TRANSILVANIA

134
Melibeu, Corydon şi Thyrsis.
Melibeu.
Daphnis şedea din tâmplare subt un stejar ou lin freamăt.
Thyrsis şi Corydon şi-adunaseră turmele 'ntr'una,
Thyrsis oile şi Corydon lăptoasele capre;
ambii în floarea juneţii, Arcadieni iarăşi ambii,
şi la cântare asemeni şi pregătiţi de a se 'ntrece.
Pană să apăr eu mirţii cei tineri de frig, capul turmei
şi călăuza ei, ţapul, se rătăcise. Eu iată
văd ici pe Daphnis. El cum mă zăresce: „Mai repede"-mi 6J.ice, —
vin' mai curend, Melibee; aici îţi e ţapul şi i et^ii;
şi dacă poţi să mai stai ceva, te odichnesce la umbră.
Singuri veni-vor aici prin livadă şi juneii să bee.
Minciul ţese-aici verdile-i maluri cu tinere trestii,
şi prin stejarii cei sfinţi aici murmură roi de albine".
Ce să fac? Nu sciam unde sunt nici Philis şi nici Alcippe,
ca să-mi aleagă ei mieii 'nţercaţi închi^endu-i acasă;
deh, şi era luptă mare, erau Corydon şi cu Thyrsis.
Totuşi lăsai pentru jocul lor trebile mele. Şi astfel
ei începur'amendoi a se 'ntrece prin versuri alterne.
Cântă dintâiu Corydon şi la rendu-i răspunde-apoi Thyrsis.
Corydon.
Nimfelor dela Libethra, mie mult dragi, inspiraţi-mi
şi mie-un cântec ca scumpului Codru; el face versuri
ca şi Apollo aproape. Sau, dac' această favoare
nu tuturor este dată, — atârna-voiu în pinul ăst sacru
melodiosul meu fluer.
Thyrsis.
Păstori din Arcadia, daţi-i
verde cunună de iederă nouă poetului tinăr,
inima 'n Codru să crepe de ciudă. Sau, de mă laudă
prea mult, încingeţi-mi fruntea cu frunze de vrăji să nu facă
rău fiitorului preot al muselor reaua lui limbă.
Corydon.
Micul Micon îţi închin' acest cap de mistreţ, o Diană,
şi rămuroasele coarne ale unui cerb sprinten. Statornic
dacă-i va fi lui norocul, o statuă el îţi ridică,
albă, de marmoră şi cu coturn purpuriu în picioare.
Thyrsis.
Un vas de lapte şi-o turtă ca asta 'n toţi anii, Priape
este destul să-ţi ofer; tu păzesci o săracă grădină.
Pentru acum ţi-am făcut chip de marmoră; însă când turma-mi
cresce-va iarăşi prin oi roditoare, tu fi-vei de aur.