Mircea ELIADE, SACRUL ŞI PROFANUL, Humanitas, 1995

Zeul (Nzame) este sus, iar omul jos.
Zeul este Zeu, omul este om.
Fiecare stă la el acasă.10
Nu este nevoie să mai dăm alte exemple. În toate aceste religii primitive, Fiinţa
cerească supremă pare să–şi fi pierdut actualitatea religioasă, deoarece lipseşte din
cult, iar mitul ne–o înfăţişează retrăgîndu–se din ce în ce mai departe de oameni,
pînă ce devine un deus otiosus. Cu toate acestea, nu este uitată, fiind chiar invocată
în ultimă instanţă, cînd tot ceea ce s–a făcut spre a cere ajutorul celorlalţi zei şi
zeiţe, al strămoşilor şi al demonilor s–a dovedit a fi zadarnic. O spune de altfel
populaţia oraon: „Am încercat totul, nu ne–ai mai rămas decît Tu să ne poţi ajuta!“ I
se aduce drept jertfă un cocoş alb, şi oamenii strigă: „O, Zeule! Tu ne–ai creat! Fie–
ţi milă de noi!“11
Experienţa religioasă a Vieţii
„Îndepărtarea divină“ oglindeşte de fapt interesul crescînd al omului faţă de
propriile sale descoperiri religioase, culturale sau economice. Pe măsură ce se
apleacă asupra hierofaniilor Vieţii, descoperă sacrul şi fecunditatea pămîntească şi se
simte atras de experienţe religioase mai „concrete“ (mai carnale, chiar orgiastice),
omul „primitiv“ se îndepărtează de Zeul ceresc şi transcendent. Descoperirea
agriculturii duce la o schimbare radicală nu numai a economiei omului primitiv, ci
înainte de toate a economiei sacrului. Intră în joc alte forţe religioase: sexualitatea,
fecunditatea, mitologia femeii şi a Pămîntului etc., experienţa religioasă devine mai
concretă, mai strîns legată de Viaţă. Marile Zeiţe–Mame şi Zeii puternici sau duhurile
fecundităţii sînt mult mai „dinamici“ şi mai accesibili pentru oameni decît Zeul
creator.
Dar, aşa cum am văzut, în caz de mare nevoie, după ce s–a încercat totul în
zadar, şi cu deosebire atunci cînd nenorocirea vine din Cer — secetă, furtună,
epidemie —, oamenii se întorc spre Fiinţa supremă şi o roagă. Atitudinea aceasta nu
se întîlneşte doar la populaţiile primitive. De fiecare dată cînd vechii evrei trăiau mai
multă vreme în pace şi într–o oarecare îndestulare, se îndepărtau de Iahve,