Occidentul romanesc 138 oct 2022

12 OCTOMBRIE
2022
Campania de excelenţă
„România este verde, proaspătă și primitoare.
Ruxandra Hurezean
(Cluj - Napoca)
Adela Elena Surdu a
părăsit România când avea
18 ani. A plecat împreună
cu mama ei, ceea ce pare
neobișnuit. De obicei copiii
pleacă, mamele rămân...
Dar a învins legătura lor
strânsă și hotărârea că nu se
vor despărți. Acum trăiesc la
Madrid. Adela are familie,
un copil, iar mama ține loc
și de țară. A făcut studii superioare
la Madrid, iar acum
lucrează într-o corporație.
Nimeni nu poate să creadă
că i-a fost ușor. Dar, dacă o
întâlniți pe Adela și vorbiți
cu ea, veți descoperi un om
luminos, optimist, pragmatic.
A luat partea bună a fiecărei
provocări.
Adela păstrează o amintire
frumoasă țării pe care n-a
părăsit-o definitiv niciodată.
Iar acolo unde trăiește acum,
în Spania, caută idei, soluții
pentru ca românii să rămână
legați de țara natală. „După
părerea mea, avem nevoie
de o școală bilingvă română-spaniolă
pentru toată comunitatea
de aici. Educația
bilingvă trebuie să înceapă
de la grădiniță, altfel elevii
vor fi greu de motivat mai
târziu. Suntem mulți români
aici și putem avea un model
de educație similar celui
german sau francez, cu școli
bilingve care funcționează
chiar în Madrid”, spune
Elena Adela Surdu.
Ca mamă, Adela se
străduiește să-și educe copilul
în limba ei și în spiritul
ei. „Încerc să îi transmit
o parte din ceea ce suntem
noi și de unde venim, prin
cântece, jocuri și povești”,
ne mărturisește ea. „Adică
ceea ce am învățat și am
copilărit eu, dar acum, în
alt context, ceea ce este o
provocare pentru mine. Moș
Crăciun ajunge la Madrid
încărcat cu daruri chiar de
la Brașov, unde o firmă amabilă
mă ajută cu logistica,
primește toate pachetele și le
retrimite în Spania. Este un
efort răsplătit de orice frântură
de poezie sau de cântec
pe care băiețelul reușește să
le spună.” În dialogul nostru
cu Adela, am încercat să captăm
o parte din această luptă
sănătoasă a oricărui om de
a rămâne el însuși, oriunde
s-ar afla.
Ați plecat acum 22 de ani
din România, împreună cu
mama. Era o ruptură aproape
totală. Vă amintiți seara
de dinaintea plecării? La ce
vă gândeați, ce simțeați?
Adela Elena Surdu: Plecarea
din România a fost
emoționantă, un amestec de
suflet strâns pentru atâtea
rude și prieteni de la care a
trebuit să ne luăm „la revedere”
și, totodată, presărată
cu iluzia unui nou început, o
vacanță cam lungă în străinătate.
La 18 ani, totul se vedea
pe atunci cu semn de mirare.
Ce vă amintiți despre
Constanța? Ce ia pe tălpi
un român care pleacă?
Adela Elena Surdu:
Constanța este orașul meu
natal, în care revin de câte
te diferit față de ce știați din
România?
Adela Elena Surdu: Am
dat și bacalaureatul aici, în
Spania („Selectividad”). În
2000, România încă nu intrase
în Uniunea Europeană
și demersurile legale erau
destul de lungi. Ultimul an
de „liceu” în Spania mi s-a
părut ușor față de nivelul din
România. Dar a trebuit să mă
adaptez rapid la altă cultură,
altă modalitate de a vorbi și
gândi. De exemplu, mereu
mi se cerea părerea, adică să
îmi exprim liber opinia despre
istorie, politică, literatură,
ceea ce eu înainte nu văzusem
și cred că a trecut ceva timp
până să reușesc să îmi creez
aceste păreri proprii, care sunt
frecvent exprimate în viața
socială spaniolă, în familie,
între prieteni și la serviciu.
Schimbarea totală a fost la
facultatea de Comunicare de
la Universitatea Complutense
din Madrid. Am avut acces la
o mentalitate foarte deschisă
și un schimb de păreri necunoscute
pentru mine până
atunci. Sistemul de predare a
fost la început clasic, cu notițe
și examene, țin minte că totuși
se apreciau rezumatele și nu
reproducerea integrală, ceea
ce este foarte bine. Pe măsură
ce avansam, se punea
accentul pe echipă, pe lucrări
practice și viziune critică
față tot ceea ce te înconjoară,
adică pe românește „nu tot
ce zboară se mănâncă”. Mai
târziu, la Cercetare de Piață
și Marketing la Universitatea
Autonomă, tot din Madrid,
m-am completat cu o mentalitate
mai pragmatică, acolo
s-a mers pe statistică, economie
și marketing și lucrări în
echipă, care mi-au folosit mai
târziu în cariera profesională.
Dar colegii mei din România
sunt la fel de bine pregătiți.
Universitățile publice din
Europa au o latură comună și
trebuie să apreciem calitatea
și costurile lor față de alte
continente.
Cum au fost cei mai buni
profesori pe care i-ați avut,
ce ați apreciat la ei?
Adela Elena Surdu: Am
avut mulți profesori buni, și
în România, în Școala generala
nr. 29 din Constanța și
la liceul „Decebal”, dar și la
universitățile spaniole unde
cred că am apreciat foarte
mult experiența profesională
cu care veneau să predea.
Mulți ne-au recomandat pentru
locuri de muncă și mai
târziu am avut plăcerea să îi
și revăd în context profesional.
Desigur, există și teorie
multă, și fiind centre publice,
câteodată au resurse limitate
pentru a produce audiovizual,
dar am ieșit cu mintea pregătită
pentru ceea ce va urma.
Cum erau relațiile cu
colegii, cu prietenii? Ce
face un tânăr român ajuns
student în Spania? Cum
relaționează cu ceilalți, cum
este primit?
Adela Elena Surdu:
În anii 2000, erau puțini
studenți români ca mine,
abia mai târziu au început să
apară. Eram oarecum exotică
– să spun așa –, trebuia
să povestesc mereu despre
România. Am fost primită
în diverse grupuri și în zona
unde locuiam, și mai ales la
facultate, unde în general
studenții provin din diverse
locuri din Spania sau străinătate
și își doresc să își facă
ori pot să îmi încarc bateriile.
Cel mai mult îmi place
să revăd cartierul unde am
crescut, parcul Tăbăcăriei (pe
care din nefericire nu reușim
să îl îngrijim așa cum merită
un plămân verde al orașului)
și, bineînțeles, să fug la plajă,
la puținele porțiuni care au
mai rămas libere, fiind acum
prea invadată de clădiri. Eu
personal cred că este un oraș
cu potențial enorm, care
renaște periodic și va veni
timpul și pentru o reparație
capitală. Cât despre motivele
plecării în anul 2000, eram
încă în tranziție de la sistemul
vechi și multe industrii și
firme trebuiau să se adapteze
ca să poată supraviețui. La fel
și persoanele din jurul nostru.
Constanța este un oraș
deschis la mare și navigație
și locuitorii sunt obișnuiți de
mult să plece în străinătate,
iar după un timp să revină
și așa mai departe. Pe lângă
asta, în cazul meu, a fost și
dorința de a descoperi noi
orizonturi, pentru că la școală
am fost educați pentru o posibilă
emigrare și pe atunci
era soluția cea mai la îndemână.
Acum, lucrurile s-au
mai schimbat, mulți români
revin „acasă”.
Cum a fost când ați ajuns
în Spania, cum au fost începuturile?
Adela Elena Surdu:
La început a fost ca o
vacanță care nu se termina.
Madridul este un oraș mai
mare ca Bucureștiul. Muzee,
activități culturale, excursii,
primul an a fost plin de descoperiri
turistice. După aceea
a venit greul, să zic așa, realitatea
mai dură. E un proces
normal prin care trece orice
emigrant, unii mai devreme,
alții mai târziu. Acasă, în
România, în general oricine
are o rețea mai mare de rude
și de prieteni, de cunoștințe
care te pot ajuta la nevoie, cu
un sfat, cu orice. Evident, în
străinătate, numărul de persoane
de acest fel se reduce
doar la familie și cam atât.
Atunci se activează instinctul
de supraviețuire și înțelegi că
trebuie să ai capul pe umeri
și atenția sporită ca să poți
rezolva orice situație, de tip
personal, profesional, administrativ,
social etc. Atunci
îți dai seama cu adevărat ce
ai lăsat în urmă, dar și ceea
ce poți face de acum înainte.
Orice om are potențial.
Am înțeles că v-ați făcut
studiile superioare în Spania.
Vă rugăm să ne descrieți sistemul
de învățământ superior
de aici. Ce vi s-a părut foarnoi
cunoștințe. Am prieteni
și acum din acea perioadă.
În general, totul a depins de
mine, atitudinea este importantă.
Cum se procedează în
universitățile spaniole pentru
integrarea studenților
străini? Există sisteme de
sprijin material pentru cei
care au posibilități reduse?
Adela Elena Surdu:
Probabil că s-au mai schimbat
lucrurile de pe atunci,
în cazul meu am fost o
studentă ca toți ceilalți.
Integrarea era mai mult
pentru cei veniți de pildă
cu programul Erasmus, cunoscători
de limba spaniolă,
dar eu deja dădusem și
„bacul” acolo, deci nu se
punea problema. Am avut
și burse pe bază de venituri
și note bune.