istoria literaturii japoneze - Tipografia

stil, se pare, din jurnalul lui Ki no Tsurayuki, Tosa nikki 土佐日記 (935), aflăm o serie
de amănunte legate de viaţa comunităţii în care îşi dusese existenţa călugăriţa – cum ar
fi, spre exemplul, faptul că Muntele Fuji era încă un vulcan activ în acea perioadă –
precum şi experienţe proprii – suferinţele soţiei neglijate, care îşi iubeşte soţul, pe
Fujiwara Tameie, dar şi relatări ale unor viziuni ale lui Buddha pe care autoarea le-ar fi
avut de mai multe ori. Cu totul diferit ca manieră, în Towazugatari, o lucrare care
anunţă din titlu o viaţă complexă, autoarea – Gofukakusa In Nijō – se confesează,
povestind experienţele sale carnale, Itazuragoto, atât în postura de concubină oficială
a Împăratului Gofukakusa, precum şi alte iubiri, pentru ca în ultimele două volume
(dintr-un total de cinci tomuri) să îşi povestească trăirile sale în postura de călugăriţă.
Literatura japoneză medievală diferă ca mod de abordare şi context de ceea ce
se scrisese în epocile anterioare. Noutatea absolută o reprezintă teatrul Nō şi kyōgen,
pentru toate celelalte forme existând o continuitate şi o rescriere permanentă. Un
astfel de exemplu îl reprezintă textele cu conţinut didactic care în epoca medievală vor
avea un public-ţintă bine definit: războinicul bushi. După Goseibai shikimoku 御成
敗式目 („Codul erei Jōei”) cuprinzând 51 de articole care stabilesc principiile şi
precedentele juridice hotărâte de guvernarea militară de la Kamakura, următoarea
lucrare importantă pentru spiritul luptătorilor, inspirată din viaţa, principiile şi
faptele samurailor Japoniei medievale, avea să fie rezumată în jurul anului 1700, de
către Yamamoto Tsunetomo, în Hagakure – textul de bază al codului bushidō .
Otogizō Otogizōshi Otogizō shi 御伽草子 御伽草子 おとぎぞうし おとぎぞうし sunt scurte povestiri în proză. Primele
otogizōshi apar în epoca Muromachi 室町時昷代 şi continuă să apară până către sfârşitul
epocii Edo 江 戸 時昷 代 .”Otogi” お 伽 sugerează ideea de „confortabil”, respectiv
„interesant”. Sunt mai multe tipuri de astfel de otogizōshi:
1) povestiri timpurii despre vieţile şi poveştile de dragoste ale aristocraţilor
ex. Sakura no Chūjō 桜の中将, Wakakusa monogatari 若草物語
2) povestiri budiste
ex. Ashibiki 足引き Sannin Hōshi 三人奉仕
3) literatura despre război şi războinici
ex. Rashōmon 羅生門 Onzōshi Shimawatari 御曹暰司島渡
4) literatura scrisă pentru oamenii din păturile secundă şi terţă: fermieri,
meşteşugari şi orăşeni în general
ex. Issun Bōshi 一寸法師, Saru Genji Sōshi 猿源氏草子
Acest tip de literatură este în genere creat pentru a destinde, iar autorii sunt în cele
mai multe cazuri necunoscuţi.
Perioada care a „dat” un Zeami sau un Sōgi a fost unică în literatura japoneză.
Cea mai importantă trăsătură a acestei epoci – vremurile pline de violenţă şi
imprevizibil – au scos la suprafaţă pentru prima dată specii literare care au depins de
existenţa unor grupuri de literaţi sau artişti (za no bungei). Atât renga, cât şi piesele de
teatru sunt cele mai grăitoare exemple ale noilor expresii ale excelenţei. În epoca
premodernă aveau să se remarce personalităţi literare cel puţin la fel de importante,
însă pentru teatru bazele create în epoca medievală au fost de importanţă majoră. Din
păcate, condiţiile istorice prea puţin prielnice nu au favorizat apariţia unui număr prea
mare de opere literare, ceea ce nu a împietat însă prea mult calitatea evoluţiei esteticii
literare în această perioadă.
24