28 februarie, duminica a 34-a după rusalii, glasul 6

More documents

Recommendations

Info

O istorie religioasă a aromânilor (X) Adrian Nicolae Petcu Români din Abdela Oficialii români de la Constantinopol preconizau amenajarea unei capele eparhiale aromâne într-o locuinţă din apropierea Reprezentanţei diplomatice române din Pera, cu toate obiectele de cult necesare, inclusiv tâmplă, iconostas şi un antimis de la Patriarhia Ecumenică, care să fie emis pentru slujirea funcţionarilor români rezidenţi în capitala otomană. În al doilea rând, institutorul Take Mărgărit trebuia să meargă în Macedonia, pentru ca în termen de două săptămâni să obţină o declaraţie de supunere din partea reprezentanţilor comunităţilor româneşti din această zonă către mitropolitul care se va alege pentru episcopia lor. În baza acestei declaraţii trebuia întocmit un proces-verbal prin care se vestea că Mitropolitul Antim este cel ales pentru a-i păstori pe românii din Macedonia, document care să fie prezentat Marelui Vizir. În al treilea rând, la 6 noiembrie 1896, reprezentantul diplomatic român sugera săvârşirea unei Sfinte Liturghii de către Mitropolitul grec de Pera, cu ocazia zilei sale de naştere, după aceea prelatul grec cerând oficial ca Mitropolitul Antim să coslujească la Parastasul pentru odihna tatălui său. Astfel, se lua act de slujirea Mitropolitului Antim în jurisdicţia Mitropolitului de Pera. Ulterior, la 17 noiembrie 1896, asistat de românii din Constantinopol, mai puţin funcţionarii legaţiei şi consulatului, Mitropolitul Antim trebuia să slujească în capela legaţiei şi să hirotonească un preot. După serviciul religios, Antim trebuia să meargă la Mitropolitul de Pera pentru a-l înştiinţa de înfiinţarea Paraclisului românesc, unde Patriarhul Ecumenic va fi pomenit întotdeauna. În al patrulea rând, ministrul plenipotenţiar Djuvara trebuia să meargă la Poartă pentru a solicita concursul autorităţilor otomane la înfiinţarea eparhiei vizate. La fel urma să procedeze şi la sediul Patriarhiei Ecumenice, „insistând asupra acestui punct, că românii, exasperaţi, ar putea ajunge la schismă, lucru ce s-ar înlătura dacă Patriarhia ar permite Mitropolitului Antim să funcţioneze în calitatea în care l-a ales poporul român din Imperiul Otoman”. Totodată, reprezentanţi ai românilor din Macedonia urmau să ajungă la Poartă, împreună cu Mitropolitul Antim, pentru a prezenta un memoriu în care să se arate că „românii au răbdat ani de zile şi numai după ce s-au convins că Patriarhia nu le va da dreptate s-au hotărât să facă acest pas, şi prin care se va cere sprijinul şi protecţia guvernului turcesc, atât de tolerant cu toţi creştinii”. În final, se preconiza „înjghebarea unei mişcări patriotice în Macedonia, cu laude pentru actul naţional”, în care să se arate recunoştinţă sultanului şi patriarhului, în biserici să se slujească un Te Deum şi lansarea unei petiţiuni de mulţumire către sultan. Pentru toate acestea era prevăzut chiar un buget alocat de statul român, atât pentru acţiunile Mitropolitului Antim, cât şi pentru personalul ajutător şi întreţinerea capelei cu toate cele necesare. Dacă evenimentele s-au desfăşurat aşa cum se plănuiseră în mediul diplomatic românesc, putem constata din rapoartele diplomatice trimise de ministrul plenipotenţiar de la Constantinopol. La 6 noiembrie 1896, delegaţii românilor din Imperiul Otoman, întruniţi la Constantinopol, au hotărât „alegerea ca prim mitropolit al românilor din Imperiul Otoman pe Mitropolitul Antim, ca cel mai apt şi mai destoinic a duce, în circumstanţele actuale, cauza Bisericii române la un bun sfârşit. Luăm, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, se spunea în declaraţia delegaţilor români, însărcinarea de a face tot posibilul pentru ca şeful nostru religios să fie recunoscut ca atare de către Sublima Poartă şi, dacă se poate, şi de către Patriarhia Ecumenică. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”. Această hotărâre a fost depusă la Marele vizir spre rezolvare. (Va urma) 12 Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA
INTERVIU „Arta e știință și conștiință, dar mai ales atingere a harului“ Daniela Şontică Florin Caragiu, poet, matematician și teolog, este o voce care se afirmă tot mai mult în sfera literară de la noi, atât prin poezia sa, adesea cu filon religios, cât prin rolul de amifitrion și moderator al unor întâlniri scriitoricești. A acceptat să ne vorbească, între altele, despre dialogul dintre poezie, matematică și teologie. Cât de mult te ajută formația de matematician și cea de teolog în scrierea poeziei? Florin Caragiu: Există între matematică, teologie și poezie legături inefabile, o comunicare la nivel profund, implicată în însăși traiectoria rațiunii, care „pornește de la cunoaștere pentru a ajunge la credință”, după cum observă Sfântul Vasile cel Mare. Ceea ce aseamănă geniul artistic cu cel științific, remarcă Melanie Woods, stă, pe lângă o bună iscusință tehnică, în „creativitate și capacitatea de a gândi în moduri pe care alții nu au fost în stare să și le imagineze”. Pe de altă parte, dimensiunile detașării și participării apar inseparabile atât în artă și teologie, cât, mai nou, și în știință. Odată înțeleasă știința vieții ca știință fundamentală, diferitele moduri de cunoaștere apar ca moduri de manifestare a unității logosice a creației. Pe de altă parte, după cum remarcă Alexei Nesteruk, atitudinea euharistică promovată de teologia creștină ortodoxă „asumă dezvăluirea adevărului și a sensului științei pentru umanitate în perspectiva Împărăției, adică eshatologic”. Aceeași dimensiune liturgică, cu finalitate eshatologică, dă și artei savoarea împlinirii. Nu trebuie să uităm că în tinderea culminativă spre atingerea și depășirea limitelor cunoașterii, matematica, poezia și teologia se întâlnesc, și poartă în sine fiecare indicații ale tainei mai presus de fire care face posibilă și susține existența, orientând-o spre desăvârșire. E adevărat că poezia autentică nu este nici simplă teologie versificată, nici material raționalizabil, ci influențele ce vin dinspre matematică și teologie sunt implicite, ținând în ultimă instanță de o calitate a conștiinței și participării ce survine în actul cunoașterii lui Dumnezeu și a creației, inteligibile și sensibile. Cine a avut un rol hotărâtor în devenirea ta literară? Un rol hotărâtor în devenirea mea literară l-a avut în primul rând sora mea, Carmen Caragiu, filolog de profesie, apoi criticul Marin Mincu, conducător împreună cu Ștefania Mincu al Cenaclului Euridice. Apoi o seamă de prieteni din domeniul artei și literaturii, precum Octavian Soviany, Felix Nicolau, Luigi Bambulea, Paul Aretzu, Marian Drăghici, Ioan Pintea, dacă ar fi să menționez doar câteva nume. Am realizat tot mai viu, în urma tuturor acestor întâlniri, că arta e în egală măsură știință și conștiință, dar mai presus de toate e atingere a harului ce poate conferi o consistență iconică imaginii realității, fără a cădea, desigur, în idealizări facile, ci purtând toată responsabilitatea lucidității iubitoare, atât de necesare într-o lume amenințată de confuzii și sfâșiată de conflictul finalităților. Este necesară în afirmarea unui autor tânăr frecventarea unui grup, a unui cenaclu, a unui cerc literar? Nu știu dacă este necesară, dar poate fi de un real folos, în condițiile în care respectivul grup, cenaclu sau cerc literar oferă oportunitatea unei confruntări cu diverse criterii și poziții estetice ce pot ajuta la lărgirea orizontului, rafinarea gândirii și developarea stilului. Intersubiectivitatea este, în fond, mediul cel mai fertil pentru dezvoltarea conștiinței estetice și a creativității. A scrie poezie cu filon religios nu este la îndemâna oricui, iar de multe ori cei care fac asta riscă să cadă într-o simplă versificație cu temă. La tine pare foarte ușor. Să fie un secret pentru asta? Secretul stă în convingerea că substanța trăirii religioase se difuzează în orice act de viață, respectând cu prioritate rolul fundamental al creării atmosferei, fără de care orice mesaj, oricât de apăsat, riscă să-și piardă pe drum suportul afectiv. O idee, ca să capete priză afectivă, are nevoie de întruparea sa într-o modalitate de expresie artistică menită să pună în valoare seva vieții, minunea creației ca dar al iubirii dumnezeiești, fără a falsifica dramatismul unei deveniri a creației umbrite de căderea din harul divin. Numește câteva cărți pe care le consi- Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA 13
Page 1 and 2: BULETIN SĂPTĂMÂNAL AL PAROHIEI O
Page 3 and 4: tipicul duminicii 28 februarie, 201
Page 5 and 6: DUMINICA FIULUI RISIPITOR DIN SFÂN
Page 7 and 8: Programul slujbelor din această s
Page 9 and 10: Luând cunoştinţă de conţinutul
Page 11: tinge în opera brâncuşiană? Cum
Page 15 and 16: Repere şi idei Dimensiunile Teolog

28 februarie, duminica a 34-a după rusalii, glasul 6

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?