Istoria literaturii române - Tipografia

DISCIPLINE DE SPECIALITATE A 

ISTORIA LITERATURII ROMÂNE 

Secolul XX. Proza (1900-1950) 

Conf. univ.dr. GHIŢĂ FLOREA 

Obiective ¡££¦¢¨©£¦¡¡¦£££©¥§¢¥¢¨¢¡¦¡¤¥¦§£¢¦¥¢§£¦¦§£§¥¢¥¨ ¡¢£¤¥¢¦§¨£©¤¦¨¡£¡¥¢©£¦¢£¢§¢¦§§¨¢¨£¢§£¥§¦¡¢£¤¢¡¦£¢£ 

©£¥¢¦£¦£§£¡¥¡§¨¡¦¤¢¡£¡£©¨§¢£¥¢©¤¨¨§£¤Mari interbelici 

prozatori 

¤¢¤§¦¦¥¢§¥¦¢£¢£¨¡¤¢§¤§¥¢§¦£prozei¡¢¦£¦£§¢£¥¢§£¢¢¤¢¡¦¡¦©¤ ¡£©¦£¢£¥¢©¥¢§¥¡£§¢£¦¡£¥£¢£¡¡¥¢£¡¦¢¢¡¥¢ ¡¦¢§§¡romanul§¦¨¤¢©££¡¦¢¦¢¨§¦¨¢¤§¨¨¥©¡¦¥¢¦§§¢£¦¥¢¤¢¥§¨ ¡¨¢¡§¥¨¨¦¢£¢££§¦¥¢©¨¦£¡¥¤¢£¨¦¥¢¥¢©¤¥¢¦£¡§¥¤¨¡£¦¢££¢£¨¡ 

¡££¢£§£§¢¤¢¥£¦¥¢¥¢¡¦¢¥£¡¨©¥¢¡¦£¢£¨¥¢©¨£¢¦¦§£¨¦¥¢§©£¡©¡£ ¤¢¡¨¡¢£¦¡¡¥¢§¥¡¢£¢£¤¢¥¤¢¥¢¡¦¦£¨©¤¥¦¢§¨¡§¡££¤¢§¡¦¢¨£¢ ¡£§¦¡¡¤¢¡¦£¢£¤¢¥£ ¡§¢¥¡¢£©¡¦£¦£¨¤¢£§©¢¥¢esenţă¤§£¢poetica££¨§¡¥¨£¤¢¥ 

• 

• 

• ¤¥£¦§£¢£§¦¢£¦¡§¦¢¦£¤£¥¨¤¢¥£¢£©£¦¨¢¢¥©¡¦¡§¥¨ ££¡¤¢¤§¦£§¢¦¢¨¨¤§§§£¢£¦£¦£££¤¢¥¢ £¥¤¢¤§¦¦¥¢§¥¦¢£¢§¥¢§¦¡¦¨£¢££¨¦¥¢¥¢£¥¤¢¥¢©¤¥¢¦£¡¦¡ ¡§£¢¨§¢£¨¡¦§¦£¦¤¡¦¢¨£¤¢¥¨¡£¢£¡£¦§¥¤¢¤¢§£¦¡¥¢££¥£¦¥¢ ¥¢¡¡£§¥¡¡¨¦¨¤¢§¢£§¦¡¦¤¢¡¦¨¨£¤¢¥¨¡£¢£¦©£¦§§¨¢¨¨£ ¥¢£¦¨¡¥¢¦¢¨£¦¡¨¢©¦¥£¢¥§¦¤§£¢£££¨£¢£§¨¡¥¦¡¥¢ 

• ¢£¤¥¢¦§¥¢§¦¡¡¦¢¤¢¦£¢¥¢©¨£¢£§¥¡§¤¦¦¢£¢£¤§¦¢¦¥¢§ ¦¦§§£¢¤£¢¦§¨£¢£©§£¢£¤¢¥£¢£©£¦¨¢¡¤¢¥££¦¨£¦¡§¥©¤£¢£§¨¦£¤ ¦£¤¢§¥¢©¨£¢¦¦§¦¨£¦ ¤¥£¦£¤¢§£©¥¢¡£¢£¥¢©¥¢¤¢¥£¢£©£¦¨¢¢¥©¡¦¤¤£¢§¨¢¨§¥¨¨ £¡¦¢¥£¢ ££¤¢¡¢£¤¥¢¦£¢£¦¥¢£¥¢£¨¦¥¦¥¡£©¥©¡¦¡§¢¥¡£¢§¨§£¨¢¥¤£¡ 

• 

• ¤¥£¦£¡£££¡¨§¢¡¥¢¦¦¡§£¦¡¥¢££¥£¦¥¢ ¡¨££¡¤¢¥¢£©££¡£¦§£§¨¢¨¨£§¤¡¦¢¨§¡ §¨¡¥£§¤¥£¦£¨£¡£¡£©¨§¢££¥¤¢¢¤¢¡¦£¦££¨¦¥¢¥¢ 

Introducere 

Prezenta sinteză – suport pentru studiu individual – are la bază programa analitică elaborată potrivit 

tematicii şi structurii cursului de şi este destinată studenţilor din anul IV 

(învăţământ la distanţă). 

Conţinutul cursului priveşte predarea prozei şi a dramaturgiei româneşti de la 1900 până la finele 

secolului al XX-lea. 

Materia a fost structurată ¤¢©§¡£§¥¨¨, în trei module, corespunzătoare celor trei etape în care au fost periodizate atât 

proza, cât şi dramaturgia: şi 

Periodizarea a avut în vedere un criteriu specific, notele distinctive fiind căutate în zona conştiinţei teoretice şi 

a devenirii formelor literare în cuprinsul istoriei autohtone a celor două genuri, comparativ cu evoluţia lor în cultura 

universală. 

Caracterizarea etapelor, situarea autorilor şi evaluarea operelor s-au axat pe aceste criterii 

¦¥¢£¦¢£¦¨¢¥©¡ 

(Krauss), pe observaţii şi puncte de vedere rezultate din propria cercetare, cu trimiteri cuvenite şi necesare la 

referinţe istorico-literare şi critice esenţiale, menţionate în bibliografia cursului şi a prezentei sinteze. 

Lucrările recomandate pot fi consultate la biblioteca de specialitate a Universităţii din 

¤¢¥££¡¦¢§ 

str. Ion 

Ghica nr. 13 (unde există inclusiv un dosar xerox cu textele teoretice din bibliografia obligatorie), precum şi la alte 

biblioteci din Capitală sau judeţene. 

¤¢¥££¤¥¦§ 

¤¢¨£¢¦ ¡ 

Forma de evaluare 

▫ Evaluarea cunoştinţelor se va face prin examen semestrial, în conformitate cu modul de eşalonare a 

materiei: Semestrul I: Proza (primele decenii ale secolului al XX-lea şi perioada interbelică); 

▫ Studenţii anului IV de la forma învăţământ la distanţă au obligaţia elaborării unui eseu (5-6 pagini) teoretic 

sau analitic pe un subiect (la alegere) din tematica sintezei. Eseul va fi predat la Secretariatul Facultăţii cu o lună 

înainte de data examenului din primul semestru. 

39

▫ În formularea subiectelor s-a ţinut seama de ideile esenţiale ale tematicii cursului şi de textele cuprinse în 

bibliografia obligatorie. Am avut în vedere şi programa pentru examenul de licenţă, modulul III (Proza). 

1.1. Caracteristică generală 

TEMATICĂ 

Semestrul I 

I. PROZA 

1. PROZA ROMÂNEASCĂ ÎN PRIMELE DECENII 

ALE SECOLULUI AL XX-LEA 

Etapă preponderent de tranziţie (ideatic şi creator), în prelungirea ultimului pătrar al veacului anterior şi 

de deschidere către perioada interbelică. 

1.2. Aspecte ale ansamblului vieţii literare care confirmă această caracteristică: 

• lupta de idei, în succesiunea disputelor din secolul al XIX-lea (polemica Maiorescu-Gherea, 

privitoare la specificul şi finalitatea artei) favorizate de trecerea prelungită a structurilor şi mentalităţilor 

tradiţionale, încă rezistente, la o lume nouă, modernă; 

• menţinerea şi conturarea în plan cultural şi literar a două mari orientări care susţin serii conceptuale ¦¢£¥¡£©, formal opuse (în §¥¡¦¡¨¦£¦, esenţă însă, consubstanţiale şi specifice ©¥¢¡¦£¦, oricărei evoluţii ¡¥£, literare ¡§¢¥¡£¢; şi nu numai): pe de o parte: 

versus 

• gruparea opţiunilor ideologico-literare, a autorilor şi a unor publicaţii în jurul unor reviste de direcţie 

cu programe axate în esenţă pe una sau alta dintre cele două orientări, conduse de personalităţi pregnante ale 

epocii („Sămănătorul” – – N. Iorga; „Viaţa Românească” – – G. Ibrăileanu; 

– ¤¥¤¥¢£¡©¨ ©¡¦¥¢©¨ ¤§§£¨¦¥¦¥¡ 

„Vieaţa Nouă” – ©¥©¨ 

Ovid Densusianu); 

• tabloul scriitorilor dominat de spiritul lui Eminescu şi de mari autori care supravieţuiesc veacului 

anterior (I.L. Caragiale, 

I. Slavici, G. Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Al. Macedonski); afirmarea unor autori specifici perioadei, câţiva cu 

debut înainte de 1900, afiliaţi uneia sau alteia dintre grupări, preponderent celor tradiţionaliste, ilustrându-le 

prin tematică şi viziune literară (B. Şt. Delavrancea, O. Goga, D. Anghel, I.Al. Brătescu-Voineşti, I.A. 

Bassarabescu, M. Sadoveanu 1 , Gala Galaction, I. Agârbiceanu, E. Gârleanu ş.a.); 

• literatură cu tematică, formule şi maniere artistice exersate în secolul anterior; absenţa unor mutaţii 

spectaculoase în ¤¥¦¢, gramatica ¡¨, genurilor §; literare; preferinţă pentru genurile lineare şi nu pentru cele complexe – 

predominanţa reprezentare săracă a romanului. Lirism, caracter evocator (idilic- 

sămănătorist sau realist-poporanist), atitudine şi finalităţi moralizatoare în spirit etnic şi etic-creştin; frescă istorică, 

socială şi de moravuri; tipologii construite prin interferenţă de viziuni, ca în secolul anterior (clasicism, romantism, 

realism, naturalism); orientare preponderentă spre lumea satului contrariată de vremurile noi, cu nostalgia armoniei 

patriarhale (Duiliu Zamfirescu, I.Al. Brătescu-Voineşti, Gala Galaction, I. Agârbiceanu, 

M. Sadoveanu), către istoria naţională (Mihail Sadoveanu) sau spre categorii umane mărunte, umile ale universului 

provincial, privite sub unghiul automatismelor, stereotipiilor (I.A. Bassarabescu, D.D. Pătrăşcanu ş.a.); gustul 

pentru detaliu, descriere, pitoresc autohton; 

• rămânere generală în orizontul primei sincronizări cu realismul european, realizată la mijlocul 

secolului al XIX-lea, sub semnul sintezei de curente (ilustrată exemplar în cele două mari modele Eminescu şi 

Caragiale, care nu vor fi egalate); 

• conturarea, cu ecou şi ilustrare mai restrânsă în domeniul prozei, a unei linii novatoare, în continuarea 

deschiderilor macedonskian-simboliste. Proza poetică, simbolică a lui Dimitrie Anghel, anticipare a celei 

moderniste, interbelice. 

1.3. Autori reprezentativi (specifici etapei) 

1 

cu volumele de povestiri şi romanele publicate între 1904 şi 1930. Scriitorul este individualizat în cadrul 

perioadei interbelice căreia îi aparţin operele de maturitate artistică şi capodoperele. 

40

GALA GALACTION (1879-1961) 

Pseudonimul lui Grigore Pişculescu. ¥¨¨¡¦£©¡¦şi, Studii teologice, carieră ecleziastică, lucrări în domeniu. Traducător al în ¡¨¢¡£§¨©¨, colaborare, al (integral). Publicistică bogată, adunată în volume (£¨©¡¥¨, 1919, 

1955 ş.a.). Autor al unui amplu publicat postum (1973-1980). 

Spirit neliniştit, arghezian, oscilând între religiozitate şi laicitate, pe fondul unui umanism funciar – trăiri 

şi viziuni reflectate în creaţie. 

Consacrarea prin nuvele şi povestiri cu problematică şi finalităţi moralizatoare. Conflicte interioare 

provocate de un (erotic, etic) reprimat, sublimat sau finalizat tragic. Calităţi de observator şi analist al 

pasiunilor ¦£¥£, puternice, contradictorii, tratate în registru realist sau 

¢ 

¦¥¤§£¢£¡¨¨, ¡£¤£¨¥£, fantastic. Piese antologice: 

££©¡ 

§¥£¢£¨¦£¢, cuprinse în 

volume: 

¨¢¡£ 

(1916), (1924), (1934). £¤¨§¨§£©¨, Romane scrise în perioada interbelică, de valoare £¢¤¡¦£§¨¢, inferioară nuvelelor şi povestirilor (¥£¡£, 1930, 

1932, ¥¥§¦¥¢¨¡£¨¡, 1933, 1935). 

DUILIU ZAMFIRESCU (1858-1922) 

Figură proeminentă a ultimelor două decenii din secolul 

al XIX-lea şi din primele decenii ale secolului al XX-lea. Activitate literară (proză, poezie, teatru), 

publicistică, diplomatică. Membru al ¨¡©, relaţii apropiate cu Maiorescu, deteriorate după polemica 

declanşată de discursul de recepţie la primirea sa în Academie (1909). 

Debut poetic în „Literatorul” şi ca prozator cu schiţe, nuvele, însemnări în „Convorbiri literare”. 

Volumele de poezie (¦¥¢¥¡¦¨¢, ©¡¨¢¤¡, ©£¨§, 

¥£¡¥£ 

publicate între 1890-1900) – expresie 

a unui eu poetic meditativ, postromantic, elegiac, în spirit cu o viziune estetizantă şi gust pentru 

¤¢ 

clasicitatea stilului. 

Proza scurtă – anticipare a ciclului romanesc prin problematica şi tipologiile socio-psihologice din mediul rural 

sau provincial, precum şi prin schematizarea în viziune idilică, de sugestie sămănătoristă a opoziţiilor dintre 

©¥¢£¦¥¡¦£¡¦¡ ¦¥¤¥¦¡§¡¦¢£ 

nobleţea 

£©¨ ¨§ 

lumii vechi, aristocratice şi trăsăturile (caricaturizate) ale unei noi clase (arendaşi, ciocoi) în formare şi 

¥£¡¥£¦£¥£ 

ascensiune. 

Romane ¦§¨¦¥©¡¦¡¥¢, Consacrarea, prin ca fondator al genului, alături de N. Filimon şi I. Slavici; pionier al 

romanului ciclic şi de familie în cultura română. Reflecţiile asupra romanului, inserate în corespondenţa cu Titu 

Maiorescu (1889), provocate de apariţia şi teore-tizarea analizei £¡£, ca procedeu artistic (Paul Bourget), exprimă 

preferinţa pentru o formulă ¡¡£§£¦¨, tradiţională, ¡¢¥, de esenţă realistă, fără anticazu-istică. Cele 

¥¡¥¨ 

cinci volume ale 

ciclului (¨££££¢, şi ¡¡££¨¦£§¡¨¤¥£¦), publicate între 1898 şi 

1911, înscrise în acest tipar (poveste cronologică a trei familii boiereşti din „vremurile bune” până la decădere; 

reconstituirea mediilor şi categoriilor sociale, a relaţiilor şi mentalităţilor; culoare de epocă şi locală). Transparenţă 

involuntar ideologizantă a discursului auctorial, schematismul unor tipologii, compensate de creaţia de atmosferă şi 

radiografierea sugestivă a sentimentelor, mai ales a iubirii în ipostaza ei luminoasă (cuplul Saşa-Matei); ¡¢¥) realizarea 

unor siluete feminine memorabile. Noutatea inserării în ficţiune a documentului ¨££££¢, autentic ( şi înclinaţia 

către o viziune ¤£, estetizantă, aristocrată asupra existenţei (în £¡£¦§, special, în cel mai reuşit volum al ciclului). 

Romanul formulă eseistică, simbolică, filosofică, repudiată teoretic, diferită de romanul ciclic care 

l-a consacrat. 

ION AGÂRBICEANU (1882-1963) 

Scriitor în linia realismului ardelean, dominat de figurile lui Slavici şi Rebreanu. Formaţie teologică, preot. Unul 

dintre fondatorii Societăţii Scriitorilor Români, întemeietor al revistei „Tribuna” (1938); bogată activi-tate culturală, 

socială, publicistică desfăşurată după 1919 în oraşul Cluj. 

Proza (schiţe, nuvele, povestiri, romane), caracteristică primelor decenii, 

¡¢¤¦¢ 

într-o viziune de extracţie creştină şi 

afinităţi cu stilul implicat al povestirilor sadoveniene. meticulos al universului transilvan, observat sub 

toate aspectele existenţei cotidiene, de la lucrurile cele mai simple la suferinţe şi istorii tragice. Trăirea sub semnul 

tradiţiilor, obiceiurilor, interdicţiilor (sociale, naţionale, religioase) specifice zonei. Transpunere în orizontul fabulos 

al miturilor folclorice; studiu al pasiunilor (iubire, bani, pământ) supuse ¦£¨¢¨, legilor morale ¥¤£§£¡, sau ale destinului. §£¢, Diversitate ¦£¡£, portretistică din universul satului ardelean (££, £¢¡¢£, ş.a.). 

¦¢¥¡§£¢ 

Romanul (1914), cea mai rezistentă creaţie, după model tolstoian şi flaubertian, prevesteşte 

complexitatea planurilor, personajelor, dimensiunea monografică a universului rural din romanul ¥¡. 

I. AL. BRĂTESCU-VOINEŞTI, I. A. BASSARABESCU, 

D. D. PĂTRĂŞCANU (©¥¢¦¡¡§£¢£££¡) 

Înscriere predilectă în tiparele genului scurt. 

Autori interesaţi mai mult de „colţul de umanitate” al unor categorii sociale defavorizate, trăind sub semnul 

mediocrităţii, banalului, stereotipiilor, automatismelor şi mai puţin de lumea aristocratică ce apune (deşi nu o ignoră 

¢£¡ ¦¤¨¢ §¢¨ 

41

nici pe aceasta). Literatură de invenţie restrânsă pe teme cunoscute, în mare parte, de la Caragiale: şantajele 

electorale, inter-venţiile, demagogia, birocraţia, încurcăturile involuntare, ipocrizii clericale, îmbogăţiţii de război 

etc. 

Procedee de esenţă realistă în registru umoristic, comic, mai mult îngăduitor, complice, decât incisiv ca la 

Caragiale. Comicul de situaţie, de limbaj etc., axat pe mecanismul clasic al contradicţiei dintre aparenţe şi realitatea 

vieţii (sociale, politice, familiale) sau pe reacţii psihologice absurde care însă nu ating nivelul grotesc, nonsensul, vidul 

de ¡¤, comunicare, confuzia dintre om şi mască din £¤¥¥¡(D. opera caragialeană. Umanitatea personajelor rămâne intactă în: ¡¤¢¡£, ¨¨¦¨¢, D. Pătrăşcanu), 

(I. Al. Brătescu-Voineşti), (I. A. Bassarabescu). 

Alţi prozatori: B. Şt. Delavrancea ¡¡¦¥¢¨¨ ¦¦¥¢¨¨£¡§¨¢¨©¨ ©¨¢ 2 , Calistrat Hogaş, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel. 

2. EVOLUŢIA PROZEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 

2.1. Caracteristici şi note distincte faţă de etapa anterioară: 

• epocă de împlinire ideatică şi creatoare într-un climat general de deschidere şi emulaţie (institute şi 

societăţi, contacte culturale, învăţământ şi presă la nivel european, traduceri, proiecte ample în diferite 

domenii, spirit de sinteză); 

• sincronism şi diferenţiere; corelarea ideii de cu zone mai profunde şi semnificative ale 

istoriei, religiozităţii, mitului, stilului; reluarea disputei dintre şi prin clarificări 

conceptuale şi schimbări de perspectivă valorică; 

• gustul înnoirii, al experimentului artistic, conştiinţă puternică a esteticului, a formei; mutaţii esenţiale în 

gramatica tuturor genurilor literare, în interiorul structurilor epice, în raporturile dintre ele; 

• lărgirea interesului pentru lectura şi scrierea romanului, eseului, jurnalului intim, publicisticii; 

• existenţa unor autori cu opere de excepţie în mai multe genuri literare sau domenii diverse (Camil 

Petrescu, G. Călinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Mircea Eliade); 

• supremaţia romanului între structurile epicului, gen a cărui complexitate răspunde cel mai bine 

crizelor şi noilor aspiraţii ale societăţii româneşti marcată de război, dar şi emancipată în urma lui şi a 

efervescenţei de după Unirea din 1918; 

• conştiinţa recuperării decalajului faţă de romanul universal, realizarea celui de-al doilea moment (teoretic 

şi creator) al¡§¢¥¡¢, ratată în perioada anterioară; refacerea în doar două decenii a etapelor şi a modelelor 

principale din istoria universală a genului; romancieri şi romane de nivel european; 

• diversitatea, disocierea sau interferarea formulelor; dificultatea încadrării stricte a romancierilor în anume 

¦¢£ 

direcţii sau tipologii narative; 

¦¢£¥¡£© ©¥¢¡© 

• rolul criticii şi al istoriei literare în impunerea şi maturizarea genului (E. Lovinescu, G. Călinescu, G. 

Ibrăileanu), formularea în texte teoretice a mai multor opţiuni privind evoluţia sa în continuare. 

2.2. Configurarea unei POETICI a romanului 

• punct de iradiere şi orientare a direcţiilor şi a formelor sale reprezentative; 

• jocul complex al grupării opţiunilor, raportarea lor la modelele universale şi la specificul istoriei tinere a 

genului în spaţiul autohton; 

• răspunsuri la întrebarea, reiterată, „de ce nu avem roman?”. 

Principalele opţiuni: 

a) £¤¨¡£¤¡¦¢¨¦¢££§£©£¢£¢¥©£¡¨¨ 

Model general – de tip balzacian, stendhalian, tolstoian, flaubertian (roman al socialităţii şi 

istoricităţii omului, omolog al realităţii, aliniament la timpul istoric, obiectiv, frescă a mediilor şi moravurilor, 

cauzalitate, tipologie, caracterologie, omniscienţă auctorială, demon explicativ, epic fundamental). 

Explicaţiile stăruinţei în orizontul aceluiaşi model, dominant de la geneză până la sfârşitul etapei 

precedente 

¢£©¨ 

42 

3 şi deschiderile aduse opţiunii în şi creaţia interbelică. 

Texte teoretice reprezentative: ¦¢££¡£(1926) 

• G. Ibrăileanu, 

Compararea a două modele: cel al „marii tradiţii” cu noul tip de roman, psihologic, analitic, proustian. 

Susţinerea (raţională) a celui dintâi şi totodată recunoaşterea şi aprecierea (de gust) a celui de-al doilea, impus de 

evoluţia europeană a genului. Motivaţiile opţiunii raţionale (trimiterile la specificul psiho-social şi literar 

românesc). Comentarea observaţiilor aparent paradoxale din eseu: „Artă literară fără analiză poate să existe. Fără 

creaţie, nu” faţă de afirmaţia 

¤¥¦§£ 

§¢£: că la Proust înseamnă „Creaţiile lui sunt lumi sufleteşti… Aceste piese 

2 

Încadrat în cuprinsul dramaturgiei din primele decenii. Prozele, cu excepţia nuvelei ¡¢£¤¥¦§¨©(cea mai 

cunoscută şi rezistentă artistic), apar înainte de 1900. 

3 

Vezi Pompiliu 

£¡££ 

Constantinescu, în £¢¥££©¡©, de Gabriel 

Dimiseanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1989, p.62-72. 

©¡ §¨£¦©¡££¡¨¥¡§¡¥¥£§©¨

sunt vii, (subl.ns.)…” Ideile privitoare la a autorului exempli-ficate prin creaţia 

sadoveniană. Romanul (1933), expresie a criticului; fineţea analizei. ¢¥©£¡I • G. Călinescu, (1946), (1932), 

(1938) ¥©£¡¨££©¥¢¡ ¦¦£§¨¡¦¤¢ §£££ §¥¡§¤£¤¢¥¡£ £ ¨¦¨¨ ¡¨§£§©¨¨ 4 £¨¤¢£¦¢£¦¨¢¤£¡¥. Aplicarea la romanul balzacian a viziunii clasice, într-o altă accepţie decât cea tipologică din 

Clasicismul ca formă de cunoaştere profundă (§¥¡¦©¤£) a lumii şi a omului, 

reprezentare raţională a vieţii, recunoaştere şi exemplificare a universalului; omul ca fiinţă morală, 

caracterologie. Refuzul subiectivităţii în sens camilpetrescian (proustian) sau eliadesc. 

Teoria (nevoia experienţei directe în perspectiva „ordinii morale prestabilite”, renunţarea 

la „mistica excesivă a evenimen-tului”, a „particularului pur”: „toată plăcerea unui clasic e de a nu întâlni niciodată 

ineditul, de a rămâne mereu în tipic”. 

Aplicaţii şi derogări de la propria teorie în romanele călinesciene. 

Autori ilustrativi ai opţiunii (în accepţia ei largă, nuanţată, cu particularităţi de la un autor la altul): G. 

Călinescu, M. Sadoveanu (cu excepţia operelor din deceniile trei şi patru axate pe mit şi viziune cărturărească), 

Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, G.M. Zamfirescu, Panait Istrati (romane ale mediilor sociale, 

©¤¢ 

vârstelor 

etc.). 

b) 

• E. Lovinescu¦¥¢£¦¢£¦¨¢¢¥©¡§¥¡¦©¤¥¢£¡, 

¢¥©£¡¨¨§££¢¦ 

vol. 4 

Orientarea spre citadin, analiză psihologică, obiectivare. Sincronismul în relaţie ¥§¦, cu „legile imanente ale 

epicului”. „Modernismul epic” şi „modernismul liric”. Trecerea de la la opţiune motivată în 

ordinea istoriei româneşti a genului, contradictorie faţă de mişcarea inversă din romanul european (dinspre Balzac ¨§¦ ¥¨£¤¥¤§ ¡¥¢£©¥¢¡¦£¤¢¥ 

spre Proust). Importanţa direcţiei moderniste şi a criticii lovinesciene pentru eliminarea lirismului, a finalităţilor 

moralizatoare din proza românească şi îndreptarea ei spre creaţia obiectivă şi romanul analitic modern. 

Autori reprezentativi, în opinia lovinesciană, pentru obiectivare şi analiză („izbânda” direcţiei 

moderniste): Liviu Rebreanu şi Hortensia Papadat-Bengescu (argumentele criticului, din capitolele ce le 

sunt consacrate în ¦¥¢). 

c) £¤¨¡£¤¡¦¢¨£¨¦¡¦§¦£¦¤¢¡ 

Sensul conceptelor. Izvoarele filosofice, ştiinţifice şi psihologice moderne ale descoperirii rolului subiectivităţii, 

subconştientului şi a trecutului, pentru cunoaşterea artistică. Setea ontologică de concret. Sincro-nizarea cu romanul 

european. Reacţie împotriva viziunii şi procedeelor clasice, romantice, realiste, naturaliste din romanul tradiţional. 

Aderare la modelul proustian şi gidean (subiectivitate, relativitate, fragmentarism). 

Texte teoretice reprezentative: 

• Camil Petrescu, (1936) ¡¤¥¥¤, 

Imperativul sincronizării literaturii cu ştiinţele şi filosofia epocii (Bergson, Husserl, ©¦£¦©¨, psihopatologia, psihanaliza). Depăşirea pozitivismului (viziunea raţionalistă, deductivă, apodictică, 

tipizantă). Renunţarea la pretenţia de ubicuitate, omniscienţă, omniprezenţă auctorială practicate de romanul 

ca 

¥¨£¦¢¨§¦¨¢¥¤¢£¨§£¢§¢¥¨¦ 

tradiţional). Primatul ¨§¦¦ 

singura modalitate „adevărată” de cunoaştere, „privirea în noi înşine”, rolul 

intuiţiei, timpul ca durată, nararea la persoana I şi la timpul prezent, sinceritatea liminară, luciditatea, anticalofilia, 

căutarea absolutului în interiorul conştiinţei. 

Teoretizări şi experimentări autentiste în propriile romane; jurnalul, corespondenţa, documentul, dosarul de 

existenţe ca tehnici literare. ¡¥¢¢¥©£¡, • Mircea Eliade, (1934), ¨¦¡¦§¦£¦¢, (ed. franceză, 1963; 

ed. rom. 1978). £¨¦¡¦§¦ca Accepţia literatură confesivă, nefalsificată a eului narator, nu în sens de stenografiere a 

aventurii existenţiale, ci ca relatare semnificativă şi spiritualizare a conflictelor ei. Ideea că orice defineşte 

omul şi trăirea umană (inclusiv ideile) poate constitui subiect de roman. Explicarea sintagmei (¡£¡¦¢). Trecerea de la viziunea duală camilpetresciană (lumea reală – lumea 

¡£¡¦¢ 

conştiinţei) 

¤§¦£©¦¨¨ 

la identificarea 

cu §¥¡§¡¦£¥¤¤¥¦¥¢¨©. ca valoare absolută, premergătoare existenţei şi modelul ei structurant. Sensul 

formulei Aspiraţia spre redescoperirea şi identificarea ©¦¨¨. semnelor sacrului, a 

totalităţii şi armoniei pierdute de conştiinţa omului modern. Definirea eliadescă a Complementaritatea 

celor două tipuri de cunoaştere: (ştiinţifică) 

¢¥©£¡¡¢§¦ 

şi (religioasă, mitică, poetică). ca şansă de 

¢£¨¨ 

salvare a fiinţei de cruzimea timpului, a istoriei. ©¥§ £¨¦¡¦§ £§¢¨ ¥§ £¨¦¡¦§ §¦¨ 

4 Textele pot fi consultate în G. Călinescu, £¤¨¨©, 

Literatură, Bucureşti, 1967. 

5 Texte din publicistică, antologate în M. Eliade, ¦¥¥¨©©¥, 

cu un de 

1991. 

¥¥£§¦¥£¥ 

Geo Şerban, Editura pentru 

43

• Alţi adepţi ai autenticităţii. Nuanţări şi relativizări ale conceptului. Semne ale modificării raporturilor cu 

realul ¡¦©¤¢¡¢£¦£¦£©£¦, şi cu literatura: Anton Holban ¨¨¡£¨©¡£¦). şi £©¥£¢¦§£¢¡¨¥¦¡©§), Max Blecher 

( 

Autori reprezentativi: Camil Petrescu, Mircea Eliade, Anton Holban, Mihail Sebastian. 

• Alte forme ale literaturii subiective nonficţionale: 

Jurnalul intim. Eul ca instanţă narativă. Sinceritate, spontaneitate, selectivitate. Clauze (calendaritate, 

clandestinitate etc.). Examen de conştiinţă, document existenţial şi spiritual, document de epocă, jurnal de idei, 

de creaţie, jurnalul ca literatură. 

Memoriile. Asemănări şi diferenţe faţă de jurnalul intim. 

Momente şi forme ale celor două genuri confesive în literatura română, relaţia cu modele din literatura 

universală. Efervescenţa genului şi autori români reprezentativi în perioada interbelică (Mircea Eliade, E. 

Ionesco, Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian, O. Şuluţiu, Camil Petrescu, Alice Voinescu 

(¡¦£©¡¦¦¢£¢ 

ş.a.). 

d) £¡¦©©¦§, Ficţiunea ca univers autonom, £¢¡¦, convenţie, artificiu. Dinamitarea graniţelor romanului ca structură 

epică definită. Percepţia lumii ca semnificând o criză a fiinţei, a comunicării. Refugiul în estetic, simbolic, 

fantastic, mit, absurd. Experienţa (reală) încorporată în substanţa imaginarului literar. Estetica fanteziei, tainei, 

poeticului, suprarealităţii, hazardului, deformării, ¡¦©¤¢¡¢£¦£¦£©£¦, parodicului, ludicului, parabolei. ¨¨¡£¨©¡£¦), O poetică implicită: Mateiu 

Caragiale (©©¢), Max Blecher 

¨¨¡©¥§£¦£¨¤¢£¢£¨¨£¦¢£¦¨¢ 

( Urmuz ©¢¨©©¢). £¡¨¡§¨, 

Autori reprezentativi: Mateiu Caragiale, Mihail Sadoveanu (capodoperele începând cu 

1928), Mircea Eliade (proza fantastică şi mitică), Vasile Voiculescu, Max Blecher, Urmuz, Tudor Arghezi 

(¦©¦¢¨¢¨¡£¨¦¢). 

2.3. Mari 

(£¤ 

prozatori interbelici 6 

LIVIU REBREANU (1885-1944) 

Prozator şi dramaturg ardelean (Bistriţa-Năsăud), stabilit în 1909 la Bucureşti, unde devine o prezenţă 

remarcabilă a vieţii culturale, literare şi publicistice româneşti (iniţiator şi colaborator la numeroase reviste). 

Reporter în timpul primului război, director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societăţii 

Scriitorilor Români, membru al Academiei Române, 1939. 

Nuvelele: preludii ale romanelor (tematic, viziune realistă) şi creaţii autonome. Volume: 

(1912), (1916), (1919). 

Romanele: 

(1920), ¨££ ©¥£¡ ¢©¡¦¢ 

44 

• ¥¡ 

premiul Academiei Române, 1921, carte a consacrării şi „întâiul adevărat roman românesc 

modern” (E. Lovinescu). Problematică. Subiect. Conflicte (viaţa unei colectivităţi rurale ardelene, evenimente 

esenţiale, obiceiuri, conflicte şi complexe sociale, naţionale, psihologice; glasul pământului/glasul iubirii, 

eros/tanathos). Personajul principal (caracterul exponenţial şi individualitate, scindarea între raţiuni sociale şi 

pasiune sub semnul fatalităţii, dimensiunea simbolică). Alte personaje, rolul lor în ficţiune (familia Herdelea, Ana, 

Savista ş.a.). Construcţia arhitecturală, pluralitatea planurilor epice, realismul obiectiv modern, relaţia viaţăliteratură 

(începutul şi sfârşitul romanului), rolul imaginaţiei şi al unei viziuni proprii asupra lumii (organicitatea). 

• (1922), (1927), (1932) şi (1938) – romane ale unor 

situaţii limită, ale tragismului căutării echilibrului interior, de natură să concilieze pasiunea şi idealurile cu realitatea 

exterioară potrivnică. Virtuţile analitice, sondarea abisurilor fiinţei, psihologia colectivă, personajul liant în care 

autorul se configurează în ¥¡, şi ©¥¢£. 

• Alte romane: (1919), (1925) – „cartea iluziilor eterne”, (1929), 

(1940). ¦¢¥¢¨ ¦¨£¡¢£ 

Importanţa romanelor rebreniene din perspectiva modelului modernist lovinescian („pe altarul lui Rebreanu 

jertfim toată epica română de la Filimon la Sadoveanu”.). Viziunea actuală asupra romancierului Filiaţii tematice, 

comparaţii cu Zola, Steinbeck, Reymont (tema pământului, figura ţăranului) şi cu Barbusse, Hemingway, Camil 

Petrescu, Cezar Petrescu (tema războiului). 

£ ¨¢£¤¡¨¢£¥¢ ¦££¢¨ §¥££ ©¥¢£ §¥££ 

©¡¥ £© 

HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU (1876-1955) 

Întemeietoare a romanului analitic, citadin, modern, considerată „marea europeană” de către importanţi 

scriitori interbelici (Liviu Rebreanu, Camil Petrescu ş.a.). 

6 

În afara perspectivei canonice, selecţia autorilor este semnificativă şi pentru reflectarea (reprezentativă) în creaţie a 

opţiunilor şi formulelor configurate în romanului. Nu am individualizat prozatori importanţi ca G. Călinescu, T. 

Arghezi, V. Voiculescu, studiaţi în anul precedent. Ei figurează însă în bibliografia obligatorie cu textele teoretice şi 

romanele incluse în tematica şi obiectivele exacte ale cursului. 

£©¢¡ §©£¡

Model ilustrativ, în spiritul modernismului epic lovinescian, pentru genului. Novatoare în 

plan problematic, tipologic şi narativ, în linia experienţelor romanului contemporan european 

(M. Proust, W. Woolf ş.a.). 

Debutul târziu al scriitoarei, rolul lui G. Ibrăileanu în perioada începuturilor. Impactul hotărâtor al 

apropierii de E. Lovinescu şi gruparea de la „Sburătorul”. 

Vârstele creaţiei: ¡¨, • Sondajul („liric”) al sufletului feminin din primele 

¥§¦£¢£ 

££¥¡, ¥©£¡¤¢¥¡§£, proze (¤£¡§, 1919; 1920; 

1921; 1925). Subiectivismul. Particularitatea investigaţiei analitice: 

coborârea în zonele subconştientului, freneziei senzaţiilor, obsesiilor; acuitatea observaţiei, rolul privirii, 

interiorizarea şi intelectualizarea impresiilor. ¥§¦, • ¢££¨¢¨, 1923, cronică a războiului, începutul notaţiei transpunerea ei în plan simbolic; 

interesul psihologic ¦§¨£¤£: pentru suferinţa fizică şi psihică. ¦¥¡§¢¦¡©¨§¢£§, §¡, • §¥£¢¤¦¦, 1926; 1927; ¥¢¨©¨£§¨¡, 1933; 

1938. Romanele consacrării definitive. Problematica întregului ciclu – istoria familiei Hallipa, largă 

frescă socială, morală (snobismul, parvenitismul, ipocrizia etc.). Arta portretului psihologic, percutanţa notaţiei 

comportamentului, senzaţiilor, dinamicii stărilor sufleteşti, fiziologicului, maladivului, radiografia bolii. 

Originalitatea ¦¢¨¤¨¨¨¦§, şi noutatea perspectivei analitice, diferenţa faţă de realismul psihologic tradiţional 

©£¡ 

¨¢£. ¥§¦¢, (fenomenologic): 

teoria dezacordul dintre şi Complexitatea soluţionarea 

predispoziţiilor (structurale) prin multiplicarea vocilor narative (personajele reflector), subminarea 

coerenţei, cronologiei, omniscienţei. 

Aspectele controversat interpretate ale stilului prozatoarei. Adecvarea stilistică şi compoziţională la 

„bogăţia fondului şi ritmului sufletesc” (E. Lovinescu). 

CAMIL PETRESCU £¨¦¡¦§¦, (1894-1957) 

Teoretician al romancier reprezentativ pentru sincronizarea cu romanul european, scriitor 

marcant al culturii interbelice, afirmat în mai multe domenii şi genuri literare: filosofie (doctorat cu o teză 

despre Husserl), proză, dramaturgie, poezie, eseistică, cronică dramatică şi literară, memorialistică. 

Prezenţă în majoritatea publicaţiilor interbelice, întemeietor al revistelor „Cetatea literară” şi „Universul 

literar”, redactor şi conducător efectiv al „Revistei Fundaţiilor Regale” (1934-1944). 

Experienţă directă a frontului (utilizată în primul roman). Director al Teatrului Naţional (1939). Membru 

al Academiei Române (1948). 

Premisele filosofice moderne, unitatea şi caracterul polemic al întregii opere. 

¨¡¦¢¥¢ 

Perspectiva bergsoniană , şi 

husserliană asupra cunoaşterii. Trăire şi conştiinţă. Drama lucidităţii. Vocaţia 

¨§¦ 

teoretică, pasiunea pentru 

conştiinţa sincronistă, înnoitoare în toate genurile practicate. Posibilităţile şi limitele cunoaşterii, obsesia 

absolutului, problematica ¨¢¨¢, intelectualului – teme fundamentale, predilecte. 

Poezia: £, (1923). 

Poezia de notaţie, de idei ca forme de cunoaştere plastică. Antiretorismul. 

Romanele: 

• (1930) şi (1933) – romane ale 

teoretizate în eseul Relatarea unor experienţe 

esenţiale şi tipologia intelectualului în cele două romane. Siluete feminine. Viziunea asupra erosului şi a 

războiului. Semnificaţia titlului celui de-al doilea roman. Elemente stendhaliene şi proustiene în tematica, 

tipologia personajelor şi modalităţile narative. Primatul subiectivităţii, relatarea la persoana I, tehnica 

jurnalului şi a corespondenţei, dosarul de existenţe. Unitatea perspectivei în 

¦§¨©¥¢ 

£¦¨¨¢¥§¨¦. 

, 

pluriperspectivismul în 

• Romanul (1957) 

¦©£¡¥£¤¦¢£¥¦¡¦£¡¥£¤¦¢¥ 

– reconstituirea biografiei unei personalităţi istorice (Nicolae 

Bălcescu). Document şi ficţiune. 

Opera dramatică 

Camil Petrescu – om de teatru şi teoretician al teatrului, autor al primelor contribuţii ¤§¦£§¥¨¨: româneşti de gândire 

sistematică a complexităţii raporturilor dintre 

£¦¨¨¢¥§¨¦ 

¤¡¦¢¨¨¨£¨¦¥¢¥¢¢£©£¦§, şi componentele artei ¦¢£¦£¦, 

£¨¦¡¦§¦ 

1936; §¥£¦£¦£¦¦§£¦£¦¢¨¨, 1937 (teză de doctorat); 

¥¨£¦¢¨§¦¨¢¥¤¢£¨§£¢§¢¥¨¦ 

1947. ¨¦¦£¢, Piesele reprezentative: ¥§¨¥¢, şi (scrise în 

¦©£¡¥£¤¦ 

perioada 1916-1930) 

¡¥©¡¦¢¥£©¡ 

– drame de conştiinţă, axate pe aceleaşi surse filosofice, vizând problematica intelectualului, ca şi romanele 

(obsesia absolutului, conflictul dintre tiparul ideii de iubire, dreptate, adevăr, sens al istoriei şi realitatea §¦¡£¡ ¥£¡¦¥¡ £¨¦¢£¦£¦ ¡£££¨ ¦¦¨¢£©£¦§ 

concretă). Interiorizarea conflictelor şi a situaţiilor dramatice, trăirea şi absolu-tizarea lor la nivelul conştiinţei 

individuale, refuzul realităţii – sursă a eşecului în plan existenţial, istoric. Luciditatea – sursă generatoare a 

dramelor de conştiinţă („câtă luciditate, atâta dramă”). 

Structura teatrului de idei camilpetrescian. Rolul indicaţiilor privitoare la cadrul şi mişcarea scenică, 

tonalitate etc. ¢£¥¦. 

Alte piese: §¦§¥¤§¨, §¥£¢£, £¦©£¤§£¢¥¨§, ¢¥¥¢¢£©¨¡§ 

45

46 

Caracterul original, unitar, polemic al teatrului lui Camil Petrescu. 

MIRCEA ELIADE (1907-1986) 

Prozator, istoric al religiilor, filosof, orientalist, mitolog, eseist. 

Reprezentant al §£©¤£¡¡¢£¥¡¦(¦¡¢£¢¨¤¢¦¨£, generaţiei tinere, de elită, a anilor ’30 (E. Ionescu: „mareşalul oficial şi de drept al generaţiei 

noastre”.) Aspiraţiile 1927), exponentă a unei părţi a intelectualităţii 

tinere, trăind experienţe şi crize comune; viziunea ei existenţialistă, voinţa înnoirii şi deschiderii către valorile pur 

spirituale ale universalităţii, vocaţia sintezei. Gruparea „Criterion”. 

Activitatea publicistică din tinereţe (colaborarea la „Gândirea” şi „Cuvântul”, influenţa lui Nae Ionescu). 

Sursele şi specificul formaţiei intelectuale, studiile filosofice, rolul determinant al experienţei indice. 

Osmoza şi contradicţia dintre spiritul sincronic european (Gide, Joyce) şi cultura arhaică, mitică; 

– laitmotiv al creaţiei eliadeşti. 

Spiritul enciclopedic. Admiraţia pentru Heliade Rădulescu; editor al operei lui B.P. Hasdeu (1937). 

Consacrarea în lumea universitară şi academică internaţională (ştiinţifică şi literară) după stabilirea 

definitivă în străinătate (1946). 

Dimensiunea excepţională şi diversitatea operei, scrierea şi publicarea în mai multe limbi (română, 

engleză, 

§¥¡§¡¦£ ¥¤¤¥¦¥¢¨© 

franceză, spaniolă). 

Opera (selectiv) 7 

● Proza autenticităţii 

Teoria experienţei şi aventurii intelectuale, confesiunea ca gen literar. 8 ¡¦¥£¢§¢£¡¢£, ¨£¡, £¥§¡¦¨¨©¥¤, Romane: §£¦¢¤, 1933; 1934; ¡£¡¦¢, 1935; I-II, 1935; 

1989. 

Naraţiunea ca relatare subiectivă, nefalsificată, spiritualizarea conflictelor propriei experienţe (jurnalul 

indian în şi ¡£¡¦¢). Personajul – conştiinţă reflexivă, teoretică, semnificativă pentru problematica 

existenţială şi ideatică generală (cunoaştere, destin uman, eros, istorie, libertate, împlinire, ratare etc.). 

– roman erotic, capodopera ciclului indian, poveste de iubire sub semnul misterului şi al unor 

spiritualităţi diferite. 

● Proza fantastică 

¥©£¡¨ 

şi mitică 

Nuvele §£¦¢¤ §£¦¢¤ 9 §¢¦¨¥§¦¥¢¨¨¥¡¢¢, ¢£©¤¥¢, : ¥¥©¡¥£¢£¦¢¦¡£, ¨, ¦¢££§¡¦¨££, 1936; ¡£¢¤, 1937; £¡§£¦¤¥¦¢, 1940; 

1940; 1963, 1968; ¡§¨¢¦£¥¥¡, 1969 (volumul ¦¢¥¢§, include ¡¥©©£¢, ş.a.); 1977 (volumul include 

ş.a.). ¨©¡£§¦¡, ¨¡¦¡§¢, ¡¡, Romane: ££¤¥£¥¨¨, 1930; 1934; 1938; 

1971. 

Problematica existenţialistă şi o altă viziune asupra realului şi a literaturii; rolul cunoaşterii artistice 

(literare) în redobândirea senti-mentului 

¥¤£ 

al totalităţii pierdute de conştiinţa omului modern. 

Apelul la fantastic şi mit. Raportul sacru-profan. Descoperirea manifestărilor sacrului în realitatea 

cotidiană (£§¢¨¤¢¥£¡¨). 

Definiţia şi funcţia în 

¥¥¨¤¢§©§£¤¦¦ 

concepţia lui Eliade: şi (¤§¦£©¦¨¨). 

 

Teme predilecte: 

¡§¥¡¦¥£¢¨§¡ 

existenţa ¢¥£¡) a două lumi paralele, interferarea sau coexistenţa lor (uneori, în aceeaşi fiinţă), 

manifestarea (©¡, fantasticului, sacrului în trăirile fundamentale ale fiinţei, ieşirea din timp, 

salvarea prin mit de teroarea istoriei, logosul (povestirea) ca depozit de semne a relaţiei ancestrale dintre om şi 

cosmos. 

Procedee: 

a) apelul la mecanismele clasice 

£ £§¢¨ 

▪ în ordinea firească prin introducerea supranaturalului, iraţionalului, instalarea senzaţiei de 

¥£¤¦£ 

confuzie, ambiguitate, tensiune, spaimă; 

▪ păstrarea distincţiei dintre cele două planuri paralele: real/ireal, 

©¦¨¨ 

profan/sacru (ex.: 

©¡§£¦ ¦¥¢£¢£¦£§¢©¤£¢ 

¥¥©¡¥£¢£ ¢¨¤¦¨¢ 

¦¢¦¡£, §¢¦¨¥§¦¥¢¨¨¥¡¢¢, £¡§). ¡£¢¤, b) fantasticul mitic 

▪ osmoza, interferarea celor două planuri, camuflarea irealului ¦¢££§¡¦¨££, (sacrului) în existenţa reală. ¥£¤¦£¡¡). 

Prezenţa semnelor 

¡§¨¢¦£¥¥¡, arhetipale, mitice în faptele comune ale vieţii (ex.: 

▪ ingeniozitatea epică şi stilistică a scenariului ¤¥¦§¨, fantastic şi mitic, ştiinţa acumulării şi gradării epice până 

la obţinerea efectului fantastic, fuziunea cu complexitatea simbolurilor. 

● Memorialistică. Jurnal. Interviuri 

7 

Titlurile au fost menţionate în limba primei apariţii. Aproape integral, lucrările au apărut şi în limba română. 

8 

Vezi în prezenta sinteză, p.48. 

9 

Vezi Mircea Eliade, ¤©¢¡¡§¥©£¡¡¨£©, I-III, Iaşi, 1994. 

¡£¥©¡©¥¡¥©££¡©¢£©£©£©

¨¡¥¨¢¡£, ¡£, ¡§¢§£¢££¢¡¦¨¨, 1934; 1973-1981; (1907-1960), 1991; (1941-1985), I-II, 

1993; 1990 (traducere după ediţia franceză din 1978). 

Importanţa acordată scrierilor biografice de către autor; valoarea lor literară şi documentară. ¨¢¡£ §©¥¢ ¢£©¡¦ 

MIHAIL SADOVEANU (1880-1961) 

Prozator cu o forţă epică excepţională, aproape o sută de volume cuprinzând schiţe, nuvele, povestiri, 

romane, amintiri, note de călătorie, între care, capodopere ce au marcat istoria literaturii române. 

Evoluţie artistică singulară în contextul majoritar al modernităţii româneşti interbelice, orientat fie spre 

linia subiectiv-analitică proustiană sau intelectual gideană, fie spre canonul lovinescian (¥§¦£¢£) pe care 

Sadoveanu nu le urmează. 

prima etapă, până în 1928 (£¡¨¡§¨) sub semnul modelelor romantico-realist-naturaliste ale 

secolului al XIX-lea, în formula unui specific, marcat de viziunea şi tematica sămănătorist-poporanistă 

a începutului de secol. 

etapa maturităţii creatoare, de după 1930 (conţinând seria capodoperelor), îndreptată către un alt 

mod de a percepe lumea şi literatura: prin depăşirea modelelor primului modernism interbelic românesc şi 

înscrierea într-o modernitate de tipul Th. Mann, ©£¡£¢; H. Hesse, E. Jünger, M. Eliade; îndepărtarea de reprezentarea 

mimetică şi proiectarea simbolică a vieţii în apelul la poetic, mit, artificiu, arhetipuri şi convenţii 

verificate de tradiţia literară; opţiunea 

¢© 

sadoveniană pentru un extras din zona înţelepciunii vechi 

(autohtone şi universale), a cărţii ca soluţie salvatoare pentru spiritul primejduit de istorie; întoarcere la 

unei arhaicităţi (construite) încifrată în logos, în poveste. 

Varietatea, caracterul cuprinzător al tematicii, universului şi umanităţii sadoveniene inspirate din 

realitatea propriu-zisă (îndeosebi cea a satului românesc, dar şi a târgurilor de provincie, a lumii pescarilor, 

vânătorilor, oierilor şi a altor multe îndeletniciri sau categorii sociale), istoria şi folclorul autohtone, mituri 

universale, natură, experienţă personală, literatură. 

Supratema întregii opere: relaţia omului cu cosmosul, din perspectiva proiectării într-o mitologie 

consacrată de tradiţie, turnată în tipare proprii; elogiul sufletelor simple, naturale, 

¨©£¡© 

a unei 

păstrătoare de valori etice, sufleteşti şi spirituale străvechi. 

¤¢©£¡¡£ 

¡¨¢, Prezenţa în toate cărţile sadoveniene, temă fundamentală a unor scrieri 

ş.a.). Viziunea asupra ei ca spaţiu mirific integrat prin amintire unui timp fabulos, 

absorbit în substanţa sufletească. 

Opera 

Nuvele, schiţe, povestiri ¦¢©£¨§¥¢§¨, ¥¦¢, ¥¨¢¢¡¨¦, 1904 (N. Iorga: „anul Sadoveanu”); 

¤¢©¦¦ 

§¥¤, ¦¡¦§¨£©¡¦¢, ¡¨¢, 1906; 1909; ¢¥¢¡£¦¤¥¦¢, 1912; ¥¨©¢££©¡¨¡£¦, 

¡£¦¨¢ 

£¡¨¡§¨, 1926; 1928 (începutul maturităţii artistice, a situării lumii sub semnul permanenţei). 

Romane 

• cu tematică variată (viaţa satelor şi a târgurilor de provincie cu poveşti de iubire, suferinţe, conflicte şi 

drame omeneşti, §¨£§£¡£, acte justiţiare, inadaptare, ¦¢££¤¨¡£¡¨, înstrăinare, existenţe lipsite de orizont): ¥£¢¥¦, 1906; 

(¡£¢£¡§¥¥ 

¨¡£¥©¥£¢¤¢¦, 1907; 1921; 1925; ¥©¥¡¨¦¡¢, 

1928; ¢£¦£¨, 1930 (roman al iubirii, datoriei şi spiritului justiţiar; structura ¥¤¡¡, realistă şi cea mitico-simbolică; 

eposul păstoresc; Vitoria Lipan, personaj memorabil al literaturii române); 1934. 

• istorico-mitice ¨¢©¨¢¡, £©¨¡¥©¢¦¥¢, ▪ evoluţia de la formula tradiţională legendar-romantică din ¡¥©, 1904, 1907, 

©¤¢££¤¥¢ 

1915 la alunecarea spre atemporalitatea şi permanenţa mitului dintr-o ¦¢£¡££¨¢, perspectivă 

filosofico-simbolică ¨££¨¡¦£¡§§£¢, asupra istoriei în ¢¥£¦£¡§¢¨¨£¨¨¢©£¥¨§¨¥, 1929, 

1933, 1934, ¢£¢, 1935, 1936, 1942, £¦¢¥¨¨¤¥¢, 

¡£¢£¡§¥¥ 

¥¦§¥£, 1941, 

1952. 

▪ ¥£¡¨¤¢£¡, 1940 – utopia 

§¥¢©¡¦¨¨¡¨ 

cărturărească. 

Amintiri, însemnări, note de călătorie ££©¡¥§¨¢, 1908; ©¢, 1918; ¡¨§¡§, 1934; ££¡£, 1954. 

Caracterul monumental şi originalitatea evocării în opera sadoveniană. Povestirea – modalitate narativă 

covârşitoare, tehnica relatării în ramă. 

Amprenta stilistică inconfundabilă a limbii şi stilului, magia verbală, muzicalitatea. 

¡©¡¢¨ 

§¥£¢ 

MATEIU CARAGIALE (1885-1936) 

Fiul lui Ion Luca Caragiale. Personalitate în răspăr cu cea a tatălui, polemic faţă de convenţii. 

Identitatea dintre om şi operă. Dorinţa de particularizare, refuzul realităţii date, reordonarea ei în plan 

estetic. Alt mod de raportare la realitate, antimimetismul, poeticul. Interes pentru trecut, pentru adâncurile 

existenţei. Gustul pentru artificios, bizar, ocult, himeric, fantastic. Preocupări de heraldică (două lucrări). £¢, Poezia – debut publicistic („Viaţa Românească”, 1912). 

1936 (antologie postumă). 

Proză 

§¥¡¦¢¨¦ 

47

48 

©©¢, Nuvelă. 1924

Romane ¦¢£¦¨¢¦£¨§, • 1929; 

• ¥¥¢¨£¥¢, (neterminat, fragmente în „Gândirea”, 1930, 1933) 

• proiect ©©¢: Esenţa esteticii mateine, conţinută în structura şi personajul nuvelei confuzie calculată între 

ficţiune şi realitate. Relatare sub semnul (iluzoriu) al anamnezei. Preferinţă pentru noapte, visare, taină, 

mister; dubla trăire, travestiul, masca; ca expresie a decadenţei superioare, artistice, a voinţei de 

alteritate. 

– „operă care lipsea literaturii române” (Dinu Pillat). 

Structura compoziţională nelineară, ambiguizantă (inversiuni temporale îndatorate rememorărilor, digresiuni; 

intercalarea visului, evocare subiectivă a naratorului-personaj £¢¦¦§, ©¦. între 

¨¤§¦£¦£¡ 

sale). Simbolismul titlurilor şi al 

conţinutului celor patru capitole, alunecarea în în 

Personajele: între observaţie realistă şi construcţie imaginară. Arta portretizării. Lumea romanului: între 

puritate şi viciu; balcanismul, tangenţe cu viziunea a lui Ion Barbu. 

Stilul – expresie a opţiunii pentru particularizare. 

¦¢£¦¨¢¦£¨§ §¨¡ ¢£ £¡¤©¨ 

¤¥¦§ 

SUBIECTE PENTRU EXAMEN 

(semestrul I) 

1. Aspecte specifice prozei din primele decenii ale secolului 

al XX-lea. Exemplificări (analitice) cu operele recomandate în bibliografia obligatorie. 

2. Caracterizare generală a prozei din perioada interbelică: diferenţe faţă de perioada anterioară, mutaţii 

specifice semnificative, principalele direcţii şi formule ale romanului, autori şi opere reprezentative. ¦¢££¡£. 

3. G. Ibrăileanu – punctele de vedere teoretice asupra romanului. Sensurile eseului 

Romanul criticului (£). ¡©££¦). 

4. Clasicismul în viziunea călinesciană asupra romanului. Demon-straţie analitică ( 

5. E. Lovinescu – teoria prozei moderniste din perspectiva evoluţiei romanului românesc şi a celui universal. 

Oportunitatea direcţiei critice lovinesciene în perioada interbelică. 

6. Ilustrarea teoriei lui E. Lovinescu despre „cele două evoluţii ale epicului” în creaţia lui Liviu Rebreanu şi a 

Hortensiei Papadat-Bengescu. ¥¨£¦¢¨§¦¨¢¥¤¢£¨§£¢§¢¥¨¦. 

7. Ideea de la Camil Petrescu. Analiza eseului £¦¨¨¢¥§¨¦. 

Trimiteri la romanele şi 

8. Teoria şi proza la Mircea Eliade. Exemplificare analitică: şi §£¦¢¤. 

9. Procedeele de realizare a fantasticului în nuvelele lui Mircea Eliade. Analiza prozelor indicate în 

bibliografie. 

10. Istorie, filosofie, mit în romanele 

£¨¦¡¦§¦£¦ 

£¨¢. 

sadoveniene şi £¡£¢. 11. Particularitatea viziunii asupra realului şi a literaturii la Mateiu Caragiale şi Urmuz. Analiza unei proze 

din £¤£. 

12. Noutatea perspectivei naratoriale şi a sondajului analitic în ciclul 

13. Originalitatea şi modernitatea realismului rebrenian. Analiză ©¥¢£. 

14. Frescă socială, morală, familială în romanul analitic al Hortensiei Papadat-Bengescu. 

15. Problematica şi tipologia personajelor în romanele lui Camil Petrescu. 

16. Nararea la persoana I în 

¢¥£¦£¡§¢¨¨£¨¨¢©£¥¨§¨¥ 

de Anton Holban. 

¦¢£¡£ ¡£¡¦¢ £¨¦¡¦§¦ ¦©£¡¥£¤¦¢£¥¦¡¦£¡¥£¤¦¢¥ 

£©¥£¢¦§£¢¡¨¥¦¡©§ 

BIBLIOGRAFIE 

(semestrul I) 

A. (istorie şi critică literară – părţile referitoare la autorii studiaţi) 

G. Călinescu, ©¥©, Editura Fundaţiilor Regale, Bucureşti, 1941, ediţia 

a II-a, Minerva, Bucureşti, 1982. 

Ov. S. Crohmălniceanu, ££©¥£¦©©¥, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1984. 

E. Lovinescu, ¨£©£, ilustrată, Editura Socec, Bucureşti, 1937, reeditare. în 

vol. VI, Minerva, Bucureşti, 1973. 

N. Manolescu, ©¡¥£§©, vol. I-III, Editura Minerva, Bucureşti, 1981-1984. 

V. Marin Curticeanu, ¡§¥£©¨¥£¨§£¢££££©¡, Editura Univers, Bucureşti, 1988 (capitolul §¡££¥¥£). 

Tudor Vianu, ©¡§¥¡§£§§£, Editura Contemporană, Bucureşti, 1941. 

Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, ¦££§¡¥©¨©£¡¡¨££§£§§£, Editura Albatros, Bucureşti, 

2000. 

*** §©£¡§¡¥¥£§©¨. Antologie, note şi repere bibliografice de Mircea Regneală. Prefaţă de Radu G. 

Ţeposu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987. 

Alte istorii literare şi volume de critică privitoare la proza românească din prima jumătate a secolului al XX-lea. 

¤¨§£¡£©¡¥££§©§©§¡©¡¢£¤¤¥¢£¦§ ££§¥¡§£ ¤¨§£¡£©¡¥££§©¦©¡§£¢££ £¢¡¦£¦ 

49

B. ££¦¥¢10 

Gala Galaction, ¦©¡§£¡¡¦§¥¡, sau ¡§¡¡¥££¡(un singur text) 

I. A. Bassarabescu sau I. Al. Brătescu-Voineşti sau D.D. Pătrăşcanu, două schiţe la alegere 

I. Agârbiceanu, 

G. Ibrăileanu, şi 

G. Călinescu, şi fragmentele despre roman din volumul£¤¨¨©; £¢¡¡££©£; E. Lovinescu, în ¤¨§£¡£©¡¥££§©§©§¡©. Volumul IV, 

§¡ 

Liviu 

¦¥¡¥¥£ 

Rebreanu, 

Hortensia Papadat-Bengescu, ©£© ©¢¡¢¢©££ 

cele patru volume ale ciclului 

Camil Petrescu, §¥¡¨¥¥¢£§©¡¥£¡¡©§¥¨, 

©¡£©¢£¡¡£¥ 

£¡§¡©¦©¥§£, 

©¦©¡ ¨©¨¥¡¨££¨¥¥£ ©©¦§¥©¥§¥££¡©©£©£ 

Mircea Eliade, ©¨©©¡©£¥¥£, ¥¡£©, ¡¡£©¤£, ¦§£¢§¡¡¢£¨£¡, ¥¡©©, Vaşile 

¥§¥£¡§©¥£©£ 

Voiculescu, 

Anton Holban, 

¤§£¡ 

Mihail Sadoveanu, ¦§¦£¡¡©¥¥£¨¡¥§©©¡¦¥£¥§§¦, Mateiu Caragiale, ©©©, 

££©¥¤§¡£¦© ¡£¡ §¥¨ 

Tudor 

Urmuz, 

©¨¡¦¡¡¥©¡¨¡ ©¨¡¥©£ ¡§¡©¡©¥¦§¥©¦©¢©££ ¡¥¥£ ££¡§¡©¦©¦¡¢§¨© 

©¡¢¡¦©¡¥ ¡¢£££¥¡© 

Arghezi,£££¥£¥¡§©¨£© ¡££¦©¥©¡§©¢© 

10 

Analiza unuia dintre aceste texte va constitui cel de-al doilea subiect al probei scrise (cum s-a precizat în paragraful 

referitor la ¡©©, ¨£©£, a cunoştinţelor). Textele pot fi consultate în numeroase ediţii care au fost publicate (de la ediţiile 

la cele de volume independente ale autorilor recomandaţi sau precum 

etc.). 

50 §©£¡§¡¥¥£ §©¨ ¡§§¢££ £©¨ §¡¦©©¥¡¥¡©

3.1. Caracterizare generală 

TEMATICĂ 

Semestrul al II-lea 

3. PROZA POSTBELICĂ 

• O istorie literară în curs de reconfigurare. 

• Complexitatea epocii, determinările istoriei asupra literaturii (ideologizarea, cenzura). 

• Criterii de clasificare şi caracterizare a autorilor, formulelor şi a operelor din ultimii cincizeci de ani 

(înainte şi după 1990). Deosebiri ¥£¡¦¨§¡¨, şi impurităţi inerente ¤¢¥£¨¦¡¦§, în sintezele istorico-literare. 

• Apariţia, după a unei a unor serii succesive de autori cu opere 

remarcabile, care prezintă trăsături şi mutaţii ce ţin – dincolo de circumstanţierea istorică, în general, şi de 

presiunea cenzurii ideologice, în special – de propria şi specifica ei devenire; în consecinţă, posibilitatea 

investigării şi catalogării ei conform aceluiaşi criteriu (de esenţă), aplicat etapelor precedente – primele 

decenii şi perioada interbelică. 

3.2. Clasificarea (didactică) a perioadei postbelice în cinci etape (cu graniţe flexibile), particularizate prin 

viziunea şi atitudinea literară, prin preferinţa pentru anume teme, modele, tipuri de creaţie, formule, procedee 

compoziţionale, configurând cu note distincte, nu o dată polemice între ele (de pildă „generaţia” 80 versus 

„generaţia” 60): 

(1945-1950) 

– fractură istorică şi literară (1950-1960) 

(revenire la literatură, la continu-itatea cu modernismul interbelic) 

(prima şcoală 

¤¥¦§ 

de proză postbelică) 

(Continuitate şi ruptură; sub semnul postmodernităţii) ¥§¡¥¤¦§¡¥¨§ ¡§¥£££¡¢¥¦ ££¡¦¨§¡¨ ¢¨¡¢£¤¢¥£¡¦¢§ ¥§¡£§£¤¦§ 

▫ literatură în spiritul modernismului interbelic ilustrată de diverse categorii de prozatori: 

• marile nume interbelice care continuă să scrie dincolo de primul deceniu al perioadei postbelice: 

Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, Vasile Voiculescu, Ion Agârbiceanu, Tudor Arghezi 

ş.a.; 

• apariţii notabile după 1945, în linia primului sau ultimului modernism interbelic, semnate de Felix 

Aderca, Sorana Gurian, Mihail Villara, Cella Delavrancea, Dinu Pillat, Dinu Nicodin ş.a.; 

• Cercul literar de la Sibiu (1945-1947 când gruparea este suspendată): Ion Negoiţescu, Radu Stanca, 

Şt. Augustin Doinaş, 

de 

¢¨¡¢£¤¢¥£¡¦¢§¡¢£¤¡¢¤¥ 

I. D. Sârbu, Nicolae Balotă ş.a. – semnatari ai §£¡¦¨¨ 

afiliere la orientarea lovinesciană. Contribuţii 

însemnate publicate, 

în general, după 1960: în domeniul criticii şi istoriei literare 

(I. Negoiţescu, N. Balotă), al poeziei (Şt. Augustin Doinaş), al teatrului (Radu Stanca), al prozei şi 

jurnalului intim (I. D. Sârbu). ££¡¦¨§¡¨11 

▫ Abatere de la cursul firesc al literaturii. Comandă ideologică. Dogmatism, falsificare a realului şi a creaţiei 

(„realismul socialist”). Teme predilecte, impuse (lupta de clasă, elogiul noii orânduiri, vituperarea celei vechi, 

colectivizarea, naţionalizarea, omul nou etc.). Teme tabu (religiosul, mitul, iraţionalul, elitismul ş.a.). Literatură 

inautentică, confecţionată pe baza unor scheme, în spiritul ideologiei puterii, sortită datării cu foarte puţine excepţii 

(dintre cele remarcabile: §¥¢¥©, ©¢¥£¤£, ¢¦¨¥£¡), ilustrată de categorii diverse de autori: 

• autori cu scrieri ¨¢£), tipice „obsedantului deceniu”: V. Em. Galan (¢¢£¡), Ion Călugăru (£¤¡), 

Eusebiu Camilar ( Al. Jar (¢¦¨£¥¢), Ion Ludo (¥¥©¡¨©¡¢£¨¢¡£) ş.a.; 

• scrieri aliniate, total sau parţial dogmatice, ale unor scriitori autentici din generaţiile vechi: M. 

Sadoveanu (§¦¢£¦¥§¥¢, 1949; ¡¦¨¢¡¨¡§£¥¨¡¢, 1954), Camil Petrescu (¡¥©¡¦¢¥£©¡, 

1957), Cezar Petrescu (££©¡£¥£©¡¢¥£©¡©¡, 1955), Cella Serghi (¦£¡¦©¢¦, 

1954) ş.a.; 

• prozatori activi şi în deceniile următoare, unii cu debut în perioada interbelică, fiecare cu o evoluţie 

ulterioară proprie, prezenţi în „obsedantul deceniu” cu opere viabile, tributare însă orientării ideologice şi 

problematicii specifice: 

Zaharia Stancu. Poet remarcabil (¥©©¤, 1927, premiu al S.S.R.), ziarist. Preşedinte al Uniunii 

Scriitorilor Români (1966-1974). Carieră de prozator lansată în cu romanul ¥§¨, 1948 ¥£¡¦¨§¡¨ 

¨££¥£¡¡¢©¨£¥¢£¨££¥©¥§¥£§¡. 

11 

Sintagmă aparţinând lui Marin Preda, din eseul 

51

(tradus în numeroase limbi), urmat de ¥¨, 1953, I-V, 1958-1959 ş.a.; după 1960, 

ciclul romanesc deschis cu ¥§¨, istorie a experienţei existenţiale ¨¢£¡¨¡, a autorului, narată la persoana I de 

personajul ¥£¢, se ¦©¨¦¦£©¨¦, împlineşte artistic cu ¥§¨§¨©¥£¢¦£, 1962, 1963 şi, mai ales, cu 

romanul poematic 1968. Caracteristică prozei lui Zaharia Stancu este alternarea implicării 

liric-simbolice cu observaţia şi voinţa de relatare obiectiv-semnificativă. Remarcabilul simţ descriptiv, puterea 

de intelectualizare a senzaţiilor, a datelor memoriei afective, vizualizarea dramatică a spectacolului vieţii 

certifică un prozator de incontestabilă vocaţie, vizibilă şi în romanul ¡£¦¢£, 1968, independent faţă de romanul 

ciclic. 

Petru Dumitriu. Debut înainte de 1945 în „Revista Fundaţiilor 

§¡¨¡¦£©£¢ 

Regale” cu ¥£¡¦¨§¡¨: şi alte 

proze mitologice; premiul pentru cea mai bună nuvelă a anului 1945 (¢¥¡£¨¦§£). În ¥¢¨©¢¤¨¢, £¢£¨¢¦¨¡, 1951 ¦¢¥¡§£©, – romanul celebrului („păcatul vieţii mele” scris pentru a-şi salva părinţii); 

1954; I-III, 1956 – întins roman ciclic, parcurgând un secol de isorie 

începând din 1862. Tributar ideologic, dar roman autentic, viabil prin arta narării şi construcţiei în stilul 

realismului ¡¥¨£¨¨©¡¦¢¡¢, balzacian, portretistica extraordinară, pictură de atmosferă. După £¢¦¡, plecarea în exil (1960) publică 

romanele: 1961; ¡§¥¡¦¥, 1962; 1983; 

¥§¦¨¢¡¡§ 

¤¥¨¡£, ¨¢¦££¨¢£¨¨§££, 1991; 1999 ş.a., scrieri eseistice, memorialistică. 

Eugen Barbu. Personalitate controversată în lumea scriitoricească, îndeosebi pentru activitatea jurnalistică şi 

redacţională („Luceafărul”, „Săptămîna”). Se impune în obsedantul deceniu ca nuvelist şi romancier în spiritul epocii, 

cu excepţia romanului ©¢¥£¤£, 1957, excelentă frescă socială, psihologică a unei lumi periferice, ¢¡§¤, asemănătoare cu ¤¦©¡£¡¨¡¥¢. aceea a lui G.M. Zamfirescu. Remarcabile sunt romanele ulterioare, simbolic-parabolice 1969 şi 

Alte romane: 

¡§¡ 

¥¢¨¨, ¢¥§£, 1959; £§¢£¨©, 1964; ¡§¥¡¦¥I-III, ¨¢¦¦¡¢, 1975-1978. 

Laurenţiu Fulga: 1956; după 1960 proză parabolică, fantastică. ¦¥¥¢¡, Paul Georgescu: 1957; din ¦¢¡¨, deceniul şase alt tip de proză, ironică, de sugestie livrescă: romanele 

¢¥¤¢¦£¦£ 

¦£, ş.a. Titus Popovici: 

1955 şi 1958, romane ale unor trăiri şi procese psihologice individuale şi colective în momente tulburi 

ale istoriei contemporane (războiul, colectivizarea). Fără a contrazice consemnul ideologic al vremii, romanele evită 

§£¡£ 

schematizarea primitivă şi ostentativă specifică părţii covârşitoare a literaturii obsedantului deceniu. 

¥¦¨¦¨¨¢£¦ ¡¥£¨£ 

52

▫ ¦£¢£§¦¢¦§¡¢£ ¥§¡£§£¤¦§ 

care arată o schimbare de faţă de „obsedantul deceniu”, favorizată de noul 

climat de relativă liberalizare, de recunoaştere şi valorificare a moştenirii culturale: 

• revenirea la repere artistice normale, la modele, teme şi direcţii ale prozei moderniste interbelice 

(sincronizare, obiectivare, psihologism, analiză); 

• conştiinţa reintegrării în evoluţia specifică structurilor epicului, voinţa de a prelua şi continua mutaţiile 

deja înfăptuite şi abandonate; de unde, preocuparea pentru inovaţie şi experimente la nivelul construcţiei, tehnicii 

narative, stilului prin care autorii se individualizează; resurecţia prozei scurte, practicată – la fel de în perioada 

interbelică – de aproape toţi romancierii deceniilor şase şi şapte; 

• realizarea în formule variate a unor opere veritabile, recuperarea profesionalismului scriitorului, 

regândirea vechilor modele ale prozei universale şi sincronizarea cu altele noi (noul roman francez, proza latinoamericană 

etc.); 

• resuscitarea reflecţiei teoretice şi critice cu rol important în orientarea şi diversificarea prozei 

româneşti (interviuri, mărturii în 

¡ 

presă şi volume); 

• configurarea unei generale (idei, atitudine literară, problematică, retorică) principial comună 

autorilor cu debuturi şi consacrări în această perioadă, însemnând: 

- viziune în linia realismului tradiţional asupra literaturii şi rolului scriitorului (cronicar şi conştiinţă a 

epocii în condiţiile contextului dat); 

- obsesia restabilirii prin literatură a adevărurilor istoriei îndepărtate sau recente (ascunse ori falsificate 

în etapa precedentă), în limitele îngăduite sau prin procedee clasice sau inedite, de escamotare a cenzurii, 

devenite aproape clişee: metaforism, parabolă, alegorie, fantastic, mit, limbaj esopic; 

- sentimentul eliberării prin scris, ca formă de sustragere şi atenuare a vinei de complicitate (A. 

Buzura: „scriu ca să-mi fac curaj”; M. Zaciu: „scriu ca să nu mă scufund”); 

- interes pentru o problematică filosofico-morală şi existenţială (proză a condiţiei umane), îndreptată 

preponderent spre social, dar şi spre adâncurile fiinţei, în individualitatea ei sau sub semnul contextului istoric şi 

politic; atenţie acordată esenţialului şi semnificativului (Sorin Titel: „întotdeauna am vrut să scriu despre lucruri 

fundamentale”); 

- repertoriu tematic bogat, tradiţional sau contemporan, atras şi spre spaţiul securizant al sistemului: 

dispariţia unei lumi aşezate, cu tradiţii stabile (univers familial, 

¤¥¦§ 

mentalităţi, obiceiuri), privită fie sentimental, fie 

ironic ori cu semne de întrebare subtextuale (Marin Preda, Sorin Titel, Ncolae Breban, Gabriela Adameşteanu ş.a.); 

erosul ca trăire fundamentală, în numeroase ipostaze, eliberat de stereotipurile falsei literaturi, ¤¢¦¡£, ¦§¥£, ¨¡¢£¦£¦£, £¦£¦£, §¥©¤¢¥©¨¢, (Marin §¨, Preda, Nicolae Breban, Augustin ¤¥¦§¥¡¨, Buzura), 

şi ca 

(D.R. Popescu, Constantin ¤¨¦¢, Ţoiu, Ştefan Bănulescu ş.a.); în varianta oficială (festivă) sau critică şi cu 

trimiteri la tema a mecanismelor ei, în romane socotite „politice” (M. Preda, C. Ţoiu, Alex. Ivasiuc, Aug. 

Buzura, Romulus Guga ş.a.); 

- acceptarea 

¤¥¥ 

ilustrării unor (egalitatea, cultul ostentativ al patriotismului, al 

marilor ¦¤¥¥specifice 

momente ale istoriei naţionale, elogiul „eticii” colectiviste şi anihilarea individualităţii etc.); introducerea 

unor contextului socio-politic în variante sau reţete care trebuie supuse discernământului critic 

eliberat de prejudecăţi şi servituţi ideologice. 

¦¥¢£ £¢¡¦§ ¨©£§£¤§¦£§¥ ¢¦¥¢§¨¤¨¢¥¢©¦£©¥¢¥¤¢¥¡£¦ 

¦©£¥¥¥§£ 

• Autori reprezentativi: 

MARIN PREDA (1922-1980) 

Prozator de primă importanţă al perioadei postbelice, reprezentativ pentru descrisă mai sus. 

Conştiinţă autentică a epocii, ajunsă la maturitate artistică într-un timp istoric nefavorabil (sfârşitul celui de-al 

doilea război mondial; perioada proletcultistă). 

Nuvele ¡¦¡¢£¡¤©¡¦¨¢, Debut remarcabil în volum ¨££§£¥¤¢£), cu 1948, cuprinzând o proză „dură, rece, 

necruţătoare” (Marin Preda, în spiritul ultimelor sugestii ale modernismului interbelic: 

relatare seacă, descriere brută a întâmplărilor şi comportamentului unor personaje din universul rural; lipsa 

oricărei explicaţii sau motivaţii naratoriale, renunţarea la analiză în favoarea faptului, a povestirii în sine, 

reduse la notaţia exactă, de detaliu, învăluind această lume „naturală”, instinctuală şi codul ei existenţial într-o 

atmosferă stranie, inexplicabilă, şocantă, aproape fantastică. 

Aprecierea deosebită a volumului de debut din partea criticii, sublinierea valorii lui anticipatoare pentru 

profilul specific al romancierului: prin teme, personaje, situaţii, acuitatea observaţiei, dar mai ales printr-o 

atitudine naratorială specifică, 

¤¥¦§£ 

neutră 12 ; prin uimirea în faţa spectacolului vieţii şi a exteriorizării verbale 

12 

Între omniscienţa clasică „par derrière” şi viziunea modernă „du dehors” utilizând terminologia lui Jean Pouillon §¡). 

53 

(©¤©¨©©

imprevizibile, explozive §¨¡¦, a tensiunilor acumulate în obscuritatea ¨££§£¥¤¢£). interioară individuală – în general, o 

pentru pentru limbaj (de care va vorbi în 

Calea către §¥¢¥©: nuvela ¡£¥§¨, 1949 (acuzată de „lipsa atitudinii partinice”), ¥¨¢£¢£, 1952 – plătit „obsedantului deceniu” şi, în aceeaşi perioadă, cu o operă 

de excepţie, volumul întâi al romanului §¥¢¥©, 1955; după doisprezece ani, 1967, al doilea volum, 

aderarea la unui realism fundamental în tradiţia marilor modele (Balzac, Tolstoi, Dostoievski, 

Rebreanu) cu păstrarea specificului naratorial şi stilistic conturate în volumul de debut. 

Romane 

Tematică recurentă: omul în faţa istoriei, a timpului, a lumii moderne, soarta diferitelor categorii sociale 

(ţărani, muncitori, intelectuali, creatori etc.) supuse „vicleniilor istoriei”; frământările interioare, libertatea şi 

independenţa individului; alienarea, impostura, ticăloşia; suferinţa, prietenia, eşecul, moartea; deasupra tuturor 

– mitul iubirii, iluzia şi speranţa împlinirii prin dragoste. §¥¢¥©I, II, carte de referinţă pentru autor; schimbare de perspectivă, viziune caracteristică asupra 

universului şi civilizaţiei rurale, a psihologiei şi atitudinii ţăranului faţă de existenţă, pământ, familie, eros, 

obiceiuri, schimbările istoriei. Arta portretizării. Ilie Moromete – personaj memorabil al literaturii române. Arta 

narării, a dialogurilor, plasticitatea descrierilor, simbolismul (£§©¨) şi comedia limbajului (asemănări cu 

£§¡£ 

registrul caragealean), ironia, ¤¦¥¢, umorul; viziunea tragică asupra condiţiei umane supuse schimbării vremurilor. 

£§§¡¦£¦ 

Romanul citadin: 1962 (energia cerebrală şi erotică risipite, roman al constituirii cuplului 

¦¢¨¦¨ ¢§¨©¤¢£¢£ 

familial); ¡¦¢¨¨, 1968 (tema camusiană a omului revoltat, drama frustrării); §£¢¡¨¢£¦§, 1972 (utopia unui 

ideal politic, alternativa iubirii); ¥¢¨, 

¤¥¦§£ 

¦©£¨¦¡¦¢¤©¡¦¡, 1975 (document şi ficţiune, unei dictaturi, a unor personalităţi 

istorice, tragismul nonsensului istoriei); 1980 (reluarea tuturor temelor anterioare, 

cronică politică, istorică, intelectuală, frescă socială largă, roman de dragoste; caracterul simbolic al destinului unei 

conştiinţe superioare, în plan existenţial şi în cel al unei istorii tulburate [deceniul şase al secolului al XX-lea]. 

Diversitatea tipologică, a mediilor sociale, autenticitatea personajului principal. Construcţia amplă, modalităţile 

narative. Caracterul polemic 

¤¥¦£ 

al romanului, formularea unei privitoare la libertate şi dragoste ca modalităţi de 

salvare a omului dincolo de condiţia tragică a existenţei sale.) 

Unitatea ideatică şi originalitatea prozei lui Marin Preda; reluarea ¢£¦©¥¢¡. unor personaje din în alte 

romane, perspectiva şi stilul „moromeţiene”; ¦¥¡¥¢¢§¨¥¢¡§¨¨¢, viziunea şi procedeele ¨££§£¥¤¢£, ©¤¥£¡¦¥£¢§¢, 1971; 1973 şi 1977 – mărturii cu 

valoare teoretică şi 

¡¥ 

literară, sugestive pentru autorului şi, la modul general, pentru atitudinea literară a 

prozatorilor din deceniile şase şi şapte. §¥¢¥© ¤¥¦§£ 

NICOLAE BREBAN (n. 1934) 

Forţă epică ©¦£¢¥©£¡; şi analitică deosebită, disponibilitate pentru construcţie amplă, inventivitate complexă, 

secvenţe de adâncirea problematicii condiţiei umane în zonele subconştientului, sexualităţii, 

psihologiei vârstelor, naturii umane primare, metamor-fozelor personalităţii; menţinerea interesului pentru ¡¢£13 social, istoric, politic specifică şaizeci-şaptezeci. ¡£¡£¦¤¡¥¢, ¤, Romane (selectiv): ¢£¡§§£, 1965; 1966; ¡©£¥¡£, 1968; 

1973; ¢¨¡£¦¢, 1977 (tema cuplului şi a omului perfectibil, fascinaţia alterităţii, pictura mediilor, 

caracterul memorabil şi polemic al personajului principal, stilul kitsch); ¥¥¡¨£¡, 1981; ¥¢¨©¨£, 1984; £¤¢, 1992-1994 (©¦¢¥¡I, II, III); ¢¨£¡¥£¤¦£, 1998. 

AUGUSTIN BUZURA (n. 1938) 

Vocaţia analizei, a dezbaterilor tensionate (profesia de bază medic psihiatru); confesiunea ca ¢£¥¡¨¢. procedeu 

narativ principal, tehnica jurnalului, a anamnezei, perspectivele subiective simultane, personaje 

Teme predilecte: revolta de tip camusian împotriva absurdului existenţial, a laşităţii şi minciunii, agresarea 

individului în spaţiul istoric securizant, refugiile iluzorii, bovarismul, complexitatea fiinţei, eurile multiple; 

simbolismul şi caracterul reflexiv al prozei. ¨¥§¡¥¤, ¨, 

Romane (selectiv): ¡, §©¤¡¦¢¨¡¨¡¦, 1970; ¦§¢, 1974; £¢¥, 1977; 1980; 

1984; ¥¢¨©¨¢§¡¨, 1988; 1999. 

¡¢¨ 

ALEXANDRU IVASIUC (1933-1977) 

Prozator din familia analiştilor cu vocaţie ideatică, demonstrativă, de tip Camil Petrescu, Anton Holban („Eu ¥©¥, încerc să fiu un scriitor lucid. Fac teorii în proză? Desigur că da. Într-o anumită măsură cărţile mele sunt teze.” – 

1974). Scriitură eseistică, speculativă circumscrisă unei problematici, specifice perioadei, îndreptată către 

destinul uman aşezat sub semnul istoriei recente, dar şi al propriei individualităţi (conştiinţă, subconştient, afecte, 

biografie). Confesiunea, naraţiunea retrospectivă, rolul senzaţiilor, impresiei (de sugestie proustiană), parabola, ¢¥ 

13 

Conferim termenului o accepţie mai flexibilă decât cea formulată de Thibaudet, fiind vorba, de altfel, doar de o 

jumătate de secol; critica a relativizat în plus termenul, în unele sinteze istorico-literare reducându-l la un singur deceniu 

60, 70, 80). 

54 (¢©©¡£¡

simbolul, inevitabilele clişee ale etapei. Teme: libertate/constrângere, ereditate, evadare de sub tutela autorităţii 

familiale, puterea, ¢, dictatura şi mecanismele lor, £§¨, alienarea, incomunicarea, ¨¦¨, relativitatea „adevărului”, eşecul. 

Romane: 1970; ¤£, 1973; 1976; 1967; ¡¦¢£, 1968; ¨©¡¢, 1975. 

DUMITRU RADU POPESCU (n. 1935) 

Lumea ca poveste confuză, tulbure, bizară; punerea existenţei sub semnul relativului, al incertitudinii, 

absurdului tragi-comic, paroxistic, teatralizarea realităţii; realism şi artificialitate, construcţia mozaicală; 

apelul la simbol, fantastic, mit. ¥£££, ¨££¦¢¨, Nuvele şi ¨£¢£¥¦¡¥¢, povestiri: ¥¨¥¡£¦££¦¢§£, ¦¥¡¢¤¦¨¡, 1967; 1971; ¨¡¦¥£¢£¢£, 1981 ş.a. ¡¥¢¥¢, Romane: 1964; , 1969; £¥¥¢£¡§§££¦¢¤¢§££¤¥¦¥, 1973; 1973; ¤¦©¡£©¢, 1976; Tiron B., I-II, 1980-1982; 1998; 

1999 ş.a. Forţa şi complexitatea epică, ideea de cronică figurată a epocii în stil shakespearean şi 

faulknerian, ingeniozitatea elaborată a scenariilor narative în nuvele şi romane. 

Teatru: prezenţă dramaturgică bogată şi novatoare; unitate problematică şi de simbolizare figurativă 

similară cu cea a scrierilor în proză; modernitate în spiritul viziunii teatrului modern (amalgamarea 

categoriilor comicului, tragicului, grotescului, estomparea graniţelor genurilor 

©¤¢£¦¨ 

¦¢¦, ¦§¨¡¢¡££¢, ¢¡¥¨¤¦£¦¢¨, dramatice). Piese: 

1970; 1973; 1982 ş.a. 

¨££¥¤¢£¨ 

§¦¡¢ 

55

SORIN TITEL (1935-1985) 

Prozator cultivat, deschis tematic şi ca tehnică narativă atât modelelor frecventate de interbelici, cât şi 

direcţiilor mai noi (proza livrescă, noul Roman, proza parabolică latino-americană). Interes special pentru 

Dostoievski, Cehov, Melville, Camus, Kafka, Faulkner. Tema principală – viaţa ca o lungă călătorie spre moarte – 

deschide către o problematică bogată: familia (având în centru figura mamei, simbol al devotamentului şi al 

sacrificiului), vârstele (adolescenţa ca etapă ¨¡£§¦¥¢£¤¢¥¡¢¨¨, a plenitudinii), generaţiile, singurătatea, alteritatea, dublul, frica etc. 

Romane: ¥¨¡¨¤£¢, 1968; 1971 (pierderea identităţii, depersonalizarea, 

nonsensul ¡¦¢£¥£¡£¢£¡¤¢¦£¦, existenţei, memoriei £¢£¨©¢£, şi comunicării; ironia, ¦¤£§£¢¤, grotescul, simbolismul; ingeniozitatea şi elaborarea textuală); ©£¦¨¦¨, 1974-1983 (particularitatea 

unei într-un univers [geografic] asemănător celui lui Kundera (central-european), meditaţia asupra vieţii, 

timpului, morţii, nostalgia unei lumi vechi strivite de istorie). 

ŞTEFAN BĂNULESCU (1926-1998) 

Proza simbolică şi mitică; fabulosul: £¢¡£¢£¥¢(nuvele), 1965; (roman), 

1977. 

CONSTANTIN §¢¥¡§, ŢOIU (n. 1923) 

Formula alternanţe temporale, feţele istoriei: ©£¢£§¨£¦§, 1967. ¨©£¡¥¨, GEORGE BĂLĂIŢĂ (n. 1935) 

1975; §¡§¨¡£§¨¦¦¥¢, 1977. 

FĂNUŞ NEAGU (n. 1932) 

Amestecul de realism şi fabulos, dramele umanităţii dislocate din vechi tipare de existenţă, nostalgia 

inocenţei, a constituţiei angelice a lumii, ¡¢¨£¦¢£¦, metaforismul limbajului, pitorescul lumii de câmpie (proze scurte: ¥¡§¥¥¡¤¨¢, 1962; romane: 1968; 

££ 

¢¨©¥¡¨¡£©£¢¥¢¥¢£, 1976). 

Alţi autori: 

Mircea Ciobanu (metaromanul §£¢¦¥¢), Romulus Guga, Gabriela Adameşteanu. 

Autori (aparţinând perioadei, cu opere publicate în ţară şi în exil): 

Dumitru Ţepeneag (n. 1937) (viziunea suprarealistă, oniricul ca materie 

¦£¢¦£©¥¡£¢¨¨ 

narativă „obiectualizată”, 

experimente ¨¢¥¤£, la nivelul textului: prozele: ¢, 1967; ¦¤¦£¢, 1972; romane: ¢££¢¡§£¢¦£¨; 1986). ¦£§©¨¨¢¥¤£¡, ¦¥¡§¤¦¨©¥¢¡¤¥, Matei Călinescu (n. 1934) prozator, ¦¡§£©¥¢¡¦, critic şi teoretician literar, comparatist: 1971; 

1972; ¨££¥¤¡¨¢£§£¢£§¦¢, 1995; §¦£¢§¦¦¦¢¥¤¥¦§£¢§¦¨¢, 

2003; noutatea discursului narativ şi a personajului din romanul 1969. 

postbelică 

¥¦ 

¡§¥£££¡¢¥¦ 

▫ Prima de proză, constituită dintr-un grup restrâns de târgovişteni, care îşi construiesc 

o proprie, paralelă, diferită de viziunea şi modalităţile literare generalizate în deceniile şase şi şapte. 

• Titularii grupului: Radu Petrescu, Mircea Horea Simionescu, Costache Olăreanu, cărora li se adaugă 

Tudor Ţopa, Petru Creţia, 

Al. George, Şerban Foarţă, pictorii Adela Petrescu şi Horea Bernea. 

• Afinităţi artistice şi de sensibilitate, formaţie clasicistă temeinică, începută în liceu, consolidată prin 

lectură cu program („atelier” literar); vocaţia cuprinderii marilor autori, dar şi a rafinamentelor celor minori; 

recitirea literaturii române, asimilarea şi concomitent depăşirea 

§¥£ 

£¨¦¡¦§¦£¦, formelor modernist. Alt tip de 

prioritate acordată scrisului frumos, elaborării textului (Petru Creţia: „caligrafi veritabili”); cultivarea 

exigenţei şi a spiritului critic, 

¤¥¦§ 

(comună) a scrisului, literatura ca mod de existenţă. Opera ca oglindă a vieţii, 

dar şi a literaturii. Cultul autobiograficului (Radu Petrescu: „orice operă e un jurnal”), redescoperirea şi 

valorificarea subiectivităţii, a livrescului într-un context care le refuză. (E. Simion), 

¢£©¨¨ 

realităţii, provocarea cititorului, parodicul, ironia, jocurile imaginarului. Scrierea consecventă a 

jurnalelor personale (existenţiale, de idei, de creaţie, de reflecţie asupra genului). 

• Debuturi editoriale, deliberat, după împlinirea vârstei de patruzeci de ani, remarcate ca o nouă ofertă de 

lectură în deceniul şapte. 

• Reprezentanţi: 

¢¥£¨¦¥¢¢¡£ £§£ ¦¦¨££¢£ 

RADU PETRESCU (1927-1982) 

Spirit tutelar al grupului. 

Romane: §£¦§¨, 1970 (cartea reprezentativă, tema flaubertiană a naşterii, împlinirii şi destrămării 

sentimentului de iubire în atmosfera oraşului de provincie; tema paternităţii, a cuplului; interesul pentru mişcarea 

interioară a trăirilor, ideilor; rememorarea, sugestivitatea şi simbolistica senzaţiilor, livrescul, jocul realitate/ 

imaginaţie); £¡¨¢¢¦, 1975. , Proze:¥£§¦§£¡¥£, 1971. 

¡ ¨¢¡£ ¡¨§¢£¡¢¡£¥¦£¡§ 

56

Jurnale: (1952-1954) 1977; (1961-1964), 1981; 

(1957-1960), 1984; (1946-1951, 1954-1956), 1999; 

(1957-1970), 2002. 

MIRCEA HOREA SIMIONESCU (n. 1928) ¡¡¥¨¡¦©¤¢£¦, I ¥§¥¡£¢¥¡¥©£¦§, 1969; II¢¥¢££¡¢£, 1970, III ¢¢£¢, 1980 (spiritul ironic, ludic, parodic, ingeniozitatea şi subtilitatea pastişării a numeroase modele şi 

procedee literare universale şi româneşti; viziunea caragealeană şi urmuziană; concurenţa şi amalgamarea 

referenţială între realitate ¢¦¤¢©, şi livresc, originalitatea formulei). ¡¦¨¢¤¡¦¢¨¡, Ciclul romanesc: 1978; 1979; ş.a. 

£§£¡¨¡¦¥¢ 

(construcţia 

narativă în regim ¡¢¥¡, fantezist şi ironic). 

Jurnale: 1987; (1963-1971), 1998. 

¢¨¢¢¡§ 

COSTACHE ¨¢¡£§¥¡, OLĂREANU (1929-2000) 

1971 (proze scurte în stil urmuzian, anunţând virtuozitatea stilistică şi ingeniozitatea 

cultivată a jongleriei narative din ciclul romanesc; voinţa subminării şi depăşirii convenţiilor şi a clişeelor 

¦¢£©¡¨¡ ¦£¦£¥¨©§¢¥¢©¡§ ¢¥¡¢£ 

literaturii). 

¤¢¥¥¢£¦¨¨ 

¦¥¡¨¡¤£¢£, ¦¡¦¦¨©£¡§¥, §¢¤£¢, Romane: 

¡¥¦£ 

1978; §¨¡¡£¡¦¢, 1980; 1984; 

1986; ¥¢£¥¦§¨¥¢§¥¤£§, 1987. 

Jurnale şi memorialistică: §¡§£§£§, 

¢£¨¢¡£ 

1979; £©£¡¨£¤¦¢§¢£§¦¥¢, 1982. 

©£¡¢¢£¤¥¢¦£¢£¢£¦£¦: 

• cartografierea procesualităţii existenţei propriu-zise, a cotidia-nului fluctuant; 

¦¨ 

• nuanţarea ideii de sub semnul biografismului, a atitudinii intelectuale şi artistice a 

creatorului; 

• raportarea la poetica (marca subiecti-vităţii integrale, asumate, atenţia acordată 

„caligrafierii” şi construirii textului, livrescul, cultura nu ca „adaos”, ci ca „temei lăuntric al existenţei” creatorului); 

• filiaţii cu poetica de tip „avangardist”; ¤¥¦©¥¢¡) • redescoperirea (în practică a sensibilităţii imagi-native, a corporalităţii; 

£¨¦¡¦§¦£¦ 

• livrescul, intertextualitatea, £¨¦¡¦¦de construcţiei (artificialităţii) textului – atitudini contradictorii, dar şi 

consubstanţiale programului tip interbelic sau târgoviştean; 

• introducerea în criteriul axiologic a „puterii scriitorului de aprehendare a complexităţii şi diversităţii ¨§¢¨); prezentului […] ca barem de calitate al scrisului, al operei literare ca 

¡§¥£¡¢¥¦ 

atare” (Gh. Crăciun, 

• considerarea construcţiei discursului ca preocupare şi rezultat al stăpânirii convenţiilor 

literare preexistente; 

• scriitura multiplă, repertoriu nelimitat de procedee: anamneza, parodia, ironia, autoironia, ludicul, 

parabola, oniricul, absurdul, descrierea cu funcţie epică etc. 

• textul ca „reţea de poveşti” şi 

¨¦¡¦§¦£¦£§£©¦¥ 

mod de trăire a existenţei şi literaturii de către instanţa 

narativă (= Autorul) care îşi recunoaşte identitatea reală, exprimându-se pe sine şi, prin propriul sine, lumea 

căreia îi aparţine. 

• Autori reprezentativi: §¥¡¦¢¥£¦, MIRCEA NEDELCIU (1950-1999): Proză 

§¥¡¡£ 

scurtă: ¡¦¨¢¡¦¢¥§¨¢¦¡¦¢¥£¢, ¡¢£¦£©¡¦£¨£¦¥¢¨, 1979; 

1981; ¡¢£¥, 1989. Romane: ¢©¨¢£§©¤, 1983; 1986; ©£¡¢¥¨, roman scris împreună cu Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, 1990 (ingeniozitatea narativă şi 

lingvistică, răsturnarea tiparelor tradiţionale, „decupajul” din realitatea concretă, cotidiană, aparent banală, 

tehnica echivocului; autorul-personaj în propriile 

¥¡¦¥¥§ 

proze, a unui „nou realism”, postmodern). £©¥¢, MIRCEA CĂRTĂRESCU (n. 1956) poet, prozator, eseist. 

¦¡§ 

¡¥¦¨, £¡¦¨, ¨¨, Poezie: £¢¨¢¦¢¡¥¦¥¢£, ¥¦££, 1980; 

1983; ¡¢£¦, 1985; 1990. Proză: ¦¥¢¤¨, 1989 republicat integral sub titlul 1993; ¤¥©¡§¡, romanele 1996; £¢¦¥¢(¢¤£¦¡, ¥¦©¥¢¡©¨¢¥©¡§, 1996; 2002. Eseul: 

1991; studiu critic, 1999 (intelectualitatea prozei, acuitatea 

observaţiei realului concret, amalgamarea cu proiecţiile imaginare, cu adâncirea în zonele subconştientului şi 

instinctualului; vizionarismul iniţiatic, poeticitatea, autoreflexivitatea şi autoreferenţialitatea; meticulozitatea 

construcţiei epice, sugestivitatea ei pentru autorului). 

Alţi autori: Ioan Groşan, Nicolae Iliescu, Gheorghe Iova, Gheorghe Crăciun, Ştefan Agopian 

§¦¨§¥¨ 

ş.a. 

57 

¨¨§©¢§¨¦¢£¡ ¤¥¦§£©¤§¦ ¥© 

¤¥¦§£ 

▫ Continuarea vechilor formule literare, cu accentuarea ingeniozi-tăţii narative ori stilistice şi, inevitabil, 

perpetuarea clişeelor (metaforism, limbaj esopic, parabolă etc.) intrate deja în orizontul de aşteptare, complice, al 

cititorului. 

▫ Concomitent, apariţia unei generaţii tinere de autori, formată în cenacluri universitare, cu o £¦ ¥§¡¥¤¦§¡¥¨§

58 

IIDRAMATURGIA 

1. EVOLUŢIA DRAMATURGIEI ÎN PRIMELE DECENII 

ALE SECOLULUI AL XX-LEA 

• Resuscitarea interesului pentru repertoriul naţional. Preocupări pentru destinul teatrului (în presă, critică, 

în rândul scriitorilor). Interes pentru autori străini reprezentativi, traduşi şi jucaţi (Ibsen, Cehov, Gorki, Maeterlinck, 

Shaw), dar şi pentru piese bulevardiere, adesea localizate. Accent pe valoarea educativă a teatrului. 

• Scriitori care se consacră prin creaţie dramaturgică (Al. Davila, V. Eftimiu, M. Sorbul, A. de Herz). 

• Continuarea filonului istoric, a celui folcloric-mitologic şi ¨¥¢¨, a celui comic ¨§£¢¨, ilustrate în secolul anterior. 

Teatrul istoric: B. Şt. Delavrancea (¤¨¥£¢, 1909; 1909; 1910), Al. Davila 

(¨£§¨¨¥, 1902), N. Iorga (¥¥£©¡£¨¢©£, ©¥¢£¢, 1912), V. Eftimiu (¡££, 1915). 

Atmosfera şi recuzita romantică, influenţe shkespeariene şi corneliene, alunecarea dramei istorice spre cea de 

conştiinţă. ¦©¢¢¦, ¦¥§¥¨¡¢¨, Teatrul de inspiraţie folclorică, mitologică: V. Eftimiu: feeriile în versuri ( 1911; 

1915). Tragediile eline, dramele medievale, comediile. Calităţile tehnicii dramatice, dinamica 

dialogului. 

Teatrul comic – orientarea formulei descinse din Alecsandri şi Caragiale către drama socială, cu substrat 

etic-psihologic. Influenţa universului lui Gorki şi Cehov (lumea strivită de banalitate, declasaţii etc.). Comedia 

tragică: M. Sorbul (£¦©£¢¥, 1916). Alţi dramaturgi: A. de Herz, Ronetti-Roman. 

2. DRAMATURGIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 

¡¢ 

• Efervescenţă a vieţii teatrale în care se implică (teoretic şi creator) prozatori, poeţi, critici, esteticieni. 

Mutaţii semnificative din perspectivă instituţională şi a artei teatrale în ansamblul ei. Sincronizare cu formule şi ¨¨£¨¦¥¢¥¢¢£©£¦§), direcţii ale teatrului universal. Contribuţiile lui Camil Petrescu şi 

Tudor Vianu, Mihail Sebastian, Ion Sava, Ion Marin Sadoveanu la teoria realizării 

imaginii teatrale complexe, a relaţiei literatură dramatică – reprezentare scenică, la problematica artei actoriceşti şi 

regizorale. 

• Orientarea repertoriului şi a atenţiei publicului, cu precădere, spre autori dramatici aparţinând lumii 

teatrului (regizori, actori, critici teatrali) şi mai puţin către tendinţe înnoitoare ale unor nume consacrate în alte 

genuri literare (Camil Petrescu, Lucian Blaga, Hortensia Papadat-Bengescu ş.a.). 

• Continuarea interesului pentru comedia satirică şi de moravuri în tradiţie caragealeană, „îmblânzită” cu 

elemente burleşti şi pentru teatrul pitoresc, sentimental cu personaje, conflicte, situaţii şi mentalităţi specifice 

prozei din primele decenii ale secolului al XX-lea. Reprezentanţi: Victor Ion Popa 

(§¥£¦£¦£¦¦§£¦£¦¢¨¨ 

¦£¢, 

£¦¢£¦£¦¤¡¦¢¨ 

(§¨§£¦£¡¢£¦¢, 1929; £, ¨¨¨¡¡¥¤£¢¡, 1932), Tudor Muşatescu, continuator fidel al comediei caragealiene de moravuri 

1932; ¨¡¦£¡¢¨£, 1937 etc.), Alexandru Kiriţescu (comediile: ©£, 1932; ¥§¦£¦¥¢¨, 1944; 

drame istorice: ¢¥¢£, 1935; 1947). 

• Tendinţe înnoitoare: Comedia tragică: G. M. Zamfirescu. Viziunea £¦££, tragică asupra £©, existenţei. Lumea ¢¥¨¥¡£¢¡, mahalalei. Realismul crud, deschidere spre expresionism 1927; 1933; 

£¡ 

1933; ¥¨¥¡¡£¤¥£, 1934). Comedia absurdă: G. Ciprian: £©¨§¨©¢¥££, 1927 

(viziunea comică a „miracolului”, trecerea bruscă din planul real în cel spiritual, absurdul reacţiilor eroului, ¦£¤¨¢¥, reducţia 

expresionistă la esenţă, la condiţia generică a unor personaje, comicul grotesc prin schematizare), 

1940 (tema expresionistă a metamorfozei sufleteşti, procedee urmuziene şi prefigurări ale teatrului lui Eugen 

Ionesco). Teatrul poetic: M. Sebastian Diversitatea genurilor abordate: roman, eseu, critică, publicistică, 

dramaturgie, jurnal. Unitatea creaţiei, gustul pentru inovaţie, modernitate, intelectualizare. Viziunea nouă asupra 

artei dramatice. Iluzia – convenţie funciară a teatrului, posibilitate de evadare din realitate, miraj, artificiu, 

joc: piesele 

¡£ 

Sugestiile simbolice, poetice ale intrigii, dialogurilor şi refugiului în iluzie 

a personajelor. Romancierul. Estetica subiectivităţii, autenticităţii, experienţei intelectualizate. Modelul gidean, 

proustian 

(¡¦£¡§ 

¦¨©£©¡¦¨£¡, şi joycean (¢£©¡¦¡¦¢¨¡§£¢¡¦¦, 1932; £¢£¨§¨£§©, 1935; ¥¥¨©£¡, 1934; 

1935; §§¡¦¨, 1940). Eseistul, criticul literar, diaristul (¨¢¡£¨, 1996). Teatrul poetic 

filosofic mitic, expresionist: Lucian 

©¢¨¤ 

(¥¥©¡¥£¢£ 

Blaga 

¦£¨£ 14 , Radu Stanca (¡£¦¢¨, 1985). Teatrul de idei: Camil Petrescu. 15 

3. DRAMATURGIA POSTBELICĂ 

• Prelungiri ale epocii interbelice: Camil Petrescu, Victor Eftimiu, Tudor Muşatescu, Alex. Kiriţescu, 

Mircea Ştefănescu, Radu Stanca; 

G. Călinescu, Lucian Blaga, Gellu Naum. 

¢ ¡¨©, ¥§¨ £ £§£¡£, ¦©£ ¥¢. 

14 Vezi studiul integral al creaţiei autorului la Evoluţia poeziei. 

15 Vezi la cap. Proza interbelică unde este cuprinsă întreaga creaţie a lui Camil Petrescu.

• Tributul (M. Davidoglu, Lucia Demetrius, Al. Mirodan, Süto Andras ş.a.). 

• Texte oscilante între ¨££¨¡©, schematismul tezist al epocii şi cerinţele dramaturgice moderne: Aurel ¢©£¦, Baranga (¡¢£¦, 1969; 1975; ¡¦¢¨¡¢£, 1982 ş.a.), Horia Lovinescu ¡¢§££, 1955; §¥£¢¦£¨¡¨£¢¦¦, 1965; ¥§¨£©¥¢¡¢¦¨§¡¨, 1968; 

1971 ş.a.) 

• După 1970, înnoire, diversificare, recuperare a tradiţiei inter-belice, sincronizare cu direcţiile teatrului 

universal contemporan. Interes pentru zonele istoriei, miturilor străine sau autohtone, pentru actualitate, dintr-o 

perspectivă modernă, simbolică, parabolică, livrescă, aluzivă. 

Marin Sorescu: reformularea (contemporană) a conceptului şi 

¥£¡¦¨¨§¡¨ 

condiţiilor (clasice), originalitatea 

recursului la mituri, arhetipuri, devierea de la formele §££, teatrale tradiţionale, viziunea expresionistă, ¤£¢£¦¤, 

absurdul, ironia 

rafinată, umorul special (¦£©¨¡¦¨£¢, 1974; ¦¢££¤, 

(¦¦££ 

1980; 

1992). 

Dumitru Radu Popescu: profunzimea abordării condiţiei şi problematicii umane (ontologice şi istorice) prin 

amalgamarea originală a mijloacelor dramatice clasice cu sugestiile teatrului contemporan; problematizarea, 

prelucrarea şi actualizarea simbolică a vechilor mituri (religioase, istorice, folclorice); caracterul polemic şi 

novator la nivelul tematic, al tehnicii dramatice şi al limbajului (§¦¡¢¦¢¦, 

¦¢£ 

£¢, ¢¡¥¨¤¦£¦¢¨, ¢££¤§£¡, ¡£¦¢¨I-II, 

1970; ¤¨¢, 1973; 1982; 1983; 

¡¨£©¥¦ 

1985-1987; 

1989 ş.a.). 

Alţi autori: I. D. Sârbu, Dumitru Solomon, Ion Băieşu, Tudor Mazilu, Matei Vişniec ş.a. 

SUBIECTE PENTRU EXAMEN 

(semestrul al II-lea) 

¨¢¨£ 

§¥£¢£ ¦§¨¡¢¡£ 

1. Schiţă generală a schimbărilor de natură specifică, produse în proza postbelică, începând cu cel de-al 

şaselea deceniu (viziune asupra literaturii şi a realului, modele, teme, tehnică literară; prozatori repre-zentativi 

ai perioadei 1960-1980). 

2. Perspectivă ¡¦¡¢£¡¤©¡¦¨¢, inedită asupra universului rural şi modernitate narativă în nuvelistica lui Marin Preda 

(analiza volumului 1948). 

3. Sensul şi în romanul §¥¢¥©, consecinţe la nivel narativ şi la cel al 

structurării personajului (tipologia moromeţiană). ¦©£¨¦¡¦¢¤©¡¦¡. 

4. Tema eşecului existenţial în 

5. Tema iubirii în romanele lui Marin Preda. ¦©£¨¦¡¦¢¤©¡¦¡. 

6. Personaje feminine în şi ¢¡§¤). 

7. Observaţie realistă şi parabolă în romanele lui Eugen Barbu şi 

8. Problematică existenţială şi tipologia omului perfectibil în romanul de 

£§¡££§¨¡¦¨¨ 

N. Breban. 

Inovaţii narative. 

9. Realism şi viziune mitică la D.R. Popescu şi Şt. Bănulescu şi £¢¡£¢£¥¢). 

10. 

§¥¡¦©¤¢ 

Tema puterii în romanele postbelice recomandate în bibliografia obligatorie. Viziune, modalităţi 

narative, clişee. 

11. Direcţii ale dramaturgiei româneşti în perioada interbelică. (Autori reprezentativi, problematică, 

soluţii teatrale înnoitoare). 

12. Ipostazele comicului la dramaturgii primelor decenii ale secolului XX. 

13. Simbol şi mit în tripticul dramaturgic 

(©¢¥£¤£ 

de Marin Sorescu. 

14. Tema morţii în de 

¢¨¡£¦¢ 

Zaharia Stancu. 

la 

(¨¡¦¥£¢£¢£ §¥¢¥© 

¦©¨¦¦£©¨¦ ¦£©¨¡¦¨£¢ 

15. Şcoala de la Târgovişte. Caracteristicile şi reprezentanţii grupului. Analiza romanului §£¦§¨ 

de Radu Petrescu. 

16. Nuanţele £¨¦¡¦§¦ 

M. Nedelciu şi M. Cărtărescu. 

BIBLIOGRAFIE 

(semestrul al II-lea) 

A. (istorie şi critică literară – părţile referitoare la autorii studiaţi) 

G. Călinescu, ©¥©, Editura Fundaţiilor Regale, Bucureşti, 1941, ediţia a 

II-a, Minerva, Bucureşti, 1982. 

E. Lovinescu, ¨£©£, ilustrată, Editura Socec, Bucureşti, 1937, reedit. în ¨££§£§£¦©¡¥£, vol. VI, Minerva, Bucureşti, 1973. 

E. Simion, I-IV, Cartea Românească, Bucureşti, 1974-1989. 

D. Micu, ¤¨§£¡£©¡¥££§©¦©¡©¡£¡§¥¡¡§¨§¦©£¨, Saeculum, Bucureşti, 2000. 

N. Manolescu, ©¡¥£§©, vol. I-III, Minerva, Bucureşti, 1981-1984. 

V. Marin Curticeanu, ©¡©¢£§¦©£¡©, Eminescu, Bucureşti, 1977. 

A. Vlădescu, 

£¢¡¦£¦ 

§£¢¥£¦¡¡¥¢£©¡¥§¢§©, Editura Fundaţiei §£¡¦©¡£©, Bucureşti, 

2004. 

Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, ¦££§¡¥©¨©£¡¡¨££§£§§£, Albatros, Bucureşti, 2000. 

Alte sinteze literare şi volume de critică privitoare la proza sau dramaturgia românească postbelică. 

¤¨§£¡£©¡¥££§©§©§¡©¡¢£¤¤¥¢£¦§ ¤¨§£¡£©¡¥££§©¦©¡§£¢££ 

¨££©¥§©¡ 

59

B. ¢£©¡¦£¥£, Marin Preda, I-II, 

Zaharia Stancu, 

Eugen Barbu, 

Al. Ivasiuc, 

N. 

¡ 

Breban, 

££¦¥¢ 

A. Buzura, 

Şt. Bănulescu, 

¡§§©££ 

Radu Petrescu, 

M. 

©¡££¥£¦£©©£ 

Cărtărescu, 

Camil 

©¥©¥¡£¥£ ¡¥ 

Petrescu, £§¥£©©§, ©¥©©£¡, 

£¥¡¥©¨£© 

Lucian Blaga, 

Mihail Sorbul, 

©¥¢££ 

Mihail Sebastian, 

G. 

¤¡¡¡£§ 

Ciprian, ¨©©¡¥©¥£¦©¨¡©(¤§¡, Marin Sorescu, 

£©©© 

¡¡¡, 

¡¡©£¤£©¨¥ 

¡¡£¨£©¥) 

D.R. Popescu, 

¦¡§ §¨¡¢£¡ ¨©¡¥¡¥© ¡¥¥§¡¢¡ ¡£¡§¢£© ¡©¢©¥¡¡§© 

¢©££¢£ ©©¢£ 

60 

16 Analiza unuia dintre textele precizate va constitui cel de-al doilea subiect al probei scrise.

Istoria literaturii române - Tipografia

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?