări, se
ataşează de unul dintre receptorii nervului olfactiv, iar electronii din tunelul receptor
execută un drum dute-vino prin odorant. Vibraţia astfel creată se traduce în creier
prin mirosul specific al corpului, substanţei de la care a pornit molecula odorantă.
Ideea „tunelării cuantice nazale” (expresia îmi aparţine – n.a.) a fost susţinută şi de
echipa de fizicieni a lui A. Marshall Stonehan, de la aceeaşi universitate, prin
publicarea unui articol de fizică pură (mă rog, de pură mecanică cuantică bizară) în
revista Physical Review Letter. Explicaţia lor fiind, grosso modo, că la apropierea
odorantului electronii eliberaţi de o parte a receptorului sunt trimişi prin efect „tunel
cuantic” prin odorant, către partea opusă a receptorului, acest infim curent electric

făcând molecula odorantă să emită vibraţia sa caracteristică, frecvenţa acestei vibraţii
şi nu arhitectura moleculei fiind cea care îi trădează, îi exprimă mirosul.
Patru biochimişti din Barcelona îşi leagă şi ei cercetările de mecanica
cuantică. Ei iau în studiu frunzele de ceai verde, un antioxidant, adică un „vânătoranihilator”
de radicali liberi foarte eficient. Radicalii liberi (de exemplu ·OH), specii
reactive toxice rezultate din prelucrarea hranei în aparatul digestiv au, după cum se
ştie, electroni „celibatari”; circulă prin sânge, şi se leagă de pereţii organelor,
producând leziuni. Or, ceaiul verde (ca şi cafeaua, cacao, broccoli, varza – întrebaţi-l
pe Gheorghe Merncinicopschi, el vi le va înşira pe toate…) conţine un antioxidant,
catechina, care acţionează ca un fel de … plasă de pescuit, culegând şi neutralizând
radicalii liberi din organismul nostru. Cei patru biochimişti explică mecanismul întrun
articol din „Journal of the American Chemical Society”: un electron dintr-o
moleculă de catechină este „tunelat cuantic” către radicalul liber.
Trei alte articole pe aceeaşi temă, două în Science, unul în Biophysical
Journal raportează „tunelare cuantică” în enzime. În acest fel se explică faptul că
reacţii enzimatice care ar trebui să fie termodinamic interzise (eliberând o cantitate
infimă de energie) se petrec totuşi datorită tunelării cuantice.
În sfârşit, câteva cuvinte despre conştiinţa… cuantică! Temerarul plonjor în
asemenea ipoteze (nu SF ci fanteziste pur şi simplu) se numeşte Stuart Hamerof, de
profesie… anestezist, director al Centrului pentru Studiul Conştiinţei (da, o asemenea
instituţie există!) din Arizona, S.U.A. Conştiinţa este un fenomen cuantic, declară sus
şi tare Hamerof şi-şi argumentează scandaloasa afirmaţiei cu ceea ce îi oferă
experienţa de anestezist. Creierul unui pacient aflat sub anestezie, explică el, continuă
să funcţioneze activ, dar fără ca mintea lui să mai fie conştientă! Anestezia cu xenon
sau eter halogenat, de pildă, întrerupe un proces cuantic delicat care are loc între
neuroni. Fiecare neuron are un schelet cilindric de proteine (microtubulele), câteva
sute, iar substanţele anestezice afectează comportamentul electronilor din aceste
regiuni ale neuronului. Hanerof elaborează un adevărat scenariu privind activitatea
electronilor în microtubule, încerc să vi-l redau aşa cum el i l-a explicat ziaristului
Marc Anderson. În funcţie de electronul care intră în sistem, microtubulul poate să se
comprime într-o parte şi să se dilate în cealaltă parte a sa. Dar legile mecanicii
cuantice permit ca electronii să se afle simultan şi într-o parte şi în alta a acestei
molecule de proteină, microtubulul fiind totodată comprimat şi dilatat. Ceea ce se
transferă, instantaneu – tot legile cuantice – celorlalte sectoare din neuron, născând
un adevărat „dans cuantic”, cu viteză supraluminică! Acesta este fenomenul care stă
la baza conştiinţei (oare ar fi nimerit să-i zic conştienţă?): dansul cuantic al
electronilor. Curat Alice în Ţara Minunilor! Iar eu îmi amintesc cum, la sfârşitul unei
splendide discuţii despre conştiinţă, purtată la sediul Comisiei României pentru
U.N.E.S.C.O., profesorul Leon Zăgrean se ridică, îşi cere scuze că ne părăseşte şi
declară: ”Îmi iau conştiinţa mea cu mine şi plec, am altă întâlnire”.
Dar ce este mecanica cuantică, despre care vorbim pe câteva pagini deja? Este
o ramură a fizicii născută acum aproape un secol, din mintea şi peniţa genialului
215

Albert Einstein care, culmea, nu a vrut cu niciun chip s-o recunoască, celebră – şi
savuroasă – fiind disputa sa cu fizicienii „şcolii daneze” condusă de extraordinarul
Nils Bohr (Einstein: „Dumnezeu nu joacă zaruri!”; Bohr: „Albert, nu-l învăţa tu pe
Dumnezeu ce trebuie să facă!”). Până la „greşeala” lui Einstein, fizicienii studiau
două tipuri de obiecte: corpurile (care ascultă de legile mecanicii şi termodinamicii)
şi undele (reglate de electromagnetism). În 1905 marele Einstein arată însă că lumina,
socotită până atunci doar undă, este totuşi corpusculară, căci e alcătuită din fotoni.
Idee peste care se aruncă toţi fizicienii vremii, în 1924 Louis de Broglie extinzând
conceptul la totalitatea lumii materiale: toate particulele se comportă şi ca undă! Iar
ecuaţiile fizicii matematice îmbracă rapid şi indiscutabil fenomenele, mecanica
cuantică fiind, din punct de vedere matematic, una dintre cele mai exacte ştiinţe.
Deşi, cum se va vedea, ea rămâne permanent în afara bunului-simţ, al intuiţiei fără de
care cei mai mulţi dintre noi nu acceptăm fenomenele lumii înconjurătoare.
Deoarece consecinţele matematicii exacte ale mecanicii cuantice sunt, cum
am mai spus-o, pur şi simplu paradoxale. De pildă: fizica clasică ne spune că o
particulă, atât timp cât nu a fost detectată şi observată, se poate afla în mai multe
locuri în acelaşi timp (principiul non-localizării) şi în mai multe stări simultan!
Particula – şi undă în acelaşi timp (dualitatea undă-corpuscul) – poate fi în contact cu
o alta, situată la ani lumină de ea (fenomenul numit entaglement, pe care, pentru
moment, îl voi numi intricaţie), ambele particule acţionând într-un fel de telepatie
(două echipe de specialişti în mecanica cuantică de la Universitatea din Geneva şi
Şcoala Normală Superioară din Paris au realizat în ultimii ani sute de experienţe cu
„pisici Scrödinger”, de fapt cu pachete de fotoni „telepatici”, în speranţa că poatepoate
rezultatele experienţelor vor contrazice matematica rece a ecuaţiilor diferenţiale
– nu, nici vorbă, totul iese perfect, conform legilor mecanicii cuantice, jignitoare
pentru intuiţia noastră: fotonii se află în acelaşi timp în mai multe locuri).
Propoziţii scandaloase, vă daţi seama, care au cimentat, în timp, o ştiinţă
duală, în care se acceptă schizofrenia cunoaştere – bun simţ. Pe care un fizician şi un
profesor de talia lui Richard Feynman o descrie cel mai bine, declarând că studenţii
lui nu înţeleg nimic din fizica cuantică, pentru că nici el, dascălul lor, nu înţelege
nimic din această stranie ştiinţă dominând profunzimile microcosmosului.
Salvarea poate însă veni pe două căi, spun Roman Ikonikoff şi Cécille
Bonneau, într-un articol din Science et vie (La physique quantique rend-elle fou? –
traduc: „Oare fizica cuantică te scoate din minţi?”). Prima cale este cea pe care ne-o
oferă Istoria: cu 6–7 secole în urmă, dacă declarai că Pământul este sferic, ai fi fost
considerat nebun, ba chiar nebun periculos şi te păştea Inchiziţia Or, acum, cu
excepţia câtorva imbecili, lumea lui Homo Sapiens acceptă că Terra este o planetă, pe
a cărei suprafaţă locuim şi pe care conştiinţa noastră o şi vizualizează, căci imagini
luate de sateliţi şi nave care au ieşit în afara planetei au adus simţurilor noastre
dovada concretă: Pământul este sferic, în ciuda intuiţiei noastre imediate.
A doua cale de salvare este furnizată de fabuloasele aplicaţii ale mecanicii
cuantice. Căci, deşi, cum spune universitarul Nicolas Gisin din Geneva, „obiectele
tehnice moderne sunt cutii negre în detaliile cărora nu intrăm”, aceste obiecte sunt, în
mare parte, aplicaţii concrete ale mecanicii cuantice. Saltul conceptual în care ne
trimite această bizară şi greu de acceptat intuitiv ştiinţă îl depăşeşte chiar pe cel al
216

elativităţii restrânse einstein-iene, deşi şi acesta este foarte, foarte greu de înţeles,
spune fizicianul elveţian. Că „nebunia cuantică” e îmblânzită de foarte profitabilele ei
aplicaţii, este uşor de acceptat dacă privim pur şi simplu la ceea ce ne-au adus
inginerii, plecând de la fizica cuantică. De la tranzistori până la explorarea spaţiului
cosmic, trecând prin microcomputere, lasere, CD-playere, telefoane celulare,
mecanica cuantică este amestecată în toate. Siderat, pur şi simplu, vă furnizez o cifră
pe care am luat-o de curând dintr-un articol de pe Internet al fizicianului Brian
Whitworth (Lumea ca realitate virtuală): după unele estimări, 40% din
productivitatea S.U.A. derivă din tehnologii bazate pe Teoria cuantică!... Crede, deci,
şi nu cerceta, ar spune un Dumnezeu al mecanicii cuantice.
Dar Homo Sapiens este o făptură roasă de curiozitate. Chiar şi când acceptă
religia, ba chiar şi dilatarea ei spre magie, cel izgonit din Rai nu se poate abţine să
muşte din mărul cunoaşterii şi acceptă cu greu ideea că în al XXI-lea veac al
civilizaţiei Omului se mai poate întâlni cu magia. Un delicios articol lansează pe
internet un trio spaniol de fizicieni-filosofi (M. Ferrero, D. Salgado, J.L. Sanchez-
Gomez), mari amatori şi cunoscători ai Istoriei Religiilor. Ca să ne arate cine sunt şi
ce pot, pornesc lucrarea cu o frază zguduitoare: „mecanica cuantică este prima teorie
din istoria omenirii care violează toate principiile de bază ale gândirii umane, din
timpuri imemoriale şi până acum”! Ibericii ne iau apoi cu binişorul şi ne învaţă că în
evoluţia gândirii umane magia este un stadiu anterior religiei şi ştiinţei, fiind,
conform uneia dintre definiţii, arta de a produce fenomene surprinzătoare. Şi aici,
fundamentul filosofic nesigur, complet neintuitiv, al Teoriei cuantice lasă loc
apropierii de magie, în ciuda solidităţii aparatului matematic, lansat şi dezvoltat de
genii de talia lui Bohr, Einstein, Heisenberg, Schödinger, Max Born, Pauli, Dirac şi,
mai târziu, John Wheeler sau Feynman. De aceea, afirmaţia lui Daniel Greenberg:
„mecanica cuantică este magie” a prins imediat, chiar la publicul cunoscător – sau,
poate, tocmai pentru că au acceptat (scrâşnit) implacabilele ecuaţii, specialiştii au fost
mai straşnic zguduiţi de profunzimea lor inimaginabilă decât au fost şi sunt profanii.
Căci rezultatele experimentale contrazic întotdeauna, dramatic, intuiţiile clasice, ele
fiind însă, paradoxal pentru bunul nostru simţ, absolut conforme cu predicţiile
ştiinţifice, oricât ar părea de stranii.
Elementele de capriciu şi întâmplare sunt excluse de mersul fenomenelor
naturii (l-am citat, aproximativ, pe matematicianul francez Laplace) iar forţele
fundamentale care guvernează lumea sunt impersonale şi inconştiente, se scrie în
articolul filosofilor-fizicieni spanioli, care mai deschid şi o fereastră în timp, către un
moment de Istorie, acela când Newton, după ce stabilise Legea atracţiei universale,
declara, într-o scrisoare către fizicianul Boyle: „Este de neconceput ca materia brută,
fără de viaţă, să poată acţiona, fără medierea a ceva ce nu este material şi să afecteze
o altă (parte de) materie, fără contact reciproc. Găsesc că este o mare absurditate (să
acceptăm) ca gravitaţia să fie intrinsecă, inerentă şi esenţială materiei, astfel ca un
corp să acţioneze asupra altuia prin vid, fără nici o altă intervenţie prin care acţiunea
şi forţa să fie transmise de la un corp la altul – şi cred că nici un om zdravăn la minte
217

nu poate crede aşa ceva”...! Sărmană minte genială, rătăcită în secolele de dinaintea
Teoriei Relativităţii şi a Mecanicii Cuantice – oare ce-ai zice tu astăzi, Isaac Newton,
dacă Wheeler sau Feynman te-ar fi azvârlit în paradoxurile năucitoare ale centenarei
Teorii Cuantice…?
În care Quantum Entaglement (am ezitat la traducere, prietenul Andrei
Dorobanţu, fizician sadea, mi-a spus că astfel este asimilat chiar de întreg tribul
fizicienilor români) poate fi considerat misterul – cireaşă de pe vârful tortului. El
înseamnă, îmi spun Andrei şi Wikipedia, un fenomen în care stările cuantice ale două
sau mai multor obiecte sunt legate între ele, astfel că niciunul dintre obiecte nu poate
fi descris fără celălalt sau celelalte. Chiar dacă – atenţie! – ele sunt situate la mari
distanţă unul de altul, unele de altele, căci, subliniază trio-ul Ferrero – Salgado –
Sanchez-Gomez, în mecanica cuantică distanţa între particulele-obiecte este
nerelevantă. Sfinte Dumnezeule, cuantic şi Tu, probabil, cum să acceptăm,
resemnaţi, ideea că aceasta este o proprietate fizică, că ea chiar se întâmplă?! Că face
parte din natură, chiar dacă nu o înţelegem?!
Rezultatele experimentelor mecanicii cuantice – toate confirmate! – ne fac
însă să sperăm că ceea ce i s-a întâmplat lui Newton ni se va întâmpla şi nouă,
spectatorilor de astăzi la marele show pe care îl dă ştiinţa, şi că peste două-trei secole
mecanica cuantică va face mariaj cu intuiţia şi cu bunul-simţ… Sau poate nu.
Mecanica cuantică este o teorie probabilistă, contrazicând însă, prin acest
entaglement, concepţiile noastre despre realitate, cauză şi efect, chiar şi cel despre
timp („o încăpăţânată iluzie” – Albert Einstein). Ne aflăm însă într-un moment al
istoriei când abandonăm poziţia de observatori pasivi, spune mesajul filosofilor
spanioli, lansând o conjectură, adică un adevăr care urmează să fie, cândva,
demonstrat. Iată conjectura. Am lucrat, la începutul Istoriei, doar cu mâinile, apoi cu
unelte rudimentare, apoi cu unelte tehnice, acţionând asupra lumii înconjurătoare. Neam
construit cu această lume, cu obiectele ei materiale, relaţii din ce în ce mai
complexe. De la un moment dat am descoperit algoritmi pentru reproducerea lor, legi
ale naturii, pe care le-am considerat intangibile. Mecanica cuantică vine şi introduce
legi care sunt consecinţe ale ordinii anterioare observate de noi. Vom fi conştienţi,
cum spune John Wheeler, că universul în care trăim a fost dintotdeauna un univers
participativ. Mecanica cuantică constituie o nouă formă de relaţie pe care o vom
avea cu natura.
218
Am fost tentat să mă opresc aici, dar spectacolul răvăşitor al disputei acestor
creiere mă înfioară pur şi simplu – şi simt că rolul meu de traducător al poveştilor din
marea ştiinţă a lumii este să ţin aprins focul de la gura peşterii şi să continui să vă
spun povestea.
„Nu numai că universul este mai straniu decât ni-l închipuim, dar este chiar
mai straniu decât ni l-am putea închipui” (Arthur Eddington) este motto-ul pe care şil
alege neozeelandezul Brian Whitworth pentru a demonstra că lumea fizică, a
noastră, cea în care trăim este doar realitate virtuală. Nici mai mult, nici mai puţin.
Mă scutur însă de ideea că un soft-ist din cine ştie ce univers îmi urmăreşte acum

mişcările şi gândurile pe care El însuşi mi le-a programat şi indus (şi care, la un
moment dat, poate închide, cu o simplă apăsare de buton, computerul galactic în care
am fost creaţi) şi mă concentrez pe muzica demonstraţiei. Pe spuma concepţiilor, pe
originalitatea silogismelor, pe spectacolul pe care îl poate oferi o avalanşă de sinapse
funcţionând, cum? Cuantic, fireşte.
Dacă esenţa Universului este informaţia, spune Whitworth, atunci materia,
energia, mişcarea nu pot fi decât stări ale informaţiei, iar singura lege care le-ar putea
guverna ar fi, fireşte, Legea conservării informaţiei. După care omul nostru ne trage
pur şi simplu preşul de sub picioare, arătându-ne cât suntem de ipocriţi atunci când
pretindem că înţelegem lumea. Căci cel puţin stranii ar trebui să ne pară, atunci când
le trecem cu adevărat prin creier, rezultate bizare ale experimentelor Fizicii, în care
timpul se dilată sau se contractă, spaţiul se curbează, entităţi se teleportează (!), iar
obiecte-particule pot exista simultan în mai multe locuri. Iată câteva dintre aceste
adevăruri – le numesc, din nou – stranii, pe care Domnia Ta, pietonul de pe străzile
Oraşului planetar, le înghiţi fără să le mesteci: 1. Gravitaţia încetineşte scurgerea
timpului (adevăr Einstein-ian); 2. Gravitaţia curbează spaţiul (idem); 3. Viteza
încetineşte scurgerea timpului (ceasul atomic dintr-un avion este mai lent decăt
confratele lui de la sol); 4. Viteza unui obiect (în mişcare) duce la creşterea masei lui
(Einstein); 5. Viteza luminii este limita absolută a vitezelor (299.000 şi ceva km/sec).
Ia încercaţi să vi le treceţi prin creier, mestecându-le bine, nu sunt concepte normale
pentru bunul nostru simţ, dar au fost, toate, verificate experimental! Ceea ce
înseamnă că legile care le guvernează sunt exacte.
Fizica cuantică introduce însă noi stranietăţi, ne ameninţă Whitworth; iată-le,
pe limba neozeelandedlui: 1. Teleportarea = particule cuantice pot „tunela”,
străpungând brusc bariere ce păreau insurmontabile; 2. Interacţie supraluminică =
dacă două particule suferă fenomenul numit „entaglement” (nu-mi mai bat capul să
vi-l traduc), ceea ce i se întâmplă uneia, automat i se întâmplă, simultan, şi celeilalte;
3. Creare din nimic = generându-se suficient de multă energie, materia poate să
apară, brusc, dintr-un spaţiu „gol”, lipsit de materie; 4. Existenţă multiplă = lumina
care trece printr-o fantă creează un pattern de interferenţă ondulatorie, care continuă
şi dacă fotonii sunt trecuţi prin fantă unul câte unul, indiferent de perioada de timp
scursă – se pare că o entitate cuantică poate interfera cu ea însăşi; 5. Efecte fizice fără
cauzalitate = evenimente de genul iradierilor gamma spontane se petrec la
întâmplare, nicio cauză a lor nu a putut fi identificată până acum.
De la descperiri stranii în urma experimentelor de fizică se ajunge la nu mai
puţin stranii teorii ale Fizicii, conchide Whitworth. După părerea lui, Teoria
relativităţii şi Mecanica cuantică pot fi considerate „bijuteriile coroanei” pentru
lumea Fizicii – mai ales că ele nu au fost infirmate niciodată! Şi atunci, se miră
ipocrit neozeelandezul, de ce par, cum să le zic, iraţionale?! De ce marele mecanicist
Feynman spune cu năduf că studenţii lui nu înţeleg o iotă din mecanica cuantică,
fiindcă nici el, profesorul lor, nu înţelege nimic din ea? Oare să se întâmple toate
astea numai pentru a se induce umilinţa în cele mai strălucite circumvoluţiuni de pe
planeta Pământ, spre a-i sili pe dascălii universitari să predea studenţilor, perfect
logic, o disciplină pe care ei înşişi nu o simt? Aplicaţii, cât cuprinde, matematica
ecuaţiilor, impecabilă, înţelegerea fenomenelor – ioc! Ba Feynman a trăit şi umilinţa
219

de a demonstra – matematică fără greş – că o particulă poate călători cuantic de la A
la B prin toate traseele posibile, demonstraţia este confirmată de experimente şi
aplicaţii, iar el însuşi, creatorul ei (de fapt, descoperitorul fenomenului) nu crede în
ea! Parcă însă pentru a-l linişti şi pentru a da tuturor un respiro, un adevăr iese, clar,
la iveală: relativitatea einstein-iană nu se împacă deloc, dar absolut deloc, cu cea
cuantică, Einstein însuşi declarând că atunci când ecuaţiile Relativităţii generalizate –
spaţiul larg, Universul – se întâlnesc cu cele ale mecanicii cuantice – microcosmosul
– „rezultatul este dezastruos”.
Adică s-a întâmplat cu teoriile cuantice ceea ce s-a petrecut şi cu alte
fenomene ale Fizicii: lumea le-a acceptat, le-a ferecat în „cutii negre” de tipul celor
de la avioane şi, prin ingineri, s-a apucat să le „mulgă”, cu folosul public pe care îl
ştim.
220
Concluzia la sfârşitul acestor pagini este că lumea Fizicii, lumea iscoditorilor
în tainele profunde ale naturii încă îl aşteaptă pe Einstein-ul veacului al XXI-lea,
pentru a ne face capabili să citim paginile marii cărţi a cunoaşterii, adevărurile
fundamentale ale Universului, concret şi inefabil – macro şi micro – în care şi lângă
care trăim.
Despre realitatea virtuală în care este, eventual, scufundată lumea noastră
reală, promit o pagină viitoare.