Coruptibilitatea legislaţiei. Studiu de caz - utilizarea energiei eoliene ...

Studiu de caz
37
Licenţele şi autorizaţiile pentru producerea, transportul, distribuţia şi
furnizarea de electricitate sunt acordate de ANRE, autoritate care
stabileşte reglementările pentru funcţionarea sectorului energetic şi a
pieţelor de energie electrică, termică şi gaze naturale.
Începând cu 2008, s-a luat în discuţie înfiinţarea unei comisii tehnice,
formată din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Transelectrica şi
ANRE, pentru a stabili criterii suplimentare de racordare pentru
centralele eoliene. S-a pus problema favorizării investitorilor care vor
deţine şi capacităţi de reglaj ale producţiei de energie, în afara
centralelor eoliene. Aceasta va asigura un avantaj pentru marile firme
producătoare de energie, prin comparaţie cu ceea ce se întâmplă în
alte state membre ale UE, în care sunt încurajaţi toţi producătorii,
inclusiv cei mici,şichiar producătorii individuali.
Pentru punerea în funcţiune a unui parc eolian este nevoie de
aproximativ 85 avize, iar birocraţia excesivă în domeniu se suprapune
unei reacţii întârziate a autorităţilor locale, ducând la o durată de
aproximativ 2 ani de la iniţierea procesului de autorizare până
la
implementare.
Între timp, statul român promovează dezvoltarea sectorului nuclear,
fără
a exista o evaluare sau un studiu de impact al Pachetului Energie şi
Schimbări Climatice al Uniunii Europene asupra României.
Pentru autorizarea unei centrale eoliene, un investitor are de parcurs
numeroase etape de studiu şi autorizare. Menţionăm că
lista de mai jos
nu este pusă la dispoziţie de nicio autoritate publică din România,
motiv pentru care considerăm că accesul greoi la informaţia privind
aceste proceduri nu încurajează nici investiţiile, nici potenţialele
iniţiative de monitorizare.