Revista Coloana Infinitului nr. 61 - Brancusi

creaţiei folclorice a originalităţii ţăranului român şiau pregătit terenul creaţiei dramatice a compozitorilorSabin V.Drăgoi şi Marţian Negrea. De altfel valoarea lortrebuie căutată în primul rând în caracterul popular almuzicii. T.Brediceanu rămâne primul compozitor româncare în genul teatrului muzical se adresează creaţieiţărăneşti şi reuşeşte pe baza ei să dea ascultătoruluitablouri pitoreşti apropiate sufletului poporului. Cumcitim şi în „România muzicală” din 1897, nr.12,cuvintele lui Dimitrie Popovici-Bayreuth, „Orice artistdevine cu atât mai plăcut, mai înţeles şi deci mai valoros,cu cât mai mult pătrunde în spiritul poporului său,exprimând în forme artistice manifestaţiunile lui. Numaipe un asemenea artist îl înţelege poporul său”.Am insistat asupra lucrărilor de genul scenelorlirice, asupra icoanelor de la ţară ale lui T.Brediceanudeoarece corul se întâlneşte aproape în exclusuvitate înacestea. Excepţie fac poate cele ,,Şase doine’’ şi ,,Cântecepentru cvartet vocal şi pian’’ (1953) şi „Mioriţa” cu aleei 6 teme ale baladei pentru cvartet vocal şi pian (1955)ambele destinate deopotrivă şi corului de cameră dupăcum specifică Doru Popovici în lucrarea sa ,,Muzicacorală românească’’.Este totuşi curios faptul că T.Brediceanu nu aabordat genul coral a capella ştiind că a pornit dintrunoraş în care a înflorit acest gen, că a militat mereupentru crearea unei muzici specific naţionale care săfie în fruntea repertoriului reuniunilor de cânt şi cums-a dovedit prin întreaga sa activitate a contribuit dinplin tocmai la formarea gustului publicului larg pentruo muzică naţională.Răspunsul îl vom găsi doar în faptul căT.Brediceanu prin întreaga sa creaţie a vrut în primulrând să valorifice cântul românesc în ce are el maispecific – ,,Doina’’ – şi a vrut s-o redea cu cele maipuţine adaosuri, înveşmântări stilistice. El a vrut să n-oaltereze cu nimic aproape. Cântul ţăranului de la care acules melodia a rămas aceeaşi aproape, compozitorul i-aadăugat doar un acompaniament de pian care îi dădeaîn acelaşi timp amploare şi îl ridica la rangul de creaţieartistică. De aceea şi majoritatea secţiunilor icoanelorde la ţară sunt doine, cântece sau jocuri pentru voceşi acompaniament orchestral în cazul acesta. Stilulîntregului decurge din conţinutul muzical al doineiîndeobşte deoarece compozitorul are o predilecţiedeosebită faţă de acest gen al muzicii noastre populare.Dar şi corurile ce-i drept puţine la număr se apropie încea mai mare parte de caracterul doinei şi o însoţeştesub formă de riturnel în multe ocazii. Astfel în „Laşezătoare” din cele 13 secţiuni majoritatea o formeazăcîntecele solistice, doine cu predilecţie, iar corul vinedoar la unele să completeze cu câteva măsuri sfârşitullor. Secţiune în exclusivitate destinată corului estedoar nr.2. „Mândruliţă cu ochi verzi” şi el doar de 28de măsuri. Ceva mai ample sunt corurile din secţiunileextreme. Preludiu cu cor (41 de măsuri) şi Învârtită şicor (16 + 16 măsuri), primul fiind a capella.Aniversări 1306 Coloana Infinitului, anul X, vol II. (nr. 61) • 2007 TimiºoaraÎn celelalte, situaţia corului este asemănătoaresau chiar mai puţin frecventă. În „La seceriş” deexemplu alcătuită din 11 secţiuni, corul este prezentîn nr.2, „Plecarea la seceriş”, în nr.6, „Reîntoarcereasecerătorilor”, acel cor al căluşarilor, apoi de două orialternând cu solistul nr.7, „A lui Iancu” şi nr.10, „Batemurguleţul din picior” şi potolita horă finală nr.11,„Hora periniţei”.Dar să revenim la corurile din „La şezătoare”.Primul -a capella- urmând nemijlocit preludiuluiorchestral este scris în mişcarea Allegretto şi redăchemarea la şezătoare, la locul cel mai îndrăgit unde omulmai uită de necazurile zilnice. Armonic prin excelenţăel se desfăşoară pe un ritm egal într-o structură clasicăa formei în care abia la sfârşit cu revenirea modificatăa temei iniţiale aduce câteva schimbări iar chemarea„veniţi la şezătoare”, o simplă imitaţie între grupurile devoci cedează repede evoluţiei compacte acordice finale.Cel de al doilea cor „Mândruliţă cu ochi verzi…” înmişcarea Moderato este tot un veritabil cântec popularstrofic armonizat în care alternează la început vocilede femei cu cele bărbăteşti ca apoi să se unească închemarea mândruţei care se lasă aşteptată. Curios estenumai faptul cum compozitorul cere (prin indicaţie înpartitură) în final o respiraţie după nota lungă şi acutasopranului (la 2) după vocala „o” a cuvântului „ochii”.Corul mai apare apoi de două ori în nr.6, „CânteculIlienei” ca un riturnel cu sfârşitul melodiei expusă înAllegretto de solistă într-o armonizare simplă. În nr.8,însă, intitulat „Scenă” corul precede doina lui Sorinamplificând strigătul Ilienei pe cuvintele: „Ce se audeafară la poartă ? Sorin! Sorin!”. Aici factura muzicalăa corului (în ¾) ne aminteşte mult de cele cunoscutedin vodeviluri în care corul participă la acţiune. Darstructura lui este mai îndepărtată de muzica româneascăamintind mai mult de operetă. O intervenţie scurtă acorului este semnalată şi în cadrul duetului Ileana-Sorin,scurt , de 4 măsuri asemănător corului introductiv. Şi însfârşit „Învârtita” finală, mai variată ritmic dar nu aşade amplă ca şi corul introductiv precedat la rândul ei deo scurtă introducere orchestrală.În „La seceriş” cu toate că corul nu este maibine reprezentat aduce totuşi unele îmbogăţiri, atât înce priveşte varietatea ritmică ca în nr.2, „Plecarea laseceriş” (sau Uţă Măriuţă) în măsura de 5/8, sau cuschimbări de măsură solicitate de structura melodică.Apoi factura armonică aste mult variată iar amploareadesfăşurării muzicale este mai evidentă ca de exempluîn nr.6, „Cântecul cununii”. Primul cor după preludiulintroductiv nr.2, „Plecarea la seceriş” cu melodica sageneroasă structurată tot din repetarea frazei de 4 măsurivine să exprime voioşia şi bucuria. Tabloul reîntoarceriisecerătorilor (nr.6,) este reprezentat prin amplul cor„Cântecul cununii”, al clăcaşilor, de o puternică expresiecare are un caracter luminos şi se desfăşoară ca un imnmajestuos. După o scurtă introducere orchestrală corulde femei vine să expună materialul tematic urmat de