Mircea ELIADE, SACRUL ŞI PROFANUL, Humanitas, 1995

aşadar epifaniile favorite ale Fiinţei supreme, care–şi dezvăluie prezenţa prin ceea
ce–i este propriu: măreţia (majestas) imensităţii cereşti, vuietul înfricoşător
(tremendum) al furtunii.
Zeul de departe
Istoria Fiinţelor supreme de structură cerească are o importanţă capitală pentru
cine doreşte să înţeleagă istoria religioasă a omenirii. Departe de noi intenţia de a o
relata aici, în cîteva pagini.3 Trebuie totuşi să amintim un lucru care ni se pare
esenţial, şi anume că Fiinţele supreme de structură cerească tind să dispară din cult,
„îndepărtîndu–se“ de oameni şi retrăgîndu–se în Cer, unde devin dei otiosi. Ca şi
cum zeii, după ce au creat Cosmosul, viaţa şi omul, s–ar simţi cuprinşi de un soi de
„oboseală“, ca şi cum uriaşa lucrare a Creaţiei i–ar fi vlăguit. Se retrag deci în Cer,
lăsîndu–şi pe Pămînt fiul ori un demiurg ca să sfîrşească ori să desăvîrşească
lucrarea. Treptat, alte figuri divine le iau locul: Strămoşii mitici, Zeiţele–Mame, Zeii
fecundatori etc. Zeul Furtunii îşi mai păstrează încă structura cerească, dar nu mai
este o Fiinţă supremă creatoare, ci doar un Fecundator al Pămîntului şi uneori un
simplu ajutor al Pămîntului–Mamă. Fiinţa supremă de structură cerească nu–şi mai
păstrează locul preponderent decît la popoarele de păstori, căpătînd o situaţie unică
în religiile cu tendinţă monoteistă (Ahura–Mazda) sau monoteiste (Iahve, Allah).
Fenomenul „îndepărtării“ Zeului suprem este atestat la nivelurile arhaice de
cultură. La populaţia australiană kulin, Fiinţa supremă Bundjil a creat Universul,
animalele, copacii şi chiar pe om; însă, după ce i–a dat fiului său puteri pe Pămînt,
iar fiicei în Cer, Bundjil s–a retras din lume. Locuieşte în nori, ca un „stăpîn“, ţinînd o
sabie în mînă. Puluga, Fiinţa supremă la populaţia din insulele Andaman, s–a retras
după ce a creat lumea şi primul om. Misterul „îndepărtării“ este însoţit de lipsa
aproape totală de cult: nici o jertfă, nici o rugăciune, nici o cerere de iertare, ci doar
cîteva obiceiuri religioase în care se mai păstrează amintirea lui Puluga, ca de pildă
„tăcerea sacră“ a vînătorilor care se întorc în sat după o vînătoare norocoasă.
„Locuitorul Cerului“ sau „Cel care se află în Cer“ la populaţia selk’nam este
veşnic, atotştiutor, atotputernic, creator, însă Creaţia a fost desăvîrşită de Strămoşii