ClujManifest 2016 - Numarul 14

12
C U L T U R Ă
Apare săptămânal, Miercuri
Pre ‐ 1 leu
MICI ISTORII CLUJENE (IX)
TURNUL CROITORILOR
Ca urmare a distrugerilor provocate de invazia tătarilor,
grupuri mari de coloniști sași s‐au așezat în cetatea
Clujului începând cu ultimul sfert al secolului XIII.
Ei apar în documente sub mai multe denumiri
după locul de provenienă:
„Flandrenses”, „Saxones” și „Theutonici”.
Cu timpul, toi germanii din Transilvania
au fost denumii în mod
unitar sași, nume folosit cel mai des
de cancelaria regală. De prezena
sașilor se leagă și numele cetăii
Klausenburg (Cluj).
În 1316, regele maghiar Carol Robert
de Anjou acordă așezării de pe
Someș titlul de Civitas, care îi confera
o serie de drepturi și privilegii.
Treptat, cetatea se dezvoltă, iar
meșteșugarii primesc din partea regelui
Ludovic I cel Mare dreptul de
a se organiza în bresle (1376), în
schimbul asumării obligaiilor militare
și fiscale faă de coroana
maghiară.
Sigismund de Luxemburg, împărat
romano‐german și rege al Ungariei,
a recunoscut Clujului statutul de
oraș liber și dreptul de a se înconjura
cu ziduri (1405). Obligaia de
întreinere și apărare revenea breslelor,
fiecare trebuind să păzească o
poriune de zid sau un turn.
În secolul al XV‐lea, au luat fiină un
număr semnificativ de bresle (a
Tăbăcarilor, Fierarilor, Lăcătușilor,
Argintarilor, Croitorilor, esătorilor,
Cojocarilor), care au contribuit la
prosperitatea orașului atrăgându‐i
numele de „Orașul Comoară”, („Aureas
Civitas”).
Breslele se bucurau de prestigiu și
recunoaștere, astfel acceptarea în interiorul
lor se obinea în urma dobândirii
competenelor necesare.
Tinerilor aspirani li se cerea să aibă
o conduită morală ireproșabilă și să
treacă de examenul iniial. Până la
statutul de meșter, parcurgeau două
etape: de ucenic și de calfă. Sub supravegherea
meșterului, prima
Camelia Pop este istoric şi profesor de istorie la Liceul
„Mihai Eminescu” (fostul Liceu de fete “Principesa Ileana”) şi
coordonatorul “Clubului Istoricilor Principesa Ileana”. A publicat
recent cartea "Preoţia în spaţiul concentraţionar ‐ Infernul comunist
sau drumul spre fericire”, o carte despre martirajul
preoţilor români în închisorile comuniste din România.
etapă dura între doi și patru ani. La
sfârșitul acestei etape, într‐o
atmosferă festivă, meșterul înmâna
tânărului certificatul de ucenic. În a
doua etapă de pregătire, cea de calfă,
tânărul călătorea în orașele vestite
ale Europei unde învăa tehnici noi
de la ali meșteri. La
întoarcere, realiza o
„lucrare de
măiestrie”, care‐i asigura
intrarea în
breaslă.
Breasla forma o comunitate
mică, ce îndeplinea
și funciuni
sociale. Donaiile
pentru „lada breslei”
erau folosite pentru
ajutorarea breslașilor
și a familiilor acestora
în caz de boală sau
deces.
Prezena divinităii în cetate era
simbolizată nu numai de biserici și
mănăstiri, ci și de sfinii care protejau
breslele, fiecare având un patron
spiritual. În semn de recunoștină,
breslele contribuiau la construirea
sau înzestrarea bisericilor, la
finanarea unor procesiuni sau
serbări religioase.
Întreinerea și apărarea zidurilor sau
păzirea cetăii erau obligaii asumate
de bresle, contribuind astfel la asigurarea
unui climat de pace și securitate
indispensabile dezvoltării
orașului.
În a doua jumătate a secolului al XVlea,
s‐a construit în colul sud‐estic al
orașului turnul întreinut și apărat
de Bresla Croitorilor. De‐a lungul
timpului, turnul a fost refăcut de
mai multe ori ca urmare a unor distrugeri.
O primă distrugere a suferit‐o în
anul 1626, când a fost lovit de
trăznet. Între 1627 și 1629, principele
Transilvaniei a demarat ample
lucrări de refacere și adaptare a turnului
la tehnologia militară
modernă. Un incendiu devastator a
avariat din nou Turnul, dar a fost repede
refăcut până în 1655.
În timpul răscoalei antihabsburgice,
conduse de Francisc Rakoczi II
(1703‐1711), a suferit noi distrugeri,
dar după restabilirea păcii armata
austriacă a efectuat lucrări de
reparaie între 1709‐1718.
Din secolul al XIX‐lea, Turnul Croitorilor
începe să fie preuit pentru
valoarea sa istorică. Pe faada estică
a clădirii au fost amplasat două plăci
sculptate cu însemnele orașului (cele
trei pori ) și ale principelui Gabriel
Bethlen.
În a doua jumătate a secolului al XXlea,
turnul este din nou restaurat și
se hotărăște cu această ocazie
înfiinarea unui muzeu al orașului,
idee abandonată la sfârșitul anilor
50.
Noi lucrări de restaurare, coordonate
de către Direcia Monumentelor
Istorice din București, s‐au
efectuat în anul 1970.
Ultima restaurare de care a beneficiat
Turnul s‐a desfășurat după anul
2004, transformând vechiul străjer al
Clujului într‐un centru de cultură
urbană. (va urma)
Bibliografie:
Radu Manolescu, Istoria Evului
Mediu, vol.I, București, 1993
Lukacs Jozsef, Povestea orașului
comoară, Editura Apostrof, Cluj‐
Napoca, 2005
Camelia POP