Mircea ELIADE, SACRUL ŞI PROFANUL, Humanitas, 1995

cosmic, „coaja neştiinţei“, şi a dobîndit „preafericita, universala demnitate a lui
Buddha“.10
Exemplul acesta ne arată cît de importantă este perenitatea sistemelor de
simboluri arhaice legate de locuinţa omenească. Aceste sisteme de simboluri redau
stări religioase primordiale, dar care îşi pot modifica valorile, îmbogăţindu–se cu
semnificaţii noi şi integrîndu–se în sisteme de gîndire din ce în ce mai bine articulate.
„Locuieşti“ într–un corp la fel cum locuieşti într–o casă ori în Cosmosul pe care ţi l–ai
făurit tu însuţi (vezi capitolul I). Orice stare legală şi permanentă implică încadrarea
într–un Cosmos, într–un Univers perfect organizat, deci imitat după modelul
exemplar al Creaţiei. Fiecare teritoriu locuit — Templu, casă, corp — este un
Cosmos, şi fiecare Cosmos, după modul său de a fi, păstrează o „deschidere“,
oricum s–ar numi aceasta în diversele culturi („ochi“ al Templului, horn, gură de
fum, brahmarandhra etc.). Într–un fel sau altul, Cosmosul locuit — fie că este corp,
casă, teritoriu tribal, lumea în totalitate — comunică prin partea de sus cu un alt
nivel, transcendent.
Se întîmplă ca într–o religie acosmică, ca de pildă cea din India după budism,
deschiderea spre nivelul superior să nu mai însemne trecerea de la condiţia umană
la cea supraumană, ci transcendenţa, abolirea Cosmosului, libertatea absolută.
Există o diferenţă enormă între semnificaţia filozofică a „oului spart“ de Buddha sau
a „acoperişului“ spart de arhaţi şi simbolismul arhaic al trecerii de la Pămînt la Cer
de–a lungul lui Axis mundi sau prin gura de fum. Filozofia şi mistica indiană au ales,
dintre simbolurile care puteau reda ruptura ontologică şi transcendenţa, această
imagine primordială a acoperişului spart. Depăşirea condiţiei umane se înfăţişează,
imagistic, prin distrugerea „casei“, adică a Cosmosului personal ales drept locuinţă.
Orice „locuinţă stabilă“ în care te–ai „instalat“ echivalează, în plan filozofic, cu o
stare existenţială pe care ţi–ai asumat–o. Imaginea acoperişului spart înseamnă că
ai abolit orice „stare“, că ai ales nu instalarea în lume, ci libertatea absolută, care
implică în gîndirea indiană distrugerea oricărei lumi condiţionate.
Nu este nevoie să insistăm prea mult asupra valorilor acordate de către unul
dintre contemporanii noştri nereligioşi corpului său, casei sale şi universului său,