istoria literaturii japoneze - Tipografia

„o-i-e”) înseamnă „casa dumneavoastră / dânsului / dânsei etc.”, iar ōie (citit „o-o-i-e”)
înseamnă „casă de mari dimensiuni”. La fel se întâmplă cu „u” – care notat „u” se citeşte
ca atare, cum ar fi în juku („şcoală de după-amiază”), unde se citeşte „giu-cu” – , în
vreme ce „ū” în Kyūshū se citeşte „chiu-u-şu-u”. Un alt fenomen specific limbii japoneze
îl constituie dublarea consoanelor. Acest fenomen determină şi o citire specială; un
exemplu îl constituie cuvântul Hokkaidō care se citeşte corect „Hok-kai-do-o”, cu
accentul pe penultima silabă. De asemenea, o citire specială o au grupurile de litere
care îl conţin pe „–w”. Întrucât, aşa cum am specificat deja, în limba japoneză nu există
consoana „v”, „w” însoţit de vocale precum „a” sau „o” se citeşte „u”. Spre exemplu,
cuvântul scris washi („hârtie japoneză tradiţională”) se va citi în limba română „ua-şi”.
În limba japoneză modernă se păstrează trei tipuri de grafie care se
întrepătrund. Două tipuri de grafie, cunoscute sub denumirea generică de kana, sunt
hiragana şi katakana. Li se mai spune – deşi impropriu din punct de vedere lingvistic –
silabare, întrucât redau în cea mai mare parte citirile silabelor alcătuite din vocale,
respectiv consoane însoţite de vocale, ori consoane însoţite de semiconsoane şi vocale.
Grafia hiragana se utilizează pentru cuvintele considerate japoneze originale, respectiv
pentru cuvintele nipone asimilate din limba chineză, în vreme ce a doua grafie kana –
katakana – este folosită în cazul cuvintelor japoneze provenite din lexic occidental. Se
utilizează în mod excepţional grafia katakana pentru cuvintele japoneze pentru textul
unei telegrame, sau când este scos în evidenţă un cuvânt prin mijloace grafice (cu
aproximativ acelaşi scop cu care utilizăm italicele în grafia latină). Cel de-al treilea
sistem de scriere constă în utilizarea ideogramelor de provenienţă chineză numite kanji
şi preluate din limba chineză începând cu secolul al cincilea. Simbolurile au fost
modificate în mare parte de către japonezi. Această grafie este şi cea mai dificil de
asimilat de către occidentali.
În cazul celor două grafii kana, derivate şi ele din ideograme de provenienţă chineză,
prin simplificarea la maximum a trăsăturilor şi prin atribuirea unei singure citiri şi
care reprezintă, prin două sisteme de scriere diferite, acelaşi set de vocale, respectiv
consoane însoţite de vocale, avem de două ori câte 44 de semne, la care se adaugă câte
un semn specific consoanei „n” finale (ceea ce totalizează un set finit de 90 de
reprezentări grafice, cu citiri unice). În cazul semnelor numite avem un număr foarte
mare de simboluri, redus progresiv în urma reformelor din învăţământ începând cu
secolul al nouăsprezecelea. Cea mai spectaculoasă reducere a ideogramelor a fost făcută
după Reforma învăţământului, după Cel de-al Doilea Război Mondial, când s-a ajuns la
aproximativ 2000 de reprezentări grafice standard, din aproximativ opt – zece mii de
semne în epocile anterioare. Aceşti kanji sunt utilizaţi pentru sensurile lor, sau pentru
diversele citiri, în funcţie de context.
ISTORIE ISTORIE şi şi LITERATURĂ
LITERATURĂ
În conformitate cu împărţirea convenţională a istoriei culturale a Japoniei în
epoci, Evul Mediu nipon începe odată cu Per Perioada Per
ioada Kamakura (
(Kamakura Kamakura Kamakura Kamakura jidai jidai jidai jidai 鎌倉時昷 鎌倉時昷
鎌倉時昷
代) (1185 (1185 / / 1192 1192 – 1333) 1333), 1333) al cărui început este marcat de Bătălia de la Dan no Ura (Dan
no Ura no arasoi 壇ノテ浦の争い), ultima dintre luptele purtate de clanurile Taira 平氏
şi Minamoto 源 氏 . Clanul Minamoto va ieşi învingător graţie capacităţii
organizatorice a lui Minamoto no Yoritomo 源の頼朝曉 şi vitejiei fratelui mai mic al
acestuia, Minamoto no Yoshitsune 源の義経. Trăsătura de bază a noului ev o constituie
2