Dacologia ca ştiinţă - Dacia.org

Nr. 66, iunie 2011
autorul observă că „ţara Llah”, de unde afirmau că
provin beduinii Gebalie din Sinai, trimite la „ţara
Vlah”, iar aceasta la „ţara Havilah”, aşa cum apare
în textul ebraic al Genezei: „E vizibil de la o primă
privire că „Havila” e anagrama perfectă a cuvântului
„Vlahia” .
„Privirea dinlăuntru” (capitolul al VII-lea)
dezvăluie în autor un bun cunoscător al artelor plastice
şi înzestrat cu o excepţională capacitate de interpretare.
Pictorul de la Voroneţ, ca şi cei de la celelalte
mănăstiri din zonă, îi înfăţişează pe locuitori din punctul
de vedere al personajelor biblice, dinlăuntru spre
exterior. Artistul de atunci, conchide M. Scorobete,
spune că românii perpetuează pe cei de demult, adică
pe primii oameni din Eden.
Titlul scurtului capitol VIII, – „Stema raiului”
– este surprinzător şi pare insolit. Cercetătorul analizează
pecetea voievodului Mihai Viteazul, după ce
acesta a realizat unirea celor trei provincii, refăcând
unitatea vechii Dacii, în care domnitorul înglobase
simbolurile celor trei ţări: vulturul Ţării Româneşti,
bourul Moldovei şi doi lei, reprezentând Ardealul (de
fapt, Dacia). Observând că, dincolo de ideea de unitate,
pecetea are o semnificaţie mai adâncă, pe care o
face publică pentru prima dată, autorul dovedeşte din
nou o intuiţie şi o capacitate asociativă de excepţie.
M.Scorobete identifică în cele patru elemente din pecetea
lui Mihai (se află aici şi imaginile voievodului
şi soţiei lui) cele patru componente din „Slava Domnului”,
văzute şi descrise de Apostolul Ioan: leul, viţelul,
omul şi vulturul. Aşadar, stema voievodului
valah M. Viteazul conţine însemnele fundamentale ale
Slavei biblice din Apocalipsă, ca simboluri ale raiului
viitor, ale Edenului, localizat aici, la noi.
Penultimul capitol (IX) are un titlu aparent neutru,
dar, în fapt, sugestiv -„Pe-o gură de rai”- şi
anunţă o demonstraţie şi o descoperire epocală pentru
noi: „Mioriţa” e un poem al Genezei.”(p.318)
Având în vedere că folclorul nu reconstituie
fapte trecute, ci înregistrează ce se întâmplă în prezent,
rezultă că balada este contemporană cu evenimentul
evocat, că „Mioriţa” este de o vârstă cu
omenirea însăşi”(p.324), adică, explică autorul, textul
aparţine unor oameni care chiar au trăit acolo, în
Eden, dar Havila este Valahia, aşadar coordonatele
„Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai” reprezintă
„spaţiul nostru mioritic”(cum spunea Blaga), al românilor,
lumea noastră, numai că „în zorii înrouriţi ai
apariţiei ei.” (p.336).
În capitolul de concluzii, întitulat „În loc de
Adam cu plugul - Voroneţ
DACIA
magazin
încheiere”, cercetătorul, privind în urmă cu îndreptăţită
mândrie, apreciază că a adunat informaţiile diferitelor
discipline (numeroase, am spune noi). Dincolo
de această viziune multidisciplinară şi interdisciplinară
de care vorbeşte, să observăm capacitatea acestuia
de a găsi perspective noi şi de a le da interpretări
surprinzătoare unor lucruri cunoscute, dar care, demonstrate
cu rigurozitate ştiinţifică, devin, deşi la început
nu păreau, pe deplin credibile. În Întâia Carte a
lui Moise, „sub numele de Eden e înţeleasă o zonă extinsă
în care au trăit primii oameni după ce au fost izgoniţi
din rai. Edenul, aşadar, reiese cu toată claritatea,
-continuă autorul –, în limbajul biblic e echivalentul
exact a ceeea ce scrierile laice numesc, „marea arie a
antropogenezei.” (p.340). Citând, mai întâi, din dicţionarul
„Istoria României în date” (Editura Enciclopedică
Română, 1971, p.9), apărut sub conducerea lui
Constantin C. Giurescu, prima frază, „Descoperirile
arheologice indică spaţiul carpato-danubian ca aparţinând
vastei arii geografice în care au loc etapele hotărâtoare
ale procesului de antropogeneză”,
cercetătorul enunţă clar: „Ceea ce intrigă în cartea
noastră e faptul că ea – acesta fiind chiar subiectul
său- susţine că din Eden, care în viziunea autorului se
extindea peste Egipt, Mesopotamia şi spaţiul elenotrac,
făcea parte şi Dacia.”(p.340; s.n.).
Toate cele opt teze fundamentale pentru mitul
întemeierii şi al originilor la români, propuse şi de-
34