You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
SHAME<br />
EUROPEAN STORIES
Semnează petiția noastră pentru a le cere liderilor noștri să<br />
facă Europa #safeforkids<br />
Toate ființele umane se nasc libere și egale<br />
în demnitate și drepturi.<br />
Articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului
GUIDO FLURI<br />
«<strong>Shame</strong> - <strong>European</strong> <strong>Stories</strong>» <strong>–</strong> Europa poate restabili o bucată de dreptate<br />
Persoanele care au fost fotografiate pentru expoziția “<strong>Shame</strong> - <strong>European</strong> <strong>Stories</strong>”<br />
depun mărturie. Ele povestesc despre abuzurile la care au fost supuse. Ele povestesc<br />
despre abuzurile pe care au fost nevoite să le îndure. Poveștile lor sunt uluitoare. Atât<br />
de multă suferință a fost provocată în societatea noastră.<br />
Cei afectați provin din cele mai diverse țări din Europa. Poveștile lor de viață sunt<br />
diferite, și totuși asemănătoare. Nu este vorba doar de abuzurile din trecut. Este<br />
vorba, de asemenea, despre viața de după aceea. Până în prezent, mulți dintre cei<br />
afectați suferă de nedreptate și rușine. Mulți sunt împovărați din punct de vedere<br />
psihologic și trăiesc în sărăcie din cauza experiențelor de violență. Mai presus de<br />
toate, însă, ei suferă din cauza tăcerii semnificative din societate și mediul politic.<br />
Au fost lăsate singure în copilărie și acum sunt lăsate să se descurce singure și la<br />
bătrânețe.<br />
Să ne împăcăm cu istoria<br />
Și în Elveția, cazurile de abuz au fost tabuizate timp de decenii. În instituțiile de stat<br />
și bisericești și în familii, mii de copii au fost sistematic umiliți, pedepsiți și, uneori,<br />
abuzați sexual. În ferme, zeci de mii de copii au fost exploatați ca muncitori ieftini.<br />
Au existat sterilizări forțate, castrări forțate și avorturi forțate. În clinicile psihiatrice<br />
elvețiene au fost testate medicamente pe sute de pacienți neștiutori. Despre acest<br />
capitol întunecat al istoriei elvețiene nu s-a vorbit timp de decenii. Victimele nu au<br />
fost auzite și nici nu au îndrăznit să își povestească soarta. Le era rușine de abuzurile<br />
la care au fost supuse. Erau lipsite de drepturi.<br />
În acest context, fundația mea a lansat o inițiativă populară în Elveția și a avut succes<br />
datorită marii solidarități a populației și a politicienilor. Astăzi, peste 10 000 de<br />
victime au primit despăgubiri - este o contribuție solidară pentru a amenda<br />
nedreptatea suferită. Astăzi, istoria abuzurilor este revizuită în mod cuprinzător în<br />
întreaga țară. Există monumente comemorative în întreaga țară, subiectul este<br />
predat în școli, se scriu cărți și se produc filme. Acest capitol întunecat al istoriei<br />
sociale elvețiene face acum parte din istoria Elveției. Nimeni dintre cei afectați<br />
nu mai trebuie să se ascundă astăzi; ei pot spune: “Eu sunt victima, am fost<br />
nedreptățit.”.<br />
Acceptarea trecutului în Europa<br />
Printre valorile pe care se bazează Europa se numără respectul pentru demnitatea<br />
umană, libertatea și egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului. În<br />
câteva țări din Europa, s-au făcut eforturi pentru a atenua suferința. În majoritatea<br />
țărilor, nu a avut loc încă o confruntare serioasă cu abuzurile.<br />
Atunci când grupuri de victime din întreaga Europă au abordat fundația noastră cu<br />
scopul de a crea o rețea și de a demara o inițiativă europeană, ca în Elveția, ne-am<br />
dat seama că trebuie să sprijinim acest proiect.<br />
Expoziția “<strong>Shame</strong> - <strong>European</strong> <strong>Stories</strong>” ar trebui să ne deschidă ochii și să deschidă<br />
calea pentru o soluție justă în Europa. Sprijinul Consiliului Europei pentru această<br />
expoziție nu este doar onorabil, ci, mai presus de toate, este semnificativ. El arată<br />
că Europa, ca o comunitate de valori, dorește schimbarea. Victimele, cei afectați,<br />
supraviețuitorii - cu toții ar trebui să primească dreptate în timpul vieții lor.<br />
Guido Fluri<br />
Inițiatorul “Justice Initiative” Europa
MARIJA PEJČINOVIĆ BURIĆ<br />
Violența sexuală împotriva copiilor nu este doar detestabilă, ci și o sursă de daune<br />
profunde și de durată. Se întâmplă în toate țările, la copii din toate mediile, și poate<br />
avea loc o singură dată sau în mod repetat, oriunde, de la casa sau școala copilului<br />
până la clubul sportiv local. Mulți dintre acești copii suferă în tăcere, temându-se de<br />
consecințele pe care le-ar avea dacă ar spune adevărul despre ceea ce li se întâmplă<br />
sau că nu ar fi crezuți.<br />
În 2007, a fost adoptată Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor<br />
împotriva exploatării sexuale și a abuzului sexual (cunoscută și sub numele de “Convenția<br />
de la Lanzarote”). Un total de 48 de țări au aderat la aceasta, inclusiv fiecare<br />
stat membru al Consiliului Europei. Convenția de la Lanzarote este cel mai ambițios și<br />
mai cuprinzător instrument juridic internațional în acest domeniu, cu o abordare<br />
strategică pe patru direcții care acordă prioritate prevenirii, protecției, urmăririi penale<br />
și promovării cooperării naționale și internaționale.<br />
sexual asupra copiilor, punând un accent foarte important pe experiențele directe<br />
ale oamenilor.<br />
Mă bucur că Consiliul Europei reușit să găzduiască expoziția “<strong>Shame</strong> <strong>–</strong> <strong>European</strong><br />
<strong>Stories</strong>” la sediul nostru din Strasbourg și sper că acesta va acționa ca un catalizator<br />
pentru acțiuni viitoare.<br />
Marija PEJČINOVIĆ BURIĆ<br />
Secretar General al Consiliului Europei<br />
La mai bine de 10 ani de la intrarea în vigoare a Convenției de la Lanzarote, s-au<br />
înregistrat multe realizări, inclusiv creșterea gradului de conștientizare, promovarea<br />
unor inițiative eficiente, cum ar fi Casele pentru copii sau Barnahus și adoptarea de<br />
noi legislații în multe țări. De-a lungul anilor, activitatea Comitetului părților la<br />
convenție a permis, de asemenea, identificarea bunelor practici, a lacunelor și a<br />
tendințelor, inclusiv a noilor amenințări reprezentate de tehnologiile informației și<br />
comunicațiilor.<br />
Este extrem de important ca organizațiile din întreaga Europă să contribuie la<br />
continuarea acestor progrese.<br />
Așadar, felicit Fundația Guido Fluri, prin Justice Initiative, pentru că a dat o voce și<br />
un chip supraviețuitorilor abuzurilor sexuale asupra copiilor. Acest proiect, promovat<br />
pentru prima dată în Elveția, își propune să pună în lumină realitatea abuzului
DANIELA BOȘCA<br />
Când am aflat că există copii abandonați avem 5 sau 6 ani, vecina mea lucra la o școala<br />
specială și îi aducea din când în când acasă pe acești copii. Astfel, am înțeles de la o<br />
vârstă foarte fragedă că a avea o familie este un privilegiu. Am rămas marcată de<br />
această poveste a copiilor abandonați și am ajuns să-mi doresc să lucrez în zona de<br />
protecție a copilului. Am absolvit facultatea de psihologie și am știut de la început că<br />
mă voi îndrepta către psihologia copilului și mai ales către zona de copii abandonați.<br />
Apoi am început să lucrez pentru Fundația Internațională pentru Copil și Familie și<br />
primele mele cazuri au fost cele din zona abandonului, cu povești dramatice, abuzuri,<br />
istorii de viață care rămân cu tine pentru totdeauna.<br />
Traumele profunde din timpul copilăriei vin cu efecte multiple pe termen lung, nu doar<br />
pentru cei care le-au suferit, dar și pentru societate. Abuzul este ca o celulă canceroasă,<br />
ea se va multiplica incontrolabil, va afecta țesuturile din jur, va ajunge în final să sufoce<br />
întregul organism social. Din toate aceste motive, personale și profesionale, cred că<br />
proiectul Justice Initiative este extrem de necesar pentru România.<br />
Cred că un astfel de proiect de recunoaștere a acestei narațiuni, ca cel pornit la nivel<br />
european de Justice Initiative, este nu doar necesar, dar și foarte benefic. Cred că<br />
Justice Initiative reprezintă acel punct obligatoriu în orice restructurare, inclusiv una<br />
socială și culturală - stabilirea unui status-quo <strong>–</strong> creionarea acestei realități a unei<br />
Românii care are deja sute de mii de abandonați și care continuă să abandoneze la<br />
cote alarmante, pentru a putea să ne imaginăm un viitor diferit.<br />
Daniela Boșca<br />
Director Executiv FONPC<br />
Avem nevoie, ca societate, să putem cunoaște și recunoaște traumele trecutului, pentru<br />
a putea creiona viitorul într-o manieră diversă.<br />
Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil <strong>–</strong> FONPC, pe care o<br />
coordonez în calitate de director executiv, creează de aproape un sfert de secol,<br />
alături de membrii săi, această rețea a binelui. Suntem aproape 100 de organizații<br />
neguvernamentale care luptă pentru a asigura bunăstarea copiilor și tinerilor din<br />
România, lucrând în parteneriat cu autorităţile locale, organizaţii internaţionale, instituţii<br />
europene și cu societatea civilă. Alături de colegii mei susținem necesitatea unei<br />
recunoașteri publice a traumelor suferite de copiii instituționalizați din România, în<br />
timpul comunismului, și considerăm necesară scoaterea la lumină a dramei lor,<br />
repunerea în discuție a acetor pagini de istorie personală, pentru ca astfel de abuzuri<br />
să dispară pentru totdeauna dintr-o Europă care se dorește protectoare și echitabilă cu<br />
toți membrii săi.
DANIEL ȘANDRU<br />
Pentru memorializare, acceptare și reparare<br />
Tentaculele răului totalitar au avut fețe și forme diferite, însă lipsa sensibilității umane a<br />
fost atributul comun pentru suferința victimelor pricinuită de regimul comunist.<br />
Regimul comunist a îngenunchiat poporul român vreme de peste patru decenii. Prin<br />
frig, foamete, constrângerea libertăților și drepturilor cetățenești, prin crime, bătăi și<br />
cruzimi greu de imaginat pentru noi, cei care astăzi ne trăim viețile în țări democratice.<br />
Poate te vei întreba, dragă cititorule, care este rostul rememorării acestor suferințe? De<br />
ce, la mai bine de 3 decenii de la căderea regimului comunist din România, mai este<br />
nevoie de conștientizarea răului totalitar? Sau poate de ce tu, cel care trăiești într-un<br />
stat care nu a cunoscut niciodată un astfel de regim, ai datoria morală să dai mai<br />
departe povestea suferinței persoanelor care au rămas schilodite pe viață de pe urma<br />
regimului comunist?<br />
Răspunsul la aceste întrebări este unul simplu: pentru că prin cunoașterea oricărei forme<br />
de rău totalitar și prin empatia față de suferințele celor care au trecut prin acest rău,<br />
vom reuși să apărăm fundamentele democrației și să trăim atât noi, cât și generațiile<br />
viitoare, în țări în care libertatea de exprimare va rămâne un drept fundamental, în țări<br />
în care viețile ne sunt și ne vor fi guvernate de propriile idealuri și nu de viziunile<br />
barbare ale unor dictatori.<br />
Cazul Sărmancăi Fekete, femeia care apare în acest album portret, este reprezentativ<br />
pentru a înțelege furtuna răului produs de regimul ceaușist copiilor inofesivi care au<br />
ajuns în Căminele-spital: bătăi aplicate sistematic de către personalul centrelor, frig,<br />
foamete și lipsa accesului la tratament medical.<br />
Prin investigațiile derulate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și<br />
Memoria Exilului Românesc se estimează că în România trăiesc 100.000 de copii<br />
supraviețuitori, rămași cu cicatrici fizice, dar mai ales psihice ireversibile, la fel ca<br />
Sărmanca, iar peste 15.000 au murit în urma relelor tratamente aplicate în aceste<br />
Cămine-spital.<br />
Acum, la aproape 33 de ani de la Revoluția Română și de la momentul în care<br />
supraviețuitorii Căminelor-spital au fost eliberați din tenebroasele ziduri ale morții,<br />
avem datoria morală, chiar și tardiv, să le recunoaștem statutul de victimă a regimului<br />
comunist și să le oferim sprijin în vindecarea traumelor trăite. Să răspundem răului cu<br />
bine, să facem poveștile lor cunoscute, să ne unim eforturile pentru repararea<br />
trecutului injust.<br />
La final, dragi cititori, vă invit să vă reamintiți mereu că forța răului nu ne poate distruge<br />
niciodată conștiința și că fețele răului totalitar vor fi mereu învinse de dorința noastră de<br />
a trăi liberi, curajoși și demni.<br />
Conștientizați, acceptați și respectați suferința victimelor comunismului, într-un semn<br />
de respect pentru copiii ce au avut forța să poată supraviețui odioaselor cruzimi, într-un<br />
semn de omagiu pentru memoria pruncilor care au fost răpuși de regimul comunist.<br />
Prof.univ.dr. Daniel Șandru<br />
Președinte executiv IICCMER<br />
Institutul de Investigare<br />
a Crimelor Comunismului i<br />
Memoria Exilului Românesc
SIMONE PADOVANI<br />
Din ianuarie până în mai 2022, am călătorit în toată Europa - din Portugalia până în<br />
România, din Grecia până în Norvegia, acumulând aproximativ 25.000 de km - pentru<br />
a mă întâlni cu victimele abuzurilor și relelor tratamente și pentru a le realiza portrete<br />
și interviuri video.<br />
Poveștile pe care le-am auzit nu au trecut pe lângă mine fără să lase urme. Ele mi-au<br />
schimbat percepția asupra Europei. În mijlocul nostru trăiesc oameni care au trăit<br />
suferințe nesfârșite, dar care nu au cunoscut niciodată dreptatea.<br />
Ceea ce am încercat să povestesc și să le transmit celor care vor vedea acest proiect<br />
este modul în care viețile oamenilor pe care i-am întâlnit au avut, din păcate, o linie<br />
evolutivă paralelă cu cea naturală. Acest lucru se întâmplă cu abuzul. Atunci când se<br />
întâmplă, persoana se confruntă în mod forțat cu o nouă linie a vieții. Și au fost multe,<br />
prea multe linii de viață paralele pe care le-am întâlnit.<br />
toate asociațiile europene care au dat viață acestui proiect cu suflet și inimă.<br />
Niciodată nu le voi putea mulțumi îndeajuns pentru că mi-au arătat toată umanitatea<br />
lor infinită.<br />
Această lucrare le este dedicată tuturor, tuturor acestor oameni care schimbă lumea<br />
cu mici miracole.<br />
Simone Padovani<br />
Fotograf Internațional<br />
De aici vine titlul: SHAME <strong>–</strong> <strong>European</strong> <strong>Stories</strong>. Este o provocare și, în același timp, un<br />
cuvânt recurent în experiențele victimelor. Adesea, victimele se simt rușinate. Nu<br />
povestesc și le este rușine de ceea ce au trăit. Cu toate acestea, ele sunt victimele. Și<br />
este rușinea noastră că nu am văzut suferința și nici nu am auzit strigătele tăcute.<br />
Poveștile de abuz sunt povești de supraviețuire: pe lângă faptul că au suferit cruzimi<br />
inumane și că trăiesc cu consecințele lor în fiecare zi, persoanele afectate pot face în<br />
continuare gesturi mici și incredibile față de umanitate, redându-le astfel umanitatea.<br />
Ei nu cer nimic în schimb; o fac pentru că continuă să fie oameni.<br />
Trebuie să schimbăm lucrurile acum și să acționăm, cu gesturi mici, ascultându-i cu<br />
adevărat pe cei din jurul nostru și pe cei care ne traversează viețile, luând atitudine și<br />
cerând soluții de la părțile interesate, de la guverne și de la Comunitatea <strong>European</strong>ă.<br />
Și, din fericire, există deja astfel de oameni, printre care Guido Fluri, inițiatorul Justice<br />
Initiative; Pascal și Vera, cu care mi s-a permis să realizez acest proiect fotografic, și
ITALIA
Aveam 13 ani. Mama mea era foarte religioasă. Mă<br />
trimitea și pe mine la biserică. Într-o zi, preotul m-a<br />
violat... Asta se întâmpla în 1981. A durat ani de zile.<br />
Când aveam 15 ani, am fost devastat. Am început să<br />
iau droguri. M-am îmbolnăvit. Mi-a luat aproape 40 de<br />
ani să înțeleg de ce viața mea a luat această cale timp<br />
de ani de zile. Într-o zi, însă, am întors pentru<br />
totdeauna spatele morții, dorinței de a mă sinucide,<br />
pe care o purtam în mine de ani de zile. Am devenit un<br />
supraviețuitor și am început să mă ridic din nou.<br />
Vinovații sunt oamenii: preoții care ne-au abuzat și cei<br />
care i-au acoperit. Am suferit, dar acum am o misiune<br />
în viață: să ofer transparență. Am ajuns în acest punct?<br />
Să le cerem victimelor să preia acest rol! Vă dați<br />
seama cât de sfâșietor este? Acesta este unul dintre<br />
motivele pentru care trăiesc. Dar noi, ca și comunitate,<br />
și mai ales Vaticanul, nu există oare un vag sentiment<br />
de rușine în legătură cu acest lucru?<br />
Francesco, 51 ani<br />
Abuz sexual al clerului
Când am auzit prima dată cuvântul „supraviețuitori” nu<br />
am înțeles ce înseamnă și am întrebat: „băieții care s-au<br />
sinucis din cauza preotului erau supraviețuitori?”<br />
Apoi mi-am dat seama că nu mai eram o victimă, ci un<br />
supraviețuitor.<br />
Simt că este necesar să le spun tuturor același lucru:<br />
atunci când vă confruntați cu violența, trebuie să o<br />
raportați și trebuie să o faceți imediat. Și nu-mi pasă de<br />
foștii mei prieteni, acei băieți din oratoriu care, astăzi,<br />
când mă întâlnesc pe stradă, trec pe trotuarul de pe<br />
partea cealaltă parte a străzii. Dacă nu aș fi făcut ceea<br />
ce am făcut, alți copii ar fi fost în pericol ca și mine. Cu<br />
toții trebuie să ne asumăm responsabilitatea.<br />
Alessandro, 24 ani<br />
Abuz sexual al clerului
Nu mi-a dat drumul. Mă simțeam ca și cum aș fi fost<br />
paralizată. Când mi-a dat drumul, am fugit și îmi<br />
amintesc că spatele rochiței mele era ud. Îmi amintesc<br />
și acum: era o rochiță pe care o făcuse mama mea. Ea<br />
era croitoreasa mea. O rochiță în carouri albe și verzi,<br />
cu guler rotund.<br />
Aș dori ca lumea să fie mai atentă la apărarea<br />
persoanelor fragile, în special a copiilor și<br />
adolescenților. Adesea, aceștia nu știu cum să se apere<br />
singuri. Mi-aș dori ca cei care comit astfel de acte să nu<br />
fie niciodată iertați, să nu existe un termen de<br />
prescripție pentru aceste infracțiuni și să existe o<br />
atenție generală asupra culturii, care să răspândească<br />
mesajul că violența, mai ales împotriva minorilor, nu<br />
este niciodată permisă.<br />
Giuliana, 79 ani<br />
Abuz în familie și alte abuzuri
ELVEŢIA
Bărbatul familiei în care am fost plasată era pur și<br />
simplu foarte frustrat de el însuși. A venit la mine și<br />
mi-a spus: „Îți dau cinci minute; știi unde trebuie să te<br />
duci.” Apoi a venit și m-a abuzat; prima dată la vârsta<br />
de șapte ani și jumătate. Și așa a continuat. Când am<br />
împlinit doisprezece ani, am observat că eram<br />
însărcinată. A trebuit să nasc copilul acasă, iar copilul<br />
a fost luat imediat de lângă mine.<br />
Astăzi mă simt eliberată. Pentru că el (tatăl adoptiv)<br />
a murit, iar eu am putut să închid aproape total acel<br />
capitol. Nu cu totul, dar cu multe.<br />
Anita, 56 ani<br />
Abuz sexual în instituții de plasament
Pe atunci aveam zece ani, iar fermierul mă trata ca<br />
pe un servitor. Mi-a spus că sunt un servitor și nimic<br />
mai mult. Am îndurat acest lucru doar pentru că la<br />
fermă erau animale, iar mie îmi plăcea să lucrez cu<br />
aceste animale.<br />
Astăzi mă simt mai bine. Dar încă am sentimentul<br />
că sunt un străin. Uneori apar și sentimente de<br />
inferioritate. Nu am scăpat niciodată de ele; sunt<br />
întipărite în mine.<br />
Bernhard, 72 ani<br />
Exploatare prin muncă în copilărie
În fiecare zi mi s-a spus clar că sunt un nimic. Că eram<br />
doar o povară pentru alții. Și nu aveai voie să ai nicio<br />
pretenție, pentru că erai doar un gunoi. Pe această<br />
bază, nu era loc pentru fericire.<br />
Când m-am trezit după a treia tentativă de sinucidere,<br />
i-am spus lui Dumnezeu: «Ascultă, dacă exiști, este<br />
responsabilitatea ta acum. Intră în contact cu mine,<br />
arată-te, este în mâinile tale acum». Dintr-o dată, ușile<br />
s-au deschis într-un mod pe care nu l-am crezut<br />
niciodată posibil. Asta mi-a întărit credința. Am învățat<br />
că nu pot da vina pe Dumnezeu pentru ceva ce au<br />
stricat alți oameni.<br />
Lydia, 72 ani<br />
Exploatare prin muncă în copilărie și abuz sexual
FRANŢA
Într-o zi, au venit două persoane de la serviciile sociale<br />
și m-au luat. „Luat” este termenul potrivit, pentru că<br />
sora mea își amintește că stăteam în brațele ei și mă<br />
agățam de ea. Am țipat și am plâns, iar ea țipa și ea.<br />
Dar am fost luată din brațele ei și m-au trimis departe.<br />
Acum, nu-mi amintesc de câte ori s-a întâmplat acest<br />
lucru. Dar acești bărbați au fost cei care m-au atins în<br />
dormitor.<br />
Aproape că îmi vine să strig, să țip: «Aveți grijă de<br />
copii.» Sunt mulți copii care suferă, mulți copii care<br />
sunt maltratați, mulți copii care sunt abuzați. Așa că<br />
vă rog, guverne, oameni cu autoritate, servicii sociale<br />
«Aveți grijă de copii.» Acesta este și rolul vostru.<br />
Acesta este și rolul părinților. Părinții trebuie să aibă o<br />
atitudine iubitoare și grijulie față de copiii lor. Așa că<br />
aveți grijă de ei.<br />
Sylvie, 54 ani<br />
Răpire, abuz sexual, maltratare
Eu și fratele meu am fost adoptați împreună. Iar abuzul<br />
a început imediat. Era vorba în principal de violență<br />
fizică și psihologică. Când aveam zece ani, am avut<br />
prima mea tentativă de sinucidere, pentru că nu mai<br />
puteam trăi așa. Era prea greu.<br />
Am noroc că nu sunt complet distrus din punct de<br />
vedere psihologic și că în sfârșit pot să reflectez. Și<br />
asta mi-a permis să supraviețuiesc. Am înțeles cum<br />
funcționează metoda lor de violență, iar acum scopul<br />
meu este să întorc situația și să servesc cauza și să<br />
depun mărturie, să lupt.<br />
Javier, 44 ani<br />
Răpire, adopție forțată, abuz sexual al clerului
Am fost abuzată de această familie care primea bani<br />
pentru că avea grijă de noi. Tatăl mă bătea; mă lovea<br />
tare. Singurul loc în care mă simțeam în siguranță era<br />
sub masă. Și un alt lucru important este că, în fiecare<br />
lună, mama mă ducea la coafor să îmi îndrepte părul,<br />
pentru că voia să îmi șteargă originile.<br />
Aș spune tuturor guvernelor, aș spune lumii care ne<br />
privește: nu aveți dreptul să abuzați un copil. Nu aveți<br />
dreptul de a decide viitorul unei ființe umane. Mai ales<br />
când este vorba de un copil. Am fost transferați ca<br />
niște obiecte. Am fost plasați ca niște obiecte. Astăzi,<br />
le-aș spune părinților care adoptă: nu vă mințiți copiii,<br />
pentru că aceste minciuni pot fi foarte, foarte, foarte,<br />
foarte, foarte, foarte, foarte, foarte șocante.<br />
Valérie, 59 ani<br />
Răpire, adopție forțată, maltratare
Eram o fetiță franco-japoneză de 5 ani când am fost<br />
abuzată sexual de un văr de 39 de ani, în vara fierbinte<br />
a anului 1977. Aceste violuri m-au scufundat într-o<br />
gaură neagră de 32 de ani. Când memoria mi-a revenit,<br />
am început să vorbesc fără încetare, chiar dacă aceste<br />
crime se prescriseseră deja în Franța.<br />
Aceste experiențe traumatizante mi-au deschis ochii<br />
asupra amplorii globale a abuzului sexual asupra<br />
copiilor. M-am alăturat altor supraviețuitori și activiști<br />
curajoși care se străduiesc să pună capăt acestui<br />
blestem. Lupta noastră se referă la lupta pentru<br />
dreptate, o lume echitabilă și pace. Nu vom renunța<br />
niciodată!<br />
Mie, 50 ani<br />
Abuz sexual în familie
Aveam 8, 9, 10 și 11 ani când un unchi de-al meu, care<br />
era misionar, m-a violat. Mi-a prezentat acest lucru ca<br />
pe o descoperire a corpului meu, apoi ca pe o formă<br />
de educație sexuală. Ceea ce a urmat au fost aproape<br />
10 ani de amnezie traumatică parțială. Aveam 12 ani<br />
când doi verișori ai mei de 13 și 15 ani m-au violat și<br />
abuzat. Și-au prezentat crima ca pe un joc. A rezultat o<br />
amnezie traumatică totală de 15 ani.<br />
Acum vorbesc, mă arăt pentru că nu-mi mai este<br />
rușine. Rușinea pe care o simțeam atât de puternic...<br />
Nu-mi mai este rușine pentru că vreau ca copiii să fie<br />
protejați. Vreau ca victimele să știe că nu sunt singure,<br />
că pot beneficia de îngrijire specifică pentru traume<br />
psihologice. De asemenea, vreau ca amnezia<br />
traumatică să fie recunoscută. Vreau ca și cei care nu<br />
au denunțat aceste crime să fie dați în judecată. Vreau<br />
o societate mai echitabilă.<br />
Arnaud, 41 ani<br />
Abuz sexual al clerului și în familie
Aveam 10 ani în acea zi. Eram deja membru al<br />
Cercetașilor St Luc de 2 ani și îmi plăcea acest grup.<br />
Într-o zi, am primit una dintre acele insigne, pe care<br />
le-am adus cu mândrie mamelor noastre admiratoare<br />
pentru a le coase pe puloverele noastre. La sfârșitul<br />
întâlnirii, când părintele Bernard ne-a dat drumul, m-a<br />
rugat să mai rămân puțin. Îmi amintesc de prietenii mei<br />
care au ieșit din sală. Unii aveau un zâmbet complice,<br />
de parcă știau ce mă aștepta. Alții se uitau la pantofii<br />
lor cu disconfort, iar alții păreau invidioși pe atenția<br />
specială pe care părintele mi-a acordat-o.<br />
Dacă în Franța sunt câteva sute de victime, în întreaga<br />
lume sunt câteva milioane de victime care sunt încă<br />
în viață. În ceea ce privește «criminalitatea în masă», a<br />
trecut mult timp de când nu ne-am descurcat mai bine.<br />
François, 43 ani<br />
Abuz sexual al clerului
Directorul m-a primit, a început să-mi arate locul și<br />
mi-a spus: „Aceasta este spălătoria”. Mi-a cerut să mă<br />
dezbrac și a început să mă atingă. M-am împotrivit, dar<br />
m-a făcut să înțeleg că legea mă adusese aici și că<br />
oricum aveam să rămân aici până când voi împlini<br />
18 ani.<br />
Reprezentanți ai lumii și ai națiunilor moderne, luați<br />
apărarea copiilor și apărați-le drepturile de la naștere<br />
până la vârsta adultă. Asigurați-vă că drepturile lor sunt<br />
respectate. Permiteți tuturor țărilor europene și lumii<br />
să pună în aplicare statutele, declarațiile și convențiile<br />
care au fost semnate. Trebuie să oprim suferința<br />
copiilor, trebuie să oprim acest carnagiu. Faceți un<br />
efort și oferiți iubire semenilor voștri.<br />
Fawzy, 59 ani<br />
Abuz sexual în orfelinat
SPANIA
Într-o noapte, când dormeam, m-a trezit. Mă trăsesem<br />
de sub pătură, aveam pantalonii trași în jos și tricoul<br />
ridicat. M-am trezit, m-am așezat pe jumătate adormit<br />
și mi-am ridicat pantalonii și pătura. M-am acoperit. Dar<br />
el m-a apucat, m-a orbit cu lanterna și m-a tras înapoi<br />
pe podea. M-a dezbrăcat din nou și în acel moment<br />
creierul meu s-a ruinat.<br />
Ceea ce vreau să vă spun este că copilăria este<br />
începutul vieții noastre, începutul, unde acumulăm<br />
valori, unde începem moduri de viață, unde începem<br />
să avem gânduri rele și unde ne făurim personalitatea.<br />
Tot ce îmi doresc este ca nimeni să nu mai sufere<br />
vreodată ceea ce am suferit eu.<br />
Emiliano, 55 ani<br />
Abuz sexual al clerului
Într-o zi ploua la școală, iar preotul m-a invitat în<br />
camera lui ca să mă usuc. Eram un copil cam<br />
singuratic. Nu jucam fotbal ca fratele meu geamăn,<br />
care era un lider înnăscut. Eram un tip de persoană mai<br />
singuratică. Iar acest om îmi cunoștea foarte bine<br />
viața și situația mea. M-a invitat în camera lui pentru a<br />
mă usca și de acolo a început totul. A abuzat de mine<br />
timp de mai bine de un an. În fiecare zi.<br />
Aș ruga lumea să fie atentă și sensibilă, să observe,<br />
să-și dea seama când i se întâmplă acest lucru unui<br />
copil și să observe semnele, să reacționeze în mod<br />
protector și să îi educe pe copii astfel încât să se simtă<br />
confortabil și să poată vorbi despre aceste probleme<br />
fără tabuuri și fără greutatea religiei.<br />
Fernando, 61 ani<br />
Abuz sexual al clerului
Situația în care mă aflam nu mă lăsa să trăiesc, mă<br />
oprima și mă sufoca. Nu puteam să vorbesc despre<br />
asta, iar el a abuzat și de frații mei. Povara devenea<br />
din ce în ce mai grea, pentru că mă simțeam vinovat și<br />
complice. Și, pe deasupra, am tăcut și am crezut că eu<br />
am lăsat lucrurile să se întâmple. M-am simțit<br />
responsabil pentru acțiunile pedofilului și, de-a lungul<br />
anilor și cu ajutorul terapiei, am înțeles că am făcut<br />
suficient pentru a supraviețui.<br />
Am fost abuzat sexual de la vârsta de 8 ani pana la 11<br />
ani, în nenumărate rânduri, de către un antrenor de<br />
fotbal. Cu siguranță, dacă aș fi putut spune cuiva<br />
despre asta când a început, suferința ar fi fost mult<br />
mai mică. Cu toate acestea, nu a fost vina mea că mi<br />
s-a întâmplat mie și altor copii. Pentru că vina aparține<br />
numai și numai celor care comit abuzurile și celor care<br />
îi acoperă. Dacă vedeți un copil în pericol, nu tăceți.<br />
Dați-i o șansă să trăiască și să fie copil.<br />
Pepe, 49 ani<br />
Abuz sexual în sport
Obișnuia să se ridice imediat și să vină să se așeze<br />
lângă mine. Obișnuia să-și bage mâna în pantaloni și<br />
începea să mă pipăie. La vârsta de 12 ani nu eram pe<br />
deplin conștient de ceea ce se întâmpla, dar știam că<br />
era anormal și că nu-mi plăcea.<br />
Există ceva și mai dureros decât abuzul: mușamalizarea<br />
și re-victimizarea. Biserica ar trebui să fie responsabilă<br />
pentru atenuarea durerii cauzate de aceste crime, mai<br />
ales ca față vizibilă a bunătății și a creștinismului.<br />
Cineva care pretinde că poartă stindardul bunătății nu<br />
poate comite niciodată aceste crime, iar atunci când o<br />
face, ar trebui să fie pedepsit mai aspru.<br />
Juan, 25 ani<br />
Abuz sexual al clerului
PORTUGALIA
Ne considerau sălbatici, doar pentru că nu aveam<br />
mamă sau tată. Pentru că transcrisesem ceva greșit,<br />
directorul m-a lovit cu ceasul în ochi și aproape că m-a<br />
făcut să-mi pierd vederea. Gura mea este așa din cauza<br />
bătăii pe care mi-au dat-o.<br />
Oamenii care trăiesc într-o instituție nu sunt sălbatici;<br />
sunt doar oameni fără tată sau mamă. Oamenii au<br />
nevoie de înțelegere, dragoste și afecțiune. În instituții,<br />
copiii cresc adesea în mijlocul violenței, dar au nevoie<br />
de însoțire, de ajutor psihologic și de sprijin pe măsură<br />
ce cresc.<br />
Marco, 31 ani<br />
Abuz în centru de plasament
IRLANDA
Am fost furată de la mama mea și dusă într-un centru<br />
religios pentru mame și copii, iar ei nu i-au spus unde<br />
mă aflu. M-au luat fără consimțământul ei sau al meu.<br />
Nu aveau dreptul să facă asta.<br />
Nimeni nu ar trebui să aibă dreptul de a fura un<br />
copil de la mama sa doar pentru că aceasta este<br />
tânără și necăsătorită. Consecințele sunt traumatizante<br />
și dăunătoare. Trebuie să protejăm drepturile copilului.<br />
Copiii trebuie să fie protejați în orice moment.<br />
Oona, 53 ani<br />
Răpire, centru de plasament
Chiar și astăzi, este șocant să aflu că am fost supus la<br />
experimente umane în Irlanda, în copilărie, într-o<br />
instituție pentru mame și copii, condusă de un ordin<br />
catolic. Mai mulți copii de rasă mixtă ca și mine au fost<br />
selectați pentru un test de vaccinare împotriva<br />
poliomielitei în 1965, fără consimțământul mamelor<br />
noastre. Aceasta a fost o încălcare a Codului de la<br />
Nürnberg.<br />
Copiii au drepturi ale omului și trebuie să fie protejați<br />
împotriva discriminării rasiale și a încălcării acestor<br />
drepturi. Copiii aflați în situații de risc nu trebuie să mai<br />
fie niciodată folosiți în experimente pe oameni fără<br />
consimțământul deplin al părinților sau tutorilor lor. În<br />
calitate de copii, nu am avut nicio voce și nici mamele<br />
noastre singure.<br />
Conrad, 58 ani<br />
Abuz în centru de plasament, studii clinice
NORVEGIA
Îmi amintesc că m-am așezat pe canapea acolo. Ceilalți<br />
s-au dus să danseze, dansând cu băieți mai mari și<br />
distrându-se de minune. M-am așezat pe canapea și mi<br />
s-a oferit un pahar de sifon. L-am luat. Nu-mi mai<br />
amintesc nimic din acea noapte înainte de a mă trezi,<br />
iar un bărbat era întins deasupra mea și făcea sex cu<br />
mine.<br />
În general, ar trebui să avem cu toții grijă unii de alții<br />
și să ne asigurăm că toată lumea este în siguranță.<br />
Trebuie să apar în public și să îmi asum această<br />
responsabilitate uriașă.<br />
Iris, 34 ani<br />
Abuz sexual
A fost prima dată când l-am întâlnit pe unchiul meu.<br />
Era un pedofil și a abuzat de mine. Atunci nu am înțeles<br />
acest secret și nici că era complet greșit.<br />
De la începutul timpului, mii de oameni au luptat<br />
pentru noi. Toate acele femei curajoase și uimitoare.<br />
Toate au suferit din cauza neglijenței și au fost tratate<br />
ca niște obiecte. Le ofer toată compasiunea și<br />
respectul meu. Așadar, pentru bărbații și femeile care<br />
au de ales: folosiți-vă vocea, vorbiți și opriți această<br />
violență.<br />
Letisha, 35 ani<br />
Abuz sexual
SUEDIA
Abuzul sexual a început când aveam 12 ani și a<br />
continuat pe tot parcursul adolescenței. Ultima dată<br />
s-a întâmplat când aveam 20 de ani. Acum am<br />
coșmaruri în fiecare noapte și încă îmi este greu să fac<br />
față consecințelor psihologice. Am adesea atacuri de<br />
panică. Obișnuiam să cred că este vina mea și mă<br />
simțeam rușinată.<br />
Cel mai important lucru acum este ca voi toți, ca ființe<br />
umane și ca societate civilă, să deveniți mult mai buni<br />
în a asculta copiii. Aș dori, de asemenea, să le spun<br />
politicienilor că trebuie să consolideze legile care<br />
protejează drepturile copiilor. De asemenea, trebuie<br />
să consolidăm activitatea de detectare și identificare<br />
pentru a depista copiii victime ale agresiunilor sexuale.<br />
Saga, 23 ani<br />
Abuz și exploatare sexuală
FINLANDA
Când s-a întâmplat pentru prima dată, el doar mă<br />
atingea. Apoi, eram din nou singură acasă, mă uitam la<br />
televizor, iar când am ieșit din cameră, m-a apucat de<br />
umăr și m-a împins în pat. M-a apucat, mi-a smuls<br />
pantalonii cu forța și m-a aruncat pe burtă. Atunci a<br />
fost prima dată când a intrat până înăuntru și m-a<br />
violat acolo.<br />
Recuperarea în urma crimelor de violență sexuală<br />
durează foarte mult timp și este nevoie de mult timp<br />
pentru a putea povesti cuiva despre asta, mai ales în<br />
cazurile de incest în familie. Avem nevoie de schimbări<br />
de legislație semnificative.<br />
Heli, 49 ani<br />
Abuz sexual
Agresorii mei sunt ambii mei părinți. Mama mi-a spus<br />
că, încă de când eram copil, am fost bătută pentru că<br />
plângeam. Așadar, acest tip de violență a fost<br />
prezentă. Primele mele amintiri au fost legate de<br />
abuzul sexual. Tatăl meu a recunoscut că m-a violat<br />
pentru prima dată când aveam în jur de 4-5 ani.<br />
Cum puteți să vă închideți inimile în fața unor copii atât<br />
de mici și să faceți ceva atât de oribil? Ar trebui să vă<br />
fie rușine!<br />
Seijamirjami, 44 ani<br />
Abuz sexual
Stăteam destul de des în casa unei familii cunoscute și<br />
acolo a avut loc trauma abuzului meu sexual. Și pentru<br />
că am petrecut destul de multe nopți acolo, am fost<br />
traumatizată și de faptul că acolo unde stăteam eu, și<br />
alți copii erau abuzați. Este ciudat cum un copil atât de<br />
mic se poate simți vinovat pentru că nu a putut face<br />
nimic în acest sens.<br />
În primul rând, aș vrea să mă adresez factorilor de<br />
decizie din Biserica Laică: cum puteți acționa sau nu<br />
când știți ce se face acestor copilași în bisericile<br />
voastre? Cum puteți să vă imaginați că sunteți singurii<br />
care merg cu adevărat în rai? Sunt unii dintre voi care<br />
au mijloacele de a interveni. Iar voi nu o faceți. Noi,<br />
victimele, v-am transmis acest mesaj și v-am spus ce se<br />
poate face pentru a interveni, dar nu s-a făcut nimic.<br />
Și aș dori să transmit un mesaj similar și Bisericii<br />
Luterane: de ce nu interveniți în propria comunitate,<br />
dar și în legătură cu abuzurile care au loc în aceste<br />
comunități religioase mai mici?<br />
Outi, 49 ani<br />
Abuz sexual
Aveam aproximativ opt ani când această persoană a<br />
intrat în viața mea și m-a condus într-o lume care nu<br />
era destinată copiilor. A devenit secretul nostru și mi<br />
s-a spus și mie că am făcut ceva greșit. Acest lucru s-a<br />
transformat într-un fel de zid al rușinii în care mi-am<br />
petrecut copilăria și în care am crescut.<br />
Oamenii trebuie să deschidă ochii. Oamenii trebuie să-i<br />
vadă pe copii, să le vadă grijile și să se uite în spatele<br />
zâmbetelor lor. Trebuie să audă povestea pe care<br />
nimeni nu îndrăznește să o spună. Iar în ceea ce<br />
privește pedeapsa, aceasta ar trebui să impună cel<br />
puțin ca persoana respectivă să fie prezentă în<br />
procesul de terapie al victimei. Aceasta ar fi poate mai<br />
aproape de o pedeapsă reală. Dar nu sunt sigur cum se<br />
poate ajunge la o situație în care infractorii să<br />
înțeleagă cu adevărat ceea ce au făcut. Pentru că<br />
adesea se pare că aceștia nu înțeleg impactul<br />
acțiunilor lor și amploarea consecințelor. Și numai prin<br />
această înțelegere ar putea avea loc o schimbare reală.<br />
Minna, 48 ani<br />
Abuz sexual
DANEMARCA
Am fost expus la abuzuri sexuale în copilărie, în<br />
Emdrupvej, unde am crescut. Totul a început prin<br />
faptul că părinții mei nu știau că în sat exista o astfel de<br />
persoană, un prieten de-al lor. Din păcate, nu-mi<br />
amintesc de câte ori, dar s-a întâmplat de multe ori.<br />
Am avut multe gânduri sinucigașe din această cauză.<br />
Mi-a fost rușine și am fost deprimat.<br />
Va fi un proces care va dura toată viața, în care s-ar<br />
putea să am nevoie nu doar să merg la psihologi, ci<br />
și să caut niște psihoterapeuți, tratamente corporale<br />
și multe alte lucruri. Pentru că s-a manifestat nu doar<br />
în capul meu. Este și în interiorul corpului. Trebuie, de<br />
asemenea, să îmi cunosc din nou corpul.<br />
Mikael, 51 ani<br />
Abuz sexual
Abuzul sexual a început când aveam 3 ani. A început<br />
când făceam duș cu tatăl meu vitreg. Nu-mi amintesc<br />
cât de des se întâmpla, dar se întâmpla în mod regulat.<br />
Sunt atât de mulți copii despre care nu știm că au fost<br />
expuși la aceste lucruri violente, care sunt atât de buni<br />
în a le ascunde de lumea exterioară. Nu îi observați.<br />
Ei sunt obișnuiți să se integreze oriunde și să se<br />
implice astfel încât niciun adult să nu observe cât de<br />
rău se simt.<br />
Gry Sara, 49 ani<br />
Abuz sexual
OLANDA
Imediat după naștere am fost abandonată. Am ajuns să<br />
fiu plasată într-un centru de plasament, unde viața mea<br />
s-a îmbunătățit. Abia mult mai târziu, după ce mi-am<br />
consultat documentele și după ce am ascultat poveștile<br />
surorii mele biologice, am aflat că tatăl meu biologic nu<br />
a fost de acord să mă abandoneze. A luptat timp de 5<br />
ani pentru a anula acest lucru. Autoritățile nici măcar nu<br />
au investigat dacă a crește cu tatăl și bunica mea a fost<br />
o opțiune mai bună decât un cămin, unde condițiile nu<br />
erau cu siguranță cele mai bune în anii 1960.<br />
Ceea ce aș dori să spun este că, chiar și astăzi, când<br />
copiii sunt separați de părinții lor din orice motiv, fie<br />
că ajung în centre de plasament sau într-o instituție,<br />
trebuie să ne amintim că copiii își poartă întotdeauna<br />
părinții cu ei. Ei fac parte din părinții lor. Părinții, chiar<br />
dacă nu sunt prezenți, fac parte din identitatea<br />
copilului. Cred că autoritățile nu ar trebui să uite acest<br />
lucru. Uneori, părinții sunt un pic înlăturați și cred că<br />
acest lucru nu este bun, mai ales pentru copii.<br />
Monique, 56 ani<br />
Adopție forțată
Am fost adoptat de părinți olandezi care aveau doi copii<br />
ai lor. Am crescut într-o familie bună, dar când am<br />
început să-mi caut părinții biologici, am aflat, făcând<br />
un test ADN, că „mama mea biologică” nu era de fapt<br />
ea. Am simțit că mi s-a luat identitatea. Mai târziu am<br />
aflat că actele mele de adopție fuseseră schimbate cu<br />
cele ale unui băiețel care, de asemenea, fusese dat spre<br />
adopție.<br />
Dacă ești adoptat sau imigrant, sau dacă nu ai fost<br />
crescut în propria ta țară, cultură sau familie: caută-ți<br />
originea. Mergeți să vă vizitați locul de naștere, țara<br />
natală sau găsiți-vă familia, pentru că este important<br />
pentru tine, ca persoană care simte, sentimentele tale.<br />
Corpul nu o neagă. Este foarte ușor să îl dai la o parte<br />
și este, de asemenea, foarte înfricoșător să lucrezi cu<br />
sentimentele tale. Află unde se află originile tale. Este<br />
important să vă cunoașteți originea.<br />
Rodrigo, 41 ani<br />
Hârtiile de adopție au fost schimbate
BELGIA
M-am născut dintr-un tată alb belgian și o mamă<br />
congoleză. Am crescut cu fratele meu și cu bunicii în<br />
Belgia. Dintr-o dată, am găsit o soră care locuia în<br />
Congo. Nu știam nimic despre ea. Ea ne-a arătat un<br />
caiet cu adresa bunicilor noștri din Belgia și fotografii<br />
cu noi și cu verișoara noastră. Ne-am dat seama că<br />
tatăl nostru păstrase legătura cu ea și îi trimisese<br />
lucruri. Ne-a explicat că toată viața ei a știut că era un<br />
copil nelegitim. Dar ea credea că nu era binevenită în<br />
familie.<br />
Trebuie să abordăm această problemă cu onestitate și<br />
să arătăm că există o voință de schimbare și de<br />
reparare. Trebuie să recunoaștem impactul pe care<br />
colonialismul l-a avut, și încă îl are, asupra copiilor care<br />
au suferit din cauza acestuia. Acest lucru trebuie să<br />
înceteze. Și trebuie să acordăm reparații și să<br />
împiedicăm ca astfel de lucruri să se mai întâmple.<br />
Claudine, 70 ani<br />
Abuz colonial
Știu că nu a fost ușor nici pentru fiica mea. Și ea s-a<br />
confruntat cu reacții rasiste la școală, toate ascunse<br />
în spatele unui zâmbet. Nu este deloc ușor. Este încă<br />
greu. De aceea îi spun că ea este produsul unor etnii<br />
diferite, al unor oameni cu un curaj infinit care au luptat<br />
pentru existența ei. Iar ea a devenit marele rezultat al<br />
luptei lor.<br />
Nu mai trăim așa cum trăiam în secolul trecut, când<br />
guvernele se temeau că oamenii «metiși» vor fi la fel<br />
de competenți ca și cei «albi» și, prin urmare, își vor<br />
ascunde latura «neagră». Timpul a trecut și această<br />
viziune nu mai este adevărată. Toți oamenii aparțin<br />
aceleiași rase. Trăirea împreună face viața mai bogată.<br />
Niciun copil nu ar trebui să fie o victimă a rasismului.<br />
Un copil este sacru.<br />
Sandra, 55 ani<br />
Abuz colonial (a doua generație)
După cum am aflat în urma cercetărilor mele, m-am<br />
născut în Franța. Certificatul meu de naștere nu<br />
menționează numele părinților mei și nu conține nicio<br />
informație. Am fost preluat de un institut belgian și apoi<br />
adoptat de o familie. M-am născut cu o boală ereditară<br />
care îmi afectează rinichii. Dar, întrucât nu existau<br />
informații despre mine la naștere, nu exista nicio<br />
modalitate de a mă trata. Când medicul a întrebat-o<br />
pe mama mea vitregă despre o boală de rinichi în<br />
familie, aceasta nu a putut da un răspuns. Institutul<br />
belgian ștersese toate informațiile relevante.<br />
Rădăcinile noastre ne aparțin, nu ar trebui să fim rupți<br />
de ele. Sper ca mesajele mele să nu fie insuficiente<br />
sau să eșueze, pentru că copiii care cresc rămân mai<br />
puternici atunci când știu cine sunt și cine sunt<br />
părinții lor.<br />
Benoit, 60 ani<br />
Adopție forțată
Această poveste este dureroasă. Este o poveste<br />
despre separare. Este o poveste a violenței coloniale.<br />
Este o poveste despre oameni care nu realizează răul<br />
pe care îl fac. Ei fac parte dintr-un sistem, un sistem<br />
care nu își asumă responsabilitatea.<br />
Cred că fiecare persoană și istoria sa formează<br />
societatea. Mi se pare important ca instituțiile care ne<br />
înconjoară să spună povestea lungă a unei societăți. În<br />
aceste societăți, în mijlocul acestor instituții, există<br />
oameni care se nasc și mor. Noi suntem doar în<br />
trecere, în timp ce instituțiile rămân. Aceste instituții<br />
trebuie să fie capabile să întruchipeze tot ce avem mai<br />
bun din ceea ce suntem, tot ce are mai bun societatea<br />
de transmis. Belgia are o istorie dureroasă și rușinoasă:<br />
cea a colonialismului.<br />
Olivier, 55 ani<br />
Abuz colonial (a doua generație)
M-am născut în perioada colonială. Tatăl meu era<br />
belgian, iar mama mea era africană. După moartea<br />
tatălui meu, administrația colonială belgiană i-a interzis<br />
mamei mele să ne păstreze. După trei încercări, poliția<br />
ne-a luat și ne-a băgat într-o instituție specială pentru<br />
copii mulatri. Ne-au izolat de comunitățile albe și<br />
negre și ne-au relocat în Belgia, unde am crescut<br />
separat de frații mei. Am fost un copil foarte singuratic<br />
într-o familie dificilă. Nu s-a cheltuit niciun ban pentru<br />
mine, pentru că eram copilul unei iubiri interzise: prea<br />
deșteaptă pentru a avea încredere, prea frumoasă<br />
pentru a fi iubită.<br />
Sper să se schimbe ceva. Fiecare poate avea grijă<br />
de celălalt. Fiecare persoană poate schimba lucrurile<br />
în bine.<br />
Jacqui, 66 ani<br />
Abuz colonial
GERMANIA
Când am țipat, ea (călugărița) mi-a spus să mă bucur de<br />
ceea ce se întâmplă. Aveam cinci ani la acea vreme. La<br />
acea vreme nu știam că este vorba de violență sexuală.<br />
Am aflat despre asta abia de la psihologul meu, când<br />
aveam 40 de ani.<br />
Treziți-vă! Treziți-vă! Nu vă dați copiii la astfel de<br />
instituții. Nu-i lăsați sub controlul lor. Indiferent ce<br />
instituție sau cine este la putere. Dacă instituțiile nu<br />
sunt controlate, vor exista întotdeauna abuzuri.<br />
Peter, 63 ani<br />
Abuz în centru de plasament
Și acolo a avut loc prima agresiune de dimineață. M-a<br />
mângâiat și, da, a profitat de slăbiciunea mea în acel<br />
moment. Este greu pentru mine. A culminat cu o tabără<br />
de vacanță de șase săptămâni, departe de marile<br />
tabere de cercetași.<br />
Aceste acțiuni au loc în niște locuri diferite, separate.<br />
Sunt familiile, sunt diferitele grupuri de tineri și vor să<br />
țină totul în aceste locuri. Și dacă te uiți în ele pentru o<br />
clipă, vor să le închizi din nou rapid. Încercați să vedeți<br />
conexiunile și să aduceți laolaltă fiecare loc în parte.<br />
Harald, 55 ani<br />
Abuz sexual la cercetași
Acest preot a ignorat orice risc de a fi descoperit și a<br />
ales cele mai de neconceput locuri pentru a-și comite<br />
violurile: Galeria din capelă, unde toți cântau la orgă<br />
și corul bisericii cânta de obicei, sacristia sau sala de<br />
sport. Sau sala de dușuri sau laboratorul foto din școală.<br />
În orice loc imaginabil făcea ceea ce voia să facă.<br />
Să-i protejeze pe copii! Drepturile copiilor sunt<br />
drepturile omului. Ancorați drepturile copiilor în legile<br />
din țara dumneavoastră. Și pentru toți vecinii și<br />
prietenii și cetățenii obișnuiți ai țării: interveniți atunci<br />
când vedeți violență împotriva copiilor!<br />
Karl, 71 ani<br />
Abuz sexual al clerului
Am avut o relație deosebit de apropiată cu nașa mea,<br />
o soră a mamei mele. În copilărie, mergeam foarte des<br />
la ea. Părinții mei mă lăsau adesea acolo pentru a<br />
petrece timp cu copiii. Iar soțul mătușii mele a abuzat<br />
sexual de mine. Da, încă de când eram copil.Aș spune<br />
că primele mele amintiri datează de când aveam poate<br />
trei ani sau cam așa ceva.<br />
Există mult mai multă violență sexuală împotriva<br />
copiilor și tinerilor decât vor să recunoască<br />
majoritatea oamenilor. Iar dacă contribuția mea la<br />
această expoziție ajută la conștientizarea oamenilor de<br />
această amploare, atunci este foarte important pentru<br />
mine. Aș dori, de asemenea, să transmit un mesaj de<br />
curaj și să spun: «pentru persoanele care au fost<br />
supuse violenței sexuale». Veți câștiga ceva. Vă veți<br />
recăpăta o parte din bucuria de<br />
a trăi și veți câștiga, de asemenea, suveranitatea<br />
interpretării asupra propriei vieți. Nu-i lăsați pe agresori<br />
să aibă ultimul cuvânt».<br />
Wibke, 39 ani<br />
Abuz sexual în familie
În calitate de elev la o școală de prestigiu, am fost<br />
abuzat sexual de doi preoți iezuiți. Aceștia m-au forțat să<br />
fac ceea ce doreau și mi-au spus că este pentru binele<br />
meu. Au abuzat de încrederea și de credința mea. Acest<br />
lucru mi-a modelat viața, relațiile mele cu alte persoane<br />
și relația cu mine însămi. Mi-a fost rușine peste măsură.<br />
Și am păstrat tăcerea.<br />
După decenii de tăcere, a vorbi în sfârșit despre asta<br />
a fost un act de eliberare. De atunci, îmi doresc ca toți<br />
oamenii care au fost victime ale violenței în copilărie<br />
să poată experimenta această eliberare. Pentru mulți<br />
oameni, subiectul este inconfortabil. Pot să înțeleg<br />
acest lucru. Dar dacă noi, ca societate, dorim ca copiii<br />
și tinerii să crească într-o lume fără violență sexuală,<br />
trebuie să învățăm să ascultăm.<br />
Matthias, 59 ani<br />
Abuz sexual al clerului
AUSTRIA
Primele mele amintiri din copilărie sunt marcate de<br />
violență, alcool și abuzuri. Și de mutările constante<br />
între casă și casele de copii. Pentru mine, era o tortură<br />
să merg la o nouă casă sau familie adoptivă. Mă<br />
întorceam acasă fericită de fiecare dată, în ciuda<br />
brutalității de acasă.<br />
Da, oamenii importanți și puternici chiar ar trebui să<br />
să fie trași la răspundere împreună cu cei care au<br />
făcut astfel de lucruri copiilor. Nu contează cum. Astăzi<br />
se spune că copiii trebuie să trăiască cu asta, iar copiii<br />
suferă pe viață. Iar ca adult, trauma revine iar și iar, mai<br />
ales astăzi. Nu poți face față.<br />
Romana, 64 ani<br />
Abuz sexual, fizic și psihologic în centru de plasament
Ne-a pus să ne masturbăm în timp ce ea stătea în<br />
picioare în sala de duș sau pe un scaun. Ea (guvernanta)<br />
a tras atât de tare încât a început să sângereze.<br />
Orice abuz se anunța dinainte! Iar atunci când oamenii<br />
observă aceste semne, atunci este garantat că o parte<br />
din abuzuri pot fi prevenite. Și asta este ceea ce îmi<br />
doresc.<br />
Robert, 71 ani<br />
Abuz sexual, fizic și psihologic în centru de plasament
Ea (guvernanta) mi-a pus o pereche de pantaloni cu<br />
scutece și un semn în jurul gâtului pe care scria: „în<br />
fiecare noapte fac pipi în pat” și m-a pus să mă plimb<br />
prin sat cu ea. Acestea sunt experiențe pe care nu le<br />
poți lăsa în urmă.<br />
Nu mi-a fost niciodată rușine să vorbesc despre ceea<br />
ce mi s-a întâmplat. Am venit la centru când aveam<br />
șapte ani. M-am gândit că nu puteam să fi făcut nimic<br />
atât de rău încât să merit un astfel de tratament. Dar<br />
nimeni nu a vrut să mă asculte.<br />
Susanne, 59 ani<br />
Abuz sexual, fizic și psihologic în centru de plasament
SLOVENIA
Hitler a venit în Styria, la Maribor, și a dat ordinul de a<br />
face din nou această țară germană. Aveam zece ani.<br />
Când am fost arestați și duși în lagăr, am fost plasat<br />
într-un grup care făcea ceva asemănător unui<br />
antrenament premilitar. Aș spune că am fost torturat<br />
pentru că am fost persecutat și forțat să mă comport<br />
într-un mod care îmi era străin.<br />
Astfel de tiranii care au loc sunt cel mai oribil lucru pe<br />
care îl poate face o ființă umană. Într-adevăr, deseori<br />
trebuie să ne întrebăm dacă astfel de oameni sunt<br />
demni de umanitate, dacă un grup de oameni care își<br />
tratează semenii cu atâta dispreț este încă demn de a<br />
trăi în societatea noastră, printre noi. Pentru că<br />
violența care a fost comisă, fie împotriva copiilor, fie<br />
împotriva familiilor, este monstruoasă. Și toți cei care<br />
am trăit-o și am supraviețuit suntem probabil unanimi<br />
în opinie că astfel de lucruri nu trebuie să se mai<br />
repete niciodată.<br />
Janez, 90 ani<br />
Copil furat în timpul celui De-al Doilea Război Mondial
Am suferit abuzuri sexuale din partea bunicului meu.<br />
Între cinci și opt ani. Familia mea era foarte apropiată de<br />
bunicul meu. Era o parte importantă din viața noastră,<br />
dar părinții mei mă lăsau adesea în grija lui. Și așa a<br />
început totul.<br />
Cel mai mic comentariu poate face diferența. Dacă<br />
suntem dispuși să îi ascultăm pe oameni și să vedem<br />
astfel de lucruri, putem ajuta mulți alți oameni. Iar a<br />
vorbi despre asta nu poate face decât bine. Nu poate<br />
face niciodată rău.<br />
Tjaša, 28 ani<br />
Abuz sexual în familie
Când aveam 12 ani, am fost abuzată sexual de preotul<br />
din sat. I-am spus mamei mele. Mama mea nu a crezut.<br />
Noi, mamele, avem tendința de a nu avea încredere în<br />
copiii noștri. Așa că abuzul a avut loc. Și a durat opt ani,<br />
până când episcopul l-a transferat pe preot la o altă<br />
comunitate. După aceea, a încetat.<br />
Să fim sensibili, să fim buni unii cu alții. Să observăm<br />
lucrurile bune, să nu facem lucruri rele. Vatican, nu vă<br />
ascundeți sub o mantie stacojie, nu ascundeți sub o<br />
mantie neagră lucruri care nu ar trebui să se întâmple.<br />
Isus nu ne-a învățat asta. Isus ne-a învățat altceva.<br />
Ksenija, 58 ani<br />
Abuz sexual al clerului
SERBIA
Pe 20 noiembrie 1981, am ajuns fericită la Maternitatea<br />
Narodni Front, crezând că am venit să nasc. Am ajuns la<br />
ora 10:10 și foarte repede am observat că tot<br />
personalul era puțin agitat. După o oră sau două, mi-au<br />
spus că ceva nu este în regulă. Mă pregăteau pentru<br />
inducție pentru a grăbi nașterea. Eram atât de neliniștită<br />
și speriată. Moașa mi-a spus să întorc capul în altă parte,<br />
astfel încât să nu văd nașterea copilului, deoarece aș fi<br />
născut un copil mort, cu jumătate de cap.<br />
Aș fi fost atât de fericită să îmi îmbrățișez copilul. I-aș<br />
fi spus doar: «Unde ești, fiul meu? Tu ești totul în lume<br />
pentru mine».<br />
Dušanka, 64 ani<br />
Copilul ei a fost furat din maternitate
Suntem victime ale traficului de persoane în Belgrad.<br />
Mi-au luat copilul, mi-au luat sănătatea, mi-au luat viața.<br />
Mă adresez tuturor conducătorilor lumii: copilul<br />
dumneavoastră nu v-a fost luat. Deci, ajutați la<br />
adoptarea de legi, nu doar în Serbia, ci în întreaga<br />
lume, care să acorde fiecărei mame dreptul de a ști<br />
unde se află copilul ei și să lase la latitudinea fiecărei<br />
mame să decidă dacă își păstrează copilul sau îl dă<br />
spre adopție. Voi, copiii, nu sunteți de vină.<br />
Milena, 65 ani<br />
Copilul ei a fost furat din maternitate
Eram la serviciu. Sunt curier și distribui pâine de la<br />
Obrenovac la Arandjelovac. Când am ajuns la Novi<br />
Beograd pentru a vedea ce s-a întâmplat cu copilul<br />
nostru, nu m-au lăsat să-l văd. Încă o dată, eu și soția<br />
mea am fost dați afară. Au spus că copilul era bine.<br />
Iar când am sunat la spital mai târziu în acea zi, au spus<br />
că totul era în regulă.<br />
Oamenii răi care cumpără copiii altora ar trebui măcar<br />
să le spună acelor copii că au fost cumpărați. Și ar<br />
trebui să știe că au părinți care sunt în viață, sănătoși și<br />
au o familie. O lume întregă nu știe de acești copii.<br />
Tomislav, 72 ani<br />
Copilul său a fost furat din maternitate
KOSOVO *<br />
*Toate trimiterile la Kosovo din prezentul text, indiferent dacă este vorba de teritoriu, instituții<br />
sau populație, sunt în deplină conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al<br />
Organizației Națiunilor Unite și fără prejudicii asupra statutului Kosovo.
Aveam opt ani și eram în clasa a treia când nu am mai<br />
putut merge la școală, pentru că devenise prea<br />
periculos din cauza opresiunii și persecuției familiei<br />
mele. Vreau ca toți copiii din lume să fie liberi, să își<br />
trăiască viața și să se bucure de copilărie.<br />
Nu voi scăpa niciodată de durerea mea, dar sunt<br />
puternică și mândră că copiii mei și alții se pot bucura<br />
de libertate.<br />
Besarta, 35 ani<br />
Razboi: singurul supraviețuitor al masacrului comunității sale
În 1998, a izbucnit războiul în Kosovo. Îmi amintesc că<br />
aveam 16 ani pe 14 aprilie 1999. Un polițist sârb a venit<br />
la noi acasă și m-a răpit. M-a dus într-un sat sârbesc din<br />
apropiere, unde am fost violată și abuzată cu brutalitate<br />
de un ofițer și de un civil.<br />
Mesajul meu pentru lume, pentru politicieni și pentru<br />
cei aflați la putere este să facă totul pentru a pune<br />
capăt violenței sexuale în conflicte și în pace. Mesajul<br />
meu pentru voi este de a pune capăt acestui fenomen,<br />
astfel încât generația noastră tânără să aibă un viitor<br />
mai bun.<br />
Vasfije, 39 ani<br />
Abuz sexual în razboi
Aveam 13 ani când familia mea a decis să mă forțeze să<br />
mă căsătoresc. Cu o lună înainte, fusesem victima<br />
traficului de persoane. După căsătorie, am devenit<br />
victimă a violenței domestice. La 16 ani, am avut primul<br />
meu copil. Când eram însărcinată în șase luni, soțul meu<br />
a încercat să mă ucidă într-o pădure. M-am dus la poliție,<br />
iar acum mă aflu într-un centru care oferă protecție<br />
victimelor violenței domestice.<br />
Vreau ca toți părinții, toate mamele, în ciuda situației<br />
lor, să încerce să-și protejeze copiii și să nu-i<br />
abandoneze. Dacă nu rămân aproape de copiii lor,<br />
aceștia vor suferi și vor deveni victime. Dacă își<br />
protejează copiii, în special fetele, aceștia vor fi<br />
puternici și vor avea un viitor mai bun.<br />
Anita, 18 ani<br />
Trafic și violență domestică
ROMÂNIA
Am observat ce se întâmpla în centru: droguri,<br />
prostituție, bătăi între copii, bătăi între personal și copii.<br />
Unii educatori au creat o prăpastie între copii. Când am<br />
încercat să vorbesc despre ceea ce se întâmpla în<br />
centru, am început să reprezint o amenințare.<br />
Mi-aș dori ca copiii din instituții să fie cu adevărat<br />
implicați în societate prin diferite proiecte și activități.<br />
Sper ca până în 2023 bugetele pentru copii să crească,<br />
iar nevoile lor să fie ascultate.<br />
Andreea, 21 ani<br />
Abuz în familie și în centru de plasament
Mama mea a murit când m-am născut. Tatăl meu m-a<br />
părăsit. Iar autoritățile ne-au luat pe noi, copiii, și ne-au<br />
pus în orfelinate. Nu-mi amintesc exact unde. Cu toții am<br />
avut probleme în a ne integra în societate.<br />
Autoritățile care se ocupă de copiii care părăsesc<br />
sistemul, sau de tineri în general, ar trebui să se uite<br />
mai atent. A trebuit să mă confrunt cu discriminarea și<br />
umilința în spatele ușilor închise.<br />
Vasile, 41 ani<br />
Abuz în centru de plasament
Când am ajuns, era foarte rău acolo. Fără curent, fără<br />
apă. Copii plângeau, urlau, se băteau. Eram mușcati de<br />
șobolani pe viu și se purtau cu noi, ca și cum nu aveau<br />
inimă.<br />
Ar trebui să facem stop abuzuri. Vreau o viață mai bună<br />
pentru noi și pentru toți cei care au fost abuzați.<br />
Sîrmanca, 37 ani<br />
Abuz în orfelinat
Mama mea a murit când m-am născut. Tatăl meu a<br />
murit o zi mai târziu. Am crescut într-o perioadă în care<br />
sistemul educațional nu oferea șansele egale pe care<br />
pretindea că le oferă.<br />
Este foarte important ca lumea să ne înțeleagă. Mă<br />
refer la parlamente, la guverne, la instituții și la unele<br />
țări, în special cele din Europa de Est. Anumite măsuri<br />
vor fi luate doar dacă vor fi forțate să facă acest lucru.<br />
Ei cred că există probleme mai importante decât cele<br />
împotriva cărora luptăm.<br />
Cosmin, 22 ani<br />
Abuz în centru de plasament
GRECIA
Am fost abandonată din cauza dizabilității mele și nu<br />
numai că a fost dificil să-mi găsesc o familie adoptivă,<br />
dar chiar și instituțiile pentru copii cu dizabilități refuzau<br />
să mă primească. Am fost respinsă cu desăvârșire. Viața<br />
în instituție a fost grea; am fost abuzată în toate<br />
modurile posibile de către alți copii și de unii membri<br />
ai personalului. Probabil că îmi voi aminti acea perioadă<br />
până la moarte. A fost un cerc vicios de violență pe care<br />
am reușit să îl procesez doar după ce am început<br />
terapia.<br />
Ei trebuie să fie atenți. Ei trebuie să oprească acest<br />
lucru. Ei trebuie să protejeze. Copiii sunt viitorul.<br />
Trebuie să existe dreptate. Vreau dreptate. Vreau<br />
pedeapsă și protecție.<br />
Marina, 44 ani<br />
Abandon din cauza dizabilităților și abuz în instituție
După cum vedeți, m-am născut cu această dizabilitate<br />
și cred că acesta a fost factorul declanșator al abuzului<br />
și, de asemenea, motivul pentru care nu am putut evita<br />
violența părinților mei. Nu am putut suporta să fiu acolo.<br />
Oamenii din școala mea mă vedeau supărat sau cu<br />
semne pe față. Ei m-au ajutat să scap de acea viață și să<br />
vin în această instituție. Le mulțumesc pentru asta. Viața<br />
în instituție nu este perfectă. Există diferite probleme<br />
aici, dar cel puțin am scăpat de violența fizică.<br />
Trebuie să fii foarte puternic și să nu te dai bătut în fața<br />
dificultăților, pentru că dificultățile sunt cele care te fac<br />
să fii cine ești. Continuă să mergi mai departe.<br />
Mario, 24 ani<br />
Abuz domestic, urmat de insituționalizare
Cel mai ciudat și mai tragic aspect al acestei întâmplări<br />
este că s-a întâmplat în ajunul Anului Nou. Și cumva noul<br />
nostru an a început ca o familie complet distrusă. Ceea<br />
ce rămăsese din familia mea era că eram cu toții izolați<br />
în medii diferite: mama mea murise, tata era în spitalul<br />
de psihiatrie, sora mea era în spitalul unde încercase să<br />
se sinucidă, fratele meu era cu familia mamei mele, iar<br />
eu - cea dificilă - am fost plasată într-o instituție pentru<br />
fete. Era multă furie și durere și un sentiment de<br />
disperare în rândul tuturor membrilor familiei.<br />
Am vrut să spun că ar trebui să iubești oamenii<br />
indiferent de sexualitatea, culoarea pielii și<br />
naționalitatea lor și că nu ar trebui să-i judeci. Nu-i<br />
izolați și nu-i stigmatizați pe oameni doar pentru că<br />
sunt diferiți de voi.<br />
Effie, 21 ani<br />
Neglijență parentală, urmată de instituționalizare
Găsiți toate imaginile și interviurile, precum și toate<br />
textele referitoare la situația din fiecare țară în parte la<br />
adresa<br />
https://justice-initiative.eu/shame-europeanstories/.<br />
Scanează codul QR pentru acces rapid
CU MULŢUMURI SPECIALE:<br />
Italia<br />
Rete L’Abuso<br />
EcaGlobal<br />
LaGabbaianella<br />
Amnesty International Italia<br />
Universitatea din Pisa<br />
Asociatia il Provolo<br />
GianCarlo Bruno<br />
SavetheChildren<br />
Emergency<br />
Elveţia<br />
Anne Berger<br />
Corina Dürr<br />
Sina Hasler<br />
Maria Belén Muñoz Gerstein<br />
Franţa<br />
Sylvie Arcos<br />
Erick-Alexander Mijangos<br />
Valérie Andanson<br />
Élisabeth Rabesandratana<br />
Laurent Sermet<br />
Sylviane Paulinet<br />
Jean-Lucien Herry<br />
Jean-Claude Giannota<br />
Cécile Baquey<br />
Anne David<br />
Marion Felman<br />
Pierre Verdier<br />
Stefania Cateleta<br />
Spania<br />
Juan Cuatrecasas Asua<br />
Leticia De La Hoz<br />
Juan Cuatrecasas Cuevas<br />
Pepe Godoy<br />
Fernando García Salmones<br />
Emiliano Álvarez<br />
Javier Méndez<br />
Alberto Cano<br />
Anna Cuartas (Anna Currilla)<br />
Isabel Campos Pérez (Constanza Rúa)<br />
Miriam Ruiz Salmerón<br />
Covadonga González<br />
Mamen Escalante<br />
José Manuel Vidal<br />
Jesús Bastante<br />
Ana Cuevas<br />
Portugalia<br />
Instituto de Apoio à Criança<br />
Irlanda<br />
Conrad Bryan<br />
Norvegia<br />
Ecpat Norge<br />
Suedia<br />
Child10<br />
Inte din Hora<br />
Finlanda<br />
Protect Children/Suojellaan Lapsia ry<br />
Danemarca<br />
Landsforeningen Spor<br />
Olanda<br />
Dewi Deijle<br />
Rodrigo van Rutte<br />
Monique Weustink<br />
Belgia<br />
Jacqui Goegebeur<br />
Germania<br />
Maria Mesrian<br />
Karl Haucke<br />
Matthias Katsch<br />
Austria<br />
Weisser Ring<br />
Romana Schwab<br />
Natascha Smertnig<br />
Slovenia<br />
Tita Mayer<br />
Prof. Dr. Darja Zaviršek<br />
Serbia<br />
Association Missing Babies of Belgrade<br />
Milena Jankovic<br />
Dušanka Buzanin<br />
Tomislav Petrovic<br />
Mila Tolstoj<br />
Jovan Krstic<br />
Ana Stanimirov<br />
Kosovo<br />
Serbeze Haxhiaj<br />
România<br />
Asociaţia Phoneo<br />
Muzeul Abandonului<br />
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului<br />
şi Memoria Exilului Românesc<br />
Andy Guth<br />
Maria Roth<br />
Daniel Rucăreanu<br />
Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi<br />
Grecia<br />
Eliza <strong>–</strong> Society for the Prevention of Cruelty<br />
to Children
Impressum<br />
SHAME <strong>–</strong> EUROPEAN STORIES<br />
Titlu: SHAME <strong>–</strong> EUROPEAN STORIES<br />
Foto: © Simone Padovani<br />
Concept: © Krauthammer & Partner<br />
Editor: Fundaţia Guido Fluri<br />
Schulhausstrasse 10<br />
CH-6330 Cham<br />
Elveţia<br />
Editori de dezvoltare: Pascal Krauthammer & Vera Pagnoni<br />
Prezentare: Krauthammer & Partner<br />
Data publicării: Februarie 2023<br />
Site: www.justice-initiative.eu<br />
© 2023 Guido Fluri Foundation<br />
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă,<br />
fotocopiată, stocată într-un sistem de recuperare sau transmisă sub nicio formă sau<br />
prin orice mijloc fără permisiunea prealabilă scrisă a editorului sau a deținătorilor<br />
drepturilor de autor. Tipărit și legat în România.