Publicatii - Societatea Academica - Gheorghe Bratianu

112 ani de la naşterea istoricului Gheorghe I. Brătianu
Florin Dragoste, profesor de istorie
Şcoala „George Coşbuc” Sighet
Istoric şi om politic, profesor universitar şi membru al
Academiei Române, Gheorghe (George) I. Brătianu (n. 3
februarie 1898, Ruginoasa, judeţul Iaşi - d. 23/27 aprilie 1953,
Sighetu Marmaţiei) a fost nepotul lui I. C. Brătianu (primministru
al ţării în timpul războiului de independenţă 1877-1878)
şi fiul lui Ionel I. C. Brătianu (prim-ministru în timpul
Războiului pentru Întregirea Neamului 1916-1918).
După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi (1916), se înrolează voluntar în armată
pentru a participa la războiul de reîntregire a ţării. În 1917 se înscrie la Facultatea de
Drept din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1920. Fiind atras de istorie, abandonează cariera
juridică şi se înscrie în 1921 la Universitatea Sorbona din Paris, unde frecventează
cursurile unor istorici prestigioşi, ca Ferdinand Lot şi Charles Diehl, şi obţine doctoratul
în 1929. În luna iunie 1923 obţine diploma de doctor în filozofie la Universitatea din
Cernăuţi, fapt care îi va permite ocuparea unei catedre la Universitatea din Iaşi.
În 1924, devine profesor universitar la catedra de istorie universală a
Universităţii din Iaşi, iar din 1940 a Universităţii din Bucureşti. Între 1935 şi 1947
îndeplineşte funcţia de director al Institutului de Istorie Universală din Iaşi (1935 - 1940)
şi apoi al Institutului de Istorie Universală "Nicolae Iorga" din Bucureşti (1941 - 1947).
Este ales membru corespondent al „Società ligure di storia Patria” din Genova
(1925), membru al Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice (1926), al Institutului
„Kondakov” din Praga (1935), al „Societăţii Regale Ştiinţe şi Litere” din Boemia (1936),
al Academiei Române (1942), doctor honoris causa al Universităţii din Bonn (1943),
Decan al Facultăţii de Filosofie şi Litere (1941–1943) a Universităţii din Bucureşti.
Cu însuşiri deosebite de dascăl, Gh. I. Brătianu a creat o şcoală istoriografică la
care s-au format mulţi dintre istoricii noştri de frunte. A fost un deschizător de drumuri în
domenii ale istoriei universale, cum ar fi istoria economică şi socială a Bizanţului sau
istoria comerţului italian în Marea Neagră. A susţinut cu tenacitate şi rigoare ştiinţifică
teza continuităţii poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Lucrările sale
asupra prezenţei româneşti în Basarabia sunt reprezentative pentru statura istoricului şi
conştiinţa omului politic. Comuniştii i-au propus, dealtfel, să se dezică de tezele despre
Basarabia, dar a refuzat, asumându-şi cu luciditate responsabilitatea: "adevărul rămâne
oricare ar fi soarta slujitorilor săi.”
În vara anului 1947 i s-a propus să plece din ţară, la care refuzul a fost vehement:
„Brătienii nu dezertează din România!“. Ca urmare, în cadrul represiunilor dezlănţuite
de autorităţile comuniste, este înlăturat de la catedra universitară şi de la conducerea
institutului de istorie, în septembrie i se fixează domiciliu forţat şi i se interzic contactele
externe. La 9 iunie 1948 - odată cu reorganizarea Academiei Române, - care ia acum
numele de Academia R.P.R. - i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de
personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti.
71