Publication1

N eștiind ce să fac, am cerut ajutorul unui prieten psiholog,
acesta îndrumându-mă să abordez o conversație normală cu
ei, încercănd să le ascult opiniile și la final ajungând la o
înțelegere. Pentru început, le-am acordat lor cuvântul: tata mă
considera încă fetița lui, nepregătită să înfrunt singură anumite
probleme existențiale, fiind o pradă ușoară pentru anumiți violatori
sau traficanți de persoane; mama era de părere că îndepărtândumă
fizic de ei, voi ajunge să uit de existența lor și nu mă voi mai
intoarce acasă, la familie, ci voi găsi un „străin” bogat care îmi va
acapara toată atenția. Mi-am dat seama că, deși spusele lor dădeau
dovadă de egoism, totuși îmi doreau binele, voiau să mă știe în
siguranță. Le-am prezentat avantajele unice ce mi se ofereau, importante
pentru cariera mea, le-am explicat faptul că doream să
îmi îndeplinesc un vis, să ies din sfera mediocrității, iar pentru
acest lucru aveam nevoie de toată încrederea lor. De asemenea, leam
reamintit educația pe care mi-au oferit-o și rolul important al
acesteia, făcându-i să înțeleagă că toată munca depusă ar fi fost în
zadar. Mă consideram pregătită pentru acest pas, destul de matură
și sigură pe faptul că voiam să evadez din căminul părintesc, să
îmi trăiesc viața. Au încercat să mă înțeleagă, să se pună în locul
meu și într-un final să fie de acord cu plecarea mea. Am promis să
îi sun în fiecare zi să le comunic noutățile, să revin în fiecare vacanță
acasă; dupa ce mă stabilizez din punct de vedere financiar,
în fiecare weekend.
Sunt fericită că am reușit să îmi înțeleg părinții și să am o
discuție calmă și potrivită situației. Având sprijinul lor, sunt convinsă
că voi reuși tot ce mi-am propus.
Pagina 50