Citeste PDF

ªi ideea cã poate ºi cã trebuie sã amâne luarea deciziei
îl fãcea sã fie cu sufletul împãcat.
„De altminteri, o sã mã gândesc la toate astea dupã“ – îºi
mai spuse când trãsura lui se apropie, acum chiar fãrã nici
un zgomot, de peronul asfaltat al tribunalului.
„Acum trebuie sã-mi îndeplinesc cu conºtiinciozitate, cum
fac întotdeauna ºi cum socot necesar, datoria obºteascã. ªi
în plus, lucrul ãsta este de multe ori ºi interesant“ – îºi
spuse ºi intrã, trecând pe lângã portar, în incinta tribunalului.
V
Pe coridoarele tribunalului era deja forfotã când intrã
Nehliudov.
Uºierii umblau iute, ba chiar la trap, dar fãrã sã-ºi ridice
picioarele de pe podea, ci târºâindu-le ºi, gâfâind, alergau
înainte ºi înapoi cu însãrcinãri ºi hârtii. Portãreii, avocaþii ºi
magistraþii umblau de colo-colo, petiþionarii ºi inculpaþii care
nu erau sub escortã mergeau posomorâþi pe lângã pereþi ori
aºteptau stând jos.
— Unde este tribunalul districtual ? îl întrebã Nehliudov
pe un uºier.
— De care anume aveþi nevoie ? Sunt secþia civilã ºi secþia
penalã.
— Eu sunt jurat.
— Secþia penalã. Aºa ºi trebuia sã spuneþi. Pe aici, la
dreapta, pe urmã la stânga, a doua uºã.
Nehliudov o luã în direcþia indicatã.
La uºa respectivã stãteau în picioare, aºteptând, doi bãrbaþi
: unul era un negustor înalt ºi gras, un ins cumsecade
care, se vedea bine, bãuse un pãhãrel, luase o gustare ºi era
cât se poate de binedispus ; celãlalt, un ovrei, era funcþionar
comercial. Discutau amândoi despre preþul lânii când s-a
apropiat de ei Nehliudov ºi i-a întrebat dacã acolo era camera
juraþilor.
— Aici este, domnule, aici. Tot de-al nostru, jurat ? întrebã
vesel, fãcând cu ochiul, negustorul cel cumsecade. Pãi, bine
25