Pi 2000

Biserica si societatea.
Familia crestinã
,
Milostenia - preoţia mirenilor
Sf. Ioan Gură de Aur
Aşadar, primind noi un har atât de mare, să ne silim să arătăm
o virtute a vieţii vrednică de acesta şi să facem mare caz de
milostenie. Iar acesta o vom putea face dacă fugim de necumpătare,
de beţie, de îmbuibare. Căci şi mâncările şi băuturile le-a dat
Dumnezeu nu pentru necumpătare, ci pentru hrană. Fiindcă nu vinul
face beţia; dacă ar fi aşa, toţi ar trebui să fie beţi. „Însă, zice unu,
nici mult vin n-ar trebui să veteme.” Vorbe de oameni beţi. […] În
loc să zici: „De ce a pus Dumnezeu hotare firii? De ce nu merg
toate la întâmplare?”, spune: „De ce nu încetăm a ne îmbăta? De ce
nu ne săturăm odată? De ce suntem oare mai fără de minte decât
animalele?” Acestea trebuie să le cercetăm între noi şi glasul apostolic
să-l ascultăm şi să aflăm câte bunuri le mărturiseşte [corintenilor
că sunt] din milostenie şi acel tezaur să-l răpim. Căci şi dispreţuirea
aceasta a bogăţiilor îi face [pe oameni] încercaţi, cum însuşi
Apostolul a zis, şi îi pregăteşte de slăvirea lui Dumnezeu şi încălzeşte
dragostea şi îi face mărinimoşi şi aşează preoţi sfinţi, şi încă cu o
sfinţenie ce poartă/aduce cu sine o mare răsplată.
Căci cel milostiv nu se îmbracă cu veşmânt până în pământ,
nici nu poartă împrejur clopoţei, nici nu-şi pune cunună, ci şi-a
suflecat haina filantropiei, care este mai sfântă decât veşmântul
preoţesc; s-a uns cu untdelemn, nu alcătuit din materie sensibilă, ci
din una cultivată de Duhul; iar cunună are de la îndurări. Căci zice:
„Pre cel ce te încununează cu milă şi îndurări.” (Ps. 102,4) În loc
să poarte plăcuţa cu numele lui Dumnezeu, se face el însuşi egal cu
Dumnezeu. Cum anume? „Fiţi asemenea, zice, Tatălui vostru care
este în ceruri.” (Matei 5,45) Voieşti să vezi şi jertfelnicul lui? Nu
Veseleil l-a clădit, şi nici vreun altul, ci Dumnezeu însuşi, nu din
pietre ci din materie mai strălucitoare decât cerul, din suflete
cuvântătoare. Însă preotul intră în Sfânta Sfintelor, zici tu. În cele şi
mai înfricoşătoare ţi-e permis să intri când jertfeşti jertfa aceasta,
unde nimeni nu e de faţă, unde nimeni altul nu vede, ci numai Tatăl
tău care te vede întru ascuns (Matei 6,6). Şi cum, zici, să nu fiu
văzut, stând la jertfelnic în public? Apoi tocmai aceasta este
minunea, că atunci uşile din mijloc şi perdeaua cea de dinainte
făceau separarea preotului, însă acum ţi-e permis să jertfeşti în public
ca în Sfânta Sfintelor, şi aceasta încă mult mai înfricoşător. Căci,
dacă nu faci aceasta spre a fi văzut de oameni, chiar de-ar privi
întreaga lume, nimeni nu vede, fiindcă ai făcut aşa cum se cuvenea.
Căci n-a zis Hristos numai „Nu faceţi milostenia voastră înaintea
oamenilor” (Matei 6,1), ci a adăugat „spre a fi priviţi de dânşii”.
Acest jertfelnic este alcătuit din însăşi mădularele lui Hristos
şi trupul Stăpânului ţi se face jertfelnic ţie. Înfricoşează-te de el:
jertfeşti cele sfinte în trupul Stăpânului. Acest jertfelnic e mai
înfricoşător şi decât cel de acum [al altarului creştin], nu doar decât
cel din Legea Veche. Dar nu vă tulburaţi. Acesta este minunat pentru
jertfa pusă pe el, pe când acela, al celui milostiv, nu numai pentru
jertfă, ci şi pentru că e alcătuit din însăşi jertfa care îl face minunat
pe acela. Şi iarăşi este minunat cel de acum, că din piatră fiind după
fire, dar devine sfânt fiindcă primeşte trupul lui Hristos. Însă acela,
fiindcă este însuşi trupul lui Hristos. Aşa încât mai înfricoşător decât
acesta este cel la care stai tu, mireanul. Oare în privinţa asta îţi
mai pare ceva Aaron, sau cununa, sau clopoţeii sau Sfânta Sfintelor?
De ce să mai facem vreo comparaţie cu acel jertfelnic, când şi
comparat cu acesta de acum s-a arătat atât de strălucitor?
Tu însă cinsteşti jertfelnicul acesta pentru că primeşte trupul
lui Hristos, iar pe cel ce este însuşi trupul lui Hristos îl dispreţuieşti
şi când se ruinează îl treci cu vederea. Acest jertfelnic l-ai putea
vedea aşezat pretutindeni, şi pe ulicioare şi în pieţe şi ai putea jertfi
în el în fiece oră. Şi precum stă preotul chemând Duhul, aşa şi tu
chemi Duhul, însă nu cu glas ci cu fapte. Căci nimic nu alimentează
şi aprinde într-atât focul Duhului ca acest untdelemn revărsat din
abundenţă. Iar dacă vrei, încă, să vezi ce devin cele depuse ca
jertfă şi acelea îţi voi arăta. Aşadar, cine este fumul, cine este buna
mireasmă a jertfei acesteia? Slavă şi mulţumire (euharistie). Şi până
unde se ridică? Până la cer? Nicidecum, ci trece dincolo de cerul
însuşi şi de cerul cerului şi ajunge până în preajma tronului
Împăratului. „Căci rugăciunile tale, zice, şi milosteniile tale s-au
înălţat înaintea lui Dumnezeu.” (Fapte 10,4) Buna mireasmă simţită
nici nu străbate mult prin aer, însă cea a jertfei acesteia a milosteniei
deschide bolţile cerului. Tu taci, însă fapta strigă, şi devine jertfă
de laudă, nu de viţea ce se junghie, nici de piele ce se arde, ci de
suflet duhovnicesc ce proaduce cele ale sale. Căci mai bineprimită
este o asemenea jertfă decât orice filantropie. Aşadar, când vezi
vreun credincios sărac, socoteşte că vezi jertfelnic. Când vezi vreun
cerşetor, nu doar să nu-l dispreţuieşti, ci să te şi înfricoşezi, iar de
vezi pe altul dispreţuindu-l, opreşte-l pe acela, apără-l. Căci numai
astfel vei putea şi tu însuţi avea pe Dumnezeu milostiv şi să ajungi
la bunătăţile făgăduite, la care fie să ajungem noi toţi, prin harul şi
iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi
împreună cu Care se cade slava, stăpânirea şi cinstea, Tatălui şi
Duhului Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
[Fragment din Omilia XX la II Corinteni. Trad. revăzută
după Comentariile sau explicarea Epistolei II cătră Corintheni a
celui întru sfinţi părintelui nostru Ioan Chrisostom, trad. de arh.
Theodosie A. Ploeşteanul, Bucureşti, Socec, 1910, p. 244-248]
Carti noi
Iubirea nebună de aproapele
Maica Maria Skobţova
Cartea este un imbold pentru omul zilelor noastre de a ieşi din
egoism şi pasivitate, pentru a intra cu adevărat în comuniunea creştină
(frăţească), prin slujirea până la jertfă a aproapelui (Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi - Mt.22, 39). Aşa cum nu există iubire de
Dumnezeu dacă nu există iubire de aproapele, tot aşa nu există dialog cu
Dumnezeu dacă nu există dialog cu aproapele (Ceea ce faceţi unuia din
aceştia mai mici, Mie îmi faceţi). Cădem singuri dar ne mântuim numai
în comuniune cu ceilalţi, numai ducând şi crucea celuilalt. Omul poate
renunţa la oricare din drepturile lui dar nu şi la cele ale aproapelui. Putem
spune că, aşa cum există o mistică a dialogului cu Dumnezeu, există şi o
mistică a dialogului cu aproapele (Editura Deisis - Sibiu, 2000)
28 Porunca Iubirii 4 / 2000