Istoria literaturii române - Tipografia

nici pe aceasta). Literatură de invenţie restrânsă pe teme cunoscute, în mare parte, de la Caragiale: şantajele
electorale, inter-venţiile, demagogia, birocraţia, încurcăturile involuntare, ipocrizii clericale, îmbogăţiţii de război
etc.
Procedee de esenţă realistă în registru umoristic, comic, mai mult îngăduitor, complice, decât incisiv ca la
Caragiale. Comicul de situaţie, de limbaj etc., axat pe mecanismul clasic al contradicţiei dintre aparenţe şi realitatea
vieţii (sociale, politice, familiale) sau pe reacţii psihologice absurde care însă nu ating nivelul grotesc, nonsensul, vidul
de ¡¤, comunicare, confuzia dintre om şi mască din £¤¥¥¡(D. opera caragialeană. Umanitatea personajelor rămâne intactă în: ¡¤¢¡£, ¨¨¦¨¢, D. Pătrăşcanu),
(I. Al. Brătescu-Voineşti), (I. A. Bassarabescu).
Alţi prozatori: B. Şt. Delavrancea ¡¡¦¥¢¨¨ ¦¦¥¢¨¨£¡§¨¢¨©¨ ©¨¢ 2 , Calistrat Hogaş, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel.
2. EVOLUŢIA PROZEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
2.1. Caracteristici şi note distincte faţă de etapa anterioară:
• epocă de împlinire ideatică şi creatoare într-un climat general de deschidere şi emulaţie (institute şi
societăţi, contacte culturale, învăţământ şi presă la nivel european, traduceri, proiecte ample în diferite
domenii, spirit de sinteză);
• sincronism şi diferenţiere; corelarea ideii de cu zone mai profunde şi semnificative ale
istoriei, religiozităţii, mitului, stilului; reluarea disputei dintre şi prin clarificări
conceptuale şi schimbări de perspectivă valorică;
• gustul înnoirii, al experimentului artistic, conştiinţă puternică a esteticului, a formei; mutaţii esenţiale în
gramatica tuturor genurilor literare, în interiorul structurilor epice, în raporturile dintre ele;
• lărgirea interesului pentru lectura şi scrierea romanului, eseului, jurnalului intim, publicisticii;
• existenţa unor autori cu opere de excepţie în mai multe genuri literare sau domenii diverse (Camil
Petrescu, G. Călinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Mircea Eliade);
• supremaţia romanului între structurile epicului, gen a cărui complexitate răspunde cel mai bine
crizelor şi noilor aspiraţii ale societăţii româneşti marcată de război, dar şi emancipată în urma lui şi a
efervescenţei de după Unirea din 1918;
• conştiinţa recuperării decalajului faţă de romanul universal, realizarea celui de-al doilea moment (teoretic
şi creator) al¡§¢¥¡¢, ratată în perioada anterioară; refacerea în doar două decenii a etapelor şi a modelelor
principale din istoria universală a genului; romancieri şi romane de nivel european;
• diversitatea, disocierea sau interferarea formulelor; dificultatea încadrării stricte a romancierilor în anume
¦¢£
direcţii sau tipologii narative;
¦¢£¥¡£© ©¥¢¡©
• rolul criticii şi al istoriei literare în impunerea şi maturizarea genului (E. Lovinescu, G. Călinescu, G.
Ibrăileanu), formularea în texte teoretice a mai multor opţiuni privind evoluţia sa în continuare.
2.2. Configurarea unei POETICI a romanului
• punct de iradiere şi orientare a direcţiilor şi a formelor sale reprezentative;
• jocul complex al grupării opţiunilor, raportarea lor la modelele universale şi la specificul istoriei tinere a
genului în spaţiul autohton;
• răspunsuri la întrebarea, reiterată, „de ce nu avem roman?”.
Principalele opţiuni:
a) £¤¨¡£¤¡¦¢¨¦¢££§£©£¢£¢¥©£¡¨¨
Model general – de tip balzacian, stendhalian, tolstoian, flaubertian (roman al socialităţii şi
istoricităţii omului, omolog al realităţii, aliniament la timpul istoric, obiectiv, frescă a mediilor şi moravurilor,
cauzalitate, tipologie, caracterologie, omniscienţă auctorială, demon explicativ, epic fundamental).
Explicaţiile stăruinţei în orizontul aceluiaşi model, dominant de la geneză până la sfârşitul etapei
precedente
¢£©¨
42
3 şi deschiderile aduse opţiunii în şi creaţia interbelică.
Texte teoretice reprezentative: ¦¢££¡£(1926)
• G. Ibrăileanu,
Compararea a două modele: cel al „marii tradiţii” cu noul tip de roman, psihologic, analitic, proustian.
Susţinerea (raţională) a celui dintâi şi totodată recunoaşterea şi aprecierea (de gust) a celui de-al doilea, impus de
evoluţia europeană a genului. Motivaţiile opţiunii raţionale (trimiterile la specificul psiho-social şi literar
românesc). Comentarea observaţiilor aparent paradoxale din eseu: „Artă literară fără analiză poate să existe. Fără
creaţie, nu” faţă de afirmaţia
¤¥¦§£
§¢£: că la Proust înseamnă „Creaţiile lui sunt lumi sufleteşti… Aceste piese
2
Încadrat în cuprinsul dramaturgiei din primele decenii. Prozele, cu excepţia nuvelei ¡¢£¤¥¦§¨©(cea mai
cunoscută şi rezistentă artistic), apar înainte de 1900.
3
Vezi Pompiliu
£¡££
Constantinescu, în £¢¥££©¡©, de Gabriel
Dimiseanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1989, p.62-72.
©¡ §¨£¦©¡££¡¨¥¡§¡¥¥£§©¨