click aici - Revista Pădurilor

DOUĂ DECENII DE LA REÎNFIINŢAREA
SOCIETĂŢII „PROGRESUL SILVIC”
La 12 februarie 2010 s-au împlinit
20 de ani de la reînfiinţarea Societăţii
„Progresul Silvic”, asociaţie
profesională nonguvernamentală,
continuatoarea de drept a aceleaşi
societăţi înfiinţate la 1 aprilie 1886 de
către un grup de silvicultori, oameni
de ştiinţă şi proprietari de păduri.
Scopul societăţii, recunoscută
prin înaltul Decret regal nr. 1620
din 1904 al regelui Carol I, este
acela de ,,a lupta pentru răspândirea
ideilor moderne asupra îngrijirii,
conservării şi exploatării pădurilor
ţării precum şi pentru prosperitatea în
genere a ştiinţei silvice; a lucra pentru
explorarea bogăţiilor pădurăreşti din
ţară; a discuta şi propune măsurile
necesare relative la dezvoltarea
industriei lemnoase, la vânat şi
piscicultură precum şi la stabilirea
regimului apelor; a ţine la curent pe
membrii săi şi publicul interesat de
progresele ce realizează în alte ţări
economia forestieră; a încuraja pe
tinerii sârguitori şi talentaţi care se
destină carierei silvice’’.
Societatea „Progresul Silvic”
a fost una dintre primele asociaţii
profesionale din România, iar
la conducerea ei s-au perindat o
serie de personalităţi academice,
ştiinţifice şi universitare ca: C. F.
Robescu (1886-1888), academician I.
C. Kalinderu (1888-1813), profesor
Al. Constantinescu (1913-1926),
M. Tănăsescu (1928-1929), prof.
C. P. Georgescu (1930-1934), prof.
M. Drăcea (1934-1944), prof. C. C.
Georgescu (1944-1949).
Încă de la înfiinţarea ei şi până în
anul 1948, când a fost desfinţată de
noua putere comunistă, Societatea
„Progresul Silvic” a avut un rol de
mare importanţă în acţiunile de
gospodărire a pădurilor, dar mai ales
de conservare a acestora.
Politica nesăbuită de punere în
valoare a oricăror resurse, politică
caracteristică începutului capi-
52
talismului românesc, a făcut din
exploatarea resurselor ţării, şi deci
şi a pădurilor, unul din sectoarele cu
pondere importantă.
Prin alegerea lui Ion Kalinderu
ca preşedinte al Societăţii „Progresul
Silvic”, în anul 1898, societatea
capătă un preşedinte activ, un om
cu o vastă cultură şi de un înalt
prestigiu, un sfătuitor al regelui Carol
I şi un dovedit amic al pădurilor şi al
Corpului silvic. Aici se simte şi mâna
binevoitoare a înţeleptului rege Carol
I care ar fi dorit ca mănunchiul de
silvicultori ai societăţii să înlesnească
crearea în România a unei silviculturi
aşa cum o cunoscuse el, în tinereţea
sa, în Germania natală.
La scurt timp după primul
război mondial, ţara are mari nevoi
financiare şi pădurile îi puteau da
ceva. Prin pătrunderea capitalului
străin în ţară situaţia pădurilor se
agravează şi mai mult. Apar astfel,
în faţa tinerei administraţiei silvice,
noi provocări, iar societatea cu un
număr restrâns de membrii (circa
200 în anul 1910) nu avea nici forţa
necesară să realizeze obiectivele
propuse şi nici înţelegerea pentru
revendicările profesionale.
Societatea devine mai puternică
odată cu realizarea României
Mari, prin venirea în rândurile ei a
confraţilor ardeleni, bucovineni şi
basarabeni. Un punct de cotitură l-a
constituit memorabilul congres din
anul 1919 de la Bucureşti deschis de
însuşi regele Ferdinand I, congres în
care s-a făcut sudarea românismului
forestier de pretutindeni.
Aşa cum se preciza în anul 1936 la
50 de ani de la înfinţarea ei, Societatea
„Progresul Silvic”, prin organul
ei de presă, Revista Pădurilor, a
strâns, a precizat idealuri şi a înălţat
rândurile Corpului silvic românesc”.
Ea a căutat în acelaşi timp să creeze
o înţelegere generală pentru rosturile
pădurilor, pentru menirea tânărului
Corp silvic şi pentru însemnătatea
economiei forestiere ce se năştea. În
tot timpul existenţei sale, societatea
a concentrat în jurul ei întrega
mişcare silvică a epocii căreia a
căutat să-i înlesnească accesul în
opinia publică. Aşa cum spunea şi
profesorul M. Drăcea, în anul 1956,
Revista Pădurilor ,,a fost organul
central şi permanent al cugetării
silvice în spaţiul carpato-danubian
(…), ea nu a fost numai un organ
de informare ştinţifică şi practică
ci şi un organ activ de atitudine
care a apărat cu curaj bunăstarea
economiei forestiere”.
Societatea „Progresul Silvic”
a luptat încă de la început pentru
încadrarea învăţământului ei silvic
superior în cadrul Universităţii sau
Politehnicii din Bucureşti, pentru
creşterea gradului de pregătire a
inginerului silvic şi a prestigiului său
social.
În decursul timpului, din diverse
donaţii, dar şi din contribuţa
membrilor săi Societatea „Progresul
Silvic” şi-a îmbogăţit patrimoniul prin
inaugurarea în anul 1926 a clădirii
de pe b-dul Magherul nr. 31, actualul
sediu al Regiei Naţionale a Pădurilor,
în prezenţa regelui Ferdinand şi a
patriarhului Miron Cristea. Ulterior
patrimoniul societăţii s-a îmbogăţit
cu Vila „Silva” de la Govora Băi şi
cu unele proprietăţi imobiliare la
Amara, Techirghiol, Călimăne[ti,
Păltiniş - Sibiu etc.
Convinşi de faptul că ,,pădurile
sunt obrazul unei ţări „aşa cum
spunea Simion Mehedinţi şi că
,,arhitectura pădurilor unei ţări şi
ale unei epoci este una din cele mai
organice expresii ale condiţiilor în
care trăieşte un popor şi că ea nu
se poate improviza şi drege de azi
pe mâine şi că ea rămâne unul din
cei mai fini indicatori ai culturii şi
civilizaţiei acestui popor”, membrii
societăţii au luptat pentru apărarea