Pi 2000

să nu asupriţi pe nimeni, şi să vă mulţumiţi cu ceea ce vi se cuvine,
cu solda voastră, cu banii voştri“ (Lc.3, 12-14).
Dragii mei, noi citim Evanghelia dar prea puţin
ne gândim la lucrurile acestea. Iată, locuitorul pustiului nu e pentru
desfiinţarea armatei câtă vreme societatea are nevoie de o astfel
de instituţie, ci reglementează, face ordine, le spune oamenilor ce
trebuie să facă în condiţia lor de militari, în condiţia lor de soldaţi.
Am fost la depunerea unui jurământ şi mi-a plăcut tare
mult când a zis unul după ce a dat raportul :”Vă rog să-mi permiteţi
să mă întorc în formaţie”. Zic: “Uite, vezi, e o rânduială, o
disciplină, disciplină pe care dacă nu eşti în armată n-ai de unde
să ştii, nu ai cum să o urmezi.
Eu v-am mai spus şi altădată despre cărţile Noului Testament
că sunt cărţi ocazionale afară de Epistola către Romani.
Aceasta nu este o carte ocazională, e o carte pe care a scris-o
Sfântul Apostol Pavel cu răgaz, privind anumite probleme pe care
le-a socotit el necesare să le ştie oamenii, creştinii din Roma –
romanii – deci e o carte-studiu. În această carte Sfântul Apostol
Pavel şi-a expus şi gândul lui în legătură cu stăpânirea şi a spus:
“Tot sufletul să se supună stăpânirilor celor mai înalte pentru că
nu există nici o stăpânire decât numai de la Dumnezeu” (Rom.13,
1) şi gândiţi-vă că în vremea aceea stăpânirea era peste evrei, era
o stăpânire străină de credinţa lor, de aspiraţiile lor, şi a zis totuşi
Sfântul Apostol Pavel ”orice suflet, orice om să se supună
stăpânirii”. De ce? Pentru că stăpânirile sunt de la Dumnezeu.
Dumnezeu vrea să existe stăpânire. Nu ştiu dacă aţi fost în
împrejurări din acestea de revoluţie. Există o anarhie, când oamenii
nu au pe nimeni, nu au nici un stăpân, când se manifestă aşa cum
le convine lor pentru că legile nu mai au putere în faţa patimilor
omeneşti. Ori Sfântul Apostol Pavel spune chestiunea aceasta
foarte clar, şi spune că stăpânirea este de la Dumnezeu, că omul
trebuie să ştie de stăpânire, că trebuie să se supună stăpânirii.
...şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu
Bineînţeles în ceea ce i se cuvine stăpânirii, să nu ceară şi
stăpânirea ceea ce I se cuvine de fapt lui Dumnezeu; că cerea
pe vremea aceea închinare la împărat. Ori aceasta, Sfântul Apostol
Pavel nu vroia să se întâmple şi creştinii au suferit din cauză că nau
vrut să se închine împăraţilor ca în faţa lui Dumnezeu sau ca
unot zei, pentru că împăratul cerea ce nu i se cuvenea. Lui
Dumnezeu I se cuvine închinare, omului i se cuvine cinstire. Şi
Sfântul Apostol Pavel nu zice că să se supună oamenii numai de
frica pedepsei, pentru că sunt situaţii în care omul trebuie să sufere
o pedeapsă din cauza unei fapte rele, ci din conştiinţă, căci aşa e
rânduiala lui Dumnezeu să ai un stăpân şi să te supui stăpânirii cât
poţi tu să te supui stăpânirii şi mai ales atât timp cât stăpânirea nu
cere lucruri care nu i se cuvin. În sfârşit, Sfântul Apostol Pavel
spune “să dăm celui cu teamă teamă, celui cu cinste, cinste, celui
cu dajdie, dajdie, celui cu frică, frică” (Rom.13, 7). Lucrurile
acestea le reglementează Sfântul Apostol Pavel pentru creştini şi
creştinii le-au ţinut în seamă.
Şi la Sfântul Apostol Petru, în Epistola I Sobornicească,
în capitolul al II-lea, putem citi: “Temeţi-vă de Dumnezeu şi cinstiţi
pe împăratul”. Oamenii care au înţeles lucrul acesta au fost
totdeauna cinstitori de dregători, cinstitori de stăpâni.
În Pateric se spune despre un părinte că a ajuns la el
împăratul Teodosie şi că părintele nu l-a cunoscut, l-a primit ca peun
oarecare, i-a dat ceva de mâncare din ce a avut el, nişte posmac
înmuiat, a pus un pic de untdelemn şi i-a dat împăratului. După
aceea l-a întrebat împăratul: “Părinte, oare nu mă cunoşti?” Şi el a
răspuns “Nu te cunosc fiule” Iar împăratul a zis:”Eu sunt împăratul
Teodosie” Şi atunci pustnicul s-a sculat şi a făcut cuvenita
plecăciune, cuvenita închinăciune, aşa cum se cade în faţa
împăratului. Vedeţi ce delicateţe sufletească: el n-a zis împăratului
că nu-i decât un om, un om ca toţi oamenii, pământ şi cenusă, dar
aşa pustnic cum era, aşa cum se putea gândi că el e mai mare ca
împăratul, că el e împărat peste patimi, el totuşi şi-a făcut datoria.
Dragi creştini, acestea sunt principiile pe care trebuie să
le avem în vedere, stilul după care să ne rânduim viaţa şi gândurile.
Iubire şi democraţie
În orice caz nu poate fi cineva democrat cu adevărat decât dacă
este ca sutaşul din Capernaum. Aşa mult îmi place mie figura
sutaşului din Capernaum, profilul lui sufletesc. Cred că aţi citit cu
toţii, şi dacă nu, eu vă pun la inimă să citiţi, să vă îmbogăţiţi
sufletul cu gânduri faine, cu gânduri din Scriptură, cu gândurile
lui Dumnezeu, cu gândurile Sfinţilor.
Se spune depre sutaşul din Capernaum că avea un rob şi
acesta era bolnav. Şi stăpânul îl iubea pe robul lui, într-o vreme în
care robii erau dispreţuiţi în general de stăpâni, dar sutaşul din
Capernaum îşi iubea robul. Şi a auzit de Domnul Hristos că face
minuni. S-a dus la El şi I-a spus despre situaţia pe care o are în casa
lui şi Domnul Hristos a zis:”Eu venind îl voi tămădui”. Dar sutaşul
a zis “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu ci zi
numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga mea, că şi eu sunt om
sub stăpânire şi am sub stăpânirea mea oameni şi zic unuia du-te
şi acesta se duce, şi aceluia vino şi acela vine şi slugii mele fă
aeasta şi face” (Mat.8, 8-9). Atunci Domnul Hristos s-a minunat.
Îmi place mie să spun că sutaşul din Capernaum e omul de care sa
minunat Domnul Hristos. Au fost oameni mulţi pe care i-a mustrat
Domnul Hristos şi pe care i-a certat pentru păcatele lor. Iată că a
fost un om de care s-a minunat Domnul Hristos, s-a minunat că
există un astfel de om care ştie că în latura spirituală Domnul Hristos
poate face ceea ce face sutaşul în latura lui materială. Şi după aceea
Mântuitorul l-a vindeat pe robul sutaşului dar a zis “că mulţi de la
răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă în împărăţia lui
Dumnezeu cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob”. Ce fel de oameni?
Oameni ca sutaşul din Capernaum. Cum era sutaşul? Avea credinţă
în Domnul Hristos (s-a minunat Domnul Hristos de el şi de credinţa
lui), avea nădejde pentru că totdeauna credinţa are nădejde şi
rugăciunea e arătarea nădejdii; avea iubire faţă de slujitorul său;
avea smerenie. Acestea toate trebuie să le avem. Dar mai avea ceva,
ceva ce noi nu prea băgăm în seamă. Aţi citit relatarea despre sutaşul
din Capernaum (Luca 7, 1-10)? Acolo se afirmă că bătrânii din
Israel care l-au sprijinit pe sutaşul din Capernaum în împlinirea
dorinţei lui au zis către Domnul Hristos:”E vrednic să-I faci lui
aceasta”, adică să-i vindece sluga. De ce? “Pentru că iubeşte
neamul nostru şi pentru că sinagoga chiar el ne-a zidit-o”. Deci
atâta era de angajat în binele oamenilor încât pe el nu-l mai interesa
cineva din neamul lui sau de alt neam, dacă avea nevoie şi avea
vreo trebuinţă religioasă nu zicea: nu-i fac nici o sinagogă ca să nu
se poată manifesta religios în stilul lui pentru că asta nu-i credinţa
noastră. Nu, ci sinagoga chiar el a făcut-o. Si a zis: “Măi oameni
buni, vă trebuie o sinagogă? Vă ajut chiar eu să o aveţi. “ De ce? Ca
să vă puteţi manifesta credinţa voastră. Credinţa mea-i alta. Iubesc
neamul vostru. Neamul meu e altul, dar vreau să fiţi şi voi ceea ce
vreţi să fiţi. Iată, asta înseammnă să fii democrat, asta înseamnă să
ai democraţie, adică să nu te opui tendinţelor legitime pe care le are
cel de lângă tine. Asta aş vrea să reţinem cu toţii, că omul se
angajează în acţiunile lui sociale şi politice cu ceea ce este el. Am
vorbit de multe ori despre nereguli, nedreptăţi, vedem opoziţii între
oamenii care au în mână destinele poporului, destinele neamului.
Am vrea să-i corectăm, am vrea să facă altfel de multe ori, şi nu ne
gândim niciodată că noi dacă am fi fost în locul lor am putea sau nam
putea să facem ceea ce aşteptăm noi de la ei, dar ceea ce trebuie
să avem cu toţii în vedere este: să fim sinceri, să fim curaţi, să fim
corecţi. Să ştim că suntem întâi ai lui Dumnezeu şi apoi ai oamenilor,
şi că lucrăm în ogorul societăţii noastre cu credinţa noastră în
38 Porunca Iubirii 4 / 2000