TRANSILVANIA

129
EGLOGA IV.
Cuprinsul. — Această eclogă, a 8-a după timp, a fost compusă în
40 a. Gr., anul in care s'a încheiat tratatul între Octavian şi Antoniu la
Brundusiu, prin mijlocirea lui Pollione şi Mecenate. Poetul celebrează
în ea nascerea unui copil care, după oraculele sibiline, avea să pună
capăt răsboaielor civile şi să readucă fericitul veac de aur al mitologiei.
Probabil, acest copil, a cărui nascere se aştepta ancă, era al lui Asiniu
Pollione, numit Asinius Gallus, fiind născut în Galia cisalpină, al cărei
guvernator era părintele seu. In anul următor i-se dete şi numele de
Saloninus, dela Saiona, cetate de port în Dalmaţia, întru aducerea aminte
a gloriosului răsboiu, purtat de Pollione în contra Dalmatinilor. Acest
A. Gallus, autorul unei scrieri, în care compară pe tatăl său cu Cicerone,
a fost un om mediocru şi, sub Tiberiu, a murit în închisoare de foame.
— Prin această idilă Virgiliu voia să esprime bucuria sa pentru onoarea
şi fericirea familiei lui Pollione, şi recunoscinţa cătră protectorul şi
amicul seu.
Unii presupun, că pruncul sărbătorit aci era nepotul lui August,
fiul surorii sale Octavia, numit Marcellus al cărui nume poetul îl face nemuritor
în cartea VI. a Eneidei. Această presupunere se întemeiază mai
ales pe epitetele cara deum soboles, magnum Jovis incrementum, (fiu iubit
4eilor, mare vlăstar al lui Joe) sciut fiind că familia Iulia, după legendă,
îşi trăgea originea dela Iulus, fiiul lui Enea şi nepotul lui Anchise şi
al cjeiţei Venus.
Mai puţin probabilă e părerea scriitorilor creştini de prin veacul
al IV-lea, cari, având în vedere tonul profetic şi sublimitatea epică a
acestei ecloge, căutau să probeze că ea este o profeţie a nascerii lui
Ohristos, care s'a întâmplat cu 40 de ani mai târziu. Această idilă, spiritul
religios şi simţemintele morale, prin cari se disting mai ales Georgicele
şi Eneida iui Virgiliu, îndemnară pe scriitorii creştini, ca să-1 pună
între profeţii testamentului vechiu, alăturea cu Moise, David şi alţi profeţi.
Pollione.
Muse sicilice, adi să 'nălţăm puţin cântecul nostru.
Nu tuturora le plac arboraşi şi tufişuri modeste.
Cântecul nostru silvestric să fie a4i demn de un consul.
Vremea din urmă a Sibilei din Cume a sosit şi de astă4i
are să 'nceapă din nou iar un alt şir de veacuri.
Se va re'ntoarce fecioara şi veacul saturnic cu dânsa.
A4i se coboară din cerul înalt un nou neam de oameni.
Tu să păzesoi numai, o prea curată Lucină, pe pruncul,
care se nasce şi care va face de acum să 'nceteze
veacul de fier şi un nou veac de aur aduce-va 'n lume.
Aştă4i domnesce Apollo.