occidentul romanesc nr 120 - editia - aprilie - 2021

Gabriela Căluţiu Sonnenberg
(Spania). Economist, scriitor și
jurnalist, promotor de cultură,
traducător. Senior Editor în cadrul
redacției OR.
Supranumită „Elveția
Românească”, regiunea istorică
Bucovina, situată în partea
de nord a României, ocupă
o suprafață de 10.441 km².
Aparține majoritar României,
dar există și zone care țin de
Ucraina. Împărțirea ei actuală
datează din anul 1940, când
nordul s-a adjudecat sovieticilor,
iar sudul românilor. De
aceea Bucovinei i se mai spune
și „Ținutul de Graniță”, locul
în care unitatea și ajutorul între
oameni sunt la mare preț, căci
frații de sânge și de limbă sunt
despărțiți printr-un hotar trasat
aleatoriu.
Bucovina înseamnă însă cu
mult mai mult decât o simplă
fâșie de pământ de frontieră
din Carpații Orientali. Pentru
cei care ajung să o cunoască,
este un tărâm binecuvântat, cu
o magie irezistibilă. Vestitele
Obcine ale Bucovinei, dealuri
vălurite în culmi domoale, împădurite,
cu pajiști verzi flancate
de chei abrupte, săpate în
calcare, îi imprimă un farmec
paradiziac.
Indiferent de granițe, un lucru
i-a fost propriu Bucovinei
de când lumea: limba română.
Profunda evlavie cu care locuitorii
o vorbesc și o cultivă se
reflectă în valoroasele opere literare
ale unora dintre cei mai
vestiți scriitori români născuți
aici, inclusiv cele ale poetului
național Mihai Eminescu.
Luceafărul poeziei considera
Bucovina drept „partea cea
mai veche şi mai frumoasă
a țării noastre” și nu se sfia
s-o dojenească până și pe
Majestatea Sa Regală Elisabeta
a României, afirmând: „Vă
compătimesc pentru că nu-mi
cunoaşteţi Moldova mea natală...”
În perioada apartenenței
de Imperiul Austro- Ungar,
„Țara Fagilor” (germ.
„ Buchenland”), beneficiind
de titlul de Ducat, a primit
ajutor bănesc din partea
autorităților cezaro-crăiești.
Multe dintre vestitele ei mânăstiri
au fost remarcate și
renovate atunci, salvându-se
de la ruină. Nu același lucru
se poate spune despre unele
edificii administrative păstrate
de pe vremea aceea, construite
în impozantul stil habsburgic,
monumente care astăzi se află
în stadiu avansat de degradare.
Traversate de drumuri
șerpuitoare printre văi, care
urcă pe culmile bogat împădurite,
întrerupte de pășuni punctate
cu căpițe aurii de fân, peisajele
„Elveției Românești”
sunt de o frumusețe copleșitoare.
Din pădurile de fag
și de brad provine lemnul din
care localnicii și-au cioplit linguri,
mobilier, porți, case și,
mai ales, biserici. Grație lor, la
tot pasul se simte că oamenii
îl au aici pe Dumnezeu mai
aproape.
Încetul cu încetul, locașurile
de cult s-au transformat în
construcții solide, din piatră,
neasemuit de frumoase, împodobite
cu picturi și basoreliefuri
atât la interior cât și – lucru
nemaivăzut! – la exterior. Legenda
spune că scenele zugrăvite
pe ziduri făceau posibilă
Să promovăm România APRILIE
2021 15
Bucovina
Elveția Românească
participarea la slujbă a unui număr
mai mare de săteni, capacitatea
bisericilor fiind limitată
(o particularitate a mânăstirilor
moldovenești este înălțimea redusă
a tavanelor și porților de
intrare, menită să împiedice
intrarea călare a invadatorilor
otomani și tătari).
Pentru a înlesni accesul poporului
de rând, neștiutor de
carte, la învățăturile creștine,
frescele exterioare reprezintă
scene din biblie, dar și semne
zodiacale precreștine, sfinți și
personalități renumite din istorie,
inclusiv portretelor unor
înțelepți din Grecia Antică.
Ca printr-o minune, s-au păstrat
aproape intacte peste secole!
Longevitatea culorilor
se datorează, printre altele,
și migalei zugravilor, care au
pictat zidurile când erau încă
umede, împărțindu-și pereții pe
segmente.
Mănăstirile din Bucovina
sunt locașuri de cult creștinortodox,
ctitorite în secolele
XV – XVI de Voievodul Ștefan
cel Mare și de urmașul său,
Petru Rareș. Legenda spune că
Domnitorul Ștefan, apărătorul
Creștinătății, a ridicat după fiecare
bătălie câștigată câte o
biserică, ajungând la aproape
40 în total. Arhitectura lor, cu
caracter pronunțat gotic-bizantin
le conferă un caracter unic.
Domnitorii le vizitau frecvent,
cerându-le sfatul călugărilor
înțelepți. Jucau și un
rol cultural, ca păstrătoare de
manuscrise vechi, cronici sau
picturi, și drept centre de alfabetizare,
în care se predau inclusiv
limbile clasice slavonă,
latină, greacă. În plus, unele
îndeplineau menirea de adăpost
pentru locuitori pe timpul
invaziilor barbare, având caracter
de fortificații înconjurate
de ziduri de apărare. În
semn de recunoaștere a valorii
lor inestimabile, mănăstirile
Arbore, Humor, Moldovița,
Pătrăuți, Probota, Suceava,
Sucevița, Voroneț sunt incluse
în Patrimoniul Mondial
UNESCO.
Cea mai renumită, mănăstirea
Putna, supranumită
„ Ierusalimul neamului românesc”,
adăpostește mormântul
legendarului ei întemeietor,
Domnitorul Ștefan cel
Mare. Se spune ar fi ales locul
construcției printr-o metodă
neobișnuită, lansând cu arcul o
săgeată spre cer. Locul în care a
căzut săgeata a fost cel în care
s-a pus piatra de temelie.
Cea dintâi Serbare a
Românilor de Pretutindeni
s-a organizat la Putna în anul
1871, contând cu participanți
români din toate zonele locuite
de români (Ardeal, Bucovina,
Banat, dar şi din Vechiul
Regat). S-a păstrat o urnă din
argint, depusă pe mormântul
lui Ștefan cel Mare, în care
organizatorii au pus la păstrare
pământ adus din toate
ţinuturile româneşti, nutrind
speranța că, într-o zi, toţi românii
de pretutindeni se vor
uni într-un singur stat. Prezent
la manifestări, tânărul violonist
Ciprian Porumbescu, la 17 ani,
a interpretat pentru prima dată
„Balada”. Emoționat, i-a mărturisit
apoi tatălui său: „Tată,
am cântat Daciei întregi!“.
Sunt multe legende legate
de Mânăstirile Moldovei.
Zidurile mănăstirii Voroneţ,
supranumită „Capela Sixtină
a Estului”, au fost construite
în timp record de mai puţin de
patru luni (între 26 mai 1488 şi
14 septembrie al aceluiași an)
iar biserica Suceviţa dispune
de nu mai puțin de 2000 de
metri pătraţi de pictură murală!
„Albastrul de Voroneț”,
„verdele de arbore”, „roşul
de Humor” sau „galbenul de
Moldovița” armonizează perfect
cu albastrul cerului și cu
verdele ierbii. Amestecul pigmenţilor
deosebit de rezistenţi
şi apropiaţi nuanţelor naturale,
imposibil de reprodus cu tehnici
actuale, care au rezistat
de-a lungul a sute de ani, este
un mister. Fabricat pe baza
unei pietre care se extrage în
China, Franţa și Africa, albastrul
de Voroneţ sau albastrul
azurit, cum a fost denumit de
specialişti, emană o lumină
aparte. Praful fin este amestecat
cu o substanţă organică, pe
care analizele de laborator nu o
„O reprezentare a paradisului:
satul bucovinean,
totul făcut cu bun gust,
casa şi gardul
şi verde păşune;
când oamenii dorm
vin îngeri din direcţii necunoscute
să pieptene iarba păşunilor.”
(fragment din poezia „O reprezentare a paradisului”,
de Adrian Păunescu, 1943 – 2010)
pot identifica, dar care prezintă
inclusiv urme de ... țuică de
prună (nu e o glumă, studii de
laborator confirmă!).
Roşul de Humor vădește o
tonalitate cromatică neobișnuit
de complexă, iar secretul verdelui
de la biserica Arbore,
sau al nuanței de smarald de la
Sucevița, a rămas neatins. Până
în prezent nimeni nu a mai putut
reproduce verdele pictat în
urmă cu peste 500 de ani!
Puțini vizitatori știu însă că,
în afara traseului turistic clasic,
în Bucovina se pot vizita
alte mânăstiri, cel puțin la fel
de frumoase. Dragomirna, de
exemplu, unică în lume prin
exteriorul sculptat maiestuos
în piatră, este cunoscută mai
mult străinilor decât românilor.
Bucovina înseamnă însă
mai mult decât ruta bisericilor
zugrăvite multicolor. Unicitatea
ei este dată de oamenii ei
frumoși și de tradițiile ei, perpetuate
din vremuri ancestrale.
Tehnica olăritului vestitei
ceramici negre de Marginea a
rămas neschimbată de sute de
ani, la fel și metoda încondeierii
ouălor, practicată la Ciocănești,
sau meșteșugul pictării icoanelor,
transmis peste generații, la
Rădăuți. Țesături, covoare de
lână, coșuri de nuiele, coliere
de mărgele, ouă încondeiate,
toate sunt confecționate manual!
Prin satele cu aspect romantic,
pe ulițele flancate de case
cu acoperișuri de draniță, oamenii
încă se mai duc la biseri-
că îmbrăcați în vechiul costum
popular, meșteșugit lucrat, cu
bundițe și opinci. Și, potrivit
unui obicei din străbuni, când
vremea se înrăutățește, localnicii
din Pătrăuți mai bat și astăzi
clopotele, pentru a împrăștia
norii aducători de grindină.
Bucovinenii nu contrazic
pe nimeni când sunt numiți
moldoveni, dar, cu blândețea
lor caracteristică, punctează
diferența. Altfel se comportă
ei, altfel vorbesc și muncesc.
În privirile lor, mai ales în ale
celor mai vârstnici, se citește
prietenie. Când se adresează
unui necunoscut, nu-l tratează
ca pe un străin, ci ca pe un fiu.
Omenia și ospitalitatea se simt
din primul moment. Înseamnă
mult să fii om!
Muzica de sărbătoare, inclusiv
cea de fanfară, și gustoasele
mâncăruri tradiționale
(divin mariajul dintre păstrăvii
din Bistrița Aurie și vinul
alb de Cotnari!) completează
tabloul acesta idilic. Spiritul
bucovinean dăinuiește peste
veacuri și, cu siguranță, nu se
va pierde. Bucovina cea plină
de păduri verzi, pajiști însorite
și sate cu oameni ospitalieri,
care practică meșteșugurile
străvechi și respectă obiceiurile
străbu ne este regiunea din România
care păstrează nealterată
imaginea unei lumi neatinse de
modernitatea exagerată a zilelor
noastre. Ea este colţul de rai
al românilor!
Foto: pixabay.com,
vacante-auhero.ro