Publicatii - Societatea Academica - Gheorghe Bratianu

La penitenciarul din Sighet în cazul celor 47 deţinuţi politici decedaţi
în intervalul 6 mai 1950 - 6 februarie 1955 nu s-au întocmit acte de moarte,
această operaţiune realizându-se abia în anul 1957, în urma presiunilor
venite din partea familiilor celor dispăruţi. Începând din primăvara anului
1955, în urma unor anchete succesive în penitenciar, pe baza ordinului
primit din partea conducerii Ministerului de Interne, comandantul Vasile
Ciolpan a anunţat decesele din penitenciar la Sfatul Popular din localitate în
vederea întocmirii certificatelor de deces. Astfel se explică existenţa a trei
acte de moarte ale unor foşti demnitari (Ion Sandu, economist, ministru
adjunct în guvernul Groza; Constantin Simian, fruntaş P.N.Ţ., fost
subsecretar de stat la M.A.I. şi Grigore Dimitrescu, membru P.N.L., fost
guvernator al Băncii Naţionale a României), decedaţi în intervalul mai -
iunie 1955, în registrul obişnuit al morţilor din anul 1955 al Stării Civile din
Sighet. Aceste acte menţionează atât studiile şi ocupaţia celui decedat, cât şi
locul unde a avut loc decesul: Penitenciarul Principal Sighet, respectiv
Spitalul Unificat.
În cursul anului 1957, în cadrul unei operaţiuni ce viza întocmirea
retroactivă a certificatelor de deces în cazul deţinuţilor morţi în închisori,
maiorul Vasile Nica din cadrul Direcţiei Penitenciare Lagăre şi Colonii a
trecut pe la mai multe penitenciare şi primării din ţară, printre care
Timişoara şi Cluj, înainte de a ajunge la Sighet. Analizând actele de moarte
întocmite la Sighet, se constată următoarele: din 51 de acte, 42 sunt datate 20
iulie 1957, iar 9 au data de 13 august 1957, toate având ca declarant pe
Vasile Nica, domiciliat, evident în mod fictiv, în Sighet, pe strada Avram
Iancu nr. 26. Aceste certificate de deces, întocmite retroactiv pe baza
proceselor-verbale redactate la momentul decesului, se găsesc într-un
registru special al Stării Civile din Sighet, iar potrivit acestora, academicieni
şi profesori universitari nu au urmat nici o şcoală fiind doar nişte ,,indivizi
fără ocupaţie”.
Robert Fürtös, muzeograf,
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
30