GogaIT, 288p..pdf - Adevarul.ro

Drumul unui cuceritor: Aurel Vlaicu.
Tocmai acum se implineste anul. Veniam in tren dela
Budapesta, in tovArgsia unui vechiu prieten. Era o zi cam
posomorAtd de Septemvrie si noi amândoi stam abAtuti in
ungherul vagonului. Pe suflet ni-se lAsase un vAl de tristeta
vagA si cum alerga acceleratul dealungul pustei unguresti,
gonindu-ne inaintea ochilor icoanele unei lumi strAine, abia
din and in and mai schimbam cloud vorbe.
Aveam destule cuvinte sä nu ni-se pard viata trandafirie.
Ne intorceam doar din capitala Ungariei, care cu palatele si
stralucirea ei ne facea si mai jalnicA sArAcia de-acasä. In
minte fArimarn povestea uritd a acestor turnuri de bronz si
ne gandeam cat de multe cArAmizi din zidurile imense ne-ar
putea vorbi de mâna asprä si de serparul särmanilor tarani
din infundaturile Ardealului. lar ca jalea sä ne fie deplinä,
mai luasem parte si la o intrunire a comitetului national unde,
ca de obicei, s'a trecut in revistd cohorta noasträ de patimi,
ca legea lui Apponyi, proiectul de vot plural al lui Andrassy,
precum micile si marile infamii ale oamenilor nostri sIabi, a
cdror sArnAnta o gAseam si atunci pe toate ardrile, desi
omenia pArintelui Mangra ina nu fusese scoasä la mezat.
Nu era mirare deci, a veselia ne cam päräsise si andurile
ne erau cernite de amArAciune. Conversatia, care s'a
infiripat cu incetul, atingea coarde pesimiste si zugrAvea viitorul
bietului nostru popor in culori intunecate. Si in vreme
ce monstrul sbura inainte si trupul lui isi scutura otelele intr'un
ritm monoton, in atmosfera mocnitd a vagonului noi
doi insiram tot mai multe crimpeie dintr'o epopee nespus
de trista.
Si cu toate astea, reluà firul prietenul meu, dupd
o tacere indelungatà, cu toatd indoiala, care ma chinueste
atAt de des, eu tot nu-mi pierd nädejdea. Noi suntem un
neam trainic si avem in vine vlaga acumulatd de veacuri.
Noi nu ne-am stors ina puterile, nu sAntem traiti, in sufle-