Publicatii - Societatea Academica - Gheorghe Bratianu

mulţime
de ocazii să-şi piardă viaţa, cum s-a întâmplat cu atâţia alţii, dar Dumnezeu n-a
vrut asta … A rămas pentru chinuri cumplite şi pentru o moarte pe care nu o “merita” …
Tatăl meu a murit în 1953 iar nouă ni s-a dat confirmarea oficială în … 1958.
Aşadar, din 1950 de la arestare şi până în 1958 aflam, de două – trei ori pe an, din diverse
surse, ba că e viu, ba că e mort … încât, la primirea confirmării oficiale am simţit
un fel
de uşurare,
dacă o pot numi aşa. După câte suferise, avea şi el dreptul (în sfârşit!) să se
odihnească iar noi să ne împăcăm cu gândul că nu-l vom mai vedea niciodată.
Dar el a murit pentru un ideal, mi-am zis, deci eu trebuie să trăiesc pentru idealul
acela şi,
nefiind eu un om răzbunator, tot ce pot face este să lupt pentru ideile lui. Pentru
asta m-am întors (în 1990) în ţară şi asta încerc să fac în fiecare zi.
Astăzi vreau să spun că mă bucur din toata inima să văd că memoria Brătienilor
este cinstită împreună fiindcă ei au fost mereu solidari; niciodată nu l-au părăsit definitiv
pe vreunul dintre ei. Chiar dacă uneori s-au mai certat, au făcut-o ca fraţii. Care fraţi nu
se ceartă uneori! Au fost chestiuni de familie şi familia era mare şi Brătienii erau firi
diferite şi oameni sensibili … Politicienii trebuie să fie oameni sensibili …Tata era atât
de sensibil încât aş zice că era de-a dreptul vulnerabil. De pildă
când, copii fiind făceam
vreo prostie,
nu zicea nimic, nu ne certa dar era pur şi simplu bolnav … încât, după ce am
priceput acest lucru, ne feream din toate puterile să-l supărăm.
Cât despre firile diferite ale Brătienilor, au circulat în epocă tot felul de anecdote.
Într-una dintre ele se zice că cineva avea mare nevoie de un ajutor financiar de la guvern
şi l-a rugat pe un amic să-l ajute să obţină o audienţă la primul-ministru, care era Ionel
Brătianu. S-a rezolvat şi după vreo jumătate de oră a ieşit încântat: ”Ce om minunat …
Ce frumos mi-a vorbit …”. “Dar cu banii … s-a rezolvat ceva?”. “Din păcate, nu. A zis
că nu poate, că …” “Ascultă, i-a zis amicul, ce-ar fi să încerci şi la ministrul finanţelor?”
(care era Vintilă Brătianu). A doua zi s-a rezolvat audienţa. După nici un sfert de oră, iese
indignat la culme: ”Ce om imposibil! Dar cum şi-a permis să mă trateze … şi cum mi-a
vorbit …! “Bine, bine dar ţi-a promis ceva?” îl întreabă amicul. “Da, mi-a aprobat toată
suma, dar
cum m-a tratat … Mi-a ţinut o lecţie … de mi-a venit să …!” Deci, de multe
ori, în politică e bine să fie unul bun şi unul rău. Se păstrează mai bine echilibrul necesar.
Înainte de a încheia, vreau să aduc mulţumirile mele Societăţii Academice
Gheorghe Brătianu din Cluj pentru că a fost prima care a readus în atenţia publică pe
Brătianu omul şi istoricul şi nu oriunde ci în inima Ardealului drag. Dar aceleaşi calde
mulţumiri vreau să le adresez şi filialei de aici, din Sighet, pentru tot ce a făcut astăzi.
Abia aştept să văd troiţa pe care aţi ridicat-o şi să aprind acolo o lumânare pentru tatăl
meu Gheorghe Brătianu, pentru unchiul meu Dinu Brătianu, pentru toţi cei care au
suferit, au murit şi au rămas pentru totdeauna să vegheze aici, la graniţa de nord a
României, ca nişte soldaţi credincioşi patriei şi poporului. Ziua de astăzi ne arată câtă
dreptate a avut tatăl meu când a spus
că „adevărul va rămâne oricare va fi soarta celor
care
l-au slujit”. Este singura lui consolare şi nici nu cred că şi-a dorit mai mult. Ce
fericit ar fi să o vadă cu ochii lui!
Vă mulţumesc pentru ascultare.
12