I.3 Tăierea pomilor fructiferi

Tăierea pomilor fructiferi
Conform lui Mohácsy Mátyás tăierea pomilor fructiferi „este o operațiune de cultivare prin care se taie
înapoi unele părți verzi sau lemnoase ale plantelor fructifere, sau chiar ramura în sine, şi se fac mici incizii,
răniri pe suprafața ramurilor, în interesul scopului de cultivare.”
(Mohácsy și comp., 1968)
De-a lungul timpului, importanța tăierii
pomilor era apreciată în mod diferit. Deseori
unii vârstnici susțin că: pe vremuri
nu am tăiat, nu am stropit pomii, şi totuşi întotdeauna
dădeau roade! Într-adevăr așa este, însă
nu trebuie uitat faptul, că deoarece aceşti pomi nu
erau protejați împotriva bolilor și dăunătorilor, și
din acest motiv probabil calitatea acestor roade nu
ar corespunde standardelor de azi.
Probabil mulți au constatat, că în unii ani pomii
sunt plini de fructe mici, iar în alți ani fructele
sunt mult mai puține dar mai bine dezvoltate. Specialiştii
numesc acest fenomen rodire secvențială
(alternanță). Motivul principal al acestui fenomen
(pe lângă multe altele) este neefectuarea tăierilor
regulate. Deci prin tăierile regulate:
• se poate obține forma dorită a coroanei (tăiere
de formare);
• creăm și menținem echilibrul recoltei. Prin
aceasta înțelegem dezvoltarea unor noi ramuri
roditoare în ecare an, care în afara altor factori
(polenizare, vreme, nutriție, etc.) garantează
o recoltă constantă;
• prin tăierea excesului de coroană (tăiere de
rărire) facem posibilă ca coroana să primească
cantitatea necesară de lumină, să e aerisită,
dar prin asta contribuim și la e cientizarea
protecției plantei. Pe parcursul tăierilor
efectua te atât în perioada de repaus cât și în
perioada vegetativă, avem oportunitatea de
a îndepărta și distruge părțile rănite, bolnave
și infectate ale pomilor. Nu este necesar să
apucăm stropitorul imediat ce apare un lăstar
sau o creangă infectată; este mult mai ușoară
și economicoasă îndepărtarea lor prin tăiere.
„Protecția plantelor prin tăiere” este un proces
de lucru obligatoriu în cultivarea integrată,
cultivarea bio și în cazul plantelor bacifere;
• putem întineri crengile roditoare, și în caz de
nevoie și coroana pomilor (tăiere de întinerire);
• putem limita întinderea plantei, păstrându-i
proporțiile și dimensiunile indicate. Acest fapt
este important, pentru că în scopul îngrijirii
plantelor și a solului, într-o anumită suprafață
de cultivare trebuie să menținem plantele.
Celălalt motiv este despuierea în sus. Aceea
coroana este „folositoare”, a cărei ramuri de
structură sunt pline cu crengi roditoare, pornind
de la trunchi și terminând în vârf, și nu
cea care rodește numai în vârf.
Practic tăierea se poate realiza prin două metode:
prin tăiere de formare, şi tăiere de rărire.
Efectele celor două procedee de tăiere este diferită.
Tăierea de formare stimulează creșterea lăstarilor,
deoarece prin îndepărtarea mugurilor de vârf, se
elimină și compușii chimici produși de ei, care
împiedică creşterea mugurilor poziționați mai jos.
Drept rezultat coroana se îndeasă, ceea ce poate i
nefavorabil în perioada de rodire, însă în perioada
de formare este necesară în multe cazuri. Desigur
nu este totuna cantitatea tăiată din coroană. Creşterea
de așteptat a ramurii verticale, în funcție de
tăiere, este ilustrată în Fig. nr. 1
Pe ramurile netăiate, sau tăiate puțin vor creşte
relativ mai puțini lăstari lungi, lăstarii inferiori vor
scurți şi vor deveni părți roditoare. Cu cât tăierea
este mai puternică, cu atât va mai puternică formarea
de lăstari (şi din această cauză este incorectă
tăierea prea accentuată a nuielelor superioare, în
scopul limitării înălțimii). Tăierea ramurilor la ciot
este teoretic cea mai drastică soluție, totuşi lăstarii
crescuți vor puțini şi slabi, deoarece mugurii inferiori
conțin în cea mai mare cantitate substanțele
care împiedică creşterea, respectiv lăstarii noi vor
putea răsări numai din muguri ascunşi.
Fig. nr. 1
Creșterea de așteptat a nuielei verticale
în cazul diferitelor tăieri
(Sursa: Sipos, 2009)
Tăierea pomilor fructiferi
1

Tăierea pomilor fructiferi
2
Tăierea de rărire înseamnă îndepărtarea totală
a părții de coroană respective; acesta se poate face
şi până la tulpină. Fundamental această metodă
de tăiere este folosită mai ales la plantele ajunse
la vârsta de rodire. Contrar cu tăierea de formare
– deoarece efectul de moderare al creşterii mugurilor
superiori rămâne – nu accentuează creşterea
lăstarilor lungi, mai degrabă sprijină dezvoltarea
de părți roditoare.
Puterea de răsărire a mugurilor nuielelor nu
este determinată numai de lungimea nuielelor, de
metoda de crestare aplicată etc., ea este in uențată
si de unghiul nuielei față de verticală, ilustrară în
Fig. nr. 2
Nu se recomandă creşterea ramurilor de structură
în unghi orizontal deoarece, așa cum este ilustrat
şi în gură, la baza acestor ramuri viitoare vor
creşte lăstari (nuiele) puternici, iar în vârf părțile
roditoare vor scurte. Din această cauză se întâmplă
deseori, ca ramura de structură să nu poate
dezvoltată mai departe. Acest unghi este potrivit
pentru dezvoltarea de astfel de crengi roditoare,
care în timp vor schimbate pe nuiele mai joase,
sau vor tăiate de tot.
Curbarea verticală în jos este speci că aşa numitei
tăieri de creangă lungă singulară (cu mugur în
vârf). Sub greutatea fructului creanga se îndoaie
formând un arc, de-a lungul lui apar nişte lăstari
tari, care în timp pot să preia funcția roditoare
a crengii inițiale. Pe această trăsătură se bazează
tăie rea folosită la piersic, soc negru, dar practic
așa trebuie tăiați și semiarbuştii.
Fig. nr. 2
Răsărirea de așteptat la nuiele netăiate,
a ate în unghiuri diferite
(Sursa: Sipos, 2009)
Tratarea rănilor de tăiere
Pe parcursul tăierii provocăm răniri. Aceste răni
asigură prin ele pătrunderea bolilor infecțioase în
pom. Cel mai des afectați sunt pomii sâmburoşi –
în primul rând piersicul şi caisul – care pot suferi
de uscarea crengilor, de cele mai multe ori cauzate
de bacteriile Pseudomonasos şi Leukosis; dar aici se
încadrează și cancerul nectrial (Nectria galligena)
la măr (mai rar la păr), şi alte boli ale părților lemnoase.
Cea mai comună, şi cea mai gravă este uscarea
crengilor sâmburoşilor. Această boală poate
i cauzată de două bacterii, separat sau împreună.
Acestea sunt bacteria Pseudonomas syringae pv.
syringae şi ciuperca Leucostoma (Cytospora) cinta,
comportamentul, construcția biologică şi preferințele
de mediu ale celor două ind asemănătoare.
Cei mai expuşi acestor infecții sunt piersicul şi
caisul, însă ele pot afecta şi ceilalți sâmburoşi.
Simptomele infecției apar prima dată primăvara,
sau la începutul verii. La început frunzișul devine
verde palid, mai începe a se o li, după care
se usucă. Se usucă întreaga ramură, iar în unele
cazuri mai grave moare însuși pomul. Pe părțile
muribunde pot apărea răni canceroase, chiar şi
răşină. În părțile de sub creanga moartă răsar lăstari,
iar în cazul morții pomului la baza tulpinii.
Pe părțile mai groase apariția unor protuberanțe
pe suprafața scoarței semnalizează prezența infecției
(a ciupercii), protuberanța ind cauzată de
înmulțirea infecției sub scoarță. Agenții patogeni
se înmulțesc în zilele de toamna, datorită vremii
răcoroase şi a precipitațiilor. Pentru infectare este
nevoie de rănire, aceste răni sunt cauzate de cele
mai multe ori de uneltele de cultivare, de tăiere,
dar pot apărea şi datorită rosului animalelor sau
de gelivură, care creează condiții prielnice pătrunderii
agenților patogeni. De asemenea şi mugurii
de rod (mai ales la cais) înghețați iarna, și căzuți
primăvara timpurie pot surse de rănire.
În continuare se începe o procedură de autoinducție.
Agenții patogeni consumă rezervele de
glucide a pomilor, şi astfel pomii devin mai sensibili
la ger, se deteriorează, slăbeşte. În pomul slăbit
dăunarea se intensi că și se răspândeşte repede.
Infecția distruge țesutul de oem și cambiul, prin
aceasta se opresc funcțiile vitale ale pomului, şi ca
urmare se începe o lirea rapidă şi uscarea. Agenții
patogeni suportă, chiar agreează temperaturile
reduse, pentru a infecta au neapărată nevoie de
precipitații, respectiv de umezeală. Din iarnă până
în primăvară copacii sunt într-o stare de repaus, și
capacitatea lor de apărare este mai scăzută.
Prin urmare, una dintre metodele de apărare
împotriva infecțiilor este alegerea corectă a perioadei
de tăiere. Tăierea trebuie efectuată primăvara,
în preajma sau chiar după înmugurirea pomilor,
dar înaintea în oririi lor. Din păcate acest
interval de timp este foarte scurt, și în plus lucrând
în coroană, sau îndepărtând crengile tăiate,
există riscul de a rupe mulți muguri de oare. În
orice caz, după tăiere rănile produse trebuie închise
cu substanțe de tratare a rănilor. Pe parcursul
tăierii să nu uităm să îndepărtăm şi rănile canceroase.
Stropirea de spălarea a pomilor cu soluții
cu conținut de cupru poate e cientă după desfrunzire,
respectiv primăvara, în perioada care
precede înmugurirea.
Deoarece tăierile efectuate în perioada de
repaus are multe dezavantaje din punct de vede-

e al sănătății plantei, este recomandată efectuarea
acestor activități la sfârşitul verii, sau la începutul
toamnei.
PLANIFICAREA TĂIERILOR
Perioada de repaus vegetativ
Mai demult perioada de repaus era considerată ca
perioadă optimă pentru efectuarea tăierilor pomilor.
Această operațiune se poate efectua de la desfrunzire
până la înmugurire cu condiția ca temperatura
să e peste -5 o C. De la căldura mâinii suprafața
crengii se încălzeşte şi prin urmare pot apărea pete
de ger. În perioada de repaus se poate stabili mai
precis măsura creşterii lăstarilor, înmulțirea părților
roditoare şi densitatea coroanei.
Tăierile de iarnă respectiv de sfârșit de iarnă
la pomacee se pot efectua până la înmugurire,
cel puțin în situația, când tăierea afectează toate
părțile pomului. La tăierile târzii, având aceeași
măsură și metodă ne putem aștepta la scăderea
șanselor de formare a fructelor și la o cantitate mai
mare de fructe căzute.
Pomii sâmburoşi au o reacție mai puțin nefavorabilă
la tăierea târzie. În cazul unora, (precum
piersicul şi caisul) din motive de sănătate a plantei,
este de dorit tăierea între perioada de înmugurire
şi cea de în orire.
Tăierea în verde cuprinde diferite intervenții
de tăiere efectuate în perioada de vegetație. Tăierile
principale în verde sunt: tăierea de după înmugurire,
după căderea petalelor, selecția de lăstari
în a doua parte a lunii iulie, scurtarea lăstarilor,
tăierea de vară şi tăierea efectuată după recoltare.
Tăierea de după înmugurire
Este recomandată la tăierile de formare a coroanei
pomilor tineri. În cazul pomilor roditori, acest
tip de tăiere poate bene că în acei ani, când
plantațiile au fost afectate de geruri puternice,
care au dus la moartea țesutului cambial. În aceste
cazuri, întârzierea tăierii poate ajuta la regenerarea
țesutului cambial, datorită efectului de furnizare
a auxinului mugurilor. La pomacee această
operațiu ne se poate efectua până ce muguri sunt
verzi, la la ceilalți până în faza de îmbobocire.
Operațiunile de tăiere nu sunt recomandate
în starea de plină în orire la nici o specie de pom
fructifer, deoarece pot avea efecte grave asupra formării
fructelor.
Tăierea după căderea petalelor
Tăierile de limitare a înălțimii, efectuate la 1-3 săptămâni
după căderea petalelor (în cazul pomilor la
care înălțimea ajuns prea mare), înseamnă tăierea
de dimensiuni de unu sau doi ani, respectiv în cazul
plantelor ajunse la vârsta de 3 ani, la înălțimea
de nitivă. Tăierile făcute în această perioadă duc
la reacțiile de creștere cele mai reduse.
Selecția de vară a lăstarilor
Practic de această categorie aparține și frecționarea
sau orbirea (reducerea capacității de răsărire a
mugurilor). În cadrul acestei operațiuni este recomandată
frecționarea primilor 4 muguri de creştere
a ați sub ramura principală a puieților a ați
sub formare. Executarea cât mai devreme a acestei
operațiuni ajută la dezvoltarea şi forti carea axei şi
a ramurii principale de structură, pe când unghiul
lăstarilor care răsar sub aceşti muguri orbiți va apropiată
de un unghi orizontal dorit.
Selecția lăstarilor şi îndepărtarea unei părți a
lăstarilor în exces reprezintă o parte din tăierea
de formare. La pomii semințoşi (pomacee) această
operațiune este recomandată în a doua parte a
lunii iunie deoarece în această perioadă mugurii
laterali ai lăstarilor păstrați sunt mai generativi
decât în alte perioade.
Conform unor experimente în cazul mărului,
tăierea lăstarilor în preajma lui 20 iunie este cea
mai e cientă pentru încetinirea volumului creşterii.
La pomii roditori această operațiune reduce și
mărimea roadelor, de aceea este indicată analizarea
necesității aplicării acestei operațiuni. În cazul
pomilor sâmburoşi, tăierile de selecție sunt optime
la lăstarii cu lungimea de 20-25 cm. Pe parcursul
acestei munci se pot îndepărta lăstarii gemeni, sau
lăstarii deşi de sub ramurile de structură.
Scurtarea (ciupirea) lăstarilor, poate avea ca rezultat
forțarea ramurilor pentru bifurcare la speciile
care nu sunt predispuse la bifurcări favorabile, iar
în cazul pomaceelor afectați de ger, stoparea creşterii
lăstarilor poate bene că în ceea ce priveşte
reducerea căderii fructelor în luna iunie. Ciupirea
lăstarilor se poate repeta de mai multe ori. La nivelul
plantațiilor mai mari această operațiune poate
considerată ca una dintre cele mai importante
procese de lucru, aplicate conștient.
Tăierea de vară
Chiar şi după tăierile de formare şi de întreținere
efectuate cu cea mai mare grijă se pot forma lăstari
în număr și cu direcții nedorite. Lăstarii în poziție
periferică împiedică pătrunderea luminii în coroană,
respectiv acoperirea uniformă cu lichid de
stropit, deci scad e cacitatea protecției plantelor.
Prin tăierile de vară putem reduce aceste efecte nefavorabile,
putem îmbunătăți astfel calitatea fructelor.
Efectuarea acestor proceduri la măr, păr şi piersic
este recomandată în anii în care cantitatea de
fructe este sub cel armonic.
Condiția importantă a executării acestei tăieri
este ca starea de sănătate a frunzișului să e excelentă.
Tăierile de vară efectuate asupra frunzișului,
Tăierea pomilor fructiferi
3

Tăierea pomilor fructiferi
4
continuarea scurtării ei prin tăiere, din cauza
excesului de fructe, al secetei sau al eventualilor
dăunători au un efect negativ atât asupra calității
fructelor (asupra mărimii) cât şi asupra recoltei
anului următor.
Tăierile de vară, în afară de înlăturarea lăstarilor
lacomi neîndepărtați mai devreme, respectiv
al lăstarilor periferici verticali, se referă numai la
tăierea respectiv rărirea crengilor tinere, de 1-2 ani.
Îndepărtarea crengilor mai vechi pot cauza reducerea
cantității de roade (Figura nr. 3).
Cu cât pomii tăiați prezintă creșteri mai puternice,
cu atât trebuie să avem o grijă mai mare ca să
tăiem crengile până la ciot. La astfel de pomi, coiturile
de vară, sfârşitul verii – mai ales cele groase
– vor reprezenta focarele de răsărire a lăstarilor
(lacomi) din anii viitori. Lăstarii se răresc doar. Să
nu efectuăm nici o altă operațiune de tăiere în cursul
verii.
Perioada optimă pentru executarea tăierii de
vară începe atunci, când majoritatea lăstarilor
dezvoltă muguri terminali. Această perioadă diferă,
depinde de forța de creştere, respectiv de
predispoziție de dezvoltare a mugurilor de vârf, la
diferitele soiuri de pomi fructiferi.
Fig. nr. 3
Tăiere de vară
(Sursa: Papp, 2003)
În general se poate formula, că tăierea părului
se recomandă a se executa în a doua jumătate
a lunii iulie, a mărului – depinzând de soi – de la
sfârşitul lui iulie până la începutul sau mijlocul lui
septembrie, a pomilor sâmburoşi, mai ales a cireşului
şi vişinului, imediat după recoltare, a lăstarilor
mai puternici ai prunului între iulie şi august, iar a
piersicul pe la sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie,
eventual în luna august.
Tăierea de vară executată în perioada, măsura
si în modul optim – în cazul pomilor semințoşi –
prin îmbunătățirea pătrunderii luminii în coroană,
la fruct, și prin încetinirea procesului de coacere
a acestora:
• îmbunătățeşte calitatea de depozitare a fructului,
• măreşte raportul fructelor colorate corespunzător,
• în anumiți ani îmbunătățeşte capacitatea
funcțională a orilor, astfel contribuind la
creșterea șansei de formare a fructelor, și până
la urmă mărește siguranța roadelor,
• reduce creşterea de lăstari anul viitor, deoarece
închiderea lăstarilor în muguri terminali
se petrece mai devreme,
• îmbunătățește condițiile de stropit (acoperirea
cu substanța de stropit).
Experimentele făcute la plantațiile de vişini şi cireşi
au arătat că tăierile efectuate după recoltare – la
sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie – au avut ca
rezultat dezvoltarea mai multor muguri orali şi a
unei cantități mai mari de fructe în anul următor.
În cazul soiurilor de prun care au o creştere accentuată,
îndepărtarea crengilor în surplus încă
din lunile iulie ajută la o mai buna dezvoltare a
mărimii și culorii fructelor, şi reduc cantitatea de
lucru necesar în anul următor.
Tăierea de vară a caisului este ideală în luna iulie;
această metodă de tăiere era cunoscută în deceniile
precedente sub numele de Tăiere-Sitt , însă
în ultimii s-a uitat de ea complet.
Tăierea de vară a soiurilor de plante bacifere este
recomandată a se face cât mai devreme, direct după
recoltare.
Tăierea semințoşilor (pomaceelor)
după recoltare
La părul, şi mărul cu creșteri puternice, cu o durată
de vegetație îndelungată, care dezvoltă mugurii de
vârf prea încet, se poate aplica tăiere de iarnă totală.
Se recomandă executarea acesteia de la jumătatea
a doua a lunii august până la începutul lui
octombrie. Această perioadă se poate folosi numai
în primii 3-4 ani ai plantației, scopul principal -
ind încetinirea forței de creşterii.
În cazul plantațiilor mai în vârstă de patru ani, activitatea
vegetativă exagerată poate contrabalansată
și prin alte intervenții de reducere a creșterii.
La plantațiile intensive de tip nou, cu pomi mai
numeroşi şi mai scunzi, importanța şi funcția tăierii
s-a schimbat.
La aceste plantații, tăierea are o funcție de control
în crearea unei armonii multidirecționale. Dimensiunile
mai mici ale pomilor fac posibilă mai buna
vizibilitate.
NOȚIUNILE DE BAZĂ
MAI IMPORTANTE PRIVIND TĂIEREA
Copac de formă
Formă de coroană care semăna cu o formă geometrică
(cub, piramidă, cilindru etc.) sau cu un
obiect de folosință (mai ales candelabru). Crearea
acestor forme necesită multă experiență şi răbda-

e. De aceea în trecut această metodă de tăiere era
privită ca arta cultivării.
Tăierea de formare
Tăierea executată în perioada neroditoare asupra
formei coroanei. Ea are ca scop crearea cât mai rapidă
a formei coroanei. În acest scop în general se
utilizează tăieri cu diferite intensități.
Axă centrală falsă
Axa principală se taie până la un lăstar sau o nuia
concurentă. Scopul este stimularea răsăririi de lăstari
în părțile chelite. Trebuie lăsată ca axă falsă
numai concurentul care se înalță perpendicular.
Tăierea la ciot (Pillar)
Este un procedeu de tăiere care servește la înnoirea
(vezi întinerire) coroanei, respectiv la schimbarea
crengilor roditoare în cazul coroanelor de
tip fus (Fig. nr. 4).
Crengile roditoare de 3-4 ani sunt tăiate regulat
la un ciot de 4-5 cm. Din lăstarii răsăriți din mugurii
ascunşi ai ciotului sunt lăsați doar cei orizontali,
care vor deveni noile părți roditoare. În cazul
pomilor sâmburoşi, cioturile pot şi mai lungi, de
aproximativ 30-40 de cm.
Fig. nr. 4
Lăstar răsărit din ciot
(Foto: Sipos, 2009)
Mugurii de vârf
Este ultimul mugurul a at la capătul, vârful lăstarului,
sau a crengii. Acesta poate mugur mixt,
mugur de lăstar, sau în caz excepțional chiar şi
mugur de oare.
Chelirea copacului (bici)
Printre mugurii laterali ai nuielei sunt foarte puțini,
sau nu există deloc muguri de lăstar, de aceea
nu se creează lăstari laterali. Acest fenomen este
speci c unor soiuri de cireş şi vişin.
Tăierile de rădăcină
Este utilizată pentru moderarea creşterii de lăstari.
Se aplică la acele forme de coroană, care prezintă
creștere puternică. Tăierea se efectuează cu un disc
de lățime mare, sau cu un cuțit, la adâncimea de
40-50 cm și la o distanță de 40-60 cm de la trunchi,
în ambele părți ale trunchiul.
Schimbarea poziției lăstarului
(legare, agățare de greutăți)
În scopul accelerării formării părților roditoare,
respectiv pentru menținerea unghiului dorit al
ramurilor de structură deseori trebuie să schimbăm
unghiul original al lăstarilor, nuielelor. S-au
răspândit mai multe procedee, și sunt ilustrate
în imaginea alăturată. În toate cazurile trebuie
avut grijă ca partea legată să nu se îndoaie arcuit.
Aceas tă operațiune poate executată de la mijlocul
lui august sau în primăvară (în martie) când
nuielele sunt pe jumătate lemnoşi, şi pot îndoiți
cu uşurință (Fig. nr. 5).
Fig. nr. 5
Schimbarea poziției lăstarului prin legare
respectiv prin agățare de greutate
(Sursa: Sipos, 2009)
Selecție de lăstari
Tăiere folosită mai ales în perioada tăierii de formare,
prin care putem accelera formarea coroanei.
În timp de rodire această operațiune ajută la pătrunderea
luminii în coroană. Prin procesul de selecție
îndepărtăm lăstarii care nu sunt folositori în
formarea coroanei:
• lăstarii mult prea inferiori,
• lăstarii lacomi,
• lăstari de bază (doar la pomii dezvoltați),
• lăstarii accidentați sau infectați (de ex. arsură
bacteriană la pomacee),
Tăierea pomilor fructiferi
5

Tăierea pomilor fructiferi
6
• lăstarii crescuți abrupt din crengi de structură,
• lăstarii concurenți.
Depinzând de scopul tăierii, efectuarea lucrărilor
se poate face în perioade diferite.
Dacă dorim să îndepărtăm devreme lăstarii nedoriți,
mugurii poziționați în sus, sau în jos, sau
mugurii concurenți de pe ramurile de structură,
putem să frecționăm și lăstarii de 1-2 cm. Această
muncă se poate face foarte repede. Poziția lăstarilor
rămași pe laturile nuielelor este identică cu cea
a oaselor peştelui pe coloana vertebrală, de aceea
mai numim această construcție de structură şi
structură de coastă de peşte.
Executarea selecției lăstarilor poate în funcție
de lungimea acestora, sau de perioade. De obicei
aceste tăieri se efectuează în mai sau iunie la lăstarii
de 20-25 cm. Selecția de lăstari mai târzie
(august, sep tembrie) se poate face pentru accelerarea
formării coroanei, sau pentru îmbunătățirea,
intensi carea co loritului fructelor. În acest
ultim caz îndepărtăm numai acei lăstarii mai lungi
(sau îi tăiem mai scurt), care umbresc fructele.
Această muncă nu trebuie executată nechibzuit,
pentru că poate şi păgubitoare. În anii în care
numărul ore lor însorite este mare, sunt dese zilele
caniculare şi creşte intensitatea radiațiilor UV. Pe
suprafața fructelor expuse brusc luminii puternice
– mai ales la soiurile merelor de iarnă – pot apărea
pete de arsuri de soare. Aceste pete la început au o
culoa re albicioasă și apoi devin maro. Aceste mere
sunt nepotrivite consumului în stare proaspătă.
Ciupirea lăstarilor
Cu această intervenție se poate încetini intensitatea
creşterii lăstarului, respectiv cu ea putem selecta
lăstarii doriți din cei răsăriți din ciot. De obicei se
aplică la tăierile de formare a coroanelor intensive.
Pentru oprirea temporară a creşterii lăstarilor
ciupim doar partea de vârf (vela) a lăstarului. Dacă
lăstarul este ciupit (scurtat) până la a 3-4-a frunză
inferioară, din mugurii de subsuoară ai frunzelor
vor răsări noi lăstari, care în mare parte vor deveni
părți roditoare (Fig. nr. 6).
Fig. nr. 6
Variante ale tăierii de cupire
(Sursa: Sipos, 2009)
Întinerire
Constă în tăierea puternică a părții de coroană mai
bătrână la rami cații mai joase sau la ciot, în interesul
formării mai intensive al lăstarilor. Variantele
operațiunii:
• întinerirea părții roditoare: de exemplu tăierea
nodurilor roditoare ale mărului şi ale părului
la un inel inferior;
• întinerirea ramurilor roditoare: tăierea la nuia,
creangă, sau la ciot (metoda Pillar);
• întinerirea parțială a coroanei: rărirea parțială
a crengilor, mai apoi tăierea celor rămase la
rami cații inferioare;
• întinerirea completă: rărirea ramurilor de
structură ale coroanei, şi tăierea celor rămase
la cioturi de 1-1,5 m.
Rădăcină accesorie
Este rădăcina caracteristică plantelor înmulțite nu
prin sămânță, ci prin alte părți de plantă (lăstar,
creangă, rădăcină sau frunză). Aceste plante nu au
o rădăcină principală, ci numai rădăcini secundare.
Lăstari concurenți
Lăstarii sau nuielele crescute abrupt sub ramura
principală. Este tipic cireşilor, ca sub ramura principală
să existe alte 3-4 ramuri concurente (rami -
cație asemănătoare cu piciorul de găină). De obicei
acești concurenți sunt îndepărtați, dar în caz de nevoie
se pot creşte din ei noi ramuri principale sau ramuri
secundare din ele. Dacă lăstarul concurent are
dimensiunea de o palmă, nu este necesară îndepărtarea
acestuia deoarece scurtând-o la a 3-4-a frunză
inferioară, lăstarii răsăriți din ciot nu vor concura cu
ramura principală, şi de regulă vor deveni roditori.
Forma coroanei
Forma naturală sau arti cială a coroanei plantei
fructifere. Forma coroanei este in uențată de mai
mulți factori:
• puterea de creştere a portaltoiului şi a soiului
nobil,
• tipul de rami cație a nobilului,
• prezența sau absența trunchiului, şi lungimea
acestuia,
• prezența sau absența rami cației (axei) principale,
• numărul, poziția unghiulară şi aranjarea ramurilor
de structură.
Tăierea în coroanei
Tăierea vergii cu 4-6 muguri peste înălțimea de
dorit al trunchiului, sau tăierea axului principal
peste primele ramuri de structură.
Altoiul cu coroană
Este un altoi cu un număr de rădăcini şi aranjare
determinate, respectiv cu cel puțin trei nuiele

mature. Caracteristicile lui sunt conținute în standarde.
Tăierea de îndoire
Tăierea părților de coroană (lăstar, nuia, creangă)
la o poziție inferioară și la un unghi mai plat. În
această categorie se mai pot include: tăierea mugurilor
de vârf și tăierea mărului după metoda Nagy
Sándor.
Planul de tăiere
Planul de tăiere este suprafața tăiată. Poziția acesteia
față de mugurul principal sau rami cația
păstrată este importantă mai ales la formarea coroanei
(Fig. nr. 7).
Fig. nr. 7
Inciziile deasupra mugurului
În unele cazuri am putea avea nevoie ca anumiți
muguri să răsară, de ex. la unele soiuri de măr și
păr. Prin aceste incizii putem provoca răsărirea
lăstarilor, ilustrată în Fig. nr. 8.
Fig. nr. 8
Modul de a face incizii deasupra mugurelui
Tratarea rănilor
Marginile rănilor mai mari – provocate de foarfeci
de tăiere a ramurilor, de erăstraie, sau de rupere –
au marginile deteriorate, din cauza aceasta se vindecă
greu. Primul pas în tratarea acestor răni este
netezirea acestora cu o foarfece de tăiere ascuțită,
cuțit de altoit sau cu cuțitul cu lamă curbată, creat
special pentru acest scop. După aceasta planul de
tăiere trebuie unsă cu soluție de tratare a rănilor.
Există o gamă largă de produse de acst fel în magazine,
dar ele se pot prepara şi acasă. Substanța cea
mai bună este cea care poate întinsă pe suprafața
rănii chiar şi la temperaturi reduse, şi împiedică
pătrunderea agenților patogeni și a dăunătorilor
în rană. (Fig. nr. 9).
Fig. nr. 9
Tratarea rănilor cioturilor
(Sursa: Sipos, 2009)
Varga
Altoi în vârstă de un an fără rami cații. Caracteristicile
lui sunt conținute în standarde.
Modul de executare a inciziilor deasupra mugurilor
Rărirea de roade
Rodirea poate reglată nu numai prin tăiere, ci
și prin rărirea de roade, în cazul în care dorim
să creștem mărimea fructelor, sau dacă sunt prea
multe roade pe plantă. De obicei se execută la
soiuri cu fructe mari și care se consumă proaspăt
(măr, piersică, pară, prune, caisă), dar în mai
multe țări sunt rărite și cireşele (ex. Spania, Turcia,
Chile). Rărirea poate efectuată manual, cu ajutorul
unor chimicale, cu maşini, sau cu combinația
acestora.
Perioada potrivită pentru efectuarea acestei
operațiuni este după aşa numita cădere naturală a
fructelor. În cazul merelor şi perelor până ce diametrul
fructelor ajung la maxim 2 cm. În cazul
piersicilor operațiunea poate efectuată cu rezultat
până când partea sâmburoasă este moale,
şi fructul poate străpuns cu un ac. Acțiunile de
rărire trebuie efectuate din timp, altfel vor avea
un efect nesemni cativ asupra mărimii fructelor
rămase.
Gradul de rărire necesar poate stabilit pe baza
densității orilor (ramurile de structură, ramurile
roditoare şi trunchiul). Rezolvarea cea mai simplă
este ca între două fructe să rămână un spațiu atât
de larg încât să permită o creştere cât mai mare
(extra), de clasa întâi, a fructelor (Fig. nr. 10).
Tăierea pomilor fructiferi
7

Tăierea pomilor fructiferi
8
Fig. nr. 10
Metode de rărire a fructelor
(Sursa: Sipos, 2009)
Intrarea în rod
Anul intrării în rod se poate considera anul în care
dă rod în proporție de 1/3 din capacitatea totală.
Tăierea de maturizare
Procedura de tăiere care urmează după tăierea de
formare, când deja scopul este păstrarea crengilor, şi
a părților roditoare, în general prin tăiere de rărire.
Tăierea de iarnă
(tăiere lemnoasă efectuate în timp de repaus)
Este tăierea efectuată de la desfrunzire până la înmugurire.
Are avantajul perioadei lungi în care se
poate executa, însă care poate scurtată în funcție
de starea vremii. Dezavantaje:
• nu sunt recomandate tăierile efectuate sub
temperaturi mai joase de - 3-4 o C, deoarece
pe suprafețele de tăiere se pot forma răni de
degerare, iar lamele foarfecelor pot să se rupă;
• mașinile de tăiere pneumatice deseori se pot
strica deoarece vaporii din tuburile de aerisire
pot îngheța;
• rănile de tăiere se vindecă mai greu;
• în vreme cu ninsoare şi cu noroi creşte riscul
de accidentare;
• produce formare de lăstari mult mai puternică
decât tăierile de vară;
• tăietorii începători deseori supraîncarcă pomii,
deoarece văd coroanele ca ind „prea
rare”.
Tăiere prin rupere
Este un procedeu efectuat în vegetație în perioada
formării coroanei în stadiul de repaus sau la vârsta
de rodire. Este un procedeu recomandat în primul
rând pentru îndepărtarea concurenților, lăstarilor
lacomi. Are avantajul că datorită ei se rupe și
marea parte a mugurilor a ați la baza lăstarului
(nuielei), și prin aceasta scade și predispoziția la
formarea de lăstare lacomi. Se recomandă numai
acolo, unde se acordă o atenție deosebită protecției
plantelor, deoarece pericolul de infectare prin râni
este mare (Fig. nr. 11).
Fig. nr. 11
Rană produsă prin rupere vopsită, respectiv rană
în proces de cicatrizare de pe nuia.
(Sursa: Sipos, 2009)
Tăierea la trunchi, strângere
Sunt proceduri aplicate la pomii cu o creştere puternică
sau care întră în rod târziu, cu scopul de
a tempera creşterea lăstarilor. Crestările blochează
circulația substanțelor nutritive către rădăcini, și
au ca urmare reducerea creşterii lăstarilor lungi.
La tăierea în trunchi (inelare) scoarța trunchiului
este îndepărtată pe jumătate-trei sferturi de cerc,
în fâşii de 3-4 mm. Aceste tăieturi se pot face în
mai multe locuri în părțile opuse ale trunchiului.
Pentru strângerea copacului se foloseşte o sârmă
groasă (2-3 mm), cu care se înfăşoară împrejurul
copacului prin februarie, înaintea începerii
circulației uidelor. Strângerea trebuie slăbită din
când în când, pentru a preveni pătrunderea sârmei
în trunchi. În august sârma se îndepărtează
de nitiv.
Se fac tăieri alungite de-a lungul trunchiului,
care se pot face cu cuțitul sau cu toporul.
Prin aceste proceduri – cu excepția strângerii
– provocăm răni grave pe suprafața trunchiului,
prin care pomii pot uşor atacați de dăunători sau
boli, de aceea aceste tăieturi trebuie neapărat tratate
cu substanțe de tratare a rănilor.
Muguri terminali
Primul mugur de sub planul de crestare. Dar este
numit la fel şi primul mugur de sub vârful de
crean gă deteriorată.
Lăstarul lacom
Este lăstarul care țâșnește puternic în sus în coroană,
şi care este mult mai lung decât ceilalți. De obicei
este mai deschis la culoare decât cei scurți, şi pe
el găsim frecvent lăstari de ordinul doi – formați
vara. Lăstarii lacomi mai subțiri pot păstrați ca
crengi de rod, iar cei mai groşi sunt potriviți pentru

creşterea de noi ramuri de structură. Formarea
puternică a lăstarilor lacomi indică tăieri intense;
acest fenomen este des întâlnit la piersici.
METODE DE TĂIERE
MAI IMPORTANTE
Pe parcursul istoriei cultivării fructelor s-au format
multe asemenea metode de tăiere, care poartă
numele unor specialiști (Nagy Sándor, Brunner
Tamás, Claus József, Du Breuil, Lorette, Pillar,
Petrov, Gaucher, Zahn, Sitt și alții). Majoritatea
metodelor de tăiere joacă un rol în tăierile din
timpul rodirii pomilor. O parte din aceste metode
sunt deja învechite, de aceea ne vom ocupa mai
amănunțit numai cu cele mai importante.
Tăierea mărului prin metoda Nagy Sándor
Nagy Sándor (1905-1970) grădinar primar din
Szabolcs, distins cu premiul Kossuth, și-a creat
metoda bazându-se pe soiul Ionatan. Metoda ia
în considerare predispoziția soiului la făinare și la
avantajele ramurilor poziționate orizontal.
Esența acestei metode de tăiere: la cel inferior,
la cel lung! Aceasta înseamnă că crengile roditoare
sunt tăiate la nuiele inferioare cât mai orizontale,
iar partea de nuia infectată cu făinare este îndepărtată.
Pe parcursul tăierii toate nuielele lungi
şi semilungi erau tăiate indiferent dacă aveau în
vârf muguri de rod sau dacă nu au fost infectate.
Această metodă s-a răspândit așa de mult, încât
aproape ecare specie de pom fructifer – de multe
ori şi în zilele noastre – era tăiate în acest fel,
completând cu greşeala că de multe ori crengile
erau tăiate mult prea tare, ceea ce de regulă nu este
o soluție prea bună.
Tăierea de muguri superiori şi sectorială
prin metoda Brunner Tamás
(după BRUNNER T./1990)
Mai demult, în timpul tăierii coroanei, crengile
erau tăiate până la mugurii inferiori „pentru poziție
corectă”, zicând că lăstarii răsăriți din această
poziție vor creşte mai orizontali. Acest fenomen
s-a petrecut în cele mai rare situații, deoarece
lăstarii au crescut în sus, îndoindu-se în direcția
luminii, iar aceşti lăstari trebuiau tăiați în anul următor
până la o creangă inferioară, care în sfârșit a
crescut în direcție corectă.
Tăierea mugurului superior constă în tăierea
crengii crescute într-o direcție greşită până la
cel de-al doilea mugur, poziționat în sus, şi nu la
mugurul inferior „poziționat corect”. Prin această
metodă, lăstarul răsărit din acest mugur va creşte
în sus, iar cel din mugurul inferior va creşte de regulă
în direcția dorită. La sfârşitul lunii august sau
primăvara următoare se taie lăstarul (pe jumătate
lemnos) crescut în sus.
Tăierea cu număr redus de nuiele
după metoda Petrov
Acest tip de tăiere s-a răspândit din Bulgaria.
Încărcarea pomilor cu roade se bazează pe nuielele
cu valoare întreagă, pe cât posibil păstrăm numai
din ele câte 40-100 de bucăți per copac. Cantitatea
nuielelor depinde de mai mulți factori (caracteristicile
soiului, vârsta, starea de sănătate și puterea
pomului).
Nuielele vor lăsate netăiate la 25-30 cm distanță
una de cealaltă. Sub greutatea fructelor
nuiaua se îndoaie în jos, creând un arc deasupra
căruia se formează lăstari puternici. La acest procedeu
de tăiere rărirea roadelor este indispensabilă,
deoa rece de exemplu o nuia cu lungimea de
50 cm poate avea chiar şi până la 20 de fructe, din
care pot lăsate doar 5-6 bucăți!
În cazul în care în anul următor pe nuia apar
noi lăstari, răsăriți din muguri ascunşi care pot deveni
şi ei nuiele, creanga trebuie îndepărtată de la
bază. Dacă nu avem destule nuiele roditoare noi,
atunci la baza crengii – în funcție de lungimea şi
grosimea acesteia – lăsăm aproximativ 1-3 bucăți
de nuiele de valoare întreagă.
Piersicul se poate tăia foarte repede utilizând
această metodă, chiar şi fără a avea o mare experiență.
Dacă nu sunt destule nuiele, pot lăsate şi
alte crengi sau crenguțe (Fig. nr. 12).
Fig. nr. 12
Tăierea cu număr redus de nuiele
(Sursa: Sipos, 2009)
Tăierea Pillar
Acest procedeu de tăiere se utilizează la pomii
de măr şi păr în cazul unei tăieri în formă de fus
subțiat. Cele mai frumoase roade ale acestor pomi
cresc pe crengile roditoare în vârstă de 2-3 ani.
Prin această metodă de tăiere se răreşte coroana
şi crengile roditoare de peste 4 ani a ate pe nuiele
şi ramurile de structură, care for tăiate la un
ciot de 3-4 cm. Dintre lăstarii răsăriți din mugurii
ascunşi ai ciotului sunt lăsați doar cei mai dezvoltați,
cu o poziție cât mai orizontală. Aceştia vor
deveni noile crengi roditoare pe parcursul următorilor
3-4 ani.
Conform experienței crengile roditoare bătrâne
trebuie tăiate până la cioturi de 3-4 cm, deoa-
Tăierea pomilor fructiferi
9

Tăierea pomilor fructiferi
10
rece din cele mai scurte nu obținem lăstari cu putere
adecvată.
Tăierea caisului după metoda Sitt
Cercetătorul fostei Uniuni Sovietice a observat că
în cazul caisului – indiferent de poziția ocupată în
coroană – orile apar cel mai devreme pe părțile
roditoare scurte (țepi) ale pomului, după care pe
nuiele, şi cel mai târziu pe părțile secundare ale ramurilor
lacome.
Această în orire mai târzie – care raportat la
țepi poate și o săptămână - înseamnă că gerurile
de primăvară târzii afectează foarte puțin orile
nuielelor lacomi. Sitt executa tăieri puternice
asupra caișilor pentru a mări cantitatea lăstarilor
lacomi, iar pe ei lăstari secundari, iar vara erau tăiați
pe jumătate, pentru ca şi aceştia la rândul lor să
crească lăstari secundari.
Această metodă s-a dovedit a bună, însă necesită
multă muncă, însă astăzi cu ajutorul aparatelor
de tăiere de contur aceste lucrări pot efectua
repede şi e cient.
CARACTERISTICILE CARE
DEFINESC FORMELE DE COROANĂ
Fiecare pom fructifer se caracterizează printr-o
creştere naturală, formare, deci o coroană speci -
că. Formele naturale de coroană corespund numai
în cazurile cele mai rare cerințelor. În parte ocupă
mult spațiu, se chelesc repede și se pot întreține cu
greutate. Aceste caracteristici nefavorabile le schimbăm
prin formarea arti cială a formei de coroană.
Pentru cultivarea fructelor de calitate, care se consumă
proaspete, cele mai potrivite sunt formele de
coroană scunde şi „mai apropiate omului”. Acest tip
de coroană este cel mai adecvat pentru efectuarea
lucrărilor totehnice manuale – reglarea cantității
de roade, rărirea fructelor etc. – prin care se poate
crește raportul fructelor de o calitate excelentă.
Forma coroanei este determinată de puterea
de creștere a soiul și a pomului respectiv, numărul
și poziționarea ramurilor de structură, înălțimea
trunchiului şi respectiv înălțimea întregului pom.
La pomii fructiferi cele mai des utilizate mărimi
de trunchi sunt:
Trunchi scund: 40-60 cm
– măr, păr, gutui, piersic.
Trunchi semi-înalt: 80-100 cm:
– cireş, vişin, cais, prun, renclod, păr pe portaltoi
sălbatic, bacifere cu trunchi.
Trunchi înalt: 120 cm și peste:
– nuc, castan, soc negru şi coroanele de pe care
se recoltează mecanic.
La urma urmei ecare formă de coroană poate
realizată cu înălțimea trunchiului corespunzătoare
scopului, de ex. dacă dorim ca coroana să e în
formă de vază, pentru recoltare cu aparat de scu-
turat, mărimea adecvată a trunchiului este de 100-
120 cm, dar în cazul recoltării manuale aceasta
ajunge să e de 60 cm.
Distanțele dintre trunchiuri se pot modi ca în
mare măsură în funcție de tipul de sol, de nivelul
tehnologiei de cultivare, de soi şi de portaltoi.
Distanța dintre ramurile de structură și distanța
etajării ramurilor de structură la pomii maturi
este de minim 60-80 cm, și 100-120 cm în cazul
nucului.
Portaltoiul in uențează în primul rând creș terea
nobilului, dar are in uență și momentul intrării
în rod și perioada coacerii fructelor. Creştere
a pomilor în cazul altoiurilor este determinată în
primul rând de portaltoi, dar este un factor de limitare
a creșterii și înălțimea ochiului, tipul solului,
adâncimea de plantare etc.
Coroană cu proiecție de bază în formă circulară
Este o formă de coroană combinată. În zilele noastre
la pomii de măr se formează foarte rar această
formă de coroană, la alte specii de pomi fructiferi
este însă destul răspândită. Este forma de coroană
în primul rând la specii și soiuri altoiți pe portaltoiuri
mai puternice: cireş, vişin, cais, prun, păr.
Înălțimea trunchiului este de 80-120 cm, înălțimea
pomului atinge sau depășește 5-6 m. Nevoia pentru
suprafața de cultivație este de 60-70 m 2 pe pom.
Acest tip de coroană este numită „coroană
combinată” deoarece este pornită ca o coroană de
ax, însă pe deasupra ultimei ramuri sau ultimului
grup de ramuri de structură axul este îndepărtat.
Deosebim două tipuri:
Caracteristicile coroanei combinate cu grupuri
de crengi sunt ramurile de structură care formează
etaje, distanța dintre aceste etaje este de 60-80 cm
(Fig. nr. 13).
Fig. nr. 13
Măr altoit pe portaltoi sălbatic,
având formă de coroană combinată
(Sursă: Papp, 2003)

Ramurile de structură ale coroanei combinate
împrăștiate sunt aşezată în spirală față de axa principală,
distanța dintre ramurile de structură pe
verticală este de 60-70 cm.
Coroana în formă de sferă. Este una din formele
naturale a coroanei, speci că nucului şi castanului.
Indiferent de felul tăierii acestora în tinerețe, cu
timpul coroana acestor pomi va deveni sferică.
Coroana în formă de căldare. Este în primul
rând forma de coroană a piersicului. Înălțimea
trunchiului este de 40-60 cm, iar înălțimea copacului
de 2-3 m. Suprafața de cultivare necesară este de
15-24 m 2 /pom. Nu are axă, este o formă de coroană
alcătuită din 3-4 ramuri de structură, rami cate o
dată sau de două ori, la un singur nivel. Unghiul
ramurilor de structură este de 35-40 o (Fig. nr. 14).
Fig. nr. 14
Coroană în formă de căldare
(Sursă: Papp, 2003)
Coroana în formă de vază (pâlnie). Practic toți
pomii cu trunchi pot modelate pentru această
formă de coroană. Este ideală mai ales pentru soiurile
care necesită multă lumină, dar este forma
utilizată cel mai des și la recoltarea cu mașini de
scuturat.
Diferența dintre acest tip de coroană şi cel de
căldare constă în faptul, că ramurile de structură
stau într-un unghi mai abrupt (60-70 o ), pe aceste
ramuri se formează aşa-numite ramuri de guler,
iar ramurile de structură nu se rami că de mai
multe ori. Înălțimea trunchiului în cazul recoltării
manuale este de 40-60 cm, iar la cea mecanică de
100-120 cm (Fig. nr. 15).
Fig. nr. 15
Coroană în formă de vază
(Sursa: Papp, 2003)
Fus cu brațe de rod. Este o formă de coroană
răspândită de Fejes Sándor. Acest mod de tăiere se
practică în primul rând la mărul cu creștere semiputernică.
Dar se poate utiliza şi în cazul părului
sau la unele specii de pomi sâmburoşi. Înălțimea
trunchiului este de 50-60 cm, iar înălțimea totală
a pomului de 3,0-3,5 m. Suprafața de cultivare necesară
este de 25-30 m 2 /pom. Brațele de structură
se plasează de-a lungul axului, împrăștiate sau în
grup . Unghiul lor diferă în funcție de specie și soi,
variază între 20-30 o . Axul central se leagă deasupra
ultimului braț de structură sau se îndepărtează.
Fus liber. Diferă de forma de coroană precedentă
prin faptul, că la creșterea ei unghiul ramurilor
de structură se asigură în primul rând nu prin
legare sau cu greutăți, ci prin tăiere. În afara mărului
este o formă de coroană, care poate utilizată
la cais, vişin, prun şi păr.
Fus zvelt. Formă de coroană modernă şi uşor de
întreținut. Este mai răspândită la măr, mai puțin la
păr. Se poate utiliza şi în cazul sâmburoaselor. Înălțimea
trunchiului este de 50-60 cm, înălțimea totală a
pomului este de 2-2,5 m. Este o formă de coroană cu
sistem de susținere: reazămul poate un țăruș sau
cablu întins. Suprafața de cultivare necesară este de
4-8 m 2 /pom. Caracteristica coroanei de fus zvelt este
că la baza trunchiului se a ă 3-4 ramuri de structură
mai puternice, restul coroanei ind formată din ramuri
şi crengi roditoare de diferite vârste (Fig. nr. 16).
Fig. nr. 16.
Formă de coroană tip fus zvelt la măr,
cu instalație de susținere prin țăruși
(Sursa: Papp, 2003)
REGULILE DE BAZĂ ALE TĂIERII
PENTRU FORMAREA COROANEI
1. De pe altoiurile cu coroană, pe care nuielele se
a ă prea sus sau prea jos, ele trebuie îndepărtate
şi altoiul trebuie tratat ca o vargă. În caz
Tăierea pomilor fructiferi
11

Tăierea pomilor fructiferi
12
contrar există riscul ca trunchiul să devină
prea scurt sau, ce e și mai rău, prea lung.
2. Lăstarii cei mai lungi răsar întotdeauna din
mugurii superiori, de aceea nuiaua principală
trebuie tăiată întotdeauna acolo – cu păstrarea
a 4-6 muguri – unde dorim formarea noii
ramuri sau a noului etaj de ramuri. Regula
aceasta este valabilă şi în cazul stabilirii înălțimii
trunchiului, care este numită tăiere în coroană.
3. Pentru creşterea ramurilor de structură, crengile
slabe și cu lungimea de circa 20-30 cm trebuie
tăiate până la 3-5 muguri, iar cele puternice
(de 40-50 cm) numai moderat, sau nici nu
trebuie tăiate. În acest ultim caz vorbim despre
creştere de ramuri de structură din muguri
terminali.
4. În cazul pomilor sâmburoşi, dacă coroana este
crescută din mugur de vârf, atunci orile de
pe nuiele vor trebui îndepărtate, deoarece greutatea
fructelor în dezvoltare ar putea schimba
unghiul ramurilor.
5. Pe parcursul formării coroanei să respectăm
principiul identității: dacă tăiem nuielele laterale,
atunci și axul trebuie tăiat, și invers. Tăierile
mixte vor rezulta răsărire disproporționată.
6. Tăierea nuielelor laterale principale laterale se
executată prin așa numita tăiere a mugurilor
de vârf, prin care obținem un efect de îndoire,
noua nuia principală va avea o poziție apropiată
de cea orizontală.
7. În cazul tăierii vergii principale trebuie avut
grijă ca mugurul terminal (primul mugur a at
sub planul de tăiere) să e într-o poziție opusă
cu direcția obișnuită a vântului, deoarece noul
lăstar principal poate rupt cu uşurință de
acesta.
8. Pe ax să nu lăsăm o singură nuia cu scopul
de a-l crește ca ramură de structură, deoarece
aceasta ori poate prelua funcția principală, ori
coroana va cu o singură parte. Două pot
însă lăsate, dacă ele sunt asemănător de puternice.
9. Pentru creşterea de grupări de crengi, trebuie
alese întotdeauna nuiele cu putere (grosime şi
lungime) aproape identice.
10. La formele de coroană cu grupuri de creangă
(căldare, vază, combinat etc.) este interzisă
creşterea rami cațiilor dintr-un singur loc,
deoarece mai târziu ramurile de structură ale
pomilor se pot rupe ușor. La soiurile predispuse
ruperii ramurilor de structură nu este
indicată creşterea acestora din muguri terminali,
la ei este mult mai sigură metoda tăierii
(cais de Budapesta, cireş de Érd, prun, rinclod
etc.).
11. La formele de coroană cu grupuri de creangă
nu este indicată păstrarea mai mult de 3-4 de
nuiele într-un grup. Nuielele păstrate să aibă o
poziție proporțională în spațiu, și dacă este posibil,
nuielele grupului de creangă superioară
să nu e aşezate deasupra grupului inferior, ci
să e interimare, în scopul folosirii mai bune
a luminii. Această metodă poate utilizată
doar la coroanele cu proiecție circulară, nu şi
la gardurile fructifere.
12. Dacă ramurile de structură sunt crescute din
muguri terminali, atunci în cazul speciilor cu
muguri micști (măre, păr, nucă etc.), mugurii
de vârf trebuie tăiați, sau oarea trebuie ciupită
după în orire. Această procedură este
necesară deoarece în cazul în care aceşti muguri
dau roade, încetinesc creşterea, iar greutatea
fructelor pot schimba unghiul ramurii.
Această regulă este deosebit de valabilă la
nucul altoit. Dacă în timpul formării coronei
nu tăiem mugurii micști din vârful nuielelor
principale ale nucului, roadele încetinesc
mult creşterea, pomul „va rămâne în poziția
șezut”.
13. Primăvară după plantare trunchiul puietului
de nuc trebuie tăiat puternic (la o distanță de
40-60 cm de sol). Dintre lăstarii răsăriți din
ciot îi păstrăm doar pe cel mai puternic, restul
trebuie îndepărtați la sfârşitul lui mai. Lăstarul
rămas va avea o creștere puternică – mult
mai puternică decât dacă trunchiul nu ar fost
tăiat așa de „brusc” – de aceea este indicată
legarea acestuia de un par pentru a preveni ruperea
lui de către vânt.
14. Pentru realizarea cât mai rapidă a formei de
coroană, întotdeauna trebuie executată selecția
lăstarilor. Cu această ocazie se îndepărtează și
lăstarii lungi crescuți abrupți, lăstarii concurenți
şi lăstarii crescuți din trunchi, în cazul în
care nu dorim să folosim întăritori de trunchi.
Primele lucrări de selecție se pot efectua deja
la lăstarii de 1-2 cm, dare trebuie neapărat executate
la cei de 20-25 cm.
15. Ramurile de structură trebuie crescute conform
unghiului corespunzător pentru forma
de coroană. Unghiul dorit al nuielelor şi al
lăstarilor se obține de obicei prin proceduri
de legare. Perioada acestuia este la înmugurire,
sau la sfârșitul lui august, în stare semilemnoa
să. La efectuarea legării este interzisă
strângerea materialului de legare pe nuia, deoarece
acesta poate tăia în lăstar, iar aceşti lăstari
sunt uşor rupți de vânt.
16. Înălțimea axului central (şi a copacului) poate
restricționată prin îndepărtarea nuielei de ax
sau prin legarea ei.
17. Dacă vrem ca baciferele să crească într-o formă
de arbuști, atunci nuielele să e puternic
tăiate, în scopul formării mai bune a tufei.

Coacăzul şi agrişul trebuie tăiați până la 3-4
muguri, în timp ce zmeurul şi murul la 5-10
cm de sol. În caz contrar nuielele vor da roade,
şi din pământ nu vor răsări lăstari de tulpină
în număr su cient și cu forță su cientă, care
ajută reînnoirea şi formarea tufei.
18. La formarea structurii coroanei să respectăm
regulile lui Zahn.
TĂIEREA DE REALIZARE
A FORMELOR DE COROANĂ
Coroană combinată
Este forma de coroană răs rată sau cu grupări de
ramuri, care poate crescută la soiuri de plante
fructifere lemnoase, altoite pe portaltoi puternic.
Mai demult această formă de coroană era obținută
prin tăieri puternice – spunând că este nevoie
de ramuri de structură rezistente – care a avut ca
rezultat situația ca intrarea în rod să se petreacă
numai peste 8-10 ani.
Puietul plantat se taie conform înălțimii trunchiului.
Dintre lăstarii răsăriți vara îi păstrăm doar
pe cei necesari pentru dezvoltarea coroanei (ax,
lăstari laterali principali). În august putem să facem
din nou selecție de lăstari, atunci facem rărire
dintre lăstarii de ordin secundar.
În primăvara celui de-al doilea an, nuiaua de
ax trebuie tăiată la înălțimea următorului etaj de
ramură, iar nuielele laterale principale se taie în
funcție de lungime sau se lasă. În cazul în care
aceste nuiele nu cresc în unghiul și poziția dorită,
problema se poate rezolva prin legare lor.
La începutul și la sfârșitul verii – exact ca în
primul an – se efectuează lucrări de selecție a
lăstarilor. Lăstarii scurți cu terminație în muguri
terminali nu trebuie îndepărtați deoarece există
o mare șansă ca din aceștia să se formeze părți
roditori.
Dintre lăstarii răsăriți pe ax între două niveluri
de ramuri în principiu se lasă temporar câteva, cu
funcție de umplere a golului. Arcuirea orizontală
sau verticală a acestora ajută la reducerea perioadei
de intrare în rod a pomului. După unul sau doi
ani roditori aceste crengi de umplere a golului se
îndepărtează din bază.
Dacă plantăm altoiuri cu coroană, atunci din -
t re nuielele de coroană să selectăm cele potrivite să
e ramuri de structură, celelalte – în afara axului
– vor îndepărtate.
Tăierea din cel de-al treilea an necesită cea mai
mare atenție și experiență, deoarece la primul
nivel de coroană (în funcție de specie) ne putem
aștepta la roade mai multe sau mai puține.
Primăvară axul și nivelul superior de coroană
trebuie tratate conform vârstei acestora. La ramurile
inferioare intensitatea tăierii trebuie redusă,
nuielele principale se taie numai în cazuri moti-
vate. La speciile și soiurile sensibile la îndoire și la
rupere (vișinul Cigány și Pándy, caisul, prunul și
renclodul, respectiv și unele soiuri de măr, cireș și
păr) este recomandată scurtarea moderată a nuielelor
lungi.
Lăstarii crescuți abrupt în sus, cei concurenți
trebuie îndepărtați întotdeauna, dar fără să ne
atingem de părțile roditoare. Dacă în anii precedenți
am efectuat de două ori lucrările de selectare
a lăstarilor, atunci primăvara în coroană vom găsi
doar câteva nuiele lungi.
Selecția de lăstari trebuie efectuată și în acest an
conform punctelor de vedere descrise mai înainte.
În al patrulea an – în situație favorabilă – tăierea
de formare combinată a coroanei se poate
termina deoarece nu este recomandată creșterea a
mai mult de 9 ramuri de structură.
Tăierile de formare la părțile superioare ale
coroanei se continuă încă vreo 2-3 ani, indcă la
vârsta de 4 ani a pomului aceste ramuri au doar
1-2 ani.
Pe parcursul tăierii de iarnă axul central se
taie la înălțimea ultimului nivel de ramură, diferitele
nivele de crengi vor tăiate în funcție de
vârsta lor.
La ramurile de structură cele mai joase rami-
cațiile de gradul doi și trei vor tăiate conform
puterii de creștere și nivelului de chelire a copacului.
Selecția de vară a lăstarilor să e executată
pe întreaga coroană. Pe parcursul acestei munci
înălțimea nală a pomului se formează prin îndepărtarea
sau legarea lăstarului de ax.
Cazurile speciale ale formării combinate
a coroanei
Trebuie evitată tăierea prea accentuată a pomilor
tineri care prezintă o forță de creștere puternică și
formare de coroană deasă (ex. vânătul românesc).
Se poate face, ca în primii ani primăvara să tăiem
numai axul, și să facem lucrări regulate de selecție
a lăstarilor. Forma de nitivă a coroanei va creată
doar în anii 3-4.
Nuiaua de ax nu este su cient de lungă, ca să e
tăiată la înălțimea următorului nivel de coroană.
În această situație formarea nivelului de coroană
trebuie amânată cu un an.
Crearea unei coroane regulate în cazul caisului
este extrem de grea, deoarece partea superioa
ră a lăstarului cade, iar lăstarul (și nuiaua)
se termină în mugur terminal și nu în mugur de
vârf. Primăvara de obicei nu din mugurii terminali
se dezvoltă lăstarul cel mai puternic, ci din
vreunul inferior acestuia. Datorită acestei caracteristici,
pe parcursul formării coroanei caisului,
selecția de lăstari are o importanță deosebită
(Fig. nr. 17).
Tăierea pomilor fructiferi
13

Tăierea pomilor fructiferi
14
Fus cu braț roditor
La creşterea fusului cu braț roditor, brațele roditoare
(ramurile de structură) trebuie formate cu
cele mai mici intervenții de tăiere posibile. Poziția
unghiulară corespunzătoare a brațelor roditoare
se obține prin legare sau folosire de greutăți. Gradul
acestuia depinde de forța de creştere a soiului.
Cu cât soiul are o forță de creștere mai mare, cu
atât nuielele de brațe se leagă într-o poziție cât mai
plană, care însă să nu e sub 20 o . Nu se recomandă
ca într-un an să creştem mai mult de 3-4 brațe de
rod.
În primul an, în cazul plantării puietului, tăierea
se face până la înălțimea trunchiului, iar vara
se efectuează selecția de lăstari. Lăstarii lăsați se
leagă în august.
În cazul plantării altoiului cu coroană, nuielele
de sub înălțimea trunchiului se îndepărtează,
dintre cele rămase să selectăm 3-4 nuiele cu dezvoltare
identică, restul – cu excepția axului - se îndepărtează.
Selecția de lăstari de vară nu-o putem
neglija nici de data aceasta.
Dacă nuielele de coroană sunt slab dezvoltate,
dar dintre ele putem selecta un număr corespunză-
Fig. nr. 17
Formarea coroanei combinate în anii 1-4
(Sursa: Sipos, 2009)
Fig. nr. 18
Formarea coroanei cu braț roditor
(Sursa: Sipos, 2009)
tor şi cu o poziție corespunzătoare, atunci acestea
vor cele tăiate scurt. Lăstarii răsăriți din nuielele
tăiate primăvară să se lege în august.
În cel de al doilea an, la tăierii efectuate la sfârşitul
iernii, lăstarii crescuți mult prea lungi, și care
se atârnă în jos, se taie ușor sau se leagă. După
pornirea circulației uidelor, nuielele a ate pe axa
principală se xează în unghiul dorit. Selecția de
vară a lăstarilor se va face în perioadele deja cunoscute.
Dacă se face selecție de lăstari și în august, este
indicată şi efectuarea imediată a legării acestora.
În anii trei şi patru formarea coroanei de tip
fus cu brațe roditoare se continuă asemănător
anilor precedenți. Trebuie avută mare grijă de
brațele roditoare inferioare, deoarece acestea pot
da un volum semni cativ de roade deja din al
trei lea an.
Rami cațiile de gradul doi şi trei ale soiurilor
predispuse la îndoire în jos sau la chelire trebuie
tăiate după necesități.
Nuielele soiurilor mai puțin predispuse la
rami care trebuie scurtate mai accentuat (păr
Blosk kobak, măr Gloster) (Fig. nr. 18).

Fus liber
Diferența dintre acest tip de formare a coroanei şi
cel de mai înainte constă în faptul, că formarea unghiului
potrivit al ramurilor se obține prin tăiere, şi
nu prin legare sau cu greutăți. Speciile de fructe la
care se poate realiza forma de coroană fus cu braț
roditor se poate realiza și această formă, deşi în cazul
pomilor care au predispoziția de a creşte abrupt în
sus obținerea acestei forme de coroană este mai grea.
Fus zvelt
Este una din cele mai răspândite forme de coroană
intensivă, deoarece este potrivită aproape oricărei
specii (Fig. nr. 19). Mai întâi la această formă au
fost crescuți portaltoiuri de măr slabe în Olanda şi
Anglia, dar în zilele noastre se întâlnește frecvent
şi în plantațiile dese.
Fig. nr. 19
Pașii de formare ai fusului zvelt
Se cunosc mai multe variante (Pillar, axă franțuzească,
axă-X, fus-Vogel, fus-Zahn, Solax, etc.).
Cea mai simplă metodă este fusul zvelt original, cu
un singur nivel de ramuri de structură, care poate
formată mai uşor la puieți, cu toate că altoiurile
cu coroană rami cate corespunzător ar mai nimerite
acestui scop.
În primul an se face doar tăierea în coroană.
Vara trebuie executate neapărat lucrările de selecție
şi de legare a lăstarilor.
Pe parcursul selecției în verde, deasupra
trunchiului trebuie aleşi 3-4 lăstari pe cât posibil
cu forță asemănătoare, poziționați proporțional
în spațiu. Aceştia vor deveni ramurile de structură
ale pomului. Unghiul de legare al ramurilor de
structură trebuie să e de 30-35 o . De-a lungul verii
să urmărim cu atenție creşterea axului central, şi
dacă trebuie, să se leagă mai slăbit și de mai multe
de stâlpul sau de sârma de susținere.
De multe ori se întâmplă ca mugurul terminal
al axului central să e mugur mixt, şi în oreşte.
Aceste ori trebuie îndepărtate deja din faza de
boboc verde, deoarece reduc creşterea axului, și în
plus lăstarul care răsare nu va crește drept!
Dacă este necesar, în primăvara celui de-al doilea
an se pot scurta nuielele de bază, prin tăie rea
mugurilor superiori. Pe parcursul lucrărilor de
selecționare îndepărtăm de tot lăstarii concurenți
respectiv lăstarii lungi crescuți abrupt în sus,
răsăriți din ramurile de structură.
Lăstarii principali selectați, vor întotdeauna
cei care stau în cea mai bună poziție. Lăstarii laterali
ai axului se leagă orizontal. Aceştia nu vor
deveni ramuri de structură, ci „numai” crengi de
rod care, ajunse la 3-4 ani, vor schimbate prin
tăiere la ciot.
Întrebarea centrală în formarea acestui tip de
coroană este tratarea axului centra şi păstrarea
formei piramidale, ceea ce înseamnă că raportul
din tre înălțimea pomului şi diametrul coroanei
este de 2:1. Există mai multe metode de tăiere la
fus zvelt, dintre ele ne vom ocupa doar acelea, care
deja s-au con rmat în practică.
Tăierea de primăvară a axului central
În funcție de forța de creștere axul central se taie
la jumătate sau la trei sferturi din lungime. Ca urmare
a acestei tăieri, din partea lui superioară vor
răsări lăstari puternici, cei a ați mai jos vor mai
scurți, iar partea inferioară de regulă chelește.
Tăierea axului central după în orire
Pe parcursul tăierii de primăvară axul nu se taie,
numai după perioada în oririi. Are avantajul, că
în timpul tăierii se văd mugurii neîn oriți în josul
axului, deci gradul de chelire.
Gradul de tăierea al axului ține cont de gradul
de chelire.
Ax central fals în timpul primăverii
În cursul acestei tăieri efectuate primăvară, nu
nuiaua de ax se taie până la un mugur, ci întregul
ax la o nuia inferioară, respectând regulile de tăiere
în ax fals.
Această metodă de tăiere se poate aplica atunci,
când nu am efectuat vara lucrările de selecție a
lăstarilor, şi pe axul central avem lăstari adecvați
pentru a axe false.
Tăierea pomilor fructiferi
15

Tăierea pomilor fructiferi
16
Axă falsă în verde
Axul central netăiat primăvara se taie în ax fals,
când lăstarii ajung la o lungime de 20-30 cm.
Creşterea axului central prin îndoire
La această metodă axul nu se taie deloc, ci este
crescută prin arcuire, așa cum este prezentată în
Fig. nr. 20:
Fig. nr. 20.
Procesul de creștere al axului zvelt
prin îndoire
(Sursa: Sipos, 2009)
Primăvara, când s-a început circulația uidelor,
și nuielele se pot bine îndoi, axul se leagă într-o
poziție aproape orizontală, e de celălalt pom, e
de instalația de susținere. Axul este lăsat în această
poziție până la formarea mugurilor de vârf (în
general mijlocul lui iunie). După aceasta operațiunea
este repetată, dar în direcție opusă. Scopul
este crearea de părți roditoare în partea inferioară.
Axul este lăsat în această poziție până la începutul
lui august, când se xează în poziție verticală.
Procesele acestea de îndoire se repetă până când
pomul atinge înălțimea nală.
În cazul creşterii coroanei de fus zvelt la măr –
indiferent de metoda de creștere a axului - lăstarii
lungi crescuți abrupt în sus trebuie legați în orice
situație într-o poziție cât mai orizontală!
Tăierile de formare din al treilea an sunt mai
mult sau mai puțin identice cu cele efectuate în
anul precedent.
Nuielele laterale şi principale – dacă sunt prea
lungi – ale ramurilor de structură se taie ușor, și
axul central se formează prin metoda de creștere
aleasă. Să nu neglijăm tăierile în verde, deoarece
acestea sunt aproape indispensabile la formarea
coroanei de tip fus zvelt.
În cazul cel mai bun formarea de coroană se
termină aici şi pomul poate ajunge la înălțimea
de 2-2,5 m. În acest caz nuiaua de ax ori se leagă,
ori se taie la o rami cație crescută orizontal, ori se
crește mai în sus.
În anii următori tăierile coroanei de tip fus
zvelt sunt relativ simple și schematice. De pe axul
central și de pe ramurile de structură primăvara se
taie 3-4 ramuri de rod mai vechi la un ciot de 3-4
cm. În timpul lucrărilor în verde legăm tot atâția
lăstari. Din lăstarii răsăriți din ciot se păstrează
doar unul singur, de preferință cel cu o poziție cât
mai orizontală.
Vază
Această formă de coroană este recomandată mai
ales la speciile care necesită multă lumină (caisul,
piersicul, nucul, migdalul), dar se poate utiliza
în cazul oricărui pom fructifer cu tulpină.
Pentru obținerea acestei forme de coroană să
plantăm puiet sau altoi care corespunde formei
de coroa nă.
La formarea coroanei de vază se comite deseori
greșeala ca axul pomului să se taie devreme.
Consecința ei: ramurile de structură se închid în
mijloc, şi pomul nu va corespunzător deschis
formei. Tăierea axului formei de coroană în vază
se poate efectua doar atunci, când ramurile de
structură îşi mențin întărite unghiul de formare;
este posibil ca să treacă 4-5 ani de la plantare până
ce aceasta se petrece! Se poate efectua şi o asemenea
tăiere, prin care axul central se taie la o ramură
inferioară bine poziționată, și aceasta va cea de-a
patra ramură de structură.
Tăierea din primul an începe primăvara cu tăierile
efectuate în coroană. Puietul se taie deasupra
trunchiului la 6-8 muguri. Selecțiile de vară ale
lăstarilor trebuie executate de parcă am plantat
altoi cu coroană.
În cazul altoiurilor cu coroană să alegem 3
nuiele și axe deasupra trunchiului, cu o poziție
proporțională în spațiu, de preferință răsărite din
muguri mai îndepărtați unul de celălalt. Celelalte
să e îndepărtate. Nuiaua de ax nu taie! Nuielele
(lăstarii) alese pentru a deveni ramuri de structură
se xează într-un unghi de 60-70 o . În scopul
creșterii unei forme de coroană frumoase merită
să batem un țăruș de susținere lângă pom, cu lungimea
de 2-2,5 m. Trunchiul şi axul central vor
legate de el.
În primăvara celui de-al doilea an nuielele de
ramură, în funcție de mărimea lor, vor tăiate
prin tăierea mugurilor superiori. Dacă este necesar
axul central poate scurtat cu cel puțin
20-30 cm deasupra planului nuielelor de structură
principale! La creşterea axului să respectăm regula
celor 2/3! La selectarea lăstarilor să păstrăm ca
principali întotdeauna acei lăstarii, care țin cel
mai bine unghiul de înclinare. Lăstarii care se
direcționează spre interiorul coroanei nu trebuie
tăiate, mai bine să e ciupite la formă de cunună
de frunziş.
În anii următori scopul este creşterea și rami -
carea ramurilor de structură. Aceasta se referă la
creşterea ramurilor de guler respectiv la o singu-

ă rami cație a ramurilor de structură. Primele
ramuri de guler se cresc pe ramurile de structură
la înălțimea de 150-160 cm, iar rami cația ramurilor
de structură trebuie executată la o înălțime
de circa 2 m. Axul central trebuie îndepărtat deasupra
ramurilor de structură în al 4-5-lea an!
În legătură cu formarea coroanei de tip vază
(pâlnie) atragem atenția asupra unor reguli importante
de ştiut:
• Nu este permisă rami carea crengilor (ramurilor)
de structură din puncte apropiate, deoarece
mai târziu copacul poate să se rupă sub
greutatea fructelor. În cazul pomilor intrați
în rod ruperea poate prevenită prin legarea
împreună a ramurilor de structură cu ajutorul
unor materiale de legat rezistente (bandă din
plastic, cablu mai gros, frânghie).
• În cazul soiurilor predispuse la rupere, nuielele
de ramură de structură ale acestora trebuie
formate cu o tăiere mai accentuată, reducând
astfel pericolul de rupere.
• În cazul pomilor cu o creștere puternică nuielele
principale se pot tăiate doar foarte puțin
sau deloc deoarece coroana se poate îndesi repede
(ex. vânătul românesc) (Fig. nr. 21).
REGULILE PRINCIPALE ALE
TĂIERI ÎN STADIUL DE RODIRE,
GREȘELILE CELE MAI DESE
În cazul pomilor roditori față de tăierea de formare
a coroanei nu prea se pot da indicații scrise,
deoa rece în această perioadă scopul este deja
menținerea cât mai lungă a perioadei de rodire, și
nu formarea structurii de coroană. Dacă cunoaştem
părțile roditoare ale soiurilor, caracteristicile
Fig. nr. 21
Primii trei ani ai formării coroanei tip vază
(Sursa: Sipos, 2009)
de formare a acestora precum şi urmările tăierii,
nu vom putea comite greşeli de tăiere fundamentale.
Dintre acestea atragem atenția asupra celor de
mai jos:
Nu este permisă tăierea prea accentuată
a nuielelor.
Una dintre greşelile cele mai dese este aplicarea
aceleiași tăieri, care nu ține cont de specia pomului
fructifer, de exemplu măr, piersic şi viță de vie!
Greșeala provine probabil din faptul că în trecut,
în zonele de deal, piersicul şi vița de via erau tăiate
prin aceleaşi metode precum tăierea la o singură
nuia. Acest lucru nu ar reprezenta nici o problemă.
Problemele încep să apară atunci, când şi celelalte
specii sunt tăiate prin această metodă. În cazul
pomaceelor această metodă de tăiere poate cauza
o puternică de creştere de lăstari, concomitent
cu reducerea cantității de roade, nemaivorbind de
deprecierea calității.
Pe nuielele lungi ale acestor pomi există puțini
muguri de rod (vezi părțile de rod ale pomaceelor),
aceştia se vor forma pe părțile scurte de rod
crescute din mugurii laterali, în cazul în care nuielele
nu au fost tăiate puternic (vezi efectul tăierii).
Înălțimea pomilor nu trebuie limitată
în anii de formare
Înălțimea şi forța de creştere a pomilor este determinată
înainte de toate de portaltoi. Dacă planta
noastră se dezvoltă prea puternic, atunci ea să e
tăiată doar cât este neapărat necesar, pe cât posibil
la sfârșitul verii.
Înălțimea pomului ajunge să o stabilim peste
8-10 ani, prin tăierea axului sau al crengilor mai
groase.
Tăierea pomilor fructiferi
17

Tăierea pomilor fructiferi
18
Putem păstra şi nuiaua verticală
Sunt mulți care taie aproape automat nuielele
verticale din coroană. La întrebarea „de ce?” vor
răspunde că au citit undeva că nu este permisă
păstrarea lor. Acest răspuns este foarte des. Iar
această greşeală este comisă de obicei de cei care
nu cunosc părțile de rod.
În cazul sâmburoaselor, nuielele verticale se
pot păstra fără nici o problemă, deoarece acestea
sunt totodată nuiele de rod. Rodul va trage în jos
nuiaua și ea se va îndoi din coroană. Dacă chiar
nu avem nevoie de ele, le putem îndepărta în anul
următor, ca crengi ieșite din rod (Fig. nr. 22).
Şi în cazul pomaceelor se pot păstra aceste nuiele,
dacă pe vârful lor sunt muguri micşti, ele sunt
nuiele de rod! În general din coroană se taie doar
lăstarii lacomi care cresc abrupt în sus, în cazul în
care chiar este indicat! Cei mai slabi pot păstrați
încă un an, doi, după care şi ei, la rândul lor, vor
îndepărtați.
Fig. nr. 22
Nu este permisă tăierea nuielelor
crescute vertical
(Sursa: Sipos, 2009)
Nu se permite tăierea de chelire
a ramurilor de structură
Recolta cea mai bogată se obține de pe pomul, la
care ramurile de structură sunt pline cu părți de
rod, de la trunchi și până la vârf. Aceasta se poate
obține dacă tăierile se încep nu de la vârful ramurii
de structură, ci de la baza ei, avansând de la creangă
la creangă. Trebuie avută grijă să lăsăm crengi din
30-40 de cm, și pe ele nuiele de rod, tot din 30-40
de cm. Este foarte tristă priveliştea acelui pom care
seamănă mai degrabă cu o mătură în ptă-n pământ.
Partea inferioară este complet goală, şi doar pe partea
superioară sunt câteva crengi şi nuiele de rod.
USTENSILE TĂIERII
Zicala care spune că pentru munca bună este nevoie
de unealtă bună este foarte adevărată în cazul
tăierii pomilor, deoarece cu ele provocăm răni
plantelor. De-a lungul timpului aceste ustensile
s-au dezvoltat treptat, de la simplul cuțit la automobile
de tăiat și mașini de conturare. Aceste ustensile
se pot împărți în: ustensile manuale, mașini
acționate manual, mașini acționate mecanic.
Ustensilele manuale:
Foarfece de grădină pentru o singură mână
Este ustensila manuală folosită cel mai des, este
deci de foarte multe tipuri. Părțile componente ale
foarfecii de grădină sunt prezentate în Fig. nr. 23.
Ce caracteristici are o foarfecă de grădină bună?
• este relativ uşoară,
• mânerele se adaptează formei mâinii (de
dreapta, de stânga),
• lama își menține ascuțimea,
• i se pot schimba piesele (lama de tăiere,
lama de susținere, mânerele),
• se deschide și închide în siguranță și ușor,
cu o singură mână,
• învelișul mânerelor este din plastic care se
uzează greu și nu alunecă.
• taie fără efort crengi cu o diametrul de până
la 1,5-2 cm.
Fig. nr. 23
Părțile foarfecii de grădină
(Sursa: Sipos, 2009)
Este o chestiune de obişnuință dacă mânerul exterior
se poate roti sau nu. Unii preferă mânerele
care se rotesc, alții pe cele xe. Cu cele rotative se
taie mai ușor, cu cele xe se pot tăia părțile mai
groase.
O parte indispensabilă a procesului de tăiere
modern este dezinfectarea periodică a ustensilelor
de tăiat, deoarece o mare parte din agenții patogeni
se pot răspândi foarte bine cu prilejul tăierii.
Din acest punct de vedere poate cea mai periculoasă
este arsura bacteriană (Erwina amylovora),
care infectează pomaceele. Dezinfectarea se poate
face cu substanțe cu conținut de clor, cu benzină,
dar şi cu focul (în timpul tăierii cu ajutorul brichetei).
Lamele inoxidabile sunt mai rezistente
la substanțele chimice şi pot curățate mai uşor,
însă rezistă mai puțin timp. Iar cele cu suprafața
inoxidabilă mai ie ine (ex. te on) nu rezistă cum
trebuie uzurii.
Pe baza principiului de funcționare foarfecele
sunt de mai multe tipuri, la noi cea mai răspândi-

tă este foarfeca la care lamele se închid una lângă
cealaltă.
O întrebare des întâlnită este mărimea foarfecii
de grădină. Cele mai des folosite foarfeci sunt între
18-22 de cm, bineînțeles sunt unele mai mici sau
mai mari.
Mărimea foarfecii potrivite pentru persoană
se poate de ni relativ ușor. Foarfeca complet deschisă
se așează în palmă în așa fel, încât mânerul
interior să depășească cu cel mult 1-2 cm palma
noastră. Dacă cu partea de vârf a degetului arătător
putem cuprinde mânerul exterior, atunci dimensiunea
este potrivită (Fig. nr. 24).
Fig. nr. 24
Mărimea foarfecii de grădină,
aleasă să e potrivită mâinii
Foarfeca de grădină cu două mâini
(de tăiat crengi)
Este ustensila potrivită pentru tăierea crengilor
mai groase cu un diametru de 2-4 cm (Fig. nr. 25).
Pentru uşurarea tăierii se folosesc diferite rezolvări
tehnice. Lamele funcționează prin închidere
una peste cealaltă sau una lângă cealaltă. Lungimea
mânerelor variază între 60-100 cm, dar există
şi mânere telescopice.
Fig. nr. 25
Foarfecă pentru tăierea crengilor
Foarfecele pentru tăierea crengilor sunt supuse
unor sarcini mari, de aceea nu este totuna durata
lor de utilizare. Unele se uzează destul de repede,
altele pot să țină chiar aproape o viață, desigur
acest aspect se oglindește şi prin prețul lor.
Câteva proprietăți, care ajută la achiziționarea
foarfecii potrivite:
• să e cât mai uşoară posibil,
• cu o foarfecă mai lungă este mai uşoară tăierea
părților mai groase,
• distanța dintre lame să e mare și în cazul unei
deschiderii mici a mânerelor,
• ambele lame să e schimbabile.
Este foarte incomod și dureros dacă în timpul tăierii
mâinile se apropie așa de mult, încât pumnii se lovesc,
motiv pentru care la cumpărare este indicată încercarea
exibilității, rezistenței mânerelor. Foarfeca trebuie
strânsă cu toată forța, şi în cazul în care mâinile
se ating între ele, mai bine cumpărăm o foarfecă mai
scumpă (există unele foarfeci de aluminiu de 1kg care
nu pot strânse nici de bărbații foarte puternici).
Fierăstraie
Articolele de specialitate mai vechi au descris mai
multe tipuri de erăstraie – după forma lamei, mâner
şi dinți. Până azi s-au format erăstraie cele
mai potrivite lucrărilor de tăiere, însă se pot găsi
multe care sunt bune doar pentru tăiat lemne însă
nu şi pentru tăierea din pomicultură. Dezvoltarea
se manifestă cel mai bine în calitatea lamelor, a
dinții şi ascuțirii acestora.
Criterii de selectare a erăstrăului
• fără ramă, numită şi lamă de sabie,
• să aibă o lamă de calitate potrivită pentru
tăiere prin tragere,
• lama să nu e mai lungă de 25-30 cm
• mânerul să e adaptat formei mâinii, şi să
nu alunece.
Fierăstraiele care se pot închide sau au un toc sunt
foarte practice. Acestea nu trebuie puse pe jos,
deoarece cele cu toc pot purtate la brâu, iar cele
care se închid pot puse în buzunar, sau în toc
(Fig. nr. 26).
Fig. nr. 26
Ferăstrău cu toc xabil pe curea
Cea mai importantă parte a erăstrăului este
lama. La lamele erăstraielor de calitate direcția de
tăiere este indicată printr-o săgeată. Acest fapt este
important, deoarece lamele bidirecționale sunt mai
groase şi mai rigide decât cele care taie într-o singură
direcție (tragere). Dinții sunt formați în așa fel,
încât rumeguşul să se îndepărteze ușor dintre ei, de
obicei ascuțirea lor nală este făcută prin raze laser.
Înainte de cumpărare trebuie testată exibilitatea
lamei. Este recomandată cumpărarea erăstrăului
a cărui lamă îşi reia imediat forma inițială după
îndoire. Lama care rămâne îndoită este de proastă
calitate şi nu merită cumpărată.
Tăierea pomilor fructiferi
19