Publication1

.
O dată a venit la curs şi nu a predat. A stat jos câteva minute şi
apoi a plecat. Altă dată a predat acelaşi curs pe care îl predase cu o
săptămână în urmă. Nu m-aş gândi să îi irosesc timpul doctorului Howland,
dar nici dumneaei nu ar trebui sa îl irosească pe al meu.”
Ceea ce atrage atenţia cititorului este atitudinea pozitivă şi de acceptare
a situaţiei afişată de Alice care, pentru a observa în mod obiectiv evoluţia
bolii sale, işi face un program bine stabilit, începând fiecare zi cu un
test legat de familia sa. Interesant este şi modul în care sunt expuse anumite
întâmplări în concordanţă cu stadiul bolii, fiind foarte bine redat momentul
sfâşietor în care protagonista
începe să nu îşi mai recunoască
copiii.
În opinia mea, „Still Alice”
oferă o imagine completă a bolii
Alzheimer cu tot ce presupune
aceasta. Simptomele şi episoadele
descrise sunt veridice şi
specifice unei persoane care suferă de acest tip de demenţă. Astfel, cartea
impresioneaza prin puterea protagonistei de a renunţa la ceea ce a fost şi
de a îmbraţişa o nouă viaţă plină de necunoscut, facându-mă să văd ceea
ce înseamnă cu adevărat să ai sufletul măcinat de o boală în faţa căreia nu
poţi lupta.
„Să fii diagnosticat cu Alzheimer e ca şi cum ai fi însemnat cu un A
stacojiu. Asta sunt acum: o persoană cu demenţă. Aşa m-aş defini pentru o
vreme şi ăsta este felul în care ceilalţi continuă să mă definească, dar nu
sunt ceea ce spun sau ceea ce fac sau ceea ce îmi amintesc. […] Sunt
soţie, mamă, prietenă şi, în curând, bunică. Încă simt, înţeleg şi sunt
demnă de dragostea şi bucuria acestor relaţii, încă sunt un participant activ
în societate. Creierul meu nu mai funcţionează bine, dar îmi folosesc urechile
pentru ascultare necondiţionată, umărul pe care se poate plânge şi
braţele care pot îmbrăţişa alte persoane cu demenţă.”
Bujor Raluca Alexandra, clasa a XI a B
Pagina 41