citeste - Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare

Cazul Mun. București este unul extrem de complex și orice apreciere comparativă a rezultatelor
recensământului nu poate omite un număr de caracteristici economice, sociale, demografice și
de locuire tipice Capitalei: un oraș care a avut un sold pozitiv al migrației externe (cu
schimbare de domiciliu) înregistrate după recensământul din anul 2002; un oraș care, în aceeași
perioadă, a avut o rată a șomajului (înregistrat) mai mică de 3% (DRS a Mun. București, 2010 și
2011); o aglomerație urbană în care există o migrație a populației înspre zonele din jurul
orașului, aflate în expansiune economică și imobiliară și în care, în același timp, migrația
internă cu schimbare de domiciliu pentru întreaga perioadă 2002-2011 a fost pozitivă, soldul
începând să fie negativ numai începând cu anul 2007. Ar putea exista omisiuni importante în
înregistrarea statistică a migrației cu schimbare de domiciliu ?
Semnele de întrebare în cazul Capitalei au și o altă origine: reduceri dezechilibrate ale
numărului populației pe sectoare. Apariția și extinderea a numeroase rețele de migrație pentru
muncă în străinătate sunt cunoscute (Sandu, 2006) dar se referă la fluxuri de câteva sute, poate
mii de migranți din același loc de origine. În cazul Capitalei vorbim de multe zeci de mii de
migranți și logica rețelei nu pare a fi susținută. Față de recensământul anterior, sectorul 5 a
pierdut 30 de mii de locuitori în timp ce reculul din sectorul 2 este aproape dublu.
Dacă motorul schimbărilor se află în migrație, ar rezulta o propensiune diferită spre
migrație după cartierul de locuire (posibil, dar atipic).