Dacologia ca ştiinţă - Dacia.org

Nr. 66, iunie 2011
Floca, văzându-şi teoriile si opera ameninţate, au acţionat
în forţă. Primul, ca istoric „cu trecere” la mai marii zilei, al
doilea, ca director al Muzeului din Deva. În numărul
13-14 din decembrie 1937 al „Gazetei Cărţilor”, colonelul
Constantin Zagoriţ se prezintă şi se explică. Era şef de
promoţie al Şcolii Superioare de Război, geograf militar
cu o îndelungată practică, unul din cei mai buni cunoscători
ai reliefului României specializat în modificările artificiale
suferite de teren. Ochiul experimentat i-a atras
atenţia asupra pantelor dealului de la sud-est de oraşul
Haţeg, descoperind urmele unei vechi cetăţi. Simpla aşezare
pe un defileu ce străjuia marele drum al Daciei antice
Orşova – Alba Iulia, la răscrucea cu drumul ce vine din Oltenia
din Valea Jiului, punctul către care converg potecile
munţilor din jur, nu lasă nicio îndoială ofiţerului-expert că
se găseşte în faţa necunoscutei capitale a regelui Decebal.
În concepţia sa, cetatea Sarmisegetusa nu e
numai incinta fortificată, ci întregul deal dreptunghic (cu
laturi între 2,5 – 3 km. pătraţi, pe care ea este aşezată).
Acest deal este compus din 4 umeri, culminând fiecare cu
câte cu un vârf sau un mic platou. Trei dintre aceste culmi
străjuiesc cu vârfurile lor din cele trei colţuri ale triunghiului,
pe a patra, care ocupă mijlocul dealului, acesta fiind ultimul
refugiu al combatanţilor, după căderea celor trei culmi.
Incinta fortificată i s-a părut colonelului „un măreţ cuib de
vulturi”. Avea două pieţe de arme, două izvoare tăinuite
în inima dealului (Valea Barandului şi Valea Pleşiţei).
În epocă, unii arheologi s-au abţinut să-şi spună
părerea. Alţii „au luat foc”. În ziarul „Curentul” din iunie
1937, domnul Constantin Daicoviciu, pe atunci conferenţiar
la Universitatea din Cluj, fără nici o câtime de cercetare
pe teren şi, deci, fără temei, contestă noua
desco perire. Constantin Zagoriţ îi răspunde printr-un studiu
intitulat: „SARMISEGETUSA II”, în 35 de pagini şi cu
două hărţi anexe. În una reprezintă forma etajată, a doua
se sprijină de Tabelele Peutingeriene, cu drumurile care
converg către confluenţa a trei ape: Strei, Râu Mare şi
Fărcădin (Galbena). Aici există o mare incintă fortificată,
aici s-au descoperit comorile. Măsurătorile indicate în tabele,
conturate precis pe hărţile topografice moderne, au
permis colonelului Zagoriţ să fixeze sigur şi definitiv pe
teren oraşele Tierna şi Apulum, corijând erorile făcute în
perspectiva topografică de arheologi ca Goss, Manerth,
Mommsen, Tocilescu şi Pârvan. Între altele, Zagoriţ deosebeşte
Civisco de Tivisco şi fixează mersul drumului
roman de la Vinimacium (Costolaţ) spre Sarmisegetusa,
prin Valea Carasului, drum urmat de Traian până la Sar-
DACIA
magazin
misegetusa.
Descoperirea cetăţii - capitală de către Constantin
Zagoriţ a presupus mari osteneli şi jertfe personale. De
aceea solicita interzicerea „scobăcirii” acestei aşezări, ad
libitum, şi mâinile delicate de oameni pricepuţi, care „să
cruţe sufletul acestui glorios şi tainic monument, sfânta
sfintelor neamului nostru.”
Polemicile nu au amuţit, deşi se apropia războiul.
Constantin Daicoviciu, după obişnuinţă, şi-a pus epigonii
să polemizeze fără temei. Unul din aceştia a fost Octavian
Floca. Acestuia îi răspunde profesorul G. Petrescu – Sava.
Pamflet la pamfletul din „Gazeta Carpaţilor”. Printre altele,
reproşează d-lui Floca indecenţele, indelicateţele şi lipsa
de probitate la adresa colonelului Zagoriţ. Cercetătorul de
la Deva, care nu s-a ostenit să urce dealul decât până la
turnul de observaţie medieval, „este lipsit de bună-credinţă
şi onestitate ştiinţifică, cum procedase si Constantin Daicoviciu”.
Observaţiile acestuia se înteimeiază pe o superficială
privire. Autorul se întreabă care C. Daicoviciu e
competent: cel de la 14 iunie 1937 sau cel de la 9 noiembrie
acelaşi an, când recunoşte, ca apoi să nege?
Ipotezele colonelului Constantin Zagoriţ, le-am
susţinut şi noi de-a lungul anilor, fără să cunoaştem măcar
numele domniei sale. Aşa se face că încă din anii 70 ai
secolului trecut situam în romanele din „ciclu etnogenezei”
capitala Sarmisegetusa la Subcetate (intuiţie rezultat al
lecturilor şi discuţiilor cu învăţătorul Florescu şi explicarea
enigmei relaţiilor încrâncenate dintre Daicoviciu şi prof.
D.M. Teoderecu, respectiv dintre C. Daicoviciu şi Octavian
Floca; interdicţii şi tabu asupra unor situri?...)
Mai trebuie precizat că C. Zagoriţ a procedat cu
probitate şi precauţie, avertizându-şi cititorii că afirmaţiile
se bizuie pe consideraţii militare, geografice, topografice
şi cercetări de teren. Demersul nostru, după atâţia ani trecuţi,
se justifică prin dorinţa de a fi reluate cercetările întrerupte
de război, de ideologia comunistă cu impact
dezastruos şi pentru ştiinţa istoriei, de vrajba dintre pretinsele
„şcoli” ale istoricilor de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Că
tot şi-au pierdut obiectul muncii, cei peste 100 salariaţi ai
muzeului din Deva ar avea un obiectiv tentant de cercetare
interdisciplinară. Nu ştim ce va urma, dar de acum
ştim sigur că Sargeţia dacică este Streiul românesc. Dear
fi după noi, am da ca pedeapsă braconierilor de cosoni
şi brăţări să sape câţiva ani la Subcetate, cu mijloacele
moderne la care Glodariu şi ai săi încă visează.
- va urma -
20