Mircea ELIADE, SACRUL ŞI PROFANUL, Humanitas, 1995

„morţi“. Doar viziunea religioasă asupra Vieţii ne ajută să „descifrăm“ în ritmurile
vegetaţiei alte semnificaţii, în primul rînd ideile de regenerare, de tinereţe veşnică,
de sănătate şi de nemurire; ideea religioasă a realităţii absolute este exprimată
simbolic printre atîtea alte imagini, sub forma unui „fruct miraculos“ care îi poate
face pe oameni nemuritori, atotştiutori şi atotputernici, asemenea zeilor.
Arborele nu a fost ales doar pentru a simboliza Cosmosul, ci şi viaţa, tinereţea,
nemurirea, înţelepciunea. Pe lîngă Arborii cosmici, ca Yggdrasil din mitologia
germanică, istoria religiilor cuprinde Arbori ai Vieţii (de pildă în Mesopotamia), ai
Nemuririi (Asia, Vechiul Testament), ai Înţelepciunii (Vechiul Testament), ai Tinereţii
(Mesopotamia, India, Iran) etc.28 Cu alte cuvinte, arborele poate exprima tot ceea
ce omul religios socoteşte real şi sacru prin excelenţă, tot ceea ce ştie el că zeilor le–
a fost dat de la început şi ceea ce nu le este dat decît arareori făpturilor alese, eroi
sau semizei. Miturile privitoare la căutarea nemuririi ori a tinereţii veşnice vorbesc,
aşadar, despre un arbore cu fructe de aur sau cu frunze fermecate, care creşte
„într–un ţinut îndepărtat“ (în realitate, în lumea de dincolo) şi care este păzit de
monştri (grifoni, balauri, şerpi). Ca să poţi culege fructele, trebuie să înfrunţi
monstrul–paznic şi să–l ucizi: învingătorul trebuie să treacă printr–o încercare
iniţiatică de tip eroic, cîştigînd „prin violenţă“ condiţia supraomenească, aproape
divină, a tinereţii fără bătrîneţe, a invincibilităţii şi a atotputerniciei.
Arborele cosmic, Arborele nemuririi sau al Cunoaşterii simbolizează cum nu se
poate mai limpede valenţele religioase ale vegetaţiei. Cu alte cuvinte, arborele sacru
sau plantele sacre dezvăluie o structură care nu este evidentă în feluritele specii
vegetale concrete. Aşa cum am putut vedea, structurile cele mai profunde ale Lumii
sînt dezvăluite de sacralitate. Cosmosul nu se înfăţişează ca un „cifru“ decît dintr–o
perspectivă religioasă. Doar omul religios descoperă în ritmurile vegetaţiei taina
Vieţii şi a Creaţiei, cea a reînnoirii, a tinereţii şi a nemuririi. S–ar putea spune că toţi
arborii şi toate plantele socotite sacre (de pildă arbustul ashvatha, în India) îşi
datorează acest statut privilegiat faptului că reprezintă arhetipul, imaginea
exemplară a vegetaţiei. Pe de altă parte, faptul că o plantă este îngrijită şi cultivată