RAPORT Activitatea 3 - Institutul National de Sanatate Publica

acelaşi subiect (care nu pot fi acoperite de proiectul în derulare), dar pot constitui baza de plecare în
alte intervenţii?
Evaluarea performanţelor este de obicei forma cea mai laborioasă a evaluării de nevoi.
Deoarece apreciind performanţele comparăm nivelul la care o persoană îndeplineşte o anumită
activitate (dacă a efectuat sau nu acea activitate în concordanţă cu standardele stabilite). Pentru
profesiunile medicale termenul de Standard are de obicei o dublă dimensionare: o componentă
“calitativă” care oferă răspuns la întrebarea “Cum trebuie să se facă?” şi se completează cu un
parametru cantitativ care măsoară “Cât trebuie să se realizeze?”. Evaluarea performanţelor nu
trebuie confundată cu evaluarea, determinarea abilităţilor practice (skills) cu care o persoană poate
face faţă rezolvării unor anumite sarcini specifice (Rogers 1966) care aparţine domeniului de
competenţă. Acest termen are sensuri multiple şi tot mai complexe. În formarea medicală a fost întro
vreme denumirea unui tip de program de pregătire finalizat printr-un document formal: “Certificat
de competenţă”, mai recent înlocuit cu “Atestat de studii complementare”.
Sensul laic al termenului de competenţă presupune cunoştinţe teoretice (knowledge),
atitudini structurate în mod particular la nivelul personalităţii (skills) (Dumitru 2001). Formărilor în
profesiile medicale le sunt necesare atât competenţe generale, cât şi mai ales competenţe (utile în
activităţile generale) specifice – pentru un domeniu limitat de activităţi şi sarcini, care pot fi periodic
redefinite în concordanţă cu standardele. Particularitatea rezidă din faptul că deţinerea
competenţelor specifice într-un moment nu constituie o premiză a păstrării acestora la o evaluare
ulterioară. De exemplu, competenţele diagnostice imagistice prin metodele de radiologie clasică
(imagine film) nu se păstrează pentru diagnosticele radiologiei digitale.
3.2 Metodología cercetării.
În derularea activităţii 3. ”Evaluarea nevoilor de instruire a medicilor implicaţi în Programele de
screening” nu ne-am limitat la o singură metodă, ci am utilizat îmbinarea de metode de tehnici care
au oferit fragmente din puzzle-ul cel mai amplu.
3. 2.1. Autoevaluarea furnizează informații asupra propriilor nevoi de formare, indicând şi un
anumit grad de interes faţă de domeniul dat. Cu toate că nu prezintă un grad înalt de structurare,
autoevaluarea poate fi utilizată ca un prim pas în formarea unei perspective generale asupra nevoii
percepute.
În situaţia de faţă aceasta metoda s-a folosit pentru responsabilii de formare – stabiliţi prin
proiect (instrumentul utilizat a fost un chestionar autoadministrat – Anexa 1)
18