I.3 Tăierea pomilor fructiferi

Tăierea pomilor fructiferi
8
Fig. nr. 10
Metode de rărire a fructelor
(Sursa: Sipos, 2009)
Intrarea în rod
Anul intrării în rod se poate considera anul în care
dă rod în proporție de 1/3 din capacitatea totală.
Tăierea de maturizare
Procedura de tăiere care urmează după tăierea de
formare, când deja scopul este păstrarea crengilor, şi
a părților roditoare, în general prin tăiere de rărire.
Tăierea de iarnă
(tăiere lemnoasă efectuate în timp de repaus)
Este tăierea efectuată de la desfrunzire până la înmugurire.
Are avantajul perioadei lungi în care se
poate executa, însă care poate scurtată în funcție
de starea vremii. Dezavantaje:
• nu sunt recomandate tăierile efectuate sub
temperaturi mai joase de - 3-4 o C, deoarece
pe suprafețele de tăiere se pot forma răni de
degerare, iar lamele foarfecelor pot să se rupă;
• mașinile de tăiere pneumatice deseori se pot
strica deoarece vaporii din tuburile de aerisire
pot îngheța;
• rănile de tăiere se vindecă mai greu;
• în vreme cu ninsoare şi cu noroi creşte riscul
de accidentare;
• produce formare de lăstari mult mai puternică
decât tăierile de vară;
• tăietorii începători deseori supraîncarcă pomii,
deoarece văd coroanele ca ind „prea
rare”.
Tăiere prin rupere
Este un procedeu efectuat în vegetație în perioada
formării coroanei în stadiul de repaus sau la vârsta
de rodire. Este un procedeu recomandat în primul
rând pentru îndepărtarea concurenților, lăstarilor
lacomi. Are avantajul că datorită ei se rupe și
marea parte a mugurilor a ați la baza lăstarului
(nuielei), și prin aceasta scade și predispoziția la
formarea de lăstare lacomi. Se recomandă numai
acolo, unde se acordă o atenție deosebită protecției
plantelor, deoarece pericolul de infectare prin râni
este mare (Fig. nr. 11).
Fig. nr. 11
Rană produsă prin rupere vopsită, respectiv rană
în proces de cicatrizare de pe nuia.
(Sursa: Sipos, 2009)
Tăierea la trunchi, strângere
Sunt proceduri aplicate la pomii cu o creştere puternică
sau care întră în rod târziu, cu scopul de
a tempera creşterea lăstarilor. Crestările blochează
circulația substanțelor nutritive către rădăcini, și
au ca urmare reducerea creşterii lăstarilor lungi.
La tăierea în trunchi (inelare) scoarța trunchiului
este îndepărtată pe jumătate-trei sferturi de cerc,
în fâşii de 3-4 mm. Aceste tăieturi se pot face în
mai multe locuri în părțile opuse ale trunchiului.
Pentru strângerea copacului se foloseşte o sârmă
groasă (2-3 mm), cu care se înfăşoară împrejurul
copacului prin februarie, înaintea începerii
circulației uidelor. Strângerea trebuie slăbită din
când în când, pentru a preveni pătrunderea sârmei
în trunchi. În august sârma se îndepărtează
de nitiv.
Se fac tăieri alungite de-a lungul trunchiului,
care se pot face cu cuțitul sau cu toporul.
Prin aceste proceduri – cu excepția strângerii
– provocăm răni grave pe suprafața trunchiului,
prin care pomii pot uşor atacați de dăunători sau
boli, de aceea aceste tăieturi trebuie neapărat tratate
cu substanțe de tratare a rănilor.
Muguri terminali
Primul mugur de sub planul de crestare. Dar este
numit la fel şi primul mugur de sub vârful de
crean gă deteriorată.
Lăstarul lacom
Este lăstarul care țâșnește puternic în sus în coroană,
şi care este mult mai lung decât ceilalți. De obicei
este mai deschis la culoare decât cei scurți, şi pe
el găsim frecvent lăstari de ordinul doi – formați
vara. Lăstarii lacomi mai subțiri pot păstrați ca
crengi de rod, iar cei mai groşi sunt potriviți pentru