Mircea ELIADE, SACRUL ŞI PROFANUL, Humanitas, 1995

desacralizat, Timpul ciclic devine înspăimîntător, semănînd cu un cerc care se învîrte
fără oprire în jurul propriului centru, repetîndu–se la nesfîrşit.
Este ceea ce s–a petrecut în India, unde a luat naştere complexa doctrină a
ciclurilor cosmice (yuga). Un ciclu complet, numit mahayuga, durează 12 000 de ani,
sfîrşindu–se cu o „disoluţie“ — pralaya —, care se repetă în chip mai radical la
capătul fiecărei mii de cicluri, devenind mahapralaya, adică „Marea Disoluţie“.
Schema exemplară „creaţie–distrugere–creaţie“ se repetă la nesfîrşit. Cei 12 000 de
ani care alcătuiesc un mahayuga sînt socotiţi „ani divini“, fiecare dintre ei durînd 360
de ani, ceea ce înseamnă în total 4 320 000 ani într–un singur ciclu cosmic. O mie
de asemenea mahayuga alcătuiesc o „formă“ (kalpa), iar paisprezece kalpa
alcătuiesc un manvantara (numit astfel pentru că se presupune că fiecare
manvantara este condus de către un Manu, Strămoşul–Rege mitic). Un kalpa
durează cît o zi din viaţa lui Brahma; un alt kalpa, cît o noapte. O sută de asemenea
„ani“ ai lui Brahma, adică 311 000 miliarde de ani omeneşti, alcătuiesc viaţa Zeului.
Această durată considerabilă a vieţii lui Brahma nu ajunge însă să epuizeze Timpul,
pentru că zeii nu sînt veşnici, iar creaţiile şi distrugerile cosmice continuă ad
infinitum.15
Iată, aşadar, ce înseamnă de fapt „eterna reîntoarcere“, eterna repetare a
ritmului fundamental al Cosmosului: distrugerea şi re-crearea sa periodică, adică
„Anul–Cosmos“ în concepţia primitivă, golită însă de conţinutul religios. Doctrina
ciclurilor yuga a fost elaborată de către elitele intelectuale şi, chiar dacă a devenit o
doctrină panindiană, nu trebuie să ne imaginăm că latura sa înspăimîntătoare era
cunoscută de către toate populaţiile din India. Elitele religioase şi filozofice erau
singurele care se simţeau cuprinse de disperare în faţa Timpului ciclic, care se
repeta la nesfîrşit, pentru că această „eternă reîntoarcere“ implica, în gîndirea
indiană, eterna reîntoarcere la existenţă datorită legii cauzalităţii universale, karma.
Pe de altă parte, Timpul era asimilat iluziei cosmice (maya), iar eterna reîntoarcere
la existenţă însemna prelungirea la nesfîrşit a suferinţei şi a sclaviei. Singura
speranţă a elitelor religioase şi filozofice era ne–întoarcerea la existenţă, abolirea