Mircea ELIADE, SACRUL ŞI PROFANUL, Humanitas, 1995

dată cu prima apariţie a unei noi categorii de realităţi existente. Mitul joacă, aşadar,
un rol atît de important pentru că arată cum anume şi–a făcut apariţia o realitate.
Repetarea anuală a cosmogoniei
Mitul cosmogonic arată cum s–a ivit Cosmosul. În Babilon, în timpul ceremoniei
akîtu, care se desfăşura în ultimele zile ale anului şi în primele zile ale Anului Nou,
era recitat solemn „Poemul Creaţiei“, Enuma elish. Această recitare rituală actualiza
lupta dintre Marduk şi monstrul marin Tiamat, care avusese loc ab origine şi care
pusese capăt Haosului prin victoria finală a zeului. Marduk făurise Cosmosul din
trupul ciopîrţit al lui Tiamat, iar pe om din sîngele demonului Kingu, principalul aliat
al lui Tiamat. Că această comemorare a Creaţiei este într–adevăr o reactualizare a
actului cosmogonic ne–o dovedesc atît ritualurile, cît şi formulele rostite în cursul
ceremoniei.
Lupta dintre Tiamat şi Marduk era redată printr–o confruntare între două
grupuri de personaje; regăsim acelaşi ceremonial la hitiţi, tot în cadrul scenariului
dramatic prilejuit de Anul Nou, la egipteni şi în ţinutul Ras Shamra. Lupta dintre cele
două grupuri de personaje repeta trecerea de la Haos la Cosmos, actualizînd
cosmogonia. Evenimentul mitic redevenea prezent. „Să–l învingă mereu pe Tiamat şi
să–i grăbească sfîrşitul!“, striga conducătorul ceremonialului. Lupta, victoria şi
Creaţia aveau loc chiar în această clipă, hic et nunc.
Deoarece Anul Nou este o reactualizare a cosmogoniei, el implică reluarea
Timpului de la începuturile sale, adică refacerea Timpului primordial, a Timpului
„pur“, cel care exista în momentul Creaţiei. Anul Nou era aşadar un prilej pentru
„curăţirea“ de păcate şi alungarea demonilor sau măcar a unui ţap ispăşitor. Nu este
vorba doar de sfîrşitul efectiv al unui anumit interval de timp şi de începutul unui alt
interval (cum îşi imaginează, de pildă, un om modern), ci şi de abolirea anului trecut
şi a timpului scurs. Acesta este de altfel sensul purificărilor rituale: o ardere, o
anulare a păcatelor şi a greşelilor individului şi ale comunităţii în ansamblu, şi nu
doar o simplă „purificare“.