click aici - Revista Pădurilor

şi conservarea pădurilor ţării încă de
la înfiinţarea sa.
,,Arhitectul pădurilor este inginerul
silvic, prin sufletul său, prin munca
şi personalitatea sa se transpune pe
cuprinsul ţării pentru un secol şi mai
bine arhitectura pădurii pe care o
impun împrejurările. Mai cu seamă
într-o epocă în care toate popoarele
vor să repare greşelile din trecut şi
să se întoarcă şi să se adâncească în
specificul naţional, în pieirea căreia
piere şi poporul respectiv. De aici şi
nobleţea, dar şi marea răspundere a
inginerului silvic.
A mai rezolva problema lipsei de
păşunat prin despăduriri înseamnă a
nu înţelege lucruri foarte simple sau
a comite o ipocrizie administrativă
îmbătând ţăranii cu opium’’.
Societatea „Progresul Silvic”
a militat întotdeauna pentru
interzicerea păşunatului în păduri
convinsă de faptul că nu pe seama
pădurii se poate dezvolta zootehnia ci
prin îngrijirea raţională a islazurilor şi
prin schimbarea modului de hrănire a
vitelor.
În anul 1934 vine la preşedinţia
societăţii prof. M. Drăcea, consilier
silvic, cel care va marca destinele
societăţii pentru o perioadă îndelungată
de timp. În acest timp societatea
desfăşoară o activitate intensă pe
tărâmul publicaţiilor, conferinţelor,
propagandei pentru ideea forestieră.
Lupta nu a încetat nicio clipă pentru
apărarea patrimoniului forestier naţional
contra exproprierilor, defrişărilor
şi păşunatului. Sunt sprijinite puternic
şi revendicările personale şi de breaslă,
precum şi toate acţiunile legislative ce
privesc şi pădurile, cum ar fi legea
organizării CAPS-ului, a Cooperaţiei,
a Turismului, a Camerelor de
Agricultură, a Vânătorii, a organizării
Ministerului Domeniilor.
Prin adunările sale generale
Societatea „Progresul Silvic”
s-a preocupat de crearea unei
terminologii forestiere româneşti, a
militat pentru organizarea comisiilor
de amenajament pentru pădurile
statului, pentru reîmpădurirea
dunelor de nisip a Bărăganelor şi a
coastelor golaşe, pentru creşterea
proporţiei de răşinoase în făgete,
pentru ameliorarea terenurilor
degradate şi corectarea torenţilor,
pentru aplicarea diferenţiată a
tratamentelor în pădurile ţării,
pentru accesibilizarea fondului
forestier, pentru protecţia monumentelor
naturii şi a peisajelor,
pentru asocierea micilor proprietari
de păduri, pentru educaţia poporului
şi conturarea conştiinţei forestiere,
pentru reorganizarea învăţământului
silvic, pentru îndrumarea exploatărilor
în regie etc. Aproape că nu a
existat problemă de ordin silvic care
să nu facă obiectul dezbaterilor din
adunările generale ale societăţii. În
aceste dezbateri se prezentau fapte şi
se propuneau soluţii şi căi de urmat.
În deceniul al patrulea al
secolului trecut activitatea Societăţii
„Progresul Silvic” ajunge la apogeu,
iar silvicultura românească a
înregistrat succese remarcabile.
În viaţa Societăţii „Progresul
Silvic” intervin o serie de schimbări
generate de politicianismul de
stânga, încurajat de pătrunderea
trupelor sovietice. Astfel, la 12
noiembrie 1944, un grup restrâns
de silvicultori constituit în ,,grupul
democratic al membrilor corpului
silvic”, care înfiinţează suplimentul
profesional al Revistei Pădurilor ca
organ de presă, de luptă ideologică
pentru aşa-zisa democratizare a
Corpului silvic, forţează convocarea
adunării generale a societăţii unde
consiliul de conducere, în frunte
cu profesorul Marin Drăcea, este
destituit. Acest moment marchează
începutul declinului societăţii şi
declanşarea unei ofensive împotriva
elitei Corpului silvic rămasă fidelă
societăţii şi silviculturii tradiţionale
româneşti. Toate funcţiile destinate
profesorului Marin Drăcea sunt
transferate profesorului C. C. Georgescu,
cel care a făcut compromisul
cu sovieticii în detrimentul intereselor
româneşti.
În anul 1948, Societatea „Progresul
Silvic” devine Secţia de
silvicultură şi este afiliată Societăţii
Generale a Inginerilor din România,
ea însăşi înrobită de noua conducere
politică [i astfel se întrerupe pentru
42 de ani activitatea societăţii.
Chiar dacă activitatea Societăţi
„Progresul Silvic” a fost interzisă,
doctrina acesteia a dăinuit în sufletele
membrilor ei, educaţi în spiritul şi
tradiţiile silviculturii româneşti. Din
fericire Revista Pădurilor ca organ
de presă al societăţii, a continuat să
apară şi să menţină pe cât s-a putut
în noile condiţii, idealurile membrilor
societăţii. Ea a fost aniversată la 70,
80, 90 şi 100 de ani de la apariţie,
ceea ce într-un fel a însemnat,
implicit, şi aniversarea societăţii care
a înfiinţat-o.
În această perioadă de restrişte, o
serie de idei ale societăţii au fost duse
la bun sfârşit, printre care amintim:
etatizarea pădurilor, stăvilirea
divizării şi fragmentării proprietăţii
forestiere. Zonarea funcţională a
pădurilor şi amenajarea lor integrală,
reîmpădurirea suprafeţelor restante,
realizarea perdelelor de protecţie
a culturilor agricole, a căilor de
comunicaţie şi aşezărilor omeneşti,
dezvoltarea cercetării ştiinţifice,
dotarea pădurilor cu drumuri şi
căi ferate forestiere, promovarea
tratamentelor intensive, extinderea
ariilor protejate etc.
În acelaşi timp, în perioada
dictaturii comuniste, în trupul pădurii
româneşti, s-au produs răni
profunde. Printr-o exploatare excesivă,
prin extinderea tăierilor rase
şi cvasirase, înrăşinarea forţată a
unor făgete şi gorunete, extinderea
exagerată a plopilor euramericani şi
a salcâmului, aplicarea combaterilor
chimice, dezvoltarea exagerată a
unor activităţi din afara profilului
silvic (sericicultură, apicultură,
zootehnie etc). De asemenea, multe
suprafeţe de păduri de pin silvestru
şi salcâm de pe solurile nisipoase au
fost defrişate pentru agricultură,
iar ulterior perdelele forestirere de
protecţie au fost defrişate.
La fel de dureroase au fost şi
53