Istoria literaturii române - Tipografia

imprevizibile, explozive §¨¡¦, a tensiunilor acumulate în obscuritatea ¨££§£¥¤¢£). interioară individuală – în general, o
pentru pentru limbaj (de care va vorbi în
Calea către §¥¢¥©: nuvela ¡£¥§¨, 1949 (acuzată de „lipsa atitudinii partinice”), ¥¨¢£¢£, 1952 – plătit „obsedantului deceniu” şi, în aceeaşi perioadă, cu o operă
de excepţie, volumul întâi al romanului §¥¢¥©, 1955; după doisprezece ani, 1967, al doilea volum,
aderarea la unui realism fundamental în tradiţia marilor modele (Balzac, Tolstoi, Dostoievski,
Rebreanu) cu păstrarea specificului naratorial şi stilistic conturate în volumul de debut.
Romane
Tematică recurentă: omul în faţa istoriei, a timpului, a lumii moderne, soarta diferitelor categorii sociale
(ţărani, muncitori, intelectuali, creatori etc.) supuse „vicleniilor istoriei”; frământările interioare, libertatea şi
independenţa individului; alienarea, impostura, ticăloşia; suferinţa, prietenia, eşecul, moartea; deasupra tuturor
– mitul iubirii, iluzia şi speranţa împlinirii prin dragoste. §¥¢¥©I, II, carte de referinţă pentru autor; schimbare de perspectivă, viziune caracteristică asupra
universului şi civilizaţiei rurale, a psihologiei şi atitudinii ţăranului faţă de existenţă, pământ, familie, eros,
obiceiuri, schimbările istoriei. Arta portretizării. Ilie Moromete – personaj memorabil al literaturii române. Arta
narării, a dialogurilor, plasticitatea descrierilor, simbolismul (£§©¨) şi comedia limbajului (asemănări cu
£§¡£
registrul caragealean), ironia, ¤¦¥¢, umorul; viziunea tragică asupra condiţiei umane supuse schimbării vremurilor.
£§§¡¦£¦
Romanul citadin: 1962 (energia cerebrală şi erotică risipite, roman al constituirii cuplului
¦¢¨¦¨ ¢§¨©¤¢£¢£
familial); ¡¦¢¨¨, 1968 (tema camusiană a omului revoltat, drama frustrării); §£¢¡¨¢£¦§, 1972 (utopia unui
ideal politic, alternativa iubirii); ¥¢¨,
¤¥¦§£
¦©£¨¦¡¦¢¤©¡¦¡, 1975 (document şi ficţiune, unei dictaturi, a unor personalităţi
istorice, tragismul nonsensului istoriei); 1980 (reluarea tuturor temelor anterioare,
cronică politică, istorică, intelectuală, frescă socială largă, roman de dragoste; caracterul simbolic al destinului unei
conştiinţe superioare, în plan existenţial şi în cel al unei istorii tulburate [deceniul şase al secolului al XX-lea].
Diversitatea tipologică, a mediilor sociale, autenticitatea personajului principal. Construcţia amplă, modalităţile
narative. Caracterul polemic
¤¥¦£
al romanului, formularea unei privitoare la libertate şi dragoste ca modalităţi de
salvare a omului dincolo de condiţia tragică a existenţei sale.)
Unitatea ideatică şi originalitatea prozei lui Marin Preda; reluarea ¢£¦©¥¢¡. unor personaje din în alte
romane, perspectiva şi stilul „moromeţiene”; ¦¥¡¥¢¢§¨¥¢¡§¨¨¢, viziunea şi procedeele ¨££§£¥¤¢£, ©¤¥£¡¦¥£¢§¢, 1971; 1973 şi 1977 – mărturii cu
valoare teoretică şi
¡¥
literară, sugestive pentru autorului şi, la modul general, pentru atitudinea literară a
prozatorilor din deceniile şase şi şapte. §¥¢¥© ¤¥¦§£
NICOLAE BREBAN (n. 1934)
Forţă epică ©¦£¢¥©£¡; şi analitică deosebită, disponibilitate pentru construcţie amplă, inventivitate complexă,
secvenţe de adâncirea problematicii condiţiei umane în zonele subconştientului, sexualităţii,
psihologiei vârstelor, naturii umane primare, metamor-fozelor personalităţii; menţinerea interesului pentru ¡¢£13 social, istoric, politic specifică şaizeci-şaptezeci. ¡£¡£¦¤¡¥¢, ¤, Romane (selectiv): ¢£¡§§£, 1965; 1966; ¡©£¥¡£, 1968;
1973; ¢¨¡£¦¢, 1977 (tema cuplului şi a omului perfectibil, fascinaţia alterităţii, pictura mediilor,
caracterul memorabil şi polemic al personajului principal, stilul kitsch); ¥¥¡¨£¡, 1981; ¥¢¨©¨£, 1984; £¤¢, 1992-1994 (©¦¢¥¡I, II, III); ¢¨£¡¥£¤¦£, 1998.
AUGUSTIN BUZURA (n. 1938)
Vocaţia analizei, a dezbaterilor tensionate (profesia de bază medic psihiatru); confesiunea ca ¢£¥¡¨¢. procedeu
narativ principal, tehnica jurnalului, a anamnezei, perspectivele subiective simultane, personaje
Teme predilecte: revolta de tip camusian împotriva absurdului existenţial, a laşităţii şi minciunii, agresarea
individului în spaţiul istoric securizant, refugiile iluzorii, bovarismul, complexitatea fiinţei, eurile multiple;
simbolismul şi caracterul reflexiv al prozei. ¨¥§¡¥¤, ¨,
Romane (selectiv): ¡, §©¤¡¦¢¨¡¨¡¦, 1970; ¦§¢, 1974; £¢¥, 1977; 1980;
1984; ¥¢¨©¨¢§¡¨, 1988; 1999.
¡¢¨
ALEXANDRU IVASIUC (1933-1977)
Prozator din familia analiştilor cu vocaţie ideatică, demonstrativă, de tip Camil Petrescu, Anton Holban („Eu ¥©¥, încerc să fiu un scriitor lucid. Fac teorii în proză? Desigur că da. Într-o anumită măsură cărţile mele sunt teze.” –
1974). Scriitură eseistică, speculativă circumscrisă unei problematici, specifice perioadei, îndreptată către
destinul uman aşezat sub semnul istoriei recente, dar şi al propriei individualităţi (conştiinţă, subconştient, afecte,
biografie). Confesiunea, naraţiunea retrospectivă, rolul senzaţiilor, impresiei (de sugestie proustiană), parabola, ¢¥
13
Conferim termenului o accepţie mai flexibilă decât cea formulată de Thibaudet, fiind vorba, de altfel, doar de o
jumătate de secol; critica a relativizat în plus termenul, în unele sinteze istorico-literare reducându-l la un singur deceniu
60, 70, 80).
54 (¢©©¡£¡