Sara pe deal - Mihai Eminescu - Universitatea"Petru Maior"

ARGUMENT - INTRODUCERE
Am ales poezia ”SARA PE DEAL” de MIHAI EMINESCU , pentru că îl apreciez
foarte mult pe scriitorul Mihai Eminescu, deoarece este cel mai mare poet român, punctul
cel mai înalt, la care s-a ridicat geniul artistic al poporului român. Numele lui a devenit un
simbol. A dat naştere unei lumi poetice noi, unui nou ideal de stil şi de limbă. Poezia română
modernă prin Eminescu a devenit un capitol al literaturii universale. „Ca poet, Eminescu a
fost cel mai cult dintre poeţii noştri, cu cea mai ridicată putere de folosire a tuturor factorilor
de cultură.” (G.Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu)
Apărut la sfârşitul primei faze a romantismului românesc Eminescu depăşeşte
militantismul vizionar (concepţie, atitudine, activitate de militant) al paşoptiştilor (persoane
care aparţin generaţiei participanţilor la revoluţia de la 1848 din ţările române), dă
romantismului o nouă orientare, o nouă strălucire, devenind cel mai mare poet naţional român
şi unul din marii poeţi ai lumii. „Fiind foarte român, Eminescu e universal” menţionează
Tudor Arghezi, subliniind că aportul unui mare scriitor la cultura universală stă în ceea ce
aduce specific naţional şi original.
Acest geniu inovator al liricii române avea un destin nefericit, aşa cum a formulat în
versurile: „Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi.”
Toate îi sunt potrivnice: Societatea semifeudală, dezbinată de lupte politice, o
literatură nu prea dezvoltată, o viaţă personală nefericită, mai târziu boala.
În ciuda necazurilor, Eminescu a reuşit să se realizeze şi nu oricum. Într-o activitate
literară de nici două decenii (1865-1883), Eminescu a creat o operă monumentală în
versuri, proză, încercări dramatice şi publicistică. Tocmai din această cauză îl apreciez pe
Eminescu.
Ioan Slavici în „Amintiri” scria despre prietenul său:”Eminescu era un om de fire
duioasă, care toate le făcea din iubire către alții. Durerile lui erau durerile obşteşti,
iar mulțumirile lui erau gândul înălțat, inima curată, cerul senin, câmpul verde...”
Din dragoste nemărginită faţă de om şi faţă de popor izvorăşte concepţia sa înaintată despre
literatură şi bogăţia tematică a liricii sale.
*Una din importantele teme ale operei sale este concepţia despre poezie şi misiunea
poetului („Junii corupţi”, „Criticilor mei”, „Epigonii”).
*Elogiul istoriei glorioase a poporului şi critica societăţii burgheze este o temă mare
a poeziilor istorice şi de revoltă socială („Scrisorile”, „Împărat şi ploretar”).
Mare admirator al creaţiei artistice populare Eminescu a adunat cu sârguinţă
producţiile folclorice, făcând din ele o sursă importantă de inspiraţie în poezii de inspiraţie
folclorică („Revedere”, „Ce te legeni”).
Studiind operele marilor filozofi ai lumii, influenţat mai ales de filozofia lui
Schopenhauer, Eminescu meditează la gravele probleme ale existenţei umane în poeme
filozofice („Scrisorile”, „Luceafărul”, „Glossă”, „Odă (în metru antic)”)
*Eminescu a cântat ca nimeni altul iubirea, în toate ipostazele ei, de la fiorul primei
întâlniri până la durerea despărţirii şi a morţii. A trăit intens sentimentul naturii, asociindu-l în
mod romantic cu dragostea. Deci o temă majoră a creaţiei sale este natura şi dragostea
(„Sara pe deal”, „Floare albastră”).