28 februarie, duminica a 34-a după rusalii, glasul 6

More documents

Recommendations

Info

deri absolut necesare în formarea culturală și duhovnicească a unui tânăr. În primul rând aș aminti Biblia și Filocalia, apoi romanele lui Dostoievski și Thomas Mann, cărțile de poezie ale lui Rainer Maria Rilke, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu și Mircea Ivănescu, teologia părintelui Dumitru Stăniloae și a părintelui Ghelasie Gheorghe. Evident, sunt numai câteva nume din pleiada de personalități care m-au marcat în zona de confluență a teologiei și culturii. În calitate de ucenic al părintelui Ghelasie, de ale cărui scrieri te îngrijești și le publici, care consideri că este moștenirea cea mai preț pe care a lăsat-o celor care i-au fost aproape și i-au urmat învățăturile în timpul vieții? Cred că moștenirea cea mai importantă pe care ne-a lăsat-o părintele Ghelasie este o anumită viziune asupra lumii ce are în centru icoana, ca taină pulsând în inima creației ridicată la puterea dumnezeiască a logosului ei. Aceasta înseamnă de fapt icoana: un arc de boltă între trup și înviere, între chip și eshatologie, sub care istoria personală și universală capătă sens. Este interesant de observat modul în care se remodelează structurile de gândire și limbaj spre a ieși de sub incidența logicii antagoniste a căderii, mascate, spre exemplu, de opoziții pe axa spirit-materie, interior-exterior, viu-neviu, structură-formă, natură-persoană etc., spre a recalibra gândirea teologică, spre a o reamprenta iconic în direcția discernerii chipului originar ce stă la temelia unității și diversității creației. Acest chip de filiație al creației nu așază în opoziție, nu supune reducționismelor, ci deschide spre orizontul unei întâlniri iubitoare, cu efect de amplificare axiologică. Părintelui Ghelasie i s-ar potrivi ca o mănușă, ca oricărui om atins de harul sfințeniei, cuvintele lui Mihai Eminescu: „Pe cărări mergea cu-ncetul/ Mere strânge, -n sân le pune,/ El îmbla mirat prin lume/ Ca un gând într-o minune”. Dacă suntem atenți, în istoria teologiei momentele culminante ale ei apar la întâlnirea și dialogul edificator cu alte curente religioase, filosofice, științifice, terapeutice etc. La părintele Ghelasie vedem o permanentă grijă de cultivare a discernământului odată cu disponibilitatea la dialog, la întâlnirea cu celălalt, într-o dublă mișcare, pe de o parte de repliere spre icoana chipului divin, pentru a păstra viu miezul viu al credinței mișcat de revelația iubirii divine, pe de alta de ieșire în întâmpinare spre recuperarea tuturor virtualităților logosice, a semințelor de adevăr existente în străduințele general umane de cunoaștere și în tinderile general umane spre desăvârșire. În acest demers, realizat de părintele Ghelasie, putem discerne două momente fundamentale: unul de conectare a ontologiei creației la taina iconologiei, sub cupola Întrupării dumnezeiești, a tainei liturgice și eshatologice, și un moment de decelare a stratului fenomenologic al căderii, marcat de conflictul finalităților, și totodată de întrezărire a posibilității depășirii logicii antagoniste a căderii în orizontul iconic al Învierii. Ești nu doar autor de poezie și eseuri, ci și un animator cultural. În ultima vreme ai organizat cu succes Serile Sinapsa, la care ai reușit să aduni laolaltă autori foarte diferiți între ei, care au format împreună un mozaic literar bine-venit. Care sunt planurile în acest sens pentru 2016? Am reluat de curând întâlnirile în cadrul Serilor Sinapsa, sub egida raportului dintre cultură și iconicitate, unde l-am avut ca invitat special pe maestrul Sorin Dumitrescu. Lucru îmbucurător, în edițiile de până acum s-a coagulat un public receptiv la întâlnirea dintre artă, teologie, filosofie și știință, un public deschis dialogului, dezbaterilor de idei. Sunt persoane de diverse formații intelectuale ce regăsesc în prezența unor personalități consacrate sau în plină afirmare ale culturii actuale bucuria întâlnirilor semnificative. Vom continua în acest an să păstrăm o atmosferă cât mai vie prin invitarea unor oameni de valoare, ca și până acum. Despre sora ta, Carmen Caragiu, plecată recent și prea curând dintre noi, nu cunoșteam înainte multe lucruri, însă după ce ai făcut cunoscute câteva din scrierile ei, i-am remarcat talentul desosebit. Intenționezi să publici o carte cu poemele și fragmentele sale de jurnal? Sunt în pregătire la editura Platytera primele două volume din scrierile ei, intitulate `Jurnal de Idei” și `Estetică și Iconicitate”. Aparent a plecat mult prea curând dintre noi, înainte de a da măsura marelui ei talent, dar în realitate explozia de creativitate înscrisă în cuvânt atestă o personalitate sporită până la măsura duhovnicească a omului înnoit întru Hristos. Un chip ce abia acum ni se descoperă și, sunt convins, va lumina până departe. Între poezie și teologie Florin Caragiu (n. 1969, Ploieşti) este director al editurii Platytera din Bucureşti (din 2003), editor al revistei „Sinapsa”, organizator al Serilor de poezie şi muzică Sinapsa. Volume de poezie: „catacombe. aici totul e viu” (ed. Vinea, 2008, Marele Premiu Vinea pentru debut, nominalizat pentru premiile revistei „România literară” şi „Mihai Eminescu”, Opera Prima, 2008); „Sentic” (ed. Vinea, 2009), „Omul cu două inimi” (ed. Vinea, 2014), volumul „L’homme à deux coeurs” (Vinea, 2014), tradus în limba franceză de Anamaria Lupan, lansat la Salonul de Carte de la Paris, 2014. Volume de teologie: „Cuviosul Ghelasie isihastul” (ed. Platytera, 2004); „Antropologia iconică” (ed. Sophia, 2008); „Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă” (co‐autor, volum coordonat de Adrian Lemeni, ed. Basilica a Patriarhiei Române, 2009); „Întrupări ale iubirii” (ed. Platytera, 2014). Este traducător din limbile engleză, franceză şi germană. A publicat grupaje de poeme, articole și studii în majoritatea revistelor literare importante. 14 Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA
Repere şi idei Dimensiunile Teologiei Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada un cuvânt, Avva, „Spune‐mi despre cum aș putea fi mântuit.” Cu aceste cuvinte, oamenii s‐au apropiat de bărbații și femeile lumii sfinte, de‐a lungul epocilor, căutând un cuvânt de mântuire. Ne‐am putea întreba astăzi, care este cuvântul de mântuire pe care teologia Bisericii Răsăritene, adică teologia Bisericii timpurii nedivizate, îl poate rosti către lumea modernă? Care este unicul cuvânt teologic oferit de Sfinții Părinți ai Bisericii Răsăritene unei lumi care astăzi însetează după plenitudine și vindecare? De la început trebuie să subliniem că teologia patristică nu poate fi redusă la un sistem structurat de adevăruri. Mai degrabă este lumina și harul Sfântului Duh, care dă viață întregii Biserici și care reîntinerește lumea. Într‐adevăr, dacă este separată de Biserică și de lume, teologia se dovedește a fi numai un studiu steril al formulărilor dogmatice, și nu o viziune deificatoare a convingerii și a dedicării, capabilă de a transforma întreaga lume. Aceasta era în mod cert situația în Constantinopol, unde viața „religioasă” îngloba fiecare detaliu al vieții „laice”. Cultura teologică încorpora fiecare aspect, manifestare, activitate, instituție, intuiție și realizare literară din societatea bizantină. Acest lucru era posibil deoarece Părinții Bisericii erau în primul rând păstori, nu filosofi. Preocuparea lor principală era de a îndrepta sufletul omenesc și de a transforma societatea, nu de a rafina concepte sau de a rezolva controverse. Poate că tema centrală a teologiei patristice este natura dinamică a învățăturii sale: dogma Sfintei Treimi și dogma hristologică, precum și modul în care sunt înțelese ființa umană și întreaga lume, care nu sunt niciodată percepute ca realități autonome, statice. Această caracteristică a constituit atât o expe riență înnăscută, cât și o aștep tare continuă. Larga cuprindere de care au dat dovadă scriitori precum Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Grigorie Palama face parte integrantă din această concepție dinamică despre lume. Fie printr‐o analiză complexă a dogmei și prin studiul vieții istorice a Bisericii, fie admirând opere de artă cu valoare perenă, fie chiar repetând frazele liturgice în rugăciune, descoperim în mod constant aceeași unică viziune a unei umanități chemate să‐L cunoască pe Dumnezeu și să devină Dumnezeu, dar și a unei lumi transfigurate în prezența lui Dumnezeu și pline de Acesta. În acest context, Părinții Bisericii au cutezat să prezinte dogma theosis‐ului. Pentru a‐l cita pe Sfântul Grigorie Teologul: „Acceptă originile existenței tale. Acceptă originile a ceea ce este mai important dintre toate, că Îl cunoști pe Dumnezeu, că speri în Împărăția cerurilor, că ai contemplat slava Lui. Acceptă - și acum vorbesc cu îndrăzneală - că ai fost creat divin”. Această concepție pozitivă, cu final deschis despre omenire și despre lume, implică o transcendere continuă a limitelor, o vocație de a‐ți împărți viața pe care Hristos o face posibilă prin Sfântul Duh. Toată teologia trebuie să interpreteze și să apere această potențială comuniune între Dumnezeu și umanitate, așa cum a fost ea trăită de Apostoli și exprimată de Sfântul Ioan Teologul cu privire la ucenici: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții” (1 Ioan 1:1). Mai mult, trebuie să ne amintim că Părinții Bisericii nu au înțeles niciodată teologia ca pe un monopol al universitarilor de profesie sau al ierarhiei oficiale. Nici o altă epocă nu a cunoscut atâtea discuții și controverse: homoousion sau homoiousion, două naturi într‐o ființă, două voințe sau monotelism, icoane sau iconoclasm, esență și energii. Toate nivelele - episcopal, monastic și laic - au fost în mod direct și profund implicate în aceste decizii teologice. Nu a existat niciodată vreun criteriu al adevărului care să fie extern, definit din punct de vedere juridic; Ortodoxia era responsabilitatea comună și obliga ția tuturor. Firește, într‐o societate ne‐teologică precum a noastră, e greu să ne imaginăm gradul în care religia pătrunsese în societate. Este suficient să ne amintim modul în care a descris Grigorie de Nyssa nesfârșitele discuții teologice din timpul celui de‐al doilea Sinod Ecumenic din Constantinopol: „Ele au cuprins întregul oraș: grădinile publice și piețele; negustorii de haine vechi și vânzătorii de alimente - cu toții sunt ocupați cu dezbaterile. Dacă ceri cuiva să îți dea rest, el filozofează despre Cel Unul Născut; dacă întrebi care este prețul pâinii, ți se răspunde că Tatăl este mai presus de Fiu”. Prin urmare, ce implică această natură dinamică a dogmei pentru rolul teologiei în lumea modernă? În primul rând, ea cere o concepție despre lume deschisă - am putea adăuga chiar ecumenică - prin care suntem chemați să pătrundem taina profundă care există în toți oamenii și în toate lucrurile. Există întotdeauna mai mult decât pare la prima vedere atunci când luăm în considerare viața omului și mediul natural înconjurător. Trebuie să fim întotdeauna pregătiți să creăm noi deschideri și să construim punți spre ceilalți oameni și spre creație în sine, punți care vor aprofunda permanent relația noastră cu Dumnezeu. Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA 15
Page 1 and 2: BULETIN SĂPTĂMÂNAL AL PAROHIEI O
Page 3 and 4: tipicul duminicii 28 februarie, 201
Page 5 and 6: DUMINICA FIULUI RISIPITOR DIN SFÂN
Page 7 and 8: Programul slujbelor din această s
Page 9 and 10: Luând cunoştinţă de conţinutul
Page 11 and 12: tinge în opera brâncuşiană? Cum
Page 13: INTERVIU „Arta e știință și c

28 februarie, duminica a 34-a după rusalii, glasul 6

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?