Occidentul romanesc 138 oct 2022

10 OCTOMBRIE
2022
Gabriela Căluțiu Sonnenberg
(Benissa – Spania)
Peste 2800 de kilometri
parcurge Dunărea - al doilea
fluviu ca mărime din Europa,
după Volga - traversând și atingând
teritoriul a nu mai puțin
decât zece state: Germania,
Austria, Slovacia, Ungaria,
Croația, Serbia, Bulgaria,
România, Republica Moldova
și Ucraina. Niciun alt fluviu de
pe planetă nu trece prin atâtea
țări! Aproape jumătate din cursul
său - care are direcția de la
vest la est, lucru rar în Europa
- se constituie în graniță naturală
intra-europeană. Și încă un
record: patru capitale europene
s-au dezvoltat pe malurile ei:
Viena, Bratislava, Budapesta și
Belgrad! Cum să nu fie românii
mândri că dețin ponderea
cea mai mare a acestui fluviuunicat,
anume 1075 de km?
Însuși denumirea de spațiu
carpato-danubiano-pontic
nu poate fi compusă fără
menționarea Dunării. Artera
ei adună apele afluenților
românești, rețeaua sistemului
„sangvin” național ce se revarsă
în superba deltă a Dunării.
Datorită mărimii bazinului său
hidrografic și debitului său bogat,
Dunărea a servit din cele
mai vechi timpuri transportului
maritim, încurajând schimburile
comerciale și contribuind
hotărâtor la consolidarea a
ceea ce astăzi numim cu mândrie
spiritul european. Cursul
Dunării a permis și trasat drumul
multor invazii și migrații
(celți, romani, otomani, maghiari
etc.), dar, în același
timp, a și despărțit popoare,
spații economice, sisteme de
guvernare (cel mai recent capitalismul
de socialism). Apele
ei alimentează nenumărate
centrale hidroelectrice și asigură
răcirea celor atomice. Cu
alte cuvinte, nu doar geografia,
ci și istoria și dezvoltarea economică
a Europei sunt strâns
legate de Dunăre.
Nu este, deci, de mirare
că în vara acestui an, când, în
urma celei mai grave secete
din ultimii 500 de ani, apele
Dunării au scăzut atât de tare
încât nu s-a mai putut circula
pe ea, alarma s-a auzit pe tot
continentul. Nu ne rămâne decât
să sperăm că acest episod
de spaimă nu se va repeta, deși
unii climatologi mai fataliști
ne somează de pe acum să vizităm
Dunărea câtă vreme ea...
mai este.
Intrarea în țară și-o face
tumul tuoasă, prin ultimul și
cel mai spectaculos defileu al
său, Dunărea la Cazane. Cataractele
periculoase de aici
marcau în antichitate punctul
dincolo de care grecii, stabiliți
în colonia Tomis de la Marea
Neagră, nu mai puteau înainta.
Pe atunci, fluviul purta
două nume: în aval Istros iar
în amonte Danuvius.
Amenajat în anii 1970, pentru
a face cursul apei mai ușor
navigabil spre Orșova, proiectul
Porțile de Fier a avut scopuri
benefice, dar și efecte nedorite.
Sturionii, de exemplu,
nu mai pot migra în amonte,
spre locurile în care își depun
icrele. Nu numai ei, ci și 17000
de locuitori din satele îngropate
la adâncimi de până la 35 de
metri, inclusiv Orșova veche,
au fost forțați să se strămute.
Insula Ada Kaleh, cu o climă
Promovăm România
Voiaj pe Dunărea albastră
mediteraneeană deosebit de
blândă, locuită de o comunitate
de turci, a fost și ea înghițită
de ape.
Sporindu-și treptat dimensiunile,
cu aportul O ltului,
Argeșului și altor afluenți
mai mici, Dunărea își continuă
drumul spre câmpie,
unde îmbrățișează ultima ei
insulă, Balta Ialomiței. Trece
apoi pe sub vestitul pod de la
Cernavodă, și își desprinde
un fir lateral pentru canalul
navigabil Dunăre-Marea Neagră,
cu o lungime de 64,4 km,
care scurtează drumul spre
mare cu 240 km, ocolind delta.
Își continuă traseul până la
Tulcea, unde se desparte în trei
brațe, formând Delta Dunării.
Aceasta a început să se formeze
în urmă cu 10.000 de ani,
dar procesul ei de extindere se
continuă până în zilele noastre,
căci România „crește” în fiecare
an către est cu 40 de metri.
Cunoscută și drept cea mai
mare întindere neîntreruptă
de st ufăriș din lume, Delta
Dunării este brăzdată de canale
și punctată de lacuri, mlaștini
și pâlcuri de păduri. Uscatul
ocupă doar cinci la sută din
suprafața ei; restul este cedat
apelor și terenurilor inundabile.
La nord, brațul Chilia se
constituie în graniță naturală
cu Ucraina. Brațul central,
Sulina, cu porțiuni amenajate
și îndreptate prin intervenția
omului, este amenajat pentru
navigație și accesibil navelor
comerciale de dimensiuni
mari. La sud șerpuiește în meandre
brațul Sfântu Gheorghe.
Între cele trei brațe se întinde
un labirint cu cotloane prin
care s-au ascuns de-a lungul
timpului nu numai tătarii și
cosacii, ci și, cu mult timp înaintea
lor, cavalerii argonauți,
rătăcind în căutarea lânii de
aur. Se spune că în profunzimile
ei s-ar afla comori ascunse
de pirați.
La ora actuală, Delta
Dunării este patria a peste 300
de rase de păsări și locul în
care se intersectează șase dintre
traseele lor migratoare. În
fapt, este regiunea de repaus
aviar cea mai mare din lume.
Numai aici se pot observa concomitent
atât exoticele păsări
ale sudului, cum sunt ibișii,
berzele, albatroșii, fazanii,
cormoranii, cocorii sau egretele,
cât și înaripatele nordului
înghețat, cum ar fi codalbul,
gâsca de iarnă sau rața polară.
Inconfundabil, pelicanul,
cu o deschidere a aripilor de
până la trei metri, domină delta
și este considerat regele ei.
Unele exemplare ating greutăți
de până la 14 kilograme. Pelicanii
au nevoie o cantitate
zilnică de hrană echivalentă
cu zece la sută din greutatea
proprie și pot atinge în zbor
înălțimi de până la 3000 de
metri, rămânând în aer timp
de 24 de ore.
Pe alocuri se pot vedea
covoare de nuferi acoperite
de nori de libelule și fluturi.
Totuși, aș a idilic cum pare,
ecosistemul Deltei Dunării
este foarte fragil și trebuie
protejat de influențele din afară,
mai ales de cele datorate
poluării. După anii 1960, când
guvernanții au decis să transforme
o parte din suprafața
ei în teren arabil, rezultatul a
fost dezastruos. Sate întregi
și-au pierdut accesul la apă,
în timp ce pământul câștigat
pentru agricultură s-a dovedit
a fi infertil. Deși planurile de
industrializare a Deltei Dunării
au fost sistate după 1990, urmele
acelei politici aberante se
văd până astăzi. Ruinele clădirilor
industriale de pe insula
Caraorman, de pildă, amintesc
de fabrica de sticlă prevăzută
să valorifice nisipul din zonă.
Din fericire, pădurea subtropicală
de stejari de pe duna
Caraormanului a supraviețuit
acelor proiecte. Astăzi, limba
de pământ presărată cu dune
are o lungime de 18 kilometri
și adăpostește în desișul ei
de nepătruns, printre liane și
plante cățărătoare, populații
de lupi, râși, bufnițe și alte
viețuitoare. Cei 10.000 de cai
sălbatici care trăiesc în Delta
Dunării provoacă discuții
aprinse între cei care îi consideră
o rasă nouă, ce trebuie
protejată, și cei care avertizează
că înmulțirea lor necontrolată
amenință echilibrul fragil
al biosferei. Mai renumită
decât pădurea Caraormanului
este însă Pădurea Letea, inclusă
în Patrimoniul Mondial
de către UNESCO din anul
1991. Cu o suprafață de 5.000
de hectare este cea mai nordică
pădure subtropicală a Europei,
dar și cea mai veche rezervație
naturală a României.
În mijlocul acestei naturi
aparent neatinse se ascunde
un oraș surprinzător de complex,
izolat prin circumstanța
de a nu putea fi accesat decât
pe cale maritimă, după patru
ore de călătorie cu vaporul de
la Tulcea: Sulina, municipiul
cu cei mai mulți locuitori din
Delta Dunării, supranumită
Europa în miniatură (sub
5.000 de locuitori).
Sulina este punctul de la
care, în mod excepțional, se măsoară
lungimea fluviului. Motivul
este acela că localitățile
germane Donaueschingen și
Furtwangen își dispută izvoarele.
Situația se complică, însă,
pe zi ce trece, pentru că aluviunile
care se depun neîncetat
deplasează țărmul continental
spre largul mării. Farul construit
pe malul mării în anul
1856 se află acum la un kilometru
distanță de mare, mai
precis în mijlocul orașului.
La Sulina se țin lanț legendele
legate de întemeietorii bizantini,
comercianții genovezi,
cuceritorii turci, inginerii și
pirații, prinții și cerșetorii, armatorii
și speculanții care s-au
perindat pe aici, atrași de sediul
legendare Comisii Dunărene
fondate la 1856. Gloria i-a
fost de scurtă durată, căci s-au
retras odată cu desființarea
Comisiei Dunărene, după cel
de-al Doilea Război Mondial.
Au lăsat în urmă un oraș
aproape ireal de fermecător, cu
clădiri cosmopolite și cu un cimitir
neobișnuit de mare pentru
urbea suspendată parcă în
timp. Inscripții în toate limbile
pământului, cu caractere latine
sau chirilice, cruci, sarcofage,
capele, chiar și un monument
funerar omagiind un celebru
cuplu de, „Romeo și Julieta de
Sulina” descriu faima apusă
a celei care a fost Europolis,
după cum a botezat-o scriitorul
Jean Bart în romanul său
omonim.
Vorbind despre literatură
și arte, nu trebuie să uităm
impactul cultural al Dunării.
Imnurile naționale ale Austriei,
Bulgariei, Croației și Ungariei
f ac trimiteri la ea; vestitele
valsuri Dunărea Albastră de
Johann Strauss și Valurile
Dunării de Iosif Ivanovici sunt
inspirate de ea; însuși Imperiul
Austro-Ungar s-a intitulat
cândva Monarhie Dunăreană
și cărți din cele mai diverse
genuri își desfășoară acțiunea
în preajma Dunării (Jules
Verne i-a dedicat un roman
polițist). Un alt amănunt interesant:
în secolul al nouăsprezecelea
s-au emis ducați
din aur provenit din nisipul
Dunării. Monedele respective
poartă inscripția EX AURO
DANVBII. Cu puțină fantezie
putem privi Dunărea drept filonul
de aur albastru care irigă
partea noastră de continent.
Foto: pixabay.com
Autor:
Gabriela Căluțiu Sonnenberg
(Benissa-Spania)
Nota Redacției:
Gabriela Căluțiu Sonnenberg
este economist, scriitor și jurnalist,
promotor de cultură,
traducător. A absolvit Academia
de Studii Economice din
București cu titlul de doctor în
anul 2000. Distinsă cu numeroase
premii pentru activitatea
literară și pentru promovarea
culturii române în străinătate,
scrie în limbile română,
germană și spaniolă pentru
diverse publicații din Europa,
Australia, America și Asia.
Este afiliată Uniunii Ziariștilor
Profesioniști din România
și Asociației Jurnaliștilor de
Turism din România. Cea mai
recentă carte apărută: „Vine
Seninul”, vol. II, proză scurtă
(Ed. Itaca, Dublin 2022). Scrie
la „Occidentul Românesc”
din anul 2011.