Chirurgia laparoscopică a chistului hidatic hepatic ... - Doctorate ULBS

La jumătatea secolului XIX, în anul 1853, von Siebold, urmărind teoria “generaţiiloralternante” si legea “transmigrarii viermilor paraziţi” enunţate de van Beneden in 1847reuşeşte să demonstreze prin experimente prima faza din ciclul evolutiv al parazitului; făcândun câine sa ingere chisturi hidatice, el obţine în intestinul acestuia forma adultă a parazituluipe care il numeşte Taenia echinococcus. Datele despre marele ciclu echinococic au fostcompletate și finalizate în 1882 de către Leuckart şi Heubner.(11, 62)Datele despre micul ciclu parazitar au fost emise inițial de către Hunter în 1786 pebaza observațiilor clinice aceste fiind completate de către Budd (1857) și Bright (1861)ultimul enunțând pericolul puncționării sau deschiderii unui chist. În 1871 Finsen comunicăun studiu a 11 recidive postoperatorii ca urmare a însamanţarii chirurgicale, confirmând tezelelui Budd şi Bright (11, 28). Aceste observații au fost demonstrate în 1897 de Alexinski care areprodus experimental chisturi hidatice peritoneale multiple din vezicule fiice, capsuleproligere si protoscolecşi. În anul 1901 Felix Devecare completează cunoștințele desprehidatidoză prin studierea și comunicarea diferitelor aspecte ale biologiei parazitare:degenerarea veziculară, anafilaxia hidatică, migrația scolexului, „transformarea directă ascolecșilor în vezicule echinococice”, intuind și demonstrând primele masuri de anihilare aparazitului închistat dar viu prin utilizarea formolului ca și agent scolicid.La începutul secolului XX, Volkmann şi Deve, demonstrează posibilitat.a apariţieiechinococozei secundare şi realizează studii ample în domeniul biologiei parazitului şi alreacţiei alergice în boala hidatică.(28)In anii imediat urmatori au avut loc unele încercari de stabilire a unor metode dediagnostic biologic pe baza studiului anafilaxiei hidatice, cercetari în acest sens fiind efectuatede Portier şi Richet (1902), Joest şi Gheradini (1906), Fleig şi Lisbonne (1907).(11) Totuşi,cel care reuşeste o prima metoda de diagnostic imunobiologic certa este Casoni in 1912, prinintradermoreactia care îi poarta numele. Un an mai tarziu, Weinberg şi Pârvu aduc o nouametoda de diagnostic imunologic, reacţia de fixare a complementului (RFC).In diagnosticul chistului hidatic hepatic o alta descoperire care și-a lasat amprenta afost posibilitatea utilizării radiodiagnosticului, practic primul pas in imagistica modernă.Dintre metodele imagistice, echografia a fost și a rămas una dintre metodele cu cea mai largaaplicabilitate în cazul chistului hidatic hepatic, utilizată și în zilele noastre, fiind cea care a datposibilitatea diagnosticării acestei afecțiuni în faze necomplicate și având și un rol importantîn terapia minim invazivă. Echografia i-a avut ca descoperitori, în jurul anului 1940 peGeorge Ludwig, Douglas Howry şi John Wild care in mod independent au demonstrat că3